IPLTPA ,,Mihail Berezovschi’’

,,Déjà vu’’

Realizat de Mihalachi Gabriela, clasa a IX-a ,,D’’

Profesor:Bezeid Nadejda

Chișinău 2022
 Pictura în acril
Vopseaua acrilica este un tip de vopsea cu uscare rapida, care contine un fel de
pigmenti de suspensie in emulsie cu polimer acrilic, ea putand fi diluata cu apa, dar
care devine rezistenta la apa atunci cand se usuca, ceea ce este si foarte important,
pentru ca nu se ia, mai ales daca este aplicata pe panza. In functie de cat de mult
este diluata vopseaua cu apa sau modificata cu diverse geluri ori uleiuri acrilice, cu
pasta sau alte solutii, rezultatul final va fi distinct, mai exact el poate da impresia
unei imagini uleioase sau a uneia mai sterse, mai „apoase”, ori poate crea impesia
ca tabloul a fost realizat cu acuarele. Totul sta in tehnica folosita la diluarea
vopselii acrilice si cert este ca rezultatul este mereu unul unic.

Scurt istoric
Intre anii 1946 si 1949, a fost inventata solutia pentru vopseaua acrilica sub
denumirea de Magna Paint de catre Leonard Bocour si Sam Golden. Putin mai
tarziu a urmat si „nasterea” solutiei numita Aquatec, aceasta fiind insa vopsea
acrilica ce avea la baza apa. Otto Rohm a inventat acrilica pe baza de rasina, care a
devenit in cele din urma, destul de rapid, vopseaua acrilica, cunoscuta in prezent,
desigur cu cateva deviatii. Aceste tipuri de vopseluri au inceput sa fie
comercializate si disponibile abia pe la sfarsitul anilor 1950, ele fiind numite
Magna, ca si la inceputuri, avand la baza minerale, iar cele pe baza de apa au fost
ulterior vandute ca si vopseluri pentru casa, cu pseudonimul de „latex”, chiar daca
derivatele din acrilice nu foloseau deloc latex in compozitie, derivata fiind dintr-un
arbore de cauciuc

Portretul
 Portretul este reprezentarea unei persoane (pictură, fotografie, sculptură etc) atât
conform trăsăturilor sale reale cât și „tonusul” său. Portretul pe care și-l
face artistul sieși este denumit autoportret.
Termenul se referă propriu-zis la o operă artistică (pictură, sculptură, desen,
fotografie sau, mai pe larg, la o descriere literară). Această formă artistică într-un
anume sens limitează posibilitățile creative ale artistului, întrucât acesta trebuie să
păstreze asemănarea cu subiectul real: foarte probabil că acesta este și motivul
pentru care anumiți artiști (ca Michelangelo de ex.), n-au acceptat nicicând să se
adapteze practicii portretului.
Portretele au diverse funcțiuni; dincolo de voința și dorința de a perpetua amintirea
unei persoane și de voința de a crea o imagine istorică a cuiva, portretul are deseori
o funcție imediată de reprezentare. Exprimă dorința de ubicuitate, în uzul politic și
cel religios.
În realitate, portretul nu este nicicând o simplă reproducere mecanică a trăsăturilor
cuiva (asemenea unei măști de ceară modelată pe față sau după o oarecare
imprimare fotografică), pentru a fi un portret însă, intră în joc sensibilitatea
artistului, care interpretează trăsăturile modelului fie după gusturile sale, fie
conform curentului artistic pe care-l urmează fie conform caracteristicilor artei
timpului în care realizează opera. Au fost artiști care au practicat abundent și
aproape exclusiv portretul și întregi civilizații care au refuzat portretul ca fiind
"figură preluată din natură"[1] (ca arta greacă atât arhaică cât și clasică). Prezența
sau absența portretului fisiognomic în anumite civilizații (care deși aveau mijloace
artistice suficiente să poată realiza portretul) nu este o simplă problemă de gust față
de o altă formă artistică, dar pentru că intră în joc anumite condiții mintale și
ideologice care se reflectă în dezvoltarea acelor culturi și în condițiile societății în
care viețuiesc și creează artiștii.
 Materiale și instrumente folosite

 Culori acrilice
 Apă
 Pagar pentru apă
 Mastihin(cuțit de paletă)
 Pensule
 Paletă
 Pânză pe șasiu(40x60)

Etapele de lucru
 Selectare imaginii de inspirație
 Stabilirea formatului pânzei 40x60
 Creionarea schiței pe foaie A4, ulterior pe pânză
 Pregătire materialelor și a instrumentelor de lucru
 Alegerea culorilor potrivite
 Acoperirea pânzei cu pete mari de colori
 Alegerea denumirii ,,Déjà vu’’
 Completarea cu detalii

Analiza lucrării
Mihalachi Gabriela ,,Déjà vu’’
Compoziție figurativă statică în culori acrilice;
Realizată pe pânză(40x60);
Compoziția realizată în pete vibrante redate în straturi groase cu cuțitul
de paletă;
Gama caldă este predominantă, în mare parte cafeniu și galben;
Albul cu mici reflecții accentuiază pacea și puritatea;
Centrul de interes, amplasat în mijlocul compoziției, domnișoara Mona
transmite DEJA VU-ul pe care il trăiește, amintinduși momentele unui
concert, fapt demonstrat de vioara și arcușul pe care le ține în mâini;
Sursa de inspirație pentru aceasta compoziție a fost filmul ,,The
Perfection,, inspirândumă deasemenea din postimpresionism
Vioara din mâna fetei transmite liniște, nostalgie;
Petele strâns legate între ele lăsate de cuțitul de paleta care a fost folosit
sunt clar vizibili, deasemenea și accentele care completează lucrarea,
lăsate de pensula subțire;
Compozoția ,,Deja vu,, transmite prin culorile sale parca un gol sufletesc
lăsat de o amintire din trecut, dar tot o dată mândria, pacea și puritatea
din prezent.