Constantin Popovici

Constantin Popovici a fost un artist român, ce a lăsat în urmă numeroase opere de

artă ce sunt răspândite în câte un colț al țării. Perioada sa de debut a început la mijlocul
anilor ’60. Acesta expune lucrări de sculptură și grafică în galeriile și muzeele naționale cât
și internaționale, admiratorii având prilejul de a-i prețui arta. Cele mai multe proiecte ale
sale au fost concepute și au aspirații spre monumental.

În operele sculpturale ale lui Constantin Popovici s-a remarcat perioada în care
acesta a trăit. Operele sale provin în mare parte dintr-o realitate trăită. A experimentat
înțelesurile obiectului punând în valoare esențialul. „Pentru Constantin Popovici, misterul
înseamnă adevărul ascuns în straturile adânci ale civilizațiilor originare, în care omenirea
își întrupa spaimele și izbânzile în făpturi ivite din închipuirea ei bântuită de întrebări fără
de răspuns1.” Prin expresivitatea redată lucrărilor sale se poate observa un echilibru între
armonia suprafețelor tratate și esența interioară a sentimentului adânc.

Detaliul anatomic este redus în favoarea stilizării. Captând esența caracteristică

formei reprezentate și eliminând „particularitățile neesențiale 2”, înzestrează lucrarea cu
propriul său caracter. Prin figurile sale monumentale exprimă dinamismul uman ce
totodată posedă naturalețe și forță de exprimare.

Operele sale dețin particularitățile unor note arhaice împreunate cu legile

modernității. Inspirat de mitologie, artistul înfățișează ansamblurile mitului în operele sale
prin formulări proprii. Cum ar fi, de pildă, sculptura Icar ce se asociază în mitologia greacă
cu prăbușirea. În sculptura de dimensiuni modeste sunt determinate valorile expresive ale
simbolului prin reducerea formei.

O altă sculptura ce se inspiră din miturile primordiale este Venus din tei. Popovici
surprinde clar semnul fertilității prin adăugarea mai multor perchi de sâni. Desigur
reprezentarea este opusul unei figuri tinere ce se asociază cu zeița frumuseții. Din punctul
meu de vedere, aici Constantin Popovici îndeamnă privitorul către înțelesurile ascunse ale
frumuseții.

1
Dan Grigorescu,Constantin Popovici, ed Meridiane, 1990, p. 5
2
Wassily Kandinsky, Spiritualul în artă, ed. Meridiane București, 1994, p. 59

1
 Pentru fiecare artist inspirația vine din lucrurile ce-l înconjoară, cât și din operele
precente. Pot constata că în opera sa a preluat ceea ce tatăl lui Grigore Ion Popovici a
început. Tehnica abordată de tatăl său, tratarea suprafețelor în modelaj sunt ușor de
recunoscut și în opera artistului. Tratarea portretului prin exagerarea anumitor trăsături prin
volume îndrăznețe, estomparea detaliilor în planuri cât mai simplificate sunt regăsite la
ambii artiști.

Este autorul mai multor portrete ce reprezintă înfățișări ale unor personalități
importante din cultura românească. În portretele monumentale, artistul are o construcție
bine definită cu jocuri de lumini puternice ce surprind expresivitatea prin forța umbrei și a
luminii.

Printre primele portrete realizate și expuse se află reprezentarea scriitorului George

Bacovia, o primă variantă realizată în ipsos în anul 1963. Întreaga imagine denotă tristețea
specifică operei artistului reprezentat; pleoapele ochilor sunt lăsate, privirea e îndreptată
spre sol, iar colțurile gurii sunt lăsate în jos. Suprafețele modelate sunt vibrate și contribuie
la compunerea unei imagini a regretului și suferinței. Interpretarea artistului este strâns
legată de înțelesurile scrierilor poetului ce implică nostalgie și amărăciune. „E indiscutabil,
unul dintre cele mai fidele portrete de care a avut parte vreun poet român3.”

Figura întreagă a lui Bacovia, realizată în anul 1971 reprezintă imaginea singurătății.
Monumentul creat de Constantin Popovici a prins viață prin integrararea operei artistului
reprezentat. Trupul alungit, mâinile poziționate la spate, privirea îndreptată spre sol, dau
impresia de meditație. Silueta din bronz de 3 metri este așezată pe un soclu larg de 13x13
metri. Este clar că Popovici a vrut ca monumentul să aibe propriul spațiu rupându-i
legătura cu lumea exterioară. „Monumentul consacrat poetului Bacovia în orașul Bacău
este pus în valoare înainte de toate prin implantarea sa într-un spațiu subiectiv, izolat de
spațiul cotidian comun4.” Sculptura este așezată într-un spațiu închis de către clădirile
înconjurătoare. Un spațiu adecvat, cred eu, pentru acest monument ce exprimă nostalgia în
sensul pur al cuvântului.

Popovici, captează o altă personalitate din istoria literaturii românești în unul din
portretele sale. Portretul lui George Călinescu realizat din ipsos în anul 1969 a fost modelat
în planuri mari si exagerate pe unele locuri, cu contururi vibrate și suprafețe tulburate
3
Dan Grigorescu, Constantin Popovici, ed. Meridiane, 1990, p.12
4
Constantin Prut, Dicționar de artă modernă, ed. Albatros, București 1982, p. 367

2
precis încorporate, rezultând armonizarea dintre esență și expresivitate. Dan Hăulică a
numit statuia „un soi de stâncă exclamativă” probabil datorită faptului că expresia facială
este mult prnunțată prin ochii mari și larg deschiși și sprâncenele ridicate. Este un portret în
care Popovici a reușit să capteze o parte din caracterul artistului interpretat.

Constantin Popovici a reușit să transforme lumea imaginarului, al fabulosului în

realitate. Personajele sale desprinse parcă dint-o altă lume sunt capabile de a-l face pe
spectator să parcurgă noi înțelesuri ale sculpturii. Artistul recurge la geometrie pentru a
pătrunde mai adânc în generalitățile obiectului reprezentat. S-ar putea spune că „o
sculptură mult mai aparent geometrică este rezultatul unei dorințe de esență și simplificare
și mai puțin a unei pofte de geometrie în orice sens formal al cuvântului5.”

Lucrarea Prometeu, realizată în ipsos în prima sa variantă, este cea mai

reprezentativă lucrare a sa, iar prima apariție a acesteia a fost în anul 1964 ca proiect de
finalizare a studiilor din cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din
București. Odată cu finalizarea monumentului George Bacovia, în anul 1971 montează
versiunea finală a monumentului Electricității la hidrocentrala Vidraru. Pentru construcția
acestei lucrări artistul Constantin Popovici a recurs la sintetiză prin includerea formelor
„derivate din geometria solidă6.” În majoritatea lucrărilor sale artistul îmbină sculptura
modernă cu geometria. La Prometeu este mult mai evidentă sinteza formei organice umane
prin planuri drepte și pur geometrizate.

Monumentrul Electricității sau Prometeu îl înfățișează pe eroul din mitologia greacă

ce a creat omul din pământ și le-a împărtășit focul furat de la zei. Așa l-a reprezentat
Popovici, ca pe un erou ce pune stăpânire pe forțele naturii. Este prezentat într-o postură ce
pare de neclintit, asemenea unei stânci.

Desigur, Popovici a luat în calcul și amplasarea acestui monument. Un loc mai

prielnic pentru Prometeu nu putea fi. Este pus în contradicție cu orizontala barajului și de
asemenea cu spațiul natural variat.

„Constantin Popovici rămâne un talent a cărui împlinire se încheagă cu greu într-o

viziune definitivă, atracția sa către nou impunându-i un continuu exercițiu de fantezie,
robust și original, dar în care nu renunță nici la tradiție și deci nici la evocarea figurării

5
Jack Burnham, Beyond Modern Sculpture, George Braziller New York, p. 132
6
Jack Burnham, Beyond Modern Sculpture, George Braziller New York, p. 134

3
vieții și umanului7.” Popovici își câștigă titlul de artist contemporan prin autenticitatea de
care dă dovadă în lucrările sale și prin modul în care pune în valoare caracterul simbolistic
al acestora.

7
Mircea Grozdea, Sculptori români contemporani, ed. Meridiane București, 1984, p. 13