PAVEL ȘUȘARĂ (n.

1953, Bănia)
DALINA BĂDESCU (n. 1990)
Critic și istoric de artă, fondator al MAMCO Pavel
Șușară și al Asociației Experților și Evaluatorilor
de Artă din România (AEEAR). Poet și prozator,
Apărută intempestiv în spațiul creației artistice propriu-zise, dar aducând cu sine experiențele
autor al numeroase studii de istoria artei românești
nonconformiste ale formației sale pozitiviste și ale criticului/istoricului de artă, Dalina Bădescu (n.1990)
premiate cu distincții naționale și internaționale,
a depășit încă de la prima sa expoziție (EKG, Muzeul Național al Țăranului Român, 2015) orizontul
printre cele mai recente numărându-se Brâncuși,
conceptual și expresiv al pictorului canonic.
un sculptor de la Răsărit, laureat al Premiului
„Lucian Blaga” al Academiei Române.
Dincolo de rediscutarea unui gen, și anume portretul, și de reconfigurarea lui într-un alt cod și într-o
Art historian and critic, founder of MAMCO altă convenție a limbajului, ea a mutat accentul de pe morfologia comună și de pe descrierea exterioară
Pavel Șușară and of Romanian Art Experts and pe sondarea particularităților destinului și pe unicitatea kharmică a motivului. Această intensificare a
Appraisers. Poet and prose writer, author of privirii a venit la pachet, în mod surprinzător, nu doar cu o aprofundare a realului, ci și cu extensia
numerous studies about the Romanian art history, acestuia dincolo de toate limitele testate ale percepției.
awarded with national and international prizes, the
most recent one being Brâncuși, a sculptor from
the East, winner of the Romanian Academy „Lucian
Blaga” award.

RO

Fundația pentru artă modernă și contemporană ,,Pavel Șușară”,

cunoscută ca Muzeul pentru artă modernă și contemporană
Pavel Șușară (MAMCO) își desfășoară activitatea înt-un spațiu
modern de circa 400 mp într-o vilă interbelică situată pe strada
Intrarea Viitorului nr.4 sector 2, București.
Spațiul a fost deschis publicului în anul 2018, iar de atunci au
fost organizate zeci de evenimente: expoziții de artă personale
și colective, saloanul național de miniatură, lansări de film
documentar, întâlniri cu publicul pe teme de istorie și de istoria
artei, participări în cadrul NAG, lansări de emisiuni de timbre
și alte evenimente în parteneriat cu diverse instituții și muzee
din România.
Hastily appearing in the proper space of artistic creation, but bringing with her the non-conformist
experiences of her positivist formation and art critic/historian, Dalina Bădescu (b.1990) has, since her
first exhibition (EKG, National Museum of the Peasant Român, 2015), surpassed her conceptual and
expressive horizon of the canonical painter.
P: +4 0720 610 950
Beyond rediscussing a genre, namely the portrait, and reconfiguring it into another code and convention
P: +4 0730 245 010 of language, she shifted the emphasis from common morphology and outward description to probing the
particularities of destiny and the kharmic uniqueness of the reason. This intensification of the gaze has
A: Intrarea Viitorului nr. 4 come, surprisingly, not only with a deepening of the real, but with its extension beyond all tested limits
of perception.
sector 2, București

Programul Fundatiei se centrează, în special, pe promovarea

artei moderne și contemporane românești, dar include în
discursul său și evenimente, expoziții de artă ale unor artiști
străini, atâta timp cât opera lor intră în tipul de viziune curatorială
care promovează arta fundamentată pe cercetare și pe
meșteșug, fără mize ideologice și fără vocatie propagandistică.
• facebook.com/mamcopavelsusara
DA N B O TA (n. 1935 -d.2021)
Pictor format în cultura tradiţională a imaginii, - aceea care se hrăneşte constant din structurile
constituite ale lumii vizibile şi care a sistematizat expresia în genuri, adică a identificat imaginea drept
peisaj, natură statică, portret, compoziţie etc. -, Dan Bota a căutat permanent soluţii de evaziune din
enunţurile preexistente, dar a păstrat continuu distanţa optimă faţă de logica lor elementară.

Pictura devine o formă necruţătoare de luptă , ea se naşte dintr-o evidentă spaimă de vid, exuberanţa
ENG devine simptomul unei mari angoase în faţa încremenirii şi a morţii, iar pata de culoare se transformă
într-un vehicul al vieţii care tinde să se manifeste exploziv, ca singură alternativă la neant. Pictînd
pînze mari, suprafeţe care se substituie realului însuşi, Dan Bota încearcă o reproiectare a lumii, o
reconfigurare a acesteia printr-un scenariu aproape mistic - adică prin mîntuirea imaginii brute şi prin
The “Pavel Șușară” modern and contemporary art foundation, transubstanţierea culorii.
known as the Pavel Șușară Modern and Contemporary Art
Museum (MAMCO), operates in a modern space of about 400
square meters in an interwar villa located on Intrarea Viitorului
street no. 4 sector 2, Bucharest.
The space was opened to the public in 2018, and since then
dozens of events have been organized: personal and collective
art exhibitions, the national miniature salon, documentary film
releases, meetings with the public on history and art history,
participation in the NAG framework, stamp issue launches
and other events in partnership with various institutions and
museums in Romania.
The Foundation’s program focuses, in particular, on the
promotion of modern and contemporary Romanian art, Painter trained in the traditional culture of the image, - the one that constantly feeds on the constituted
but also includes in its discourse events, art exhibitions of structures of the visible world and that systematized the expression in genres, that is, identified the
foreign artists, as long as their work falls within the type of image as a landscape, still life, portrait, composition, etc. -, Dan Bota was constantly looking for evasion
curatorial vision that promotes art based on research and by solutions from pre-existing statements, but he continuously kept the optimal distance from their
trade, without ideological stakes and without propagandistic elementary logic.
vocation.
The painting becomes a relentless form of struggle, it is born from an obvious fear of emptiness, the
exuberance becomes the symptom of a great anguish in the face of freezing and death, and the color stain
turns into a vehicle of life that tends to manifest itself explosively , as the only alternative to nothing. By
painting large canvases, surfaces that substitute for reality itself, Dan Bota attempts a redesign of the
world, a reconfiguration of it through an almost mystical scenario - that is, by saving the raw image and
by transubstantiating color.
DA
D AL
NIIN
EAL AB Ă
FĂDIENSI C
Ș U( n . 1961) GHEORGHE LUNGU (n. 1948) DMAILHI A
N IAL BTĂRD
I FEASNC U
(n. 1946)
Într-o lume în care mai toti incearca sa faca altceva decit le impune calificarea, Daniela Făiniș Pe cât de discretă este prezența lui civilă, împinsă uneori, la scară națională, până la limita anonimatului, Formele pe care le ia creația lui Mihail Trifan, de la cele tradiționale (pictură pe pânză) până la cele de
construieste ceea ce stie ea mai bine, adica pur si simplu forme ceramice. Ca relatia lor cu spatiul pe atât de copleșitoare și de memorabilă este pictura lui Gheorghe Lungu. Într-un moment în care avangardă (assemblage, performance), arată că există la baza lor un proiect artistic solid, coerent și
si, in multe
Apărută cazuri, dimensiunile,
intempestiv proportiile
în spațiul creației si figurativismul
artistice trimit
propriu-zise, darcatre sculptura,
aducând că desenele
cu sine care
experiențele șevaletul pare o relicvă istorică, iar pictura un simplu episod dintr-o recuzită ceremonială anacronică, eliberat
Apărută deintempestiv
normele expresivității
în spațiul previzibile, canonice,
creației artistice academice. Mihail
propriu-zise, Trifan este
dar aducând cuînsine
mod fundamental
experiențele
anima suprafataale
nonconformiste sauformației
comenteazasale volumul trimit
pozitiviste catre
și ale grafică ori că obiectele
criticului/istoricului de artă,parietale, cu o volumetrie
Dalina Bădescu (n.1990) inaptă să mai facă față unei avalanșe tehnologice și unui radicalism ideologic fără precedent, el se un creator, dar nu
nonconformiste aleunul care săsale
formației reinventeze
pozitivisteforma,
și alecicriticului/istoricului
unul care lucreazăde asupra
artă, sintaxei. În primul
Dalina Bădescu rând,
(n.1990)
aminimala, pot invoca
depășit încă de la ideea
primadesapictura, de tablou,
expoziție nu are absolut
(EKG, Muzeul Naționalnicialo Țăranului
importanță. Daniela2015)
Român, Făiniș nu face
orizontul încăpățânează, cu vocația obstinată a unui sihastru, să deschidă porți surprinzătoare spre noi orizonturi rememorează
a depășit încăactiv de lademonstrația lui Kurt (EKG,
prima sa expoziție Schwitters,
Muzeulanume ideea
Național al că orice obiect
Țăranului Român, găsit sauorizontul
2015) fabricat
nici grafică,șinici
conceptual sculptură
expresiv si nici pictură
al pictorului canonic.sau, dimpotrivă, le face pe toate trei inacelasi timp, și ceva ale imaginarului și să exploreze posibilitățile încă latente, după atâtea experimente deja consumate, ale are potențial
conceptual artistic dacă
și expresiv este selectat
al pictorului de artist. Așadar, reciclarea artistică nu suprimă identitatea
canonic.
tapiserie pe deasupra, dar le face dintr-o perspectivă și dintr-un unghi stilistic care nu sint decât ale formei și ale limbajului. obiectului prin reducerea lui la materia primă, ci îi adaugă un nou strat de semnificație, obiectul fiind
decorativelor.
Dincolo Prin formele
de rediscutarea unuisuficiente sieși, prin
gen, și anume refuzulși oricărei
portretul, transcendențe
de reconfigurarea impusealt
lui într-un a imaginii, prin
cod și într-o Amestec paradoxal de tendințe adverse, de la meditația gravă la ironia subtilă, de la clamările salvat
Dincoloprin estetizarea lui,
de rediscutarea prin
unui transformarea
gen, în subiect
și anume portretul, contemplație, care
și de reconfigurarea își lasăalt
lui într-un în urmă
cod șinatura
într-o
perfecta
altă colaborare
convenție cu materialul
a limbajului, si printr-o
ea a mutat accentul impecabilă stăpânire
de pe morfologia a tehnicilor
comună - de
și de pe la modelajul
descrierea cald la
exterioară egocentrice la autorelativizarea sceptică, de la tentația fabulatorie la cenzura instantanee prin decupaj utilitară și, odată
altă convenție cu ea, istoria
a limbajului, proprie,
ea a mutat reconstruindu-se
accentul simbolic
de pe morfologia ca motiv
comună și depur plastic cu valoare
pe descrierea de
exterioară
detaliul
pe auster,
sondarea de la pulsul sangvin
particularităților la frigiditatea
destinului industrială
și pe unicitatea și si de alamotivului.
kharmică desenul geometric sau cu accente
Această intensificare a și prin semn, pictura lui Gheorghe Lungu funcționează ca o placă turnantă pentru cele mai diverse tipuri arhetip. La felparticularităților
pe sondarea cum un regizordestinului
construiește
și pepeunicitatea
scena teatrului
kharmică o realitate comprimată,
a motivului. dar suficientăa
Această intensificare
ironice alavenit
privirii arderea fără greșeală
la pachet, în mod- surprinzător,
, demersul artistic estecuunocomentariu
nu doar aprofundare decorativ - uncijoc
a realului, și de
cu suprafețe
extensia de lectură și de interpretare. poveștii
privirii ape carela vrea
venit să oînspună,
pachet, și Mihail Trifan
mod surprinzător, rearanjează
nu doar modulii realității
cu o aprofundare imediate
a realului, pentru
ci și cu a-și
extensia
spectaculoase
acestuia dincoloside
detoate
existențe umile
limitele - al lumii
testate înseși.
ale percepției. transmite propriadefabulă,
acestuia dincolo toate alimitele
cărei morală
testateeste, în definitiv, aceea a salvării lumii prin artă.
ale percepției.

In a world where everyone tries to do something other than what their qualifications require, Daniela As discreet as his civil presence is, sometimes pushed, on a national scale, to the limit of anonymity, The forms that Mihail Trifan’s creation takes, from traditional ones (painting on canvas) to avant-garde
Hastily appearing
Făiniș builds whatinshetheknows
properbest,
space of isartistic
that simplycreation,
ceramicbut bringing
forms. That with
their her the non-conformist
relationship with space Gheorghe Lungu’s painting is as overwhelming and memorable. At a time when the easel seems like a ones
Hastily(assemblage,
appearing in performance), show that
the proper space at theircreation,
of artistic base there butisbringing
a solid, coherent
with her artistic project freed
the non-conformist
experiences
and, in manyofcases,
her positivist formationproportions
the dimensions, and art critic/historian,
and figurationDalina
refer Bădescu (b.1990)
to sculpture, thathas,
the since her
drawings historical relic, and the painting a simple episode of an anachronistic ceremonial prop, unable to face a from the norms
experiences of predictable,
of her canonicaland
positivist formation expressiveness , academic.
art critic/historian, Dalina Bădescu (b.1990) has, since her
first exhibitionthe(EKG,
that animate National
surface Museumonofthethe
or comment Peasant
volume referRomân, 2015), or
to graphics, surpassed her conceptual
that the parietal and
objects, with technological avalanche and an unprecedented ideological radicalism, he stubbornly, with the obstinate Mihail Trifan is fundamentally
first exhibition (EKG, NationalaMuseumcreator, but not Peasant
of the one who Român,
reinvents form,surpassed
2015), but one who herworks on syntax.
conceptual and
expressive horizon
minimal volume, of invoke
can the canonical
the ideapainter.
of painting, painting, it has absolutely no importance. Daniela Făiniș vocation of a hermit, to open surprising doors to new horizons of the imaginary and to explore the still First, it actively
expressive recalls
horizon Kurt
of the Schwitters’
canonical demonstration that any found or manufactured object has artistic
painter.
does neither graphics, nor sculpture nor painting, or, on the contrary, she does all three at the same latent possibilities, after so many already consumed experiments, of form and language. potential if selected by the artist. So, artistic recycling does not suppress the identity of the object by
Beyond
time, andrediscussing
some tapestry a genre, namely
on top, but shethedoes
portrait,
themandfromreconfiguring
a perspectiveit and
into from
another code and
a stylistic convention
angle that are A paradoxical mixture of adverse tendencies, from serious meditation to subtle irony, from egocentric reducing it to raw material,
Beyond rediscussing a genre,but adds athe
namely new layer ofand
portrait, meaning, the object
reconfiguring being
it into savedcode
another by aestheticizing
and convention it,
of language,
only she .shifted
decorative Through thethe
emphasis from common
simple enough forms, morphology
through the and outward
refusal of anydescription to probing the
imposed transcendence claims to skeptical self-relativization, from the temptation of fabulation to instant censorship through by transforming
of language, she itshifted
into a the
subject of contemplation,
emphasis from common which leaves behind
morphology its utilitarian
and outward naturetoand,
description withthe
probing it ,
particularities of destiny
of the image, through theand the kharmic
perfect uniqueness
collaboration with theof material
the reason.andThis intensification
through of themastery
an impeccable gaze has
of cutouts and signs, Gheorghe Lungu’s painting functions as a turntable for the most diverse types of own history, symbolically
particularities of destiny andreconstructing
the kharmicitself as a purely
uniqueness of theplastic motif
reason. with
This archetypal value.
intensification of the gaze has
come, surprisingly,
the techniques not the
- from onlywarm
with amodeling
deepening to of
thethe real, but
austere withfrom
detail, its extension
the bloodbeyond allthe
pulse to tested limits
industrial reading and interpretation. Just
come,assurprisingly,
a director builds a compressed
not only reality of
with a deepening onthe
thereal,
stagebutof with
the theater, but sufficient
its extension beyond allfor tested
the story he
limits
of perception.
frigidity and also from the geometric drawing or with ironic accents on unmistakable burning - , the wants to tell, so Mihail Trifan rearranges the modules of the immediate reality to convey his own fable,
of perception.
artistic approach is a decorative commentary - a game of spectacular surfaces and humble existences whose moral is, ultimately, that of saving the world through art.
- of the world itself.

ARMAND LANDH (n. 1983)
După ani întregi în care artistul a făcut naveta România – Statele Unite, Armand Landh a încorporat în
pictura lui experiențele vizuale americane, agresive și acaparatoare, o cultură a consumului imediat,
lipsită de orice fel de repere, în afara satisfacției instantanee (instant gratitude), ajungând la suprapuneri
de timpi și de spații pe suprafața aceleiași pânze.
Demersul lui Armand Landh nu este unul mimetic sau mecanic, nu creează doar colaje atractive de citate
vizuale, ci caută, aproape metafizic, identitatea proprie într-o lume depersonalizată, o întoarcere la sinele
reflexiv după experiența visului american disolutiv.
Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Jean-Michel Basquiat, neo-DADA, Fluxus, automatism, slogane
motivaționale, date istorice, Sărutul lui Brâncuși, MoMa, Târgu-Jiu : Welcome to the Fabulous world of
„ARMY LANDH”, un loc unde subconștientul artisului se materializează în palimpseste postmoderne.
GIULIANO NARDIN (n. 1978)
Protestatar şi retractil, pragmatic şi halucinat, aparent frivol, dar de o mare densitate interioară şi
ordonat pînă la acribie în ceea ce priveşte propria-i vocaţie, Giuliano Nardin trăieşte exclusiv în spaţiul
picturii. Enorma sa capacitate de exprimare, lipsa oricăror inhibiţii (şi a oricăror precauţii ) în abordarea
celor mai deverse tematici şi stilistici, deşi pîndite permanent de riscul risipirii într-o excesivă libertate,
sînt, în esenţă, simptomele unei remarcabile continuităţi.
Deşi expresia sa dezinvoltă este susţinută continuu de un spirit ludic care nu cunoaşte plictisul, în
planurile îndepărtate ale imaginarului, şi în cele profunde ale conştiinţei, pulsează irepresibil obsesii şi
aspiraţii existenţiale grave. Captiv în spaţiul enorm al bucuriei şi al spaimei, al voluptăţii şi al rigorii şi,
mai ales, al voracităţii unei reverii din mrejele căreia nu se va mai putea desprinde, Giuliano Nardin este,
fără îndoială, unul dintre cei mai importanţi pictori ai generaţiei lui.
L U C I A N ȚĂ R A N (n. 1959)
Deși sculptor prin formație și prin atitudinea lui față de formă, Lucian Țăran s-a impus în ultimii ani
prin cercetările spectaculoase în câmpul ceramicii, realizând câteva cicluri de lucrări care i-au creat o
identitate stilistică inconfundabilă. Folosind ceramica strict ca material și exploatându-i instrumentarul
și tehnicile, de la modelajul voluptos la retorica gesturilor și până la intervențiile cromatice consistente,
el a rămas permanent în spațiul sculpturii și al viziunii monumentale, fără să cedeze nicio clipă tentației
decorativului sau a efectului exterior pe care materialul și tehnicile i le-ar fi oferit cu generozitate.
Exagerarea volumelor, curbele ample și senzuale, care îl pot invoca, aparent, pe Botero, constituie nota lui
de originalitate indiscutabilă, fiindcă în vreme ce Botero duce expresia, prin excesul de carnalitate, înspre
grotesc și caricatural, șarjele lui Țăran sunt de un lirism profund și de o puritate formală desăvârșită.
Recent, fără să-și părăsescă repertoriul și fără să evadeze din propriul imaginar, a revenit la tehnica
cioplirii și, evident, la piatră, lăsând temporar modelajul să-și realimenteze resursele.

After years in which the artist commuted between Romania and the United States, Armand Landh
incorporated in his painting American visual experiences, aggressive and hoarding, a culture of
immediate consumption, devoid of any kind of landmarks, apart from instant satisfaction (instant
gratitude), reaching overlaps of times and spaces on the surface of the same canvas.
Armand Landh’s approach is not mimetic or mechanical, he does not just create attractive collages of
visual quotes, but seeks, almost metaphysically, his own identity in a depersonalized world, a return to
the reflexive self after the experience of the dissolving American dream.
Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Jean-Michel Basquiat, neo-DADA, Fluxus, automatism, motivational
slogans, historical data, Brancusi’s Kiss, MoMa, Târgu-Jiu: Welcome to the Fabulous world of “ARMY
LANDH”, a place where the subconscious the artist materializes in postmodern palimpsests.
Protester and withdrawn, pragmatic and hallucinated, apparently frivolous, but of great inner density
and orderly to the point of meticulousness regarding his own vocation, Giuliano Nardin lives exclusively
in the space of painting. His enormous capacity for expression, the lack of any inhibitions (and any
precautions) in approaching the most extreme themes and styles, although constantly haunted by the
risk of dissipation in excessive freedom, are, in essence, the symptoms of a remarkable continuity.
Although his casual expression is continuously supported by a playful spirit that knows no boredom, in the
distant planes of the imaginary, and in the deep ones of consciousness, obsessions and serious existential
aspirations pulsate irrepressibly. Captive in the enormous space of joy and fear, of voluptuousness and
rigor and, above all, of the voraciousness of a reverie from the nets of which he will no longer be able
to break free, Giuliano Nardin is, without a doubt, one of the most important painters of his generation .
Although a sculptor by training and by his attitude towards form, Lucian Țăran has established himself
in recent years through spectacular research in the field of ceramics, creating several cycles of works
that have created an unmistakable stylistic identity. Using ceramics strictly as a material and exploiting
its tools and techniques, from voluptuous modeling to the rhetoric of gestures and up to consistent
chromatic interventions, he remained permanently in the space of sculpture and monumental vision,
without for a moment succumbing to the temptation of the decorative or the external effect which the
material and techniques would have generously provided him.
The exaggeration of the volumes, the ample and sensual curves, which can apparently invoke Botero,
constitute his note of indisputable originality, because while Botero takes the expression, through the
excess of carnality, towards the grotesque and caricature, Țăran’s jokes are of a lyricism deep and
of perfect formal purity. Recently, without leaving his repertoire and without escaping from his own
imaginary, he returned to the technique of carving and, obviously, to stone, temporarily leaving modeling
to replenish his resources.