CRISTIAN UNGUREANU

JURNAL DE NAVIGATOR /

NAVIGATOR DIARY

EDITURA ARTES

IAŞI 2013
 Referent ştiinţific: Prof.univ.dr. Valentin Sava

Coperta: Cristian Ungureanu

Tehnoredactare: Ana Maria Negară

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

UNGUREANU, CRISTIAN
Jurnal de navigator = Navigator Diary / Cristian Ungureanu. - Iaşi :
Artes, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-606-547-096-5

7(498)

2
Profesorilor mei,

3
4
 PREFAŢĂ

Un rozicrucian postmodern

Unii dintre artiştii de astăzi se fixează de-a lungul întregii cariere în unul şi
acelaşi proiect. Alţii, în schimb, se repliază periodic, multiplicându-şi premeditat
posibilităţile. Ei pot fructifica astfel ocazia de a aprofunda „zarea interioară”a
genului exersat sau de a-i adăuga o miză suplimentară. Este şi cazul ieşeanului
Cristian Ungureanu, cunoscut pentru abilitatea de a-şi programa „ieşirile”
publice, preschimbând de fiecare dată vocabularul de lucru, dar şi natura
angajamentul asumat. Fie că este vorba de motive clasice (peisaje naturale şi
urbane, structuri arhitecturale de referinţă, colaje fotografice, geometrii sacre
inerente unor lucrări aparţinând maeştrilor de altădată), fie de explorări în
registrul postmodern (instalaţii polivalente, video-proiecţii), artistul înaintează
dezinvolt pe un drum cu dublu sens: estetic şi edificant.
Cristian Ungureanu este un subtil observator al frumosului, dar şi un
cercetător avizat al acestuia. Cu uneltele pictorului îi dă formă şi consistenţă; cu
instinctul de „vânător” al semnificaţiilor ascunse „arheologizează” imaginile,
parcurge în răspăr traseul creaţiei, căutând cifre, forme, proporţii, simboluri,
corespondenţe sau filiaţii imperceptibile ochiului grăbit. Gândită ca parcurs
iniţiatic şi exploratoriu, arta sa flatează deopotrivă privirea şi inteligenţa. Scopul
final pare a fi acela de a-şi „îmbogăţi” publicul, punându-l în acord cu înţelesurile
profunde, nu totdeauna la îndemână, pentru ca, în cele din urmă, acesta să se
poată cunoaşte pe sine, dar şi lumea în care trăieşte. Cristian Ungureanu este un
rozicrucian postmodern, pornit cu ambiţie şi talent în căutarea Graalului pictural,
a Panaceului şi a Pietrei filosofale. Sper din toată inima să le şi găsească…

Iaşi, 20 ianuarie 2013 Critic de artă Petru Bejan,

prof.univ.dr. la Facultatea de filosofie
a Universităţii “Al.I.Cuza”- Iaşi

5
 FOREWORD

A postmodern Rosicrucian

Some of today‟s artists become attached, during their whole career, on

one and only project. Others, however, permanently fold up and wilfully multiply
their possibilities. Therefore, they can benefit from the opportunity of
understanding the “inner horizon” of the practiced genre or they can add yet
another stake to it. This is also the case for Cristian Ungureanu from Iași, known
for his ability to schedule his public “appearances”, changing each time the work
vocabulary used, but also the nature of the assumed commitment. Whether it‟s
the classical motifs (natural and urban landscapes, architectural structures,
photo collages, sacred geometries inherent to works of the masters of the past),
or explorations into the postmodern realm (multipurpose installations, video
projections), the artist nonchalantly marches forward on the two-way street of:
aesthetic and enlightening.
Cristian Ungureanu is a subtle observer of the beauty, but also an avid
researcher of it. With the tools of the painter he gives form and consistency,
with the instinct of a “hunter” of hidden meanings he “archaeologises” the
images, walking against the currents of the road of creation, looking for
numbers, forms, proportions, symbols, correspondents or connections
imperceptible to the hurried eye. Designed as an initiation and exploration, art
flatters the eye but also the intellect. The ultimate goal seems to be to “enrich”
the public, helping it be in tune with the deeper meanings, so that, in the end, it
may know itself, but also the world it lives in. Cristian Ungureanu is a
postmodern Rosicrucian, driven by ambition and talent in the quest for the
pictural Grail, for the heal-all Elixir and the Philosopher‟s Stone. I sincerely hope
he finds them….

Iaşi, 20 of January 2013 Art critic Petru Bejan,

PhD Professor at Faculty of Philosophy
of “Al.I.Cuza”University- Iaşi

6
2013
Ana Maria Negara şi Cristian Ungureanu-
RE-WRITTING ART HISTORY/ RE-SCRIVENDO LA STORIA
DELL’ARTE

Descriere concept

Tema lansată pentru ediţia din 2013 a Bienalei de artă de la Veneţia

dezvoltă la artiştii Cristian Ungureanu şi Ana Maria Negară o investigare a
universului istoriei artei, lume devenită aproape paralelă celei comune, prin
intermediul unei cercetări transdisciplinare – noţiune tânară, creata şi definită de
filosoful român Basarab Nicolescu (primul Congres Mondial al transdisciplinarităţii
– Convento de Arrabida, Portugalia, 1994). Metodologia aplicată este aceea a
dialogului peste timp şi simultan cu acuta contemporaneitate, un dialog aplicat
celor mai diverse medii ale creaţiei, practici vizuale şi conceptuale (sculptură,
desen, pictură, film video, icoană, muzică, instalaţie), dialog capabil să realizeze
firescul unei comuniuni între oameni şi fapte, religii, culturi şi civilizaţii,
specializari dintre cele mai diferite.
Rezultatul acestui demers decodifica în expunerea de la Veneţia prin
intermediul pledoariei vizuale, şi nu numai, sistemul universal al creaţiei,
evidenţiind existenţa unei gândiri geometrice şi simbolice de o mare
complexitate. Opere/replici vor popula spaţiul interior/exterior, repartizate pe
configuraţii special organizate, oferind de-a lungul traseului un contact cu epoci
marcate de practici şi estetici extrem de diferite; şi totuşi, de la civilizaţia
sumeriana la Damien Hirst, Brancuşi, Rubliov, Leonardo da Vinci sau compoziţia
lui Tiepolo desfaşurată pe tavanul bisericii „Madonna del Rosario” din Veneţia,
demonstraţia matematică şi geometrică relevă un suport comun al cunoaşterii
prin artă şi anume, existenţa ordonată. Sinteza monumentală a românului Matila
Costiescu Ghyka va face o asociere a esteticii cu filozofia şi matematica pentru a
sublinia valorile diferitelor structuri ale operelor de artă; proporţia devine raport
iar acesta, prin asumarea diverselor calităţi – armonie, ordine, simetrie, etc. –
devine raport estetic; numarul şi secţiunea de aur dau măsura realităţii lor într-o
evidenţă absolută care se regaseşte în cadrul oricăror culturi, epoci, stiluri sau
maniere.
Beneficiind de mijloacele pe care era electronicii le furnizează, proiectul celor doi
artişti face trimitere la interpretarea platformelor conceptuale, a celor simbolice,
a practicilor artistice tradiţionale dar şi la invocarea unor serii de momente
exponenţiale pentru arta modernă şi recentă. Scopul propus este acela al
generării unei platforme enciclopedice care să reflecte natura şi sensul dinamicii
fenomenelor artistice.

7
 Drumul străbaterii „palatului enciclopedic” devine o călătorie ritualică de
„re-vizitare a istoriei artelor” organizată de artişti români, care, utilizand gândire
şi creaţie românească, demonstrează nu numai universalitatea limbajului şi
posibilităţile sale de expresie ci esenţa raportului unic analizat şi exprimat de
Mircea Eliade, această consubstanţialitate între OM şi universul cosmic. „Proba” -
este oferită de Ana Maria Negară a carei instalaţie labirintică ce vizează
„oglindirea oglindirii” pledează pentru „creatorul universal” , acel „eu” fară
identificare de loc, ţară, etnie, stare, culoare sau nume, eu individual lansat într-
o purificare a sinelui, reala, şi o rezonanţă universală, reală şi ea; aceleaşi tipuri
de structuri sunt doar ipostaze incluse secretului naşterii conceptuale şi formale
a unei opere de artă indiferent în ce punct al globului pământesc apare ca
produs al minţii umane.
Instalaţia complexă a lui Cristian Ungureanu compusă din 90 pânze egale –
evocare enciclopedică a cărei miză nu este una estetică în accepţia tradiţională
ci, construirea unui scenariu extins semantic care pune în relaţie imediată mediul
vizual static al picturii şi desenului cu cel al aceloraşi imagini animate digital şi
proiectate video. Omogenizarea multimedia a proiectului propus de cei doi artişti
include prezenţa constantă a unei piese din repertoriul lui Johann Sebastian Bach
care insoţeşte derularea proiecţiilor animate dar şi a interpretarilor retorice pe
marginea unor personalităţi iconice, Duchamp, Piero Manzoni, Bruce Nauman,
Dali, Damien Hirst,etc. Ambianta creată în baza instalării fizice a conceptului
stabileşte o ţesătură simbolică cu generări semantice ale unei stări ce aminteşte
de anatomia vizuală a cabinetelor de curiozităţi. Situaţiile îşi corespund, devin
retorice sau scolastice cu indicaţia experimentului şi parfumul metafizic implicit
enciclopediei artelor vizuale. Expertizele analizelor matematice ale compoziţiilor
se suprapun nivelurilor de interpretare filozofică sau teologică de-a lungul
efectuarii unei mari treceri trans-istorice.
Propunerea României prin intermediul celor doi artişti relansează în
domeniul teoreticului analiza enciclopediei artistice ca bun continuu al umanitatii.
Ea evidenţiază în acelaşi timp, calitatea primă şi ultimă a esenţei creaţiei,
universalitatea, capacitatea instalarii raporturilor între OM si Divinitate, între OM
şi OM (Mircea Eliade). Discursul este susţinut de opere fundamentale ale
filozofilor români - Matila Costiescu Ghyka, Mircea Eliade, Basarab Nicolescu,
Theodor Codreanu – care probează afirmaţia şi este fundamentat vizual prin
sinteza de excepţie a operei lui Brancuşi. Ea se regaseşte reformulată şi
interpretată in cheie constructivă şi ideatică de natura geometrică, în şapte
dintre piesele care alcatuiesc ansamblul instalat al expoziţiei, autor Cristian
Ungureanu. Ţara lui Brâncuşi îşi omagiază creatorul, arta ancestrală şi modernă
cuprinsă în spaţiul sau cultural într-o formulă corespondentă secolului actual,
XXI, şi care se poate numi prin intermediul formulării româneşti,
transmodernitate; particularul este simultan universal, îşi corespunde şi
dialoghează în aceleaşi tipologii ale limbajului care pledează pentru armonie.

Alice Dinculescu, teoretician de artă la Muzeul de Artă din Constanța

Cristina Hermeziu, jurnalistă, Paris

8
Cristian Ungureanu- Manifestul vizual al Transdisciplinarității/
The Visual Manifesto of Transdisciplinarity, mixed media, 2013

Ana Maria Negara and Cristian Ungureanu-

RE-WRITING ART HISTORY/ RE-SCRIVENDO LA STORIA
DELL’ARTE

Concept description

In the theme put forth for the 2013 edition of the Venice Biennale, the
artists Cristian Ungureanu and Ana Maria Negara develop an analysis of the
universe pertaining to the history of art, realm which has become almost parallel
to the material one, through the means of a transdisciplinary research – a fresh
new notion, created and defined by the Romanian philosopher Basarab

9
Nicolaescu (first global congress of transdisciplinarity – Convento de Arrabida,
Portugal, 1994). The applied methodology is one of timeless dialogue and
simultaneous with the acute contemporaneity, a dialogue applied to the most
diverse means of creation, visual and conceptual practices (sculpture, drawing,
painting, film, icon, music, installation), dialogue capable of accomplishing a
natural communion between people and facts, religions, cultures and
civilizations, most different specializations.
The result of the endeavour being exhibited in Venice through visual
means and not only, decodes the universal system of creation, highlighting the
existence of a geometric and symbolic thinking of great complexity. Works of
art/replicas will inhabit the interior/exterior space, allotted in specially organized
configurations, offering along the way a direct contact with eras marked by
practices and aesthetics extremely different; from the Sumerian civilization to
Damien Hirst, Brancusi, Rubliev, Leonardo da Vinci or Tiepolo‟s composition
placed on the ceiling of the “Madonna del Rosario” church in Venice, the
mathematical and geometric demonstration reveals a common frame of
knowledge through art, namely, the ordered existence. The monumental
synthesis of Matila Costiescu Ghyka‟s novel will be a combination of aesthetics
with philosophy and mathematics meant to highlight the various values of the
structures of different works of art; the proportion becomes a ratio and it, by
assuming different qualities – harmony, order, symmetry, etc – becomes an
aesthetical ratio; the number and golden section will give the measure of their
realities in an absolute emphasis that is found in every culture, age, style or
mannerism.
Taking advantage of the means of the electronic age, the project of the
two artists makes reference to the interpretation of conceptual platforms, the
symbolic ones, to the traditional artistic practices but also to the invocation of a
series of defining moments in modern and recent art. The stated purpose is one
of generating an encyclopaedic platform which reflects the nature and meaning
of the dynamics of artistic phenomena.
The road through the “encyclopaedic palace” becomes an initiation
journey of “revisiting art history” organized by the Romanian artists through the
means of Romanian thinking and creation, shows not only the universality of the
language and its possibilities of expression but the essence of the unique ratio
analyzed and
expressed by Mircea Eliade, this consubstantiality between the MAN and the
cosmic universe. “The Proof” – is offered by Ana Maria Negara whose labyrinth
installation which targets the “mirroring of the reflection” advocates for the
“universal creator”, this “I” that cannot be identified by its origin, country,
ethnicity, state, colour or name, the individual “I” launched into a process of
self-purification, true and with an universal resonance; these types of structures
are mere states of being included
expressed by Mircea Eliade, this consubstantiality between the MAN and the
cosmic

10
Cristian Ungureanu & Ana Maria Negară- Re-Writing Art History, virtual installation, 2013

11
Cristian Ungureanu & Ana Maria Negară- Re-Writing Art History, virtual installation, 2013

Ana Maria Negara- Catharsis, mixed media, virtual installation, 2013

12
universe. “The Proof” – is offered by Ana Maria Negara whose labyrinth
installation which targets the “mirroring of the reflection” advocates for the
“universal creator”, this “I” that cannot be identified by its origin, country,
ethnicity, state, colour or name, the individual “I” launched into a process of
self-purification, true and with an universal resonance; these types of structures
are mere states of being included in the secret of conceptual and formal birth of
a work of art no matter in which point of the earth it appears as a product of the
human mind.
Cristian Ungureanu‟s complex installation comprised of 90 equal canvases
– is an encyclopaedic evocation whose stake is not an aesthetic one in the
traditional sense but, the building of an extended semantic scenario which
correlates the visual medium of painting and drawing with the one pertaining to
the images that are digitally animated and projected in video form. The
multimedia homogenization of the project made by the two artists includes the
constant presence of a piece from Johann Sebastian Bach‟s repertoire that
accompanies the running of the animated projections and also the rhetorical
interpretations of some iconic personalities such as Duchamp, Piero Manzoni,
Bruce Nauman, Dali, Damien Hirst, etc. The ambiance created by the physical
installation of the concept establishes a symbolic fabric of the semantic creations
pertaining to a state of being which resembles the visual anatomy of the
curiosity filled cabinets. The statements correspond with each other becoming
rhetorical or scholastic in nature, with a metaphysical fragrance that is typical to
the encyclopaedia of visual arts. The results of the mathematical analyses of the
compositions overlap the levels of philosophical or theological interpretation in
the course of making the great trans-historic journey.
The two artists representing Romania reinitiate the analysis of the artistic
encyclopaedia into the theoretical realm, as an ever-lasting accomplishment of
humanity. It highlights in the same time the first and last quality of the essence
of creation, the universality, the capacity to initiate the installation of a rapport
between the MAN and Divinity, between MAN and MAN (Mirea Eliade). The
theme is supported by fundamental works of Romanian philosophers such as -
Matila Costiescu Ghyka, Mircea Eliade, Basarab Nicolescu, Theodor Codreanu –
which test the claim that is substantiated visually in the exceptional synthesis of
Brancusi‟s works. It is found, reformulated and interpreted in a constructive and
geometrical nature, in seven of the pieces that make the ensemble installed in
the exhibition, authored by Cristian Ungureanu. Brancusi‟s country brings
homage to the creator, the ancestral and modern art comprised in his cultural
space in a formula corresponding to the present century, 21st, and which can be
named transmodernity; the particular is simultaneously universal and it
corresponds and communicates in the same types of language that advocate
harmony.
Alice Dinculescu, Art Theorist at Museum of Art Constanta
Cristina Hermeziu, journalist

13
 Cristian Ungureanu – Flacara/ The Flame, mixed media, virtual installation, 2013

2012
MUZICA SFERELOR/ THE SPHERES MUSIC [ GOD AS GEOMETER ]

Biblioteca Austria- Iaşi/ Austria Library- Iaşi

Expozitia "Muzica sferelor [God as Geometer]" prezintă o selecţie de pânze

dintr-o serie mai amplă şi trei filme de animaţie video (“God as Geometer”,
“Dialog intre Sferă şi Cub” şi “Chipul şi Asemănarea”) prin care artistul ieşean
propune o incursiune în istoria multimilenara a artei europene, în cautarea
formulelor compoziţionale "ascunse" ale marilor maeştri bizantini şi occidentali.
Numite simbolic "pagini de jurnal", pânzele lui Cristian Ungureanu evocă
atmosfera desenelor şi a laviurilor în sepia pe care artiştii de demult le făceau
pentru a-şi concepe "anatomiile" compoziţionale şi simbolice ale viitoarelor
tablouri. Aceste tablouri vor însoţi lansarea volumului său de teorie artistică
“Geometria secretă a picturii europene”, în curs de apariţie. În măsura în care

14
artişti moderni ca Marcel Duchamp (şi toti cei care i-au preluat procedeul
conceptual) au folosit diferite obiecte industriale “gata facute/ready made”
pentru a le numi şi expune în postura de opere de artă, Cristian Ungureanu şi-a
„însuşit” operele picturale ale altor artisti, nu pentru a le copia şi re-expune, ci
pentru a le investiga mecanismele constructive

Cristian Ungureanu- Muzica sferelor/ The Spheres Music, exhibition view

şi simbolice prin care aceste opere au fost realizate. Filmele de animatie video
sunt o extensie conceptuală a discursului tradiţional asupra practicilor picturale,

15
care permite racordarea acestora la specificul noilor media vizuale dar şi o
accesare mai complexă a sensurilor simbolice ale picturilor analizate geometric,
imagini ce provin din diferite spaţii şi epoci culturale ale Europei şi se “dezvăluie”
pe ritmul şi armonia unor piese muzicale de referinţă aparţinand unor coordinate
spaţio-temporale similare.

Cristian Ungureanu- Muzica sferelor/ The Spheres Music, exhibition view

The exhibition 'The Spheres Music [God as Geometer]' represents a

selection of canvases from a wider series and three movies of video animation
(“God as Geometer”, “Dialogue between Sphere and Cube” and “The Face and
Similitude”), through which the Romanian artist proposes a foray in the history

16
of the millennial European art, in the search for the “hidden” compositional
formulas of the great Byzantine and Westerner masters. Symbolically named
“Pages of the diary”, Cristian Ungureanu‟s paintings evoke the atmosphere of
the wash drawings in sepia, which artists of the past used to create in order to
conceive the compositional and symbolic „anatomies” of their future paintings.
These paintings will accompany the launch of his forthcoming art theory volume
"The Secret Geometry of the European Painting".

Cristian Ungureanu- Muzica sferelor/ The Spheres Music, exhibition view

17
As far as modern artists like Marcel Duchamp (and all those who took his
conceptual process) used industrial “ready-made" objects to give name and
exhibit them as artworks, Cristian Ungureanu has "appropriated" the pictorial
works of other artists, not to copy and re-display, but to investigate the
constructive and symbolic mechanisms through which these works have been
completed. His video animated films are an extension of the traditional
conceptual discourse on painting practices that allow their connection to the
particularity of the new visual media and a more comprehensive access to the
symbolic meanings of the paintings analyzed from a geometrical perspective,
images emerging from different areas and cultural eras of Europe and which
"reveal" themselves in the rhythm and harmony of some central musical tracks
belonging to the similar space-time coordinates.

Cristian Ungureanu – Geometrii secrete

Despre cum anume se pot complini arta şi filosofia, sensibilitatea şi

fundalul speculativ, am mai scris. Argumente suplimentare am gasit şi în ultimul
proiect asumat de Cristian Ungureanu - în desfăşurare la Centrul de Studii
Europene (Universitatea „Al.I.Cuza"). Cine este artistul sus-pomenit? Absolvent
al Facultăţii ieşene de „Arte plastice, decorative şi design", specializarea pictură
de şevalet, dar şi autorul unei teze de doctorat investigând, inteligent şi
meticulos, „geometria secretă a picturii europene". Situate în regimuri expresive
diferite (începând cu pictura şi sculptura, pâna la instalaţii, fotografie şi film),
lucrările sale pun în discuţie relaţiile tradiţiei cu modernitatea, ale sacrului cu
profanul, ale continuităţii cu inovaţia şi experimentul, îndeosebi din arta şi
arhitectura de inspiraţie religioasă.
Care este însă miza noii etalări expoziţionale? Pictor şi cercetător în egală
măsură, autorul intră în laboratorul de lucru al marilor artişti de altadată,
„imprumută" formele şi subiectele care i-au consacrat, „deconstruind" schemele
compoziţionale presupus tăinuite, pentru a identifica în structura lor de
profunzime simetrii camuflate, ritmuri şi proportii nebănuite. În tablourile
maeştrilor analizaţi, nu există haos şi nici hazard, ci doar o ţesătura de forme
combinate în chip armonios. Dacă lumea este creaţia lui Dumnezeu, totul se
petrece urmând traiectoriile unui plan divin; există ordine şi frumuseţe în
univers, în configuraţia antomică a omului, în lucrările artiştilor - chiar şi atunci
când acestea par mai puţin evidente. Cum putem fi convinşi de verosimilitatea
unei atari supoziţii? Întorcându-ne la surse, la principiile care au legitimat
scenariile perfecţiunii, dar şi la multe din creaţiile purtand amprenta nevazută a
„mâinii" Demiurgului.
Ipoteza ordinii universale, întemeiate pe măsura şi numar, nu este nouă.
O regăsim în mistica pitagoreica a numerelor, unde concordia astrelor de pe
Firmament este descrisă în termenii unei acustici fără cusur. „Muzica sferelor"
este vibrantă şi consonantă, aidoma simfoniei care acordă în mod fericit sunetele
„partiturii" celeste. Demiurgul lui Platon acţioneaza, la randul său, prin Forme şi

18
Numere; buna proporţionare a părţilor între ele, dar şi a acestora cu intregul va
da simetrie, echilibru, măsura, adică frumuseţe - idee reciclată mai tarziu în
neoplatonism, hermetism şi Cabala.
Conceput „după asemănarea şi chipul" Creatorului, omul reiterează la
scara sa elanul demiurgic. „Toate lucrurile din univers sunt cuprinse în om", scria
un Isidor din Sevilla. Micro- şi macro-cosmosul se presupun reciproc, prin
contagiune şi rezonanţă. Forma omului rezumă toate formele. O spune Zoharul,
una din cărţile de bază ale misticii ebraice, o spune şi Vitruvius - celebrul arhitect
roman. Omul poate fi încadrat în două forme geometrice elementare - cercul şi
patratul -, primul fiind asociat elementelor cosmice şi divine, în timp ce secundul
trimite la cele pământeşti. Niciun edificiu, templu sau locuinţă, nu poate fi ridicat
fără a păstra simetria şi proporţia corpului unui bărbat bine clădit fizic. Leonardo
da Vinci nu va face decat să reasambleze astfel de idei în celebra schiţă a
„omului ideal", care i se atribuie - spun unii - pe nedrept.
Există, aşadar, o formulă misterioasă care determină structurile, formele,
proporţiile, atât în artă, cât şi în natură. O regăsim în structura cristalelor, în
dispunerea piramidelor, în arhitectura catedralelor, dar şi în petalele florilor ori în
construcţia stupului de albine. Cartea lui Matila C. Ghyka (născut în 1881, la
Iaşi), dedicată Filosofiei şi misticii numărului, o numeşte „proporţie divină",
„secţiune de aur", putând fi recunoscută în lumea artefactelor, în formele
biologice, în gândire şi artă. Tocmai în acest sens „muzica sferelor" rezonează cu
„geometriile secrete" ale pictorilor preocupaţi să o convertească în plan vizual.
Pentru a demonstra compatibilitatea celor două planuri, Cristian
Ungureanu exerseazaă o „hermeneutică a suspiciunii" de buna factură, menită
să dezvăluie ceea ce pare ascuns sau criptat. Artistul aplică un principiu exegetic
de căpătâi, cel al „carităţii" sau „dispoziţiei binevoitoare"; trebuie să ne încredem
în seriozitatea obiectului investigat, în existenţa unui sens camuflat şi în
posibilitatea acestuia de a fi „scos" la suprafaţă. Ca şi René Guénon sau, la noi,
Vasile Lovinescu, este folosită metoda „geometrizării" imaginilor. Autorul
urmăreşte semnificaţia cifrelor, culorilor şi a formelor geometrice simple
(punctul, cercul, triunghiul, pătratul) sau complicate (sfera, cubul, poliedrul),
pentru a demonstra substratul metafizic şi simbolic al lucrărilor investigate.
Evidenţa sugerează accesibilitate şi facilitate. Utilizat în esoterism, dar şi
de Cristian Ungureanu, principiul „analogiei inverse" ne invaţă că evidenţele
sunt, adesea, înşelătoare. Sagacitatea hermeneutică se dovedeşte tocmai
deconstruind ceea ce pare facil. Este, probabil, unul din meritele incontestabile
ale proiectului de faţă, inedit atât prin concepţie, cât şi în finalizare.

Critic de artă, prof.univ.dr. Petru Bejan

(“Ziarul de Iaşi”, 3 ianuarie 2013)

19
Cristian Ungureanu – Secret geometries

I have already written about how art and philosophy, sensitivity and speculative
background complement each other. Additional arguments I‟ve found in the last
project proposed by Cristian Ungureanu – ongoing at the Center for European
Studies ("Al. I. Cuza University"). Who is the artist I mentioned above? He
graduated the Faculty of Fine Arts, Decorative Arts and Design from Iaşi,
specialized in easel painting but also the author of a doctoral thesis that is
investigating, in an intellectual and meticulous manner, the “secret geometry of
the European painting”. Placed in different expressive realms (starting with
painting and sculpture to installations, photography and film), his works bring
into question the relations of tradition with modernity, of the sacred with the
profane, of the continuity with innovation and experiment, especially in the art
and architecture with a religious vision.
What is the purpose of this new exhibition display? Painter and scientist as well,
the author enters the work laboratory of the great artists of the past, “borrows”
the forms and subjects that made them famous, “deconstructing” the
supposedly concealed compositional schemes as to identify in their profound
structure of hidden symmetries, rhythms and unexpected proportions. In the
paintings of the analyzed masters there is no chaos or hazard, but only the
netting of forms harmoniously combined. If the world is God‟s creation,
everything happens following the trajectories of a divine plan; there is order and
beauty in the Universe, in the anatomic configuration of the man, in the works of
the artists - even when they seem less obvious. How can we be convinced of the
credibility of such an assumption? By returning to the sources, to the principles
that legitimized the scenarios of perfection, but also to the various creations
bearing the unseen imprint of the “hand” of the Demiurge.
The hypothesis of the universal order, based on degree and number, is not new.
It can be found in Pythagorean number mysticism, where the harmony of the
stars of the Firmament is described in flawless acoustic terms. The “Music of the
Spheres” is vibrant and harmonic, like the symphony that attunes the sounds of
the celestial “score”. Plato‟s Demiurge acts, in turn, through Forms and
Numbers; proper proportioning of parts between themselves but also with the
ensemble, will give symmetry, balance, measure, namely beauty - an idea
recycled later in Neoplatonism, hermetism and Kabbalah.
Conceived in the “likeness and image” of the Creator, the man reiterates at his
scale the demiurgic zeal. “All the things in the universe are comprised in the
human being" wrote Isidore of Seville. The micro-and macro-cosmos are
mutually assumed through contagion and resonance. The human form
summarizes all forms. It is said by Zohar, one of the basic books of Hebraic
mysticism, also said by Vitruvius - the famous Roman architect. The man can be
enclosed into two basic geometrical shapes - circle and square - the first being
associated to the cosmic and divine elements, while the second to the earthly
ones. No building, temple or lodging can not be erected without preserving the

20
symmetry and proportion of a well-built body of a man. Leonardo da Vinci will
only reassemble such ideas in the famous sketch of the “ideal man”, assigned to
him - some say - unfairly.
There is thus, a mysterious formula that determines the structures, shapes,
proportions, both in art and in nature. We find it in the structure of the crystals,
in the layout of the pyramids, in the architecture of the cathedrals but also in the
flower petals or in the building of the bees hive. The book by Matila C. Ghyka
(born in 1881 in Iaşi), dedicated to the Philosophy and mysticism of the number,
calls it the “divine proportion”, “golden section”, that can be recognized in the
world of the artifacts, in biological forms, in thought and art. Just in this way
the “music of the spheres” resonates with the “secret geometries” of painters
concerned with converting it visually.
In order to demonstrate the compatibility of the two plans, Cristian Ungureanu
practices a “hermeneutics of suspicion” of good nature, designed to reveal what
is hidden or encrypted. The artist applies the first exegetical principle of “charity”
or “benevolent frame of mind”; we must believe the seriousness of the
investigated object, the existence of a hidden meaning and the ability of
“carrying it out” to the surface. As René Guénon or Basil Lovinescu, he uses the
method of “geometrizing” the images. The author pursues the significance of
numbers, colors and simple geometric shapes (point, circle, triangle, square) or
complicated (sphere, cube, polyhedron) to demonstrate the metaphysical and
symbolic substrate of the investigated works.
The evidence suggests accessibility and effortlessness. Used in esotericism, but
also by Cristian Ungureanu, the “reverse analogy” teaches us that what is
obvious is often misleading. The hermeneutic sagacity is proven by
deconstructing what seems too easy. It is, probably, one of the undeniable
merits of the present project, unique both in concept and as an accomplishment.

Art Critic, PhD Professor Petru Bejan

("Newspaper of Iasi", 3 January 2013)

21
2008 – 2007

MUNŢII SUNT REALIZAREA DESCENDENTĂ A TĂCERII/

MOUNTAINS ARE THE DESCENDANT ACHIEVEMENT OF SILENCE

Muzeul de Geologie- Bucureşti/ Geology Museum- Bucharest

Am avut ocazia de a cunoaşte cercetarea artistica şi lingvistica a structurilor

geometrice secrete din arta lui Cristian Ungureanu, cu ocazia unei conferinte pe
care a sustinut-o la Academia de Arte Frumoase din Veneția în primăvara anului
2011, în cadrul unui schimb Erasmus între instituţia veneţiana și Universitatea de
Arte din Iași, România. Originalitatea demersului său și orizontul larg de
conexiuni numerico-geometrice elaborate și aplicate în analiza compozițională a
unor opere picturale extrase din diferite perioade istorice, fac din cercetarea lui
Ungureanu un instrument extrem de eficient pe diferite planuri, de la cel
principial pedagagic şi formativ extins, la structurile secrete și numerico-
geometrice ale formelor si reprezentărilor, la conexiunile semantice dintr-o
perspectivă multiplă în care geometria reafirmă, între proporție și armonie,
natura sa fundamental unificatoare a unor cunostinţe incompatibile în vremurile
noastre, din domenii distincte ale cunoașterii. De la arte la muzica, aşadar, se
reafirmă o aspirație profundă pentru valoarea transcendentă și recuperatoare a
artei, prin rigoarea și disciplina măsurii si armoniei de profundă învăţătură şi
rigoare renascentistă.

Nicola Cisternino, compozitor şi profesor de Artă Contemporană și muzică

la Academia de Arte Frumoase din Veneția

I had the opportunity to know the artistic and linguistic research about the
secret geometric structures from Cristian Ungureanu‟s art, at his conference at
the Academy of Fine Arts in Venice in spring 2011, in an Erasmus exchange
between the Venetian institution and University of Arts- Iasi, Romania.
The originality of his approach and broad horizon of Numerical-geometrical
connections developed and applied into compositional analysis of some pictorial
works drawn from different historical periods, make the research of Ungureanu
an extremely efficient tool at various levels, from the principial pedagagical and
expanded formative one, to the secrete and numeric-geometrical structures of
forms and representations, to the semantic connections from multiple
perspective where the geometry reaffirms, between proportion and harmony, its
fundamentally unifying nature of knowledge elements, incompatible in our times,
from different fields of knowledge. From arts to music, thus reaffirming the
profound aspiration for the recovery of the transcendent value of art, thru the

22
rigor and discipline of measure and harmony of a profound and renewed
Renaissance teaching.

Nicola Cisternino, Composer and Professor of Contemporary Art and music

at the Academy of Fine Arts in Venice

Cristian Ungureanu- MUNŢII SUNT REALIZAREA DESCENDENTĂ A TĂCERII/

MOUNTAINS ARE THE DESCENDANT ACHIEVEMENT OF SILENCE,oil, acrylic/canvas, various sizes

23
2007

JURNAL DE NAVIGATOR- MOSCOVA/ NAVIGATOR DIARY-

MOSCOW

Ambasada României, Moscova- Federaţia Rusă/

Romanian Embassy, Moscow- Russian Federation

„Când l-am cunoscut, în anii 90, pe Cristian Ungureanu, puţini erau artiştii care
îndrăzneau să facă, în România, intervenţie în peisaj. L-am filmat cum picta,
deasupra unei pleoape negre de tunel de tren, un ochi uriaş, albastru, replică
celuilalt iris, ceva mai vast, deschis deasupra noastră, a tuturor. Un semn
voluntar şi sigur de pe atunci –copleşitoarea noastră lume nu e doar ceea ce se
vede, lumea are nevoie de cineva care să-i deschidă pleoape, să i le deseneze
măcar, acolo unde pare că nu e nimic...
Între timp, Cristian Ungureanu a fait son chemin, cum spun francezii. A fugit mai
întîi din lume, cea românească, a vizitat ţări şi călcat pe mări, a bătut la uşi
închise de mai multe ori, altele i s-au deschis singure, în zid. Ca un pelerin care
adulmecă semne şi minuni. S-a întors mai apoi, fiu risipitor, căruia foamea de
lume, de căutare, i-a dat o consistenţă şi o vibraţie aparte: nimic nu e
întîmplător, sau dacă vreţi, întîmplarea e o proporţie secretă în alcătuirea
armonioasă a lumii.
Minte de matematician, cugetător adăpat la toate filozofiile lumii, la care se
adaugă vizionarismul unui artist care vede sinapsele între diferitele niveluri de
realitate, Cristian Ungureanu e un renascentist post –post –modern, anacronic
cu vremurile şi în fază cu viitorul. Între ultimele sale proiecte, „Muzica sferelor”
şi „God as Geometer” îndrăznesc să reviziteze cele mai cunoscute capodopere
din istoria artei europene pentru a le dezvălui nedezvăluitul, geometria secretă şi
simbolică. În mijlocul laviurilor de sepia ale lui Cristian Ungureanu, privind
ţesătura de proporţii, corespondenţe şi căi care apare în tablouri vechi şi mult
prea perfecte, unii ar fi îndreptăţiţi să audă muzica lui Bach, cea poate pe care
artistul o şi alege ca fundal sonor. Mie mi se pare că el a prins „liniştea în
năvod”, şi caut mai departe versul din Elytis care i se potriveşte, „Nimic să nu
vină Nimic/Să nu plece/Toate frunţile libere/Iar ca sentiment un cristal.”
Filozoful Basarab Nicolescu, marele teoretician al transdisciplinarităţii şi al
nivelurilor de realitate, vede în Cristian Ungureanu un continuator al gînditorului
Matila Ghyka (1881-1965), specialist al numărului de aur şi al sintezei dintre
matematică şi poezie. „Sunt impresionat de calitatea a ceea ce face şi de
viziunea care îl animă. Pare un continuator al lui Matila Ghyka dar Cristian
Ungureanu are în plus uneltele artei în era electronică.” afirmă Basarab
Nicolescu.

24
Cristian Ungureanu- JURNAL DE NAVIGATOR- MOSCOVA/ NAVIGATOR DIARY- MOSCOW,
oil, acrylic/canvas, various dimensions

Cristian Ungureanu continuă şi astăzi, 20 de ani mai tîrziu, să facă intervenţii în

peisaje, cele mai sacre cu putinţă: lîngă obrazul lui Dumnezeu din cele mai
desăvîrşite icoane din istoria picturii. Nici o insolenţă: artistul, cu ştiinţa lui
magică, iluminează un miez splendid si neştiut, iar noi ştim deodată că era
dintotdeauna acolo.”

Cristina Hermeziu- „Cristian Ungureanu, pelerin printre semne şi minuni”

Paris, ian. 2013

“ When I first met Cristian Ungureanu in the „90, few were the artists who
dared to perform, in Romania, landscape interventions. I filmed him as he
painted, above a black lid of a train tunnel, a giant blue eye, a replica of the
other iris, slightly broader, opened above us, of all of us. A voluntarily and
certain sign then - our overwhelming world is not just what we see, the world

25
needs someone to open its eyelids, to draw them at least, there where it seems
that nothing exists...
Meanwhile, Cristian Ungureanu a fait son chemin, as the French say. He
first ran from the world, the Romanian one, visited countries and stepped on
seas, knocked at closed doors several times, and others have opened
themselves, in the wall. Just as a pilgrim who smells out signs and miracles. He
later returned, the Prodigal Son, for who the hunger for world, for search gave
him an exceptional consistency and vibration: nothing is accidental, or if you
like, the chance is a secret proportion in the harmonious construction of the
world.
With the mind of a mathematician, a thinker accustomed to all the
philosophies of the world, together with the visionary quality of an artist who
sees the synapses between different levels of reality, Cristian Ungureanu is a
post-post-modern Renaissance artist, anachronic with the times and in pace with
the future. His newest projects, “Music of the Spheres” and “God as Geometer”
dare to revisit the most famous masterpieces of the European art history in
order to reveal the unrevealed, the secret and symbolic geometry.
In the middle of Cristian Ungureanu‟s sepia wash-painting, looking at the
weaving of proportions, correspondents and ways that appear in much too
perfect and old paintings, some would be justified to hear Bach‟s music, the one
that maybe the artist himself chooses as a soundtrack. I think that he managed
to capture “the silence in his fishing net”, and I‟m searching for Elytis‟ verse that
is representative to him, “Nothing to come/Nothing to leave/All the foreheads
free/And as a sentiment a crystal.”
The philosopher Basarab Nicolescu, the great theorist of Transdisciplinarity
and levels of reality, sees Cristian Ungureanu as a continuation of the thinker
Matila Ghyka (1881-1965), specialist of the „golden number” and synthesis of
mathematics and poetry. "I am impressed by the quality of what he is doing and
about the vision that animates him. Cristian Ungureanu seems to be a follower
of Matila Ghyka but also has the tools of art in the electronic age" says Basarab
Nicolescu.
Cristian Ungureanu continues even today, 20 years later, to do
interventions in the most sacred landscapes: next to God‟s cheek, the most
exceptional icons from the whole history of painting. No insolence: the artist,
with his magical science, illuminates a splendid and unknown core, and we
suddenly know that it has always been there.”

Cristina Hermeziu-„Cristian Ungureanu, pilgrim among the signs and miracles”

Paris, Jan. 2013

26
2005

JURNAL DE NAVIGATOR – LUMEA/ NAVIGATOR DIARY - THE

WORLD

Rolul secţiunii de aur şi al şarpantelor în pictură a fost descris în cărţi şi studii ale secolului
XX. Depaşindu-le, Cristian Ungureanu face paşi importanţi în descifrarea structurilor
circulare din anatomia vizibila şi invizibilă a picturii religioase. Urmărind demersul sau, se
naşte întrebarea dacă armonia unei capodopere vine din talentul extraordinar al pictorului,
sau este stabilită de tainice rigori geometrice şi simbolice. Nu ştim dacă există un raspuns
definitiv dar, cu siguranţă, Cristian Ungureanu este un mărturisitor al armoniilor secrete din
icoane şi din pictura de inspiraţie mistică.

Iaşi, 6 ian 2013 Prof. Dr. Gabriel Ciobanu

Academia Romana, filiala Iaşi şi Universitatea „Al.I.Cuza”

The role of the golden ratio and the framings in painting has been described in books and
studies of the twentieth century. Overcome them, Cristian Ungureanu make strides in
deciphering the circular structures from the visible and invisible anatomy of religious
painting. Following his approach, arises the question whether a masterpiece harmony comes
from great talent of the painter, or is determined by the mysterious geometric and symbolic
rigor. We do not know if there is a definitive answer but certainly, Cristian Ungureanu is a
confessor of the secret harmonies of icons and painting of mystical inspiration.

Iaşi, 6 of January, 2013 PhD Professor Gabriel Ciobanu

Romanian Academy, Iaşi brand and „Al.I.Cuza” University

27
Cristian Ungureanu- JURNAL DE NAVIGATOR – LUMEA/ NAVIGATOR DIARY - THE WORLD
oil, acrylic/canvas

28
Cristian Ungureanu- JURNAL DE NAVIGATOR – LUMEA/ NAVIGATOR DIARY - THE WORLD
oil, acrylic/canvas

29
2000
DOUĂSPREZECE PICTURI BIZANTINE/

TWELVE BYZANTINE PAINTING

Bazilica “San Zeno”- Verona, Italia/

Basilica of “San Zeno”- Verona, Italy

Doi tineri artiști români, Cristian și Florin Ungureanu, expun doisprezece icoane
mari, în Basilica „San Zeno”, până la 18 iunie, într-o sală restaurată situată pe
partea stângă a complexului arhitectural istoric, unde operele sunt dispuse într-
un ambient primitor şi sugestiv. Dacă cineva, cu mult timp în urmă, ar fi
considerat icoana drept „imaginea portabilă a lui Dumnezeu”, această definiție
nu se mai poate adapta în această selecţie.
Lucrările celor doi fraţi Ungureanu, de fapt, pe lângă faptul că expun
dimensiuni remarcabile şi nu se dezvoltă pe mici dimensiuni, câştigă o
„vastitate” nu doar a dimeniunii ci şi a sensului. Construite cu extremă pricepere
şi făcând atenţie la fiecare variaţie atât de formă cât şi de culoare, imaginile
pictate par a dori să reprezinte Divinul, conştiente de imposibilitatea fizică, reală
de a-L reprezenta. Adaptându-se acestei constrângeri, fraţii Ungureanu s-au
dedicat unei picturi strălucitoare cromatic, precisă în definirile figurative, aproape
perfectă în amplasările compoziţionale, considerindu-şi icoanele nu ca pe un scop
în sine ci ca pe nişte mijloace complexe şi atractive de comunicare cu
Divinitatea, ca şi cum ar fi nişte simple, mistice „ferestre deschise între pământ
şi cer”. Fondurile aurii, dar şi roşii, par să vină din “lumina Schimbării la Faţă”,
materializând şi făcând tangibilă acea graniţă imaginară care separă lumea
simţurilor de cea a spiritului.
Stilul lor, format în spiritul religios al creştinismului răsăritean, caută să
comunice, prin intermediul unor compoziţii rafinate dar şi încărcate de pathos,
sensul invizibilului, asimilindu-l, prin asemanare, trupurilor şi chipurilor omului
contemporan”
Giorgio Trevisani, „Arena”- Verona, 12 iunie 2000

Due giovani pittori rumeni, Cristian e Florin Ungureanu, espongono dodici

grandi icone nella Basilica di San Zeno, fino al 18 giugno, in una sala restaurata
posta sulla parte sinistra dello storico complesso architettonico, dove le opere si
avvalgano di una ambientazione raccolta e suggestiva. Se qualcuno, tempo fa,

30
Cristian Ungureanu- DOUĂSPREZECE PICTURI BIZANTINE/ TWELVE BYZANTINE PAINTING,
installation view

31
Cristian Ungureanu- DOUĂSPREZECE PICTURI BIZANTINE/ TWELVE BYZANTINE PAINTING,
installation view

32
considerva «l‟icona l‟imagine portatile di Dio», questa definizione, ora non pou
adattarsi ai lavori proposti in questa rassegna.
Le opere dei due fratelli Ungureanu, infatti, oltre ad esibire dimensioni
raguardevoli, non svilupandosi sulla piccola superficie, acquistano una «vastita»
non solo di dimensione ma anche di senso. Costruite con estrema perizia e
facendo atenzione a qualsiasi variazione sia di forma che di cromia, le immagini
dipinte sembrano voler rappresentare il divino coscienti della reale, fisica
impossibilita di raffigurarlo.
Cosi adeguandosi a questo vincolo, gli Ungureanu si dedicano ad una
pittura squillante nei colori, precisa nelle definizioni figurali, pressoche perfetta
negli impianti compositivi, considerando le loro icone non tanto fini a se stesse
ma complessi e atraenti mezzi di comunicazione con il divino, come se fosero
delle semplici, mistiche «finestre aperte tra terra e cielo».
I fondi dorati, ma anche rossi, sembrano provenire dalla «luce
dellatrasfigurazione», materializare e rendere tattile quel confine immaginario
che separa il mondo dei sensi da quello dello spirito.
Il loro stile, informato al sentimento estetico e religioso della cristianita
orientale, cerca di comunicare, attraverso composizioni raffinate ma anche
cariche di pathos, il senso del invisibile assimilandolo, per rassomiglianza, alle
figure e ai volti dell‟uomo odierno.

Giorgio Trevisani- “Arena”, Verona, 12 giugno 2000

The two young Romanian artists, Cristian and Florin Ungureanu, exhibit
twelve large icons at the Basilica of San Zeno until June 18, in a restored hall
located on the left side of the historical architectural complex, where the works
are disposed in a welcoming and suggestive atmosphere. If someone, a long
time ago, would‟ve considered the icon as the “portable image of God”, this
definition not longer fits this selection.
The works of the two Ungureanu brothers, in fact, besides that they exhibit
remarkable sizes and do not develop on small sizes, gain a “vastness” not only
of the sizes but of the meaning. Constructed with great skilfulness and paying
attention to every variation both of form and colour, the painted images seem to
desire to represent the conscious divine by the physical, real impossibility of
depicting it. Adjusting to this constraint, the Ungureanu brothers dedicated
themselves to a painting in bright colours, to precise figurative definitions,
almost perfect in the composition elements, considering their icons not so much
a purpose. in itself, but a complex and attractive means of communication with
the holy, as if they are simple, mystical “open windows between heaven and
earth”.
The gold and red backgrounds seem to come from the “light of the
Transfiguration”, materializing and making tangible that imaginary boundary
that separates the world of the senses from that of the spirit.

33
Cristian Ungureanu- DOUĂSPREZECE PICTURI BIZANTINE/ TWELVE BYZANTINE PAINTING,
installation view

34
 Their style, shaped in the religious spirit of the Eastern Christianity, seeks
to communicate through refined and also full of pathos compositions, the
meaning of the invisible, assimilating it, through similarity, with the bodies and
faces of the
contemporary man”.

Giorgio Trevisani- “Arena”, Verona, June 12, 2000

1999

DIARIO DI NAVIGATORE (JURNAL DE NAVIGATOR/ NAVIGATOR

DIARY)
Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanista – Venetia/
Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica –Venezia/
Romanian Institute for Culture and Humanistic Research- Venice

Cu pictorul Cristian Ungureanu am descoperit afinităţi de creaţie încă de la

primul său documentar intitulat Dialog între sferă şi cub, ilustrat - nu intâmplător
- cu muzica mea de sorginte bizantină, în care aplic principiile diapazonului, sau
"principiul roţii", coexistente, deopotrivă, în arta icoanei şi a muzicii antice.
Tot in acest sens, aş spune că expoziţia Muzica sferelor a pictorului Cristian
Ungureanu reprezintă o meditaţie "comună", o reformulare a formelor preluate
din tradiţie şi o reinterpretare a unor stiluri în spiritul universului geometric,
întâlnite şi în muzica mea.
O reveberaţie în timp a capodoperelor muzicale şi plastice.
Amintirea a ceea ce a fost odată provoaca dorinţa de a restabili limpezimea, fără
ca prin aceasta să se piardă claritatea adusă de conştiinţa contemporană.
Acum lucrăm la tetractis.
Exista niste relaţii simbolice care se stabilesc între construcţia muzicală, simetria
în plastică şi tetractis.
Dicutând în repetate rânduri cu renumitul muzician de origine româna Roman
Vlad despre tetractis-ul său inspirat de lectura scrierilor lui Matila C. Ghyka (pe
care l-am

35
Cristian Ungureanu- DIARIO DI NAVIGATORE (JURNAL DE NAVIGATOR/ NAVIGATOR DIARY)
oil, acrylic/canvas, various size

36
Cristian Ungureanu- DIARIO DI NAVIGATORE (JURNAL DE NAVIGATOR/ NAVIGATOR DIARY)
oil, acrylic/canvas, various size

37
comentat în volumul Roman Vlad - modernitate şi tradiţie), compozitorul cita din
memorie reflecţiile unui matematician şi fizician american: "Universul este un
imens instrument muzical, o harfa neţărmurită făcută din nenumarate coarde
care vibrează şi răsună în sunete armonice diferite, în funcţie de tensiunea mai
mare sau mai mica a fiecareia dintre ele. O muzica infinită pe care o percepem
ca particule, ca materie, ca forţă. Coardele ce o produc se întind, se împletesc,
se rup, se lipesc vibrând în octave coborâtoare şi într-o mişcare ce nu încetează
niciodată dar pe care nu o putem sesiza; fiindca aceste coarde se întind şi se
prelungesc într-un spaţiu invizibil de zece dimensiuni, în timp ce noi navigam pe
suprafaţa acestui ocean în vijelie, în modestele patru dimensiuni ale spaţiului şi
ale timpului pe care ni-l oferă simţurile noastre."

Prof. univ. dr. Viorel Munteanu

With the painter Cristian Ungureanu I discovered creative affinities even since
his first documentary entitled “Dialogue between Sphere and Cube”, illustrated -
not incidentally – with my music of Byzantine origin, in which I apply the
principles of the diapason, or the “wheel principle”, coexisting alike, within the
art of the icon and the ancient music.
In this respect as well, I would say that the exhibition “the Music of the Spheres”
of artist Cristian Ungureanu represents a “common” meditation, a reformulation
of the forms taken from tradition and a reinterpretation of the styles in the spirit
of the geometric universe, also found in my music.
A reverberation in time of the masterpieces of music and arts.
The memory of what was once instigates the desire to restore clarity, without
thus losing the clarity brought to the contemporary consciousness.
Now we are working at the tetractys.
There are some symbolic relationships that establish between the musical
construction, the plastic symmetry and tetractys.
Repeatedly discussing with the well known Romanian musician, Roman Vlad,
about tetractys or inspired by the reading of the writings of Matila C. Ghyka
(about who I commented in the volume Roman Vlad - Modernity and Tradition),
the composer quoted from memory the thoughts of an American mathematician
and physicist: “The universe is a giant musical instrument, an infinite harp made
of many strings that vibrate and resonate in different harmonic sounds,
depending on the high or less tension of each of them. An infinite music that we
perceive as particles, as matter, as force. The strings that produce it stretch,
interknit, break, vibrating bond in downward octaves and in a movement that
never stops, but which we cannot grasp; because these strings are stretched
and extend into an invisible space of ten dimensions, while we sail on the
surface of this ocean in tempest in the modest four dimensions of space and
time that are perceived by our senses”.

PhD Professor Viorel Munteanu

38
1996

KING AND QUEEN

Centrul Cultural Francez- Iasi, Romania/
French Cultural Center- Iasi, Romania

Orice moment al istoriei artelor este marcat de o stare de spirit definitorie,

care nu poate fi corect evaluată decât prin raportarea ei la întreg ansamblul
evenimentelor importante care au avut loc atunci şi la toate celelalte secvenţe
majore ale tuturor epocilor. Dacă ţinem cont de bogăţia enormă a posibilităţilor
actuale de informare asupra a tot ceea ce s-a făcut în artă şi de faptul că putem
asimila, practic, orice experienţă artistică majoră, se poate afirma că “o
autentică operă de artă contemporană este mai veche decât una egipteană”1.
Este evident că secolul al XX-lea şi începutul noului mileniu sunt marcate
şi definite de atomizarea, din ce în ce mai accelerată, a direcţiilor estetice şi a
transpunerilor practice ale acestora. Acest fenomen s-a suprapus pe instaurarea
generalizată a legilor industriei culturii, perfect susţinută de ultimile apartiţii
mediatice (video, computer, internet). Odată cu apariţia impresionismului, artele
se adresează controlat şi forţat tuturor categoriilor sociale (care oricum intraseră
demult în evidente procese de migraţie, disoluţie sau contopire reciprocă) şi se
inspiră din locuri, fapte şi puncte de interes ale unor pături sociale care nu au
fost nicicând producatoare şi/sau consumatoare de artă. De altfel, primele
semnale ale naşterii modernităţii pot fi regăsite în scenele domestice din
perioada Renaşterii flamande, unde alături de banale obiecte de uz casnic -
prototipuri ale naturilor statice moderne - vom regăsi şi călcătoresele lui Degas,
jucatorii de cărţi ai lui Cézanne sau damele nude din „Dejunul pe iarbă” al lui
Manet.
Calitatea în sine a nenumăratelor evenimente şi propuneri artistice a
ultimilor o sută de ani de arte vizuale este, astfel, condiţionată de factori extrem
de variaţi, unii chiar complet antinomici. Uneori, producţii artistice cu
determinare sau susţinere conceptuală diferită pot, la fel de bine, să se alăture
în opera aceluiaşi artist modern sau contemporan. Să ne gândim la urinoarul
lui Duchamp, obiect de serie industrială, devenit operă de artă (legiferând
virtualitatea devenirii artistice a obiectului oarecare, deja făcut, în funcţie de
voinţa

1
“Fraze ale lui Gino de Dominicis, 1969- 1996, culese de Cecilia Torrealta”, catalogul oficial,“Biennale di
Venezia”, Ed. Electa, Milano, 1997, p.145

39
 Cristian Ungureanu- KING AND QUEEN, installation view

şi intenţia artistului) alături de accentele oculte ale „Marelui Geam” sau cele
metafizice (dar şi politice) ale vasului de sticlă încărcat cu aer parizian şi
transferat la New York, noua capitală a puterii culturale de la inceputul sec.XX.
Ideea lui Marcel Duchamp, cu obiectul „ready-made” transmutat în operă de
artă, a fost, cu siguranţă, un gest eliberator de energii creatoare şi de nesfârşite

40
posibilităţi de interpretare a sensurilor unui demers artistic. Însă, transformarea
ei în normă a generat convingerea absurdă şi nefastă, că orice lucru expus într-
un spaţiu dedicat artelor vizuale, se transformă în operă de artă.
Astăzi, arta se „istoricizează” în direct din cauza fricii generale a contemporanilor
de a nu fi judecaţi de generaţiile următoare. Se ţine cont, din ce în ce mai puţin,
că pictura, sculptura şi desenul sunt arte imobile, materiale şi mute şi, ca atare,
ele sunt opusul tuturor celorlalte limbaje artistice. Un teoretician şi critic de artă
de talia lui Germano Celant, în calitate de curator şi director al ediţiei 1997 a
Bienalei de la Veneţia, nu ezita să-i acorde lui Gino de Domenicis o sală din
pavilionul central al expoziţiei, în timp ce artistul italian publica, în catalogul
oficial al “campionatului mondial al artelor”, afirmaţii orientate evident împotriva
oricărei doctrine sau teorii artistice a secolului vitezei: "Aceasta epocă nu iubeşte
arta vizuală şi se identifică cu limbaje care curg în timp şi spaţiu: scrierea,
muzica, cinematograful, televiziunea etc... Şi foarte mulţi sunt aceia care
continuă să se ocupe de arte vizuale doar cu intenţia de a le denatura
fundamentul şi a le omogeniza cu acele limbaje ale devenirii, care le sunt
favorabile.”2 Această situaţie este, cred, unul din factorii principali ai definirii
esteticii secolului al XX-lea şi a începutului de mileniu. Academiile de artă s-au
transformat în universităţi şi artistul, format cândva ca un continuator al unei
tradiţii, mai mult sau mai puţin valoroase dar cu puternică amprentă a spiritului
locului şi sub influenţa unuia sau mai multor maeştri, în viaţă sau reactualizaţi
virtual de pe simezele marilor muzee, este astăzi un “profesionist” contestatar al
spiritului epocilor trecute (cu care nu mai intră nicicum în rezonanţă) şi al
practicilor şi tehnicilor vizuale majore şi tradiţionale, pe care nu le mai
stapâneşte decât în mod accidental şi - inevitabil- superficial. El este, de regulă,
un bun teoretician doar al noilor media şi dat fiind că procentul artiştilor (cu
adevărat) creatori este mereu acelaşi - va ajunge, în cele mai multe din cazuri,
un artizan al publicităţii de larg sau restrâns consum, un bun fotograf sau artist
video, cu reale calităţi actoriceşti în masura în care alege şi performance-ul ca
mijloc de expresie a unui mesaj etc. “Pictorul, sculptorul sau desenatorul- afirmă
Gino de Dominicis- se aseamănă cu un iluzionist care, prin jocurile sale, trebuie
să reuşească să se surprindă pe sine. Ori, tocmai în asta constă complexitatea”3.
Este fundamental, pentru întelegerea fenomenului vizual al zilelor noastre,
faptul că numărul celor care excelează (atât pe plan conceptual cât şi pe acela al

2
Idem, pag.1
3
Idem

41
Cristian Ungureanu- KING AND QUEEN, installation view

42
Cristian Ungureanu- KING AND QUEEN, installation view

43
Cristian Ungureanu- KING AND QUEEN, installation view

44
 Cristian Ungureanu- KING AND QUEEN, installation view

execuţiei efective a operei, atunci când aceasta se întimplă) este foarte restrâns,
poate chiar direct proporţional cu numărul artiştilor valoroşi şi autentici din

45
oricare altă epocă şi e mereu surprinzător faptul că un artist de spirit ultra-
inovator va avea un control “natural” asupra formulelor clasice de concepţie a
unei imagini (desenul, pictura şi sculptura). Odată depăşit, deci, punctul limită
al aspiraţiilor modernitătii, spiritul epocii foarte recente - nu întâmplător numit
post-modern / industrial/productiv - este marcat de cristalizări şi nu atât de
disoluţii, de recuperări atât tehnice cât şi conceptuale. Astfel, sunt foarte mulţi
artiştii determinaţi de exigenţe ale consumatorilor de artă (de la curatorii, criticii
şi directorii de mari muzee sau mari evenimente, care foarte adesea sunt ei
înşişi artişti, până la simplii vizitatori care îşi exprimă punctul de vedere prin
participare), care vor reconsidera artele vizuale ca fiind un domeniu al
excelenţei, al practicilor divinatorii, al experimentelor ştiinţifice de ultimă oră
(cum o face Eduardo Kac cu aplicaţiile din genetică). Nu mai puţin, artele vizuale
sunt concepute şi practicate ca prilej pentru afirmarea eternelor întrebări pe
marginea relaţiilor dintre corpul fizic, suflet şi spirit, într-o viziune
transdisciplinară asupra posibilităţii aflării unor răspunsuri viabile.
Toate autorităţile recunoscute ale lumii artei au considerat că
postmodernismul a însemnat încheirea dominaţiei dictatoriale a dezideratului
noutăţii absolute şi structura lui polimorfă includea, încă de la apariţie, accente
de iluzionism, teatralitate şi efecte ornamentale. Se credea că nu este vorba
decât despre o perioadă de tranziţie de la modernitate către un nou ev pe care,
însă, nimeni nu a ştiut să îl definească. Unii teoreticieni americani
4
contemporani afirmă că postmodernitatea, în artele vizuale, a apărut odată cu
producţiile video ale Marthei Rosler, Suzannei Lacy, etc., sau cu demersurile
conceptualiştilor narativi din San Diego. În ceea ce ne priveşte, credem că
întreaga planetă artistică ajunsese la saturaţia experimentării absurde a noului,
când deja toată lumea ştia şi accepta că, fundamental, toate ipostazele şi
atitudinile artistice sunt la fel de vechi sau noi, în faţa dimensiunii atemporale a
artei. În aceeaşi ani '80, şi pictura a îneput să îşi afirme dreptul la o existenţă
lipsită de prejudecăţi şi criterii impuse, astfel că o mulţime de artişti americani s-
au alăturat valului de interes stârnit de italienii grupaţi în Transavangarda
(Sandro Chia, Francesco Clemente, Enzo Cucchi) sau de gruparea
neoexpresioniştilor germani (Georg Baselitz, Jörg Immendorf, Markus Lupertz,
Gerhard Richter şi, mai ales, Anselm Kiefer), artişti care s-au alimentat abundent
din arhivele culturale multimilenare ale artei, tradiţiei şi mitologiilor europene.
În aceeaşi perioadă de tranziţie, doar câţiva artişti - Cindy Sherman şi
apropriaţioniştii Richard Prince şi Sherie Levine – şi-au câştigat o imagine de
autentici postmoderni, restul fiind supuşi unor permanente dezbateri asupra
genuinităţii clasificării. Simultan, postmodernismul a migrat spre reevaluări ale
unor atitudini retro, care au dus la multiplicarea numelui noii realităţi artistice în

4
a se vedea Kim Levin- articolul “How PoMo Can You Go ?” din revista “ARTnews”, octombrie 2012

46
variante ce încercau definirea ei atotcuprizătoare: Supermodernism, Post-
postmodernism, Neo-modernism, Antimodernism, Hypermodernism,
Altermodernism, Supermodernism, etc.
O seamă de analişti sau practicieni ai artelor vizuale sunt tentaţi să
definească postmodernismul punctând doar evenimentele artistice retrospective
şi puternic mediatizate (o atitudine modernă, prin excelenţă), aşa cum a fost
expoziţia „Postmodernismul: Stil şi Subversiune 1970-1990”, deschisă la
Victoria & Albert Museum din Londra în 2011, eveniment prin care noua
platformă a lumii artelor era prezentată doar ca o altă apariţie stilistică la modă
(cum a fost mişcarea Punk, spre exemplu) şi nu ca o nouă pagină importantă a
istoriei artelor, deschizătoare de drumuri şi posibilităţi asemenea Renaşterii în
Quattrocento. Curatorul Glenn Adamson de la V&A Museum, care a pregătit (
alături de Jane Pavitt) expoziţia mai sus amintită, afirma că atitudinea
postmodernă a începutului de secol XXI este o continuă farsă, bazată pe chic şi
incluziune, lipsită fundamental de substanţă şi că înăuntrul spectacolului
postmodern sunt foarte bine primiţi şi artişti hip-hop sau artişti dizidenţi
angajaţi politic iar show-urile de importanţă în cadrul general al
postmodernismului recent sunt la fel de relevante în Beijing, Istambul sau Dubai
aşa cum, la fel de bine primite, sunt cele din Londra, Milano sau New York.
În ultimii ani, s-a născut în Europa o mişcare post-postmodernă numită
Metamodernism a cărei teoreticieni, Timotei Vermeulen şi Robin van den Akker,
îşi construiesc doctrina negociind contradicţiile dintre modernism şi
postmodernism, afirmând că ironia, negativismul şi pastişa (atribute consacrate
ale postmodernismului) au fost înlocuite de o stare post-ideologică bazată pe
naraţiune, angajament şi afectivitate, dar şi pe valori contradictorii clădite pe
sinceritate, melancolie, speranţă, angajament individual şi politic, în scopul
redefinirii unei noi paradigme a cunoaşterii.
Considerăm că procesul cristalizării noii ere- postmodernismul- este încă
incipient şi energiile sale potenţiale, datorate boom-ului informaţional al
Internetului şi al celorlalte medii digitale de comunicare ultrarapidă, vor supune
reevaluării sincretice şi intransigente toate palierele care alcătuiesc arhiva
culturală şi artistică a umanităţii.

Lect.univ.dr. Cristian Ungureanu

47
 Each period in art history is marked by a defining state of mind, which can
only be appraised by relating it to the whole assembly of important events that
took place in that certain period of time and to the other major sequences of all
eras. Considering the manifold of ways we can access information today
regarding everything that was created in the realm of art and the fact that we
can assimilate any major artistic experience, it can be affirmed that “an
authentic work of contemporary art is older than an Egyptian one”5.
It is obvious that the twentieth century and the beginning of the new
millennium are marked and defined by the atomization, more and more
accelerated, of the aesthetic directions and their practical renderings. This
phenomenon overlapped with the generalized installment of the laws concerning
the culture industry, fully supported by the latest media (video, computer,
internet). With the advent of impressionism, the arts are addressing all the
social categories in a controlled and forced manner (social categories which
already entered a process of migration, dissolution or forced fusion) and they
take inspiration from places, facts and points of interest of some social strata
which were never producing or consuming art. In fact, the first signs of the birth
of Modernity can be found in the domestic scenes of the Flemish Renaissance,
where along with ordinary household items – prototypes of modern still life – we
find Degas‟ women ironing, Cézanne‟s “The Card Players” or Manet‟s nude ladies
from “The Breakfast on the Grass”.
The inherent quality of the countless events and artistic proposals of the
last one hundred years of visual arts is, therefore, conditioned by factors
extremely varied, some even completely contradictory. Sometimes, artistic
productions with a different conceptual support or intent may fuse together in
the work of the same contemporary or modern artist. Think of Duchamp‟s urinal,
a mass production object, which became a work of art (legitimizing the abstract
nature of the artistic becoming of an ordinary object, already made, according to
the will and intent of the artist) along with the occult emphasis of the “The Large
Glass” or the metaphysical ones (and political) of the glass vessel filled with
Parisian air and transferred to New York, the new capital of the cultural power in
the early twentieth century. Marcel Duchamp‟s concept regarding the “ready-
made” object that is transposed in a work of art, surely was, a gesture that freed
creative energies and endless possibilities for interpreting the meanings of an
artistic endeavor. But when it became the norm, it generated the absurd and
pernicious belief that everything transforms in a work of art when it is presented
in a space dedicated to the visual arts. Today, art becomes history in real time
because of the general fear of the contemporary artists of being judged by
future generations. It is less taken into account that painting, sculpture and
drawing are arts that are immovable, material and mute, and therefore, they are
the opposite of all other artistic languages. A theorist and art critic of Germano
Celant‟s stature, as a trustee and manager of the 1997 edition of the Venice
Biennale, did not hesitate to make available a hall in the central pavilion of the
5
“Phrases by Gino de Dominicis, 1969- 1996, gathered by Cecilia Torrealta”, official catalogue,“Biennale di
Venezia”, Ed. Electa, Milano, 1997, p.145

48
exhibition to Gino de Domenicis, while the Italian artist published, in the official
catalogue of the “World Championship of Performing Arts”, statements clearly
directed against any doctrine or artistic theory pertaining to the speed-century:
“This era does not love the visual arts and it identifies itself with languages that
flow in time and space: writing, music, cinema, television etc… And many are
those that continue to exercise the visual arts only with the intention of altering
their foundation and homogenizing them with languages of becoming, which are
favorable to them.”6 This circumstance is, I think, one of the major factors of
defining the aesthetics of the twentieth century and the beginning of the new
millennium. Art academies were transformed into universities and the artist,
once formed as a preserver of a tradition, more or less valuable but with a
strong imprint of the spirit of the place and under the influence of one or many
masters, alive or virtually updated from the cymatia of the great museums, is
today a “professional” challenger of the spirit of the past ages (with whom he
does not resonate in any way anymore) and of the practices and the major
visual and traditional techniques, which he only masters accidentally and -
inevitably- superficially. He is usually a good theorist only of the new media and
given the fact that the percentage of (truly) creative artists is always the same -
will become, in most cases, an artisan of the large or small consumer advertising
industry, a good photographer or video artist, with real acting skills since he
chooses the performance as a means of expression of a message etc. “The
painter, sculptor or drawer - says Gino de Dominicis – resembles an illusionist
that, through his games, must succeed to surprise himself. In that lies the
complexity”7.
It is fundamental to the understanding of the visual phenomena of our
times, the fact that the number of those who excel (both on the conceptual level
but also on that of the effective execution of the work of art, when that
happens) is very small, maybe even directly proportional to the number of
valuable and authentic artists from any other era and it is always surprising the
fact that an artist of an ultra-innovative spirit will have a “natural” control over
the classic formulas of an image (drawing, painting and sculpture). Once passed,
the critical point of the aspirations of modernity, the spirit of the most recent era
- not accidentally named post-modern / industrial / productive - is marked by
crystallizations and not dissolutions, by technical and conceptual recoveries.
Thus, there are many artists determined by the requirements of art consumers
(from curators, critics and directors of large museums and events, which
frequently are themselves artists, to ordinary visitors expressing their point of
view through participation), who will reconsider the visual arts as being an area
of excellence, of divinatory practices, of the latest scientific experiments (as
does Eduardo Kac with applications in genetics). No less, the visual arts are
conceived and practiced as an opportunity to affirm the eternal questions about
the relations between the physical body, soul and spirit, in a transdisciplinary
vision of the possibility of finding viable answers.
6
Idem, pag.1
7
Idem

49
 All the recognized authorities of the art world have considered that
postmodernism meant the end of the dictatorial dominance of the need of
absolute novelty and its polymorphic structure included, since its appearance,
illusionism, theatrical and decorative effects. It was believed it was not only
about a period of transition from modernity to a new age which, however,
nobody knows how to define it. Some contemporary8 American theorists claim
that postmodernism, in the visual arts, began with Martha Rolster‟s video
productions, Suzanne Lacy and so on, or the attempts of the narrative
conceptualists of San Diego. As far as we are concerned, we believe that the
whole artistic world had reached the saturation point in the absurd
experimentations of the new, when everybody already knew and accepted that,
fundamentally, all the artistic stances and attitudes are as old as they are new,
in the timeless dimension of art. In the same „80s, even painting started to
affirm its right to an existence free of prejudice and imposed criteria, therefore a
multitude of American artists have joined the wave of interest sparked by the
Italians grouped in Transavangarda (Sandro Chia, Francesco Clemente, Enzo
Cucchi) or the group belonging to the German neoexpressionists (Georg Baselitz,
Jörg Immendorf, Markus Lupertz, Gerhard Richter and, especially, Anselm
Kiefer), artists who have been feeding abundantly from arts cultural archives,
tradition and European mythologies. In the same transitional period, only a few
artists - Cindy Sherman and appropriationists Richard Prince and Sherie Levine –
have earned the image of an authentic postmodern artist, the rest being subject
to the permanent debate about the genuine nature of the classification.
Simultaneously, the postmodernism has migrated towards reevaluations of some
retro attitudes that led to the multiplication of the name of the new artistic
reality in versions that tried an all-encompassing definition: Supermodernism,
Post-postmodernism, Neo-modernism, Antimodernism, Hypermodernism,
Altermodernism, Supermodernism, etc.
A number of analysts or practitioners of the visual arts are tempted to
define postmodernism by pointing out only the retrospective and highly visible
artistic events (a modern attitude, par excellence) as was the exhibition
“Postmodernism: Style and Subversion 1970-1990”, opened at the Victoria &
Albert Museum in London 2011, an event in which the new platform of the world
of arts was presented only as another trendy stylistic appearance (just like the
Punk movement, for example) and not as a new important page in the history of
arts, opening new avenues and possibilities similar to the Quattrocento
Renaissance. The curator Glenn Adamson from the V&A Museum, who prepared
(along with Jane Pavitt) the above-mentioned exhibition, affirms that the
postmodern attitude from the beginning of the XXI century is a continuous farce

8
see Kim Levin- article “How PoMo Can You Go ?” from the magazine “ARTnews”, october 2012

50
based on chic and inclusion, with a fundamental lack of substance, and that
within the postmodern show even the hip-hop artists or political dissident artists
are very well received and the important shows in the framework of
postmodernism are just as well revealed in Beijing, Istanbul or Dubai as they are
in London, Milano or New York.
In recent years, a post-postmodern movement named Metamodernism
was born in Europe, and its theorists Timotei Vermeulen and Robin van den
Akker are building their doctrine by negotiating the contradictions between
modernism and postmodernism, affirming that the irony, the negativism and the
pastiche (consecrated attributes of postmodernism) were replaced by a post-
ideological nature built on narrative, commitment and affection but also on
contradictory values ensue from sincerity, melancholy, hope, personal and
political commitment, with the goal of redefining a new paradigm of knowledge.

We believe that the crystallization process of the new age -

postmodernism – is still in its incipient stage and that its potential energies,
owed to the international boom of the internet and other high-speed digital
media, will propose a syncretic and uncompromising reevaluation of all the levels
that make up the cultural and artistic archive of humanity.

PhD Lecturer Cristian Ungureanu

51
Tipar Digital realizat la Adi Center

Șoseaua Ștefan cel Mare nr.5

Iași- România

Tel./fax:0232-217754

e-mail: adicenter@yahoo.com

www.adicenter.eu

52