PADURILE ROMANIEI

Pădurea a constituit dintotdeauna un adevărat prieten pentru români: le-a oferit hrana
şi adăpost, a reprezentat refugiu pentru haiduci, sursa de inspiraţie pentru poeţi, scut în faţa
duşmanilor, loc de agrement pentru turişti. Acest ecosistem complex, numit pădure, împiedică
inundaţiile şi alunecările de teren, eroziunea solului, micşorează puterea vântului, menţine
umiditatea şi moderează temperaturile extreme, oferă hrană şi adăpost pentru multe animale.

,,Plămânul verde” al pământului, cum pe bună dreptate este supranumită pădurea,

îmbogăţeşte atmosfera cu oxigen, fără de care viaţa ar fi imposibilă, contribuind astfel la
menţinerea compoziţiei constante a aerului. Ea elimină de 50 de ori mai mult oxigen decât o
suprafaţă similară cultivată cu grâu, fiind deci principala sursă de oxigen.

Din cele mai vechi timpuri, pădurea a furnizat omului cantităţi uriaşe de lemn de bună
calitate. La început omul a folosit lemnul drept arme, unelte, în construirea adăposturilor sau
pentru pregătirea hranei. Mai târziu, el a devenit un material extrem de utilizat, indispensabil
pentru multe domenii ale vieţii umane (industria mobilei, chimică, în construcţii, drept
combustibil, etc.).

România deţine o suprafaţă totală de pădure de 7,046 milioane de hectare, cea mai
mare întindere regăsindu-se în Transilvania, unde 37% din suprafaţa totală a terenurilor este
acoperită de vegetaţie forestieră.

In ceea ce priveşte speciile de arbori care se găsesc în pădurile României, fagul este
principala specie forestieră din ţara noastră, cu un procentaj de 31% din suprafaţa terenurilor
acoperite cu pădure.
Ierarhia este completată de răşinoase (molid, brad, pini etc.), cu o pondere de 26%,



diverse specii de foioase tari (carpen, salcâm, frasin, paltin etc.) – cu 20% pondere,
 respectiv de cvercinee sau stejari (gorun, cer, gârniţă, stejar pedunculat etc.) – cu o pondere
de 16% în suprafaţa pădurii.

Pe ultimul loc se află grupa diverselor specii de foioase moi (tei, plop, salcie etc.), care ocupă
7% din suprafaţa pădurii.
 Padurea este formatia vegetala cu cea mai mare intindere din Romania. Esentele
forestiere de la noi se etaejaza dupa altitudine si relief, urcand de la campie pe dealuri si pe
versantele muntilor pana la 1500-1800 m.

In zona forestiera din Romania sunt cuprinse subzonele stejarului, gorunului, fagului si
a molidisurilor.
 PADUREA DE STEJAR (CAMPIE)

Padurea este reprezentata de: stejarul brumariu, stejarul pufos, garnita, cerul, gorunul,
carpen, frasin, tei, paltin de camp, jugastru, paducel, sanger, corn, lemn cainesc, alun, lemn
raios.

Caracteristicile padurii de stejar: primavara intalnim o multime de flori: ghiocei,

brebenei, viorele, untisor, dar dupa ce coroanele arborilor sunt acoperite de frunze, flora se
reduce. Prin locurile umede intalnim feriga.

PADUREA DE FAG

Acopera versantele muntilor, pe intinderi ce depasesc pe cele ale padurilor de stejar si

de rasionase. Limita infrioara incepe de la 400-500 m urcand spre 1300-1400 m, uneori chiar
1500 m. Padurea in acest interval de inaltimi este reprezentata preponderent de fag, dar mai
apar si specii de paltin, frasin. La limita inferioara, fagii se amesteca cu gorunul si carpenul,
iar spre limita superioara se asociaza cu molidul si bradul. Arbusti: cununita, caprifoiul,
tulichina, alunul, murul, paducelul, lemnul cainesc.

Caracteristicile padurii de fag: coroanele fagilor se imbina cu cele ale arborilor din jur,
formand o bolta cu frunzisul des, care umbreste parterul padurii, in aceste conditii vegetatia
ierbacee este slab dezvoltata si cu plante rare. In poienile insorite, se intalnesc fanete bogate.
Vegetatie: fragi de padure, brusturul negru, matraguna, feriga, creasta cocosului, etc. Specii
de ciuperci: sbarciogul, palaria sarpelui.

PADUREA DE MOLID

Apare de la limita superioara a fagului si pana sub braul subalpin, regiunile mai inalte
ale muntilor nostrii sunt acoperite cu paduri de molid. Aceste paduri sunt situate intre 600-
1400 m in nordul Carpatilor si intre 1300-1700 in sudul lor. Molidisurile ocupa zone
importante in nordul Carpatilor Occidentali, in Carpatii Meridionali si Orientali acopera zone
mai restranse si fragmentate. Dominant este molidul, la limita superioara creste mai rar
zambrul si zada, iar in luminisuri si prin vai taiate adanc de cursul raurilor mai apare
mesteacanul, paltinul de munte, scornusul de munte, salcia capreasca.

Caracteristicile padurii de molid: Molizii cu coroanele lor bogate in crengi si frunze ce

se intrepatrund, constituie un desis intunecos, neprielnic pentru vegetatia iubitoare de lumina,
care este rara in aceste paduri. Dintre arbusti gasim: Cununita, caprifoiul de munte, socul
rosu, coacazul de munte, paltiorul, afin, merisorul de munte. Vegetatie: sugatoarea, buzisorii,
clopotei, ferigi, spinarea lupului, pediculita. Apar des covoare de muschi, licheni precum
matreata bradului, care atarna de pe ramurile molidului cu talul sau filiform si ramificat.
Specii de ciuperci: hribi, roscovul, panisoarele.

PADURILE PLAMANUL VERDE AL OMENIRII

DESPRE IMPORTANȚA PĂDURILOR ȘI VIEȚUITOARELE ACESTORA

“Pădurile joacă un rol foarte important atât în viața oamenilor cât și în păstrarea
echilibrului în natură. Mulțumită fotosintezei, prin schimbul de gaze, dioxidul de carbon
este eliminat iar aerul este îmbogățit cu oxigen. Datorită arborilor, pădurea funcționează ca un
scut în calea vânturilor puternice, ferindu-ne de troienile de zăpadă care se formează atunci
când viscolește. Rădăcinile arborilor, fixează solul și împiedică alunecările de teren, zăpada se
topește mai lent la umbra pădurilor, astfel reducându-se riscul revărsării râurilor din matcă și
al inundațiilor. Menținând umiditatea, pădurile reglează temperaturile extreme atât vara cât și
iarna.
Din păcate mulți sunt tentați să cuantifice importanța pădurilor prin valorificarea lemnului,
care însă nu este singura materie primă pe care pădurile o ofera. Fructele și florile mai multor
plante întălnite in pădure au rol terapeutic, cum sunt de exemplu teiul și păducelul. Ghinda
și jirul sunt hrană atât pentru animalele sălbatice cât și pentru cele domenstice, în trecut
sătenii duceau porcii în pădurile de stejar pentru a-i hrăni în așa numitele ghindării.

Dacă lemnul nu este exploatat, arborii bătrâni care cad, se descompun, asigurând astfel
nutrienți pentru următoarele generații de plante.

Un aspect foarte important al pădurilor este conservarea biodiversității prin asigurarea unui
habitat a multor specii de plante și animale. În pădurile cu arbori mai bătrâni sunt insecte care
își depun ouăle sub scoarța copacilor, iar larvele acestora pot constitui hrana mai multor specii
de ciocănitori, formându-se astfel un lanț trofic. Ghionoaia sură este o specie de ciocănitoare
des întâlnită în pădurile noastre, ea preferând pădurile de foioase, împreună cu Ciocănitoarea
pestriță mare. Bătaile din copaci pe care le auzim de multe ori înainte de a vedea ciocănitorile
nu sunt rezultate doar de căutarea hranei, ci reprezintă și metoda de comunicare între ele,
revendicându-și teritoriul atât prin cântec cât și prin aceste bătăi dese ce variază între 20 si 40
bătăi pe secundă. Ciocănitorile au limba lungă și lipicioasă și vârful ca un harpon, cu care scot
hrana de sub scoarța arborilor dupa ce au ciocănit întâi o gaura cu ciocul lor ascuțit. Cuibul și-
l contruiesc tot cu ajutorul ciocului, sculptând o scorbură în interiorul copacilor. Ciocănitorile
folosesc alt cuib în fiecare an, iar scorburile rămase libere asigură loc de cuib pentru alte
specii de păsări, cum ar fi Graurul sau Țicleanul, care dacă scorbura găsita are intrarea prea
largă, o astupă cu noroi și crengi uscate. Tot în scorburi cuibăresc și răpitorii de noapte,
păsări numite generic bufnițe, în pădurile din preajma Sibiului putându-se întalni Huhurezul
mic, Huhurezul mare, Ciuful de pădure și chiar și impunătoarea Buhă, cel mai temut răpitor
din lumea păsărilor. Bufnițele sunt păsări care vâneaza aproape exclusiv noaptea iar pentru
asta prezintă o adaptare a vârfurilor aripilor care le asigură un zbor foarte silențios, aproape
insesizabil pentru prada sa chiar și în liniștea deplină a nopții.

Sfrânciocul mare și Sfrânciocul roșiatic sunt 2 specii de păsări cu un obicei interesant în

ceea ce privește modul de hrănire. Ambii vânează insecte mari, șoareci, broaște și chiar alte
specii de păsări mai mici iar prada pe care nu o consuma imediat o agață în spinii unor arbuști
sau chiar in sârma ghimpată a gardurilor. De aici le vine numele genului Lanius care în limba
latină înseamnă măcelar.
Dintre răpitorii de zi cel mai des întâlnit este Șorecarul comun, prezent în tot timpul anului,
dar o specie foarte importanta și protejată la nivel global este Acvila țipătoare mică, care
cuibărește cu precădere în podișul Hârtibaciu, in județul nostru. Se estimează că populația
globală este de 20 000 perechi dintre care aproximativ 2300 perechi cuibăresc în România și
aproape toate în Transilvania. Acvila țipătoare mica zboară cam 10000 km de la locul de
iernare din Africa Centrală și de Sud până la locurile de cuibărire, distanță pe care o parcurge
de 2 ori pe an.

Cele mai remarcabile păsări, chiar daca nu le vedem de fiecare dată, sunt cele căntatoare care-
si tradeaza prezența prin trilurile lor vesele. În padurile noastre trăiesc o varietate foarte mare
de păsări cântatoare precum Mierla, Pițigoiul codat, Pițigoiul albastru, Măcăleandrul,
Pitulice mică, Aușelul, care este și cea mai mică pasăre din avifauna Europei.
În padurile din județul Sibiu trăiesc și multe specii de mamifere, de toate mărimile. Mai
cunoscute sunt Șoarecele de pădure, Pârșul, Veverița, Jderul, Pisica sălbatică, Bursucul,
Vulpea, Lupul, Cerbul, Capriorul si Ursul, care stă la capatul lanțului trofic, fiind cel mai
mare carnivor din fauna europeană. Masculii adulți pot ajunge să cântărească peste 350kg. In
Transilvania trăieste majoritatea populației de Urs brun din Europa, acesta fiind declarat
dispărut sau pe cale de dispariție în multe dintre tările vestice.
Mistrețul, singura specie europeană de porc sălbatic, poate fi și el des întâlnit în pădurile
noastre, iar Cerbului, mai ales toamna îi poate fi auzit bocănitul-chemarea de împerechere iar
mai tarziu spre sfârsitul iernii acestora le cad coarnele, des acestia putând fi vazuți
scarpinându-se de arbori grabind procesul de înlocuire a coarnelor.

Așadar, un alt rol al pădurilor este faptul că ele constituie un loc de recreere pentru om
fiind spațiu preferat al multora pentru drumeții sau ture cu bicicleta, putând juca în
aceelași timp un rol educativ, prin faptul ca în pădure se poate observa și studia
biodiversitatea.”