Sunteți pe pagina 1din 29

CENTRUL DE PREGĂTIRE ŞI PERFECŢIONARE

AL INSPECŢIEI MUNCII BOTOŞANI


CURS NIVEL MEDIU

SUPORT DE CURS
LECTOR: ing. Trifan Cristian
Timp de predare: 4 ore teorie şi 1 oră aplicaţie practică

I. CERINŢE MINIME DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ PENTRU


ASIGURAREA PROTECŢIEI LUCRĂTORILOR LA EXPUNEREA
LUCRĂTORILOR LA RISCURILE GENERATE DE PREZENŢA AGENŢILOR
CHIMICI

Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la expunerea lucrătorilor la


riscurile generate de prezenţa agenţilor chimici sunt stabilite în Hotărârea Guvernului nr. 1218
/2006.
Prezenta hotărâre transpune următoarele directive:
a) Directiva 98/24/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea lor la
agenţi chimici în muncă (a paisprezecea directivă specifică în sensul articolului 16 paragraful 1 al
Directivei 89/391/CEE), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 131 din 5 mai
1998;
b) Directiva 91/322/CEE privind stabilirea valorilor limită cu caracter orientativ pentru aplicarea
Directivei Consiliului 80/1107/CEE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la agenţi chimici, fizici şi biologici în timpul lucrului, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene L nr. 177 din 5 iulie 1991;
c) Directiva 2000/39/CE de stabilire a primei liste de valori limită orientative ale expunerii
profesionale în aplicarea Directivei Consiliului 98/24/CE privind protecţia sănătăţii şi securităţii
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici la locul de muncă, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr. 142 din 16 iunie 2000;
d) Directiva 2006/15/CE pentru stabilirea celei de a doua liste de valori limită orientative de expunere
profesională în aplicarea Directivei Consiliului 98/24/CE şi pentru modificarea directivelor
91/322/CEE şi 2000/39/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) L nr. 38 din 9
februarie 2006.

I.1. Obiectivul şi domeniul de aplicare


Hotărârea 1218/2006 stabileşte cerinţele minime pentru protecţia lucrătorilor împotriva
riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lor, care provin sau pot proveni din efectele agenţilor chimici
prezenţi la locul de muncă ori ca rezultat al oricărei activităţi profesionale care implică agenţi chimici.
Prevederile Hotărârii 1218/2006 se aplică, după cum urmează :
- în cazul prezenţei substanţelor cancerigene şi mutagene la locul de muncă,
prevederile prezentei hotărâri se aplică cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
1.093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.
- în cazul în care agenţii chimici periculoşi sunt prezenţi sau pot fi prezenţi la locul de
muncă, cu respectarea prevederilor privind măsurile de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante
aplicabile agenţilor chimici, conform legislaţiei naţionale elaborate de Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare, în temeiul Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă,
1
reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, şi armonizate cu directivele
adoptate în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice.
- la transportul agenţilor chimici periculoşi, prevederile prezentei hotărâri se aplică cu
respectarea dispoziţiilor mai favorabile protecţiei sănătăţii şi securităţii lucrătorilor în muncă din
legislaţia naţională armonizată cu:
a) Directiva 96/49/CE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la transportul
feroviar de mărfuri periculoase, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.
235/1996; din Ordonanţa Guvernului nr. 49/1999 privind transportul mărfurilor periculoase pe calea
ferată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 788/2001; Hotărârea Guvernului nr. 323/2000 privind
stabilirea componenţei, atribuţiilor şi regulamentului de organizare şi funcţionare ale Comitetului
interministerial pentru transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată; Ordinul ministrului lucrărilor
publice, transporturilor şi locuinţei nr. 891/2003 pentru stabilirea unor reguli privind transportul
mărfurilor periculoase pe calea ferată; Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului
nr. 2.224/2004 pentru stabilirea unor reguli privind transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată;
Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate
din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 110/2006; şi Ordinul ministrului
transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 644/2005 pentru stabilirea unor reguli privind
transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată;
b) Directiva 2002/59 privind crearea unui sistem comunitar de urmărire şi de informarea
traficului navelor şi de abrogare a Directivei Consiliului 93/75/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene L nr. 208/2002; din Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi
turismului nr. 389/2006 pentru aprobarea sistemului de inspecţii obligatorii la navele de tip feribot Ro-
Ro, precum şi la navele de pasageri de mare viteză care operează în serviciu regulat;
c) Directiva 94/55/CE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la transportul
rutier al mărfurilor periculoase, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L nr.
319/1994; din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006; Ordonanţa Guvernului nr. 48/1999 privind
transportul rutier al mărfurilor periculoase, aprobată cu modificări prin Legea nr. 122/2002 şi prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.374/2000 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea etapizată în traficul
intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor
periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea
nr. 31/1994, cu modificările şi completările ulterioare;
d) codul IMDG - codul maritim internaţional al mărfurilor periculoase în vigoare, Codul IBC -
lista internaţională a Organizaţiei Maritime Internaţionale, denumită în continuare OMI, cu
reglementările referitoare la construcţia şi echipamentul navelor care transportă produse chimice
periculoase în vrac şi Codul IGC - lista internaţională a OMI, cu reglementările referitoare la
construcţia şi echipamentul navelor care transportă gaze lichefiate în vrac;
e) Acordul european privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile
navigabile interioare şi Regulamentul privind transportul intern al substanţelor periculoase pe Rin,
astfel cum sunt incluse în dreptul comunitar;
f) instrucţiunile tehnice pentru transportul mărfurilor periculoase în condiţii de siguranţă, emise
de Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile.

I.2. Definiţii
1. agent chimic - orice element sau compus chimic, singur ori în amestec, în stare naturală sau
fabricat, utilizat ori eliberat, inclusiv sub formă de deşeuri, prin orice activitate profesională, fie că este
produs intenţionat sau nu, fie că este introdus pe piaţă ori nu;
2. agent chimic periculos:
a) orice agent chimic care întruneşte criteriile de clasificare ca substanţă periculoasă în
conformitate cu anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor
chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, cu modificările şi completările

2
ulterioare, fie că acea substanţă este clasificată în temeiul hotărârii menţionate sau nu, cu excepţia
substanţelor care întrunesc numai criteriile de clasificare ca substanţe periculoase pentru mediu;
b) orice agent chimic care întruneşte criteriile de clasificare ca preparat periculos în sensul
Normelor metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 92/2003, fie că acel preparat este clasificat în temeiul hotărârii
menţionate sau nu, cu excepţia acelor preparate care întrunesc numai criteriile de clasificare ca
preparate periculoase pentru mediu;
c) orice agent chimic care, deşi nu întruneşte criteriile de clasificare ca fiind periculos în
conformitate cu prevederile menţionate la lit. a) şi b), poate prezenta un risc pentru securitatea şi
sănătatea lucrătorilor datorită proprietăţilor sale fizico-chimice, chimice sau toxicologice şi a modului
în care este utilizat sau este prezent la locul de muncă, inclusiv orice agent chimic căruia i s-a atribuit o
valoare limită de expunere profesională potrivit prevederilor art. 6-10;
3. activitate care implică agenţi chimici - orice proces de muncă în care sunt utilizaţi sau se
intenţionează să se utilizeze agenţi chimici, în orice proces, inclusiv producerea, manipularea,
depozitarea, transportul ori eliminarea şi tratarea, sau orice asemenea proces de muncă din care rezultă
agenţi chimici;
4. valoare limită de expunere profesională - dacă nu se specifică altfel, limita mediei
ponderate în funcţie de timp a concentraţiei unui agent chimic în aerul zonei în care respiră un lucrător,
pentru o perioadă de referinţă specificată, pentru 8 ore sau pentru un termen scurt de maximum 15
minute;
5. valoare limită biologică - limita concentraţiei, în mediul său biologic de referinţă, a unui
agent chimic relevant, a metabolitului său ori a unui indicator al efectului;
6. supraveghere a sănătăţii - evaluarea medicală a unui lucrător pentru a se determina starea
sănătăţii acelui individ, în relaţie cu expunerea la agenţi chimici specifici în muncă;
7. pericol - proprietatea intrinsecă, cu potenţial de a dăuna, a unui agent chimic;
8. risc - probabilitatea ca potenţialul de a dăuna să producă efecte în condiţiile utilizării şi/sau
expunerii.

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei informează organizaţiile lucrătorilor şi ale


angajatorilor cu privire la valorile limită de referinţă privind expunerea profesională, care sunt
stabilite la nivelul Comisiei Europene.

Valori limită de expunere profesională şi valori limită biologice


 Pentru orice agent chimic pentru care este stabilită la nivelul Uniunii Europene o valoare limită
de referinţă privind expunerea profesională, se stabileşte o valoare limită obligatorie naţională
de expunere profesională, ţinând cont de valoarea limită existentă la nivel comunitar.
 Pentru orice agent chimic pentru care este stabilită la nivel comunitar o valoare limită
obligatorie de expunere profesională, se stabileşte o valoare limită obligatorie naţională de
expunere profesională corespondentă, ţinând cont, în acest sens, de valoarea limită comunitară,
fără a o depăşi.
 Valorile limită obligatorii naţionale de expunere profesională ale agenţilor chimici, prevăzute la
alin. (1) şi (2), reflectă factorii de utilitate pentru a asigura sănătatea lucrătorilor la locul de
muncă şi sunt prevăzute în anexa nr. 1. Aceste valori limită se stabilesc potrivit art. 44 şi,
împreună cu datele ştiinţifice şi tehnice relevante, sunt comunicate Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei.
 Pentru orice agent chimic pentru care se stabileşte o valoare limită biologică obligatorie la nivel
comunitar, se stabileşte o valoare limită biologică obligatorie naţională, bazată pe valoarea
limită a Uniunii Europene, fără să o depăşească.
 Valorile limită biologice obligatorii naţionale, prevăzute la alin. (5), se stabilesc pe baza unei
evaluări ştiinţifice şi a tehnicilor de măsurare disponibile, reflectă factorii de utilitate pentru a
asigura sănătatea lucrătorilor la locul de muncă şi sunt prevăzute în anexa nr. 2 din respectiva
hotărâre de guvern. Aceste valori limită se stabilesc potrivit art. 44 şi, împreună cu datele

3
ştiinţifice şi tehnice relevante, sunt comunicate Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei.

În cazul în care sunt revizuite sau introduse, după caz, valorile limită naţionale pentru un agent
chimic prevăzute la art. 7 şi 8 din respectiva hotărâre, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei informează Comisia Europeană şi statele membre despre acest lucru şi despre datele ştiinţifice
şi tehnice relevante.

Metode standardizate de măsurare şi evaluare a concentraţiilor din aer la locul de muncă în


legătură cu valorile limită de expunere profesională se stabilesc în conformitate cu recomandările
practice elaborate de Comisia Europeană.

I.3. Obligaţiile angajatorilor


În îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia naţională care transpune Directiva
89/1218/CEE, angajatorul trebuie să evalueze şi, dacă este necesar, să măsoare nivelurile de expunere
la acţiunea agenţilor chimici.
 Metodele şi aparatura folosite trebuie să fie adaptate la condiţiile existente, luând în
considerare, în special, caracteristicile agentului chimic măsurat, durata expunerii,
factorii de mediu şi caracteristicile aparatului de măsură.
 Metodele şi aparatura utilizate trebuie să permită determinarea parametrilor şi să
stabilească dacă, într-o situaţie dată, valorile sunt depăşite.
 Metodele folosite pot include eşantionarea, care trebuie să fie reprezentativă pentru
expunerea personală a lucrătorului.
 Evaluarea şi măsurarea trebuie să fie planificate şi efectuate de către serviciile de
protecţie şi prevenire competente la intervale adecvate, luând în considerare, în special,
prevederile din legislaţia naţională care transpun prevederile din Directiva
89/1218/CEE şi care se referă la aceste servicii.
 Datele obţinute din evaluarea şi/sau măsurarea nivelului de expunere la zgomot trebuie
să fie păstrate într-o formă care să permită consultarea lor la o dată ulterioară.
 Atunci când se efectuează determinarea şi evaluarea riscurilor, la evaluarea rezultatelor
măsurătorilor trebuie să se ţină seama de erorile de măsurare determinate în
conformitate cu practica metrologică.
 În îndeplinirea obligaţiei sale de a asigura sănătatea şi securitatea lucrătorilor în cadrul
oricărei activităţi care implică agenţi chimici periculoşi, angajatorul ia măsurile
preventive necesare, prevăzute la art. 7 alin. (1) -(3) din Legea nr. 319/2006, şi include
măsurile prevăzute în prezenta hotărâre.
Angajatorul trebuie să se asigure că riscul pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor în
procesul de muncă, indus de un agent chimic periculos, este eliminat sau redus la minimum. Este
obligatorie respectarea valorilor limită de expunere profesională la agenţi chimici în mediul de
muncă, prevăzute în anexa nr. 1 a hotărrii de guvern, şi valorile limită biologice tolerabile de lucrători,
prevăzute în anexa nr. 2, cu menţinerea concentraţiilor agenţilor chimici la cel mai scăzut nivel posibil.
Valorile limită prevăzute mai sus, reprezintă valori maxime admise.
Angajatorul, în îndeplinirea obligaţiilor stabilite în art. 7 alin. (4) şi în art. 12 alin. (1) din Legea
nr. 319/2006, trebuie să determine existenţa oricărui agent chimic periculos la locul de muncă.
În cazul în care se constată prezenţa agenţilor economici periculoşi la locul de muncă,
angajatorul trebuie să evalueze orice risc referitor la securitatea şi sănătatea lucrătorilor, care
decurge din prezenţa acestor agenţi chimici, luând în considerare:
a)proprietăţile lor periculoase;
b)informaţiile puse la dispoziţie de furnizor referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
cum ar fi fişele tehnice de securitate, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
490/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
c)nivelul, tipul şi durata expunerii;

4
d)condiţiile în care se desfăşoară lucrul în prezenţa unor astfel de agenţi, inclusiv cantităţile
acestora;
e)valorile limită de expunere profesională sau valorile limită biologice naţionale;
f)efectul măsurilor preventive luate sau care urmează să fie luate;
g)concluziile care rezultă în urma supravegherii stării de sănătate deja efectuate, atunci când
sunt disponibile.
Angajatorul trebuie să obţină informaţii suplimentare necesare pentru evaluarea riscului de la
furnizorul agenţilor chimici periculoşi sau din alte surse disponibile. Dacă este cazul, aceste informaţii
trebuie să conţină evaluarea specifică privind riscul pentru utilizatori, stabilit pe baza prevederilor
legislaţiei naţionale aplicabile, armonizată cu legislaţia comunitară cu privire la agenţii chimici.
Angajatorul trebuie să se afle în posesia unei evaluări a riscului, în conformitate cu art. 12 din
Legea nr. 319/2006, şi să identifice ce măsuri trebuie luate potrivit art. 12-24.
Evaluarea riscului trebuie însoţită de documente prezentate într-o formă adecvată, în
conformitate cu legislaţia şi practica naţională, şi poate include o justificare a angajatorului
referitoare la faptul că natura şi amploarea riscurilor datorate agenţilor chimici nu necesită o altă
evaluare detaliată a riscului.
Evaluarea riscului se actualizează, în special, dacă s-au produs schimbări semnificative din
cauza cărora evaluarea ar fi depăşită sau atunci când rezultatele supravegherii stării de sănătate fac
necesar acest lucru.
În evaluarea riscului trebuie incluse şi anumite activităţi în cadrul întreprinderii sau al unităţii,
cum ar fi întreţinerea, în timpul cărora este previzibilă apariţia unui risc de expunere semnificativ sau
care, din alte cauze, pot avea efecte vătămătoare pentru securitate şi sănătate, chiar după ce au fost
luate toate măsurile tehnice.
În cazul activităţilor care implică expunerea la mai mulţi agenţi chimici periculoşi, riscul
trebuie evaluat pe baza riscului prezentat de toţi aceşti agenţi chimici în combinaţie.
În cazul unei activităţi noi care implică agenţi chimici periculoşi, procesul de muncă
trebuie să înceapă numai după ce a fost realizată o evaluare a riscului acelei activităţi şi după
luarea măsurilor de prevenire identificate ca necesare.

Ghidurile practice care detaliază prevederile referitoare la evaluarea riscurilor şi la aplicarea


măsurilor de prevenire pentru diminuarea acestora vor fi elaborate în conformitate cu recomandările
practice ale Comisiei Europene.

I.4. Principii generale pentru prevenirea riscurilor asociate cu agenţii


chimici periculoşi şi pentru aplicarea prezentei hotărâri potrivit evaluării de risc
 Angajatorul este obligat să ia măsuri de eliminare sau de reducere la minimum a riscurilor
pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor în procesele de muncă în care sunt implicaţi agenţi
chimici periculoşi, în special prin:
a)proiectarea şi organizarea sistemelor de lucru la locul de muncă;
b)dotarea cu echipament corespunzător pentru lucrul cu agenţii chimici, elaborarea şi
implementarea procedurilor de întreţinere, care să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor în
procesul de muncă;
c)reducerea la minimum a numărului de lucrători expuşi sau care pot fi expuşi;
d)reducerea la minimum a duratei şi intensităţii de expunere;
e)măsuri corespunzătoare de igienă;
f)reducerea cantităţii de agenţi chimici prezenţi la locul de muncă la nivelul minim necesar
pentru tipul de activitate respectivă;
g)proceduri adecvate de lucru care includ în special reglementări tehnice privind manipularea,
depozitarea şi transportul în condiţii de siguranţă la locul de muncă ale agenţilor chimici
periculoşi şi ale deşeurilor care conţin asemenea agenţi chimici.
 Dacă rezultatele evaluării riscurilor, indică prezenţa unui risc pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, se aplică măsurile specifice de protecţie, prevenire şi supraveghere prevăzute la
art. 19-29 şi la art. 38-42 din prezenta hotărâre.
5
 Dacă rezultatele evaluării riscurilor, arată că datorită cantităţii de agent chimic periculos
prezent la locul de muncă există doar un risc redus pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
iar măsurile luate în conformitate cu art. 11 alin. (1), art. 17 şi art. 20 alin. (4) sunt suficiente
pentru a diminua acel risc, atunci prevederile art. 19-29 şi 38-42 nu se aplică.

I.5. Măsuri specifice de protecţie şi prevenire


 Angajatorul va asigura că riscul pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor cauzat de prezenţa la
locul de muncă a unui agent chimic periculos este eliminat sau redus la minimum.
 Angajatorul evită utilizarea unui agent chimic periculos, înlocuindu-l cu un agent sau proces
chimic care, în condiţiile utilizării, nu este periculos sau este mai puţin periculos pentru
securitatea şi sănătatea lucrătorilor, după caz.
 Atunci când tipul activităţii nu permite eliminarea riscului prin substituire, ţinând cont de
activitatea şi evaluarea riscului prevăzute, angajatorul asigură reducerea la minimum a riscului
prin aplicarea măsurilor de protecţie şi prevenire.

În ordinea priorităţii, măsurile care trebuie luate de către angajator, includ:


a) proiectarea unor procese de muncă şi control tehnic adecvate şi utilizarea echipamentelor şi
materialelor potrivite, astfel încât să se evite sau să se reducă la minimum emiterea de agenţi
chimici periculoşi care pot prezenta un risc pentru siguranţa şi sănătatea lucrătorilor la locul de
muncă;
b) aplicarea unor măsuri de protecţie colectivă la sursa riscului, cum ar fi ventilaţia adecvată şi
măsurile potrivite de organizare;
c) aplicarea unor măsuri de protecţie individuală, inclusiv asigurarea echipamentului individual
de protecţie, dacă expunerea nu poate fi prevenită prin alte mijloace.

 Măsurile prevăzute anterior, sunt completate cu cele de supraveghere a stării de sănătate,


dacă natura riscului o cere.
 Dacă nu demonstrează clar, prin alte mijloace de evaluare, că au fost luate măsuri adecvate de
prevenire şi protecţie, angajatorul efectuează măsurările necesare ale agenţilor chimici care
pot prezenta un risc pentru sănătatea lucrătorului la locul de muncă, în mod regulat şi ori de
câte ori se produce vreo schimbare a condiţiilor care pot afecta expunerea lucrătorilor la
agenţi chimici, în special cu privire la valorile limită de expunere profesională.
 În situaţia în care o valoare limită de expunere profesională stabilită efectiv la nivel naţional a
fost depăşită, angajatorul ia măsuri imediat, ţinând cont de natura acelei limite, pentru a
remedia situaţia prin aplicarea măsurilor preventive şi de protecţie.
 Pe baza evaluării globale şi a principiilor generale pentru prevenirea riscurilor angajatorul ia
măsuri tehnice şi/sau organizatorice potrivite cu natura operaţiunii, inclusiv depozitarea,
manipularea şi separarea agenţilor chimici incompatibili, asigurând protecţia lucrătorilor
împotriva riscurilor care decurg din proprietăţile fizico-chimice ale agenţilor chimici.
 Informaţiile prevăzute anterior sunt luate, în ordinea priorităţii, în special, pentru:
a) a preveni prezenţa la locul de muncă a concentraţiilor periculoase ale substanţelor
inflamabile sau a cantităţilor periculoase de substanţe chimice instabile, în cazul în care natura
muncii permite acest lucru;
b) a evita prezenţa surselor de aprindere care pot da naştere unor incendii şi explozii sau
a condiţiilor nefavorabile care pot determina ca substanţele chimice instabile ori amestecurile
de substanţe să genereze efecte fizice dăunătoare;
c) a diminua efectele negative pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor în caz de
incendiu sau explozie, din cauza aprinderii substanţelor inflamabile, ori efectele fizice
dăunătoare care decurg din prezenţa substanţelor chimice instabile sau a amestecurilor de
substanţe.
 Echipamentul de lucru şi sistemele protectoare asigurate de angajator pentru protecţia
lucrătorilor trebuie să fie conforme cu prevederile legislaţiei aplicabile cu privire la proiectare,
producţie şi livrare, avându-se în vedere asigurarea sănătăţii şi securităţii.
6
 Măsurile tehnice şi/sau organizatorice luate de angajator trebuie să ia în considerare şi să fie
conforme cu clasificarea grupelor de echipamente în categorii prevăzută în anexa nr. I la
Hotărârea Guvernului nr. 752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a
echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, cu
modificările ulterioare.
 Angajatorul ia măsuri pentru a asigura un control adecvat al instalaţiilor, echipamentelor şi
maşinilor sau pentru a pune la dispoziţie echipamentul de eliminare a exploziilor ori de
reducere a presiunii care ar putea genera o explozie.

I.6. Măsuri aplicabile în cazul producerii de accidente, incidente sau urgenţe


În vederea protejării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor împotriva accidentelor, incidentelor şi
urgenţelor legate de prezenţa unor agenţi chimici periculoşi la locul de muncă, cu respectarea
obligaţiilor prevăzute la art. 10 şi 11 din Legea nr. 319/2006, angajatorul stabileşte măsuri sau
planuri de acţiune care pot fi aplicate atunci când se produce un asemenea eveniment, astfel încât să
fie luate măsurile adecvate. Aceste măsuri sau planuri de acţiune trebuie să includă orice exerciţii de
protecţie adecvate, care vor fi efectuate la intervale regulate, precum şi asigurarea mijloacelor
adecvate de prim ajutor.
În cazul în care are loc unul dintre respectivele evenimente, angajatorul ia imediat măsuri
pentru a reduce efectele evenimentului şi a informa lucrătorii interesaţi.

 Pentru a readuce situaţia la normal, angajatorul trebuie:


a) să aplice măsurile necesare pentru remedierea situaţiei cât mai rapid posibil;
b) să permită să lucreze în zona afectată numai lucrătorilor care sunt indispensabili pentru
efectuarea reparaţiilor şi a altor operaţiuni necesare.
 Lucrătorilor cărora li se permite să lucreze în zona afectată li se asigură îmbrăcăminte de
protecţie potrivită, echipament individual de protecţie, echipament special de securitate şi
instalaţiile pe care trebuie să le utilizeze, atât timp cât situaţia se menţine.
 Situaţia prevăzută anterior nu trebuie să devină permanentă.
 Persoanelor neprotejate nu li se permite să rămână în zona afectată.
 Cu respectarea prevederilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 319/2006, angajatorul ia măsurile
necesare pentru a asigura sistemul de avertizare şi alte sisteme de comunicare necesare pentru a
semnala existenţa unui risc crescut pentru securitate şi sănătate, pentru a permite o reacţie
adecvată şi pentru a întreprinde imediat acţiuni de remediere, precum şi operaţiuni de asistenţă,
evacuare şi salvare, dacă este nevoie.
 Angajatorul asigură disponibilitatea informaţiilor cu privire la măsurile aplicabile în caz de
urgenţă, care implică agenţi chimici periculoşi.
 Serviciile interne şi externe competente în caz de accident şi urgenţă au acces la informaţiile
prevăzute anterior.
 Aceste informaţii includ:
a) notificarea prealabilă a pericolelor legate de activitatea profesională;
b) măsurile de identificare a pericolelor;
c) măsurile de precauţie şi procedurile pertinente, astfel încât serviciile de urgenţă să îşi
poată pregăti propriile proceduri de intervenţie şi măsuri de precauţie;
d) toate informaţiile disponibile cu privire la pericolele concrete care apar sau pot apărea
atunci când se produce un accident ori o situaţie de urgenţă;
e) informaţii despre măsurile menţionate anterior.

I.7. Informarea şi instruirea lucrătorilor


 Cu respectarea prevederilor art. 18, 22 şi 23 din Legea nr. 319/2006, angajatorul se asigură că
lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora li se furnizează:
a) datele obţinute şi informaţii suplimentare ori de câte ori schimbări majore la locul de muncă
determină o modificare a acestor date;

7
b) informaţii despre agenţii chimici periculoşi prezenţi la locul de muncă, cum ar fi denumirea acestor
agenţi, riscurile pentru securitate şi sănătate, valorile limită de expunere profesională, şi prevederi
legale;
c) o instruire şi o informare privind precauţiile necesare şi acţiunile ce trebuie întreprinse pentru a se
proteja pe ei înşişi şi pe alţi lucrători la locul de muncă;
d) acces la orice fişă tehnică de securitate, asigurat de către furnizor în conformitate cu cap. VIII din
Normele metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor chimice periculoase,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 92/2003.
 Angajatorul se asigură că informaţia transmisă lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora este:
a)furnizată într-un mod potrivit cu rezultatul evaluării de risc prevăzute la art. 12-16. Acesta poate
merge de la comunicare orală până la instruirea şi pregătirea individuală susţinute cu informaţii scrise,
în funcţie de natura şi gradul de risc indicate de evaluarea cerută de dispoziţiile alin. (1);
b)actualizată astfel încât să ţină cont de modificarea condiţiilor.
 În cazul în care containerele şi conductele pentru agenţi chimici periculoşi folosiţi la
locul de muncă nu sunt marcate în conformitate cu legislaţia naţională privind etichetarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase şi semnalizarea de securitate la locul de muncă
lipseşte sau este necorespunzătoare, angajatorul, cu respectarea derogărilor prevăzute în legislaţia
menţionată, ia măsuri astfel încât conţinutul containerelor şi conductelor, precum şi natura acestui
conţinut să poată fi identificate clar.
 Angajatorii pot obţine, la cerere, de la producător, furnizor sau de la oricare altă
persoană care deţine legal, toate informaţiile despre agenţii chimici periculoşi, necesare pentru
aplicarea art. 12, în măsura în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 451/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi
Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, cu
modificările şi completările ulterioare, nu prevăd obligaţia de a asigura informaţii.

I.8. Supravegherea stării de sănătate


Cu respectarea prevederilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 319/2006, Ministerul Sănătăţii Publice
introduce măsurile necesare pentru realizarea supravegherii adecvate a stării de sănătate a lucrărilor
pentru care rezultatele evaluării, indică un risc pentru sănătate. Aceste măsuri, inclusiv cerinţele
specificate pentru dosarele de sănătate şi expuneri, precum şi disponibilitatea acestora, sunt introduse
în conformitate cu prevederile legislaţiei şi practicii naţionale.
Supravegherea stării de sănătate, de ale cărei rezultate se va ţine seama la aplicarea măsurilor de
prevenire la respectivul loc de muncă, se efectuează acolo unde se îndeplinesc simultan următoarele
condiţii:
a)expunerea lucrătorului la agentul chimic periculos este de aşa natură încât se poate stabili o legătură
între o boală identificabilă sau un efect negativ al expunerii asupra sănătăţii;
b)există posibilitatea ca boala sau efectul să apară în condiţiile specifice de la locul de muncă al
lucrătorului;
c)tehnica de investigare prezintă un risc scăzut pentru lucrători.
Suplimentar, pentru supravegherea stării de sănătate, trebuie aplicate tehnici adecvate de
detectare a semnelor bolii sau a efectului negativ al expunerii lucrătorului la agentul chimic
periculos.
În situaţia în care este stabilită o valoare limită biologică tolerabilă obligatorie, astfel cum se
prevede în anexa nr. 2 din respectiva hotărâre, supravegherea stării de sănătate este o cerinţă
obligatorie în cazul desfăşurării unei activităţi cu respectivul agent chimic periculos, potrivit metodelor
din anexa respectivă.
Lucrătorii trebuie să fie informaţi în legătură cu cerinţa prevăzută anterior, înainte de a li se atribui
sarcina care implică riscul de expunere la agentul chimic periculos indicat.

8
II. CERINŢE MINIME DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ PENTRU
ASIGURAREA PROTECŢIEI LUCRĂTORILOR LA EXPUNEREA
LUCRĂTORILOR LA RISCURILE GENERATE DE PREZENŢA AGENŢILOR
CANCERIGENI SAU MUTAGENI LA LOCUL DE MUNCĂ

Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la protecţia lucrătorilor


împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă, sunt
stabilite în Hotărârea nr. 1093/2006. Această hotărâre transpune prevederile Directivei 2004/37/CE
privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau
mutageni la locul de muncă (a şasea directivă specifică în sensul art. 16 paragraful 1 din Directiva
89/391/CEE), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 158 din 30 aprilie
2004.

II.1. Obiectivul şi domeniul de aplicare


Hotărârea nr. 1093/2006 stabileşte cerinţele minime pentru protecţia lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.
Prevederile hotărârii 1093/2006 se aplică activităţilor în exercitarea cărora lucrătorii sunt sau
este posibil să fie expuşi la riscuri generate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de
muncă.
Prevederile legislaţiei naţionale care transpun Directiva 2004/37/CEE se aplică în totalitate
întregului domeniu naţional, fără a aduce atingere prevederilor mai restrictive şi/sau mai specifice
incluse în prezenta hotărâre. Acest fapt, este legat, spre exemplu, de faptul că respectiva hotărâre nu se
aplică lucrătorilor expuşi numai la radiaţii ionizante reglementate de Comisia Naţională de Control al
Activităţilor Nucleare.Valorile limită stabilite de prezenta hotărâre reprezintă valorile maxime admise
până la care lucrătorii pot fi expuşi în muncă.

II.2. Definiţii
1. agent cancerigen:
a) o substanţă care corespunde criteriilor de clasificare în categoria 1 sau 2 de agenţi cancerigeni,
astfel cum sunt prevăzute la anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor
chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, cu modificările şi completările
ulterioare;
b) un preparat compus din una sau mai multe substanţe prevăzute la lit. a), atunci când
concentraţia uneia sau a mai multor astfel de substanţe corespunde cerinţelor impuse în materie de
limite de concentraţie pentru clasificarea unui preparat în categoria 1 sau 2 de agenţi cancerigeni, astfel
cum sunt prevăzute fie în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor
chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, fie în anexa nr. 1 la Normele metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
preparatelor chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 92/2003, atunci când
substanţa sau substanţele nu figurează în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, sau nu au prevăzute în aceasta limite de concentraţie;
c) o substanţă, un preparat sau un procedeu, prevăzute în anexa nr. 1, precum şi o substanţă sau un
preparat care este degajat printr-un procedeu prevăzut în această anexă;
2. agent mutagen:
a) o substanţă care corespunde criteriilor de clasificare în categoria 1 sau 2 de agenţi mutageni,
astfel cum sunt prevăzute la anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă
9
a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor
chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, cu modificările şi completările
ulterioare;
b) un preparat compus din una sau mai multe substanţe prevăzute la lit. a), atunci când concentraţia
uneia sau a mai multor astfel de substanţe corespunde cerinţelor impuse în materie de limite de
concentraţie pentru clasificarea unui preparat în categoria 1 sau 2 de agenţi mutageni, astfel cum sunt
prevăzute fie în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, fie în anexa nr. 1 la Normele metodologice privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
preparatelor chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 92/2003, atunci când
substanţa sau substanţele nu figurează în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 490/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, sau nu au prevăzute în aceasta limite de concentraţie;
3. valoare limită - cu excepţia cazului în care se prevede altfel, limita mediei ponderate în timp a
concentraţiei agentului cancerigen sau mutagen în aer în zona de respiraţie a lucrătorului, pe o
perioadă de referinţă specificată în prezenta hotărâre.
4. substanţă - termenul definit potrivit prevederilor art. 6 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, aprobată cu modificări prin Legea nr. 451/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
5. preparat - termenul definit potrivit prevederilor art. 6 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 200/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 451/2001, cu modificările şi completările
ulterioare.
6. zonă de respiraţie a lucrătorului - zona de formă emisferică, situată la nivelul feţei lucrătorului,
având raza de 0,3 m, măsuraţi de la mijlocul unei linii imaginare ce uneşte urechile.

II.3. Obligaţiile angajatorilor


 să determine natura, gradul şi durata de expunere a lucrătorilor, pentru a face
posibilă evaluarea oricărui risc pentru sănătatea şi securitatea lor, precum şi stabilirea măsurilor care
trebuie luate.
 să reînnoiască periodic evaluarea riscurilor, şi în mod obligatoriu la orice modificare
a condiţiilor de muncă prin care poate fi influenţată expunerea lucrătorilor la agenţi cancerigeni sau
mutageni.
 să furnizeze inspectoratului teritorial de muncă şi/sau autorităţii de sănătate publică
judeţene sau a municipiului Bucureşti, la cererea acestora, elementele care au servit la evaluarea
menţionată anterior.
 să reducă utilizarea unui agent cancerigen sau mutagen la locul de muncă, dacă este
posibil din punct de vedere tehnic, în special prin înlocuirea sa cu o substanţă, preparat sau
procedeu, care, în condiţii de utilizare, nu este periculos ori este mai puţin periculos pentru
sănătatea sau securitatea lucrătorilor, după caz.
 la cererea inspectoratului teritorial de muncă şi/sau a autorităţii de sănătate publică
judeţene sau a municipiului Bucureşti, angajatorul comunică acestora rezultatul acţiunilor sale.

II.4. Prevenirea şi reducerea expunerii la agenţi cancerigeni sau mutageni la


locul de muncă
 Expunerea nu trebuie să se realizeze în situaţia în care s-a depăşit valoarea limită a
agentului cancerigen sau mutagen prevăzută de prezenta hotărâre ori de alte acte normative.
 Expunerea lucrătorilor trebuie evitată dacă rezultatele evaluării evidenţiază un risc
pentru sănătatea sau securitatea lucrătorilor.
 Dacă din punct de vedere tehnic nu este posibilă înlocuirea agentului cancerigen sau
mutagen printr-o substanţă, preparat sau procedeu, care, în condiţii de utilizare, nu este periculos sau

10
este mai puţin periculos pentru sănătate şi securitate, angajatorul trebuie să ia măsuri ca agentul
cancerigen sau mutagen să fie, atât cât este posibil din punct de vedere tehnic, produs ori utilizat într-
un sistem închis.
 Dacă aplicarea unui sistem închis nu este posibilă, angajatorul trebuie să asigure condiţii
pentru ca expunerea lucrătorilor să fie redusă la nivelul cel mai scăzut posibil din punct de vedere
tehnic.
 În toate cazurile în care se utilizează un agent cancerigen sau mutagen, angajatorul este obligat
să ia următoarele măsuri:
a) limitarea cantităţilor agentului cancerigen sau mutagen la locul de muncă;
b) limitarea numărului de lucrători expuşi sau susceptibil a fi expuşi, la nivelul cel mai scăzut
posibil;
c) proiectarea unui proces de muncă şi a unor măsuri tehnice de control prin care să se evite sau să
se reducă la minimum degajarea de agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă;
d) evacuarea agenţilor cancerigeni sau mutageni la sursă, prin ventilaţie adecvată, locală
(exhaustare) sau generală, şi compatibilă cu necesitatea de a proteja sănătatea umană şi mediul
înconjurător;
e) utilizarea metodelor de măsurare adecvate existente pentru agenţii cancerigeni sau mutageni,
în special pentru detectarea din timp a expunerilor anormale rezultate dintr-un eveniment neprevăzut
sau dintr-un accident;
f) aplicarea unor proceduri şi metode de muncă adecvate;
g) asigurarea măsurilor de protecţie colectivă şi/sau, în cazul în care expunerea nu poate fi
evitată prin alte mijloace, a măsurilor de protecţie individuală;
h) aplicarea unor măsuri de igienă, în special curăţarea cu regularitate a pardoselilor, pereţilor şi a
altor suprafeţe;
i) informarea lucrătorilor;
j) delimitarea zonelor de risc şi utilizarea unor indicatoare de securitate adecvate, inclusiv a
indicatorului "Fumatul interzis", în zonele în care lucrătorii sunt sau pot fi expuşi la agenţi
cancerigeni sau mutageni;
k) elaborarea unor planuri de măsuri pentru situaţiile de urgenţă în care ar putea să se producă
expuneri anormal de ridicate;
l) asigurarea unor mijloace care să permită depozitarea, manipularea şi transportul fără risc
alagenţilor cancerigeni sau mutageni, în special prin utilizarea de recipiente ermetice şi etichetate
clar şi vizibil;
m) asigurarea unor mijloace care să permită colectarea, depozitarea şi evacuarea în siguranţă a
deşeurilor de către lucrători, inclusiv utilizarea recipientelor ermetice şi etichetate clar şi vizibil.

II.4. Expunerea imprevizibilă şi expunerea previzibilă. Accesul în zonele de risc

 În cazul producerii unor evenimente imprevizibile sau a accidentelor care ar putea antrena o
expunere anormală a lucrătorilor, angajatorul trebuie să îi informeze pe aceştia.
 Până la normalizarea situaţiei şi eliminarea cauzelor expunerii anormale, angajatorul trebuie să
ia următoarele măsuri:
a) să dispună ca în zona afectată să lucreze numai lucrătorii care sunt indispensabili pentru
executarea reparaţiilor sau a altor lucrări necesare;
b) să doteze lucrătorii implicaţi cu echipament individual de protecţie, inclusiv cu echipament
pentru protecţia respiratorie; expunerea nu trebuie să fie permanentă şi trebuie limitată la strictul
necesar pentru fiecare lucrător;
c )să nu permită ca lucrători neprotejaţi să lucreze în zona afectată.
 Lucrătorii implicaţi trebuie să poarte echipamentul individual de protecţie cu care au fost
dotaţi.
 Pentru anumite activităţi, cum este întreţinerea, pentru care este previzibilă posibilitatea unei
creşteri semnificative a expunerii şi în privinţa cărora au fost deja epuizate toate posibilităţile de a lua
11
alte măsuri tehnice de prevenire în scopul limitării acestei expuneri a lucrătorilor, angajatorul trebuie
să stabilească, după consultarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor din întreprindere ori unitate,
fără a afecta responsabilitatea angajatorului, măsurile necesare pentru a reduce durata expunerii
lucrătorilor la minimum posibil şi pentru a asigura protecţia lor în timpul acestor activităţi.
 Angajatorul trebuie să pună la dispoziţie lucrătorilor implicaţi echipament individual de
protecţie, inclusiv echipament pentru protecţia respiratorie. Lucrătorii implicaţi trebuie să poarte
echipamentul individual de protecţie pe toată durata în care persistă expunerea anormală.
 Expunerea lucrătorilor nu trebuie să fie permanentă şi trebuie limitată strict la minimum
necesar pentru fiecare lucrător.
 Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare adecvate pentru delimitarea clară şi semnalizarea
zonelor în care se desfăşoară activităţile respective, sau pentru a preântâmpina prin alte mijloace
accesul persoanelor neautorizate în astfel de zone.
 Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca accesul, în zone în care se desfăşoară
activităţi pentru care rezultatele evaluării efectuate, evidenţiază un risc pentru securitatea sau sănătatea
lucrătorilor să fie permis numai lucrătorilor care, prin natura muncii sau a funcţiei lor, e necesar să
fie prezenţi în interiorul zonei.

II.5. Măsuri de igienă şi de protecţie individuală


Angajatorul este obligat ca, pentru orice activitate în care există risc de contaminare cu agenţi
cancerigeni sau mutageni, să ia măsuri adecvate pentru a se asigura că:
a) lucrătorii nu mănâncă, nu beau şi nu fumează în zonele de lucru în care există riscul contaminării
cu agenţi cancerigeni sau mutageni;
b) lucrătorii sunt dotaţi cu echipament individual de protecţie adecvat sau alt echipament special
adecvat;
c) sunt prevăzute locuri special amenajate pentru depozitarea separată a echipamentului
individual de protecţie sau a echipamentului special, pe de o parte, de îmbrăcămintea de stradă,
pe de altă parte;
d) lucrătorii au la dispoziţie grupuri sanitare şi duşuri, suficiente şi adecvate;
e) echipamentul individual de protecţie este depozitat corect în locuri bine stabilite şi este verificat şi
curăţat dacă este posibil înainte şi obligatoriu după fiecare utilizare;
f) echipamentul individual de protecţie cu deficienţe este reparat sau înlocuit înainte de următoarea
utilizare.
Lucrătorii nu trebuie să suporte costul măsurilor anterior-menţionate.

II.6. Informarea, instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor


Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii şi/sau reprezentanţii
lucrătorilor din întreprindere sau unitate să primească o instruire suficientă şi adecvată, bazată pe toate
cunoştinţele disponibile, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni, referitoare la:
a) riscurile potenţiale pentru sănătate, inclusiv riscurile suplimentare cauzate de consumul de tutun;
b) măsurile care trebuie luate pentru prevenirea expunerii;
c) cerinţele de igienă;
d) purtarea şi utilizarea echipamentului individual de protecţie;
e) măsurile pe care trebuie să le ia lucrătorii, în special personalul de intervenţie, în cazul producerii
unor incidente şi pentru prevenirea incidentelor.
Instruirea trebuie să fie:
a) adaptată la evoluţia riscurilor şi la apariţia unor riscuri noi;
b) repetată periodic, dacă este necesar.
Angajatorul trebuie să informeze lucrătorii cu privire la instalaţiile şi recipientele lor auxiliare
care conţin agenţi cancerigeni sau mutageni, să vegheze ca toate aceste recipiente, ambalaje şi instalaţii
să fie etichetate clar şi lizibil şi să expună semnele de avertizare în mod cât mai vizibil.
Pentru informarea lucrătorilor, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca:
a) lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor din întreprindere sau unitate să poată controla dacă prevederile
prezentei hotărâri se aplică ori să se poată implica în aplicarea lor;
12
b) lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor din întreprindere ori unitate să fie informaţi cât mai repede
posibil asupra unei expuneri anormale, asupra cauzelor acestora şi asupra măsurilor luate sau care
trebuie luate pentru remedierea situaţiei;
c) să păstreze o listă nominală actualizată a lucrătorilor implicaţi în activităţile pentru care rezultatele
evaluării prevăzute la art. 6 evidenţiază un risc pentru sănătatea sau securitatea lor, cu precizarea
expunerii la care ei au fost supuşi, dacă această informaţie este disponibilă;
d) medicul de medicina muncii şi/sau medicul de medicină generală/medicină de familie, cu
competenţă în medicina de întreprindere, conform legii, inspectoratul teritorial de muncă şi/sau
autoritatea de sănătate publică judeţeană ori a municipiului Bucureşti, precum şi orice altă persoană
responsabilă cu securitatea şi sănătatea în muncă să aibă acces la lista menţionată mai sus;
e) fiecare lucrător să aibă acces la informaţiile conţinute în listă care îl privesc personal;
f) lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor din întreprindere ori unitate să aibă acces la informaţii colective
care nu conţin nominalizări de persoane.
Angajatorul trebuie să asigure consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor
acestora la procesul de stabilire a măsurilor privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea acestora la acţiunea agenţilor cancerigeni ori mutageni în timpul activităţii desfăşurate la
locul de muncă, în conformitate cu prevederile secţiunii a 6-a a cap. III din Legea nr. 319/2006.

III. CERINŢE MINIME DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ


PENTRU ASIGURAREA PROTECŢIEI LUCRĂTORILOR FAŢĂ DE
RISCURILE DATORATE EXPUNERII LA AZBEST

Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la protecţia lucrătorilor


împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă, sunt stabilite în Hotărârea nr.
1875/2005. Această hotărâre transpune prevederile Directivei 83/477/CEE privind protecţia sănătăţii
şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile datorate expunerii la azbest, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 263/1983, împreună cu toate modificările sale, respectiv
Directiva 91/382/CEE, publicată în JOCE nr. L 206/1991, Directiva 98/24/CE, publicată în JOCE nr. L
131/1998, şi Directiva 2003/18/CE, publicată în JOCE nr. L 97/2003.

III.1. Definiţii
În sensul prezentei hotărâri, termenul azbest desemnează următorii silicaţi fibroşi:
a) actinolit de azbest CAS nr. 77536-66-4*);
b) grunerit (amosit) de azbest CAS nr. 12172-73-5*);
c) antofilit de azbest CAS nr. 77536-67-5*);
d) crizotil CAS nr. 12001-29-5*);
e) crocidolit CAS nr. 12001-28-4*);
f) tremolit de azbest CAS nr. 77536-68-6*).
*) Numărul din registrul Chemical Abstract Service (CAS)

III.2. Domeniu de aplicare


Această hotărâre se aplică activităţilor în care lucrătorii sunt expuşi sau sunt susceptibili de a
fi expuşi, în timpul desfăşurării activităţii, la pulberea degajată din azbest sau din materiale cu
conţinut de azbest.

III. 3. Obligaţii ale angajatorilor


13
 Angajatorii trebuie să ia măsuri pentru ca nici un lucrător să nu fie expus la o concentraţie de
azbest în suspensie în aer mai mare de 0,1 fibre/cm3, măsurată în raport cu o medie ponderată
în timp pe o perioadă de 8 ore (TWA).
 Se interzic aplicarea azbestului prin procedee de pulverizare (sprayere), precum şi activităţile
care implică utilizarea unor materiale izolante sau fonoizolante de joasă densitate (< 1g/cm3)
cu conţinut de azbest.
 Fără a aduce prejudicii aplicării altor dispoziţii privind comercializarea şi folosirea azbestului,
se interzic, începând cu data de 01.01.2007, activităţile care expun lucrătorii la fibre de azbest
în timpul:
a) extracţiei azbestului;
b) fabricării şi prelucrării produselor din azbest;
c) fabricării şi prelucrării produselor cu conţinut de azbest adăugat în mod deliberat.
Fac excepţie de la prevederile de mai sus, activităţile de tratare şi eliminare a produselor
provenite din demolarea şi îndepărtarea azbestului.
 Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte risc de expunere la pulberea provenită din azbest
sau din materiale cu conţinut de azbest, angajatorul trebuie să dispună efectuarea evaluării
acestui risc, astfel încât să se determine natura expunerii, respectiv varietatea mineralogică de
azbest şi dimensiunile fibrelor, şi gradul de expunere a lucrătorilor la pulberea de azbest sau de
materiale cu conţinut de azbest.
 Dacă expunerea lucrătorului este sporadică şi de mică intensitate şi dacă din rezultatele
evaluării riscurilor, rezultă în mod clar că limita expunerii la azbest nu va fi depăşită în aerul
din zona de activitate, astfel îcât restricţiile anterior-menţionate nu vor fi aplicate, în cazul în
care procesul de muncă implică:
a) activităţi de întreţinere de scurtă durată şi discontinue, în care se manipulează numai
materiale nefriabile;
b) îndepărtarea fără deteriorare a unor materiale nedegradate în care fibrele de azbest sunt
legate strâns într-o matrice;
c) încapsularea sau acoperirea cu înveliş protector a unor materiale cu conţinut de azbest
care se află în stare bună;
d) monitorizarea şi controlul aerului, pecum şi prelevarea de eşantioane pentru a se
determina dacă un anumit material conţine azbest.
 Definirea expunerilor sporadice şi a expunerilor de mică intensitate, se va face de către
institutele de sănătate publică ale Ministerului Sănătăţii, pe baza studiilor epidemiologice.
 Evaluarea nivelului de risc trebuie să facă obiectul consultării cu lucrătorii şi/sau cu
reprezentanţii lor din întreprindere ori din unitate şi trebuie revizuită atunci când există motive
pentru a se crede că este incorectă sau intervine o modificare materială în procesul de muncă.
 Înainte de începerea lucrărilor, angajatorul trebuie să transmită o notificare inspectoratului
teritorial de muncă.
 Această notificare trebuie să conţină cel puţin:
a) o descriere succintă a amplasamentului şantierului;
b) o descriere succintă a tipului şi a cantităţilor de azbest utilizate sau manipulate;
c)o descriere succintă a activităţilor şi a procedeelor aplicate;
d) numărul de lucrători implicaţi;
e) data de începere a lucrărilor şi durata activităţii;
f) o descriere succintă a măsurilor luate pentru a se limita expunerea lucrătorilor la azbest.
 Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în întreprindere/unitate trebuie să aibă acces la
documentul de notificare referitor la întreprinderea/unitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
 Angajatorul trebuie să transmită o nouă notificare ori de câte ori o modificare a condiţiilor
de muncă este susceptibilă să conducă la o creştere semnificativă a expunerii la pulberea
provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest.

III.4.Reducerea expunerii lucrătorilor la pulberea provenită din azbest sau


din materiale cu conţinut de azbest
14
 Expunerea lucrătorilor la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest,
la locul de muncă, trebuie redusă la minim şi, în orice caz, sub valoarea limită, în special prin
luarea următoarelor măsuri:
a)numărul lucrătorilor expuşi sau care pot fi expuşi la pulberea provenită din azbest sau din
materiale cu conţinut de azbest trebuie să fie cât mai mic posibil;
b)procesele de muncă trebuie concepute astfel încât să nu producă pulbere de azbest sau,
dacă acest lucru se dovedeşte imposibil, să nu se producă degajare de pulbere de azbest în
aer;
c)toate construcţiile şi echipamentele implicate în tratarea azbestului trebuie să poată fi
curăţate şi întreţinute cu regularitate şi eficacitate;
d)azbestul sau materialele care degajă pulbere de azbest sau conţin azbest trebuie depozitate şi
transportate în ambalaje etanşe adecvate;
e)deşeurile trebuie colectate şi îndepărtate de la locul de muncă în cel mai scurt timp
posibil, în ambalaje etanşe adecvate, prevăzute cu etichete care să indice că acestea conţin
azbest.
 Deşeurile trebuie tratate ulterior, în conformitate cu prevederile legale referitoare la deşeurile
periculoase.

III.5.Măsurarea concentraţiei de fibre de azbest în aer


 Pentru a asigura respectarea valorii limit, angajatorul trebuie să asigure efectuarea cu
regularitate a măsurătorilor concentraţiei de fibre de azbest în aer la locul de muncă.
 Prelevarea probelor trebuie să fie reprezentativă pentru expunerea personală a lucrătorului
la pulberea provenită din azbest sau din materiale cu conţinut de azbest.
 Prelevarea probelor se realizează după consultarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor
din întreprindere.
 Prelevarea probelor trebuie să se realizeze numai de către personalul având calificarea
necesară. Probele prelevate trebuie să fie ulterior analizate, în laboratoare abilitate de
Ministerul Sănătăţii, dotate cu echipamente de numărare a fibrelor.
 Durata prelevării probelor trebuie să fie astfel încât să se poată stabili expunerea
reprezentativă pentru o perioadă de referinţă de 8 ore, respectiv un schimb de muncă, prin
măsurări sau prin calculul mediei ponderate cu timpul.
 Numărarea fibrelor trebuie să se realizeze, de preferinţă, cu microscop cu contrast de fază
PCM, în conformitate cu metoda recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 1997,
respectiv "Determinarea concentraţiei fibrelor în suspensie în aer. Metodă recomandată:
microscopia optică în contrast de fază, măsurare pe membrană filtrantă. ISBN 92-4-154496-1",
sau cu orice altă metodă cu rezultate echivalente.
 În scopul măsurării concentraţiei de azbest în aer, se iau în considerare numai fibrele cu
lungimea mai mare de 5 micrometri, lăţimea mai mică de 3 micrometri şi raportul
lungime/lăţime mai mare de 3:1.

III.6. Reducerea sau evitarea riscurilor


 Atunci când se depăşeşte valoarea limită, angajatorul trebuie să ia măsuri pentru
identificarea cauzelor acestei depăşiri şi măsuri adecvate pentru remedierea situaţiei, în cel
mai scurt timp posibil.
 Este interzisă continuarea lucrului în zona afectată menţionată anterior până la luarea
măsurilor adecvate pentru protecţia lucrătorilor.
 Pentru a se verifica eficienţa măsurilor, angajatorul va dispune imediat efectuarea unei noi
determinări a concentraţiei de azbest în aer.
 Dacă expunerea nu poate fi redusă prin alte mijloace şi respectarea valorii limită impune
utilizarea echipamentului individual de protecţie respiratorie pentru fiecare lucrător,
purtarea acestuia nu are caracter permanent, iar durata sa de utilizare trebuie să se limiteze la
minimul strict necesar.

15
 În timpul activităţilor care necesită purtarea unui echipament individual de protecţie
respiratorie, trebuie să se prevadă pauze de lucru, în funcţie de condiţiile fizice şi
climatologice, în acord cu lucrătorii şi/sau cu reprezentanţii acestora.
 Înainte de începerea lucrărilor de demolare sau de întreţinere, angajatorii trebuie să ia toate
măsurile adecvate de securitate şi sănătate în muncă.
 Pentru aplicarea prevederilor anterioare, angajatorii pot solicita informaţii de la proprietarii
construcţiilor, pentru a identifica materialele care pot conţine azbest.
 În cazul anumitor activităţi, cum ar fi lucrările de demolare, îndepărtate a azbestului, de
reparare şi întreţinere, pentru care se estimează că, în pofida utilizării măsurilor tehnice
preventive de limitare a conţinutului de azbest în aer, valoarea limită va fi depăşită, angajatorul
trebuie să stabilească următoarele măsuri pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor pe durata
acestor activităţi:
a) dotarea lucrătorilor cu echipament individual de protecţie respiratorie adecvat şi cu alte
echipamente individuale de protecţie;
b) montarea panourilor de avertizare pentru a indica că se estimează depăşirea valorii limită
prevăzute;
c) împiedicarea răspândirii pulberii de azbest sau de materiale cu conţinut de azbest în afara
construcţiei sau a zonei de lucru.
 Angajatorul trebuie să stabilească un plan de lucru înaintea începerii lucrărilor de demolare
ori de îndepărtare a azbestului şi/sau a materialelor cu conţinut de azbest din clădiri, structuri,
aparate, instalaţii şi vapoare, plan care să conţină următoarele măsuri pentru asigurarea
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă:
a) eliminarea azbestului şi/sau a materialelor cu conţinut de azbest înainte de aplicarea
tehnicilor de demolare, cu excepţia cazului în care această eliminare ar avea un risc mai
mare pentru lucrători decât dacă azbestul şi/sau materialele cu conţinut de azbest ar fi lăsate
acolo unde se află;
b) asigurarea, dacă este necesar, a echipamentului individual de protecţie;
c) verificarea absenţei riscurilor datorate expunerii la azbest la locul de muncă, după
terminarea lucrărilor de îndepărtare a azbestului sau de demolare.
 Planul de lucru trebuie să cuprindă informaţii privind:
a) natura şi durata probabilă a lucrărilor;
b) locul unde se efectuează lucrările;
c)metodele aplicate atunci când lucrările presupun manipularea azbestului sau a materialelor cu
conţinut de azbest;
d) caracteristicile echipamentelor utilizate pentru protecţia şi decontaminarea celor care
efectuează lucrările;
e) metodele aplicate pentru protecţia altor persoane prezente la locul unde se efectuează
lucrările sau în apropierea acestora.
 La solicitarea inspectoratului teritorial de muncă şi a direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti, angajatorul trebuie să transmită planul anterior menţionat, înainte de
începerea lucrărilor, cu excepţia cazurilor de urgenţă.
 Angajatorii au obligaţia să asigure o instruire adecvată pentru toţi lucrătorii care sunt sau pot
fi expuşi la pulbere care conţine azbest. Instruirea trebuie efectuată periodic. Toate cheltuielile
necesare efectuării instruirii se suportă de către angajator.
 Conţinutul instruirii trebuie să fie uşor de înţeles pentru lucrători şi trebuie să le permită
acestora să dobândească pregătirea şi să-şi însuşească cunoştinţele necesare în materie de
prevenire şi de securitate, în special în ceea ce priveşte:
a) proprietăţile azbestului şi efectele lui asupra sănătăţii, inclusiv efectul sinergie al
fumatului;
b) tipurile de produse şi materiale care pot conţine azbest;
c) operaţiile care pot conduce la expunerea la azbest şi importanţa controalelor preventive
pentru reducerea la minim a expunerii;
d) practicile profesionale sigure, controalele şi echipamentele de protecţie;
16
e) rolul adecvat, alegerea, selectarea, limitările şi utilizarea corespunzătoare a
echipamentelor de respiraţie;
f) procedurile de urgenţă;
g) procedurile de decontaminare;
h) eliminarea deşeurilor;
i) cerinţele în materie de supraveghere medicală.
***

 Înainte de a executa lucrări de demolare sau de îndepărtare a azbestului, întreprinderile trebuie


să facă dovada capacităţii lor în acest domeniu.
 Dovada se face potrivit reglementărilor în vigoare.
 Angajatorul trebuie să ia măsurile adecvate pentru ca acestea:
a) să fie clar delimitate şi marcate cu semne de avertizare;
b) să fie accesibile numai lucrătorilor care au sarcini de muncă în aceste zone;
c) să constituie zone în care fumatul este interzis.
 Angajatorul trebuie să ia măsuri adecvate pentru a amenaja:
a) zone în care lucrătorii să mănânce şi să bea, fără a exista riscul contaminării cu pulbere de
azbest;
b) instalaţii sanitare adecvate, inclusiv duşuri în cazul în care se efectuează operaţii în care se
degajă pulbere de azbest.
 Angajatorul trebuie să asigure lucrătorilor îmbrăcăminte de lucru şi/sau echipament individual
de protecţie adecvat.
 Este interzisă scoaterea îmbrăcămintei de lucru şi/sau a echipamentului individual de
protecţie, în afara întreprinderii, pentru a fi purtate, spălate sau pentru alte operaţii de
întreţinere.
 Este permisă spălarea îmbrăcămintei de lucru şi/sau a echipamentului individual de protecţie,
în spălătorii dotate pentru acest tip de operaţii, situate în afara întreprinderii, numai dacă
în întreprinderea respectivă nu se poate efectua curăţarea.
 Îmbrăcămintea de lucru şi/sau echipamentele individuale de protecţie trebuie transportate în
containere închise.
 Angajatorul trebuie să asigure vestiare separate pentru echipamentele individuale de protecţie
şi/sau îmbrăcămintea de lucru, şi pentru îmbrăcămintea personală.
 Echipamentele individuale de protecţie trebuie să fie plasate într-un loc bine definit şi trebuie
verificate şi curăţate după fiecare utilizare.
 Angajatorul trebuie să ia măsurile adecvate pentru repararea sau înlocuirea, înainte de
reutilizare, a echipamentelor care sunt defecte.
 Costul măsurilor luate în aplicarea prevederilor anterior-menţionate nu se suportă de către
lucrători.

III.7. Informarea lucrătorilor


Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor din
întreprindere ori din unitate să primească toate informaţiile adecvate referitoare la:
a) riscurile potenţiale pentru sănătate datorate expunerii la pulberea provenită din azbest şi/sau din
materiale cu conţinut de azbest;
b) existenţa valorilor limită de expunere reglementate şi necesitatea supravegherii atmosferei;
c) măsurile de igienă, inclusiv necesitatea de a se abţine de la fumat;
d) măsurile preventive care trebuie luate la purtarea echipamentelor individuale de protecţie;
e) măsurile preventive speciale destinate minimizării expunerii la azbest.
Angajatorul ia măsuri, pentru ca:
a) lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor din întreprindere ori din unitate să aibă acces la rezultatele
determinărilor conţinutului de azbest în aer şi să primească explicaţii referitoare la semnificaţia
acestor rezultate;
17
b) lucrătorii implicaţi şi reprezentanţii lor în cadrul întreprinderii sau al unităţii să fie informaţi, cât
mai curând posibil, dacă rezultatele depăşesc valoarea limită, despre aceste depăşiri şi cauzele lor şi
să fie consultaţi cu privire la măsurile care trebuie să fie luate sau, în situaţii de urgenţă, să fie
informaţi cu privire la măsurile adoptate.

III.8. Supravegherea sănătăţii


Angajatorul asigură, evaluarea stării de sănătate pentru fiecare lucrător înaintea expunerii la
pulberi de azbest şi/sau de materiale cu conţinut de azbest.
Această evaluarea trebuie să includă un examen specific al aparatului respirator, potrivit
anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
O nouă evaluare a stării de sănătate, pentru fiecare lucrător, trebuie să se realizeze cel puţin o
dată la fiecare 3 ani, pe toată perioada în care are loc expunerea.
Medicul de medicină a muncii trebuie să întocmească un dosar medical pentru fiecare
lucrător, potrivit reglementărilor în vigoare.
În urma supravegherii medicale, medicul de medicină a muncii trebuie să recomande
angajatorului sau să determine eventualele măsuri individuale de protecţie ori de prevenire care
trebuie luate.
Măsurile pot include, dacă este cazul, retragerea lucrătorului afectat de la orice expunere la
pulberile provenite din azbest şi/sau din materiale cu conţinut de azbest.
Medicul de medicină a muncii trebuie să furnizeze lucrătorilor vizaţi informaţii şi
recomandări cu privire la evaluarea stării lor de sănătate la care pot fi supuşi după încetarea
expunerii la azbest şi/sau la materiale cu conţinut de azbest.
Medicul de medicină a muncii care răspunde de supravegherea medicală a lucrătorilor poate
recomanda continuarea supravegherii medicale după încetarea expunerii, pe durata pe care o
consideră necesară pentru a proteja sănătatea persoanei în cauză.

IV. CERINŢE MINIME DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ


ÎMPOTRIVA RISCURILOR LEGATE DE EXPUNEREA LA AGENŢI
BIOLOGICI ÎN MUNCĂ

Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la protecţia lucrătorilor


împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă, sunt stabilite în Hotărârea nr.
1092/2006. Această hotărâre se aplică, fără a aduce atingere prevederilor actelor normative
subsecvente domeniului reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 49/2000 privind regimul de
obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile
biotehnologiei moderne, precum şi a produselor rezultate din acestea, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 48 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2002,
armonizate cu Directiva Consiliului 90/219/CEE din 23 aprilie 1990 privind utilizarea limitată a
microorganismelor modificate genetic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L
117 din 8 mai 1990.

IV.1. Definiţii şi clasificare


a) agenţi biologici - microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile
celulare şi endoparaziţii umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie, alergie sau intoxicaţie;
b) cultură celulară - creşterea in vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare;
c) microorganism - o entitate microbiologică, celulară sau nu, capabilă să se reproducă sau să
transfere material genetic.
Agenţii biologici sunt clasificaţi în 4 grupe de risc, în funcţie de importanţa riscului de infecţie
pe care îl prezintă, astfel cum se prevede în anexa nr. 3:
a) grupa 1 - agenţi biologici care nu sunt susceptibili să provoace o boală la om;
18
b) grupa 2 - agenţi biologici care pot provoca o boală omului şi constituie un pericol pentru
lucrători; propagarea lor în colectivitate este improbabilă; există, în general, o profilaxie sau un
tratament eficace;
c) grupa 3 - agenţi biologici care pot provoca îmbolnăviri grave la om şi constituie un pericol
serios pentru lucrători; ei pot prezenta un risc de propagare în colectivitate, dar există în
general o profilaxie sau un tratament eficace;
d) grupa 4 - agenţi biologici care pot provoca boli grave omului şi constituie un pericol serios
pentru lucrători; ei pot să prezinte un risc ridicat de propagare în colectivitate şi nu există în
general o profilaxie sau un tratament eficace.

IV.2. Domeniu de aplicare


 Prevederile prezentei hotărâri se aplică pentru toate activităţile în care lucrătorii, datorită
activităţii profesionale, sunt expuşi sau riscă să fie expuşi la agenţi biologici.
 Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la agenţi biologici,
angajatorul trebuie să determine natura, nivelul şi durata de expunere, pentru a se putea
evalua orice risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi pentru a se putea stabili măsurile
ce trebuie luate.
 Pentru toate activităţile susceptibile de a prezenta un risc de expunere la agenţi biologici
aparţinând mai multor grupe, riscurile sunt evaluate pe baza pericolelor reprezentate de către
toţi agenţii biologici periculoşi prezenţi.
 Angajatorul trebuie să reînnoiască periodic evaluarea riscurilor şi, în orice caz, la orice
modificare a condiţiilor de lucru care pot să determine expunerea lucrătorilor la agenţi
biologici, precum şi atunci când creşte numărul bolilor profesionale pe care Ie-a înregistrat.
 Angajatorul trebuie să furnizeze autorităţii de sănătate publică sau Inspecţiei Muncii, la
cererea acestora, elementele care au stat la baza evaluării riscurilor profesionale.

IV.3. Identificarea şi evaluarea riscurilor


 Evaluarea riscurilor profesionale se efectuează pe baza tuturor informaţiilor existente şi, mai
ales, pe baza:
a) clasificării agenţilor biologici, care constituie sau pot constitui un pericol pentru sănătate;
b) recomandărilor emise de inspectorii de muncă şi/sau de inspectorii autorităţilor de sănătate
publică, ce indică necesitatea ca agentul biologic să fie controlat în scopul de a proteja sănătatea
lucrătorilor care sunt sau pot fi expuşi acestui agent biologic, în cursul activităţii lor;
c) informaţiilor asupra bolilor ce pot fi contractate datorită unei activităţi profesionale a
lucrătorilor;
d) efectelor alergice şi toxicogene ce pot să rezulte ca urmare a activităţii lucrătorilor;
e) faptului că un lucrător suferă de o boală legată direct de munca sa.
 Dacă rezultatele evaluării riscurilor profesionale, pentru activităţile care implică o expunere la
agenţi biologici arată că expunerea şi/sau potenţiala expunere se raportează la un agent biologic
din grupa 1 fără risc identificabil pentru sănătatea lucrătorilor, atunci prevederile art. 11 -34 nu
se aplică, iar angajatorul trebuie să respecte doar prevederile generale de securitate, sănătate şi
de igienă la locul de muncă.
 Dacă rezultatele evaluării riscurilor arată că activitatea nu implică o intenţie deliberată de a
lucra cu un agent biologic sau de a-l utiliza, dar poate să conducă la expunerea lucrătorilor la
un agent biologic în cursul unor activităţi a căror listă figurează în anexa nr. 1, atunci se aplică
prevederile art. 11, 13-18 şi 21-31 din respectiva hotărâre.

IV.4. Obligaţiile angajatorilor


A.Înlocuirea şi reducerea riscurilor
 Dacă natura activităţii o permite, angajatorul trebuie să evite utilizarea unui agent
biologic periculos, înlocuindu-l printr-un agent biologic care, în funcţie de condiţiile de

19
utilizare şi de stadiul actual al cunoştinţelor, nu este periculos sau este mai puţin periculos
pentru sănătatea lucrătorilor.
 Dacă rezultatele evaluării relevă existenţa unui risc pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca expunerea acestora să fie
evitată.
 Când acest lucru nu este tehnic posibil, ţinând seama de activitate şi de evaluarea
riscurilor, angajatorul trebuie să reducă riscul de expunere profesională la un nivel suficient
de scăzut pentru a proteja adecvat sănătatea şi securitatea lucrătorilor respectivi, prin aplicarea
următoarelor măsuri:
a) limitarea, la un nivel cât mai scăzut posibil, a numărului de lucrători expuşi sau care pot
fi expuşi;
b) conceperea proceselor de muncă şi a măsurilor de control tehnic, astfel încât să se evite sau
să se reducă la minimum diseminarea agenţilor biologici la locul de muncă;
c) măsuri de protecţie colectivă şi/sau măsuri de protecţie individuală, atunci când
expunerea nu poate fi evitată prin alte mijloace;
d) măsuri de igienă adecvate obiectivului de prevenire sau reducere a transferului ori
diseminării accidentale a unui agent biologic în afara locului de muncă;
e) utilizarea panourilor care semnalizează pericolul biologic, conform anexei nr. 2 din
hotărâre, şi a altor semne de avertizare relevante;
f) elaborarea unor planuri care să fie puse în aplicare în caz de accidente ce implică prezenţa
agenţilor biologici;
g) dacă este necesar şi tehnic posibil, detectarea în afara izolării fizice primare a prezenţei
agenţilor biologici utilizaţi în procesul de muncă;
h) utilizarea de mijloace ce permit colectarea, depozitarea şi eliminarea deşeurilor în
deplină securitate de către lucrători, dacă este cazul, după tratarea acestora, inclusiv utilizarea
unor recipiente sigure, uşor identificabile;
i) măsuri care să permită manipularea şi transportul fără risc ale agenţilor biologici la locul
de muncă.

B. Informaţiile care trebuie furnizate autorităţilor competente


 Dacă rezultatele evaluării riscurilor profesionale relevă existenţa unui risc pentru
securitatea sau sănătatea lucrătorilor, angajatorul trebuie să pună la dispoziţia
inspectorului de muncă şi a medicului de medicina muncii, la cererea acestora,
informaţii privind:
a) rezultatele evaluării riscurilor profesionale;
b) activităţile în cursul cărora lucrătorii au fost sau pot fi expuşi la agenţi biologici;
c) numărul de lucrători expuşi;
d) numele şi competenţa persoanei responsabile cu sănătatea şi securitatea la locul de muncă;
e) măsurile de protecţie şi de prevenire luate, inclusiv procedeele şi metodele de lucru;
f) un plan de urgenţă pentru protecţia lucrătorilor împotriva expunerii la un agent biologic din
grupa 3 sau 4, în cazul unei defectări a izolării fizice.
 Angajatorul trebuie să informeze imediat autoritatea de sănătate publică judeţeană sau
a municipiului Bucureşti şi medicul de medicina muncii cu care are relaţie contractuală
despre orice accident sau incident care ar putea să provoace diseminarea unui agent
biologic care ar putea provoca lucrătorilor o infecţie şi/sau o boală gravă.
 Lista lucrătorilor expuşi la agenţi biologici, menţionată în art. 22 alin. (1), precum şi
dosarul medical al fiecărui lucrător sunt puse la dispoziţia autorităţii de sănătate publică
judeţene şi/sau a municipiului Bucureşti, atunci când întreprinderea îşi încetează
activitatea, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
C. Măsuri de igienă şi protecţie individuală
 Pentru toate activităţile în care se utilizează agenţi biologici ce constituie un risc pentru
sănătatea şi securitatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia următoarele măsuri:

20
a) să asigure condiţiile corespunzătoare ca lucrătorii să nu servească masa şi să nu bea în
zonele de lucru unde există riscul de contaminare cu agenţi biologici;
b) să furnizeze lucrătorilor îmbrăcăminte de protecţie adecvată sau alte tipuri de
îmbrăcăminte specială adecvată;
c) să asigure lucrătorilor spaţii dotate cu instalaţii igienico-sanitare adecvate, care pot include
soluţii/picături pentru ochi şi/sau substanţe antiseptice pentru piele;
d) să aibă în vedere ca echipamentul individual de protecţie să fie:
1.aşezat corect într-un loc stabilit separat de celelalte haine;
2.verificat şi curăţat, dacă este posibil, înainte şi, în orice caz, după fiecare utilizare;
3.reparat sau schimbat înaintea unei noi utilizări, în cazul în care prezintă defecţiuni;
e) să stabilească proceduri privind prelevarea, manipularea şi tratarea eşantioanelor de
origine umană sau animală.
 Îmbrăcămintea de lucru şi echipamentele de protecţie, inclusiv îmbrăcămintea de protecţie,
care pot fi contaminate de agenţi biologici, trebuie să fie scoase atunci când lucrătorul
părăseşte zona de lucru şi trebuie păstrate separat de altă îmbrăcăminte.
 Angajatorul trebuie să aibă grijă ca îmbrăcămintea şi echipamentul de protecţie să fie
dezinfectate şi curăţate sau, la nevoie, distruse.
 Costurile pentru măsurile ce trebuie aplicate, se suportă de angajator.

D. Informarea, pregătirea şi consultarea lucrătorilor


 Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca lucrătorii şi/sau reprezentanţii
acestora să primească, sub formă de informări şi instructaj, o instruire suficientă şi adecvată,
bazată pe toate informaţiile disponibile privind:
a) eventualele riscuri pentru sănătate;
b) măsurile care trebuie luate pentru a evita expunerea;
c) prescripţii aplicabile din domeniul igienei;
d) purtarea şi utilizarea echipamentelor şi îmbrăcămintei de protecţie;
e) măsurile pe care lucrătorii trebuie să le ia în caz de evenimente şi/sau incidente
periculoase, precum şi măsurile de prevenire a acestora.
 Instruirea lucrătorului trebuie efectuată înainte de începerea unei activităţi care implică
contactul cu agenţi biologici, adaptată la apariţia unor noi riscuri sau în cazul evoluţiei
riscurilor şi repetată periodic dacă este necesar.
 Angajatorul trebuie să asigure la locul de muncă instrucţiuni de securitate scrise şi, după caz,
afişe privind procedura de urmat în caz de:
a)accident sau incident grav datorat manipulării unui agent biologic;
b)manipularea unui agent biologic din grupa 4.
 Lucrătorii trebuie să semnaleze imediat superiorului lor sau persoanei responsabile cu
securitatea şi sănătatea la locul de muncă orice accident sau incident ce implică manipularea
unui agent biologic.
 Angajatorul trebuie să informeze imediat lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă despre orice accident sau incident care ar
fi putut conduce la diseminarea unui agent biologic şi care este susceptibil să producă la om
infecţii şi/sau boli grave. De asemenea, trebuie să îi informeze, cât mai repede posibil, despre
cauzele accidentelor sau incidentelor grave, precum şi despre măsurile care au fost luate ori
care trebuie luate pentru a remedia situaţia.
 Fiecare lucrător trebuie să aibă acces la informaţiile conţinute în lista lucrătorilor expuşi la
agenţi biologici şi care îl privesc personal.
 Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor trebuie să aibă acces la informaţiile colective anonime.
 Angajatorul trebuie să asigure consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor
lor la rezolvarea tuturor problemelor legate de sănătate şi securitate în muncă în cazul expunerii
la agenţi biologici în timpul activităţii, în conformitate cu prevederile secţiunii a 6-a a cap. III
din Legea nr. 319/2006.

21
E.Lista lucrătorilor expuşi şi notificarea activităţilor care implică agenţi biologici
 Angajatorul trebuie să aibă lista lucrătorilor expuşi la agenţi biologici din grupele 3 şi/sau 4
care indică activitatea efectuată şi, atunci când este posibil, agentul biologic la care lucrătorii au
fost expuşi şi, după caz, datele referitoare la expuneri, la accidente şi incidente.
 Lista lucrătorilor expuşi la agenţi biologici din grupele 3 şi/sau 4 este păstrată timp de cel
puţin 10 ani de la terminarea expunerii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
 Lista este păstrată pe o perioadă mai îndelungată, care poate atinge 40 de ani de la ultima
expunere cunoscută, în cazul expunerilor susceptibile să antreneze infecţii:
a)produse de agenţi biologici despre care se ştie că pot provoca infecţii persistente sau latente;
b)care, ţinând seama de stadiul actual al cunoştinţelor, nu pot fi diagnosticate înainte ca boala să se
declanşeze, mulţi ani mai târziu;
c)a căror perioadă de incubaţie prealabilă declanşării bolii este deosebit de lungă;
d)care produc boli ce pot prezenta recrudescenţă după un timp îndelungat, în ciuda tratamentului
aplicat;
e)care pot lăsa sechele grave pe termen lung.
 Medicul de medicina muncii, inspectorul de muncă pe domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, precum şi orice altă persoană responsabilă cu sănătatea şi securitatea la locul de muncă
trebuie să aibă acces la lista prevăzută anterior.
 Angajatorul trebuie să notifice în prealabil autorităţii de sănătate publică judeţene şi
inspectoratului teritorial de muncă utilizarea pentru prima dată a agenţilor biologici din
grupele 2, 3 şi 4, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii. Se notifică, de
asemenea, în prealabil utilizarea pentru prima dată a oricărui alt agent biologic din grupa 4,
precum şi utilizarea oricărui alt agent biologic nou din grupa 3, care este clasificat provizoriu
astfel chiar de către angajator.
 Laboratoarele care furnizează servicii de diagnostic pentru agenţii biologici din grupa 4 trebuie
doar să notifice intenţia lor.
 De fiecare dată când procedeele şi/sau procedurile suferă modificări importante din punctul
de vedere al securităţii şi sănătăţii la locul de muncă, trebuie efectuată o nouă notificare.
 Notificarea prevăzută va conţine:
a)denumirea şi adresa întreprinderii şi/sau unităţii;
b)numele şi competenţele lucrătorului desemnat cu securitatea şi sănătatea la locul de muncă;
c)rezultatele evaluării riscurilor profesionale;
d)specia agentului biologic;
e)măsurile de protecţie şi de prevenire avute în vedere.

F. Supravegherea medicală a lucrătorilor


 Ministerul Sănătăţii Publice elaborează măsurile necesare pentru desfăşurarea supravegherii
medicale a lucrătorilor pentru care evaluarea relevă un risc pentru sănătatea sau securitatea lor.
 Aceste măsuri trebuie să asigure ca fiecare lucrător să fie supravegheat medical
corespunzător înainte de expunere profesională şi, în continuare, periodic, făcând astfel
posibilă aplicarea directă a măsurilor de medicină generală şi de medicina muncii.
 Evaluarea riscurilor profesionale trebuie să identifice lucrătorii pentru care sunt necesare
măsurile de protecţie speciale.
 Dacă este cazul, angajatorii trebuie să pună la dispoziţia lucrătorilor vaccinuri eficace, dacă
aceştia nu sunt încă imunizaţi împotriva agentului biologic la care ei sunt sau pot fi expuşi.
Atunci când angajatorii pun la dispoziţia lucrătorilor vaccinuri, ei trebuie să ţină seama de
Codul de conduită recomandat pentru vaccinare, prevăzut în anexa nr. 7.
 În cazul în care se confirmă că un lucrător prezintă o infecţie şi/sau o boală care ar fi putut
rezulta din expunerea la agenţi biologici, medicul de medicina muncii sau serviciul de
medicina muncii aflat într-o relaţie contractuală cu angajatorul trebuie să propună şi celorlalţi
lucrători care au fost expuşi în mod similar să se supună supravegherii medicale; în acest caz
angajatorul efectuează o reevaluare a riscului de expunere.

22
 Toate datele obţinute în cursul supravegherii medicale a fiecărui lucrător trebuie ţinute şi/sau
consemnate într-un dosar medical individual, care va fi păstrat de către serviciul de medicina
muncii cel puţin 10 ani după încetarea expunerii.
 Dosarul medical individual trebuie păstrat o perioadă mai mare de 10 ani, care poate ajunge
până la 40 de ani de la ultima expunere cunoscută. În cazul în care unitatea se desfiinţează
sau lucrătorul îşi schimbă locul de muncă, dosarul medical individual va fi preluat de
autoritatea teritorială de sănătate publică pe raza căreia se află întreprinderea şi/sau
unitatea respectivă sau de serviciul de medicina muncii de la noul loc de muncă.
 Serviciul sau medicul de medicina muncii aflat într-o relaţie contractuală cu angajatorul
trebuie:
a)să propună măsuri de protecţie sau de prevenire utile individual, pentru fiecare lucrător;
b)să dea informaţii şi sfaturi medicale lucrătorilor privind supravegherea medicală la care ei vor fi
supuşi după ce a încetat expunerea la agenţi biologici.
 Lucrătorii în cauză trebuie să aibă acces la rezultatele supravegherii medicale care îi privesc
personal şi pot solicita o reexaminare a rezultatelor acesteia.
 Angajatorul poate solicita o reexaminare a rezultatelor supravegherii medicale.
 Costul reexaminărilor rezultatelor se suportă de către solicitant.
 Toate cazurile de boală sau de deces care au fost confirmate ca fiind cauzate de o expunere
profesională la agenţi biologici se declară, se înregistrează şi/sau se notifică conform
normelor metodologice referitoare la bolile profesionale, elaborate în aplicarea Legii nr.
319/2006.

V. CERINŢE MINIME DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ PENTRU


MANIPULAREA MANUALĂ A MASELOR CARE PREZINTĂ RISCURI
PENTRU LUCRĂTORI, ÎN SPECIAL DE AFECŢIUNI DORSOLOMBARE

Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă privind utilizarea echipamentelor cu ecran


de vizualizare sunt stabilite în Hotărârea nr. 1051 /2006. Prezenta hotărâre transpune Directiva
1990/269/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a
maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special dorsolombare, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 156/1990.

V.1. Obiectivul şi domeniul de aplicare


Hotărârea nr. 1056/2006 stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru
manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni
dorsolombare.

V.2. Definiţie
În sensul acestei hotărâri, prin manipularea manuală a maselor se înţelege orice tip de
transport sau susţinere a unei mase de către unul ori mai mulţi lucrători, inclusiv ridicarea,
aşezarea, împingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei mase, care, datorită caracteristicilor
acesteia sau condiţiilor ergonomice necorespunzătoare, prezintă riscuri pentru lucrători, în special de
afecţiuni dorsolombare.

V.3. Obligaţiile angajatorului


Angajatorul trebuie să ia măsuri tehnico-organizatorice necesare sau trebuie să utilizeze
mijloace corespunzătoare, în special echipamente mecanice, pentru a evita necesitatea manipulării
manuale a maselor de către lucrători.
În cazurile în care nu se poate evita necesitatea manipulării manuale a maselor de către
lucrători, angajatorul trebuie să ia măsuri organizatorice corespunzătoare, să utilizeze mijloace
23
adecvate sau să furnizeze lucrătorilor aceste mijloace, pentru a reduce riscul pe care îl implică
manipularea manuală a acestor mase, luând în considerare elementele de referinţă prevăzute în anexa
nr. 1 (elemente de referinţă), după cum urmează :
ELEMENTE DE REFERINŢĂ
1. Caracteristicile masei
Manipularea manuală a maselor poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare,
dacă masa este:
- prea grea sau prea mare;
- greu de mânuit şi de prins;
- instabilă sau cu un conţinut ce riscă să se deplaseze;
- poziţionată astfel încât necesită susţinerea sau manipularea ei la distanţă faţă de trunchi sau
cu flexia ori răsucirea trunchiului;
- susceptibilă să producă leziuni lucrătorilor, din cauza marginilor şi/sau consistenţei sale, în
special în cazul unei coliziuni.
2. Efortul fizic necesar
Efortul fizic poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă:
- este prea intens;
- nu poate fi realizat decât printr-o mişcare de răsucire a trunchiului;
- poate să antreneze o deplasare bruscă a masei;
- este realizat atunci când corpul se află într-o poziţie instabilă.
3. Caracteristicile mediului de muncă
Caracteristicile mediului de muncă pot determina o creştere a riscurilor, în special de afecţiuni
dorsolombare, dacă:
- nu există suficient spaţiu liber, în special pe verticală, pentru realizarea activităţii;
- solul prezintă denivelări, prezentând pericole de împiedicare, sau este alunecos pentru
încălţămintea lucrătorului;
- locul de muncă sau mediul de muncă nu permite lucrătorului manipularea manuală a maselor
la o înălţime sigură sau într-o poziţie de lucru confortabilă;
- solul sau planul de lucru prezintă denivelări care implică manipularea masei la diferite
niveluri;
- solul sau planul de sprijin al piciorului este instabil;
- temperatura, umiditatea sau circulaţia aerului este necorespunzătoare.
4. Cerinţe ale activităţii
Activitatea poate prezenta riscuri, în special de afecţiuni dorsolombare, dacă implică una sau
mai multe dintre următoarele cerinţe:
- efort fizic prea frecvent sau prelungit, care solicită în special coloana vertebrală;
- perioadă insuficientă de repaus fiziologic sau de recuperare;
- distanţe prea mari pentru ridicare, coborâre sau transport;
- ritm de muncă impus printr-un proces care nu poate fi modificat de lucrător.
În toate cazurile în care manipularea manuală a maselor de către lucrător nu poate fi evitată,
angajatorul trebuie să organizeze posturile de lucru astfel încât manipularea să fie cât mai sigură şi
cu risc cât mai mic posibil pentru sănătate, fiind obligat de asemenea:
a) să evalueze, în prealabil, condiţiile de securitate şi de sănătate pentru tipul de lucrare
respectiv şi să examineze în special caracteristicile maselor, potrivit prevederilor anexei nr. 1;
b)să urmărească evitarea sau reducerea riscurilor pentru lucrători, în special de afecţiuni
dorsolombare, prin adoptarea de măsuri corespunzătoare, având în vedere caracteristicile mediului de
muncă şi cerinţele activităţii, potrivit prevederilor anexei nr. 1.

V.4. Informarea, instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor


Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie să fie informaţi despre toate măsurile ce trebuie
puse în practică în aplicarea prezentei hotărâri, cu privire la protecţia securităţii şi sănătăţii.
Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora primesc informaţii
generale şi, ori de câte ori este posibil, informaţii precise cu privire la:
24
a)greutatea maselor;
b)centrul de greutate sau partea cea mai grea, atunci când pachetul este încărcat excentric.
Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii primesc, în plus, o formare adecvată şi
informaţii precise cu privire la modul corect de manipulare a maselor şi la riscurile la care aceştia
se expun.
Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la
problemele la care se face referire în această hotărâre, inclusiv în anexele la aceasta, trebuie să se
realizeze potrivit prevederilor art. 18 şi 19 din Legea nr. 319/2006.
Lucrătorul este expus unor riscuri dacă:
- este necorespunzător din punct de vedere fizic să execute sarcina de muncă respectivă;
- poartă îmbrăcăminte, încălţăminte sau alte efecte personale necorespunzătoare;
- nu are cunoştinţe sau instruire suficientă ori adecvată.

VI. APLICAŢIE PRACTICĂ


ACŢIUNEA AGENŢILOR CHIMICI PERICULOŞI ASUPRA
ORGANISMULUI UMAN ŞI MĂSURI DE PRIM AJUTOR

V.1.RISCURILE EXPUNERII LA PULBERI, METALE SI SOLVENŢI


ORGANICI
Substanţele periculoase cum ar fi anumite metale, tipuri de pulberi şi solvenţi organici pot intra
în corp prin inhalare sau ingestie. Pot de asemenea să intră în contact cu pielea şi uneori chiar să
pătrundă prin aceasta. Substanţele periculoase pot afecta diferite organe, cum ar fi plămânii, inima,
ficatul, rinichii şi măduva osoasă. Pot de asemenea cauza cancer, alergii sau malformaţii congenitale.
Substanţele corosive cum ar fi acizii şi alcalii pot cauza leziuni grave ale pielii sau pierderea vederii.
Pot afecta de asemenea bronhiile, plămânii sau esofagul atunci când sunt inhalate sau ingerate.
Substanţele periculoase din mediul de muncă sunt în continuare cauza multor decese şi îmbolnăviri.
Cea mai bună modalitate de protecţie împotriva afecţiunilor cauzate de substanţe periculoase este de a
le împiedica să intre în contact cu organismul. Riscurile de afecţiuni cresc odată cu cantitatea de
substanţă periculoasă la care suntem expuşi.
Plumbul şi alte metale
Metalele pot pătrunde în corp în primul rând prin inhalarea fumurilor de metal sau prin ingestia
(prin nerespectarea regulilor de igienă la locul de muncă) a pulberilor de metal. Anumite metale se pot
depune în timp în diferite organe – spre exemplu la nivelul sistemului osos sau al rinichilor – astfel
încât cantitatea de substanţă din corp creşte pe parcursul perioadei de expunere în câmpul muncii.
Plumbul este un metal foarte toxic care trebuie înlocuit cu alte metale acolo unde acest lucru
este posibil. Plumbul absorbit în sânge, la nivelul plămânilor sau al intestinelor, se depune mai ales în
sistemul osos, unde poate rămâne timp de zeci de ani. Inhalarea sau ingestia unor cantităţi mari de
plumb într-o perioadă scurtă conduce la intoxicaţie acută. Simptoamele includ dureri colicative şi
afecţiuni uşoare ale sistemului nervos, cum ar fi cefalee şi iritabilitate. Expunerea la plumb pe termen
lung conduce la afectarea sistemului nervos, a rinichilor sau la apariţia anemiei. Fătul este foarte
sensibil la plumb, motiv pentru care femeile gravide nu pot presta munci care implică expunerea la
plumb. Femeile cu vârste sub 50 de ani trebuie să fie protejate în mod special de expunerea la plumb,
având în vedere posibilitatea de a rămâne gravide.
Alte metale care pot cauza probleme de sănătate în câmpul muncii sunt cadmiul, mercurul,
arsenul, cromul, nichelul, manganul şi aluminiul. Acestea pot cauza afecţiuni pulmonare, mai ales prin
inhalarea unor concentraţii mari. În ceea ce priveşte arsenul şi anumiţi compuşi ai nichelului şi
cromului există şi risc de cancer pulmonar. Mercurul şi manganul afectează sistemul nervos, cadmiul
25
şi mercurul afectează rinichii. Anumiţi compuşi ai cromului şi ai nichelului cauzează alergii. Mercurul
este foarte toxic pentru făt.
Solvenţii organici
Solvenţii organici importanţi care cauzează serioase probleme de sănătate în câmpul muncii
sunt benzenul, tricloretilena, metanolul, stirenul, toluenul, xilenul şi sulfura de carbon. Inhalarea
vaporilor de solvenţi organici conduce la absorbţia lor în sânge, afectând astfel sistemul nervos. Toţi
solvenţii organici sus-menţionaţi, cu excepţia tricloretilenei, pot avea drept cale de pătrundere şi
pielea. Contactul solvenţilor organici cu pielea poate cauza iritaţii ale pielii şi eczeme. Benzenul poate
cauza anemie şi leucemie, tricloretilena poate cauza afecţiuni ale ficatului iar sulfura de carbon
arteroscleroză.
Bioxidul de siliciu (SiO2) şi alte pulberi
Inhalarea pulberilor care conţin bioxid de siliciu liber cristalin (cuarţ) poate implica riscul
distrugerii treptate a plămânilor – silicoză. De regulă silicoza se instalează la 10-30 de ani din
momentul în care începe expunerea la pulberi cu conţinut de cuarţ. Boala nu este vindecabilă iar în
stadiu avansat ea conduce la slăbirea inimii şi riscuri crescute de îmbolnăvire de tuberculoză.
Lucrul cu materiale care conţin azbest poate conduce la răspândirea pulberilor conţinând fibre
de azbest. Inhalarea fibrelor de azbest poate cauza modificări în primul rând la nivelul aparatului
respirator. Boala numită azbestoză presupune apariţia unor cicatrici la nivelul plămânilor şi reducerea
funcţiei plămânilor până la invaliditate sau deces. Inhalarea fibrelor de azbest creşte de asemenea
riscul apariţiei cancerului pulmonar, mai ales în cazul fumătorilor.
Pulberile de plastic pot cauza iritaţii oculare şi ale căilor respiratorii. Încălzirea plasticului şi a
pulberilor de plastic poate produce fum cu efecte iritante şi alergice (care poate cauza rinite sau astm).
Răşinile din masele plastice cauzează probleme alergice. Izocianaţii, care intră în compoziţia maselor
plastice poliuretanice, pot cauza astm. Răşinile epoxidice cauzează în primul rând eczeme, iar răşinile
acrilice cauzează atât astm cât şi eczeme.
Pulberile de lemn sunt iritante pentru căile respiratorii şi pot cauza cancer al sinusurilor.
Anumite sortimente de lemn exotic pot cauza astm. Făina produce deseori astm. Lucrul cu pulberile
textile, cum ar fi bumbacul, poate cauza stări febrile şi tuse temporară. În cazul expunerilor pe termen
lung există riscul reducerii funcţiei pulmonare.

VI.2. EFECTELE ASUPRA ORGANISMULUI UMAN IN URMA


EXPUNERII LA ACTIUNEA SUBSTANTELOR CHIMICE PERICULOASE
Cancerul
La producerea cancerului concură mai mulţi factori, cum ar fi factorii genetici, unele substanţe
chimice, razele ionizante şi infecţiile. Factorii de mediu trebuie să acţioneze cel puţin 5-10 ani, de
obicei însă un timp mai îndelungat, înainte să apară o tumoră malignă. Printre substanţele / factorii
cancerigeni cunoscuţi se numără hidrocarburile aromatice policiclice, aminele aromatice, substanţele
alchilante, azbestul, clorura de vinil, etilenoxidul, pulberile de lemn, radonul şi anumiţi compuşi
metalici, cum ar fi anumiţi compuşi ai cromului, nichelului şi arsenului. Prevenirea cancerului
profesional se face în primul rând printr-o expunere redusă la factorii cancerigeni.
Tulburări ale reproducerii / Leziuni ale fătului
Pot apărea tulburări ale reproducerii ca de exemplu sterilitate, avorturi spontane, malformaţii
congenitale, tulburări de dezvoltare la copii sau cancer infantil. Pot fi afectaţi gameţii, atât feminini cât
şi masculini, înaintea fecundării, sau fătul. Printre substanţele chimice care pot cauza tulburări de
reproducere se numără plumbul, cadmiul, mercurul, solvenţii organici (glicoleterii, percloretilena,
benzenul), gazele halogenate cu efect narcotic, precum şi diferite substanţe de combatere a
dăunătorilor.
Alergii
Riscul ca o persoană să devină alergică la o substanţă care apare în mediul de muncă creşte în
cazul unei expuneri ridicate sau a unor expuneri repetate.
Printre substanţele chimice care provoacă alergii ale căilor respiratorii se numără acrilaţii
(tratamentul stomatologic, industria de mase plastice), amidele (vopsele de păr), di-izocianaţii (lacuri,
26
adezivi), colofoniul (lipire) şi anhidridele acetice (vopsele pulbere, industria electronică). În ceea ce
priveşte lumea vegetală şi animală, făina, latexul şi animalele cu blană sunt cunoscute a cauza alergii
respiratorii.
Un tip aparte de alergie pulmonară (alveolită sau reacţie pulmonară alergică) apare în cazul
expunerii la microorganismele din paie, seminţe, fân mucegăit etc.
În urma expunerii la crom, nichel, acrilat, răşini epoxidice şi anumite plante se pot produce eczeme la
nivelul mâinilor. Muncile care implică contactul mâinilor cu diferite uleiuri sau contactul prelungit al
mâinilor cu apa pot conduce de asemenea la apariţia unor eczeme.

Solvenţii organici
Degresarea pielii creşte riscul producerii unor eczeme. Expunerea îndelungată (prin inhalare) la
concentraţii crescute de solvenţi organici afectează sistemul nervos şi poate genera tulburări cronice
ale acestuia însoţite de tulburări de memorie, iritabilitate, instabilitate emoţională, depresie, furnicături
şi amorţire. Anumiţi solvenţi cloruraţi, cum ar fi tetraclorura de carbon şi cloroformul, pot produce
leziuni hepatice.

Factorii de risc chimici


Pulberile de cuarţ (bioxid de siliciu liber cristalin) produc modificări la nivelul ţesutului
conjunctiv pulmonar (fibroză). Evoluţia fibrozei este foarte lentă – zeci de ani – dar aceasta poate
avansa chiar dacă expunerea încetează, conducând la invaliditate gravă şi deces cauzat de boala
numită “silicoză”. Silicoza poate fi depistată în urma examenului radiologic.
Inhalarea unor concentraţii crescute de fibre de azbest poate conduce de asemenea la
producerea unei fibroze (numită “azbestoză”) care afectează funcţia pulmonară. Alte afecţiuni care pot
apărea chiar şi în urma unor expuneri mai scăzute sunt cancerul pulmonar sau o formă aparte de cancer
pleural, cauzat aproape exclusiv de azbest (mezoteliomul pleural). În urma expunerii la azbest pot
apărea şi aşa-numitele “plăci pleurale”, îngroşări ale pleurei care nu presupun neapărat afectarea
sănătăţii. Bolile cauzate de azbest apar de obicei după o perioadă îndelungată de la începerea expunerii
– câteva decenii – şi este posibil ca expunerea să fi încetat cu mult timp înainte de declanşarea bolii.
Fumatul creşte considerabil riscul apariţiei cancerului pulmonar provocat de azbest.
Metalele se deosebesc mult între ele din punct de vedere al toxicităţii.
- Multe metale sunt necesare vieţii în cantităţi foarte mici, de exemplu Fe, Zn şi Mg.
- Toate metalele au efecte toxice în cantităţi suficient de mari.
- Metalele cu toxicitate foarte mare sunt Pb (tulburări neurologice, afecţiuni renale, anemie, colici
abdominale), Cd (afecţiuni pulmonare în cazul expunerii ridicate la nivelul căilor respiratorii -
afecţiuni renale în cazul expunerii cronice), Hg (afecţiuni neurologice şi renale) şi As (tulburări
digestive şi respiratorii în cazul expunerii acute - afecţiuni neurologice în cazul expunerii cronice).
- Compuşii cromului pot produce leziuni cauzate de substanţe corozive, Mg afecţiuni neurologice iar
Al fibroză pulmonară.
- Anumite metale sau compuşi metalici provoacă alergii, cancer şi/sau leziuni ale fătului (anumite
exemple importante sunt menţionate mai jos).
- Febra de fum este o boală acută de scurtă durată însoţită de febră, şi care este cauzată de anumite
fumuri metalice, de obicei de cele produse de Zn, Cu sau Mg. Riscul de îmbolnăvire apare în toate
locurile de muncă unde se manipulează metale topite sau incandescente. Chiar şi inhalarea
pulberilor de metal poate provoca apariţia simptomelor.

VI.3. PRIMUL AJUTOR ACORDAT IN CAZ DE STROPIRE SAU


IMPRASTIERE A SUBSTANTELOR AGRESIVE
Contactul cu pielea
Substantele agresive atacă pielea, pătrunzând adânc. O regulă importantă este aceea că
substanţele alcaline cauzează leziuni mai grave despicând stratul de grăsime şi proteine, pătrunzând
adânc. Acizii coagulează proteinele, ceea ce limitează într-o oarecare măsură penetrarea.
O rană cu caracter ulcerat poate fi recunoscută prin apariţia unei roşeţe a pielii, care apoi poate
deveni veziculă şi /sau necroză. Uneori, leziunile sunt vizibile pe piele după căteva ore. Pot, de
27
asemenea să apară simptome generale de intoxicaţie, printre altele modificarea ph-ului organismului.
Intoxicaţiile pot cauza de asemenea leziuni hepatice sau renale.
Este foarte important ca porţiunea afectată să fie spălată de substanţa agresivă folosindu-se
cantităţi mari de apă. Imbrăcămintea de protectie sau de lucru trebuie înlăturată urgent. Spălarea
trebuie să dureze mult timp. Este important ca persoanele care acordă ajutor să fie ferite de contactul
cu substanţa agresivă, de ex. cu îmbrăcămintea persoanei stropite.
Contactul cu ochii
Stropirea în ochi cu o substanţă agresivă sau foarte iritantă poate afecta cu uşurinţă corneea.
Leziunile profunde ale globului ocular duc de cele mai multe ori la pierderea vederii. Stropirea ochilor
cu substante agresive sau iritante cauzează roşeaţă, umflături şi dureri puternice. Muşchii globului
ocular au contracţie reflexa.
Este esenţial să se efectueze o spălare foarte rapidă a corneei şi o clătire cu apă sub pleoape
timp îndelungat pentru a îndepărta substanţa. Dacă există particule solide sub pleoapă, trebuie să se
încerce o eliminare a acestora prin clătire. Totuşi clătirea îndelungată cu apă rece este dureroasă.
Procesul devine mai suportabil, dacă apa are o temperatură moderată, preferabil cca. 20-30 grade. Este
important totuşi să se aibă grijă ca apa să nu se încălzească prea mult.
Clătirea ochilor are efect maxim, dacă se asigură trei condiţii:
- clătirea se efectuează imediat. Este singura modalitate de a preveni sau limita leziunile mai grave,
şi orice secundă poate fi hotărâtoare.
- clătirea este îndelungată
- ochiul trebuie menţinut larg deschis în timpul clătirii
FOARTE IMPORTANT ! Lentilele de contact trebuie înlăturate când se efectuează clătirea
deoarece împiedică o clătire eficientă, agravând astfel o eventuală leziune oculară.

După stropirea ochilor cu substanţe agresive


Clătiţi imediat cu un jet uşor de apă sau cu un lichid de clătire a ochilor timp de cel puţin 15
minute. Tineţi ochiul larg deschis în timpul clătirii pentru a împiedica pătrunderea unor corpuri străine.
După prima clătire, persoana rănită trebuie transportată la spital. În cazul stropirii cu baze, clătirea
trebuie să continue şi în timpul transportului. Clătirea este foarte importantă dacă distanţa până la cel
mai apropiat spital este mare. In acest caz trebuie să existe un număr suficient de recipiente cu lichid
pentru clătirea ochilor astfel încât acestea să ajungă până la spital. În cazul în care rezerva de apă nu
este suficientă pentru toată perioada transportului, este preferabil să se clătească ochii personei afectate
cu un jet mai mic, astfel încât procesul de clătire să poată continua pe toată durata transportului, decât
să se efectueze o clătire cu cantităţi mari de apă, epuizându-se astfel rezervele înainte de a ajunge la
destinaţie.

După stropirea ochilor cu substanţă iritantă


Clătiţi imediat cu jet uşor de apă sau lichid de clătire a ochilor timp de cel puţin 5 minute. Dacă
tulburările persistă (usturimi puternice, durere, sensibilitate la lumină, afectarea vederii), continuaţi
clătirea şi contactaţi spitalul sau doctorul.

După pătrunderea unor particule străine în ochi


Clătiţi ochiul cu un jet uşor de apă, folosind dispozitivul de clătire, un pahar curat de apă sau un
dispozitiv asemănător, până când particula străină este eliminată. Dacă particula nu poate fi eliminată
prin clătire, ochiul trebuie examinat de un doctor.

Dispozitivul de clătire a ochilor/robinetul cu jet ascendent - Plasare


Este foarte important ca dispozitivul pentru clătirea ochilor să se afle în imediata apropiere a
locului de muncă. Este preferabil ca accesul la dispozitivul de clătire şi declanşarea procesului de
clătire să aibă loc în câteva secunde. De aceea este important ca accesul la dispozitivul de clătire să nu

28
fie blocat. Dispozitivul trebuie astfel plasat încât persoana rănită să poată ajungă repede la el, chiar
dacă nu vede şi nu primeşte ajutor.
Locurile de muncă unde este greu să existe un dispozitiv care să permită un timp de clătire
suficient şi care să fie amplasat în imediata apropiere pot fi dotate cu recipiente cu lichid pentru
clătirea ochilor. Pe şantiere de construcţii şi în agricultură, o alternativă este utilizarea recipientelor
portabile cu lichid pentru clătirea ochilor, urmând ca persoana să se deplaseze la locurile unde este
posibilă o clătire mai îndelungată.

LECTOR
ing. Trifan Cristian

29

S-ar putea să vă placă și