4.

Sănătate și securitate în muncă în contextul integrării Romaniei în Uniunea

Europeană

4.1 Generalități
Îndeplinirea prevederilor cuprinse în Acordul de asociere între România, pe de o parte,
şi Uniunea Europeană (UE) şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, a constituit
premisele obligatorii şi minimale pentru acceptarea ţării noastre ca membru cu drepturi
depline al UE. Specificaţia a fost clară: "o condiţie importantă a integrării economice a
României în Comunitate este armonizarea legislaţiei prezente şi viitoare a României cu cea a
Comunităţii".
Uniunea Europeană (UE) generează ea însăşi o legislaţie care se aplică direct
cetăţenilor europeni şi creează drepturi specifice în profitul acestora [25. ***].
Legislaţia primară a Uniunii Europene are aplicabilitate generală, este în întregime
obligatorie şi se aplică în mod direct tuturor statelor membre. Din legislaţia primară fac parte:
- TRATATUL COMUNITĂŢII EUROPENE A CĂRBUNELUI ŞI OŢELULUI
(ECSC/CECO), 1951;
- TRATATUL DE LA ROMA, 1957, de constituire a Comunităţii Economice Europene
(CEE) cu modificările din 1987 aduse prin Actul Unic European - care stabileşte regulile de
bază pentru Piaţa internă unică;
- TRATATUL COMUNITĂŢII EUROPENE PENTRU ENERGIE ATOMICĂ
(EUROATOM), 1957;
- TRATATUL DE LA MAASTRICHT (Uniunea Europeană) 1992 şi alte 18 acte.
Legislaţia secundară. Întrucât la punerea în practică a acţiunilor comunitare, statele
membre trebuie să-şi păstreze libertatea de decizie, legea comunitară ia forma unei directive.
Directiva este un document obligatoriu în ceea ce privesc rezultatele care trebuie
atinse, lăsându-se la latitudinea statelor membre alegerea formei şi a metodelor de transpunere
şi implementarea în legislaţia naţională.
În afara directivelor, din legislaţia secundară mai fac parte deciziile, recomandările şi
opiniile.
Decizia este un document obligatoriu în întregime pentru persoanele juridice cărora li
se adresează.
Recomandările şi opiniile nu au forţă de obligativitate.

Strategia Comisiei în ceea ce priveşte directivele din domeniul sănătăţii şi securităţii în

muncă se bazează pe adoptarea unor directive-cadru din care decurg toate directivele
ulterioare [26.***]. Directiva cadru trebuie să fie: completată prin directive particulare
referitoare la domeniile specifice; ea fixează, de asemenea, cadrul general pentru viitoarele
directive la care se raportează.

Exemple :

I. Directive cadru :

- Directiva-cadru 80/1107/CEE defineşte responsabilităţile şi drepturile tuturor părţilor la

care se face referire la nivelul întreprinderilor, precum şi obligaţiile statelor membre. Aceasta
este completată de următoarele directive specifice, derivate din art. 8 al directivei;
- Directiva 81/605/CEE referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la plumb metalic şi compuşii săi ionici (prima directivă specifică conform art. 8);
 - Directiva 83/477/CEE referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la azbest (a doua directivă specifică conform art. 8);
- Directiva 86/188/CEE referitoare la protecţia lucrătorilor contra riscurilor datorate
expunerii la zgomot.
Prin al III-lea program de acţiune în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pe care
Consiliul CE s-a dezvoltat a doua fază legislativă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Această structură cuprinde o nouă directivă cadru 89/391/CEE din care, conform art.
16(1) al acesteia, decurg 14 directive specifice (elaborate până în prezent).

Directive specifice :

Directivele specifice pot fi grupate după aria de aplicare astfel:

a) utilizarea echipamentului:
• 89/655/CEE - echipamente tehnice;
• 89/656/CEE - echipamente individuale de protecţie;
• 90/270/CEE - videoterminale;
• 90/269/CEE - manipularea manuală a maselor;
b) situaţii de lucru:
• 89/654/CEE - loc de muncă;
• 92/57/CEE - şantiere temporare sau mobile;
• 92/91/CEE - industria extractivă prin foraj;
• 93/104/CEE - industria extractivă de suprafaţă sau subteran;
• 93/103/CEE - nave de pescuit;
c) informaţii:
• 92/58/CEE - semnalizare de securitate;
d) expunerea la agenţi:
• biologici - 90/679/CEE;
• fizici - 86/188/CEE - zgomot;
• chimici - 90/394/CEE - agenţi cancerigeni;
• 82/605/CEE - plumb;
• 83/477/CEE modificată prin 91/382/CEE -azbest;
• 88/364/CEE - interdicţii de utilizare a anumitor substanţe;
• 91/322/CEE - valori limită;
• 78/610/CEE - clorura de vinil, cu menţiunea că aceasta nu este o directivă specifică.
În sensul definit mai sus;
e) grupe speciale de lucrători:
• 92/85/CEE - femei gravide şi care alăptează.
Acest tablou trebuie completat cu o serie de directive, având ca obiectiv:
- asistenţa medicală la bordul navelor: 92/29/CEE;
- condiţii de muncă pentru lucrători temporari sau interimari: 91/383/CEE;
- organizarea timpului de lucru: 93/104/CEE;
- protecţia tinerilor: 94/33/CEE;
5. Legislația UE privind gestiunea accidentelor majore care implică
substanțe periculoase (SEVESO)

5.1. Scurt istoric

Accidentul de la Seveso- Italia, s-a produs în anul 1976 la o întreprindere din

domeniul industriei chimice, la fabrica de pesticide INCESA, în data de 10 iulie 1976, ca
urmare a creşterii presiunii într-un reactor utilizat la producerea triclorfenolului și care a
produs ruperea unei supape de siguranţă.
Accidentul a produs eliberarea în atmosferă a circa 6 tone substanţe toxice (dioxină),
cu grave consecinţe: aproximativ 37.000 persoane expuse; 736 persoane relocate dintr-o zonă
de 110 ha (astăzi pădurea de stejari Seveso); aproximativ 4% dintre animalele de la fermele
din vecinătate au murit, iar celelalte, în jur de 80.000, au fost sacrificate pentru a preveni
contaminarea prin lanţul trofic; instalaţiile şi solul din jurul fabricii au fost îndepărtate şi
depozitate într-o zonă de depozitare special amenajată şi asigurată.
Ca rezultat al acestui eveniment, în anul 1982, a fost adoptată Directiva Consiliului nr.
82/501/CEE privind accidentele majore înregistrate de anumite activităţi‚ industriale - aşa
numita Directiva Seveso.
În urma producerii altor accidente importante, Directiva Seveso a fost amendată de
două ori, în 1987, prin Directiva nr. 87/216/CEE din 19 martie și în 1988, prin Directiva nr.
88/610/CCE, din 24 noiembrie. Ambele modificări au avut drept scop extinderea sferei de
aplicare a Directivei, incluzându-se prevederi referitoare la regimul de depozitare al
substanțelor periculoase [C.1].

?????????????????????????????????????????

Cu ocazia discutiilor purtate în cadrul celui de-al Patrulea (1987) și al Cincilea(1993)

Program de Acțiune în Domeniul Protecției Mediului, Statele Membre au solicitat o revizuire
generală a Directivei Seveso, urmărind între altele, lărgirea sferei de aplicare și o mai bună
gestionare a riscurilor și accidentelor.
Revizuirea Directivei a fost solicitată, în acceași perioadă și printr-o rezoluție a
Parlamentului European. Ca rezultat, în decembrie 1996, a fost adoptată Directiva nr.
96/82/CE privind controlul accidentelor majore produse de substanțe periculoase numită
Directiva Seveso II. Directiva Seveso II este transpusă în legislaţia românească prin Hotărârea
Guvernului României nr. 95 din 2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de
accidente majore, în care sunt implicate substanţe periculoase, abrogată în 2007 de Hotărârea
Guvernului României nr. 804.
Statele membre ale UE au avut la dispoziție doi ani pentru transpunerea
reglementărilor și a cadrului administrativ în legislația națională în vederea respectării
prevederilor Directivei.
Începând cu data de 3 februarie 1999, sarcinile care decurg din Directivă au devenit
obligatorii pentru industrii și autoritățile publice iar, statele membre sunt responsabile de
implementarea și transpunerea în practică a prevederilor acesteia.
Directiva Seveso II a înlocuit integral pe predecesoarea sa, Directiva Seveso inițială.
În conținutul acesteia s-au introdus modificari importante și i-a fost completat cadrul
conceptual.
 S-a realizat astfel o revizuire și o extindere a sferei de aplicare, s-au introdus noi
cerințe privind sistemele de gestiune a riscurilor, planurile de urgență, cele de organizare a
teritoriului și au fost reiterate prevederile referitoare la inspecțiile care trebuie realizate de
către statele membre [P.4].
La nivelul Uniunii Europene s-a implementat Directiva SEVESO III în anul 2003 cu
numărul 105/EC, iar în legislaţia românescă această modificare a apărut prin Hotărârea
Guvernului nr . 79 din februarie 2009 care modifică HG 804 din 2007.

5.2. Particularitățile directivei SEVESO

Scopul Directivei Seveso are două dimensiuni importante: în primul rând este vorba de
prevenirea producerii accidentelor majore care implică substanțe periculoase; al doilea
obiectiv are în vedere limitarea consecințelor - atât asupra sănătății și siguranței persoanelor
cât și asupra mediului - acestor tipuri de accidente, odată ce ele s-au produs.
Ambele dimensiuni trebuie urmărite simultan în vederea asigurării - de o manieră
consistentăși efectivă - a unui înalt nivel de protecție în cadrul Comunității.
Directiva se aplică obiectivelor în care sunt prezente substanţe periculoase în cantități
suficiente ca să existe pericolul producerii unui accident major.
În aplicarea Directivei Seveso, trebuie să se țină cont, în egală măsură de conținutul
Directivei, dar și de principalii factori de care depind efectele unui accident în care sunt
inplicate substanţe periculoase:
- proprietăţile şi cantitatea substanţelor eliberate;
- tipul și durata emisiei;
- terenul, tipul de clădiri şi densitatea construcţii;
- ora din zi;
- condițiile meteo;
- managementul de siguranță pe amplasament;
- distanța față de locul accidentului.
Titularii de activitate au obligaţia să ia masuri preventive pe baza unor proceduri
privind planificarea, inspecţia, raportarea și accesul publicului la informaţii.
Aplicarea Directivei Seveso se face în contextul existenței următoarelor cerințe
principale:
Sisteme de management de securitate;
Planuri de urgență;
Planuri pentru folosirea terenului;
Informarea și consultarea publicului;
Raportarea accidentelor;
Inspecții;
Cooperare administrativă
În conformitate cu prevederile Directivei, toți operatorii (societățile
/întreprinderile)aflați sub incidența Directivei trebuie să trimită autorităților competente o
notificare și să elaboreze un Plan de prevenire a accidentelor majore. În plus, operatorii este
necesar să mai elaboreze următoarele documente: Raport de Siguranță, Sistemul de Gestiune a
Riscurilor și Planul de Urgență. Introducerea obligativității reglementarii Sistemului de
Gestiune a Riscurilor a rezultat, în general, din dezvoltarea de noi metode manageriale și
organizaționale, și, în special din schimbarile semnificative realizate de practica industrială a
ultimilor 10 ani în domeniul managementului riscului.
Măsurile care se impun în astfel de situații în cadrul întreprinderilor industriale sunt
incluse în Planurile de urgență internă (PUI); acestea vor fi elaborate de către operatori și
transmise autorităților locale; în urma studierii lor, autoritățile locale, trebuie să elaboreze
Planurile de urgență externă (PUE).
La cererea operatorilor, autoritățile competente pot restrânge informațiile care vor fi
furnizate prin Raportul de siguranță.
Directiva Seveso acordă mai multe drepturi publicului atât în domeniul accesului la
informații cât și cel al consultarii; atât autoritățile publice cât și operatorii au obligații clare
privind informarea publicului. Este vorba atât de informarea pasivă, care constă în accesul
continuu la informații, dar și de cea activă; operatorii și autoritățile competente este necesar să
participe activ prin distribuirea de pliante și broșuri, de exemplu, care să informeze publicul
cu privire la comportamentul în caz de accident.
Totodată, autoritățile competente sunt obligate să organizeze un sistem de inspecție ,
care să asigure evaluarea sistematică a operatorilor /stabilimentelor sau, cel puțin o inspecție
pe an la nivelul fiecăruia.
Din implementarea Directivei Seveso, au rezultat următoarele aspecte pozitive:
- îmbunătăţirea cooperării şi colaborării între autorităţile responsabile de
implementarea directivelor;
- necesitatea stabilirii clare a competenţelor fiecărei autorități şi a modului de
aplicare a sancţiunilor contravenţionale, în cadrul inspecţiilor organizate în comun;
- desfăşurarea inspecţiilor la operatorii economici de tip Seveso, în baza unui plan
comun aprobatla nivelul tuturor autorităţilor locale competente;
- identificarea şi inventarierea problemelor întâmpinate de către structurile teritoriale
privindpunerea în practică a legislaţiei, în scopul îmbunătăţirii cadrului legal;
- completarea pregătirii personalului din cadrul autorităţilor competente, implicat în
implementarea prevederilor HG 95/2003 și legislaţiei subsecvente, prin
organizarea de cursuri specifice, convocări de specialitate, conferinţe, seminarii,
precum şi activităţi practice în teren, organizate în comun;
- stabilirea unor întâlniri periodice ntâlniri între autorită ntre autorităţţile ile
competente, operatori economici şşi patronate i pentru clarificarea aspectelor
legate de modul de
- implementarea legislaţiei specifice şi acordarea de asistenţă tehnică;
- iniţierea unor demersuri la nivelul autorităţilor competente şi operatorilor
economici pentru creşterea nivelului de informare a publicului privind expunerea
la risc, în zonele de planificare la urgenţă prin campanii de informare, distribuirea
de pliante, broşuri, organizarea de conferințe şi seminarii de informare, „ziua
porţilor deschise”, pagini webetc, cu implicarea mass--media;
- necesitatea elaborării unui program de înzestrare cu
- necesitatea unui program de înzestrare cu echipamente, aparatură şi tehnică
specifice pentru prevenirea, protecţia şi intervenţia în caz de accidente majore în
care sunt implicate substanţe periculoase, precum şi identificarea modalităţilor de
finanţare a acestuia;
- dotarea cu soft-uri de evaluare a rapoartelor de securitate, planurilor de urgenţă
internă şi efectelor accidentelor majore.