Suport Curs MSSM

CONF UNIV DR GOLEA POMPILIU
EXPERT ING SORIN CHIRIŢĂ

ING. RUXANDRA LUCIA
MANAGEMENTUL
SECURITĂŢII ŞI
SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
- CURS-
CONSTANŢA
2014
CUPRINS
CURS 1 Cadrul legislativ general al securităţii şi sănătăţii în

muncă
1.1 Elemente de legislaţie europeană în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă
1.2 Structura legislaţiei româneşti în domeniul securităţii şi
1.3 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006
1. 4 Normele metodologice pentru aplicarea Legii securităţii şi
sănătăţii în muncă nr. 319/2006
1.5 Hotărâri ale Guvernului României care transpun directive
europene
CURS 2 Fundamente teoretice în domeniul securităţii şi
2.1 Concepte operaţionale referitoare la accidentele de muncă
2.2 Bolile profesionale
2.3 Bolile legate de profesie
CURS 3 Criterii generale pentru evaluarea riscurilor

3.1 Elementele sistemului de muncă
3.2 Factori de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională
3.3 Dinamica producerii accidentului de muncă
3.4 Prevenirea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională
3.5 Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
CURS 4 Organizarea activităţii de prevenire şi protecţie

4.1 Organizarea activităţii de prevenire şi protecţie la nivelul
anagajatorilor
4.2 Parteneri externi ai angajatorului în activiatea de prevenire şi
protecţie
CURS 5 Managementul actiunilor în caz de urgenţă: planuri de

urgenţă şi de evacuare, prim ajutor
5.1 Planuri de urgenţă şi evacuare
5.2 Acordarea primului ajutor
CURS 6 Documente formalizate uzuale necesare desfăşurării

activităţii de prevenire şi protecţie
6.1 Planul de prevenire şi protecţie
6.2 Instrucţiunile proprii de securitate a muncii
6.3 Tematicile de instruire
6.4 Fişele de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea
în muncă
6.5 Fişa de instruire colectivă
6.6 Evidenţe şi raportări în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă
2
CURS 7 Noţiuni privind managementul performant al securităţii şi
sănătăţii în muncă: sisteme integrate şi auditarea de
securitate în SSM
7.1 Sisteme de management integrat în domeniul securităţii şi
7.2 Auditarea de securitate şi sănătate în muncă
CURS 8 Noţiuni de ergonomie aplicabile în managementul

securităţii şi sănătăţii în muncă
8.1 Ce este ergonomia?
8.2 Diferite aspecte aplicative privin d aplicarea ergonomiei la
locul de muncă
ANEXE
Anexa 1 A.1. Riscuri specifice de accidentare şi îmbolnăvire
profesională pentru activitatea de birou
Anexa 2 . Riscuri specifice de accidentare şi îmbolnăvire profesională
pentru activitatea de conducător auto
Anexa 3 Dicţionar de terminologie SSM
3
CURSUL 1
Cadrul legislativ general al securităţii şi sănătăţii în muncă
1.1 Elemente de legislaţie europeană în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă
1.2 Structura legislaţiei româneşti în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
1.3 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006
1. 4 Normele metodologice pentru aplicarea Legii securităţii şi sănătăţii în
muncă nr. 319/2006
1.5 Hotărâri ale Guvernului României care transpun directive europene
1.1. Elemente de legislaţie europeană în domeniul securităţii şi

1 ianuarie 1958 – intră în vigoare Tratatul de la Roma sau Tratatul de constituire a

Comunităţii Economice Europene semnat de Franţa, Republica
Federală Germania, Italia, Belgia, Luxemburg şi Olanda la data de
25 martie 1957
Amendat printr-o serie de tratate ulterioare şi redenumit Tratatul de constituire

al Comunităţii Europene, acesta rămâne principala sursă de legislaţie comunitară.
Două articole din acest tratat (117 şi 118) fac referire la problema securităţii şi
sănătăţii în muncă, respectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă şi a
protecţiei contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, dar baza juridică creată
de aceste articole este încă limitată.
TITLUL III
Politica socială
Capitolul 1
Prevederi sociale
Articolul 117
Statele Membre sunt de acord privind necesitatea promovării unor condiţii de

muncă mai bune şi a unor standarde de viaţă îmbunătăţite pentru lucrători, astfel
încât să fie posibilă armonizarea acestora şi menţinerea îmbunătăţirilor realizate.
Acestea cred că o asemenea dezvoltare va rezulta nu numai din funcţionarea

pieţei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, dar şi din
procedurile promovate prin acest Tratat şi din apropierea prevederilor legislaţiei,
reglementărilor sau acţiunilor administrative.
Tratatul de la Roma
4
Articolul 118
Fără a prejudicia alte prevederi ale acestui Tratat şi în conformitate cu

obiectivele sale generale, Comisia va avea sarcina de a promova o strânsă
cooperare între Statele Membre în domeniul social, în special cu privire la:
- angajarea în muncă;
- legislaţia muncii şi condiţiile de muncă;
- instruirea vocaţională de bază şi avansată;
- securitate socială;
- prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
- igiena profesională;
- dreptul de asociere şi negocierea colectivă între angajator şi
lucrători.
În acest scop, Comisia va acţiona în strânsă legătură cu Statele Membre prin

realizarea de studii, emiterea unor opinii şi stabilirea de consultări atât în problemele
ridicate la nivel naţional cât şi în cele cu privire la organizaţiile internaţionale.
1 iulie 1987 – intră în vigoare Actul Unic European prin care se revizuieşte Tratatul
de la Roma şi se introduc articolele 100A şi 118A care creează baza
juridică specifică deschiderii pieţei interne şi realizării armonizării
condiţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Subsecţiunea III – Politica socială
ARTICOLUL 21
Tratatul CEE se completează cu următoarele dispoziţii:
"ARTICOLUL 118A
1. Statele membre acordă o atenţie specială încurajării îmbunătăţirilor, în special

în mediul de muncă, cu privire la securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi îşi
stabilesc ca obiectiv armonizarea condiţiilor în acest domeniu, menţinând
îmbunătăţirile realizate.
2. Pentru a contribui la atingerea obiectivului prevăzut la primul paragraf,

Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, în
cooperare cu Parlamentul European şi consultarea Comitetului Economic şi
Social, adoptă, prin intermediul directivelor, cerinţele minime de implementare
treptată, având în vedere condiţiile şi normele tehnice existente în fiecare stat
membru.
Aceste directive vor evita impunerea unor constrângeri administrative,

financiare şi juridice într-un mod care ar putea să împiedice crearea şi
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
5
7 februarie 1992 – se semnează Tratatul de la Maastricht, de înfiinţare a Uniunii
Europene, care se preconiza să funcţioneze începând cu 1
noiembrie 1993
(32) În Partea a Treia, Titlul III va fi înlocuit cu următorul text:
"TITLUL VIII
POLITICA SOCIALĂ, EDUCAŢIA, INSTRUIREA PROFESIONALĂ ŞI TINERII"
(33) Primul subparagraf al Articolului 118a(2) va fi înlocuit cu următorul text:
"2. Pentru a contribui la atingerea obiectivului prevăzut în primul paragraf, Consiliul,

acţionând în concordanţă cu procedurile menţionate la Articolul 189c şi după
consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă, prin intermediul directivelor,
cerinţele minime de implementare treptată, având în vedere condiţiile şi normele
tehnice existente în fiecare stat membru."
Legislaţia Uniunii Europene este constituită din următoarele categorii de

documente:
- legislaţia primară;
- legislaţia secundară.
Legislaţia primară a UE are aplicabilitate generală şi este obligatorie pentru

toate statele membre.
Din legislaţia primară fac parte:
- Tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (ECSC/CECA);
- Tratatul de la Roma, cu modificările aduse prin Actul Unic European;
- Tratatul de la Maastricht ş.a.
Legislaţia secundară este compusă din următoarele tipuri de acte:
- directive – documente obligatorii în ceea ce priveşte rezultatele care

trebuie atinse, lăsându-se la latitudinea statelor membre
alegerea formei şi a metodelor de transpunere şi
implementare în legislaţia naţională;
- decizii – documente obligatorii pentru persoanele juridice cărora li

se adresează;
- recomandări şi opinii – documente care nu au caracter de

obligativitate, dar care reflectă opinia majoritară.
6
12 iunie 1989 – se adoptă Directiva Cadru nr.89/391/CEE privind introducerea de
măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor la locul de muncă
 Este cea mai importantă directivă derivată din art.118A;
 Obiectivul său este de a introduce măsuri de încurajare a îmbunătăţirii

securităţii şi sănătăţii în muncă, promovând în acest sens, principii
generale de prevenire a riscurilor profesionale, protejarea securităţii şi
sănătăţii, eliminarea riscurilor şi factorilor de accidentare, informarea,
consultarea, participarea echilibrată în conformitate cu legislaţia şi/sau
practicile la nivel naţional şi instruirea lucrătorilor şi reprezentanţilor lor,
precum şi linii directoare generale pentru implementarea acestor
principii.
 Directiva se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice cât şi

private (industriale, agricole, comerciale, administrative, de servicii,
educaţionale, culturale, de distracţii etc.).
 Directiva nu se aplică acolo unde caracteristicile particulare anumitor

activităţi de servicii publice specifice (armată, poliţie, protecţie civilă)
vin în contradicţie cu prevederile Directivei. În aceaste situaţii,
securitatea şi sănătatea lucrătorilor trebuie asigurată la un nivel cât
mai ridicat posibil, în conformitate cu obiectivele Directivei.
Conţinutul Directivei – Cadru:
SECŢIUNEA I – PREVEDERI GENERALE

Obiect
Scop
Definiţii
SECŢIUNEA II – OBLIGAŢIILE ANGAJATORILOR

Prevederi generale
Obligaţiile generale ale angajatorilor
Servicii de prevenire şi protecţie
Primul ajutor, stingerea incendiilor, pericol grav şi iminent
Alte obligaţii ale angajatorilor
Informarea lucrătorilor
Consultarea şi participarea lucrătorilor
Instruirea lucrătorilor
SECŢIUNEA III – OBLIGAŢIILE LUCRĂTORILOR
SECŢIUNEA IV – ALTE PREVEDERI

Supravegherea sănătăţii
Grupuri cu risc
Directive speciale. Modificări. Domeniu general de aplicare a prezentei Directive
Comitetul
Dispoziţii finale.
7
Articolul 6
(1) În cadrul răspunderilor sale, angajatorul ia măsurile necesare pentru protecţia

securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor
profesionale şi asigurarea informării şi formării, precum şi asigurarea organizării
şi mijloacelor necesare.
Angajatorul trebuie să vegheze la adaptarea acestei măsuri, ţinând seamna de

schimbarea împrejurărilor, cu scopul de a îmbunătăţi situaţiile existente.
(2) Angajatorul aplică măsurile menţionate la alineatul (1) primul paragraf pe baza
următoarelor principii generale de prevenire:
(a) evitarea riscurilor;
(b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
(c) combaterea riscurilor la sursă;
(d) adaptarea muncii în funcţie de persoană, în special în ceea ce priveşte
proiectarea locurilor de muncă, alegerea echipamentului de lucru şi a
metodelor de producţie şi de lucru, în vederea, în special, a atenuării
muncii monotone şi a muncii normate şi a reducerii efectelor acestora
asupra sănătăţii;
(e) adaptarea la progresul tehnic;
(f) înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin
periculoase;
Articolul 16
Directive speciale. Modificări.
Domeniu general de aplicare a prezentei directive
(1) Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei, în temeiul articolului 118a din

Tratat, directive speciale, între altele, în domeniile enumerate în anexă.
(2) Prezenta directivă şi, fără a aduce atingere procedurii menţionate la articolul
17 privind adaptările tehnice, directivele speciale pot fi modificate în
conformitate cu procedura prevăzută la articolul 118a din Tratat.
(3) Dispoziţiile prezentei directive se aplică integral tuturor domeniilor

reglementate de directivele speciale, fără a aduce atingere dispoziţiilor mai
restrictive sau specifice prevăzute de aceste directive speciale.
Directiva Cadru nr.89/391/CEE

Anexă
Lista domeniilor menţionate la articolul 16 alineatul (1):
- locurile de muncă;
- echipamentul de lucru;
- echipamentul individual de protecţie;
- lucrul cu echipamente dotate cu ecrane de afişaj;
- manipularea încărcăturilor grele care implică riscul de afecţiuni ale zonei
lombare;
- şantiere temporare sau mobile;
- pescuitul şi agricultura.
8
Directive speciale, în sensul articolului 16(1) din Directiva 89/391/CEE
1. Directiva Consiliului 89/654/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate

şi sănătate pentru locurile de muncă

şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători la locul de muncă a
echipamentului de muncă
Directiva Consiliului 95/63/CEE de modificare a Directivei Consiliului
89/655/CEE
Directiva 2001/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de
modificare a Directivei Consiliului 89/655/CEE

şi sănătate în utilizarea echipamentelor individuale de protecţie de către
lucrători la locul de muncă

şi sănătate referitoare la manipularea manuală a maselor comportând riscuri,
mai ales dorso-lombare

şi sănătate referitoare la activitatea desfăşurată cu echipamente cu ecran de
vizualizare
6. Directiva 2004/37/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de

expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni
7. Directiva 2000/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia

lucrătorilor în faţa riscului expunerii la agenţi biologici la locul de muncă
8. Directiva Consiliului 92/57/CEE privind prescripţiile minime de securitate şi

sănătate care se aplică şantierelor temporare sau mobile
9. Directiva Consiliului 92/58/CEE cu privire la prescripţiile minime de

semnalizare de securitat şi/sau sănătate la locul de muncă.
10. Directiva Consiliului 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru

promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul
lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează.
11. Directiva Consiliului 92/91 cu privire la prescripţiile minime vizând ameliorarea

protecţiei în materie de securitate şi sănătate a lucrătorilor din industriile
extractive prin forare
12. Directiva Consiliului 92/104/CEE cu privire la prescripţiile minime vizând

ameliorarea protecţiei în materie de securitate şi sănătate a lucrătorilor din
industriile extractive de suprafaţă sau subterane

şi sănătate la locul de muncă la bordul navelor de pescuit
9
14. Directiva Consiliului 98/24/CEE privind protecţia securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de agenţii chimici la locul de muncă
15. Directiva 99/92/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului privind

cerinţele minime pentru îmbunătăţirea protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
expuşi la potenţiale riscuri în atmosfere explozive
16. Directiva 2002/44/CE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate

referitoare la riscurile ce decurg din expunerea lucrătorilor la agenţi fizici
(vibraţii)
17. Directiva 2003/10/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind

cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la
riscuri generate de agenţi fizici (zgomot)
18. Directiva 2004/40/CE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate

referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile ce decurg din agenţii fizici
(câmpuri electromagnetice).
1.2. Structura legislaţiei româneşti în domeniul securităţii şi

Constituţia României – elementul generator al sistemului legislativ naţional în

domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
CAPTOLUL II
Drepturile si libertatile fundamentale

ARTICOLUL 22
Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica
(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei
sunt garantate.
ARTICOLUL 41
Munca si protectia sociala a muncii
(1) Dreptul la munca nu poate fi îngradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a

ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.
(2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si

sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui
salariu minim brut pe tara, repausul saptamânal, concediul de odihna platit,
prestarea muncii în conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala,
precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normala a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
10
Principiile fundamentale ale legislaţiei româneşti de securitate şi sănătate în
muncă
SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ – DREPT FUNDAMENTAL AL TUTUROR

PARTICIPANŢILOR LA PROCESUL DE MUNCĂ
Act statuant: Constituţia României
LEGĂTURA INDISOLUBILĂ DINTRE DREPTUL LA MUNCĂ ŞI SECURITATEA ŞI

SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ
Act statuant: Constituţia României
INTEGRAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII

ÎN PROCESUL DE MUNCĂ
Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006: "Angajatorul are obligaţia de a
asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă"
CARACTERUL PREVENTIV AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006: securitatea şi sănătatea în muncă
reprezintă "ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune
condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice,
sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă"
ABORDAREA PREVENIRII ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A ÎMBOLNĂVIRILOR

PROFESIONALE CA PROBLEMĂ UNICĂ
Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006
are ca scop "instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii
în muncă a lucrătorilor"
Categorii de acte juridice
După subiectul reglementării:

1. Legislaţie de bază – cu referire strictă numai la activităţi direct legate de
securitatea şi sănătatea în muncă:
– Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006;

– Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006
– Legea nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei
Muncii;
– Ordonanţa de urgenţă nr.137/1999 privind modificarea şi
completarea Legii nr.108/1999, aprobată prin Legea nr.320/2001
etc.
2. Legislaţie conexă – acte normative care conţin numai în subsidiar norme

juridice de protecţie a muncii
– Constituţia României;
– Codul Muncii etc.
11
Legislaţia de bază poate fi grupată, după aria de obligativitate şi natura
reglementării în:
A. Legislaţia primară – stabileşte cadrul general, principiile şi regulile de bază

pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
B. Legislaţia secundară – acte normative obligatorii pentru toţi agenţii

economici, pentru o activitate sau numai o categorie
de persoane etc.
C. Legislaţia terţiară – instrucţiunile proprii de securitate a muncii, care se

elaborează de către utilizatorul lor şi sunt obligatorii
numai pentru acesta.
LEGISLAŢIA DE BAZĂ EMITENT
ELEMENT PARLAMENT
GENERATOR:
CONSTITUŢIA
LEGISLAŢIA PRIMARĂ:
-principii-
Legi, HG
GUVERNUL
ROMÂNIEI
LEGISLAŢIA SECUNDARĂ
-măsuri de prevenire,
reguli de aplicare-
MMSSF, Ministerul
Norme metodologice
Sănătăţii, ASRO etc.
Standarde de securitate, de produs
LEGISLAŢIA TERŢIARĂ Angajator

-măsuri de prevenire detaliate-
Instrucţiuni proprii de securitate a muncii
12
1.3. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006
 Transpune Directiva Consiliului nr.89/391/CEE privind introducerea de

măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la
locul de muncă
 Scop: "instituirea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi

sănătăţii în muncă a lucrătorilor" (art.1 alin.1)
 Domeniu de aplicare: "toate sectoarele de activitate, atât publice cât şi

private" (art.3, alin.1) cu excepţia cazurilor "în care particularităţile inerente
ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate
sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea
măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu prezenta lege" (art.4 alin.1)
Structură:
CAPITOLUL I – Dispoziţii generale
CAPITOLUL II – Domeniu de aplicare
CAPITOLUL III – Obligaţiile angajatorilor

Secţiunea 1 – Obligaţiile generale ale angajatorilor
Secţiunea a 2-a – Servicii de prevenire şi protecţie
Secţiunea a 3-a – Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor,
pericol grav şi iminent
Secţiunea a 4-a – Alte obligaţii ale angajatorilor
Secţiunea a 5-a – Informarea lucrătorilor
Secţiunea a 6-a – Consultarea şi participarea lucrătorilor
Secţiunea a 7-a – Instruirea lucrătorilor
CAPITOLUL IV – Obligaţiile lucrătorilor
CAPITOLUL V – Supravegherea sănătăţii
CAPITOLUL VI – Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea

evenimentelor
Secţiunea 1 – Evenimente
Secţiunea a 2-a – Accidente de muncă
Secţiunea a 3-a – Boli profesionale
CAPITOLUL VII – Grupuri sensibile la riscuri
CAPITOLUL VIII – Infracţiuni
CAPITOLUL IX – Contravenţii
CAPITOLUL X – Autorităţi competente şi instituţii în domeniu
CAPITOLUL XI – Dispoziţii finale
13
Aspecte de noutate:
 Terminologie
o eliminarea termenului paralel protecţia muncii şi utilizarea exclusivă a

termenului securitate şi sănătate în muncă
o lucrător, angajator, reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
o echipament de muncă înlocuieşte termenul echipament tehnic
o servicii interne/externe de prevenire şi protecţie
 Concepte:
o accentuarea obligaţiilor angajatorului, simultan cu o mai mare llibertate de

acţiune a acestuia prin simplificarea legislaţiei
o accentuarea rolului instrucţiunilor proprii elaborate de angajator
o excluderea obligaţiilor financiare ale lucrătorilor la realizarea măsurilor
privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă
o Comunicarea evenimentelor către inspectoratele teritoriale de muncă şi
către asigurător, potrivit Legii 346/2002 (art.27 alin.1)
1.4. Normele metodologice pentru aplicarea Legii securităţii şi

sănătăţii în muncă nr.319/2006
Structură:
CAPITOLUL I – Dispoziţii generale
CAPITOLUL II – Autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi

Secţiunea 1 - Prevederi generale
Secţiunea a 2-a – Procedura de autorizare a funcţionării din punct de vedere al
CAPITOLUL III – Servicii de prevenire şi protecţie

Secţiunea 1 – Prevederi generale
Secţiunea a 2-a – Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie
Secţiunea a 3-a – Lucrători desemnaţi
Secţiunea a 4-a – Serviciile interne de prevenire şi protecţie
Secţiunea a 5-a – Servicii externe de prevenire şi protecţie
Secţiunea a 6-a – Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie
Secţiunea a 7-a – Planul de prevenire şi protecţie
Secţiunea a 8-a – Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi
Secţiunea a 9-a – Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
14
CAPITOLUL IV – Organizarea şi funcţionarea comitetelor de securitate şi sănătate
în muncă
Secţiunea 1 – Organizarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă
Secţiunea a 2-a – Funcţionarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă
Secţiunea a 3-a – Atribuţiile Comitetului de securitate şi sănătate în muncă
Secţiunea a 4-a – Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi
sănătate în muncă
CAPITOLUL V – Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Secţiunea 1 – Dispoziţii generale
Secţiunea a 2-a – Instruirea introductiv generală
Secţiunea a 3-a – Instruirea la locul de muncă
Secţiunea a 4-a – Instruirea periodică
Secţiunea a 5-a – Reinstruirea
CAPITOLUL VI – Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific

Secţiunea 1 – Pericol grav şi iminent de accidentare
Secţiunea a 2-a – Zone cu risc ridicat şi specific
CAPITOLUL VII – Comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi

evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase,
semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor
profesionale
Secţiunea 1 – Dispoziţii generale
Secţiunea a 2-a – Comunicarea evenimentelor
Secţiunea a 3-a – Cercetarea evenimentelor
Secţiunea a 4-a – Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a
incidentelor periculoase
Secţiunea a 5-a – Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea evenimentelor
produse în afara graniţelor României, în care sunt implicaţi
lucrători ai unor angajatori români, aflaţi în îndeplinirea sarcinilor
de stat, de interes public sau a îndatoririlor de serviciu
Secţiunea a 6-a – Comunicarea şi cercetarea evenimentelor produse pe teritoriul
României în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu
Secţiunea a 7-a – Semnalarea bolilor profesionale
Secţiunea a 8-a – Cercetarea bolii profesionale
Secţiunea a 9-a – Declararea bolilor profesionale
Secţiunea a 10-a – Raportarea bolilor profesionale
Secţiunea a 11-a – Bolile legate de profesie
Secţiunea a 12-a – Dispoziţii finale
CAPITOLUL VIII – Avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi

instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Secţiunea 1 – Prevederi generale
Secţiunea a 2-a – Cerinţe de realizare a documentaţiilor
Secţiunea a 3-a – Avizarea documentaţiilor
Secţiunea a 4-a – Dispoziţii finale
15
16
1.5. Hotărâri ale Guvernului României care transpun directive europene
Nr. HG nr./data Denumire Publicat în MO Transpune Nr. CELEX

crt. Directiva
1. 1875/22.12.2005 Hotărâre privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile datorate 64/24.01.2006 83/477/CEE 31983L0477
expunerii la azbest 91/382/CEE 31991L0382
98/24/CEE 31998L0024
2003/18/CE 32003L0018
2. 1876/22.12.2005 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea 81/31.01.2006 2002/44/CE 32002L0044
lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii
3. 300/02.03.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau 252/21.03.2006 92/57/CEE 31992L0057
mobile
lucrătorilor la riscurile generate de zgomot
5. 971/26.07.2006 Hotărâre privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la 683/09.08.2006 92/58/CEE 31992L0058
locul de muncă
6. 1007/02.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la asistenţa medicală 696/15.08.2006 92/29/CEE 31992L0029
la bordul navelor
7. 1028/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea 710/08.08.2006 90/270/CEE 31990L0270
echipamentelor cu ecran de vizualizare
8. 1048/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către 722/23.08.2006 89/656/CEE 31989L0656
lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă
9. 1049/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din 727/25.08.2006 92/104/CEE 31992L0104
industria extractivă de suprafaţă sau subteran
10. 1050/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din 737/29.08.2006 92/91/CEE 31992L0091
industria extractivă de foraj
11. 1051/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a 713/18.08.2006 90/269/CEE 31990L0269
maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare
12. 1058/09.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii 737/29.08.2006 99/92/CE 31999L0092
lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive
13. 1091/16.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă 739/30.08.2006 89/654/CEE 31989L0654
14. 1092/16.08.2006 Hotărâre privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi 762/07.09.2006 2000/54/CE 32000L0054
biologici în muncă
15. 1093/16.08.2006 Hotărâre privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia 757/06.09.2006 2004/37/CE 32004L0037
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la
locul de muncă
17
Nr. HG nr./data Denumire Publicat în MO Transpune Nr. CELEX
crt. Directiva
16. 1135/30.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de 772/12.09.2006 93/103/CEE 31993L0103
pescuit
lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice
18. 1146/30.08.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de 815/03.10.2006 89/655/CEE 31989L0655
către lucrători a echipamentelor de muncă 95/63/CEE 31995L0063
2001/45/CE 32001L0045
19. 1218/06.09.2006 Hotărâre privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru asigurarea protecţiei 845/13.10.2006 91/322/CEE 31991L0322
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici în muncă 98/24/CEE 31998L0024
2000/39/CE 32000L0039
18
CURSUL 2
Fundamente teoretice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă


SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
Ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune

condiţii în desfăşurarea proccesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi
psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă
Legea 319/2006, art.5, pct.n
EVENIMENT
Accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul
procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană
dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost
implicate persoane angajate, incidentul periculos precum şi cazul susceptibil de boală
profesională sau legată de profesiune
Legea 319/2006, art.5, pct.f
ACCIDENT DE MUNCĂ
Vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au
loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care
provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice,
invaliditate sau deces.
Legea 319/2006, art.5, pct.g
ACCIDENT UŞOR
Eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai
acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată
mai mică de 3 zile.
Legea 319/2006, art.5, pct.q
INCIDENT PERICULOS
Evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic,
emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui
echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care
nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat
ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale
Legea 319/2006, art.5, pct.o
19
BOALĂ PROFESIONALĂ
Afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată
de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi
de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de
muncă
Legea 319/2006, art.5, pct.h
BOALĂ LEGATĂ DE PROFESIUNE
Boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de natură

profesională
Legea 319/2006, art.5, pct.r
EVENIMENT
ACCIDENT DE INCIDENT BOALĂ BOALĂ LEGATĂ

MUNCĂ PERICULOS PROFESIONALĂ DE PROFESIUNE
(caz susceptibil) (caz susceptibil)
Accident care produce ACCIDENT Comunicare

incapacitate temporară UŞOR Cercetare
de muncă (ITM)
Accident care produce

invaliditate (INV)
Accident mortal (D) Conţinutul noţiunii de eveniment conform Legii

319/2006 şi normelor metodologice de aplicare
Accident colectiv
Accident de muncă de
circulaţie
Accident de muncă de
traseu
Accident – Eveniment aleator, neaşteptat, brusc, care perturbă mersul normal al

lucrurilor şi are consecinţe negative.
Elementele accidentului de muncă. Pentru ca un accident să poată fi calificat

accident de muncă, trebuie să fie întrunite mai multe condiţii referitoare la:
- vătămarea violentă a organismului;
- timpul şi locul producerii accidentului;
- calitatea celui accidentat.
20
mecanice
termice
chimice
Vătămări
electrice
prin iradiere
combinate
Timpul raportat la defăşurarea procesului de muncă. Accidente produse:

- în timpul procesului de muncă;
- în timpul îndeplinirii sarcinilor de stat sau de interes public;
- înainte de începerea sau după încetarea lucrului;
- în timpul pauzelor prevăzute în procesul de muncă;
- în timpul practicii profesionale (studenţi, elevi, ucenici etc.)
Locul în care se produce accidentul:

- în incinta unităţii economice la care este angajată victima;
- în incinta altei unităţi, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
- pe traseul normal de la domiciliu spre serviciu şi invers.
Calitatea celui accidentat:

- vătămarea s-a produs în legătură cu participarea la procesul de
muncă;
- vătămarea nu se datorează culpei exclusive a celui accidentat.
EFECTELE ACCIDENTULUI
ASUPRA VICTIMEI
ACCIDENT
ITM < 3 zile UŞOR
Reversibile
ITM  3 zile
INV gr.III
Invaliditate ACCIDENT
INV gr.II
DE MUNCĂ
Ireversibile INV gr.I
Deces
Gravitate
21
Semnalarea Cercetarea Declararea Raportarea

bolilor bolilor bolilor bolilor
profesionale profesionale profesionale profesionale
Medic Autoritatea Autoritatea Institutul de

de sănătate de sănătate Sănătate
publică publică Publică
Diagnostic teritorială/ teritorială/ Bucureşti*
prezumtiv mun. mun.
Bucureşti Bucureşti
BP1 Centrul de
Medicul Medicul Calcul şi
specialist de specialist de Statistică
medicina medicina Sanitară
Medic de muncii muncii Bucureşti
medicina
muncii
Proces BP2
verbal de
Diagnostic Structurile
cercetare
precizat teritoriale ale
asigurătorului
Angajator/ Inspector
BP1 reprezentant ITM
*) Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din

cadrul ISP Bucureşti
Bolile legate de profesie nu se declară, acestea se dispensarizează medical şi se

comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind
sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice pentru
normalizarea condiţiilor de muncă.
Legătura cauzală între factorul de risc (factorii etiologici favorizanţi) şi boală este
o legătură directă sau indirectă şi într-un procent de 20-80%.
Boala legată de profesie nu este etichetată pe un caz individual de boală ci pe un

colectiv expus la un anumit risc profesional, care poate acţiona alături de alte riscuri
neprofesionale.
22
CURSUL 3
Criterii generale pentru evaluarea riscurilor
CURS III Criterii generale pentru evaluarea riscurilor

profesională
SISTEM DE MUNCĂ
EXECUTANT
PROCE
S DE
SARCINA MIJLOACE DE MUNCĂ
DE PRODUCŢIE
MUNCĂ
MEDIU DE MUNCĂ
Să detlaliem elementele componente ale sistemului de muncă:
EXECUTANT
Omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă.
SARCINA DE MUNCĂ
Totalitatea acţiunilor pe care trebuie să le efectueze executantul în

vederea realizării scopului sistemului de muncă.
MIJLOACE DE PRODUCŢIE
Totalitatea mijloacelor de muncă (clădiri, instalaţii, echipamente de

muncă) şi a obiectelor muncii (materii prime, produse intermediare
etc.) utilizate în procesul de producţie a bunurilor materiale.
23
MEDIUL DE MUNCĂ
Ambianţa (fizică şi socială) în care executantul îşi desfăşoară

activitatea.
În consecinţă accidentele de muncă şi bolile profesionale sunt disfuncţii ale

sistemului de muncă, generate de dereglările elementelor sale şi/sau ale relaţiilor dintre
ele.
FACTORI DE RISC
Însuşire. stare, proces, fenomen, comportament propriu elementelor

implicate în procesul de muncă şi care poate provoca accidente de
muncă sau îmbolnăviri profesionale.
Accidentar Variaţii
e
Factori de risc
Îmbolnăvire
Stări
profesional
ă
Factori de risc de accidentare – Factori de risc de îmbolnăvire profesională
Factori de risc proprii executantului
Acţiuni greşite
Executare defectuoasă de operaţii
Nesincronizări de operaţii
Efectuarea de operaţii neprevăzute de sarcina de muncă
Comunicări accidentogene
Omisiuni
Omiterea unor operaţii
Neutilizarea mijloacelor de protecţie
24
Factori de risc proprii sarcinii de muncă
1. Conţinut necorespunzător al sarcinii de muncă în raport cu

cerinţele de securitate
1.1 Operaţii, reguli, procedee greşite
1.2 Absenţa unor operaţii
1.3 Metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a
operaţiilor)
2. Sarcina sub/supradimensionată în raport cu capacitatea

executantului
2.1 Solicitare fizică
2.2 Solicitare psihică
Factori de risc proprii mijloacelor de

producţie
Factori de risc mecanic

Mişcări periculoase
Suprafeţe sau contururi periculoase
Recipiente sub presiune
Vibraţii excesive ale echipamentelor de muncă
Factori de risc termic

Temperatura ridicată a obiectelor sau a suprafeţelor
Temperatura scăzută a obiectelor sau a suprafeţelor
Flăcări, flame
Factori de risc electric
Factori de risc chimic

Substanţe toxice
Substanţe caustice
Substanţe inflamabile
Substanţe explozive
Substanţe cancerigene
Factori de risc biologic

Culturi sau preparate cu microorganisme
Plante periculoase
Animale periculoase
25
Factori de risc proprii mediului de muncă
Factori de risc fizic

Temperatura aerului: ridicată, scăzută
Umiditatea aerului: ridicată, scăzută
Curenţi de aer
Presiunea aerului: ridicată, scăzută
Aeroionizarea aerului
Suprapresiune în adâncimea apelor
Zgomot
Ultrasunete
Vibraţii
Iluminat
Radiaţii
Potenţial electrostatic
Calamităţi naturale
Pulberi pneumoconiogene
Factori de risc chimic

Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici
Pulberi în suspensie în aer, gaze sau vapori inflamabili sau
explozivi
Factori de risc biologic: microorganisme în suspensie
Caracterul special al mediului: subteran, acvatic, subacvatic,

mlăştinos, aerian, spaţiu cosmic
Între risc şi cauza generatoare există o legătură cauzală de forma:
Factori de
risc Accident/
Cauze
Boală
profesion
ală
Relaţia factor de risc-cauză
26
nu depind de factorul uman şi sunt
Obiectivi specifici mijloacelor de producţie şi
mediului de muncă
Factori de risc
Subiectivi sunt proprii executantului şi sarcinii de

muncă
Principali eliminarea lor duce sigur

la prevenirea
Factori de risc evenimentului
Secundari
favorizează efectele acţiunii
factorilor principali,
eliminarea lor nu garantează
prevenirea evenimentului
Clasificarea factorilor de risc

Acciden
t de
muncă
Înlănţuirea cauzelor în producerea unui accident de

muncă
În dinamica producerii accidentului de muncă se disting trei faze posibile.
Faza I: Constituirea situaţiei de accidentare

Începe cu cauza situată cel mai aproape de momentul producerii leziunii şi se
caracterizează prin următoarele:
- este aparent nediferenţiată faţă de situaţia normală, astfel încât
pericolul nu poate fi sesizat decât dacă este urmărit în mod special;
- apare o situaţie periculoasă sesizabilă, iniţiată de factorul uman;
- de regulă, se poate interveni pentru prevenirea accidentului, atât de
către executant cât şi de către factorii de decizie.
27
Faza a II-a: Desfăşurarea situaţiei de accidentare
Constă în înlănţuirea şi imbinarea mai multor cauze, generând cauza finală.
Caracteristici:
- are loc înlănţiuirea şi îmbinarea mai multor cauze, într-un interval scurt
de timp;
- din cauza crizei de timp, acţiunile de prevenire ale executantului pot fi
agravante;
- există totuşi posibilitatea, foarte limitată faţă de faza anterioară, de a
se interveni pentru prevenirea leziunii.
Faza a III-a: Producerea leziunii

- Faza definitorie a accidentului;
- are loc impactul omului cu elementele mijloacelor de producţie sau ale
mediului fizic ambiant, care provoacă leziunea
- se produce într-un timp foarte scurt.

profesională
Măsuri primare (măsuri de ordinul I)
RISC  Eliminarea riscurilor

Măsurile trebuie să acţioneze direct asupra
sursei de factori de risc
Măsuri secundare (măsuri de ordinul II)
RISC  Izolarea riscurilor

Factorii de risc persistă dar prin măsuri de
protecţie colectivă se evită sau se
diminuează acţiunea lor asupra omului
Măsuri terţiare (măsuri de ordinul III)
RISC
 Evitarea riscurilor
Interacţiunea dintre factorii de risc şi om se
evită prin măsuri organizatorice şi
reglementări privind comportamentul
Măsuri cuaternare (măsuri de ordinul IV)
RISC  Izolarea omului

Limitarea acţiunii factorilor de risc se face
prin protecţie individuală
SECURITATE înseamnă:
 Absenţa pericolelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională în procesul
de muncă;
 Starea sistemului de muncă în care riscul de accidentare şi îmbolnăvire
profesională este zero.
28
Între nivelul de securitate şi nivelul de risc există o relaţie de forma:
NIVEL DE SECURITATE  NIVEL DE RISC +∞
Relaţia securitate – risc este ,

unde: Securitate
y = f(x)
+∞
Risc
În continuare prezentăm cîteva generalităţi asupra metodei Pece (după numele

cercetătorului ştiinţific care a elaborat-o) din cadrul Institutului Naţional de Cercetare şi
Dezvoltare din domeniul Protecţiei Muncii- cunoscută sub numele de metoda INCDPM
de evaluare a nivelului de risc.
a) Etape obligatorii:
- definirea sistemului de analizat;
- identificarea factorilor de risc din sistem
- evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională
- ierarhizarea riscurilor şi stabilirea priorităţilor de prevenire;
- propuneri privind măsurile de prevenire
unde:
Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc i
g = gravitatea previzibilă a acţiunii factorului de risc i asupra organismului
uman
p = probabilitatea de producere a acţiunii factorului de risc i asupra
organismului uman (accident de muncă sau îmbolnăvire profesională
unde:
Nr = nivelul de risc global pe loc de muncă;
ri = rangul factorului de risc i;
Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc i
n = numărul factorilor de risc identificaţi la locul de muncă.
29
b) Instrument pentru evaluarea riscurilor:
ETAPA 1 – Colectarea informaţiilor
ETAPA 2 – Identificarea pericolelor
ETAPA 3 – Evaluarea riscurilor

generate de pericole
ETAPA 4 – Planificarea acţiunilor de

eliminare sau reducere a riscurilor.
Analiza evaluării
ETAPA 5 – Elaborarea documentaţiei

de evaluare a riscurilor
AVANTAJE / PUNCTE TARI DEZAVANTAJE / PUNCTE SLABE

1. Metodă simplă 1. Grad ridicat de subiectivitate
2. Calificare minimă a evaluatorilor 2. Indicatori formulaţi general
3. Rezultate rapide 3. Indicatorii nu acoperă toate riscurile
4. Nu sunt vizate riscurile „ascunse”
c) Tablouri de bord pentru prevenirea riscurilor]
FRECVENŢA SARCINII PROBABILITATEA

PRODUCERII
-Permanent VĂTĂMĂRII
GRAVITATEA MAXIMĂ A
-Zilnic POSIBILEI VĂTĂMĂRI
-Săptămânal A – improbabil
-Lunar B – rar
1 – neglijabil C – ocazional
-Semestrial 2 – slab
-Anual D - ridicat
3 – grav
4 - mortal
d) Criterii de eficienţă a măsurilor de prevenire:
- Eliminaţi riscurile
- Nu transferaţi riscurile
- Măsura de prevenire să fie stabilă în timp
- Măsura de prevenire să nu încarce mental operatorul
- Calculaţi raportul cost/avantaj al măsurii
- Verificaţi conformitatea măsurii cu reglementările legale
30
CURSUL 4
Organizarea activităţii de prevenire şi protecţie
4.1 Organizarea activităţii de prevenire şi protecţie la nivelul anagajatorilor

4.2 Parteneri externi ai angajatorului în activitatea de prevenire şi protecţie
4.1 Organizarea activităţii de prevenire şi protecţie la nivelul

angajatorilor
ANGAJATOR
CAPITOLUL III
Obligaţiile angajatorilor
SECŢIUNEA 1
Art.7. – (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile

necesare pentru:
[...]
b) prevenirea riscurilor profesionale;
[...]
(3) Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alin.(1) şi (2), pe
baza următoarelor principii generale de prevenire:
[...]
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă
tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor
din mediul de muncă
[...]
(5) [...] atunci când în acelaşi loc îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe
întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
[...]
b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii
riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor
Prin asumarea de către

angajator a atribuţiilor
Unul sau mai mulţi lucrători

Prevenirea riscurilor şi (desemnaţi)
protecţia sănătăţii şi
securitatea lucrătorilor Serviciu/Servicii intern(e)
Serviciu/Servicii extern(e)
L319/2006
art.9 (2)
NMet
Art.9 [...] art.14
(4) În cazul micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici, în care se desfăşoară
activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege,
dacă are capacitatea necesară în domeniu 31
micro-întreprindere întreprindere mică
<10 angajaţi <50 angajaţi
Art.16 Art.17
a) activităţi altele decât cele a) activităţi altele decât cele
Norme metodologice
din anexa 5 din anexa 5
de aplicare a Legii
b) angajator – activitate b) riscurile identificate nu pot
SSM
efectivă şi cu regularitate în genera AM/BP cu consecinţe
întreprindere/unitate grave, ireversibile (deces,
INV)
c) angajator – cerinţe minime c) angajator – activitate
de pregătire la nivelul de bază efectivă şi cu regularitate în
lucrători întreprindere/unitate
desemnaţi/ d) angajator – cerinţe minime
servicii externe/ de pregătire la nivelul de bază
servicii interne
NMet
Lucrători desemnaţi
art.18
50 – 149 lucrători
Serviciu intern de
Activităţi din
prevenire şi
anexa 5
protecţie
(NMet)
Serviciu intern de NMet

prevenire şi protecţie art.19
≥ 150 lucrători
Serviciu extern de
prevenire şi protecţie
32
Art.13.- În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi
pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au
următoarele obligaţii:
[...]
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri
tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe
care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
[...]
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi
lucrătorii, a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie stabilit, precum
şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii
desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;
[...]
LUCRĂTORI DESEMNAŢI
Art.8 –(1) „... angajatorul desemnează unul sau mai mulţi

lucrători, pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de
activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din
întreprindere şi/sau unitate...”
-
- Desemnarea se face prin decizie
- Fişa postulului: consemnarea activităţilor de prevenire şi protecţie;
- Cerinţe minime de pregătire în domeniul SSM la nivel mediu
SERVICII INTERNE DE
PREVENIRE ŞI PROTECŢIE
Art.23 –(1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să

fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de
pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior [...] şi, după
caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.
Norme metodologice de aplicare a L319/2006
Conducătorul serviciului intern –> cerinţe minime de pregătire în domeniul

SSM corespunzătoare nivelului superior
33
LUCRĂTORI
Art.23 [...] lucrătorii au următoarele obligaţii:

[...]
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul
şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se
asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără
riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate
REPREZENTANT AL LUCRĂTORILOR
CU RĂSPUNDERI SPECIFICE ÎN
DOMENIUL SSM
Art.5 [...] persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în

conformitate cu prevederile legale, să-i reprezinte pe aceştia în ceea
ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor în muncă;
 Sunt aleşi conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul
intern, regulamentul de organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al
lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate
 Numărul şi numele acestora sunt comunicate în scris angajatorului de către
lucrători
 Trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire corespunzătoare cel puţin
nivelului de bază
COMITETUL DE SSM
Art.57 – (1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se

constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători,
inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul
României.
Normele metodologice
34
 Inspectorul de muncă poate impune constituirea CSSM în unităţile cu un număr
mai mic de 50 de lucrători, în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate.
STRUCTURA:
 Reprezentanţii lucrătorilor cu atribuţii specifice în domeniul SSM;
 Angajator/Reprezentant legal şi/sau reprezentanţii săi, în număr egal cu
reprezentanţii lucrătorilor
 Medicul de medicina muncii
4.2 Parteneri externi ai angajatorului în activitatea de prevenire şi

protecţie
SERVICII EXTERNE DE
PREVENIRE ŞI PROTECŢIE
Art.8 –(4) „Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot

organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa
personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la
servicii externe.”
Art.28 „Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe

bază de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în
domeniu”
 Normele metodologice, art.29

Legea 319/2006, art.18, alin.(3) lit.d
Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor sunt consultaţi în prealabil şi în timp util
de către angajator cu privire la “recurgerea, după caz, la servicii externe, conform
art.8 alin.4” din lege.
35
Art.8 –(5) „În cazul în care angajatorul apelează la serviciile
externe [...], acestea trebuie să fie informate de către angajator
asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de
a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie
să aibă acces la [...]
Art.16 [...] toate informaţiile necesare privind:

a). riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă,
precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la
nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul
fiecărui post de lucru şi/sau funcţie;
b). măsurile luate în conformitate cu prevederile art.10
alin.(2) şi (3)”
 Art. 10 alin.2 se referă la lucrătorii desemnaţi să aplice măsurile de prim-ajutor,

de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor
 Art.10 alin.3 se referă la instruirea şi echipamentul pus la dispoziţie acestor

lucrători desemnaţi. Acestea trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor
specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
Art.30 „Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate

informaţiile necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi
protecţie”
 Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie:

- să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată;
- să dispună de mijoacele materiale necesare pentru a-şi desfăşura
activitatea;
- să fie abilitat de Comisia de abilitare
36
STRUCTURA:
 Conducătorul serviciului extern  cerinţe minime de pregătire în domeniul

SSM, corespunzătoare nivelului superior;
 Lucrători  cerinţe minime de pregătire în domeniul

SSM, corespunzătoare nivelului mediu şi/sau
superior
 Alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.
NMet
Contract art.33
încheiat între Angajator şi Serviciul de prevenire şi protecţie
Clauze minimale:
a). activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către
serviciul extern de prevenire şi protecţie;
b). modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de
prevenire şi protecţie şi/sau cu alte servicii externe de prevenire şi
protecţie;
c). clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi.
MINISTERUL MUNCII,
SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI
FAMILIEI
Art.45 – (1) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

este autoritatea competentă în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă.
37
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Art.46 – (1) Ministerul Sănătăţii Publice, ca organ de

specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea
centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică.
INSPECŢIA MUNCII
Art.47 – (1) Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă

în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la
securitatea şi sănătatea în muncă.
ASIGURĂTORUL
Art.48 – (1) Asigurătorul, stabilit prin lege, reprezintă

autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente
de muncă şi boli profesionale.
INSTITUTUL NAŢIONAL DE
CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU
PROTECŢIA MUNCII
Art.49 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru

Protecţia Muncii fundamentează ştiinţific măsurile de
îmbunătăţire a activităţii de securitate şi sănătate în muncă şi
promovează politica stabilită pentru acest domeniu.
38
CURSUL 5
Managementul acţiunilor în caz de urgenţă : planuri de urgenţă

şi de evacuare, prim ajutor
5.1 Planuri de urgenţă şi evacuare

5.1 Planuri de urgenţă şi de evacuare
ANGAJATORUL:
- ia măsurile necesare pentru organizarea modului de acţiune în caz de
urgenţă (acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea
lucrătorilor);
- stabileşte legăturile necesare cu serviciul medical de urgenţă, salvare,
pompieri;
- desemnează lucrătorii cu responsabilităţi de aplicare a măsurilor
stabilite pentru aceste situaţii;
- informează şi instruieşte toţi lucrătorii, privind modul de acţiune al
acestora în cazuri de urgenţă.
Legea
nr.319/2006
art.10 şi 11
PLANURILE DE URGENŢĂ vor fi:
 elaborate cu consultarea serviciilor de urgenţă exterioare (servicii medicale de

urgenţă, pompieri);
 prelucrate periodic şi ar trebui verificată însuşirea lor de către lucrători;
 verificate prin exerciţii practice efectuate periodic, iar concluziile rezultate în urma
acestor exerciţii ar trebui să conducă la îmbunătăţirea acestor planuri
 analizate şi revizuite periodic, precum şi după producerea unor situaţii de
urgenţă.
 Trusa sanitară de acordare a primului ajutor
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.472/14.06.2002
39
ART. 1
(1) Se aproba componenta trusei sanitare folosite pentru acordarea primului ajutor
medical, care se afla in dotarea posturilor fixe de prim ajutor fara cadre medicale
din intreprinderi, institutii si unitati economice, scoli, cabane turistice si altele
asemenea, denumita in continuare trusa sanitara, prevazuta in anexa nr. 1.
(2) Persoanele juridice care desfasoara activitatile prevazute in anexa nr. 2 sunt
obligate sa aiba in dotare trusa sanitara.
ANEXA 2
Trusele sanitare de acordare a primului ajutor medical vor fi folosite astfel:
1. Activitati industriale, agricole si de prestari de servicii:

a) in sectii de activitate cu mai mult de 5 persoane - una la cel mult 25 de
persoane;
b) activitati cu locuri de munca dispersate, indiferent de numarul de angajati;
c) mijloace de transport in comun, altele decat auto.
2. Activitate de comert:
a) spatii comerciale care permit accesul direct al clientilor la marfurile expuse;
b) spatii comerciale organizate pe subunitati pentru prezentare si desfacere;
c) piete agroalimentare;
d) statii de distribuire a carburantilor.
3. Activitati de invatamant, proiectare-cercetare:

a) gradinite, scoli, alte institutii de invatamant care nu dispun de cabinet medical
propriu - cel putin una la 50 de elevi;
b) ateliere scolare, sali de sport;
c) camine si internate;
d) alte activitati de proiectare-cercetare - cel putin una la 25 de persoane.
4. Activitati culturale si recreative:

a) sali de spectacole - una la cel putin 100 de locuri.
Conţinut:
Foarfece cu varfuri bombate Vata hidrofila sterila 50 g
Dispozitiv de respiratie gura la gura Manusi de examinare
Pipa Guedel mar. 4 Comprese sterile
Pipa Guedel mar. 10 Alcool sanitar
Deschizator de gura Alcool iodat
Garou elastic 50 cm Rivanol solutie
Atele din material plastic Perogen
Leucoplast 5 cm X 3 cm Batiste din hartie cu solutie dezinfectanta
Pansament individual 2/6 cm Ace siguranta
Pansament cu rivanol 6/10 cm Pahare de unica folosinta
Pansaplast (plasture) 6/50 cm Caiet 50 file
Fasa tifon 10 cm X 5 m Pix sau creion
Bandaj triunghiular l =80 mm Brosura cu instructiuni de prim ajutor
Materialele sanitare trebuie înlocuite la expirare şi completate la consumare

 Trusa nu trebuie să conţină medicamente
40
 Principii generale de acordare a primului ajutor
Priorităţi de acţiune:
 asigurarea securităţii victimei prin eliminarea cauzelor imediate care i-ar putea
agrava starea (de ex.întreruperea curentului electric, evitarea unei explozii,
strivire etc.);
 victima va fi deplasată de la locul accidentului numai dacă pericolul de
accidentare continuă să existe şi îi agravează starea;
 salvatorul trebuie să îndepărteze persoanele care prin agitaţia pe care o creează,
prin acţiuni sau sfaturi nepotrivite, dăunează salvării victimei, instituind un “araj
de securitate” marcat vizibil în jurul victimei;
 pe cât posibil, salvatorul îşi alege 1-3 ajutoare şi, printr-o persoană potrivită,
anunţă accidentul şi cere ajutor în interiorul organizaţiei şi în afara ei;
Salvatorul trebuie să aibă grijă să nu-şi pericliteze propria sănătate (să nu devină din
salvator, victimă)
Acţiunile salvatorului presupun:
1. Analiza situaţiei
- Ce s-a întâmplat?
- Mai există vreun pericol?
- Poate fi suprimat acest pericol fără a genera alte pericole?
2. Protejarea victimei
3. Examinarea victimei pentru stabilirea modului de acţiune
Extremă urgenţă:
 accidentaţii cu stop cardio-respirator;
 hemoragii mari
 hemoragii interne
 plăgile cu hemoragii arteriale unde nu se poate aplica garou (gât, axilă etc.) sau
unde prin pansament compresiv sau compresiune manuală, hemoragia nu se
poate opri
 accidentaţi cu plăgi toracice mari, cu tulburări în respiraţie
 traumatisme cranio-cerebrale
 politraumatizaţi în stare de şoc
Urgenţa I
 accidentaţi cărora li s-a aplicat garou pentru oprirea unei hemoragii arteriale
 plăgile abdominale mari
 accidentaţii cu amputaţii de membre şi cu distrugeri musculare şi osoase mari
 accidentaţi în stare de inconştienţă
41
Urgenţa II
 accidentaţi cu traumatisme vertebro-medulare şi de bazin, fracturi şi leziuni ale
organelor interne
 fracturi deschise
 hemoragii
Urgenţa III
 alte tipuri de traumatisme
Clasificarea prezentată nu este absolută.
4.Anunţarea accidentului
5.Acordarea primului ajutor
42
CURSUL 6
Documente formalizate uzuale necesare desfăşurării activităţii

de prevenire şi protecţie

6.4 Fişele de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea
în muncă
muncă

Art.13.- În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale,, angajatorii au
[...] b). să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri
tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe
care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
- Planul trebuie revizuit “ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă,
respectiv apariţia unor noi riscuri”.
- Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau
reprezentanţilor lor sau Comitetului de securitate şi sănătate în muncă;
- Planul trebuie să fie semnat de angajator.
Art.7.-(1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile

necesare pentru:
[...] c).informarea şi instruirea lucrătorilor;
[...] (3) Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alin.(1) şi
(2), pe baza următoarelor principii generale de prevenire:
[...] i).furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor
43
Art.11.-(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
[...] b). să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor
posibilitatea să oprească şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se
îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
Art.13.-În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru

prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au
[...] e). să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru
completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă,
ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în
responsabilitatea lor; [...]
Art.15.- (1) Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate [...] în cadrul

întreprinderii şi/sau al unităţii sunt următoarele:
[...] 3. elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de
particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de
muncă/posturilor de lucru [...]
Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.319/2006
Art.20.-(1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să

primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului
de muncă şi postului său [...]
Art.22.- Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu

pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea
angajatorului [...]
44
Prin asumarea de către
angajator a atribuţiilor
Elaborarea de instrucţiuni Unul sau mai mulţi lucrători

proprii... (desemnaţi)
Serviciu/Servicii intern(e)
Serviciu/Servicii extern(e)
NMet art.14 şi
art.15
INSTRUCŢIUNI PROPRII
Măsură legislativă de asigurare a securităţii muncii, cu arie de aplicabilitate

restrânsă la emitentul lor şi cu conţinutul format din colecţii de prevederi cu
caracter obligatoriu pentru personalul angajat de un agent economic, prin a căror
respectare se urmăreşte eliminarea cauzelor subiective (dependente de om) de
accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Instrument pentru realizarea instructajului la locul de muncă şi al celui periodic
Instrument folosit în cadrul cercetării accidentelor de

muncă pentru stabilirea cauzelor producerii acestora şi
a responsabilităţilor
FUNCŢII
Instrument cu ajutorul căruia se realizează controlul,
dar mai ales autocontrolul activităţilor de prevenire
Act juridic principal în baza căruia se stabilesc şi se

sancţionează abaterile în domeniul securităţii şi
Jalon în stabilirea programelor anuale de securitate şi

sănătate în muncă
45
Tehnice
MĂSURI DE
PREVENIRE Organizatorice
măsuri care vizează comportamentul executantului în

raport cu celelalte 3 elemente ale sistemului de muncă
măsuri de organizare şi realizare a condiţiilor de

muncă, pe care trebuie să le adopte conducătorii şi
organizatorii proceselor de muncă, astfel încât
elementele materiale ale sistemului de muncă să
corespundă cerinţelor de securitate impuse prin actele
normative, iar sarcina de muncă să fie corectă şi
conformă capacităţilor executantului direct
Criterii de elaborare a instrucţiunilor proprii:
 stabilirea conţinutului-cadru al instrucţiunilor astfel încât să fie

asigurată detalierea prevederilor Legii SSM nr.319/2006, a normelor
metodologice de aplicare şi a HG aplicabile activitiăţilor desfăşurate de
întreprindere;
 organizarea prevederilor astfel încât să reflecte elementele
componente ale sistemului de muncă pentru fiecare proces de muncă
desfăşurat;
 stablirea conţinutului de detaliu, concret, astfel încât să se asigure
acoperirea integrală a tuturor factorilor de risc de accidentare şi
îmbolnăvire profesională prin măsuri de prevenire şi protecţie, inclusiv
a celor care nu sunt cuprinşi în legislaţia SSM la nivel naţional.
Variante posibile de structurare a instrucţiunilor proprii de securitate a

muncii:
Structurarea pe criterii administrative, în corelaţie cu organigrama unităţii.

Instrucţiunile vor cuprinde un capitol distinct pentru fiecare subunitate organizatorică.
AVANTAJE DEZAVANTAJE
- Volum de lucru mai mic la - Modelul este aplicabil numai unităţilor

elaborare; structurate pe baza unei organigrame;
- Schimbările în structura organizatorică a
unităţii obligă la revizuirea instrucţiunilor
proprii
46
Structurarea pe activităţi, cuprinzând mai multe procese desfăşurate la mai
multe locuri de muncă, cu detaliere pe aceste procese.
- Se elimină repetarea - Posiblitatea de a pierde din vedere

prevederilor, toate locurile de anumite riscuri particulare prezente
muncă cu procese identice fiind doar la unele din locurile de muncă cu
prinse într-o singură instrucţiune procese similare.
Structurarea pe locuri de muncă, fiecare instrucţiune fiind orientată pe un singur

loc de muncă, respectiv pe un singur proces.
- Abordare sistematică, posibilitate - Grad de dificultate ridicat al

redusă de a pierde din vedere abordării, necesitând volum de
factori de risc specifici locului de muncă mare
muncă
- Adaptare uşoară la schimbările
organizatorice la nivelul unităţii;
- Facilitează efectuarea instruirilor
pe loc de muncă şi periodice

Tematicile de instruire stau la baza completării fişelor de instruire individuale.
Acestea sunt realizate pentru fiecare tip de instructaj (introductiv-general, la locul de
munca, periodic).
Se intocmesc de regula de catre angajatorul desemnat cu atributii in domeniul securitatii
si sanatatii in munca ori de catre lucratorul desemnat ori de serviciul intern de prevenire si
protectie fie de catre serviciul extern cu atributii in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Cuprind noţiuni de :
 legislaţie în domeniul securităţii si sănatăţii în muncă,
 consecintele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sanatate
în muncă,
 regulamentul intern al societăâii,
 măsuri la nivelul intreprinderii / loc de muncă privind acordarea primului ajutor,
stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
 riscuri de accidentare şi imbolnăvire profesională specific unitaţii/loc de muncă;
 instrucşiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă;
47
 demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfaţura şi
exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecâie, a mijloacelor
de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.
Prezentăm sintetic categoriile de tematici de instruire şi tipuri de instruire eferente:
Prin asumarea de
către angajator a Tematica de Instruire introductiv
atribuţiilor instruire introductiv generală
generală
Unul sau mai mulţi
lucrători (desemnaţi) Instruire la locul de
muncă
Tematica de
Serviciu/Servicii instruire la locul de
intern(e) muncă
Instruire periodică
Serviciu/Servicii
extern(e)
Aprobare de
către angajator
6.4 Fişele de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în

muncă
Art.81 – (1) Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă se consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală [...] cu
indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii.
(2) Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau
cu stilou, imediat după verificarea instruirii.
(3) După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de
către lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi verificat
instruirea.
(4) Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului
de muncă şi va fi însoţită de o copie a fişei de aptitudini, completată de către
medicul de medicina muncii în urma examenului medical la angajare.
48
Art.94 – Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit
se face numai după verificarea cunoştinţelor de către şeful ierarhic superior celui
care a făcut instruirea [la locul de muncă] şi se consemnează în fişa de instruire
individuală.
Se întocmeşte pentru:
- persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea
angajatorului;
- lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară
activităţi pe bază de contract de prestări de serivicii în întreprindere
şi/sau unitate
Se întocmeşte în 2 exemplare:
- 1 exemplar la angajatorul/lucrătorul desemnat/serviciul intern/serviciul
extern care a efectuat instruirea;
- 1 exemplar la angajatorul lucrătorilor instruiţi sau conducătorul grupului
de vizitatori.

muncă
a) Zone cu risc ridicat şi specific
49
 Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific trebuie să conţină nominalizarea şi
localizarea acestor zone în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii şi măsurile stabilite în
urma evaluării riscurilor pentru aceste zone.
 Angajatorul trebuie să informeze lucrătorii şi conducătorii locurilor de muncă din
zonele cu risc ridicat şi specific asupra măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor.
 Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite pentru zonele cu risc ridicat şi specific,
trebuie să constituie prioritate în planul de prevenire şi protecţie.
b) Comunicarea evenimentelor
Comunicarea evenimentelor se face pe baza formularului prevăzut în anexa 13

la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006 şi care cuprinde următoarele
informaţii (art.109):
a). denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă
este cazul, denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat
accidentatul;
b). sediul/adresa şi numărul de telefon al angajatorului;
c). locul unde s-a produs evenimentul;
d). data şi ora la care s-a produs evenimentul/ data şi ora la care a
decedat accidentatul;
e). numele şi prenumele victimei;
f). datele personale ale victimei: vârstă, stare civilă, copii în întreţinere,
ocupaţia, vechime în ocupaţie şi la locul de muncă;
g). împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive;
h). consecinţele accidentului;
i). numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul;
j). data comunicării;
k). unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.
c) Evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase
Angajatorul va ţine evidenţa evenimentelor în:

- Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă (NMet, anexa 15);
- Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase (NMet, anexa 16);
- Registrul unic de evidenţă a accidentelor uşoare (NMet, anexa 17)
- Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă ce au ca urmare
incapacitate de muncă mai mare de 3 zile, fără a lua în calcul ziua
producerii accidentului (NMet, anexa 18)
d) Evidenţa bolilor profesionale

Se face urmând traiectul următor:
50
Medicul de Medicul specialist de
Medic
medicina muncii medicina muncii
Proces
BP 1 verbal de BP 2
cercetare
Angajator/ reprezentant Inspector ITM
51
CURSUL 7
Noţiuni privind managementul performant al securităţii şi

sănătăţii în muncă: sisteme integrate şi auditarea de
securitate în muncă
7.1 Sisteme de management integrat în domeniul securităţii şi

7.1 Sistemul de management integrat în domenul securităţii şi

sănătăţii în muncă.
a) Definiţii
„Ansamblu de elemente cu caracter decizional, organizatoric, informaţional,

motivaţional etc. din cadrul firmei, prin intermediul căruia se exercită ansamblul
proceselor şi al relaţiilor de management al SSM în vederea obţinerii nivelului dorit
de securitate şi sănătate în muncă”]
„Set de elemente interrelaţionate şi care interacţionează pentru stabilirea politicii şi

a obiectivelor SSM şi pentru atingerea acestor obiective”
b) Cerinţe generale ale unui sistem de management al SSM
 Sistemul trebuie să aibă la bază “ciclul lui Deming”

Toate sistemele de management au la bază metodologia cunoscută sub numele
de “ciclul lui Deming” sau “Plan – Do – Check – Act (PDCA)”.
Această metodologie este formată din patru etape principale, care, adaptate
domeniului SSM pot fi descrise astfel:
Modelul general al unui sistem de management al SSM

52
 Planifică (Plan): se stabilesc obiectivele privind SSM, avându-se în vedere
o serie de factori cum sunt cerinţele legale şi de altă natură aplicabile,
riscurile specifice activităţilor desfăşurate, cerinţe de productivitate, calitate
a produselor etc. Se identifică acţiunile care trebuie întreprinse pentru
atingerea obiectivelor propuse, se stabilesc modalităţile de verificare a
eficienţei acestor acţiuni (calitativ şi/sau cantitativ) şi se întocmeşte planul
de acţiune;
 Efectuează (Do): se implementează planul de acţiune stabilit în prima
etapă; sistemul funcţionează conform aspectelor stabilite în etapa
anterioară;
 Verifică (Check): se monitorizează şi se măsoară modul în care acţiunile
întreprinse au avut ca rezultat atingerea obiectivelor stabilite. Monitorizarea
şi măsurarea se realizează cu ajutorul unor metodologii sau instrumente
specifice, care trebuie verificate în prealabil privind corectitudinea
rezultatelor furnizate. Prin verificare se identifică acele părţi ale sistemului
care necesită acţiuni de îmbunătăţire, se stabilesc aceste acţiuni şi
resursele necesare (umane, financiare, de timp);
 Acţionează (Act): se întreprind acţiunile de îmbunătăţire stabilite în etapa
anterioară, apoi se reia ciclul printr-o nouă etapă de planificare.
 Sistemul trebuie să fie corelat cu legislaţia naţională în domeniul SSM şi să fie

compatibil şi cu alte sisteme implementate, în special privind managementul
calităţii şi de mediu.
Sistemul de management al SSM trebuie să se integreze în sistemul legislativ din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din ţara noastră. În acest sens trebuie avute în
vedere următoarele aspecte principale:
 terminologia utilizată în cadrul modelului trebuie să fie cea consacrată de
legislaţia naţională de SSM;
 sistemul de management al SSM trebuie să cuprindă cerinţe specifice
corelate cu cerinţele legislaţiei; aceste cerinţe specifice nu trebuie să le
repete sau să le dubleze pe cele ale legislaţiei.
Relaţiile dintre sistemul de management al SSM, legislaţia naţională, modelele

internaţionale şi sistemele de management al calităţii şi mediului
53
c) Sisteme de management integrat
Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă este parte componentă a

managementului general al firmei şi trebuie privit în corelaţie cu celelale elemente
componente:
 managementul calităţii;
 managementul mediului;
 managementul resurselor umane;
 managementul securităţii informaţiilor, etc.
MANAGEMENTUL GENERAL AL FIRMEI
MANAGEMENTUL MANAGEMENTUL MANAGEMENTUL ALTE SEGMENTE

CALITĂŢII MEDIULUI SSM DE MANAGEMENT
ISO 9001:2000 ISO 14001:1996 ILO-OSH 2001 Reglementări

standarde specifice
naţionale
recomandări/
specificaţii
REGLEMENTĂRI, RECOMANDĂRI, SPECIFICAŢII
Sistemul de management al SSM, componentă a sistemului de management general

al firmei
54
a) Definiţii. Tipuri de audituri de securitate şi sănătate în muncă
AUDITUL SSM Proces sistematic de obţinere a aprecierilor despre acţiuni
şi evenimente de natura securităţii şi sănătăţii în muncă,
pentru a stabili gradul de conformitate a aprecierilor cu
criterii prestabilite, precum şi de comunicare a rezultatelor
către cei interesaţi.
Proces sistematic, independent şi documentat pentru

obţinerea dovezilor auditului şi evaluarea obiectivităţii
acestora, pentru a determina măsura în care sunt
îndeplinite criteriile auditului
ILO – OSH 2001, QSA, IRCA, ISO 19011:2000
Tipuri de audituri de securitate şi sănătate în muncă
AUDITURI DE SSM
Audituri de conformitate Audituri ale sistemului

cu legislaţia SSM de management al SSM
Legea SSM nr.319/2006 Referenţialul utilizat la

Norme metodologice de implementarea
aplicare a legii SSM sistemului de
HG în domeniul SSM management al SSM
instrucţiuni proprii (de ex. OHSAS 18001)
standarde
AUDITURI DE SSM
Audituri de conformitate Audituri ale sistemului

cu legislaţia SSM ale... de management al SSM
... locurilor de muncă ... de pre-evaluare
... întreprinderii ... de certificare
... echipamentelor tehnice ... de supraveghere
55
Auditul de conformitate
cu legislaţia SSM
-Executant
la locurile de muncă
-Sarcina de muncă
-Mijloace de producţie
-Mediul de muncă
Nivel de securitate [%]
la nivelul organizaţiei -Managementul SSM
Nivel de conformitate [%]
Auditul sistemului de
management al SSM
conformitatea sistemului implementat cu cerinţele referenţialului

implementarea efectivă a sistemului proiectat
capacitatea elementelor sistemului de a asigura atingerea obiectivelor
propuse
analiza eficienţei şi implementării măsurilor stabilite în auditurile
anterioare
Auditul de conformitate cu legislaţia Auditul sistemului de management
≠
SSM la nivelul organizaţiei al SSM
(auditul managementului SSM)
b) Metodă de auditare de conformitate cu legislaţia SSM
SCOPUL METODEI
DIRECT
 gradul de implementare al criteriilor auditului, exprimat prin nivelul de securitate

 identificarea neconformităţilor şi stabilirea acţiunilor corective/preventive
56
INDIRECT
 apreciere calitativă a eficienţiei elementelor sistemului de management al SSM
PARTEA I
Prezentarea metodei
Legea SSM
nr.319/2006 PARTEA II
Fişe privind riscuri
Norme generale
metodologice
LOC DE MUNCĂ
HG PARTEA III
Fişe privind riscuri
specifice
Legea SSM
nr.319/2006 PARTEA IV
Auditul la nivelul agenţilor
economici a ORGANIZAŢIE
Norme managementului SSM
metodologice
Auditul de conformitate cu legislaţia la nivelul locurilor de muncă
 I – Iluminat;
 II – Zgomot;
 III – Vibraţii;
 IV – Ambianţa termică;
 V – Agenţi chimici;
 VI – Agenţi cancerigeni şi mutageni;
 VII – Agenţi biologici;
 VIII – Ventilare industrială;
 IX – Echipamente de muncă;
 X – Amenajarea locului de muncă;
 XI – Amenajarea spaţiilor de lucru;
 XII – Incendii şi explozii;
 XIII – Electrosecuritate;
 XIV – Sarcinile de muncă;
 XV – Circulaţie, riscuri orizontale şi verticale;
 XVI – Protecţia colectivă şi individuală;
 XVII – Organizarea primului ajutor.
57
Auditul managementului SSM la nivelul organizaţiei
A IMPLICAREA CONDUCERII
B STRATEGIA, PLANURILE ŞI PROCEDURILE PRIVIND S.S.M.
C CONSULTAREA SALARIAŢILOR
D IDENTIFICAREA, EVALUAREA ŞI PREVENIREA RISCURILOR
E INSTRUIREA, PERFECŢIONAREA ŞI FORMAREA PERSONALULUI ŞI PROPAGANDA ÎN
DOMENIUL S.S.M.
58
CURSUL 8
Noţiuni de ergonomie aplicabile în managementul


8.2 Diferite aspecte aplicative privin d aplicarea ergonomiei la
locul de muncă
Practic asupra omului în procesul muncii acţionează o serie de factori cum sunt:
- condiţiile tehnice ale muncii;
- mediul de muncă;
- relaţiile din colectivul de muncă;
- motivaţia pentru muncă;
- preocupări personale;
- etc.
Ceea ce este important este faptul că între acţiunea simultană a acestor factori şi
capacitatea organismului omenesc de a răspunde, trebuie să se realizeze un echilibru
permanent.
Din acest motiv aceşti factori trebuie studiaţi în cadrul unor colective
interdisciplinare.
La realizarea acestor deziderate arătate anterior, poate contribui ergonomia.
Termenul de ergonomie provine din limba greacă (ergos=muncă şi

nomos=lege) şi a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez
Wojciech Zostryebowski în lucrarea sa “Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a
muncii”.
În limbajul comun de specialitate termenul va fi folosit începând cu anul 1949

( începând cu psihologul englez K. H. Murrell).
Diferiţi oameni de ştiinţă şi instituţii specializate, prin definiţiile pe care le dau
ergonomiei scot în evidenţă caracterul interdisciplinar al acesteia.
Profesorul francez Bernard Metz defineşte ergonomia ca “un ansamblu integrat
de ştiinţe susceptibile să ne furnizeze cunoştinţe asupra muncii umane, necesare
adaptării raţionale a omului la maşină şi a muncii la om”.
Profesorul rus Munipov arată că ergonomia este o “disciplină care a luat naştere
din ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice şi igienă. Ea cercetează posibilităţile omului
în procesele de muncă, urmărind să creeze condiţii optime de muncă”.
Organizaţia Internaţională a Muncii arată că “Ergonomia este aplicarea ştiinţelor
biologice, umane în corelaţie cu ştiinţele tehnice pentru a ajunge la o adaptare reciprocă
optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună
stare a omului”.
59
Considerăm că o definiţie completă a ergonomiei este cea formulată de
profesorul Petre Burloiu potrivit căruia “Ergonomia este o ştiinţă cu caracter
federativ care pe baza interdisciplinarităţii care este legea sa fundamentală
integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei şi altor ştiinţe
sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul
posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a
acestor posibilităţi în condiţiile de mediu sociale şi culturale cele mai
favorabile care pot fi create de societate în vederea realizării reproducţiei
forţei de muncă de la o zi la alta”.
Spre deosebire de cercetarea multidisciplinară în care cercetarea se desfăşoară

pe discipline,cercetarea în echipa ergonomică devine interdisciplinară, fiecare membru
cooperând cu colegii săi la depistarea fenomenelor urmărind legăturile între cauze
situate într-un domeniu ştiinţific şi efecte în alt domeniu.
Unele efecte se transformă în cauze care produc la rândul lor efecte în alte
domenii ş.a.m.d.
O asemenea cercetare poate fi ilustrată cu următorul exemplu:
Înălţimea prea mare a aparatelor de măsură şi control faţă de statura

operatorului.
Cauza 1: înălţimea prea mare
Efectul 1:încordarea musculaturii (efort static)

Cauza 2
Efectul 2: oboseală musculară

Cauza 3
Efectul 3:scăderea randamentului muncii

Cauza 4
Efectul 4:erori în citirea aparatelor de măsură şi control

Cauza 5
Efectul 5: insatisfacţie profesională

Cauza 6
Efectul 6: nemulţumiri în colectivul de muncă
În ceea ce priveşte obiectul de studiu al ergonomiei nu există un larg consens

al specialiştilor asupra obiectului de studiu al ergonomiei.
În opinia unora , obiectul de studiu îl constituie “organizarea activităţii umane în
procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină- mediu, având drept
scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei,
motivaţiei şi rezultatelor muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi
favorizarea dezvoltării personalităţii” (profesor Maria Moldovan).
60
Optimizarea relaţiei om - maşină-mediu presupune:
- orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman;
- reorientarea profesională;
- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;
- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;
- repartizarea raţională a sarcinilor;
- economia energetică a organismului uman.
Considerăm că un studiu ergonomic având ca finalitate reproducerea forţei de

muncă de la o zi la alta şi nu de la o perioadă la alta trebuie să parcurgă următoarele
etape:
1. Analiza posibilităţilor de aplicare ale cerinţelor ergonomiei;
2. Identificarea şi evaluarea solicitărilor în domeniul respectiv;
3. Analiza critică a solicitărilor percepute de personalul care lucrează în
domeniul respectiv;
4. Găsirea soluţiilor tehnico-organizatorice de aducere a acestor solicitări în
limitele homeostaziei organismului uman.
Interesantă pentru abordarea în domeniul mentenanţei este abordarea lui J. F.

Alvarez, potrivit căruia ergonomia se ocupă de trei aspecte importante: prevenţie,
design (proiectare) şi organizaţie.
Ele pot fi prezentate sub forma „triunghiului de aur al ergonomiei”.
ORGANIZAŢIE
 Performanţă
 Eficacitate
DESIGN
 Confort
PREVENŢIE  Satisfacţie
 Sănătate
ERGONOMIA
 Siguranţă
(securitate)
Triunghiul ergonomiei
Sursa: L.J.Alvarez, Ergonomia y psicosociologia aplicada, Lex Nova, Espana, 2008 p.29
Din punctul nostru de vedere, managementul modern nu poate fi conceput în

afara ergonomiei. În aparenţă progresul tehnic (mai ales automatizarea) reduce sarcina
fizică ce revine operatorului şi nu s-ar mai impune studiul muncii.
Însă o eroare, o întârziere într-o reacţie poate costa foarte scump. Din această
perspectivă ergonomia este chemată să ridice eficienţa la nivelul eficacităţii
operatorului.
Necesitatea specializării în vederea realizării diferitelor studii sau cercetări a
condus la clasificarea ergonomiei în numeroase domenii care încearcă să delimiteze
diverse teme de cercetare:
61
După Alvarez ergonomia cuprinde următoarele domenii de cercetare:
 ergonomia fizică (clasică);
 ergonomia ambientală sau ergonomia mediului (ambientului):
 ergonomia temporală (ergonomia timpului);
 ergonomia organizaţională (macroergonomia).
 Ergonomia clasică- studiază relaţia dintre operator şi condiţiile fizice ale

spaţiului de muncă şi se preocupă, în primul rând de aspectele anatomice,
antropometrice, fiziologice şi caracteristicile biomecanice ale activităţii fizice.
În opinia specialiştilor din ţara noastră, ergonomia fizică, numită şi clasică, are în
vedere:
- asigurarea mijloacelor de informare şi acţionare, accesul fizic la aceste
mijloace;
- optimizarea caracteristicilor fizice de identificare şi înţelegere a sensului de
acţionare a mijloacelor de acţiune (mărime, formă, contrast cromatic, fond –
comenzi, sens optim de mişcare în raport cu sensul de mişcare a stimulului,
precizia şi forţa necesară de aplicare, etc.);
- facilitarea discriminalităţii şi inteligibilităţii surselor de informare (tipuri de
surse, mărimea lor în raport cu distanţa de recepţionare, contrast sursă –
fond, alfabetul caracterelor, grad de iluminare etc.).
 Ergonomia ambientală (ergonomia mediului) - studiază factorii care compun

mediul de muncă (ambientul) în cadrul sistemului de muncă.
Ergonomia ambientală reprezintă de asemenea un aspect important al dezvoltării
ergonomiei deoarece se referă la obţinerea unor informaţii privind desfăşurarea
activităţilor conform cerinţelor variabilelor ambientale.
 Ergonomia temporală sau ergonomia timpului - studiază relaţiile dintre

operator şi aspectele temporale privind desfăşurarea activităţii ca, de exemplu: orarul
de lucru; schimbul de muncă; ritmul de muncă; regimul de muncă şi odihnă etc.
 Ergonomia organizaţională (macroergonomie) – studiază interfaţa dintre

proiectarea organizaţională şi tehnologie în scopul optimizării sistemelor de muncă,
ceea ce înseamnă o abordare sociotehnică a proiectării acestora.
Din această perspectivă, ergonomia organizaţională sau macroergonomia
studiază adaptarea factorilor organizaţionali şi sociali la cerinţele operatorilor, având în
vedere acele acţiuni sau decizii de adecvare sau proiectare ergonomică a activităţii
umane pornind de la organizarea şi gestiunea întreprinderii până la postul de muncă.
Prin urmare, obiectivul central al ergonomiei organizaţionale sau
macroergonomiei îl constituie optimizarea funcţionării sistemelor sociotehnice în
general sau a sistemelor de muncă în special, inclusiv a structurilor organizatorice, din
perspectiva condiţiilor de muncă şi a interacţiunilor dintre diferitele componente ale
acestora.
Practic, clasificarea ergonomiei prezentată anterior este considerată

cuprinzătoare, dar literatura de specialitate mai cuprinde şi alte clasificări ale
ergonomiei ca de exemplu:
 ergonomia de concepţie- ergonomia de corecţie;
 ergonomia produsului –ergonomia producţiei;
 ergonomia cognitivă;
 ergonomia informatică (ergonomia interacţiunii om –calculator);
62
 ergonomia biomecanică;
 ergonomia biometrică;
 ergoacustica;
 neuroergonomia;
 nanoergonomia.
În numeroase lucrări de specialitate, chiar dintre cele mai valoroase, se porneşte de

la delimitarea a două tipuri de ergonomie care corespund în linii mari celor două
etape de dezvoltare a cercetărilor în acest domeniu şi anume:
 ergonomia de concepţie, proiectivă, preventivă;
 ergonomia de corecţie sau ergonomie corectivă.
 Ergonomia de concepţie (proiectivă sau iniţială) – are ca obiectiv

proiectarea şi adaptarea maşinilor, uneltelor, produselor, posturilor şi mobilierului de
lucru la nevoile, trăsăturile, posibilităţile sau capacităţile omului, în aşa fel încât acesta
să lucreze confortabil într-un mediu ambiental corespunzător şi să dea cele mai bune
rezultate.
După cum se subliniază într-o lucrare de referinţă recentă şi anume

„Ocupational health and safety management: a practical approach”, proiectarea
sau investiţia pentru eliminarea efectivă a aspectelor neergonomice încă din faza de
proiectare ajută la evitarea costisitoarelor adaptări după cum se exprimă D. Charles
Reese.
De asemenea, ergonomia proiectivă permite implementarea mai uşoară şi cu
unele costuri mai reduse a controlului ergonomic, în cadrul căruia, în opinia specialiştilor
în domeniu sunt preferate: controalele tehnice deoarece sunt: sigure; reale;
măsurabile; independente de comportamentul uman (al managerilor sau lucrătorilor)
pentru eficienţa lor; şi nu introduc noi pericole în proces.
 Ergonomia de corecţie – are ca obiectiv proiectarea şi adaptarea posibilităţile

organismului omenesc a mijloacelor de muncă deja intrate în funcţiune.
Sfera de acţiune a ergonomiei de corecţie este mai mare decât a ergonomiei de
concepţie datorită multitudinii problemelor şi aspectelor investigate.
Ergonomia de corecţie urmăreşte:
- introducerea în activitatea de practică a ultimelor cunoştinţe din domeniul
ergonomiei;
- corectarea, reproiectarea şi redimensionarea practicilor sau soluţiilor
existente care nu ţin seama de cerinţele ergonomiei.
Specialiştii apreciază că distincţia dintre ergonomia de concepţie şi ergonomia de

corecţie este arbitrară, cazuistică şi nu are la bază criterii profund ştiinţifice, deoarece
nici corecţia nu se poate realiza fără o concepţie şi anume concepţia ergonomică.
Din acest motiv se consideră că este mult mai corect să se opereze cu noţiunile
de „proiectare ergonomică”pentru faza iniţială şi „corecţie ergonomică” în fazele
următoare, proiectarea şi corecţia fiind faze complementare, iar scopul urmărit este
acelaşi, cu toate că modalităţile şim posibilităţile de realizare a scopului pot fi diferite.
În funcţie de obiectul preocupărilor, ergonomia se poate referi la producţie

(ergonomia producţiei) sau la produs (ergonomia produsului).
63
 Ergonomia producţiei – are ca obiectiv efectuarea de studii şi investigaţii
privind condiţiile ergonomice în care se desfăşoară munca în toată complexitatea
procesului de producţie. Ergonomia producţiei se practică atât sub forma ergonomiei de
concepţie, cât şi sub forma ergonomiei de corecţie.
 Ergonomia produsului – are ca obiectiv efectuarea de studii şi investigaţii

privind respectarea cerinţelor ergonomice sau al solicitărilor omului în condiţiile folosirii
produselor respective.
Se recomandă ca preocupările menţionate să aibă loc încă din faza de concepţie
a produselor şi ori de câte ori se aduc modificări în construcţia acestora.
Preocupările în domeniul ergonomiei produsului îmbracă în ultimii ani, şi pe
scară tot mai largă, forma „atestatului ergonomic”, instrument care conferă
producătorilor un plus de competivitate, iar beneficiarilor un important avantaj economic
şi social.
 Ergonomia cognitivă – se preocupă de interacţiunea dintre om şi tehnologie,

cu accent pe procesele cognitive ale înţelegerii, raţionamentului şi folosirii cunoştiinţelor.
Cu alte cuvinte, ergonomia cognitivă se ocupă de aspectele mentale ale
interacţiunii dintre om şi mediul său tehnic de muncă.
Acest domeniu al ergonomiei cognitive este din ce în ce mai relevant în condiţiile
producţiei moderne, limitele modelului om –maşină devenind evidente, deoarece se
rezumă la interaţa dintre om şi maşină fără a pătrunde în „cutia neagră”, în
raţionamentele şi strategiile operatorului modern, în mecanismele sale de tratare a
informaţiilor, aspecte analizate pe larg şi la un nivel superior de cunoaştere de către
ergonomia cognitivă”
Ergonomia cognitivă este orientată către optimizarea sistemelor om maşină în
concordanţă cu trei tipuri de criterii (Green şi Hoc):
 caracteristicile proceselor cognitive umane;
 cunoştiinţele din domeniul informaticii;
 cunoştiinţele privind tehnologiile specifice diverselor domenii de muncă.
 Ergonomia informatică (ergonomia interacţiunii om –calculator) – se

preocupă de interacţiunea dintre om şi calculator.
Ergonomia informatică contribuie atât la îmbunătăţirea hardware –ului (ergonomia
hardware-ului sau a paginilor web), cât şi la proiectarea software –ului ( ergonomia
software –ului sau a programelor), având drept scop optimizarea interfeţei computer –
utilizator.
În acest context trebuie menţionat faptul că un program informatic şi o pagină
web au obiective distincte şi răspund la necesităţi specifice.
Scopul principal al acestui domeniu este acela de a proiecta şi implementa
interfeţe utilizabile. În opinia unor autori Pătrăuşan –Matu, 2000) o interfaţă este
utilizabilă dacă utilizarea ei:
- este uşor de învăţat;
- uşor de reamintit;
- uşor de reamintit;
- este eficientă: se pot efectua rapid acţiuni complexe;
- est consistentă şi unitară;
- este flexibilă;
- este confortabilă.
64
 Ergonomia biomecanică – este un domeniu interdisciplinar în care atât date
cât şi informaţii din ştiinţele biologice, cât şi din inginerie mecanică sunt folosite pentru a
controla cuantifica sau evalua forţele prezente în corpul uman în timpul muncii.
Corpul uman este un sistem mecanic care se supune legilor fizicii şi prin urmare
trebuie să facă faţă în limite variate stresului fizic, ceea ce impune identificarea
sarcinilor stresante şi reproiectarea acestora în vederea prevenirii sau reducerii
stresului.
Pentru a evalua cerinţele biomecanice asociate unei sarcini de muncă, trebuie să
se ştie cât de mare este expunerea sau încărcătura optimă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât analizele biomecanice trebuie aplicate tuturor
articulaţiilor corpului, corp care în concepţia specialiştilor trebuie văzut ca un sistem
deschis de legături în lanţ, în cadrul căruia fiecare articulaţie are o libertate de mişcare
unghiulară în una sau mai multe direcţii. De asemenea forţele musculare ale
organismului transmise prin pârghiile multiple ale aparatului locomotor au tot o
explicaţie biomecanică.
Prin urmare, ergonomia biomecanică îşi propune să evalueze modul cum se
relaţionează principiile biomecanicii cu încărcătura biomecanică a corpului sau a părţilor
afectate adesea în timpul muncii.
 Ergoacustica – are ca obiect studiul ambientului acustic şi al efectelor acestora

asupra activităţilor desfăşurate. Altfel spus ergoacustica analizează ambientul sonor nu
în mod izolat ci interconectat cu celelalte componente ale muncii. Analiza respectivă
studiază zgomotul ca element ce poate interfera cu munca operatorului şi cu felul în
care acesta îşi desfăşoară activitatea.
Neuroergonomia – are ca scop studierea posibilităţilor de proiectare a muncii

pentru ca aceasta să fie adaptată limitelor organismului uman în general, precum şi
capacităţilor neuronale ale acestuia în special.
 Nanoergonomia – îşi propune să abordeze problemele legate de interacţiunea

omului cu nanotehnologia sau cu maşini şi dispozitive de dimensiuni extrem de mici.
O problemă pe care ne-o punem este Identificarea factorilor de influenţă

asupra organizării locurilor de muncă
Literatura din domeniul ergonomiei, ne pune la dispoziţie o serie de metode prin
care putem identifica şi evalua diverse variabile ce intervin în organizarea locurilor de
muncă. Pot fi citate: metoda listei de control ergonomic, metoda elaborată de institutul
de expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă – IERCM din Bucureşti, metoda
ERGOMUN, metoda elaborată de regia naţională a uzinelor Renault (RNUR) – Franţa,
metoda laboratorului de ergonomie şi sociologie a muncii –LEST., ş.a.
Dintre aceste metode, ne vom referi în acest capitol la metoda LEST

Ea este rezultatul unei investigaţii realizate de Laboratorul de Ergonomie şi
Sociologie a Muncii –Franţa (laboratoire de ergonomie et Sociologie du Travail).
Ea investighează factorii de influenţă ai locurilor de muncă grupaţi pe cinci

domenii:
 ambianţa fizică;
 sarcina fizică; solicitări fizice (statice şi energetice);
 sarcini mentale;
 aspecte psihosociale;
65
 timpul de muncă (durata de muncii).
Fiecare domeniu este caracterizat la rândul său printr-un număr de factori de

influenţă, iar la rândul lor, aceştia sunt determinaţi de o serie de parametrii aşa cum ne
sugerează tabelul de mai jos pe exemplul care urmează să îl analizăm.
Aprecierea influenţei şi a gradului de dificultate pentru fiecare domeniu şi factor

(parametru) în parte se realizează cu ajutorul unei scale de evaluare cu 10 niveluri.
0-1-2 - satisfăcător
3-4-5 - oboseală uşoară (ameliorarea acestor condiţii de muncă
poate conduce la sporirea gradului de confort);
6-7 - oboseală medie;
8-9 - oboseală importantă;
10 - suprasolicitare.
Evaluarea factorilor de influenţă asupra unui loc de muncă

Domeniu Factori de influenţă 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. Ambianţa fizică
• temperatura
a Gradul de solicitare
determinat de
temperatura scăzută a
suprafeţelor metalice în
timpul iernii
b Eficienţa măsurilor
pentru prevenirea
şocului caloric
• umiditatea
c Flăcări, flame datorită
scurtcircuitelor
A. Ambianţa fizică
(întreruperi cabluri,
condens la tablouri,
contacte accidentale) –
surse generatoare de
incendiu
• viteza curenţilor de aer şi toxicitate
d Curenţii de aer din
cauza neetanşeităţii
cabinei generează
afecţiuni ale căilor
respiratorii
e Gazele de ardere de la
motorul termic
generează intoxicaţii
f Gazele şi pulberile
rezultate din
suprasolicitarea
ferodourilor generează
tulburări
66
2 Zgomot
g Nivelul zgomotului în
cabina operatorului
generează tulburări
auditive
3. vibraţii
h Deplasarea şi
manevrarea macaralei
cu sarcini precum şi
vântul generează
tulburări de sănătate
4. iluminat
i Nivelul iluminatului
este suficient
Domeniu Factori de influenţă 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

5. Solicitări statice
j Efortul static prelungit în
poziţii forţate la
manevrarea instalaţiilor
B. Solicitări fizice
de ridicat şi transportat
pe nave (bigi, cranice,
vinciuri) generează
tulburări osteomusculare
6. Solicitări energetice
k Hrana pe care o
consumaţi vă permite să
desfăşuraţi procesele de
muncă în condiţii
normale
7. Durata programului de muncă
l Sunteţi salarizat
corespunzător în raport
cu durata normală de
C. Solicitări mentale
muncă
m Aveţi un nivel ridicat al
oboselii generat de
durata programului de
muncă
8. Complexitate viteză
n Procesele de
manipulare impun
viteză şi solicitări
suplimentare
9. Atenţie
67
o Se impune o atenţie
mărită pentru
vehicularea
nepericuloasă a
mărfurilor
10. Fineţe
D. Relaţii psiho-sociologice
p Modul de dispunere al
macaralei vă
generează solicitări
privind observarea
vizuală a detaliilor în
zona de manipulare
11. Posibilitatea de comunicare
r Nivelul zgomotului în
cabina operatorului vă
creează greutăţi în
comunicare
12. Cooperare
s Există satisfacţie în
cooperarea cu ceilalţi
asupra problemelor de
muncă
Culegerea informaţiilor se poate face cu ajutorul unui “ghid de observaţii”.

Pe baza investigării şi analizei fiecărui domeniu şi factor de influenţă, ţinând
seama de parametrii respectivi, se efectuează evaluarea cu ajutorul nivelurilor
prevăzute în scala menţionată mai sus.
În faza următoare se analizează parametrii susceptibili de ameliorare, punându-
se cu prioritate accentul pe acei factori cotaţi cu nivelurile 8-9-10, utilizând diferite
procedee, de exemplu: metoda interogativă, determinări fiziologice, măsurători de
ambianţă fizică ş.a., măsurători tehnice şi organizatorice.
În final se elaborează histograma îmbunătăţită a locului de muncă, la întocmirea
căreia se ţine seama de propunerile şi recomandările rezultate din analiză.
8.2 Diferite aspecte aplicative privind aplicarea ergonomiei la locul

de muncă
 Poziţia corpului omenesc în proiectarea locului de muncă

La proiectarea locului de muncă, poziţia corpului omenesc joacă un rol foarte
important.
În cele ce urmează ne vom referi la:
a) Poziţia comodă a capului;
b) Poziţia corectă în muncă;
c) Înălţimea de lucru.
68
a) Poziţia comodă a capului
Indiferent de poziţia de lucru, ortostatică sau şezând, câmpul de lucru care

urmează să fie controlat permanent de vedere trebuie să fie astfel plasat încât
muncitorul să aibă o poziţie comodă a capului.
Mişcări prea ample în sus sau jos ale capului provoacă, în timp fenomene de
oboseală în muşchii cefei. În plus astfel de mişcări afectează capacitatea de înregistrare
precisă a ochilor.
Specialiştii în ergonomie au stabilit că poziţia cea mai comodă a capului
corespunde unui unghi între 32 şi 44 pentru munca în poziţie şezând şi unui unghi de
23-37 la munca efectuată în poziţie ortostatică.
Aceste direcţii ale privirii se obţin în părţi aproximativ egale prin înclinarea axei
optice şi prin înclinarea capului în raport cu trunchiul.
Recomandările rezultate din aceste cercetări sunt prezentate în figura următoare.
Înclinarea normală a
privirii la munca
efectuată în picioare
sau în poziţie aşezat.
(după Lehman şi
Stier citaţi de Burloiu
Petre
b) Stabilirea poziţiei corecte de muncă

Adoptarea unei poziţii corecte de muncă a fost considerată multă vreme o
problemă a
fiecărui individ în parte, neintrând în sfera de preocupări a organizatorilor producţiei
decât mai târziu o dată cu preocupările de organizare ştiinţifică a muncii.
Adoptarea unei poziţii corecte de muncă, înseamnă adoptarea unei poziţii cât
mai aproape posibil de poziţia naturală a corpului în repaus adică când cele trei plane
ale corpului: longitudinal, sagital şi transversal formează intersecţii de 90.
Baza de susţinere în poziţie ortostatică

(după C. Baciu-citat de Burloiu P)
Corpul
Burloiu Petre)
Axele şi planele de orientare ale

corpului uman (după Scherrer –
citat de Burloiu Petre)
69
Dacă mişcările determină abateri abateri ale echilibrului natural, atunci ele devin
mai obositoare, deoarece deplasările neasimetrice trebuie să fie compensate de forţe
contrare care se realizează prin acţiunea unor mari mase musculare.
Poziţia ortostatică de muncă este mai obositoare decât poziţia şezând, cu un
consum mai mare de energie.
Lucrul în picioare îngreunează circulaţia sângelui în întregul organism şi în
special în mermbrele inferioare, greutatea corpului fiind repartizată pe o suprafaţă mică,
iar menţinerea echilibrului provoacă o tensiune musciulară constantă şi un efort static
care creşte în funcţie de gradul de înclinaţie şi de echilibru al corpului (aplecat în faţă
sau lateral); totodată reduce lucrul în picioare reduce îndemânarea mâinilor şi precizia
mişcărilor.
Criteriul determinant în stabilirea poziţiei de muncă în majoritatea cazurilor este
greutatea obiectului muncii. Când acesta este relativ uşor până la 5-6 Kg, muncitorul
putând să-l mînuiască în timpul prelucrării, poziţia şezând este cea mai indicată. Peste
această limită de greutate, fiind necesară o forţă mai mare, la care participă masele
musculare dorsale, se impune poziţia ortostatică.
La unele locuri de muncă. Cu toate că greutatea obiectului muncii nu depăşesc
5-6 kg, sunt deplasări frecvente mai mari de un pas, poziţia ortostatică este
obligatorie.
Poziţia corectă de muncă stabilită pe baza criteriilor arătate mai sus trebuie să fie
predominantă în timpul programului de muncă.
Acolo unde este posibil însă, este indicat să se creeze condiţii de alternare a
poziţiei şezând cu poziţia ortostatică.
Când această alternare nu este posibilă, este recomandabil să se schimbe
poziţia: cei care lucrează şezând să se odihnească fâcând plimbări şi să servească la
mese înalte, în poziţie ortostatică şi invers cei care lucrează înpoziţie ortostatică să
servească gustarea şi să se odihnească şezând.
c)Înălţimea de lucru
Înălţimea la care se desfăşoară munca prezintă o importanţă deosebită, atât în

cazul poziţiei ortostatice cât şi în cazul poziţiei şezând Reamintim condiţia esenţială a
poziţiei corecte de muncă: menţinerea dreaptă a coloanei vertebrale.
Această condiţie poate fi satisfăcută numai printr-o înălţime corespunzătoare.
În figura următoare este dat exemplul unei prese cu masa situată prea jos, din
care muncitorul este obligat să lucreze permanent într-o poziţie vicioasă cu coloana
permanent curbată fiind expus la consecinţele cunoscute.
Poziţie vicioasă cu spatele curbat
Prin urmare, înălţimea de lucru, la bancuri

sau la maşini, trebuie să fie corect adaptată
dimensiunilor antropometrice ale fiecărui
muncitor, ţinând seama de gradul de precizie
a muncii şi de categoria efortului pe care îl
face.
70
Înălţimea planului de lucru
pentru munca efectuată în
picioare
În cazul muncilor manuale efectuate în poziţie ortostatică, înălţimile optime de

lucru la banc se situează de la 5 până la 10 cm sub nivelul coatelor.
La lucrările de montaj de mecanică fină, sau acolo unde se lucrează cu coatele
sprijinite, pentru a scurta distanţa de vedere, bancul de lucru poate să fie mai înalt cu
8-10 cm.
Această ridicare a suprafeţei de lucru nu provoacă obosirea muşchilor braţului

deoarece greutatea pieselor pe care le montează este neînsemnată.
După cum rezultă din figura de mai sus:
 la muncile uşoare cu oarecare efort muscular, înălţimea suprafeţei de lucru este
de 5 cm sub nivelul coatelor;
 la muncile grele, cu efort muscular important aproape de 15-20 cm sub nivelul
coatelor.
Înălţimea suprafeţei de lucru în poziţie ortostatică este prezentată în tabelul
următor:
Înălţimea suprafeţei de lucru în poziţie ortostatică

Înălţimea în mm
Specificul muncii Minimă Maximă
 Înălţimea cotului 980 1.045
 Lucrări care necesită forţă 700 900
 Mânuirea obiectelor grele sau voluminoase 850 1.000
 Muncă de dexteritate cu piese mici 850 950
 Lucrul de banc cu cotul sprijinit 950 1.100
 Înălţimea ochilor 1.530 1.755
Se pune următoarea problemă: care din cele două înălţimi vor fi luate în
considerare la proiectarea locurilor de muncă? Se va recurge la o înălţime medie?
71
Răspunsul pe care îl dau specialiştii este următorul:
Folosirea înălţimii minime este exclusă de la început deoarece nu ar corespunde
decât unui număr mic de oameni, dezavantajând marea majoritate pentru care nu există
căi convenabile şi eficiente de adaptare.
Folosirea unei înălţimi medii, calculată fie ca o medie ponderată fie la nivelul
percentilei a 50-a, ar rezolva problema unui număr mult mai mare de persoane, dar ar
menţine dezavantajul pentru persoanele mai înalte care s-ar putea adapta foarte greu.
Experienţa a arătat că este indicat să se recurgă la aceiaşi soluţie care se

foloseşte şi în proiectarea maşinilor unelte, adică să fie proiectate mesele de lucru
aproape de înălţimea maximă (percentila 95) folosindu-se grătare de adaptare a
înălţimii persoanelor mai scunde.
În cazul lucrărilor manuale efectuate în poziţie şezând, înălţimea optimă a

planelor de lucru, este de asemenea cu câţiva centimetrii sub nivelul coatelor.
Dacă se execută lucrări de înaltă precizie fiind necesară o distanţă mai mică ochi
–obiect, înălţimea planului de lucru este mai mare.
Înălţimea planului de lucru pentru
munca efectuată şezând trebuie să:
- permită o poziţie naturală a corpului,
uşor înclinată înainte;
- asigure în acelaşi timp, o distanţă
optimă de vedere
(după Grandjean).
Dacă se execută lucrări care necesită eforturi musculare mai importante, nivelul
planului de lucru trebuie să fie coborât, apropiindu-se de genuchi. În asemenea cazuri
se subţiază la minim grosimea planşetei mesei pentru a nu dimunua prea mult spaţiul
de mişcare al picioarelor la nivelul genuchilor.
În tabelul următor se prezintă înălţimea minimă şi maximă a suprafeţei de lucru
în poziţia şezând.
înălţimea minimă şi maximă a suprafeţei de lucru în poziţia şezând.

Înălţimea în mm
Specificul muncii Minimă Maximă
 Lucrări cu solicitare deosebită a vederii 980 1.020
 Lucrări de precizie 880 920
 Lucrări de birou (scris şi citit) 700 780
 Lucrări manuale obişnuite 670 700
 Maşină de scris şi munci manuale cu efort 650 680
72
 Sfera de muncă
În lucrările de specialitate sunt folosite în mod frecvent noţiunile zonă de muncă
şi suprafaţă de muncă.
Aceste două noţiuni sunt ilustrate prin arcele de cerc pe care le descriu mâinile în
plan orizontal sau vertical, fie în poziţie ortostatică fie în poziţie şezând.
Procesul de muncă nu se desfăşoară în multe cazuri pe locuri fixe, muncitorul
deplasându-se pe măsura avansării lucrării. În orice loc s-ar afla însă, muncitorul poate
să muncească numai în limitele sectorului de sferă care poate fi descris prin mişcarea
membrelor sale superioare.
Ţinând seama de acest fapt, vom folosi în continuare, noţiunea de sferă de

muncă înţelegând prin aceasta spaţiul din sfera ce poate fi descrisă de mişcarea
circulară a membrelor superioare, cu pivot în umăr sau cot, folosit pentru
efectuarea unor mişcări de muncă.
Prin urmare, sfera de muncă este determinată de dimensiunile antropometrice.

Ca urmare, în concepţia organizării ergonomice a muncii, la baza proiectării
locurilor de muncă trebuie să stea sfera de muncă.
În interiorul său muncitorul efectuează mişcări de mare anvergură, cu braţele

întinse pivotând în umeri, braţele descriu sfera maximă de muncă.
Când însă se efectuează mişcări cu braţele flexate, pivotând în cot, antebraţele
descriu sfera normală de muncă.
Mişcările din sfera normală de muncă, având o rază mică –antebraţul –sunt mai
aproape de corp, au consum mai mic de energie, au viteză şi precizie mai mare, fiind
mai eficiente din punct de vedere economic.
Figura următoare prezintă cele două sfere de muncă în plan orizontal, în poziţie
şezând.
Zona normală şi zona maximă de muncă (după Cours dagent detude du travail
–BIT)
73
În figura următoare se ilustrează cele două sfere de muncă în plan vertical, în
poziţie ortostatică. Activităţi de muncă în plan vertical se întâlnesc în cazul operatorilor
la panouri de comandă, în cazul montatorilor diferitelor feluri de instalaţii (chimice,
electrice, sanitare, etc.), în cazul zidarilor, al tencuitorilor ş.a.
Zona de lucru în plan vertical

A – zona normală; B- zona
maximă (după Cours dagent
detude du travail –BIT)
Indiferent dacă munca se desfăşoară în plan orizontal sau vertical, este

recomandabil să tindem ca mişcările de muncă să fie efectuate în sfera normală,
din motivele arătate mai inainte.
În acest scop, materialele piesele, butoanele spre care se întind mâinile este
recomandabil să fie plasate în interiorul sferei normale de muncă, după criteriul
frecvenţei de utilizare: cele utilizate cel mai frecvent să fie plasate în imediata
apropiere a locului de utilizare, iar cele utilizate mai puţin frecvent sau rar, spre limitele
sferei maxime de muncă.
Acest criteriu se aplică şi în cazul muncitorilor care lucrează în plan vertical,
stând pe sol sau urcaţi la înălţime, pe schele, pe scări, pe piloni sau pe stâlpi, unde iau
cu ei sculele necesare pe care le prind de centura sau le pun în buzunare plasate pe
piept sau pe părţile laterale ale pantalonilor.
În sfera normală de muncă nu trebuie să se plaseze materialele şi scule folosite
mai rar, deoarece ar perturba atenţia muncitorilor, influenţând ritmul şi precizia
mişcărilor în detrimentul productivităţii muncii. Aceste materiale şi scule să fie împinse
spre limita sferei maxime de muncă.
Spaţiul din afara acestei limite nu trebuie să fie folosit pentru amplasarea
materialelor şi sculelor în procesul muncii, deoarece ar da loc în mod inevitabil la
mişcări care au ca pivot trupul şi sunt mai obositoare.
Pentru a lua un obiect oarecare, în acest caz muncitorul ar fi nevoit să se ridice
dacă lucrează şezând sau să întindă corpul dacă lucrează stând în picioare.
 Folosirea gravitaţiei la locul de muncă
Forţa gravitaţională poate ajuta în muncă, preluând o parte din efortul pe care
trebuie să-l facă muncitorul, iar în unele cazuri înlocuindu-l complet.
Din acest motiv, specialiştii în organizarea ergonomică a muncii trebuie să-i
acorde permanent o atenţie deosebită, căutând soluţii pentru învingerea uşoară a ei,
atunci când este potrivnică, precum şi pentru folosirea ei, atunci când acţionează în
favoarea procesului de muncă.
Vom lua câteva exemple dintre cele mai frecvente întâlnite:
74
Cutiile de materiale şi piese de pe masa de lucru. În aceste cutii se
depozitează cantitatea de piese şi materiale necesare numai în ziua de muncă
respectivă, pentru a nu le supradimensiona în mod inutil şi a ocupa o parte prea mare
din suprafaţa locului de muncă.
Traiectoria de apucare din cutia cu

fund plat (după Barnes).
Cutie cu fund plat
O importanţă deosebită pentru folosirea forţei gravitaţionale o are forma cutiilor.

Cutiile de formă tradiţională s-au dovedit necorespunzătoare din cauza accesului
dificil la conţinutul lor determinat de înălţimea egală a pereţilor, de adâncimea lor şi de
faptul că au fundul plat (Fig. nr. 4.16).
După cum se vede în figura următoare, mâna are o traiectorie mai lungă pentru a
ajunge în interiorul cutiei şi a lua obiectul căutat.
În plus marginea cutiei pe care mâna trebuie să o depăşească, este un obstacol

care obligă la un spor de atenţie, limitând automatizarea mişcării, în defavoarea vitezei
de execuţie şi a eficienţei economice prin creşterea duratei.
Fundul cutiei fiind plat, atunci când rămân piese puţine, mâna este obligată să
facă mişcări în plus pentru căutare, iar dacă vederea nu poate ajuta mâna să găsească
mai repede, numărul şi durata acestor mişcări cresc, contribuind astfel la mărirea
duratei şi la scăderea eficienţei economice.
Pentru înlăturarea acestor deficienţe, s-a imaginat un nou tip de cutie, cu fundul
înclinat şi marginea spre locul de apucare a piesei mai mică şi rotunjită.
Cutii de materiale şi piese cu fund înclinat (alunecare prin gravitaţie)
75
Traiectoria de apucare din cutia cu fund înclinat
 Criteriile de proiectare ergonomică a maşinilor, instalaţiilor şi uneltelor
Maşinile şi instalaţiile pot necesita, pentru utilizarea sau supravegherea lor, unul
sau mai multe locuri de muncă. Intervenţiile muncitorului trebuie să se producă în
condiţii ergonomice.
De aceea, punctele maşinii sau ale instalaţiei în care au loc aceste intervenţii
trebuie să fie uşor accesibile, permiţând muncitorului să obţină uşor informaţiile asupra
desfăşurării procesului de producţie prin aparatele de informare şi semnalizare, precum
şi să acţioneze prompt organele de comandă pe baza deciziei luate.
Principiile în baza cărora se realizează proiectarea ergonomică a maşinilor,
instalaţiilor şi a uneltelor se poate rezuma astfel:
a) Proiectarea formelor maşinilor în vederea realizării unei economii

maxime de energie în timpul utilizării lor. În acest scop este necesară o analiză
critică şi o reproiectare a formelor tradiţionale a unui număr mare de maşini.
În ceea ce priveşte forma maşinii, există trei probleme importante:

- funcţionalitatea;
- rezistenţa;
- estetica.
Primele exigenţe obligatorii trebuie să fie funcţionalitatea şi rezistenţa.
Realizarea formei estetice nu trebuie să diminueze nici funcţionalitatea nici
rezistenţa.
Forma şi dimensiunile maşinii trebuie să corespundă poziţiei de lucru pentru care
este proiectată.
b) Corelarea între locul în care sunt plasate organele de comandă şi de

control ale maşinilor şi instalaţiilor, dimensiunile unor unelte şi caracteristicile
antropometrice.
Dimensiunile antropometrice joacă un rol important în elaborarea proiectelor
maşinilor şi instalaţiilor şi a unor unelte.
Dezvoltarea maşinismului şi automatizarea funcţionării maşinilor şi instalaţiilor au
condus la crearea unor maşini şi instalaţii de dimensiuni necunoscute în trecut. Pentru a
le menţine sub control s-a pus problema corelării plasării organelor lor de comandă şi
de control în raport cu dimensiunile antropometrice.
Astfel manetele, manivelele, butoanele, pârghiile, pedalele prin care se transmit
comenzi, trebuie să poată fi acţionate prin apucare uşoară sau prin apăsare sau
întoarcere uşoară cu mâna respectiv cu piciorul determinând aplicarea comenzii date
de om.
76
Această acţiune se repetă de sute de ori pe zi şi trebuie să fie în măsura
posibilului în sfera normală de muncă fără să fie necesar să se deplaseze lateral, să se
aplece , să se ridice iar prin sensibilitatea lor, nu trebuie să fie necesar un efort special
pentru acţionare.
Cadranele prin care se supraveghează evoluţia unor parametrii tehnologici
trebuie să fie proiectate cu inscripţii vizibile, astfel încât să poată fi urmărite cu uşurinţă
de la locul de muncă iar locul unde sunt plasate trebuie să permită urmărirea lor
permanentă fără să părăsească locul de muncă şi fără să schimbe poziţia normală de
muncă sau să se depărteze de organele de comandă ale maşinii sau instalaţiei prin
care s-ar putea interveni în mod prompt în caz de necesitate.
La elaborarea proiectelor de unelte şi de mobilier industrial (bancuri de lucru,
pupitre, scaune) trebuie să se ţină cont de asemenea de dimensiunile antropometrice
au o importanţă deosebită mai ales în cazurile în care uneltele respective servesc la
exercitarea unor eforturi fizice importante.
În măsura în care această corelaţie este respectată, organele de comandă şi de
control ale maşinilor şi instalaţiilor şi dimensiunile uneltelor respective servesc la
exercitarea unor eforturi fizice importante.
În măsura în care această corelaţie este respectată, organele de comandă şi de
control ale maşinilor şi instalaţiilor şi dimensiunile uneltelor corespund exigenţelor
ergonomice, adică ele favorizeaă conservarea forţei de muncă.
c) Accesibilitatea la organele de comandă

Deşi s-a vorbit deja, în mod tangenţial despre accesibilitatea la organele de
comandă, este necesar să se sublinieze încă o dată unele calităţi ale acestor organe:
- sensibilitate (să nu fie necesar un efort important pentru acţionare);
- siguranţa (să acţioneze sigur fără să rămână uşor în pană);
- vizibilitatea pentru a putea fi acţionat în mod automat după o perioadă de
antrenament, ceea ce este mai puţin obositor pentru sistemul nervos central.
d) Riscul de accidente
La proiectarea maşinilor, instalaţiilor şi a sculelor este necesar să se urmărească
înlăturarea completă a riscului de accidente prin măsuri de precauţie corespunzătoare
fiecărui fel de accidente previzibile fie că sunt de natură mecanică, electrică sau chimică
ş.a.m.d.
Una din măsurile care s-au dovedit foarte eficace este înzestrarea unor maşini şi
utilaje cu dispozitive de semnalizare a unor defecte sau de oprire automată.
e) Cu cât maşina sau instalaţia este mai complexă, cu atât ea trebuie să

preia nu numai efortul muscular ci şi o parte cât mai mare a efortului nervos de
supraveghere şi control prin încorporarea unor aparate de analiză şi prin conectarea
acestora la computere.
f)Proiectarea formei şi a greutăţii uneltelor după nevoile reale urmărind în

măsura posibilului funcţionalitatea fiecărei unelte şi diminuarea consumului de
energie umană.
g) Diminuarea nivelului zgomotului şi al vibraţiilor

Zgomotul efectează mai întâi sistemul nervos obosindu-l relativ repede. Ambele
pot determina apariţia unor boli profesionale. Atenuarea sau eliminarea acestor
inconveniente duc la creşterea productivităţii muncii.
77
ANEXE
78
ANEXA 1
Noţiuni despre riscurile specifice de accidentare şi
îmbolnăvire profesională
A.1. Riscuri specifice de accidentare şi îmbolnăvire

profesională pentru activitatea de birou
Componenta Forma concretă de Măsuri de prevenire
sistemului de muncă manifestare a
Factori de risc factorilor de risc
identificaţi
A. EXECUTANT
Electrocutare la efectuarea Instruirea personalului privind interzicerea
unor intervenţii neautorizate efectuării de intervenţii la echipamentele electrice.
la echipamentele electrice
(calculator, copiator, fax etc.)
Cădere de la acelaşi nivel Instruirea personalului privind modul corect de
prin dezechilibrare la manipulare manuală a sarcinilor de dimenisuni
manipularea manuală a unor mari şi/sau grele (de ex. divizarea sarcinilor sau
sarcini de dimensiuni mari şi/ manipularea de către 2 persoane)
sau grele.
Cădere de la acelaşi nivel Instruirea personalului privind evitarea balansării
prin dezechilibrare la pe picioarele din spate ale scaunului.
aşezarea incorectă pe scaun Dotarea locului de muncă cu scaune ergonomice,
(balansare pe picioarele din cu rotile.
spate ale scaunului)
Pentru zonele de acces în clădiri (intrări, scări,
holuri principale) la finisarea suprafeţelor de
1.Acţiuni greşite circulaţie se va evita utilizarea gresiei lucioase,
1.3.Efectuarea de care devine alunecoasă pe timp de ploaie sau pe
operaţii neprevăzute
Cădere de la acelaşi nivel timp de iarnă (prin acoperire cu gheaţă)
de sarcina de muncă
prin alunecare pe suprafeţe Treptele scărilor de acces în clădiri vor fi prevăzute
ude, acoperite cu gheaţă, cu margini antiderapante.
alunecoase. Suprafeţele de circulaţie ude (proaspăt spălate)
vor fi semnalizate cu indicatoare mobile de
atenţionare privind pericolul de alunecare.
Lucrătorii vor utiliza, recomandabil, încălţăminte cu
talpă aderentă, cu striaţii
Menţinerea liberă a căilor de circulaţie, interzicerea
depozitării chiar şi temporară de obiecte, materiale
Cădere de la acelaşi nivel etc.
prin împiedicare cauzată de Eliminarea denivelărilor căilor de circulaţie (colţuri
denivelări ale suprafeţelor de de covor, mochetă, linoleum îndoite), montarea
circulaţie, obiecte, cabluri pragurilor de trecere între zonele de circulaţie
electrice etc. finisate la niveluri diferite (de ex. gresie – parchet)
Montarea cablurilor electrice în canale speciale
pozate, pe cât posibil în afara căilor de circulaţie
2.Omisiuni Electrocutare prin atingere Instruirea lucrătorilor privind scoaterea de sub
2.1.Omiterea unor directă/indirectă la tensiune a echipamentelor electrice de birou
operaţii efectuarea unor operaţii (imprimantă/copiator/fax) înainte de efectuarea
autorizate de întreţinere a oricăror intervenţii autorizate în interiorul acestora
echipamentelor de birou (de (schimbarea cartuşului de toner, scoaterea foilor
ex. schimbarea cartuşului de blocate etc.)
toner la imprimantă/copiator/
fax) fără scoaterea prealabilă
79
identificaţi
de sub tensiune.
B. SARCINA DE MUNCĂ
Dotarea locului de muncă cu mese special
Poziţii de lucru forţate
concepute pentru lucrul cu calculatorul (suporturi
impuse de limitarea spaţiului
speciale pentru monitor şi tastatură)
1.Conţinut de lucru la tastatura
Asigurarea spaţiului de lucru suficient în raport cu
necorespunzător al calculatorului prin
volumul de activitate (dosare, documente
sarcinilor de muncă aglomerarea mesei de lucru
manipulate etc.) şi asigurarea spaţiilor de
în raport cu cerinţele cu dosare, documente etc.
depozitare necesare (dulapuri, fişete)
de securitate
Mişcări repetitive ale capului Montarea unui suport pentru documente (copy-
1.1.Operaţii, reguli
impuse de poziţionarea holder) la nivelul ecranului monitorului.
procedee greşite
incorectă a documentului
sursă la copierea pe
calculator.
Organizarea activităţii astfel încât să se evite
perioadele de suprasolicitare şi alternarea
perioadelor de lucru cu pauze (cca. 10 min. pauză
2.Sarcina sub/supra- la 1 oră de lucru la calculator).
dimensionată în Instruirea lucrătorilor privind poziţia corectă
Lucrul în poziţie aşezat pe
raport cu capacitatea (ergonomică) de lucru la birou şi la calculator
durate lungi, fără pauză
executantului Instruirea lucrătorilor privind exerciţiile fizice pe
2.1.Efort static care le pot efectua în timpul pauzelor de lucru
Dotarea locului de muncă cu mobilier ergonomic
(scaun reglabil cu rotile, masă reglabilă cu suport
pentru tastatură, suport pentru picioare etc.)
C. MIJLOACE DE PRODUCŢIE
Electrocutare prin atingere Lucrătorii vor fi instruiţi să verifice vizual periodic
directă la utilizarea unor starea echipamentelor electrice, să nu utilizeze
3.Factori de risc
echipamente electrice cu echipamente electrice cu defecte de izolaţie şi să
electric
defecte de izolaţie (cabluri, semnaleze imediat existenţa acestor defecte
prize deteriorate etc.) personalului de întreţinere specializat.
D. MEDIUL DE MUNCĂ
Montarea unui sistem de climatizare (aer
Temperatura ridicată a condiţionat) pentru asigurarea temperaturilor
1.Factori de risc fizic
aerului pe perioada verii şi optime (23-26˚C în perioada verii şi 20-24˚C în
1.1.Temperatura
temperatura scăzută a timpul iernii). Poziţionarea instalaţiei de climatizare
aerului
aerului pe perioada iernii trebuie făcută astfel încât lucrătorii să nu fie expuşi
direct curenţilor de aer.
Iluminat insuficient al Utilizarea iluminatului local reglabil (lămpi de birou)
spaţiului de lucru
Poziţionarea corectă a monitorului (niciodată cu
ecranul spre geam)
Montarea şi utilizarea jaluzelelor pentru evitarea
Strălucire, reflexii ale
1.10.Iluminat efectelor de strălucire excesivă şi reflexie a razelor
surselor luminoase în ecranul
solare în zona de lucru.
monitorului sau în zona
Poziţionarea corectă a meselor de lucru în raport
câmpului vizual
cu sursele principale de lumină (la scris, lumina
trebuie să vină din partea stângă)
Notă: Factorii de risc identificaţi, formele concrete de manifestare şi măsurile de prevenire nu sunt
exhaustive şi au un rol de exemplificare.
80
ANEXA 2
Riscuri specifice de accidentare şi îmbolnăvire profesională
pentru activitatea de conducător auto
identificaţi
A. EXECUTANT
Comenzi, manevre greşite în Instruirea lucrătorilor privind evitarea angajării de
1.Acţiuni greşite
trafic discuţii cu pasagerii în timpul mersului
1.1.Executare
defectuoasă de Suspendarea autovehiculului Instruirea lucrătorilor privind regulile de securitate
operaţii pe cric în poziţie instabilă a muncii la efectuarea intervenţiilor la autovehicul
Utilizarea de improvizaţii Verificarea şi completarea dotării autovehiculului

(bucăţi de lemn, dispozitive cu accesoriile necesare (cric adecvat, trusă de
1.3.Efectuarea de scule) şi înlocuirea accesoriilor care prezintă uzură
artizanale) pentru
operaţii neprevăzute excesivă sau defecţiuni
suspendarea autovehiculului
de sarcina de muncă
în vederea efectuării unor Interzicerea utilizării accesoriilor improvizate, uzate
intervenţii sub caroserie excesiv sau cu defecte.
Neasigurarea autovehiculului Instruirea lucrătorilor privind regulile de securitate
cu frâna de mână la ridicarea a muncii la efectuarea intervenţiilor la autovehicul
pe cric pentru schimbarea
2.Omisiuni
unei roţi
2.1.Omiterea unor
Neasigurarea autovehiculului Instruirea lucrătorilor privind regulile de securitate
operaţii
împotriva deplasării a muncii la părăsirea autovehiculului (lăsarea
necontrolate la părăsirea schimbătorului într-una din treptele inferioare,
acestuia. asigurarea cu frâna de mână)
Neutilizarea triunghiului Respectarea regulilor de circulaţie a
reflectorizant la oprirea autovehiculelor pe drumurile publice
2.2.Neutilizarea
autovehiculului pentru
mijloacelor de
remedierea unor defecţiuni.
protecţie
Neutilizarea centurii de
siguranţă
B. SARCINA DE MUNCĂ
2.Sarcina sub/supra- Programarea deplasărilor astfel încât să se
dimensionată în asigure efectuarea unor pauze pentru
Conducerea maşinii pe
raport cu capacitatea conducătorul auto
perioade lungi, fără oprire
executantului Instruirea conducătorilor auto privind exerciţiile
2.1.Efort static fizice pe care le pot efectua în timpul pauzelor
Conducerea maşinii pe Programarea deplasărilor astfel încât să se evite
2.2.Solicitare psihică perioade şi distanţe lungi, în deplasările pe distanţe lungi efectuate în zile
zile succesive succesive
C. MIJLOACE DE PRODUCŢIE
1.Factori de risc Respectarea regulilor de circulaţie a
mecanic Lovire de către vehicule autovehiculelor pe drumurile publice
1.1.Mişcări aflate în mişcare
periculoase
1.2.Suprafeţe sau Înţepare, tăiere la efectuarea Instruirea lucrătorilor privind regulile de securitate
contururi periculoase unor intervenţii la autovehicul a muncii la efectuarea intervenţiilor la autovehicul
D. MEDIU DE MUNCĂ
1.Factori de risc fizic Expunere la temperaturi Verificarea periodică şi asigurarea funcţionării
1.1.Temperatura ridicate pe timpul verii şi instalaţiei de climatizare a vehiculului
aerului scăzute pe timp de iarnă
1.3.Curenţi de aer Expunere la curenţi de aer Instruirea conducătorilor auto privind riscurile
(geam deschis sau instalaţie expunerii la curenţi de aer (mersul cu geamul
de aer condiţionat) deschis sau utilizarea excesivă a instalaţiei de aer
81
identificaţi
condiţionat.
Notă: Factorii de risc identificaţi, formele concrete de manifestare şi măsurile de prevenire nu
sunt exhaustive şi au un rol de exemplificare.
82
ANEXA 3
DICŢIONAR ŞI TERMINOLOGIE ÎN DOMENIUL
SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII LA LOCUL DE MUNCĂ
Accident de muncă:
Accident de muncă - vătămarea violenta a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor
de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile
calendaristice, invaliditate ori deces;
Accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM):

Accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile
calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical;
Accident care produce invaliditate (INV):

Accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-un
grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
Accident mortal (D):

Accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau
după un interval de timp, în baza unui act medico-legal;
Accident colectiv:
Accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din
aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;
Accident de muncă de circulaţie:

Accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier,
dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
Accident de muncă de traseu:

Accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la
domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul, accident survenit pe
perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul
normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a
antrenat vătămarea sau decesul, accident survenit pe traseul normal al deplasării de la
locul de muncă la locul unde îşi încasează salariul şi invers şi care a antrenat
vătămarea sau decesul, sau accidentul în afară muncii - accident care nu îndeplineşte
condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la art. 30 din lege;
Accident uşor
Eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesita numai
acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durata
mai mică de 3 zile;
83
Accident major:
Accident de muncă, de regulă accident nuclear, incendiu sau explozie, care
determină creşterea bruscă şi masivă a morbidităţii şi mortalităţii colectivităţii umane
situate în proxima vecinătate a locului accidentului şi/sau poluarea severă a mediului
înconjurător.
Acomodare în muncă:
Adaptare a unor funcţii ale organismului în concordanţă cu schimbările produse
în procesul de muncă.
Activitate care implică agenţi chimici:

Orice proces de muncă în care sunt utilizaţi sau se intenţionează utilizarea agenţilor
chimici, inclusiv producerea, manipularea, depozitarea, transportul, comercializarea şi
tratarea lor sau din care rezultă agenţi chimici.
Activitate periculoasă:
Activitate în cadrul căreia se poate declanşa un accident de muncă sau o boală
profesională, prin specificul unora dintre actele implicate sau printr-o realizare
defectuoasă a acestora.
Adaptare a locului de muncă:

Organizare şi amenajare a locului de muncă în funcţie de cerinţele ergonomice,
îndeosebi de igienă a muncii, de psihologie a muncii şi tehnice, corespunzător
condiţiilor fizice şi psihice ale executantului.
Adaptare în muncă:
Totalitatea modificărilor morfo – funcţionale ale organismului uman prin care se
realizează concordanţa între capacitatea de muncă a omului şi cerinţele muncii.
Agent biologic:
Microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile celulare şi
endoparaziţii umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie, alergie sau intoxicaţie.
Agent cancerigen (carcinogen):

O substanţă, un preparat sau un procedeu, inclusiv substanţa sau preparatul
degajat în urma unui procedeu, care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată,
poate produce apariţia cancerului ori poate creşte frecvenţa apariţiei acestuia.
Agent chimic:
Orice element sau compus chimic, singur sau în amestec, în stare naturală sau
fabricat, utilizat sau eliberat, inclusiv ca deşeu, din orice activitate, indiferent dacă este
sau nu produs intenţionat şi este sau nu plasat pe piaţă.
Agent chimic periculos:

Orice agent chimic care îndeplineşte criteriile de clasificare a substanţelor
periculoase în concordanţă cu criteriile din actele normative în vigoare, altele decât
substanţele care îndeplinesc numai criteriile de clasificare ca periculoase pentru mediu,
orice agent chimic care îndeplineşte criteriile de clasificare ca preparat periculos
84
conform actelor normative în vigoare, altele decât acele preparate care îndeplinesc
numai criteriile de clasificare ca periculoase pentru mediu, orice agent chimic care, chiar
dacă nu îndeplineşte criteriile de clasificare de mai sus, datorită proprietăţilor fizico-
chimice, chimice sau toxicologice şi a modului în care este utilizat sau prezent la locul
de muncă poate să prezinte risc pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor.
Agent mutagen:
O substanţă sau un preparat care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanată,
poate cauza anomalii genetice ereditare ori poate creşte frecvenţa apariţiei acestora.
Agent nociv:
Orice factor chimic, fizic sau biologic, prezent în procesul de muncă şi care poate
constitui un pericol pentru sănătatea angajaţilor (Sin.: Agent periculos, Noxă).
Alimentaţie de protecţie:
Alimentaţie suplimentară acordată gratuit anumitor categorii de angajaţi care
lucrează în condiţii precizate de efort sau de mediu, pentru a completa măsurile de
creştere a rezistenţei nespecifice a organismului, cu condiţia ca noxele de la locul de
muncă să nu depăşească limitele maxime admise. Dacă noxele depăşesc aceste limite,
alimentaţia respectivă nu poate ajuta la prevenirea unor îmbolnăviri.
85
Alţi participanţi la procesul de muncă:
Persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în
perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării,
persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de
voluntariat, precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională
şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în forma scrisă şi pentru
care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice
alt mijloc de probă;
86
Amenajare a locului de muncă:
Structurare spaţială a locului de muncă după criterii ergonomice şi de securitate a muncii, prin care se
realizează eliminarea sau reducerea posibilităţii de contact periculos al angajatului cu echipamentele
tehnice, materiile prime şi materialele, adaptarea utilajului la datele antropometrice ale executantului,
asigurarea unei poziţii corecte de muncă etc., precum şi atenuarea sau eliminarea riscurilor din mediul fizic
de muncă.
Angajator:
Angajator - persoana fizica sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul
respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
Antreprenor(constructor, contractant, ofertant) :
Orice persoană fizică sau juridică competentă care execută lucrări de construcţii-montaj, în baza unui
proiect, la comanda beneficiarului;
Atmosferă explozivă:
Amestec de aer în condiţii atmosferice şi substanţe inflamabile sub formă de gaze, vapori, ceaţă sau
pulbere în care, după aprindere, flacăra se extinde la întregul amestec.
Atmosferă potenţial explozivă:
Prin atmosferă potenţial explozivă se înţelege o atmosferă care poate deveni explozivă în urma condiţiilor
locale şi operaţionale.
Audit în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Proces sistematic de obţinere a aprecierilor despre acţiuni şi evenimente de natura securităţii şi sănătăţii în
muncă, pentru a stabili gradul de conformitate a aprecierilor cu criterii prestabilite, precum şi de comunicare
a rezultatelor către cei interesaţi.
Autoritate competentă:
Organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi locale sau organismul, respectiv reprezentantul
acestuia, abilitat ca, în exerciţiul autorităţii de stat, să ia măsuri obligatorii şi să adopte reglementări în
domeniul său de competenţă.
Beneficiar (investitor):
Orice persoană fizică sau juridică pentru care se execută lucrarea şi care asigură fondurile necesare
realizării acesteia;
Bioxid de siliciu (SiO2) liber cristalin (pulbere totală):

Se determină fizico-chimic din pulberea reţinută pe filtru de esteri de celuloză, în urma aspirării unui volum
de aer la nivelul respirator al angajatului. Pentru pulberea respirabilă, determinarea se face pe filtru, cu
ajutorul unui dispozitiv numit ciclon;
Boală profesională:
Boala – afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi
nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor
organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
Boală legată de profesiune:
Boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de natură profesională.
Calitate de protecţie (din punctul de vedere a securităţii şi sănătăţii în muncă):
Proprietate a unui element de sistem de a nu genera factori de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională.
87
Cauze ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale:
Factori (însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente), proprii elementelor componente ale sistemului
de muncă, ce au provocat accidentul sau boala profesională şi care, înainte de producerea acestor
evenimente, erau prezenţi în sistem ca riscuri.
Cercetare a bolilor profesionale:
Procedura efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii
semnalate;
Câmpuri electromagnetice:
Câmpuri magnetice statice şi câmpuri electrice, magnetice şi electromagnetice care variază în timp cu
frecvenţe până la 300 GHz;
Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă:
Condiţii impuse elementelor sistemului de muncă (executant - sarcină de muncă - mijloc de producţie -
mediu de muncă), stabilite prin legi, norme, normative, standarde, documentaţii tehnice şi instrucţiuni, în
vederea prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
Comitet de securitate şi sănătate în muncă:
Organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;
Coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata elaborării proiectului - lucrării:
Orice persoana fizica sau juridică competentă, desemnată de către beneficiar şi/sau de către managerul de
proiect pe durata elaborării proiectului, având atribuţiile prevăzute la art. 54 din HG 300/2006;
Coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării:
Orice persoană fizică sau juridică desemnată de către beneficiarul lucrării şi/sau de către managerul de
proiect pe durata realizării lucrării, având atribuţiile prevăzute la art. 58 din HG 300/2006;
Comunicare:
Procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la
art. 27 alin. (1) din lege;
Comunicare verbală:
Mesajul verbal predeterminat, comunicat prin voce umană sau artificială;
Condiţii de muncă:
Totalitate a condiţiilor în care se desfăşoară procesul de muncă: tehnice (procedeele tehnice folosite în
cadrul procesului, precum şi caracteristicile tehnice ale mijloacelor de producţie), organizatorice (ansamblul
măsurilor aplicate de organizare a muncii şi a producţiei) şi de mediu (totalitatea caracteristicilor mediului
fizic şi social în care se desfăşoară producţia).
Condiţii de izolare:
Atunci când nu are contact vizual şi comunicare verbală directă cu alţi lucrători, în cele mai multe cazuri
pentru o perioadă de timp mai mare de o oră, şi când nu este posibil să i se acorde ajutor imediat în caz de
accident sau când se află într-o situaţie critică.
Cost al accidentelor de muncă şi al îmbolnăvirilor profesionale:
Expresie valorică a consecinţelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, indicator economic ce
reflectă toate efectele cuantificabile ale accidentelor de muncă.
Culoare de securitate:
Culoare căreia i se atribuie o semnificaţie specifică, prestabilită, în cadrul semnalizării de securitate, pentru
a transmite mesaje de interdicţie, de avertizare, de obligare, de salvare sau de prim ajutor.
88
Cultură celulară:
Rezultatul creşterii in vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare.
Declaraţia prealabilă:
Documentul prin care se informează Inspectoratul Teritorial de Muncă pe raza căruia se află şantierul
despre lucrările, societăţile şi persoanele relevante din şantier;
Diminuarea capacităţii de muncă:
Reducere, parţială sau totală, a capacităţii individuale de muncă.
Distanţă de protecţie:
Distanţa dintre părţile active şi carcasa de protecţie, îngrădirile, balustradele, barele de protecţie sau zona
de manipulare.
Distanţă de securitate:
Distanţă minimă admisă între executant şi sursa de risc, necesară pentru asigurarea securităţii acestuia.
Dosarul de intervenţii ulterioare:
Este dosarul care trebuie să cuprindă documentaţia de intervenţii ulterioare, cum ar fi planuri şi note
tehnice, prevederi şi informaţii utile pentru efectuarea intervenţiilor ulterioare în condiţii de securitate şi
sănătate.
Doză:
Mărime fundamentală în sistemul roentgenologic de unităţi de măsură a efectelor biologice produse de
radiaţii, care se exprimă prin numărul de perechi de ioni produşi într-o anumită masă de aer de către
radiaţia respectivă. Unitatea de măsură: roentgen, cantitate determinată dintr-o substanţă, dintr-o radiaţie
etc, a cărei valoare depinde de efectul pe care trebuie să-l producă, utilizată la stabilirea concentraţiilor
admise de noxe în mediul de muncă.
Echipament individual de protecţie:

Orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor
riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice
element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop.
Echipament tehnic:
Maşinile, utilajele, instalaţiile, aparatura, dispozitivele, uneltele şi alte mijloace asemănătoare utilizate în
procesul muncii ca părţi componente a mijloacelor de producţie.
Evaluare:
Acţiune de determinare a aspectelor cantitative ale unui sistem analizat şi rezultatul ei.
Evaluare a riscului de accidentare şi îmbolnăvire profesională:
Activitate prin care se identifică factorii de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională şi se
determină nivelul de risc.
Evidenţa:
Mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse.
Eveniment:
Accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori
în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de
circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul
susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune.
Echipament de muncă:
Orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă.
89
Echipament cu ecran de vizualizare:
Ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric, indiferent de procedeul de afişare folosit.
Ergonomia
Este ştiinţa care studiază interacţiunea dintre oameni, activitatea lor şi mediul înconjurător.
Executant:
Lucrătorul care realizează sarcina de muncă.
Factori de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională:
Însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente proprii elementelor implicate în procesul de muncă şi
care pot provoca accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale; cauze potenţiale ale accidentelor de
muncă şi bolilor profesionale.
Femeie angajată care alăptează:
Orice femeie angajată care alăptează şi care îşi informează angajatorul asupra stării sale.
Femeie angajată gravidă:

Orice femeie angajată gravidă şi care îşi informează angajatorul asupra stării sale.
Femeie angajată lăuză:

Orice femeie angajată care a născut de curând şi care îşi informează angajatorul asupra stării sale.
Fiabilitate:
Calitate a unui produs, serviciu sau sistem de a fi utilizat sau de a funcţiona fără defecţiuni un interval de
timp determinat, corespunzător scopului pentru care a fost conceput.
Fişă de evaluare a riscurilor:
Document centralizator al tuturor operaţiilor de identificare şi evaluare a riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională prin care se finalizează aplicarea metodei de evaluare a riscurilor de accidentare
şi îmbolnăvire profesională pe loc de muncă.
Formare:
Acţiunea de a pregăti, instrui, educa şi rezultatul ei.
Fracţii de pulberi (sau fibre):
Fracţia inhalabilă de pulberi (fibre) care corespunde fracţiei total inspirabile şi reprezintă cantitatea de
pulberi (fibre) cu risc pentru sănătate atunci când acestea sunt reţinute oriunde în aparatul respirator,
fracţia respirabilă de pulberi (fibre) reprezintă cantitatea de pulberi (fibre) cu risc pentru sănătate atunci
când sunt reţinute la nivel alveolar. Fracţia respirabilă de pulberi (fibre) cuprinde particule cu diametrul mai
mic de 10 mm.
Funcţie de protecţie:
Funcţie realizată de un mijloc de protecţie prin care se combate acţiunea unui factor de risc de accidentare
şi îmbolnăvire profesională asupra organismului uman sau numai se semnalează prezenţa unui asemenea
factor de risc.
Funcţie de securitate:
Funcţie a unui echipament sau dispozitiv prin care se asigură eliminarea existenţei factorilor de risc de
accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională.
Gest-semnal:
Mişcarea şi/sau poziţia braţelor şi/sau a mâinilor într-o formă codificată, având ca scop ghidarea
persoanelor care efectuează manevre ce constituie un risc sau un pericol pentru lucrători.
90
Grup vulnerabil la risc:
Grup de persoane departajat după criterii de sex, vârstă, stare fizică şi/sau fiziologică şi care îndeplinesc
condiţia specificată pentru persoanele vulnerabile (grupuri vulnerabile la risc pot fi femeile, tinerii,
persoanele handicapate).
Incident periculos:
Evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe,
rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul
neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări
şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale.
Invaliditate:
Pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de
invaliditate, emisă de organele medicale în drept.
Invaliditate evidentă:
Pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse
în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către
organele medicale în drept.
Intoxicaţie acută profesională:
Stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă.
Îndatoriri de serviciu:
Sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de
organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului
direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia.
Instalaţii tehnico-utilitare:
Prin instalaţii tehnico-utilitare se înţeleg instalaţiile electrice, de ventilaţie, de iluminat şi PSI aferente
locurilor de muncă.
Instruirea introductiv-generală:
Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi/sau
unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi, în general, măsurile şi
activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii.
Instruirea la locul de muncă:
Se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi
sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de
muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
Instruirea periodică:
Se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 din HG 1425/2006 şi are drept scop reîmprospătarea şi
actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Instrucţiuni proprii de securitate a muncii:
Colecţie de prevederi de securitate şi sănătate în muncă elaborate de angajator, a căror sferă de aplicare
şi obligativitate este limitată la unitatea emitentă şi care detaliază şi particularizează toate reglementările
din domeniul securităţii şi sănătăţii muncii la condiţiile concrete ale activităţii desfăşurate de către aceasta.
91
Loc de muncă (abreviere L.M.):
Zonă delimitată în spaţiu, în funcţie de sarcina de muncă, înzestrată cu mijloace de muncă (utilaje, unelte,
mijloace de transport, mobilier, etc.) şi obiecte ale muncii necesare (materii prime, materiale, semifabricate,
etc.), organizat în vederea realizării unei operaţii, lucrări sau pentru îndeplinirea unei funcţii, de către unul
sau mai mulţi executanţi cu pregătirea şi îndemânarea necesare, în condiţii tehnice, organizatorice şi de
protecţie a muncii precizate.
Lucrător:
Persoana angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării
stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor
care prestează activităţi casnice.
Lucrător independent:
Orice persoană fizică autorizată care realizează o activitate profesională în mod independent şi îşi asumă
contractual faţă de beneficiar, antreprenor sau subantreprenor, sarcina de a realiza pe şantier lucrări
pentru care este autorizat.
Lucrător de noapte:
Angajatul care efectuează în perioada nocturnă cel puţin 3 ore din timpul său zilnic de lucru, angajatul
susceptibil de a efectua în perioada nocturnă o anumită parte din timpul său anual de lucru.
Lucrător expus:
Orice angajat care se găseşte în întregime sau parţial în zona periculoasă.
Lucrător la videoterminale:
Angajatul care lucrează în mod curent cu un echipament cu ecran de vizualizare.
Lucrător în schimburi:
Oricare angajat al cărui program de muncă se înscrie în cadrul programului în schimburi.
Management al securităţii şi sănătăţii în muncă:
Componentă a managementului general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare,
responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea,
realizarea şi revizuirea planului de securitate şi sănătate în muncă.
Manager de proiect:
Orice persoană fizică sau juridică, autorizată în condiţiile legii şi desemnată de către beneficiar, însărcinată
cu organizarea, planificarea, programarea şi controlul realizării lucrărilor pe şantier, fiind responsabilă de
realizarea proiectului în condiţiile de calitate, costuri şi termene stabilite.
Manipularea manuală a maselor:
Orice tip de transport sau susţinere a unei mase de către unul ori mai mulţi lucrători, inclusiv ridicarea,
aşezarea, împingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei mase, care, datorită caracteristicilor
acesteia sau condiţiilor ergonomice necorespunzătoare, prezintă riscuri pentru lucrători, în special de
afecţiuni dorsolombare.
Materiale igienico-sanitare:
Materialele igienico-sanitare constituie mijloace de igienă individuală utilizate pentru prevenirea
îmbolnăvirilor profesionale.
Măsurare a noxelor la locul de muncă:
Acţiune de determinare a nivelului sau concentraţiei noxelor la locurile de muncă.
Mediu de muncă:
Componentă a sistemului de muncă formată din totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi
psihosociale în care executantul îşi desfăşoară activitatea.
92
Microorganism:
O entitate microbiologică, celulară sau nu, capabilă a se reproduce sau transfera material genetic.
Mijloace de producţie:
Totalitatea mijloacelor de muncă (clădiri, instalaţii, maşini, unelte, mijloace de transport, etc.) şi a obiectelor
muncii (materii prime, produse intermediare, etc.) utilizate în procesul de producţie a bunurilor materiale.
Mijloace de protecţie:
Mijloace prin intermediul cărora se realizează protecţia colectivă sau individuală a angajaţilor împotriva
riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Muncă (lucru, activitate) în schimburi:
Orice mod de organizare a activităţii în echipă, potrivit căruia angajaţii sunt ocupaţi succesiv la un acelaşi
post de muncă, potrivit unui anumit ritm, inclusiv ritm rotativ, şi care poate fi de tip continuu sau
discontinuu, antrenând pentru angajat necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport
cu o perioadă dată zilnică sau săptămânală.
Muncă în program de noapte (perioadă nocturnă):
Munca prestată între orele 22,00 - 06,00.
Nivel de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională:
Indicator convenţional ce exprimă sintetic şi cumulativ dimensiunea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională existente într-un sistem de muncă şi care se determină în urma evaluării riscurilor de
accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Nivel de risc acceptabil:
Nivel de risc admis prin convenţiile sociale în materie de securitate a muncii pentru desfăşurarea
proceselor de muncă.
Nivel de securitate a muncii:
Indicator convenţional ce exprimă global starea de securitate a muncii într-un sistem de muncă, ce se
poate determina indirect, prin stabilirea nivelului de risc (fiind invers proporţional cu acesta), sau direct, pe
baza evaluării securităţii sistemului de muncă.
Nocivitate:
Proprietate a unui factor de risc de a produce efect dăunător asupra organismului uman, afectând starea
de sănătate a acestuia.
Noxă:
Agent fizic, chimic sau biologic cu acţiune în mediul de muncă asupra organismului uman, dăunător
sănătăţii; factor de risc de îmbolnăvire profesională.
Oboseală:
Efecte ale solicitării executantului, locale sau generale, nepatologice, reversibile după o recuperare
corespunzătoare.
Operator:
Angajatul însărcinat cu utilizarea unui echipament tehnic.
Panou:
Semnalul care, prin combinarea unei forme geometrice, a unor culori şi a unui simbol sau a unei
pictograme, furnizează o indicaţie specifică, a cărui vizibilitate este asigurată prin iluminare de intensitate
suficientă.
Panou suplimentar:
Panoul utilizat împreună cu un panou descris la lit. g), care furnizează informaţii suplimentare.
Pericol datorat unui agent:
Reprezintă proprietatea intrinsecă a unui agent de a afecta negativ starea de sănătate.
93
Pericol de accidentare şi îmbolnăvire profesională:
Sursă a unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii angajaţilor în timpul lucrului.
Perioadă de repaus:
Orice perioadă care nu aparţine timpului de muncă.
Persoană atestată:
Persoană ale cărei competenţe într-un anumit domeniu au fost confirmate oficial de către un factor abilitat.
Persoană calificată:
Persoană care posedă cunoştinţele şi experienţa necesare, atestate printr-un act emis de o autoritate
competentă, pentru executarea unei lucrări şi/sau practicarea unei meserii.
Persoană expusă:
Angajat care se află integral sau parţial într-o zonă periculoasă din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii
în muncă.
Persoană instruită în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Persoană cu cunoştinţe şi deprinderi necesare pentru evitarea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire
profesională.
Planul de securitate şi sănătate:
Este un document scris care cuprinde ansamblul de măsuri ce trebuie luate în vederea prevenirii riscurilor
care pot apărea în timpul desfăşurării activităţilor pe şantier.
Planul propriu de securitate şi sănătate:
Documentul care cuprinde ansamblul de măsuri de securitate şi sănătate specifice fiecărui antreprenor sau
subantreprenor.
Post de lucru (muncă):
Element al structurii organizatorice a unei unităţi economico-sociale ce constă în ansamblul obiectivelor,
sarcinilor, autorităţii şi responsabilităţilor care, în mod regulat, revin spre exercitare unui component al
unităţii (unui executant), loc pe care îl ocupă operatorul unui echipament tehnic (maşină, instalaţie, utilaj)
pe parcursul desfăşurării procesului tehnologic; un echipament poate să aibă mai multe posturi de lucru.
Prevedere de securitate şi sănătate în muncă:
Indicaţie, dispoziţie dintr-un act normativ, al cărei scop este prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale.
Prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale:
Ansamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere, proiectare şi
desfăşurare a proceselor de muncă, în scopul eliminării sau diminuării riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională.
Prevenire intrinsecă:
Măsură de securitate care constă în evitarea sau reducerea cât mai mult posibil pericolele, prin alegerea
corespunzătoare a caracteristicilor de proiectare şi limitarea expunerii la pericolele care nu pot fi evitate
sau care nu pot fi reduse suficient; aceasta se realizează prin limitarea necesităţii de intervenţie a
operatorului în zonele periculoase.
Prim ajutor:
Totalitate a acţiunilor întreprinse imediat după producerea unui accident, inclusiv de muncă, până la
momentul intervenţiei cadrelor medicale de specialitate, cu scopul de a împiedica agravarea stării
bolnavului, fie prin apariţia unor complicaţii ce îngreunează actul terapeutic ulterior, fie printr-o evoluţie
nefavorabilă urmată de instalarea unor infirmităţi definitive sau de deces.
94
Proces de muncă:
Reprezintă succesiunea în timp şi în spaţiu a acţiunilor conjugate ale executantului şi mijloacelor de
producţie în sistemul de muncă.
Protector:
Parte a unei maşini utilizată special pentru a asigura protecţia prin intermediul unui obstacol fizic. În funcţie
de construcţia sa, un protector poate fi denumit: carter, apărătoare, ecran, uşă, carcasă de protecţie.
Protecţie:
Acţiune, act de apărare sau de ocrotire (concretă) faţă de un pericol; ansamblu de măsuri (concrete,
materializate) care protejează şi rezultatul lor; dispozitiv şi/sau sistem tehnic care serveşte la protejare.
Protecţie colectivă:
Protecţie prin care se previne sau se diminuează acţiunea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire
profesională asupra a doi sau mai mulţi angajaţi.
Protecţie individuală:
Protecţie prin care se previne sau se diminuează acţiunea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire
profesională asupra unei singure persoane.
Prevenire:
Ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul
evitării sau diminuării riscurilor profesionale.
Pericol grav şi iminent de accidentare:
Situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în
orice moment.
Proiectantul lucrării:
Orice persoană fizică sau juridică competentă care, la comanda beneficiarului, elaborează documentaţia
de proiectare.
Protecţie integrată:
Modalitate de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale constând în prevederea tuturor măsurilor de
securitate şi sănătate în muncă, în exclusivitate, în faza de concepţie a unei tehnologii, instalaţii, utilaj,
echipament, dispozitiv sau maşini.
Protecţie intrinsecă:
Modalitate de prevenire a accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale prin măsuri de prevenire tehnice,
respectiv prin acţiunea asupra formei, aşezării, modului de montaj, principiului de funcţionare sau de
construcţie a unei instalaţii, utilaj, echipament, dispozitiv sau maşini, fără a adăuga elemente concepute
special pentru realizarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
Raportare a bolilor profesionale:

Procedura prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul
naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional pentru
Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti.
Registrul de coordonare:
Dosarul care cuprinde ansamblul de documente redactate de către coordonatorii în materie de securitate şi
sănătate, informaţii privind evenimentele care au loc pe şantier, constatările efectuate şi deciziile luate.
Reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor:
Persoana aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi
reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor în muncă.
95
Risc datorat agenţilor periculoşi:
Reprezintă probabilitatea ca un agent periculos să afecteze negativ starea de sănătate în condiţiile utilizării
lui şi/sau expunerii la acesta.
Risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională:
Combinaţie între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii într-o situaţie
periculoasă.
Sarcină de muncă:
Totalitate a acţiunilor care trebuie efectuate de executant prin intermediul mijloacelor de producţie pentru a
realiza scopul sistemului de muncă.
Securitate tehnică:
Stare a echipamentelor tehnice implicate în procesul de producţie în care este exclusă acţiunea factorilor
de risc proprii mijloacelor de muncă asupra executantului.
Semnalizare de securitate şi/sau sănătate:
Semnalizarea care se referă la un obiect, o activitate sau o situaţie determinată şi furnizează informaţii ori
cerinţe referitoare la securitatea şi/sau sănătatea la locul de muncă, printr-un panou, o culoare, un semnal
luminos ori acustic, o comunicare verbală sau un gest-semnal, după caz.
Semnal de interzicere:
Semnalul prin care se interzice un comportament care ar putea atrage sau cauza un pericol.
Semnal de avertizare:
Semnalul prin care se avertizează asupra unui risc sau a unui pericol .
Semnal de obligativitate:
Semnalul prin care se indică adoptarea unui comportament specific.
Semnal de salvare sau de prim ajutor:
Semnalul prin care se dau indicaţii privind ieşirile de urgenţă, mijloacele de prim ajutor sau procedurilor de
salvare.
Semnal luminos:
Semnalul emis de un dispozitiv realizat din materiale transparente sau translucide, iluminate din interior ori
din spate, astfel încât să se creeze o suprafaţă luminoasă.
Semnal acustic:
Semnalul sonor codificat, emis şi difuzat de un dispozitiv realizat în acest scop, fără folosirea vocii umane
sau artificiale.
Semnalare a bolilor profesionale:
Procedura prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi profesională.
Serviciu intern de prevenire şi protecţie:
Totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în
întreprindere şi/sau unitate.
Servicii externe:
Persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să presteze servicii de protecţie şi
prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii.
Şantier temporar sau mobil:
Orice şantier în care se desfăşoară lucrări de construcţii sau de inginerie civilă, a căror listă neexhaustivă
este prevăzută în anexa nr. 1 din HG 300/2006.
96
Şef de şantier:
Persoana fizică desemnată de către antreprenor să conducă realizarea lucrărilor pe şantier şi să
urmărească realizarea acestora conform proiectului.
Subantreprenor (subcontractant):
Orice persoană fizică sau juridică care îşi asumă contractual faţă de antreprenor sarcina de a executa
lucrări de construcţii-montaj de specialitate , prevăzute în proiectul lucrării.
Stagiu de practică:
Instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii în care se pregătesc elevii, studenţii,
ucenicii, precum şi şomerii în perioada de reconversie profesională.
Securitate şi sănătate în muncă:
Ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea
procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane
participante la procesul de muncă.
Sistem de muncă:
Ansamblu constituit de unul sau mai mulţi executanţi şi mijloace de producţie care, având un scop de
realizat, interacţionează pe baza unui circuit informaţional, în anumite condiţii ale mediului de muncă.
Situaţie periculoasă:
Orice situaţie în care o persoană este expusă unui sau mai multor pericole de accidentare şi îmbolnăvire
profesională, capabil(e) să genereze risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire.
Solicitare (a omului în muncă):
Mobilizare a funcţiilor şi capacităţilor fizice şi psihofiziologice ca efect al acţiunii cerinţelor externe asupra
executantului, în funcţie de nivelul capacităţii sale de muncă.
Supraveghere a sănătăţii:
Supraveghere în scopul determinării stării de sănătate a unui angajat în urma expunerii la factorii de risc
specifici procesului de muncă.
Timp de muncă:
Întreaga perioadă în care angajatul se află la muncă, la dispoziţia angajatorului şi în exercitarea activităţii
sau a funcţiei sale, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare.
Utilizare a echipamentului tehnic:
Orice activitate care implică un echipament tehnic, cum ar fi pornirea, cât şi oprirea sa, funcţionarea,
transportarea, repararea, transformarea, întreţinerea, inclusiv curăţarea lui.
Valori limita de expunere:
Limitele de expunere la câmpuri electromagnetice care se bazează direct pe efectele cunoscute asupra
sănătăţii şi pe consideraţii biologice; respectarea acestor limite asigura protecţia lucrătorilor expuşi la
câmpuri electromagnetice împotriva oricărui efect nociv cunoscut asupra sănătăţii.
Valori de declanşare a acţiunii:
Nivelul parametrilor direct măsurabili, exprimaţi în termeni de intensitate a câmpului electric (E), de
intensitate a câmpului magnetic (H), de inducţie magnetică (B) şi de densitate a puterii (S), începând de la
care trebuie să fie luate una sau mai multe măsuri prevăzute în prezenta hotărâre; respectarea valorilor de
declanşare a acţiunii asigură respectarea valorilor limită de expunere relevante.
Vibraţie transmisă sistemului mână-braţ:
Vibraţia mecanică, în cazul în care este transmisă sistemului uman mână-braţ, care generează riscuri
pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, în special afecţiuni vasculare, leziuni osoase sau articulare,
afecţiuni neurologice sau musculare.
97
Vibraţie transmisă întregului corp:
Vibraţia mecanică, în cazul în care este transmisă întregului corp, care generează riscuri pentru sănătatea
şi securitatea lucrătorilor, în special lombalgie şi traumatisme ale coloanei vertebrale.
Zonă de securitate:
Zonă în care este exclusă producerea accidentelor şi/sau bolilor profesionale pentru executantul unei
sarcini de muncă.
Zone cu risc ridicat şi specific:
Acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente
sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate.
Zonă periculoasă:
Spaţiu în care se desfăşoară o activitate periculoasă. În particular, orice zonă din interiorul şi/sau împrejurul
unui echipament tehnic în care o persoană este expusă unui risc pentru securitatea sau sănătatea sa.
98

Suport Curs MSSM

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs MSSM

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONF UNIV DR GOLEA POMPILIU

EXPERT ING SORIN CHIRIŢĂ

CURS 1 Cadrul legislativ general al securităţii şi sănătăţii în

CURS 3 Criterii generale pentru evaluarea riscurilor

CURS 4 Organizarea activităţii de prevenire şi protecţie

CURS 5 Managementul actiunilor în caz de urgenţă: planuri de

CURS 6 Documente formalizate uzuale necesare desfăşurării

CURS 8 Noţiuni de ergonomie aplicabile în managementul

Cadrul legislativ general al securităţii şi sănătăţii în muncă

1.1 Elemente de legislaţie europeană în domeniul securităţii şi sănătăţii în

1.1. Elemente de legislaţie europeană în domeniul securităţii şi

1 ianuarie 1958 – intră în vigoare Tratatul de la Roma sau Tratatul de constituire a

Amendat printr-o serie de tratate ulterioare şi redenumit Tratatul de constituire

Statele Membre sunt de acord privind necesitatea promovării unor condiţii de

Acestea cred că o asemenea dezvoltare va rezulta nu numai din funcţionarea

Fără a prejudicia alte prevederi ale acestui Tratat şi în conformitate cu

În acest scop, Comisia va acţiona în strânsă legătură cu Statele Membre prin

Subsecţiunea III – Politica socială

Tratatul CEE se completează cu următoarele dispoziţii:

1. Statele membre acordă o atenţie specială încurajării îmbunătăţirilor, în special

2. Pentru a contribui la atingerea obiectivului prevăzut la primul paragraf,

Aceste directive vor evita impunerea unor constrângeri administrative,

(32) În Partea a Treia, Titlul III va fi înlocuit cu următorul text:

(33) Primul subparagraf al Articolului 118a(2) va fi înlocuit cu următorul text:

"2. Pentru a contribui la atingerea obiectivului prevăzut în primul paragraf, Consiliul,

Legislaţia Uniunii Europene este constituită din următoarele categorii de

Legislaţia primară a UE are aplicabilitate generală şi este obligatorie pentru

- Tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (ECSC/CECA);

- Tratatul de la Roma, cu modificările aduse prin Actul Unic European;

- Tratatul de la Maastricht ş.a.

Legislaţia secundară este compusă din următoarele tipuri de acte:

- directive – documente obligatorii în ceea ce priveşte rezultatele care

- decizii – documente obligatorii pentru persoanele juridice cărora li

- recomandări şi opinii – documente care nu au caracter de

 Este cea mai importantă directivă derivată din art.118A;

 Obiectivul său este de a introduce măsuri de încurajare a îmbunătăţirii

 Directiva se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice cât şi

 Directiva nu se aplică acolo unde caracteristicile particulare anumitor

Conţinutul Directivei – Cadru:

SECŢIUNEA I – PREVEDERI GENERALE

SECŢIUNEA II – OBLIGAŢIILE ANGAJATORILOR

SECŢIUNEA III – OBLIGAŢIILE LUCRĂTORILOR

SECŢIUNEA IV – ALTE PREVEDERI

(1) În cadrul răspunderilor sale, angajatorul ia măsurile necesare pentru protecţia

Angajatorul trebuie să vegheze la adaptarea acestei măsuri, ţinând seamna de

(1) Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei, în temeiul articolului 118a din

(3) Dispoziţiile prezentei directive se aplică integral tuturor domeniilor

Directiva Cadru nr.89/391/CEE

1. Directiva Consiliului 89/654/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate

2. Directiva Consiliului 89/655/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate

3. Directiva Consiliului 89/656/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate

4. Directiva Consiliului 90/269/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate

5. Directiva Consiliului 90/270/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate

6. Directiva 2004/37/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de

7. Directiva 2000/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia

8. Directiva Consiliului 92/57/CEE privind prescripţiile minime de securitate şi

9. Directiva Consiliului 92/58/CEE cu privire la prescripţiile minime de

10. Directiva Consiliului 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru

11. Directiva Consiliului 92/91 cu privire la prescripţiile minime vizând ameliorarea

12. Directiva Consiliului 92/104/CEE cu privire la prescripţiile minime vizând

13. Directiva Consiliului 93/103/CEE cu privire la prescripţiile minime de securitate

15. Directiva 99/92/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului privind

16. Directiva 2002/44/CE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate