1.1.

Principalele acte normative care reglementează protecţia muncii

Legislaţia de protecţia muncii cuprinde totalitatea legilor care reglementează

drepturile şi obligaţiile angajatorilor şi angajaţilor în ce priveşte procesul de
muncă.

Principiile fundamentale ale legislaţiei muncii sunt descrise şi dezvoltate în acte

normative.

Actele normative care reglementează protecţia muncii în România sunt:

 Constituţia României – reglementează munca şi protecţia socială a muncii în

articolul (38), care spune că:
- Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, Alegerea profesiei şi alegerea locului
de muncă sunt libere.
- Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţia muncii
privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi tinerilor,
instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de
odihnă plătit, etc.
- Durata normală a zilei de muncă este, în medie, de cel mult 8 ore.
- Pentru muncă egală femeile au acelaşi salariu cu bărbaţii.

 Codul Muncii – stabileşte drepturile şi obligaţiile angajaţilor şi angajatorilor

reglementând raporturile reciproce dintre angajaţi şi angajatori, Codul muncii
cuprinde în principal:
- Reglementările contractului colectiv de muncă şi acelui individual;
- Regulamentul de ordine interioară;
- Reglementarea timpului de muncă şi a celui de odihnă;
- Munca femeilor şi a tinerilor;
- Jurisdicţia muncii şi răspunderile materiale.

 Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 – este actul normativ în baza căruia se
desfăşoară întreaga activitate de protecţia muncii în România. Are rolul de lege
fundamentală în realizarea securităţii muncii, având cel mare nivel de
aplicabilitate.

 Normele de protecţia muncii (generale şi specifice) reglementează conduita

oamenilor în anumite comunităţi . Se definesc ca o măsură legislativă de
realizare a securităţii muncii şi conţin prevederi cu caracter obligatoriu prin care
se urmăreşte crearea condiţiilor de evitare a oricărui accident în procesul muncii.
- Normele generale de protecţia muncii – cuprind principalele măsuri pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale , având ca scop
eliminarea sau diminuarea factorilor de risc. Asigură cadrul general pentru
elaborarea normelor specifice şi a instrucţiunilor de protecţia muncii.
Respectarea acestor norme este obligatorie pentru toate unităţile din economie
care intră sub incidenţa Legii protecţiei muncii nr. 90/1996.
- Normele specifice de protecţia muncii – stabilesc măsurile ce trebuie luate
pentru a crea condiţii de lucru sigure într-un anumit domeniu, pentru evitarea
riscurilor de îmbolnăvire profesională şi de accidentare, de eliminare a factorilor
de risc, pentru un anumit domeniu de activitate.

 Normele metodologice – stabilesc procedurile de aplicare a legilor şi

hotărârilor guvernamentale şi au ca obiect:
- Autorizarea funcţionării persoanelor juridice din punctul de vedere al
protecţiei muncii;
- Certificarea calităţii echipamentului individual de protecţia muncii;
- Certificarea calităţii echipamentelor tehnice din punctul de vedere al
protecţiei muncii;
- Comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea şi evidenţa accidentelor
de muncă şi a bolilor profesionale.;
- Finanţarea cheltuielilor pentru realizarea măsurilor de protecţia muncii..

 Normativele cadru de acordare şi utilizare a echipamentului de protecţia

muncii – stabilesc criteriile generale de acordare şi utilizare a echipamentului
individual de protecţia muncii în funcţie de factorii de risc de accidentare şi de
îmbolnăvire profesională de la fiecare loc de muncă.

 Standardele de securitate a muncii – sunt acte juridice care reglementează

aspectele de protecţie a muncii vizând produsele şi anume: terminologia,
principiile constructive, cerinţele, metodele de măsurare. Standardele sunt
documente stabilite prin consens, sunt aprobate de organisme recunoscute
cuprinzând: terminologii, linii directoare, caracteristici şi care au ca scop să
realizeze un maximum de ordine într-un context dat.
1.2. Legea protecţiei muncii

Protecţia muncii reprezintă un ansamblu de activităţi instituţionalizate care au ca

scop asigurarea celor mai bune condiţii de desfăşurare a procesului de muncă,
apărarea vieţii, a integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor implicate în
procesul de muncă.

În România activitatea de protecţia muncii este legiferată prin Legea protecţiei

muncii nr. 90/1996, republicată în 2001 şi prin Normele de aplicare ale acesteia.

Ea îndeplineşte rolul de lege fundamentală pentru asigurarea securităţii si

sănătăţii în muncă, fiind din acest punct de vedere elementul generator pentru
toate prevederile normative cu caracter de protecţia muncii, indiferent că acestea
se regăsesc în actele componente ale legislaţiei de bază sau conexe (cu
excepţia prevederilor din Constituţie şi Codul muncii).
În virtutea rolului menţionat, Legea protecţiei muncii îndeplineşte o serie de
funcţii, care asigură caracterul unitar al sistemului legislativ al protecţiei muncii şi
al modului său de aplicare, astfel:
 stabilirea principiilor de prevenire;
 trasarea cadrului general pentru întregul proces de legiferare în domeniul
protecţiei muncii;
 trasarea cadrului general pentru modul de desfăşurare şi organizare a activităţii
de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.

Legea nr. 90/1996 are cel mai mare nivel de aplicare, fiind obligatorie la nivelul
întregii economii naţionale, respectiv în toate unităţile în care se desfăşoară
procese de munca utilizându-se personal angajat printr-una din formele
prevăzute de lege. în acest sens, în articolul 2(1) se stipulează că dispoziţiile
sale se aplica persoanelor juridice, precum si persoanelor fizice, care utilizează
în activitatea lor salariaţi şi alte persoane prevăzute de lege.

În acelaşi articol se definesc „persoana juridică”, respectiv „persoana fizică”,

astfel: „... agenţii economici din sectorul public, privat si cooperatist, inclusiv cu
capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României; autorităţile si
instituţiile publice, precum si agenţii economici români care efectuează lucrări cu
personal român pe teritoriul altor ţări, în baza unor convenţii internaţionale sau
contracte bilaterale; asociaţiile, fundaţiile si organizaţiile nonprofit, respectiv
membrii asociaţiilor familiale constituite cu respectarea prevederilor legale,
persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente şi persoanele
fizice care angajează personal prin încheierea unui contract individual de muncă
sau prin încheierea unei convenţii civile de prestări de servicii, potrivit legii”.

În strânsã corelaţie cu cele menţionate, Legea nr. 90/1996 detaliază categoriile

de persoane beneficiare ale măsurilor de protecţie a muncii: salariaţii, membrii
cooperatori, persoanele angajate cu convenţii civile, elevii, studenţii şi ucenicii în
perioada practicii profesionale.

Ca structură, Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 cuprinde şapte capitole, al

căror conţinut asigură acoperirea tuturor problemelor de bază ale organizării şi
desfăşurării activităţii practice de prevenire a riscurilor profesionale:

Capitolul I - dispoziţii generale, cu privire la nivelul de aplicabilitate, persoanele

beneficiare, organele administraţiei de stat cu atribuţii de organizare, coordonare
si control, modul de emitere al normelor de securitate a muncii, includerea de
prevederi de protecţie a muncii în contractele colective şi individuale de muncă,
în regulamentele de organizare ale unităţilor, în convenţiile internaţionale şi
contractele bilaterale, obligativitatea obţinerii autorizaţiei de funcţionare a
agenţilor economici din punctul de vedere al protecţiei muncii, modul de finanţare
a activităţii preventive, etc.;
Capitolul II – echipamente tehnice, echipamentul individual de protecţie şi de
lucru, alimentaţia de protecţie si materiale igienico-sanitare: definiţii, cerinţe de
securitate, mod de acordare al acestora;
Capitolul III - obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii, ale
conducerii persoanei juridice şi ale persoanei fizice, ale organizatorilor şi
conducătorilor proceselor de muncă şi ale executanţilor;
Capitolul IV - coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii: atribuţiile
principale ale Ministerului Muncii, Familiei si Egalităţii de şanse, funcţiile
autorizate ale inspectorilor de muncă şi obligaţiile acestora;
Capitolul V - accidentele de muncă şi bolile profesionale: definire, elemente,
comunicare, raportare, cercetare, evidenţă;
Capitolul VI - răspunderi: răspunderea în cazul încălcării dispoziţiilor legale
privitoare la protecţia muncii: disciplinară, administrativă, materială, civilă, penală
(mod de constatare şi sancţionare);
Capitolul VII - dispoziţii tranzitorii şi finale: cerinţe legate de intrarea în vigoare a
legii, definiţii, acte juridice abrogate.
Instituþiile statului care coordoneazã întreaga activitate în domeniul protecþiei muncii ºi
sarcinile acestora sunt redate în schema urmãtoare:

1.3. Norme de igiena muncii

Igiena muncii este o latură importantă a protecţiei muncii. Condiţiile în care se desfăşoară
procesul de muncă au o mare influenţă asupra stării de sănătate a omului şi de asemenea
influenţează capacitatea de muncă a acestuia.

1.3.1. Igiena locului de muncă şi igiena personală – se referă la:

a) igiena corporală trebuie menţinută pentru a evita producerea de iritaţii,

dermatoze, infecţii şi se realizează prin spălarea repetată a mâinilor; duşuri şi
băi, respectiv purtarea unui echipament de protecţie curat.;
b) igiena hainelor (îmbrăcămintea şi încălţămintea sunt importante pentru că
asigură confortul în timpul procesului de muncă);
c) igiena alimentaţiei este necesară pentru prevenirea infecţiilor , a bolilor
digestive, etc.;
d) regimul de odihnă este necesar pentru refacerea energiei consumate în timpul
muncii;
e) igiena încăperilor se referă la curăţenia locului de muncă precum şi la
microclimatul industrial.

1.3.2. Microclimatul industrial

Reprezintă starea climatică a încăperilor de lucru determinată de temperatură,

umiditate şi curenţi de aer.
Pentru a putea analiza un climat industrial trebuie să se cunoască:
 procesul tehnologic;
 factorii de risc ce influenţează microclimatul industrial.
Clasificarea factorilor de risc după natura lor:
o chimici – substanţe periculoase
o biologici – viruşi, bacterii
o fizici – curenţi de aer, temperatură, umiditate

1.3.2. Ventilaţia, iluminatul industrial, zgomotele şi vibraţiile

Ventilaţia – constă în reîmprospătarea continuă a aerului dintr-un spaţiu

închis cu scopul de a îndepărta noxele chimice , a crea un microclimat
corespunzător prin aducerea unui flux de aer curat.

Clasificarea ventilaţiei:
în funcţie de instalaţiile utilizate:
o ventilaţie naturală (organizată şi neorganizată);
o artificială (folosirea de ventilatoare).
în funcţie de zona ventilată:
o ventilaţie generală, parţială, locală, combinată.

Iluminatul – condiţiile pe care trebuie să le respecte un ilumunat corespunzător

sunt:
o repartizarea uniformă a luminii la locul de muncă;
o iluminarea corespunzătoare a spaţiilor de lucru.
Clasificarea iluminatului:
în funcţie de natura sa: iluminat natural şi artificial
în funcţie de zonele de iluminare: general, local şi mixt.

Zgomotele – reprezintă un amestec de sunete cu frecvenţe şi intensităţi variate ,

fără armonie care afectează neplăcut auzul putând provoca leziuni ale urechii.
Dacă zgomotele durează mai mult timp au o acţiune dăunătoare asupra
organismului, duc la scăderea capacităţii de muncă, la oboseală şi în consecinţă
pot provoca accidente.

Vibraţiile – sunt oscilaţii mecanice de frecvenţă mare ce sunt produse de către

corpuri solide supuse unor perturbaţii. Acestea afectează întreg corpul uman şi
produc boala de trepidaţie ce se manifestă prin ameţeli, greţuri, palpitaţii, dureri
ale membrelor, etc

1.3.4. Materiale igienico-sanitare şi alimentaţia de protecţie

Materialele igienico sanitare - sunt materiale folosite ca mijloace de igienă

individuală cu scopul de a preveni îmbolnăvirile profesionale. Astfel de materiale
sunt distribuite gratuit muncitorilor pentru asigurarea protecţiei şi igienei
individuale.
Alimentaţia de protecţie – este o alimentaţie suplimentară care poate să conducă
la creşterea rezistenţei organismului dacă noxele de la locul de muncă nu
depăşesc limitele maxim admise.
o Alimentaţia suplimentară, de protecţie, se acordă obligatoriu şi gratuit
personalului muncitor care lucrează în condiţii vătămătoare şi grele, conform
legislaţiei în vigoare.

1.4. Protecţia şi stingerea incendiilor (PSI)

Incendiile sunt fenomene de ardere a unor bunuri materiale, în urma cărora se
pot produce accidente cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale
însemnate.
Principalele cauze ale incendiilor sunt următoarele:
o energia electrică – scurtcircuite, scântei, descărcări electrice, etc.;
o acţiuni mecanice ce produc scântei sau supraîncălziri;
o energia termică – corpuri metalice încălzite ce vin în contact cu materiale
combustibile;
o focuri deschise;
o corpuri incandescente – metale incandescente, focuri deschise, cărbuni aprinşi,
ţigări aprinse;
o energia solară – raze solare concentrate în focarul unor obiecte din sticlă.

Prevenirea incendiilor – are la bază înlăturarea cauzelor care le produc.

Principalele măsuri ce pot fi luate pentru a preveni incendiile sunt:
O măsuri tehnice – protecţia instalaţiilor electrice, izolarea corpurilor
incandescente, folosirea substanţelor ignifuge, etc.;
o măsuri organizatorice – interzicerea fumatului în locurile cu pericol de
incendiu, atenţionarea cu panouri şi afişe asupra pericolului de incendiu,
instruirea formaţiilor de pompieri voluntari;
o măsuri pentru prevenirea extinderii incendiilor – compartimentarea clădirilor
prin pereţi şi planşee rezistente la foc, prevederea construcţiilor cu perdele de
apă ce intră în funcţiune la declanşarea incendiului, etc.

1.5. Drepturile şi îndatoririle salariaţilor

În cadrul unităţilor unde îşi desfăşoară activitate, salariaţii au anumite drepturi
şi îndatoriri, cum sunt:

Drepturi:
o să ocupe un loc de muncă conform cu calificarea şi cu nevoile unităţii;
o să fie retribuiţi în raport cu cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii;
o să fie promovaţi în muncă în funcţie de pregătirea profesională, experienţa şi
rezultatele muncii;
o să beneficieze de drepturile de asigurare socială (ajutoare materiale, pensii);
o să beneficieze de locuri de muncă unde sunt asigurate condiţiile de protecţie
a muncii;

Îndatoriri:
o să respecte regulamentul de ordine interioară;
o să efectueze activităţi potrivit pregătirii profesionale şi nevoilor unităţii;
o să respecte programul de lucru;
o să respecte ordinea şi disciplina la locul de muncă;
o să respecte normele de conduită în colectivul de muncă;
o să respecte normele de protecţie a muncii.

1.6. Încadrarea în muncă a salariaţilor

Încadrarea în muncă a salariaţilor se face în conformitate cu prevederi ale
legislaţiei muncii cum ar fi:
o Verificarea pregătirii profesionale şi un examen medical;
o Încheierea unui contract de muncă individual, în scris – în care sunt prevăzute
drepturile şi obligaţiile angajatului şi posibilităţile de desfacere a contractului de
muncă din iniţiativa angajatului sau a angajatorului;
o Semnarea unui contract colectiv de muncă, prin care se stabilesc măsurile pe
care angajatorul şi angajaţii se obligă să le ia pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
muncă.

1. 7. Timpul de muncă şi de odihnă

Legislaţia de protecţie a muncii cuprinde prevederi cu privire la timpul de muncă
şi de odihnă al angajaţilor. Iată câteva prevederi ale legii în acest sens:
o În medie se prestează 8 ore de muncă pe zi iar în condiţii grele, periculoase
sau vătămătoare . numărul de ore lucrate zilnic se reduce fără scăderea
remuneraţiei, pentru tinerii sub 16 ani ziua de muncă va avea 6 ore;
o Munca de noapte nu va depăşi 8 ore şi se va acorda un spor de salariu
prevăzut în contractul colectiv de muncă;
o În cursul programului de lucru se acordă o pauză de masă de o jumătate
de oră care nu se include în durata de lucru;
o Anual se acordă concediu de odihnă plătit, de o durată reglementată de
legislaţia muncii.

1.8. Evaluare
 I Alegeţi răspunsurile corecte din variantele date:

1. Principalele măsuri ce pot fi luate pentru a preveni incendiile sunt:

a) protecţia instalaţiilor electrice
b) izolarea corpurilor reci
c) folosirea substanţelor insecticide
d) interzicerea fumatului în locurile cu pericol de incendiu
e) instruirea personalului
2. Cauze ale incendiilor sunt următoarele:
a) scurtcircuite, scântei
b) focuri deschise
c) zgomote, vibraţii
d) viruşi, bacterii
e) corpuri incandescente
3. Zgomotele reprezintă:
a) substanţe periculoase
b) sunete cu frecvenţe şi intensităţi variate care
afectează neplăcut auzul
c) oscilaţii mecanice cu frecvenţă mare, produse de
corpuri solide supuse perturbaţiilor
d) microclimat corespunzător prin aducerea unui flux de
aer curat
e) starea climatică a încăperilor de lucru
4. Factorii de risc care influenţează microclimatul industrial sunt:
a) substanţe periculoase
b) alimentaţia de protecţie
c) viruşi, bacterii
d) temperatură, umiditate
e) zgomote, vibraţii
5. Instituţiile centrale ale statului care coordonează activitatea din domeniul
protecţiei muncii sunt:
a) Ministerul Educaţiei şi Cercetării
b) Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii şanselor
c) Ministerul Economiei şi Finanţelor
 d) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile
e) Ministerul Sănătăţii Publice

Il. Scrieţi în dreptul fiecărui enunţ (a, b, c, d, e ) litera A, dacă apreciaţi că

enunţul este adevărat şi litera F, dacă apreciaţi că enunţul este fals.

a Pentru tinerii sub 16 ani ziua de muncă va avea 8 ore

b Munca de noapte nu va depăşi 8 ore şi pentru aceasta se va acorda un

spor la salariu.
c în cursul programului de lucru se acordă o pauză de masă de o oră şi
jumătate care se include în durata de lucru.
d Lunar salariaţii au dreptul la concediu de odihnă plătit, care are o
durată reglementată de legislaţia muncii.
e La încadrarea în muncă se încheie un contract de muncă individual.

Rezultate
l
1 a, d, e
2 a, b, e
3 b
4 a, e, d
5 b, e
Il

a F
b A
c F
d F
e A

2.1. Tipuri de instructaje de protecţia muncii

Instruirea în domeniul protecţiei muncii este parte componentă a pregătirii
profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de
securitate a muncii.

Pregătirea generală în domeniul protecţiei muncii se realizează în învăţământul

tehnic (preuniversitar şi universitar), iar pentru persoanele juridice sau fizice prin
instructajul de protecţia muncii.

Instructajul de protecţia muncii pentru persoanele juridice şi fizice se realizează

în trei etape, astfel:
1. Instructajul introductiv general;
2. Instructajul la locul de muncă;
3. Instructajul periodic.

2.1.1. Instructajul introductiv general

Acest tip de instructaj se face:

o Persoanelor nou-încadrate în muncă;
o Persoanelor transferate de la o unitate la alta;
o Persoanelor venite în unitate prin detaşare;
o Elevilor şi studenţilor aflaţi în practica profesională;
o Persoanelor aflate în perioada de probă în vederea angajării.

Scopul instructajului introductiv general – este de a informa despre activităţile

specifice unităţii respective şi despre principalele măsuri de protecţie a muncii ce
trebuie respectate în timpul lucrului.

Locul de desfăşurarea al instructajului – cabinetul de protecţia muncii sau alte

spaţii special amenajate în acest scop.

Cine face instructajul – persoane cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul

protecţiei muncii (ingineri, tehnicieni, maiştri) care sunt numiţi prin decizie a
conducerii unităţii să facă acest lucru

Durata instructajului – depinde de specificul activităţii, de complexitatea

proceselor tehnologice, de gradul de mecanizare şi automatizare şi de nivelul de
pregătire al persoanelor ce urmează a fi instruite.

Conţinutul instructajului introductiv general va aborda , în general, următoarele

probleme:
o Riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională ce sunt specifice unităţii
respective;
o Legislaţia de protecţia muncii în vigoare;
o Consecinţele nerespectării legislaţiei de protecţia muncii.
Conţinutul instructajului introductiv general de protecţia muncii şi durata acestuia
se vor stabili de către persoanele care au atribuţii în acest sens, după se au fost
aprobate de conducerea unităţii.

La finalul perioadei de instructaj persoanele instruite vor fi verificate prin

aplicarea unor teste, iar rezultatul acestei verificări va fi consemnat în fişa de
instructaj.

Nu vor putea fi angajate persoanele care nu şi-au însuşit cunoştinţele din

instructajul general de protecţia muncii !

2.1.2. Instructajul la locul de muncă

Se face după efectuarea instructajului introductiv general.

Scopul instructajului la locul de muncă – este de prezentare a riscurilor

specifice, a măsurilor de prevenire a accidentelor la locul de muncă unde a fost
repartizată persoana instruită

Pentru cine se face instructajul la locul de muncă - pentru persoane nou angajate
sau pentru persoane transferate de la un alt loc de muncă din cadrul aceleiaşi
unităţi, în grupe de maximum 30 de persoane.

Cine face instructajul – conducătorul direct al locului de muncă respectiv.

Durata instructajului – depinde de complexitatea utilajului sau a locului de muncă

dar, nu va fi mai mică de 8 ore. Durata se stabileşte de şeful compartimentului
respectiv împreună cu şeful compartimentului de protecţia muncii.

Conţinutul instructajului – are la bază prevederile normelor specifice de

securitate a muncii, precum şi instrucţiunile proprii elaborate pentru locul de
muncă la care va lucra persoana instruită. Instructajul va cuprinde:
o informaţii despre riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice
locului de muncă;
o prevederile normelor specifice de securitatea muncii şi ale instrucţiunilor
proprii.

Instructajul la locul de muncă cuprinde în mod obligatoriu demonstraţii practice

privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura

Scopul instructajului periodic – este aprofundarea normelor de protecţia muncii.

Va fi completat obligatoriu cu demonstraţii practice.
Cine face instructajul – acest instructaj este făcut de către conducătorul de
muncă respectiv (inginer, tehnician, maistru, şef de echipă).

Intervalul dintre două instructaje – se va stabili prin instrucţiuni proprii în funcţie

de condiţiile locului de muncă, dar nu va fi mai mare de şase luni. Pentru
personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instructaje periodice va fi
de 12 luni.

Există cazuri în care e necesar să se efectueze instructaj periodic suplimentar.

Aceste situaţii sunt următoarele:
o după o lipsă mai mare de 30 de zile din producţie;
o la modificarea procesului tehnologic sau schimbarea utilajelor şi sculelor;
o când apar modificări la normele de protecţia muncii;
o la reluarea activităţii după un accident de muncă;
o în cazul executării unor lucrări speciale.

2.1.4. Fişa de instructaj de protecţia muncii

Instructajele de protecţia muncii (introductiv general, la locul de muncă şi

periodic) se vor consemna în mod obligatoriu în Fişa individuală de instructaj,
stabilită în model tipizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii şanselor, în
care se va indica:
o materialul predat;
o data şi durata instructajului.
Fişa de instructaj va fi semnată de cel instruit şi de persoana care a efectuat
instructajul. Fişa de instructaj se întocmeşte pentru personalul angajat
permanent, pentru personalul angajat cu convenţii civile sau detaşat, pentru
personalul angajat sezonier. Fişa de instructaj se păstrează la conducătorul
procesului de muncă.

Fişa de instructaj colectiv – se întocmeşte pentru vizitatorii în grup, conform unui

model tipizat elaborat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii şanselor.

Pentru personalul tehnic din institute de cercetări şi pentru delegaţii străine este
obligatorie prezenţa unei persoane din unitate care să-i însoţească, fără
necesitatea întocmirii fişelor de instructaj.

2.2. Instruirea în domeniul PSI

Instruirea personalului angajat în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor este o

parte componentă a pregătirii sale profesionale. Scopul acestei instruiri este
acela de însuşire a cunoştinţelor şi de formare a deprinderilor necesare pentru a
preveni şi stinge incendiile de la locul de muncă.
Tipuri de instructaje pentru prevenirea şi stingerea incendiilor:
1. Instructajul introductiv general;
2. Instructajul specific locului de muncă;
3. Instructajul periodic;
4. instructajul special (pe schimb, pentru lucrări periculoase, la conversia
profesională, pentru personal din afara instituţiei).

2.2.1. Instructajul introductiv general

Conţinut:
o acte normative ce reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor
şi acte normative specifice profilului unităţii respective;
o modul de organizare al activităţii de apărarea împotriva incendiilor la nivelul
unităţii;
o formele şi metodele specifice de prevenire şi stingere a incendiilor;
o mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor – din echiparea
construcţiilor, a instalaţiilor tehnologice şi modul lor de utilizare;
o modul de acţiune în cazul observării şi anunţării unui incendiu;
o acţiunile ce trebuie întreprinse după perceperea alarmei de incendiu.
Persoane participante la instructaj:
o persoane nou angajate pe baza unui contract, convenţie civilă, etc.;
o salariaţii transferaţi sau detaşaţi de la altă unitate;
o lucrătorii sezonieri, temporari, zilieri;
o elevii şi studenţii aflaţi în practica profesională.

Instructajul se va efectua pe grupe care vor avea maximum 20 de persoane.

Durata instructajului – nu va fi mai mică de 8 ore.

Persoanele instruite vor fi testate pentru a vedea care sunt cunoştinţele ce şi le-
au însuşit pe parcursul instructajului !

Nu vor fi admise la locurile de muncă persoanele care nu şi-au însuşit nivelul

minim de cunoştinţe prezentate în cadrul instructajului general !

2.2.2. Instructajul specific locului de muncă

Acest tip de instructaj se face după efectuarea instructajului introductiv general,

individual, de către conducătorului locului de muncă respectiv.

Instructajul specific locului de muncă conţine cunoştinţe referitoare la:

o caracteristicile fizico-chimice şi clasele de periculozitate ale substanţelor,
materialelor şi produselor utilizate la locul de muncă;
o cauzele potenţiale şi riscurile de incendiu şi/sau explozie specifice unui loc de
muncă;
o descrierea, funcţionalitatea şi modul de urmărire şi intervenţie la instalaţiile şi
sistemele de siguranţă ale maşinilor şi utilajelor de la locurile de muncă;
o conţinutul instrucţiunilor de apărare contra incendiilor şi a planurilor de
intervenţie specifice;
o descrierea, funcţionarea, amplasarea şi modul de acţionare a instalaţiilor,
utilajelor, aparatelor, dispozitivelor şi mijloacelor de protecţie împotriva
incendiilor; sarcinile specifice care revin persoanei instruite pentru prevenirea
incendiilor, evacuarea persoanelor şi a bunurilor.

Durata instructajului – nu va fi mai mică de 8 ore, ce poate fi repartizată pe

durata perioadei de lucru de probă.

Problemele teoretice prezentate în timpul instructajului vor fi urmate, obligatoriu,

de demonstraţii practice

Nu vor putea fi angajate persoanele care nu şi-au însuşit cunoştinţele din

instructajul general de prevenire şi stingere a incendiilor ! incendiilor

2.2.3. Instructajul periodic

Acest tip de instructaj se face tuturor categoriilor de angajaţi.

Durata instructajului periodic este de cel puţin 2 ore .

Scopul instructajului – reîmprospătarea, completarea şi detalierea cunoştinţelor

dobândite prin instructajul introductiv general şi prin instructajul la locul de
muncă.

Acest instructaj va avea o tematică anuală de instruire, se va realiza pe baza

unui grafic de instruire.

Tematica anuală de instruire este structurată de regulă, astfel:

o Actele normative care reglementează activitatea de apărare împotriva
incendiilor;
o Obligaţiile generale şi specifice ce revin fiecărei categorii de salariaţi;
o Riscul de incendiu, cauzele potenţiale de incendiu, normele, măsurile de
prevenire a incendiilor;
o Descrierea, funcţionarea, întreţinerea şi modul de utilizare a tuturor
sistemelor de protecţie împotriva incendiilor aflate în dotare;
o Modul de a acţiona al salariaţilor în cadrul echipelor de intervenţie,. în caz de
incendiu la antrenamente şi exerciţii practice.

Intervalul dintre două instructaje periodice se stabileşte ţinând seama de

următoarele:
o Cel mult 1 lună (30 de zile) pentru personalul muncitor cu funcţii operative;
o 1 – 3 luni pentru personalul care lucrează direct la aparate, utilaje, instalaţii
tehnologice (tehnicieni, maiştri, subingineri, ingineri), personalul din laboratoare;
o 3 - 6 luni pentru personalul tehnic – administrativ, de întreţinere şi reparaţii,
investiţii, transport, precum şi pentru cei care lucrează în instituţii publice.;
o 1 – 6 luni pentru personalul tehnic administrativ care are atribuţii de
organizare, conducere şi control, pentru cei din structura autorităţilor publice
locale şi ale administraţiei publice centrale şi altor instituţii ale statului.

Instructajul periodic este obligatoriu în următoarele situaţii:

o după o lipsă mai mare de 30 de zile de la locul de muncă;
o la modificarea procesului tehnologic sau la introducerea unor tehnologii noi;
o la reluarea activităţii după un eveniment negativ (incendiu, explozie,
calamitate naturală, avarie);
o când au apărut modificări ale legislaţiei specifice domeniului apărării
împotriva incendiilor.

Cine efectuează instructajul:

o conducătorul locului de muncă – pentru muncitori;
o şefii de compartimente pentru personalul încadrat pe funcţii tehnice şi
administrative;
o conducătorul tehnic pentru şefii de secţii, sectoare, compartimente,
departamente.

În timpul desfăşurării instructajului periodic se va pune accent pe demonstraţiile

practice, salariaţii vor fi antrenaţi în efectuarea unor operaţiuni specifice.

Anual se va face o verificare a cunoştinţelor legate de protecţia împotriva

incendiilor , pe bază de teste, iar rezultatele vor fi consemnate în fişă individuală
de instructaj.
Nu vor fi admise la locurile de muncă persoanele care nu şi-au însuşit
cunoştinţele minime prezentate în cadrul instructajelor generale.

2.3. Declararea, cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă

Orice persoană care a luat cunoştinţă de producerea unui accident de muncă

este obligată să înştiinţeze despre accident pe conducătorul locului de muncă
respectiv, iar acesta pe conducătorul unităţii.

în situaţia producerii unor accidente soldate cu invaliditate sau deces, sau al

accidentelor colective, se vor informa imediat organele teritoriale competente ale
Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii şanselor, Ministerului de Interne şi
Procuraturii.

La locul accidentului, nu trebuie modificată starea de fapt rezultată din

producerea accidentului în afară de cazul în care menţinerea acesteia ar putea
conduce la producerea unor alte accidente, ar periclita viaţa accidentaţilor sau
securitatea unităţii economice. Se vor face schiţe şi fotografii ale locului
accidentului în situaţia în care este necesar să se facă unele modificări.

Accidentele de muncă trebuie cercetate pentru a se putea stabili următoarele:

o Cauzele şi împrejurările în care a avut loc accidentul respectiv;
o Normele de protecţia muncii ce au fost încălcate;
o Care sunt persoanele ce răspund de încălcarea normelor de protecţia muncii;
o Persoana fizică sau juridică la care se înregistrează accidentul;
o Care sunt măsurile ce se vor lua pentru a preveni alte accidente de acelaşi
fel;
o Sancţiunile care s-au aplicat.

Cercetarea accidentelor de muncă este efectuată de:

o Inspectoratele teritoriale de muncă;
o Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale – în cazul accidentelor colective sau
a celor care au cauzat avarii şi explozii.

Organele abilitate de lege vor întocmi procese verbale cu privire la accidentul

produs iar persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul va
completa „Formularul de înregistrare a accidentului de muncă (FIAM)” care este
tipizat.
o Acest formular se completează pentru fiecare persoană accidentată şi
constituie documentul de declarare oficială a accidentului de muncă.

În cadrul unităţii respective se va ţine evidenţa accidentelor ce vor fi înregistrate

în registre tipizate speciale.
 2.4. Evaluare

Alegeţi răspunsurile corecte din variantele date:

1. Instructajul introductiv general pentru prevenirea şi stingerea incendiilor are

o durată de :
a) cel puţin 2 ore
b) minimum 8 ore
c) 1 zi pe lună
d) 1 zi pe an
e) cel mult 2 ore
2. Instructajul periodic pentru prevenirea şi stingerea incendiilor are o
durată de :
a) cel puţin 2 ore
b) minimum 8 ore
c) 1 zi pe lună
d) 1 zi pe an
e) cel mult 2 ore
3. Instructajul specific locului de muncă pentru prevenirea şi stingerea
incendiilor se face:
a) în grupe de minim 20 de persoane
b) în grupe de maxim 20 de persoane
c) individual
d) colectiv
e) prin demonstraţii practice
4. Fişa individuală de instructaj de protecţia muncii cuprinde:
a) titlul materialului predat
b) data instructajului
c) rezumatul instructajului
d) lista cu riscurile locului de muncă
e) durata instructajului
5. Cercetarea accidentelor de muncă este efectuată de:
a) conducătorul unităţii
b) conducătorul locului de muncă
 c) Inspectoratele teritoriale de muncă
d) Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii şanselor
e) Ministerul Sănătăţii Publice
6. Instructajul periodic suplimentar de protecţia muncii se efectuează în
următoarele situaţii:
a) după o lipsă mai mare de 30 de zile de la locul de
muncă
b) la modificarea procesului tehnologic sau la
schimbarea sculelor
c) când apar modificări la normele de protecţia muncii
d) la reluarea activităţii după un accident de muncă
e) în cazul executării unor lucrări speciale
7. Instructajul periodic pentru prevenire şi stingerea incendiilor este
obligatoriu în următoarele situaţii:
a) după o absenţă mai mare de 30 de zile de la locul de
muncă
b) la pierderea fişei de instructaj de protecţia muncii
c) la modificarea procesului tehnologic
d) după un concediu de 20 de zile
e) la reluarea activităţii după un eveniment negativ
8. Instructajul introductiv general de protecţia muncii se face:
a) persoanelor aflate în vizită în unitate
b) persoanelor nou încadrate în muncă
c) persoanelor transferate de la altă unitate
d) persoanelor venite în unitate prin detaşare
e) persoanelor angajate în unitate de 2 luni

Rezultate
Răspuns:
1 b
2 a
3 c, e
4 a, b, e
5 c, d
6 a, b, c, d, e
7 a, c, e
8 b, c, d
 3.1. Definirea accidentelor de muncă

Accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia

acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel
puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.

Boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei

meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici
caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe
sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.

De asemenea, sunt considerate accidente de muncă:

o accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau
unitate, cu permisiunea angajatorului;
o accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din
proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
o accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă
se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate
de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului
de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
o accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau
perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor
aferente stagiului de practică;
o accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună,
viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă
victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu;
o accidentul suferit de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuării practicii
profesionale;
o accidentul suferit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de
muncă la domiciliu şi invers.

Se consideră accident uşor acel accident care are drept consecinţe:

o leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri
medicale;
o care antrenează o incapacitate de muncă cu o durată mai mică de
3 zile.

3.2. Clasificarea accidentelor de muncă

Clasificarea accidentelor de muncă în raport cu urmările produse:

 o accidente care produc incapacitate temporară de muncă - determină
întreruperea activităţii lucrătorului pe o anumită perioadă, cu o durată de cel puţin
3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical ca fiind
urmare a accidentului produs.
o accident care produce invaliditate - determină pierderea totală sau parţială a
capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de
invaliditate, emisă de organele medicale în drept.
o accident mortal - presupune decesul accidentatului imediat sau după un
interval de timp, dacă acesta este confirmat, în baza unui act medico-legal, ca
fiind urmare a accidentului suferit
1. După numărul persoanelor accidentate:
o accident individual - dacă a fost accidentată o singură persoană
o accident colectiv - dacă au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi
timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment.
2. După natura cauzelor directe:
o accidente mecanice – se produc în urma acţiunilor fizice vătămătoare ale
obiectelor, uneltelor şi agregatelor utilizate în procesul de producţie, în urma
manipulării şi transportului necorespunzător al materialelor sau datorită
manevrelor greşite în cadrul sarcinilor de muncă
o accidente electrice – se produc prin acţiunea violentă şi vătămătoare a
curentului electric asupra omului
Accidentele electrice se clasifică în:
 electrocutări (şocul electric) – sunt accidente provocate de trecerea prin
corpul omenesc a unui curent electric de intensitate periculoasă; prin
electrocutare sunt vătămate organele interne
 electrotraumatisme – în care se încadrează celelalte accidente electrice şi
care produc de obicei vătămări externe
o accidente chimice – se produc în urma acţiunii vătămătoare a substanţelor
chimice asupra organismului şi sunt reprezentate de arsuri chimice ale pielii şi
intoxicaţii; pătrunderea substanţelor toxice, a gazelor sau vaporilor toxici în
organism poate avea loc prin piele, prin aparatul respirator sau tubul digestiv.

Din punct de vedere al profunzimii, arsurile se clasifică în trei grade, fiecare din
aceste grade având semne caracteristice:
 arsuri de gradul I – prezintă eritem (roşeaţă), edem, hipertermie, usturime;
 arsuri de gradul II – flictenă (băşică) albă, cu conţinut serocitrin (lichid alb-
gălbui) limpede, transparent, pete roşii accentuate, edem;
 arsuri de gradul III (cele mai grave) – escară (crustă) dermică totală, cu
epiderm şi derm distruse in totalitate, carbonizând musculatura şi chiar vasele.
Culoarea escarei variază de la alb la negru, în raport cu gradul de temperatură
care a provocat-o.

Intoxicaţiile pot fi:

 acute – când substanţa toxică pătrunde în organism într-un timp scurt,
simptomele de otrăvire manifestându-se imediat
 cronice - dacă substanţa toxică pătrunde în organism în cantităţi mici într-o
perioadă mai lungă de timp, provocând îmbolnăviri profesionale
o accidente termice – se datorează acţiunii vătămătoare a temperaturii ridicate
sau a temperaturii scăzute asupra organismului omenesc.

Consecinţele sunt producerea de arsuri termice sau degerături:

 arsurile pot fi cauzate de factori fizici (temperatura ridicată şi curentul
electric) sau chimici (soluţiile acide sau alcaline fierbinţi)
 şocul termic sau caloric – este cauzat de supraîncălzirea generală a corpului
în urma acţiunii intense a căldurii
 degerăturile – pot avea loc datorită temperaturilor scăzute, dacă procesul
tehnologic necesită muncă în exterior iarna sau în instalaţii frigorifice
o accidente prin iradiere

o accidente combinate
3. După natura leziunilor:
o contuzii, plăgi, înţepături, tăieturi, striviri
o arsuri
o entorse, fracturi, amputări
o intoxicaţii
o electrocutări
o leziuni multiple
4. După locul leziunii:
o la cap
o la trunchi
o la membrele superioare sau inferioare
o cu localizări multiple
5. După momentul în care se resimt efectele:
o cu efect imediat
o cu efect ulterior

3.3. Cauzele producerii accidentelor de muncă

Cauzele producerii accidentelor de muncă pot fi:

 de natură tehnică:
 starea tehnică necorespunzătoare a sculelor, utilajelor, instalaţiilor mecanice
sau electrice
 lipsa dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de control şi semnalizare sau
starea lor necorespunzătoare

 de natură organizatorică:

 organizarea necorespunzătoare a locului de muncă sau a procesului de
muncă, lipsa instructajului de protecţie a muncii
 condiţii necorespunzătoare a mediului de muncă
 lipsa echipamentului de protecţie sau utilizarea unui echipament degradat
 manipularea necorespunzătoare a materialelor, nerespectarea regulilor de
circulaţie la mijloacele de ridicat, de transport
 nerespectarea disciplinei în muncă şi a normelor de tehnică a securităţii
muncii

3.4. Primul ajutor în accidentele de muncă

Prin măsuri de prim ajutor se înţeleg îngrijirile care se dau unei victime în
primele momente după accidentare, cu scopul de a-i salva viaţa. Ele sunt urmate
de transportarea victimei către o unitate medicalã, întrucât primul ajutor trebuie
să se acorde de orice persoană din apropierea victimei

Competenţa salvatorului este limitată, dar absolut necesară şi de cele mai multe
ori suficientă.

În conformitate cu legislaţia actuală de protecţie a muncii, obligaţia de a asigura

securitatea şi sănătatea angajaţilor revine conducătorului unităţii. în acest
context, acesta are sarcina de a organiza şi dota punctele de prim ajutor în
cadrul unităţii. în cazul în care în unitate există servicii de medicină de
întreprindere, acestora le revine sarcina principală de a acorda primul ajutor.

Primul ajutor în caz de accidentare trebuie sa fie acordat la locul unde s-a produs
accidentul de către orice persoană care este pregătită pentru aceasta. Pentru
personalul medico-sanitar, acordarea primului ajutor la locul producerii unui
accident constituie o obligaţie profesională.

În scopul asigurării primului ajutor la locul de muncă, serviciile de protecţie a

muncii trebuie:
 să cunoască competenţele umane şi toate mijloacele tehnice disponibile
pentru a acţiona eficace în cazul producerii unui accident de muncă şi pentru a
limita consecinţele sale;
 să efectueze instructaje periodice de protecţie a muncii în scopul informării
salariaţilor cu privire la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională
specifice unităţii respective, detaliind pentru fiecare loc de muncă în parte;
 să formeze salvatori care să intervină rapid şi eficace în acţiunile de urgenţă
la locul de muncă, până la sosirea echipelor de specialitate;
 să organizeze periodic acţiuni de simulare a unor situaţii specifice de
accidentare, a acordării primului ajutor de către colegii de muncă formaţi ca
salvatori şi a transportului accidentaţilor, întrucât simpla instruire teoretică nu
este suficientă, fiind necesare aplicaţii practice şi antrenamente repetate.

Salvatorul de la locul de muncă este de neînlocuit întrucât el se găseşte la locul

şi în momentul producerii accidentului şi are cunoştinţele specifice necesare
despre natura acestuia. Cu cât numărul persoanelor instruite şi formate ca
salvatori pentru a acorda primul ajutor la locul de muncă este mai mare, cu atât
mai bine.
Acţiunile salvatorului în cazul producerii unui accident trebuie să se desfăşoare
în mai multe etape:
 analiza situaţiei: determinarea naturii accidentului prin interogarea martorilor
sau a victimei (dacă este posibil), cercetarea elementelor materiale semnificative;
 identificarea pericolelor imediate: dacă acestea pot fi înlăturate, se va implica
sau va ruga pe altcineva să o facă, iar dacă nu, va interzice accesul în zona
periculoasă şi va da alarma;
 examinarea victimei, identificarea riscurilor care persistă şi care pot conduce
la extinderea accidentării, protejarea victimei;
 stabilirea acţiunilor care trebuie realizate pentru înlăturarea riscurilor precum
şi a materialelor necesare în acest scop, fără a pune în acelaşi timp în pericol
securitatea salvatorilor sau a altor persoane; victima va fi deplasată numai dacă
există în continuare riscul de accidentare sau de agravare a condiţiei ei;
 anunţarea accidentului;
 acordarea primului ajutor;
 supravegherea victimei şi aşteptarea sosirii echipelor de specialitate;
 participă la transportul accidentatului.

3.4.1. Primul ajutor în cazul accidentelor mecanice

a. Hemoragia internă (victima este palidă, are pulsul şi respiraţia foarte dese
iar tensiunea arterială scăzută)
- victima va fi culcată într-un loc liniştit
- se iau măsuri pentru transportul acesteia la spital
b. Hemoragia externă – oprirea hemoragiei se face astfel:
- prin aplicarea unui garou strâns la încheietura superioară a membrului
rănit
- prin apăsarea pe traiectul vasului rupt şi anume mai sus de rană dacă
sângele este roşu aprins şi ţâşneşte (hemoragie arterială) şi mai jos dacă
sângele este roşu închis (hemoragie venoasă)
- prin apăsarea puternică a nării dacă hemoragia este nazală
c. Pansarea rănilor (plăgilor)
- se curăţă pielea din jurul rănii cu alcool sau tinctură de iod
- se îndepărtează murdăria din rană cu o faşă sau tifon înmuiată în apă bine
fiartă
- se toarnă pe rană apă oxigenată
- se acoperă rana cu pansament steril peste care se aşază vată şi totul se
strânge cu o faşă
d. Entorse şi luxaţii
- la entorse se aplică un pansament bine strâns pentru imobilizarea articulaţiei
- în cazul luxaţiilor imobilizarea se face cu ajutorul unor atele aşezate de o
parte şi de alta a locului în care capetele oaselor s-au deplasat
e. Fracturi
- ruperea unui os necesită o imobilizare imediată cu ajutorul unor atele lungi
care să depăşească ambele capete ale osului fracturat
- dacă se bănuieşte o fractură de coaste este suficientă imobilizarea printr-un
pansament compresiv circular în jurul întregului torace
- în cazul unei fracturi de coloană vertebrală imobilizarea se face prin aşezarea
victimei pe o placă rezistentă sau pe o targă , aşezat cu faţa în jos, după care
victima trebuie transportată de urgenţă la spital
f. Pătrunderea unui corp străin în ochi
- accidentatului i se ridică pleoapa şi dacă este posibil se îndepărtează corpul
străin cu o bucată de vată înmuiată în ceai de muşeţel

1.4.2. Primul ajutor în cazul accidentelor electrice

Se acordă doar după ce victima a fost scoasă din circuitul electric, prin
deconectarea instalaţiei de la sursa de curent:
- restabilirea respiraţiei prin manevre de respiraţie artificială (respiraţia “gură la
gură” sau “gură la nas”)
- restabilirea circulaţiei sângelui prin masajul regiunii inimii sau folosirea
defibrilatoarelor cardiace

3.4.3. Primul ajutor în cazul accidentelor chimice

a. Arsurile chimice
- pielea trebuie spălată imediat (pentru a se îndepărta substanţa cauzatoare)
cu o soluţie neutralizatoare: acidă (oţet), dacă arsura a fost provocată de o bază;
- bazică (bicarbonat de sodiu), dacă arsura a fost provocată de un acid
b. Intoxicaţiile cu substanţe toxice
- dacă accidentul este cauzat de inhalarea unor substanţe gazoase sau
volatile, intoxicatul se scoate imediat la aer curat, iar apoi se supraveghează
medical
- în cazul otrăvirilor, accidentatului trebuie să i se provoace vărsături, după
care acesta se va transporta la spital

3.4.4. Primul ajutor în cazul accidentelor termice

a. Arsurile termice
- arsurile de gradul I – ştergere cu alcool şi aplicarea unui strat subţire de
unguent
- arsurile de gradul II – flictenele nu trebuie sparte (pentru a nu se infecta), ci
trebuie acoperite cu o faşă uscată (eventual mai întâi peste ele se pulverizează
sulfamidă), după care accidentatul se transportă la spital
- arsurile de gradul III – se acoperă regiunea carbonizată cu un bandaj steril
sau cu un cearşaf curat şi se transportă de urgenţă la spital
b. Degerăturile se tratează în felul următor:
- se freacă zona afectată cu zăpadă şi se introduce accidentatul într-o cameră
rece
nu se administrează comprese calde, ceaiuri fierbinţi sau băi calde
3.5. Măsuri de prevenire a accidentelor de muncă

3.5.1 Accidentele mecanice

- măsuri de tehnica securităţii muncii (îngrădiri şi apărători de protecţie,
întreţinerea/verificarea/repararea/reglarea tuturor maşinilor şi utilajelor, utilizarea
sculelor corespunzătoare calitativ, aşezarea corespunzătoare a obiectelor pe
mijloacele de transport, etc)
- măsuri de organizare a muncii (evitarea obosirii muncitorilor, instruirea
temeinică a acestora pentru formarea deprinderilor corecte de muncă)
- măsuri de protecţie individuală şi instructaje periodice de protecţie a muncii
- măsuri de organizare a primului ajutor la locul de muncă

3.5.2. Accidente electrice

- aşezarea circuitelor de lucru la o înălţime la care să nu poată fi atinse
- micşorarea tensiunii de alimentare la valori care să fie nepericuloase
- legarea la pământ a carcasei tuturor utilajelor şi aparatelor electrice prin
intermediul unei instalaţii de legare la pământ a cărei rezistenţă electrică să fie
mult mai mică decât rezistenţa omului (curenţii de defect se vor scurge direct în
pământ)
- izolarea suplimentară a circuitelor interioare
- folosirea dispozitivelor care deconectează automat utilajele în momentul
apariţiei curenţilor de defect
- ieşirea cu paşi foarte mici din zona în care se semnalează scurgeri de curent
- folosirea mijloacelor de protecţie individuală izolante (prăjini, cleşti, mănuşi,
încălţăminte, platforme, covoare)
- aplicarea măsurilor de tehnica securităţii muncii (indicatoare mobile de
tensiune, plăci avertizoare, garnituri mobile pentru scurtcircuitare şi legare la
pământ, ochelari de protecţie, centură de siguranţă, etc. )

3.5.3. Accidente chimice

- măsuri tehnice (mecanizarea şi automatizarea proceselor de muncă în care
se folosesc substanţe toxice, înlocuirea substanţelor toxice cu altele având
gradul de toxicitate mai redus, controlul periodic al instalaţiilor)
- măsuri de organizare şi supraveghere a locurilor de muncă periculoase
- introducerea instalaţiilor tehnico – sanitare de ventilaţie
- utilizarea echipamentelor de protecţie individuală speciale

3.5.4. Accidente termice

- izolarea suprafeţelor încinse cu materiale termoizolante
- manipularea pieselor fierbinţi cu dispozitive speciale
- controlul periodic al instalaţiilor care conţin vapori calzi sub presiune
- prevenirea incendiilor
- antrenarea la frig prin călire progresivă
- purtarea echipamentului de protecţie specific
3.6. Evaluare - Exerciţii interactive

1. Explicaţi de ce situaţiile de mai jos nu pot fi considerate accidente de muncă.

a. Unui strungar, în timp ce lucra la un aparat, îi pătrunde în ochi o aşchie
metalică, pentru care primeşte îngrijiri medicale. în zilele următoare vine la lucru
cu ochiul bandajat.

b.Un salariat care îşi petrece timpul său liber la biblioteca clubului din incinta
uzinei, este rănit de un raft de cărţi care se prăbuşeşte şi este spitalizat o
perioadă de timp.

c. Un muncitor care s-a învoit de la maistrul de atelier să lipsească din uzină o

oră, este rănit de un tramvai şi este internat în spital.

2. Legislaţia muncii apreciază ca accidente de muncă, vătămările violente care

se produc în situaţii precizate ca timp şi loc, precum şi urmările acestora.
Identificaţi aceste elemente definitorii, analizând evenimentele semnalate mai
jos.
a. Un operator chimist, trimis să lucreze la o uzină din provincie, este intoxicat
grav în timpul unei explozii şi moare.

b.Un elev, care îşi efectuează practica în producţie la o întreprindere

metalurgică, suferă o arsură gravă în urma căreia i se amputează laba piciorului.

c. în timpul pauzei acordate la locul de muncă, un muncitor este lovit de un

electrocar şi în urma lovirii primite prezintă o incapacitate de muncă de o zi.

3. Încadraþi următoarele accidente în accidente de muncă/în afara muncii:

Accident de muncă/în
Situaţia prezentată
afara muncii
Un salariat este accidentat de o maşină în timp ce se
deplasa de acasă la locul de muncă.
Un salariat, care se înapoiază dintr-o deplasare în
interes de serviciu, suferă un accident de tren.
înainte de începerea lucrului în schimbul II, un
salariat aflat la ştrand sare de la trambulină şi suferă
un traumatism al coloanei vertebrale
Un salariat, care a plecat spre locul de muncă cu trei
ore înainte de începerea lucrului pentru a face unele
cumpărături, este accidentat de o maşină în timpul
acestei deplasări.
4. Identificaţi cauzele următoarelor accidente mecanice:

Situaţia prezentată Cauza accidentului

Un muncitor este rănit de un vagon în curtea uzinei

O sârmă pătrunde în braţul unui salariat

Un montator de cabluri aeriene alunecă de pe un
stâlp
într-o carieră, suflul unei explozii proiectează un
muncitor pe peretele abrupt al muntelui

5. Indicaţi modurile de producere a accidentelor termice:

Situaţia prezentată Modul de producere a

accidentului
În primele zile de primăvară, un muncitor agricol care
lucrează pe câmp, fără cămaşă, prezintă arsuri de
gradul I
Un turnător este stropit cu metal topit
Un fochist este accidentat prin aprinderea unei
cantităţi de păcură scursă din focar.
Un mecanic se accidentează termic lucrând în
dreptul ţevii de eşapament a unui motor termic în
funcţiune

6. Trei lucrători (A, B, C) suferă arsuri întinse pe 20% din suprafaţa corpului,
după cum urmează:
A – arsuri de gradul I
B – arsuri de gradul II
C – arsuri de gradul III
Precizaţi:
a. Dacă toţi resimt dureri de aceeaşi intensitate.

b. Căruia dintre ei trebuie să i se dea să bea multe lichide?

c. Care ar fi denumirea ştiinţifică ce ar corespunde fiecărui grad de

arsură, ştiind că se folosesc denumiri cum sunt: carbonizare, eritem solar,
arsură cu flictene.

7. Rupându-se cablul unei maşini de ridicat în timp ce transporta o traversă

metalică foarte lungă, aceasta cade peste un cazan cu metal topit fierbinte,
peste o instalaţie electrică, căreia îi rupe legarea la pământ, şi peste o butelie
cu clor. Drept consecinţă, se produce accidentarea a opt muncitori necalificaţi
(A, B, C, D, E, F, G, H), după cum urmează :
A are fractură de antebraţ
 B este stropit cu picături de metal
C are o rană superficială, la piciorul drept
D are două degete amputate de la un picior
E atinge în cădere carcasa generatorului electric
F prezintă o hemoragie deschisă la coapsa dreaptă
G are podul palmei străpuns de o aşchie metalică
H fiind aproape de butelie, a inhalat vapori de clor

Precizaţi ce tip de accident suferă fiecare muncitor, înscriind în tabelul de mai jos
majuscula care îl identifică.
Accidente mecanice
a b c d e f
g h
Accidente electrice
a b c d e f
g h
Accidente chimice
a b c d e f
g h
Accidente termice
a b c d e f
g h

8. În coloana A sunt evidenţiate Tipuri de accidente iar în coloana B, Măsuri

de prim ajutor. Realizaţi corespondenţa între noţiunile din coloanele A şi B.

A - Tipuri de B - Măsuri de prim ajutor

accidente
1. arsură cu acid
sulfuric a labei
piciorului
2. intoxicaţie acută
cu dioxid de sulf
3. otrăvire cu
plumb
4. arsură termică a
antebraţului de
gr.II
5. electrocutare cu
stop respirator
6. plagă tăiată a
gambei cu
hemoragie
Rezolvãri
1.
R a. Are capacitate de muncă

R b. Nu s-a produs în timpul îndeplinirii sarcinilor profesionale.

R c. Nu s-a produs în timpul executării sarcinilor de serviciu.

2.
R a. Accident mortal produs în timpul executării sarcinilor profesionale, în
incinta unităţii.

R b. Invaliditate produsă în timpul practicii profesionale, în incinta unităţii .

R c. Accident uşor cu incapacitate temporară de muncă de o zi, produs în

timpul pauzei regulamentare şi în incinta unităţii.

3.
Accident de muncă/în
Situaţia prezentată
afara muncii
Un salariat este accidentat de o maşină în timp ce se
deplasa de acasă la locul de muncă.

Accident de muncă
Un salariat, care se înapoiază dintr-o deplasare în interes
de serviciu, suferă un accident de tren.

Accident de muncă
înainte de începerea lucrului în schimbul II, un salariat
aflat la ştrand sare de la trambulină şi suferă un
traumatism al coloanei vertebrale
Accident în afara muncii
Un salariat, care a plecat spre locul de muncă cu trei ore
înainte de începerea lucrului pentru a face unele
cumpărături, este accidentat de o maşină în timpul acestei
deplasări. Accident în afara muncii

4.
Situaţia prezentată Cauza accidentului
Lovirea de către corpuri
Un muncitor este rănit de un vagon în curtea uzinei
în mişcare
O sârmă pătrunde în braţul unui salariat înţeparea omului
Un montator de cabluri aeriene alunecă de pe un Căderea omului
stâlp
într-o carieră, suflul unei explozii proiectează un Strivirea omului
muncitor pe peretele abrupt al muntelui
5.
Situaţia prezentată Modul de producere a
accidentului
în primele zile de primăvară, un muncitor agricol care
lucrează pe câmp, fără cămaşă, prezintă arsuri de Iradiere solară
gradul I
Un turnător este stropit cu metal topit Contact cu corp încins
lichid
Un fochist este accidentat prin aprinderea unei
cantităţi de păcură scursă din focar. Contact cu flăcări
deschise
Un mecanic se accidentează termic lucrând în Contact direct cu un corp
dreptul ţevii de eşapament a unui motor termic în gazos încins
funcţiune

6.
R B > A > C (acesta din urmă nu are dureri deoarece i-au fost distruşi nervii
din zona afectată).

R Lichidele sunt necesare lucrătorului cu arsuri de gradul II deoarece pierde

lichide prin flictene.

R Arsura de gradul I se numeşte eritem solar, arsura de gradul II poartă

denumirea de arsură cu flictene, iar arsura de gradul III este denumită
carbonizare.

7.

Accidente mecanice A, C, D, F, G

Accidente electrice E
Accidente chimice H
Accidente termice B

8.

1. d
2. b
3. e
4. a
5. f
6. c
GLOSAR
stabileşte drepturile şi obligaţiile angajaţilor şi
Codul Muncii angajatorilor reglementând raporturile reciproce
dintre angajaţi şi angajatori
Legea protecţiei este actul normativ în baza căruia se desfăşoară
muncii nr. 90/1996 întreaga activitate protecţia muncii în România.
măsură legislativă de realizare a securităţii muncii şi
Normele de conţin prevederi cu caracter obligatoriu prin care se
protecţia muncii urmăreşte crearea condiţiilor de evitare a oricărui
accident în procesul muncii
Normele generale acestea cuprind principalele măsuri pentru
de protecţia muncii prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale , având ca scop eliminarea sau
diminuarea factorilor de risc
stabilesc măsurile ce trebuie luate pentru a crea
Normele specifice condiţii de lucru sigure într-un anumit domeniu,
de protecţia muncii pentru evitarea riscurilor de îmbolnăvire profesională
şi de accidentare, de eliminare a factorilor de risc,
pentru un anumit domeniu de activitate
Normele stabilesc procedurile de aplicare a legilor şi
metodologice hotărârilor guvernamentale
acestea stabilesc criteriile generale de acordare şi
Normativele cadru utilizare a echipamentului individual de protecţia
muncii în funcţie de factorii de risc de accidentare şi
de îmbolnăvire profesională de la fiecare loc de
muncă
sunt acte juridice care reglementează aspectele de
Standardele de protecţie a muncii vizând produsele şi anume:
securitate a muncii terminologia, principiile constructive, cerinţele,
metodele de măsurare
accident de muncă vătămarea violentă a organismului, precum şi
intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul
procesului de muncă şi care provoacă incapacitate
temporară de muncă, invaliditate ori deces
boală profesională afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării
unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi
fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de
muncă
intoxicaţii acute când substanţa toxică pătrunde în organism într-un
timp scurt, simptomele de otrăvire manifestându-se
imediat
intoxicaţii cronice dacă substanţa toxică pătrunde în organism în
cantităţi mici într-o perioadă mai lungă de timp,
provocând îmbolnăviri profesionale
accidente termice se datorează acţiunii vătămătoare a temperaturii
 ridicate sau a temperaturii scăzute asupra
organismului omenesc
măsuri de prim îngrijirile care se dau unei victime în primele momente
ajutor după accidentare, cu scopul de a-i salva viaţa
protecţia măsură de protecţie a muncii prin care se previne sau
individuală se diminuează acţiunea factorilor de risc asupra unei
persoane

mijloacele mijloace individuale destinate protecţiei unui

individuale de muncitor şi care sunt purtate de acesta
protecţie
echipamentul reprezintă totalitatea mijloacelor individuale de
individual de protecţie cu care este dotat muncitorul în timpul
protecţie lucrului
temperatura de temperatura de aprindere
igniţie
lichid inflamabil lichid care se aprinde uşor

Obiectivele acestei unităţi de competenţă vor fi următoarele:

După parcurgerea acestui unităţi de competenţă veţi fi capabili să:

 realizaţi instructajul de protecţia muncii şi PSI pentru personalul din

subordine;
 informaţi personalul din subordine asupra riscurilor la care se expun la locul
de muncă;
 controlaţi modul de aplicare a măsurilor de securitate a muncii şi PSI ;
 explicaţi modul de utilizare a materialelor şi mijloacelor pentru stingerea
incendiilor;
 monitorizaţi locurile de muncă periculoase;
 gestionaţi situaţiile deosebite din sectorul în care lucraţi;
 selectaţi şi să utilizaţi echipamentul de lucru şi de protecţie la locul de
muncă;
 acordaţi primul ajutor în caz de accidente;
 întocmiţi un plan de acţiune în caz de incident funcţional sau accident;
 stabiliţi sarcini pe echipe de intervenţii;
 evaluaţi intervenţia în caz de accident.
 7. Bibliografie

1. Buga, C. Protecţia muncii Editura ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1980

2. Pece, şt., Mitre, S., şt., Protecţia muncii pentru Editura didactică şi pedagogică
Dăscălescu, A., Bârlă, I. învăţământul preuniversitar Bucureşti,1983
3. Popovici, M., P. Protecţia şi igiena muncii Editura didactică şi pedagogică
RA, Bucureşti,2004

4. Teslaru, I., Mitrea, P. Protecţia muncii în industria Editura didactică şi pedagogică

chimică, prevenirea şi stingerea RA, Bucureşti,1993
incendiilor
5. Bărbulescu, D., Simion, Protecţia şi igiena muncii Editura Economică
M., Bărbulescu, L. Preuniversitaria, Bucureşti, 2002
7. ***** Legea nr. 90/1996 a protecţiei Editura Redacţia Obiectiv a
muncii şi normele de aplicare ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale, Bucureşti 1996

8. ***** Norme generale de protecţie a Ministerul Muncii şi Protecţiei

muncii Sociale, Ministerul Sănătăţii,
Institutul Naţional de Cercetare
Dezvoltare pentru Protecţia
Muncii, Bucureşti, 2000