BAZELE LEGISLATIVE ALE SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

1.Structura sistemului legislativ naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Legislaţia privind securitatea şi sănătatea în muncă este o componentă importantă a

sistemului legislativ naţional şi stabileşte în principal următoarele:
 principiile de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;
 cadrul de înfiinţare şi organizare a activităţii în domeniu;
 drepturile şi obligaţiile „actorilor” implicaţi în procesul de muncă (angajatori, lucrători,
lucrători desemnaţi, reprezentanţi ai lucrătorilor, comitetul de securitate şi sănătate în
muncă, serviciul intern/extern de prevenire şi protecţie etc.);
 rolul şi atribuţiile instituţiilor care au competenţe în domeniu: Ministerul Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Inspecţia Muncii, Institutul Naţional
de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, asiguratorul stabilit de lege (Direcţia
Generală Accidente de Muncă şi Boli Profesionale - D.G.A.M.B.P. din cadrul Casei
Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale - C.N.P.A.S.) etc.
Caracteristica fundamentală a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este
aceea că se află într-un proces continuu de armonizare cu prevederile directivelor europene în
domeniu. Piramida legislaţiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (figura 1) a fost
construită pentru a sugera diferitele niveluri de reglementare şi pentru a evidenţia faptul că la baza
acesteia se află reglementări de a căror elaborare şi respectare este responsabil în mod direct
angajatorul. În vârful piramidei este Constituţia României care, afirmând dreptul la protecţie
socială, face referire şi la măsurile de securitate şi sănătate în muncă.

Fig. 1 Structura piramidală a legislaţiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Derivată din Constituţie, legislaţia de securitate şi sănătate în muncă constituie o
componentă a sistemului de reglementări prin care se urmăreşte asigurarea protecţiei cetăţenilor
pentru un segment specific de populaţie, respectiv populaţia activă, împotriva riscurilor de
accidentare şi îmbolnăvire profesională generate de prestarea oricărui proces de muncă şi stabileşte
principiile şi regulile general valabile la nivelul economiei naţionale.

1
 2.Principalele acte normative care reglementeazǎ securitatea şi sǎnǎtatea în muncǎ

2.1.Constituţia României

Constituţia din 8 decembrie 1991 (modificată şi completată prin Legea de revizuire nr.
429/2003) ca element generator al întregii legislaţii de securitate şi sănătate în muncă din ţara
noastră, statutează şi garantează următoarele:
 „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt
garantate” (art. 22, alin. 1);
 „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi
sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui
salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea
muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte
situaţii specifice, stabilite prin lege.” (art. 41, alin. 2).

2.2.Codul Muncii

Al doilea nivel în cadrul armonizării legislative din domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă este reprezentat de Codul Muncii intrat în vigoare la 1 martie 2003, aprobat prin Legea nr.
53/20031.
1
modificată şi completată prin: Legea nr. 480/2003 pentru modificarea lit. e) a art. 50 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii;
Legea nr. 541/2003 pentru modificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; O.U.G. nr. 65/2005 privind
modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 371/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 65/2005 privind
modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; O.U.G. nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 94/2007 privind aprobarea O.U.G. nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 237/2007 privind modificarea alineatului (1) al articolului 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii; Legea nr. 202/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 134 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; O.U.G. nr. 148/2008
pentru modificarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 331/2009 privind modificarea lit. e) a alin. (1) al art. 276 din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 49/2010 privind unele măsuri în domeniul muncii şi asigurărilor sociale; Legea nr.
40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; republicată în Monitorul Oficial al României, nr.
345/18.05.2011; Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; Legea nr.
147/2012 pentru modificarea art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; O.U.G. nr. 44/2012 privind modificarea
art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; O.U.G. nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr.
76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative conexe; Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,
precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative care cuprind dispoziţii procesual penale; Legea nr. 77/2014 pentru modificarea alin. (4) al art. 251 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 12/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr.
97/2015 pentru modificarea art. 137 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 57/2016 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative; Legea nr. 176/2016 pentru
modificarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 220/2016 pentru completarea alin. (1) al art.
139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; O.U.G. nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul
muncii; Legea nr. 64/2018 pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 88/2018
privind aprobarea O.U.G. nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 127/2018
pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind personalul navigant; O.U.G. nr. 96/2018 privind prorogarea unor
termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; O.U.G. nr. 26/2019 pentru modificarea şi
completarea unor acte normative; Legea nr. 93/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; Legea nr. 153/2019 pentru completarea art. 139 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 37/2020 pentru completarea art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi a art. 94 din
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Legea nr. 85/2020 pentru modificarea art. 260 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii; Legea nr. 151/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 213/2020 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 298/2020 pentru completarea Legii nr. 53/2003 - Codul
muncii; O.U.G. nr. 36/2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de
marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul
relațiilor de muncă, și pentru modificarea și completarea unor acte normative; O.U.G. nr. 37/2021 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 138/2021 pentru completarea art. 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul

2
 În Titlul V - Sănătatea şi securitatea în muncă (art. 175 - 191), actul normativ menţionat
abordează următoarea problematică:
 Capitolul I - Reguli generale (art. 175 - 182):
 principiile care guvernează securitatea şi sănătatea în muncă:
 angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate
aspectele legate de muncă;
 dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl
exonerează de răspundere în acest domeniu;
 obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce
atingere responsabilităţii angajatorului;
 măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un
caz, obligaţii financiare pentru salariaţi;
 modul de completare a dispoziţiilor Legii nr. 53/2003 cu dispoziţiile legii speciale,
ale contractelor colective de muncă aplicabile, precum şi cu normele şi normativele
de protecţie a muncii [securitate şi sănătate în muncă];
 principiile generale de prevenire pe baza cărora se realizează adoptarea şi punerea în
practică a măsurilor necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor;
 obligaţiile care îi revin angajatorului în ceea ce priveşte:
 organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă;
 asigurarea tuturor salariaţilor pentru risc de accidente de muncă şi boli profesionale;
 instruirea angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
 organizarea locurilor de muncă astfel încât să fie garantată securitatea şi sănătatea
salariaţilor;
 condiţiile în care se poate:
 dispune limitarea sau interzicerea fabricării, comercializării, importului ori
utilizării cu orice titlu a substanţelor şi preparatelor periculoase pentru salariaţi;
 impune angajatorului să solicite organismelor competente, contra cost, analize şi
expertize asupra unor produse, substanţe sau preparate considerate a fi periculoase.
 Capitolul II - Comitetul de securitate şi sănătate în muncă (art. 183 - 185): condiţiile
de constituire şi organizare a Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, organism
creat în scopul de a asigura implicarea salariaţilor la elaborarea si aplicarea deciziilor în
domeniul protecţiei muncii [securităţii şi sănătăţii în muncă].
 Capitolul III - Protecţia salariaţilor prin servicii medicale (art. 186 - 191):
 obligaţia angajatorului de a asigura accesul fiecărui salariat la serviciul medical de
medicină a muncii;
 modul de organizare a serviciului medical de medicină a muncii;
 sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii.
2.3.Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006

muncii; Legea nr. 208/2021 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau
semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul
electronic calificat al angajatorului în domeniul relațiilor de muncă, și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
O.U.G. nr. 117/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 269/2021 pentru
modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011 şi a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri
fiscal- bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; O.U.G. nr.
142/2021 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi
mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - IMM INVEST ROMÂNIA, pentru modificarea Schemei de
ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată
prin art. II din O.U.G. nr. 42/2020, pentru modificarea art. III din O.U.G. nr. 16/2021 pentru modificarea şi completarea O.U.G.
nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă
medie - IMM INVEST ROMÂNIA, precum şi pentru modificarea şi completarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea
activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din O.U.G. nr.
42/2020, precum şi pentru modificarea art. 164 alin. (21) şi (22) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Legea nr. 140/2022
privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităti intelectuale si psihosociale si modificarea si completarea unor
acte normative; Legea nr. 144/2022 pentru modificarea si completarea art. 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

3
 În România, actul normativ în baza căruia se desfăşoară întreaga activitate în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă îl reprezintă Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/20062.
Legea nr. 319/2006 transpune Directiva-cadru nr. 89/391/CEE privind introducerea de
măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă şi
îndeplineşte rolul de lege fundamentală pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind din
acest punct de vedere elementul generator pentru toate prevederile normative în domeniul
menţionat, indiferent că acestea se regăsesc în actele componente ale legislaţiei de bază sau conexe
(cu excepţia prevederilor din Constituţie şi Codul muncii).
Legea nr. 319/2006 are cel mai mare nivel de aplicativitate. În acest sens, în art. 3, alin. 1 se
stipulează că dispoziţiile sale se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice cât şi private. În
strânsă corelaţie cu cele menţionate, Legea nr. 319/2006, prin prevederile art. 3, alin. 2, detaliază
categoriile de persoane beneficiare ale măsurilor de securitate şi sănătate a muncii: angajatorii,
lucrătorii şi reprezentanţii lucrătorilor. Ca structură, Legea nr. 319/2006 cuprinde 11 capitole, al
căror conţinut asigură acoperirea tuturor problemelor de bază ale organizării şi desfăşurării
activităţii practice de prevenire a riscurilor profesionale:
 Capitolul I - Dispoziţii generale: scopul legii, principiile generale, clauzele privind
securitatea şi sănătatea în muncă care trebuie incluse în convenţiile internaţionale şi
contractele bilaterale;
 Capitolul II - Domeniu de aplicare: nivelul de aplicativitate, categoriile de persoane
beneficiare, definirea termenilor şi expresiilor utilizate în cadrul legii;
 Capitolul III - Obligaţiile angajatorilor: obligaţiile generale ale angajatorilor, serviciile
de prevenire şi protecţie, primul-ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor,
pericol grav şi iminent, alte obligaţii ale angajatorilor, informarea lucrătorilor, consultarea
şi participarea lucrătorilor, instruirea lucrătorilor;
 Capitolul IV - Obligaţiile lucrătorilor: obligaţiile lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la
procesul de muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară;
 Capitolul V - Supravegherea sănătăţii: definirea modului de stabilire a măsurilor prin
care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor;
 Capitolul VI - Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor:
evenimente, accidente de muncă, boli profesionale (elemente, comunicare, cercetare,
înregistrare, raportare);
 Capitolul VII - Grupuri sensibile la riscuri: grupurile sensibile la riscuri şi modalităţile
de protejare a acestora împotriva pericolelor care le afectează în mod specific;
 Capitolul VIII - Infracţiuni: răspunderea penală în cazul încălcării dispoziţiilor legale
privitoare la securitatea şi sănătatea în muncă (mod de încadrare şi sancţionare);
 Capitolul IX - Contravenţii: răspunderea contravenţională în cazul încălcării dispoziţiilor
legale privitoare la securitatea şi sănătatea în muncă (mod de încadrare şi sancţionare),
răspunderea patrimonială a angajatorilor pentru prejudiciile cauzate victimelor
accidentelor de muncă sau bolilor profesionale;

2
modificată prin: Legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea
Inspecţiei Muncii; Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; Decizia D.C.C. nr.
513/04.07.2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii
în muncă nr. 319/2006 şi art. 349 alin. (1) din Codul penal; Legea nr. 198/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative în domeniul asigurării pentru accidente de muncă; Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării
amenzilor contravenţionale; O.U.G. nr. 36/2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice
calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al
angajatorului în domeniul relațiilor de muncă, și pentru modificarea și completarea unor acte normative; Legea nr. 208/2021
pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate,
însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului în
domeniul relațiilor de muncă, și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

4
  Capitolul X - Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu: atribuţiile
M.M.F.P.S., M.S., Inspecţiei Muncii, autorităţii competente în domeniul asigurării pentru
accidente de muncă şi boli profesionale, I.N.C.D.P.M. Bucureştii; organizarea,
coordonarea şi controlul activităţii de securitate şi sănătate în muncă în: M.A.N.,
structurile militare şi structurile în care îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici cu
statut special din cadrul M.A.I., Direcţia generală a penitenciarelor din cadrul M.J., S.R.I.,
S.I.E., S.P.P., S.T.S., C.N.C.A.N.;
 Capitolul XI - Dispoziţii finale: actele normative care trebuie emise pentru aplicarea
prevederilor legii, finanţarea activităţilor de interes naţional în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, cerinţele legate de intrarea în vigoare a legii, actele normative abrogate.

2.4.Legea inspecţiei muncii nr. 108/1999

Inspecţia Muncii a fost înfiinţată şi organizată prin Legea nr. 108/19993, în conformitate cu
prevederile Convenţiei nr. 81 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind inspecţia muncii în industrie
şi comerţ, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1974 şi are acelaşi mandat cu instituţiile similare din
statele membre ale Uniunii Europene. Legea nr. 108/1999 reprezintă legea fundamentală în baza căreia la
nivel naţional se asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în
muncă şi supravegherii pieţei (art. 1, alin. 3). În subordinea Inspecţiei Muncii funcţionează 42 de
inspectorate teritoriale de muncă, unităţi cu personalitate juridică organizate în fiecare judeţ şi în
Municipiul Bucureşti, Centrul de Monitorizare a Unităţilor cu Risc Profesional de la Crâşcior şi Centrul de
Pregătire şi Perfecţionare Profesională al Inspecţiei Muncii de la Botoşani.
Inspecţia Muncii îndeplineşte următoarele funcţii generale (art. 5):
 de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării prevederilor legale
în domeniile sale de competenţă;
 de comunicare, prin care se asigură schimbul de informaţii cu autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice supuse activităţii de
control, informarea acestora şi a cetăţenilor asupra modului cum se respectă şi se aplică
prevederile legislaţiei din domeniile de competenţă;
 de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al Guvernului României,
reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniile sale de competenţă;
 de formare, prin care se realizează pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului
propriu, în condiţiile legii;
 de cooperare, prin care se asigură desfăşurarea de acţiuni în comun, pe plan intern şi
internaţional, în domeniile de competenţă;
 de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public, respectiv
privat al statului ori, după caz, al unităţilor administrativ-teritoriale pe care le are în

3
modificată şi completată prin: O.U.G. nr. 137/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi
organizarea Inspecţiei Muncii; Legea nr. 320/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 137/1999 privind modificarea şi completarea
Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii; H.G. nr. 238/2002 pentru majorarea limitelor amenzilor
contravenţionale prevăzute de Legea protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată, de Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi
organizarea Inspecţiei Muncii, precum şi de Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie republicată în: Monitorul
Oficial al României, nr. 740/10.10.2002; modificată şi completată prin: Legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea
Legii nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii; republicată în: Monitorul Oficial al României, nr.
290/03.05.2012; abrogată prin: O.U.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei
publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (se abrogă la data intrării în vigoare a hotărârii
Guvernului (a legii → Legea nr. 174/2015) prevăzute la art. 5 alin. 10) [modificată prin: O.U.G. nr. 29/2015 pentru modificarea
şi completarea art. 8 din O.U.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice
centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; aprobată cu modificări prin: Legea nr. 174/2015 pentru
aprobarea O.U.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative]; modificată prin: Legea nr. 210/2016 pentru modificarea unor acte normative
(abrogă art. 5 din O.U.G. nr. 86/2014; desfiinţează Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială; începând cu
data intrării în vigoare a prezentei legi, Inspecţia Muncii îşi va desfăşura în continuare activitatea în conformitate cu dispoziţiile
Legii nr. 108/1999).

5
 administrare sau în folosinţă, a fondurilor alocate în scopul funcţionării în condiţiile legii,
precum şi organizarea şi gestionarea sistemelor informatice necesare activităţilor proprii.
Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii:
 generale (art. 6, alin. 1):
 controlul aplicării prevederilor legale, generale şi speciale, în domeniile relaţiilor de
muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei;
 furnizarea de informaţii angajatorilor şi salariaţilor cu privire la mijloacele de
aplicare a prevederilor legale în domeniile de competenţă;
 informarea autorităţilor competente despre deficienţele sau abuzurile legate de
aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare;
 prestarea de servicii specifice domeniului său de activitate;
 iniţierea de propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ din domeniile sale de
activitate, pe care le înaintează Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
 specifice (art. 6, alin. 2):
 în domeniul relaţiilor de muncă;
 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei.

2.5.Legea privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr. 346/2002

În scopul creării cadrului legislativ necesar, în anul 2002 a fost aprobată şi promulgată Legea
nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale4.
Prin Legea nr. 346/2002 se instituie un sistem de asigurare specializat, formă a protecţiei
sociale, existent în toate ţările membre ale Uniunii Europene. Pentru ca sistemul creat să fie unul
eficient, principiul care a stat la baza conceperii lui a fost asocierea unei componente active, respectiv
prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, cu componentele pasive, respectiv
reabilitarea şi compensarea. Fondurile necesare pentru asigurarea prestaţiilor şi serviciilor se
constituie din contribuţii suportate în exclusivitate de angajatori, în calitatea lor de responsabili pentru
măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă şi de beneficiari ai muncii depuse.
Legea instituie un sistem de asigurare obligatorie pentru toţi salariaţii angajaţi cu contract
individual de muncă şi unul opţional pentru liber profesionişti, agricultori etc. De asemenea, au fost
luate în considerare modalităţi de stimulare economică a angajatorilor de a investi în securitatea şi
sănătatea în muncă, cum ar fi: contractele de prevenire, scutirea de impozit pe profitul reinvestit în

4
modificată şi completată prin: O.U.G. nr. 107/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale; Legea nr. 598/2003 privind aprobarea O.U.G. nr. 107/2003 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; O.U.G. nr. 129/2004 pentru
modificarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; Legea nr. 57/2005 privind
aprobarea O.U.G. nr. 129/2004 pentru modificarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale; O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; O.U.G. nr. 171/2005
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; Legea
nr. 186/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 171/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale; O.U.G. nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din
domeniul protecţiei sociale; Legea nr. 200/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor
acte normative din domeniul protecţiei sociale; Legea nr. 258/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002 privind
asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; republicată în: Monitorul Oficial al României, nr. 772/12.11.2009;
O.U.G. nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri
financiar-fiscale; Legea nr. 51/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea
Inspecţiei Muncii; Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; republicată în
Monitorul Oficial al României, nr. 251/08.04.2014; O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
din domeniul asigurărilor sociale; Legea nr. 177/2018 privind aprobarea O.U.G. nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea
unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale; Legea nr. 198/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative în domeniul asigurării pentru accidente de muncă; O.U.G. nr. 55/2020 privind instituirea unor măsuri de protecţie
socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2; Legea nr. 110/2021
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2020 privind instituirea unor măsuri de protecţie socială în contextul
situaţiei epidemiologice determinate de ’ răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

6
prevenire, diferenţierea contribuţiilor plătite de angajatori, în funcţie de riscurile profesionale şi
performanţele realizate de aceştia în asigurarea nivelului de securitate în muncă.
Ulterior elaborării Legii nr. 346/2002, analiza cu privire la implementarea sistemului de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale a condus la concluzia că structura
organizatorică cea mai eficientă şi cu cele mai reduse costuri administrative se poate realiza prin
preluarea activităţii în cadrul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale -
C.N.P.A.S., respectiv casele teritoriale de pensii. În acest mod, utilizarea în comun a spaţiilor
existente, a bazelor de date, precum şi a compartimentelor de specialitate asigură eficienţă maximă, cu
costuri minime. Acest fapt a impus necesitatea modificării Legii nr. 346/2002 prin O.U.G. nr.
107/2003 (aprobată prin Legea nr. 598/2003).
În vederea aprobării Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002, cu modificările
şi completările ulterioare, a apărut necesitatea de a efectua unele modificări în regim de urgenţă în
structura şi conţinutul acesteia, modificări care să permită efectuarea prestaţiilor de asigurare, evitarea
blocării sistemului de asigurare şi asigurarea funcţionării acestuia începând cu data de 1 ianuarie
2005. Modificările menţionate au fost realizate prin O.U.G. nr. 129/2004 (aprobată prin Legea nr.
57/2005).
Pornind de la constatarea că nealocarea unor sume destinate decontării cheltuielilor aferente
serviciilor medicale acordate bolnavilor cu boli profesionale din secţiile de boli profesionale şi
cabinetele de medicina muncii ar putea determina neplata cheltuielilor salariale angajaţilor din aceste
structuri, ceea ce ar conduce la conflicte sociale, precum şi riscul de blocare a acordării serviciilor
medicale şi medicamentelor pentru asiguraţii care suferă de boli profesionale, s-a impus cu acuitate
introducerea în regim de urgenţă a unor noi soluţii de plată, care să asigure continuarea acordării
asistenţei medicale pentru acest segment de populaţie. Soluţiile menţionate au fost introduse prin
O.U.G. nr. 171/2005 (aprobată prin Legea nr. 186/2006).
Prin O.U.G. nr. 171/2005 au mai fost introduse:
 reglementări suplimentare pentru a se asigura o mai bună aplicare a prevederilor legii,
pentru a se asigura acelaşi nivel al cuantumului indemnizaţiei pentru incapacitate
temporară de muncă în cazul urgenţelor medico-chirurgicale cu cel prevăzut de Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu
modificările şi completările ulterioare;
 reglementări care să permită suportarea, din fondul de accidente de muncă şi boli
profesionale, a contravalorii unor servicii medicale sau proteze pentru persoane care au
suferit accidente de muncă sau boli profesionale anterior datei de 1 ianuarie 2005;
 modificări ale legii pe baza cărora să poată fi suportată din fondul de accidente de muncă
şi boli profesionale contravaloarea serviciilor medicale acordate în clinici şi secţii de boli
profesionale.
Datorită unei scăpări legislative Legea nr. 346/2002 nu a stabilit modalitatea de decontare a
serviciilor medicale de investigare şi diagnosticare medicală, efectuate în cadrul cabinetelor
specializate de medicină a muncii, pentru cazurile care nu se confirmă ca boli profesionale sau
accidente de muncă, multe dintre aceste cabinete având dificultăţi financiare majore datorită refuzului
asiguratorului de a deconta aceste servicii medicale pentru angajaţii a căror stare de sănătate a fost
afectată de alte circumstanţe şi nu de cele legate de mediul de muncă aşa cum s-a presupus iniţial.
Din motivele menţionate anterior, prin Legea nr. 258/2008 a fost modificată şi completată
Legea nr. 346/2002 prin introducerea obligaţiei asigurătorului de a deconta serviciile de investigaţii şi
analize de specialitate în laboratoarele şi cabinetele de medicină a muncii în vederea depistării şi
stabilirii prezenţei de boli profesionale, inclusiv în cazurile care nu se confirmă ca boli profesionale
sau accidente de muncă, în cazul în care au fost respectate prevederile legale privind internarea
pacientului.
Prin O.U.G. nr. 117/2010 au fost abrogate art. 85 şi 89 din Legea nr. 346/2002 care stabilesc
baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă
şi boli profesionale şi, respectiv, modul de virare, după calculare şi reţinere, a contribuţiilor de
asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

7
 Prin Legea nr. 51/2012 au fost abrogate alin. 3 şi 4 ale art. 62 din Legea nr. 346/2002.
Prevederile legislative abrogate vizau abilitarea de către CNPAS a persoanelor juridice în calitate de
prestatori de servicii externe de prevenire, pentru activităţile de prevenire care nu se suportă de către
sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Prin Legea nr. 187/2012 au fost abrogate, începând cu data de 1 februarie 2014, articolele din
Legea nr. 346/2002 care reglementau răspunderea juridică (art. 101 şi art. 103, alin. 2).
Prin Ordinul nr. 450/825/20065 al M.M.S.S.F şi al M.S.P. au fost aprobate Normele
metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste norme metodologice vizează
următoarele aspecte:
 raporturile de asigurare şi riscurile asigurate;
 prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidentele de muncă şi bolile profesionale;
 comunicarea şi constatarea accidentelor de muncă;
 bolile profesionale;
 prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
 organizarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
 contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Cadrul legislativ instituit prin Legea 346/2002 a fost completat cu H.G. nr. 144/20086
privind aprobarea Normelor metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale. Prin prevederile sale actul normativ menţionat prezintă metodologia de
stabilire a claselor de risc şi a tarifelor de risc pe categorii de activităţi ale economiei naţionale, în
vederea determinării cuantumului contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale datorată lunar de angajatori.

2.6.Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă

nr. 319/2006 (H.G. nr. 1425/2006)

Pentru stabilirea modului de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 s-au elaborat şi
aprobat prin H.G. nr. 1425/20067 normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Prin acest act normativ au fost reglementate, în principal, următoarele aspecte:
 autorizarea funcţionării angajatorilor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
 serviciile de prevenire şi protecţie;
 reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
 organizarea şi funcţionarea Comitetului de securitate şi sănătate în muncă la nivelul
întreprinderii şi/sau unităţii;
 instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
 locurile de muncă cu pericol grav şi iminent;
 zonele cu risc ridicat şi specific;

5
modificat prin: Ordinul nr. 213/363/2009 al M.M.F.P.S. şi al M.S. pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice
de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările
ulterioare, aprobate prin Ordinul nr. 450/825/2006 al M.M.S.S.F şi al M.S.P.
6
modificată prin: H.G. nr. 50/2009 privind modificarea Normelor metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale, aprobate prin H.G. nr. 144/2008; H.G. nr. 225/2013 pentru modificarea şi completarea
Normelor metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, aprobate prin H.G.
nr. 144/2008.
7
modificată şi completată prin: H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate H.G. nr. 1425/2006; H.G. nr. 1242/2011 pentru
modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin
H.G. nr. 1.425/2006; H.G. nr. 767/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sistemului
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă; H.G. nr. 259/2022 pentru
modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006,
aprobate prin H.G. nr. 1425/2006.

8
  comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a
incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale;
 avizarea documentaţiilor cu caracter de informare şi instruire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Procedura de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
se realizează pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi se desfăşoară prin inspectoratele teritoriale
de muncă, în a căror rază teritorială angajatorul îşi desfăşoară activitatea.
Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în
următoarele moduri:
a. prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege;
b. prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire
şi protecţie;
c. prin înfiinţarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire şi protecţie;
d. prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt
aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform prevederilor regulamentului
intern. Potrivit prevederilor normelor metodologice, Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este
organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006.
O altă componentă importantă a prevenirii o reprezintă instruirea în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, care are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi
sănătate în muncă şi se realizează în timpul programului de lucru.
Starea de pericol grav şi iminent şi zonele cu risc ridicat şi specific au fost prevăzute în vederea
stabilirii măsurilor de securitate care trebuiesc întreprinse în aceste situaţii.
În ceea ce priveşte comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa
accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea
bolilor profesionale, obiectivele principale sunt următoarele:
 stabilirea unui sistem coerent şi eficient de colectare a datelor în acest domeniu;
 validarea unor metode de comparare în vederea efectuării de analize statistice, pe diferite
criterii;
 asigurarea evidenţei prin care se înregistrează şi se conservă drepturile ce decurg dintr-un
accident de muncă sau boală profesională;
 stabilirea unor măsuri de prevenire şi profilactice pentru evitarea unor evenimente similare
în viitor;
 stabilirea unor proceduri unitare la nivel naţional în ceea ce priveşte comunicarea şi
cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor
periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale.

2.7.Actele normative care transpun directivele specifice referitoare la securitatea şi

sănătatea în muncă

În conformitate cu prevederile art. 51, alin. 1, lit. b din Legea nr. 319/2006, pentru transpunerea
directivelor specifice referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, au fost emise de către Guvern
următoarele acte normative:
1. H.G. nr. 1875/22.12.20058 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile
datorate expunerii la azbest;
2. H.G. nr. 1876/22.12.20058 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii;
3. H.G. nr. 300/02.03.20068 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele
temporare sau mobile;
8
modificată şi completată prin: H.G. nr. 601/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.

9
 4. H.G. nr. 493/12.04.20068 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot;
5. H.G. nr. 971/26.07.20069 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de
sănătate la locul de muncă;
6. H.G. nr. 1007/02.08.200610 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la
asistenţa medicală la bordul navelor;
7. H.G. nr. 1028/09.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă
referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare;
8. H.G. nr. 1048/09.08.200611 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea
de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
9. H.G. nr. 1049/09.08.2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor din industria extractivă de suprafaţă sau subteran;
10. H.G. nr. 1050/09.08.2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor din industria extractivă de foraj;
11. H.G. nr. 1051/09.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru
manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni
dorsolombare;
12. H.G. nr. 1058/09.08.2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi
protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor
explozive;
13. H.G. nr. 1091/16.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de
muncă;
14. H.G. nr. 1092/16.08.200612 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la agenţi biologici în muncă;
15. H.G. nr. 1093/16.08.200613 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate
pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau
mutageni la locul de muncă;
16. H.G. nr. 1135/30.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la
bordul navelor de pescuit;
17. H.G. nr. 1146/30.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea
în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;

9
modificată şi completă prin: H.G. nr. 359/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă.
10
modificată prin: H.G. nr. 1314/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 4 la H.G. nr. 1007/2006 privind cerinţele
minime de securitate şi sănătate referitoare la asistenţa medicală la bordul navelor.
11
modificată şi completă prin: H.G. nr. 1315/2021 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1048/2006 privind
cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la
locul de muncă.
12
modificată prin: H.G. nr. 1075/2020 pentru modificarea H.G. nr. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de expunerea la agenţi biologici în muncă;
13
modificată şi completă prin: H.G. nr. 1/2012 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea
cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
prezenta agenţilor chimici, precum si pentru modificarea H.G. nr. 1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi
sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de
muncă şi a H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor; H.G. nr. 359/2015 pentru modificarea şi completarea
unor acte normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; H.G. nr. 584/2018 pentru modificarea H.G. nr. 1218/2006
privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de prezenţa agenţilor chimici; H.G. nr. 157/2020 pentru modificarea H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor
minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa
agenţilor; H.G. nr. 53/2021 pentru modificarea H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate
in muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici, precum şi pentru
modificarea şi completarea H.G. nr. 1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.

10
 18. H.G. nr. 1218/06.09.200614 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în
muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor
chimici;
19. H.G. nr. 510/02.06.2010 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă
referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de radiaţii optice artificiale;
20. H.G. nr. 520/11.04.2016 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la
expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice.
Chiar dacă nu transpune o directivă specifică vizând domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, un act normativ deosebit de important în acest domeniu este reprezentat de H.G. nr.
355/200715 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor. Prin prevederile H.G. nr. 355/2007 au fost
stabilite cerinţele minime pentru desfăşurarea activităţii de medicina muncii. Această hotărâre
înlocuieşte prevederile Normelor Generale de Protecţie a Muncii - ediţia 2002, oferind în anexe
fişele cu examinările medicale clinice, paraclinice şi de laborator, recomandate în cazul expunerii la
diferiţi agenţi nocivi chimici, fizici şi biologici, precum alte precizări şi reglementări vizând
activitatea de medicina muncii.

2.8.Normativul-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie

Ordinul nr. 225/1995 al M.M.P.S. privind aprobarea Normativului-cadru de acordare şi

utilizare a echipamentului individual de protecţie este încă utilizat pe scară largă, deşi a fost emis în
baza unui act normativ care este în prezent abrogat (Legea nr. 5/1965 cu privire la protecţia muncii).
Acest act normativ stabileşte criteriile generale de acordare si utilizare a echipamentului
individual de protecţie în funcţie de factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională
existenţi la fiecare loc de muncă. În baza lui, fiecare agent economic este obligat să-şi elaboreze
propriul normativ de echipament, ţinând seama de procesele de muncă pe care le organizează şi de
condiţiile sale concrete de desfăşurare a activităţii.

2.9.Standardele de securitate a muncii

Standardele de securitate a muncii sunt acte juridice care reglementează aspectele de

securitate a muncii vizând produsele: terminologie, principii constructive, cerinţe, metode de
măsurare. Respectarea prevederilor standardelor se asigură prin certificarea produselor.
După criteriul conţinutului, standardele de securitate a muncii se clasifică astfel:
 standarde de terminologie: trebuie să aibă în vedere reglementările naţionale în domeniul
securităţii muncii, dar şi alinierea la prevederile din Uniunea Europeană;

14
modificată şi completă prin: H.G. nr. 1/2012 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea
cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de
prezenta agenţilor chimici, precum si pentru modificarea H.G. nr. 1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi
sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de
muncă şi a H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor; H.G. nr. 359/2015 pentru modificarea şi completarea
unor acte normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; H.G. nr. 584/2018 pentru modificarea H.G. nr. 1218/2006
privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de prezenţa agenţilor chimici; H.G. nr. 157/2020 pentru modificarea H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor
minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa
agenţilor; H.G. nr. 53/2021 pentru modificarea H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate
in muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici, precum şi pentru
modificarea şi completarea H.G. nr. 1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.
15
modificată şi completă prin: H.G. nr. 37/2008 pentru modificarea H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii
lucrătorilor; H.G. nr. 1169/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii
lucrătorilor; H.G. nr. 1/2012 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de
securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenta agenţilor chimici,
precum si pentru modificarea H.G. nr. 1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă şi a H.G. nr. 355/2007
privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor.

11
  standarde pentru forme, dimensiuni, conţinut, pentru mesajele de atenţionare, avertizare,
interdicţie (semnale, marcaje, etichete): urmăresc alinierea legislaţiei naţionale la cerinţele
europene şi internaţionale, precum şi satisfacerea condiţiilor de transport, manipulare,
depozitare, punere în funcţiune;
 standarde de cerinţe (caracteristici, performanţe): oferă o bază clară pentru proiectare/
fabricaţie, certificare, utilizare, transport/depozitare, scoatere din uz, dezmembrare (casare);
 standarde de limite admisibile şi metode de evaluare a nivelului de expunere: stau la baza
realizării şi aprecierii condiţiilor de muncă din punctul de vedere al securităţii muncii.

2.10.Instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă

Pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea

accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în conformitate cu prevederile Legii securităţii şi
sănătăţii în muncă nr. 319/2006, art. 13, lit. e, angajatorii au obligaţia „să elaboreze instrucţiuni
proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de
securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de
muncă aflate în responsabilitatea lor”.
Instrucţiunile proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi
sănătate în muncă sunt obligatorii numai pentru emitent.

12