Torcătoarea

Stând dreaptă, torcătoarea-n fereastra azurată

Unde grădina melodioasă-adoarme lină;
Vârtelniţa cea veche tot sforăind o-mbată.

Sătulă, bând azurul, să pieptene-o calină

Şuviţă, care-n mâna sfioasă i se-mbie,
Ea stă visând şi micul ei cap treptat se-nclină.

Un pom şi purul aer urzesc o sursă vie

Ce, suspendată zilei, stropeşte din plăcere
Cu pierderi de petale grădina-n trândăvie.

O tijă,-n care vântul fugar odihnă cere,

Îşi pleacă-n van salutul de graţie-nstelată,
Cedându-şi roza vechei vârtelniţi în tăcere.

Dar adormita toarce o lână izolată;

Misterioasă, umbra gingaşă i se ţese
Prin degetele fine, şi care-adorm, filată.

Alene vis angelic se deapănă prin dese

Rotiri, şi-ntruna-n fusul cel blând încrezătoare,
Cosiţa ondulează sub mângâieri alese...

Azurul se maschează sub mari grămezi de floare,

O torcătoare-n frunze şi-n străluciri încinsă;
Tot cerul verde piere. Ultimul pom dispare.

Sora ta, marea roză-n surâs de sfântă-aprinsă,

Îţi parfumează fruntea incertă cu virgina
Ei respirare, pe când tu lâncezeşti... Eşti stinsă-n

Fereastra azurată unde torceai blând lâna.