Miroase-a primăvară

Ghiocelul, cu speranţă
Scoate capul la lumină,
Admirat de cutezanţă,
Îl mângâie o albină.

La o mică depărtare,
Neaua mai zăreşte unul;
Ciucureii la purtare
Îşi etalează alunul.

Pe câmpie colţul ierbii

A-nceput ca să renască,
Căprioarele şi cerbii
Învaţă puii să pască.

Când pe-o floare, când pe altă,

Le iubeşte-un fluturaş,
Mai se pune, mai se saltă,
Ca doina din fluieraş.

Târâte ca-ntotdeauna,
Furnicile-s la plimbare,
Ce păcat că mai calci una,
Ar trebui puse bare.

Printre ramuri adormite

Zbenguiesc băieţi şi fete,
Păsărelele uimite
S-au trezit de Dragobete.
Larma lor cam ţigănească
O surprinde pe urzică,
Vântu-ncepe să pornească,
Dar nimic nu poa’ să zică.

Fără brânză, fără lapte

S-a lăsat postul de Paște,
Oamenii s-au pus pe fapte,
Unul a-nceput să caşte.

Pierdute prin magazie,

Agăţate de canaturi,
Cuprinse de frenezie,
Mâţele scot mieunaturi.

Cornii galbeni sus pe dealuri

Zâmbesc ochilor din vale,
Trezind multe idealuri
Receptoarelor ovale.

Cât a fost ziua de lungă,

Galben a înflorit pobdealul,
Soarele-i lăsat pe dungă,
Urcă mândruliţa dealul.

Cu drag, îmbrăcată-n ie,

Lăsându-şi umerii goi,
Glasu-i fermecat învie
Ciripit de piţigoi.
În glas de privighetoare,
Printre frunzele uscate,
Stropim doruri arzătoare
Cu lacrimi de-amor udate.
 S-a lăsat peste sat

S-a lăsat peste sat iarăşi brumă,

Fierbinţeala s-a mai potolit,
Mama soacră ̶ natura mă-ndrumă
Să fiu vesel, nu mototolit.

Orizontul îmi cheamă privirea,

În ceţos labirint mă ascund,
În extaz îmi doresc potrivirea
Dintre gând şi-un moment mai fecund.

În aval, un caval se aude;

Dinspre munţi, falnici, trei ciobănei,
Veseli iar, după zilele ude,
Câini şi oi, şi-un copoi lângă ei.

S-a lăsat peste sat iarăşi seară,

Mii de ochi adormiţi, visători,
Învârtind visele de-astă-vară,
Se ascund cu-ale lor ursători.
Tăcuta nopţii

Tăcuta nopţii alinată,

Aprinsă-n inimă de jar,
Pierdută-n bolta luminată
De milenarul tainic far,

În drumul ei pavat cu stele,

Al licuricilor lic-lic,
Îşi caută norocu-n ele,
Adus de-un norişor în plic;

Şi tare-ar vrea ca să găsească

Un singur cuvinţel de dor,
Trimis cu viteza cerească
De regele nemuritor;

Dar focul ei rămâne rece

Şi razele-i se pierd în nori,
Iar timpu-nşelător petrece
Tăcute clipe de fiori…
 Magic

Fluturaşi, muguraşi adormiţi, m-auziţi?

Peste voi, calde ploi, vă treziţi!
Dealuri, văi şi câmpii, flori văpăi, fluturi mii,
s-a topit somnul lor visător;

Peste plai, luna mai, cu alai ciobănesc,

Colţ de rai pitoresc, românesc,
În zăvoi numai noi amândoi, pat de foi,
Păsărele foşnesc, ciripesc.

În păduri, oameni duri, dar lipsiţi de securi,

Peste sat au lăsat un oftat,
Visul lor călător s-a trezit auzit
Şi doinesc dor firesc haiducesc.

Pe câmpii, lanuri vii, fluturi mii, argintii,

Pe imaş, drăgălaşi miei zglobii,
Vesel cânt zboară-n vânt, plin de dor călător,
La izvor un sobor de copii.

Şi-n alai, dulce grai peste flori şi miori,

Zbenguiesc, chiotesc până-n zori,
Obosiţi, liniştiţi, adormiţi, fericiţi,
Anii lor visători, plutitori…
 Grădina mea

Care floare-i mai frumoasă

Pentru mândra mea aleasă?
Sincer? Nu prea mă pricep.
Nu ştiu cu care să-ncep.

Primăvara, mai devreme,

Ghiocelul nu se teme
Şi-şi leagănă clopoţelul,
Mângâindu-ţi sufleţelul.

Zambila e zâmbitoare,
De parfum îmbătătoare,
Nici narcisa nu se lasă,
Pe câmpii se-ntinde masă.

Când soarele scapătă,

Liliacul freamătă,
Răspândind parfumu-i fin
Din florile de mălin.

Când înfloreşte laleaua,

Nu mai peteceşte neaua,
Lăcrămioara lângă ea,
Încearcă parfum să-i dea.

Iată acum trandafirul

Cum îşi etalează firul,
Are viaţa cea mai lungă,
Nimenea nu îl alungă.
Un miros îmbietor
Lămâiţa-l dă cu dor,
Dar şi altul îi dă zo,r
Multicolorul bujor.

N-ai cum să poţi uita crinii,

Imperialii grădinii
Mai amintesc, dacă vrei,
Meri, peri, pruni, cireşi sau tei.

Primăvara-a scăpătat,
Ştiu că multe am uitat.
Gura-leului, se pare,
E şi ea o scumpă floare.

A venit şi mândra vară,

Altă floare-i mai pe seară,
Din prag până-n stâlpul porţii,
Parfum de regina nopţii.

Florile de-acum visează

Şi se cam împuţinează.
Acum vine mândra doamnă,
Primind florile de toamnă:

Crizantema, gălbenele,
Tufenica şi zorele,
Doamne, şi câte mai sunt
Floricele pe pământ.
Nu ştiu cum să le mai zic,
Aşteptaţi numai un pic,
Pân' la vara viitoare,
C-am să mai sădesc o floare

Şi am să mă străduiesc,
Să învăţ cum se numesc,
Că în grădina mea mare
Este floare lângă floare .
Spectacol

Când tăinuie cerul cu norii

Secretele de pe pământ
Dezlănţuie-n haos tenorii
Furtunii iscate de vânt

Regizorul rupe tăcerea

Iar glasu-i tunând, fulgerând
Încearcă să-i facă plăcerea
Punându-şi actorii la rând

Cortina de nori se deschide,

Începe spectacolul grav,
Luminile scenei lichide
Se zbat în penelul zugrav.

Se zguduie cerul, pământul

Orchestra-n allegro în van
Pierdut, dirijorul e vântul
Încearcă să-i strângă-n divan
În freamătul surd spectatorii
Cu ochii-n tavanul catran
Aplaudă tainic actorii
Ascunşi în al bolţii cadran

Se mistuie scena mobilă,

Spectacolul s-a-ndepărtat,
Iar cerul, în noaptea abilă
Cu lacrimi, pământu-a udat
Musafirii pomilor

Musafirii pomilor,
Adormiţi în casa lor,
În mugurii crengilor,
Învelindu-i cu mult dor
Mantaua zăpezilor;
Crenguţe de-argint dansează,
Calde amintiri visează,
Amintiri cu drag culese
Din rămurele alese…

La deşteptare,
Lacrimi în soare,
Zâmbet de floare,
Doinind a bine -
Zumzet de-albine;
Şi-n hora lor,
Parfum cu dor,
Vânt călător…
Se lasă-n zori
Copii din flori…
Şi-n toiul verii
Cireşii, merii,
Noapte de noapte,
Strigăt în şoapte,
Cireşe coapte
Şi parfumate,
Mere brumate…

Iar peste sat,

Amurg lăsat,
Somn apăsat,
Timpul ursat…

Şi-n licărul stelelor,

Musafirii pomilor,
Adormiţi în casa lor,
În mugurii crengilor,
Învelindu-i cu mult dor
Mantaua zăpezilor…
 Perpetuu

Teribilă ploaie!...
Laserul norilor
mușcă frunțile muntelui
uitat de timp,
zguduind fundul cerului
și al pământului,
și-n vacarmul haotic,
vulcanul cerului însângerat
se sparge în mii de paiete,
brodate
pe fota din catifeaua nopții...
Oare, prima ploaie
a fost la fel?
Și... cât o să mai plouă?
 Regenerare

Auzi,
mă doare liniștea codrului,
strivit de urletul
vântului turbat;
Se rupe tăcerea
și piere-n dezastrul lăsat;
Măi, măi, măi!
Se culcă bătrâni seculari,
dar uită să doarmă
și-n putregaiul timpului
mustește lăstarul rădăcinilor
unei tinere păduri,
plină de vise;
Pffuuu...!
 Îngemănare

Marea cerului albastru,

Plapuma pământului,
În bătaia vântului,
Străjuieşte micul astru;

Dinspre haosul uitării,

Licuricii stelelor,
Pâlpâind castelelor,
Mângâie plapuma mării.

Obosiţi, vor să se-adape

Şi-ntâlnesc în drumul lor,
Pe tărâmul viselor,
Altă mare, alte ape.

Şi aşa albastrul zării,

Leagăn cerului pustiu,
Caută albastrul viu
În talazurile mării.