Cine era Dragobete

Dragobete este preluat de la vechii daci, ulterior fiind  transformat într-un protector al
tinerilor, patron al iubirii. După unele legende populare, Dragobete, care mai este
numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”,  este fiul babei
Dochia.  Flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, Dragobete seducea femeile ce îi ieşeau în
cale,până în zilel noastre el rămânând simbolul dragostei la români.

“Dragobetele săruta fetele”

În vremuri de demult apuse(în anumite zone însă şi astăzi), în această zi tinerii
îmbrăcaţi în straie frumoase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în
bucheţele cele dintâi flori ale primăverii. Ceea ce înseamnă că, în acele timpuri,
primăvara venea chiar mai devreme decât acum, având în vedere că tinerii mergeau în
pădure sau poieniţe şi culegea primele flori de primăvară. Culesul florilor era urmat de
voie bună şi cântece, într-un fel de joc ce era numit “zburătorit”. La orele prânzului,
fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le
dea un sărut. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi
sărutul. Acel sărut era considerat logodnă, fiind începutul iubirii între cei doi tineri. Spre
seară, logodna pecteluită de sărut era anunţată comunităţii satului şi membrilor
familiei celor doi tineri. Cei care participau la sărbătoare şi respectau tradiţia erau
consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Aveau parte de belşug şi erau feriţi de boli şi
febră. În schimb, cei care nu sărbătoreau Ziua de Dragobete erau pedepsiţi să nu poată
iubi în acel an. Acest obicei se pare că stă la baza celebrei strigături sau ameninţări
glumeţe “Dragobetele săruta fetele!”. În anumite zone ale ţării, în această zi tinerii îşi
unesc destinele prin logodnă, promiţându-şi credinţă şi iubire.

Cum se petrecea în anii cu vreme urâtă

Şi cum nici un an nu seamănă cu altul, în anii în care vremea era urâtă (ploua, ningea
sau era foarte frig), tinerii se strângeau într-o casă să petreacă de Dragobete. Adică
petreaceau, legau prietenii, se jucau, se ţineau de  ghiduşii. În unele zone, fetele tinere
obişnuiau să arunce acuzaţii pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în
iubire. De asemenea, tinerii flăcăi îşi crestau uşor braţul în forma unei cruci şi îşi
atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viaţă fraţi de sânge.
Obiceiul bătrânilor
În ziua de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă,
dar şi păsărilor. Bătrânii credeau că de Dragobete păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi
se pornesc în construirea cuiburilor. La sfârşit de iarnă şi început de primăvară,
Dragobete oficia nunţirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor era interzisă în
această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii. În anumite zone ale
ţării, în această zi, tinerii îşi unesc destinele prin logodnă, promiţându-şi credinţa şi
iubire.

Zăpada Zânelor
În vremuri străvechi era  obiceiul ca fetele tinere, necăsătorite să strângă zăpada
rămasă pe alocuri.  Cunoscută drept “zăpada zânelor”, se topea şi apa rezultată prin
topire era considerată că avea proprietăţi magice. Vorbim de proprietăţi magine în
iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că
această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu această apă
pentru a deveni la fel de frumoase şi atrăgătoare ca zânele.

Cu cine trebuie să se întâlnească fetele

De Dragobete, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel, nu
vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. La ţară se credea că fetele
dintr-un sat care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul
anului. În anumite sate parcă uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz
pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

De ce nu trebuie să fie necăjite fetele şi femeile

Tot de Dragobete este obligatoriu ca bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele
de sex feminin. Mai mult, bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se
angajeze în gâlcevi, căci astfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic.
Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de
iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un
cuplu trebuie să se sărute în această zi.
Ce e interzis în ziua lui Dragobete
Ca şi în cazul altor sărbători, şi de Dragobete sunt interzise anumite activităţi, precum
lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei.  În schimb, curăţenia
este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime. De asemenea, nu ai
voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt
aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.

Busuioc sub pernă, ca la Bobotează

În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelor este asemănător, ca simbolistică, noptii de
Bobotează. Fetele tinere şi care sunt curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit
sub pernă. Cu credinţa  că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată, ele îşi
vor visa ursitul.

Dochia, Dragobete, Decebal... si noi?

  In primavara noi toti zicem ca Baba Dochia isi scutura cojoacele, dar putini s-au gandit
ca e vorba despre o legenda veche dacica. Se spune ca DOCHIA a fost FIICA regelui dac
DECEBAL! Cand Traian a cucerit Sarmizegetusa, capitala Daciei, el a vazut-o pe
frumoasa Dochia si s-a indragostit lulea. Fata, fiind smechera, s-a imbracat ca un cioban,
si-a pus 12 (in alta versiune 9) cojoace ca sa-l ascunda sub ele pe feciorasul sau
Dragobete, si a reusit sa fuga de ucigasul roman prefacandu-se ca duce oile la pascut.
Prin paduri si munti, prin nameti de zapada, ea tot arunca cate un cojoc ca sa-i fie mai
usor. Intrun sfarsit a ajuns si s-a ascuns pe muntele sacru al dacilor, Ceahlau. Dochia se
ruga Cerului s-o ajute ca ea si fiul sau sa nu fie gasiti de Traian si armatele sale. Atunci a
aparut o Divinitate cereasca si ia transformat, impreuna cu turma de oi, intr-un sirag de
stanci, iar sufletele lor s-au ridicat deasupra pamanturior dacice. De mii de ani, in fiecare
primavara, Dochia toarna peste noi lacrimile sale ce ar trebui sa ne aminteasca de tatal ei,
Decebal, si de stramosii nostri, Dacii. Pe cand Dragobete are grija sa dea dragoste intre
fiii si fiicele dacilor pentru a naste pruncii continuitatii Daciei. Astazi pe muntele Ceahlau
intradevar exista un complex de stanci aranjate foarte curios, care par a fi o marturie vie a
acestui mit ...sau poate chiar adevar.