Sunteți pe pagina 1din 4

Cum se realizează reprogramarea subconștientului (reguli și pași)

De departe, unul dintre cele mai extraordinare lucruri în ceea ce privește mintea omului este
posibilitatea de reprogramare a subconștientului. Adică a acelui “loc” în care sunt depozitate,
printre altele, și amintirile dureroase, precum și toate tiparele comportamentelor noastre
nocive.
Cercetările arată că 95% din tot ceea ce facem este influențat de subconștient, adică de
convingerile stocate de-a lungul anilor. De aceea, este extrem de important să înțelegi că
pentru a face o schimbare profundă și pe termen lung a ideilor, percepțiilor, viziunii asupra
lumii, obiceiurilor și credințelor trebuie să-ți schimbi paradigmele din mintea subconștientă.
Reprogramarea subconștientului necesită timp, practică și perseverență și implică câteva
tehnici cu ajutorul cărora vei învăța pas cu pas cum să-ți valorifici puterea subconștientului
lucrând numai câteva zeci de minute pe zi, de preferat înainte de somn.
Reprogramarea subconștientului este un proces asemănător cu mersul la sala de gimnastică.
Dacă la sală ne lucrăm mușchii până ce aceștia devin fermi și puternici, la fel se va întâmpla
și cu „mușchii” mintali. Tehnicile implică folosirea mesajelor subliminale, dar înainte de a le
enumera trebuie respectate câteva reguli.
Regula nr.1: Stabilește-ți clar obiectivul
Dacă dorești o schimbare la nivelul minții subconștiente, atunci trebuie să știi clar ce dorești
să ajustezi. Trebuie să fii specific, dar în același timp rațional (să nu-ți dorești, de exemplu,
lucruri absurde) și să te concentrezi numai pe acest aspect. Focalizarea simultană pe subiecte
diferite poate induce în eroare mintea subconștientă, iar rezultatul nu va fi pe măsură.
De exemplu, dacă doriți să-ți găsești sufletul pereche, concentrează-te numai asupra acestui
obiectiv și lasă pe mai târziu alte obiective precum banii sau scăderea în greutate. Dacă ai mai
multe obiective care necesită reprogramarea minții subconștiente, alege-l pe cel prioritar.
Regula 2: Identifică tiparul (convingerile) care te ține/țin pe loc
Pentru a reuși, este foarte important să vorbești sincer cu tine însuți și să identifici obstacolele
din calea obiectivului tău.
De exemplu, dacă nu reușești să-ți iei carnetul de conducere, nu trebuie să dai vina pe
instructor, pe anotimp, trafic etc. Este posibil să ai nevoie de mai multe ore de practică care să
te ajute să capeți niște reflexe indispensabile unui șofer. Sau este posibil ca undeva în
interiorul tău să-ți fie teamă să conduci sau să crezi că nu ești capabil de asta.
Când dialoghezi cu tine, trebuie să te întrebi: ce mă împiedică să obțin acel lucru? ce credință
am împământenită în subconștient din cauza căreia bat pasul pe loc?
Uneori nu vei putea găsi singur răspunsul, deci va trebui să ceri ajutor, care poate lua forma
unui terapeut sau al prietenilor.
Însă este foarte important să descoperi care dintre convingerile stocate la nivelul
subconștientului te blochează în atingerea unui obiectiv.
Pentru a înțelege și mai bine, să luăm un alt exemplu: Un om se străduiește să câștige mai
mulți bani, dar nu reușește. El decide să comunice cu mintea sa subconștientă pentru a găsi
motivul sau motivele care îl opresc în atingerea scopului său. Acestea ar putea fi convingeri
care limitează subconștientul, de tipul:
“Banii mă vor face să pierd timpul petrecut cu familia mea” sau „Atunci când ai bani mulți îți
pierzi prietenii” ori „Banii aduc nefericirea”.
Așadar, trebuie găsită cauza (cauzele) și mai apoi să se înceapă construirea unui sistem de
comunicare cu mintea subconștientă.
Regula nr. 3: Aplică metodele de rescriere a subconștientului înainte de somn
Tehnicile prin care îți vei programa mintea subconștientă trebuie aplicate înainte de a merge
la culcare. Cu aproximativ 15 minute înainte de a adormi, mintea și corpul încep să se
calmeze, mușchii se relaxează, respirația devine mai ușoară, bătăile inimii încep să
încetinească și întregul sistem intră într-un mod de relaxare mai profund. În acest moment,
creierul produce valurile alfa.
“Studiile arată că în această fereastră de 15 minute, dintre starea de veghe și somn, undele
creierului încetinesc și există între 7-14 valuri electrice în fiecare secundă – acestea fiind
undele alfa. În acest stadiu, potrivit cercetării, tunelul minții subconștientului este “deschis”
pentru a primi mesaje. Pe lângă utilizarea mesajelor subliminale, există 4 modalități puternice
de a comunica eficient cu mintea ta subconștientă și de a introduce noi credințe pozitive.
Vorbind direct cu creierul tău inconștient, îți vei îndeplini obiectivele, vei deveni echilibrat
emoțional și vei fi mai relaxat și mai relaxat“, potrivit lui Edith Moscowitz, fondatoarea
Vortex-Success, un proiect care ajută la transmiterea mesajelor subliminale și schimbarea
paradigmelor subconștiente.
Reprogramarea subconștientului cu ajutorul metaforelor
Metaforele au un impact puternic asupra subconștientului. Nu e de mirare că atât de multe
cărți, piese de teatru, filme și chiar reclame s-au folosit de metafore pentru a transmite
mesajele mai departe. Cum pot fi folosite metaforele pentru a da un restart subconștientului?
Primul pas constă în folosirea muzicii, deoarece muzica relaxantă, calmă, moale și plăcută
ajută creierul să se relaxeze. Trebuie să asculți muzica în fiecare zi și, în mod obligatoriu,
trebuie să-ți inducă o stare de relaxare. Evită să folosești muzică care poate ține creierul în
stare de alertă. Mintea subconștientă poate fi reprogramată numai dacă creierul se află în
starea undei alfa.
După ce te relaxezi profund, este momentul să comunici cu subconștientul, plantând mesaje
pozitive.
La început, ți se va părea ciudat și te vei simți ușor stânjenit, dar nu-ți face griji. O astfel de
practică necesită timp, iar la un moment dat îți va intra în reflex. Este însă foarte important să
reții că subconștientul nu distinge între realitate și imaginație.
În mod firesc îți vei pune întrebarea – cum pot ști dacă această tehnică de programare a minții
subconștiente mi se potrivește? Metoda este cât se poate de potrivită dacă ești o persoană cu
latura visătoare mai accentuată. Dacă îți place arta și ai o personalitate artistică etc.
5 pași pentru reprogramarea minții subconștiente
1.Alege un obiectiv: Scopul poate fi mare sau mic, nici nu contează atâta timp cât îți dorești
profund să reușești.
2. Imaginează-ți rezultatul: Fă un exercițiu de imaginație și creionează mintal cum va arăta
viața ta după ce vei reuși să-ți reprogramezi subconștientul.
3. Concentrează-te pe modul în care te vei simți (vizualizarea video): Acordă atenție
diferitelor aspecte a ceea ce îți dorești (ce culori vezi, ce sunete auzi, ce oamenii se află în
jurul tău, unde te afli, cum te simți știind că ți-ai îndeplinit scopul).
4. Imaginea statică: Acest pas ține de vizualizarea statică și într-o măsură are legătură cu
pasul anterior. Mental, te imaginezi într-un tablou după ce ți-ai atins scopul. Fii atent la ce se
află în imagine, dacă este încadrată, cu cine te afli și unde te afli, ce culori apar în imagine.
Observă cât mai multe detalii. Îmbină imaginile video cu cele statice într-un ritm alert timp
de 2-3 minute.
Concret, imaginează-te într-un tablou exact așa cum dorești (de exemplu, conducând relaxat
mașina, la radio se aude o melodie, afară plouă, iar pe bancheta din spate se află câinele tău).
5. Imagini dinamice: Schimbă acest tablou cu imagini în mișcare (imaginează-te că schimbi
viteza, ești atent la drum, bagi în marșarier etc). Repetă acest proces în fiecare noapte înainte
de a adormi cel puțin 21 de zile, timp de câteva minute.
Folosirea amintirilor trecute
Pasul unu: Adu la suprafață o amintire trecută pozitivă. Vei observa că multe dintre amintiri
vor ieși la suprafață, multe dintre ele negative și pe care credeai că le-ai uitat. După ce ai ales
o amintire, retrăiește-o. Dacă simți că acest lucru este imposibil, imaginează-ți că mănânci o
lămâie. Te va ajuta să te concentrezi mai bine. Rememorarea unei experiențe din trecut ajută
la stabilirea unei conexiuni cu mintea subconștientă.
Pasul doi: După ce ai retrăit din nou această amintire, numără încet în sens invers începând cu
100. La interval de câteva numere spune următoarele sintagme: “mă simt bine”, “mă iubesc”,
“devin din ce în ce mai relaxat”. Poți alege și alte sugestii, în funcție de scopul urmărit.
De exemplu, dacă scopul tău este de a-ți ghida subconștientul pentru a-ți găsi un partener,
spune următoarele: “atrag o relație perfectă în viața mea”, “iubirea este în jurul meu”
“Universul îmi trimite dragostea vieții mele”, “viața mea este plină și eu aleg să o împărtășesc
cu o persoană pe care o iubesc”.
Reprogramarea mentală cu ajutorul afirmațiilor și experiențelor pozitive
Iată o tehnică puternică pentru a reprograma mintea subconștientă, prin care se vor crea noi
legături neuronale de lungă durată. Condiția este să fie folosită corect timp de cel puțin 30 de
zile consecutiv în fiecare noapte (fără excepții).
Studiile au constatat că durează între 4 săptămâni și 90 de zile pentru a crea o nouă cale
neurală.
Pentru început, alege o afirmație pozitivă. Dacă nu ai o listă cu astfel de afirmații, este
momentul să faci una în funcție de ceea ce își dorești. Afirmațiile trebuie formulate într-un
mod specific pentru a fi cât mai eficiente. Când le formulezi, este bine să ai în minte o
experiență extrem de plăcută, care a avut relevanță în viața ta și care te-a făcut să simțiți
izbucniri de emoții pozitive.
Următorul pas este să-ți amintești cât mai multe detalii: cât de fericit ai fost, mirosurile,
culorile, sunetele, bătăile inimii, zâmbetele, modul în care oamenii au reacționat etc.
După ce ai realizat conexiunea, conectează subconștientul la afirmația care servește scopului
ales. Concentrează-te asupra acelei afirmații cel puțin 4 săptămâni. De preferat, fă acest
exercițiu în fiecare zi, la aceeași oră.
Încearcă, pe cât posibil, să ai o rutină și în acest sens, pentru că satisfacția pe care ți-o dă
modelarea noii tale realități este neprețuită.
Aim Group

ALGORITMI DE CURATARE
Algoritmi: “ELIBEREZ TOATA NEIUBIREA, nelumina, nearmonia, neiertarea, necredinta,
falsitatea, amanarea, egoismul. ELIBEREZ toate starile de inferioritate, de victima, de
zadarnicine, de neliniste, de abandon, de ratare, starea ca nu sant bun de nimic, ca nu fac
fata vietii, de sluga, de neputinta, umilinta, inveninare si ranchiune. ELIBEREZ toata
dualitatea, traume, rani, regrete, manipulare, lasitate, tradare, timiditate, emotii, datorii,
neimpliniri de orice fel, suferinta, tristete si compromisuri. ELIBEREZ toata hotia, lasitatea,
lacomia, zgarcenia, credinte vechi, nemernicia, superstitii, prejudecati, incatusare,
superficialitate, ingamfare, rautate, mofturi, lingusire, masti, prefacatorii, cainta, vicii din
toate punctele de vedere, depresii si atacuri de panica. ELIBEREZ toata negativitatea din
mine de la Facere pana acum si tot ce ma opreste sa fiu unime in lumina, sfera libera.
ELIBEREZ toate cauzele care ma opresc sa-mi folosesc la maximum toate harurile si darurile
divine harazite mie pentru aceasta viata! ELIBEREZ toate dezechilibrele din mine si in special
cele dintre energiile masculine si feminine. ELIBEREZ toate cauzele care ma opresc sa fiu eu
insumi, sa fiu autentic si sa-mi asum responsabilitatea totala pentru mine. ELIBEREZ toate
programele de autodistrugere, de invadare, dirijare, bruiaj si control al creierului, de
hipnoza, de incitare la autodistrugere, toate programele de depresie si atacuri de panica,
psihoze si angoase, indiferent cum au fost produse sau induse de catre oricine sau in orice
scopuri. ELIBEREZ toata nelibertatea, incatusarea, indoielile, reaua-vointa, nesimtirea,
incapatanarea, smecheria, violenta, nesiguranta, suspiciunile, energile reziduale si
meteodependenta. ELIBEREZ toate cauzele care ma determina sa pun interesul personal
inaintea celui divin. ELIBEREZ toata nepriceperea, lipsa de initiativa, lipsa de prosperitate,
lipsa de performante. ELIBEREZ toate cauzele care ma opresc sa devin un exemplu demn de
urmat pentru intreaga umanitate din toate punctele de vedere. ELIBEREZ toate cauzele care
ma opresc sa constientizez toata cunoasterea de la Facere pana Acum. ELIBEREZ toate
cauzele care ma opresc sa ma constientizare totala de sine. ELIBEREZ toate cauzele care ma
opresc sa ma impac cu mine insumi si sa fac ascultare totala de Divinitate. ELIBEREZ toate
cauzele care ma opresc sa TAC si creatorul sa vorbeasca prin mine. ELIBEREZ toate cauzele
care ma opresc sa ajung cea mai bună variantă a mea , de dimensiunea 5D. ELIBEREZ toate
bolile si handicapurile din mine. ELIBEREZ toate energiile intepenite in mine. ELIBEREZ toate
energiile de care nu mai am nevoie in aceasta viata si toate regretele trecutului. ELIBEREZ
toate blocajele energetice din mine. ELIBEREZ toate suferintele si durerile, tristetea si toate
legaturile pana la al saptelea neam. ELIBEREZ toate fricile indiferent de natural lor. ELIBEREZ
toate emotiile si toate blocajele emotionale, superstitii si prejudecati. ELIBEREZ toate ranile
trecute si prezente. ELIBEREZ toate angoasele, reziduurile, indoielile, incapatanarea si
insuccesele. ELIBEREZ toate orgoliile din mine. ELIBEREZ toate energiile malefice, toate
rautatile din mine si toate atasamentele. ELIBEREZ toate blocajele care ma opresc sa am
credinta in Divinitate, sa am credinta in mine, in tot ceea ce am de implinit, ca si cum s-ar fi
implinit deja. ELIBEREZ toate blestemele, facaturile, magile, vrajile, farmecele, agresiunile de
orice fel, gandurile negre, injuraturile, toate energiile malefice si entitatile malefice, toti
demonii, vulgaritatea. ELIBEREZ toate promisiunile, toate fagaduielile, toate juramintele si
toate legamintele, toate obligatiile, toate sarcinile si toate angajamentele, indiferent cum s-
au facut de la Facere pana Acum, cu voie sau fara voie, prin constrangere, constient sau
inconstient, sub forma scrisa sau verbala, oficial sau neoficial si din toate punctele de vedere
de la Facere pana ACUM pentru a fi cu adevarat LIBER SI INDEPENDENT, adica LIBERTATE
MAXIMA ABSOLUTA IN VID TOTAL, ACUM SI AICI. ELIBEREZ toate cauzele si toate blocajele si
absolut tot ceea ce ma opreste sa fiu eu insumi, sa permit BINELE CEL MAI INALT din toate
punctele de vedere, sa manifest in permanenta EU SANT CEEA CE SANT!" - din cartea
Autovindecare prin Alchimia Divina- Dumitru Ioan Branc TOATE ACESTE ENERGII ELIBERATE
SE TRANSFORMA IN LUMINA, IUBIREA SI INTELEPCIUNE SPRE BINELE MEU SUPREM! TOATE
ENTITATILE MALEFICE , TOTI DEMONII, TOATE PORTALURILE NEBENEFICE TOATE
IMPLAMTURILE ETERICE DE ORICE FEL SI GEN TOTI DRAGONII, DEZLEGATI PRIN ACEST
PROCES SUNT ADUNATI IN LEGIUNI SI TRIMISI IN UNIVERS ACOLO UNDE VREA BUNUL
CREATOR SIGILEZ ACEST PROCES CU PACEA, IUBIREA, LUMINA SI INTELEPCIUNE!
MULTUMESC! MULTUMESC! MUTUMESC! ALGORITM MAGIC: DE SPUS LA SFARSITUL ZILEI SI
NU NUMAI.....: TOATA ENERGIA NEGATIVA PROIECTATA PE NOI DE LA DATA CREARII
UNIVERSULUI SI PANA IN ACEASTA CLIPA SE TRANSFORMA IN IUBIREA , LUMINA,
INTELEPCIUNE SPRE BINELE NOSTRU ......SUPREM AL TUTUROR !!!! LUMINA! IUBIRE!
ARMONIE! ADEVAR DIVIN! LUMINA! IUBIRE! ARMONIE! ADEVAR DIVIN!

S-ar putea să vă placă și