Sunteți pe pagina 1din 2

Art. 19.

- În vederea obţinerii documentului care atestă înscrierea în Registrul general,


în termen de 30 de zile de la data înmatriculării în registrul comerţului, instituţiile
financiare nebancare, persoane juridice române, remit Băncii Naţionale a României -
Direcţia reglementare şi autorizare cererea de înscriere în Registrul general, a cărei
formă este prevăzută în anexa nr. 1, însoţită de următoarea documentaţie:

a) actul constitutiv însoţit de copia documentelor care atestă înregistrarea acestuia la


oficiul registrului comerţului;
___________
Litera a) a fost modificată prin punctul 10. din Regulament nr. 1/2020 începând cu
11.02.2020.

b) certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului şi încheierea de


înmatriculare;

c) scrisoare din partea instituţiei de credit la care a fost vărsat capitalul social, care să
confirme sumele vărsate de fiecare acţionar;

d) documentaţia prevăzută la art. 21 pentru conducători;

e) documentaţia prevăzută la art. 22 pentru administratori/ membri ai Consiliului de


supraveghere;

f) lista cu acţionarii, semnată de conducătorii desemnaţi ai acesteia, cuprinzând, pentru


fiecare dintre acţionari, cel
puţin următoarele informaţii: denumirea completă, forma juridică, adresa sediului
social, numărul de ordine în registrul
comerţului, codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice,
respectiv elemente de identificare
echivalente în cazul persoanelor juridice străine, sau, după caz, numele, prenumele şi
adresa de domiciliu, cota de
participare la capitalul social al instituţiei financiare nebancare şi drepturile de vot,
precum şi, pentru acţionarii
semnificativi, structura grupului din care aceştia fac parte;
___________
Litera f) a fost modificată prin punctul 11. din Regulament nr. 1/2020 începând cu
11.02.2020.

g) documentaţia prevăzută la art. 23 pentru acţionari;

h) documentaţia prevăzută la art. 24 pentru auditorul statutar sau firma de audit;

i) lista normelor interne care reglementează activitatea instituţiei financiare nebancare,


elaborate cu respectarea cerinţelor Legii nr. 93/2009 şi reglementărilor emise în
aplicare, însoţită de declaraţia privind aprobarea acestora de către organele statutare.
Ambele documente trebuie să fie semnate de conducătorii desemnaţi ai instituţiei
financiare nebancare;
j) declaraţie din care să rezulte că entitatea dispune de un sistem informatic care să
asigure cel puţin realizarea de raportări către Banca Naţională a României în termenele
şi formatul prevăzute de reglementările emise de Banca Naţională a României;

k) pentru sediile secundare existente la data depunerii cererii de înscriere se va transmite


o listă cuprinzând datele de identificare a acestora, însoţită de o informare cu privire la
adresa, obiectul de activitate şi identitatea persoanei/persoanelor desemnate să asigure
conducerea sediului secundar.

S-ar putea să vă placă și