Balada cultă “Paşa Hassan” evocă unul dintre momentele importante ale istoriei noastre şi anume
lupta de la Călugăreni, din 1595, în care armata română condusă de Voevodul Mihai Viteazul a
obţinut o strălucită victorie împotriva turcilor cotropitori şi a avut ca punct de plecare capitolul
„Călugărenii” din opera literară „Românii supt Mihai Voievod Viteazul” de Nicolae Bălcescu.
           Hassan îl zăreşte pe Mihai în fruntea românilor, făcându-şi drum printre şirurile duşmanilor şi
înaintând năvalnic, băgând spaima în turcime. Lupta este înverşunată, spaima cuprinde oamenii şi
animalele, iar Sinan, lovit de pe cal cade în mocirla Neajlovului. Hassan urmăreşte dintr-un loc
retras, departe de câmpul de luptă, ofensiva românilor şi văzând situaţia înaintării impetuoase şi
dezastrul produs printre turci îi ordonă lui Mihnea Turcitul să îi atace pe români prin surprindere
trimiţând toate forţele.
          Încercarea turcilor de a stăvili avântul armatei române şi al conducătorului ei printr-o manevră
laşă, este surprinsă de Mihai care, însoţit de câţiva oşteni, reuşeşte să respingă atacul otoman şi se
apropie vijelios de Hassan.
          Paşa Hassan este cuprins de mirare, dar şi de teamă, încât nu ştie dacă ceea ce vede este vis sau
realitate şi devine din ce în ce mai neliniştit pe măsură ce Mihai se apropie de el.
          Voievodul român îl cheamă la luptă dreaptă pe Hassan, provocându-l la o confruntare directă,
dar îngrozit de măreţia şi vitejia lui Mihai, fuge disperat. Teama lui e aşa de mare, încât domnitorul
român capătă dimensiunile unui uriaş şi de aceea la o nouă provocare, Hassan fuge şi mai îngrozit,
exteriorizându-şi spaima de moarte prin gesturi şi prin chipul îngrozit: îşi pierde turbanul, își sfâşie
veşmintele. În cele din urmă ajunge la tabăra proprie unde spahiii îl ajută, iar beii îi împărtăşesc
laşitatea şi starea de spirit căci şi ei sunt îngroziţi de vitejia fără seamăn a domnitorului român.