Caracterizarea personajelor Mihai Viteazul şi Paşa Hassan

George Coşbuc (1866-1918) a fost un poet, traducător şi publicist transilvănean. Este unul
dintre cei mai populari poeţi români. Poeziile sale vorbesc despre universul satului
românesc, despre natură şi despre istoria naţională. Din această ultimă categorie face parte şi
“Paşa Hassan”, creaţie inclusă în volumul “Cântece de vitejie”, apărut în 1904.
Mihai Viteazul şi Paşa Hassan sunt personajele principale ale acestei poezii.
Acţiunea este inspirată dintr-un fragment din opera istorică “Românii supt Mihai-Voievod
Viteazul”, de Nicolae Bălcescu. În lupta de la Călugăreni, din 1595, se înfruntă oastea
română, condusă de Mihai Viteazul şi oastea otomană, a cărei ariergardă este comandată de
Paşa Hassan. La un moment dat, pentru a-şi îmbărbăta ostaşii, copleşiţi de numărul mare al
duşmanilor, Mihai intră în luptă, dând exemplu de vitejie. Turcii sunt respinşi. Însuşi marele
comandant Sinan-Paşa cade în mocirla de la Neajlov. Încercând să rezolve situaţia, Paşa-
Hassan, fără a se implica personal în luptă, dă ordin ienicerilor săi să atace pe la spate oastea
română. Mihai dejoacă rapid  planul turcului. Porneşte apoi în urmărirea lui, provocându-l la
luptă. Turcul fuge însă în mod laş şi, după o lungă cursă disperată, ajunge la tabăra sa, unde
îşi găseşte salvarea.
Acţiunea este condusă în aşa fel de poet încât să pună în evidenţă, prin antiteză,
personalităţile opuse ale celor doi conducători: Mihai şi Hassan. În primul rând, Mihai este
curajos. Această trăsătură reiese din faptele voievodului, prin caracterizare indirectă. El face
prăpăd printre turci. Îi zdrobeşte pe pod (“Căci vodă o-mparte cărare făcând”) şi apoi îi
risipeşte când încearcă să-l atace pe la spate (“Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi/ Şi-o
vântură toată.”). Spre deosebire de Mihai, Hassan este laş. Nu intră în luptă, ci doar dă
ordine. Provocat de Mihai la duel, se comportă într-un mod nedemn, fugind disperat pentru
a-şi salva viaţa.
O altă trăsătură a lui Mihai, evidenţiată tot din faptele lui, prin caracterizare indirectă, este
calitatea de bun conducător. El ştie cum să-şi îmbărbăteze oştenii pe pod, dându-le exemplu
personal. Respinge el însuşi – doar cu câţiva oameni - atacul pe la spate pus la cale de
Hassan. Este mereu în fruntea armatei sale. Spre deosebire de el, Hassan este un prost
conducător, care doar dă ordine, fără să lupte direct (“Hassan de sub poala pădurii acum / Lui
Mihnea-i trimite o poruncă;/ (...) Dar paşa rămâne alături de drum / Departe de luncă”). Este
un model jalnic pentru ostaşii săi, prin laşitatea de care dă dovadă, fugind din faţa provocării.
O altă trăsătură morală a lui Mihai Viteazul, care reiese din faptele personajului, prin
caracterizare indirectă, este onoarea. Voievodul român îl provoacă pe turc la luptă, în spirit
cavaleresc, medieval (“Stai, paşă! Să piară azi unul din noi”). Această faptă pune în evidenţă,
prin antiteză, lipsa de onoare a lui Hassan, care preferă să fugă (“Dar paşa mai tare
zoreşte;”).
Prin caracterizare directă, Coşbuc face portretele fizice ale celor doi combatanţi, de
asemenea în antiteză. În timp ce Mihai este văzut ca un zeu coborât printre muritori - înalt ca
un munte, cu vorba tunătoare şi răsufletul geros, purtând un fulger în mână - sărmanul paşă
arată dezgustător : îngălbenit de groază, cu ochii injectaţi de sânge şi barba răvăşită. Dinţii îi
dârdâie, veşmintele îi sunt rupte, turbanul i-a căzut. Mihai Viteazul inspiră măreţie şi respect,
Paşa Hassan trezeşte milă şi batjocură.
În memorabilul portret al lui Mihai Viteazul, din strofa a opta, Coşbuc foloseşte o înlănţuire
de hiperbole extrem de sugestive pentru a crea statura monumentală a voievodului:
Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier, 
Şi zalele-i zuruie crunte, 
Gigantică poartă-o cupolă pe frunte, 
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger, 
Iar barda din stânga-i ajunge la cer, 
Şi vodă-i un munte.

În concluzie, prin antiteză, Coşbuc scoate în evidenţă trăsăturile excepţionale ale lui Mihai
Viteazul (curaj, onoare, capacităţi de conducător), alăturându-i un personaj cu trăsături
opuse: laşitate, lipsă de onoare, slabe calităţi de comandant. Coşbuc vrea să transmită astfel
un mesaj de respect şi de admiraţie pentru eroul român de la Călugăreni.