Pașa Hassan

George Coşbuc a fost poet, traducător şi publicist transilvănean care a scris numeroase
volume de poezii, printre care se numără şi „Cântece de vitejie”, „Fire de tort”, „Balade şi idile”
şi „Ziarul unui pierde-vară”. În creaţia sa, poetul a abordat o mare diversitate de de teme,
preferate fiind: universul satului românesc cu evenimentele sale esenţiale ( „Nunta Zamfirei”,
„La oglindă”), natura ( „Iarna pe uliţă”, „Vara”) şi istoria naţională ( „Paşa Hassan”, „O
scrisoare de la Muselim-Selo”).
Balada cultă „Paşa Hassan” face parte din volumul „Cântece de vitejie”(1904) care
cuprinde poezii cu temă eroică, în care este evocat trecutul de luptă al poporului român şi figurile
exemplare ale unor eroi naţionali. Această operă înfăţişează un moment din lupta de la Călugăreni
(1595), în care armata romănă, condusă de Mihai Viteazul, învinge armata otomană, aflată sub
comanda lui Sinan-Paşa. În conturarea figurii măreţe a domnitorului român şi a episodului din
bătălia de la Călugăreni, G. Coşbuc a avut ca sursă de inspiraţie un fragment din opera “Românii
supt Mihai-Voievod Viteazul” de Nicolae Bălcescu, intitulat “Călugărenii”.
Dacă tema baladei este istoria naţională, din care scriitorul prezintă un moment
semnificativ, victoria armatei române în bătălia de la Călugăreni, titlul operei aduce în prim-plan
personalitatea comandantului oştirii otomane, Paşa Hassan, anticipând intenţia autorului de a-l
prezenta în antiteză cu Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti (1593-1601) şi conducătorul
oştirii române.
Acţiunea baladei, organizată cronologic şi gradat, se petrece pe câmpul de luptă de la
Călugăreni şi cuprinde trei secvenţe: confruntarea dintre cele două armate (1-5), urmărirea lui
Paşa Hassan de către Mihai Viteazul până la taberele proprii (6-11) şi sosirea paşei în tabăra
otomană, unde este salvat de către spahii ( 12 ). Personajele care participă la acţiune sunt
portretizate în antiteză şi se clasifică în: principale (Mihai Viteazul şi Paşa Hassan), secundare
(armata română şi armata otomană) şi episodice ( Sinan-Paşa, Mihnea, beii şi spahiii).
În cadrul acestei balade culte, Mihai Viteazul este personajul principal, prezentat ca un
model eroic, în antiteză cu Paşa-Hassan care devine un antimodel de conducător. Voievodul
român ocupă locul central în acţiunea acestei balade culte şi apare în toate momentele subiectului.
Încă de la începutul baladei figura domnitorului român apare în prim-plan.
 2

Calităţile fizice şi morale exemplare ale voievodului român sunt prezentate atât direct, cât
şi indirect. Portretul său fizic şi moral se realizează prin caracterizare directă este realizată de
către narator şi Paşa Hassan şi caracteriazare indirectă care rezultă din nume, statut (poziţie)
socială, mimică, gestică, postură (poziţia corpului), limbaj, trăiri, gânduri, atitudini,
comportament, fapte, convingeri, credinţe, valori şi relaţii cu alte personaje.
Elementele de portret fizic sunt puţine, dar semnificative, atât în conturarea profilului său
impresionant, cât si în reliefarea portretului moral al personajului care este complex şi puternic
individualizat. Portretul fizic al personajului impresionează prin forţa, vigoarea, măreţia şi
frumuseţea trupului său atletic, prin ţinuta de luptă şi vestimentaţia specific militară. Paşa
Hassan sesizează ţinuta sa impunătoare, severă şi bravă: ”Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin
şiruri, cu fulgeru-n mână …”, “ Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier, / Şi zalele-I zuruie crunte, /
Gigantică poart-o cupolă pe frunte, / Şi vorba-I e tunet, răsufletul ger, / Iar barda din stânga-I
ajunge la cer, / Şi vodă-I un munte”. În ochii îngroziţi ai paşei care-l caracterizează direct din
punct de vedere fizic şi moral, Mihai apare în postura unui uriaş primitiv, a unui zeu neîndurător
şi fioros, aspru şi neînduplecat , dar sublim în toată măreţia sa.
Portretul moral al personajului se realizează, în primul rând, indirect prin nume, statut
(poziţie) socială, mimică, gestică, postură (poziţia corpului), limbaj, trăiri, gânduri, atitudini,
comportament, fapte, convingeri, credinţe, valori şi relaţii cu alte personaje şi abia în al doilea
rând prin caracterizare directă făcută de narator sau alte personaje.
Numele personajului sugerează indirect o trăsătură morală esenţială a acestuia, vitejia.
De asemenea, statutul său social de domn al Ţării Româneşti, iar pe câmpul de luptă, de
coducător al oştirii române presupune anumite calităţi ale personajului, precum înţelepciunea,
dragostea de patrie, responsabilitatea, onestitatea (cinstea), demnitatea, generozitatea,
sinceritatea, toleranţa, inteligenţa, abilitatea de a cunoaşte sufletul omenesc, spiritul dreptăţii şi
al sacrificiului de sine, tăria de caracter, intransigenţa (voinţa de fier), ambiţia şi neînfricarea.
Mimica şi gestica personajului sunt sugestive pentru un om angajat cu toată fiinţa în
această înfruntare, iar profilul său sălbatic, îngrozitor şi gesturile neînfricate, ofensive pun în
lumină mânia şi înverşunarea împotriva duşmanilor cotropitori, elanul şi mobilizarea totală a
voievodului în această luptă: “Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai!, “Sălbatecul vodă …”
Limbajul protagonistului, cuvintele prin care îl provoacă de două ori la luptă pe Paşa Hassan
sugerează indirect asprimea caracterului său, curajul, tenacitatea şi demnitatea domnului român,
 3

dar şi puterea sa de sacrificiu, capacitatea de a se jertfi în numele idealului de dreptate şi

libertate a neamului său, a independenţei poporului său:””Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi
spun, / Că nu te-am găsit nicăirea”, “ Stai, paşă! Să piară azi unul din noi!”. Paşa Hassan îl
caracterizează, de altfel, direct în ce priveşte limbajul: “Şi vorba-i e tunet …”
Atitudinea sa neîndurătoare, activă, hotărâtă, comportamentul energic, dârz, vijelios şi
faptele eroice şi măreţe ale lui Mihai pe câmpul de luptă pun în lumină aceleaşi însuşiri alese ale
coducătorului român. Ele sunt dovada vie şi măsura incontestabilă a geniului său militar.
În primul rând, domnitorul Ţ. Româneşti este un strateg desăvârşit, deoarece intuieşte că
ostaşii săi au nevoie de un lieder pentru a rămâne solidari pe câmpul bătăliei, întrucât ei sunt mai
puţini numeroşi ca turcii şi au nevoie de unitate în cuget, simţiri şi fapte pentru a obţine victoria.
Mihai devine astfel un model de eroism şi un exemplu de responsabilitate pentru armata lui
conducând-o spre victorie: ”Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri, cu fulgeru-n mână / Şi-n
urmă-I se-ndeasă, cu vuiet curgând, / Oştirea română ”.
În al doilea rând, solidaritatea conducător-oştire este motivată şi de sentimentul profund şi
unanim al dragostei faţă de pământul străbun şi de conştiinţa faptului că luptă pentru o cauză
nobilă, pentru idealul suprem: apărarea patriei, libertatea şi independenţa neamului. Războiul în
care sunt implicaţi românii este profund legitim, deoarece nu este unul de cotropire, ci unul de
apărare care are ca finalitate păstrarea identităţii şi unităţii neamului.
Mai mult, faptele cutezante ale voievodului sunt punctate concis, obiectiv de către
narator:”vodă o-mparte (mulţimea păgână)”, “alege vro doi”,”se-ntoarce şi plecă spre gloată”,
“se-nvârte roată”, “intră-n urdie”, “o frânge degrabă”, “o bate-napoi”, “şi-o vântură toată”.
Naratorul îl compară cu “volbura toamnei”, afirmând că este “suflet de vânt”, pentru a sugera
viteza de reacţie, rapiditatea mişcărilor şi forta sa în luptă sau cu un “lup între oi”, reliefând
astfel indirect caracterul său nemilos, neîndurător, neînfricarea sa. Portretul său moral este unul
extrem de dinamic, deoarece prezenţa sa în textul baladei este una extrem de activă şi
întreprinzătoare care degajă o energie uriaşă.
Trăsăturile morale ale voievodului se reflectă şi în relaţia sa cu alte personaje cum ar fi
Paşa Hassan, în ai cărui ochi îngroziţi se conturează imaginea unui “munte”, ca obstacol de
netrecut.Viziunea deformată a lui Paşa Hassan asupra lui Mihai se realizează ca reflex al groazei:
“El vede ghiaurul că-I suflet de vânt / Şi-n faţă-I puterile turcilor sunt / Tăriile plevei”, “Aleargă
năvală nebună”, “Împrăştie singur pe câţi îi adună”, “Cutreieră câmpul, tăind de pe cai”, “El vine
 4

spre paşă: e groază şi vai, / Că vine furtună”. Trăsăturile de caracter ale lui Mihai sunt ilustrate
magistral în strofa a opta, într-o descriere literară de tip portret cu ajutorul enumeraţiilor,
comparaţiilor, metaforelor şi hiperbolelor, realizată în antiteză cu descrierea paşei. Vodă este
văzut acum ca o stihie* monstruoasă, dezlănţuită, fiind comparat cu fenomenele naturii: “fulger”,
“tunet”, “vânt”, “furtună”, “ger”, urgii în faţa cărora Paşa Hassan rămâne neputincios şi cu care
confruntarea pare a fi inutilă .
Calităţile desăvârşite ale lui Mihai Viteazul sunt scoase în evidenţă şi prin antiteză cu
adversarul său, care, prin înfăţişare, gesturi, trăiri, atitudine, comportament şi fapte, devine ridicol
şi demn de dispreţ pentru un cuceritor dornic de mărire: Văzut-au şi beii că fuga e bună / Şi
bietului paşă dreptate I-au dat …”
Mihai Viteazul reprezintă în baladă tipul conducătorului român curajos, viteaz,
neînfricat, neînduplecat, înfiorător şi aspru, sublim prin măreţia trupului, a caracterului şi
a faptei asemenea unui zeu neîndurător. El este geniul militar absolut, strategul desăvârşit,
omul de onoare, însufleţit de patriotism şi caracterizat prin spirit de sacrificiu, iubirea
adevărului, a dreptăţii şi a libertăţii.