Tautologia.

Argoul si jargonul

1) Subliniază tautologiile din următoarele texte:

„Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă, şi casa casă.” (Camil Petrescu)
„Năiţă, ştii bine că atunci când spun o vorbă, vorbă să fie.” (Marin Preda)
„Un bou ca toţi boii, puţini la simţire...
Dobândi în cireadă un post însemnat.” (Grigore Alexandrescu)
„Zică toţi ce vor să zică
Treacă-n lume cine-o trece. ”(M. Eminescu)
2) Subliniază tautologiile şi precizează dacă apar în propoziţii sau în fraze:
Prostul tot prost rămâne. Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. Vorbeşte ca să vorbească.
Cuvântul e cuvânt. Pe aici când ninge- ninge, nu se-ncurcă.
3) Subliniază cuvintele şi expresiile argotice. Evită-le în exprimare.
Multă baftă la examen! L-a luat la mişto. A dat-o în bară cu răspunsul. Alex e băiat de comitet. S-au dat
în gât reciproc.Am aflat că bătrânul a dat colţul anul trecut. După ce i-au tras ţeapa, au fugit în străinătate.
Mi-am luat nişte pantaloni bestiali. A băgat la ghiozdan până n-a mai putut. A făcut imediat paşi.
4) Subliniază elementele de argou din textele de mai jos:
 „Mănoiule, mi-ai stricat şmahul, păcătosule!” (B. Şt. Delavrancea)
 „Nu e aşa că nu m-a sluţit prea tare? În două zile n-o să mai rămână nici urmă...
Şi atunci, iar o să poftim musafiri! Nu moare cineva de-o bătaie.” (Panait Istrati)
 „Ţi-am spus că avem la mine academie liberă cu dame foarte cumsecade şi cu
şampanie.” (B. Şt. Delavrancea)
5) Subliniază elementele de jargon din textele de mai jos:
 „-Nu ţi-e ruşine să bagi mâna în nas!...şezi frumos!te vede madam Carol!” (Caragiale)
 „-Ce citeşti porcăria aia, domnule?
 -Pardon, zic eu...” (Caragiale)
 „CHIRIŢA:Da’ia-n să-i fac un examen... Guliţă, spune ninecăi, cum se cheamă
franţuzăşte furculiţa?
GULIŢĂ: Furculision.
CHIRIŢA:Frumos... Dar friptura?
GULIŢĂ: Fripturision.
CHIRIŢA:Prea frumos... Dar învârtita?
GULIŢĂ: Învârtision.
CHIRIŢA: Bravo... Guliţă! Bravo... Guliţă!
ŞARL (în parte, furios): Gogomanision, va!...” (V. Alecsandri)
 „Mersi, monsiu Şarlă...când ai şti ce mulţămire mi-ai făcut...Vous m’avez frotte le coeur
avec du miel.” (V. Alecsandri)
 „Mon cher ami, răspunse pripit Candian, m-am încurcat la bancă.”(B. Şt. Delavrancea)
 Ziţa: „De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul
raţiunii… Te iubesc la nemurire. Je vous aime et vous adore; que pretendez-vous encore? Inima-mi palpită de
amoare.”(Caragiale)
6) Scrie 5 termeni de jargon folosiţi de cei care lucrează la calculator şi explică sensul acestora.
7) Indică mijlocul prin care au apărut următorii termeni argotici: calpuzan, curcan, fripturist, gagiu,
sufletist.
 TAUTOLOGIA

Tautologia este o greşeală gramaticală de exprimare care constă în repetarea aceluiaşi

cuvânt, cu funcţii sintactice diferite şi cu valoare expresivă deosebită.
Tautologia poate fi:
 La nivelul propoziţiei: Datoria e datorie. Frate, frate, dar brânza e pe bani.
 La nivelul frazei: Nu-i frumos ce e frumos. Eu ştiu ce ştiu. Am stat cât am stat.

ARGOUL

Argoul este un limbaj secret folosit de anumite categorii de vorbitori pentru a nu fi

înţeleşi de ceilalţi.
Există un argou:
 Al răufăcătorilor (mititica, pârnaie, răcoare= închisoare; sticlete, curcan, gabor, copoi,
scatiu= poliţist; poteră= poliţie; lovele, euroi, verzişori, mălai, parai, caşcaval= bani;)
 Al elevilor şi studenţilor (şase, diriga, profa, scăunel, boabă, geogravarză, olimpiadă);
 Al militarilor (biban, gagică, naşpa, balast= mâncare de orez, adunare generală=
mâncare de legume);
 Al fumătorilor (lingură);
 Al sportivilor (trage fermoarul, pune pătura= pt.minge scăpată printre picioare, scuipă
supapa= pentru lovitură de minge în faţă);
Frazeologia argoului: a da urechi, a da/ trage ţeapă, albă-ca-zăpada (heroină), om de
afaceri (hoţ), a da bărbi (a minţi), a duce cu zăhărelul, a arunca cârligul (a încerca să
flirteze), a băga strâmbe.
Utilizarea acestor termeni în vorbirea curentă este nerecomandabilă pentru că nu se
înscriu în coordonatele limbii literare. Unii scriitori folosesc argoul în operele lor pentru a
zugrăvi anumite medii sociale periferice (T. Arghezi, B. Şt. Delavrancea)

JARGONUL
Jargonul reprezintă cuvinte şi expresii străine folosite de unii vorbitori cu pretenţii de
cultură, pentru a impresiona şi pentru a se deosebi de restul vorbitorilor.
Avem jargon:
 Franţuzit: bonjur, bonsoar, monşer, maşer, mersi.
 Italienesc: ciau, arivederci.
 Englezit: bisnis, darling, gudbai, bai-bai, ful, cul, targhet etc.
 Argoul este un limbaj convențional folosit în mod conștient de către vorbitorii unui grup social sau
profesional, pentru a nu fi înțeleși de ceilalți. După Ion Pachia Tatomirescu [1], «argoul este un mod de
exprimare nonliterar, specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ și cu „codul manierelor elegante“ –
grupuri alcătuite din vagabonzi, delincvenți, dar și din elevi, studenți, militari ș. a. –, care și-au format un
„vocabular special“, cuprinzând cuvinte „cu sensuri deturnate“, din limba comună, ori din sfera regionalismelor,
neologismelor etc., după un „cod propriu-încriptat“, cu „înțelesuri“ fără vreo legătură cu sfera lor propriu-zisă,
încât să fie „de nebănuit“ îndeosebi celor ce reprezintă autoritățile, ori celor ce au legături cu autoritățile.».
Functii modificare
Argoul are două funcții: de a încifra conținutul unui mesaj și de a diferenția „grupul social respectiv“ de
majoritatea celorlalți vorbitori. Din pitorescul „vocabular“ argotic spicuim: a ciordi, a mangli, a șuti (toate trei
cu sensul de „a fura“), babac, „părinte“, Bacu, „Examenul de Bacalaureat“, bicicletă, „ochelari“, bilă,
„cap“, bostan, ;cap“, bosu-mare, „directorul“, bosu-mic, „directorul adjunct“,broască, „poșetă“, casma,
„mână“, ciripitor, „denunțător“, curcan, „polițist“, denghi, „bani“, devlă, „cap“, dirig, „diriginte“, dirigă,
„dirigintă“, fasole, „dinți“, felicitare, „ordin de concentrare“, fetiță, „mitralieră“, frunză, „profesoară de botanică
/ biologie“, găină, „pălărie“, gagiu, „individ“ / „iubit“, hard, „creier“ / „cap“, icre, „bombe", limbă,
„informator al poliției“, lovele, „bani“, mălai, „salariu“ / „bani“, mardei, „bani“, mate, „matematică“, mișto,
„foarte bun / frumos“, mititica, „pușcărie“, pârnaie, „oală de pământ“, parai, „bani“ (< de la para, parale,
monede din vremea Imperiului Otoman),profă, „profesoară“, sticlete, „polițist“, șase !, „atenție !“, șucar,
„frumos“, tigvă, „cap“, universitate, „închisoare“ etc. [2].
Pentru cei ce reprezintă „paria“ într-o societate, argoul se prezintă cu „funcția“ unei „măști de protecție“, în
vreme ce la elevi, la studenți, la militarii în termen, „pare a se justifica“ prin nonconformism, prin „dorința
juvenilă de a epata“ etc.
Argoul în literatură[modificare]
Scritorii de mare talent, încă din cele mai vechi timpuri, au știut să valorifice (pentru „coloritul mediului
social“, pentru „atmosferă“ etc.) potențialul stilistic argotic: Petroniu («Satyriconul»),  François
Villon («Balade»),  Tudor Arghezi («Sici, bei“),  Miron Radu Paraschivescu («Cîntice țigănești»),  Eugen
Barbu («Groapa»),  Nichita Stănescu («Argotice»)[3] ș. a.
„Lamentația (de dor și of)“ a unui Gică, la cârciuma Calul Bălan, grație capacității stănesciene de a rafina și
sublima „argoticele“, capacitate datându-se din orizontul zilei de «joi, 12 mai 1955», trece într-un admirabil
„text liric-burlesc-baladesc“:„Zicea că i-am vrăjit nasol, / că fac mișto la parastase / ... mă tot miram ce-o
gâdilase / de-a dichisit-o-n ochi un trol. // Și mi-a suflat-o, mă... de-a gata, / călca-i-ar dricu' arătarea... /
Cântai, cântai, dar vezi, cântarea / mi-a încălzit doar beregata. // Mă arde sub cămașă coasta, / mă seacă dur,
prea dur, abrașa, / sau bă... m-o fi durând cămașa / și eu nu știu nimic de asta. // Sunt șmecher, eu ? Eu, mă ?
Ce zici... / C-așa-mi turnă la-nghesuială... / Dar vezi, m-am prins: e pe gineală, / c-o arde-n muscă d-un
carici. // M-a uns cu găinaț de zână / și tocmai cine... O cartoafă, / o ștoalfă talciocară, oafă... / Ei și ? De-o
gâdilă... rămână ! // Ochitul, vorbele îi put, / Dar dă-o-n suflet de gagică / ....... / Ai oasele la tine, Gică ? / Te
fac pe zece un barbut... Nichita Stănescu, «La Calul Bălan, cârciumă și han»
Argoul la chat[modificare]
Un fenomen actual este că în chat nu se dă importanță utilizării unei limbi corecte din punct de vedere
sintactic sau ortografic. Greșelile de tastare și gramaticale sunt frecvente. Caracteristic la chaturi este folosirea
extensivă a anacolutelor, aposiopezelor, abrevierilor, elipselor, interjecțiilor precum și a expresiilor tipice de
argou (slang)necesită citare. Semnele de punctuație și majusculele lipsesc deseori. În schimb se recurge des
la emotigrame [ de ex. :-), ;-) sau :-o) ] sau și la acronime nestandardizate din engleză (ca de ex. lol de
la laughing out loud, în traducere: râs puternic) sau și din română (vb = vorbim, k = ok(bine), nb = noapte bună
etc.)[necesită citare]. Efectul final este posibilitatea de exprimare rapidă, instantanee, cu apăsare pe cât mai puține
taste de pe tastatură[necesită citare]. Alt efect este însă că mulți interpretează argoul folosit la chat drept subcultură.
Alte trăsături[modificare]
După alți cercetători[necesită citare], "acei ce utilizează argoul, își făuresc în acest fel o identitate aparte de restul
societății, un semn de recunoaștere reciprocă. Din punct de vedere socio-lingvistic, argoul poate fi caracterizat
prin dorința (sau nevoia) vorbitorilor săi de izolare și de afirmare prin limbaj a solidarității de grup, prin
marginalitate și subversiune față de cultura și limba oficială. Argoul are două ipostaze principale: limbajul
mediilor interlope – al furtului, al prostituției, al închisorii (destul de tehnic și mai bine individualizat, relativ
stabil și grefat pe structurile limbii populare);limbajul tinerilor, al nonconformismului juvenil, mai apropiat de
registrul colocvial, expresiv și schimbător, foarte dependent de mode".

Jargonul este un limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorințele celor ce-l vorbesc de
a se distinge de marea masă a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor
pretențioase, deobicei împrumutate din alte limbi, sau a celor de îngustă specialitate.[1]
Jargonul informatic = jargonul calculatoriștilor (cuvântul „calculatorist” făcând el însuși parte din acest jargon)
Uneori noțiunea de jargon este confundată cu cea de argou, diferența constând în faptul că argoul se dorește a fi
înțeles doar de cei care-l folosesc.[1]

Cracker
În vernacular se întâlnește confuzia între termenul de cracker [1][2][3] (sau sinonimul său „pălărie neagră”)[4] și cel
de hacker.[1][5] Cuvântul cracker provine de la ocupația favorită a crackerilor și anume de a sparge parole. Se
poate vorbi atât de crackeri care sparg programe shareware sau altfel de software sau media protejate, cât și de
crackeri care sparg calculatoare și obțin accesul la informații confidențiale (de exemplu numărul cărții
dumneavoastră de credit), sau virusează calculatorul altora (de exemplu, pentru a-l folosi drept fabrică de
spam sau a găzdui pornografie, de obicei ilegală, în scop de câștig comercial); sinonime: spărgător de programe
și/sau spărgător de calculatoare.
Se poate afirma că orice cracker este fie hacker, fie haxor. De aceea, categoriile semantice de cracker și de
hacker se intersectează dar nu coincid. Hacker înseamnă la origine: expert în calculatoare.
Ce sunt argoul şi jargonul DEX-ul ne oferă pentru cele două cuvinte mai multe explicaţii. Astfel, argoul
poate fi un limbaj convenţional, folosit în mod conştient de către vorbitorii unui grup social sau profesional,
pentru a nu fi înţeleşi de ceilalţi, cum ar fi argoul elevilor sau cel al vânătorilor. De asemenea, poate fi un limbaj
convenţional al anumitor categorii sociale, care folosesc cuvinte speciale sau cu sensuri deosebite, pentru a nu fi
înţelese de restul societăţii. O altă definiţie spune că acest limbaj este folosit mai ales de vagabonzi sau
răufăcători, pentru a nu fi înţeleşi de restul membrilor societăţii. În ceea ce priveşte jargonul, DEX-ul ne spune
că este un limbaj specific anumitor categorii sociale sau profesionale, care reflectă fie dorinţa celor ce-l vorbesc
de a se distinge de masa mare a vorbitorilor, fie tendinţa de a folosi termeni specifici profesiunilor
respective.Jargonul se caracterizează prin abundenţa cuvintelor şi expresiilor pretenţioase, de obicei
împrumutate din alte limbi, sau a celor de specialitate. De asemenea, jargonul poate fi şi un limbaj particular al
unui grup social sau profesional, caracterizat printr-o gramatică proprie şi prin cuvinte codificate,
convenţionale, cum ar fi de exemplu jargonul hoţilor. Internetul a facilitat apariţia dicţionarelor de “limbaj
urban” sau “romglez-român” Apariţia Internetului a înlesnit, de fapt, nu numai apariţia dicţionarelor on-line,
majoritatea interactive - deci la care oricine poate contribui - dar şi a acestui nou mod de exprimare. Foarte
mulţi termeni au fost împrumutaţi din engleză, astfel că s-a ajuns la situaţia de a strecura în aproape fiecare
frază câte un cuvânt sau două din această limbă. Tot aşa, au apărut prescurtările şi tendinţa de a simplifica
scrierea cât mai mult, uneori prin omiterea folosirii cratimei. Se înţelege că de diacritice nici nu poate fi vorba.
Cosmin (19 ani), din Bucureşti, stă în faţa calculatorului cel puţin trei ore pe zi. Uneori, când nu merge la
facultate, stă şi 8 - 10 ore pe zi. Asta îl face categoric un “calculatorist” împătimit. Printre două reprize de jucat
Counter Strike sau Age of Empire, discută cu prietenii pe Messenger. “Zimi si mie parola pentru nivelul trei”,
este un mesaj obişnuit. Niciunul dintre cei doi vorbitori nu par a remarca faptul că el conţine de fapt o greşeală
gramaticală gravă. “De ce să mai pierd timpul să pun cratimă, pentru că mesajul este acelaşi?”, se întreabă
Cosmin. De altfel, pe Internet, dar şi în vorbirea curentă, toţi sunt “fraţi” şi nici un fişier nu se “descarcă”, ci se
“downloadează”. Ce zice dicţionarul urban Dicţionarele on-line s-au dezvoltat într-un ritm accelerat în ultimii
ani. Unul dintre ele, ceva mai nou, nu încă foarte complet, este 123urban (http://www.123urban.ro). Iată câteva
definiţii din acest dicţionar: Paraşutist = profitor, lipici, atârnător (personaj care aterizează inopinat la chefuri,
mese - care contribuie cu muştarul la grătarele colective (specie din cămine studenţeşti, dar nu numai).
Exemplu: “Paraşutist exersat Nelu ăsta, cum am întins faţa de masă s-a şi ivit.” Gherţoi = persoană lipsită de
maniere Exemplu: “M-a călcat gherţoiu' ăla gras pe picioare şi nici nu şi-a cerut scuze. a bate apa = a pierde
timpul fără folos Exemplu: “Treci şi fă ceva util, nu mai bate apa.” a avea pedigree = a fi licenţiat într-un
domeniu de activitate. Exemplu: “Cu toate că am pedigree în economie, am aflat că poţi trăi pe picior mare dacă
îţi dai de bunăvoie toată averea unui sultan, în schimbul unui cuibuşor în haremul lui.” “Romgleza”, o limbă pe
care nu toată lumea o înţelege La fel ca argoul şi jargonul, romgleza are şi ea prieteni şi oponenţi. Exemplele de
folosire abuzivă a termenilor din engleză care au corespondenţi în limba română sunt nenumărate. Exemplu: “Îţi
voi oferi suportul meu” (de la verbul to support / a sprijini), în loc de “Te voi sprijini”. Dacă nu ştiaţi că există o
poezie de dragoste în romgleză, Internetul vă poate oferi cele mai neaşteptate surprize. Iată cum arată o
asemenea creaţie: I love you atat de tare încât I believe ca mor you are so incantatoare oh, my dear, cat te ador.
When I go la brat cu tine ma simt very magulit caci are looking toti la mine oh, I am so, so fericit. All ar fi atat
de bine… but you see, nu-i chiar asa caci I tell ce simt în mine dar tu smile si smile într-una And I think ca spun
traznai. Please don’t face pe nebuna si mai look în ochii mei. Understand? I love you draga cum vrei sa-ti mai
vorbesc you are totul pentru mine and I want sa te-ntalnesc. But is dificult, vezi bine caci your mother e pe faza
si din five în five minute carefully ne controleaza Maybe sa ajung la tine ca in Shakespeare, “Juliet” I “Romeo”
love pe tine give me scara din boschet. ”Rumaniol”- limba tinerilor români din Spania Oboseala, comoditatea şi
indiferenţa sunt factorii care alterează limba română şi în afara graniţelor ţării. ”Îmbogăţirea” vocabularului
românesc cu expresii şi cuvinte spaniole a devenit o obişnuinţă şi pentru tinerii români care trăiesc în Spania.
Există chiar şi un termen care defineşte noul dialect - rumaniol. Pentru românii rezidenţi în Spania, folosirea
unor termeni spanioli în amestec cu expresiile şi cuvintele româneşti a devenit o obişnuinţă. Printre cuvintele
cel mai des utilizate se numără ”regalo”(cadou), ”tarjeta” (card), ”ingreso” (depunere la bancă), ”cita”
(programare), ”obra” (şantier), ”trabajo” (muncă), ”cole” (n.r. colegio - şcoală), ”guarderie” (grădiniţă), ”hola”
(bună ziua), ”nomină” (fluturaş de salariu), ”encargado” ( şef, responsabil) sau ”comercial” (agent de vânzări).
Uneori, unele dintre aceste cuvinte sunt ”românizate”: ”mi-a regalat” (mi-a dăruit), ”m-am împatronat” (am
obţinut viza de flotant -empadronamiento), ”am ingresat banii” (am depus banii la bancă), etc. Acest nou dialect
şi efectele lui au constituit principala temă a dezbaterii ”Limba maternă, valoare fundamentală ce nu trebuie
pierdută”, eveniment prilejuit de celebrarea Zilei Internaţionale a Limbii Materne (21 februarie). Comoditatea şi
oboseala, cauzele dialectului rumaniol Invitatul de onoare, Dr. Ileana Bucurenciu (foto), lector universitar la
Universitatea din Alcala de Henares, a mărturisit că aştepta de mult timp organizarea unei astfel de întâlniri:
”Mă durea foarte tare sufletul când auzeam vorbindu-se o limbă română amestecată cu cuvinte din limba
spaniolă. Avem o limbă frumoasă şi trebuie să o păstrăm aşa cum este. Cu mai multă atenţie, se pot evita astfel
de cazuri. Important este să fim convinşi că se poate.”  Concluzia la care au ajuns cei prezenţi la Centrul
Hispano-Român din Alcala de Henares a fost că oboseala şi comoditatea sunt principalele cauze ale apariţiei
dialectului ”rumaniol” în Spania. Copiii uită limba maternă pentru că la şcoală studiază în spaniolă, iar acasă se
lovesc de indiferenţa părinţilor de a vorbi cu ei în limba română, de a-i atrage să citească în română sau de a-i
îndemna să vizioneze filme cu subtitrare românească.  (Adrian Dinu, Madrid)

"A hackui / a hăcui" de Rodica Zafiu

Termenul jargon suferă de o anume ambiguitate: în ciuda definiţiilor de dicţionar sau a distincţiilor din
articolele de specialitate, folosirea lui oscilează între mai multe accepţii: ca sinonim pentru argou (limbaj secret
al lumii interlope, al tinerilor, în genere al grupurilor care vor să nu fie înţelese sau să se diferenţieze), ca
sinonim pentru limbaj de specialitate sau tehnic, ori cu sensul mai general de limbaj hibrid, amestecat. Originea
cuvîntului (în franceză) îl leagă mai ales de prima accepţie (ca tip de argou documentat istoric); în engleză s-a
impus mai ales cea de a doua (de limbaj profesional); tradiţia românească îi asociază mai ales semnificaţii
sociale (jargonul franţuzit). Termenul îşi dovedeşte utilitatea mai ales cînd denumeşte varianta orală, colocvială
a limbajelor de specialitate: cea care nu are trăsăturile culte ale unui adevărat limbaj ştiinţific, ci amestecă
registre şi forme, tratându-le cu destulă libertate. Unul din cele mai tipice jargoane de astăzi este cel informatic,
despre care am scris de mai multe ori şi care se caracterizează prin răspîndire mare, evoluţie rapidă, elemente
familiare, terminologie de specialitate, puternică influenţă - doar parţial adaptată - a unei limbi străine (engleza,
în acest caz). Fenomenul contemporan are însă şi un aspect imprevizibil şi destul de spectaculos: într-o bună
măsură, jargonul se reapropie de argou. Nu în totalitate, evident; partea sa cea mai îndrăzneaţă regăseşte totuşi
condiţiile esenţiale de existenţă a argoului ca limbaj secret şi subversiv, folosit în opoziţie cu legalitatea. Mă
refer la ceea ce circulă acum şi la noi sub numele de "jargonul hackerilor"; în texte în engleză, jargon este tot
mai des folosit exact în această accepţie specializată, fără alte determinări (un bogat inventar terminologic
înregistrat sub acest nume a fost de altfel deja tradus şi adaptat în română, în L. Ivaner, Lexiconul Hackerilor,
1997). Cuvintele şi expresiile informatice pot fi discutate în funcţie de gradul lor de asimilare şi de şansele de
impunere în limba comună. Jargonul hackerilor îşi asumă însă perisabilitatea, caracterul marginal, expresiv -
devenind o sursă perfectă pentru citate incredibile, exemple tipice de amestec lingvistic. Pentru că interesul
celor care-l folosesc e de a se face înţeleşi doar de un anume grup, preocuparea pentru adaptarea lingvistică e
minimă. Din paginile româneşti de Internet în care apare acest limbaj se pot aduce numeroase exemple de exces
tehnic - "să vă logaţi pe undeva ca root"; "exemplu practic: aţi spart un calculator care e în spatele unui firewall
şi nu aveţi cum să uploaduiţi fişiere" (a se observa verbul a uploadui - exemplu de derivare familiară cu sufixul
-ui de la un englezism); "atacă serverele cu bug-uri, pun rootkit pe ele şi trimit e-mail hackerului cum că au
rootat un anumit IP (...). Iar hackerul îşi citeşte e-mailul şi vede ce servere a mai spart în ultimul timp";
"problema mai poate apărea când există un switch sau routere şi nu vedem cu sniffer-ul toate pachetele din
reţea"- adesea în asociere cu stilul familiar-argotic: "adminul află cine este animalul care îl floodează şi se duce
şi îl bagă în spital"; "am văzut mulţi hackeri şucăriţi pe admini sau pe ISP-uri tocmai pentru că aceştia i-au
ameninţat ori "s-au dat la hacker"" etc. 
De fapt, chiar cuvântul hacker are ambiguităţile sale, fiind adesea obiect de dispute şi de exerciţii analitice:
folosit curent şi răspîndit prin publicistică cu un sens destul de negativ, marcat de ilegalitate (spargere, acces
neautorizat la date şi informaţii secrete), e apărat - din interior - cu argumentele pasiunii şi ale plăcerii sportive.
Rezultatul nu e departe de mitul romantic al haiducului, reactualizat cu recuzită modernă. Din punct de vedere
lingvistic, e interesantă şi familia lexicală pe care împrumutul recent şi-a constituit-o. Hacker şi hacking sînt
atestate în Florica Dimitrescu, Dicţionarul de cuvinte recente (ediţia a II-a, 1997), pe baza unor citate
jurnalistice din 1997 (hacker - "spărgător de programe de calculator"). Pe lîngă cele două cuvinte, în paginile
tematice din Internet (reviste, liste de discuţii) putem găsi acum şi cîteva derivate: femininul hackeriţe,
substantivul nume de acţiune hackerit ("şi "hacker"-itul este o meserie") şi mai ales verbui a hackui (cu formele
sale nominalizate hackuit şi hackuire): "zice că grupul lui a hackuit serverul"; "a "hackui" site-uri şi servere de
net!"; "site-ul FBI hackuit"; "serverele românesti sunt uşor de hackuit", "sistemele care vor deveni vulnerebile la
hackuit"; "dupa ce aţi hackuit BIOS password-ul, intraţi în BIOS"; "găsiţi aici cele mai simple metode de
hackuire" ş.a.m.d. Expresivitatea noului verb e desigur legată de omonimia parţială cu mai vechiul a hăcui - "a
tăia în bucăţi, a sfîrteca, a ciopîrţi". Surpriza stă aici în regăsirea unei legături etimologice. Pentru că a hăcui
(prezentat în DEX ca regional, iar în DLR ca specific Moldovei, dar de fapt intrat de mai multă vreme, prin
literatură, în limba comună) provine în română din germanul hacken. Acesta e legat direct - prin origine
comună, formă şi sens - de englezescul to hack, verbul care a dezvoltat sensul figurat şi colocvial din
informatică.
Extinderi metaforice ale terminologiei în limbajul curent
 Influenţa reciprocă dintre limbajul de specialitate şi limba comună se poate exercita prin extindere metaforică.
Într-o primă fază, limbajul de specialitate preia cuvinte din limba curentă, cărora le extinde sensul prin
metaforă. Sursa metaforică a terminologiei rămâne transparentă în limba în care ea s-a dezvoltat cu
preponderenţă – în cazul informaticii, în engleză [3] . Transpunerile în alte limbi pot consta, cum se ştie, în
preluarea ca atare a cuvântului, ca împrumut lexical, opacizându-i-se astfel originea metaforică, sau în
calchierea sensului său, prin refacerea traseului metaforic. Cazul engl. mouse e cel mai cunoscut şi mai evident:
preluat ca atare în unele limbi, de exemplu în română [4] sau în italiană, dar tradus în altele, cum ar fi franceza
(souris). Şi în română mai mulţi termeni metaforici au fost traduşi: au intrat astfel în limbajul de specialitate
autohton , prin calc semantic, termeni ca arhitectură, ecou, hartă, mască, rădăcină, virus (deja utilizaţi în alte
limbaje ştiinţifice sau tehnice), bibliotecă, fereastră, ecluză, magistrală, meniu, pachet, poartă, a salva etc. –
sau , în domeniul Internetului, a naviga, a vizita etc. Traducerea metaforei poate fi destul de şocantă, mai ales
când termenul autohton e mai concret, când are mai puţine sensuri secundare abstracte. Un exemplu de calc mai
greu acceptabil – dar poate deja impus între specialişti – mi se pare a fi miez (pentru engl. core), mai ales în
sintagme de genul memorie cu miez (Ban, Mireştean, Miclea, Miclea 1994).
O a doua fază, poate şi mai interesantă, este cea în care terminologia de specialitate (re)intră, prin extensie
semantică, adesea prin intermediul vorbirii familiare, în limbajul curent. Verbul a accesa, deja amintit,
englezism tipic limbajului informatic – „Internetul este accesat de 40 milioane de oameni “ (RL 2147, 1997, 9)
– apare folosit cu sensul de „a ajunge la… “ într-un context total diferit: cel sentimental. E drept că citatul de
mai jos provine din cronica la un film în care chiar povestea de amor e întreţesută cu detalii electronice
(corespondenţa protagoniştilor fiind purtată prin e-mail) – „Între a iubi fictiv, metafizic (...), a iubi electronic şi
a iubi în stil tradiţional, tot ultima variantă rămâne cea viabilă. Dar pentru a o putea «accesa», Joe va trebui să
câştige puncte ca om făcut din carne şi sânge “ (RL 2766, 1999, 20); e însă uşor de prevăzut că un asemenea uz
extins se va întâlni şi în contexte care nu mai au nici o legătură directă cu mediul de origine.
Trecerea prin parodie e uneori o etapă necesară a extinderii semantice; o dovedeşte o altă cronică, în care este
comentat un spectacol umoristic cu funcţie publicitară: Un E-mail pierdut(EZ 2333, 2000, 2). Replici şi situaţii
evident parodice înlocuiesc elementele tradiţionale din comedia lui Caragiale (O scrisoare piedută) cu unele
ultramoderne; câteva provin din textul reprezentaţiei – „descoperă dischetele lui Caţavencu “ , „liderul unui
grup de hackeri “ , „să ne întoarcem la 286 “ etc. – , altele aparţin gazetarului, contaminat de plăcerea jocului:
„piesa a avut un real succes printre invitaţi (…), textele mergându-le drept la microprocesor “ (substituţie în
expresia a merge drept la inimă); „în compania unui vin bun şi a unor apetisante produse gastronomice puse
pe desktop de organizatori “ (substituţie în expresia a pune pe masă). Interesante sunt, între utilizările strict
lingvistice, cele care atestă posibilităţile de extensie semantică a unor cuvinte, prin aplicare metaforică. E vorba
în primul rând de a virusa: „Academia Caţavencu îl virusează pe Caragiale “ ; „textul virusat de neologisme
“ , „Cetăţeanul virusat “ , ca şi de a reseta: „Nu mă-mpinge că resetez “ .
Verbul a reseta apare înregistrat, de altfel, şi într-un dicţionar de argou al limbii române (Croitoru Bobârniche
1996): resetează-te! = „pleacă, dispari “ ; s-ar părea că e vorba tot de o aplicare metaforică, recent apărută în
limbajul colocvial şi tineresc al utilizatorilor de computere, chiar dacă un dicţionar apărut ulterior (Volceanov,
Voceanov 1998) reinterpretează forma, corectând-o (autorii înregistrează doar verbul restează-te!, cu sensul
„ascunde-te “ , atribuit limbajului interlop; e totuşi puţin probabil să fie vorba de două cuvinte diferite).
Evident, multe din formele citate sunt creaţii ad-hoc, efemere, dar tendinţa de a folosi în limbajul familiar
metafore de origine informatică există şi e chiar foarte normală: orice domeniu la modă şi puternic implicat în
viaţa cotidiană îşi oferă colocvialităţii glumeţe cuvintele şi expresiile.
În limbajul „de Internet “ se manifestă desigur şi dezavantajul previzibil al mixajului, al amestecării de cuvinte
româneşti şi englezeşti, mai ales acolo unde echivalentul unei formule informatice nu e încă suficient fixat: „Nu
uitati sa faceti «reload» la pagina ca sa cititi cea mai recenta versiune “ ; „Se poate cauta aceasta poezie cu
urmatorul «search» “ . Un pas spre asimilare e făcut prin adaptarea glumeaţă a terminologiei de specialitate,
prin derivarea cu sufixe vechi şi populare sau prin combinarea cu termeni familiari, populari şi chiar regionali:
„o firmă care se respecta trebuie sa apara musai si în varianta interneticeasca “ ; „nu oricine este legat la
o bucatica de server “ ; „cetitorul internetist “ , „Internelu “ , „postasul matale electronic “ (Bomba). Un
exemplu interesant e furnizat de indicaţia (însoţită în genere de un semn convenţional) Home: aceasta
apare ca atare, în engleză, în paginile „serioase “ redactate în română; plăcerea jocului lingvistic o
traduce însă uneori cu „Acasă “ , după cum „Home page “ poate apărea în transcriere dezinvoltă
(„Inapoi la versiunea 2.0. a houmpeigiului lui Cristi “ ) sau poate fi obiectul unei ingenioase substituţii
(„Inapoi la pagina muma “ ).
Stângăciile începuturilor
 Cauzele sociologice şi economice ale prezenţei foarte firave a publicităţii româneşti la începutul deceniului '90
sunt destul de evidente. Coman 1990 remarca, de exemplu, o lipsă esenţială, care împiedica devoltarea unui
discurs publicitar normal: numele firmei. Sloganurile generice („Gospodine! La orice masă, paste făinoase“,
1961) şi aproape tautologice au reprezentat o sursă permanentă de absurd şi umor involuntar în deceniile
regimului totalitar, neoferind decât modele negative.
Ceea ce se putea observa la începutul anului 1990, în rarele mesaje publicitare din mass media, era tendinţa de a
abandona cele câteva modele textuale elementare şi antifuncţionale, înlocuindu-le cu altele care, încă
neasimilate, produceau o impresie confuză de stângăcie şi nefiresc. Cauza era adeseori traducerea ca atare sau
imitarea unor sloganuri publicitare reprezentând un tip de text încă neimpus, lipsit de baza culturală pe care o
formează, în mare măsură, obişnuinţa [3] .După o perioadă de intensă impersonalizare, apărea sloganul
publicitar în care situaţia enunţiativă era bine precizată, persoana cu rol de prezentator (introdusă uneori prin
imagine) folosind persoana I singular, uneori şi persoana a II-a, a adresării către virtualul cumpărător. Un astfel
de mesaj ancorat formal în situaţia de comunicare era atribuit, într-o reclamă de dimensiuni modeste şi cu
obişnuita lipsă de claritate a imaginii, unui personaj feminin, care spunea:
„Eşarfa de la gâtul meu nu e în aspiratorul dv.! El poate curăţa (de praf) numai îmbrăcămintea groasă. Şi nu
numai“ (Flacăra 35, 1990, 12).
 Ultimele două propoziţii sunt reluate în secvenţa de text care urmează imaginii, având rolul de a oferi detalii
concrete despre caracteristicile tehnice ale aspiratoarelor numite sec AP 20S, AP 21, AP 10, AP E. Formula
publicitară propriu-zisă produce involuntar un efect de absurd tern, nespectaculos. Textul încearcă probabil să
aplice o formulă, curentă în publicitatea modernă, de asociere a unor sfere cât mai diferite, să facă un salt
imprevizibil de la elementul iniţial („eşarfa de la gâtul meu“) către obiectul propriu-zis al reclamei (aspiratorul).
Discursul evoluează însă printr-o serie de implicaţii contradictorii şi incerte; conectorii logici dintre afirmaţii
(dar, pentru că, deşi...) lipsesc sau sunt greşit folosiţi [4] .
Reclamele în care se observa o voinţă de individualizare, pe fundalul unei generale monotonii, mânuiau cu
destulă stângăcie tehnicile consacrate în discursul publicitar străin. O secvenţă informativă şi valorizantă
precum
 „Renumitele băuturi răcoritoare GO-GO Gablitzer/Austria sfidează prin calitate excepţională şi preţ scăzut
miturile şi monştrii. Reţineţi deviza: GO-GO peste aşteptări“ (RL 1991) este cu siguranţă o traducere. Referirea
aluzivă la „mituri“ şi „monştri“ [5] în domeniul răcoritoarelor pare destul de artificială în limitele codului
publicistic (nu numai publicitar) românesc, în care termenii nu au o circulaţie foarte frecventă, mai ales fără
determinări (se foloseşte mai mult sintagma „monştri sacri“, dar nu în legătură cu orice domeniu al vieţii
cotidiene). Caracterizarea superlativă a produselor e normală, deşi destul de puţin particularizată. După cum
normală, adică uzuală, e şi strategia de a introduce ca presupoziţie „ renumele “ firmei, prezentându-l deci ca pe
un dat obiectiv, enunţat de vocea impersonală, reprezentând instanţa socială neutră, căreia i se atribuie textul.
Mai puţin fericită (şi desigur neintenţionată) este contradicţia dintre presupoziţia renumelui şi sloganul care îi
urmează, „GO-GO peste aşteptări “ . Dincolo de caracterul nu tocmai firesc din punct de vedere sintactic al
construcţiei (determinare atributivă sau propoziţie eliptică), supărătoare sunt implicaţiile sale semantice: un
produs „peste aşteptări “ este unul care oferă o surpriză plăcută în ciuda statutului său comercial modest.
Adevărul, spus aproape fără voie (e vorba deci de o firmă puţin cunoscută, capabilă să producă surprize plăcute)
intră în contradicţie cu valorizările iniţiale (ca firmă renumită).
O contradicţie interioară mina şi scurtul anunţ:
 „1 626 203 lei la PRONOEXPRES. ION IONESCU din Bucureşti“ (RL 1991) în care codul lingvistic era
completat de cel grafic nu numai prin punerea în pagină a textului şi prin variaţia caracterelor tipografice, dar
mai ales printr-un mic desen emblematic, reprezentând un săculeţ cu dolari! Adecvarea imaginii e discutabilă,
căci nu e vorba nicăieri în text de vreo sumă în dolari; ea se susţine doar în plan conotativ, în măsura în care în
societatea românească posttotalitară semnificaţiile de „valoare“ şi „câştig“ au fost asociate în mod prototipic cu
valuta străină. Mesajul publicitar, rezultat al unor strategii indirecte dar destul de simpliste, e marcat de
contradicţia dintre implicaţiile informaţiilor pe care le oferă. Precizia extremă a sumei, deloc rotunde, pare să
aibă rolul de a sugera autenticitatea câştigului; în schimb, numele şi adresa câştigătorului sunt suspecte prin
generalitate şi aspect artificial, construit: „Ion Ionescu din Bucureşti“ pare mai curând o ficţiune ideală decât un
individ concret şi credibil. Desigur, se prea poate ca numele să fie real şi faptul câştigului autentic; ceea ce
contează din punctul de vedere al textului persuasiv e însă impresia de artificialitate creată şi efectul ei negativ.
În perioada de tranziţie s-a putut asista, de fapt, la constituirea unui cod; multe dintre formule, chiar incorecte,
contradictorii sau stupide, au intrat treptat în bagajul uzual al publicităţii româneşti, prin reluare sau parafrazare.
Că textul se dezvoltă după un model o dovedeşte şi sloganul folosit în 1991 de Team mita: „Într-o lume de
distribuitori de copiatoare noi suntem originalii! “. Precedat de sloganul firmei Xerox – „Într-o lume de
copiatoare noi suntem originalul“ şi probabil tot tradus din engleză, textul mizează pe jocul de cuvinte produs
de polisemia copieriişi de opoziţia copie/original. Numai că folosirea la singular sau la plural a
substantivului original – neutru sau masculin –  presupune semnificaţii diferite, de care probabil că autorii
traducerii nu au ţinut cont. Valorizarea prin conţinutul „singura firmă de calitate, prototip, model pentru toate
celelalte“ e posibilă doar în varianta „suntem originalul“; opţiunea pentru plural („suntem originalii“) introduce
criterii diferite de evaluare, care accentuează meritul nonconformismului, al noutăţii etc. Motivaţia care
urmează are un singur defect: sintaxa greoaie a unei fraze prea lungi, cu grupuri nominale dezvoltate: „Pentru că
în ultima instanţă nu ne interesează vânzarea propriu-zisă ci legătura continuă cu clienţi satisfăcuţi de soluţia
noastră totală, ce se reflectă prin garanţia de utilizare pe care o acordăm pentru toate echipamentele
achiziţionate“ (RL 1991).
În teoriile şi analizele care au ca obiect publicitatea se vorbeşte de faptul că autorul real al mesajului, agentul
publicitar, specialistul în construirea acestui tip de discurs e întotdeauna absent ca locutor în structura de
suprafaţă, el nevorbind în nici un caz în numele său ci doar al firmei, al opiniei publice, al consumatorului etc.
În publicitatea românească de la începutul anilor '90, probabil că acest specialist era cu desăvârşire absent,
textele fiind improvizate direct de cei care doreau să-şi vândă produsele.
A trebuit să se adune, în primii ani, o cantitate însemnată de forme greoaie şi confuze ale publicităţii pentru a
pregăti terenul pe care să-l câştige treptat efectele de surpriză, proverbul, jocul de cuvinte, aluzia. Probabil că la
început nici nu şi-ar fi avut rostul reclamele excesiv de subtile sau de şocante, uzând de metafore şi metonimii
vizuale, de sloganuri sonore spectaculoase sau de texte argumentative elaborate: ele ar fi pretins, din partea
virtualilor cititori, o familiarizare nu numai cu codul general al limbii române, ci şi cu strategiile proprii acestui
tip de text.
 
Abuzuri ale traducerii
„Efectiv“, „eficient“, Traducerea e punctul slab al multor texte publicitare. În 1993, o voce entuziastă
„eficace“ repeta, la televiziune, sloganul „Protejează efectiv! Protecţie
efectivă! “. Adverbulefectiv (mai frecvent decât adjectivul corespunzător) e folosit în româna curentă mai ales
ca mijloc pragmatic de întărire, cu sensul pe care îl are în franceză adverbuleffectivement: „cu adevărat;
realmente“ („Este efectiv plictisit“, DSR). Utilizarea adverbului conferă enunţului o notă polemică, sugerând că
un fapt e considerat real în ciuda aparenţelor: „Protejează efectiv“ are în primul rând înţelesul „Chiar
protejează! Culmea, protejează! “. Nu cred că pe această valoare polemică miza reclama în cauză: publicitatea
nu prea îşi permite luxul de a accepta posibilitatea dubiului. Adjectivul efectiv (,,protecţie efectivă“) e
echivalent cu „real, adevărat“ (cf. fr. effectif), având un subtext polemic similar celui al adverbului.
După cum se vede, utilizarea cuvântului românesc efectiv (explicat şi prin lat. effectivus), urmează destul de
fidel condiţiile de enunţare ale cuplului fr. effectif – effectivement. Textul reclamei televizate era însă influenţat,
foarte probabil, de engleză, în care cuvintele effective şi effectively au sensul principal de „adecvat scopului;
producând rezultatul scontat“. Pentru a exprima această idee româna dispune în primul rând de alte două
neologisme: eficace (adjectiv) şi eficient (adjectiv şi adverb): „tratament eficace “ , „metodă eficientă “ ,
„lucrează eficient “ etc. E foarte probabil ca intenţia sloganului publicitar în discuţie să fi fost cea de a informa
publicul că o anume pastă de dinţi „protejează eficient “ , că asigură o „protecţie eficace “ . E drept, unele din
dicţionarele noastre pat să accepte sinonimia eficace – eficient – efectiv [6] ; folosirea lui efectiv cu sensul
specific pentru eficace şi eficient nu corespunde însă uzului curent. E drept, uzul se poate modifica: şi în alte
cazuri, cuvinte „internaţionale“ (majoritatea de sursă latină), intrate în română cu valori principale mai apropiate
de cele din franceză, îşi schimbă sensul, în mod aproape insesizabil, sub presiunea traducerilor din engleză [7] .
Adesea, influenţa engleză a acţionat între timp chiar în franceză, adăugând sensuri noi cuvintelor respective.
S-ar putea deci ca diferenţa actuală dintre efectiv, pe de o parte, eficace şi eficient, pe de alta, să se atenueze sau
să se transforme, poate chiar sub presiunea limbajului publicitar, a traducerilor grăbite şi a asocierilor întărite de
obişnuinţă. Pentru a exprima ideea de „perfect adecvat scopului“, foarte firească în prezentarea unui nou
produs, eficace pare a avea mai puţine şanse de folosire frecventă: criteriul eufoniei acţionează asupra
vorbitorilor mai mult decât am crede-o (în vreme ce prestigiul latinismelor e în scădere). Eficient este poate
marcat stilistic de prezenţa sa şi a familiei sale lexicale în limba de lemn a birocraţiei totalitare (,,măsuri
eficiente“, „eficienţă“, „eficientizare“ etc.).
 
Preţul care „bate“ şi Foarte multe dintre textele publicitare adaptate stării actuale a pieţii româneşti
„sfidează“ plasează într-o poziţie privilegiată referirile la preţ. Strategiile prin care sunt
anticipate obsesiile cumpărătorului şi prin care se comunică, persuasiv – fără precizări, fără cifre –, ideea
„preţului mic“ se înscriu în câteva tipare previzibile. [8] Evaluarea directă şi superlativă e mai rară; doar din
când în când sunt totuşi anunţate „preţuri incredibil de scăzute“, „cele mai scăzute preţuri din ţară“. Formulele
de acest tip sunt în genere evitate nu numai pentru că stilul hiperbolic trezeşte neîncrederea, ci mai ales pentru
că invocarea excepţionalului generează nevoia de explicaţii: în lipsa unor motivaţii temeinice, preţul minim
sugerează ideea periculoasă de marfă proastă. Alte tipare rămân superlative, ocolind însă evocarea directă a
limitei inferioare prin folosirea unor evaluative foarte generale: „cele mai bune preţuri din România“; „preţuri
de excepţie“. Din păcate, ambiguitatea termenilor apreciativi riscă să producă în asemenea cazuri lecturi
antifrastice, sugerând involuntar posibilitatea unor preţuri excepţional de mari.
Cele mai răspândite structuri publicitare sunt acelea care nu spun prea mult, folosindu-se de cuvintele-
cheie avantajos şi accesibil („preţuri accesibile“, „foarte avantajoase“, „cel mai avantajos preţ posibil“ etc.);
relativitatea atributelor (accesibil – cui?; avantajos – în raport cu ce?) evită strategic şocul datelor exacte,
implicând, în schimb, calităţi incontestabile, în raport cu care preţurile, chiar mari, sunt avantajoase; tiparul
preferat rămâne cel care conotează normalitatea şi moderaţia.
Din punctul de vedere al expresiei lingvistice, cele mai interesante sunt textele în care evaluarea preţurilor se
face prin referirea explicită la concurenţă. Întâlnim în asemenea cazuri enunţuri mai directe, mai dinamice, dar
care sunt deocamdată mai puţin adaptate limbii române. În formule preluate din stilul publicitar occidental apar
„preţuri fără concurenţă“ sau „preţuri care sfidează orice concurenţă“. Verbul a sfida şi substantivul sfidare, tot
mai des folosite, prin calc, în limbajul publicistic şi în cel publicitar – „sfidarea de care aveam nevoie“,
„renumitele băuturi (...) sfidează prin calitate excepţională şi preţ scăzut miturile şi monştrii“ (v. mai sus, p.
110) etc. – au în română conotaţii şi sensuri predominant negative, ilustrate de folosirea curentă a substantivului
(„asta e o sfidare! “) şi întărite de semnificaţiile adjectivului sfidător. Sfidarea nu e doar un act de înfruntare, de
provocare, ci mai ales unul de jignire, de incitare, presupunând dispreţ, ostentaţie ş.a.m.d.
Alegerea lui a sfida ca verb al competiţiei şi al concurenţei nu ni se pare tocmai fericită, din cauza mărcilor sale
negative; cu mult mai nepotrivit e, în orice caz, în contexte similare, verbul a bate: „a combina calitatea IBM cu
un preţ care bate orice concurenţă“. Caracterul familiar şi sensul predominant concret al verbului a bate produc
în textul altminteri sobru al reclamei în cauză un efect de stridenţă, mai ales în combinaţie cu complementul
direct abstract (a bate concurenţa). Cel puţin la fel de neinspirată îmi pare formula publicitară „Nimeni nu ne
bate la preţuri“ (SarmisSRL), în care încercarea de a găsi un verb al competiţiei comerciale exact, frapant şi
familiar se împiedică în ridicola ambiguitate gramaticală a construcţiei „a bate la... “ (cu prepoziţia urmată de
obiectul competiţiei – „a bate la şah“ – sau de locul de aplicare a bătăii – „a bate la tălpi“) [9] .

ARGOU
CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. 
CALPUZÁN s. v. escroc, hoț, impostor, înșelător, pungaș, șarlatan, șnapan. 
calpuzan m. 1. cel ce taie bani falși; 2. înșelător, nemernic: este cel mai mârșav și mai calpuzan dintre toți Grecii din țara
româneascăFIL. [Turc. KALPAZAN]. 
calpuzán m. (turc. kalb-zen, pop. kalpazan, d. kalp, calp, și pers. zen, care bate [monetă];
ngr. kalpuzánis, bg. kalpazan). Rar.Falsificator de monetă. Fig. Escroc [!]. 

CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de
evantai(Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere.
♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877 – 1878.
– Curcă + suf. -an. 
curcan m. 1. pasăre de curte din ordinul galinaceelor, adusă din America în Europa la 1518 de Iezuiți (Meleagris
gallopavo): se umflă ca un curcan; 2. nume dat (după răsboiul dela 1877) dorobanților noștri, cari purtau la căciulă o pană
de curcan: curcan cu trei cruci pe piept; 3. iarbă de curcă (Fumaria). 
curcán m. (d. curcă, ca gîscan d. gîscă. V. curcă). Masculu curciĭ, o pasăre galinacee domestică adusă din America de ĭezuițĭ
la 1518 (meléagris gallopávo). Nume dat în glumă dorobanților după pana saŭ penele de curcan pe care le poartă la căcĭulă
(prefăcut în renume după războĭu de la 1877, dar oficial numițĭ tot dorobanțĭ). A se unfla [!] în pene ca curcanu, a fi grozav
de mîndru. – În Trans. și corcodan. V. cĭocoĭ. 

fripturist, fripturiști s. m. 1. profitor. 2. (peior.) om politic oportunist, lipsit de orice fel de scrupule. 

gagíu (gagíi), s. m. – 1. (Arg.) Stăpîn, domn. – 2. (Arg.) Iubit. Țig. gağo, gaği „român” (Bogrea, Dacor., II, 441; Graur
152; Juilland 164). – Der. gagică, s. f. (Arg., iubită, amantă). 
gagíŭ, -íĭcă saŭ -ícă s. Pop. Șef (în argot). S. f. Amantă. Porumbeĭ gagiĭ pe năutiŭ, un fel de porumbeĭ cu pene auriĭ cu
chenare închise la aripĭ și la coadă. 

gagiu, gagii s. m. (fig.) 1. om; persoană; tip; individ 2. amant; iubit 

sufletar 1. termen folosit pentru a rade de cuplurile de indragostiti care se plimba prin parcuri.
Exemple: uite'i si pe sufletarii astia cum se tin de mana
Curcan 1. Poliţist, om al legii, gabor, caraliu, cap de creta. Exemple: L-au saltat doi curcani
Fripturist 1. Un om care se autoinvita intr-un grup, iar tinta suprema este de cele mai multe ori
devorarea mancarii(desi nu cotizeaza). Intodeauna va fi in lumina reflectoarelor, cu o mana pe
microfon iar cu cealalta mana in farfuria altora. Telul lui in viata este de a trai pe spinarea celor
din jur.Test pentru a afla daca ai de-a face cu un fripturist: auzi fraza "hai ca iti dau eu banii
mai tarziu".

JARGONUL CALCULATORULUI
Cutiuta- calculator
Calculatorist
Haecker
calculator, calculatoare s. n. (glum.) căpățână de porc (vândută în măcelării). 
HÁCKER [pr.: hecăr]~i m. Spărgător de rețele computerizate. /Cuv. engl. Hacker a fost preluat din limba engleză, dar s-au
omis nenumărate alte sensuri (în special sensul de programator, care nu are nicio conotație negativă)
AUTOSTRADA INFORMATIONALA