Dokumen - Tips - Povesti Terapeutice Vol 1

POVEȘTI TERAPEUTICE
DRUMUL CATRE SINE
Volumul I
http://afacerisociale.blogspot.ro/

POVESTI TERAPEUTICE 2
CUM TREBUIE SPUSA O POVESTE
Intrebat cum trebuie spusa o poveste, un rabin raspunse: «O poveste

trebuie spusa in asa fel incat sa poarte propria-i magie in ea insasi. » A
continuat, povestind urmatoarele: « Bunicul meu era schiop; intr-o zi a
fost invitat de catre stapinul sau, pentru a-i spune o poveste. Bunicul meu
povestea ca stapinul sau avea obiceiul sa topaie si sa danseze in acest
timp. Prins de poveste, bunicul meu s-a ridicat si a inceput sa sara si sa
danseze, asa cum facea stapinul sau. Din acel moment, a fost vindecat de
infirmitatea sa. Iata cum trebuie spusa o poveste!"
PREŢUL CARE ÎL PLĂTEŞTI CÂND RENUNŢI LA UN VIS.
“Este oare pretul pe care il platim pentru a trai un vis cu mult mai mare
decit pretul platit cind renuntam la vis? a intrebat discipolul. Invatatorul l-
a luat la un magazin de imbracaminte. Acolo, el l-a rugat sa probeze un
costum care era exact marimea lui. Discipolul a facut asa cu i-a cerut
invatatorul si a ramas fascinat de calitatea imbracamintei. Apoi maestrul
l-a rugat sa probeze acelasi tip de costum, dar avind o marime cu mult
mai mare decit cea pe care o purta.
Discipolul a facut asa cum i s-a cerut.
- Acesta nu e de nici un folos. E prea mare.
- Cit costa aceste costume? a intrebat maestrul pe vinzator.
- Ele au acelasi pret. Doar marimea e diferita.
afacerisociale.blogspot.ro

Atunci cind paraseau magazinul, invatatorul i-a spus discipolului: ” Sa iti

traiesti visul sau sa renunti la el, are acelasi pret, care de obicei este
foarte mare. Dar in primul caz ai posibilitatea sa te bucuri de miracolele
vietii, in timp ce in al doilea caz nu esti de nici un folos.
TOATE INCERCARILE NOASTRE DE A GASI LINSTEA, FUGIND DE

LUCRURI, NU AU NICI UN REZULTAT…
Traia odata un om care era atit de tare deranjat de vederea propriei

umbre si de urmele lasate de pasii sai incit a decis sa scape de ambele.
Metoda aleasa de el a fost aceea de a fugi de ele, asa incit s-a ridicat si a
inceput sa alerge.
Dar de fiecare data cind punea piciorul pe pamint, mai aparea o urma, iar
umbra sa nu avea nici o dificultate in a tine pasul cu el. Vinovat de esecul
lui a considerat a fi faptul ca nu alerga destul de repede. Asa ca el a
alergat si mai repede, si mai repede, pina cind intr-un final a cazut mort.
Personajul nostru nu si-a dat seama ca daca pur si simplu ar fi gasit ceva
umbra, umbra lui ar fi disparut, si daca ar fi stat linistit jos, nu ar mai fi
nici o urma a pasului lui.”
Chuang Tzu
IARBA VECINULUI NE E MAI VERDE
Acum citiva ani o persoana a fost intr-o vacanta pe Insulele Virgine

Britanice. A petrecut acolo o dupa-amiaza la unele din acele baruri de
plaja perfecte – unde vintul adie agale, muzica reggae cinta, oamenii vin

si pleaca de pe barcile lor si de pe plaja. Si acea persoana a avut ocazia

sa vorbeasca cu proprietarul barului.
A aflat ca el a crescut pe insula si intraga sa familie mai era acolo. Dar el
a locuit in diferite parti ale lumii, a avut diferite slujbe si a dus o viata
interesanta plina de oportunitati.
“Si ce te-a adus inapoi pe aceasta insula mica si somnoroasa?”, l-a
intrebat personajul nostru.
Raspunsul lui a fost extraordinar de intelept: ” Am calatorit prin toata
lumea gindindu-ma ca iarba e intotdeauna mai verde de cealalta parte a
gardului”, a raspuns el “cind intr-un sfirsit mi-am dat seama ca daca mi-as
fi udat propria curte, si eu as avea iarba verde”.
Si intr-adevar el avea. Barul/restaurant de pe plaja pe care il detinea era
cel mai popular de pe insula – nu cel mai mare sau cel mai elegant – dar
cel mai prietenos, cel mai confortabil, unul la care te gindesti cind visezi
la o dupa-amiaza perfecta, cu muzica buna, pe Insulele Virgine.
INVATA SA TRAIESTI
Odată, un băiat străbătea cu barca un râu vijelios împreună cu o persoană

în vârstă, care avea concepţii învechite. Acea persoană a cules o frunză
din apă, s-a uitat la ea un moment şi l-a întrebat pe băiat dacă ştie ceva
biologie. „Nu, nu ştiu”. Bătrânul i-a reproşat: „Fiule, ai pierdut 25% din
viaţă”.
În vreme ce continua să vâslească, vârstnicul a lat o piatră de pe fundul
bărcii. A întors-o în palmă, studiindu-i culorile, şi l-a întrebat pe băiat:
„Fiule, ştii ceva despre geologie?”. Băiatul a răspuns cu sfială: „Nu, nu
ştiu, domnule”. Bătrânul a spus: „Fiule, ai pierdut 50% din viaţă”.

Se apropia amurgul şi vârstnicul se uita pierdut la Steaua Polară, care

începuse să strălucească. După ceva timp, l-a întrebat pe băiat: „Fiule, ştii
ceva despre astronomie?”. Băiatul, cu capul plecat, a zis: „Nu, nu ştiu,
domnule”. Bătrânul l-a dojenit: „Fiule, ai pierdut 75% din viaţă”.
În acel moment, băiatul a observat că stăvilarul uriaş cedase, iar torente
de apă curgeau prin spărtură. Repede, s-a întors spre bătrân şi l-a
întrebat: „Domnule, ştiţi să înotaţi?”. Bătrânul i-a răspuns: „Nu”. Atunci,
băiatul i-a strigat: „Domnule, Dumneavoastră v-aţi pierdut viaţa în
proporţie de 100% !”
Nu trebuie să înveţi toate metodele şi tehnicile vieţii. Dar trebuie să fii un
elev bun la lecţia „a învăţa să trăieşti”, dacă ai de gând să conduci în mod
dinamic. Deoarece a conduce înseamnă a învăţa să trăieşti cu adevărat.
LEGEA TIMPULUI
Timpul: o lupta in timpul iernii e diferita de o lupta in timpul verii; un

luptator neexperimentat nu acorda atentie problemelor atunci cind este
tinar. Si atunci cind creste, el se simte incapabil sa le depaseasca.
Un vinzator de camile a ajuns intr-un sat unde isi vindea camilele la un
pret foarte bun. Fiecare a cumparat cite una, cu exceptia domnului
Hoosep. Dupa ceva timp, in sat a venit un alt vinzator de camile, dar
acesta le vindea la un pret cu mult mai mare. De data aceasta, Hoosep a
cumparat citeva camile.
“ Tu nu ai cumparat camile atunci cind ele erau practice gratis, si acum ai
platit aproape un pret dublu”, l-au criticat prietenii lui.
“ Acele camile ieftine erau foarte scumpe pentru mine, pentru ca in acel
moment aveam foarte putini bani”, le-a raspuns Hoosep, “ aceste camile
pot parea mai scumpe, dar pentru mine ele sunt ieftine, pentru ca eu am
mai mult decit indeajuns ca sa le cumpar”.

OM BUN - OM RAU
Un brutar dorea sa cunoasca mai de-aproape un guru din orasul lui, asa
ca l-a invitat la cina. Cu o zi inainte de festivitate, guru a mers la brutarie
deghizat in cersetor, a luat o bucata de piine care se afla pe tejghea si a
inceput sa o manince. Brutarul a vazut asta si l-a alungat afara, in
astrada. In ziua urmatoare, gurul si unul din discipolii sai au mers la casa
brutarului si au fost tratati impecabil pe parcursul banchetului pe care
brutarul l-a organizat in cinstea invitatului sau. In timpul mesei, discipolul
l-a intrebat pe guru:” Cum poti deosebi un om bun de unul rau?” “ Pur si
simplu uitate la acest brutar. El e in stare sa cheltuiasca zece monede de
aur pentru acest banchet, doar pentru ca eu sint faimos, dar este
incapabil sa dea o bucata de piine unui cecrsetor flamind.”
CE INSEAMNA A INVATA
Este semnificativă istorioara unei profesoare care a lucrat 25 de ani şi a

depus o cerere pentru a fi avansată. Dar, pentru acest post, a fost ales un
tânăr care profesa doar de doi ani. Ea a mers la directorul şcolii şi l-a
întrebat de ce a luat această decizie. El i-a răspuns: „Regret, dar stagiul
Dumneavoastră profesional nu este de 25 de ani, aşa cum afirmaţi. Aveţi
experienţa unui an repetat de 25 de ori.” În decursul carierei sale, această
profesoară nu şi-a perfecţionat experienţa.
Un profesor care învăţa permanent a răspuns: „Eu vreau ca studenţii mei
să bea apă dintr-un râuleţ care curge permanent, şi nu dintr-o băltoacă cu
apă bâhlită.”

ACCEPTAREA CELOR DIN JUR
„ În timpul războiului din Vietnam, în una din casele oamenilor înstăriţi de

pe coasta de vest a SUA, a sunat telefonul. Femeia care a ridicat
receptorul a auzit vocea propriului fiu. Un timp foarte îndelungat, mama
n-a primit nici o veste de la el şi acum s-a bucurat enorm, auzind că fiul ei
se află în San Diego şi se întoarce acasă.
– Mamă, am vrut doar să-ţi spun că vin împreună cu un camarad. El a fost
rănit grav şi a pierdut un ochi, o mână şi un picior. Eu vreau mult ca el să
locuiască împreună cu noi.
– Desigur, fiule, a răspuns femeia. Probabil că este un tânăr curajos. Se
va găsi un loc pentru el o habă de timp.
– Mamă, tu nu m-ai înţeles. Eu vreau ca el să rămână să locuiască la noi.
– Bine, a cedat ea. El poate locui vreo şase luni.
– Nu, mamă. Eu vreau ca el să rămână cu noi pentru totdeauna. El are
nevoie de noi. El are doar un ochi, o mână şi un picior. El e într-o stare
destul de gravă.
Aici mama şi-a pierdut echilibrul.
– Fiule, tu nu eşti în stare să analizezi calm situaţia. Tu eşti prea
sentimental, fiindcă ai fost la război. Acest tânăr va fi o povară pentru noi
şi ne va crea probleme serioase. Fii mai înţelept.
Brusc s-a întrerupt legătura telefonică. A doua zi părinţii au primit o
telegramă care le aducea la cunoştinţă că fiul lor s-a sinucis, aruncându-
se de la etajul 12 al unui hotel din San Diego. Peste o săptămână, în casa
părintească a fost adus sicriul. Cu o durere de nedescris ei priveau corpul
neînsufleţit al fiului lor, care n-avea un ochi, o mână şi un picior”.
Dacă-i accepţi pe oameni doar cu anumite condiţii, aceasta-i omoară.
Aminteşte-ţi că Dumnezeu ne acceptă pe toţi fără vreo condiţie, cu toate
neajunsurile noastre.

PRIETENIA
Erau doi prieteni nedespărţiţi, care au fost înrolaţi în armată. Au trecut

şcoala militară şi au fost trimişi pe front în primul război mondial. În
timpul unui atac, unul dintre ei a fost grav rănit şi a rămas să zacă pe
câmpul de luptă.Acest teritoriu era mitraliat de către adversar, şi orice
tentativă de a ajunge la cel rănit era sinucidere curata.
Cu toate acestea, prietenul a decis să ajungă la cel rănit. Sergentul a
încercat să-l oprească, ordonându-i să rămână în tranşee, spunându-i: „E
târziu. Nu-l mai poţi ajuta şi vei muri şi tu”. În momentul când sergentul s-
a întors, eroul nostru a sărit din tranşee şi s-a repezit să-şi salveze
prietenul. Peste câteva minute,
s-a întors, clătinându-se. Rănit mortal, el l-a adus pe prietenul său, care
murise deja. Sergentul era supărat şi, în acelaşi timp, impresionat de cele
întâmplate, exclamând: „Ce prostie! El este decedat, iar tu eşti pe
moarte. Nu merita să faci aceasta.”
Şi, cu limbă de moarte, eroul nostru a răspuns: „Nu, domnule sergent, a
meritat. Când am ajuns la el, ultimele cuvinte au fost: „Eu am ştiut că vei
veni!”
Una din caracteristicile unei prietenii este disponibilitatea prietenului de a
fi cu tine, atunci când are toate temeiurile să nu facă acest lucru şi atunci
când e necesar de jertfit ceva.
Prietenul te iubeşte permanent şi, ca un frate, va veni în zilele
grele.
FII ATENT SI ACTIONEAZA

Există o fabulă despre o persoană care şi-a construit o casă pe vale, acolo
unde inundaţiile erau frecvente. Prietenii l-au avertizat să nu-şi
construiască casa în acel loc, fiindcă râul va ieşi din maluri şi se va îneca.
„Nu vă fie frică. Dumnezeu va avea grijă de mine şi mă va salva”, replică
omul nostru.
Nu mult timp după finalizarea construcţiei, a avut loc o mare inundaţie.
Nivelul apei se ridica tot mai mult şi mai mult, iar proprietarul stătea în
apă până la brâu, în faţa casei. Da casă s-a apropiat o luntre şi oamenii i-
au strigat: „Urcă în barcă! Urcă în barcă!”
„Nu, nu, a răspuns omul. Dumnezeu va avea grijă de mine şi mă va salva”
Peste câteva ore, el stătea la etaj, privind cu îngrijorare cum creştea
nivelul apei. S-a apropiat o altă luntre şi oamenii au strigat: „Urcă în
barcă! Urcă în barcă!” Şi iarăşi a urmat acelaşi răspuns: „Nu, nu.
Dumnezeu va avea grijă de mine şi mă va salva”.
Omul nostru era deja pe acoperiş, iar apa îi era la gât. S-a apropiat a treia
luntre. „Urcă în barcă! Urcă în barcă!” strigau oamenii. ” Nu, nu.
Dumnezeu va avea grijă de mine şi mă va salva”, a răspuns el.
Nivelul apei a urcat şi mai sus, şi omul nostru s-a înecat.
El s-a prezentat la Porţile Raiului în faţa Sfântului Petru. „Noi n-am
aşteptat să te vedem astăzi aici”, îi zice Sfântul Petru. „Dar eu nici nu
trebuia să fiu astăzi aici, răspunde omul nostru. Eu am crezut că
Dumnezeu va avea grijă de mine!”
Sfântul Petru l-a privit drept în ochi şi i-a zis: „Ascultă,omule, atent!
Dumnezeu a avut grijă de tine şi ţi-a trimis trei bărci, IAR TU N-AI URCAT
ÎN NICIUNA!!!”
Asemenea acestei persoane, care şi-a construit casa într-o zonă
inundabilă, noi adesea AŞTEPTĂM ca Dumnezeu sau altcineva să ne ajute.
Şi atunci când primim acest ajutor, nu urcăm în barcă! Poate chiar acum

te aşteaptă o barcă? Poate că stai cu mâinile încrucişate şi aştepţi

MOMENTUL potrivit? Urcă în barcă! Şi salvează-te, şi cere ceea ce îţi
aparţine deja!
CEEA CE AI NEVOIE ÎŢI ESTE OFERIT CHIAR ACUM!
Au fost odată doi învăţăcei care, fiind intens preocupaţi de o importantă

problemă existenţială, au îndrăznit să apeleze la maestrul lor (zen).
- Domnia ta, au vorbit tinerii în cor, ce faci pentru ca să fii mereu fericit şi
mulţumit de tine? Şi noi ne dorim, din tot sufletul, să trăim împlinirea
acestui sentiment omniprezent în cazul tău.
Aruncând o privire înţeleaptă şi schiţând un zâmbet cald, maestrul spuse:
- Când mă odihnesc, atunci mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic.
Când umblu, atunci eu umblu. Când mănânc, atunci eu mănânc.
Învăţăceii îşi aruncară stupefiate priviri unul altuia, până când unul dintre
ei izbucni:
- Nu îţi bate joc de noi, te rog! Ceea ce spui tu facem şi noi. Dormim,
umblăm, mâncăm. Şi, în ciuda acestui fapt, tot nu regăsim fericirea. Unde
zace secretul?
Fără să se clintească, maestrul repetă aceleaşi cuvinte:
- Când mă odihnesc, atunci mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic.
Când umblu, atunci eu umblu. Când mănânc, atunci eu mănânc.
Se aşternu liniştea, dar tinerii nu se dădeau clintiţi, emanând o nelinişte şi
o uimire tot mai pronunţată. În final, înţeleptul le explică:
- Desigur, şi voi dormiţi, vă plimbaţi şi mâncaţi. Dar, în timp ce vă odihniţi,
gândul vostru vă poartă deja la momentul trezirii. După ce v-aţi ridicat din
pat, vă gândiţi deja la drumurile voastre. Iar, în timp ce alergaţi spre
ţelurile voastre, mintea vă zboară spre ceea ce veţi mânca. În acest fel,
gândurile voastre sunt mereu în altă parte decât în locul în care

tocmai vă aflaţi. Ca atare, viaţa voastră se desfăşoară permanent

între trecut şi viitor. Încercaţi să trăiţi plenar şi întotdeauna
momentul prezent. Doar acordând o şansă acestei clipe, veţi
descoperi liniştea fericirii şi a mulţumirii de sine!
Nu întreba: „Ce binecuvântare îmi va aduce ziua de mâine?”. Întreabă:
„Ce binecuvântare pot eu descoperi chiar acum?” Nu e nevoie să te
gândeşti la ziua de mâine, atunci când ştii că ceea ce ai nevoie îţi este
oferit chiar acum. ~ Paul Ferrini
PARABOLA VREMURILOR “GRELE”
“Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte

entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care
avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un
ziar lăsat pe masa vecină pe care era tipărit cu litere mari următorul
titlu: Vin vremuri grele! Începu să se gândească tot mai mult la aceste
cuvinte.
Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă
s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin
vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea
din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi
sună apoi soţia rugând-o să nu se
supere, dar că trebuie să-şi anuleze
comanda pentru rochia cea nouă,
deoarece este cam scumpă şi s-au
anunţat „vremuri grele”. Aceasta
sună la magazinul unde îşi

comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru

scuze, dar …„vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.
Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea
la ştiri, cândva, că „vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de
construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere
a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment
la lucrare, deoarece “vin vremuri grele” şi nu îşi poate asuma un
asemenea risc în acest moment.
Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a
grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii
pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi acesta nu este un moment
potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că
doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre
cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin.
În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin
vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta
mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani. Cineva despachetase farfurii
pentru restaurant.”
Viața noastra este asemeni unui joc cu bumeranguri. Toate
gândurile, cuvintele și faptele noastre se vor întoarce la noi, mai
devreme sau mai târziu, cu acuratețe năucitoare. Suntem
creatorii propriei noastre realităţi!
LUCRURI CARE NE DERANJEAZA LA ALTII…
Multi dintre noi nu acceptam ca avem sentimente ca ura, minie, furie

(datorita invataturilor parintilor si religiei) Adevarul e ca ura e mai

aproape de iubire decit indiferenta. Daca nu ne acceptam toate

sentimentele, ele risca sa iasa la iveala in moduri foarte subtile…
“Atunci cand urasti o persoana, urasti ceva din ea care iti apartine. Ceea
ce nu face parte din noi nu ne deranjeaza. “Hermenn Hesse
Proiectia (mecanism de aparare a eului) : este un mecanism de apărare
în care cineva atribuie altora propriile ginduri sau emotii nedorite sau
inacceptabile. Proiectia reduce anxietatea permiţind exprimarea
impulsurilor nedorite din subconştient fără a lasa eul să le recunoască.
“Ce rau este omul acela” – de fapt nu acceptam ca noi putem fi si rai. Nu
acceptam partea din noi pe care o consideram negativa. Am fost invatati
s-o reprimam. Este posibil sa proiectam asupra altora calitatile sau
defectele noastre pe care nu le constietizam, insa este posibil sa
proiectam in altii si calitati si defecte care nu ne apartin, insa am dori sa
ne apartina (mai ales calitatile ). Asa se explica prieteniile si “dusmaniile”.
Un dusman imi e mai aproape de suflet decit un om care imi e indiferent.
Pe de alta parte nu toate ideile despre altii sint proiectii – daca 10
persoane spun despre alta ca are o anumita trasatura se prea poate s-o si
aiba…adica acele persoane sa nu proiecteze in ea vreo trasatura de-a lor
neconstientizata.
Cristiana Alexandra Levitchi
Iata ceva interesant despre Umbra noastra (nu cunosc autorul) :

Lucrurile care ne deranjeaza la altii: “Am stat sa ma gandesc ca
lucrurile care ma deranjeaza cel mai mult la altcineva, sunt, probabil,
propriile mele defecte de caracter. Cei care-ti provoaca iritarea si
resentimentele cele mai puternice, sunt adesea cei care te reprezinta cel
mai bine pe tine – ei intrupeaza chiar acea trasatura de caracter pe care o
ai, pe care ti se cere s-o observi, la care ti se cere sa reflectezi, pe care
trebuie, prin urmare, s-o vindeci. Toate sufletele de pretutindeni au

organizat lucrurile astfel. Acei “altii” pe care ii judeci si ii respingi cat se

poate de zgomotos, iti zgandaresc cel mai mult propria rana dureroasa,
recunoasterea ta defensiva ca privesti la parti din tine insati, despre care
iti dai seama, la un anumit nivel, sa au foarte mare nevoie de ajustari.
Cand acele caracteristici isi fac aparitia in alta persoana, si declanseaza in
tine aceasta reactie, multumeste-i acelei persoane, pentru ca iti ofera
darul auto-examinarii. Cum altfel s-ar putea trezi o persoana adormita,
decat daca primeste un ghiont ca sa se trezeasca din atipeala – ghiontul
fiind lucrurile pe care le resimtiti ca iritare, prejudecata, critica si
fatarnicie? Desigur, in mare parte a timpului, nu esti constienta de darul
pe care ti-l aduce altcineva si, in schimb, incerci sa-i eviti pe cei despre
care spui ca-ti displac.
Atunci cum sa rezolvam acest paradox – faptul ca ii evitam pe cei pe care
ii atrag sufletele noastre?
Mai intai, sufletul atrage spre tine, prin intermediul altcuiva, ceea ce iti
seamana – iar apoi, mintea supervizeaza respingerea, pentru ca sufletul
nu are dusmani, in schimb intelectul, da. Intelectul este cel care tine pe
raboj socoteala celor despre care crezi ca te-au nedreptatit, in timp ce
latura ta superioara nu are nici o obiectiune fata de nimeni. Asa ca mintea
judeca, apoi condamna, descopera prostia, gaseste defecte si se opune,
respinge, se fereste, dispretuieste – si face toate astea, in timp ce sufletul
asteapta cu rabdare si cheama spre sine inca o persoana, din alt loc, la alt
moment, pentru a te imboldi din nou, pana ce ajungi sa observi celalalt eu
din fiinta ta. Astfel te indrepti spre acele laturi ale tale pe care nu le
recunosti, pentru care esti pregatita.
Cu siguranta, insa, ca nu toate trasaturile de caracter pe care le
consideram neplacute la altii, reflecta ori oglindesc acelasi lucru in propria
noastra persoana? Sa luam, de exemplu, trasaturile unui alcoolic,

casatorit cu o femeie care se opune obiceiului sau de a bea. Daca ea nu

bea de loc, cum sa se reflecte asta asupra ei?
Pentru ca, in viata cuiva, sa-si faca aparitia unele trasaturi de caracter
“enervante”, care sa declanseze astfel o reactie de judecata, critica,
resentiment, ori automultumire, inseamna ca se intampla ceva cu
planurile sufletului. Trebuie sa recunoastem ca aceste idei nu sunt pentru
cei prea sensibili, dar daca viata ta functioneaza cum trebuie si crezi ca
esti pregatit pentru marea liga spirituala, gandeste-te ca maestrul nu se
enerveaza pe nimeni, in nici un fel de conditii si de aceea poate chema la
el orice experienta, fara prejudecati ori sentimente de superioritate.
Prin intermediul prietenilor, al colegilor, chiriasilor, patronilor, copiilor si
vecinilor, sufletul atrage adesea catre el trasaturi si caracteristici comune
– dar care par a fi disimulate in altcineva. S-ar putea ca particularitatile
modului in care sunt impartasite aceste caracteristici si trasaturi sa nu fie
identice. Femeia din exemplul tau se poate intreba unde manifesta si ea
comportamente specifice unei dependente, pierderea stapanirii de sine,
sau manifestarea unei anumite slabiciuni. Cercetand prin introspectie, va
vedea in ce mod da dovada de dependenta fata de vreo substanta, de
alimente sau sex, ori poate are obiceiul prost de a-i teroriza emotional pe
altii, sau de a-i judeca pe ceilalti. Prin acest mesaj, incercam o actiune
foarte personala, asa ca fii atenta la el. In exemplul tau, sufletul intreaba
de ce ar trebui cineva sa-l judece atat de aspru pe un alcoolic, atunci cand
ai si tu aceeasi caracteristica in comun cu el, doar cu detalii diferite.
Invers, adesea intruchipezi chiar tu, macar intr-o anume masura, acele
trasaturi pe care te simti indemnata sa le indragesti si sa le admiri la
ceilalti. Vezi, iti ajunge sa privesti in jur ca sa vezi de cine esti inconjurata
– iar dintre acestia, cine iti starneste vreo reactie – si vei descoperi zone
ale propriei tale dezvoltari spirituale, care solicita sa fie abordate si
vindecate.

Ce spui, insa, de un om de afaceri posomorat, prost-dispus, care este

enervat si deranjat de giumbuslucurile adolescentilor zgomotosi din
apropiere? Vrei sa spui ca acesti adolescenti au caracteristici comune cu
ale omului de afaceri?
Cand altcineva iti declanseaza o reactie de furie sau iritare, de enervare,
de judecata sau gelozie, este posibil sa detii si tu, in personalitatea ta,
caracteristici similare, care trebuie vindecate – sau poate ca ai atras spre
tine trasaturi pe care eul tau superior iti cere sa le dezvolti, trasaturi pe
care nu le arati de obicei. In cazul omului de afaceri, sufletul lui poate ca-i
cere sa “se lumineze”, sa regaseasca bucuria, rasul si umorul, asa cum
sunt intrupate de tinerii din jurul lui. Cu cat este mai rigid, cu atat va
constata ca este mai mult inconjurat de cei care reprezinta veselie si
jovialitate. In cazul lui, caracteristicile din celalalt pot parea chiar ca au
aspectul de iresponsabilitate, pentru ca sufletul ii cere ca tendintele sale
rigide sa se destinda si sa fie echilibrate prin veselie. De aceea, cei care
sunt de obicei punctuali, ajung pana la urma sa se casatoreasca cu cineva
care este permanent in intarziere. Contrariile se atrag, dintr-o ratiune
minunata, plina de suflet.”
LUMEA S-A ARANJAT SINGURĂ!
Un copil şi tatăl său călătoreau cu trenul. Călătoria trebuia să dureze circa

o oră. Tatăl se aşeză comod şi se puse să citească o revistă. La un
moment dat copilul îl întrerupse, întrebându-l:
- Tată, ce este clădirea aceea?
Tatăl se uită să vadă ceea ce i-a arătat copilul şi răspunse :
- Este o fabrică.
Începu din nou să citească când copilul îl întrebă din nou:
- Tată, când sosim?

Tatăl i-a spus că mai au încă de mers. A început din nou să citească, dar o
altă întrebare a copilului îl întrerupse, urmate apoi de alte şi alte întrebări.
Tatăl, disperat, căuta un mod pentru a-l face pe copil să se distreze. Văzu
în revista pe care o citea multe chipuri de oameni, o rupse în mai multe
bucăţi şi o dădu copilului, invitându-l să reconstruiască acele chipuri
întocmai ca la un joc de puzzle, după care se aşeză mulţumit pe scaunul
său convins că băiatul va fi ocupat pentru tot restul călătoriei. Nu apucase
să treacă multă vreme şi copilul exclamă:
- Am terminat!
- Imposibil! răspunse tatăl. Nu pot să cred! Cum ai putut reconstrui
imaginea aşa de repede?
Imaginea era reconstruită perfect. Copilul răspunse:
- Nu m-am fixat asupra lumii (a oamenilor celor mulţi)… căci pe cealaltă
parte a foii era figura unui (singur) om; am reconstituit omul şi lumea
s-a aranjat singură!
“Mai devreme sau mai târziu lucrurile se vor aranja de la sine. Nu
e nevoie să le aranjezi tu; nu trebuie decât să te pui pe tine în
ordine… De îndată ce tu eşti în ordine, întreaga lume e în ordine.
De îndată ce tu eşti în armonie, întreaga lume e în armonie!” –
Osho

CÂT DE GREU E UN PAHAR CU APĂ?
Într-una din zile, profesorul a venit la facultate,

ţinând mâna în sus, cu un pahar plin cu apă.
- Cât cântăreşte acest pahar? a întrebat
profesorul.
- 150 grame, 300 grame, au răspuns studenţii.
- Nu pot afla exact ce greutate are dacă nu îl
cântăresc, a răspuns profesorul. Dar ce se va
întâmpla dacă ţin paharul în mâna timp de 5
minute?
- Nimic! au răspuns studenţii.
- Ce se va întâmpla dacă ţin paharul în mâna timp de o oră?
- O să simţiţi furnicături în mâna dreaptă! au răspuns studenţii.
- Foarte bine! Şi ce o să se întâmple dacă îl ţin aşa o zi întreagă?
Unul dintre studenţi a intervenit:
– O să vă amorţească braţul! O să vă tremure tot corpul! Probabil o să
paralizaţi şi vom fi nevoiţi să chemăm ambulanţa!
Toţi colegii au râs.
- Foarte bine! Dar pe tot parcursul acestei zile, greutatea paharului se va
schimba?
- Nu! au răspuns studenţii.
- Atunci de ce braţul meu va avea de suferit?
În clasă s-a lăsat liniştea…
- Ce ar trebui să fac pentru a scăpa de durere?
- Puneţi paharul acela jos! A strigat unul dintre studenţi.
Problemele pe care le întâlnim în viaţă respectă acelaşi principiu.
Ţineţi-le cu voi câteva minute şi vi se vor părea minore! Păstraţi-le câteva
ore şi vă vor măcina! După câteva zile, vă vor paraliza şi nu veţi mai fi în

stare să faceţi nimic!

Aşa că… lasă paharul jos chiar în clipa asta şi după un timp vei putea privi
aceste “probleme” ca pe oportunităţi.
“Energia curge acolo unde se îndreaptă atenţia.” Michael Beckwith
RAŢĂ SAU ŞOIM – ALEGEREA ÎŢI APARŢINE

(SAU DIFERENTA DINTRE A MUNCI SI A LUCRA)
Rodrigo aştepta o maşină pentru a merge la aeroport. Atunci când un

conducător auto s-a apropiat, primul lucru pe care Rodrigo l-a observat, a
fost faptul că taxiul şoferului era curat şi lucea. Taximetristul – care era
foarte elegant, purtând cămaşă albă, cravată neagră şi pantaloni negri
foarte bine călcaţi – s-a întors şi a deschis portiera din spate.
I-a dat un carton laminat lui Rodrigo şi a zis: „Eu sunt Willy, şoferul Dvs. În
timp ce vă pun valiza în portbagaj, aş vrea să citiţi misiunea mea.”
După ce se aşezase, Rodrigo a început să citească misiunea lui Willy: „A-i
duce pe clienţii mei la destinaţia lor finală în cel mai rapid, sigur şi mai
economic mod posibil prin asigurarea unui mediu prietenos.”
Rodrigo a fost şocat. Mai ales atunci când şi-a dat seama că şi interiorul
maşinii era ca şi exteriorul maşinii: curat şi fără pată!
După ce se aşezase la volanul maşinii, Willy a întrebat: „Doriţi o cafea?
Am un termos cu cafea decofeinizată şi unul cu cafea normală.” Rodrigo a
spus în glumă: „Nu, mai degrabă aş vrea o băutură.” Willy zâmbind i-a
spus: „Nici o problemă, am în frigider cola normală şi dietetică, apă şi suc
de portocale.” Rodrigo, aproape bâlbâit, a spus: „Voi lua o Coca-Cola
dietetică.”

În timp ce îi oferea băutura, Willy a spus: „Dacă vreţi ceva de citit, am

câteva ziare cu ştiri şi pronosticuri.”
La începutul călătoriei, Willy i-a înmânat lui Rodrigo un alt carton laminat:
„Acestea sunt posturile de radio disponibile şi tipurile de melodii redate
de ele, dacă doriţi să ascultaţi un post de radio.”
Apoi Willy a spus că are şi aer condiţionat şi l-a întrebat dacă temperatura
era potrivită pentru el.
I-a propus lui Rodrigo traseul care ar fi cel mai bun către destinaţia lui în
acel moment al zilei, şi i-a spus că dacă doreşte, ar fi fericit să vorbească
cu el. Dupa cum poate să stea în linişte dacă preferă să mediteze.
„Spuneţi-mi, Domnule Willy, a întrebat uimit Rodrigo, vă trataţi
întotdeauna clienţii aşa cum mă trataţi pe mine?”
Willy a zâmbit în oglinda retrovizoare: „Nu, nu întotdeauna. De fapt, doar
în ultimii doi ani. Primii cinci ani de muncă i-am petrecut rezolvând tot
atâtea reclamaţii câte au şi ceilalţi şoferi de taxi. Într-o zi am auzit la radio
despre Dr. Dyer, un guru în dezvoltare personală, care e scris o carte
numită “Obţii dacă creezi.” Dyer a spus că dacă te scoli dimineaţa
aşteptându-te să ai o zi proastă, aproape sigur că doar foarte rar
aşteptarea aceasta nu ţi se va îndeplini. El a mai spus: „nu te mai plânge
şi fi diferit faţă de concurenţa ta. Nu fi o raţă, ci fi un vultur. Raţa face
doar zgomot şi se plânge, vulturii în schimb se înalţă deasupra grupului. ”
„Asta m-a lovit chiar în frunte”, a spus Willy. „Dyer a vorbit într-adevăr
despre mine: scoteam în mod constant doar zgomot şi mă plângeam. Aşa
că am decis să schimb atitudinea mea şi să fiu un vultur. Uitându-mă în
jur am văzut maşinile altor şoferi. Interiorul era murdar, conducătorii auto
nu erau prietenoşi şi clienţii nu erau fericiţi. Aşa că am decis să fac unele
schimbări… Câte o schimbare o dată. Dacă clienţilor mei le-a plăcut lucrul
respectiv, am făcut mai multe schimbări.”
„Situaţia arată că schimbările au avut rost”- a spus Rodrigo.

„Da, cu siguranţă da!”- a spus Willy. „În primul an după ce am devenit

vultur, veniturile mele s-au dublat faţă de anul precedent. Anul acesta,
probabil, vor fi de patru ori mai mari. Aţi avut noroc că aţi luat taxiul meu
astăzi. De obicei, nu sunt liber. Clienţii mei îşi fac rezervarea prin telefon.
Sau lasă mesaje pe robotul telefonic. Dacă eu nu-i pot servi, un alt
conducător auto de încredere, un prieten vultur îi va servi.”
Willy a fost fenomenal. A oferit servicii de limuzină într-un taxi obişnuit.
Este foarte posibil să fi spus această poveste la mai mult de cincizeci de
şoferi de taxi însă doar doi au prins ideea şi au dezvoltat-o. Când merg în
oraşele lor, îi sun. Restul şoferilor fac zgomot ca nişte raţe şi-mi spun
toate motivele pentru care nu pot face nimic din ceea ce Ie-am sugerat.
Willy taximetristul a optat pentru o soluţie diferită: a decis să se oprească
să facă zgomot şi să se plângă ca o raţă, şi-a ales să se înalţe peste grup,
precum vulturii.
Indiferent dacă lucraţi într-un birou, în întreţinere, sunteţi un
profesor, funcţionar public, politician, ofiţer, angajat sau
specialist într-un domeniu, cum vă comportaţi?
Aveţi lucruri pentru care faceţi zgomot şi vă plângeţi? Sau vă
înălţaţi deasupra celorlalţi?
Amintiţi-vă: E decizia voastră iar timpul nu stă pe loc.

MAESTRUL SI FURNICA
La poarta unei mănăstiri de la

poalele Himalayei bătu un pelerin:
- Doresc să vorbesc cu cel mai mare
om din acest așezământ, fură
primele lui cuvinte, în loc de bună
ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n

picioare fără să spună un cuvânt și-l
duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și
ridice ochii îl întrebă:
- Cu ce te pot ajuta?
- Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi
preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
- Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele
multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii
discipol?
- Da!
- In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o
aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
- Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…

Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul

rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice
minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se
oprise din drumul ei chiar în fata piciorului său… cara după ea o greutate
de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă.
O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu
greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și
drumul.
“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din
calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!”
gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează
fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu
avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică
depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu
blândețe:
- S-a întâmplat ceva, dragul meu?
- Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
- Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe.
Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același
timp se gândea și la furnică, la puterea ei.
“Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul
maestrului”.
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi
se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund

de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet,

încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața
camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
- Ai învățat?
- Da, maestre, am aflat multe observând. In primul rând am aflat că
maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să
înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un
obstacol, acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l, îl poți
trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța
mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu
el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o
ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…In al patrulea rând, să nu
judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o
vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi…
să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar
toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un
scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
- Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre
secretele vieții:
Nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul
curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința
ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!

ŞOIMUL CARE NU VOIA SĂ ZBOARE
Un împărat a primit doi

șoimi. Unul a fost antrenat,
despre celalalt i s-a spus că
refuză să se dezlipească de
creanga pe care stătea.
Unul dintre slujitori trebuia
să se cațere în fiecare zi în
copac să-i ducă de mâncare.
După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă,
împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă
el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de
colo-colo.
- Cum ai făcut? și-a întrebat supusul.
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decăt să îi tai craca de sub picioare.
n eori ni se taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte
U
că putem zbura!
CALEA SPRE FERICIRE
Cu multi ani in urma traia in

sudul Indiei, intr-o pestera de
pe muntele Arunasala, un
mare intelept, a carui faima
depasise cu mult hotarele
tarii. El se numea Ramana, iar
poporul ii daduse si numele de
Maharishi (mare intelept).

Ramana traia in mare simplitate si totusi, se considera cel mai fericit om

din lume. Lumea credea cu tarie ca Ramana cunoaste marele secret –
secretul caii care duce la fericire, aici pe Pamant, in aceasta viata. Multi
regi invidiosi i-au oferit putere si bani si au incercat chiar sa-l ameninte cu
moartea, pentru a-i smulge secretul caii spre fericire. Cu cat insistau mai
mult, cu atat erau mai nefericiti, caci Ramana Maharishi tacea si fericirea
lui era din zi in zi mai mare.
Intr-o zi a venit la el un copil si i-a spus cu simplitate :
-Domnule, la fel ca Dumneavoastra, as vrea si eu sa fiu fericit. Va rog
spuneti-mi si mie care este calea spre fericire.
Ramana Maharishi, vazand puritatea copilului, i-a zis :
-Tie iti voi arata calea ce duce la fericire. Vino cu mine si fii foarte atent.
Calea aceasta nu este usoara. De cele mai multe ori, orice cale fara
greutati nu duce nicaieri. Calea fericirii e o cale ingusta si abrupta si de
aceea trebuie, de la inceput, sa mergi pe ea pas cu pas, incet si cu mare
atentie. Ea este aratata de Dumnezeu numai celor alesi. Copile, marele
secret al caii spre fericire nu este altceva decat o serie de pasi pe care
trebuie sa-i faci, cu mare concentrare si convingere, de-a lungul intregii
tale vieti.
Primul pas
este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata ta si, pentru
aceasta, trebuie sa-L iubesti si sa-I fii recunoscator pentru tot ce ai si
pentru toate evenimentele care ti se intampla; sa fii multumit cu ceea ce
ai si cu ceea ce nu ai; acest pas se numeste DEVOTIUNE.
Al doilea pas
este sa te iubesti pe tine insuti, in fiecare zi. Cand te trezesti si inainte de
a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt
inteligent, sunt iubitor, astept mult de la mine, nu exista obstacol pe care
sa nu-l pot invinge.” Acest pas se numeste RESPECT DE SINE.

Al treilea pas
este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti
in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti inteligent,
actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti capabil de iubire si
devotament, iubeste fara teama tot ceea ce a creat Dumnezeu in jurul
tau; daca tu gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi,
atunci propune-ti obiective in viata si lupta pentru realizarea lor, pana
cand le vei obtine. Acest pas se numeste MOTIVARE.
Al patrulea pas
este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este;
ei vor obtine partea lor, tu o vei obtine pe a ta. Sa nu pastrezi in inima ta
ranchiuna impotriva nimanui, caci acest sentiment nefast nu te va lasa sa
fii fericit. Trebuie sa-L lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu iarta si uita.
Acest pas se numeste ONESTITATE.
Al cincilea pas
este sa nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu iti apartine;
aminteste-ti ca, potrivit legilor implacabile ale naturii, daca o faci, maine
vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numeste CINSTE.
Al saselea pas
este ca nu trebuie sa faci pe nimeni sa sufere fizic, mental sau spiritual;
toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. Acest pas
se numeste NON–VIOLENTA.
Ultimul pas
este sa observi cu atentie ce este in jurul tau; sa descoperi mereu in
fiecare lucru, eveniment, fiinta, partea lui buna si nu lipsurile. Ajuta-i pe
cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb.
Iubeste adevarul, chiar daca el te dezavantajeaza. Acest pas se numeste
DISCERNAMANT.

Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are si un pret:

Trebuie sa renunti pentru totdeauna la desertaciunile acestei lumi.
Este foarte greu, dar si rasplata e foarte mare…
Swami Venkatesananda
Sursa: Editura For You
DON MIGUEL RUIZ – MAESTRUL UNIVERSAL
A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un

mesaj atât de minunat încât toată lumea era profund emoţionată în faţa
cuvintelor sale pline de iubire. În mulţime se afla un om care a ascultat
fiecare cuvânt al maestrului. Era un om foarte smerit, cu o inimă foarte
mare. El a fost atât de emoţionat de cuvintele maestrului încât s-a simţit
obligat să-l invite pe acesta în casa lui. De aceea, când maestrul a
terminat de vorbit, el a ieşit în faţa mulţimii, l-a privit pe maestru direct în
ochi şi i-a spus:
- Ştiu că eşti foarte ocupat şi că toată lumea doreşte să-ţi cucerească
atenţia. Ştiu că nu ai timp nici măcar să mă asculţi, dar inima mea este
atât de deschisă şi simt atâta iubire pentru tine încât aş dori să te invit la
mine acasă. Doresc să pregătesc cea mai bună masă pentru tine. Nu mă
aştept să accepți invitaţia mea, dar am simțit nevoia să ţi-o adresez.
Maestrul l-a privit în ochi pe omul nostru, şi cu un zâmbet fermecător, i-a
răspuns:
- Pregătește totul. Voi veni.
După care a plecat. Auzind aceste cuvinte, bucuria din inima omului
nostru a fost fără limite. Aproape că nu mai avea răbdare să-şi aștepte
maestrul şi să-l servească cu inima plină de iubire. Aceasta era cea mai

importantă zi din viaţa lui: ziua când maestrul urma să fie alături de el. A
cumpărat aşadar cele mai bune alimente şi cel mai bun vin, precum şi
cele mai frumoase haine, pentru a le oferi ca ofrandă maestrului. A
alergat apoi acasă să pregătească totul în vederea vizitei maestrului său.
A făcut curăţenie generală în casă, a pregătit o gustare excelentă şi a
aranjat masa cum a ştiut mai bine. Inima lui era plină de bucurie, căci
maestrul urma să vină în curând. În timp ce aştepta cu nerăbdare, cineva
a bătut la uşă. S-a repezit să o deschidă, dar în locul maestrului a văzut o
bătrână. Aceasta l-a privit direct în ochi şi i-a spus:
- Sunt ruptă de foame. Poţi să-mi dai o bucată de pâine?
Omul nostru se simţea puţin dezamăgit, dar i-a răspuns femeii:
- Te rog, intră în casă.
A aşezat-o apoi pe locul pe care îl pregătise pentru maestrul său şi i-a dat
mâncarea pe care o preparase pentru acesta. Era însă nerăbdător şi abia
aştepta ca ea să termine de mâncat. Bătrâna a fost mişcată de atâta
generozitate. Ea i-a mulţumit omului şi a plecat. Atunci, omul nostru a
pregătit din nou, în toată viteza, masa pentru maestrul său. Nici nu a
terminat bine, că cineva a bătut la uşă. De data aceasta, s-a dovedit a fi
un străin care călătorise prin deşert. Străinul l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e foarte sete. Poţi să-mi dai ceva de băut?
Omul s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a invitat
pe străin în casă, l-a pus la masa pe care o pregătise pentru maestru şi l-a
servit cu vinul pe care intenţiona să-l dăruiască maestrului său. Când
străinul a plecat, omul a început din nou să pregătească totul pentru
venirea maestrului. Cineva a bătut din nou la uşă. Când omul nostru a
deschis uşa, în prag stătea un copilaş. Acesta l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e frig. Poţi să-mi dai o pătură să îmi acopăr corpul?
Omul nostru s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a
privit în ochi pe copil şi a simţit cum inima i se încălzeşte de iubire. El a

adunat imediat hainele pe care le pregătise pentru maestrul său şi i le-a

dăruit copilului. Acesta i-a mulţumit şi a plecat. Omul nostru a pregătit din
nou întreaga casă pentru venirea maestrului său, după care l-a aşteptat
până foarte târziu. El şi-a spus: “Ştiam foarte bine că nu trebuia să mă
aştept ca maestrul să vină în acest cămin atât de umil. Deşi el mi-a spus
că va veni, probabil că ceva mult mai important l-a reţinut în altă parte.
Maestrul nu a venit, dar cel puţin mi-a spus că o va face, şi acest lucru a
fost suficient pentru a-mi umple inima de fericire”.
A pus mâncarea şi vinul la rece şi s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că

maestrul său a venit acasă la el. Omul era fericit să-l vadă, deşi nu-şi
dădea seama că visează. “Doamne, ai venit! Ţi-ai ţinut cuvântul!”
Maestrul i-a răspuns: “Da, am venit, dar am fost de mai multe ori. Când
mi-a fost foame, tu mi-ai potolit foamea. Când mi-a fost sete, tu mi-ai
potolit setea. Când mi-a fost frig, tu mi-ai dat haine să mă acopăr. Orice
faci pentru altcineva, pentru mine faci”.
Omul s-a trezit cu inima plină de fericire, căci a înţeles ce l-a învăţat
maestrul său. Acesta îl iubea atât de mult încât i-a trimis trei oameni ca
să-l înveţe marea lecţie, potrivit căreia maestrul trăieşte în toate fiinţele
vii. Oricând îi dăruiţi mâncare unui om înfometat, ori de câte ori îi dăruiţi
apă unui om însetat, ori de câte ori îmbrăcaţi pe cineva căruia îi este frig,
voi îi dăruiţi iubirea voastră Maestrului universal.
Don Miguel Ruiz – Arta de a iubi, Editura MIX
FRÂNGHIA ATAŞAMENTULUI
Un alpinist a vrut să cucerească cel

mai înalt munte. S-a pregătit
pentru asta timp îndelungat şi în

final a hotărât să se aventureze pentru a primi singur laurii victoriei.

Noaptea căzu grea peste înălţimile munţilor şi omul nu a mai văzut
nimic.Totul era negru. Până şi luna şi stelele fuseseră acoperite de norii
negri.
Şi cum se căţăra el, la doar câţiva metri de vârful muntelui a alunecat şi a
căzut în gol. Alpinistul văzu în acea îngrozitoare cădere episoade din viaţă
lui, bune şi rele. Se gândi la moartea care era aproape când, deodată, a
simţit frânghia de siguranţă că-i frânge mijlocul. Fusese oprit din cădere şi
acum atârna în gol legat de acea frânghie.
Urmă un moment de tăcere absolută… atârna în neant şi singurul lucru
ce-i veni în minte fu: “ Ajută-mă Doamne!“.
Deodată auzi o voce venită din depărtări:
- Ce doreşti, fiule?
- Salvează-mă, Doamne! strigă alpinistul cuprins de frica morţii.
- Chiar crezi că eu te pot salva?
- Da, Doamne, cred în Tine!
- Bine, dacă tu crezi în mine şi în salvarea mea, taie frânghia de care
atârni, spuse Dumnezeu.
Un moment de tăcere… alpinistul se îndoi şi pierdu credinţa; frânghia era
singura care-l ţinea în viaţă… aşa că nu tăie frânghia şi hotărî să renunţe
la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineaţă, echipele de salvare au anunţat că au găsit un alpinist
legat de frânghia de siguranţă la doar doi metri de pământ. Murise
îngheţat de frig.
TAINA VINDECĂRII

“Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu

curaj sau putere, Dumnezeu nu-i
dă curaj sau putere, ci oportunităţi
în care să descopere că are curaj,
că are putere!”
A fost odată un rege care avea o
fiică deşteaptă foc şi foarte
frumoasă. Prinţesa suferea însă de
o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau,
în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră
să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se
spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să
vină în ajutorul prinţesei bolnave. Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de
nuiele cu capac, şi-i spuse:
- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…
Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce
văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de
boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul
cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu
să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil.
Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie,
chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.
La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o
dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în
braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de
frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se
vindecase şi ea…
“Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de
hrană;

când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;

când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit;
când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi;
când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart
cu el;
când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie;
când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă;
când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez;
când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de
înţelegerea mea;
când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care
să am grijă;
când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…”

Bruno Ferrero
PATRU LEGI ALE SPIRITUALITATII IN INDIA
- Prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele

potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din
intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi
cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si
sa continuam drumul personal;
- A doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care
ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in
viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul
cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi
produs alt cutare lucru….” Nu. Toate si fiecare in parte dintre situatiile

care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le

accepta …
- A treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul
corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand
suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact
atunci apare (incepe);
- A patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a
luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel
mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea
experienta.
Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text
ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca “nici un fulg
de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…
TOT CEEA CE SPUI…VORBESTE DESPRE TINE!
Odata, pe inserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case,

bucurandu-se de racoarea serii. In apropiere, serpuia un drumeag care
ducea spre sat; un om care trecea il vazu pe taranul nostru si se gandi:
“Omu’ asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cat e ziua de
mare lancezeste pe pragul casei…”
La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gandi:
“Omu’ asta e un Don-Juan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care
trec, ba poate le mai si necajeste…”
In fine, un strain care se indrepta spre sat isi zise:
“Omu’ asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar
acum se bucura de odihna binemeritata…”

La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul
casei. Putem spune insa multe despre cei trei oameni care se indreptau
spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare
muncitor.
Tot ceea ce spui vorbeste despre tine… mai ales cand vorbesti
despre altii!
Bruno Ferrero
FELINARUL
Un Maestru mergea împreună cu discipolul său pe drum, în toiul nopţii.

Înţeleptul ţinea în mână un felinar.
- Maestre, a întrebat discipolul, este adevărat că tu vezi pe întuneric?
- Da, este adevărat, îi răspunse maestrul.
- Şi atunci de ce ai luat felinarul?
- Ca să nu dea alţii peste mine!
CUM SA AI SUCCES CU LINGURA
Un tânăr veni la bătrânul înţelept şi îi spuse:

- Întotdeauna ai spus că succesul îşi trage rădăcinile în interiorul nostru. În
fiecare dimineaţă, mă trezesc şi încerc să mă concentrez, îmi spun în

gând de câteva sute de ori: ”Eu sunt un om de succes!”. Dar succesul mă

cam ocoleşte. Spune-mi, te rog, ce nu fac corect?
Atunci, bătrânul îi aduse în faţă o farfurie cu mâncare şi o lingură,

spunându-i:
- Acum, rosteşte de zece ori: ”Această lingură mă hrăneşte”!
După ce tânărul rosti de zece ori aceste cuvinte, bătrânul îi zise:
- Te-ai hrănit? Eşti acum sătul?
- Nu!
- Poţi să repeți şi de o mie de ori această propoziţie, lingura oricum nu se
va mişca din loc. Ca să-ţi potoleşti foamea, va trebui să te mişti tu
însuţi , să întinzi mâna, să iei lingura şi să mănânci…

Dokumen - Tips - Povesti Terapeutice Vol 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips - Povesti Terapeutice Vol 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUM TREBUIE SPUSA O POVESTE

Intrebat cum trebuie spusa o poveste, un rabin raspunse: «O poveste

PREŢUL CARE ÎL PLĂTEŞTI CÂND RENUNŢI LA UN VIS.

Atunci cind paraseau magazinul, invatatorul i-a spus discipolului: ” Sa iti

TOATE INCERCARILE NOASTRE DE A GASI LINSTEA, FUGIND DE

Traia odata un om care era atit de tare deranjat de vederea propriei

IARBA VECINULUI NE E MAI VERDE

Acum citiva ani o persoana a fost intr-o vacanta pe Insulele Virgine

si pleaca de pe barcile lor si de pe plaja. Si acea persoana a avut ocazia

Odată, un băiat străbătea cu barca un râu vijelios împreună cu o persoană

Se apropia amurgul şi vârstnicul se uita pierdut la Steaua Polară, care

Timpul: o lupta in timpul iernii e diferita de o lupta in timpul verii; un

Este semnificativă istorioara unei profesoare care a lucrat 25 de ani şi a

ACCEPTAREA CELOR DIN JUR

„ În timpul războiului din Vietnam, în una din casele oamenilor înstăriţi de

Erau doi prieteni nedespărţiţi, care au fost înrolaţi în armată. Au trecut

FII ATENT SI ACTIONEAZA

te aşteaptă o barcă? Poate că stai cu mâinile încrucişate şi aştepţi

CEEA CE AI NEVOIE ÎŢI ESTE OFERIT CHIAR ACUM!

Au fost odată doi învăţăcei care, fiind intens preocupaţi de o importantă

tocmai vă aflaţi. Ca atare, viaţa voastră se desfăşoară permanent

PARABOLA VREMURILOR “GRELE”

“Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte

comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru

LUCRURI CARE NE DERANJEAZA LA ALTII…

Multi dintre noi nu acceptam ca avem sentimente ca ura, minie, furie

aproape de iubire decit indiferenta. Daca nu ne acceptam toate

Iata ceva interesant despre Umbra noastra (nu cunosc autorul) :

organizat lucrurile astfel. Acei “altii” pe care ii judeci si ii respingi cat se

casatorit cu o femeie care se opune obiceiului sau de a bea. Daca ea nu

Ce spui, insa, de un om de afaceri posomorat, prost-dispus, care este

LUMEA S-A ARANJAT SINGURĂ!

Un copil şi tatăl său călătoreau cu trenul. Călătoria trebuia să dureze circa

CÂT DE GREU E UN PAHAR CU APĂ?

Într-una din zile, profesorul a venit la facultate,

stare să faceţi nimic!

RAŢĂ SAU ŞOIM – ALEGEREA ÎŢI APARŢINE

Rodrigo aştepta o maşină pentru a merge la aeroport. Atunci când un

În timp ce îi oferea băutura, Willy a spus: „Dacă vreţi ceva de citit, am

„Da, cu siguranţă da!”- a spus Willy. „În primul an după ce am devenit

La poarta unei mănăstiri de la

Călugării îl măsurară din cap până-n

Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul

de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet,

ŞOIMUL CARE NU VOIA SĂ ZBOARE

Un împărat a primit doi

CALEA SPRE FERICIRE

Cu multi ani in urma traia in

Ramana traia in mare simplitate si totusi, se considera cel mai fericit om

Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are si un pret:

DON MIGUEL RUIZ – MAESTRUL UNIVERSAL

A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un

adunat imediat hainele pe care le pregătise pentru maestrul său şi i le-a

A pus mâncarea şi vinul la rece şi s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că

Un alpinist a vrut să cucerească cel

final a hotărât să se aventureze pentru a primi singur laurii victoriei.

“Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu

când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;

PATRU LEGI ALE SPIRITUALITATII IN INDIA

- Prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele

care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le

TOT CEEA CE SPUI…VORBESTE DESPRE TINE!

Odata, pe inserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case,