Examen Previzualizare intrebari Open main menu

Acasa

Deconectare
English

Total
Disciplina
întrebări
ABILITATI IN MANOPERE MEDICALE SI PRIM AJUTOR 0

ANATOMIE ŞI EMBRIOLOGIE 320 Previzualizare

BIOCHIMIE 450 Previzualizare

BIOFIZICĂ ŞI FIZICĂ MEDICALĂ 247 Previzualizare

BIOLOGIE CELULARĂ ȘI MOLECULARĂ 300 Previzualizare

COMPORTAMENT ALIMENTAR 0
CONSILIERE PSIHOLOGICĂ 0
CREIER.GANDIRE.CREATIVITATE 0
DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR DE COMUNICARE CU PACIENŢII 0
ETICA SI INTEGRITATE ACADEMICA 0
LIMBA FRANCEZĂ PENTRU DOMENIUL MEDICAL 0
LIMBA ROMÂNĂ PENTRU STUDENŢI CETĂŢENI STRĂINI/ LIMBI MODERNE
(FRANCEZĂ, ENGLEZĂ, GERMANĂ) STUDENŢI CETĂŢENI ROMÂNI
0

STAGIU DE ABILITĂŢI MEDICALE DE BAZĂ 0

ŞTIINŢELE COMPORTAMENTULUI 0

1. La nivelul reticulului endoplasmatic, lecitina:

1. Este principalul fosfolipid sintetizat în membranele reticulului endoplasmatic
2. Este principalul gangliozid al epiteliului mucoasei intestinale
3. Este localizată exclusiv pe fața citoplasmatică a plasmalemei
4. Are rol important în fluiditatea și permeabilitatea plasmalemelor
5. Este sintetizată pe fața trans a complexului Golgi
6. Este formată din două molecule de sfingozină și două ceramide
7. Se mai numește și fosfatidil-etanolamină
8. Este sintetizata in monostratul citoplasmatic al reticulului endoplasmatic
9. Este principalul fosfoglicerid membranar
10. Este formată din colină, doi acizi grași și glicerol-fosfat

2. Reticulul endoplasmatic:
1. Sintetizează glicocalixul bazal
2. Sintetizează lipide și proteine ale membranei celulare
3. Reprezintă suportul mecanic al citoplasmei
4. Sintetizează colesterol pentru transportul fierului
5. Sintetizează fosfolipide pentru organitele celulare
6. Reprezintă suportul mecanic al membranei bazale
7. Compartimentează funcțional nucleoplasma
8. Reprezintă uzina de membrane a celulei
9. Reprezintă uzina de fibre a matricei extraceluare apicale
10. Compartimentează funcțional citoplasma
3. În cazul sortării intracelulare a proteinelor, importul post-translațional al polipeptidelor se realizează la nivelul:
1. Sistemului pericelular
2. Nucleului
3. Mitocondriilor
 4. Organitelor țintă
5. Cloroplastelor
6. Sistemului endomembranar
7. Glicocalixului
8. Matricei extracelulare
9. Granulelor de secreție
10. Peroxizomilor
4. Reticulul endoplasmatic:
1. Compartimentează matrice extracelulară
2. Sintetizează fosfolipide pentru organite
3. Compartimentează citoplasma
4. Permite sortarea proteinelor
5. Permite glicozilarea lanțurilor polipeptidice
6. Facilitează β-oxidarea lanțurilor lungi de acizi grași
7. Permite sinteza fierului
8. Stimulează macroautofagia
9. Permite sinteza lipidelor
10. Stimulează microautofagia

5. În translocarea proteinelor solubile, SRP (particula de recunoaștere a semnalului):

1. Are structură bastoniformă
2. Fixează complexul ARNt-metionină
3. Are structură liniară
4. Inhibă elongarea cu extremitatea care fixează ribozomul
5. Poate fixa secvența KOZAK
6. Fixează secvența-semnal la extremitatea bogată în metionină
7. Inhibă inițierea prin fixarea factorului eIF1
8. Este esențială pentru inițierea sintezei proteice
9. Poate fixa simultan situsul factorului de elongare și secvența-semnal
10. Poate induce oprirea sintezei proteice
6. Despre glicozilarea lanțului polipeptidic, se poate afirma:
1. Este catalizată de o trasnferază
2. Are loc la nivelul reticulului endoplasmatic neted
3. Permite atașarea grupărilor glucidice
4. Are loc la nivelul reticulului endoplasmatic rugos
5. Se realizează în timpul etapei de elongare
6. Implică atașarea grupărilor lipidice la nivelul lizinei
7. Permite atașarea proteoglicanilor
8. Se realizează în timpul etapei de inițiere
9. Implică atașarea grupărilor oligozaharidice la nivelul asparaginei (Asn)
10. Este catalizată de o sintetază
7. Reticulul endoplasmatic neted este dezvoltat în:
1. Ovar
2. Monocit
3. Melanocit
4. Miocit
5. Bazofil
6. Eritrocit
7. Hepatocit
8. Testicul
9. Neutrofil
10. Eozinofil
8. Reticulul endoplasmatic neted:
1. Eliberează ioni de Ca2+ în citoplasmă
2. Sechestrează Ca2+ în mod activ cu ajutorul pompei de tip P
3. Eliberarea Ca2+ induce fenomene de contracție
4. Sechestrează Ca2+ în mod pasiv cu ajutorul pompei de tip F
5. Eliberează Ca2+ sub acțiunea proteinkinazei A
6. Sechestrează ioni de Ca2+ din citoplasmă
7. Sechestrează ioni de Ca2+ din nucelu
8. Eliberarea Ca2+ induce fenomene de relaxare
9. Eliberează Ca2+ sub acțiunea IP3
10. Eliberează ioni de Ca2+ în nucleu
9. Fosfolipidele membranare ale reticulului endoplasmatic sunt:
1. Sfimgolielina
2. Lecitina
3. Fosfatidilinozitolul
4. Gangliozidele
5. Fosfatidilserina
6. Ceramidele
7. Galactocerebrozidele
8. Fosfatidiletanolamina
9. Fosfatidilcolina
10. Colesterolul
10. Reticulul endoplamatic rugos este dezvoltat în:
1. În celule care sintetizează lipide
 2. Celule care sintetizează imunoglobine
3. Celulele glandelor sexuale
4. Mușchi striat
5. Plasmocite
6. Hepatocite
7. Celulele pancreasului exocrin
8. Neuroni
9. Celulele mucoasei intestinale
Celulele gonadelor
11. Reticulul endoplasmatic:
1. Lumenul său ocupă 10% din volumul celular
2. Include o rețea de structuri saculare mărginite de membrane
3. Lumenul său are structură asemănătoare membranei bazale
4. Se continuă din loc în loc cu membrana nucleară externă
5. IIntervine în biogeneza crinolizozomilor
6. Este abundent în celulele cu procese intense de sinteză și secreție
7. Prezintă membrane de natură fosfolipidică
8. Se continuă cu membrana mitocondrială externă
9. Este un organit celular perinuclear
10. Este un organit nuclear perimembranar
12. Transloconul:
1. Intervine în mecanismele complexe de translocare a proteinelor
2. Este un complex vezicular specific zonei cis-Golgi
3. Este o unitate lipidică specifică cu rol în oxidarea peroxidului de hidrogen
4. Intervine în inițierea trascripției proteinelor citoplasmatice
5. Este un sisteme specific localizat pe reticulul endoplasmatic rugos
6. Permite atașarea ribozomului la reticulul endoplasmatic rugos
7. Este inclavat în membrana reticulului endoplasmatic neted
8. Include elementele recepției ribozomului
9. Include receptorul pentru SRP
10. Condiționează sinteza de ATP la nivelul membranei mitocondriale interne
13. Despre reticulul endoplasmatic neted NU se poate afirma:
1. Eliberează ionii de Ca2+ spre citoplasmă
2. Sechestrează ionii de Ca2+ din citoplasmă
3. Este dezvoltat în celulele gonadelor
4. Realizează sortarea intracelulară a proteinelor
5. Este specializat în digestia extracelulară
6. Intervine în sinteza trigliceridelor
7. Are rol important în metabolismul peroxidului de hidrogen
8. Intervine în sinteza energiei sub formă de GTP
9. Are rol important în sinteza energiei sub formă de ATP
10. Are rol important în detoxifierea celulară
14. Despre reticulul endoplasmatic rugos NU se poate afirma:
1. În microscopia optică este o structură bazofilă perinucleară
2. Este specializat în sinteaza proteinelor
3. În hepatocite, eliberează glucoza din glicogen
4. Este specializat în sinteza lipidelor
5. Realizează detoxifierea medicamentelor liposolubile
6. Este dezvoltat în celulele interstițiale din testicul
7. Ocupă o poziție bazală în celulele pancreasului exocrin
8. Definitivează structura terțiară și cuaternară a proteinelor
9. În ceulele parotidei este localizat la nivel bazal
10. Formează corpii Berg în neuroni
15. Detoxifierea celulară:
1. Este una dintre funcțiile specifice reticulului endoplasmatic neted
2. Favorizează sinteza glucozei de la glicogen
3. Implica acțiunea glucozo-6-fosfatazei
4. Implică degradarea unor produși ai metabolismului celular
5. Este una dintre funcțiile specifice reticulului endoplasmatic rugos
6. Este realizată de matricea mitocondrială
7. Determină eliminarea prin urină a produșilor hidrosolubili
8. Implică reacții catalizate de citocromul P450
9. Permite sinteza trigliceridelor sub forma unor picături de grăsime
10. Se adresează în special medicamentelor liposolubile
16. Reticulul endoplasmatic neted :
1. Inițiază glicolzilarea lanțurilor polipeptidice
2. Formează corpusculii NISSL în hepatocite
3. Delimitează corpii Berg în celulele neuronale
4. Prezintă secvențele-semnal SRP necesare sintezei proteinelor
5. În mușchiul striat formează reticulul sarcoplasmatic
6. Se poate găsi în toate tipurile celulare
7. Este dezvoltat în melanocite
8. Formează complexul de translocare a proteinelor
9. Prezintă glucozo-6-fosfataza drept enzimă marker
10. Este specializat în sinteza lipidelor
17. Referitor la structura moleculară a reticulului endoplasmatic, NU se poate afirma:
1. Acizii grași saturați asigură creșterea fluidității membranei reticulului
2. Lumenul prezintă asemănări cu spațiul extracelular
? 3. Conține peste 60 de enzime acide
4. Glicoproteinele membranare sunt situate pe fața citoplasmatică
5. Acizii grași foarte nesaturați asigură fluiditatea membranei reticulului
6. Glucozo-6-fosfataza este enzima marker
7. Cardiolipina este lipidul marker
8. Conține puțin colesterol
9. Manoza-6-fosfatul este enzima marker
10. Lipidele membranare sunt reprezentate în principal de fosfolipide
18. Uzina de membrane a celulei:
1. Sintetizează lipide și proteine
2. Determină formarea unor vezicule citoplasmatice
3. Implică vezicule exportate prin exocitoză
4. Implică microgranule ce fuzionează cu subunitățile mari ribozomale
5. Este reprezentată de complexul Golgi
6. Implică macrogranule importate prin transcitoză
7. Sintetizează glucidele matriceale
8. Implică vezicule ce fuzionează cu membranele altor organite
9. Determină formarea veziculelor ribozomale
10. Este reprezenată de reticulul endoplasmatic
19. În cazul proteinelor structurale multi-pass, mecanismul de translocare implică:
1. Apariția secvențelor start și apoi stop, la nivelul trasnloconului
2. Prezența membranelor RER
3. La finalizarea sintezei, eliberarea capătului amino-terminal din translocon
4. Prezența membranelor REN
5. La finalizarea sintezei, eliberarea capătului carboxi-terminal din ribozomi
6. Continuarea sintezei până la apariția unui semnal-stop
7. La începutul sintezei, eliberarea secvenței-semnal din translocon
8. Inițierea la nivelul unui semnal intern în lanțul peptidic nou sintetizat
9. Glisarea secvențelor start-stop, în bistratul lipidic
10. Glisarea complexului SRP- receptor SRP

20. Spre deosebire de reticulul endoplasmatic neted, cel rugos se caracterizează prin:
1. Are ribozomi atașați pe suprafață
2. Sechestrează Ca2+ din citoplasmă
3. Intervine în sinteza proteică
4. Membranele se continuă cu membrana nucleară
5. Eliberează Ca2+ spre citoplasmă
6. Nu prezintă ribozomi pe suprafață
7. Lumenul său se continuă cu cisterna perinucleară
8. Este format din saci și tuburi
9. Intervine în sinteza lipidică
10. Este format dintr-o rețea de canalicule
21. Rețeaua trans-Golgi:
1. Reprezintă stația de sortare a proteinelor
2. Este distală, de maturare
3. Este cea mai apropiată de nucleu
4. Poate secreta proteinele spre alte organite celulare
5. Poate secreta proteinele spre plasmalemă
6. Permite înmagazinarea proteinelor în vezicule
7. Constituie stația de digestie a proteinelor
8. Se delimitează din membrana nucleară internă
9. Reprezintă zona mediană a dictiozomului
10. Se formează din membrana nucleară externă
22. Despre rețeaua cis-Golgi, NU se poate afirma:
1. Este orientată spre nucleu
2. Este cea mai apropiată de fața cis a complexului golgian
3. Secretă lipide direct neutrofilelor prin fagocitoză
? 4. Este implicată în biogeneza ribozomilor
5. Realizează transportul pasiv de tip difuzie facilitată
6. Triază proteine pentru reticulul endoplasmatic
7. Triază proteine pentru următorul compartiment golgian
8. Conține granule cu rol în metabolizarea peroxidului de hidrogen
9. Este o rețea interconectată de tuburi
10. Delimitează partea meniană a dictiozomului
23. Complexul Golgi este localizat:
1. Perimembranar în celulele neuronale
2. Pericelular în glandele exocrine
3. Aproape de zona de sinteză a produșilor de secreție
4. Între nucleu și polul bazal, în celulele endocrine
5. Perinuclear în celulelele glandulare
6. Perinuclear în neuroni
7. Între nucleu și pol apical, în neuroni
8. În zonele cu activitate metabolică accentuată
 9. Între nucleu și pol bazal, în neuroni
10. Între nucleu și pol apical, în glanedele exocrine
24. În structura complexului Golgi se identifică:
1. Cisterne aplatizate în vecinătatea membranei bazale
2. Vezicule de tranziție concentrate perimembranar
3. Cisternele aplatizate în vecinătatea nucleului
4. Rețeaua cis-Golgi, spre fața cis a Golgi
5. Cisterne aplatizate în vecinătatea glicocalixului
6. Rețeaua trans-Golgi, formată din tuburi și vezicule
7. Vezicule de tranziție între fața proximală și nucleu
8. Vezicule de tranziție condensate pericelular
9. Rețeaua trans-Golgi concentrată perinuclear
10. Cisterne aplatizate în vecinătatea centriolilor
25. La nivel celular, dirijarea traficului membranar:
1. Este realizată de polizomi
2. Implică biogeneza reticulului endoplasmatic neted
3. Implică endocitoza componentelor membranare
4. Implică fagocitarea trigliceridelor sintetizate în reticulul endoplasmatic rugos
5. Este realizată de poliribozomi
6. Implică biogeneza ribozomilor
7. Se face sub forma veziculelor
8. Are rol esențial în reciclarea membranelor
9. Este realizat de complexul Golgi
10. Implică exocitoza componentelor membranare
26. Despre complexul Golgi, se poate afirma:
1. Facilitează biogeneza membranelor
2. Realizează reciclarea membranelor
3. Facilitează autoasamblarea peroxizomilor secundari
4. Facilitează biogeneza ribozomilor
5. Realizează autoasamblarea ribozomilor
6. Expediază vezicule de secreție spre nucleu prin fagocitoză
7. Facilitează biogeneza lizozomilor primari
8. Expediază vezicule de secreție spre plasmalemă prin exocitoză
9. Realizează fagocitoza ribozomilor
10. Expediază vezicule cu enzime lizozomale
27. La nivelul complexului Golgi, secreția celulară implică:
1. Sulfatarea glicoproteinelor
2. Glicozilarea glicolipidelor
3. Concentrarea produșilor de secreție
4. β-oxidarea acizilor grași
5. Glicozilarea terminală a proteinelor
6. Oxidarea D și L-aminoacizilor
7. Metabolizarea peroxidului de hidrogen
8. Metabolizarea apei oxigenate
9. Oxidarea L-α-hidroxiacizilor
10. Conversia pre-proteinelor în proteine de secreție
28. Reciclarea membranelor de la nivelul complexului golgian implică:
1. Reutilizarea receptorilor
2. Microautofagia ribozomilor primari
3. Reglicozilarea și sulfatarea proteinelor membranare
4. Macroautofagia ribozomilor cuaternari
5. Heterofagia ribozomilor secundari
6. Procese de endocitoză
7. Captarea moleculelor hormonale din exterior
8. Microautofagia ribozomilor cuaternari
9. Microautofagia ribozomilor secundari
10. Procese de exocitoză
29. Glicozilarea terminală a proteinelor implică:
1. Scindarea lanțurilor oligozaharidice grefate pe Asn
2. Adaosul N-acetil-glucozaminei în sacii trans
3. Elongarea lanțurilor oligozaharidice libere în lumenul reticulului
4. Prezența α-manozidazei golgiene
5. Îndepărtarea resturilor de manoză în sacii Golgi cis
6. Îndepărtarea resturilor de manoză în cisterna perinucleară
7. Prezența α-manozidazei ribozomale
8. Adaosul resturilor de galactoză în sacii trans
9. Adaosul N-acetil-glucozaminei în sacii centrali
10. Adaosul resturilor de galactoză în sacii cis
30. Complexul Golgi joacă un rol esențial în:
1. Segregarea ribozomilor primari
2. Reciclarea membranelor
3. Reciclarea nucleilor
4. Segregarea produșilor de secreție
5. Biogeneza membranelor
6. Biogeneza corpilor reziduali
 7. Biogeneza lizozomilor primari
8. Sortarea produșilor de secreție
9. Sortarea ribozomilor secundari
10. Biogeneza peroxizomilor terțiari
31. Principalele funcții ale complexului Golgi sunt:
1. Dirijarea traficului membranar
2. Biogeneza nucleilor
3. Secreția celulară
4. Biogeneza peroxizomilor secundari
5. Reciclarea membranelor
6. Sinteza lipidelor
7. Sinteza trigliceridelor
8. Biogeneza lizozomilor
9. Sinteza glucidelor cuaternare
10. Biogeneza membranelor
32. Biogeneza membranelor implică:
1. Ribozomul ca stație de releu
2. Reticulul endoplasmatic rugos pentru sinteza proteinelor integrale
3. Glicozilarea terminală a proteinelor în rețeaua trans-Golgi
4. Glicozilarea terminală a proteinelor în cisterna perinucleară
5. Maturarea produșilor în reticulul endoplasmatic neted
6. Maturarea produșilor în rețeaua trans-Golgi
7. Trasnportul vezicular spre complexul Golgi
8. Reticulul endoplasmatic neted ca stație de releu
9. Complexul Golgi ca stație de releu
10. Trasnportul pasiv spre lumenul cisternei perinucleare
33. Biogeneza lizozomilor implică:
1. Segregarea enzimelor nucleare în cisterna perinucleară
2. Intervenția veziculelor îmbrăcate în clatrină
3. Intervenția peroxizomilor secundari
4. Intervenția veziculelor îmbrăcate în laminină
5. Recunoașterea receptorilor peroxizomali
6. Recunoașterea receptorilor specifici membranari ai reticulului endoplasmatic
7. Recunoașterea receptorilor specifici din complexul Golgi
8. Recunoașterea receptorilor specifici nucleari
9. Segregarea enzimelor lizozomale în zona trans
10. Intervenția complexului Golgi
34. Referitor la complexul Golgi, NU se poate afirma:
1. Sintetizează mucopolizaharidele
2. Se continuă cu membrana nucleară internă
3. Concentrează produșii de secreție
4. Prezintă o dublă membranară proteică perinucleară
5. Este un organit celular membranar
6. Se continuă cu membrana nucleară externă
7. Este un organit granular nemembranar
8. Prezintă o dublă membrană lipidică pericelulară
9. Sintetizează gangliozidele
10. Preia proteinele sintetizate în reticulul endoplasmatic rugos
35. Din punct de vedere ultrastructural, la nivelul complexului Golgi se identifică:
1. Zona cis sau de maturare
2. Zona trans sau distală zona trans sau de maturare
3. Zona cis spre nucleu
4. Zona de maturare spre nucleu
5. Zona laterală
6. Zona de formare spre reticulul endoplasmtaic
7. Zona trans sau de formare
8. Zona medială
9. Zona trans sau de maturare
10. Zona de maturare spre reticulul endoiplasmatic
36. Secreția constitutivă:
1. Se îndreaptă doar spre corpii reziduali
2. Este realizată de rețeaua trans-Golgi
3. Implică doar procese de endocitoză
4. Este realizată de rețeaua cis a reticulului endoplasmatic
5. Favorizează eliberarea neurotransmițătorilor
6. Emite proteine structurale membranare
7. Este reprezentată de secreția colagenului
8. Implică procesede exocitoză
9. Permite secreția enzimelor digestive pancreatice
10. Implică un proces continuu
37. Secreția reglată:
1. Este declanșată de un semnal specific al inițierii exocitozei
2. Este destinatăp mitocondriilor secundare
3. Este destinată doar peroxizomilor
4. Implică în ultima etapă lizozomii primari
 5. Este de tip discontinuu
6. Permite secreția unor hormoni peptidici
7. Este utilizată de neurotransmițătorii neuronali
8. Implică vezicule stocate în citoplasmă
9. Este continuă
10. Este denumită și secreție constitutivă
38. Despre secreția proteinelor, NU se poate afirma:
1. Cea de tip constitutiv este reglată
2. Implică subunitatea cis ribozomală
3. Cea reglată este folosită în secreția insulinei
4. Este întotdeauna îndreptată spe lizozomii terțiari
5. Cea reglată este discontinuă
6. Cea de tip constitutiv este discontinuă
7. Cea constitutivă este întâlnită în secreția proteinelor serice
8. Este întotdeauna îndreptată spe corpii multiveziculari
9. Cea reglată este folosită în secreția glucagonului
10. Implică procese de exocitoză
39. Printre funcțiile complexuluiGolgi se numără:
1. Biogeneza ribozomilor
2. Secreția proteinelor
3. Translocarea proteinelor multi-pass
4. Dirijarea traficului membranar sub formă de vezicule
5. Biogeneza membranelor
6. Sinteza proteinelor integrale
7. Biogeneza lizozomilor
8. Glicozilarea glicolipidelor
9. Translocarea proteinelor structurale
10. Dirijarea traficului membranar sub formă de granule
40. Despre complexul Golgi, NU este fals:
1. Este format din cisterne aplatizate, vezicule și tuburi
2. Este un organit granular, nemembranar
3. În neuroni este dispus perinuclear
4. Delimitează celula musculară
5. Este concentrat perimembranar
6. Realizează adezivitatea intercelulară
7. Are aspect heterogen
8. Delimitează celula epitelială
9. Este un organit celular membranar
10. Este o structură foarte dinamică
41. În cadrul metabolismul oxidativ au loc următoarele procese:
1. Acetil-CoA reprezintă elementul comun pentru metabolizarea glucidelor și lipidelor
2. FADH2 livrează în lanțul respirator 4 electroni
3. Acceptorul final de electroni este oxigenul
4. În urma proceselor redox de la nivelul complexului II rezultă energia necesară pentru transportul a 2 protoni
din matricea mitocondrială în spațiul intermembranar
5. Acizii grași sunt transportați prin intermediul unui cărăuș proteic
6. Dehidrogenazele desprind câte doi atomi de hidrogen
7. În urma proceselor redox de la nivelul complexului I rezultă energia necesară pentru transportul a 2 protoni
din matricea mitocondrială în spațiul intermembranar
8. Prin glicozilarea unei molecule de glucoză se obțin cel puțin șase molecule de ATP
9. NADH livrează în lanțul respirator 4 electroni
10. Marii acceptori ai electronilor din ciclul Krebs sunt NAD si FAD
42. Fosforilarea oxidativă presupune următoarele mecanisme:
1. Implică reducerea O2 la H2O
2. Doar complexele I si III pompează protoni în spațiul intermembranar
3. Un flux de electroni prin complexe enzimatice respiratorii
4. Fluxul de electroni este asociat cu un transfer de protoni prin membrane in spatiul intermembranar
5. Fluxul de electroni este asociat cu un transfer de protoni prin membrane în matricea mitocondriala
6. Reprezintă etapa finală a metabolismului anaerob
7. Un flux transmembranar de protoni
8. Doar complexele I si III pompează protoni în spațiul intermembranar
9. Are loc la nivelul mitocondriilor, la eucariote
10. Doar complexele I si II pompează protoni în spațiul intermembranar
43. Fosforilarea oxidativă se caracterizează prin următoarele:
1. Transportul electronilor se realizează prin complexe enzimatice care se găsesc la nivelul membrane
mitocondriale externe
2. Flux transmembranar de electroni
3. Se desfășoară la nivelul membranei interne mitocondriale
4. Transportul electronilor la nivel de matrice
5. Transportul electronilor se realizează prin complexe enzimatice care se găsesc la nivelul matricei
mitocondriale
6. Implică reducerea oxigenului la apa
7. Flux transmembranar de protoni
8. Implică transportul electronilor prin intermediul unor complexe enzimatice
9. Ubiquinona contribuie la transportul a 2 protoni în spațiul intermembranar
 10. Reprezintă etapa finală a metabolismului aerob
44. Mitocondriile:
1. Se divid prin mitoză
2. La nivelul lor nu au loc procese de sinteza proteică

?
3. Prezinta o membrana dublă
4. Conțin enzime atașate feței interne a membranei externe.
5. La nivelul lor au loc procese de sinteza proteică
6. Conțin creste mitocondriale formate prin plierea celor două membrane
7. Conțin porine – canale de apă la nivelul membranei externe
8. Contin ioni de calciu si magneziu la nivel matricial
9. Conțin granule mitocondriale în camera externă.
10. Prezintă creste mitocondriale formate prin invaginarea membrane interne
45. Despre ATP-sintetaza putem afirma:
1. Se găseste la nivelul lizozomilor intervenind in transportul protonilor
2. Intervine în producerea de electroni de la nivelul complexului I
3. Are rolul de a transporta electronii utili sintezei de ATP
4. Este formata din 2 subunitati Fo si F1
5. Subunitatea Fo prezintă 10-12 subunităti c, la care sunt atașate subunitățile a si b
6. Subunitatea F1 are 3 subunitati α si 3 subunitați β
7. Capul ATP sintetazei proemină în matricea mitocondrială
8. Se găsește si la nivelul cisternelor complexului Golgi
9. Subunitatea Fo este incastrată la nivelul membrane mitocondriale interne
10. Are două regiuni α și β cu roluri și structuri diferite
46. F0-F1-ATP-aza este:
1. Permite trecerea electronilor spre spațiul intermembranar
2. Are ca subunități mobile subunitățile a,b,si c
3. Are ca subunităti mobile cele are 3 subunități α si 3 subunități β
4. Permite trecerea protonilor spre spațiul intermembranar
5. Asigură sinteza ATP-ului dependent de Mg2+
6. Este formată din subunităti fixe si mobile
7. Are ca subunităti fixe subunitățile a, b, c
8. Localizată la nivelul membranei mitocondriale interne
9. Un complex proteic
10. O unitate tripartită
47. Ubiquinona :
1. Este o moleculă ce transportă doar H+
2. Donează electroni citocrom C-reductazei
3. Transport electronii și protoni și îi donează complexului IV
4. Transportă electronii și îi donează complexului IV
5. Transportă electronii și îi donează complexului III
6. Poate transporta doar cîte electron
7. Poate difuza liber in membrana mitocondriala
?
8. Transportă electronii și H+ către citocrom c oxidaza
9. Transportă electronii și H+ către citocrom c reductaza
10. Este denumită si coenzima Q
48. Despre structura generală a mitocondriei putem afirma:
1. Crestele mitocondriale micșorează suprafața de absorbție a membranei mitocondriale interne
2. Crestele mitocondriale măresc suprafața de absorbție a membranei mitocondriale interne
3. Membrana externa formează pliuri numite creste mitocondriale
4. Mitocondria nu prezintă ADN propriu
5. Mitocondria prezintă ADN propriu
6. Mitocondria nu prezintă o membrane dubla
7. Mitocondria prezintă o membrană dublă
8. Membrana internă formează pliuri numite creste mitocondriale
9. Numărul crestelor mitocondriale este de 3 ori mai mic în celulele miocardice decit în celulele hepatice
10. Numărul crestelor mitocondriale este de 3 ori mai mare în celulele miocardice decit în celulele hepatice
49. Matricea mitocondrială:
1. Are o structură complexă
2. La nivelul ei găsim ADN –ul mitocondrial cu structură bicatenară
3. Nu conține ioni de calciu, magneziu, mangan
4. La nivelul ei se găsesc ribozomi mitocondriali
5. Ribozomi mitocondriali se găsesc atașati membranei mitocondriale externe
6. Conține enzime care catalizează reacțiile de autoreplicare, transcripție și sinteză a proteinelor
7. Conține ioni de calciu, magneziu, mangan
8. La nivelul ei găsim ADN –ul mitocondrial monocatenar
9. Se găsește între cele două membrane mitocondriale
10. Nu conține ribozomi mitocondriali
50. Membrana mitocondrială externă:
1. Prezintă o rigiditate scăzută comparativ cu membrană mitocondrială internă
2. Este mai bogată în lipide decat cea interna
3. Enzima marker este monoaminooxidaza
4. Prezintă o rigiditate crescută comparativ cu membrana mitocondrială interna
5. Este mai bogată în proteine decât cea internă
6. Fosfatidilinozitolul este lipidul marker
7. Lipidul marker este monoaminooxidaza
 8. Prezintă cantități reduse de acizi grași saturați și acid galacturonic
9. Prezinta cantități crescute de acizi grasi saturați și acid galacturonic
10. Fosfatidilglicerolul este lipidul marker
51. Mitocondriile:
1. Sunt structuri dinamice
2. Sunt structuri statice
3. La nivelul celulelor din pancreasul exocrin pot ajunge la 10-12 µm
4. In adipocite numărul mitocondriilor este redus
5. Au forma sferică cu diametrul de 0,5-1 µm
6. La nivelul limfocitelor pot ajunge la 1000-2000 de mitocondrii
7. În hepatocite ajung la dimensiuni de până la 12 µm
8. În hepatocite se găsesc între 1000-2000 de mitocondrii
9. În adipocite numărul mitocondriilor este crescut
10. Au forma alungită cu diametrul de 0,5-1 µm si lungimi de 3 µm
52. Membrana mitocondrială internă:
1. Este un bistrat lipidic care prezint pliuri, denumite creste mitocondriale
2. Este reprezentată de un monostrat lipidic care prezintă pliuri, denumite creste mitocondriale
3. Fosfolipidul marker este cardiolipina
4. Contine 80% proteine
5. Lipidul marker este fosfatidilinozitolul
6. Proteinele marker sunt reprezentate de F0F-sintetaza și enzimele lanțului respirator
7. Are un procent crescut de lipide
8. Are un procent scăzut de lipide
9. Proteina marker este cardiolipina
10. Con.ine 60% proteine
53. Respirația celulară și fosforilarea oxidative:
1. Metabolizarea acetil-CoA are loc în cadrul ciclului krebs la nivelul matricii mitocondriale
2. Metabolizarea acetil-CoA are loc în spatiul intermembranar mitocondrial
3. În urma glicolizei din matricea mitocondriala rezultă 2 molecule de acid piruvic
4. Reprezintă punctul final al proceselor metabolice de degradare a glucidelor, lipidelor sau aminoacizilor
5. Acidul piruvic provenit din metabolizarea glucozei si a acizilor grași va fi convertit în acetil-CoA la nivelul
matricei mitocondriale
6. Acidul piruvic provine din b-oxidarea acizilor grași intramitocondrial
7. În urma glicolizei din matricea mitocondrială rezultă cei 2mari acceptori de electroni NADH si FAD
8. În urma glicolizei din matricea mitocondrială rezultă 2 molecule de acetil-CoA
9. NADH si FADH2 rezultă din metabolizarea acetil-CoA în ciclul krebs
10. Are loc la nivel mitocondrial
54. Lantul respirator:
1. deplasarea electronilor in spatial intermembranar rezulta din procesele redox care au loc la nivelul
complexelor I-IV
2. citocromul C transfera 2 protoni in spatiul intramembranar
3. complexele mobile transportoare de electroni sunt reprezentate de citocromul C (Cyt-C )si ubiquinona ( CoQ)
4. complexele I si II ale lantului respirator preiau electronii de la NADH si respectiv FADH2
5. este reprezentat de 4 complexe proteice fixe si 2 mobile
6. este reprezentat de 3 complexe proteice fixe si 2 mobile
7. complexele I si II ale lantului respirator transfera electroni catre Cyt-C
8. complexele I si II ale lantului respirator transfera electronii catre CoQ
9. Complexul mobil succinil-dehidrogenaza nu transfera protoni in spatial intermembranar
10. cupleaza transferul de electroni cu transferul intermembranar de protoni
55. În cadrul lanțului respirator are loc:
1. CoQ transportă electronii către complexul III
2. Ubiquinona transferă protoni din matricea mitocondriala în spațiul intermembranar
3. Complexele I,III, si IV pompează protoni în spatiul intermembranar mitocondrial
4. Prin intermediul complexelelor I,III, si IV se pompează protoni în matricea mitocondrială
5. Complexele I si II ale lanțului respirator transferă electronii către CoQ
6. Cyt-c transportă electroni către complexul III
7. Doar complexul II nu pompează protoni în matricea mitocondrială
8. CoQ transportă 2 protoni și 2 electroni către complexul III
9. Complexele I si II ale lanțului respirator preiau electronii de la NADH și respectiv FADH2
10. Cyt-c transportă electronii către complexul IV
56. În componența lanțului transportor de electroni găsim:
1. Complexe proteice fixe în număr de 4 dar si 2 complexe mobile
2. FCCP (ionofor cărăuș)are rolul de a transporta protoni în spațiul intermembranar mitocondrial
3. Complexul IV (citocrom C – reductaza) transferă electronii oxigenului pentru a forma apa metabolică
4. Complexul citocrom C–oxidaza
5. Complexele I, III, IV care transferă protoni în membrana mitocondrială internă
6. Complexul citocrom C- reductaza
7. Complexul succinat-dehidrogenaza
8. Complexul V care transferă protoni în membrana mitocondrială internă
9. Complexul III ( citocrom C–oxidaza) transferă electroni complexului IV pentru a forma apa metabolică
10. Un număr de 12 transportori de electroni grupați în 4 complexe multiproteice
57. In cadrul lanțului respirator au loc urmatoarele procese:
1. În urma proceselor redox de la nivelul complexului III rezultă energia necesară pentru transportul a 4 protoni
din matricea mitocondrială în spațiul intermembranar
2. În urma proceselor redox de la nivelul complexului IV rezultă energia necesară pentru transportul a 2 protoni
 din matricea mitocondrială în spațiul intermembranar
3. În urma proceselor redox de la nivelul complexului IV rezultă energia necesară pentru transportul a 4 protoni
din matricea mitocondrială în spațiul intermembranar
4. În urma proceselor redox de la nivelul complexului I rezultă energia necesară pentru transportul a câte 1
proton din matricea mitocondrială în spațiul intermembranar
5. În urma proceselor redox de la nivelul complexului III rezultă energia necesară pentru transportul a 4 protoni
din spațiul intramitocondrial în matricea mitocondrială
6. În urma proceselor redox de la nivelul complexului I si II se transferă electroni către citocrom C oxidaza
7. În urma proceselor redox de la nivelul complexului I rezultă energia necesară pentru transportul a 4 protoni
din matricea mitocondrială în spațiul intermembranar
8. În urma proceselor redox de la nivelul complexului I si II rezultă transferul a două perechi de electroni și a 4
protoni către complexul IV
9. In urma proceselor redox de la nivelul complexului I si II se transferă electroni către CoQ
10. in urma proceselor redox de la nivelul complexului I si II rezulta transferul a doua perechi de electroni si 4
protoni catre complexul III
58. ATP-sintetaza:
1. Subunitatea F1 se găsește în spațiul intermembranar
2. Se găsește la nivelul matricei mitocondriale
3. Se mai numește și pompa de tip F0/F1
4. Subunitatea F0 se află în matricea mitocondrială
5. Este tot o pompă care permite trecerea protonilor ca și pompele de tip V, dar deplasarea protonilor este în
sens invers
6. Cunoscută și sub denumirea de unitatea tripartită
7. Subunitatea F0 reprezintă capul ATP –sintetazei
8. Reprezintă un complex proteic situat la nivelul membrane mitocondriale interne din 10 in 10 nm
9. Cunoscută și sub denumirea de F0/F1 ATP-aza
10. Subunitatea F0 este alcătuită din 6 subunități mobile 3α si 3β
59. Următoarele afirmații despre mitocondrii sunt adevărate:
1. Funcțiile mitocondriilor au fost elucidate după dezvoltarea tehnicilor de fracționare celulară
2. Conțin granule mitocondriale în camera externă.
3. Conțin creste mitocondriale formate prin plierea celor două membrane
4. Crestele mitocondriale sunt pliuri ale membranei mitocondriale interne
5. Reprezintă sursa de energie a celulei
6. Se divid prin meioză
7. La nivelul lor au loc procese de sinteza lipidică
8. Au formă cilindrică
9. La nivelul lor au loc procese de sinteză proteică
10. Conțin enzime atașate feței interne a membranei externe.
60. Citocromul C:
1. Împreună cu coenzima q sunt transportori mobil ai electronilor din lanțul respirator
2. Se găsește la nivelul camerei mitocondriale externe
3. Transportă electronii și H+ către citocrom c oxidaza
4. Nu transportă electroni
5. Este o proteină solubilă
6. Se găsește în spațiul intermembranar mitocondrial
7. Transportă electronii și H+ către complexul V
8. Transportă electroni și îi donează complexului III
9. Transportă electronii și H+ către citocrom c reductaza
10. Transportă electroni și îi donează complexului IV
61. Lizozomii secretori sunt implicați în următoarele mecanisme moleculare:
1. Prezintă secreția reglată ca răspuns la acțiunea granulelor azurofile din neutrofil
2. Prezintă secreția reglată ca răspuns la acțiunea granulelor litice din limfocitele B
3. Prezintă secreția reglată ca răspuns la acțiunea melanocitelor
4. Prezintă secreția reglată ca răspuns la acțiunea granulelor litice din limfocitele T citotoxice
5. Prezintă secreția reglată ca răspuns la acțiunea granulelor dense din eritrocite
6. Prezintă secreția reglată ca răspuns la acțiunea granulelor dense din plachetele sangvine
7. Stochează proteine secretorii nou sintentizate
8. Prezintă secreția reglată ca răspuns la acțiunea granulelor specifice din neutrofil
9. În melanocite sunt identificați doar lizozomi convenționali
10. Prezintă secreția reglată ca răspuns la acțiunea unor stimuli externi
62. Referitor la morfologia lizozomilor putem preciza:
1. În nefrocitele tubului proximal sunt situați în citoplasma supranucleară
2. În hepatocite sunt situați în citoplasma supranucleară
3. Apar ca structuri citoplasmatice veziculare, ovalare sau chiar tubulare
4. Forma este influențata de tipul celular
5. Pot fi indentificați ca structuri citoplasmatice fibrilare la nivelul macrofagelor
6. Aspectul lizozomilor nu este influențat de tipul celulei
7. Conținutul acestora este heterogen, electronodens
8. În fibroblastele din cultură sunt situați perinuclear
9. În nefrocitele tubului proximal sunt situați perinuclear
10. Electronomicroscopic sunt observați ca structuri neomogene, electronodense
63. Despre caracteristicile morfo-funcționale ale lizozomilor putem afirma:
1. Lizozomii nu sunt organite polimorfe
2. În macrofagele din hepatocite lizozomii pot conține materiale nedigerate sau parțial digerate
3. La nivelul lizozomilor din nefrocitele tubului proximal se identifică acumulari de granule de lipofuscină
 4. Tezaurismozele apar în cazul bolilor lizozomale
5. În macrofage lizozomii constituie mai mult de 0,5% din volumul citoplasmatic
6. Tezaurismozele reprezintă lizozomi în care se acumulează reziduuri degradate
7. Marimea acestora este variabilă în funcție de tipul celulei: sub 1µm în hepatocite și câțiva microni în
macrofage
8. În hepatocite reprezintă aproximativ 0,5% din volumul citoplasmatic
9. Mărimea lizozomilor din macrofage este de sub 1µm
10. Lizozomii din hepatocite constituie cca. 5% din volumul citoplasmatic
64. Care dintre următoarele afirmații despre structura moleculară a lizozomilor sunt adevărate?
1. β-glucuronidaza este utilizată ca marker histochimic pentru lizozomi
2. Din categoria hidrolazelor face parte și fosfataza acidă
3. Clivajul proteolitic necesită un mediu bazic pe care lizozomii îl oferă prin menținerea unui pH de aproximativ
6-7 în interior
4. Membrana lizozomală prezintă cel puțin șapte proteine membranare extrinseci specifice
5. Prezintă înveliș glicoproteic bogat în carbohidrați pe fața externă pentru protecția împotriva acțiunii
propriilor enzime
6. În cazul eliberării accidentale a hidrolazelor acide lizozomale în citoplasmă, acestea sunt inactive la un pH de
5
7. Hidrolazele sunt activate în urma unui clivaj proteolitic
8. În citoplasmă enzimele sunt inactive, la un pH citoplasmatic fiziologic
9. Pentru fiecare specie moleculară există un tip de hidrolază lizozomală
10. Membrana lizozomală prezintă o pompă de tip F care pompează protoni în matricea lizozomală
65. Care din următoarele afirmații despre biogeneza lizozomilor sunt adevărate?
1. Remodelările veziculare sunt reglate de molecule proteice ca rab5, rab7
2. Receptorii pentru M6P sunt proteine citoplasmatice
3. Gruparea marker de manoză-6 fosfat participă reglează remodelarea veziculară
4. La nivelul cisternelor Golgi suferă modificări prin adăugare de M6P
5. Veziculele invelite în clatrină se formează prin „înmugurirea” zonei cis-Golgi
6. În rețeaua cis-Golgi sunt prezenți receptori specifici pentru M6P care recunosc, cuplează și separă enzimele
lizozomale de alte proteine
7. La nivelul cisternelor Golgi suferă modificări prin adăugare de reziduuri glucidice
8. Hidrolazele lizozomale sunt transportante prin intermediul microveziculelor către rețeaua cis-Golgi
9. Hidrolazele lizozomale sunt sintetizate la nivelul ribozomilor atașați REG
10. Cuplarea receptorului M6P are loc în rețeaua trans-Golgi și este un fenomen ireversibil
66. Referitor la veziculele lizozomale putem afirma:
1. Datorită interiorului acid al endozomului secundar are loc separarea receptorilor de moleculele enzimatice
2. Fuzionează via endozomul primar de unde ajung în endozomul secundar
3. După separarea receptorilor de moleculele enzimatice are loc reciclarea receptorilor de către TGN
4. Endozomul primar este locul unde se desface legătura pH-dependentă dintre enzimele lizozomale și receptorii
pentru M6P
5. Fuzionează direct cu endozomul secundar
6. Prezintă un conținut electrono-dens neomogen
7. Se formează prin „înmugurirea” zonei cis-Golgi
8. Datorită pH-ului acid din interiorul endozomului primar are loc reciclarea repectorilor de către TGN urmată
de separarea moleculelor enzimatice
9. Endozomul primar este locul unde se desface legătura pH-dependentă dintre enzimele lizozomale și
reziduurile glucidice
10. Veziculele desprinse din TGN fuzionează cu unul dintre compartimentele endozomale
67. Lizozomii sunt clasificați în:
1. Telolizozomi
2. Corpi reziduali: citolizozomi
3. Lizozomi secundari: fagolizozomi
4. Protolizozomi
5. Telolizozomi: lizozomi în care începe digestia materialului internalizat
6. Lizozomi terțiari: crinolizozomi
7. Lizozomi primari: heterolizozomi
8. Lizozomi secundari: protolizozomi
9. Lizozomi secundari: vacuole de digestie
10. Lizozomi primari
68. Alegeți care dintre următoarele fac parte dintre funcțiile lizozomilor:
1. prin mecanism de heterofagie lizozomii internalizează bacterii între 1-5µm
2. lizozomul fuzionează cu fagolizozomul și formează vacuola de fagocitoză
3. fagociteaza bacterii
4. dupa formarea fagozomului, fuzioneaza cu un lizozom formandu-se fagolizozomul
5. prin fagocitoza se internalizeaza corpii apoptotici
6. fagocitează virusuri
7. fagolizozomul degradează prin autofagie corpi apoptotici
8. fagolizozomul are funcția de a degrada particulele fagocitate prin heterofagie
9. organitele celulare sunt degradate prin procesul de heterofagie
10. prin autofagie sunt degradate o serie de componente citoplasmatice, inclusiv organite
69. Referitor la autofagie putem preciza că:
1. Glucagonul si insulina pot activa autofagia
2. Este un mecanism catabolic conservant întâlnit la toate celulele eucariote
3. Microautofagia implică înmugurirea spre exterior a membranei lizozomale
4. Crinofagia are rolul de a modula calitativ produsul de secreție ce urmează a fi exocitat
 5. Macroautofagia implică înglobarea de structuri de mari dimensiuni, ca virusurile
6. Pe măsură ce degradarea conșinutului fagocitat se apropie de final, vacuolele autofagice fuzionează cu
lizozomii formând heterolizozomii
7. Are un rol important în remodelarea celulară din timpul diferențierii și dezvoltării organismelor multicelulare
8. Este esențială pentru supraviețuirea celulei în perioada de nutriție deficitară
9. Are rol in turn-over-ul global al componentelor celulare
10. Crinofagia este considerată de majoritatea autorilor ca modalitate de formare a corpilor multiveziculari in
vivo
70. Sunt specifice bolii Gaucher următoarele modificări:
1. Splenomegalie
2. Substratul acumulat este reprezentat de gangliozidele GM2
3. Acumularea de glucozilceramidă
4. Tratamentul implică înlocuirea enzimei inactive prin administrarea unei forme active
5. Disfuncția β-glucozidazei duce la acumularea de glucozilceramidă
6. Este asociată perturbarea sintezei de sfinogomielinază
7. Tratamentul implică înlocuirea enzimei active cu una inactivată
8. Sunt prezente celule mult marite de vomul la nivel hepatic
9. Proteina afectată este α-galactozidaza A
10. Hepatomegalie
71. Următoarele reprezintă caracteristici morfologice ale peroxizomilor:
1. la unele specii, în peroxizomii din hepatocite se evidențiază la nivelul matricei o structură densă, cristalină,
numită nucleu, ce conține uratoxidază
2. au formă sferică sau ovalară
3. au o matrice cu aspect fin granular
4. spre deosebire de mitocondrii, conțin ADN și ribozomi
5. au o dimensiune de 0,1µm (microperoxizomii de la nivel intestinal și cerebral)
6. numărul și volumul peroxizomilor scade ca raspuns la nevoile metabolice ale organismului respectiv
7. sunt delimitați de o membrană unică
8. sunt înconjurați de o membrană dublă
9. au dimensiuni cuprinse între 0,5-10µm (caracteristic pentru peroxizomii de la nivelul hepatocitelor si
nefrocitelor)
10. sunt printre cele mai simple organite celulare întâlnite în celulele eucariote
72. Referitor la funcțiile peroxinelor putem afirma:
1. au rol în transportul acizilor grași
2. se găsesc atât în membrana, cât și in matricea peroxizomilor
3. au rol în transportul hemoglobinei
4. se găsesc doar în membrana peroxizomilor
5. nu sunt implicați în biogeneza organitului
6. au rol în controlul numărului de peroxizomi și al volumului acestora
7. se găsesc doar în matricea peroxizomilor
8. au rol în trasportul acizilor biliari
9. au rol in biogeneza organitului
10. au rol în transportul metaboliților
73. Despre importul proteinelor peroxizomale putem afirma:
1. mecanismul unanim acceptat al importului de proteine implică o serie de peroxine post-translațional
2. peroxinele implicate sunt localizate doar în citoplasmă
3. majoritatea proteinelor din matricea și membrana peroxizomilor sunt codificate de gene situate în nucleu
4. peroxinele implicate sunt localizate doar în membrana peroxizomilor
5. sunt sintetizate la nivelul rețelei cis-Golgi din citoplasmă
6. mecanismul unanim al importului de proteine implică o serie de peroxidaze
7. după transferul proteinei peroxizomale receptorii revin pe fața externă a plasmalemei
8. post-translațional, proteinele peroxizomale ce prezintă o secvență semnal sunt transferate în citoplasmă
9. proteinele peroxizomale sunt sintetizate la nivelul poliribozomilor liberi din citoplasmă
10. proteinele peroxizomale sunt importate post-translațional în organit
74. Care din următoarele afirmații reprezintă caracteristici morfologice și moleculare ale peroxizomilor?
1. catalaza nu este prezentă în matricea peroxizomilor
2. excesul de peroxizomi este îndepărtat prin heterofagie
3. matricea peroxizomilor nu conține oxidaze
4. aproape toate proteinele peroxizomale sunt glicolizate
5. spre deosebire de mitocondrii, peroxizomii nu conțin ADN și nici ribozomi
6. peroxinele au rol în fagocitoză
7. atât membrana, cât și matricea peroxizomilor conține o serie de proteine numite peroxine
8. numărul și volumul peroxizomilor poate crește ca răspuns la nevoile metabolice ale organismului
9. atât peroxinele, cât și alte proteine din matricea și membrana peroxizomilor sunt codificate de gene (PEX)
localizate în nucleu
10. catalaza este o prezență constantă în matricea peroxizomilor
75. Peroxizomii sunt sediul unor procese metabolice ca:
1. oxidarea D și L-aminoacizilor, L-α-hidroxiacizilor
2. sinteza plasmalogenilor
3. sinteza hemoglobinei
4. metabolismul anaerob
5. β-oxidarea acizilor biliari
6. β-oxidarea acizilor grași cu lanț scurt
7. metabolismul peroxidului de hidrogen
8. β-oxidarea acizilor grași cu lanț lung și foarte lung de atomi de carbon
 9. anabolismul purinelor, poliaminelor
10. sinteza de steroli si acizi biliari
76. Cu referire la sinteza și funcțiile plasmalogenilor putem afirma:
1. nu se găsesc la nivelul tecii de mielină
2. se deosebesc de fosfolipidele structurale membranare prin faptul ca, lanțurile de acizi grași sunt legate de
glicerol doar prin legaturi esterice
3. se găsesc într-o proporție destul de mare, într-o serie de membrane, cum ar fi teaca de mielină
4. produsul acestor reacții este apoi transferat în reticolul endoplasmatic, unde se completează sinteza acestor
compuși
5. se deosebesc de fosfolipidele structurale membranare prin faptul că, lanțurile de acizi grași sunt legate de
glicerol prin legaturi eterice și nu esterice
6. sunt compuși importanți ai familiei fosfolipidelor structurale membranare
7. sunt compuși ai familiei glicoproteinelor structurale membranare
8. primele etape ale biosintezei acestor lipide membranare au loc în TGN
9. sinteza acestor compuși este completată în rețeaua Golgi
10. primele etape ale biosintezei acestor lipide membranare au loc în peroxizomi
77. În Sindromul Zellweger întâlnim:
1. asociază hidrocefalie severă
2. incluziuni paracristaline
3. hipotonie musculară
4. este o afecțiune legată de biogeneza ribozomilor
5. creste tubulare
6. mitocondrii cu formă regulată
7. prezența peroxizomilor cu modificări morfologice la nivelul hepatocitelor
8. imposibilitatea formării ribozomilor care duce la modificări biochimice
9. mitocondrii cu formă neregulată
10. absența peroxizomilor la nivelul hepatocitelor
78. Despre bolile în care sunt implicați peroxizomii putem afirma:
1. în afecțiunile legate de biogeneza peroxizomilor este implicată o enzimă lizozomală afectată
2. pot fi datorate deficienței unei singure enzime peroxizomale
3. pot fi datorate deficienței biogenezei organitului
4. sindromul Zellweger face parte din categoria bolilor peroxizomale datorate deficiențelor biogenezei
organitului
5. nu sunt datorate unor mutații ale genelor PEX
6. boala Refsum face parte din categoria bolilor peroxizomale datorate unei mutații a genelor PEX
7. diferențierea clinică între pacienții cu boli metabolice peroxizomale și cei cu deficiențe ale biogenezei
organitului este dificilă
8. adrenoleucodistrofia, boala Refsum și sindromul Zellweger nu sunt datorate deficiențelor biogenezei
ribozomilor
9. sindromul Zellweger face parte din categoria bolilor peroxizomale datorate deficienței unei singure enzime
peroxizomale
10. mutațiile genelor PEX conduc la perturbări ale mecanismului de simport a proteinelor peroxizomale
79. Peroxizomii sunt implicați în mecanisme celulare ca:
1. catalaza din hepatocite poate avea un efect citotoxic
2. catalaza, una dintre cele mai abundente enzime din peroxizomii hepatocitelor are rolul de a descompune
peroxidul de hidrogen în apă și oxigen
3. sinteza de steroli și acizi grași
4. energia rezultată din reacțiile de oxidare la nivelul peroxizomilor este utilizată ca energie calorică, în special,
de țesuturile specializate
5. anabolismul purinelor, poliaminelor
6. catabolismul purinelor, poliaminelor
7. β-oxidarea acizilor grași cu lanț scurt
8. sinteza de glucide
9. β-oxidarea acizilor grași, considerat un marker în diagnosticarea unor boli peroxizomale
10. peroxizomii sunt specializați în catabolismul acizilor grași cu lanț scurt
80. Despre sindromul Zellweger putem afirma:
1. peroxinele afectate sunt PEX 1, PEX2, PEX5, PEX12
2. reprezintă un sindrom cerebro-hepato-renal
3. apare prin deficit de catalază
4. afecțiune legată de biogeneza peroxizomilor
5. afecțiune datorată deficienței unei singure enzime peroxizomale
6. nu este o boală peroxizomală
7. sindrom congenital cu anomalii multiple
8. este caracterizat de absența peroxizomilor la nivelul hepatocitelor
9. peroxina afectată este PEX7
10. asociază hipotonie musculară severă, afectare renală, osteoporoză, hepatomegalie
81. Principalele proteine implicate în controlul ciclului celular sunt:
1. Proteina AIF
2. Proteina pRb
3. Proteina AP2
4. CDK
5. cingulina
6. Grupul de protein IAP
7. Proteina p16
8. Ced 9
9. Proteina p21
10. Proteina p53
82. Orologiul de control al ciclului celular:
1. Nu are nici un rol în faza G0
2. Controleaza distributia egala a cromozomilor intre cele 2 celule fiice
3. Este format dintr-un ansamblu de molecule lipidice care interacţionează
4. Poate semnaliza ieșirea din interfază
5. Are ca rol esential de a se asigura ca autoreplicarea fiecarui cromozom este corectă si completă
6. Permite derularea normal sau oprirea temporara sau totala a ciclului celular in G1 sau G2 din interfaza
7. Poate declanșa diviziunea în orice etapă a ciclului celular
8. Permite derularea normală, oprirea temporară/totală sau derularea înapoi a ciclului celular in fazele G1 sau
G2.
9. Controleaza fenomenul de segregare a cromozomilor
10. In cazul unor defecte genetice apărute, permite ocolirea etapei G2 și intrarea directă în procelul de diviziune
83. Stadiul G0 al ciclului celular se caracterizeaza prin:
1. Permite trecerea în faza G1 sau G2 după deblocarea celulei.
2. Este un stadiu in care celulele sunt active metabolic, dar nu se divid
3. Este etapa in care microtubii kinetocorieni se dezagrega
4. Reprezintă momentul ideal de observare a cromosomilor la microscopul fotonic
5. Poate reprezenta un stadiu în care anumite celule sunt blocate întreaga lor viață
6. Poate reprezenta un stadiu în care anumite celule sunt blocate temporar
7. Pregătește materialul genetic pentru intrarea în faza G1
8. Se considera ca neuronii se afla in acest stadiu
9. Se numeste si stadiul de repaos
10. Reprezintă o etapă în care celulele pot efectua numai meioze.
84. Faza S a ciclului celular se caracterizează prin:
1. Este reglată de grupul de proteine AIP
2. Urmează după prima etapa de creștere G1 (presintetică)
3. Reprezintă faza în care se realizează sinteza proteinelor histone
4. Urmează etapei de creștere G2
5. Are o durată de 6-8 ore
6. La sfârşitul acestei faze- fiecare cromozom este bicromatidian
7. Precede intrarea direct a celulei în procesul de meioză
8. Reprezintă faza în care se realizează autoreplicarea genomului
9. Faza S reprezintă etapa de supresie a ciclului celular
10. La sfârşitul acestei faze- fiecare cromozom e haploid
85. Fenomenul de crossing-over din cadrul meiozei :
1. are loc in metafaza II
2. are loc in stadiul IV al profazei I
3. Are loc in stadiu diploten din profaza meiozei 1
4. are loc in etapa de diakineză
5. are loc in stadiul pahiten
6. Reprezintă un fenomen de încalecare a 2 din cele 4 cromatide
7. are loc in stadiul leptoten
8. are loc in profaza I din mitoza reducționala
9. Reprezintă fenomenul de schimb al materialului genetic între cromatidele de origine paternă și cele de
origine maternă
10. reprezinta fenomenul de încalecare a celor 4 cromatide paterne și materne, două câte două
86. Punctul de restricție:
1. Se află în metafaza
2. Este mai evident in G1/S si G2/M
3. Se află în etapa M a interfazei
4. Hotărâsc evolutia ulterioară a celulei, inclusiv intrarea in apoptoză, daca defectele celulare nu pot fi
remediate
5. Reprezintă etapa G0
6. Reprezinta punctul de control sau de decizie legat de progresia spre urmatoarea etapa evolutiva
7. Se află frecvent în prometafaza
8. Intervine in etapa de citokineza
9. Permit o intrerupere a ciclului celular pentru a remedia eventualele defecte apărute, înainte de a progresa în
etapa următoare
10. Opreste temporar sau definitiv evolutia ciclului celular in cazul in care asupra celulelor actioneaza agenti
genotoxici
87. Despre C.D.K.I – kinazele dependente de ciclinele inhibitorii putem afirma:
1. pRb stimuleaza cuplarea ciclinei E cu CDK
2. sunt reprezentate de familia de protein Bak
3. p 21 stimuleaza cuplarea ciclinei D-CDK
4. Sunt reprezentate de Proteina Rb
5. sunt reprezentate de familia de protein Bcl2
6. Sunt reprezentate de familia p16
7. sunt reprezentate de familia de Proteine Cdc25
8. Sunt reprezentate de proteina p53
9. Sunt reprezentate de familia p21
10. Funcțiile proteinei Rb si a proteinei p53 sunt dereglate sau absente în peste 50% din cancerele umane
88. Referitor la meioza I putem afirma:
1. În profaza meiozei I are loc fenomenul de crossing over
 2. Numărul de cromozomi din celulele- fiice se reduce la jumătate
3. Profaza meiozei 1 are 5 subetape
4. Este o mitoza de diferentiere
5. Are o durată de 1-1,5 ore
6. Este o diviziune heterotipică
7. Este o diviziune ecuaţională
8. Este o diviziune reductională
9. Se formează 8 spermatocite şi ovocite de ordinul II- celule haploide
10. Este o diviziune homeotipică
89. In derularea evenimentelor ciclului celular intervin:
1. kinase dependente de cicline
2. sunt proteine implicate în controlul ciclului celular
3. Proteinele Cip 1 actioneaza in faza G2 a ciclului celular
4. proteina Apaf
5. factori de creștere
6. proteinele Cip 1 stimuleaza CDK
7. kinase activatoare ale ciclinelor
8. Proteina Bcl-2
9. factori de transcripție
10. proteinele Bak activează complexul ciclina-CDK
90. Faza S a ciclului celular se caracterizează prin:
1. Are loc condensarea fibrelor cromatiniene și apariția cromozomilor
2. Reprezintă faza în care se realizează autoreplicarea genomului
3. Urmează etapei G1 de crestere
4. Reprezintă o faza de sinteză
5. Este o etapă a ciclului celular
6. Precede etapa G2
7. În cazul alterarii genomului prin replicarea AND, ciclul se oprește în faza G1
8. Dureaza 1-1,5 ore
9. Durata etapei S este aproximativ constantă printre celulele unei specii
10. La finele fazei S în cazul unor leziuni AND, exista riscul opririi ciclului in faza de repaos G0
91. In cursul etapei M au loc urmatoarele evenimente:
1. Se sintetizează ADN sub forma cromosomilor
2. Se realizează duplicarea centriolilor
3. Cromozomii se splitează in 2 cromatide
4. Se formează fusul de diviziune prin polimerizarea filamentelor de actină
5. Cromatidele sunt atașate fibrelor fusului de diviziune prin intermediul unor complexe proteice numite
kinetocor
6. Are loc multiplicarea ADN-ului
7. Nucleul dispare
8. Cromatidele sunt atașate fibrelor fusului de diviziune la nivelul centromerelor
9. Materialul genetic este egal repartizat celor 2 celule fiice
10. Nu se produc modificări metabolice comparativ cu interfaza
92. Anafaza:
1. Cromatidele rămân atașate fibrelor fusului de diviziune prin intermediul unor complexe proteice numite
kinetocor
2. Generează cromosomi formați din câte o jumătate de cromatidă
3. Este caracterizată de bombarea celulei sub acțiunea fusului de diviziune
4. Este cea mai scurtă etapă a mitozei
5. Are loc clivarea centromerului
6. Cromozomii sunt clivați în 2 cromatide
7. Are loc clivarea cromatidelor
8. Privită de la unul din polii celulari imaginea cromozomilor este de stea -monaster
9. Durează 5-8 minute
10. La finalul acestei etape cromozomii se află în planul central al celulei
93. Telofaza:
1. Începe prin apariția inelului contractil
2. Cele 2 grupe de cromozomi aflați la cei 2 poli ai celulei se vor despiraliza
3. În structura inelului contractil avem elemente ale citoscheletului si anume filamentele intermediare
4. Din organizatorii nucleolari își fac apariția nucleolii
5. Prin polimerizarea microtubilor se formează fusul de diviziune
6. În structura inelului contractil avem elemente ale citoscheletului si anume microfilamentele de actină
7. La finele acestei etape cromozomii ajung la cei 2 poli
8. În jurul celor 2 grupe de cromozomi apare învelișul nuclear alcătuit din fragmente de reticul endoplasmatic
9. În structura inelului contractil avem elemente ale citoscheletului și anume microtubii
10. Este caracterizată de bombarea celulei sub acțiunea fusului de diviziune
94. Interfaza:
1. Conține anumite puncte de restricție (R) ce permit saltul imediat la etapa M
2. Este o etapă a ciclului celular
3. Este etapa cea mai scurtă a ciclului celular
4. Proteina Rb stimuleaza accelerarea proceselor specific fazei G1
5. Se derulează în patru etape succesive: G1, S, G2 și M
6. In aceasta etapa are loc replicarea autoreplicarea genomului
7. Se deruleaza în 3 etape successive G1,S,G2
8. Proteina p53 stimuleaza trecerea din S in G2
 9. Poate fi întreruptă sub acțiunea unor agenților genotoxici
10. In aceasta etapa au loc procese de biosinteze proteice
95. Despre etapa metafaza din cadrul diviziunii celulare putem afirma:
1. Cromatidele rămân atașate fibrelor fusului de diviziune prin intermediul unor complexe proteice numite
kinetocor
2. Punctul culminant al acestei etape este poziționarea cromozomilor în planul ecuatorial al celulei
3. Reprezintă stadiul cel mai potrivit pentru descrierea cromozomilor
4. Deplasarea cromozomilor se face prin polimerizarea microtubilor fusului de diviziune
5. Este cea mai scurtă etapă a mitozei
6. Are loc clivarea centromerului
7. Cromozomii sunt clivați în 2 cromatide
8. Are loc deplasarea cromozomilor atasati la fibrele fusului de diviziune către planul ecuatorial al celulei
9. Durează 5-8 minute
10. Împreună cu prometafaza durează 25-35 de minute
96. Următoarele caracteristici aparţin fazei G2:
1. Ubiquitina poate activa creșterea celulară în faza G2
2. Aparţine interfazei
3. Este etapa postsintetică
4. Are loc o creștere celulară masivă prin interventia proteinei p53
5. P53 poate opri temporar ciclul in faza G2
6. Aparţine perioadei metabolice a celulei
7. Supraexprimarea lui p53 in aceasta faza poate duce la moartea embrionului
8. Este o etapă în care se produc microtubii necesari fusului de diviziune
9. Este o etapă de verificare a autoreplicării ADN-ului
10. Este etapa presintetică a interfazei
97. Despre cicline putem afirma că:
1. Kinazele activatoare a ciclinelor (CDK activating Kinases) sunt inhibitori indirecți ai ciclinelor, prin
intermediul CDKI
2. Sunt activate de kinazele din familia p16
3. Împreună cu CDK formeaza un complex care stimulează faza ulterioară a ciclului celular
4. tipurile de cicline a căror activitate este cunoscută sunt D,E,A și B
5. Sunt inhibate de protein- kinaze CAK
6. Sunt activate de kinazele din familia p21
7. Sunt proteine implicate în controlul ciclului celular
8. Sunt degradate prin reacţii de proteoliză ubiquitin dependente
9. Sunt degradate prin reacţii de proteoliză ubiquitin independente
10. Sunt proteine cu greutate moleculară mică
98. În structura cromosomilor intră:
1. ADN-ul
2. Spectrina
3. Cromatidele
4. Centriolul
5. Dineina
6. Kinetocorul
7. Conexinele
8. Proteinele histone
9. Clatrina
10. Centromerul
99. Despre profaza putem afirma:
1. Se fragmentează invelișul nuclear
2. Deplasarea cromozomilor se datorează filamentelor intermediare din citoschelet
3. Are loc despiralizarea cromozomilor
4. Are loc condensarea cromatinei
5. Apare inelul contractil
6. Cromozomii se poziționează central
7. Deplasarea cromozomilor se realizează prin depolimerizarea actinei
8. În citoplasmă fiecare centriol patern împreuna cu cel matern se îndepărtează unul de celălalt
9. Nucleolii devin tot mai puțin vizibili
10. La finalul acestei etape cromozomii devin idividualizați
100. În prometafaza au loc următoarele evenimente:
1. +3Cromozomii sunt formați din două cromatide surori ✅
2. Dispar nucleolii ✅
3. În jurul celor 2 grupe de cromozomi apare învelișul nuclear alcătuit din fragmente de reticul endoplasmatic
4. Cele 2 grupe de cromozomi aflați la cei 2 poli ai celulei se vor despiraliza
5. În structura inelului contractil avem elemente ale citoscheletului și anume microfilamentele de actină
6. Dispare învelișul nuclear✅
7. Începe prin apariția inelului contractil✅
8. Din organizatorii nucleolari își fac apariția nucleolii
9. Centrele de organizare ai microtubilor migrează către cei 2 poli ai celulei
10. Cromozomii sunt bine individualizați✅
101. In profaza I au loc următoarele evenimente:
1. Fenomenul de crossing-over are loc in stadiul de diakineză al profazei I✅
2. In stadiul leptoten al profazei I are loc clivajul longitudinal al cromozomilor omologi
3. In stadiul pahiten al profazei I are loc autoreplicarea ADN-ului
4. Clivajul cromozomilor omologi in 2 cromatide are loc în stadiul zigoten al profazei I
 5. Împreună cu prometafaza durează 5-8 de minute✅
6. In stadiul zigoten are loc acolarea pe toată lungimea lor a cromozomilor omologi✅
7. Are 5 stadii succesive✅
8. In stadiul leptoten al profazei I are loc individualizarea cromozomilor si sinteza proteinelor histone
9. In stadiul leptoten al profazei I are loc autoreplicarea ADN-ului✅
10. In stadiul leptoten al profazei I are loc acolarea pe toată lungimea lor a cromozomilor omologi
102. In cadrul diviziunii I meiotice au loc următoarele evenimente:
1. In etapa de metafază din meioza I cromozomii tetravalenti vor migra in planul central al celulei
2. Numărul de cromozomi ai celulelor fiice este același cu cel al celulelei mamă la finalul meiozei I
3. In etapa de metafază din meioza I cromozomii bivalenți vor migra în planul central al celulei✅
4. Are loc reducerea la jumătate a numărului de cromozomi din celulele fiice comparativ cu cel al celulei mamă✅
5. Dansul cromozomilor din profaza I reprezinta etapa ce permite o buna studiere a lor✅
6. In etapa de anafază din meioza I cromozomii bicromatidici vor migra către cei 2 poli ai celulei✅
7. Este caracteristică celulelor sexuale
8. Este reducțională✅
9. Dansul cromozomilor este caracteristica anafazei I și reprezintă etapa în care cromozomii se colorează intens
ce permite o bună studiere a lor
10. In etapa de anafază din meioza I cromozomii teracromatidici vor migra către cei 2 poli ai celulei
103. Diviziunea I meiotică se caracterizează prin:
1. În cadrul etapei telofaza I, la fiecare din cei 2 poli au ajuns cromozomi monocromatidici
2. La finele anafazei din meioza I la fiecare pol vom avea 23 cromozomi bicromatidici cu origine fie maternă, fie
paternă✅
3. Interesează numai celulele sexuale
4. Are loc in 5 stadii succesive leptoten, zigoten,pahiten, diploten, și diakineză
5. In etapa de diakineză a profazei din meioza I cromozomii bicromatidici vor migra către cei 2 poli ai celulei
6. Asortarea independentă a perechilor de cromozomi are loc în cadrul etapei de profaza I
7. La finele anafazei din meioza I la fiecare pol vom avea 23 cromozomi monocromatidici cu origine fie maternă,
fie paternă
8. Fenomenul de recombinare genetică intercromozomială- dansul cromozomilor are loc in cadrul etapei de
metafaza I✅
9. În cadrul etapei telofaza I, la fiecare din cei 2 poli au ajuns cromozomi bicromatidici✅
10. Asortarea independentă a perechilor de cromozomi are loc in cadrul etapei de metafaza a profazei I✅
104. Diviziunea II meiotică prezintă următoarele caracteristici:
1. Cele 6 stadii ale meiozei II se derulează în ordine similară cu cele din mitoză
2. La finalul meiozei II din 2n cromozomi bicromatidici ai celulei mamă se obțin 4 celule fiice haploide cu n
cromozomi monocromatidici✅
3. Cele 4 celule fiice diploide, la finalul diviziunii meiotice, se transformă în gameți
4. Se numește și etapa reducțională când din celula –mamă cu 2n crz bicromatidici se vor forma la final 2 celule
haploide cu n crz bicromatidici
5. Se derulează în 6 stadii: profaza, prometafaza, metafaza, anafaza, telofaza și citodiereza
6. În profaza II cromozomii incep să se cliveze longitudinal, prin distanțarea cromatidelor
7. În profaza II cromozomii are loc clivarea centromerului
8. În metafaza II are loc respiralizarea cromozomilor in tetrada
9. În cadrul etapei telofaza II, la fiecare din cei 2 poli au ajuns cromozomi monocromatidici✅
10. Cele 4 celule fiice haploide, la finalul diviziunii meiotice, se transformă în gameți✅
105. Despre citodiereza putem afirma:
1. Adîncirea șantului de diviziune se face pe seama polimerizării microtubilor✅
2. Începe de la finele metafazei prin apariția șantului de diviziune la nivelul planului ecuatorial al celulei✅
3. Adîncirea șantului de diviziune se face pe seama interacțiunii actină-miozină✅
4. Inelul contractil deține un rol major în această etapă
5. Adîncirea șantului de diviziune se face pe seama filamentelor intermediare
6. Microtubii zonali se dezagregă
7. Începe de la finele metafazei prin apariția șantului de diviziune la nivelul planului ecuatorial al celulei
8. La finalul acestei etape microfilamentele de actină se vor dispersa uniform în citoplasma celor 2 celule fiice✅
9. Începe de la finele anafazei prin apariția șantului de diviziune la nivelul planului ecuatorial al celulei✅
10. Are loc polimerizarea microtubilor zonali
106. Modificările caracteristice celulelor senescente implică:
1. Scăderea numărului lizozomilor
2. carioliza✅
3. anormalitățile cromozomiale✅
4. creșterea bazofiliei citoplasmei cu acumulare de pigmenți și lipide urmată de vacuolizarea ei
5. Scăderea mărimii lizozomilor
6. cariorexisul✅
7. Subexprimarea în celulele senescente a genei WAF-1✅
8. picnoză nucleară✅
9. scăderea volumului celular✅
10. Creșterea volumului celular
107. Fenomenul de moarte celulară se caracterizează prin:
1. Se instalează doar la nivelul mușchilor
2. dispariția mitocondriilor
3. Creșterea potențialului proliferativ✅
4. cariorexis✅
5. modificările se pot observa doar post-portem
6. se produce instantaneu✅
7. carioliză nucleară✅
 8. Creșterea masei celulare
9. Se instalează în 7 zile
10. Creșterea numărului mitocondriilor
108. La nivelul sistemului vascular, celulele endoteliale senescente pot prezenta următoarele modificări:
1. Capacitatea de a produce substanțe vaso-active crește
2. Permeabilitatea endoteliului vascular scade odată cu vârsta✅
3. matricea extracelulară crește în volum
4. Eliberare LDL sau AGEs
5. Fibrele de elastină se reorganizează progresiv
6. mărirea diametrului vaselor✅
7. Au formă octogonală
8. îngroșarea tunici medii și interne✅
9. matricea extracelulară este mai bogată în glucozaminoglicani și colagen✅
10. fibrele de elastină se dezorganizează progresiv✅
109. Prin “vasculopatia îmbătrânirii“ se înțelege:
1. Apare la nivelul sistemului limfatic
2. apare la nivelul sistemului vascular✅
3. Crește capacitatea endoteliului vascular de a produce subtanțe vaso-active
4. transportul transendotelial este alterat
5. apare odată cu înaintarea în vârstă✅
6. Diametrul vaselor se micșorează✅
7. Apare la nivelul sistemului osos
8. scade capacitatea endoteliului vascular de a produce subtanțe vaso-active✅
9. odată cu vârsta scade permeabilitatea endoteliului vascular
10. odată cu vârsta crește permeabilitatea endoteliului vascular✅
110. Fenomenele prelezionale în procesul de aterogeneză implică:
1. exprimarea unor molecule ale adezivității leucocitare
2. stress-ul oxidativ✅
3. migrarea transendotelială a monocitelor
4. Asimetria bistratului lipidic✅
5. capacitatea endoteliului vascular de a produce substanțe scade✅
6. Creșterea ratei transcripției și translației proteice
7. Se instalează doar la nivelul mușchilor
8. Apare la nivelul sistemului osos
9. celulele musculare netede din pereții vaselor își modifică proprietățile✅
10. Apare la nivelul sistemului limfatic
111. Modificările caracteristice celulelor senescente implică:
1. Creșterea volumui celular
2. Subexprimarea în celulele senescente a genei WAF-1✅
3. Asimetria bistratului proteic
4. scăderea bazofiliei citoplasmei✅
5. reducerea ratei transcripției, translației și degradării proteice✅
6. Creșterea mărimii lizozomilor✅
7. Scăderea mărimii lizozomilor
8. Scăderea numărului lizozomilor
9. creșterea numărului lizozomilor✅
10. acumularea unor forme alterate ale proteinelor structurale care conduc la perturbarea funcțiilor celulare
112. Factorii care influențează producerea senescenței sunt:
1. Simetria bistratului lipidic
2. Absența radicalilor liberi✅
3. Stress-ul oxidativ✅
4. Eliberarea lipofuscinei din mitocondrii
5. Activare oncogene✅
6. Antibioterapia
7. Disfuncția telomerică
8. Medicație citotoxică✅
9. Crioterapia
10. Alterări ADN✅
113. Care din următoarele afirmații fac referire la teoriile pasive cu privire la îmbătrânirea celulară?
1. Creșterea numărului de legături încrucișate a colagenului cu alte macromolecule✅
2. Eliberarea lipofuscinei din lizozomii secundari ai celulelor postmitotice
3. Numărul anomaliilor cromozomiale scade în celulele senescente datorită acumulării unui număr mare de
agenți distructivi
4. Radicalii liberi figurează printre posibilii factori ce conduc la îmbătrânirea celulară✅
5. Scăderea numărului de legături încrucișate a colagenului cu alte macromolecule
6. Acumularea lipofuscinei în lizozomii secundari ai celulelor postmitotice✅
7. Volumul celular crește
8. Numărul anomaliilor cromozomiale crește în celulele senescente datorită acumulării unui număr mare de
agenți distructivi✅
9. Rata metabolică se află în relație inversă cu durata vieții✅
 10. Radicalii liberi nu figurează printre posibilii factori ce conduc la îmbătrânirea celulară
114. NU este o modificare specifică senescenței celulare:
1. Scăderea numărului lizozomilor✅
2. Creșterea volumului celular✅
3. Reducerea turn-over-ului proteinelor
 4. Permeabilitatea endoteliului vascular crește odată cu vârsta
5. Dispariția nucleului
6. Acumularea lipofuscinei in lizozomii secundari✅
7. Fragmentarea nucleului
8. Fosforilarea proteinei Rb✅
9. Supraexprimarea genei WAF-1
10. Creșterea bazofiliei citoplasmei cu acumulare de pigmenți și lipide✅
115. La nivel vascular au loc următoarele modificări în cadrul procesului de senescență:
1. Migrarea transendotelială a monocitelor
2. Matricea extracelulară devine bogată în glucozaminoglicani și colagen✅
3. Matricea extracelulară devine săracă în glucozaminoglicani și colagen
4. Matricea extracelulară devine bogată în filamente de elastină
5. Tunica internă vasculară se diminuează
6. Creșterea permeabilității a endoteliului vascular✅
7. Filamentele de elastină se dezintegrează✅
8. Scăderea permeabilității a endoteliului vascular
9. Creșterea permeabilității zonei perivasculare✅
10. Scăderea permeabilității zonei perivasculare
116. Studiul membranelor celulare a fost posibil utilizând ca tehnici:
1. Microscopia electronica✅
2. Microscopul cu lumină polarizată✅
3. Criofractura✅
4. Rezonanța magnetica de spin
5. Electoforeza pe gel de agaroză✅
6. Difracția cu raze X
7. Ultracentrifugarea diferențiată
8. Cromatografia de afinitate✅
9. Tehnica PCR
10. Electroforeza pe gel de poliacrilamidă
117. Despre structura moleculară a membranelor se poate afirma că:
1. Lipidele membranare formează bariera biochimică ce desparte interiorul celulei de exteriorul celulei✅
2. Proteinele membranare asigură integritatea structurală a plasmalemei
3. Teaca de mielină conține foarte multe proteine comparativ cu membrana mitocondrială internă
4. Proteinele membranare sunt responsabile de majoritatea funcțiilor membrane✅
5. Carbohidrații (glucidele) nu sunt implicați în recunoașterea moleculelor
6. Lipidele membranare sunt cele responsabile de majoritatea funcțiilor plasmalemei
7. Lipidele membranare asigura integritatea structurală a acesteia✅
8. Unele lipide membranare primesc semnale din mediul extracelular și inițiază răspunsuri✅
9. Proteinele membranare sunt cele care împreună cu lipidele confer plasmalemei structura de mosaic
10. Lipidele membranare reprezintă elementul principal al plasmalemei✅
118. Dintre fosfogliceridele membranare fac parte:
1. Glicolipide

2. Fosfatidilinozitol✅
3. Fosfatidilcolina✅
4. Sfingozina
5. Sfingolipide
6. Fosfatidiletanolamina✅
7. Fosfatidilcolina și fosfatidilinozitol✅
8. Sfingomielina
9. Colesterol
10. Fosfatidilserina✅
119. Printre funcțiile glicolipidelor membranare se regăsesc:
1. Gangliozidele conțin unul sau mai multe reziduuri de acid acesalitilic✅
2. Fosfatidilcolina are o proprietate de autoasamblare caracteristică
3. Însumează aproximativ 5% din totalul moleculelor lipidice✅
4. Glicolipidele sunt distribuite în special în jumătatea externă a dublului strat lipidic
5. GM1 joacă rol de receptor la suprafața celulei pentru toxina bacteriană care provoacă diareei din holeră✅
6. Gangliozidele de la nivelul plasmalemei celulelor epiteliale au rol de a scădea pH-ul celular✅
7. Sfingomielina este singurul fosfolipid membranar ce nu conține glicerol
8. Galactocerebrozidele reprezintă principalul constituent al mielinei✅
9. Glicolipidele sunt distribuite în special în jumătatea internă a dublului strat lipidic
10. Glicolipidele sunt stabile în distribuția lor în cadrul membranei
120. Referitor la asimetria plasmalemei putem afirma:
1. În plasmalema eritrocitului fosfatidiletanolamina și fosfatidilserina se găsesc în jumătatea internă
2. Prin distribuția specifică a fosfatidilserinei, este implicată în transmiterea informațiilor prin hormoni✅
3. Fosfatidilinozitolul este concentrat în monostratul intern✅
4. Glicolipidele se găsesc într-o cantitate mai mare în monostratul extern✅
5. În plasmalema eritrocitului fosfatidilcolina și sfingomielina se găsesc în jumătatea externă
6. Starea fizică a membrane nu influențează activitatea proteinelor membranare
 7. Proteinkinaza C se leagă la fața citoplasmatică a plasmalemei ca răspuns la semnale extracelulare✅
8. Proteinele determină starea fizică a membrane
9. În plasmalema eritrocitului fosfatidiletanolamina și fosfatidilserina se găsesc în jumătatea externă
10. În plasmalema eritrocitului fosfatidilcolina și sfingomielina se găsesc în jumătatea internă✅
121. Proteinele membranare pot fi clasificate în:
1. Proteine periferice
 2. Proteine periferice unipas
3. Proteine periferice multipas
4. Proteine globulare: ex. glicoforina A✅
5. Proteine transmembranare (intrinseci) multipas✅
6. Proteine transembranare periferice✅
7. Proteine fibrilare: ex. proteine canal✅
8. Proteine transmembranare (intrinseci) unipas✅
9. Proteine globulare: ex. proteine canal
10. Proteine fibrilare: ex. glicoforina A
122. Despre funcțiile proteinelor membranare se poate afirma:
1. Unele proteine membranare asigură schimburile pasive între celule și mediul înconjurator✅
2. Transmiterea mesajelor care se realizează între exteriorul și interiorul celulei implică în mod obligatoriu
schimb de molecule sau ioni
3. Unele proteine intervin în menținerea celulelor în contact✅
4. În transportul activ primar, se expulzează Na+ și se importa K+ împotriva gradientului de concentrație✅
5. Au rol în trasmiterea mesajelor care se realizează între exteriorul și interiorul celulei
6. Enzimele membranare îndeplinesc un rol biochimic activ de catalizare a proceselor metabolice atașate
membranei✅
7. Unele proteine membranare au rol de transport activ✅
8. În prezența acetilcolinei se deschid canalele ionice care permit pătrunderea bruscă a ionilor de K+
responsabili de excitarea electrică a fibrei musculare
9. Receptorul pentru acetilcolină se găsește localizat la vertebrate în membrana enterocitelor
10. Unele proteine membranare asigură schimburile pasive de tip celulă-celulă
123. Despre morfologia și funcțiile carbohidraților din constituția membranelor biologice putem afirma:
1. Localizarea carbohidraților în monostratul intern al membranelor sugerează implicarea acestor molecule în
procesele de comunicare intercelulară
2. Sunt responsabili de determinarea grupei sangvine, la nivelul membranei eritrocitului✅
3. În membranele plasmatice lanțurile oligozaharidice marchează de obicei fața extracelulară✅
4. În membranele plasmatice lanțurile oligozaharidice marchează de obicei fața intracelulară
5. Proteoglicanii sunt molecule membranare integrale✅
6. Carbohidrații se găsesc arareori cuplați cu alte molecule membranare
7. În membranele organitelor lanțurile oligozaharidice se găsesc pe fața extracelulară
8. În membranele organitelor lanțurile oligozaharidice se găsesc pe fața citoplasmatică✅
9. Proteoglicanii sunt alcatuiți din lanțuri polizaharidice lungi, legate de un lanț proteic✅
10. Carbohidrații se găsesc cuplați cu molecule lipidice, formând glicoproteine
124. Analiza multiplelor informații care ajung la celule fac ca plasmalemele să intervină în:
1. Secreția de toxine
2. Fenomenul inhibiției de contact – proprietatea unor celule de a opri schimburile informaționale dintre celule
3. Transferul de informații✅
4. Mecanismele recunoașterii celulare care realizează formarea țesuturilor în perioada embrionară✅
5. Transferul de substanțe între cele două compartimente: substanțe minerale✅
6. Transferul de patogeni✅
7. Transferul de substanțe între cele două compartimente: hormoni
8. Mișcarea celulară se reașizează prin intermediul interacțiunii dintre plasmalemă și microtubi
9. Adezivitatea celulară✅
10. Mișcarea celulară se realizează prin intermediul intercțiunii dintre plasmalemă și fibrele de colagen
125. Despre structura glicocalixului și funcțiile acestuia putem preciza:
1. Prin tratarea glicocalixului cu neuraminidază se distruge integritatea proteinelor membranare✅
2. Rol în fenomenul de respingere celulară
3. Are o structura fibrilară
4. Oferă protecție plasmalemei la enzime mucolitice✅
5. Glicoproteinele acestuia fac parte din grupa antigenelor de suprafață✅
6. Poate absorbi sau fixa anticorpi citofili care modifica fagocitoza✅
7. Oferă protecție plasmalemei la neuraminidază
8. Joacă un rol protector împotriva hialuronidazei
9. Oferă protecție plasmalemei la enzime proteolitice✅
10. Glicoproteinele glicocalixului a două celule vecine, în prezența ionilor de Na+ participă la formarea
joncțiunilor strânse
126. Proteinele cărăuș reprezintă o categorie de proteine transmembranare care:
1. Toate utilizează ATP-ul pentru îndeplinirea funcției lor
2. Sunt responsabile de o mare parte din mecanismele de microtransfer✅
3. Efectuează un transport influențat de coeficientul de permeabilitate al membranei✅
4. Realizează difuzia facilitată a glucozei✅
5. Realizează un transport ce depinde de coeficientul de partiție -K
6. Pot fi și enzime-like
7. Funcționează printr-un mecanism asemănător cu al ionoforilor tip cărăuș
8. Unele transportă un singur substrat în sensul gradientului de concentrație✅
9. Efectuează un transport doar în sensul gradientului de concentrație /electrochimic✅
10. Prezintă modificări conformaționale reversibile ale structurii în cursul unui ciclu de funcționare
127. Ionoforii au o serie de caracteristici printre care:
1. Amfotericina B formează canale în membranele fungilor✅
2. Formează canale doar în membranele fungilor
3. Dependența de coeficientul de permeabilitate al plasmalemei
4. Pot facilita doar transportul cationilor divalenți
5. Gramicidina A poate altera gradientele de sodiu și potasiu la nivelul membranei unor microorganisme✅
 6. Funcționarea lor este dependentă de coeficientul de partiție✅
7. Funcționează prin mecanismul de flip-flop
8. Un ionofor cărăuș este utilizat pentru blocarea sintezei de ATP✅
9. Funcționarea nu este condiționată de prezența ATP
10. Cei de tip cărăuș difuzează prin bistratul lipidic membranar✅
128. Menținerea volumului celular,derularea normală a mecanismelor de absorbție,secreție,reglarea potențialului
electric membranar :
1. Necesită doar implicarea proteinelor cărăuș
2. Influențate de selectivitatea proteinelor canal pentru anumiți ioni✅
3. Includ doar funcționarea proteinelor canal cu poartă comandată de voltaj
4. Implică posibilitatea mișcării bidirecționale a ionilor✅
5. Necesită colaborarea între proteinele canal și cele cărăuș de la nivelul plasmalemei✅
6. Nu sunt influențate de acțiunea unor medicamente cum ar fi antiaritmice,anestezice,etc.
7. Implică expresia unei palete unice de proteine canal funcție de specificul fiecărei celule✅
8. Include deschiderea și închiderea coordonată a canalelor ionice
9. Necesită doar funcționarea proteinelor canal cu poartă comandată de ligand
10. Se realizează prin colaborarea dintre proteinele cărăuș tip simport și canalele ionice
129. Transportorii facilitativi ai glucozei:
1. Funcționarea lor este dependentă de coeficientul de partiție K
2. Funcționează după o cinetică asemănătoare catalizei enzimatice
3. Rata de transport prin acest tip de transportori este egală cu cea a difuziei simple
4. Au caracteristici cinetice și reglatorii în funcție de țesutul în care sunt localizați✅
5. Funcționarea lor este dependentă de pH
6. Mecanismul de funcționare implică difuzia lor prin bistrat
7. Includ proteinele Glut 2 localizate în ficat și celulele β secretoare din pancreas✅
8. Cei tip Glut 2 și 5 răspund la secreția de insulină✅
9. Funcționarea lor implică schimbări conformaționale datorate fosforilării/defosforilării✅
10. Colaborează cu proteinele cărăuș simporteri din zona apicală a plasmalemei enterocitelor și nefrocitelor
130. Proteinele canal au o serie de caracteristici printre care:
1. Arhitectura moleculară✅
2. Saturabilitatea
3. Sunt proteine enzim-like
4. Selectivitatea✅
5. Funcționează similar cu o reacție de cataliză enzimatică
6. Sunt proteine transmembranare multipass✅
7. Specificitatea de răspuns
8. Proprietatea de a fi deschise/închise✅
9. Asigură un transport saturabil al macromoleculelor
10. Variabilitatea expresiei în funcție de specificul celular✅
131. Referitor la transportul apei prin membranele biologice se poate spune:
1. AQP4 are rol important în echilibrul hidric al encefalului✅
2. AQP nu prezintă selectivitate
3. Mutațiile genei care codifică AQP2 determină insensibilitatea renală la vasopresină✅
4. Este bidirecțional datorită prezenței aquaporinelor✅
5. AQP2 are rol modulator al acțiunii antidiuretice a ADH✅
6. Se realizează prin difuzie simplă și facilitată de proteine canal
7. Structura moleculară a AQP nu diferă de cea a canalelor ionice
8. AQP transportă doar apa✅
9. AQP se gasesc doar în membrana anumitor tipuri celulare
10. Prin AQP apa este transportată cu o viteză mult mai mică decât prin difuzie simplă
132. Proteinele cărăuș tip pompe ionice de tip V:
1. Se găsesc și în membrana peroxizomilor
2. Transportă doar protoni✅
3. Utilizează ATPFuncționarea include fosforilarea/defosforilarea proteinei cărăuș✅
4. Inhibă preluarea neurotransmițătorilor de către veziculele sinaptice
5. Gradientul de protoni pe care îl realizează conferă energia necesară transportului altor molecule H+ asociate
6. Sunt similare celor de tip P✅
7. Sunt localizate în endozomi,vezicule sinaptice,în plasmalemma macrofagelor,etc.
8. Sunt implicate în sinteza ATP✅
9. Determină acidifierea structurilor în membrana cărora sunt localizate✅
133. Grupul transportatorilor tip ABC:
1. P170 pompează molecule hidrofobe din celule spre exterior
2. MDR-ATP-aza este supraexprimată în plasmalema unor celule tumorale
3. Cuprinde proteina P170 și proteina CFTR✅
4. Sunt specifici membrane mitocondriale
5. Au cicluri de fosforilare/defosforilare în timpul unui ciclu de funcționare✅
6. Sunt localizați și în membrana lizozomilor
7. Este un grup de proteine cu un domeniu omolog de legare a ATP✅
8. Sunt exprimați în membranele tuturor tipurilor celulare
9. Sunt proteine cărăuș pompe de tip F
 10. MDR-ATP-aza este exprimată în mod normal în hepatocite,nefrocite și enterocite
134. Proteinele cărăuș tip pompă implicate în sinteza de HCL la nivel gastric:
1. În stare de repaus se găsesc în membrana unor vezicule citoplasmatice
2. Structura lor diferă de cea a Na-K-ATP-azei
 3. Activarea R pentru histamină determină deplasarea veziculelor ce conțin aceste proteine către polul apical al
celulelor parietale gastrice✅
4. Subunitatea lor β are implicații funcționale
5. Funcționarea include schimbări conformaționale fără fosforilare
6. Cuplează un influx de K+cu un eflux de H+✅
7. Sunt proteine cărăuș pompe tip V
8. Sunt formate din două subunități✅
9. Prezența bolului alimentar nu influențează funcționarea lor✅
10. Sunt ATP-aze
135. Proteina care realizează transportul Na+/Ca2+:
1. Are rol în reglarea pH-ului celular✅
2. Este un simport
3. Este o proteină cărăuș la nivelul musculaturii cardiace✅
4. Crește forța de contracție a mușchiului cardiac✅
5. Face parte din categoria proteinelor cărăuș pompe tip P
6. Reduce forța de contracție a mușchiului cardiac
7. Este o ATP-ază din membrana mitocondriei✅
8. Cuplează un influx de Na+cu un eflux de Ca2+
9. Este o proteină cărăuș antiport✅
10. Determină scăderea concentrației intracelulare de Ca2+
136. Pentru transportul glucozei de la nivel intestinal până în celulele țintă ale insulinei sunt implicate:
1. Ca2+-ATP-aze
2. Prezența R pentru insulină✅
3. Na+K+-ATP-aze✅
4. Proteinele cărăuș uniport GLUT-5✅
5. Proteine cărăuș cotransportoare tip simport
6. Pompe ionice tip V
7. Proteinele cărăuș uniport GLUT-4✅
8. Proteine cărăuș uniport GLUT2✅
9. Proteine cărăuș cotransportoare tip antiport
10. Pompe ionice tip F
137. Care din următoarele mecanisme/structuri sunt utilizate de anumite tipuri celulare pentru reglarea pH-ului celular:
1. Cotransportul Na+HCO3-/Cl-
2. Cotransport care crește pH-ul intracelular prin consumarea protonilor
3. Antiportul Na+/H+
4. Proteine cărăuș uniport
5. Simporturile Na+/K+/2Cl-
6. Proteine cărăuș cotransportoare
7. Antiport anionic
8. Simportul Na+-aminoacizi
9. Antiportul 3Na+/Ca2+
10. Proteinele cărăuș pompe ionice tip V
138. Proteinele transportoare de la nivelul membranelor celulare:
1. Proteinele cărăuș tip pompe moleculare utilizează gradientul electrochimic realizat prin funcționarea celor tip
pome ionice pentru transportul unor substraturi
2. Cele tip canal controlează permeabilitatea membranlor pentru ioni
3. Proteinele cărăuș tip uniport pot transporta substratul bidirecțional
4. Nu toate proteinele transportoare sunt integrale
5. Proteinele cotransportoare folosesc doar energia furnizată de ATP pentru funcționare
6. La nivelul membranei celulelor epiteliale sunt exprimate numeroase proteine canal cu poartă comandată de
voltaj
7. Cele cărăuș tip pompă stabilesc gradientele electrochimice membranare
8. Cele tip canal sunt implicate în menținerea potențialului membranar
9. Expresia selectivă a proteinelor transportoare în diferite tipuri de membrane nu influențează funcționarea
celulelor
10. Funcționează cel mai frecvent în cicluri
139. La nivelul membranei mitocondriale există două proteine cotransportoare:
1. Sunt:HPO42-/OH-; ATP/ADP
2. Reprezintă mai mult de 15% din totalul proteinelor membranei interne mitocondriale
3. Sunt GTP/GDP;ATP/ADP
4. Sunt localizate în matricea mitocondrială
5. Se găsesc în membrana externă mitocondrială
6. Sunt simporturi
7. Sunt:3Na+/Ca2+; 2.ATP/ADP
8. Funcționează împreună în reglarea fosforilării oxidative
9. Produc un influx de ADP și P și un eflux de ATP și OH-
10. Sunt proteine antiport
140. Celulele organismului uman pot reduce când este necesar concentrația ionilor de Ca2+ de la nivel citoplasmatic:
1. Utilizând pompe ionice de tip F
2. Prin intervenția IP4
3. Folosind simportul Na+-Ca2+
4. Deoarece o concentrație a ionilor de Ca2+mai mare de105M la nivel citoplasmatic afectează mecanismele
celulare fiziologice
5. Prin activarea unor transportori ABC
6. Prin activarea unui mecanism mitocondrial ce pompează Ca2+ în mitocondrii
 7. Utilizând Ca2+-ATP-azele✅
8. Prin antiportul Na+-Ca2+
9. Prin funcționarea unor pompe ionice tip V
10. Utilizând proteine captoare de Ca2+
141. Reabsorbția NaCl la nivelul nefrocitelor din ansa lui Henle implică:
1. Funcționarea proteinelor simport Na+/K+/2Cl-
2. Realizarea unui gradient pentru Na+
3. Realizarea unui gradient pentru K+
4. Expresia proteinelor cărăuș cotransportoare Na+/H+
5. Numai proteine cărăuș pompe de tip P
6. Prezența unui număr mare de Na+K+-ATP-aze la nivelul membranei polului bazo-lateral
7. Existența proteinelor canal pentru K+ la polul apical
8. Funcționarea unor pompe ionice tip V
9. Prezența proteinelor canal pentru Cl- în plasmalema polului bazo-lateral
10. Antiportul Na+HCO-3/Cl-
142. Proteina CFTR:
1. Disfuncțiile acestei proteine determină fibroza chistică✅
2. Funcționează ca un canal de Cl-✅
3. Este exprimată doar în ficat și rinichi
4. Celulele tumorale supraexprimă această proteină
5. Aparține superfamiliei transportatorilor ABC✅
6. Funcționează ca un canal de clor sensibil la volum
7. Facilitează transportul moleculelor hidrofobe
8. Este o structură AMPc sensibilă✅
9. Funcționarea nu depinde de prezența ATP
10. Are o structură asemănătoare cu MDR-ATP-aza✅
143. Proteina integrală a plasmalemei nefrocitelor din tubii renali cu rol modulator al acțiunii antidiuretice a ADH-ului:
1. Este o proteină canal cu poartă
2. Permite trecerea apei unidirecțional
3. Are o structură moleculară diferită de cea clasică a canalelor ionice
4. Face parte din familia aquaporinelor✅
5. Are rol important și în echilibrul hidric al encefalului
6. Permite trecerea apei cu o viteză mare
7. Nu prezintă selectivitate
8. Este cunoscută sub numele de AQP2✅
9. Singura AQP ce necesită ATP
10. Mutațiile genei ce o codifică determină insensibilitatea renală la vasopresină✅
144. Despre pompele ionice de tip F se poate afirma:
1. Sunt ATP-sintetaze✅
2. Sunt caracterizate de saturabilitate
3. Se găsesc în membrana bacteriilor✅
4. Se găsesc și în membrana lizozomilor
5. Utilizează energia produsă prin hidroliza ATP pentru transportul protonilor
6. Sunt formate doar din subunități α și β
7. Sunt localizate în membrana internă mitocondrială✅
8. Au similarități cu pompele de tip P
9. Acționează în sensul invers al sintezei de ATP✅
10. Sunt asemănătoare celor de tip V
145. Mecanismul de pompare ionică:
1. Este necesar pentru menținerea unei concentrații constante de anioni și cationi în cele două medii separate
de membrană
2. Include proteine cărăuș pompe ionice tip P și V
3. Include doar proteine atașate plasmalemei
4. Include și grupul transportatorilor tip ABC
5. Nu afectează echilibrul osmotic al celor două medii:celular și extracelular
6. Necesită ATP
7. Implică fosforilarea tuturor proteinelor cărăuș participante
8. Cuprinde pompele ionice tip F
9. Are rol principal în reglarea echilibrului hidric al organismului
10. Include doar proteine uni-pass
146. Care din mecanismele de mai jos reprezintă un exemplu de exocitoză:
1. Eliberarea enzimelor lizozomale în starea de șoc
2. Eliberarea neurotransmițătorilor în spațiul sinaptic✅
3. Ieșirea granulelor de melanină din melanocite✅
4. Regurgitarea celulară✅
5. Deplasarea tiroxinei la nivelul celulelor endoteliale
6. Deplasarea β-VLDL-ului plasmatic
7. Defecarea celulară✅
8. Translocarea peroxinelor
9. Opsonizarea
10. Formarea fagozomilor
147. La nivelul endozomului primar datorită pH-ului scăzut:
1. EGFrămâne legat de R
2. Asigură menținerea legăturii R-transferină
3. Se realizează disocierea EGF de receptor
 4. Se realizează hidroliza esterilor de colesterol
5. Se eliberează Fe din transferină
6. Este posibilă derularea căii III a endocitozei
7. Se menține legătura R-LDL
8. Are loc desprinderea învelișului de clatrină
9. Se realizează desfacerea legăturii dintre receptor și molecula de LDL
10. Se desprinde transferina de receptor
148. Evenimentele membranare ale endocitozei mediate de receptori implică:
1. Formarea unui complex proteic dinamină-R✅
2. Hidroliza ATP de către adaptină
3. Recunoașterea receptorilor de către clatrină✅
4. Formarea depresiunilor membranare
5. Polimerizarea dinaminei
6. Reglarea agregării moleculelor de adaptină 2 de către inozitolfosfat✅
7. Deplasarea și concentrarea complexelor R-ligand în regiuni specializate ale plasmalemei✅
8. Legarea unei molecule la un R specific
9. Legarea adaptinei, clatrinei, dinaminei la nivelul depresiunilor membranare✅
10. Reținerea tuturor complexelor R-ligand la nivelul depresiunilor membranare
149. Fagocitoza implică:
1. Fuziunea membranei fagozomului mai întâi cu cea a cisternelor Golgi
2. Unirea fagozomului cu peroxizomii
3. Fuziunea fagozom-lizozom primar✅
4. Chemotactism-formarea fagozomului-opsonizare- distrugerea celulelor fagocitate
5. Recunoașterea unor proteine serice de către fagozom✅
6. Emiterea de psudopode de către fagocite✅
7. Atașarea fagocitelor – formarea fagozomului – opsonizare –recunoașterea materialului ingerat
8. Mai întâi activarea componentelor mobile ale sistemului fagocitar
9. Internalizarea materialului de fagocitat ce depinde și de activitatea contractilă a microfilamentelor de actină
submembranare✅
10. Chemotactism -opsonizare- recunoașterea materialului de ingerat -atașarea fagocitelor-formarea fagozomului
-distrugerea structurilor fagocitate✅
150. Despre fagozomi se poate afirma:
1. Sunt vezicule ce se formează în timpul fagocitozei✅
2. Preiau nespecific substraturi din mediul extracelular
3. Pentru formarea lor este nevoie de activitatea contractilă a microfilamentelor de actină submembranare✅
4. Formarea lor implică activitatea motorie a microtubilor
5. Se formează în urma activării receptorilor de la nivelul fagocitelor✅
6. Se formează în timpul endocitozei în fază fluidă
7. Sunt structuri ce se formează în timpul endocitozei mediate de receptori
8. Se formează doar la nivelul macrofagelor
9. Pentru digestia particulelor înglobate este necesară fuziunea lor cu lizozomii primari✅
10. Nu reușesc fuziunea completă cu lizozomii atunci când conțin Mycobacterium tuberculosis✅
151. Despre endocitoza fierului este corect să se afirme:
1. pH-ul acid de la nivelul suprafeței externe a plasmalemei determină desprinderea apotransferinei de R
2. Implică reciclarea complexelor R-apotransferină
3. Nu necesită concentrarea receptorilor la nivelul depresiunilor îmbrăcate în clatrină
4. Include eliberarea transferinei în endozomii primari
5. Este similară cu cea a EGF
6. Implică existența unui pH alcalin în interiorul endozomului primar
7. Necesită formarea complexelor R-transferină
8. Include eliberarea fierului în endozomii primari
9. Se realizează pe calea reciclării receptorilor
10. Reciclarea receptorilor pentru transferină este similară cu cea a receptorilor pentru LDL
152. Exocitoza are următoarele caracteristici:
1. La nivelul sistemului neuroendocrin difuz este de tip constitutiv
2. Necesită inhibarea protein-kinazei C
3. În derularea mecanismului intervine și protein-kinaza A
4. Necesită implicarea proteinelor de legare a ATP
5. Include eliberarea de heparină,micele fosfolipidice,anticorpi,peptide reglatoare (???)
6. Implică activarea fosfolipazei C și eliberare de calciu
7. Implică existența porozomilor la nivelul plasmalemei
8. Cea de tip constitutiv depinde de existența unor semnale specifice
9. Poate fi de tip constitutiv
10. În celulele glandelor endocrine este de tip reglat
153. Despre preluarea LDL se poate afirma:
1. Esterii de colesterol sunt hidrolizați în endozomii primari
2. LDL ajunge în final în peroxizomi
3. Asigură necesarul de colesterol pentru celulele endoteliale
4. Se realizează prin endocitoză pe calea reciclării receptorilor
?
5. Implică concentrarea R în depresiunile învelite în clatrină
6. La nivelul celulelor endoteliale se face prin endocitoză mediată de R și transcitoză
7. Nu necesită prezența adaptinei
8. Necesită ATP
 9. Nu este influențată de pH-ul acid din endozomii primari
10. Previne acumularea de LDL la nivel sanguin
 154. Endocitoza în fază fluidă:
1. Implică selecția moleculelor în momentul internalizării
2. Este necesară pentru menținerea suprafeței constante a plasmalemei în anumite tipuri celulare
3. Rata de desfășurare este similară în toate tipurile celulare
4. Reprezintă internalizarea nespecifică a moleculelor din fluidul extracelular
5. Se desfășoară la o rată mare în macrofage
6. Apare continuu în anumite celule specializate în sinteză și secreție.
7. Nu este prezentă în celulele ce edifică glandele endocrine compacte
8. Necesită GTP
9. Are loc doar în macrofage și fibroblaste
10. Internalizează molecule indiferent de dimensiunea lor
155. Despre transcitoză se poate afirma :
1. Rată crescută în hiperlipidemie
2. La nivelul endoteliului vascular reprezintă un influx saturabil și cu afinitate mare pentru LDL
3. Este similară căii I a endocitozei mediate de receptori
4. Evidențiată și sub forma mediată de receptori pentru albumină
5. Asigură necesarul de colesterol celorlalte celule din pereții vaselor și țesuturile adiacente
6. Este prezentă doar în epiteliile nepolarizate
7. Este un mecanism nespecific
8. Funcționează pentru LDL, β-VLDL,tiroxină.
9. Este evidențiată la nivelul celulelor endoteliale
10. Este specifică endoteliului aortic
156. Despre complexul proteic membranar esențial pentru desfășurarea endocitozei mediate de receptori se poate
afirma:
1. Intervine doar în cazul endocitozei de la nivelul celulelor specializate în sinteză și secreție
2. Tapetează fața citoplasmatică a depresiunilor membranare
3. Prelungește durata de viață a depresiunilor membranare
4. Depinde de numărul moleculelor de ATP disponibile la nivel citoplasmatic
5. Asigură preluarea nespecifică a complexelor R-ligand
6. Conferă fluiditate membranei
7. Include clatrina,adaptina și dinamina
8. Este reglat de o serie de hormoni și factori de creștere
9. Legarea moleculei de adaptină pe fața internă a plasmalemei inițiază asamblarea învelișului de clatrină
10. Implică participarea reglatorie a inozitolfosfatului
157. Despre eliberarea neurotransmițătorilor în spațiul sinaptic se poate afirma:
1. Implică creșterea concentrației de calciu în celula presinaptică
2. Se realizează prin endocitoză mediată de receptori
3. Implică fuzionarea veziculei de secreție cu plasmalema
4. Necesită prezența porozomilor
5. Se realizează dual prin pinocitoză și transcitoză
6. Se realizează prin exocitoză
7. Necesită sursă de energie-ATP
8. Include formarea fagozomilor
9. Include activarea protein-kinazei C
10. Implică formarea veziculelor îmbrăcate în clatrină
158. Endocitoza mediată de receptori include:
1. Disocierea complexelor R-ligand în endozomii timpurii
2. Activarea protein-kinazei C
3. Prezența unui pH alcalin în endozomi
4. Activarea receptorilor de la nivelul macrofagelor
5. Formarea veziculelor învelite în clatrină
6. Organizarea învelișului de adaptină și clatrină la nivelul depresiunilor membranare
7. Degradarea receptorilor în endozomii timpurii
8. Concentrarea R în regiuni specializate ale plasmalemei
9. Formarea fagozomilor
10. Asamblarea triskelioanelor de clatrină
159. Despre transportul prin vezicule este corect să se afirme:
1. Funcționează doar pentru particule în stare solidă
2. Este caracterizat de constanta Vmax
3. Include schimbări conformaționale ale efectorilor
4. Cuprinde transportul din mediul extracelular în celulă
5. Include endocitoza în fază fluidă
6. Cuprinde transportul transcelular
7. Este ATP-dependent
8. Rata desfășurării depinde de coeficientul de permeabilitate a plasmalemei
9. Diferă de transportul prin proteine
10. Include sistemul fagocitar
160. Endozomii sunt:
1. Compartimente ce se formează în timpul fagocitozei
2. Structuri implicate în endocitoza mediată de R
3. Structuri ce prezintă în membrană pompe de tip P (???)
4. Compartimente cu pH acid în interior
5. De două tipuri: timpurii/primari și tardivi/secundari
6. Set heterogen de vezicule și tubuli vizibili în microscopia electronică
7. Structuri al căror pH-ul interior nu influențează funcția lor
 8. Localizați doar perinuclear
9. Prezenți doar în fagocite
10. Adevărate stații de sortare pentru căile endocitozei
161. Care din următoarele mecanisme/evenimente celulare sunt implicate în derularea transportului prin vezicule:
1. Inhibarea activității protein-kinazei C
2. Activitatea contractilă a microfilamentelor de actină
3. Polimerizarea adaptinei 2
4. Funcționarea pompelor de tipV
5. Funcționarea pompelor ionice de tip F
6. Deplasarea unor proteine membranare prin difuzie laterală prin bistratul lipidic membranar
7. Emiterea de pseudopode
8. Activarea fosfolipazei C
9. Funcționarea transportatorilor ABC
10. Activarea unor antiporturi
162. Transportul prin vezicule include:
1. Generarea de crinolizozomi
2. Endocitoza în fază fluidă
3. Translocarea de grup
4. Endocitoza EGF
5. Transcitoza mediată de receptori
6. Implicarea unor ionofori
7. Transcitoza prin vezicule independente
8. Disocierea filamentelor intermediare
9. Formarea autolizozomilor
10. Exocitoza
163. Porozomii sunt:
1. Localizați la polul apical al celulelor acinilor pancreatici
2. Implicați în emiterea de pseudopode
3. Proteine implicate în endocitoza în fază fluidă
4. Structuri implicate în fagocitoză
5. Pori de fuziune
6. Structuri situate în plasmalemă
7. Situați numai în plasmalema polului bazal la nivelul celulelor acinilor pancreatici
8. Locul de fuzionare al veziculelor de secreție cu plasmalema
9. Proteine de legare a microfilamentelor de actină
10. Structuri asemănătoare unor pori
164. Internalizarea EGF:
1. Este similară cu mecanismul de preluare a fierului
2. Necesită legarea subunității α a adaptinei la plasmalemă
3. Apare continuu
4. Se realizează prin endocitoza în fază fluidă
5. Implică formarea veziculelor îmbrăcate în clatrină
6. Necesită prezența porozomilor
7. Include degradarea receptorilor în lizozomi
8. Se realizează prin endocitoză mediată de receptori
9. Este importantă pentru stimularea apoptozei
10. Este un exemplu pentru calea III a endocitozei mediate de receptori
165. Despre eliberarea granulelor de melanină se poate afirma:
1. Se face prin fagocitoză
2. Este un proces important al mecanismului de pigmentare al pielii
3. Sunt ulterior fagocitate de keratinocite
4. Implică porozomii
5. Se realizează prin exocitoză
6. Utilizează R membranari
7. Celulele implicate sunt melanocitele
8. Este un mecanism de pinocitoză în fază fluidă
9. Implică inhibarea fosfolipazei C
10. Necesită prezența dinaminei
166. Calea fosfolipazei Cβ include:
1. AMPc, ca mediator secund
2. Receptori membranari cuplați cu proteinele Gs
3. Activarea protein-kinazei C
4. GMPc, ca mediator secund
5. Receptori membranari cuplați cu proteinele Gi
6. Activarea transcripției genice
7. Acțiunea IP4 de inhibare a unui răspuns celular prelungit
8. Activarea receptorilor membranari cuplați cu proteinele Gq
9. Generarea de IP4 ce controlează eliberarea de durată a Ca2+
10. Formarea de IP3 și DAG
167. Despre comunicarea între celule se poate afirma:
1. A fost evidențiată doar între celulele aflate în contact direct
2. Nu include neurotransmițătorii
3. Implică mediatorii chimici locali
4. Include endocitoza mediată de receptori
5. Nu include joncțiunile gap
 6. Necesită sinteza și secreția unor molecule semnal
7. Utilizează molecule tip hormon sau hormon-like
8. Prezintă saturabilitate
9. Poate fi de tip endocrin
10. Poate fi de tip neurocrin
168. Insulina reprezintă un ligand specific pentru receptorii:
1. Tirozin-kinazici
2. Cuplați cu proteinele Gs
3. Utilizează GMPc ca mediator intracelular
4. Care prin activare determină degradarea ATP
5. Care prezintă autofosforilare
6. Cuplați cu proteinele Gi
7. Care dimerizează în momentul legării ligandului
8. Tirozin-fosfatazici
9. Cu activitate catalitică intrinsecă
10. Guanilat-ciclazici
169. Despre proliferarea citotrofoblastelor ce conduce la formarea rapidă a placentei se poate afirma:
1. Include legarea PDGF la R specifici
2. Se realizează prin intermediul sinapselor chimice
3. Necesită prezența joncțiunilor gap
4. Este o comunicare celulară la distanță
5. Implică expresia receptorilor pentru PDGF
6. Este necesară prezența unui factor de creștere derivat din eritrocite
7. Este rezultatul unei stimulări autocrine
8. Este o semnalizare de tip paracrin
9. Necesită sinteza și secreția de PDGF
10. Este rezultatul efectului mitogenic al activării receptorilor pentru PDGF
170. Caracteristicile modului de semnalizare endocrin includ:
1. Transportul moleculelor semnal de către fluxul sanguin
2. Hormonii ca și molecule semnal
3. Similaritatea cu modul de comunicare neurocrin
4. Prezența receptorilor specifici
5. Intricarea cu modul de semnalizare paracrin
6. Prezența mediatorilor chimici locali
7. Determină toate celulele unui organism să se comporte ca un tot unitar.
8. Receptorii utilizați sunt localizați doar la nivel membranar
9. Eliberarea moleculelor semnal prin pinocitoză în fază continuă
10. Sinteza moleculelor semnal de către SNED
171. Despre receptorii cu activitate catalitică se poate afirma:
1. Includ rceptorii pentru insulină
2. Includ receptorii pentru numeroși factori de creștere
3. Unii sunt asociați la canale ionice
4. Pot fi cu activitate tirozin-kinazică
5. Cei cu activitate guanilat -ciclazică utilizează GMPc ca mediator secund
6. Unii activează calea JAK-STAT
7. O parte sunt cuplați cu proteinele G
8. Includ receptorii tirozin fosfatazici
9. Includ receptorii pentru acetilcolină (???)
10. Includ receptorii pentru citokine
172. Receptorii fără activitate catalitică includ:
1. Receptorii pentru interferoni
2. Receptorii tirozin-kinazici
3. Receptorii cuplați la canale ionice
4. Receptorii cuplați cu proteinele G
5. Receptorii pentru acetilcolină la nivelul joncțiunii neuromusculare
6. Structuri cu activitate guanilat-ciclazică
7. Receptorul pentru TGFβ
8. Proteine transmembranare uni-pass asociate cu protein-kinaze citoplasmatice
9. Existența unui domeniu de degradare a ATP
10. Proteine membranare cu activitate tirozin-fosfatazică
173. Următoarele molecule au receptori situați intracelular:
1. Prolactina
2. Hormonii polipeptidici
3. Moleculele semnal mici,hidrofobe
4. Vitamina D
5. Trombopoietina
6. Unii hormoni tiroidieni
7. Eritropoietina
8. Interferonii
9. Retinoizii
10. Hormonii steroizi
174. Despre AMPc se poate afirma:
1. Se poate lega la subunitățile catalitice ale PKA
2. Activator al PKC
3. Determină apariția răspunsului celular
 4. Activează subunitățile catalitice ale PKA
5. Este un produs al inactivării căii adenilatciclazei
6. Fiecare moleculă poate activa mai multe PKA simultan
7. Sintetizat de adenilatciclaza activată
8. Este o moleculă de legare a subunităților reglatorii ale PKA
9. Mesager secund
10. Un mesager prim
175. Receptorii tirozin-kinazici:
1. Prin activare realizează degradarea ATP
2. Prezintă activitate catalitică intrinsecă
3. Sunt cuplați întotdeauna la proteine canal
4. Prezintă șapte pasaje transmembranare
5. Includ receptorii pentru insulină
6. Prezintă autofosforilare
7. Interacționează doar cu proteinele Gi
8. Utilizează GMPc ca mediator intracelular
9. Legarea ligandului specific determină dimerizarea lor
10. Sunt cuplați deseori cu proteinele Gs
176. Care din următoarele caracteristici aparțin proteinelor G:
1. Influențate de pH
2. Sunt proteine transmembranare uni-pass
3. Prezintă două subunități: F0 și F1
4. Pot avea trei subunități:αβɣ
5. Leagă adenin-nucleotide
6. Sunt localizate pe fața internă a plasmalemei
7. Subunitățile α sunt specifice
8. Sunt proteine transmembranare multi-pass
9. Proteinele de activare a GTP-azelor se regăsesc printre moleculelor reglatoare
10. Subunitățile βɣ pot avea activitate enzimatică
177. Despre receptorii care activează calea JAK-STAT se poate afirma:
1. Utilizează GMPc ca mediator
2. Forma dimerizată interacționează cu proteinele JAK
3. Sunt proteine transmembranare multi-pass
4. Se asociază direct cu protein-kinaze citoplasmatice
5. Prezintă activitate enzimatică intrinsecă
6. Dimerizează în urma legării ligandului
7. Printre liganzii specifici se numără unele interleukine
8. Utilizează ca molecule ligand proteinele STAT
9. În repaus sunt sub formă dimerizată
10. Sunt implicați în inițierea proceselor de transcripție
178. Desensibilizarea reprezintă:
1. Hidroliza proteinelor G activate
2. Inactivarea receptorilor
3. Internalizarea receptorului fosforilat
4. Fosforilarea domeniului citoplasmatic a unui receptor activat
5. Legarea unei molecule de arestină la receptor
6. Inactivarea unor enzime specifice
7. Fosforilarea subunității α din cadrul unei proteine G activate
8. Interacțiunea arestină-clatrină
9. Posibilitatea unui răspuns celular prelungit
10. Eliberarea ligandului din legătura sa cu R
179. Modul de semnalizare autocrin:
1. Este prezent în timpul dezvoltării embrionare accentuând o direcție de diferențiere
2. Determină toate celulele unui organism să se comporte ca un tot unitar
3. Este utilizat și în cazul acțiunii eicosanoizilor
4. Este o modalitate de autosemnalizare
5. Este prezent în cadrul semnalizării neuron-celulă efectoare
6. Include PDGF ce își exercită efectul pe această cale de semnalizare
7. Este intricat cu cel paracrin
8. Se realizează prin contact direct tranzitoriu
9. Este un sistem de comunicare intricat cu cel endocrin
10. Se întâlnește în comunicarea prin hormonii steroizi
180. Despre factorii care influențează activitatea proteinelor G se poate afirma:
1. Determină poziționarea corectă a complexului proteinei G
2. Unii sunt activatori ai GTP-azelor
3. Includ proteina asociată GAP ce mărește eficiența GTP-azică a subunității α
4. Se cuplează la subunitatea β a proteinei G
5. Unii sunt inhibitori de disociere guanin-nucleotidici
6. Sunt factori de schimb guanin-nucleotidici
7. Reglează trecerea proteinelor G din stare activă în stare inactivă
8. Implică activarea PKC
9. Includ IP3
10. Pot activa sinteza de AMPc
181. Proprietățile receptorilor biologici includ :
1. Pluralitatea
 2. Saturabilitatea
3. Specificitatea de legare
4. Se pot lega la adenilatciclază
5. Pot exista în stare inactivă
6. Coexistența a mai multe tipuri și subtipuri pentru aceeași moleculă informațională
7. Sunt proteine atașate membranei
8. Sunt situați doar în plasmalemă
9. Specificitatea de răspuns
10. Menținerea celulelor în contact
182. Despre IP3 se poate afirma:
1. Activează canalele de Ca2+ din plasmalemă
2. Activează canalele de calciu dependente de ligand din membrana RE
3. Este mesager secund
4. Poate controla sinteza de AMPc
5. Rezultă prin degradarea PIP și PIP2
6. Acționează în etapa intracitoplasmatică a căii de semnalizare a fosfolipazei Cβ
7. Poate fi produs și prin clivarea fosfatidilcolinei
8. Poate lega DAG
9. Controlează concentrația de Ca2+
10. Activează protein-kinaza A
183. Despre diacilglicerol este corect să se afirme:
1. Activează antiportul Na+/Ca2+
2. Este produs și prin clivarea fosfatidilcolinei
3. Se poate lega la canalele de calciu din plasmalemă
4. Inhibă protein-kinaza C
5. Acționează în etapa intracitoplasmatică a căii de semnalizare a căii fosfolipazei Cβ
6. Este sintetizat prin clivarea PIP și PIP2 în etapa intramembranară a căii de semnalizare a fosfolipazei Cβ
7. Inactivarea sa este lentă
8. Poate fi clivat până la acid arahidonic
9. Este un mediator secund
10. Activează protein-kinaza A
184. Subunitățile βɣ ale proteinei G au următoarele caracteristici:
1. Interacționează direct cu unii efectori
2. Poate potența acțiunea subunității α
3. Sunt comune tuturor proteinelor G
4. Pot lega IP3
5. Prezintă saturabilitate
6. Pot inhiba sinteza de AMPc
7. Asigură poziționarea corectă a proteinei G
8. Pot fi de tip inhibitor sau stimulator
9. Interacționează cu DAG
10. Au doar rol pasiv
185. Etapa intracitoplasmatică a transmiterii de informații prin hormoni polipeptidici include:
1. Autofosforilarea receptorilor
2. Translocarea unei fracțiuni a PKA în nucleu
3. Inactivarea IP3
4. Activarea subunităților catalitice ale protein-kinazei A
5. Fosforilarea unui număr mare de fosforilaz-kinaze
6. Sinteza de AMPc
7. Legarea AMPc la subunitățile reglatorii ale PKA
8. Activarea PKC
9. Eliberarea Ca2+ din reticolul endoplasmatic
10. Activarea receptorilor
186. Care dintre următoarele evenimente au loc în etapa intramembranară a transmiterii de informații prin hormoni
polipeptidici :
1. Autofosforilarea receptorilor
2. Sinteza DAG
3. Activarea adenilatciclazei
4. Formarea complexului ligand-R
?
5. Legarea moleculelor de arestină
6. Activarea PKA
7. Disocierea subunității α a proteinei G de restul subunităților
8. Sinteza de AMPc
9. Cuplarea complexului ligand-R la proteina G
10. Eliberarea GDP și legarea GTP la subunitatea α a proteinei G
187. Transmiterea de informații prin hormoni steroizi include:
1. Preluarea hormonului de transportori proteici specifici
2. Inițierea transcripției ADN
3. Cuplarea hormonului la receptori situați intracitoplasmatici
4. Sinteza de IP3
5. Fosforilarea unor substraturi
6. Un răspuns în două etape
7. Intrarea complexului receptor-hormon în nucleu
8. Activarea PKA
9. Migrarea complexului receptor-hormon în citoplasmă
 10. Receptori situați în plasmalemă
188. Despre mecanismul de acțiune al unor molecule semnal lipofile se poate afirma:
1. Răspunsul celular implică transcripție genică
2. Include sinteza de IP3
3. Implică acleași etape chiar dacă au structuri diferite
4. Activează subunitățile proteinei G
5. Pot difuza liber prin plasmalemă
6. Activează protein-kinaza A
7. Unele activează R situați în nucleu
8. Activează R situați în citoplasmă
9. Răspunsul celular este rapid
10. Determină sinteza de diacilglicerol
189. Semnalizarea prin intermediul subunităților Gα activate poate fi încheiată prin:
1. Disocierea GTP
2. Doar prin disocierea ligandului de R
3. Aceste subunități au o activitate GTP-azică slabă și se pot inactiva singure
4. Fosforilarea domeniului citoplasmatic al R urmată de legarea arestinei
5. Este accelerată de interacțiunea cu proteina GAP
6. Activarea PKA
7. Transcripție genică
8. Desensibilizare
9. Difuzia laterală a R într-o altă zonă a plasmalemei
10. Încheierea hidrolizei GTP
190. Activarea protein-kinazei A:
1. Determină inactivarea IP3
2. Se face în cadrul etapei intramembranare a comunicării prin molecule semnal polipeptidice
3. Va conduce la fosforilarea unei singure molecule substrat
4. Este urmată de sinteza de diacilglicerol
5. Se realizează în cadrul mecanismului de transmitere de informații prin hormoni polipeptidici
6. Determină fosforilarea unor proteine specifice
7. Implică legarea AMPc la subunitățile ei reglatoare
8. Determină legarea ei la plasmalemă
9. Este rezultatul activării subunităților ei catalitice
10. Este rezultatul acțiunii AMPc
191. Printre funcțiile citoscheletului se numără:
1. Suportul structural
2. Transportul intracelular
3. Nu are rol în menținerea formei celulei
4. Localizarea extracelulară a organitelor
5. Transportul extracelular
6. Compartimentarea celulară- localizarea intracelulară a organitelor
7. Prezintă situsuri de ancorare pentru ADN
8. Prezintă situsuri de ancorare pentru ARNm
9. Nu intervine în procesele de mișcare celulară
10. Intervine în procesele de mișcare celulară
192. Afirmațiile următoare referitoare la citoschelet sunt false cu excepția:
1. Este present la procariote
2. Este alcătuit din microtubi
3. Este alcătuit doar din proteine fibroase
4. Controlează localizarea organitelor
5. Lipsește la eucariote
6. Nu controlează localizarea organitelor
7. Este alcătuit doar din filamente de actină și miozină
8. Controlează translocarea organitelor
9. Este alcătuit din filamente de actină
10. Este alcătuit din filamente intermediare
193. Actina este o proteină care prezintă:
1. γ-actine musculare
2. 2 tipuri de actine musculare β și γ
3. 3 tipuri de α- actine nemusculare
4. 3 tipuri de α- actine musculare
5. β- actină specifică muschiului neted intestinal
6. γ-actine nemusculare
7. β-actine nemusculare
8. γ-actină specifică mușchiului neted intestinal
9. 2 tipuri de actine nemusculare β și γ
10. β-actine musculare
194. Actina G are locuri de cuplare pentru mai multe substanțe, printre care și :
1. Pentru proteina ce inhibă polimerizarea
2. Pentru vimentină
3. Pentru ionii de Ca și Mg
4. Pentru profilina
5. Pentru desmină
6. Pentru microtubi
7. Pentru ATP
 8. Pentru internexină
9. Pentru ADP
10. Pentru miozină
195. Printre factorii care influențează polimerizarea actinei se numără următoarele:
1. Talina
2. Anexina II
3. Toxine izolate din ciuperca Amanita Phalloides
4. Vinculina
5. Citocalazina
6. Distrofina
7. Faloidina
8. Toxina ”Îngerul nopții”
9. Spectrina
10. Toxinele fungice
196. Miozina este una din cele mai abundente proteine din organism, fiind:
1. O enzimă mecano-chimică
2. O enzimă formată dintr-un singur lanț greu
3. Un monomer
4. O enzimă unică
5. O enzimă ce convertește energia chimică în energie mecanică
6. Formată doar dintr-un lanț ușor, denumit reglator
7. O ATP-ază
8. O enzimă ce convertește energia mecanică în energie chimică
9. O proteină motorie
10. Considerată combustibilul necesar deplasării
197. La nivelul fibrei musculare striate, contracția este reglată de:
1. Troponina C
2. Tropomiozina
3. Actina
4. Miozina
5. Troponina I
6. Meromiozina ușoară
7. Troponina T
8. Se realizează în prezența Ca
9. Troponina N
10. Meromiozina grea
198. Care dintre următoarele etape privind interacțiunea dintre o moleculă de miozină și un filament de actină sunt
adevărate:
1. În faza a treia, domeniul capului miozinic nu își modifică conformația, determinând deplasarea cozii spre
capătul (-) al filamentului de actină
2. În faza a doua nu se produce forța necesară mișcării
3. În a treia fază a ciclului contracției are loc eliberarea ADP care disociază de la nivelul situsului de legare
pentru ATP
4. În prima fază a ciclului contracției o moleculă de ATP se leagă la situsul specific de la nivelul capului miozinei
ce determină deschiderea situsului de cuplare al actinei
5. În faza inițială, situsul de cuplare al ATP de pe miozină este gol, dar miozina este cuplată strâns pe actină
6. În prima fază a ciclului contracției situsul de cuplare al actinei se închide
7. Când muschiul este deprivat de ATP, devine rigid, deoarece moleculele de miozină răman cuplate la
filamentele de actină
8. În faza inițială miozina nu este cuplată pe actină
9. În ultima faza nu mai are loc reorientarea capului miozinic
10. În a doua fază a ciclului contracției, miozina se leagă de alt monomer al filamentelor de actină
199. Următoarele afirmații referitoare la troponine sunt false, cu excepția :
1. Troponina- T este o proteină elongată ce se leagă de capătul C-terminal al tropomiozinei
2. TN-I nu leagă actina la fel ca și TN-T
3. Troponina-I leagă actina la fel ca și TN-T
4. TN-C nu controlează poziția tropomiozinei pe filamentele de actină
5. TN-C controlează poziția tropomiozinei pe filamentele de actină
6. Troponina- C leagă miozina la fel ca si TN-T
7. Troponina- C are rol de a lega Ca2+
8. Troponina- I determină legarea TN-T la tropomiozină
9. Troponina- N are rolul de a lega Ca2+
10. TN-T determină legarea TN-I și TN-C la tropomiozină
200. Microtubii sunt responsabili de o multitudine de funcții printre care și:
1. Capturarea hranei din mediul extern
2. Transportul pasiv
3. Mișcarea stereocililor
4. Transportul vezicular extracelular
5. Transportul activ
6. Mișcarea cililor
7. Mișcarea flagelilor
8. Transportul vezicular intracelular
9. Rol structural în determinismul plasticității eritrocitare
10. Mișcarea microvililor
201. Microtubii sunt alcătuiți din următoarele structuri:
 1. Triplete în cazul flagelilor
2. Dublete A și B, fiecare fiind format din 15 protofilamente
3. Triplete α, β, γ, formate fiecare din 12 protofilamente
4. 13 protofilamente
5. Dublete în cazul cililor vibratili și flagelilor
6. Dublete în cazul centriolilor
7. 11-15 protofilamente, la diferite specii
8. Protofilamente ce sunt asociate în structuri de tip dublet sau triplet
9. Triplete în cazul centriolilor
10. 30 de protofilamente
202. Care dintre următoarele afirmații referitoare la asamblarea microtubilor sunt adevărate:
1. La concentrații ale dimerilor de tubulină peste Cc se produce depolimerizarea
2. Se asamblează prin procese de polimerizare ale dimerilor tubulinici α β
3. Asamblarea este similară cu cea a filamentelor de actină
4. Este independentă de concentrație
5. La concentrații ale dimerilor de tubulină peste Cc se produce polimerizarea
6. La temperatura de 37˚ C dimerii tubulinici depolimerizează
7. Este dependentă de concentrație
8. La concentrații ale dimerilor sub Cc se produce depolimerizarea
9. La concentrații ale dimerilor de tubulină sub Cc se produce polimerizarea
10. Modelul de asamblare este diferit celui al filamentelor de actină
203. Centriolii sunt principalele structuri ale organitului membranar ce prezintă următoarele caracteristici:
1. Se poate asocial cu alt centriol formând un diplozom
2. Coordonează mișcările celulare în diviziunea celulară
3. Sunt grupate în 5 clase
4. Se poate asocia cu sateliții pericentriolari
5. Nu se pot asocia cu un alți centriol
6. Reprezintă centrul cinetic al celulei
7. Se întâlnesc la nivelul celulelor nervoase
8. Au rol în direcționarea mișcărilor de locomoție ameboidă a fibroblastelor și leucocitelor
9. Reprezintă o superfamilie de proteine α- helicale
10. Nu coordonează mișcările celulare în diviziunea celulară
204. Următoarele proteine asigură atașarea inelului de actină la membrana celulară:
1. Plakoglobina
2. Cingulina
3. Spectrina
4. Vinculina
5. α – actinina
6. Cadherina M
7. Cadherina E
8. Anexina II
9. Internexina
10. Nestina
205. Care dintre următoarele afirmații referitoare la filamentele intermediare sunt adevărate:
1. Formează a treia componentă fibrilară a citoscheletului celular
2. Polimerizarea lor este independentă de ATP sau GTP
3. Reprezintă o superfamilie de proteine β- helicale
4. Se găsesc în aproximativ toate celulele eucariote
5. În vederea asamblării pot cupla nucleotide
6. Sunt extrem de instabile
7. Se găsesc cu preponderență în celulele epiteliale și neuroni
8. Polimerizarea lor este dependentă de ATP sau GTP
9. Reprezintă centrul cinetic al celulei
10. Prezintă un mod de organizare similar celui al microtubilor
206. Printre specializările temporare se numără și, cu excepția:
1. Microvilii
2. Filopodii
3. Protruzii în bandă
4. Protruzii digitiforme
5. Flageli
6. Cilii vibratili
7. Stereociliii
8. Lamelipodii
9. Platoul striat
10. Pliuri
207. Printre specializările permanente se numără și, cu excepția:
1. Pliuri
2. Cilii vibratili
3. Protruzii digitiforme
4. Flagelii
5. Protruzii în bandă
6. Filopodii
7. Microvilii
8. Sereocilii
9. Lamelipodii
 10. Microvilii ce formează platoul striat
208. Referitor la microvili, următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Formează marginea în perie la nivelul nefrocitelor tubilor contorți
2. Măresc suprafața de absorbție cu 20%
3. Măresc suprafața de absorbție cu 60%
4. Formează un covoraș mobil la nivelul trompelor uterine
5. Sunt alcătuiți din 20-30 filamente de actină
6. Formează marginea în perie în trahee
7. Formează marginea în perie în vilozitatea intestinală
8. Formează platoul striat în vilozitatea intestinală
9. Formează un covoraș mobil la nivelul epididimului
10. Sunt înalt specializate pentru procesele de absorbție
209. Din punct de vedere structural microvilii prezintă următoarele caracteristici, cu excepția:
1. Citoscheletul cortical emite mănunchiuri de filamente de actină
2. Filamentele de actină sunt asociate cu proteine precum tektina
3. Filamentele de actină sunt dispuse perpendicular
4. Asamblarea lor este independentă de semnalele colectate din mediu
5. Sunt acoperiți de plasmalemă
6. Citoscheletul cortical emite mănunchiuri de filamente de miozină
7. Plasmalema prezintă un glicocalix format din reziduuri glucidice
8. Filamentele de actină sunt ancorate în rețeaua actino-spectrinică
9. Sunt alcătuiți din 20-30 filamente de miozină II
10. Sub plasmalema se găsește citoscheletul cortical
210. Din punct de vedere ultrastructural, următoarele afirmații referitoare la microvili sunt corecte:
1. Filamentele de actină sunt asociate cu proteine precum ezrina
2. Filamentele de actină sunt dispuse paralel și se întind de la tijă până la corpusculul bazal
3. Filamentele de actină sunt asociate cu proteine precum filamina
4. Asamblarea microvililor estre posibilă doar în prezența vilinei, fimbrinei și miozinei I
5. Filamentele de actină sunt dispuse paralel și se întind de la vârf până la rețeaua citoscheletală corticală
6. Asamblarea microvililor estre posibilă doar în prezența miozinei II
7. Filamentele de actină sunt asociate cu proteine precum fimbrina
8. Filamentele de actină sunt asociate cu proteine precum vinculina
9. Filamentele de actină sunt asociate cu proteine precum vilina
10. Asamblarea microvililor estre posibilă doar în prezența vimentinei și miozinei II
211. Care dintre următoarele proteine nu sunt prezente la nivelul microvililor?
1. Ezrina
2. Vilina
3. Spectrina
4. Fimbrina
5. Vimentina
6. Miozina II
7. Tektina
8. Clatrina
9. Vinculina
10. Miozina I
212. Asamblarea microvililor are loc în mai multe etape, printre care se numără și următoarele:
1. În a doua etapă microvilii se alungesc odată cu consolidarea rețelei terminale
2. În a doua etapă miezul actinic al microvilului devine mai organizat
3. La baza asamblării microvililor se află profilina și vinculina
4. În a treia etapă miozina II se va lega la filamentul de actină
5. În a doua etapă moleculele de miozină rămân cuplate la filamentele de actină
6. În prima etapă se produce o modificare conformațională, iar situsul de cuplare al actinei se deschide
7. În prima etapă se formează rudimentul microvilar
8. În a doua etapă are loc reorientarea capului miozinic
9. Baza asamblării microvililor o constituie fimbrina și vilina
10. În prima etapă are loc fenomenul de nucleere a monomerilor actinici
213. Care dintre următoarele stucturi proteice nu sunt prezente la nivelul cililor vibratili:
1. Microtubii A,B,C,D
2. Tubulina
3. Nexina
4. Vinculina
5. Vilina
6. Microtubi A, B, C
7. Fimbrina
8. Tektina
9. Nestina
10. Dineina
214. Printre funcțiile cililor vibratili se numără și următoarele:
1. Protozoarele și celulele libere folosesc cilii pentru nutriție
2. Funcțiile lor principale diferă în funcție de localizare
3. Funcțiile lor principale nu diferă în funcție de localizare
4. Protozoarele și celulele libere folosesc cilii pentru locomoție
5. Funcția de mobilizare la nivelul epiteliului unistratificat al epididimului
6. La nivelul celulelor fixe au aceleași funcții întotdeauna
7. La nivelul celulelor fixe au funcții diferite
 8. Protozoarele și celulele libere folosesc cilii la deplasarea fluidelor în jurul suprafeței celulare
9. Au rolul de a crește suprafața de absorbție cu 20%
10. Se aglutinează pentru a determina sensul de evacuare al produsului de secreție
215. Referitor la specializările plasmalemei polului apical următoarele afirmații sunt false, cu excepția:
1. Cilii vibratili se găsesc la nivelul polului apical al epiteliului mucoasei căilor genitale feminine
2. Datorită prezenței miozinei I, stereocilii oferă mobilitate spermatozoizilor
3. Cilii vibratili formează la nivelul nefrocitelor tubilor contorți ”marginea în perie”
4. La nivelul ovoductului, transportul ovocitelor se realizează cu ajutorul cililor
5. 5g5gt5gtb t5g Cilii vibratili formează la nivelul celulelor epiteliului intestinal ”platoul striat”
6. Flagelul, alcătuit din microtubi asigură spermatozoidului mobilitate
7. Celulele epiteliale ale căilor respiratorii superioare sunt dotate cu cili care formează un „covor ciliar”
8. Flagelii seamănă cu cilii în ceea ce privește structura intimă
9. Flagelii se aglutinează și determină sensul de evacuare al produsului de secreție
10. Cilii vibratili se găsesc la nivelul spermatozoizilor oferindu-le mobilitate
216. Organizarea cililor vibratili evidențiază următoarele aspecte :
1. Tija cilului este formată din 10 dublete periferice și un dublet central
2. Microtubul B dintr-un dublet este conectat la microtubul A din dubletul adiacent prin punți de nexină
3. Fiecare dublet din tija cilului este alcătuit dintr-un microtub cu perete complet și un microtub cu perete
incomplet
4. Microtubul A dintr-un dublet este situat mai extern decât microtubul B
5. Microtubul A dintr-un dublet este conectat la microtubul B din dubletul adiacent prin punți de tektină
6. Tija cilului este formată dintr-un miez denumit axonemă
7. Joncțiunea dintre microtubii A și B din același dublet este solidarizată de nexină
8. Joncțiunea dintre microtubii A și B din același dublet este solidarizată de tektină
9. Microtubul B dintr-un dublet este situat mai extern decât microtubul A
10. Zona de tranziție este zona cilului vibratil în care intră în contact cu celula
217. Care dintre următoarele afirmații referitoare la organizarea cililor vibratili sunt adevărate:
1. Corpusculul bazal se găsește imediat sub tijă
2. Corpusculii bazali au structura unor centrii de organizare ai actinei
3. Dubletul central este înconjurat de un manșon proteic
4. La microtubul B al fiecărui dublet periferic sunt atașate două brațe proteice de dineină
5. Microtubul B dintr-un dublet este conectat la microtubul A din dubletul adiacent prin punți de nexină
6. Peretele corpusculului bazal este delimitat de nouă dublete de microtubi
7. Fiecare dublet periferic este conectat la dubletul central prin punți radiare proteice
8. Rădăcina ciliară nu este implicată în imprimarea mișcărilor ciliare
9. Rădăcina ciliară este formată din microfilamente de miozină
10. Zona de tranziție se găsește sub tijă
218. Care dintre următoarele afirmații referitoare la organizarea cililor vibratili sunt adevărate:
1. Fiecare dublet periferic este conectat la dubletul central prin punți de spectrină
2. Rădacina ciliară este formată din asocieri de microfilamente de actină
3. Fiecare dublet din tija cilului este alcătuit dintr-un microtub cu perete incomplet (A - 10 protofilamente) și un
microtub cu perete complet( B - 20 protofilamente)
4. La nivelul zonelor laterale ale cililor vibratili, moleculele de calmodulină mediază interactiunea dintre
microtubi
5. Microtubii dubletelor periferice traversează placa bazală, participând la constituirea următoarei zone
6. Rădacina ciliară nu are rol structural
7. Fiecare dublet periferic este conectat la dubletul central prin punți radiare proteice
8. Rădăcina ciliară nu este implicată în imprimarea mișcărilor ciliare metacronice
9. Structura corpusculului bazal este echivalentă cu jumătatea din structura unui centriol
10. Fiecare dublet din tija cilului este alcătuit dintr-un microtub cu perete complet (A - 13 protofilamente) și un
microtub cu perete incomplet( B - 10 protofilamente)
219. Următoarele afirmații referitoare la mișcarea ciliară sunt false cu excepția:
1. Inițial are loc o mișcare de forță în care fluidul este deplasat la nivelul suprafeței celulare
2. Mișcarea ciliară are loc în prezența ionilor de Na+ și K+
3. Cilii execută mișcări ondulante și rar mișcări pendulante
4. Mișcările ciliare sunt identice mișcările flagelare
5. Mișcările ciliare sunt diferite de mișcările flagelare
6. Mișcarea ciliară este determinată de interacțiunea dintre tubulină și dineină
7. Fiecare ciclu de mișcare generează o forță paralelă pe axul axonemei
8. Flagelii execută mișcări pendulante
9. Cilii vibratili execută mișcări sinusoidale
10. Flagelii execută mișcări cvasi-sinusoidale
220. Sindromul cililor imobili este o patologie care prezintă următoarele caracteristici:
1. Extrem de rară, cunoscută sunt numele de situs inversus
2. În cursul dezvoltării umane, bătăile unidirecționate ale cililor joacă un rol important în simetria corpului
3. Imobilitatea cililor este provocată de defecte apărute la nivelul sistemului proteic al mecanismului motor
4. Este o patologie frecventă la copii sub 3 ani
5. Asimetria normală a cordului, ficatului, apendicelui este inversată
6. Inversarea poziției organelor este cunoscută și sub numele de sindrom Zellweger
7. Imobilitatea cililor este provocată de pierderea brațelor de dineină, a fibrelor radiale, lipsa dubletului central
8. Consecința imobilității cililor determină fertilitate masculină
9. Imobilizarea cililor este provocată de prezența dubletului central și a manșonului central
10. Inversarea poziției organelor este cunoscută și sub numele de sindrom Kartagener
221. Despre joncțiunile strânse NU se poate afirma:
1. Facilitează comunicarea intercelulară Mg2+dependentă(???)
 2. Determină polaritatea celulară
3. Formează complexul joncțional latero-apical
4. Facilitează transportul pasiv al colesterolului
5. Formează lamina densa matriceală
6. Au funcție de barieră
7. Sunt specializări ale polului bazal
8. Sunt formate din ocludină și claudină
9. Sunt structuri lipidice înalt diferențiate
10. Sunt structuri pentalamelare
222. Desmozomii sunt alcătuiți din: (nuj cat de corect e)
1. Plakoglobină
2. Molecule de adezivitate
3. Conexine
4. Cinguline
5. Desmogleină
6. Desmocolină
7. Imunoglobuline
8. Cadherine
9. Claudine
10. Integrine
223. Joncțiunile de adezivitate sunt:
1. Joncțiunile nexus
2. Joncțiunile GAP
3. Aderențele în centură
4. Joncțiunile strânse
5. Sinapsele chimice
6. Zonula adherens
7. Contactele focale
8. Hemidesmozomii
9. Desmozomii maculari
10. Zonula occludens
224. Imunoglobulinele:
1. Mediază interacțiunea specifică a limfocitelor cu celule necesare
2. Sunt molecule de adezivitate
3. Sunt recpetorii specifici ai colagenului I
4. Acțiunea lor este Ca2+ independentă
5. Sunt de tip αβ
6. Mediază interacțiunea laminină-fibronectină
7. Sunt implicate în imunitatea
8. Sunt de tip V-CAM, N-CAM
9. Mediază intercațiunea celulelor epiteliale intestinale
10. Acțiunea lor este Ca2+ dependentă
225. Aderențele în centură:
1. Sunt alcătuite din conexine și cadherine
2. Sunt formate din cingulină și ocludină
3. Sunt localizate imediat sub joncțiunile strânse
4. Formează joncțiuni autotipice la nivelul tecilor de mielină
5. Sunt regiuni de adezivitate la nivelul sinapselor în SNC
6. Formează un canale transmembranare pentru a transporta macromolecule
7. În microscopia electronica au aspect pentalamelar
8. În microscopia electronica au aspect pentalamelar
9. Formează discurile intercalare situate între miocardiocite
10. La nivelul epiteliilor formează zonula adherens
226. Hemidesmozomii NU se caracterizează prin:
1. Măresc rezistența țesuturilor epiteliale
2. Sunt formați din caherine clasice
3. Conțin integrine
4. Sunt joncțiuni intercelulare
5. Conțin plakoglobină
6. Fixează glicocalixul de membrana polului apical
7. Atașează celulele epiteliale de membrana bazală
8. Formează zonula adherens în celulele epiteliale
9. Conțin plăci citoplasmatice duble
10. Au situsuri de fixare pentru filamentele intermediare
227. Despre moleculele de adezivitate, se poate afirma:
1. Cadherinele mediază adezivitatea Ca2+ dependentă
2. Cadherinele mediază adezivitatea celulă-celulă
3. Integrinele mediază adezivitatea celulă-matrice extracelulară
4. Integrinele mediază o adezivitate homofilică intercelulară
5. Selectinele mediază intercțiunile celulă epitelială-matrice extracelulară
6. Selectinele sunt linkerii transmembranari specifici ai lamininei
7. Imunoglobilinele sunt linkerii transmembranari ai fibronectinei
8. Imunoglobulinele mediază adezivitatea Ca2+ independentă
9. Selectinele mediază interacțiunile tranzitorii leucocite și perete vascular
10. Selectinele sunt linkerii transmembranari specifici ai fibronectinei
228. Adezivitatea intercelulară este asigurată de:
1. Integrine
2. Desmocoline
3. Elastină
4. Cadherine
5. Conexine (??? Nuj nu sunt sigura dar n am mai gasit nimic in carte)
6. Desmogleine
7. Laminine
8. Ocludine
9. Fibronectine
10. Colagen
229. Colagenul:
1. De tip II predomină în toate țesuturile rigide
2. De tip IV este prezent la nivelul laminei bazale
3. De tip IV este sintetizat doar de celulele musculare striate
4. De tip III reprezintă 90% din colagenul țesuturilor umane
5. De tip II este present în cartilajul hialin
6. De tip I predomină în țesuturile rigide
7. De tip III este sintetizat de fibroblaste
8. De tip IV este flexibil și formează o structură în rețea
9. De tip III formează lamina bazală
10. De tip I este sintetizat doar de celulele epiteliale
230. Conexonii:
1. Reprezintă unitățile morfo-funcționale ale complexelor joncționale apicale
2. Facilitează adezivitatea celulă-matrice extracelulară
3. Formează canale ce străbat spațiul intercelular
4. Se găsesc la nivelul joncțiunilor GAP
5. Sunt linkerii transmembranari ai cingulinei
6. Sunt unuități proteice transmembranare
7. Formează rețele pentalamelare perimembreanare
8. Sunt formați din conexine
9. Sunt formați din câte 6 cadherine
10. Realizează o rețea hexagonală în planul plasmalemei
231. Integrinele:
1. Favorizează formarea sinapselor chimice
2. Au aspect pentalemelar la nivel intercelular
3. Pot influența motilitatea și creșterea celulară
4. Favorizează adezivitatea celulelor la un substrat
5. Au lanțuri α și β
6. Sunt proteine membranare intrinseci
7. Delimitează joncțiunile GAP
8. Sunt prezente pe suprafața tuturor celulelor organismelor vertebrate
9. Constituie suportul proteic al joncțiunilor nexus
10. Delimitează canale proteice pentru macrotransportul transmembranar
232. Tonofilamentele:
1. Stabilizează sinapsele chimice
2. Sunt proteine transmembranare
3. Stabilizează desmozomii
4. Au formă de ansă
5. Sunt structure lipidice matriceale
6. Se atașează la placa citoplasmatică
7. Sunt strcturi proteice
8. Formează o rețea pentalamelară pericelulară
9. Sunt filamente intermediare
10. Formează conexonii
233. Funcțiile joncțiunilor strânse sunt:
1. Facilitează migrarea celulelor epiteliale
2. Delimitează contactele focale la nivel bazolateral
3. Asigură aderarea matricei extracelulare la glicocalix
4. La nivelul intestinului subțire formează o barieră cu permeabilitate selectivă
5. Mențin asimetria membranară în celulele epiteliale
6. Reprezintă suportul flexibil al matricei extracelulare
7. Alături de joncțiunile de adezivitate în bandă formează complexul joncțional apical
8. Separă două medii fluide
9. Formează bariera hematoencefalică
10. Formează sinapsele chimice
234. Din structura moleculară a joncțiunilor strânse fac parte:
1. Cadherinele βγ
2. Simplekina
3. Perlecanul
4. Catenina αβγ
5. Sindecanul I
6. ZO-1 și ZO-2
7. Cingulina
8. Ocludina
 9. Proteinele MAGUK
10. Conexina
235. Despre selectine NU este adevărat:
1. Cele de tip L , E și P
2. Sunt glicoproteine intrinnseci
3. Mediază interacțiunea leucocitelor circulante cu peretele vascular
4. Sunt glicolipide intracitoplasmatice
5. Mediază interacțiunea integrină-laminină
6. Sunt molecule de adezivitate
7. Sunt receptorii specifici ai colagenului
8. Au rol important în procesele inflamatorii
9. Mediază interacțiunea integrină-fibronectină-colagen
10. Sunt glicolipide matriceale
236. Cadherinele:
1. Fixează fibronectina la nivelul matricei extracelulare
2. Asigură adezivitatea celulei la matricea extracelulară
3. Asigură adezivitatea homofilică în toate țesuturile
4. Sunt implicate în recunoașterea intercelulară
5. Au acțiune Ca2+ dependentă
6. Fixează laminina la nivel citoplasmatic
7. Sunt proteine citoscheletale
8. Sunt glicoproteine transmembranare
9. Sunt galactocerebrozide Ca2+ independente
10. Mențin arhitectonica tisulară
237. Bariera hematoencefalică permite trecerea:
1. Alcoolului din sânge în LCR
2. Alcolului din LCR în sânge
3. Drogurilor din sânge în LCR
4. Drogurilor din LCR în sînge
5. Glucozei din sânge în LCR
6. Glucozei din LCR în sânge
7. CO2 din sânge în LCR
8. CO2 din LCR în sânge
9. Etanolului din sânge în LCR
10. Etanolului din LCR în sânge
238. Joncțiunile GAP:
1. Intervin în organogeneză
2. Se găsesc în glandele salivare
3. Sunt formate din subunități proteice de conexină
4. Facilitează comunicarea metabolică intercelulară
5. Mediază comunicarea glicocalix-matrice extracelulară
6. Se găsesc în sinapsele electrice
7. Sunt formate din 6 plăci citoplasmatice
8. Facilitează comunicarea celulă-matrice extracelulară
9. Formează o barieră pentalamelară la nivel apical
10. Sunt alcătuite din câte 6 creste glicolipidice
239. Membrana bazală este formată din:
1. Perlecan
2. Keratină
3. Colagen de tip IV
4. Laminină
5. Cingulină
6. Conexină
7. Heparan sulfat
8. Colagen tip I
9. Fibronectină
10. Entactină
240. Fibronectina:
1. Direcționează migrarea celulară la embrionii de vertebrate
2. Are drept receptor un membru al familiei integrinelor
3. Prezintă demeniu de legare pentru colagen
4. Are formă fibrilară sau de rețea
5. Intervine în aderarea celulelor la matrice
6. Asigură transportul paracelular la nivel apical
7. Este receptorul specific al conexinei
8. Este o meleculă citoplasmatică, perinucleară
9. Este o moleculă a adezivității
10. Protejează glicocalixul de acțiuea enzimatică sau acidă
241. Printre componentele matricei extracelulare se numără:
1. Sindecan I
2. Heparina
3. Kinezina
4. Ezrina
5. Plakoglobina
6. Keratan sulfatul
 7. Acidul hialuronic
8. Radixina
9. Betaglicanul
10. Conexonul
242. Printre caracteristicile colagenului NU se numără:
1. Reprezintă suportul proteic al glicocalixului
2. Este resonsabil de integritatea țesuturilor osoase
3. Se poate plia formând o rețea proteică
4. Este receptorul specific al fibronectinei
5. Are lanțuri scurte formate din glucoză și galactoză
6. Este sintetizat de celulele neuronale
7. Are aspect de cruce asimetrică
8. Prezintă ca secvență peptidică de bază: arginină-glicină-aspartat (RDG)
9. Are formă fibrilară
10. Conține hidroxilizină și hidroxiprolină
243. Laminina:
1. Poate lega colagenul IV
2. Are formă de cruce asimetrică
3. Delimitează complexul joncțional intercelular lateral
4. Este una dintre cele mai abundente protein găsite în țesuturile animale
5. Este specifică citoscheletului perinuclear
6. Este sintetizată în timpul dezvoltării embrionare
7. Prezintă domenii funcționale pentru legarea colagenului VII
8. Are domenii de legare pentru entactină
9. Prezintă domenii funcționale pentru legarea la heparan-sulfat
10. Este receptorul acidului hialuronic
244. Matricea extracelulară:
1. Formează teaca de mielină, alături de entactină
2. Confer elasticitatea țesuturilor și organelor
3. Reprezintăsuportul flexibil al membrane bazale
4. Este sintetizată de colagen
5. Are rol metabolic
6. Protejează celulele de acțiunea agenților patogeni
7. Intervine în adezivitatea celulară
8. Este formată din lamina lucida și lamina densa
9. Influențează dezvoltarea celulară în evoluția embrio-fetală
10. Acoperă polul apical al celulelor epiteliale
245. Membrana bazală:
1. Nu intervine în diferențierea celulară
2. Are o compoziție variabilăde la un țesut la altul
3. Este sintetizată de laminină,o moleculă a adezivității
4. Influențează metabolismul celular
5. Ghidează migrarea celulelor embrionare
6. Reprezintă suportul flexibil al glicocalixului
7. Intervine în regenerarea tisulară după lezare
8. Facilitează comunicarea intercelulară prin intermediul spectrinei
9. Funcționează ca o barieră selectivă la nivelul glomerulului renal
10. Delimitează complexul joncțional latero-apical
246. Printre funcțiile metabolice ale învelișului nuclear se enumeră:
1. Glicolizarea lipidelor și proteinelor
2. Sinteza fosfolipidelor
3. Elongarea lanțurilor de acizi grași
4. Transferul ARNt în citoplasmă
5. Pregătirea mitozei
6. Sinteza ARNr
7. Transferul ARNm în citoplasmă
8. Stocarea informației genetice
9. Sinteza colesterolului
10. Detoxifierea celulară
247. Structura biochimică a fibrei cromatiniene curprinde:
1. Proteine bazice – 2%
2. Macromolecule de ARN-5 %
3. Proteine bazice – 40%
4. Lipide
5. Macromolecule de ARN-15 %
6. Macromolecule de ADN -30%
7. Ioni – 50%
8. Proteine acide -25 %
9. Proteine acide -0,5 %
10. Macromolecule de ADN -70%
248. Printre rolurile nucleolilor se enumără:
1. Sinteza lipidelor
2. Liza ADN
3. Participă la procese de transcripție (???)
4. Pregătirea mitozei
 5. Transferul ARNm în citoplasmă
6. Stocarea informației genetice
7. Sinteza ARNr
8. Sinteza fosfolipidelor
9. Eliberare a ionilor de Ca2+
10. Transferul ARNt în citoplasmă
249. Principalele elemente biochimice care compun nucleolul sunt:
1. ADN nucleolar
2. Proteine nucleolare
3. KMnO4
4. REN
5. RER
6. Mitocondriile
7. Zn
8. ARN nucleolar
9. Ca
10. Na
250. Despre porii nucleari se poate afirma că:
1. Prezintă câte o subunitate sferică denumită inelară
2. Prelungiri fibrilare denumite coș al porului
3. Prezintă o simetrie octogonală
4. Ribozomii participă la sinteza lipidelor
5. Prezintă subunități luminale
6. Prezintă complexul porului nuclear
7. Sunt în număr de 50
8. Sunt asimetrici
9. Participă la transportul intercelular de glucide
10. Au rol important în mitoză
251. Despre cromatină se poate afirma că:
1. Este vizibilă în microscopia fotonică
2. Nu este vizibilă în microscopia electronică
3. Cromatina dispersată formează eucromatina
4. Cromatina dispersată formează heterocromatina
5. Nu are aspect uniform
6. Cromatina condensată formează heterocromatina
7. În microscopia electronică apare sub formă de fibrile
8. Nu este vizibilă în microscopia fotonică
9. În microscopia fotonică apare sub formă de fibrile
10. Cromatina dispersată formează heterocromatina
252. Structura moleculară a membranei nucleare cuprinde:
1. Proteine bazice – 2%
2. Enzime
3. Ioni – 50%
4. Fosfolipide
5. Macromolecule de ADN -70%
6. Receptori pentru hormonii steroizi
7. Adenilat ciclaza
8. Ca2+
9. Proteine acide -0,5 %
10. Macromolecule de ARN-15 %
253. Despre nucleoli este ADEVĂRAT că:
1. Are rol în sinteza ARNr
2. Nu prezintă membrană proprie
3. Ocupă poziții fixe în nucleu
4. Se găsesc în celulele eucariote, în interfază
5. Sunt prezenți în mitoză
6. Prezintă dimensiuni între 1-2 nm
7. Au contur regulat
8. Ocupă poziții prestabilite în celulă
9. Are rol în transferul ARNm și ARNt în citoplasmă
10. Are rol în pregătirea mitozei
254. Referitor la cromatina nucleară, NU este adevărat:
1. Eucromatina activă formează corpusculul Barr
2. Heterocromatina facultativă conține gene structurale inactive
3. Heterocromatina constitutivă este condensată în interfază
4. În timpul diviziunii celulare este reprezentată de cromatină
5. Heterocromatina facultativă se poate transforma în eucromatină
6. In interfază este reprezentată cromozomi
7. Are un aspect uniform
8. Nu are un aspect uniform
9. Eucromatina permisivă poate participa la procese de transcripție
10. Eucromatina permisivă formează corpusculul Barr
255. Alegeți afirmația corectă:
1. Porii nucleari aigură transportul dintre nucleu și nucleol
2. Membrana nucleară externă se continuă cu membrana RER
 3. Spațiul intermembranar se continuă cu lumenul RER
4. Membrana nucleară externă nu prezintă ribozomi atașati
5. Spațiul intermembranar se continuă cu lumenul Aparatului Golgi
6. Membrana nucleară internă prezintă ribozomi atașati
7. Membrana nucleară internă nu prezintă ribozomi atașati
8. Membrana nucleară externă prezintă ribozomi atașati
9. Membrana nucleară externă se continuă cu membrana REN
10. Porii nucleari asigură transportul dintre nucleu și citoplasmă
256. Inițierea sintezei proteice este condiționată de:
1. Codonul start AUG
2. RF2
3. RF1
4. Codonul start UAG
5. Capăt 5` ARNm
6. Secvența Kozak
7. eIF1
8. Codonul start UAA
9. eIF4
10. EF-G
257. Despre etapa presintetică a proteinelor NU este fals:
1. Implică legarea ARNt la aminoacid
2. Are loc în 2 pași
3. Implică activarea aminoacizilor
4. Are drept rezultat formarea ARNm
5. Se definitivează cu activarea ARNr
6. Se realizează în citoplasmă
7. Este catalizată de ARSs (aminoacil-ARNt sintetaze)
8. Are drept rezultat activarea ARNm
9. Începe în subunitatea mare ribozomală
10. Se realizează în nucleu
258. Sinteza proteinelor este inhibată de:
1. Puromicină
2. Nistatină
3. Cloramfenicol
4. Amfotericină B
5. Gramicidină
6. Streptomicină
7. Ricin
8. Filipină
9. Valinomicină
10. Ciclohexamidă
259. ARSs (Ainoacil-ARNt sintetazele):
1. Catalizează activarea presintetică a aminoacizilor
2. Recunosc și scindează catena sens a ADN-ului
3. Cele de clasă I transferă aminoacil la hidroxilul 2` al adenozinei
4. Catalizează asamblarea citoplasmatică a ribozomilor
5. Cele de clasă II transferă aminoacil la hidroxilul 3` al adenozinei
6. Cele de clasă II transferă aminoacidul la hidroxilul 2` al adenozinei
7. Catalizează legarea ARNt la aminoacid
8. Catalizează legarea ribozomului la ARNm și ARNt
9. Recunosc un anumit aminoacid dar și ARNt corespunzător
10. Cele de clasă I transferă aminoacidul la hidroxilul 3` al adenozinei
260. Elongarea lanțurilor polipeptidice este condiționată de:
1. Intervenția factorilor EFTu și EFTs
2. Hidroliza GTP-ului
3. Acțiunea complexului EFTu-GTP
4. Hidroliza AMP-ului
5. Acțiunea factorilor eIF2 -eIF5
6. Acțiunea complexului eIF1 și eIF4 -ATP
7. Pozițioanrea corectă a codonului UAA la extremitatea 5`
8. Poziționarea corectă a unui AA-ARNt în locul A
9. Formarea complexului AA-ARNm
10. Acțiunea factorului EF-G
261. Spre deosebire de subunitatea mare ribozomală, subunitatea mică:
1. Conține 33 de proteine diferite
2. Prezintă un coeficient de sedimentare de 40S
3. Conține 45 de proteine diferite
4. Conține 3 molecule ARNr: 28S; 5,8S și 5S
5. Este formată din cap și corp
6. Conține o moleculă de ARNr 18S
7. Este formată din cap și bază
8. Este formată din protuberanță centrală, tulpină și creastă
9. Prezintă coeficient de sedimentare 60S
10. Este formată dintr-o protuberanță centrală și 2 laterale
262. Coeficientul de sedimentare a subunităților ribozomale este:
 1. Același la eucariote și procariote
2. 30S pentru subunitatea mică, la eucariote
3. 50S pentru subunitatea mare, la procariote
4. 40S pentru subunitatea mică, la procariote
5. 30S pentru subunitatea mică, la procariote
6. 40S pentru subunitatea mică, la eucariote
7. 60S pentru subunitatea mare, la eucariote
8. Diferit la eucariote și procariote
9. 60S pentru subunitatea mare, la procariote
10. 50S pentru subunitatea mare, la eucariote
263. Ribozomii:
1. Se formează în prezența ionilor de Ca2+ și Mg2+
2. Sunt corpusculii lui Palad
3. Se formează în nucleu prin autoasamblare și autoreplicare
4. Are 2 subunități: mare și mică
5. Se formează independent de Ca2+ și Mg2+
6. Se formează în citoplasmă prin autoasamblare
7. Nu pot fi observați în microscopia fotonică
8. Sunt corpusculii Pacinii
9. Au două subunități: medială și laterală
10. Se formează dependent de ADN și ADP
264. Poliribozomii:
1. Pot transla simultan mai multe regiuni ale ARNm
2. Pentru sinteza globinei utilizează 4-6 ribozomi
3. Sunt formați din 10-100 ribozomi și o moleculă de ARNm
4. Sunt polilizozomi
5. Pot trasncrie doar o moleculă proteică mare
6. Sunt polizomi
7. Pentru sinteza colagenului utilizează 4-6 ribozomi
8. Pentru sinteza colagenului prezintă aproximativ 100 ribozomi
9. Sunt formați din 100-1000 ribozomi și o moleculă de ARNr
10. Pentru sinteza globinei utilizează aproximativ 100 ribozomi
265. Referitor la structura moleculară a ribozomilor, NU este adevărat:
1. Prezintă ARNt cu rol în transcripție
2. Prezintă ARNr cu rol în recunoașterea ribozom-ARNm-ARNt
3. Conțin proteine bazice bogate în arginină și lizină
4. Conține 40 de tipuri de hidrolaze acide
5. Prezintă ARNr cu rol în asamblarea proteinelor ribozomale
6. Conțin două tipuri de oxidaze
7. Conțin ioni de Mg2+
8. Conțin proteine acide bogate în lizină
9. Prezintă ARNt cu rol în transportul nucleului
10. Conțin ioni de Ca2+
266. Inițierea lanțului polipeptidic NU implică:
1. Fixarea factorilor RF1 sau RF2
2. Cuplarea subunității mari ribozomale, cu intervenția eIF1 și eIF5
3. Eliberarea locului P și ocuparea locului A
4. Găsirea și ocuparea capului 5`
5. Deplasarea ribozomului și fixarea la extremitatea 3`
6. Legarea eIF2 la Met-ARNtiMet
7. Poziționarea corectă a Met-ARNtiMet la AUG
8. Intervenția factorilor de elongare EFTu, EFTs și EF-G
9. Ocuparea locului P de ARNt deacilat
10. Fixarea subunității mici ribozomale
267. Despre ribozomi, NU se poate afirma:
1. Sunt organite celulare veziculare
2. Sunt formați din 2 vezicule: mare și mică
3. Sunt organite celulare nemembranare
4. Realizează sinteza ARNm
5. Prezintă 2 fețe: cis și trans
6. Sunt specializați în transcripția proteinelor
7. Sunt specializați în sinteaza proteinelor
8. Sunt formați din 2 subunități: mare și mică
9. Sunt corpusculii lui Palade
10. Permit fixarea ARNm
268. ARNt:
1. Are aspect liniar
2. Se formează prin copierea codului genetic din ADP
3. Reprezintă ”cărămida” proteinelor
4. Actționează ca moleculă-adaptor în translocarea secvențelor nucleotidice
5. Conține secvențe anticodon
6. Conține secvențele codon necesare activării aminoacizilor în nucleu
7. Reprezintă transportorul aminoacizilor
8. Poate traduce informația deținută de ARNm
9. Induce terminalizarea sintezei proteice
 10. Activează aminoacizii la nivel citoplasmatic
269. Menținerea informației genetice se realizează prin procese de tip:
1. Sinteza ARN-ului
2. Sintaza ATP-ului
3. Recombinarea ribozomilor
4. Sinteza proteinelor
5. Replicarea ADN-ului
6. Repararea ADN-ului
7. Replicarea ADP-ului
8. Eliminarea ADN-ului
9. Recombinarea genică
10. Sinteza glicerolipidelor
270. Despre ARNm, NU se poate afirma:
1. Reprezintă copia unor secențe de pe ARNr
2. Conține planul sintezei proteice
3. Este sintetizat în mitocondrii
4. Este rezultatul transcripției
5. Este rezultatul rearanjării ribozomale la nivel citoplasmatic
6. Conține anticodoni complementari secvențelor de pe ARNr
7. Este o moleculă monocatenară
8. Are formă de treflă bicatenară
9. Reprezintă copia unor secvențe de pe ADN
10. Este sitetizat în nucleu
271. Degenerarea codului genetic se poate explica astfel:
1. Un ARNt poate cupla mai mulți codoni diferiți
2. Codul genetic prezintă mai multe cuvinte-cod pentru aproape fiecare aminoacid
3. Majoritatea aminoacizilor sunt reprezentați de mai mult de un codon
4. Fiecare proteină este codificată de o genă
5. Pentru fiecare codon există un anticodon complementar
6. Doi aminoacizi sunt reprezentați de un singur codon
7. Un aminoacid poate fi activat de un ARNt
8. Există mai mulți ARNt specifici pentru același aminoacid
9. Informația cuprinsă în ARNm se bazează pe codul genetic cuprins în ADN
10. Citirea informației conținută de ARNm este realizată de ARNt
272. Despre codoni, NU se poate afirma:
1. Conține 3 nucleotide
2. UAG este codon start
3. UAA este codon stop
4. UGA este codon start
5. UAA este codon start
6. AUG este codon stop
7. UGA este un codon stop
8. Conține doar 2 nucleotide
9. UAG este codon stop
10. AUG este codon start
273. Toxina difterică:
1. Inactivează factoruleEF2
2. Inhibă sinteza proteinelor
3. Acționează asupra factorului de elongare eEF2
4. Acționează asupra factorului de inițiere eIF2
5. Amplifică sinteza proteinelor
6. Catalizează GDP-ribozilarea unei histidine
7. Inactivează factorul eIF2
8. Catalizează ADP-ribozilarea unei histidine
9. Catalizează GDP-ribozilarea unei diftamide
10. Catalizează ADP-ribozilarea unei diftamide
274. Tetraciclinele:
1. Sunt antibiotice
2. Blochează locul A
3. Previn cuplarea aminoacid-ARNr
4. Previn cuplarea AA-ARNr
5. Previn cuplarea aminoacid-ARNt
6. Inhibă sinteza proteinelor
7. Blochează locul E
8. Previn cuplarea AA-ARNt
9. Stimulează sinteza proteinelor
10. Sunt endotoxine virale
275. Secvența KOZAK:
1. Localizată la capătul 5` al ARNm
2. Eficientizează inițierea sintezei proteice
3. Conține codonul UAA
4. Conține codon stop
5. Este localizată la extremitatea 3`
6. Este o secvență anticodon de pe ARNt
7. Conține codonul AUG
 8. Conține codonul start
9. Este sinteza pentru inițierea sintezei
10. Este o secvență codon de pe ARNt
276. În timpul procesului de sinteză a proteinelor, factorii de inițiere au următoarele roluri:
1. eIF2 fixează la capătul 5`secvența KOZAK
2. eIF4 verifică dacă ARNm este monocatenar
3. eIF4 verifică dacă ARNr este bicatenar
4. eIF1 și eIF5 fixează subunitatea ribozomală 60S
5. eIF3 este esențial în găsirea AUG
6. eIF4 verifică dacă 3` este pregătit pentru a localiza AUG
7. eIF2 prezintă activitate GTP-azică
8. eIF4 este esențial în fixarea secvenței-semnal SRP
9. eIF1 și eIF5 fixează subunitatea ribozomală 30S
10. eIF4 verifică dacă 5` este pregătit pentru a localiza AUG
277. Activarea presinaptică a aminoacizilor:
1. Se realizează în citoplasmă
2. Implică legarea ARNt la aminoacid
3. Se realizează în nucleu
4. Permite formarea complexului aminoacil-ARNt (AA-ARNt)
5. Este dependentă de hidroliza GDP-ului
6. Este catalizată de 20 enzime ARSs
7. Permite formarea complexului aminoacil -ARNm-ARNt
8. Este dependentă de hidroliza ATP-ului
9. Implică legarea ARNt la ARNm
10. Este catalizată de 30 SRP
278. În etapa de terminalizare NU se realizează:
1. Met-ARNtiMet ocupă locul P în ribozom
2. Poziționarea corectă a unui AA-ARNt în locul A al ribozomului
3. Încheierea sintezei proteice
4. ARNm întâlnește un codon UAG
5. Lanțul peptidic de pe locul P se cuplează cu AA de pe locul A
6. ARNm întâlnește un codon UAA
7. Fixarea factorilor RF1 sau RF2
8. ARNt ajunge în locul E
9. Hidroliza legăturii lanțului peptidic cu ultimul ARNt
10. Se formează complexul de inițiere
279. Printre costurile energetice ale sintezei proteice se numără:
1. 2 grupări fosfat pentru formarea fiecărui complex aminoacid-ARNt
2. 2 grupări fosfat pentru activarea fiecărui aminoacid
3. 2 grupări fosfat pentru formarea fiecărui complex aminoacid-ARNm
4. 2 grupări fosfat pentru formarea fiecărui complex aminoacid-ARNr
5. 1 GTP suplimentar pentru fiecare activare incorectă a unui aminoacid
6. 1 GTP pentru translocare
7. 2 ATP pentru primul pas de elongare
8. 1ATP suplimentar pentru transcripția fiecărui ribozom
9. 1 GTP pentru primul pas de elongare
10. 2 ATP pentru translocare
280. Despre sinteza proteinelor, NU este fals:
1. Reprezintă ținta principală pentru unele antibiotice
2. Este diferită la celulele procariote și la cele eucariote
3. Implică aceleași mecanisme, atât la procariote cât și la eucariote
4. Este stimulată de streptomicină
5. Se realizează în nucleul procariotelor
6. Este oprită de puromicină
7. Este amplificată de puromicină
8. Constituie principala țintă a unor toxine
9. Debutează în subunitatea mare ribozomală
10. Este inhibată de streptomicină
281. Despre caracteristicile morfologice ale primei etape a apoptozei putem afirma că:
1. Desmozomii sunt distruși
2. Lizozomii cresc in volum
3. Celula devine alungită
4. Mitocondriile nu prezintă modificări în această etapa
5. Are loc condensarea cromatinei
6. Reticulul endoplasmatic si lizozomii nu prezintă modificări
7. Mitocondriile se balonizează
8. In microscsopia electronică de baleaj se observă bule citoplasmatice care deformează membrana celulară
9. Celula are un aspect rotunjit
10. Desmozomii sunt menținuți intacți
282. A doua etapă a apoptozei se caracterizează prin următoarele modificări morfologice:
1. Membrana nucleară are un aspect crenelat
2. Scade volumul celular
3. Distrucția celulara nu are drept consecință reacții de fibroză
4. Distrucția celulara nu produce reacții inflamatorii
5. Corpii apoptotici sunt degradati
 6. Apar leziuni vitale ale plasmalemei
7. In microscsopia electronică de baleaj se observă bule citoplasmatice care deformează membrana celulară
8. Crește densitatea celulară
9. Macrofagele distrug resturile citoplasmatice si nucleare
10. Fragmentarea nucleară si citoplasmatică
283. Despre caracteristicile morfologice a celei de a treia etape a apoptozei putem afirma că:
1. Apar leziuni vitale ale plasmalemei
2. Corpii apoptotici sunt degradati
3. In microscsopia electronică de baleaj se observă bule citoplasmatice care deformează membrana celulară
4. Desmozomii sunt menținuți intacți
5. Macrofagele distrug resturile citoplasmatice si nucleare
6. Lizozomii cresc in volum
7. Mitocondriile se balonizează
8. Celula devine alungită
9. Distrucția celulara nu are drept consecință reacții de fibroză
10. Distrucția celulara nu produce reacții inflamatorii
284. Următoarele modificări nucleare au loc in cadrul apoptozei:
1. Cromozomii se vor cliva fiecare în câte 2 cromatide
2. Se dezorganizează organizatorii nucleari
3. Are loc o remaniere profundă a nucleului
4. Proteinele matricei nucleare părăsesc nucleul
5. Are loc condensarea cromatinei cu spiralizarea cromozomilor
6. Are loc fragmentarea regulată a ADN-ului
7. Are loc dedublarea centrozomului patern
8. Se dedublează centrozomul matern
9. Fragmentarea ADN ar fi realizată de o endonuclează activă la ph neutru
10. Apariția inelului de cromatina condensată care inconjură aproape complet nucleul
285. Următoarele modificări citoplasmatice au loc in cadrul apoptozei:
1. In microscsopia electronică de baleaj se observă bule citoplasmatice care deformează membrana celulară
2. Fragmentarea corpilor apoptotici are lor fără initierea unui proces inflamator
3. Apariția corpilor apoptotici
4. Are loc deversarea în citoplasmă a conținutului lizozomal
5. Are loc dezorganizarea reticulului endoplasmic si a lizozomilor
6. Are loc depolimerizarea fibrelor fusului de diviziune
7. Are loc aglomerarea organitelor în primele faze ale apoptozei
8. Se observă balonizarea mitocondriilor
9. ADN mitocondrial este nemodificat in prima etapa a apoptozei
10. Se observă creșterea în volum a lizozomilor
286. La nivel membranar au loc următoarele modificări în cadrul evoluției procesului apoptotic:
1. Membrana celulară se menține intactă pe parcursul etapelor de derulare a procesului de apoptoză
2. In microscsopia electronică de baleaj se observă bule citoplasmatice care deformează membrana celulară
3. Are loc creșterea numărului de aquaporine la nivelul membranei plasmatice a celulelor intrate în apoptoză
4. Are loc creșterea numărului pompelor de tip V la nivelul membranei plasmatice a celulelor intrate în apoptoză
5. Prezența sfingomielinei în monostratul extern reprezintă un semn precoce al intrării celulei în apoptoză
6. Recunoașterea celulelor apoptotice de către macrofage s-ar datora pierderii de acid sialic de nivelul
glicolipidelor membranare
7. Prezența fosfatidilcolinei în monostratul extern reprezintă un semn precoce al intrării celulei în apoptoză
8. Degradarea membranară se produce abia în ultima etapă a apoptozei odată cu degradarea corpilor apoptotici
9. Are loc creșterea numărului jonctiunilor de comunicare la nivelul membranei plasmatice a celulelor intrate în
apoptoză
10. Expunerea în monostratul extern al fosfatidil serinei
287. Comparând procesul apoptotic cu cel de necroză constatăm următoarele diferențe:
1. In necroză liza celulară si nucleară determină inițierea procesului inflamator
2. Procesului apoptotic se poate extinde rapid la celulele vecine
3. Spre deosebire de apoptoză,în cazul necrozei se evidențiază instalarea rapidă a alterarilor morfo-funcționale
ale aparatelor de sinteză și energetic
4. In cadrul procesului apoptotic se produce creșterea volumuluii celular
5. In cadrul procesului apoptotic mitocondriile eliberează citocromul C- element proapoptotic
6. In cadrul necrozei are loc distrugerea plasmalemei
7. In cadrul procesului apoptotic lizozomii sunt degradați primii
8. In cadrul necrozei are loc balonizarea mitocondriilor
9. In cadrul necrozei are loc creșterea volumului celular
10. In cadrul procesului apoptotic reticulul endoplasmic este dezorganizat în prima etapă
288. Comparând procesul apoptotic cu cel de necroză constatăm următoarele diferențe:
1. In cadrul procesului apoptotic se produce scăderea volumului celular
2. In cadrul apoptozei are loc creșterea volumului celular
3. Spre deosebire de necroză,în cazul apoptozei se evidențiază instalarea rapidă a alterarilor morfo-funcționale
ale aparatelor de sinteză și energetic
4. In cadrul procesului apoptotic reticulul endoplasmic este intact
5. In apoptoză liza celulară si nucleară determină inițierea procesului inflamator
6. In cadrul procesului apoptotic lizozomii sunt intacți
7. In cadrul apoptozei are loc distrugerea plasmalemei
8. In cadrul procesului apoptotic mitocondriile eliberează citocromul C- element proapoptotic
9. Procesului apoptotic poate afecta o singură celulă
10. In cadrul apoptozei are loc balonizarea mitocondriilor
 289. Despre necroză putem afirma că:
1. In necroză liza celulară si nucleară determină inițierea procesului inflamator
2. Este frecvent prezentă în timus, corticosuprarenală, prostată, ovar
3. In cadrul necrozei are loc creșterea volumului celular
4. In cadrul necrozei are loc balonizarea mitocondriilor
5. Moartea neuronală implica intervenția procesului de necroză
6. In cadrul necrozei are loc distrugerea plasmalemei
7. În procesul de fuziune a proceselor palatine este utilizat ca mecanism și necroza
8. Necroza este prezentă în condiții fiziologice în ficat, intestin, glanda mamară, ovar
9. In cadrul necrozei are loc distrugerea lizozomilor
10. În procesul necrotic celula este implicată activ, spre deosebire de apoptoză care este un proces pasiv
290. Următoarele afirmații despre apoptoză sunt adevărate:
1. In cadrul apoptozei are loc distrugerea plasmalemei
2. Moartea neuronală implica intervenția procesului de apoptoză
3. Apoptoza este prezentă în timus, corticosuprarenală, prostată, ovar
4. In cadrul apoptozei are loc creșterea volumului celular
5. In cadrul apoptozei are loc distrugerea lizozomilor
6. În procesul apoptotic celula este implicată activ, spre deosebire de necroză care este un proces pasiv
7. Apoptoza este prezentă în condiții fiziologice în ficat, intestin, glanda mamară, ovar
8. În procesul de fuziune a proceselor palatine este utilizat ca mecanism și apoptoza
9. In apoptoză liza celulară si nucleară determină inițierea procesului inflamator
10. In cadrul apoptozei are loc balonizarea mitocondriilor
291. Următoarele afirmații despre apoptoză sunt adevărate:
1. Poate apare în condiții fiziologice în cursul dezvoltării embrionare
2. Poate apare în condiții fiziologice în cursul dezvoltării sistemului imun ( limfocite T mature intră în apoptoză)
3. Procesul natural prin care o celulă intră într-o succesiune de etape care au ca rezultat moartea celulară
(programată).
4. Poate apare în condiții fiziologice cum ar fi involuția unor țesuturi dependente de hormoni (menstra,
menopauza)
5. Spre deosebire de necroză,în cazul apoptozei se evidențiază instalarea rapidă a alterarilor morfo-funcționale
ale aparatelor de sinteză și energetic
6. Prezența fosfatidilcolinei în monostratul extern reprezintă un semn precoce al intrării celulei în apoptoză
7. Are loc creșterea numărului pompelor de tip V la nivelul membranei plasmatice a celulelor intrate în apoptoză
8. Poate apare în condiții fiziologice cum ar fi involuția glandei mamare dupa oprirea lactației
9. In apoptoză liza celulară si nucleară determină inițierea procesului inflamator
10. Are loc creșterea numărului de aquaporine la nivelul membranei plasmatice a celulelor intrate în apoptoză
292. În mecanismele de reglare aprocesului apoptotic intervin:
1. Proteinele Bad inhibă eliberarea citocromului c
2. Proteinele Bcl-2 inhibă apoptoza
3. PKA are rol inhibitor al apoptozei
4. Proteinele IAP inhibă apoptoza prinlegarea la procaspaze , împiedicând agregarea și activarea lor
5. PKC are rol stimulator al apoptozei
6. Familia de proteine Bcl-2
7. Proteinele Bad stimulează eliberarea citocromului c
8. Proteinele Bcl-2 stimulează apoptoza
9. Familia de proteine IAP
10. Proteinele IAP stimulează apoptoza prin activarea procaspazelor
293. În mecanismele de reglare aprocesului apoptotic intervin:
1. Scăderea concentrației de AMPc este însoțită de fragmentarea ADN
2. Scaderea concentrației de AMPc determină creșterea concentrației intracelulare de Ca
3. Proteinele Bad inhibă eliberarea citocromului c
4. Cresterea concentrației de AMPc determină creșterea concentrației intracelulare de Ca
5. Cresterea concentrației de AMPc stimulează fragmentarea ADN
6. PKC are rol inhibitor al apoptozei
7. Proteinele IAP stimulează apoptoza prin activarea procaspazelor
8. Proteinele Bcl-2 stimulează apoptoza
9. PKA are rol stimulator al apoptozei
10. În macrofagele în apoptoză este evidențiată o creștere a IP3
294. Despre căile de activare ale apoptozei putem afirma:
1. Inițierea are loc prin activarea procaspazelor la nivel de complex Golgi
2. Caspazele sunt proteaze cu zona activă cisteina și clivează proteinele țintă la nivelul acidului aspartic
3. Caspazele sunt sintetizate in stare inactivă- procaspaze
4. Inițierea procesului apoptotic prezintă specificitate celulară
5. Caspazele sunt proteaze care clivează proteinele la nivelul reziduurilor de tiroxină
6. Caspazele au și proprietatea de a iniția activarea în cascadă a altor procaspaze din vecinătate
7. Elementul esențial al derulării procesului apoptotic este reprezentat de caspaze
8. Caspazele sunt activate individual prin mecanisme specifice
9. Mecanismele de activare sunt similare în toate celulele
10. Inițierea are loc prin activarea procaspazelor la nivel de reticul endoplasmic
295. Calea intrinsecă de activare a apoptozei presupune:
1. La nivel mitocondrial se eliberează citocromul c
2. Inițierea are loc prin activarea procaspazelor la nivel lizozomal
3. Apaf-1 activate se vor cupla intracitoplasmatic la procaspaza-9
4. Initierea are loc de la nivel mitocondrial
5. Cuplarea Apaf-1 la procaspaza 9 permite activarea ei si a altor procaspaze vecine si astfel se initiază cascada
 de activare a apoptozei
6. La nivel mitocondrial se eliberează procaspazele
7. Inițierea are loc prin activarea procaspazelor la nivelul peroxizomilor
8. Citocromul c se va cupla intracitoplasmatic cu o proteina adaptoare specifică Apaf-1 si o va activa
9. Inițierea are loc prin activarea procaspazelor la nivelul reticulului endoplasmic
10. Procaspazele sunt endocitate și activate intracitoplasmatic
296. Calea extrinsecă de activare a apoptozei presupune:
1. Procaspazele pătrund intracelular prin endocitoza mediata de receptori
2. Proteine adaptoare specifice activate de receptorii Fas vor angrena si activa procaspazele învecinate
3. Ligandul Fas se va cupla cu receptorii Fas (receptorii morții) exprimați la nivelul celulei țintă si ii va activa
4. Receptorilor morții activați intracelular vor activa proteine adaptoare specifice
5. Procaspazele pătrund intracelular prin transcitoză
6. Activarea caspazelor initiatore intracelular vor activa si alte caspaze, activitatea proteolitică crescând
exponențial
7. Ligandul Fas patrunde intracelular prin caveole
8. Receptorilor morții activați intracelular vor produce dezorganizarea mitocondrială și privarea celulei de ATP
9. Ligandul Fas patrunde intracelular prin caveole, având receptorul prezent intranuclear, si va
influența procesul de transcripție
10. La nivelul limfocitului T killer se exprima o proteina numită ligandul Fas
297. Despre implicarea ionului de Ca în reglarea apoptozei putem afirma:
1. Antagoniștii canalelor de Ca (nifedipin) accelerează apoptoza
2. Antagoniștii canalelor de Ca (nifedipin) întărzie apoptoza
3. Activarea proteazelor nucleare sunt dependente de concentrația calciului
4. O creștere a concentrației intracelulară a Ca inhibă activitatea proteazelor nucleare
5. O creștere a concentrației intracelulară a Ca are rol inhibitor in procesul de transcripție a genelor care
codifica receptorii Fas
6. Verapamilul (antagonist al canalelor de Ca) accelerează procesul de apoptoză
7. Verapamilul (antagonist al canalelor de Ca) întârzie procesul de apoptoză
8. O creștere a concentrației intracelulară a Ca are rol inhibitor in procesul de transcripție a genelor care
codifica procaspazele
9. Este implicat si in procesele de transcripție a genelor care codifica receptorii Fas
10. Este un factor care stimulează activitatea endonucleazelor
298. Inductori sau inhibitori ai procesului de apoptoză pot fi:
1. Glucocorticoizii pot provoca apoptoza în limfocitele T in vitro
2. Factorii de crestere hematopoietici produc apoptoza celulelor hematopoietice
3. TNFα provoacă in vitro apoptoza hepatocitelor
4. Monoxidul de azot poate provoca apoptoza la nivelul neuronilor
5. Hormonul gonatotrop hipofizar este un inductor al apoptozei la nivelul ovarului
6. TNFα inhibă in vitro apoptoza hepatocitelor
7. Factorul de crestere TGFβ1 poate provoca apoptoza in hepatocite
8. Factorul de crestere TGFβ1 poate inhiba apoptoza în hepatocite
9. Hormonul gonatotrop hipofizar este un inhibitor al apoptozei la nivelul ovarului
10. Factorul de crestere TGFβ1 inhibă apoptoza in eozinofile
299. Inductori si inhibitori ai procesului de apoptoză pot fi:
1. Glucocorticoizii pot provoca apoptoza în celulele limfocitare maligne
2. Creșterea testosteronului conduce la apoptoză pe linia spermatică
3. Factorul de crestere TGFβ1 poate provoca apoptoza in eozinofile
4. Factorul de crestere TGFβ1 poate provoca apoptoza în hepatocite
5. Un grad redus de hipoxie poate iniția apoptoza
6. Hipertermia inhiba apoptoza
7. Monoxidul de azot poate provoca apoptoza la nivelul macrofagelor
8. Hipoxia severă inițiază apoptoza
9. Factorul de crestere TGFβ1 inhibă apoptoza în eozinofile
10. Hormonul gonatotrop hipofizar este un inhibitor al apoptozei la nivelul ovarului
300. Despre factorii care pot iniția sau înhiba procesul de apoptoză putem afirma:
1. Glucocorticoizii pot inhiba apoptoza în celulele limfocitare maligne
2. Hormonul gonatotrop hipofizar este un inhibitor al apoptozei la nivelul ovarului
3. Scăderea testosteronului conduce la apoptoză pe linia spermatică
4. Factorul de crestere TGFβ1 poate provoca apoptoza în hepatocite
5. Factorul de crestere TGFβ1 poate provoca apoptoza in celulele prostatei
6. TNFα inhibă in vitro apoptoza hepatocitelor
7. Factorul de creștere TGFβ1 inhibă apoptoza în eozinofile
8. TNFα provoacă in vitro apoptoza hepatocitelor
9. Monoxidul de azot poate inhiba apoptoza la nivelul neuronilor
10. Factorii de creștere hematopoietici inhibă apoptoza celulelor hematopoietice