Sunteți pe pagina 1din 1

LATINA DIN JURUL MEU

Proaspăt venită de la o seară poetică la Librăria din Centru cu Nichita. În timpul


recitalului Oxana mi-a spus că pentru ea există doar un singur Nichita... și e
Stănescu (apropo de onomastică), dar de data asta ne-am întâlnit cu alt nume, la fel
de valoros. Cu subânțeles ori fără, la asemenea evenimente două din trei cuvinte,
de facto, sunt rostite chiar în latină. La un moment dat scriitorul care era și fruntea
recitalului, a sugerat să vină și cei din sală să-și citească poemele ad-hoc, așa a
spus și m-am bucurat să aud, pentru că știam ce aveam de făcut când mă duc
acasă. E interesant să prinzi replicile din mers și să te gândești după aia sub ce
lumină le-ai puutea poziționa ca să iasă în evidență. Pe la sfârșit de seară mi-am
dat seama că Nichita avea un timbru foarte frumos, iar în timp ce citea, puteai să
închizi ochii și doar să asculți, cuvintele intrau singure în urechi... în timp ce Emil
a spus la microfon „răsună poetul în sui generis!” și am aplaudat. Când am ieșit și
m-am îndreptat spre stație, am trecut pe lângă Terra Nova, e adevărat că aduce un
stil nou de haine, însă așa cum cărțile de consum au prioritate, hainele de proastă
calitate, ieftine, dar cu un stil Nova, capătă și ele prioritatea respectivă. Nu mi-a
trebuit mult să ajung de la poeticitate la îmbrăcăminte. Fiecare este sensibil în felul
său, haina – omul, apropo de cuvântul ,,sensibil” care vine de la latinescul
„sensibillis”. Astăzi se vorbește urbi et orbi despre vulnerabilitatea umană și cum
se poate ocroti aceasta, probabil de asta au ales oamenii să scrie, ca să se apere. Mi
se pare curios acest subiect. Mai ales, am discutat la un atelier de scriere despre
cutare autori și titluri de cărți și am ajuns la concluzia că atunci când strângi
material pentru a-ți publica o carte, este foarte important ce origine au cuvintele
care alcătuiesc titlul, iar dacă acestea sunt de origine latină și pe bună știință,
înseamnă că n-ai făcut degeaba la universitate cursuri de Romanistică, Lingvistică
sau nu degeaba ai studiat tot la universitate Lingua Latina.

S-ar putea să vă placă și