SENZORI ŞI TRADUCTOARE

Senzor = dispozitiv care sesizează un anumit fenomen (variaţia unui parametru într-un
fenomen).
Traductor = dispozitiv (sistem tehnic) care stabileşte o corespondenţă între valorile unei
mărimi specifice sistemului şi valorile unei mărimi de altă natură, specifice altui sistem
(utilizat în tehnică, electricitate şi telecomunicaţii).

Electronica si tehnica de calcul oferă cele mai mari posibilităţi de valorificare a informaţiilor
primite sub forma electrica (precizie, sensibilitate, consum mic de putere, viteza mare de
răspuns, prelucrare operaţionala a mai multor semnale, stocare etc).
Mărimile de măsurat au o natură foarte diferită (suntă mărimi termice, mecanice, radiaţii etc.).
Rezultă necesitatea unificării semnalelor purtătoare de informaţii şi alegerea mărimilor
electrice pentru acest scop.
Elementele care realizează convertirea unei mărimi de intrare neelectrice într-o mărime de
ieșire de natura electrica (tensiune, curent, sarcina electrica, rezistenta) se numesc
traductoare.

Clasificarea traductoarelor
Se poate face după următoarele criterii:
1. După forma semnalului electric obţinut, traductoarele se pot grupa în:
• traductoare analogice, la care semnalul produs depinde continuu de mărimea de
intrare:
• traductoare numerice, la care semnalul de ieșire variază discontinuu, după un anumit
cod (operaţie de codificare).
2. După modul de transformări efectuate si modul de interconectare, traductoarele se
împart în:
• traductoare directe care realizează o singura transformare;
• traductoare complexe care înglobează mai multe tipuri de traductoare directe si
uneori chiar elemente de aparate.
3. După domeniul de utilizare, traductoarele având denumirea mărimii măsurate pot fi:
pe presiune, de debit, de temperatura, de umiditate, de deplasare etc.
4. După natura mărimii de ieșire, traductoarele electrice directe se împart:
• traductoare pasive, la care ca mărime de ieșire este rezistenta, inductanta sau
capacitatea si care necesita o sursa de energie auxiliara;
• traductoare generatoare la care ca marime de iesire este o t.e.m. termoelectrica,
piezoelectrica, fotoelectrica, electrochimica sau de inductie.

Caracteristici şi performanţe
Caracteristicile funcţionale ale traductoarelor reflectă (în esenţă) modul în care se realizează
relaţia de dependenţă intrare-ieșire (I-E).
Performanţele traductoarelor sunt indicatori care permit aprecierea măsurii în care
caracteristicile reale corespund cu cele ideale și condiţiile necesare pentru o bună concordanţă
între acestea.
Caracteristicile și performanţele de regim staţionar se referă la situaţia în care mărimile de
intrare și de ieșire din traductor nu variază, adică parametrii purtători de informaţie specifici
celor două mărimi sunt invarianţi.
Caracteristica statică a traductorului este reprezentată prin relaţia intrare – ieșire (I-E):
y = f(x)
în care y și x îndeplinesc cerinţele unei măsurări statice.
Relaţia poate fi exprimată analitic sau poate fi dată grafic printr-o curbă trasată pe baza
perechilor de valori (x , y).
Caracteristica y = f(x) redă dependenţa I-E sub forma ideală deoarece, în realitate, în timpul
funcţionării traductorului, simultan cu mărimea de măsurat x, se exercită atât efectele
mărimilor perturbatoare externe ξ1, ξ2, ξ3, ..., ξn cât și a celor interne ν1, ν2, ν3, ..., νr care
determină modificări nedorite ale caracteristicii statice ideale.
În afara acestor perturbaţii (nedorite), asupra traductorului intervin și mărimile de reglaj,
notate prin C1,C2, C3, ..., Cq . Aceste reglaje servesc la obţinerea unor caracteristici adecvate
domeniului de variaţie al mărimii de măsurat în condiţii reale de funcţionare a traductorului.
"inând seama de toate mărimile care pot condiţiona funcţionarea traductorului, acesta se poate
reprezenta printr-o schemă funcţională restrânsă, ilustrată în figura 1.1.
Reglajele C1, C2, C3, ..., Cq nu provoacă provoacă modificări nedorite ale caracteristicii
statice ideale și sunt necesare pentru:
- alegerea domeniului de măsurare;
- prescrierea sensibilităţii traductorului,
- calibrarea internă și reglarea zeroului.

Fig.1.1
Mărimile perturbatoare externe ξ1 , ξ2 , ξ3 , …, ξn cele mai importante sunt de natura unor
factori de mediu: presiunea, umiditatea, temperatura , câmpuri electrice sau magnetice etc.
Aceste perturbaţii (nedorite) pot acţiona atât asupra mărimii de măsurat, cât și asupra
elementelor constructive ale traductorului.
Mărimile perturbatoare interne se datorează zgomotelor generate de rezistoare, de
semiconductoare, frecări în lagăre, îmbătrânirea materialelor care-și schimbă proprietăţile,
variaţii ale parametrilor surselor de alimentare etc. Datorită mărimilor perturbatoare,
traductorul va funcţiona după o relaţie de dependenţă (I-E) reală, descrisă de funcţia:
y = f (x, ξ1, ξ2, ξ3, ..., ξn , ν1, ν2, ν3, ..., νr )
Erorile sunt generate de variaţiile mărimilor perturbatoare și nu de valorile lor absolute, care
dacă ar rămâne constante ar putea fi luate în considerare ca atare.
Din relaţia de mai sus rezultă (prin derivare) sensibilităţile:
- Utilă (derivata după x)
- Parazite (derivate după celelalte mărimi – perturbatoare).
Cu cât sensibilitatea utilă va fi mai mare, iar sensibilităţile parazite vor fi mai mici, cu atât
caracteristica reală a traductorului va fi mai apropiată de cea ideală.
Dacă sensibilităţile parazite au valori ridicate se impune introducerea unor dispozitive de
compensare automată.
Prin concepţie (proiectare) și construcţie, traductoarele se realizează astfel încât mărimile
perturbatoare să determine efecte minime si deci să se poată considera valabilă caracteristică
statică ideală y = f(x), în limitele unei erori tolerate.

Exemple de caracteristici statice pentru traductoare:

y = k (x − x0 ) + y0 - caracteristica statică unidirecţională

y=kx - caracteristica proporţională liniară bidirecţională

 - caracteristica proporţională liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate și saturaţie

- caracteristica proporţională liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate, saturaţie și

histerezis

Pentru traductoarele cu ieșiri numerice caracteristica statică este cvasiliniară:

Prin unirea punctelor corespunzătoare valorilor medii ale nivelelor de cuantificare se obţine o
dreaptă (reprezentată printr-o linie discontinuă) ce reprezintă caracteristica statică a
traductorului numeric.
Exceptând discontinuităţile datorate operaţiei de cuantificare, această caracteristică se
consideră liniară. Estimarea mărimii de ieșire a traductorului (YN) este cu atât mai precisă, cu
cât intervalul de cuantificare Δx este mai mic.

Caracteristicile statice sunt determinate de legile fizice pe care se bazează funcţionarea

elementelor componente din structura traductorului. Aceste caracteristici se deduc prin calcul
sau experimental. Raportate la un domeniu larg de variaţie a mărimii de intrare,
caracteristicile statice se obţin neliniare.
Datorită avantajelor pe care le au caracteristicile liniare se procedează fie la limitarea
funcţionării traductorului pe anumite zone ale caracteristicii (unde neliniaritatea este redusă),
fie se liniarizează pe porţiuni caracteristica cu ajutorul unor dispozitive special introduse în
structura traductorului. Astfel, caracteristicile statice liniare constituie o aproximare a
caracteristicilor reale neliniare, aproximare acceptabilă pentru condiţiile de utilizare a
traductorului.
O măsură a aproximării o reprezintă abaterea de la liniaritate sau eroarea de neliniaritate.
Alt tip de eroare, care poate fi estimată pe caracteristicile statice este eroarea de histerezis.
Eroarea de histerezis este dată de diferenţa dintre cele două niveluri ale semnalului de ieșire
(y).

Domeniul de măsurare se situează pe caracteristica statică în zona în care aceasta este

liniară. Domeniul de măsurare se exprimă prin intervalul [xmin…xmax] în cadrul căruia
traductorul permite efectuarea corectă a măsurării.
Valorile limită minime atât pentru intrarea xmin, cât și pentru ieșirea ymin pot fi zero sau
diferite de zero, de aceeași polaritate sau de polaritate opusă limitei maxime.

Sensibilitatea (S)
Sensibilitatea traductorului se definește în raport cu mărimea de intrare, neglijând
sensibilităţile parazite introduse de mărimile perturbatoare. Pentru variaţii mici Δx și Δy
sensibilitatea se definește prin raportul dintre variaţia ieșirii și variaţia intrării. În cazul unei
caracteristici statice liniare sensibilitatea este reprezentată de coeficientul unghiular al dreptei.
S = dy/dx = Δy/Δx = k = tgα
Sau:

Rezultă că sensibilitatea este constantă pentru întregul domeniu de măsurare. În cazul unor
caracteristici statice neliniare se pot defini numai valori locale ale sensibilităţii.

Rezoluţia
Sunt traductoare care au caracteristici statice ce nu sunt perfect netede. Ca urmare, la variaţii
continue ale mărimii de intrare (x) în domeniul de măsurare, semnalul de ieșire (y) se
modifică prin salturi având valori bine precizate (deoarece are variaţii discrete).
Intervalul maxim de variaţie al mărimii de intrare necesar pentru a determina apariţia unui salt
la semnalul de ieșire, se numește rezoluţie.
Rezoluţia este utilizată, mai ales, la traductoare cu semnale de ieșire numerice, a căror
caracteristică statică este dată printr-o succesiune de trepte.

Pragul de sensibilitate
Cea mai mică variaţie a mărimii de intrare care poate determina o variaţie sesizabilă
(măsurabilă) a semnalului de ieșire, se numește prag de sensibilitate.
Pragul de sensibilitate este important, întrucât condiţionează variaţiile minime la intrare care
pot fi măsurate prin intermediul semnalului de ieșire.
Factorii care determină pragul de sensibilitate sunt fluctuaţiile datorate perturbaţiilor interne și
externe: zgomotul în circuitele electrice, frecările statice și jocurile în angrenaje pentru
dispozitive mecanice. Calitatea traductoarelor este cu atât mai bună cu cât sensibilitatea S este
mai mare, iar rezoluţia și pragul de sensibilitate sunt mai reduse.

Precizia (eroare de măsurare)

Scopul fundamental al oricărei măsurări, acela de a determinarea și exprima numeric valoarea
mărimii de măsurat, poate fi realizat numai cu un anumit grad de incertitudine. Oricât de
perfecţionate ar fi metodele și aparatele utilizate și oricât de atent ar fi controlat procesul de
măsurare, rezultatul măsurării va fi întotdeauna diferit de valoarea reală sau adevărată.
Eroarea de măsurare reprezintă diferenţa dintre rezultatul măsurării și valoarea reală. Este
evident că, din punct de vedere calitativ măsurările sunt cu atât mai bune cu cât erorile
respective sunt mai mici.

La traductoarele cu ieșiri numerice, datorită faptului că adaptorul conţine un convertor analog-

numeric, apare o eroare inerentă de metodă, numită eroare de cuantificare, egală cu 1/2 din
intervalul de cuantificare Δx, adică 1/2 din bitul cel mai puţin semnificativ. Reducerea acestor
erori la valori acceptabile se face prin micșorarea lui Δx.

Caracteristici și performanţe în regim dinamic

Regimul dinamic al unui traductor corespunde funcţionării acestuia în situaţia în care
mărimea de măsurat (x) și implicit semnalul de ieșire (y) variază în timp. Variaţiile mărimii
de intrare nu pot fi urmărite instantaneu la ieșire, datorită inerţiilor care pot fi de natură:
mecanică, electromagnetică, termică etc.