Untitled

Isabel Briggs Myers, Peter B.
Myers
Oameni si vocații
înțelegerea tipurilor
de personalitate
Traducere din engleză de

Nicoleta Dascălii
TRei
Cuprins
11 Prefață
18 Prefață la ediția originală
20 Cuvânt-înainte al editorului american
26 Nota editorului american
27 Partea I. Teorie
29 Capitolul 1. O explicație sistematică
pentru diferențele de personalitate
50 Capitolul 2. Aplicații extinse ale teoriei lui Jung
63 Partea a Il-a. Efectele preferințelor asupra personalității

65 Capitolul 3. Tabele de tipuri pentru comparație și
descoperire
92 Capitolul 4. Efectul preferinței EI
97 Capitolul 5. Efectul preferinței SN
106 Capitolul 6. Efectul preferinței TF
112 Capitolul 7. Efectul preferinței JP
121 Capitolul 8. Comparație între formele extravertite și cele
introvertite ale proceselor
126 Capitolul 9. Descrierea celor șaisprezece tipuri
Oameni și vocații ■ Cuprins

10 173 Partea a IlI-a. Implicațiile practice ale tipului psihologic
175 Capitolul 10. Utilizarea contrariilor
187 Capitolul 11. Tipul psihologic și căsătoria
199 Capitolul 12. Tipul psihologic și învățarea timpurie
212 Capitolul 13. Stiluri de învățare
226 Capitolul 14. Tipul psihologic și profesia
251 Partea a IV-a. Dinamica dezvoltării tipului psihologic

253 Capitolul Tipul psihologic și sarcina de a deveni adult
15.
261 Capitolul Buna dezvoltare a tipului psihologic
16.
272 Capitolul Obstacole în calea dezvoltării tipului psihologic
17.
277 Capitolul Motivația în procesul de dezvoltare a tipului
18.
psihologic la copii
284 Capitolul 19. Continuarea drumului din locul unde
sunteți acum
302 Note de final

305 Referințe
309 Despre IsabelBriggs Myers
316 Tabelul complet al tipurilor
ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Prefață
I
Aceasta este o carte de familie. Indiferent dacă familia voas

tră este formata din rude de sânge, prieteni apropiați sau colegi
de muncă, ideile și conceptele prezentate aici vă pot ajuta să vă
înțelegeți pe voi înșivă și reacțiile pe care le aveți în procesul vie
ții de zi cu zi și să înțelegeți și apreciați reacțiile celor din jurul
vostru care, înzestrați fiind cu daruri diferite de ale voastre, par
să vadă lucrurile din perspective total diferite.
Dacă ati fost vreodată mirați de modurile variate si, adeseori,
uluitor de diferite, în care oamenii importanți pentru voi, sau
doar oamenii care vă înconjoară, par să privească lucrurile sau
să reacționeze în anumite situații, această carte vi se va părea
interesantă. Dacă nu reușiți să înțelegeți sau să comunicați cu o
persoană la care țineți — părinte, copil, coleg de muncă, altcine
va — poate că ideile din această carte sunt exact ceea ce căutați.
Autoarea — Isabel Briggs Myers — a fost mama mea. După
ce a luptat cu cancerul timp de douăzeci de ani, ne-a părăsit la
82 de ani, exact înainte de publicarea primei ediții a acestei cărți.
Scopul ei era să îi ajute pe oameni să fie fericiți și eficienți, indi
ferent de ce aleg să facă, iar înverșunarea cu care și-a dorit asta
i-a dat puterea de a lupta cu boala până când a terminat cartea.
Faptul că, din 1980 și până acum, peste 100 000 de persoane au
Oameni și vocații ■ Prefață

12 citit Oameni și vocații, care se vinde, de la an la an, într-un număr
din ce în ce mai mare de exemplare, este un omagiu adus per
spicacității ei.
Cartea ei prezintă, într-un limbaj pe înțelesul tuturor, idei
le referitoare la tipurile de personalitate ale faimosului psiho
log elvețian Cari Gustav Jung, așa cum se aplică ele la oamenii
obișnuiți, cu probleme obișnuite. Această carte a ajutat mii de
oameni să recunoască modurile diferite în care fiecare dintre
noi acționează și reacționează și să înțeleagă lumea prin relațiile
pe care le avem cu ceilalți. Darul ei a fost să reușească să anule
ze părerea veche, dar atât de frecvent întâlnită, conform căreia
fiecare dintre noi prezintă, într-un fel sau altul, o deviere de la
„persoana normală" ideală. Ea a înlocuit această părere cu recu
noașterea faptului că ne-am născut, fiecare, înzestrați cu daruri
diferite, cu „tipare" unice ale modurilor în care preferăm să ne
folosim mințile, valorile și sentimentele în viața de zi cu zi. Jung
a împărțit activitățile pe care le facem zilnic în două categorii de
activități mentale simple: integrarea (sau conștientizarea) infor
mațiilor noi (pe care a numit-o percepție); și decizia sau tragerea
unei concluzii cu privire la aceste informații (activitate căreia nu
i-a dat un nume).
Jung și-a elaborat teoria tipurilor psihologice acum mai bine
de 70 de ani, dar, în clinică, el avea de-a face în general cu paci-
enți care prezentau probleme psihologice grave și se lovea în
primul rând de dezvoltarea ratată sau dezechilibrată a tipului
pe care îl descoperea la persoanele incompetente, nefericite sau
care aveau nevoie de psihoterapie. Jung nu era foarte interesat
de aspectele pe care le prezentau diferitele tipuri psihologice
în rândul oamenilor obisnuiti, sănătoși. Mai mult decât atât, el
scria în germană, pentru un public specializat, format doar din

psihologi. Chiar și ediția în limba engleză a Tipurilor psihNQg&M-1^.
ce este greu de citit. Prin urmare, nu este de mirare că teoria
tipurilor de personalitate a lui Jung a stârnit puțin entuziasm în
rândul oamenilor obișnuiți interesați de personalitatea umană.
Pe de altă parte, Isabel Myers, care nu urmase studii de psi
hologie, și-a dedicat în întregime a doua parte a vieții interpretă
rii și adaptării teoriei lui Jung, pentru a-i ajuta pe oamenii obiș
nuiți, sănătoși, normali, să înțeleagă că este perfect normal să fie
indivizi unici, adeseori destul de diferiți de cei din jurul lor, și că
multe, dacă nu cea mai mare parte, dintre diferențele, probleme
le și neînțelegerile pe care le pot trăi în relațiile cu ceilalți pot fi
explicate prin modalitățile perfect normale, dar diferite, în care
oamenii integrează și procesează informațiile.
Premisa de la care pleacă această carte este că fiecare din
tre noi avem un set de daruri, un set de instrumente psihice pe
care ne-am obișnuit să le folosim și cu care căutăm să acționăm
în viata de zi cu zi. Deși toti
9 9 9
avem acces la aceleași9
instrumente
de bază din „cutia cu scule" psihologice, fiecare dintre noi are
un instrument preferat (sau mai multe), care i se pare mai ușor
de folosit și pe care îl folosește regulat pentru îndeplinirea unei
sarcini anume. Această sumă unică de preferințe ne conturează
personalitatea, distingând-o de a celorlalți și ne face să semănăm
sau să fim diferiți de aceștia.
O problemă des întâlnită, motiv de stres pentru mulți dintre
noi, este faptul că, uneori, suntem incapabili să comunicăm altei
persoane la care ținem ceva care pentru noi este clar și foarte
personal — nu reușim să comunicăm, astfel încât această per
soană să fie de acord cu noi, sau măcar să înțeleagă importanța
a ceea ce povestim. Ne putem simți răniți și respinși de faptul
că problema noastră nu este recunoscută ca atare, sau putem fi
1995364
14 uimiți că persoana în cauză nu reușește să aprecieze logica pozi
ției noastre. In Oameni și vocații, Isabel Myers ne oferă explicații
ușor de recunoscut, pentru multiplele utilizări ale instrumen
telor personalității noastre și ne indică drumul către modurile
constructive de folosire a diferențelor dintre oameni.
Poate ar fi bine să vă spun povestea scrierii acestei cărți, pen
tru a vă da o imagine despre ceea ce urmează să citiți. Isabel
Myers și mama ei, Katharine Cook Briggs, erau interesate cam
de 16 ani de teoria lui Jung când, din cauza izbucnirii celui de-al
Doilea Război Mondial, mulți bărbați au plecat din industrie
pentru a lucra în servicii, iar locul lor a fost luat de femei, care
au renunțat la activitățile lor obișnuite. Având în vedere că, pen
tru majoritatea femeilor, industria grea era un teritoriu complet
nou și destul de ciudat, mama și bunica mea s-au gândit că o
bună cunoaștere a preferințelor personale — din punct de vede
re al teoriei jungiene a tipurilor — ar fi de folos în identificarea
acelui loc de muncă în care cineva fără experiență s-ar simți bine
și ar fi eficient. Au căutat fără succes un test sau un indicator al
preferințelor personale din perspectivă jungiană și, în cele din
urmă, au decis să inventeze propriul lor test. Rezultatul a fost
inventarul personalității numit Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs
(Indicator sau MBTI®). Și, cum niciuna dintre ele nu era psiholog
sau psihometrician, au trebuit să pornească de la zero.
Cât timp au lucrat singure la înțelegerea și corelarea propri
ilor observații, nu au avut nicio problemă, dar când, în 1943, au
creat primul set de întrebări ce urma să devină MBTI, ele s-au
lovit de opoziția cu două tăișuri a comunității academice. In pri
mul rând, niciuna dintre ele nu era psiholog, niciuna nu avea
studii superioare, de fapt, niciun fel de studii de psihologie, sta
tistică sau producerea testelor. In al doilea rând, comunitatea

academică (și chiar și cercetătorii și analiștii jungieni) nu prea 15
folosea teoria lui Jung cu privire la tipurile psihologice și, prin

urmare, nu aveau ce face cu un chestionar autoadministrat, al
cărui scop era identificarea tipului jungian, inventat de două
femei care „în mod evident nu aveau pregătirea necesară“. în
realitate, Isabel Myers nu era chiar atât de lipsită de formare
în acest domeniu. E adevărat, nu urmase studii universitare
în disciplinele sus-menționate, dar avea o minte sclipitoare și,
mai mult de un an, își făcuse ucenicia pe lângă un specialist
recunoscut în tehnicile și instrumentele de care avea ea nevoie.
Este vorba despre Edward N. Hay, care ocupa atunci poziția de
director de personal într-o bancă importantă din Philadelphia.
De la el, Isabel Myers a învățat tot ce îi trebuia despre construi
rea testelor, despre notare, validare și Statistică.
Fără să fie demoralizată de lipsa de interes sau de opoziția
comunității psihologice, Isabel Myers s-a concentrat pe dezvol
tarea Indicatorului, strângând date, cizelând întrebări, aplicând
testele acceptate pentru a le valida, pentru a verifica dacă sunt
fiabile, replicabile și semnificative din punct de vedere statis
tic. Puțin câte puțin, s-a contaminat de entuziasmul și încân
tarea majorității celor cărora le administra testul și le explica
Indicatorul; ea a numit reacția lor reacția „aha" — exprimarea
încântării pe care o simțea cineva când recunoștea un aspect al
propriei personalități identificate de Indicator. Una dintre cele
mai mari plăceri pe care le trăia atunci când dădea feedback după
calcularea Indicatorului unei persoane era reacția uluită pe care
o întâlnea uneori: „Ce bine e să descopăr că e OK să fiu eu\"
Cincizeci de ani mai târziu, un număr surprinzător de mare
de persoane au auzit de MBTI sau chiar și l-au aplicat (peste
două milioane și jumătate de oameni l-au făcut în 1994) și un

16 număr de concepte jungiene au intrat în vocabularul nostru
curent. De exemplu, extraversia este în general înțeleasă drept
extragerea energiei din activități externe, iar introversia drept
extragerea energiei din activități interne. Un exemplu potrivit
ar fi: după muncă, preferați să ieșiți și să socializați sau să vă
relaxați singuri? Pentru mulți extraverți, „o petrecere ratată"
este „una la care nu reușești să mergi". Pentru mulți introverți,
este „petrecerea la care ai participat".
Utilizat la origine în consilierea individuală, Indicatorul este
acum aplicat pe scară largă în team building, dezvoltare organi-
zațională, managementul afacerilor, educație, formare, consilie
rea carierei. A fost tradus cu succes în franceză și spaniolă, iar
traducerile în circa douăsprezece alte limbi sunt în curs de vali
dare. înțelegerea tipului propriei personalități a adus o schim
bare bine-venită în viețile oamenilor, într-o gamă foarte largă
de situații. De la publicarea primei ediții a acestei cărți, au exis
tat dovezi copleșitoare cu privire la măsura în care le este utilă
oamenilor în aproape toate aspectele vieții personale și profe
sionale. Si această utilitate a fost bine documentată si dovedită.
5 5
Am convingerea personală că mare parte din durerea

non-fizică și din stresul lumii contemporane este rezultatul
neînțelegerilor dintre oameni în general bine intenționați și
nu este provocată de dezacorduri ireparabile. Dacă așa stau
lucrurile, putem crește vizibil calitatea vieții de zi cu zi a fiecă
ruia dintre noi dacă ne înțelegem pe noi înșine mai bine, dacă
înțelegem cum ne strângem și procesăm informațiile, cum ajun
gem la concluzii și decizii, cum le comunicăm celorlalți gându
rile și dorințele. Un nivel crescut de cooperare și armonie poate
fi atins dacă învățăm să înțelegem și să apreciem modurile în
care ceilalți sunt diferiți de noi și dacă găsim căi de a comunica

cu ceilalți, pe care aceștia să le înțeleagă și să le găsească ușor 17
de folosit.
Cari Jung a scris despre arhetipuri — acele simboluri, mituri
și concepte ce par înnăscute și împărtășite de membrii unei civi
lizații, fiind transcendente și nedepinzând de cuvinte pentru a
fi comunicate și recunoscute. Diferite culturi pot avea diferite
arhetipuri, dar conceptele sunt universale. Dacă tipul de perso
nalitate este un astfel de concept și dacă este universal, indife
rent de cultură, religie sau mediu, înseamnă că avem de-a face
cu o adevărată provocare! Ne putem imagina chiar că „reacția
aha", avută în momentul în care recunoaștem ceva despre noi
înșine sau recunoaștem motivul diferenței dintre noi și altcine
va se poate extinde la o familie internațională, dincolo de gra
nițe politice și economice, pentru a aduce înțelegerea, respectul
și acceptarea diferențelor dintre oamenii de diferite nații, rase,
culturi și convingeri. Cu puțină vreme înainte să moară, Isabel
Myers și-a exprimat cea mai fierbinte dorință: ca multă vreme
după ce ea nu va mai fi, scrierile ei să continue să ajute oame
nii să-și recunoască talentele și să se bucure de ele. Cred că ar fi
încântată de faptul că, cincisprezece ani mai târziu, lucrările ei
sunt atât de apreciate.
Peter Briggs Myers

Washington, D.C.
Martie 1995

Prefață la ediția originală
Această carte este scrisă pe baza convingerii că multe pro

bleme ar putea fi depășite cu mai mult succes dacă ar fi aborda
te din perspectiva teoriei tipurilor psihologice a lui C.G. Jung.
Prima traducere în limba engleză a cărții Tipuri psihologice a
fost publicată în 1932, la Harcourt Brace. Mama mea, Katharine
C. Briggs, a introdus cartea în familie și în viețile noastre. Am
așteptat amândouă mult timp ca cineva să inventeze un instru
ment care să indice nu doar preferințele personale pentru extra-
versie sau introversie, ci și tipul preferat de percepție și de luare
a deciziilor. In vara lui 1942, am decis să facem noi însene asta,
începând de atunci, Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs a produs o
gamă largă de informații despre semnificațiile practice ale tipu
lui de personalitate.
Cu toate acestea, implicațiile teoriei trec dincolo de statistici
și pot fi exprimate doar în termeni umani. Cartea de față prezin
tă o descriere informală a tipurilor psihologice și a consecințelor
acestora, așa cum ne-au apărut nouă de-a lungul anilor. Sper ca
părinții, profesorii, studenții, consilierii, clinicienii, preoții — și
toți ceilalți care au legătură cu realizarea potențialului uman —
să găsească în această carte o explicație rațională pentru multe
dintre diferențele de personalitate pe care le întâlnesc în activi
tatea profesională sau în viața lor privată.

A fost nevoie de trei generații pentru a scrie această carte: 19
înțelegerea profundă adusă de intuiția introvertită a mamei
mele (IIAL) cu privire la sensul tipului; convingerea mea (IIAP)
de introvertă cu privire la importanța aplicațiilor practice ale
tipului; combinația extraordinară a fiului meu Peter (EIAP) de
perspectivă extravertă, intuiție, darul exprimării, simțul priori
tăților — fără care aceste pagini poate nu ar fi fost terminate
niciodată.
Isabel Briggs Myers

Februarie 1980
Oameni și vocații ■ Prefață la ediția originală

Cuvânt-înainte
al editorului american
Oameni și vocații este o carte despre personalitatea umană —

bogăția și diversitatea ei, rolul pe care îl joacă în influențarea
carierei, a căsniciei, a însusi sensului vieții. A fost scrisă de o
femeie pentru care observarea, studiul și măsurarea personali
tății au fost pasiuni mistuitoare timp de mai bine de un secol.
Cadrul conceptual după care Isabel Myers și-a organizat
observațiile sensibile și optimiste este tipologia lui Cari Jung,
ușor modificată și elaborată de Myers și mama ei, Katharine C.
Briggs. Odată înțeleasă, teoria lui Jung oferă o structură minu
nată pentru înțelegerea atât a asemănărilor, cât și a diferențelor
dintre ființele umane.
Deoarece chestionarul psihometric numit Indicatorul de Tipuri
Myers-Briggs este, probabil, cea mai simplă și mai fiabilă metodă
de determinare a tipului jungian căruia îi aparține o persoană,
această carte este și despre MBTI. Multe dintre explicațiile des
pre rolul pe care îl joacă personalitatea în influențarea comporta
mentului uman au avut la bază cercetări realizate cu Indicatorul
de Tipuri și ele sunt prezentate în aceste pagini.
Povestea din spatele creării Indicatorului de Tipuri este în
mod sigur unică în istoria psihologiei. Este biografia unei ființe

umane extraordinare, sau poate chiar o saga a unei întregi fami- 21
Iii. Este instructivă pentru că demonstrează într-un mod atât de
clar impactul părinților asupra copiilor și este o sursă de inspi
rație pentru că arată, încă o dată, cât de multe poate reuși să facă
ființa umană chiar luptându-se cu obstacole greu de depășit.
Povestea începe în 1886, cu căsătoria dintre două persoa
ne înzestrate cu capacități ieșite din comun: Katharine Cook și
Lyman Briggs.
Katharine, o intelectuală pasionată de lectură și o observa
toare tăcută, a fost intrigată de asemănările și diferențele din
personalitatea umană în vremea Primului Război Mondial. A
început să își creeze propria tipologie, în mare parte prin studiul
biografiei, iar mai apoi a descoperit că Jung inventase un sistem
similar, pe care ea l-a acceptat imediat și a început să îl explo
reze și dezvolte. Lyman era un om de știință multilateral, într-o
vreme când știința americană era încă în fașă, și a devenit o figu
ră dominantă a primei jumătăți a secolului XX, fiind cel care a
impus știința drept o forță esențială în mediile guvernamentale.
Ocupând funcția de director al Biroului Național de Standarde,
Lyman a jucat un rol în dezvoltarea aviației moderne și a energi
ei atomice, dar și în explorarea stratosferei și a Antarcticii. Deși
a primit numeroase distincții și a intrat în istoria Michigan State
University (pe care a absolvit-o) prin înființarea Lyman Briggs
College, dr. Briggs a rămas o persoană extrem de modestă, sme
rită și plină de compasiune.
Soții Briggs au avut un singur copil, pe Isabel, pe care au
educat-o acasă, cu excepția a doi ani, când au trimis-o la o școa
lă de stat. Isabel Briggs a intrat la Swarthmore College la 16 ani
și a absolvit în 1919, pe primul loc din grupa ei. în primul an de
studii s-a căsătorit cu Clarence Myers. Până la izbucnirea celui
Oameni și vocații ■ Cuvânt-înainte al editorului american

22 de-al Doilea Război Mondial, a fost doar mamă și gospodină,
deși a găsit timp și pentru publicarea a două romane polițiste,
ambele încununate de succes și unul chiar câștigător al unui pre
miu, surclasând o poveste de Erle Stanley Gardner.
Suferințele și tragediile războiului au stârnit dorința lui
Myers de a face ceva care să ajute oamenii să se înțeleagă între ei
și să evite conflictele distructive. Isabel fusese pătrunsă de admi
rația pe care mama ei o purta tipologiei jungiene, prin urmare
s-a hotărât să găsească o metodă prin care teoria să poată avea
aplicații practice. Așa s-a născut ideea unui „indicator al tipu
lui". Fără o educație formală în psihologie sau statistică, fără
sponsorizări din partea universităților sau granturi pentru cer
cetare, Myers a început activitatea minuțioasă de a crea un lot
de itemi care să capteze atitudinile, sentimentele, percepțiile și
comportamentele diferitelor tipuri psihologice, așa cum fuseseră
acestea înțelese de ea și mama ei. Propriii copii, adolescenți, și
colegii de clasă ai acestora au fost primii cobai, dar toți cei căro
ra Myers le determina tipul erau invitați să vină cu idei sau să
își dea cu părerea cu privire la itemi.
Myers era o cititoare înrăită, așa că a început să bată bibliote
cile pentru a învăța singură ceea ce avea nevoie să știe în dome
niul statisticii și al psihometricii. A devenit asistenta lui Edward
N. Hay, care, mai târziu, a fondat una dintre primele firme de
consultanță din Statele Unite. A convins nenumărați directori de
școli din vestul Pennsylvaniei să îi permită să testeze elevii. Și a
petrecut multe seri stabilind punctaje pentru întrebări și clasifi
când datele.
în primii zece ani de activitate, Myers a primit foarte puțin
sprijin exterior, cu excepția celui oferit de membrii familiei. Prin

tatăl ei, l-a întâlnit pe decanul unei universități de medicină, 23
care i-a permis să testeze studenții. Myers a folosit această per
misiune mai mulți ani, până când a reușit să strângă rezultate
MBTI pentru mai bine de 5 000 de studenți la medicină și 10 000
de asistente medicale.
Reacția psihologiei oficiale la eforturile lui Myers a fost
neprietenoasă, chiar ostilă. în primul rând, măsurarea persona
lității era considerată de mulți psihologi un demers suspect. Mai
mult, tipologiile nu se bucurau de o reputație bună în rândul
acelora, puțini, care erau interesați de teoria și măsurarea per
sonalității. Scalele de evaluare a trăsăturilor și factorilor erau
obiectul cercetării, iar faptul că Myers nu se bucura de sprijin
din partea profesioniștilor din domeniu nu a ajutat la acceptarea
MBTI. Nu există nicio dovadă că Myers ar fi fost câtuși de puțin
intimidată de sceptici sau de critici. în anii 1950 și 1960, ea a
continuat să alerge după directori de școli și decani de facultăți,
pentru a obține acordul lor privind aplicarea MBTI.
Munca lui Myers a atras atenția favorabilă a câtorva experți
în evaluare. Henry Chauncey, „ gândi torul" de la Educațional
Testing Service, a fost atât de impresionat de Indicatorul de Tip,
încât îi propune lui Myers să fie de acord ca ETS să distribuie
testul pentru activități de cercetare. Nu toată lumea de la ETS
împărtășea entuziasmul lui Chauncey și, cu excepția publică
rii unui manual în 1962, MBTI nu s-a dezvoltat în mod vizi
bil sub patronajul ETS. Donald T. MacKinnon, distinsul direc
tor al Institute of Personality Assessment and Research de la
University of California, a adăugat Indicatorul la testele utiliza
te pentru evaluarea persoanelor creative și a publicat rezultate
care veneau în sprijinul acestuia. Profesorul Harold Grant, de la

24 Universitatea de Stat din Michigan și Universitatea Auburn și
dr. Mary McCaulley de la Universitatea din Florida au utilizat
MBTI în numeroase cercetări.
în 1975, publicarea MBTI a fost transferată la Consulting
Psychologists Press (Tipografia psihologilor consultanți), iar
Centre for Applications of Pyschological Type (Centrul de apli
care a tipurilor psihologice) a fost organizat ca un departament
și laborator de cercetare pentru Indicator. Mai aproape de zile
le noastre, a apărut o publicație dedicată cercetării și s-a înfiin
țat o asociație de utilizatori ai MBTI. O astfel de acceptare, pe
scară largă, ar fi convins mulți cercetători trecuți de 75 de ani să
pună deoparte calculatoarele și creioanele, dar nu era și cazul
lui Isabel Myers. La 82 de ani lucra la o ediție revăzută a manu
alului pentru MBTI, iar calcurile pentru Oameni și vocații le-a
corectat mult timp după ce începuse să fie grav slăbită de boală.
Deși era evident din ultimii ani de viață ai lui Myers că
Indicatorul de Tipuri urma probabil să devină cea mai răspân
dită metodă de măsurare a personalității pentru persoanele
fără probleme psihiatrice, Myers nu a dat niciodată dovadă de
mândria sau autosuficiența pe care le-ar putea provoca o astfel
de realizare: ea a continuat să fie mulțumită, recunoscătoare și
entuziastă cu privire la utilitatea Indicatorului. Nici urmă de
amărăciune de pe urma anilor de condescendență și respingere.
Aceste atitudini caracteristice lui Isabel Myers vor apărea în
paginile ce urmează. De-a lungul întregii cărți, ea se concentrea
ză pe frumusețea, puterea și infinitele posibilități ale personali
tății umane în varietățile ei fascinante. Probabil că nu va susține
perfectibilitatea speciei umane, dar, în ciuda tuturor evenimen
telor dureroase și decepționante din ultimii 40 de ani, Myers și-a

păstrat încrederea în oameni și optimismul cu privire la umani 25
tate, care fac ca Oameni si vocații să fie mult mai mult decât un
tratat important despre Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs. Ne
bucurăm să vă aducem această carte.
John Black
Iulie 1980

Nota editorului american
Indiferent dacă ați făcut sau nu inventarul de personali

tate MBTI, cartea de față vă va ajuta șă înțelegeți cadrul, teo
ria și multiplele utilizări ale tipului de personalitate, pe baza
teoriei lui Cari Jung și a adăugirilor aduse acesteia de echipa
mamă-fiică Katharine Briggs și Isabel Briggs Myers, care au
creat instrumentul. In plus, dacă sunteți unul dintre cei două
milioane și jumătate de oameni care au făcut inventarul de per
sonalitate MBTI, Oameni și vocații vă va ajuta să înțelegeți mai
bine tipul de personalitate căruia îi aparțineți și potențialul de
dezvoltare de care dispuneți. Dacă nu ați făcut inventarul și
doriți să îl faceți, luați legătura cu un consilier psihologic, con
silier de carieră, psiholog sau alt profesionist calificat din zona
în care locuiți.

Partea I
Teorie
CAPITOLUL 1
O explicație sistematică
pentru diferențele de personalitate
E la modă să spunem că fiecare individ este unic. Fiecare

este produsul propriei eredități și propriului mediu, prin urma
re, este diferit de toți ceilalți. Totuși, dintr-un punct de vedere
practic, doctrina unicității nu este utilă fără un studiu de caz
exhaustiv al fiecărei persoane ce urmează a fi educată, consiliată
sau înțeleasă. Și nu putem porni de la premisa că mințile altor
oameni funcționează după aceleași principii ca mintea noastră.
Se întâmplă foarte des ca cei cu care intrăm în contact să nu gân
dească la fel ca noi, să nu aprecieze lucrurile pe care le apreciem
noi, sau să nu fie interesați de ceea ce ne interesează pe noi.
Meritul teoriei prezentate în această carte este că ne ajută să
ne așteptăm la diferențe de personalitate specifice între oameni
și să ne purtăm în mod constructiv cu oamenii și cu diferențele
lor. Pe scurt, teoria susține că variația ce pare foarte întâmplătoa
re în comportamentul uman nu se datorează întâmplării; ea este,
în realitate, rezultatul logic al câtorva diferențe simple, observa
bile, din funcționarea psihică.
Aceste diferențe simple se referă la modul în care oame
nii preferă să își utilizeze mintea, mai exact modul în care per
cep și modul în care fac judecăți. Percepția este înțeleasă aici ca
Oameni și vocații ■ 0 explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

30 incluzând procesele prin care devenim conștienți de lucruri,
oameni, situații, idei. Judecata include procesele prin care tragem
concluzii cu privire la ceea ce a fost perceput. Laolaltă, percepția
și judecata, care formează o mare parte din activitatea psihică
totală a oamenilor, guvernează în mare măsură comportamen
tul lor exterior, deoarece percepția — prin definiție — determi
nă ceea ce văd oamenii într-o anumită situație, iar judecata lor
determină ceea ce decid să facă în legătură cu ceea ce văd. Prin
urmare, este logic ca simplele diferențe la nivelul percepției sau
judecății să aibă ca rezultat diferențe corespunzătoare la nivelul
comportamentului. '
Două moduri de percepție
După cum arată Jung în Tipurile psihologice, omenirea este

dotată cu două moduri distincte și profund contrastante de a
percepe. Un mod de a percepe este procesul familiar al senzați
ei, prin care devenim conștienți de lucruri, direct prin cele cinci
simțuri de care dispunem. Celălalt este procesul intuiției, care
este percepție indirectă, pe calea inconștientului, incorporând
idei sau asociații pe care inconștientul le leagă de percepțiile ce
vin dinafară. Aceste contribuții inconștiente merg de la simpla
„presimțire" masculină sau „intuiție feminină" până la exem
plele de vârf ale artei creative sau ale descoperirilor științifice.
Existența unor moduri distincte de percepție poate să pară
un adevăr evident. Oamenii percep prin simțuri, dar percep și
lucruri care nu sunt și nu au fost niciodată „la îndemâna" sim
țurilor. Teoria adaugă sugestia că cele două tipuri de percepție
concurează pentru a câștiga atenția unei persoane și că majori
tatea oamenilor, începând din copilărie, o prefera pe una dintre

ele, în detrimentul celeilalte. Cei care preferă să simtă sunt atât 31
de interesați de realitatea din jurul lor, încât le mai rămâne foar
te puțină atenție pentru ideile care vin, vag, de nu se știe unde.
Cei care preferă intuiția sunt atât de absorbiți în urmărirea posi
bilităților pe care le oferă aceasta, încât se uită arareori foarte
atenți la realitate. De pildă, cititorii care preferă să simtă vor
tinde să își concentreze atenția asupra celor spuse aici, pe pagi
nă. Cititorii care preferă intuiția vor citi mai degrabă printre și
dincolo de rânduri, cu mintea la diferite posibilități.
De îndată ce copiii exprimă o preferință între cele două
moduri de percepție, începe o diferențiere de bază în dezvolta
re. Copiii sunt destul de stăpâni pe procesele lor psihice pentru
a fi capabili să folosească mai des procesele favorite și a neglija
procesele care le fac mai puțină plăcere. Indiferent de proce
sul pe care îl preferă, senzația sau intuiția, ei îl vor folosi mai
mult, vor da mai multă atenție fluxului său de impresii și își
vor crea o idee despre lume pe baza revelațiilor acestui proces.
Celălalt tip de percepție va fi în planul secund, puțin în afara
zonei de focalizare.
Datorită practicii constante, procesul preferat devine din ce
în ce mai controlat și mai demn de încredere. Copiii devin mai
adulți în modul în care folosesc procesul preferat decât în folo
sirea mai puțin frecventă a celui neglijat. Plăcerea lor se extinde
de la procesul însuși la activitățile care necesită acest proces și
ei tind să dezvolte acele trăsături de suprafață care rezultă din
faptul că privesc viața într-un anumit fel.
Astfel, printr-o înlănțuire firească a evenimentelor, copi
lul care preferă senzația și copilul care preferă intuiția se dez
voltă de-a lungul unor linii divergente. Fiecare devine relativ
adult într-o zonă în care celălalt rămâne relativ copil. Ambii își

32 canalizează interesele și energia în activități care le dau ocazia
de a-și folosi mintea așa cum preferă să o facă. Ambii dobândesc
o serie de trăsături de suprafață care se dezvoltă din preferințele
fundamentale aflate dedesubt. Aceasta este preferința SN: S pen
tru senzorialitate și N pentru intuiție.
Două moduri de gândire
O diferență de bază între cele două moduri de a judeca se

naște din existența a două moduri distincte și puternic contras
tante de a lua decizii. Unul este prin utilizarea gândirii, adică
printr-un proces logic, ce are drept scop un rezultat impersonal.
Celălalt este prin utilizarea sentimentului, adică prin apreciere —
la fel de rațională, în felul ei — care acordă lucrurilor o valoare
personală, subiectivă.
Aceste două moduri de a judeca pot și ele să pară evidente.
Majoritatea oamenilor vor fi de acord cu afirmația că iau unele
decizii gândind și altele simțind și că cele două metode nu pro
duc întotdeauna același rezultat pornind de la un set dat de rea
lități. Teoria sugerează că o persoană este cu siguranță mai încli
nată spre a privilegia și a avea încredere într-un mod de gândire
mai mult decât în celălalt. Un cititor care, judecând ideile pre
zentate aici, se gândește în primul rând dacă sunt fundamentate
și logice, utilizează judecata logică. Un cititor care este conștient
în primul rând de faptul că ideile sunt plăcute sau neplăcute, de
ajutor sau periculoase, utilizează judecata afectivă.
Indiferent de tipul de proces de gândire pe care îl preferă,
copilul îl va utiliza mai des, va avea încredere în el la modul
absolut și va fi mai dispus să i se conformeze. Celălalt tip de
judecată va fi un fel de opinie minoritară, auzită pe jumătate și
adeseori complet ignorată.

Astfel, copilul care preferă să gândească logic se dezvoltă pe 33
o linie divergentă față de copilul care preferă să simtă, chiar
dacă amândurora le place același mod de percepție și încep cu
aceleași percepții. Amândoi sunt mai fericiți și mai eficienți în
activități care le solicită acel tip de judecăți pentru care sunt mai
dotați. Copilul care preferă să simtă devine mai adult în mane
vrarea relațiilor interumane. Copilul care preferă să gândească
își dezvoltă mai mult abilitățile de organizare a datelor și idei
lor. Preferința lor fundamentală pentru abordarea personală sau
impersonală a vieții are ca rezultat trăsături de suprafață distinc
te. Aceasta este preferința TF: T pentru gândire și F pentru sen
timent. Preferința TF (gândire sau sentiment) este complet inde
pendentă de preferința SN (senzorialitate sau intuiție). Oricare
tip de judecată poate face pereche cu oricare tip de percepție.
Astfel, apar patru combinații:
ST senzorialitate plus gândire

SF senzorialitate plus sentiment
NF intuiție plus sentiment
NT intuiție plus gândire
Fiecare dintre aceste combinații produce un tip diferit de

personalitate, caracterizat de interese, valori, obiceiuri de a gândi,
trăsături de suprafață care rezultă în mod natural din combinația
anterioară. Combinațiile cu o preferință comună vor avea unele
calități comune, dar fiecare combinație are calitățile ei personale,
născute din interacțiunea dintre modul preferat de a privi viața
și modul preferat de a judeca ceea ce se vede.
Oricare ar fi combinația de preferințe specifică unei persoane,
ea îi va înțelege și plăcea cel mai ușor pe cei care au aceeași com
binație. Din moment ce au același tip de percepție, vor tinde să

34 aibă interese similare și, având același tip de judecată, vor con
sidera același lucruri ca fiind importante.
Pe de altă parte, persoanele care au ambele preferințe diferite
vor fi greu de înțeles și vor avea un comportament imprevizi
bil — cu excepția faptului că, în cazul unui subiect controver
sat, se vor situa pe poziții opuse. Dacă aceste persoane com
plet opuse sunt doar cunoștințe, conflictul de păreri poate să nu
joace un rol foarte important, dar, dacă sunt colegi de muncă,
asociați, membri ai aceleiași familii,^opoziția constantă poate
provoca tensiuni.
Multe conflicte distructive sunt produse de faptul că două
persoane utilizează tipuri opuse de percepție și judecată. Când
se identifică originea unui astfel de conflict, acesta devine mai
puțin supărător și mai ușor de rezolvat.
Un conflict cu efecte negative și mai dramatice poate să apară
între persoane și locul lor de muncă, atunci când acesta din
urmă nu solicită combinația naturală de percepție și judecată a
persoanei în cauză, ci dimpotrivă, combinația opusa.
Paragraful următor include o schiță a personalităților con
trastante, așa cum sunt ele la nivel teoretic, dar și în practică,
pornind de la fiecare dintre cele patru combinații posibile dintre
percepție și judecată.
Senzorialitate plus gândire
Persoanele ST (senzorialitate plus gândire) se bazează în

principal pe senzorialitate pentru a percepe și pe gândire pentru
a judeca. Astfel, ele sunt în principal interesate de obiecte con
crete, deoarece acestea pot fi strânse și verificate direct de sim
țuri — cu ajutorul vederii, al auzului, al pipăitului, număratului,

cântăritului, măsuratului. Persoanele ST iau decizii privitoare la 35
aceste obiecte prin analiză impersonală, datorită încrederii pe

care o au în gândire, în procesul ei logic de raționare de la cauză
la efect, de la premisă la concluzie.
In consecință, personalitățile lor tind să fie practice și realiste,
iar domeniile în care au cele mai mari sanse
5 de succes si ? satis-
facție sunt cele care necesită o analiză impersonală a realităților
concrete, cum ar fi economia, dreptul, chirurgia, afacerile, con
tabilitatea, activitatea de producție, activități ce implică mane
vrarea mașinilor și a materialelor.
Senzorialitate plus sentiment
Și persoanele SF (senzorialitate plus sentiment) se bazează în

primul rând pe senzorialitate pentru a percepe, dar preferă sen
timentul pentru a judeca. Când iau hotărâri, își folosesc căldura
personală, deoarece sentimentul lor este cel care evaluează cât
de tare contează lucrurile pentru ei și pentru ceilalți.
Sunt mai interesate de aspectele care țin de oameni decât de
cele legate de lucruri, prin urmare tind să fie sociabile și priete
noase. Sunt înclinate să reușească
9 5 să fie fericite în activități
si 9
în
care pasiunea lor poate fi aplicată eficient în situații precise, cum
ar fi pediatria, îngrijirea persoanelor bolnave, învățământul (în
special cel primar), asistența socială, vânzarea de bunuri, servi
cii directe cu publicul.
Intuiție plus sentiment
Persoanele NF (intuiție plus sentiment) posedă aceeași căldu

ră personală ca persoanele SF datorită faptului că au în comun

36 utilizarea simțirii pentru judecată, dar, având în vedere că per
soanele NF preferă intuiția în locul sentimentului, ele nu își mai
concentrează atenția asupra situațiilor concrete. în schimb, sunt
foarte atente la posibilități, cum ar fi proiectele noi (lucruri care
nu s-au întâmplat niciodată, dar care pot fi făcute să se întâm
ple) sau adevărurile noi (lucruri care încă nu sunt cunoscute,
dar care pot fi descoperite). Noul proiect sau noul adevăr este
imaginat prin procese inconștiente și apoi perceput intuitiv ca o
idee venită din senin.
Pasiunea și implicarea cu care persoanele NF caută și urmă
resc o posibilitate sunt impresionante. Sunt în același timp entu
ziaste și perspicace. Adeseori au abilități de comunicare ieșite
din comun și pot transmite atât posibilitatea pe care o întreză
resc, cât și valoarea pe care o dau ele acestei posibilități. Au suc
ces și satisfacții în activități profesionale care necesită creativi
tate pentru a răspunde unor nevoi umane. Pot obține rezultate
excelente în învățământ (în special gimnaziu și liceu), religie (ca
preoți sau predicatori), publicitate, vânzarea de active intangi
bile, consiliere, psihologie clinică, psihiatrie, literatură și majo
ritatea domeniilor de cercetare.
Intuiție plus gândire
Și persoanele NT își folosesc intuiția, dar o combină cu gân

direa. Deși se concentrează pe o posibilitate anume, o abordează
printr-o analiză impersonală. Adeseori, aleg o posibilitate teore
tică sau administrativă și îi subordonează elementul uman.
Persoanele NT tind să fie logice și ingenioase și se bucură
de succes în rezolvarea problemelor din domenii specifice de
interes, cum ar fi cercetare științifică, calculatoare, matematică,

aspecte complexe ale domeniului financiar, sau orice tip de dez 37
voltare sau pionierat în domenii tehnice.

Probabil că toți am întâlnit cele patru tipuri de persoane: ST,
care sunt practice și realiste; persoanele SF, înțelegătoare și prie
tenoase; NF, entuziaste și perspicace; NT, logice și ingenioase.
Scepticii pot întreba cum se face că aceste patru categorii
aparent simple de persoane au rămas neobservate până acum.
Răspunsul este că cele patru categorii au fost remarcate în mod
repetat de diverși cercetători sau teoreticieni.
Vernon (1938) cita trei sisteme de clasificare derivate din
metode diferite, dar care sunt uimitor de asemănătoare. Fiecare
dintre ele reflectă combinațiile dintre percepție și judecată.
Thurstone (1931), prin analiza factorială a punctajelor obținute
la interesele vocaționale, a descoperit patru factori principali,
corespunzând interesului pentru afaceri, oameni, limbaj și ști
ință; Gundlach și Gerum (1931), prin analiza corespondențelor
dintre interese, au descoperit cinci „tipuri de abilitate" principa
le — tehnic, social, creativ, intelectual și fizic; Spranger (1928), cu
argumente logice și intuitive, a definit șase „tipuri de oameni" —
economic, social, religios, teoretic, estetic și politic.
Preferința extraversie-introversie
t
O altă diferență fundamentală în modul în care oamenii folo

sesc percepția și judecata ia naștere din interesul pe care îl arată
lumii lor interne și externe. Introversia, așa cum este ea defini
tă de Jung în formularea termenului și a ideii, este una dintre
cele două orientări complementare față de viață; cealaltă orien
tare este extraversia. Principalele interese ale introvertului se află
în lumea interioară de concepte și idei, în timp ce extravertul

38 este mai implicat în lumea exterioară de oameni și lucruri. Prin
urmare, când circumstanțele o permit, introvertul își concentrea
ză percepția și judecata asupra ideilor, în timp ce extravertul
preferă să le concentreze asupra mediului exterior.
Aceasta nu înseamnă că o persoană este limitată strict la
lumea interioară sau lumea exterioară. Introverții cu un nivel
superior de dezvoltare se pot descurca în lumea exterioară
atunci când este nevoie, dar acționează cel mai bine în propriul
lor cap, în reflecție. Tot așa, extraverții bine dezvoltați pot lucra
bine cu idei, dar dau cele mai bune rezultate când se află în exte
rior, în acțiune. Preferința naturală este, însă, prezentă pentru
ambele tipuri, la fel ca în cazul stângacilor și dreptacilor.
De exemplu, unii cititori, care ar dori sa ajungă la aplicațiile
practice ale acestei teorii, o privesc dintr-o perspectivă extra-
vertă. Alții, care sunt mai interesați de informațiile noi pe care
această teorie le poate oferi pentru a se înțelege pe ei înșiși și
a înțelege firea umană în general, o privesc dintr-un punct de
vedere introvert.
Din moment ce preferința EI (extraversie sau introversie)
este complet independentă de preferințele SN și TF, extraver
ții și introverții pot avea oricare dintre cele patru combinații de
percepție și judecată. De pildă, în rândul ST, introverții (EST)
organizează faptele și principiile privitoare la o situație; această
abordare este utilă în economie și drept. Extraverții (ESL) orga
nizează situația în sine, incluzând și spectatorii inactivi, și pun
lucrurile în mișcare, metodă utilă în afaceri si industrie. De obi-
cei, lucrurile se mișcă mai rapid pentru extraverți; pentru intro-
verți, lucrurile se mișcă într-o direcție mai bine definită.
In rândul persoanelor NF, introverții (INF) își definesc ideile
încet și cu mare atenție, căutând adevărurile eterne. Extraverții

(ENF) simt nevoia de a comunica și de a-și pune ideile în practi 39
că. Dacă rezultatele extraverților sunt mai extinse, cele ale intro-
verților pot fi mai profunde.
Preferința judecată-percepție
încă o preferință intră în identificarea tipului — alegerea între

atitudinea perceptivă și atitudinea rațională ca mod de viață, ca
mod de conectare la lumea înconjurătoare. Deși, în mod evident,
oamenii trebuie să folosească atât percepția, cât și judecata, aces
tea nu pot fi folosite simultan. Prin urmare, oamenii oscilează
între atitudinea perceptivă și cea rațională, uneori trecând des
tul de brusc de la una la alta, ca un părinte care, deși de obicei
are un nivel de toleranță crescut față de zgomotul făcut de copil,
decide deodată că acesta a depășit orice limită.
Există momente de perceput și momente de judecat și multe
momente când oricare dintre cele două atitudini poate fi adecva
tă. Pentru majoritatea persoanelor, una dintre atitudini este mai
confortabilă decât cealaltă, le este mai la îndemână, prin urmare,
o folosesc cât de des se poate în relațiile cu lumea exterioară. De
exemplu, unii cititori încă urmăresc această explicație cu mintea
deschisă; cel puțin pentru moment, ei utilizează percepția. Alți
cititori au decis deja că sunt sau nu sunt de acord; aceștia utili
zează judecata.
Opoziția dintre cele două atitudini este fundamentală. Pentru
a ajunge la o concluzie, oamenii folosesc atitudinea rațională
și își „închid" momentan percepția. Dispun de toate dovezile
de care au nevoie și orice altceva în plus este irelevant și lipsit
de însemnătate. A venit momentul să ajungem la un verdict.
La polul opus, în atitudinea perceptivă, oamenii își blochează

40 judecata. Nu dețin toate dovezile de care au nevoie; lucruri
le sunt în progres. Este mult prea devreme pentru a face ceva
irevocabil.
Acestă preferință determină diferența dintre persoanele care
preferă judecata și care își organizează viețile, și persoanele care
preferă percepția și care își trăiesc viețile. Ambele atitudini au
părțile lor bune. Fiecare dintre ele poate reprezenta un stil de
viață satisfăcător, dacă persoana în cauză poate adopta tempo
rar atitudinea opusă, atunci când aceasta este imperios necesară.
Rezumatul celor patru preferințe
Conform teoriei prezentate aici, personalitatea este struc

turată de patru preferințe referitoare la utilizarea percepției și
a judecății. Fiecare dintre aceste preferințe este o bifurcație pe
calea dezvoltării umane și determină pe care dintre cele două
forme constrastante de desăvârșire umană o va alege persoana
în cauză. Nivelul de desăvârșire real la care ajunge o persoană
depinde în parte de energia și de aspirațiile pe care le are, dar,
conform teoriei tipurilor, domeniul de excelența spre care se îndreap
tă este determinat de preferințele înnăscute, care o fac să aleagă
un drum sau altul când ajunge la fiecare bifurcație.
Preferință pentru: Afectează alegerea:

El Extraversie De a focaliza procesul dominant (preferat) asupra lumii
sau introversie exterioare sau asupra lumii ideilor
SN Senzorialitate De a folosi un tip de percepție în locul celuilalt atunci când
sau intuiție ar putea fi folosite ambele
TF Gândire De a folosi un tip de judecată în locul celuilalt atunci când ar
sau sentiment putea fi folosite ambele
JP Judecată De a folosi atitudinea rațională sau perceptivă în relaționarea

sau percepție cu lumea exterioară

Crearea „tipului" prin exersarea preferințelor 41
Conform acestei teorii, oamenii își creează „tipul" prin exer

sarea preferințelor individuale în ceea ce privește percepția și
judecata. Interesele, valorile, nevoile și obiceiurile psihice care
rezultă în mod natural din oricare combinație de preferințe tind
să producă o serie recognoscibilă de trăsături și potențialități.
Prin urmare, indivizii pot fi descriși parțial prin menționa
rea celor patru preferințe, de pildă ENTP. De la o astfel de per
soană ne putem aștepta să fie diferită de celelalte în privințe
caracteristice pentru tipul lui/al ei. A descrie pe cineva drept
ENTP nu înseamnă a-i încălca dreptul la autodeterminare: per
soana în cauză și-a exersat deja acest drept alegând E, N, T și P.
Identificarea și menționarea tipurilor de persoane este o dovadă
de respect nu doar pentru dreptul lor abstract de a se dezvolta
în direcții pe care ele le aleg, dar și respect pentru felul lor con
cret de a fi și de a prefera să fie diferite de alții.
Rolul procesului dominant
Este mai ușor de recunoscut modul preferat de percepție al

unei persoane și modul ei de a judeca decât de spus care dintre
cele două este procesul dominant. Fără îndoială, o corabie are
nevoie de un căpitan cu autoritate deplină, care să îi decidă tra
iectoria și să o ducă în siguranță până la portul dorit. Corabia
nu ar ajunge niciodată la destinație dacă fiecare persoană care
ajunge la cârmă ar alege altă destinație și ar modifica traseul.
Tot așa, oamenii au nevoie de o forță conducătoare în proce
sul lor de creștere. Au nevoie să își dezvolte cel mai bun proces,
până la nivelul la care acesta ajunge să le domine și să le unifice

42 viețile. Și, în cursul firesc al evenimentelor, exact asta face fie
care persoană.
De exemplu, acei NT care găsesc intuiția mai interesantă
decât gândirea, vor prefera în mod natural intuiția, căreia îi vor
subordona gândirea. Intuiția lor capătă o justificare personală
incontestabilă, pe care nu o poate pune sub semnul întrebării
niciun alt proces. Vor iubi intuiția, o vor folosi, vor avea încre
dere deplină în ea. Viețile lor vor fi în așa fel construite, încât
să ofere libertate maximă căutării obiectivelor intuitive. Cum
intuiția este un proces perceptiv, acești ENT se vor relaționa cu
lumea în mod perceptiv, fapt care îi face ENTP.
își vor consulta judecata, gândirea, numai atunci când nu
intră în conflict cu intuiția lor. Chiar si atunci, o vor folosi numai
parțial, în funcție de cât de dezvoltată este. Vor folosi gândirea
atunci când sunt în căutarea a ceva pe care și-l doresc datori
tă intuiției, dar ENTP nu îi vor permite gândirii să le respingă
obiectul căutării.
Pe de altă parte, acei ENT cărora gândirea li se pare mai atră
gătoare decât intuiția vor tinde să își lase viața în seama gândi
rii, punând intuiția pe locul doi. Gândirea este cea care va dicta
obiectivele, iar intuiția va avea doar rolul de a sugera modalități
adecvate pentru îndeplinirea acestora. Din moment ce procesul
pe care îl preferă este unul rațional, acești ENT vor avea o atitu
dine rațională față de lume, ceea ce îi face ENTP.
Tot așa, unii ESF găsesc mai multă satisfacție în sentiment
decât în senzorialitate; ei își lasă viețile să fie conduse de senti
mente, punând senzațiile pe plan secund. Sentimentul este, în
acest caz, suprem și incontestabil. în orice conflict cu celelal
te procese, domină sentimentul. Viețile acestor ESF vor fi ast
fel croite, încât să le servească valorilor emoționale. Datorită

preferinței pentru sentiment, care este un proces de gândire, ei 43
se vor relaționa la lume în mod rațional și vor fi ESFJ.
ESFJ vor acorda mare atenție percepției, senzorialității lor
numai atunci când acestea sunt în acord cu ceea ce simt. Si 5 chiar
și atunci, le vor respecta numai într-o anumită măsură, în func
ție de cât de mult le-au dezvoltat. Nu vor ține cont de senzațiile
negative pe care le pot avea într-o situație pe care sentimentele
lor o apreciază ca fiind pozitivă.
Cu toate acestea, alți ESF găsesc bucurii mai mari în senzații
decât în sentimente și tind să pună senzația pe primul plan și
sentimenele pe plan secund. Viețile lor vor fi astfel croite încât să
servească senzațiilor — să ofere un șir de experiențe prin care să
poate vedea, auzi, gusta sau pipăi ceva interesant. Sentimentele
vor putea contribui la trăirea acestor experiențe, dar nu vor avea
voie să intervină în derularea lor. Având în vedere că este prefe
rată senzația, care este un proces perceptiv, acești ESF vor avea
o atitudine perceptivă față de lume, deci vor fi ESFP.
Acest fenomen, al procesului dominant care eclipsează cele
lalte procese și conturează personalitatea ca rezultat al acestei
acțiuni, a fost notat empiric de Jung în lucrările lui și a devenit,
împreună cu preferința extraversie-introversie, baza Tipurilor
psihologice.
Există persoane care nu acceptă ideea că există un proces
dominant și care preferă să se gândească la ele însele ca utili
zând toate cele patru procese în mod egal. Totuși, Jung este de
părere că acest tip de imparțialitate, atunci când există în reali
tate, face ca toate procesele să rămână oarecum subdezvoltate și
produce o „mentalitate primitivă", deoarece, dacă niciun mod
nu are prioritate, atunci modurile opuse de a face același lucru
interferează. Pentru ca un proces perceptiv să atingă un grad
Oameni și vocații • 0 explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

44 înalt de dezvoltare, el are nevoie de întreaga atenție în majori
tatea timpului, ceea ce înseamnă că celălalt proces trebuie între
rupt în mod frecvent și va fi mai puțin dezvoltat. Dacă procesul
rațional trebuie să se dezvolte, atunci el este cel care trebuie să
aibă prioritate. Un proces perceptiv și un proces rațional se pot
dezvolta în paralel, cu condiția ca unul să fie folosit în slujba
celuilalt. Dar un proces — senzorialitatea, intuiția, gândirea sau
sentimentul — trebuie să fie în mod clar suveran și să aibă șansa
de a-și atinge nivelul maxim de dezvoltare, dacă persoana în
cauză dorește cu adevărat să fie eficientă.
Rolul procesului auxiliar
Totuși, un singur proces nu este suficient. Pentru ca oamenii

să fie echilibrați, ei au nevoie de dezvoltarea corespunzătoare
(dar în niciun caz egală) a unui al doilea proces, nu ca rival al
procesului dominant, ci ca un auxiliar bine-venit. Dacă procesul
dominant este unul rațional, atunci procesul auxiliar va fi unul
perceptiv: senzația sau intuiția poate oferi materialul potrivit
pentru judecăți. Dacă procesul dominant este perceptiv, proce
sul auxiliar va fi unul rațional: gândirea sau sentimentul poate
oferi continuitatea obiectivului urmărit.
Dacă cineva nu și-a dezvoltat procesul auxiliar, absența aces
tuia va fi ușor de observat. Un perceptiv extrem, fără judecată,
va fi ca o navă purtată de curenți. Un rațional extrem fără per
cepție este doar formă fără fond.
Pe lângă ajutarea procesului dominant în domeniul său prin
cipal de activitate, auxiliarul mai are încă o responsabilitate. El
are sarcina esențială de a realiza echilibrul potrivit (dar nu ega
litatea) dintre extraversie și introversie, dintre lumea exterioară

și lumea interioară. Pentru toate tipurile, procesul dominant este 45
absorbit în totalitate în lumea care li se pare cea mai interesan
tă, iar o astfel de absorbție este potrivită și indicată. Lumea pe
care o alege un tip anume nu este doar mai interesantă, ci și mai
importantă. Este lumea în care poate desfășura activitatea ideală
pentru el și în care poate funcționa la cel mai înalt nivel, lumea
care îi solicită aproape întreaga atenție a celor mai bune procese
de care dispune. Dacă procesul dominant se implică profund în
chestiuni mai puțin importante, cursul principal al vieții va avea
de suferit. Prin urmare, în general, chestiunile mai puțin impor
tante sunt lăsate în seama procesului auxiliar.
Pentru extraverți, procesul dominant implică lumea externă
formată din oameni și lucruri, iar procesul auxiliar are în sarci
nă vieților lor interioare, fără de care extraverții ar fi extremi în
extraversia lor și, după părerea partenerilor lor mai echilibrați,
superficiali.
Introverții nu prea au de ales în ceea ce privește participarea
la ambele lumi. Viața exterioară dă năvală peste ei, indiferent
dacă vor sau nu. Procesul lor dominant este monopolizat de
lumea interioară mustind de idei, iar procesul auxiliar face și el
ce poate cu privire la viețile lor exterioare. în realitate, procesul
dominant îi comunică procesului auxiliar: „Du-te afară și ocu-
pă-te de lucrurile ce nu pot fi evitate, și nu mă chema să te ajut
decât atunci când este absolut necesar".
Introverții refuză să folosească procesul dominant în lumea
exterioară mai mult decât este necesar, din cauza rezultatelor
previzibile. Dacă procesul dominant, care este procesul cel mai
adult și mai onest, este utilizat pentru lucrurile exterioare, el va
implica introverții în mai multă extraversie decât pot ei suporta,
iar o astfel de implicare îi va costa intimitatea și pacea.

46 Succesul contactelor introverților cu lumea exterioară depin
de de eficiența procesului auxiliar. Dacă acesta nu este dezvoltat
corespunzător, viețile lor exterioare vor fi profund marcate de
stângăcie, întâmplare și disconfort. Prin urmare, introverții care
nu reușesc să își dezvolte un auxiliar folositor au mai mult de
suferit decât extraverții care suferă de aceeași problemă.
Dificultatea de a identifica procesul dominant

al introvertilor
>
La extraverți, procesul dominant, fiind extravert, nu este doar

vizibil, ci chiar bătător la ochi. Cel mai de încredere, mai iscusit
și mai adult mod al lor de a-și utiliza mintea este dedicat lumii
exterioare. Prin urmare, aceasta este latura pe care o prezintă ei
de obicei, latura pe care o văd ceilalți, chiar și în cazul contac
telor întâmplătoare. Cel mai bun proces al extraverților tinde să
iasă imediat la suprafață.
In cazul introverților, este valabilă reciproca. Procesul domi
nant este de obicei cu încăpățânare introvert; când trebuie să
își îndrepte atenția către lumea exterioară, ei tind să folosească
procesul auxiliar. Cu excepția celor care sunt foarte apropiați de
introverți, sau foarte interesați de munca pe care o fac aceștia
(aceasta fiind, probabil, cea mai bună metodă de a te apropia de
ei), ceilalți oamenii nu prea reușesc să fie admiși în lumile inte
rioare ale introverților. Majoritatea oamenilor văd numai latura
pe care introverții o prezintă lumii exterioare, latură care este în
mare parte procesul lor auxiliar, aflat pe locul doi.
Rezultatul este un paradox. Introverții al căror proces domi
nant este unul rațional, fie el gândirea sau sentimentul, nu acți
onează deschis ca persoane raționale. Ceea ce se vede în afară

este capacitatea de percepție a procesului lor auxiliar, iar ei 47
își trăiesc viețile exterioare în principal în mod perceptiv.
Capacitatea de judecată internă nu iese la iveală decât atunci
când se întâmplă ceva care are importanță pentru lumea lor
interioară. In astfel de momente, pot să ia o atitudine surprin
zător de pozitivă.
In mod asemănător, introverții cu proces dominant perceptiv,
fie el senzorialitate sau intuiție, nu se poartă în mod evident ca
persoane perceptive. Ei fac dovada caracterului rațional al pro
cesului lor auxiliar și își trăiesc viețile exterioare având în prin
cipal o atitudine rațională.
O metodă bună de a vizualiza diferența este să ne gândim
la procesul dominant ca la un general și la procesul auxiliar ca
la aghiotantul acestuia. In cazul unui extravertit, generalul este
întotdeauna prezent în prima linie. Ceilalți îl întâlnesc imediat
și rezolvă direct cu el orice problemă. Pot obține punctul oficial
de vedere cu privire la orice, în orice moment. Aghiotantul stă
respectuos în planul secund sau se ascunde în cortul de cam
panie. Generalul introvertului este în cort și lucrează la ches
tiuni de maximă importanță. Aghiotantul este afară, păzindu-1
pe general de vizite nedorite, sau, dacă se află și el în cort și îl
ajută pe acesta, mai iese din când în când să vadă ce vor vizita
torii. Aceștia din urmă se întâlnesc cu aghiotantul și tot cu el își
rezolvă problemele. Vizitatorii reușesc să ajungă la general doar
în situațiile în care problema este foarte importantă (sau relația
de prietenie este foarte strânsă).
Dacă oamenii nu își dau seama că în cort există un general,
cu mult superior în grad aghiotantului cu care s-au întâlnit,
atunci își pot foarte ușor imagina că aghiotantul are putere
deplină. Aceasta este o greșeală regretabilă, care duce nu doar

48 la subestimarea capacităților introvertului, ci și la înțelege
rea incompletă a dorințelor, planurilor și punctului de vede
re al acestuia. Singura sursă pentru astfel de informații interne
este generalul.
Prin urmare, o măsură extrem de importantă, pe care trebu
ie să o luăm când avem de-a face cu introverți, este să nu pre
supunem, după o interacțiune oarecare cu ei, că ne-au arătat
ceea ce este cu adevărat important pentru ei. De câte ori trebuie
luată o decizie care implică persoane introverte, acestea trebuie
să primească toate informațiile necesare. Dacă este un subiect
important pentru ele, generalul va ieși din cort și va prezenta
câteva aspecte noi, iar decizia finală va avea șanse mai mari să
fie cea corectă.
Cum descoperim care este procesul dominant
Există trei modalități de a deduce procesul dominant din cele

patru litere ale tipului unei persoane. In mod evident, procesul
dominant trebuie să fie ori procesul perceptiv preferat (indicat
de a doua literă), ori procesul de judecată preferat (indicat de a
treia literă).
Preferința JP poate fi utilizată pentru a determina procesul
dominant, dar trebuie folosită în mod diferit la extraverți și
introverți. JP reflectă doar procesul folosit în relațiile cu lumea
exterioară. După cum am explicat mai înainte, procesul dominant
al extravertului preferă lumea exterioară. Prin urmare, proce
sul dominant al extravertului este indicat în preferința JP. Dacă
tipul unui extravert se termină cu J, atunci procesul dominant
este unul rațional, fie el T sau F. Dacă tipul se termină cu P, pro
cesul dominant este unul perceptiv, S sau N.

Pentru introverți, este valabilă varianta diametral opusă. 49
Procesul dominant al introvertului nu se vede în preferința JP,
deoarece introverții preferă să nu folosească procesul dominant
în relațiile cu lumea exterioară. Prin urmare, J sau P din tipul
lor reflectă auxiliarul și nu procesul dominant. Dacă tipul unui
introvert se termină cu R, procesul dominant este unul percep
tiv, S sau N. Dacă se termină cu P, procesul dominant este unul
rațional, T sau F.
Pentru o identificare mai rapidă, literele subliniate din
Tabelul 1 indică procesul dominant pentru fiecare dintre cele
șaisprezece tipuri.
ST SF NF NT
IȘTJ ISFJ INFJ INTJ
ISȚP ISFP INFP INTP
EȘTP EȘFP ENFP ENTP
ESIJ ESFJ ENFJ ENIJ
Extravert Introvert
Preferința JP indică modul în care o Preferința ]P indică modul în care o

persoană preferă să relaționeze cu lumea persoană preferă să relaționeze cu lumea
exterioară. exterioară.
Procesul dominant apare în preferința JP. Procesul auxiliar apare în preferința JP.
Procesul dominant este utilizat în lumea Procesul dominant este utilizatîn lumea
exterioară. interioară.
Procesul auxiliar este utilizatîn lumea Procesul auxiliar este utilizatîn lumea
interioară. exterioară.
Tabelul 1 Procesul dominant al fiecărui tip.
Oameni și vocații ■ O explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

CAPITOLUL 2
Aplicații extinse
ale teoriei lui Jung
Capitolul 1 prezintă teoria tipurilor într-un mod mai puțin

confuz decât cel utilizat de Jung în Tipurile psihologice și le defi
nește din perspectiva unor aspecte de zi cu zi, observate la per
soane echilibrate. Pe lângă procesul lor dominant, aceste per
soane au un proces auxiliar destul de bine dezvoltat pentru a
oferi un echilibru între judecată și percepție și între extraversie
și introversie. Jung nu descrie nicăieri în cartea lui aceste tipuri
normale, echilibrate, care au la dispoziție un proces auxiliar. El
prezintă fiecare proces prin trăsăturile cele mai pregnante și prin
contrastul maxim între formele sale extraverte și cele introverte;
prin urmare, Jung descrie tipurile rare, „pure" din punct de vede
re teoretic, care și-au dezvoltat puțin, sau chiar deloc, procesele
auxiliare.
Abordarea lui Jung a avut mai multe urmări nefericite.
Ignorând procesul auxiliar, el a trecut cu vederea combinațiile de
percepție și gândire și categoriile lor largi de interes pentru afa
ceri, oameni, limbă, știință. Rezultatele acestor combinații — for
mele de zi cu zi sub care sunt întâlnite aceste tipuri — sunt men
ționate rapid, în șapte rânduri. în consecință, alți cercetători, care
au reinventat categoriile punându-le nume diferite, nu cunoșteau
paralelele dintre descoperirile lor și teoriile lui Jung.

O altă consecință importantă a ignorării procesului auxiliar 51
este descrierea denaturată a tipurilor individuale introverte.
Aceste tipuri depind de auxiliar pentru latura lor extravertă,
adică pentru personalitățile lor exterioare, pentru comunicarea
lor cu lumea, pentru modalitatea de a acționa. A le prezenta
fără niciun auxiliar înseamnă a le prezenta fără extraversie —
incapabili să comunice, să își folosească perspicacitatea, să aibă
vreun impact asupra lumii exterioare.
Având în vedere părerea lui Jung cu privire la valoarea intro-
verților, este de mirare că se lasă trădat de pasiunea lui pentru
abstract și se concentrează pe cazuri de introversie „pură". Nu
doar că descrie persoane care nu au nicio urmă de extraversie,
dar pare să le prezinte drept tipice pentru introverți în gene
ral. Nereușind să comunice faptul că introverții cu un proces
auxiliar bun sunt eficienți și joacă un rol indispensabil în aceas
tă lume, el deschide calea pentru înțelegerea greșită a propriei
teorii. Mulți oameni au interpretat atât de greșit totul, încât au
considerat diferența fundamentală extravert-introvert drept un
mod diferit de adaptare la realitate și nu o alegere legitimă a
unei orientări.
Puțini dintre cititorii lui Jung par să fi înțeles că aceste con
cepte tipologice aveau o influență asupra problemelor familiare,
de zi cu zi, legate de educarea oamenilor, consilierea lor, angaja
rea lor pe un post sau altul, comunicarea cu ei, traiul în aceeași
familie cu ei. Prin urmare, decenii la rândul, utilitatea practică a
teoriei lui Jung a rămas neexplorată.
Implicații ignorate ale teoriei lui ]ung
Pentru a fi utilă, o teorie a personalității trebuie să zugrăveas

că și să explice oamenii așa cum sunt ei. Prin urmare, teoria lui
Oameni și vocații ■ Aplicații extinse ale teoriei lui Jung

52 Jung trebuie să fie extinsă pentru a putea include următoarele
trei elemente esențiale:
Prezența constantă a procesului auxiliar
Prima condiție pentru atingerea echilibrului este dezvoltarea

procesului auxiliar în sprijinul procesului dominant. Jung men
ționează procesul auxiliar în Tipurile psihologice de-abia la pagina
426, după descrierea tipurilor.
• „Nu aș vrea ca descripția de mai sus să lase impresia că

aceste tipuri se întâlnesc des în practica zilnică, sub această
formă pură."1
• „... alături de funcția cea mai diferențiată există
întotdeauna în conștiință și o a doua funcție de importanță
secundară și de aceea mai puțin diferențiată și relativ
determinantă."2
• „Funcția secundară are, conform experienței, întotdeauna
o natură diferită de cea a funcției principale, dar nu opusă
ei; astfel, gândirea ca funcție principală poate ușor face
pereche cu intuiția ca funcție secundară, dau tot atât de
bine cu senzația, dar, cum am spus, niciodată cu simțirea."3
Rezultatele combinațiilor dintre percepție și judecată
Caracteristicile care rezultă din aceste combinații, asa cum

sunt ele prezentate în capitolul 1, oferă, probabil, cel mai ușor
1 C.G. Jung, Tipuri psihologice, Editura Trei, București, 2004, p. 426.

2 Ibidem.
3 Ibidem, p. 427.

de recunoscut aspect al tipului psihologic. Tot ce scrie Jung des 53
pre ele este că:
Din aceste amestecuri apar imagini bine cunoscute, de exemplu

intelectul practic, asociat cu senzația; intelectul speculativ, pătruns
de intuiție, intuiția artistică ce își alege și reprezintă imaginile prin
intermediul judecății afective, intuiția filosofică ce își transpune
viziunea, grație unui intelect robust, în sfera inteligibilului etc.4
Rolul funcției auxiliareîn stabilirea echilibrului

extraversie-introversie
Principiul de bază conform căruia funcția auxiliară oferă
extraversia necesară introverților și introversia necesară extra-
verților este extrem de important. Funcția auxiliară a extraver-
ților le dă acces la viața lor interioară și la viața ideilor; funcția
auxiliară a introverților le pune la dispoziție mijloace pentru a se
adapta la lumea acțiunii și a relaționa în mod eficient cu aceasta.
Simplele aluzii la aceste aspecte ale lui Jung sunt extrem de
scurte. In consecință, aproape toți discipolii lui, cu excepția lui
Van der Hoop, par să nu fi înțeles principiul pe care îl implică.
Ei presupun că cele două procese cele mai dezvoltate sunt uti
lizate în sfera preferată (atât extravertă, cât și introvertă) și că
cealaltă sferă este lăsată în seama celor două procese inferioare.
Jung scrie:
Pentru toate tipurile întâlnite în practică este valabil principiul

după care, alături de funcția principală conștientă, acestea mai
4 Ibidem, 428.
Oameni și vocații • Aplicații extinse ale teoriei lui Jung

54 posedă și o funcție auxiliară relativ conștientă, diferită în orice
privință de esența funcției principale.5
Cuvintele esențiale sunt „în orice privință". Dacă procesul

auxiliar diferă de procesul dominant în orice privință, nu poate
fi introvert acolo unde procesul dominant este introvert. Trebuie
să fie extravertit dacă procesul dominant este introvert și intro
vert dacă procesul dominant este extravertit.1 Această interpreta
re este confirmată de Jung în alte două propoziții, prima despre
gânditorul introvert și a doua despre extravert.
Funcțiile relativ inconștiente ale simțirii, intuiției și senzitivității

care se opun acestei gândiri sunt inferioare și au un caracter
primitiv extravertit.67
... Când mecanismul extravertirii precumpănește... funcția

psihică cea mai diferențiată este utilizată extravertit, în vreme ce
funcțiile mai puțin diferențiate sunt folosite introvertit.711
Concluzia conform căreia procesul auxiliar se ocupă de extra-

versia introvertului și de introversia extravertului este confir
mată prin observație. In orice introvertit echilibrat, observatorul
poate vedea că extraversia este îndeplinită de procesul auxiliar.
De exemplu, persoanele ISTJ (tipurile introvertite senzoriale
care preferă gândirea în locul sentimentului, pe post de auxi
liar) își conduc viața exterioară conform procesului al doilea,
gândirea, prin urmare aceasta este marcată de sistem și ordine
5 Ibidem, pp. 427-428.

6 Ibidem, p. 408.
7 Ibidem, p. 361.

impersonală. Ei nu o lasă în seama celui de-al treilea proces, 55
sentimentul, cum ar trebui să facă dacă atât senzorialitatea, cât
și gândirea lor ar fi introvertite. Tot așa, persoanele INFP (tipuri
introvertite afective care preferă intuiția în locul senzorialității
pe post de auxiliar) au o viață exterioară dominată de al doi
lea proces, intuiția, prin urmare aceasta este caracterizată de
pasiuni, proiecte și entuziasm. Ele nu își lasă viața exterioară
în seama celui de-al treilea proces, senzorialitatea, cum ar face
dacă ar avea atât sentimentul, cât și intuiția introverte.
O dovadă mai subtilă se află în „caracterul extravertit" al
procesului auxiliar al introvertului. De exemplu, la un ISTJ
echilibrat, procesul auxiliar observabil, gândirea, poate părea
că seamănă cu gândirea unui logic extravertit decât cu cea a
unui logic introvertit. Această afirmație poate fi testată pe orice
introvert, prin compararea procesului auxiliar cu capitolul 8,
fig. 28-31, în care sunt prezentate diferențele dintre gândirea
extravertită și cea introvertită, sentimentul extravertit și cel
introvertit etc.
Prin urmare, dezvoltarea pozitivă a tipului psihologic solici
tă funcției auxiliare să suplimenteze procesul dominant în două
direcții. Trebuie să ofere un echilibru util nu doar între percep
ție și judecată, ci și între extraversie și introversie. Când nu reușeș
te, individul rămâne literalmente „dezechilibrat", se retrage în
lumea preferată și, conștient sau inconștient, se teme de cealal
tă lume. Există astfel de cazuri, care par să susțină ipoteza larg
răspândită în rândul analiștilor jungieni, conform căreia proce
sul dominant și cel auxiliar sunt în mod natural ambele extra
vertite sau ambele introvertite; dar astfel de cazuri nu repre
zintă norma, ele sunt doar exemple de utilizare și dezvoltare
insuficientă a procesului auxiliar. Pentru a trăi fericiți și eficient

56 în ambele lumi, oamenii au nevoie de un proces auxiliar echili
brat, care va permite adaptarea în ambele direcții — spre lumea
înconjurătoare și spre șinele interior.
Cele șaisprezece tipuri ce decurg de aici
Când intră în joc procesul auxiliar, el sparge în două fiecare

dintre tipurile lui Jung. In locul simplului gânditor introvertit,
apar gânditorul introvertit cu senzație și gânditorul introvertit cu
intuiție. Prin urmare, sunt șaisprezece tipuri psihologice în locul
celor opt tipuri ale lui Jung. Șaisprezece ar fi un număr greu de
ținut minte dacă tipurile ar fi categorii arbitrare, fără legătură
între ele, dar fiecare este rezultatul logic al preferințelor persona
le și este strâns legat de alte tipuri care au preferințe asemănătoa
re. (Relațiile pot fi vizualizate logic și simplu în Tabelul tipurilor,
din capitolul 3, fig. 2).
Dacă încercăm să determinăm tipul psihologic al unei per
soane prin observație, nu este nevoie să avem în vedere simul
tan toate cele șaisprezece posibilități. Orice preferință care pare
aproape sigură va reduce la jumătate numărul de posibilități.
De exemplu, orice introvert aparține unuia dintre cele opt tipuri
introvertite. Un introvert intuitiv aparține unuia dintre cele patru
tipuri IN. Dacă o astfel de persoană preferă gândirea în locul
sentimentului, tipul se definește și mai clar: INT. Pasul final,
identificarea procesului dominant, va depinde de preferința JP.
Rolul preferinței judecată-percepție
Preferința JP completează structura tipului. Așa cum am expli

cat la sfârșitul capitolului 1, această preferință este indispensabilă

pentru stabilirea procesului dominant. Totuși, cei care îl studiază 57
pe Jung nu vor găsi nicio referire la preferința JP în Tipuri psiholo

gice. Deși Jung face referire în mod ocazional la tipurile raționale
și perceptive în rândul extraverților, el nu menționează niciodată
că diferența JP poate fi găsită și la introverți, unde reflectă carac
terul extraversiei lor. Această omisiune este inevitabilă, pentru
că Jung nu aduce niciodată în discuție extraversia introvertului.
In schimb, Jung împarte tipurile în raționale și iraționale; tipu
rile „raționale" sunt cele care au drept proces dominant gândi
rea sau sentimentul, iar „iraționalele" sunt cele al căror proces
dominant este senzorialitatea sau intuiția. Distincția are puțină
utilitate practică în identificarea tipului unei persoane. Judecata
tipului senzorial introvertit, de exemplu, este prea interioară și
prea subtilă pentru ca observatorul să o identifice în mod clar,
sau chiar pentru ca subiectul însuși să o raporteze ca atare. Este
mai sigur să ne bazăm pe reacții relativ simple și accesibile.
Preferința JP nu se vede în reacții simple și accesibile. Poate
juca în mod admirabil rolul celei de a patra dihotomii dacă ținem
minte un detaliu: are legătură numai cu comportamentul exte
rior și, astfel, indică numai în mod indirect procesul dominant al
introvertului. Preferința are trei avantaje principale. Este ușor de
identificat; este descriptivă, având un număr de calități ostenta
tive și importante; exprimă o împărțire fundamentală în termeni
pozitivi, fără a ofensa în niciun fel vreuna dintre părți. Atât per
soanele raționale, cât și cele perceptive pot găsi elemente pozitive
în ceea ce sunt, în timp ce, pentru majoritatea oamenilor, „irați
onal" este un cuvânt sursă de conflicte.111
Introducerea preferinței JP în teorie a apărut ca urmare a cer
cetărilor despre personalitate făcute de Katharine C. Briggs și
nepublicate înainte de apariția Tipurilor psihologice ale lui Jung.
Oameni și vocații ■ Aplicații extinse ale teoriei lui ]ung

58 Categoriile de tipuri pe care le definise ea erau perfect compa
rabile cu cele ale lui Jung, dar mai puțin detaliate. „Tipul medi
tativ" al lui Briggs includea toate tipurile introvertite. „Tipul
spontan" corespundea extraverților perceptivi, la care compor
tamentul perceptiv este la limita sa superioară. „Tipul activ"
descria exact gânditorii extravertiți, iar „tipul sociabil" persoa
nele extravertite cu sentiment.
Când teoria lui Jung a fost publicată, în 1923, Briggs a văzut
că mergea mai în profunzime decât a ei și a studiat-o cu aten
ție. Punând cap la cap propozițiile citate mai devreme în acest
capitol, ea le-a interpretat în sensul că procesul auxiliar condu
ce viața exterioară a introvertului. A urmărit viața exterioară a
prietenilor ei „meditativi" ca să vadă dacă așa stăteau lucrurile
și concluzia finală a fost pozitivă.
Briggs a descoperit, de asemenea, că, atunci când procesul
auxiliar al unui introvertit era unul perceptiv, acesta dădea naș
tere unei atitudini perceptive și unei personalități exterioare
care semăna, într-un mod discret, cu personalitatea „spontană"
a extraverților perceptivi. Când auxiliarul era un proces rațio
nal, el dădea naștere unei atitudini raționale și unei personalități
exterioare opuse „spontanului".
Modul personal de a înțelege tipurile „spontane" o pregătise
pe Briggs pentru recunoașterea atitudinii perceptive și a celei
raționale — și a faptului că ele formau o a patra pereche de
tipuri opuse. Includerea JP alături de celelalte preferințe, EI, SN
și TF, a completat sistemul. Analizele făcute de Briggs în acel
moment — rezumând efectele fiecăreia dintre cele patru prefe
rințe — au oferit, mult timp după aceea, cheia pentru determi
narea practică a tipului.117

Realitatea contrariilor 59
în toată activitatea ulterioară în domeniul tipurilor psihologi

ce, Katharine Briggs și cu mine am luat drept bază aceste patru
perechi de elemente opuse. Nu le-am inventat și nici nu le-am
descoperit. Ele sunt inseparabile de teoria tipurilor lui Jung, ce
se bazează pe ani de observații care, după părerea lui, au sinte
tizat cunoștințe deja existente cu privire la personalitate. Suntem
mai puțin interesate de definirea procesului decât de descrierea
consecințelor fiecărei preferințe, așa cum le observăm sau doar
le presupunem, și, de asemenea, ne interesează folosirea celor
mai accesibile (și nu a celor mai importante) consecințe, pentru
a dezvolta un instrument de identificare a tipului psihologic.
Având în vedere că cele mai superficiale aspecte ale tipului
sunt, adeseori, cel mai ușor de observat, numeroase reacții lip
site de importanță sunt folositoare în procesul de identificare,
dar ele rămân doar niște indicii pentru direcția din care bate
vântul și nu vor fi niciodată vântul propriu-zis. Ar fi o greșeală
să presupunem că esența unei atitudini sau a unui proces rațio
nal este definită de efectele ei superficiale, de suprafață, sau de
itemii testului care o reflectă, sau de cuvintele folosite pentru
descrierea ei. Esența fiecăreia dintre cele patru preferințe este o
realitate observabilă.
Este ușor ca oamenii să vadă că au de ales între două lumi
asupra cărora să își concentreze interesul. Una este o lume exte
rioară, în care lucrurile se întâmplă în exteriorul indivizilor
sau „fără" ei, în ambele înțelesuri ale cuvântului, iar cealaltă
este o lume interioară, în care activitatea se află în mintea indi
vidului, astfel încât acesta este parte inseparabilă a tot ceea ce
se întâmplă.
Oameni și vocații ■ Aplicații extinse ale teoriei lui ]ung

60 De asemenea, va fi clar pentru oameni, deși poate mai clar
atunci când se aplică la ceilalți decât la ei înșiși, că au de ales
între două atitudini în ceea ce privește relaționarea cu lumea
exterioară. O pot percepe fără a avea tendința de a o judeca pen
tru moment, sau o pot judeca fără a face niciun efort suplimen
tar pentru a o percepe.
Când oamenii se gândesc la propriile lor procese mentale,
li se pare evident că există mai mult de un tip de percepție. In
mod clar, oamenii nu sunt limitați la ceea ce le oferă în mod
direct simțurile. Prin mesajele subtile ale intuiției, oamenii pot
afla și ceea ce ar putea exista sau ar putea fi făcut să existe.
In cele din urmă, oamenii pot vedea, cel puțin la alții, că exis
tă două tipuri de judecată, una bazată pe gândire și alta pe sen
timent. Toți ne întâlnim zi de zi cu amândouă, uneori le folosim
în mod adecvat, alteori, nu.
Prin urmare, existența contrariilor nu este ceva nou, după
cum o indică însuși Jung. Dacă stăm și ne gândim la ele, ne dăm
seama că sunt lucruri de bun simt. Dificultatea, asa cum remar-
că Jung, este că par diferite dacă sunt privite de tipuri diferite.
Oamenii de fiecare tip trăiesc contrariile în modul lor personal.
Chiar și dacă am cunoaște „la perfecție" toate cele șaisprezece
puncte de vedere, tot ar fi imposibil să definim contrariile în
așa fel încât să satisfacem pe toată lumea. Totuși, când oamenii
renunță la definițiile formale si, în schimb, consultă realitatea
propriilor experiențe, pot cădea de acord că în fiecare dintre cele
patru domenii recent menționate există o varietate de contrarii
care pot fi experimentate, indiferent de modul în care sunt defi
nite dihotomiile.
Noua metodă prin care Jung a sintetizat aceste cunoștin
țe a fost înțelegerea faptului că o alegere inițială făcută între

contrariile fundamentale determină direcția de dezvoltare pentru 61
percepția și judecata persoanei în cauză și are consecințe pro

funde în ceea ce privește personalitatea acesteia. Această idee
nemaipomenită face posibilă o explicație coerentă pentru o mul
țime de diferențe umane simple, pentru aspecte complexe ale
personalității și pentru o gamă largă de satisfacții și motivații.
De asemenea, sugerează o nouă dimensiune importantă în înțe
legerea dezvoltării tinerilor.
Jung a văzut această teorie ca pe un sprijin în înțelegerea pro
priei persoane, dar aplicarea teoriei (ca și teoria în sine) se extin
de dincolo de punctul în care s-a mulțumit Jung să se oprească.
Conceptele referitoare la tipul psihologic au lămurit modul în
care indivizii percep și judecă și lucrurile pe care le apreciază
cel mai tare; aceste concepte sunt, prin urmare, utile de câte ori
o persoană trebuie să comunice cu alta, sau să trăiască împreună
cu alta, sau să ia decizii care afectează viața altcuiva.

Partea a Il-a
Efectele preferințelor
asupra personalității
CAPITOLUL 3
Tabele de tipuri
pentru comparație și descoperire
Având în vedere că oamenii de fiecare tip trebuie să experi

menteze contrariile fiecare în felul lui, cititorii vor vedea teoria
tipurilor psihologice și consecințele reale ale preferințelor din
punctele lor personale de vedere, în lumina preferințelor pe care
le au la rândul lor. Discuțiile din capitolele următoare și statisti
cile pe care le pot face cititorii vor însemna mult mai mult pen
tru ei, după ce vor vedea tipurile cu propriii lor ochi.
Prin urmare, persoanele care lucrează cu Indicatorul de tipuri
trebuie să observe preferințele în acțiune și să compare descrie
rile cu comportamentul de zi cu zi al tipurilor. Observatorii pot
remarca lucruri noi și pot dori să completeze descrierile, astfel
încât acestea să se potrivească propriilor lor opinii. Importantă
este înțelegerea tipurilor direct de la sursă.
Obstacolul cel mai evident este că există șaisprezece tipuri,
adică un număr prea mare pentru a fi reținut de memorie.
Calitățile care le diferențiază pot fi cel mai bine sesizate prin
comparație și opoziție. Cel mai simplu mod de a ține minte ceea
ce am citit și observat cu privire la fiecare tip este să umplem un
„Tabel al tipurilor" cu rude și prieteni.
Oameni și vocații ■ Tabele de tipuri pentru comparație și descoperire

66 Tabelul tipurilor este un instrument care ne ajută să vedem
toate tipurile psihologice în relație unul cu celălalt. Tabelul aranjea
ză tipurile în așa fel încât cele aflate în anumite zone au anumite
preferințe comune și, prin urmare, au în comun și calitățile care
iau naștere din acele preferințe. Prin urmare, tabelul este valoros
atât pentru analiza datelor de cercetare, cât și pentru observații
personale sistematice. Personalizat cu numele prietenilor și ale
rudelor, Tabelul tipurilor și diferențele dintre tipuri prind viață.
In Tabelul tipurilor este foarte ușor să identifici unde se află,
exact, fiecare tip, fără să pierzi vremea căutându-1. Următoarele
ponturi vă vor fi de ajutor.
începând cu percepția, una dintre alegerile cele mai timpurii
și mai ușor de observat, Tabelul tipurilor se împarte mai întâi
în SN. Toate tipurile senzoriale merg în jumătatea stângă; toate
tipurile intuitive merg în jumătatea dreaptă. Este ușor de ținut
minte ce se află în fiecare jumătate: în expresia „preferință SN", S
este în stânga și N este în dreapta. Prin urmare, primul pas este:
Tipuri senzoriale Tipuri intuitive
-S— -N—
Urmează judecata, aflată probabil pe locul doi la alegeri ușor

identificabile. împărțind fiecare jumătate în TF obținem cele
patru combinații de percepție și judecată. Cele două coloane cu
sentiment sunt una lângă cealaltă în mijloc, iar cele două coloa
ne cu gândire ocupă extremele. Acest aranjament reflectă relați
ile mai strânse pe care tipurile afective le au cu alte persoane, în
timp ce tipurile logice sunt mai detașate. Prin urmare, al doilea
pas este:

67
Gândire Sentiment Sentiment Gândire
-ST- -SF- -NF- -NT-
Tineti minte că, în trecerea de la o combinație la următoarea, se

modifică o singură preferință o dată. Prin urmare, fiecare combina
ție are un proces în comun cu combinațiile alăturate.
Următorul pas este împărțirea EI. Tipurile introvertite intră
în jumătatea superioară sau „de nord" a Tabelului de tipuri,
în care, conform tradiției din New England, vor fi considerați
tăcuți, rezervați, inflexibili, înclinați să se ocupe de treburile per
sonale și să-i lase și pe ceilalți să facă la fel. Tipurile extravertite,
care pot fi văzute ca fiind mai deschise, mai influențabile, mai
comunicative și mai prietenoase, intră în jumătatea de jos, sau
„sudică". (Nu trebuie să deducem de aici că există o diferențiere
geografică a tipurilor.) Prin urmare, al treilea pas este:
Gândire Sentiment Sentiment Gândire
Introvertit IST- ISF- INF- INT-
Extravertit EST- ESF- ENF- ENT-
împărțirea finală, pentru preferința judecată-percepție,

împarte fiecare rând orizontal în două, iar rezultatul este Tabelul
tipurilor complet, cu patru rânduri și patru coloane, așa cum
este el prezentat în fig. 2.

68 Tipuri senzoriale Tipuri intuitive
Gândire Sentiment Gândire Sentiment
-ST- -SF- -NF- -NT-
1ST] ISF] INF] INȚ)

Introvertit
ISTP ISFP INFP INTP
ESTP ESFP ENFP ENTP

Extravertit
EST] ES F] EN F] ENT]
Figura 2Tabelul tipurilor.
Aranjamentul rândurilor orizontale este în așa fel făcut încât

să plaseze în partea de jos tipurile E — J, extraverții cu atitudi
ne rațională. Tipurile E — P, extraverții perceptivi, vin imediat
deasupra lor. Apoi, schimbând câte o singură preferință, vin tipuri
le I — J, introverții raționali, în echilibru cu extraverții raționali
de la bază. Prin urmare, tipurile mai rezistente, logicii la stânga
și la dreapta, și tipurile raționale în vârf și la bază, formează un
fel de zid în jurul Tabelului tipurilor; tipurile „mai blânde", FP,
se află în mijloc.
Tipurile care au ambele preferințe rezistente, TJ, încăpățânați
și activi, ocupă cele patru colțuri.
Dacă ținem minte aceste artificii — SP merg de la stânga la
dreapta, coloanele Sentiment sunt lipite una de cealaltă în cen
tru, introverții sunt „nordici" și extraverții sunt „sudici", iar
tipurile raționale duc greul, în vârf și la bază — Tabelul tipurilor
poate fi memorat și reprodus din memorie. Mai mult, Tabelul
tipurilor reprezintă o schemă logică în cadrul căreia se pot păs
tra caracteristicile tipurilor.
Un Tabel al tipurilor pe două pagini este inclus la sfârși
tul cărții. Pentru fiecare dintre tipuri, am lăsat destul spațiu ca

cititorii să poată scrie nume și, dacă doresc, profesiile prieteni- 69
lor, rudelor, colegilor de serviciu etc., care corespund anumitor
tipuri. Odată ce tabelul s-a umplut, diferențele dintre extraverți
și introverți pot fi clarificate prin compararea persoanelor din
jumătatea superioară cu cele din jumătatea inferioară. Preferința
SN va fi ilustrată prin opoziția dintre jumătățile stângă și dreap
tă, preferința TF prin contrastul dintre coloanele exterioare și
cele din mijloc, iar preferința RJ prin diferențele dintre persoa
nele din vârf și de la bază și cele de pe rândurile din mijloc.
Acum, că am stabilit care sunt efectele diferitelor preferin
țe, zonele din Tabelul tipurilor capătă caractere diferite în urma
interacțiunii acestor preferințe. Pare normal ca mulți psihiatri să
se afle în coloana intuiție-plus-sentiment. Este clar de ce viitorii
directori sunt adeseori TJ. Se înțelege de la sine de ce studenții
de la Wharton School of Finance and Commerce sunt cel mai
ades ES și cei de la Cal Tech sunt cel mai frecvent NJ.
Pe de altă parte, când un eșantion definit de ocupație, sec
ție de facultate absolvită, ani de studiu, sau o înclinație spre un
domeniu anume este distribuit într-un Tabel al tipurilor, o con
centrare într-o anumită zonă a tabelului poate indica lucruri noi
despre tipurile din acea zona.
Pentru a identifica tipuri și grupuri de tipuri, literele sunt mai
precise și mai ușor de utilizat decât cuvintele. Un grup de tipuri
cu una sau mai multe preferințe în comun poate fi definit foarte
exact prin litere comune, aranjate într-o ordine standard, cu linii
acolo unde literele nu sunt adiacente.
In cartea de față, denumirea unui tip trebuie luată în cel
mai larg sens cu putință. Cele opt tipuri din jumătatea stângă a
Tabelului tipurilor sunt, prin urmare, toate tipuri senzoriale, iar
cele opt din jumătatea dreaptă sunt toate intuitive.

7® Pe de altă parte, termenul atestat de intuitiv introvert indică
întotdeauna un introvert la care domină intuiția, un tip IN-J; ter
menul intuitiv extravert indică întotdeauna un extravert la care
domină intuiția, un EN-P. Tot așa, tipul senzorial introvert se refe
ră la un IS-J, iar tipul senzorial extravert indică un ES-P și așa mai
departe. Acestea sunt numele formale ale celor opt tipuri origi
nale ale lui Jung.
Prepoziția cu, în sensul în care este folosită în această carte,
denotă combinația de două preferințe fără a face referire la
preferința dominantă. Cele patru tipuri IN din sfertul superi
or dreapta al Tabelului tipurilor sunt „introvertiții cu intuiție";
tipurile din coloana IF sunt „intuitivi cu sentiment"; și așa mai
departe.
Tabelele tipurilor din fig. 3-23 indică sensurile combinațiilor
de litere si, mai mult decât atât, ilustrează utilizarea frecventelor
în descoperirea de lucruri noi cu privire la tipurile individuale.
Dacă un tip anume este mult mai frecvent (sau mult mai puțin
frecvent) într-un eșantion decât era de așteptat, caracteristicile
acelui tip pot fi cauza acestei distribuții.
în explorarea acestor ipoteze, este necesar să adoptăm o esti
mare rațională a frecvenței pe care o așteptăm de la aceste tipuri.
Majoritatea Tabelelor de tipuri din acest capitol adoptă în acest
scop frecvențe ce pot fi găsite în realitate într-un eșantion de
3 503 elevi de liceu de sex masculin care se pregătesc pentru
facultate, așa cum este indicat în Tabelul tipurilor din fig. 3.
Eșantioanele din fig. 5 și 8 au fost combinate pentru a forma
acest grup, care a fost de asemenea utilizat pentru frecvențele
așteptate de la pagina 45, din Manualul Indicatorului de Tipuri
Myers-Briggs® publicat în 1962.

Tipurile intuitive 71
Tipurile senzoriale
Cu gândire Cu sentiment Cu sentiment Cu gândire
IȘTI ISFJ INF] INT]

N = 283 ■ N = 139 N =74 N = 164
8,1 S 4,0% g 2,1% ■ 4,7% g
ISTP ISFP INFP INTP
N = 180 ■ N = 153 N = 146 N = 209 H
5,1% g 4,4% g 4,2% g 6,0% g
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 271 ■ N = 225 ■ N = 250 ■ N = 276 S
7,7% g 6,4% g 7,1% g 7,9% g
ESȚJ ESFJ ENFJ ENTJ
N = 549 ■■ N = 227 ■ N = 124 N = 233 ■
15,7% gg 6,5% ■ 3,5% g 6,6% g
N % N %
E 2,155 61,5 2,165 61,8 T
I 1,348 38,5 1,338 38,2 F
S 2,027 57,9 1,793 51,2 J
N 1,476 42,1 1,710 48,8 P
Figura 3 Studenți de liceu, din licee în care se face pregătire pentru facultate8
(N = 3503 de sex masculin).
Tabelele de tipuri din fig. 3-23 indică cea mai mare frecvență
și zonele cu densitate umană scăzută. In aceste figuri, procen
tajul din eșantionul aparținând aceluiași tip este scris și indi
cat grafic cu pătrate negre, fiecare însemnând cam 2 la sută,
sau cu cercuri negre, fiecare reprezentând aproximativ 2 per
soane. (Cercurile sunt utilizate în fig. 16, 17, 18 și 20, în care
8 în original, „College prep", liceu (de obicei particular) care are drept obiectiv pregătirea
elevilor pentru intrarea la facultate (N.t.).

72 eșantioanele sunt mai mici de 100). Numărul total de extraverti,
introverti și așa mai departe și procentajul pe care îl reprezintă
fiecare număr sunt date mai jos, în Tabele.
1ST) ISFJ INF] INT]

N = 149 ■ N = 82 ■ N = 5 N = 18
10,4% ■■ 5,7% ■ 0,3% 1,3% ■
ISTP ISFP INFP INTP
N = 122 ■ N = 102 ■ N = 26 N = ZI
8,5% ■ 7,1% ■ 1,8% ■ 1,9% ■
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 168 ■ N = 129 ■ N =45 N = 40
11,8% ■■ 9,0% ■■ 3,2% ■ 2,8% ■
EST) ESF] ENF] ENȚJ
N = 293 ■■ N =178 ■ N = 16 N =30
20,5% ■■■ 12,5% ■■ 1,1% ■ 2,1% ■
% N
E 899 62,9 847 59,2 T
I 531 37,1 583 40,8 F
S 1223 85,5 771 53,9 J
N 207 14,5 659 46,1 P
Figura 4 Elevi de liceu, alții decât cei din licee unde se face pregătire pentru
facultate (N = 1430 de sex masculin)
Tabelele de tipuri din figuri indică elevi de liceu de sex mas

culin, în special în clasa a Xl-a și a XH-a, care au făcut forma
D2 a testului în 25 de licee din districtele suburbane din jurul
Philadelphiei în primăvara anului 1957, perioadă când existau
diferențe foarte stricte între programa liceelor în care se făcea
pregătire pentru facultate și programa celorlalte licee.v Cea mai
mare diferență în situația de față este între incidența scăzu
tă a intuitivilor în rândul elevilor care nu se pregăteau pentru

facultate și procentul substanțial de 38% al intuitivilor în rân- 73
dul celor care mergeau la licee unde se făcea pregătire pentru
studii superioare.
IST] ISF) INF] INT]

N = 216 ■ N = 105 N = 52 N = 108
8,3% ■ 4,0% ■ 2,0% ■ 4,1% ■
ISTP ISFP INFP INTP
N = 151 ■ N - 126 N = 103 N =145 ■
5,8% ■ 4,8% ■ 4,0% ■ 5,6% ■
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 218 ■ N = 193 ■ N = 170 ■ N =184 ■
8,4% ■ 7,4% ■ 6,5% ■ 7,1% ■
EST] ESF] ENF] ENT]
N = 440 M N =164 ■ N = 78 N = 150 ■
16,9% ■■ 6,3% ■ 3,0% ■ 5,8% ■
%
E 1597 61,4 1612 61,9 T
I 1006 38,6 991 38,1 F
S 1613 62,0 1313 50,4 J
N 990 38,0 1290 49,6 P
Figura 5 Elevi de liceu, liceu unde se face pregătire pentru facultate (N = 2 603
elevi de sex masculin)
în cazul diferențelor altele decât SN, diferențele de frecvență

sunt minime. In ambele tabele, cel mai frecvent tip este S, ESTJ, și
cel mai puțin întâlnit este N, INFJ. Pe lângă aceste aspecte, eșan-
tioanele indică distribuții destul de egale, ceea ce poate reprezen
ta situația reala, căci elevii de liceu reprezintă un grup eterogen
de persoane foarte diferite, care, la un moment dat, vor porni în
diferite direcții. Tabelele de tipuri de liceu (fig. 12-19) arată câte
va dintre aceste direcții.

74 IST| ISF] INF] INT]
N = 240 S
N = 120 ■ N = 13 N = 7
6,4% ■ 12,7% ■■ 0,7% 0,4%
ISTP ISFP INFP INTP
N = 36 N = 125 ■ N = 36 N = 14
1,9% ■ 6,6% ■ 1,9% ■ 0,7%
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 84 N = 259 ■■ N = 95 ■ N = 15
4,5% ■ 13,7% ■■ 5,0 ■ 0,8%
EST] ESF] ENF] ENTJ
N = 305 g
N=476 ■■■ N =46 N = 13
16,2% ■■ 25,3% ■■■■ 2,5% ■ 0,7%
%
E 1293 68,6 594 31,5 T
I 591 31,4 1290 68,5 F
S 1645 87,3 1220 64,8 J
N 239 12,7 664 35,2 P
Figura 6 Elevi de liceu, alții decât cei de la liceele care fac pregătire pentru
facultate (N = 1 884 de sex feminin)
Tabelele de tipuri pentru persoane de sex feminin, fig. 6 și 7,

confirmă relația dintre intuiție și nivelul de educație; de aseme
nea, demonstrează importanța diferenței de sex în TF. Ambele
eșantioane de sex feminin sunt 68% sentiment (F); eșantionul
de sex masculin din liceele obișnuite este 41% sentiment (F), cel
din liceele pregătitoare pentru facultate este 38% sentiment. Din
cauza acestei diferențe de sex, datele implicând frecvențele de tip
pentru băieți și fete trebuie prezentate separat; dacă sunt ameste
cate, frecvențele vor oferi informații greșite despre ambele sexe.

IST] ISF] INF] INȚJ
N = 72 N =149 ■ N = 59 N =39
3,3% ■ 6,9% ■ 2,7% ■ 1,8% ■
ISTP ISFP INFP INTP
N =47 N = 105 N = 136 ■ N = 66
2,2% ■ 4,9% ■ 6,3% ■ 3,1% ■
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 75 N = 243 ■ N = 269 ■ N = 111 ■
3,5% ■ 11,3% ■■ 12,5% ■■ 5,2% ■
EST] ESFJ ENF] ENT]
N = 210 ■ N = 380 ■■ N = 123 ■ N = 71
9,7% ■■ 17,6% ■■■ 5,7% ■ 3,3% ■
N % N %
E 1482 68,8 691 32,1 T
I 673 31,2 1464 67,9 F
S 1281 59,4 1103 51,2 J
N 874 40,6 1052 48,8 P
Figura 7 Elevi din licee în care se face pregătire pentru facultate (N = 2155 de
sex feminin)
Tipurile senzație din fig. 6 și 7 arată o preferință puternică

pentru atitudinea rațională. Eșantionul din liceele în care se face
pregătire pentru facultate, cu foarte puțini intuitivi, are 65% J.
Tipurile senzoriale preferă, în general, să își ducă viețile exteri
oare într-un mod bazat pe judecată, care rezolvă în avans proble
mele. Intuitivii preferă să trăiască în mod perceptiv, adică lăsân-
du-și intuiția să urmeze ceea ce simte.

76 IST] ISF] INF] INT]
N = 67 ■ N = 34 N = 22 N = 56 ■
7,4% ■ 3,8% ■ 2,5% ■ 6,2% ■
ISTP ISFP INFP INTP
N = 29 N = 27 N =43 N = 64 ■
3,2% ■ 3,0% ■ 4,8% ■ 7,1% ■
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 53 ■ N = 32 N = 92 S
N = 80 ■
5,9% ■ 3,6% ■ 8,9% ■ 10,2% ■■
EST] ESF] ENF) ENTJ
N = 109
12,1%
J
■■
N = 63
7,0%
■
■
N =46
5,1%
■
■
N = 83
9,2% ■■
J
N % N %
E 558 62,0 553 61,4 T
I 342 38,0 347 38,6 F
S 414 46,0 480 53,3 J
N 486 54,0 420 46,7 P
Figura 8 Elevi de la Central High School (N = 900 de sex masculin)
Tabelul tipurilor din fig. 8 indică elevi de liceu care se pregă

tesc pentru facultate — dar acești elevi se pregătesc la Central
High School din Philadelphia, un liceu exclusiv de băieți, unde
nu sunt admiși decât cei care au un IQ de cel puțin 110 și care
au luat cel mult un C9 în ultimii doi ani de liceu. S-ar putea
crede că a doua condiție, care nu se referă, de fapt, la nicio mate
rie anume, va conduce la o creștere substanțială a numărului
de studenți J. Într-adevăr, numărul de studenți a crescut, însă
numai de la 50,4 la 53,3%.
9 Sistemul de notare din școlile americane are la bază calificative, de la A (excelent) la F

(foarte slab), și nu note. „C" este calificativul dat pentru un răspuns considerat de valoa
re medie (N.t.).

isn ISFJ INF] 1NTJ
N = 36 ■ N = 7 N = 31 N = 110 gg
5,4% ■ 1,0% ■ 4,6% ■ 16,4% ■■
ISTP ISFP INFP INTP
N = 107 g
N = 21 N = 6 N = 81 ■
3,1% ■ 0,9% 12,1% ■■ 15,9% ■■
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 7 N = 10 N = 62 ■ N = 78 ■
1,0% ■ 1,5% ■ 9,2% ■■ 11,6% ■■
ESTJ ESFJ ENF) ENȚ)
N = 23 N = 6 N = 28 N = 58 ■
3,5% ■ 0,9% 4,2% ■ 8,7% ■
% N
E 272 40,5 440 65,6 T
I 399 59,5 231 34,4 F
S 116 17,3 299 44,6 1
N 555 82,7 372 55,4 P
Figura 9 Fi na liștii concursului „National Merit"10 (N = 671 de sex masculin)
Frecvența lui N a crescut de la 38% la 54%, fapt care a condus

la o scădere simetrică a frecvențelor celor patru tipuri SP, care
nu au nici N, nici J.
Pentru finaliștii „National Merit", fig. 9, frecvența lui N a
urcat de la 54% la 82,7%. Din cei 17,3% rămași care erau S, sin
gurul supraviețuitor a fost ISTJ, cu 5% din eșantion.
10 „National Merit Scholarship Program" este un concurs organizat în liceele din SUA
de către National Merit Scholarship Corporation, o organizație neguvernamentală,
nonprofit. Câștigătorii primesc certificate de recunoaștere a meritelor școlare sau chiar
burse de studii (A/.t.).

78 ISTJ ISF] INF] INT]
N = 21 ■ N = 26 ■ N = 16 N = 16
6,0% ■ 7,5% ■ 4,6% ■ 4,6% ■
ISTP ISFP INFP INTP
N = 3 N = 18 ■ N = 19 ■ N = 14
0,9% 5,2% ■ 5,4% ■ 4,0% ■
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 10 N = 17 N =49 ■■ N = 14
2,9% ■ 4,9% ■ 14,1% ■■ 4,0% ■
EST) ESFJ ENF] ENȚJ
N = 38 ■ N = 41 ■ N = 27 ■ N = 19 ■
10,9% ■■ 11,8% ■■ 7,8% ■ 5,4% ■
% N
E 215 61,8 135 38,8 T
I 133 38,2 213 61,2 F
S 174 50,0 204 58,6 J
N 174 50,0 144 41,4 P
Figura 10 Elevi de la Philadelphia Girls' High School (N - 348 de sex feminin)
Școala de elită corespunzătoare pentru fete este Philadelphia

Girls' High School, care are aceleași condiții de admitere ca și
Central High School. Distribuțiile-frecvențelor în Tabelele de
tipuri din fig. 10 și 11 seamănă mult cu cele din eșantioanele de
băieți, cu excepția faptului că la aceștia din urmă avem o majo
ritate de T, în timp ce la fete este o majoritate de F, după cum
am văzut mai înainte.
38,2% dintre fetele de la Girls' High sunt introvertite, mergând
până la 52,1% în rândul finalistelor competiției „National Merit".
50% dintre ele sunt intuitive, mergând până la 81,8% în rân
dul eșantionului care a câștigat „National Merit".

ISTJ ISFJ INF] INTJ
N = 10 N = 17 ■ N = 36 ■ N = 29 ■
3,0% ■ 5,2% ■ 10,9% ■■ 8,8% ■
ISTP ISFP INFP INTP
N =4 N = 5 N = 38 ■ N = 33 ■
1,2% ■ 1,5% ■ 11,5% ■■ 10,0% ■■
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 0 N = 10 N = 61 ■■ N = 32 ■
0% 3,0% ■ 18,5% ■■■ 9,7% ■■
EST) ESFJ ENF] ENȚJ
N =7 N =7 N = 26 ■ N = 15
2,1% ■ 2,1% ■ 7,9% ■ 4,6% ■
E 158 47,9 130 39,4 T

I 172 52,1 200 60,6 F
S 60 18,2 147 44,5 J
N 270 81,8 183 55,5 P
Figura 11 Fi na liștii concursului „National Merit" (N = 330 de sex feminin)
La fel ca în cazul băieților, singurul supraviețuitor al tipurilor

S în rândul finalistelor concursului „National Merit" a fost ISTJ,
cu o frecvență de 5%, asemănătoare celei a băieților.
Aici începe autoselecția. După liceu, elevii pot alege orice
domeniu doresc pentru a-și continua studiile. Gradul de auto-
selecție exercitat de orice tip, în orice eșantion, poate fi indicat
de proporția de autoselecție (PAS), care reprezintă frecvența pro
centajului tipului respectiv în eșantionul împărțit la frecvența
procentului în populația de bază corespunzătoare. Pentru eșan-
tioanele din acest capitol, cu excepția studenților la arte și a stu
denților consilieri, populația de bază este 3 503 elevi de liceu de
sex masculin (fig. 3).

1ST] ISF] INF] INT]
N = 269 S N - 154 N = 185 ■ N = 267 S
7,3% ■ 4,2% ■ 5,0% ■ 7,3% ■
PAS = 0,91 PAS = 1,06 PAS = 2,38 PAS = 1,55
ISTP ISFP INFP INTP
N = 294 1
N = 120 N = 103 N = 287 S
3,3% ■ 2,8% ■ 8,0% ■ 7,8% ■
PAS = 0,64 PAS = 0,64 PAS = 1,92 PAS = 1,31
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 138 N = 157 N = 353 ■ N = 298 S
3,8% ■ 4,3% ■ 9,6% ■■ 8,1% ■
PAS = 0,49 PAS = 0,66 PAS -1,35 PAS = 1,03
EST] ESFJ ENF] ENȚ)
N = 343 S
N = 218 ■ N - 214 ■ N = 276 ■
9,3% ■■ 5,9% ■ 5,8% ■ 7,5% ■
PAS = 0,60 PAS = 0,92 PAS - 1,64 PAS = 1,13
%
E 1997 54,3 1998 54,4 T
I 1679 45,7 1678 45,6 F
S 1502 40,9 1926 52,4 J
N 2174 59,1 1750 47,6 P
Figura 12 Studenți la arte liberale (N = 3 676 de sex masculin)
în fig. 12-23, PAS este indicat pentru fiecare dintre cele șai
sprezece tipuri. Valorile superioare lui 1,00 indică o autoselecție
pozitivă. Valorile inferioare lui 1,00 indică un anumit grad de
evitare. Acolo unde tipurile cu cel mai mare PAS (adeseori 1,20
sau mai mult) sunt apropiate, ele creează o zonă de autoselecție
și sunt subliniate prin fundalul gri din Tabelul tipurilor.
Pentru studenții la arte liberale, indicați în fig. 12, zona de
autoselecție constă în cele patru tipuri NF, interesate întotdeau
na de literatură și științe umaniste, și în cele două tipuri INT,
interesate într-un grad mai scăzut de artele liberale, dar mai
interesate de celelalte domenii.

ISTJ ISFJ INFJ INTJ
N = 222 ■ N = 92 N = 115 ■ N = 301 m
10,1% ■■ 4,2% ■ 5,3% ■ 13,8% ■■
PAS = 1,26 PAS = 1,06 PAS = 2,49 PAS = 2,94
ISTP ISFP INFP INTP
N =49 N =42 N = 110 ■ N = 191 ■
2,2% ■ 1,9% ■ 5,0% ■ 8,7% ■
PAS = 0,44 PAS = 0,44 PAS = 1,21 PAS = 1,46
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 67 N = 29 N = 124 ■ N =159 ■
3,1% ■ 1,3% ■ 5,7% ■ 7,3% ■
PAS = 0,40 PAS = 0,21 PAS = 0,79 PAS = 0,92
EST] ESF] ENFJ ENȚJ
N =197 ■ N = 72 N = 134 ■ N = 284 ■■
9,0% ■■ 3,3% ■ 6,1% ■ 13,0% n
| PAS = 0,57 PAS = 0,51 PAS = 1,73 PAS = 1,95
% N
E 1066 48,7 1470 67,2 T
I 1122 51,3 718 32,8 F
S 770 35,2 1417 64,8 )
N 1418 64,8 771 35,2 P
Figura 13 Studenți la facultăți tehnice (N = 2 188)
Pentru studenții la facultăți tehnice, prezentați în fig. 13, zona

de autoselecție constă în sectorul IN, cele două tipuri ENJ, și
ISTJ. Accentul se pune pe N și J, iar F, când este combinat cu NJ,
pare la fel de atras ca și T de partea tehnică. Să notăm faptul că
tipurile EIR ar putea fi apropiate de sectorul IN dacă ar fi înfă
șurate în jurul unui cilindru orizontal, și tot așa ar fi și ISTJ, dacă
ar fi înfășurate în jurul unui cilindru vertical.
Acestea sunt eșantioanele de arte liberale și facultăți tehnice
de la pagina 45 din Manualul MBTI® ediția 1962.
Oameni și vocații * Tabele de tipuri pentru comparație și descoperire

82 1ST] ISF] INF] INT]
N =44 ■ N = 19 N = 1 N = 13
9,0% ■■ 3,9% S 0,2% 2,7% ■
PAS = 1,12 PAS = 0,98 PAS = 0,10 PAS = 0,57
ISTP ISFP INFP INTP
N = 35 ■ N = 7 N = 11 N = 15
7,2% ■ 1,4% ■ 2,3% ■ 3,1% ■
PAS = 1,40 PAS = 0,33 PAS = 0,54 PAS = 0,52
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 63 ■ N = 34 ■ N = 30 ■ N = 35 "
12,9% ■■ 7,0% ■ 6,1% S 7,2% S
PAS = 1,67 PAS = 1,08 PAS = 0,86 PAS = 0,91
EST] ESFJ ENF] ENT]
N = 106 ■" N = 43 ■ N = 8 N = 24
21,7% ■■■ 8,8% ■ 1,6% ■ 4,9% S
PAS = 1,39 PAS = 1,36 PAS = 0,46 PAS = 0,74
E 343 70,3 335 68,6 T

I 145 29,7 153 31,4 F
S 351 71,9 258 52,9 J
N 137 28,1 230 47,1 P
Figura 14 Studenți la finanțe și comerț (N = 488)
Tabelul din fig. 14 prezintă 488 de studenți de la Wharton

School of Finance and Commerce, a Universității Pennsylvania.
Tabelul tipurilor din fig. 15 este complet opus, prezentând 705
studenți în științe, de la Cal Tech.
Zona de autoselecție pentru studenții de la finanțe și comerț
constă în sectorul ES plus cele două tipuri 1ST, lucru perfect adec
vat situației date. Coloana ST este cea în care principalele obiecte
de interes sunt faptele, abordate printr-o analiză impersonală,
într-un mod pragmatic, realist. Sectorul ES este cel mai practic
și mai realist și cel mai puțin aplecat către abstracții intelectuale.

INF] INT| 83
IST| ISFJ
N = 39 ■ N = 12 N = 44 ■ N = 128 ■■
5,5% ■ 1,7% ■ 6,3% ■ 18,2% ■■■
PAS = 0,68 PAS = 0,43 PAS = 2,95 PAS = 3,88
ISTP ISFP INFP INTP
N = 58 Ș N = 123% ■■
N =18 N = 15
2,6% ■ 2,1% ■ 8,2% ■ 17,5% ■■■
PAS = 0,50 PAS = 0,49 PAS = 1,97 PAS = 2,92
ESTP ESFP ENFP ENTP
N=79 J
N = 12 N = 1 N = 55 ■
1,7% ■ 0,1% 7,8% ■ 11,2% ■■
PAS = 0,22 PAS = 0,02 PAS = 1,09 PAS = 1,42
EST] ESF] ENF] ENT]
N = 13 N = 8 N = 27 N = 73 S
1,8% ■ 1,1% ■ 3,8% ■ 10,4% ■■
PAS = 0,12 PAS = 0,18 PAS = 1,08 PAS = 1,56
o/
/0 N
E 268 38,0 485 68,8 T
I 437 62,0 220 31,2 F
S 118 16,7 344 48,8 ]
N 587 83,3 361 51,2 P
Figura 15 Studenți la științe (N = 705)
Zona de autoselecție pentru studenții la științe de la Cal Tech

constă în sectorul IN (în care cel mai mare PAS este 3,88, iar cel
mai scăzut este 1,97) plus în două tipuri ENT. Persoanele din
coloana NT se concentrează pe posibilități și principii implica
te în soluționarea problemelor. Cei din sectorul IN sunt cei mai
intelectuali, având capacitatea de a vedea mai profund în necu
noscut decât o fac majoritatea oamenilor. Gradul de interes pe
care studenții de la științe îl au pentru sectorul ES poate fi eva
luat după proporțiile de autoselecție pe care i-1 acordă acestuia:
0,22; 0,17; 0,12 și 0,02.

84 1ST] ISF] INF) INT]
N = 0 N = 0 N =3 N =4
0% 0% 9,1% • 12,1% •
PAS = 0,00 PAS = 0,00 PAS = 2,02 PAS = 2,96
ISTP ISFP INFP INTP
N = 1 N = 1 N = 10 • N =6 •
3,0% • 3,0% • 30,4% •• 18,3% •
PAS = 0,95 PAS = 0,57 PAS = 2,73 PAS = 3,60
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 0 N - 0 N =4 N = 0
0% 0% 12,1% • 0%
PAS = 0,00 PAS = 0,00 PAS = 0,86 PAS = 0,00
EST] ESF] ENF] ENT)
N =0 N =1 N =1 N = 2
0% 3,0% • 3,0% • 6,0% •
PAS = 0,00 PAS = 0,36 PAS = 0,46 PAS = 1,40
N % N %
E 8 24,2 13 39,4 T
I 25 75,8 20 60,6 F
S 3 9,1 11 33,3 J
N 30 90,9 22 66,7 P
Figura 16 Studenți în ultimul an la arte frumoase (N = 33)

Sursă: Stephens (1972)
Tabelele de tipuri din fig. 16-18, bazate pe lucrarea lui Stephens

(1972), prezintă trei grupuri contrastante de studenți în ultimul an
la Arte Frumoase, la Universitatea Florida. Populația de bază, pe
care se măsoară autoselecția lor, este o grupă de studenți în pri
mul an la aceeași universitate, cam în aceeași perioadă.
Eșantionul din fig. 16 constă în studenți în ultimul an la arte
frumoase care intenționau să fie artiști, să creeze independent de
ceilalți. Cele patru tipuri care indică autoselecție pozitivă sunt
toate tipuri IN — intuiție pentru creativitate și introversie pentru
independența de lumea exterioară.

1ST] ISFJ INF] INTJ 85
N = 0 N = 2 N = 1 N = 1
0% 6,9% • 3,4% • 3,4% •
PAS = 0,00 PAS = 1,03 PAS = 0,77 PAS = 0,84
ISTP ISFP INFP INTP
N = 0 N = 0 N = 2 N = 1
0% 0% 6,9% • 3,4% •
PAS = 0,00 PAS = 0,00 PAS = 0,62 PAS = 0,68
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 0 N = 2 N =9 • N =3
0% 6,9% • 31,1% •• 10,4% •
PAS = 0,00 PAS = 1,20 PAS = 2,21 PAS = 2,11
EST] ESF] ENF] ENT]
N = 0 N =6 • N = 2 N = 0
0% 20,7% • 6,9% • 0%
PAS = 0,00 PAS = 2,48 PAS = 1,05 PAS = 0,00
N % N %
E 22 75,9 5 17,2 T
I 7 24,1 24 82,8 F
S 10 34,5 12 41,4 1
N 19 65,5 17 58,6 P
Figura 17 Studenți în ultimul an la terapie ocupațională (N = 29)

Studenții din ultimul an prezentați în fig. 17 studiau terapia

ocupațională și plănuiau să folosească arta pentru a ajuta oamenii
să se însănătoșească, fie oferindu-le un nou domeniu de interes în
viață sau redându-le încrederea în sine, fie pur și simplu punân-
du-le la dispoziție o activitate manuală care să le facă plăcere.
Toate cele cinci tipuri ce indică o autoselecție pozitivă sunt extra
vertite, pentru care sunt importante acțiunile clare, „pe față", iar
patru din aceste cinci tipuri sunt tipuri F, pentru care este impor
tant ca acțiunea să implice alte persoane care să beneficieze de
aceasta. Tipul cu cea mai puternică autoselecție este ESFJ, la care
sentimentul este extrovertit și percepția este practică, prin urmare
ajutarea celorlalți este în același timp o datorie și o plăcere.

1ST] ISF] INF] INT]
N = 0 N = 0 N = 3 N = 1
0% 0% 9,7% • 3,2% •
PAS = 0,00 PAS = 0,00 PAS = 2,15 PAS = 0,79
ISTP ISFP INFP INTP
N = 0 N = 0 N = 8 • N =4
0% 0% 25,8% • 12,9% •
PAS = 0,00 PAS = 0,00 PAS = 2,33 PAS = 2,55
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 0 N = 1 N =7 • N = 2
0% 3,2% • 22,5% • 6,5% •
PAS = 0,00 PAS = 0,56 PAS = 1,61 PAS -1,32
EST] ESF] ENF] ENT]
N =0 N =3 N = 2 N = 0
0% 9,7% • 6,5% • 0%
PAS = 0,00 PAS = 1,16 PAS = 0,98 PAS = 0,00
N % N %
E 15 48,4 7 22,6 T
I 16 51,6 24 77,4 F
S 4 12,9 9 29,0 J
N 27 87,1 22 71,0 P
Figura 18 Studenți în ultimul an la educație artistică (N = 31)

Examinând fig. 18, care ne oferă informații despre studenții

în ultimul an la educație artistică, descoperim o largă diversita
te de tipuri care au ales acest domeniu, poate datorită faptului
că domeniul în sine este variat. Acest eșantion are șase tipuri cu
autoselecție pozitivă, trei în comun cu studenții de la arte fru
moase, trei în comun cu studenții la terapie ocupațională; trei
sunt I, trei sunt A; trei sunt IA, trei sunt IR; iar unul este oare
cum detașatul SA. Probabil că stilurile de predare pe care și le
vor dezvolta aceste persoane vor varia în mod corespunzător.

IST] ISF] INF] INTJ
N =4 N = 2 N = 11 ■ N =3
3,4% ■ 1,7% ■ 9,3% ■■ 2,5% ■
PAS = 0,53 PAS = 0,25 PAS = 2,07 PAS = 0,62
ISTP ISFP INFP INTP
■■■
N = 1 N = 2 N = 28 ■■■ N = 3
0,8% 1,7% ■ 23,8% ■■■ 2,5% ■
PAS = 0,27 PAS = 0,32 PAS = 2,14 PAS = 0,50
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 0 N = 3 N=37 ■■■■ N = 2
0% 2,5% ■ 31,4% ■■■■ 1,7% ■
PAS = 0,00 PAS = 0,44 PAS = 2,23 PAS = 0,35
EST] ESF) ENFJ ENTJ
N = 2 N =4 N = 14 ■ N = 2
1,7% ■ 3,4% ■ 11,9% ■■ 1,7% ■
PAS = 0,22 PAS = 0,41 PAS = 1,81 PAS = 0,39
N % N %
E 64 54,2 17 14,4 T
I 54 45,8 101 85,6 F
S 18 15,2 42 35,6 1
N 100 84,8 76 64,4 P
Figura 19 Studenți la consiliere (N = 118)
în fig. 19, consiliere, autoselecția pare limitată la tipurile IA.

Fiecare tip NF are o proporție de autoselecție de 1,80 sau mai
mult, în timp ce niciun alt tip nu trece de 0,62 la această propor
ție. Motivul este ușor de înțeles: practic, combinația de intuiție și
sentiment definește consilierea. Domeniul intuiției este identifi
carea posibilităților, iar domeniul sentimentului este grija pentru
oameni, care face ca exercițiul intuiției să fie de două ori mai plin
de satisfacții: posibilitățile căutate și găsite sunt pentru oameni.
Subiecții din acest eșantion au fost studenți la Universitatea
Florida, care au absolvit secția de consiliere. Pentru PAS, populația
de bază a fost formată din studenții în primul an din Florida.

88 1ST] ISF] INF] INT]
N = 0 N = 1 N = 5 • N = 8 •
0% 1,4% • 7,0% • 11,3% •
PAS = 0,00 PAS = 0,35 PAS = 3,33 PAS = 2,41
ISTP ISFP INFP INTP
N = 1 N = 1 N = 15 •• N = 10 •
1,4% • 1,4% • 21,1% •• 14,1% ••
PAS = 0,27 PAS = 0,32 PAS = 5,07 PAS = 2,36
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 0 N = 1 N = 9 • N = 8 •
0% 1,4% • 12,7% •• 11,3% •
PAS = 0,00 PAS = 0,22 PAS = 1,78 PAS = 1,43
EST] ESF] ENF] ENTJ
N = 0 N = 1 N = 6 • N = 5 •
0% 1,4% • 8,5% • 7,0% •
PAS = 0,00 PAS = 0,22 PAS = 2,39 PAS = 1,06
% N
E 30 42,3 32 45,1 T
I 41 57,7 39 54,9 F
S 5 7,0 26 36,6 J
N 66 93,0 45 63,4 P
Figura 20 Studenți la Rhodes (N = 71 de bărbați)
Eșantionul de studenți de la Rhodes, prezentat în fig. 20, este

rezultatul unui concurs foarte riguros. Are un procentaj de intuitivi
mai mare decât Analiștii concursului „National Merit". Majoritatea
sunt tipuri sentiment, probabil pentru că fondatorul facultății, defi
nind în testamentul lui studentul ideal, a pus pe primul loc bună
tatea și interesul pentru soarta celorlalți.
Fig. 21 se bazează pe date din studiul de monitorizare realizat
de Miller (1967) pe studenți de la șapte facultăți de drept, inclusiv
pe cei care au renunțat la studii. Numărul acestora din urmă, pe
fiecare tip, este indicat de prezența unui minus, pe același rând cu
frecvența tipului respectiv. Proporția de renunțare la studii (PRS),
adică procentul de renunțare pentru tipul în cauză, împărțit la pro
centul de renunțare pentru întregul eșantion, este dată sub PAS.

IST] ISF] INF] INȚJ 89
N = 236-28 1
N = 58-13 N = 58-8 N = 194-22 ■
10,5% ■■ 2,6% ■ 2,6% ■ 8,6% ■
PAS = 1,43 PAS = 0,62 PAS = 0,51 PAS = 1,19
PRS - 0,71 PRS = 1,34 PRS = 0,82 PRS = 0,68
ISTP ISFP INFP INTP
N = 87-18 N = 33-7 N = 120-31 ■ N = 221-42 ■
3,9% ■ 1,5% ■ 5,3% ■ 9,8% ■■
PAS = 1,19 PAS = 0,52 PAS = 0,67 PAS = 1,26
PRS = 1,23 PRS = 1,25 PRS = 1,56 PRS = 1,15
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 87-12 N = 42-6 N = 132-32 ■ N = 245-46 ■
3,9% ■ 1,9% ■ 5,9% ■ 10,9% ■■
PAS = 1,03 PAS = 0,44 PAS = 0,61 PAS = 1,34
PRS = 0,82 PRS = 0,84 PRS = 1,45 PRS = 1,13
ESTJ EST] ENF] ENȚJ
N = 295-44 M N = 80-14 N = 75-14 N = 285-37 S
13,1% ■■ 3,5% ■ 3,3% ■ 12,7% ■■
PAS = 1,41 PAS = 0,60 PAS = 0,57 PAS = 1,69
PRS = 0,90 PRS = 1,04 PRS = 1,13 PRS = 0,78
N % N %
E 1241 55,2 1650 73,4 T
I 1007 44,8 598 26,6 F
S 918 40,8 1281 57,0 J
N 1330 59,2 967 43,0 P
Figura 21 Studenți la drept (N = 2 248 - 374, care au renunțat la studii)

Sursă.-Mii Ier (1965,1967)
Rezultatele sunt foarte clare. Esențială pentru drept este T, de

preferat TJ. Toate cele patru tipuri TJ au autoselecție pozitivă și un
procent de renunțare la studii sub medie. Trei dintre tipurile TP
au autoselecție pozitivă, dar un procent de renunțare la studii peste
medie. Niciunul dintre tipurile sentiment nu are PAS mai mare de
0,67, iar șase dintre ele au un procent de renunțare la studii peste
medie. Se pare că cei care se descurcă cel mai bine la drept sunt cei
calculați și înzestrați cu simț practic.

1ST] ISF] INF] INT]
N = 39 ■■ N = 24 ■ N = 3 N = 9
13,9% ■■ 8,6% ■ 1,1 ■ 3,2% S
PAS = 1,72 PAS = 2,16 PAS = 0,51 PAS = 0,69
ISTP ISFP INFP INTP
N = 19 ■ N = 10 N = 6 N = 5
6,8% ■ 3,6% ■ 2,1% ■ 1,8% ■
PAS = 1,32 PAS = 0,82 PAS = 0,51 PAS = 0,30
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 22 S N = 16 ■ N = 7 N = 9
7,9% ■ 5,7% ■ 2,5% ■ 3,2% ■
PAS = 1,02 PAS = 0,89 PAS = 0,35 PAS = 0,41
EST] ESF] ENF] ENȚJ
n
25,7%
= 72 sss
■■■■
N = 21
7,5%
■
■
N = 6
2,1%
N = 12
■ 4,3% ■
PAS = 1,64 PAS = 1,16 PAS = 0,61 PAS = 0,64
a/
/0 N %
E 165 58,9 187 66,8 T
I 115 41,1 93 33,2 F
S 223 79,6 186 66,4 J
N 57 20,4 94 32,6 P
Figura 22 Poliția urbană (N = 280)
Eșantionul de poliție urbană, fig. 22, ne permite o comparație

interesantă cu studenții la drept recent studiați, deoarece ambele
grupuri au de-a face cu legea. Studenții se ocupă de distincțiile
subtile ale legii, cu ce putem și nu putem face. De asemenea, ei au
în față perspectiva infinită a confruntărilor verbale cu adversari
înarmați, la rândul lor, cu cuvinte. Iată câteva motive bune pentru
ca 59% dintre ei să fie intuitivi.
Polițiștii sunt 79% S. Se confruntă cu situații concrete, una după
alta, în care cuvintele nu sunt la fel de importante ca deciziile și
acțiunile. Ei sunt mai J decât studenții la drept și mult mai mulți
dintre ei sunt tipuri sentiment. Este foarte posibil ca în munca poli
țiștilor să găsim mai multă compasiune decât în sălile de judecată.

ISTJ ISFJ INFJ INT) 91
N = 14 ■ N = 12 1 N = 9 ■ N = 10 ■
11,3% n 9,7% ■■ 7,3% ■ 8,1% ■
PAS = 1,40 PAS = 2,44 PAS = 3,44 PAS = 1,72
ISTP ISFP INFP INTP
N = 0 N =1 N =3 N =1
0,0% 0,8% 2,4% ■ 0,8%
PAS - 0,00 PAS = 0,18 PAS = 0,58 PAS = 0,14
ESTP ESFP ENFP ENTP
N = 1 N = 3 N = 6 N = 2
0,8% 2,4% ■ 4,8% ■ 1,6% ■
PAS = 0,10 PAS = 0,38 PAS = 0,68 PAS = 0,20
EST] ESFJ ENF] ENȚ|
n = 27 N=15 N =7 ■ N = 13 ■
21,8% ■■■ 12,1% ■■ 5,6% ■ 10,5% ■■
PAS = 1,39 PAS = 1,87 PAS = 1,59 PAS = 1,58
N % N %
E 74 59,7 68 54,8 T
I 50 40,3 56 45,2 F
S 73 58,9 107 86,3 J
N 51 41,1 17 13,7 P
Figura 23 Directori de școli (N = 124)

Sursă: von Fange (1961)
Tabelul tipurilor din fig. 23, care reprezintă directorii de școa

lă canadieni așa cum au fost ei studiați de von Fange (1961), este
unic. Pare să fie format numai din vârf și bază. Eșantionul nu pare
să aibă preferințe clar delimitate între E și I, S și N, T și F. Totuși,
în relația cu lumea înconjurătoare, sunt 86% R. Probabil că abilita
tea de a lua decizii numeroase, importante sau mai puțin impor
tante, și de a nu obosi este o condiție sine qua non pentru această
categorie, care răspunde de păstrarea sistemelor educaționale pe
linia de plutire.

CAPITOLUL 4
Efectul preferinței EI
Comportamentul extraverților se bazează pe situația exteri

oară. Dacă sunt logici, vor avea tendința de a critica, analiza sau
organiza această situație; tipurile afective se vor lupta pentru ea,
vor protesta împotriva ei sau vor încerca să o tempereze; tipu
rile senzoriale se vor bucura de ea, o vor folosi sau, conform
firii lor bune, o vor accepta; tipurile intuitive vor avea tendin
ța de a încerca să o schimbe. In orice caz, extravertul începe cu
situația exterioară.
Introvertul însă începe mai din urmă — cu ideile interioare,
conceptele psihice, derivate din ceea ce Jung numește arhetipuri.
Teoria tipurilor afirmă că arhetipurile există, înnăscute, în noi
toți. Ele nu își au originea în experiența noastră, deși aceasta le
poate activa. Arhetipurile sunt esența abstractă a experiențelor și
aspirațiilor umanității. Ele sunt universaliile, formele gândului
care extrage tiparul și sensul din multiplicitatea copleșitoare a
vieții. (Extraverții găsesc multiplicitatea mai degrabă simpatică;
dar aceasta poate fi intolerabil de tulburătoare pentru introverți,
dacă nu reușesc să găsească un sens unificator care să o aducă
sub control.)
Când introverții dau peste o situație exterioară care cores
punde unei idei sau unui concept familiar, ei o abordează

dintr-o perspectivă a recunoașterii, ca și cum ar vedea o ilus- 93
trare a ceva cunoscut de multă vreme. Pentru astfel de situații,
introverții au o profundă înțelegere. Dacă, totuși, situația exteri
oară nu corespunde deloc conceptelor familiare, ea poate părea
accidentală, irelevantă, lipsită de importanță, iar introverții nu
vor ști cum să se poarte. Un exemplu istoric îl constituie „orbi
rea" lui Woodrow Wilson la Versailles, când a impus pacea Ligii
Națiunilor, o decizie pe care țara lui nu era pregătită să o accep
te. Wilson era atât de pătruns de ideea unei organizații interna
ționale, încât nu a mai respectat ideea de proces democratic —
Senatul i s-a părut complet irelevant și a dat greș.
Deoarece energiile introverților sunt puternic direcționate de
ideile lor, pentru ei este extrem de important să își facă „o idee
corectă" despre lucruri. Pauza pe care o fac întotdeauna îna
inte de a face ceva, și pe care extraverții o numesc, neatenți,
ezitare, servește unui scop real. Acestă pauză le oferă timpul
de care au nevoie pentru a studia și a clasifica o nouă situație,
astfel încât acțiunea pe care o vor întreprinde să se dovedeas
că cea potrivită pe termen lung. Pentru introverți, problemele
sunt provocate de faptul că, adeseori, nu se uită destul de înde
aproape la situația exterioară și, prin urmare, de fapt nu o văd.
Extraverții, pe de altă parte, deseori nu se opresc pentru a privi
situația dată suficient de mult timp, pentru a vedea și ideea care
stă la baza acesteia.
Avantajele începerii cu situația exterioară sunt evidente și
foarte bine cotate în civilizația vestică actuală, care este domina
tă de punctul de vedere extravertit. Există o mulțime de motive
pentru această supremație: extraverții sunt mai zgomotoși decât
introverții, sunt mult mai numeroși, aparent în proporție de trei
la unuVI; sunt accesibili și ușor de înțeles, în timp ce introverții
Oameni și vocații ■ Efectul preferinței EI

94 sunt greu de înțeles, chiar pentru ei înșiși, și au mari șanse să fie
total de neînțeles pentru extraverți.
In consecință, trebuie scoase în evidență avantajele introver-
ților — și nu doar pentru extraverți, ci uneori pentru introverți
înșiși — pentru că cel mai bine adaptați oameni sunt cei care
sunt „patrioți din punct de vedere psihologic“, adică cei care
sunt bucuroși să fie ceea ce sunt. Cei mai abili introverți dobân
desc o ușurință extraordinară pentru extraversie, dar nu încear
că niciodată să fie extraverți. Printr-o dezvoltare bună a unui
proces auxiliar, ei au învățat să se relaționeze corect cu lumea
exterioară fără a deveni sclavii acesteia. Ei rămân loiali princi
piului lor interior, din care își extrag orientarea în viață, sigură
și de nezdruncinat.
Un avantaj al introverților este continuitatea lor înnăscută,
independența de situațiile exterioare trecătoare, care adeseori
sunt exact așa cum li se par lor: simple întâmplări. Condițiile
și stimulii exteriori diferă în mod continuu, dar stimulii interni
sunt mult mai constanți. Copiii introvertiți, ignorând total mare
parte dintre stimulii exteriori care îi distrag, își urmăresc încli
nația interioară, tăcută, iar părinții micuților extraverți agitați se
minunează în fața „puterii de concentrare" a introverților.
Capacitatea de concentrare pare să caracterizeze cariere
le introverților. In timp ce extraverții tind să își lărgească sfera
de activitate, să își prezinte realizările în fața lumii devreme (și
des), să se facă știuți de un cerc cât mai mare și să își mărească
numărul de relații si activități, introvertii abordează lucrurile
din perspectivă opusă. Cufundându-se mai adânc în activita
tea lor, introverții nu se grăbesc să declare că au încheiat-o și
să o publice, iar dacă o fac, atunci ne dau numai concluziile,
fără detalii despre ce anume au făcut. Această comunicare scurtă

și impersonală le micșorează publicul și faima, dar îi scutește 95
de solicitările externe copleșitoare și le permite să se întoarcă
înapoi la muncă, adică la încă un tur de forță, fără întreruperi.
După cum se pare că a afirmat chiar Jung, activitatea introver-
ților câștigă astfel în profunzime și efortul lor capătă valoare pe
termen lung.
O altă trăsătură utilă a detașării
9
caracteristice introvertilor
J
este faptul că sunt puțin afectați de absența încurajărilor. Dacă

ei cred în ceea ce fac, atunci pot lucra fericiți vreme îndelungată
asemeni pionierilor, fără a avea nevoie de confirmări și asigu
rări din partea celorlați. Pentru majoritatea extraverților, acest
comportament este de neînțeles. O tânără inteligentă și foarte
extravertită (o ENTP) a protestat: „Dar eu nu știu niciodată dacă
ceea ce fac este bine sau nu decât dacă aflu ce părere au ceilalți!"
In final, deși extraverții au în mod sigur o înțelepciune mai
practică și un simț mai dezvoltat al eficienței, introverții au un
avantaj corespunzător, constând în înțelepciune lipsită de latura
practică. Ei sunt mai aproape de adevărurile eterne. Contrastul
este evident mai ales când avem, în aceeași familie, un introvert
și un extravert. Copilul introvertit este adeseori capabil să pri
ceapă și să accepte un principiu moral — „al tău și al meu", de
exemplu — în forma sa abstractă. Copilul extravertit, în general,
nu este impresionat de principiul abstract și, de obicei, trebuie
să îl experimenteze; apoi, după ce a încercat pe propria piele
ceea ce gândesc ceilalți, extravertul are un motiv clar pentru a
se comporta într-un fel sau altul.
Trăsăturile contrastante ce rezultă din preferința EI sunt
rezumate în coloane paralele, în fig. 24. In general, aceste dife
rențe fac distincția dintre persoanele aflate în jumătatea inferi
oară a Tabelului Tipurilor și cele aflate în jumătatea superioară.
Oameni și vocații ■ Efectul preferinței EI

96
Tipuri extravertite Tipuri introvertite
Post-gânditorii. Nu potînțelege viața decât Pre-gânditorii. Nu pot trăi viața decât după
după ce au trăit-o. ce au înțeles-o.
Atitudine relaxată și încrezătoare. Se Atitudine rezervată și neîncrezătoare. Se

așteaptă că apele să nu fie foarte adânci și așteaptă ca apele să fie adânci și se opresc
se aruncă plini de încredere în experiențe pentru a testa lucrurile noi și neîncercate
noi și nemaiîncercate. până acum.
Minți îndreptate către exterior, interes și Minți îndreptate către interior, frecvent
atenție care urmăresc întâmplări obiective, inconștiente de prezența mediului obiectiv,
în principal cele din mediul foarte apropiat. interes și atenție alimentate de evenimente
Lumea lor reală este, prin urmare, lumea interioare. Prin urmare, lumea lor reală este
exterioară, de oameni și lucruri. lumea interioară, a ideilor și a înțelegerii.
Geniul civilizator, oamenii acțiunii și Geniul cultural, oamenii ideilor și

realizărilor practice, care merg de la a face invențiilor abstracte, care merg de la a se
la a se gândi și apoi din nou la a face. gândi la a face și apoi din nou la a se gândi.
Comportamentul în chestiuni esențiale Comportamentul în chestiuni esențiale

este întotdeauna guvernat de condiții este întotdeauna guvernat de valori
-obiective. subiective.
Se irosesc cu generozitate în solicitări și Se apără cât pot de tare împotriva

chestiuni externe, care pentru ei constituie solicitărilor și chestiunilor externe, în
viața. favoarea vieții interioare.
Ușor de înțeles și accesibili, adeseori Subtili și impenetrabili, adeseori taciturni

sociabili, mai în largul lorîn lumea și timizi, mai în largul lorîn lumea ideilor
oamenilor și a lucrurilor decâtîn lumea decâtîn lumea oamenilor și a lucrurilor.
ideilor.
Expansivi și mai puțin pasionali, își revarsă Intenși și pasionali, își stăpânesc emoțiile și
emoțiile în același timp cu acțiunile. le păstrează ca fiind foarte explozibile.
Punctul slab caracteristic este înclinația Punctul slab caracteristic este înclinația
spre superficialitate intelectuală, foarte spre lipsa de simț practic, foarte evidentă la
evidentă la tipurile extreme. tipurile extreme.
Sănătatea și integritatea depind de Sănătatea și integritatea depind de

dezvoltarea rezonabilă a laturii introverte dezvoltarea rezonabilă a laturii extraverte
echilibrante. echilibrante.
Freud Jung
Darwin Ei n stei n
Roosevelt (atât Theodore, cât și Franklin Lincoln
Delano)
Figura 24 Efectele preferinței EI

Sursa fig. 24-31: notele lui Katharine C. Briggs

CAPITOLUL 5
Efectul preferinței SN
Toți cei care preferă senzația în locul intuiției sunt interesați

în primul rând de realitate; toți cei care preferă intuiția în locul
senzației sunt interesați în primul rând de posibilități.
Această preferință este complet independentă de preferința
EL Intuitivii nu sunt neapărat introverți. Posibilitățile lor pot fi
externe, urmărite în lumea exterioară a oamenilor și a lucrurilor.
Senzorialii (tipurile senzoriale) nu trebuie neapărat să fie extra-
verți. Ei se pot simți foarte în largul lor în lumea ideilor.
Prin definiție, tipurile senzoriale se bazează, pentru percep
ție, pe cele cinci simțuri de care dispun. Orice vine direct de la
simțuri face parte din experiența personală a tipurilor senzoriale
și este, prin urmare, demn de încredere. Ceea ce vine indirect de
la alte persoane, prin cuvinte spuse sau scrise, este mai puțin de
încredere. Cuvintele sunt doar simboluri care trebuie să fie tra
duse în realitate pentru a căpăta un sens, prin urmare sunt mai
puțin convingătoare decât experiența.
Prin comparație, intuitivii sunt neinteresați de mesaje
le senzoriale ale lucrurilor în sine. In schimb, ei ascultă acele
intuiții care vin din inconștient, cu viziunile ademenitoare ale
posibilităților. După cum am afirmat anterior, aceste contri
buții ce provin din procesele inconștiente variază între simpla
Oameni și vocații ■ Efectul preferinței SN

98 „presimțire" masculină și „intuiție feminină" și exemplele cele
mai elocvente de artă creativă, inspirație religioasă, descoperiri
științifice, trecând prin întreaga gamă de idei, proiecte, fapte și
invenții originale.
Factorul comun al tuturor acestor manifestări ale intuiției este
un fel de săritură cu schiurile — o decolare plină de elan dintr-un
loc cunoscut și stabil și o aterizare bruscă, într-un punct îndepăr
tat, între care pare să nu mai existe nicio etapă. De fapt, între cele
două puncte există și alte etape, care sunt parcuse în și de către
inconștient, adeseori cu o viteză extraordinară, iar rezultatul
proceselor inconștiente apare brusc la nivelul conștientului, sub
forma inspirației și a siguranței. Pentru intuitivi, aceste inspirații
sunt un adevărat suflu de viață. Singurele domenii care îi inte
resează pe intuitivi sunt cele care îi lasă loc inspirației. Ei urăsc
rutina din cauză că nu îi permite inspirației să joace niciun rol.
Astfel, inovatorul, pionierul în gând sau acțiune, este foarte
posibil să fie un intuitiv. La începutul Americii coloniale, atrac
ția posibilităților Lumii Noi era probabil simțită mult mai mult
de intuitivi decât de senzoriali, fapt care a introdus un factor
puternic de selecție. In cazul în care coloniile americane (și, după
acestea, Dominioanele) au atras un număr disproporționat de
mare de intuitivi și au lăsat în urmă, în Anglia, o largă majori
tate de senzoriali, atunci putem găsi aici explicația pentru unele
dintre caracteristicile naționale frecvent menționate. Soliditatea,
conservatorismul, răbdarea dublată de perseverență a englezilor,
dragostea lor pentru obiceiuri și tradiții, dependența lor tacticoa
să de ceaiul de după-amiază și de weekendul prelungit aparțin
tipurilor senzoriale, care știu cum să își accepte și să își apreci
eze lumea așa cum este ea. „Individualismul american", „inge
niozitatea yankeilor", cultul lui „mai mare și mai bun" aparțin

la fel de clar intuitivilor și entuziasmului lor pentru lucrurile 99
simple ale vieții. Totuși, direcția pe care intuitivii au dat-o vieții

poporului american nu înseamnă că ei reprezintă majoritatea.
Chiar și în Statele Unite, se pare că intuitivii reprezintă doar un
sfert sau chiar mai puțin din populația generală.
Proporția de intuitivi variază mult de la un nivel de educație
la altul. Este extrem de scăzută în rândul elevilor din liceele cu
profil vocațional și în general, de două ori mai mare în clasele de
la liceele care oferă cursuri de pregătire pentru facultate și mult
mai mare în facultăți, în special în cele foarte selective. Un eșan
tion din finaliștii concursului „National Merit" era 83% intui
tiv. (Pentru a compara diferite eșantioane, vedeți capitolul 3,
fig. 3-23.) Preferința pentru intuiție pare să ducă la continuarea
studiilor la nivel superior, dar diferența poate să provină atât
din interes, cât și din aptitudini.
Faptul că un elev care susține examen de admitere la o facul
tate este admis pare să depindă în totalitate de evaluarea pe care
o face comisia de admitere dosarului depus de elev, în care se
află notele lui, dar și de rezultatul evaluării capacităților aces
tuia. In realitate, timp de doisprezece ani, studentul a lucrat în
tăcere și inconștient la alegerea facultății pe care o va urma. De
exemplu, după ce a studiat din greu, dar fără tragere de inimă,
într-un liceu în care s-a pregătit pentru a merge la facultate, el
poate decide că patru ani de școală îi sunt de ajuns. Acest sen
timent se poate reflecta în notele elevului. In medie, copiii sen
zoriali sunt mai puțin interesați de învățătură decât copiii intui
tivi. (In capitolul 13 discutăm despre ce se poate face în astfel
de situații.)
De asemenea, în medie, copiii senzoriali obțin scoruri mai
mici decât intuitivii la testele de inteligență și la testele de

ioo aptitudini școlare. Concluzia rapidă, dar complet greșită, ar fi
că tipurile senzoriale sunt mai puțin „inteligente"; astfel de teste
nu țin cont de alegerea legitimă între două tehnici concurente,
de aplicare a inteligenței în viață.
Limbajul nativ al copilului senzorial este realitatea exprima
tă de simțuri. Limbajul nativ al intuitivului este cuvântul, meta
fora, simbolul rostit de inconștient. Majoritatea testelor mentale
sunt compuse în limbajul intuitivului. Copilul senzorial trebuie
să le traducă în limbajul lui, iar traducerea ia timp.
Deși testele de inteligență sunt de obicei și din comoditate
teste de viteză, rămâne sub semnul întrebării dacă viteza are pe
bună dreptate ce căuta în conceptul fundamental de inteligen
ță. Intuitivii tind să definească inteligența drept „rapiditate de
a înțelege" și, astfel, inclină balanța în favoarea lor, căci intuiția
este foarte rapidă. Tehnica intuitivului este o trimitere fulger
a problemei către inconștient, care lucrează foarte repede, și o
năpustire instantanee asupra răspunsului.
Tipurile senzoriale nu sunt într-o comunicare atât de strânsă
cu propriul inconștient. Nu au încredere într-un răspuns care
apare brusc. Nu li se pare prudent să se năpustească. Tind să
definească inteligența drept „înțelegere sănătoasă", o potrivire
sigură și solidă între concluzii și fapte; și cum este posibilă o
astfel de potrivire dacă faptele încă nu au fost analizate? Prin
urmare, în procesul prin care ajung la o concluzie, ei vor să se
asigure că aceasta este solidă, asemeni unui inginer care exami
nează un pod înainte de a decide câtă greutate poate duce fără
să se prăbușească. Nu citesc din două în două rânduri și urăsc
oamenii care poartă conversații superficiale. Fiind de părere că
deducțiile nu sunt la fel de solide precum lucrurile explicate în
mod clar, ei se supără dacă lăsați lucruri pe seama imaginației

lor. (Intuitivii sunt adeseori supărați — dacă nu chiar plicti- 101
siți — când nu le puneți imaginația la treabă.)
Astfel, un copil senzorial care face un test de inteligență
tinde să citească fiecare întrebare încet și cu atenție, de mai
multe ori, și, desigur, răspunde la mai puține întrebări decât
intuitivul. Persoanele senzoriale confirmă asta. O ISFJ care
lucra într-un birou de personal ce utiliza Indicatorul de tipuri
a fost întrebată ce tehnici folosea când făcea testele. „A, întot
deauna citesc întrebarea de trei sau patru ori. Trebuie să fac
așa!" Trebuie să facă așa nu pentru a înțelege, ci pentru a fi
satisfăcută că înțelege. Prin urmare, acționează încet, iar aceas
tă încetineală o ține pe loc. Unii senzoriali mai abili reușesc
să își sacrifice înclinația naturală atunci când fac teste, dar o
fac împotriva firii lor. Un psiholog ISTJ, care avusese o serie
continuă de rezultate surprinzător de scăzute la teste înainte
să ajungă la examenele de absolvire, își amintește că era atât
de dezgustat de performanțele lui, încât a hotărât că nu poate
obține rezultate mai slabe decât obținuse, „dacă trece rapid
prin toate întrebările". Pentru prima oară în viață, a obținut
un rezultat bun.
Alegerea între două tehnici de percepție are încă de la înce
put un efect profund asupra activității școlare. Copiii senzori
ali care tocmai au terminat grădinița și nu au niciun simț pen
tru simboluri nu vor ghici singuri că o literă înseamnă altceva
decât ceea ce se vede cu ochiul liber — o formă pe o foaie de
hârtie. Dacă nu le explică nimeni ce înseamnă, atunci ei vor
vedea mult timp forme pe foi, în timp ce copiii intuitivi vor
vedea deja sunete, cuvinte, înțelesuri; iar când vor începe să
citească, o vor face arareori din plăcere, poate doar atunci când
vor găsi o carte care să conțină informații pe care vor să le afle.

102 Adeseori, copiii senzoriali sunt trădați și în domeniul arit
meticii. înainte de a începe școala, ei trebuie să capete o noțiu
ne destul de cantitativă despre numere, astfel încât să știe că un
grup de trei are o calitate care poate fi foarte simplu reprezentată
prin simbolul trei} altfel, în foarte multe școli vor învăța că „trei"
este o mâzgălitură desenată pe tablă. Senzorialii au ochi bun și își
învață temeinic mâzgăliturile. Imediat după aceea li se spune
că, atunci când o linie curbată numită doi apare sub altă curbă
numită trei, trebuie să își amintească să pună jos o figură și mai
complicată, numită cinci. în general au o memorie bună și învață
și asta. Cu cartonașe și multe exerciții, ei învață pe dinafară toate
„adunările" și „scăderile" legate de mâzgălituri, dar în procesul
de învățare nu există nimic firesc, să îi facă să bănuiască faptul
că liniile curbate înseamnă ceva. Pentru mulți dintre acești copii,
doi-plus-trei este complet altceva decât trei-plus-doi și trebuie
învățat separat.
Copiii senzoriali sunt de obicei foarte preciși în operații sim
ple, pentru că sunt mai atenți decât intuitivii; dar, când ajung la
algebră sau la probleme prezentate în cuvinte, mulți dintre ei au
dificultăți de a vedea ce anume să calculeze. O fetiță de doispre
zece ani a spus referitor la o problemă în care trebuia să calcule
ze un procent: „Uitați, am încercat toate cele trei variante, dar nu
știu care dintre ele este corectă!" Majoritatea copiilor intuitivi,
care înțeleg simboluri, recunosc de la bun început sensul cifre
lor și sunt gata să rezolve probleme fără prea mari dificultăți.
Diferența dintre ei îi poate face pe copiii senzoriali să se simtă
proști, fapt care este descurajant.
Tipurile senzoriale, evident, nu sunt deloc persoane proas
te — dar cineva trebuie să le fi arătat semnificația numerelor îna
inte de vârsta de șase ani. Dacă li se dă sensul numerelor într-o

formă pe care o înțeleg de la bun început, astfel încât să înțe- 103
leagă ce fac, atunci vor fi bucuroși să se încreadă în faptul că doi
plus doi fac patru. Poate chiar vor dori să își aleagă o profesie
în domeniul cifrelor. Tipurile senzoriale sunt solide, precise și
iubesc exactitatea, prin urmare pot deveni foarte buni contabili,
administratori de plăți, navigatori sau statisticieni.
Copiii senzoriali își pot exersa înzestrarea specială pentru
realism dacă au acces la fapte și informații din realitate și au
timp să le asimileze. în timp ce copiii intuitivi preferă să înve
țe prin pătrundere și înțelegere, copiii senzoriali învață mai
degrabă prin familiarizare. Tipurile senzoriale vor străluci mai
degrabă la materii care implică multe informații și realități sigu
re, cum ar fi istoria, geografia, educația civică, biologia. Sunt în
dezavantaj în cazul materiilor care se bazează pe principii gene
rale. Adeseori, problema este provocată pur și simplu de faptul
că profesorul a trecut prea repede peste principii și le-a prezen
tat prea abstract, astfel încât elevii senzoriali nu au avut timp să
le conecteze de realitate. Fizica, de pildă, poate fi un adevărat
coșmar pentru mințile bazate pe fapte.
Putem cita aici un exemplu plin de ironie. Un elev serios și
muncitor, de nota 8, care dorea să devină medic și era și tipul
psihologic foarte potrivit pentru această meserie, ISFJ, a picat
la un examen de fizică din trunchiul comun de materii al pri
milor ani de facultate, pentru că nu putea ține pasul cu ingi
nerii. Acum este medic, iar pe pacienții lui nu îi interesează
cât de rapid le pune diagnosticul, ci cât de realist este acesta,
încrederea în senzații, care făcea ca fizica să pară atât de difici
lă, îi este acum de mare ajutor. Are de-a face cu realități imedi
ate — ritmul cardiac, respirația, culoarea/paloarea obrajilor —
nenumăratele detalii pe care un medic trebuie să le noteze și să

104 le evalueze. Pipăitul, vederea și auzul trebuie să îi fie călăuzele
principale în aplicarea experienței personale sau a înțelepciu
nii din cărți. Cercetarea medicală, facultățile de medicină, spe
cialitățile complexe au nevoie de intuitivi; dar senzorialii sunt
mai buni ca medici de familie, iar înclinația lor pentru fizică
nu are mai deloc de-a face cu competențele lor medicale. Johns
Hopkins University a recunoscut de mult această discrepanță
și a introdus un curs de fizică special pentru studenții care, mai
apoi, vor urma medicina. Cursul anterior, urmat de toți studen
ții, indiferent de facultate, descalificase oameni foarte valoroși.
Când va veni acel moment în care toți cei implicați în edu
cație vor ține cont de preferința SN și vor încerca să răspundă
nevoilor divergente ale elevilor, începând de la grădiniță, resur
sele umane vor fi utilizate într-un mod mult mai fericit și mai
eficient. Tinerii realiști nu vor mai fi pedepsiți pentru faptul că
se bazează pe observația directă și experiența personală — așa
cum i s-a întâmplat lui Charles Darwin în copilărie, când profe
sorii l-au clasat cu o inteligență sub medie.
Un rezumat al trăsăturilor contrastante ce rezultă din prefe
rința SN este prezentat în coloane paralele, în fig. 25. Aceste tră
sături sunt cele mai evidente la tipurile EP, la care procesul per
ceptiv este în același timp extravertit și dominant și, prin urmare,
mult mai vizibil și foarte puțin reținut. Când procesul perceptiv
este doar unul auxiliar, el se subordonează judecății procesului
dominant, iar manifestările lui tind să fie mai moderate.

105
Tipurile senzoriale Tipurile intuitive
își trăiesc viața cu atenție, își doresc mult își trăiesc viața fără grabă, își doresc mult
să se simtă bine. să găsească stimuli/surse de inspirație.
Permit accesul la nivel conștient tuturor Permit accesul la nivel conștient doar
impresiilor ce provin din simțuri și sunt acelor impresii ce provin din simțuri și au
în mod intens conștiente de mediul legătură cu situația actuală; sunt plini de
exterior; observă cu atenție, în detrimentul imaginație, în detrimentul observației.
imaginației.
Sunt din fire iubitoare și consumatoare de Sunt din fire inițiatoare, inventatoare,
plăcere, iubesc viața așa cum este și au o promotoare; nu le place viața așa cum
mare capacitate de a se bucura; sunt, în este, nu au capacitatea de a o trăi așa cum
general, mulțumite. este, nu știu să se bucure de prezent, prin
urmare sunt, în general, neliniștite.
Dorescîn primul rând să aibă și să se Dorescîn primul rând oportunități și

distreze și sunt foarte atente, prin urmare posibilități, sunt foarte imaginative, prin
imită, vor să aibă ce au și ceilalți și să facă urmare sunt inventive și originale, destul
ce fac și ceilalți, sunt foarte dependente de de indiferente la ce au și fac ceilalți oameni,
mediul înconjurător fizic. sunt foarte independente de ceea ce le
înconjoară din punct de vedere fizic.
Urăsc puternic orice activitate care Urăsc puternic orice activitate care solicită
necesită suprimarea senzațiilor, sunt concentrarea susținută asupra senzațiilor,
foarte reticente când li se cere să renunțe sunt dispuse să sacrifice prezentul într-o
la bucuriile prezente pentru un câștig sau o măsură destul de mare, deoarece nici nu
bucurie viitoare. trăiescîn el și nici nu îl iubesc foarte tare.
Preferă arta trăitului în prezentîn locul Preferă bucuria de a întreprinde și a realiza
satisfacției de a întreprinde și a realiza ceva. ceva și nu dau aproape deloc atenție artei
de a trăi în prezent.
Contribuie la bunăstarea generală prin Contribuie la bunăstarea generală prin
sprijinirea oricărei forme de distracție și inventivitate, inițiativă, spiritîntreprinzător,
recreere, a oricărui tip de confort, lux și prin capacitatea de a fi lideri inspirați în
frumusețe. toate direcțiile de interes uman.
Suntîntotdeauna în pericol de a deveni Suntîntotdeauna în pericol de a deveni
frivole, dacă nu ating echilibrul prin capricioase, schimbătoare, superficiale,
dezvoltarea unui proces rațional. dacă nu ating echilibrul prin dezvoltarea
unui proces rațional.
Figura 25 Efectul preferinței SN

CAPITOLUL 6
Efectul preferinței TF
Gândirea și sentimentul sunt instrumentele concurente în

luarea unei decizii. Ambele sunt raționale
5 î solid ancorate inte-
si
rior, dar fiecare funcționează după standarde personale. Jolande
Jacobi (1968) spune că gândirea evaluează din punctul de vedere
„adevărat - fals", iar sentimentul, din punctul de vedere „agrea
bil - dezagreabil". Aceasta pare să fie o formulare dată de o per
soană de tipul logic. „Agreabil" este un cuvânt mult prea slab
pentru a desemna valoarea personală bogată rezultând din eva
luarea făcută de un tip afectiv.
Ceea ce este important să recunoaștem este că fiecare formă
de judecată are domeniul ei. A folosi sentimentul acolo unde
avem nevoie de gândire este la fel de greșit ca a folosi gândirea
acolo unde avem nevoie de sentiment.
Gândirea este fundamental impersonală. Scopul gândirii este
adevărul obiectiv, independent de personalitatea și de dorințele
celui care gândește sau ale oricui altcuiva. Un gânditor introver
tit, în vârstă de șaptesprezece ani, făcând speculații pe margi
nea metodei și a scopului Creației, a conchis: „Nu-mi pasă care
este adevărul — dar vreau să fie logic". Atâta vreme cât proble
mele sunt impersonale, asemeni celor implicate în construirea
unui pod sau interpretarea unui statut, soluțiile propuse pot și

trebuie să fie judecate din punctul de vedere „adevărat - fals", 107
iar gândirea este cel mai bun instrument.
Dar în momentul în care subiectul este reprezentat de
oameni, și nu de lucruri sau idei — și este nevoie de coopera
rea voluntară a acestor oameni — abordarea impersonală are
mai puțin succes. Oamenilor (nici chiar logicilor) nu le place să
fie priviți din perspectivă impersonală și să li se dea statutul de
„obiecte". Factorii care îi stimulează pe oameni sunt în special
de ordin personal. Prin urmare, în procesul de „manipulare"
prietenoasă a oamenilor, în care valorile personale sunt impor
tante, sentimentul este cel mai eficient instrument.
Pentru logici, ideea de a face o evaluare cu ajutorul senti
mentului pare să fie neserioasă, superficială, incontrolabilă, dar
logicii nu pot judeca sentimentul. Ei judecă toate sentimente
le după propriile lor sentimente, care sunt puțin dezvoltate și
inconstante. Când sentimentul este bine dezvoltat, el devine un
instrument stabil pentru evaluarea propriilor valori, selectând ca
stele călăuzitoare acele valori care ocupă primele locuri și subor
donând ceea ce e mai puțin important lucrurilor esențiale. Când
sentimentul este extravertit și direcționat către alte persoane, el
nu doar că recunoaște valorile personale ale acestora, ci reușește
și să transmită propria valoare.
Astfel, în procesul didactic, în actorie și în celelalte arte, în
retorică și în acea ramură mai modestă a persuasiunii numită
arta de a vinde, în relațiile dintre membrii clerului și membrii
parohiei, în viața de familie, în contactele sociale, în orice tip de
consiliere, sentimentul este cel care servește drept punte între două
ființe umane.
Preferința TF este singura care prezintă o diferență de sex
importantă. Proporția tipurilor afective pare să fie substanțial
Oameni și vocații ■ Efectul preferinței TF

108 mai mare în rândul femeilor decât în rândul bărbaților. Această
diferență în frecvența tipurilor la bărbați și la femei a dus la o
mulțime de generalizări despre sexe. Despre femei s-a presupus
că sunt mai puțin logice, mai impresionabile, mai pline de tact,
mai sociabile, mai puțin analitice, mai înclinate să ia lucrurile
personal. Toate acestea sunt trăsături care țin de tipul sentiment.
Tipurile sentiment (de orice sex ar fi) vor prezenta tendința să
le aibă pe toate. Tipurile gândire (de orice sex ar fi), dimpotrivă.
Generalizarea tinde să uite de femeile care gândesc și de bărba
ții care au sentimente, parțial pentru că tipurile care nu intră în
stereotipuri au învățat adeseori arta camuflării protectoare.
Meritele abordării logice a vieții — a logicului — sunt atât
de clare și de bine cunoscute, încât nu ni s-a părut necesar să le
discutăm aici. (Ele sunt tratate mai în detaliu în descrierile indi
viduale ale tipurilor de gândire, din capitolul 9.) Dar nu trebuie
niciodată să presupunem că logicii au monopolul asupra între
gii activități psihice demne de oarece interes. Nici măcar nu au
monopol asupra gândirii. Tot așa cum logicii pot atinge, uneori,
un nivel superior, foarte util, de dezvoltare a sentimentului, care
nu interferează cu procesele lor de gândire, tot așa, tipurile sen
timent își pot utiliza gândirea câteodată pentru a găsi motivele
raționale de care au nevoie pentru a-1 convinge pe un logic să
accepte o concluzie la care ei au ajuns deja, pe calea afectului,
înainte de publicarea unei lucrări prețioase, începută din motive
care țin de sentiment și dusă la bun sfârșit grație intuiției, gândi
rea poate fi de folos pentru a verifica posibilele greșeli și scăpări.
Metodele convenționale de măsurare a abilităților mentale,
cum sunt testele de inteligență și bursele, arată faptul că unele
dintre cele mai bune rezultate sunt obținute de INFP și INFJ,

care pun gândirea pe ultimul sau penultimul loc. Preferința pen- 109
tru gândire pare să aibă rezultate mult mai puțin intelectuale
decât preferința pentru intuiție, chiar și în unele domenii tehni
ce, cum ar fi cercetarea științifică, unde era de așteptat ca influ
ența gândirii să fie cea mai importantă.
Prin urmare, se pare că semnul distinctiv al logicului nu este
atât posesia de capacități mentale deosebite, ci utilizarea lor
într-un alt mod. Logicii se simt în largul lor în situații imperso
nale și sunt cei mai potriviți pentru rezolvarea problemelor care
au nevoie de o abordare impersonală. Judecătorul și chirurgul,
de pildă, par să excludă orice aprecieri personale. Un chirurg
faimos era atât de impersonal, încât soția lui nu reușea să îl facă
să fie atent la propriii copii decât dacă îi ducea la el în cabinet.
In final, gândirea nu este întotdeauna logică de primă clasă.
Produsul ei nu este deloc mai bun decât faptele de la care a
pornit (și care au fost obținute prin percepție de o calitate necu
noscută) și deloc mai bun decât logica utilizată. Când cineva a
descris logica drept un mod organizat de a da greș fiind foarte
încrezător, a exprimat de fapt lipsa de încredere a intuitivilor
extremiști și a tipurilor afective față de această metodă prefabri
cată de a lua decizii. Când tipurile afective știu că apreciază o
idee sau o persoană sau o direcție de acțiune, argumentul logi
cului, creat pentru a le dovedi lipsa de temei a acelei valori, îi
lasă reci. Judecata emisă de un logic poate fi greșită! Logicii se
contrazic adeseori între ei, fiecare pretinzând „Acesta este ade
vărul". Tipul afectiv are nevoie doar să spună „Acest lucru este
prețios pentru mine".
Rezumatul din fig. 26 diferențiază persoanele din coloanele
exterioare ale Tabelului tipurilor de persoanele din coloanele din
Oameni și vocații • Efectul preferinței TF

no interior. Trăsăturile menționate sunt cele mai evidente la tipurile
AL, unde procesul de judecată este atât extravertit, cât și domi
nant și, prin urmare, cel mai vizibil și accentuat. Când procesul
rațional este auxiliar, el se subordonează percepțiilor procesului
dominant, iar manifestările lui tind să fie mai moderate.

111
Tipurile gândire Tipurile sentiment
Apreciază gândirea mai mult decât Apreciază sentimentele mai mult decât
sentimentele. gândirea.
Sunt de obicei impersonale, fiind mai Sunt de obicei personale, fiind mai
interesate de lucruri decât de relațiile interesate de oameni decât de lucruri.
umane.
Dacă sunt forțate să aleagă între a spune Dacă sunt forțate să aleagă între a da
adevărul și a da dovadă de tact, de obicei dovadă de tact și a spune adevărul, de
vor alege adevărul. obicei vor alege prima variantă.
Sunt mai bune la îndeplinirea unor Sunt mai bune la activități care necesită
activități precise, decât la cele care necesită abilități sociale, decât la îndeplinirea unor
abilități sociale. activități precise.
în general, sunt din principiu suspicioase în general, sunt de acord cu cei din jur,
cu privire la concluziile la care ajung alte gândesc la fel cu ceilalți, probabil pentru că
persoane — probabil pentru că sunt de sunt de părere că au dreptate.
părere că acestea sunt greșite.
Sunt din fire concise și formale, adeseori Din fire prietenoase, indiferent dacă sunt
par neprietenoase și asociale, fără să își dea sociabile sau nu, le vine greu să fie concise
seama și fără să dorească asta. și formale.
De obicei sunt capabile să organizeze De obicei își găsesc cu greu cuvintele
faptele și ideile într-o secvență logică, când trebuie să se exprime mai formal și
formată din subiect, puncte de vedere, nu știu în ce ordine să prezinte ce au de
concluzie și încheiere, fără a repeta vreuna spus. Prin urmare, bat câmpii și se repetă,
dintre aceste etape. pierzându-seîn detalii inutile din punctul
de vedere al unui logic.
Reprimă, subapreciază și ignoră Reprimă, subapreciază și ignoră gândurile
sentimentele care sunt incompatibile cu care sunt o ofensă la adresa judecăților ce
judecățile ce țin de gândire. țin de sentiment.
Contribuie la bunăstarea societății prin Contribuie la bunăstarea societății prin
criticarea intelectuală a obiceiurilor, sprijinul loial adus faptelor bune și acelor
tradițiilor și credințelor acesteia, prin mișcări privite în general de comunitate
demascarea nedreptăților (ca soluție a ca fiind bune, pentru care au sentimente
problemelor), prin sprijinirea științei și a pozitive și pe care, prin urmare, le pot sluji
cercetării în direcția dezvoltării cunoașterii eficient.
și înțelegerii umane.
Se găsesc mai degrabă printre bărbați decât Se găsesc mai degrabă printre femei decât
printre femei, iar atunci când se căsătoresc printre bărbați și, când se căsătoresc
cu un tip afectiv, devin în mod firesc cu un tip logic, devin adeseori paznicul
paznicul gândirii neglijate și superficiale a sentimentelor neglijate și perturbate ale
soției/soțului. soțului/soției.
Figura 26 Efectul preferinței TF
Oameni și vocații ■ Efectul preferinței TF

CAPITOLUL?
Efectul preferinței JP
Tipurile raționale cred că viața ar trebui să fie o succesiu

ne de dorințe și hotărâri, în timp ce tipurile perceptive privesc
viața ca pe ceva ce trebuie experimentat și înțeles. Astfel, tipuri
lor raționale le place să decidă lucruri, sau cel puțin să aibă de-a
face cu lucruri stabilite, în timp ce tipurile perceptive preferă să
își păstreze deschise planurile și opiniile, astfel încât să nu rate
ze nicio experiență sau informație valoroasă. Contrastul dintre
cele două moduri de viață este destul de clar.
Judecata trage mereu concluzii — și încheie totul în cuvin
te. Judecății chiar îi place să fie stăpână pe lucruri, chiar dacă
nu are nevoie de ele. Adeseori, persoanele care aparțin tipuri
lor raționale decid nu doar ce au ele de făcut, ci și ce trebuie să
facă ceilalți. Și dacă sunt provocate, vor decide și ce trebuie să
gândească ceilalți. Persoana care, la zece minute după ce a făcut
cunoștință cu cineva, îi spune „Ceea ce trebuie să faci..." apar
ține 100% tipului rațional.
Tipurile raționale mai puțin puternice se gândesc la ce ar
trebui să facă ceilalți, dar își reprimă impulsul de a o spune
cu voce tare. Tipurilor perceptive nici măcar nu le trece prin
minte așa ceva. Sunt mai degrabă interesate să afle ce face acum
o persoană anume. Două exemple nemuritoare de percepție

sunt personajele lui Kipling Rikki-tikki-tavi, al cărui motto 113
era „Du-te și descoperă“, și Copilul Elefantului, cel ros de
curiozitate, care mânca mereu bătaie pentru că întreba întruna
„De ce?"
Un astfel de interes permanent pentru a afla „ce?" și „de
ce?" nu duce la nicio finalitate. Tipurile perceptive nu ajung
la concluzii decât atunci când nu au încotro — și uneori nici
atunci. Știind foarte bine cât de mulți factori sunt implicați și
cât de multe mai sunt încă de aflat, aceste persoane sunt oripi
late de graba cu care tipurile raționale iau decizii într-o privin
ță sau alta. Proverbul „mai bine iei o decizie proastă decât să
nu iei niciuna" are sens doar pentru o persoană de tip rațional.
Tipurile perceptive speră întotdeauna că pot rezolva problema
dacă o înțeleg mai bine, dacă „o văd în profunzime" — pen
tru intuitivi, sau dacă „o văd din toate unghiurile" — pentru
senzoriali. Și adeseori reușesc să o rezolve. în astfel de cazuri,
ei nu sunt decât arareori conștienți de rolul judecății; soluția se
găsește în însăși situația dată, dar este în stare de latență, iar ei
reușesc în cele din urmă să „vadă" ce este de făcut.
Desigur, și tipurile perceptive au nevoie de judecată.
Percepția lor trebuie să se sprijine pe un proces rațional dezvol
tat în mod corespunzător. Altfel, vor pluti în derivă, asemeni
unei nave căreia i s-a stricat direcția. Este nevoie de judecată (fie
ea de tip gândire sau sentiment) pentru a da continuitate scopului
urmărit și pentru a stabili un standard în baza căruia să ne evaluăm
9 să ne conducem acțiunile.™
si 9
La extrema cealaltă, tipurile raționale cu percepție insufi
cientă duc lipsă de flexibilitate și de simțul cooperării. Dacă
nu au un proces perceptiv bine dezvoltat, vor fi înguste, rigi
de, incapabile să vadă alte puncte de vedere în afară de cel
Oameni și vocații ■ Efectul preferinței ]P

114 personal. Această caracteristică a individului ce judecă înconti
nuu, fără să obosească, este conținută în cuvântul prejudecată —
o prejudecată impenetrabilă la percepție.
Mai mult, dacă tipurile gândire sau sentiment nu au propri
ile percepții, vor fi obligate să se bazeze pe formele de judecată
lipsite de conținut. Vor accepta formele ce se află în jurul lor:
logicii se vor baza pe formule și principii acceptate; tipurile sen
zoriale vor adopta atitudinile de aprobare și dezaprobare. Dar le
vor aplica mecanic, fără a pricepe cu adevărat situația dată. Este
nevoie de percepție (fie ea senzorială sau intuitivă) pentru a avea
acces la înțelegere, lipsă de prejudecăți, cunoașterea directă a lumii,
atât de necesare pentru ca rațiunea să nu fie oarbă.
Astfel, persoanele echilibrate trebuie să aibă percepția în spri
jinul rațiunii și rațiunea în sprijinul percepției. Pe lângă acestea,
își vor păstra în continuare preferința de bază și calitățile pe care
le conferă aceasta. Judecata vine cu următoarele înzestrări:
• Sistem în înfăptuirea lucrurilor. Pentru tipul rațional este

firesc să decidă care este cel mai bun mod de a face un
lucru și apoi să facă mereu cum a decis. Procesul de
gândire caută cea mai logică metodă; procesul afectiv
caută metoda cea mai plăcută, cea mai potrivită sau
mai indicată.
• Ordine în ceea ce posedăm. Unul dintre sentimentele
raționale este că ordinea reprezintă prima regulă din Rai.
Tipurile logice cred în ordine din motive utilitare. Tipurile
TJ pot avea toate sertarele biroului pline de cutiuțe bine
organizate, dar nu fac niciodată ordine pe birou; tipurile
FJ, cu o înclinație estetică mai puternică, fac întotdeauna
ordine și pe birou.

• Viață planificată. Ordinea aplicată la nivelul activităților 115
înseamnă programe și orare. Tipurile raționale decid
dinainte ce anume vor să întreprindă și își fac planuri
minuțioase și, uneori, pe termen lung. FJ tind să aibă
cele mai pline agende, pentru că au foarte multe
activități sociale.
• Efort susținut. Odată ce au hotărât că fac un lucru, tipurile
raționale continuă să îl facă. Această utilizare a voinței
conduce la realizări impresionante. Broasca țestoasă din
poveste era cu siguranță de tip rațional. Dar iepurele,
căruia îi plăcea să acționeze în salturi uluitoare, era
probabil un extravertit intuitiv care nu dispunea de
judecata adecvată.
• Hotărâre. Nu toată lumea care trăiește în atitudinea
rațională iubește procesul de luare a deciziilor. Iar alții
pur și simplu urăsc să lase lucrurile la voia întâmplării.
Aceștia din urmă sunt mai degrabă de tipul sentiment
decât gândire.
• Exercițiul autorității. Tipurile raționale vor să îi vadă pe
ceilalți conformându-se standardelor impuse de ele și, de
obicei, sunt bucuroase să le dea sfaturi. Persoanele TJ au
adeseori abilități mai bune de execuție și organizare, dar
când regulile sunt bine stabilite, persoanele FJ pot fi foarte
bune la punerea lor în aplicare. Din 124 de directori de
școli citați de von Fange (1961), 86% erau J.
• Opinii imposibil de schimbat. De obicei, tipurile raționale
știu ce părere au despre toate lucrurile la care cred că
merită să se gândească.
• Acceptarea rutinei. Acceptarea rutinei este ultima, pentru
că orice creștere a nivelului intuiției o poate scoate din

116 ecuație, dar tipurile raționale dotate cu senzorialitate
par capabile să accepte rutina dintr-o perspectivă mai
filosofică decât orice alt tip.
Dintre darurile oferite de percepție menționăm:
• Spontaneitatea. Spontaneitatea este abilitatea de a trăi din

toată inima experiența sau bucuria momentului prezent,
chiar dacă anumite lucruri planificate rămân nefăcute.
Tipurile perceptive cred că este mai important să meargă
să vadă cuibul unei păsări, pe care l-au găsit copiii, sau
să petreacă ceva timp ajutând la găsirea răspunsului la o
întrebare, sau să asculte cu tot sufletul o confidență, decât
să ia masa la ora programată.
• Lipsa de prejudecăți. Percepția implică o anumită ospitalitate
a spiritului, o deschidere spre acceptarea unor fapte, idei
și propuneri noi, chiar dacă aceasta implică modificarea
unor decizii sau opinii deja stabilite. Tipurile perceptive
preferă să nu ia anumite decizii și opinii și să aștepte
apariția de noi informații.
• Înțelegerea. Percepția este folosită în relația cu ceilalți
pentru a înțelege punctul lor de vedere și nu pentru
a judeca ceea ce fac. Părinții care adoptă o atitudine
perceptivă în relația cu copiii lor, ori de câte ori acest lucru
este posibil, vor fi răsplătiți cu mai multă încredere din
partea acestora decât părinții care au o părere rapidă (și,
de obicei, critică) despre orice li se spune. Iar rarele păreri
emise de părinții perceptivi vor fi ascultate cu mai multă
atenție, deoarece acești părinți au ascultat destul de mult
pentru a aprecia corect situația.

O atitudine general perceptivă se potrivește perfect 117
cu disciplina fermă impusă de părinți. Este nevoie de
disciplină pentru a impune regulile fundamentale, de
preferat cele câteva reguli fundamentale. Când copiii le
respectă cu sfințenie, atunci ei devin membri pe deplin
acceptați ai societății și, la fel ca adulții, sunt scutiți de
comentarii la fiecare pas.
• Toleranță. Atitudinea „trăiește și lasă-i și pe ceilalți să
trăiască" ia naștere parțial din refuzul de a decide lucruri
pentru alții și parțial din recunoașterea perceptivă a
faptului că pot exista o mulțime de standarde la fel de
legitime. Toleranța devine periculoasă doar atunci când
ajunge la extreme: trecerea cu vederea a lipsei de standarde
într-un domeniu fundamental.
• Curiozitate. Una dintre cele mai simpatice trăsături ale
tipurilor perceptive este faptul că ele se așteaptă ca ceea
ce încă nu știu să fie ceva interesant. Curiozitatea le duce
în multe unghere ale cunoașterii și experienței și le face
să acumuleze cantități impresionante de informații. De
asemenea, curiozitatea le scutește de plictiseală, căci prin
ea găsesc aspecte interesante în mai orice situație.
• Atracție pentru experiențe. Un alt lucru la care se așteaptă
perceptivii este ca ceea ce încă nu au făcut să fie ceva
interesant. Pot refuza o experiență nouă pe motivul că nu
le place sau doar din principiu, dar în favoarea alteia, mai
atrăgătoare, dar se întâmplă rar să o refuze „pentru că nu
merită să o faci", așa cum ar spune tipurile raționale.
• Adaptabilitate. Perceptivul abordează o dificultate
adaptând metodele pe care le are la îndemână pentru
atingerea obiectivelor fundamentale. O femeie foarte
Oameni și vocații • Efectul preferinței JP

118 perceptivă este apreciată de soțul ei rațional pentru
eficiența cu care adună fragmentele unei situații care a fost
complet dată peste cap de ceva neprevăzut. Deoarece ea
nu este niciodată legată de planul anterior, este liberă să
improvizeze unul nou, care să se potrivească noii situații,
și chiar îi place să facă asta.
Trecând în revistă calitățile enumerate mai sus, cititorii vor

reuși cu greu să își evalueze propria preferință JP, din cauza
diferențelor dintre ceea ce simt că ar trebui să facă, ceea ce fac
în realitate, și ceea ce tind să facă în mod natural. Tendința natu
rală este cea care scoate la iveală preferința fundamentală. Ideea
cuiva cu privire la ceea ce este corect poate fi un ideal atins,
împrumutat de la alt tip, iar comportamentul real al persoanei
poate reflecta pe undeva un obicei bun, dar antipatic, învățat de
la părinți sau acceptat ca urmare a eforturilor susținute făcute
de persoana în cauză.
In special pentru introvertiți, este important să își amintească
faptul că preferința JP se aplică atitudinii pe care o are cineva în
mod obișnuit față de lumea exterioară. Ceea ce se vede în majo
ritatea contactelor obișnuite cu alte persoane (și ceea ce domină
indexul JP din Indicatorul de tipuri) este procesul extravertit, cel
pe care ne bazăm în coordonarea vieții exterioare. Pentru extra-
vertiți, acesta este identic cu procesul dominant; pentru introver
tiți, lucrurile nu stau la fel.
Astfel, la un introvertit, preferința pentru atitudinea rațională
în chestiuni exterioare poate fi destul de evidentă, chiar bătătoa
re la ochi, dar ea nu este atitudinea finală. Procesul rațional uti
lizat în lumea exterioară este în realitate subordonat procesului
dominant introvertit (care este unul perceptiv) și operează în

funcție de cerințele acestui proces perceptiv favorit. De exem 119
plu, dacă gândirea este procesul extravertit, el va conduce lucru

rile în mod logic și cu hotărâre, dar gândirea nu va putea stân
jeni percepția internă.
în mod similar, în cazul unui introvertit cu o preferință evi
dentă pentru atitudinea perceptivă, avem de-a face cu o percep
ție care, în realitate, este subordonată unui proces rațional intro
vertit (gândire sau simțire) și trebuie să servească valorilor și
principiilor determinate de procesul rațional. O elevă introver
tită foarte perceptivă a fost surprinsă când a fost votată „cea mai
hotărâtă" din clasa ei de liceu. Procesul de votare avusese loc la
puțină vreme după mai multe întâmplări care aveau legătură cu
valori afective fundamentale pentru ea. Siguranța ei interioară
fusese mai puternică decât capacitatea de percepție exterioară
obișnuită și eleva își apărase poziția în fiecare situație.
Unele diferențe ce rezultă din preferința JP sunt comparate
în fig. 27. în general, aceste caracteristici diferențiază extraverții
de pe ultimul rând din Tabelul tipurilor de cei de pe rândul al
treilea. De asemenea, diferențiază introverții de pe primul rând
de cei de pe al doilea rând, cu anumite excepții datorate rolului
special jucat de procesul dominant al introvetitului.

120
Tipurile raționale7111 Tipurile perceptive1*
Sunt mai degrabă hotărâte decât curioase. Sunt mai degrabă curioase decât hotărâte.
Trăiesc după planuri, standarde și obiceiuri Trăiesc după situația de moment și se
la care nu renunță cu ușurință și la care adaptează ușor la lucruri întâmplătoare și
situația dată trebuie, dacă se poate, să se neașteptate.
conformeze.
Fac alegeri foarte clare în ceea ce privește Sunt adeseori maestreîn abordarea
posibilitățile vieții, dar nu apreciază situațiilor neplanificate, neașteptate și
și nu folosesc situațiile neplanificate, întâmplătoare, dar, de obicei, nu pot
neașteptate sau întâmplătoare. face alegeri eficiente în ceea ce privește
posibilitățile vieții.
Fiind raționale, se bazează pe judecăți Fiind empirice, se bazează pe deschiderea
raționale, fie ele personale sau lor către totul și orice, care trebuie să le
împrumutate de la alții, care trebuie să le aducă un flux constant de experiențe noi —
protejeze de experiențe nedorite și inutile. mult mai multe decât pot ele digera sau
utiliza.
Le place să lămurească și să hotărască totul Le place să amâne deciziile cât pot de mult
cât se poate de repede, astfel încât să știe înainte de a face ceva ireversibil, pentru că
ce se va întâmpla, să planifice acest lucru și încă nu știu tot ce trebuie pentru a lua o
să fie pregătite pentru el. decizie.
Gândesc sau simt că știu ce trebuie să facă Știu ce fac ceilalți și sunt interesate să vadă
ceilalți în aproape orice situație și nu au la ce rezultate ajung.
nicio reținere să le spună asta.
Le face o deosebită plăcere să ducă un lucru Le face mare plăcere să înceapă să facă
la bun sfârșit, să îl taie de pe listă și să și-l lucruri noi, până în momentul în care
scoată din minte. noutatea dispare.
Sunt predispuse la a-i vedea pe perceptivi Sunt predispuse la a-i vedea pe raționali ca
ca pe niște persoane care nu știu încotro pe niște persoane pe jumătate moarte.
merg.
Doresc să aibă dreptate. Doresc să nu rateze nimic.
Se organizează singure, sunt consecvente Sunt flexibile, adaptabile și tolerante.

și exacte.
Figura 27 Efectul preferinței jP

CAPITOLUL 8
Comparație între formele

/ cele introvertite
extravertite si
ale proceselor
Efectul fiecăreia dintre cele patru preferințe — introversiune/
extraversiune, senzorialitate/intuiție, gândire/sentiment, judecată/
percepție — a fost discutat în capitolele precedente. în combinații,
cele patru preferințe determină tipul, dar trăsăturile ce rezultă din
fiecare preferință nu se combină astfel încât să influențeze perso
nalitatea unei persoane prin simpla adăugare de caracteristici, ci,
în schimb, trăsăturile rezultă din interacțiunea dintre preferințe.
Efectul interacțiunii dintre procesele preferate este vizibil
atunci când forma extravertită a unui proces anume — gândi
rea, sentimentul, senzorialitatea sau intuiția — este comparată
cu forma introvertită a aceluiași proces. Cele patru figuri care
reprezintă rezumatul acestui capitol, fig. 28-31, prezintă perechi
contrastante de propoziții care descriu formele extravertite și
introvertite ale gândirii, sentimentului, senzorialității și intuiți
ei. Comparațiile prezentate în imagini, extrase de Katharine C.
Briggs în timpul studiului ei inițial pentru Tipurile psihologice,
includ efectele pe care le au extraversia și introversia asupra tipu
rilor de informație utilizate sau reprimate de un proces anume;
punctele tari, punctele slabe, obiectivele celor patru procese dis
cutate; cum se exprimă fiecare dintre procese și așa mai departe.
Oameni și vocații » Comparație între formele extravertite și cele introvertite ale proceselor
122
Gândire extravertită Gândire introvertită
Se hrănește din date obiective — fapte și Se hrănește cu rădăcini subiective și

idei împrumutate. inconștiente — arhetipuri.
Se bazează pe rezultatele experienței Se bazează pe ideile abstracte văzute

și privește ideile abstracte ca pe ceva drept factor decisiv, apreciază rezultatele
superficial și de importanță neglijabilă. experiențelor drept dovezi care ilustrează
ideea în sine.
Se bazează pe lucruri aflate în afara Se bazează pe puterile de observație și

logicului, care sunt mai convingătoare apreciere ale logicului și pe utilizarea
decât gândirea însăși, și își extrage din ele bogăției interne a experienței dobândite,
trăinicia și valoarea. extrăgându-și de aici trăinicia și valoarea.
Are ca obiectiv soluționarea problemelor Are ca obiectiv formularea de întrebări,
practice, descoperirea și clasificarea crearea de teorii, deschiderea de noi
realității, critica și modificarea ideilor perspective, extragerea de idei noi și, în
general acceptate, planificarea final, evaluarea modului în care factorii
programelor, dezvoltarea de formule. externi se potrivescîn cadrul ideii sau al
teoriei pe care a creat-o.
Iubește detaliile cazului concret, inclusiv Exploatează similarități le cazului concret,

aspectele irelevante. eliminând tot ce nu este relevant.
Are tendința de a multiplica faptele până Are tendința de a neglija faptele sau de
când înțelesul lor este complet sufocat, iar a le forța să fie în concordanță cu ideea,
gândirea paralizează. selectându-le doar pe acelea care sprijină
ideea în cauză.
Constă dintr-o succesiune de reprezentări Constă dintr-o activitate de gândire internă,

concrete care sunt puseîn mișcare nu atât legată nu foarte strâns (sau chiar deloc
de o activitate de gândire internă, cât de legată) de fluxul de impresii ale simțurilor,
fluxul schimbător al percepțiilor ce provin care sunt șterse de fluxul puternic al
din simțuri. impresiilor interne.
Figura 28 Comparație între gândirea extravertită și gândirea introvertită

123
Sentiment extravertit Sentiment introvertit
Este determinată în principal de factorul Este determinată în special de factorul
obiectiv și servește la a-l face pe individ să subiectiv și servește drept ghid pentru
se simtă corect, mai precis convențional, în acceptarea sau respingerea afectivă a
toate situațiile. diverselor aspecte ale vieții.
Adaptează individul la situația obiectivă. Adaptează situația obiectivă la individ, prin
procesul simplu de excludere sau ignorare
a inacceptabilului.
Se bazează în totalitate pe idealuri, Se bazează pe sentimentul abstract —

convenții, tradiții din mediul înconjurător și idealuri cum ar fi iubirea, patriotismul,
este mai degrabă vastă decât profundă. religia și loialitatea, și este mai degrabă
profundă și pasională decât vastă.
Găsește trăinicie și valoare în exteriorul Găsește trăinicie și valoareîn interiorul
individului, în idealurile colective ale propriei persoane, în bogăția interioară
comunității, care sunt de obicei acceptate și capacitățile interne de evaluare și
ca atare. abstracție.
Are ca obiectiv formarea și întreținerea de Are ca obiectiv cultivarea și protejarea
relații afective simple și armonioase cu alte unei vieți emoționale interioare intense,
persoane. și, pe cât se poate, împlinirea și realizarea
exterioară a idealului interior.
Se exprimă cu ușurință și, prin urmare, Poate fi prea autoritar pentru a se exprima,
vorbește despre sine, creând și trezind creând o aparență falsă de răceală, chiar
sentimente similare și determinând indiferență, și poate fi complet neînțeles.
simpatie și înțelegere pline de căldură.
Are tendința de a-și reprima complet Are tendința de a nu găsi nicioîmplinire,

punctul de vedere și prezintă pericolul de a realizare — sau supapă — obiectivă pentru
deveni o personalitate emoțională, având a se exprima și prezintă pericolul de a trăi
ca urmare lipsa de sinceritate și afectarea. din sentimente, iluzii și autocompătimire.
Figura 29 Comparațieîntre sentimentul extravertit și cel introvertit
Oameni și vocații ■ Comparație între formele extravertite și cele introvertite ale proceselor
124
Senzorialitate extravertită Senzorialitate introvertită
Reprimă cât de puternic poate elementul Reprimă cât poate de puternic elementul
subiectiv al impresiei lăsate de senzație. obiectiv al impresiei lăsate de senzație.
Apreciază obiectul simțit, mai degrabă Apreciază impresia subiectivă produsă
decât impresia subiectivă, de care individul de obiect, mai degrabă decât obiectul în
poate să nu fie conștient. sine, de care individul poate să nici nu fie
conștient.
Vede lucrurile fotografic, impresia fiind una Vede lucrurile extrem de colorate de
de realitate concretă și nimic mai mult. factorul subiectiv, impresia fiind abia
„Margareta de pe malul râului"11 nu este sugerată de obiect și ieșind din inconștient
decât o margaretă. sub forma unui înțeles sau a unei
semnificații.
Conduce la bucurii concrete, savurând din Conduce la idei, prin activarea arhetipurilor,
plin momentul și existența manifestă a intrând în contact cu profunzimea lumii
lucrurilor, dar numai a acestora. fizice și nu cu suprafața acesteia.
Dezvoltă acel tip de atenție trezită doar de Dezvoltă acel tip de atenție foarte selectivă,
cel mai puternic stimul, care devine în mod complet coordonată de constelația internă
invariabil centrul de interes, astfel încât de interese, astfel încât este imposibil de
viața pare a se afla complet sub influența prezis ce stimuli externi vor trezi și păstra
evenimentelor întâmplătoare exterioare. atenția.
Dezvoltă un sine exterior iubitor de plăcere, Dezvoltă un sine exterior extrem de
foarte bogat în experiență neprocesată excentric și original, care vede lucruri pe
și cunoștințe neclasificate despre lucruri care alții nu le văd și poate să pară foarte
neinterpretate. irațional.
Trebuie echilibrată prin gândire introvertită, Trebuie echilibrată printr-o gândire
altfel dă naștere unei personalități extravertită, altfel dă naștere unei
superficiale, complet empirice, încărcată de personalități tăcute, inaccesibile, complet
superstiții și lipsită de morală, cu excepția necomunicativă, care nu discută decât
convențiilor și a tabuurilor colective. despre banalitățile convenționale
referitoare la vreme și la alte interese
colective.
Figura 30 Comparația între senzorialitatea extravertită și cea introvertită
11 Vers dintr-o poezie de W. Wordsworth (1770-1850). (Mr.)

X \ <■?>
Intuiție extravertită Intuiție introvertită

Utilizează înțelegerea interioară în interesul Utilizează situația obiectivă în interesul
situației obiective. înțelegerii interioare.
Privește situația imediată ca pe o Privește situația imediată ca pe o
închisoare din care trebuie să scape urgent închisoare din care trebuie să scape urgent
și dorește să scape făcând o schimbare și dorește să scape făcând o schimbare
rapidă în situația obiectivă. rapidă în înțelegerea subiectivă a situației
obiective.
Este completîndreptată asupra obiectelor își găsește forța în obiectele exterioare,
exterioare, căutând noi posibilități, și, dar nu este niciodată blocatîn posibilități
atunci când găsește aceste posibilități, externe, fiind preocupat mai degrabă de
sacrifică totul pentru ele. căutarea unor noi unghiuri din care să vadă
și să înțeleagă viața.
Poate fi artist, om de știință, mecanic, Poate fi creativ în orice domeniu: artă,
inventator, industriaș, comerciant, literatură, știință, invenții, filosofie, religie.
sociolog, politician, aventurier.
Vorbește despre propria persoană firesc și îi vine greu să vorbească despre sine.
cu ușurință.
I se pare că cea mai mare calitate a lui este I se pare că cea mai mare calitate a lui
promovarea și inițierea de noi acțiuni. este interpretarea vieții și promovarea
înțelegerii.
Are nevoie de dezvoltarea rațiunii care să Are nevoie de dezvoltarea judecății care să
îl echilibreze nu doarîn critica și evaluarea îl echilibreze nu doarîn critica și evaluarea
entuziasmului intuitiv, ci și pentru a duce înțelegerii intuitive, ci și pentru a-și
la bun sfârșit diversele activități pe care le împărtăși viziunile și altora și a le face să fie
inițiază. de folos lumii la nivel practic.
Ambele tipuri sunt caracterizate de așteptări obișnuite,-

au capacitatea de a înțelege rapid.
Figura 31 Comparație între intuiția extravertită și cea introvertită
Oameni și vocații ■ Comparațieîntre formele extravertite și cele introvertite ale proceselor

CAPITOLUL 9
Descrierea celor șaisprezece tipuri
Fiecare dintre cele șaisprezece tipuri specifice ce rezultă din

diferitele combinații de preferințe este produsul procesului său
dominant, după caz extravertit sau introvertit, și modificat de
natura auxiliarului său. (Modificarea este extrem de marcată în
special la tipurile introvertite, la care auxiliarul este principalul
responsabil pentru comportamentul lor exterior.)
Când afirmațiile privitoare la un tip sunt văzute din per
spectiva cauză-efect, caracteristicile fiecărui tip sunt mai ușor
de ținut minte și de căutat.
Descrierile nu includ toate trăsăturile care rezultă din fiecare
preferință și care au fost discutate în capitolele 4-8. Despre fie
care tip introvert se presupune că are caracteristicile introvertite
generale. Dacă le-am repeta de fiecare dată, nu am face decât să
trecem pe plan secund trăsăturile specifice ale varietății indivi
duale de introvert.
Criticii teoriei lui Jung au susținut adeseori că introversiunea
nu este o trăsătură unitară: există „prea multe tipuri de intro-
verți". Introversia nu este o trăsătură, ci o înclinație sau o orien
tare fundamentală. In fiecare dintre cele opt tipuri de introverți,
această orientare capătă un aspect diferit, ca rezultat necesar al
celorlalte preferințe implicate.

Fiecare dintre descrierile ce urmează se referă la două tipuri 127
care diferă doar prin alegerea procesului auxiliar. Prima descrie
re ia în considerare cele două tipuri gândire extravertită, ESTJ
și ENTJ, ceea ce au ele în comun și modurile în care diferă.
Următoarea descriere se referă, din aceleași puncte de vedere,
la cele două tipuri gândire introvertită, ISTP și INTP. Apoi sunt
prezentate tipurile sentiment extravertite și introvertite, tipurile
senzoriale extravertite si 9 intuitivii extravertiti
9 introvertite si 9 si
9
introvertiți.
După cum este de așteptat, cea mai importantă asemăna
re dintre un extravert și un introvert se regăsește atunci când
cele două tipuri diferă doar la nivelul FN. în acest caz, vor avea
aceeași combinație de percepție și judecată, iar viețile lor exte
rioare vor fi modelate de același proces extravertit. Asemănările
vor fi mai evidente în viața de zi cu zi, și mai puțin vizibile când
este vorba despre ceva foarte important, iar procesul dominant
al introvertitului preia controlul.
Umbra
Descrierile sunt în așa fel făcute, încât să se aplice cât mai

bine fiecărui tip, dacă luăm drept exemplu persoane normale,
echilibrate, adaptate, fericite și eficiente. Prin urmare, descrierea
de bază ia în calcul buna dezvoltare atât a procesului dominant,
cât și a celui auxiliar. în realitate, tipurile apar în etape extrem
de diferite de dezvoltare. Dacă procesul auxiliar este subdez
voltat, persoana în cauză nu va avea echilibrul dintre judecată
și percepție, și nici cel dintre extraversie și introversie. Dacă pro
cesul dominant este și el subdezvoltat, nu va mai rămâne mare
lucru din tipul respectiv, cu excepția punctelor lui slabe.
Oameni și vocații ■ Descrierea celor șaisprezece tipuri

128 Bine dezvoltați sau nu, toți avem o parte numită „umbră".
Tot așa cum personalitatea conștientă este produsul celor mai
bine dezvoltate procese, umbra este produsul laturii celei mai
puțin dezvoltate, pe care o respingem și o negăm. Umbra folo
sește tipuri oarecum copilărești și primitive de judecată și
percepție și nu o face în mod intenționat, pentru a servi unor
obiective conștiente, ci inconștient, încercând să scape de perso
nalitatea conștientă
5
si
J
sfidând standardele conștiente.
9
Rezultatele sunt, în general, regretabile. Acțiunile despre care

cineva afirmă mai târziu „Nu știu ce m-a apucat. Nu am avut
nici cea mai mică intenție să fac asta!" sunt, de obicei, acțiuni
făcute de umbră, la fel cum sunt și alte lucruri regretabile de
care persoana în cauză poate nici nu își dă seama că le-a făcut.
Irascibilul Profesor Henry Higgins insista în afirmația că era „un
tip foarte liniștit".
Este bine să înțelegem umbra, căci ea explică anumite con
tradicții ciudate pe care le vedem la oameni. Dacă preferințele
aparente ale unei persoane indică un tip anume, și totuși ea s-a
comportat într-un mod complet diferit de acest tip, evaluați cali
tatea acestui comportament. Dacă nivelul este inferior celui pe
care îl are în mod obișnuit persoana în cauză, atunci este posibil
să avem de-a face cu acțiunea umbrei.
Tipul unei persoane este produsul orientării conștiente către
viață: modurile obișnuite, pline de sens, de a-și utiliza mintea —
obișnuite pentru că par bune și interesante și demne de încre
dere. Umbra este ceva care se întâmplă atunci când persoana în
cauză s-a întors cu spatele.
Unii introverți acordă atât de puțină atenție conștientă extra-
vertirii, încât își dezvoltă foarte puțin, sau chiar deloc proce
sul auxiliar extravertit. Extraversia lor va fi în mare măsură

inconștientă, iar procesele umbrei lor vor fi mai evidente decât 129
personalitățile lor conștiente. O femeie care face testul Indicatorul
tipurilor pentru soțul ei (care, văzut de ea, este un ISAR extrem
de introvertit) poate obține ca rezultat ISLR, trecând cu vederea
emoția pe care el nu o exprimă și introducând în test doar gân
direa inconștientă, inferioară si critică a umbrei acestuia.
Tipurile gândire extravertite

EST] și ENT]
• Sunt analitici și impersonali;

• Pot lucra ca directori, în domeniul justiției, în domenii
tehnice, sau pot fi interesați de reforme;
• Organizează realitatea — și tot ce mai află la îndemână;
• Sunt hotărâți, logici și au o gândire puternică;
• Doresc să își conducă propria viață și viața celorlalți în
conformitate cu concluziile lor bine cumpănite;
• Apreciază adevărul sub formă de fapte, formule și metode;
• Au o viață afectivă accidentală;
• Au o viață socială incidentală.
Gânditorii extravertiți își folosesc gândirea atât pentru a-și

conduce lumea personală, cât și pentru a conduce lumea încon
jurătoare. Sunt în elementul lor ori de câte ori situația exterioară
are nevoie să fie organizată, criticată, reglată. De obicei, le place
să decidă ce trebuie făcut și să dea ordinele potrivite pentru ca
lucrul în cauză să fie făcut. Urăsc confuzia, ineficiența, jumătă
țile de măsură, orice este lipsit de scop și ineficient. Adeseori se
dovedesc a fi niște partizani inflexibili ai disciplinei, care știu
cum să fie duri când situația solicită o astfel de atitudine.

130 Acesta poate fi numit tipul directorial standard. Există și alte
tipuri de directori, unii de mare succes. Dar ne îndoim că există
un alt tip de persoane cărora să le facă atâta plăcere să fie direc
tori, sau care să muncească atât de mult pentru a deveni direc
tori. Uneori, la o vârstă fragedă, un copil de acest tip, dotat cu
un scop sistematic și un interes natural pentru a face lucrurile
să se întâmple, devine liderul clasei, chiar dacă nu se bucură de
foarte mare popularitate.
Mare parte din eficiența gânditorilor extravertiți se naște din
dorința lor de a emite ordine stricte atât pentru ei, cât și pen
tru oricine altcineva. își formulează obiectivele cu mult înaintea
celorlalți și fac eforturi multe și sistematice pentru a le atinge la
datele stabilite. Logicul extravertit de nivel superior își privește
critic comportamentul și schimbă tot ce nu se ridică la standar
dele pe care și le-a fixat.
Gânditorii extravertiți preferă în mod natural atitudinea rați
onală și acționează rapid, bazându-se pe propriile lor judecăți,
indiferent dacă acestea sunt sau nu bine fundamentate. Unul
dintre ei mi-a scris: „Spune ceva despre dorința aproape irezisti
bilă de a lua decizii, doar de dragul deciziilor. Mânat de această
dorință, nu doar că voi lua decizii rapide și corecte în domeniul
meu, ci voi avea tendința de a lua decizii la fel de rapide, dar
greșite, în domenii care îmi sunt străine, pur și simplu pentru că
sunt pornit să iau decizii și nu îmi iau răgazul necesar pentru a
vedea toate aspectele realității".
Gânditorii extravertiți trebuie să își dezvolte un auxiliar per
ceptiv bun, care să le fie bază pentru judecăți și trebuie să învețe
să își întrerupă judecata destul de mult timp, încât să li se acti
veze percepția. Poate fi un proces dificil, dar rezultatele sunt
apreciabile. O percepție mai bună va face ca judecățile lor să fie

mai sănătoase și, în plus, dacă își vor folosi percepția pentru a 131
vedea alte puncte de vedere, aceasta îi va ajuta în relațiile cu cei

din jur, relații în care au nevoie de ajutor.
Gânditorii extravertiți construiesc un cod de reguli care
reprezintă judecățile lor fundamentale despre viață. Ei au ten
dința de a trăi conform acelor reguli și consideră că și ceilalți
ar trebui să facă la fel. Orice schimbare în modul lor de acțiu
ne necesită o modificare conștientă a regulilor. Dacă percepția
lor nu este atât de bună încât să le arate, din când în când, cum
anume să își facă regulile mai flexibile, atunci codul lor de viață
va fi atât de restrâns și de rigid, încât va deveni o adevărată
tiranie atât pentru logici, cât și pentru cei din jurul lor, în spe
cial pentru familiile lor. Ceea ce se înscrie în reguli va fi corect,
ceea ce nu respectă regulile va fi greșit, iar ceea ce nu este aco
perit de reguli va fi lipsit de importanță. După cum spune Jung,
regulile vor deveni „o lege universală, trebuind întotdeauna și
pretutindeni să se realizeze... [...] Căci a proceda altminteri este
eronat, este în contradicție cu legea universală, este în consecință
absurd, imoral și fără scrupule"12.
Greșeala fundamentală este impunerea judecății perso
nale altor persoane. Tipurile raționale trebuie să își foloseas
că judecata asupra propriei lor persoane, nu asupra celorlalți.
Judecățile logice sunt de obicei mai greu de acceptat de per
soana judecată decât judecățile afective, deoarece gândirea este
în mod firesc critică. Gândirea analizează, decide că lucrurile
ar sta mult mai bine dacă ar fi diferite, și de obicei afirmă asta,
în timp ce judecățile afective tind, de multe ori, să fie pozitive.
Sentimentul se bucură să aprecieze lucrurile. Poate că este un
12 C.G. Jung, Op. cit., p. 368.
Oameni și vocații ■ Descrierea celor șaisprezece tipu

132 efort prea mare pentru gânditorii la care sentimentul este pro
cesul cel mai puțin dezvoltat, dar ei își pot stabili o nouă regulă:
ca, din când în când, să își utilizeze percepția pentru a vedea ce
anume pot aprecia la cineva anume — și să afirme cu voce tare
această apreciere.
Pe acest fundal, orice sugestie va fi mai ușor de pus în aplica
re decât în alte situații. Tuturor ne place să fim tratați perceptiv,
dar acest lucru este important în special în relațiile cu subordo
nații, care nu își pot susține punctul de vedere, și cu copiii, soții
și soțiile, care o pot face, dar numai cu prețul liniștii din familie.
Mai există un motiv pentru care gânditorii trebuie să practi
ce, pentru propriul lor bine, atitudinea perceptivă. Dacă își vor
lăsa raționamentul logic să le domine fiecare moment de tre
zie, atunci nu își vor mai folosi deloc emoția, care va fi complet
redusă la tăcere. Este posibil chiar ca emoția să îi stânjenească
uneori, prin explozii neașteptate de furie, pe care nu le-ar avea
niciodată în mod conștient. Totuși, dacă își cultivă percepția,
închizându-și din când în când butonul gândirii, vor reuși să
creeze o supapă constructivă pentru emoție, înainte ca aceasta
să atingă punctul de fierbere.
Gânditorii extravertiți sunt convinși prin metode raționale,
iar când sunt convinși, aceasta este o adevărată realizare, căci,
dacă ei decid să facă ceva, atunci cu siguranță duc lucrul la
bun sfârșit.
Gândirea extravertită sprijinită de senzorialitate
Persoanele ESTJ privesc lumea prin senzații mai degra

bă decât prin intuiție; prin urmare, sunt extrem de interesate
de realitățile percepute prin cele cinci simțuri ale lor, sunt cu

picioarele pe pământ și practice, receptive și sensibile la detaliile 133
realiste, tolerante față de rutină, pricepute la chestiunile mecani
ce, realiste, preocupate de aici și acum. Procesul lor de gândire
pare greoi, pentru că el chiar este, adeseori, gândire reală și nu
rezultatul produs rapid de intuiție.
Curiozitatea unui ESTJ este stârnită în special de lucruri noi
care se adresează în special simțurilor — obiecte noi, gadget-uri,
aparate, activități fizice noi, oameni noi, case noi, mâncare nouă,
peisaje noi. Lucrurile noi, care nu pot fi percepute prin sim
țuri — idei și teorii abstracte — par mai puțin reale și sunt mult
mai greu acceptate. Tot ce este intangibil este dezagreabil, deoa
rece subminează siguranța unei lumi reale, în care oamenii pot
fi siguri de judecățile lor.
Persoanele ESTJ rezolvă problemele aplicând și adaptând cu
măiestrie experiențele trecute. Le place munca în care pot obține
rezultate imediate, vizibile și tangibile. Au o înclinație naturală
către afaceri și industrie, producție și construcții. Le place partea
administrativă, le place să organizeze lucrurile și să vegheze la
realizarea lor. Directorii de acest tip preferă să își facă planuri și
să ia decizii bazându-se pe fapte și proceduri predefinite; ei nu
își ascultă prea mult inutiția și pot avea nevoie de un intuitiv
care să le indice valoarea ideilor noi.
Poate că acesta este cel mai „masculin" tip, care se regăsește
la mai mulți bărbați decât celelalte tipuri.
Gândirea extravertită sprijinită de intuiție
Persoanele ENTJ privesc lumea prin intuiție mai degrabă

decât prin senzorialitate, prin urmare sunt interesate în speci
al de posibilitățile ce există dincolo de prezent, de evident, de
Oameni și vocații ■ Descrierea celor șaisprezece tipu

134 cunoscut. Intuiția le crește interesul intelectual, curiozitatea cu
privire la idei noi (fie ele utile imediat sau mai târziu), toleranța
față de teorii, gustul pentru probleme complexe, înțelegere, vizi
une, grijă pentru posibilitățile și consecințele pe termen lung.
ENTJ sunt rar fericiți într-un loc de muncă ce nu le solicită
intuiția. Ei au nevoie să rezolve probleme și sunt experți în găsi
rea de soluții noi. Totuși, sunt interesați de imaginea globală și
nu de procedurile sau lucrurile detaliate.
Directorii de acest tip se înconjoară cu alți intuitivi, deoare
ce le plac oamenii care pricep rapid, cu minți care lucrează la
fel ca a lor, dar au cel puțin un senzorial în echipă, care îi ajută
să nu scape din vedere aspecte relevante și detalii importante.
Tipurile gândire introvertite

ISTP și INTP
• Sunt analitici și impersonali;

• Sunt interesați în primul rând de procesele ce stau la baza
lucrurilor;
• Sunt organizați în relațiile cu concepte și idei (dacă sunt
INTP) sau realități (dacă sunt ISTP) — dar nu în relațiile
cu oameni sau situații, cu excepția cazurilor în care nu au
de ales;
• Sunt perceptivi, dar nu în mod dominant, căci puterea
gândirii este vizibilă, de obicei, doar în chestiunile
intelectuale;
• Au o atitudine exterioară tăcută, rezervată, detașată, poate
chiar distantă, exceptând relațiile cu persoane apropiate;
• In interior, sunt absorbiți în analize sau probleme curente;

A 4 < • j,
• Sunt predispuși la timiditate, în special în tinerețe, căci 135
punctele de interes ale gândirii introvertite nu prea sunt

de folos în conversațiile banale sau contactele sociale.
Gânditorii introvertiți își folosesc gândirea pentru a analiza

lumea, nu pentru a o conduce. Faptul că se bazează pe gândi
re îi face logici, impersonali, critici obiectivi, greu de convins
prin alte metode în afara judecății. Ca introverți, își concentrea
ză gândirea asupra principiilor care stau la baza lucrurilor, mai
degrabă decât asupra lucrurilor în sine. Având în vedere că este
dificil să își mute gândirea de la idei la detaliile vieții de zi cu
zi, își conduc viața exterioară cu instrumentele procesului per
ceptiv preferat, care îi face curioși, detașați și destul de adap
tabili — asta până când le este violat vreunul dintre principiile
conducătoare și refuză să se mai adapteze.
Sunt perseverenți și vădit independenți de condițiile exteri
oare și au o hotărâre care supune aspectele sociale și emoționa
le ale vieții îndeplinirii unui scop pe termen lung, decis în mod
rațional. Este posibil să aibă dificultăți să transmită concluziile
personale către restul lumii și să îi facă pe ceilalți să le accepte
sau chiar să le înțeleagă. Jung spune că gânditorul logic intro
vertit „cu greu va încerca să câștige pe cineva, mai ales pe cineva
influent, de partea sa. [...] expune doar [ideile] și se supără cel
mult, văzând că ele nu progresează de la sine"13.
Gândirea introvertită aplicată la matematică poate fi regăsi
tă la Einstein; aplicată la filosofie — la Kant; aplicată la lumea
afacerilor — la Woodrow Wilson; iar aplicată la psihologie — la
Jung. în industrie, munca unui gânditor logic introvertit trebuie
13 C.G. ]ung, Op. cit., p. 406.

136 să fie identificarea principiilor necesare care stau la baza unei
probleme sau a unei operațiuni. Apoi, celelalte tipuri pot trece
la faza următoare și pot face activitatea propriu-zisă. O aplica
re exhaustivă a principiilor ce stau la baza producției de masă
poate fi observată în realizările lui Henry Ford. (Ford a făcut
întotdeauna eforturi uriașe pentru a-și păstra independența de
acțiune și a nu avea nevoie să îi convingă pe ceilalți să adere la
planurile lui.)
Pentru a fi eficienți, gânditorii introvertiți trebuie să aibă un
proces auxiliar bun, care să le ofere percepția ca sprijin pentru
gândire. Dacă nu au nici senzorialitatea, nici intuiția destul de
dezvoltate, atunci vor suferi de un deficit general de percepție:
gândirea lor nu va avea destulă materie la care să se gândească
și, prin urmare, va fi sterilă și neproductivă. Lipsa unui proces
auxiliar adecvat îi va lăsa si9 fără extraversie.
9 Vor avea o relație
inadecvată cu lumea exterioară, chiar și dacă o evaluăm după
standardele introverte.
Cel mai puțin dezvoltat proces al gânditorilor introvertiți
este, în mod inevitabil, simțirea extravertită. Dacă nu li se spune,
sunt incapabili să știe ce este important, din punct de vedere
afectiv, pentru altcineva, dar pot și trebuie să acționeze conform
principiului că oamenilor le place să li se aprecieze meritele și să
se țină cont de punctul lor de vedere. Atât viața profesională, cât
și viața personală a gânditorilor introvertiți se vor îmbunătăți
dacă aceștia vor face efortul de a îndeplini două lucruri simple:
să exprime o apreciere atunci când aceasta este meritată și să
menționeze aspectele asupra cărora sunt de acord cu altcineva
înainte de a menționa aspectele divergente.
La gânditorii introvertiți, la fel ca la toți introverții, alege
rea procesului auxiliar schimbă dramatic lucrurile și dă culoare

personalității exterioare. în combinația ISTP, senzorialitatea va B7
aduce realism, lipsă de fantezie, uneori darul neașteptat de a
face glume de dragul glumelor, adeseori interes pentru sporturi
și recreere în aer liber la modul general. în combinația INTP,
intuiția va aduce subtilitate, imaginație, preferință pentru pro
iecte și ocupații care solicită ingeniozitate.
Alegerea procesului auxiliar afectează, de asemenea, modul
în care va fi folosit procesul dominant, deoarece tipul de percep
ție utilizat determină în mare parte tipul de elemente din lumea
exterioară care vor fi supuse atenției logicii conducătoare. Daca
selecția este făcută de senzorialitate, materialul prezentat va fi
mai tangibil și mai concret, va implica adeseori mecanica sau
statistica, dar, în orice caz, va fi faptic. Dacă selecția este făcută
de intuiție, materialul va fi mai teoretic și abstract, permițând
exercițiul perspicacității și al originalității.
Gândirea introvertită sprijinită de senzorialitate
Persoanele ISTP au un interes legitim pentru știința practică

și aplicată, în special pentru domeniul mecanicii. Dintre toate
procesele, senzorialitatea oferă cea mai profundă înțelegere a
proprietăților vizibile și tangibile ale materiei, a modului în care
se comportă aceasta, a ceea ce se poate și nu se poate face cu ea.
Persoanele de acest tip își vor folosi cu pricepere mâinile, ceea
ce reprezintă o adevărată calitate în aplicarea practică a princi
piilor științifice.
Având interese netehnice, ISTP pot utiliza principii genera
le pentru a pune ordine în informații confuze și a găsi înțelesul
unor lucruri neorganizate. Capacitatea senzorială de a absorbi
fapte și detalii poate fi extrem de utilă pentru ISTP care lucrează

138 în domeniul economic, ca analiști de garanții, sau ca analiști de
piețe și vânzări în afaceri și în industrie — pe scurt, atunci când
desfășoară activități legate de statistică, indiferent de domeniu.
Unii ISTP, în special cei tineri, cred profund în economisi
rea efortului. Această convingere îi poate face mai eficienți dacă
evaluează corect cantitatea de efort necesară și pun în practică
rapid exact acea cantitate. Totuși, dacă subestimează efortul sau
lucrează mai puțin decât este necesar, economisirea efortului
se poate apropia periculos de tare de lene, iar rezultatele sunt
aproape invizibile.
Gândirea introvertită sprijinită de intuiție
Persoanele INTP devin savanți, teoreticieni, gânditori abs

tract! în domenii cum ar fi stiinta, matematica, economia, filo-
sofia. INTP este, probabil, tipul cel mai profund intelectual.
Intuiția le aduce o înțelegere mai profundă decât cea pe care o
aduce gândirea simplă. Ea le oferă celor care o posedă curiozita
te intelectuală, capacitate de înțelegere rapidă, idei multe și ori
ginale în rezolvarea problemelor, calitatea de a vedea posibili
tăți pe care gândirea încă nu le-a întrezărit. La capitolul defecte,
intuiția face ca rutina să fie mai greu de suportat, deși un intui
tiv poate, de-a lungul vieții, să reușească să se adapteze.
Prin urmare, persoanele de tip INTP sunt în mod speci
al dotate pentru cercetare și descoperirea unor noi orizonturi.
Sunt interesate mai degrabă de analizarea unei probleme și
găsirea soluției, decât de punerea în aplicare a propriilor idei.
Formulează principii și creează teorii; apreciază situațiile în care
se află doar în calitatea lor de dovezi sau ca exemple pentru anu
mite teorii, și niciodată pentru propria lor valoare.

Un profesor de psihologie de tip INTP i-a explicat la un 139
moment dat unei studente extravertite: „Această lucrare este
corectă din toate punctele de vedere, dar ai pus atât de mult
accentul pe aplicațiile practice în detrimentul principiului,
încât este evident că tu consideri că partea practică este cea mai
importantă. Prin urmare, îți dau 8". Studenta a fost mai indig
nată din cauza motivului decât din cauza calificativului. „Dar
bineînțeles că aplicațiile practice sunt partea cea mai importan
tă", a spus ea.
Mulți oameni de știință de acest tip sunt profesori, în special
profesori universitari, deoarece universitatea le apreciază cunoș
tințele, iar ei apreciază șansa de a studia și a cerceta pe care le-o
oferă universitatea; dar modul lor de a preda este caracterizat de
faptul că sunt mai interesați de materia pe care o predau decât
de studenții care sunt în sală. Gauss, marele matematician, ura
atât de tare activitatea didactică, încât încerca să îi descurajeze
pe toți viitorii studenți, spunându-le că este posibil să nu se mai
tină cursul.
9
Problema comunicării nu face decât să le îngreuneze și ea

procesul didactic. Când sunt confruntați cu o întrebare simplă
care necesită un răspuns simplu, logicii introvertiți se simt obli
gați să rostească adevărul exact, cu toate detaliile dictate de con
științele lor universitare; iar răspunsul pe care îl dau este atât
de precis și de complicat, încât puțini sunt cei care îl pot pune
în aplicare. Dacă profesorii ar simplifica explicațiile până la acel
nivel la care lor li s-ar părea prea simple și prea evidente ca să
mai merite să fie exprimate, abia atunci aceste explicații ar fi pe
înțelesul tuturor.
Directorii INTP sunt probabil rari în exteriorul cercurilor ști
ințifice sau academice. Directorii buni vor fi cei care au dobândit

140 o ușurință foarte clară pentru extraversie, suficientă pentru a-i
menține în contact cu situațiile pe care trebuie să le rezolve.
Exercitându-și autoritatea în mod perceptiv, acești INTP își vor
folosi ingeniozitatea și capacitatea de înțelegere pentru a găsi
modalități de a atinge obiectivele propuse. Dar vor testa fiecare
măsură propusă cu unitatea de măsură a principiilor personale,
astfel încât tot ce vor coordona va fi întruchiparea propriei lor
integrități.
Tentația pentru INTP (ca și pentru extraverții cu intuiție) este
să presupună că o posibilitate atractivă sugerată de intuiția lor
este la fel de posibilă pe cât pare. Trebuie să își verifice chiar
și cele mai atrăgătoare proiecte intuitive din perspectiva fapte
lor relevante și a limitărilor impuse de acestea. Altfel, pot des
coperi mult prea târziu că și-au irosit energiile umblând după
lucruri imposibile.
Tipurile sentiment extravertit

ESFJ și ENFJ
• Apreciază, mai presus de orice, contactele umane armo

nioase;
• Sunt foarte buni pentru locuri de muncă în care au de-a
face cu oameni și în situații în care cooperarea de care este
nevoie poate fi câștigată prin bunăvoință;
• Sunt prietenoși, plini de tact, înțelegători, capabili aproape
întotdeauna să exprime sentimentele adecvate momentului;
• Sunt sensibili la laude și critici și preocupați să se con
formeze tuturor așteptărilor îndreptățite;
• Posedă o judecată îndreptată către exterior, care preferă să
primească lucrurile gata decise și lămurite;

• Sunt perserverenți, conștiincioși, ordonați chiar și în 141
chestiunile mărunte, înclinați să insiste ca ceilalți să fie la
fel ca ei;
• Sunt idealiști și loiali, capabili de devotament suprem
pentru o persoană, instituție sau cauză iubită;
• Pot folosi ocazional judecata logică drept ajutor în apre
cierea și adaptarea la lucrurile sesizate de un logic, dar
gândirii nu i se permite niciodată să se opună obiectivelor
de tip afectiv.
Tipurile sentiment extravertit radiază căldură și fraternita

te și au o nevoie vitală de a găsi sentimente corespunzătoare
la ceilalți și de a primi reacții calde. Sunt mișcați în special de
aprobare și sunt sensibili la indiferență. Mare parte din plăcerea
și satisfacția lor vine nu doar din sentimentele calde ale celor
lalți, ci din propriile lor sentimente; le place să admire oameni
și, astfel, tind să se concentreze pe cele mai admirabile calități
ale unei persoane.
Au capacitatea remarcabilă de a sesiza valoarea opiniilor
oamenilor și, chiar și atunci când opiniile sunt contradictorii, ei
au încredere că se poate ajunge la armonie și, adeseori, reușesc
să o producă.
Uneori, concentrarea lor intensă asupra punctelor de vedere
ale altor persoane îi face să piardă din vedere valoarea propriilor
lor puncte de vedere. Gândesc cel mai bine atunci când vorbesc
cu oamenii și le place să vorbească.
Toate procesele lor psihice par să opereze la capacitate maxi
mă prin contact. Van der Hoop spune: „Gândurile lor capătă
formă atunci când sunt exprimate“ (1939, p. 84). Cu toate aces
tea, gândurile care iau naștere prin și în timpul procesului de

142 exprimare i se par adeseori prea lungi și prea stângace unui
logic abstract. Probabil există un avantaj pentru lectori și oratori
în acest amestec de gândire și vorbire, dar el împiedică tipurile
sentiment extravertit să fie scurte și la obiect, și adeseori le înceti
nește ritmul de lucru. Acestea tind să petreacă mult timp în con
ferințe si ședințe de comitet.
9 9 5 9
Idealismul lor bine cunoscut funcționează în două direcții. Ele

încearcă din greu să își atingă idealurile și idealizează acele per
soane și instituții pe care le apreciază. In ambele cazuri, tipurile
sentiment extravertit sunt nevoite să reprime și să îndepărteze tot
ceea ce, în ele însele și în ceilalți, intră în conflict cu sentimentul;
această metodă produce o lipsă a realismului ori de câte ori este
implicată emoția. (Tipurile senzorialitate extravertită seamănă cu
tipurile sentiment extravertit în privința atitudinii relaxate și a
sociabilității, dar, când au de-a face cu aceeași realitate rece, lip
sită de armonie, sentimentul extravertit o neagă, iar sentimentul
introvertit îi condamnă existența, în timp ce senzorialitatea extra
vertită îi acceptă existența și nu o mai bagă în seamă.)
Din moment ce procesul dominant, sentimentul, este un pro
ces rațional, aceste tipuri sentiment extravertit preferă în mod
natural atitudinea rațională. Asta nu înseamnă neapărat că le
place în mod conștient să reglementeze lucrurile, așa cum fac de
obicei gânditorii extravertiți, ci că le place la nebunie să îi pună
pe alții să aranjeze lucrurile, sau cel puțin să simtă că lucrurile
sunt aranjate. Tind să vadă lumea ca pe un loc în care majorita
tea deciziilor au fost deja luate. Oportunitatea celor mai multe
tipuri de comportament, vorbire, opinii și păreri li se pare clară,
a priori. Pentru ei, aceste adevăruri sunt de la sine evidente. Prin
urmare, sunt predispuși să aibă o părere imediată despre orice și
un impuls să exprime această părere.

Pentru a fi valide, aceste judecăți trebuie să se bazeze pe un 143
proces perceptiv bine dezvoltat. Dacă intuiția este bine dezvoltată
ca proces auxiliar, ea va oferi intuiție și înțelegere. Dacă senzoria-
litatea este dezvoltată ca auxiliar, atunci ea va aduce cunoașterea
realistă, directă a vieții. Oricare dintre ele poate furniza o bază
reală pentru judecăți afective, dar, dacă niciuna nu a fost cultiva
tă, atunci nu putem vorbi despre nicio bază individuală.
Tipurile sentiment extravertit fără un auxiliar care să le echi
libreze au, totuși, o nevoie urgentă de a-și baza raționamentele
afective pe ceva.
Nu le rămâne nimic altceva de făcut decât să adopte formele
judecății afective pe care comunitatea le validează drept adecva
te. In același mod, se adaptează la comunitate colectivă, dar defi
citul de percepție pe care îl au nu le permite să se adapteze și la
alți indivizi.
O persoană de tip sentiment extravertit extrem de lipsită de
percepție, care avea multe probleme cu copiii ei adolescenți, a fost
convinsă să încerce să își blocheze judecata și să își folosească în
mod constant atitudinea perceptivă, non-rațională. Comentariul
ei ulterior a fost: „Funcționează de minune, dar este cel mai greu
lucru pe care l-am văzut vreodată".
In absența percepției adecvate, tipurile sentiment extravertit sunt
gata să tragă concluzii și să acționeze pe baza presupunerilor
care, mai târziu, se dovedesc a fi false. Pur și simplu nu văd rea
litatea atunci când se află într-o situație neplăcută sau sunt criti
cate foarte aspru. Le vine mai greu decât altor tipuri psihologice
să privească în față lucruri despre care și-ar dori să nu existe; de
fapt, li se întâmplă să nu vadă deloc astfel de lucruri. Iar dacă nu
nu reușesc să vadă părțile neplăcute ale realității, atunci vor igno
ra complet problemele, în loc să găsească soluții la ele.
Oameni și vocații • Descrierea celor șaisprezece tipuri

144 Sentimentul extravertit sprijinit de senzație
Persoanele de tip ESFJ tind să fie calme, practice, convențio

nale, vorbărețe, interesate de averi, case frumoase și de toate
decorațiunile tangibile ale vieții. ESFJ sunt interesate în primul
rând de detaliile experienței directe — experiența lor, a priete
nilor și cunoștințelor, chiar de experiența străinilor cu care intră
în contact întâmplător.
într-un studiu realizat în 1965 de Harold Grant, persoanele
de tipul ESFJ erau cele care alegeau „șansa de a le fi de folos
celorlalți" drept cea mai importantă caracteristică a locului de
muncă ideal. Sunt mai interesate de pediatrie decât de restul
specialităților medicale și sunt tipul psihologic cel mai atras de
pediatrie. Compasiunea și grija pentru starea fizică le îndrumă
adeseori către profesii din domeniul sănătății, în special către
activitatea de asistent medical, în care pot oferi căldură sufle
tească, alinare, îngrijire și devotament. (Alături de tipul pere
che, ISFJ, ele au avut cea mai scăzută rată de renunțare la școală
din eșantionul studiat în 1964, în rândul studenților la asistență
medicală; vezi McCaulley, 1978).
Chiar și când fac o muncă de birou, sentimentul lor joacă un
rol extrem de important și sunt capabili să introducă un ele
ment de sociabilitate în orice activitate li se încredințează. Dintre
toate tipurile, ei sunt cei care se adaptează cel mai bine la rutină.
Este posibil să nu le pese prea mult de tipul de muncă pe care
îl desfășoară, dar vor să poată vorbi în timp ce muncesc și vor
să lucreze într-o atmosferă prietenoasă. Un angajat al unei com
panii de telefonie a refuzat transferul într-un alt sediu până nu
i s-a promis că foștii colegi îi vor organiza o petrecere de adio,

iar noii colegi, una de bun-venit. Ridicată la nivelul unui eveni- 145
ment social, schimbarea a devenit acceptabilă pentru sentimen

tul persoanei în cauză.
Sentimentul extravertit sprijinit de intuiție
Persoanele de tipul ENFJ tind să arate curiozitate pentru ide

ile noi, gust pentru cărți și interese academice, toleranță față de
teorie, viziune și intuiție, imaginație deschisă noilor posibilități,
dincolo de ceea ce este prezent, evident sau cunoscut deja. ENFJ
sunt predispuși să aibă darul exprimării, dar este posibil să îl
folosească mai mult în vorbirea în public decât în scris.
Combinația NF de căldură și intuiție capătă, la persoanele de
acest tip, aspectul cel mai cald și mai grațios. ENFJ se descurcă
bine în multe domenii, de pildă ca profesori, preoți, consilieri
de carieră și personali, psihiatri. Aparent, dorința de a armoni
za lucrurile se extinde până și la părerile intelectuale. O femeie
ENFJ extrem de fermecătoare, interesată de tipurile psihologice
încă de când era în liceu, mi-a spus deschis: „Cutare m-a între
bat ce părere am despre tipurile psihologice, iar eu nu am știut
ce să-i spun, pentru că nu știam ce părere are ea despre ele".
Tipurile sentiment introvertit

ISFPși INFP
• Apreciază, mai presus de orice, armonia în viața interioară;

• Sunt cei mai buni în activitățile individuale care implică
valori personale — în artă, literatură, știință, psihologie,
sau în perceperea nevoilor;

146 • Au sentimente profunde, dar pe care le exprimă rar,
deoarece tandrețea lor interioară și convingerea plină de
pasiune sunt ambele mascate de rezervă și calm;
• Iși păstrează independența față de judecata celorlalți, fiind
condiționați de legea morală internă;
• Direcționează judecata spre interior, păstrând toate
valorile inferioare în subordinea celor superioare;
• Au un puternic simț al datoriei și al respectării obligațiilor,
dar nu doresc deloc să îi impresioneze sau influențeze
pe alții;
• Sunt idealiști și loiali, capabili de devotamentul suprem
față de o persoană iubită, de un scop, de o cauză;
• Pot folosi, ocazional, judecata logică, pentru a câștiga
sprijinul unei persoane de tip logic în atingerea unor
obiective afective, dar nu se vor opune niciodată acestor
obiective.
Tipurile sentiment introvertit dețin un bagaj impresionant

de căldură și entuziasm, pe care nu îl arată decât atunci când
cunosc bine persoana cu care au de-a face. Iși poartă căldura
sufletească în interior, ca pe căptușeala de blană a unei haine de
iarnă. Faptul că se bazează pe sentiment îi face să judece totul
după valorile lor personale; știu ce este cel mai important pentru
ei și protejează acest lucru cu orice preț.
Având în vedere că sentimentul lor este introvertit, viața lor
exterioară este coordonată de procesul perceptiv preferat, fie el
senzorialitatea sau intuiția. Acest lucru îi face să fie lipsiți de
prejudecăți, flexibili și adaptabili — asta până în momentul în
care unul dintre lucrurile pe care le apreciază la maximum pare
să fie în pericol. Atunci, nu se mai adaptează.

Sunt de două ori mai eficienți când fac activități în care cred; 147
sentimentul lor adaugă energie eforturilor pe care le fac. Vor ca
munca pe care o desfășoară să contribuie la acele lucruri care
contează pentru ei — înțelegere între oameni, fericire, sănătate,
sau poate îmbunătățirea unui proiect sau a unei activități. Vor să
aibă un scop dincolo de salariul lunar, indiferent de cât de mare
ar fi acesta. Sunt perfecționiști atunci când munca implică senti
ment și, de obicei, sunt fericiți când lucrează singuri.
Eficiența tipurilor sentiment introvertit depinde de modul în
care reușesc să găsească o portiță prin care să își exprime în
exterior convingerile și idealurile interioare. Când acest lucru
este posibil, convingerile interioare dau direcție, putere și scop
tipurilor sentiment introvertit. Fără o astfel de portiță, acest tip
psihologic devine mai sensibil și mai vulnerabil în cazul în care
relațiile nu sunt la nivelul idealurilor sale. Rezultatul poate fi
un sentiment de neputință și inferioritate, cu pierderea încrede
rii în viață.
Contrastul dintre real și ideal apasă mai greu pe umerii ISFP,
care sunt mai conștienți de starea actuală a lucrurilor, decât
pe umerii INFP, a căror intuiție sugerează soluții de îmbună
tățire, pline de speranță. De asemenea, ISFP sunt mai predis-
puși să sufere de o scădere a stimei de sine. Pentru ambele
tipuri, contrastul reprezintă o problemă mai acută decât pentru
celelalte tipuri.
Soluția vine odată cu folosirea deplină a percepției și a înțe
legerii drept moduri de a trăi. Având în vedere că acesta este
modul lor predestinat de a se adapta la lume, trebuie să aibă
încredere în el, să îl îmbunătățească, să fie capabili să îl folo
sească atât în problemele interne, cât și în cele externe. Dacă se
bazează pe percepție, acest tip psihologic nici măcar nu încearcă

148 să forțeze depășirea unui obstacol, ci pur și simplu „vede" cum
să treacă prin el. Dacă se lovesc de neîncredere, indiferență sau
opoziție, care le pot bloca strădaniile exterioare sau le pot ame
nința pacea interioară, vor reuși, prin înțelegere, să obțină ceea
ce nu s-ar obține niciodată prin atac frontal. Esop ne-a povestit
despre un călător care și-a scos haina din cauza soarelui prea
puternic, după ce vântul se străduise în zadar să o smulgă de
pe el. Majoritatea oamenilor se topesc când dau peste căldura
înțelegerii reale, lipsite de critici.
încrederea pe care o au tipurile sentiment introvertit în
modul lor de viață nu trebuie să scadă absolut deloc, deoare
ce ea nu pare să fie la fel de abilă ca încrederea tipurilor opuse,
a celor care se bazează pe extraversie în loc de introversie, pe
gândire în loc de simțire, sau pe judecată în loc de percepție, ori
chiar a celor care le combină pe toate trei, cum sunt gânditorii
logici extravertiți sau par, din exterior, cei mai siguri pe ei dintre
toate tipurile psihologice.
Tipurile sentiment introvertit au propriile lor abilități. Pot
face anumite lucruri care sunt imposibile pentru alții, iar valoa
rea contribuției lor este maximă. înțelegerea punctelor tari ale
diferitelor tipuri, cu ajutorul căreia diferența dintre un tip și un
altul este văzută ca o virtute și nu ca o slăbiciune, trebuie să le
crească încrederea în propriile calități. De asemenea, trebuie să
mai scadă tensiunea pe care o pot simți atunci când nu pot fi de
acord cu cei pe care îi iubesc sau îi admiră.
Sentimentul introvertit sprijinit de senzație

ISFP văd realitățile — nevoile momentului — și încearcă să le
răspundă. ISFP este unul dintre cele două tipuri, din totalul de

șaisprezece, cu o preferință puternică pentru medicina genera- 149
lă, care îl pune față în față cu cea mai mare varietate de maladii
ale speciei umane. Ei pot găsi o cale satisfăcătoare și în domenii
care pun accentul pe gust, discernământ, simțul frumuseții și al
proporției. Excelează în meșteșuguri. Par să aibă o iubire spe
cială pentru natură și animale. Se exprimă mai puțin clar decât
INFP, iar rezultatul muncii mâinilor lor este de obicei mai eloc
vent decât ceea ce spun.
Sunt foarte bine înzestrați pentru activități care necesită atât
devotament, cât și o mare adaptabilitate, ca în cazul asistente
lor medicale care vin la domiciliu si care nu lucrează în condiții
9 9
standard, ci trebuie să se adapteze la fiecare situație particulară

și să își revizuiască activitatea în funcție de realitatea prezentă.
Persoanele de acest tip tind în mod constant să se subesti
meze. Probabil că tipul ISFP este cel mai modest tip psihologic.
Orice ar face bine, li se pare că nu au făcut mare lucru. Ei nu au
nevoie de sfatul Sf. Apostol Pavel: „Spun fiecăruia dintre voi să
nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete"14. în
majoritatea cazurilor, ei ar trebui să cugete mai mult decât o fac.
Sentimentul introvertit sprijinit de intuiție

INFP excelează în domenii care au de-a face cu posibilități
pentru oameni: consiliere, învățământ, literatură, artă, știință,
cercetare, psihologie. Puteți fi surprinși de faptul că este inclusă
și știința pe această listă. Eu am fost. Tatăl meu, Lyman J. Briggs,
a fost directorul Biroului National de Standarde, si noi toti ne
’ '99
14 Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1975.

150 așteptam ca oamenii de știință din domeniul cercetării să fie în
principal INT, ca el, și cu siguranță nu INF, ca mama mea și ca
mine. După cum s-a dovedit mai târziu, tipul INF era Într-ade
văr mai rar decât INT în rândul cercetătorilor de vârf de la BNS,
dar era la fel de bine diferențiat. Poate că entuziasmul generat
de sentimentul unui INF împinge intuiția spre a găsi un adevăr
pe care analiza prin gândire îl va confirma în scurt timp.
De obicei, INFP sunt înzestrați pentru studiul limbilor străi
ne. Clasa terminală de liceu, care a fost analizată în timpul vali
dării primare a Indicatorului de tipuri, a inclus patru fete INFP.
Una era editoarea revistei școlii și a fost votată de clasă drept
„eleva cu cele mai mari șanse de reușită". A doua era editoarea
anuarului școlii, editoarea literară a revistei și premiantă. A treia
era câștigătoarea unei burse pe patru ani și devenise editoarea
ziarului școlii. A patra, care avea aceeași combinație de imagi
nație și limbaj, dar era mai puțin abilă în utilizarea ei în lumea
exterioară, scria poeme tulburătoare în care vorbea pentru „visă
torii" care „plutesc pe linia orizontului vieții".
Tendința spre literatură, evidentă la acest tip, derivă din
combinația de intuiție și sentiment. Intuiția aduce imaginație
și perspicacitate, sentimentul aduce dorința de a comunica și
a împărtăși, iar buna stăpânire a limbajului este, aparent, un
produs comun al ușurinței pe care o are intuiția în lucrul cu
simbolurile și al discernământului și gustului artistic al sen
timentului. Astfel, toate cele patru tipuri IE ar trebui să aibă
această aptitudine. Cu toate acestea, tipurile extravertite, ENFP
și ENFJ, și chiar și intuitivii introvertiți care devin extravertiți
prin afect, INFJ, sunt mai predispuși să o ia pe scurtătură și să
comunice verbal, asemeni profesorilor, preoților, psihologilor
etc. Sentimentul introvertit a INFP este atât de rezervat, încât ei

preferă adeseori cuvântul scris drept modalitate de a comunica 151
ceea ce simt, fără a avea un contact personal.
Tipurile senzorialitate extravertită

ESTP si
/ ESFP
• Sunt realiști;
• Sunt calmi și practici;
• Sunt adaptabili, de obicei lenți, se simt foarte bine în
societate, toleranți cu ceilalți și cu ei înșiși;
• Sunt înzestrați cu o mare capacitate de a se bucura de
viață și cu interes pentru experiențe, de orice fel ar fi ele;
• Iubesc faptele concrete și sunt buni la detalii;
• Sunt capabili să învețe cel mai mult și cel mai bine din
experiență, fiind mai buni în viață decât în școală;
• De obicei, sunt conservatori, apreciază obiceiurile și
convențiile si iubesc lucrurile asa cum sunt ele;
• Sunt capabili să absoarbă un număr uriaș de informații, să
le aprecieze, să le țină minte și să profite de ele.
Cel mai important punct tare ale tipurilor senzorialitate

extravertită este realismul. Aceste persoane se bazează în pri
mul rând pe ceea ce află de la propriile lor simțuri — ceea ce
văd, aud și știu la prima mână — și, astfel, sunt în permanență
conectate la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Tipurile la care pre
domină sentimentul au tendința de a vedea lucrurile așa cum
„ar trebui" să fie acestea; tipurile la care predomină gândirea le
văd așa cum „trebuie" să fie ele în mod logic; tipurile cu predo
minantă intuitivă le văd așa cum pot fi făcute să fie; dar tipurile
senzorialitate extravertită văd lucrurile din raza lor de acțiune

152 exact așa cum sunt ele. Modul în care abordează ele situația este
caracterizat de o economie lipsită de efort. Nu se luptă niciodată
cu realitatea, ci o acceptă și se folosesc de ea. Nu fac niciodată
eforturi inutile. Dacă drumul pe care au pornit este blocat, caută
altul. Nu vor urma niciodată un plan care nu mai este adaptat
condițiilor reale.
Adeseori, se descurcă la fel de bine și fără plan. Le place să se
confrunte cu situații neprevăzute; sunt convinși că aflarea tutu
ror detaliilor îi va conduce spre găsirea unei soluții. Nefiind blo-
cați de „ar fi bine să" și „trebuie", pornesc în căutarea informa
țiilor și reușesc să găsească o soluție practică.
Prin urmare, persoanele de acest tip se dovedesc a fi extrem
de bune la aducerea adversarilor la masa negocierilor și, astfel,
la rezolvarea conflictelor.
Capacitatea lor de a crea armonie se datorează, în mare parte,
faptului că știu toate elementele reale și personale ale situați
ilor cu care se confruntă. Pot accepta oamenii așa cum sunt
și pot relaționa cu ei fără să se păcălească în ceea ce privește
calitatea acestora.
Bucuria cu care „absorb" informații este funcția esențială a
unei curiozități foarte puternice. O persoană de acest tip mi-a
scris la un moment dat: „Este adevărat că am în minte o can
titate impresionantă de informații din domenii foarte diferite,
și că sunt mereu interesată să aflu altele noi". Ca și alte tipuri
ES, ESTP și ESFP sunt persoane curioase cu privire la tot ceea
ce este nou și este prezentat direct simțurilor — mâncăruri noi,
peisaje, oameni, activități, obiecte, gadget-uri, aparate. Cu toate
acestea, lucrurile noi care nu pot fi cunoscute prin simțuri —
idei abstracte, teorii etc. — par mai puțin reale și mult mai puțin

acceptabile: tot ceea ce este misterios este fad și lipsit de interes, 153
căci subminează siguranța unei lumi reale. O idee nouă nu este
niciodată pe deplin apreciată sau adoptată până când nu s-a reu
șit stăpânirea ei și fixarea ei într-un cadru solid, real.
Prin urmare, tipurile senzorialitate extravertită se descurcă
cel mai bine atunci când au de-a face cu variațiuni ale lucruri
lor deja știute și familiare decât atunci când sunt confruntate
cu lucruri complet noi. Punctul lor tare este capacitatea de a
manevra perfect lucrurile și situațiile, de preferință asezonate
cu ceva varietate.
Adeseori, au o afinitate înăscută pentru mașini și un simț
puternic cu privire la ce pot face / ce nu pot face acestea. în rân
dul primilor douăzeci de oameni pe care i-am identificat ca fiind
tipuri senzorialitate extravertită, am descoperit un inginer meca
nic de excepție, un mașinist de mare precizie, un profesor foarte
bun de tehnologia construcțiilor de mașini, un ofițer de marină,
un expert guvernamental care, după cercetări amănunțite ale
epavelor avioanelor prăbușite, a descoperit greșeli minuscule,
dar fatale în designul avioanelor.
La nivel personal, acest tip psihologic cunoaște foarte bine
arta de a trăi. Acești oameni apreciază posesiunile materia
le și petrec mult timp cu achiziția, îngrijirea și utilizarea lor.
Apreciază foarte mult bucuriile concrete, produse de mâncarea
bună, hainele frumoase, dar si de muzică, artă, frumusețile natu-
rii, toate produsele industriei de divertisment. Chiar și fără aces
tea, ei se distrează de minune cu ceea ce le oferă viața, ceea ce îi
face companioni amuzanți. Le place exercițiul fizic, sportul, la
care de obicei sunt buni; sau, cel puțin, sunt suporteri entuziaști
ai celor care fac sport.

154 în școală, nu prea văd în cărți o modalitate de a se pregă
ti pentru viață sau un înlocuitor pentru experiențe. In general
învață prin memorizare; dar, deși tehnica este de ajuns pentru
anumite materii, ea nu este suficientă pentru fizică și matema
tică, unde trebuie înțelese principiile. Există o poveste despre
un general, renumit pentru modul în care și-a condus soldații
pe câmpul de luptă, dar care era să fie dat afară de la Academia
Militară West Point pentru că, la examenul de tactică, a încercat
să redea cuvânt cu cuvânt ce auzise la cursuri.
Van der Hoop spune despre aceste persoane: „Ceea ce îi
impresionează cel mai tare sunt faptele reale, iar originalitatea
lor se exprimă printr-o viziune mai adevărată și mai puțin atinsă
de prejudecăți decât a celorlalte tipuri psihologice... într-un fel,
luptă împotriva idealurilor. Se bazează în principal pe experien
ță, sunt adepți ai empirismului prin excelență, sunt în general
conservatori în viața de zi cu zi, dacă nu găsesc niciun avantaj
în a face schimbări. Sunt oameni plăcuți, prieteni buni, com
panioni de petrecere amuzanți... adeseori buni povestitori...
Frecvent, pot fi buni observatori și își pot folosi observațiile în
scopuri utile... Au o mare capacitate de a percepe detaliile și de
a face evaluări practice pe baza acestora; mai mult, au puterea
de a face estimări corecte cu privire la utilitate și rezistență"
(1939, p. 927).
în mod natural, aceste tipuri preferă atitudinea perceptivă,
prin urmare virtuțile lor tind să fie lipsa de prejudecăți, toleran
ța, adaptabilitatea, și nu efortul susținut, metodologia, fermita
tea. Acestea din urmă apar numai odată cu dezvoltarea superi
oară a judecății, care ajunge să echilibreze senzația. Este extrem
de important ca aceste persoane să își cultive îndeajuns judecata

logică sau judecata afectivă, pentru a dobândi continuitate, scop, 155
caracter. Altfel, vor fi în pericol de a fi atinși de lene, instabilitate
și superficialitate.
Sentimentul extravertit sprijinit de gândire
Tipurile ESTP iau hotărâri pe baza gândirii și nu al senti

mentului, prin urmare sunt mult mai conștiente de consecin
țele logice ale unei acțiuni sau ale unei decizii. Gândirea le dă
capacitatea de a înțelege mai bine principiile de bază, le ajută la
matematică și la teorie, le sprijină să fie dure atunci când condi
țiile necesită o atitudine dură.
Când au de-a face cu mecanica sau alte probleme concrete,
acești oameni sunt serioși și practici și evită complicațiile. în
chestiunile clare, judecata lor este precisă și demnă de încredere.
Tind să prefere acțiunea în locul conversației. Cu cât o ches
tiune poate fi transformată mai direct în acțiune, cu atât devin
mai preciși și mai eficienți. Când nu se implică, au atitudinea
unor prieteni pregătiți să facă lucruri plăcute.
Senzorialitatea extravertită sprijinită de sentiment
ESFP iau decizii bazate pe sentiment mai degrabă decât pe

gândire. Sentimentul tinde să își concentreze interesul și capa
citatea de concentrare asupra oamenilor, lucru care produce o
atitudine vizibil prietenoasă, tact, ușurință în relațiile umane, ca
și aprecierea sănătoasă și realistă a oamenilor. ESFP sunt elevii
care au fost votați în liceu drept „cel mai prietenos" sau „cel mai
de gașcă" coleg. Sentimentul aduce cu el simț artistic și judecată,

156 dar nu este de mare ajutor în procesul de analiză. El poate face
ca acest tip să fie prea îngăduitor pentru a deveni un partizan
al disciplinei.
Tipurile senzorialitate introvertită

IST] și ISF]
• Sunt sistematici, minuțioși, profunzi;

• își asumă destul de bine responsabilități, dar, în general,
ISTJ o fac mai bine decât ISFJ;
• Sunt foarte muncitori; sunt cei mai practici dintre toate
tipurile introvertite;
• în exterior, sunt foarte cu picioarele pe pământ; în interior,
sunt motivați de reacții extrem de individuale la impresiile
lor senzoriale;
• Sunt extrem de atrași de analiza atentă și profundă a
detaliilor;
• Se adaptează excelent la rutină;
• Absorb un număr impresionant de informații și le face
plăcere să le utilizeze.
Combinația lor de preferințe îi face să fie persoane în care

putem avea încredere deplină. își utilizează procesul favorit,
senzația, în viața interioară, și își fundamentează ideile pe acu
mularea aprofundată, solidă, a impresiilor strânse de-a lungul
timpului, rezultatul fiind că au anumite idei aproape imposibil
de schimbat. Apoi își utilizează tipul preferat de judecată, gân
dire sau simțire, pentru a-și administra viața exterioară. Astfel,
au un respect deplin, realist, concret atât pentru realitate, cât

și pentru responsabilitățile pe care le creează această realitate. 157
Senzorialitatea oferă faptele, iar după pauza de reflecție caracte
ristică introvertiților, judecata acceptă responsabilitățile.
Asistă la furtuni și nu sunt niciodată afectați de acestea.
Interacțiunea dintre introversie, senzorialitate si atitudine ratio-
nală le dă o stabilitate extremă. Nu fac nimic din impuls, dar,
odată ce s-au implicat în ceva, sunt extrem de greu de distras, de
descurajat sau de oprit (cu excepția cazului în care evenimentele
îi conving că au greșit). Aduc stabilitate în tot ceea ce se implică.
Modul în care își folosesc experiența contribuie la această sta
bilitate. De obicei compară situațiile prezente și trecute. Utilizată
într-o funcție de conducere, această calitate aduce cu ea consec
vență și grijă în introducerea schimbărilor. Utilizată în evalua
rea oamenilor sau a metodelor, poate pune ordine în diferitele
elemente, pentru a sprijini o concluzie anume.
Le place ca totul să fie păstrat la un nivel cât mai realist și să
fie prezentat clar și simplu. După cum spune van der Hoop, aces
te persoane „nu pot lua în serios intuiția, și, când o văd acțio
nând la alții, o tratează cu îndoială" (1939, p. 33). Au „capacități
deosebite de a percepe detaliile și de a face evaluări practice pe
baza acestora... Se simt foarte bine în domeniul lor de activita
te, stăpânesc partea tehnică a profesiei, dar nu văd în asta vreun
merit special. Acceptă atât ce pot, cât și ceea ce nu pot face ca pe
niște simple fapte, dar în general tind să se subestimeze" (1939,
p. 32). Succesul lor vine adeseori cu ajutorul celorlalți, care le
recunosc calitățile, le apreciază mai mult decât o fac ei înșiși și
le creează un mediu în care să fie extrem de productivi.
Pe lângă virtuțile solide și evidente, mai au o calitate ciudată
și fermecătoare, care poate să nu iasă la iveală decât după ce i-ați

158 cunoscut foarte bine. Impresiile provocate de simțuri le produc
o reacție intimă foarte vie la esența lucrului simțit. Reacția este
foarte personală și imprevizibilă. Este imposibil de ghicit ce aso
cieri de idei amuzante și neașteptate au loc în spatele calmului
lor exterior. Persoanele de acest tip își exprimă în mod spontan
această percepție internă numai atunci când sunt „în afara ser
viciului" — când scapă de extraversie, responsabilități, atitudine
rațională. Atunci pot spune ceea ce le trece prin cap și le pot da
celorlalți o idee cu privire la percepțiile și asocierile pe care le
fac și care pot fi absurde, nepoliticoase, emoționante, sau hilare,
dar niciodată previzibile, deoarece modul în care simt ei viața
este profund individual?
Când sunt „la datorie" și în contact cu lumea, personalitatea
pe care o arată reflectă procesul rațional pe care îl utilizează de
obicei în exterior, adică auxiliarul, fie el gândire sau sentiment.
Senzorialitatea introvertită sprijinită de gândire
Persoanele de tip ISTJ pun accentul pe gândire, analiză și

fermitate. Cu un procent destul de mare de extraversie, ISTJ pot
fi directori foarte buni. De asemenea, pot fi avocați extrem de
atenți la detalii, care nu iau nimic de-a gata și, astfel, găsesc
multe scăpări și greșeli pe care le fac ceilalți. Toate contracte
le trebuie citite de ISTJ; ei nu vor trece cu vederea nimic din ceea
ce este menționat în contract și nu vor presupune nimic din ceea
ce nu apare în acesta.
Este tipul potrivit pentru contabili. Și pare să fie tipul ideal
pentru funcționarii care fac transcrieri după reportofoane. Șeful
unei secții de transcriere a selectat trei operatori care aveau
cel mai bun temperament pentru această funcție; au fost aleși

pentru precizie, continuitate, concentrare și pentru capacitatea 159
de a fi mulțumiți fără să socializeze la locul de muncă. Toate
cele trei persoane erau femei de tip ISTJ, deși se pare că doar o
femeie din douăzeci și trei aparține acestui tip.XI
ISTJ vor sări în ajutor ori de câte ori vor vedea că este nevo
ie de ei, dar gândirea lor se va răzvrăti împotriva cerințelor sau
așteptărilor de a face ceva pe care nu îl înțeleg. De obicei, au difi
cultăți de înțelegere a nevoilor care diferă mult de ale lor. Dar,
odată ce sunt convinși că ceva anume este extrem de important
pentru cineva, nevoia în cauză devine o realitate demnă de res
pect; pot merge până în pânzele albe pentru a o îndeplini, deși
încă nu o înțeleg foarte bine. De fapt, pot fi. chiar extrem de cri
tici cu privire la neatenția sau lipsa de prevedere din cauza căro
ra vreun nefericit s-a trezit la ananghie și, în același timp, pot
consuma mult timp și multă energie pentru a-1 ajuta.
Uneori, ISTJ merg cu dezvoltarea tipului psihologic dincolo
de procesele auxiliare și dominante și reușesc să dobândească
o dezvoltare suplimentară a celui de-al treilea proces al lor, pe
care îl utilizează în relațiile interumane, în special pentru apre
cierea celor mai buni prieteni.
Senzorialitatea introvertită sprijinită de sentiment
Persoanele de tip ISFJ pun accentul pe loialitate, respect,

bunăstare generală. Acesta este tipul perfect pentru medicii de
familie. Modul în care ei utilizează sentimentul în relația cu 9
pacienții le aduce acestora din urmă căldura și liniștirea de care

au atâta nevoie, iar senzorialitatea bine cultivată nu neglijea
ză niciun simptom și este capabilă să utilizeze memoria foarte
exactă, enciclopedică.

160 Este un tip foarte bun și pentru asistentele medicale. într-un
eșantion de elevi la școlile de asistență medicală din întreaga
țară, cei de tip ISFJ au dovedit cel mai înalt grad de autoselecție
pentru profesie și cel mai mic procent de renunțare la școală pe
parcursul acesteia. Procentul scăzut de renunțare este dovada
motivației lor și a încheierii studiilor cu bine.
Un membru excepțional al acestui tip psihologic este general
de divizie. Tipul lui bine echilibrat îi conferă trei calități despre
care se spune că au fost recomandate de diferite autorități milita
re: robustețea psihică, datorită căreia care absoarbe șocurile, este
prima condiție pentru a fi general, după părerea Generalului
Sir Archibald Wavell; atenția desăvârșită pentru administrație și
aprovizionare, pe care Socrate o pune prima pe listă; și realismul
strict al simțurilor, pe care Napoleon îl prefera în locul elemen
tului opus intuitiv, când spunea: „Există bărbați care își creează
singuri o imagine completă, pornind de la un singur detaliu.
Orice... alte calități ar avea, natura nu i-a desemnat pentru a
conduce armate".
Toate cele trei calități sunt compatibile cu gândirea sau sen
timentul ca auxiliar. Procesul rațional al generalului de divizie,
sentimentul foarte bine dezvoltat, este mascat, în practică, de
o rezervă profundă. Sentimentul este exprimat sub forma loia
lității față de datorie și a grijii scrupuloase pentru interesele
celor aflați în subordine, fapt care atrage, în schimb, afecțiune
și loialitate.
Meritele deosebite ale acestui tip se regăsesc, de asemenea,
în meserii foarte diferite. Cel mai atent muncitor pe care l-am
întâlnit vreodată, un parchetar, dovedea calități tipice. Avea ca
ajutor doar pe fiul său, un tânăr extravertit și cu mișcări lente,

care mărturisea, cu admirație plină de durere, că „bătrânul este 161
al naibii de tipicar".
Atât persoanele de tip ISTJ, cât și cele de tip ISFJ trebuie
echilibrate prin dezvoltarea substanțială a gândirii sau senti
mentului. Judecata îi ajută să relaționeze cu lumea; ea echili
brează percepția introvertită, care, în sine, nu este interesată de
lumea exterioară. Dacă judecata nu este dezvoltată, persoanele
de acest tip vor ignora complet lumea exterioară și vor deve
ni necomunicative și imposibil de înțeles, absorbite în reacții
subiective față de impresii senzoriale și lipsite de oportunități
de a-și utiliza calitățile.
Tipurile bine echilibrate au atât judecata, cât și percepția bine
dezvoltate. Problema lor este să o folosească pe cea potrivită în
momentul potrivit. La fel ca toate tipurile raționale, ISTJ și ISFJ
sunt mai înclinate să utilizeze atitudinea rațională atunci când
ar fi mai adecvată percepția, decât să facă greșeala opusă. De
unde rezultă și întrebarea: când ar trebui ca un tip rațional să
nu își folosească judecata? Iar răspunsul este: când relaționează
cu alți oameni.
Indiferent de tip, utilizarea adecvată a judecății se face în acțiu
nile și problemele personale. Când este vorba despre alte per
soane, percepția este mai corectă, mai blândă, mai productivă.
Tipurile intuiție extravertită

ENTP si ENFP
t
• Sunt deschiși la toate posibilitățile;

• Sunt originali, au personalitate, sunt independenți, dar și
extrem de receptivi cu privire la părerile celorlalți;

162 • Au multe inițiative și impulsuri creatoare, dar nu sunt la
fel de dotați pentru ducerea proiectelor la bun sfârșit;
• Au vieți care seamănă cu o succesiune de proiecte;
• Sunt stimulați de dificultăți, pentru care găsesc soluții
extrem de ingenioase;
• Acționează prin energie impulsivă și nu prin concentrarea
puterii voinței;
• Sunt neobosiți când este vorba despre lucruri care îi
interesează, dar le vine greu să mai facă și altceva;
• Urăsc rutina;
• Apreciază inspirația mai presus de orice altceva și o
urmează cu încredere deplină în orice oportunități
întâlnesc, orice activități, speculații și aventuri, explorări,
cercetări, invenții mecanice, promoții și proiecte;
• Sunt adaptabili, uneori uluitor de deștepți, entuziaști,
sociabili, plini de idei cu privire la tot ce se întâmplă
sub soare;
• La nivel maxim de dezvoltare, sunt dotați cu o perspi
cacitate ce se apropie de înțelepciune și cu puterea de a-i
inspira pe alții.
Intuitivii extravertiți sunt greu de descris pentru că sunt de o

infinită varietate. Interesul, entuziasmul, energia lor curg brusc
în canale imposibil de prevăzut, asemeni unei inundații, care
mătură totul în cale, depășește toate obstacolele, croiește un
drum nou pe care vor merge ceilalți mult timp după ce forța
care l-a creat s-a scurs către alte lucruri.
Forța care îi animă pe intuitivii extravertiți nu este voință
conștientă și nici scop planificat, cum se întâmplă în cazul tipu
rilor raționale. Este energie perceptivă — o viziune intuitivă a

unei posibilități din lumea exterioară, pe care ei o simt ca apar- 163
ținându-le într-un mod ciudat, pentru că ei „au văzut-o primii",

într-un mod foarte original și personal. Exceptând orice părere
practică, ei simt că au primit misiunea de a transforma în realita
te această posibilitate care exercită o atracție irezistibilă, de netă
găduit asupra lor. Ea devine stăpânul lor și, în slujba ei, pot uita
să mănânce sau să doarmă. Nu se pot odihni până nu scot duhul
din sticlă. După cum spunea Jung, „Posibilitățile care apar sunt
motive constrângătoare, cărora intuiția nu i se poate sustrage și
cărora ea le sacrifică totul"15. Cu toate acestea, odată ce au scos
duhul sau măcar au ajuns în punctul în care toată lumea recu
noaște că duhul poate fi scos din sticlă, povestea asta nu-i mai
interesează. Duhul nu mai este o posibilitate, ci o realitate. De
aici încolo poate prelua altcineva cazul.
Dacă numim această lipsă de interes nestatornicie, după cum
pot face tipurile raționale, ratăm esențialul. Intuitivii au o sarci
nă extrem de importantă de îndeplinit în această lume: ei trebu
ie să aibă grijă ca inspirațiile umane să nu se irosească. Nu pot
spune dinainte dacă o inspirație va da roade sau nu; trebuie să
se arunce în ea, cu trup și suflet — și să vadă. După ce au văzut,
trebuie să pornească mai departe, spre noi posibilități, înarmați
cu tot ceea ce au învățat din experiența precedentă. Intuitivii
sunt la fel de devotați principiului care îi ghidează, posibilita
tea inspirației, precum sunt tipurile senzoriale față de realitate,
tipurile afective față de ierarhia lor de valori sau gânditorii logici
față de concluziile bine gândite.
Viețile intuitivilor tind să fie o serie de proiecte. Dacă au
norocul de a-și găsi chemarea într-o profesie care permite o
15 C.G.Jung, Op. cit., p. 389.

164 astfel de înșiruire de proiecte, entuziasmele succesive le vor
clădi o carieră coerentă. Pentru scriitori, poate fi o serie de cărți,
fiecare prezentând o problemă diferită care va fi rezolvată, scrisă
și pusă pe raft. Pentru un om de afaceri, poate fi vorba despre
dezvoltări succesive ale afacerii în domenii diferite; pentru un
om care lucrează în vânzări, cucerirea unor noi clienți; pentru
un politician, o serie progresivă de campanii pentru a obține
posturi tot mai înalte; pentru un profesor de liceu, provocarea
unei noi ore de curs; pentru un psihiatru, misterul complex al
minții fiecărui pacient.
Dacă această căutare a surselor de inspirație este complet
blocată, intuitivii se vor simți încătușați, plictisiți, disperat de
nemulțumiți. Acestea sunt dificultăți externe, pe care nu le vor
îndura multă vreme. Intuiția va găsi mai întodeauna o scăpare.
Există, totuși, două pericole interne care sunt mai grave. In
primul rând, intuitivii nu trebuie să își risipească energiile,
într-o lume plină de proiecte posibile, ei trebuie să le aleagă pe
acelea care au o valoare potențială în sine sau au valoare pen
tru dezvoltarea personală a intuitivilor. Apoi, după ce s-au apu
cat de o treabă, nu trebuie să renunțe. Trebuie să persevereze
până când au stabilit ceva sigur — că ideea funcționează sau
nu, că trebuie sau nu trebuie să continue. Dacă o femeie intuiti
vă scrie un roman polițist bun și apoi nu mai scrie pentru că și-a
dat seama că nu vrea să facă asta toată viața, nu înseamnă că a
renunțat; dar putem spune că renunță dacă se oprește în mijlo
cul romanului sau dacă îl începe bine și îl termină prost.
în ambele privințe, alegere și perseverență, intuitivii au
nevoie de influența stabilizatoare a gândirii sau sentimentului
bine dezvoltate. Oricare dintre ele le poate oferi un standard
pentru evaluarea inspirațiilor personale și tăria de caracter și

autodisciplina necesare pentru a persevera atunci când apar 165
aspectele mai plictisitoare ale activității.
Intuitivii fără judecată nu termină ceea ce au început (și acest
amănunt sare în ochi pentru că ei încep atât de multe lucruri),
nu sunt stimulați de obstacole asa cum sunt stimulați intuitivii
5 5 5
bine echilibrați și sunt instabili, neserioși, ușor de descurajat și,

după cum recunosc mulți dintre ei, nu fac nimic din ceea ce nu
vor să facă.
Prin urmare, intuitivii extravertiți trebuie să înceapă să își
dezvolte judecata cât mai devreme posibil. De obicei, acest tip
poate fi recunoscut la o vârstă foarte fragedă. Van der Hoop
notează: „Copiii de acest tip sunt veseli și plini de viață, dar ade
seori extrem de obositori. Ei sunt tot timpul cu gândul la ceva
nou, iar imaginația lor sugerează încontinuu noi posibilități. Se
bagă peste tot, vor să știe totul... și, încă de la o vârstă frage
dă, vor să aibă o meserie specială" (1939, p. 43). De pildă, sunt
puțin interesați să facă ce li se cere la școală, dar sunt extrem de
interesați să facă lucruri extraordinare. Pentru binele lor, spec
taculosul și neașteptatul nu trebuie acceptate în locul lucrurilor
fundamentale.
Nu sunt ușor de disciplinat, deoarece posedă, încă din lea
găn, o capacitate extraordinară de a obține ceea ce vor de la
ceilalți. Această capacitate este o combinație de ingenuitate, far
mec și putere de înțelegere a celeilalte persoane și le permite să
acționeze încrezători. I-am sugerat la un moment dat unui puști
de trei ani că mama lui urma să îi tragă o bătaie pentru ceea
ce făcuse. „Nu", mi-a spus el senin, „mama nu știe ce e bine și
ce e rău."
Mai târziu, capacitatea neobișnuită de a-i evalua corect pe
ceilalți produce profesori care pot ghici potențialul ascuns al

166 unui elev, psihologi care pot estima exact un IQ pe baza unui
interviu scurt și directori a căror sclipire de geniu se vede în
modul în care își aleg și folosesc subordonații.
Combinată cu entuziasmul convingător pentru propriile
obiective, această înțelegere a oamenilor îi poate face pe intui
tivii extravertiți lideri foarte eficienți, capabili să îi convingă pe
ceilalți de valoarea propriei lor viziuni și să le câștige sprijinul
și cooperarea.
Intuiția extravertită sprijinită de gândire
Persoanele de tip ENTP sunt mai înclinate decât ENFP să

ocupe o poziție de conducere. Ele tind să fie independente, ana
litice, impresonale în relațiile cu oamenii și sunt mai capabile să
vadă modul în care alții le pot afecta proiectele decât modul în
care proiectele lor îi pot afecta pe alții. Pot fi. inventatori, oameni
de știință, depanatori, promotori sau aproape orice altceva îi
interesează să fie.
Intuiția extravertită sprijinită de sentiment

Persoanele de tip ENFP sunt mai entuziaste decât cele ENTP,
mai atente la oameni și mai pricepute la relaționarea cu aceștia.
ENFP sunt atrase către consiliere, în care fiecare nouă persoană
prezintă o problemă proaspătă pentru a fi rezolvată și posibi
lități noi ce urmează să fie comunicate. Pot fi profesori model
pentru elevi, oameni de știință, artiști, oameni de publicitate sau
vânzări sau orice altceva vor să fie.

Tipurile intuitive introvertite 167
INTJși INF]
• Sunt motivați de viziunea lor internă asupra posibilităților;

• Sunt extrem de hotărâți, aproape încăpățânați;
• Sunt extrem de individualiști, deși aceasta se vede mai
puțin la INFJ, care fac eforturi mai mari pentru a-și
armoniza individualismul cu mediul;
• Sunt stimulați de dificultăți, pentru care găsesc soluții
extrem de ingenioase;
• Sunt dispuși să accepte faptul că imposibilul durează
puțin mai mult — dar nu foarte mult;
• Sunt mai interesați să deschidă o cale nouă decât să vadă
ce se află pe marginea drumului deja bătătorit;
• Sunt motivați de inspirație, pe care o apreciază mai mult
decât orice altceva și pe care o folosesc cu încredere pentru
a avea succes în orice domeniu aleg — știință, inginerie,
invenții, construirea unui imperiu politic sau industrial,
reformă socială, învățământ, literatură, psihologie,
filosofie, religie;
• Sunt profund nemulțumiți într-un post cu multă rutină,
care nu oferă surse de inspirație;
• Când sunt un tip bine dezvoltat, sunt înzestrați cu
perspicacitate pentru înțelesurile profunde ale lucrurilor
și cu multă energie.
La fel ca la toți introvertiții, personalitatea exterioară a intu

itivilor introvertiți este puternic influențată de procesul lor
auxiliar. De exemplu, doi dintre cei mai buni candidați la gra
dul de ofițer dintr-o academie de marină erau ambii intuitivi

168 introvertiți. Cel la care procesul auxiliar era gândirea (INTJ) a
fost numit comandant de batalion trei mandate la rând și a fost
un șef eficient și direct. Cel la care procesul auxiliar era simți
rea (INFJ) a fost ales în cele mai înalte trei funcții în care puteau
ajunge studenții președintele consiliului de studenți, președin
tele comitetului executiv, șef de grupă. O femeie care îi cunoștea
pe amândoi a rezumat diferențele dintre ei astfel: dacă amândoi
ar fi fost la bordul unei nave care era lovită de o torpilă, INTJ ar
fi fost interesat mai întâi de stricăciunile produse navei, iar INFJ
ar fi fugit să vadă dacă tot echipajul este bine. Ambii au fost de
acord că femeia avea dreptate.
Intuitivii introvertiți sunt pe primul loc în rândul cercetăto
rilor și al inginerilor proiectanți. INTJ au ceva mai multe șanse
decât INFJ să fie interesați de chestiunile științifice și tehnice,
dar când INFJ se interesează de aceste domenii, pot fi la fel de
buni la INTJ. In mediul academic, INFJ pot fi și mai buni, proba
bil pentru că sentimentul dorește mai mult să fie pe placul pro
fesorilor, în timp ce gândirea va critica modul în care este predat
cursul și va refuza să își bată capul cu teme pe care le consideră
lipsite de interes.
Judecata logică sau afectivă este vitală, iar intuitivii introver
tiți trebuie să o dezvolte pentru ei înșiși, deoarece convingerea
lor deplină cu privire la validitatea intuiției îi face impenetrabili
la influența judecăților exterioare. Este absolut esențial ca intui
tivii introvertiți să își cultive un proces rațional care să le echili
breze și să le sprijine intuiția.
Cele mai importante înzestrări vin direct din intuiția lor —
accesele de inspirație, perspicacitatea cu care fac conexiuni de
idei și înțelesuri de simboluri, imaginația, viziunile despre ceea
ce poate exista. Acestea sunt toate înzestrări interioare ce țin de

latura perceptivă. Fără un proces rațional auxiliar bine dezvol 169
tat, își vor dezvolta puțin sau chiar deloc personalitatea exteri
oară si vor utiliza în mod limitat aceste daruri. Totuși, un bun
proces rațional îi va sprijini să transforme percepțiile intuitive
în concluzii sau acțiuni care vor avea un impact profund asupra
lumii exterioare.
Van der Hoop recunoaște această problemă:
Au o dificultate ciudată, legată de această cunoaștere interioară,

de a găsi chiar și un mod aproximativ de a exprima ceea ce percep.
Prin urmare, este extrem de important ca oamenii de acest tip să
ajungă să dobândească, prin educație, o tehnică de exprimare.
Dezvoltarea acestui tip este mai lentă și mai dificilă decât cea a
majorității oamenilor... Copiii de acest tip nu sunt foarte permeabili
la influențele mediului. Pot avea perioade de nesiguranță și rezerve,
după care devin brusc foarte hotărâți și dacă, mai apoi, se află în
opoziție, pot manifesta o voință și o încăpățânare uluitoare. Ca
rezultat al activității interioare extrem de spontane, sunt adeseori
capricioși, uneori strălucitori și originali, apoi din nou retrași,
încăpățânați și aroganți.
Această caracteristică este întâlnită și mai târziu la adulții

acestui tip psihologic: pe de o parte sunt extrem de hotărâți, iar pe
de altă parte au dificultăți de a exprima ceea ce doresc. Deși pot avea
doar o idee vagă cu privire la direcția în care vor să meargă și la
sensul vieții lor, ei vor respinge cu încăpățânare tot ce nu seamănă
cu acestea. Se tem că influențele sau condițiile exterioare îi pot
împinge în direcții greșite și, în concluzie, se opun din principiu
(1939, p. 48).
Oameni și vocații ■ Descrierea celor șaisprezece ti nuri

170 Rezultă că persoanele de acest tip nu pot fi constrânse să facă
ceva împotriva voinței lor. Nu vor accepta nici măcar să li se
spună ceva fără permisiunea lor, dar vor accepta să li se prezin
te fapte, opinii, teorii, cu privire la care să își dea cu părerea;
trebuie să avem încredere în capacitatea lor extraordinară de a
înțelege și a recunoaște adevărul.
Intuiția introvertită sprijinită de gândire

INTJ sunt cel mai independent tip psihologic și persoanele
de acest tip sunt mândre de această independență, în mod mai
mult sau mai puțin conștient.
Au mari șanse să fie inovatori, indiferent de domeniu. In afa
ceri, sunt născuți pentru a reorganiza lucrurile. Intuiția le dă
o imaginație iconoclastă și o viziune deschisă asupra posibili
tăților; gândirea extravertită le oferă capacitatea de organizare
extrem de critică. „Orice ar fi, cu siguranță poate fi îmbunătă
țit! “ Dar nu pot face din organizare o meserie. Nu pot reorgani
za la nesfârșit același lucru, iar un produs finit nu mai prezin
tă niciun interes. Prin urmare, au nevoie încontinuu de sarcini
noi, cu probleme mai mari și mai interesante, cu care să își
măsoare puterile.
în domeniul tehnic, pot fi cercetători științifici, inventatori,
ingineri proiectanți. Sunt foarte buni la matematică, în special la
probleme, dar nu se dau în vânt după teoria matematică pură,
ca INTP. INTJ sunt buni la reflecția asupra lucrurilor și în mod
clar mult mai buni la rezolvarea lor decât sunt INTP. Pot duce
lucrurile la bun sfârsit, dar vor fi interesați numai atâta vreme
cât problemele sunt destul de complicate pentru a constitui o
provocare. Producția de rutină le tocește intuiția, iar o meserie

de cercetare pur teoretică le irosește gândirea extravertită, avidă 171
după aplicațiile practice ale ideilor.
Chiar dacă sunt bine echilibrați, au tendința de a ignora
punctele de vedere și sentimentele altor oameni. Utilizarea ati
tudinii critice în relațiile personale este un lux distructiv care
poate avea un efect dezintegrator asupra vieților private. Ar
face bine să își folosească simțul critic în problemele imperso
nale și în cele strict personale și să încerce să își dezvolte capa
citatea de a-i aprecia pe ceilalți (nu trebuie să folosească terme
nul „sentiment").
Intuiția introvertită sprijinită de sentiment
Persoanele de tip INFJ sunt în mod firesc interesate de

oameni, uneori chiar atât de tare, încât par extravertite. în rea
litate, procesul afectiv este extravertit, și nu individul în sine,
deși simțul foarte evident al camaraderiei și armoniei pare să
stea la baza personalității acestor persoane.
Individualismul INFJ este adeseori mai puțin ostentativ, nu
pentru că viziunea lor interioară este mai puțin clară și con
vingătoare, ci pentru că țin destul de mult la armonie pentru
a încerca să câștige de la ceilalți (mai degrabă decât să ceară)
acceptarea scopurilor pe care le propun. în momentul în care
i-au făcut pe ceilalți să înțeleagă, să aprobe și să coopereze în
direcția îndeplinirii unui obiectiv, ei au înscris și obiectivul, și
pe ei înșiși, în mod firesc, în tiparul comunitar.
Pot să pară, mai ales pentru ei înșiși, mai puțin originali
decât INTJ. Când intuiția este concentrată pe oameni și proble
mele acestora, nu prea mai are șansa să se ocupe de chestiuni
neprevăzute, cum face intuiția științifică. O descoperire plină
Oameni și vocații • Descrierea celor șaisprezece tipuri

172 de perspicacitate cu privire la relațiile umane poate să nu pară
deloc originală. Este atât de exactă, încât pare evidentă.
Viziunile persoanelor de tip INFJ tind să se refere la bunăsta
rea omenirii, iar contribuțiile lor pot fi independente de mișcă
rile de masă. Ocazional, contribuția individuală este punctul de
pornire pentru o mișcare de masă, o religie sau o cruciadă.

Partea a III-a
Implicațiile practice
ale tipului psihologic
CAPITOLUL 10
Utilizarea contrariilor
Exceptând cititorii uluitor de obiectivi, descrierile tipuri

lor psihologice făcute până acum au stârnit probabil mai
multă simpatie și aprobare pentru unele tipuri, decât pentru
altele. Tipul fiecărui cititor și cele apropiate pot părea dezi-
rabile și confortabile, căci văd sau apreciază lucrurile într-un
mod care pare să fie natural. Tipurile care sunt destul de dife
rite, reflectând diferite puncte tari și valori, pot să nu pară atât
de dezirabile.
Când avem de-a face doar cu puțină bunăvoință, conflictul
contrariilor poate fi grav. Teoria tipurilor este în mod informai
confirmată de dificultatea cu care se confruntă tipurile opuse
atunci când încearcă să se înțeleagă și de economia de tensiune
care se realizează atunci când înțeleg ceea ce stă la baza neînțe
legerii dintre ele.
Dezacordul devine brusc mai puțin iritant când Smith recu
noaște că ar fi aproape anormal ca Jones să fie de acord. Jones
pornește dintr-un punct de vedere diferit și continuă în altă
direcție. Prin urmare, când Jones ajunge la o concluzie foarte
îndepărtată de părerea lui Smith, asta nu se întâmplă pentru că
el se opune din proprie voință, ci pentru că pur și simplu este
de un tip diferit.
Oameni și vocații ■ Utilizarea contrariilor

176 Când face astfel de concesii, Smith trebuie să țină minte un
lucru important. Jones nu este doar slab în acele puncte unde
Smith este puternic: Jones este de asemenea puternic acolo unde
Smith este slab. De pildă, gânditorii observă lipsa de logică a
unui tip afectiv și tind să subevalueze judecata celuilalt pentru
că nu este logică. Au motive să nu aibă încredere în sentiment.
Știind că propriul lor sentiment este haotic și nu foarte util, logi
cii încearcă să îl păstreze în afara deciziilor și să presupună că
sentimentul altor oameni nu este mai de încredere decât al lor.
în realitate, sentimentul tipurilor afective este un judecător mai
iscusit decât logica gânditorului, de exemplu atunci când este
vorba despre evaluarea lucrurilor pe care le apreciază cel mai
tare oamenii. Tot așa, intuitivii observă că o persoană senzori
ală nu manevrează ideile în mod intuitiv și, prin urmare, sunt
înclinați să subestimeze percepția acesteia. Nu-și dau seama că
modul în care persoana în cauză percepe realitățile este mult
mai pătrunzător decât propriul lor mod. Persoanele senzoriale
fac o greșeală asemănătoare; bazându-se pe modul lor superior
de a observa realitățile, ele sunt înclinate să nu aibă încredere
în nicio inspirație de tip intuitiv, deoarece propria lor intuiție,
insuficient dezvoltată, nu aduce prea multă valoare.
în mod ideal, astfel de contrarii ar trebui să se echilibreze
în orice acțiune comună, fie ea căsnicie sau afaceri. O abor
dare opusă a unei probleme va scoate la iveală, foarte proba
bil, elementele care au fost omise. Totuși, prea multă opoziție
poate îngreuna lucrul în echipă, chiar și atunci când oamenii
înțeleg diferențele de tipuri. Probabil că cei mai buni colegi de
echipă sunt cei care diferă din punctul de vedere al percepției
sau al judecății (dar nu din ambele puncte de vedere) și sunt

asemănători în cel puțin una dintre celelalte preferințe. Această 177
diferență este utilă, iar cele două-trei preferințe pe care le au în
comun îi ajută să se înțeleagă și să comunice.
Când două persoane ajung la un blocaj în ceea ce privește
rezolvarea unei situații anume, acesta poate fi provocat de dife
rența dintre tipurile lor psihologice, care a interferat în proce
sul comunicațional. Când două persoane nu au căpătat aceleași
informații, nu au văzut aceleași posibilități, sau nu au întrezărit
aceleași consecințe, atunci fiecare dintre ele cunoaște doar par
țial problema. Cei doi trebuie să pună lucrurile laolaltă. Fiecare
trebuie să folosească toate cele patru procese, oricât de bine sau
de slab ar fi dezvoltate acestea: senzorialitatea pentru a strân
ge informațiile relevante, intuiția pentru a vedea toate măsurile
ce ar putea fi luate, gândirea pentru a determina consecințele,
sentimentul pentru a evalua impactul acestor consecințe asupra
persoanelor implicate. Coordonarea acestor percepții și judecăți
oferă cea mai bună șansă pentru găsirea unei soluții acceptabile
pentru ambele persoane.
Pentru orice tip psihologic, dificultățile sunt produse de acele
zone care aparțin celor mai puțin dezvoltate procese. De exem
plu, tipurile diferă din punctul de vedere al capacității lor de
analiză necesară pentru formularea unei politici pe termen lung
într-o chestiune complicată. Analiza necesită recunoașterea prin
cipiilor de bază implicate, astfel încât să se poată prevedea toate
consecințele unei acțiuni propuse, inclusiv cele neintenționate
sau nedorite. Astfel, analiza este mai ușor de făcut de un tip
logic decât de un tip afectiv, iar cel mai ușor este atunci când
gândirea este procesul dominant și cel mai dezvoltat. Gândirea
disecă o propunere punând accentul pe cauză și efect, incluzând

178 toate efectele posibile, fie ele plăcute sau neplăcute. Sentimentul
tinde să se concentreze pe valoarea unui efect și să se opună
analizei obstacolelor.
Analiza este un proces mai la îndemână pentru introverți
decât pentru extraverți. Introverții pot rezolva cel mai ușor o
situație dată dacă o consideră un exemplu al unui principiu
general solid; ei sunt foarte pricepuți la recunoașterea principi
ilor care stau la baza diferitelor lucruri. Extraverții se confrun
tă cu mai multe situații, mai rapid și, oarecum, mai superficial,
acordând mai puțin timp reflecției. Ei sunt mai rapizi, pentru
că știu deja mare parte din ceea ce se întâmplă. Informațiile au
însușirea de a se lipi de extroverți în timp ce aceștia își văd de
treburile lor de zi cu zi. Introverții își pot lărgi baza de analiză
discutând cu extraverții despre diferite situații.
Pentru persoanele care nu sunt nici gânditori logici, nici
introverți, cel mai bun instrument de analiză este intuiția, un
instrument puternic pentru descoperirea posibilităților și a rela
țiilor. Intuiția este rapidă și poate produce rezultate uimitoare.
Cu toate acestea, tipurile IA nu stau prea bine la capitolul rea
lism; ar trebui să își discute proiectele cu un SL puternic, pentru
a vedea ce informații și ce consecințe au scăpat din vedere.
Pentru extraverții care nu au nici gândire, nici intuiție, adică
tipurile ESI, analiza va fi ceva mai dificilă. Acest tip de persoa
ne se descurcă mult mai bine în cazul problemelor concrete și
familiare, care pot fi rezolvate față în față, pe baza informațiilor
aflate la prima mână și a experienței personale. Ei ar trebui să
își recunoască această tendință de a decide lucrurile în funcție
de situația dată și de dorințele altor persoane. Dacă îi dăm unui
logic o propunere nouă, acesta ne va spune care vor fi proble
mele pe termen lung — ce principii sau politici încalcă această

propunere; ce precedent stabilește; ce consecințe neașteptate 179
poate provoca; pe scurt, care vor fi costurile alegerii soluției care
pare cea mai atractivă în acest moment. Probabil că persoanele
ESA nu vor fi încântate de ce le va spune logicul, dar vor trebui
să ia în serios sfaturile lui.
Totuși, deciderea politicii nu este decât o parte a problemei.
Adeseori, oamenii trebuie să își vândă ideile superiorilor, asoci
aților, subordonaților. Convingerea, care face parte din comuni
care, este mai ușor de utilizat de către extraverți și tipurile afec
tive. Extraverții tind să se exprime liber, prin urmare asociații
lor vor căpăta informațiile dacă îi ascultă. Asociații introverților,
care sunt mai departe de aceste informații decât cred introverții,
pot fi convinși numai dacă li se comunică ideile.
Tipurile senzoriale tind să se exprime cu tact. Fiind în căuta
rea armoniei, aceste tipuri se gândesc dinainte la impactul asu
pra celeilalte persoane și, prin urmare, își adaptează prezenta
rea la specificul acesteia. Prin urmare, propunerile lor tind să fie
ascultate cu o ureche mai favorabilă decât propunerile logicilor.
Dacă logicii nu își aplică respectul pentru cauză și efect în dome
niul relațiilor umane, atunci nu vor reuși să cunoască foarte bine
oamenii. Atunci când își vor prezenta punctele de vedere, calm
și obiectiv, dar fără să facă referire la părerile celorlalți, se vor
lovi adeseori de o opoziție suprinzătoare.
Desigur, nimeni nu poate aprecia punctul de vedere al unei
alte persoane înainte de a-1 înțelege. Tipurile perceptive sunt
mai înclinate să facă asta, față de tipurile raționale, pentru că
sunt mai predispuse să se oprească și să asculte.
Niciun tip psihologic nu poate avea totul. Introverții și logi
cii, deși pot ajunge la cele mai profunde decizii, se pot la fel de
bine confrunta cu cele mai mari probleme când vor ca ceilalți

180 să le accepte concluziile. Tipurile opuse se pricep de minune la
comunicare, dar nu la fel de bine la determinarea adevărurilor
ce urmează a fi comunicate.
Pentru o eficiență maximă, toate tipurile trebuie să adauge la
înzestrările lor naturale utilizarea adecvată a contrariilor, fie prin
utilizarea lor atunci când sunt prezente la alte pesoane, fie
prin utilizarea lor controlată în propria persoană. Exemple ale
primei soluții găsiți în fig. 32. A doua soluție este etapa supremă
din dezvoltarea tipului psihologic. In momentul în care oamenii
dețin controlul deplin asupra proceselor lor auxiliare și domi
nante, ei își cunosc punctele tari și le folosesc cu măiestrie. Dacă
mai apoi reușesc să învețe cum să folosească un proces contrar,
în momentul în care acesta este mai adecvat situației decât pro
cesul lor cel mai dezvoltat, atunci ei devin experți în folosirea
lui și, când este nevoie, pot face trecerea de la natural la adec
vat. Această trecere este dificilă, dar este mai ușor de făcut când
oamenii înțeleg de ce reacția naturală și automată nu este în mod
obligatoriu cea mai bună.
De exemplu, procesul natural al logicului nu este potrivit
când este utilizat în relații personale cu persoane afective, deoa
rece include înclinația către critică. Simțul critic este extrem de
valoros atunci când gânditorii îl aplică la comportamentul sau
concluziile proprii, dar are un efect distructiv asupra tipurilor
afective, care au nevoie de un climat armonios.
Tipurile afective au mare nevoie de înțelegere și apreciere.
Vor ca ceilalți să înțeleagă ce simt ei și să simtă la fel sau, cel
puțin, să recunoască valoarea acestor sentimente. Vor ca ceilalți
să îi aprobe și să aprobe ceea ce apreciază ei. Pentru ei, prietenia
este sursă de căldură și viață, iar antagonismele le produc sufe
rință. Urăsc să se simtă despărțiți, chiar și temporar, de oamenii
pe care îi apreciază.

T. .. . . 181
Tipurile intuitive Tipurile senzoriale
au nevoie ca tipurile senzoriale: au nevoie ca tipurile intuitive:
Să identifice faptele pertinente Să identifice noi posibilități
Să aplice experiența în probleme Să aducă ingenuitate în rezolvarea
problemelor
Să citească textele scrise cu litere mici Să citească semnele schimbării ce va veni
dintr-un contract
Să observe la ce anume trebuie să fim Să vadă cum să se pregătească pentru viitor

atenți acum
Să aibă răbdare Să aibă entuziasm

Să urmărească detaliile esențiale Să caute lucruri esențiale noi
Să facă față dificultăților cu realism Să rezolve dificultățile cu entuziasm
Să le amintească de faptul că bucuriile Să arate că bucuriile viitorului merită să
prezentului sunt importante fie căutate
Tipurile afective Tipurile logice

au nevoie ca tipurile logice: au nevoie ca tipurile afective:
Să analizeze Să convingă
Să organizeze Să concilieze
Să găsească defectele în avans Să prezică modul în care se vor simți alții

Să reformeze ce trebuie reformat Să stârnească entuziasmul
Să respecte cu consecvență o politică Să îi învețe pe ceilalți

anume
Să cântărească „legea și realitatea" Să vândă
Să concedieze oamenii atunci când Să facă publicitate

este nevoie
Să facă față cu fermitate opoziției Să aprecieze gânditorul
Figura 32 Utilitatea reciprocă a tipurilor contrarii
Critica deschisă face viața stresantă pentru tipurile afective,

în mod ironic, orice încercare de apărare nu face decât să înrău
tățească situația. Justificările, argumentele, contraatacul nu fac
decât să întărească opoziția. Pacea și prietenia sunt obiectivele

182 acestor persoane, prin urmare tipurile afective au pierdut cursa
înainte să o înceapă. Unii dintre ei sunt în defensivă numai oca
zional și, de obicei, tolerează în tăcere criticile. Alții încearcă
să se apere sau să se lupte cu logicul. Oricum ar fi, răul este
deja făcut.
Oamenii care sunt constienti de acest rău si doresc să îl evite
9 9 9
pot ameliora situația. Tipurile afective pot încerca să evite să

vadă critica drept ceva personal; adeseori, aceasta nu este făcută
ca un atac, ci ca o formă de autoexprimare.
Gânditorii pot face trei lucruri pentru a limita daunele pe
care le poate provoca simțul lor critic. în primul rând, pot să
se abțină de la comentarii critice atunci când știu că oricum nu
vor fi de folos. în al doilea rând, pot fi atenți să nu exagereze
defectele pe care doresc să le corecteze. Acest aspect este mai
important decât pare. Logicii extravertiți au tendința de a exage
ra pentru a accentua lucrurile, iar victima va fi atât de supărată
din cauza prezentării exagerate, încât nu va mai acorda atenție
părții adevărate din prezentare. în al treilea rând, își pot aminti
că tipurile afective reacționează la înțelegere și apreciere; câte
puțin din fiecare va mai îmblânzi critica atât de necesară, dar
logicul trebuie să își înceapă demersul cu exprimarea înțelegerii
sau a aprecierii.
A treia tehnică funcționează atât acasă, cât și la serviciu.
Există o diferență crucială între „Cred că greșești grav în ceea
ce-1 privește pe Jones" și „înțeleg punctul tău de vedere, dar
cred că s-ar putea să greșești în ceea ce-1 privește pe Jones"; sau
între „Sigur că Bates a fost dat afară. Nu ar fi trebuit niciodată
să..." și „Cam neplăcut pentru Bates, să își piardă postul. Nu ar
fi trebuit niciodată să..."

De obicei, un logic înțelege, într-o anumită măsură, senti- 183
mentele altcuiva și se gândește că trebuie să fie neplăcut pentru
Bates să fie dat afară, chiar dacă și-a făcut-o cu mâna lui. Aceste
circumstanțe atenuante ar putea fi menționate dacă logicul ar fi
de părere că merită osteneală. Un dram de înțelegere sau apreci
ere, pus la început, plasează logicii în aceeași tabără cu afectivii,
iar dorința acestora din urmă de a rămâne în aceeași tabără îi va
împinge să fie de acord cu logicii cât se poate de mult.
Tehnica se îmbunătățește dacă este practicată. Cu timpul,
devine automată. Logicii nu au decât să facă efortul de a mențio
na punctele cu care sunt de acord sau pe care le aprobă, înainte
să menționeze punctele în care au altă părere. Vor fi uimiți să
vadă cât de puține comentarii vor primi referitor la părerile lor
diferite, iar sentimentul lor neglijat va fi și el satisfăcut.
O trecere scurtă și adecvată făcută de logic spre utilizarea
procesului opus, sentimentul, poate fi tolerat de gândire deoa
rece procesul afectiv este utilizat în serviciul gândirii; senti
mentul ajută la câștigarea acceptării ideilor și scopului gândi
torului. Nu avem de-a face cu abdicarea autorității, ci doar cu o
scurtă delegare.
Succesul corespunzător, pentru tipurile afective, este o tre
cere scurtă la utilizarea gândirii în serviciul sentimentului, de
pildă exprimarea în formă logică a ideilor și scopurilor determi
nate de judecata afectivă, pentru a le sprijini cu argumente logi
ce în vederea aprobării de către un gânditor logic, sau pentru
a prevedea criticile ce vor fi primite referitor la ceva apreciat și
pentru a corecta greșelile. Când criticile apar în ciuda eforturilor
de a le combate, tipul afectiv poate chiar să folosească gândirea
pentru a le analiza și a învăța din ele.

184 Oricât de logice pot încerca să fie, tipurile afective nu sunt
niciodată destul de logice pentru a estima costul global al unui
lucru care îi atrage. Vor avea de câștigat dacă vor consulta un
gânditor logic adevărat și vor auzi cele mai groaznice lucruri.
Logicul trebuie să evalueze realist meritele propunerii, iar în
final ambii vor ieși în câștig.
Totuși, tipul afectiv trebuie să fie concis. Trăsătura care, pro
babil, îi enervează cel mai tare pe logici este tendința tipurilor
afective de a vorbi prea mult, cu prea multe aspecte lipsite de
relevanță, prea multe detalii și repetiții. Când trebuie spus un
lucru, atunci logicii vor să fie spus concis. După cum s-a expri
mat tatăl unei persoane din această categorie, tipurile sentiment
extravertit par să nu fie dotate cu „echipamente terminale“.
Tipurile senzoriale și intuitivii sunt alt exemplu de contrarii
cu utilitate reciprocă. Senzorialul are încredere în real, intuiti
vul are încredere în posibil. Fiecare se concentrează în direcția
lui și se întâmplă rar să privească un lucru din același punct de
vedere. Diferența devine acută, adeseori exasperantă, când sen
zorialul are autoritate asupra intuitivului și când intuitivul vine
cu o idee strălucitoare. Intuitivul tinde să prezinte ideea într-o
formă brută — potrivită pentru un alt intuitiv — și așteaptă ca
ascultătorul senzorial să se concentreze asupra punctului impor
tant și să ignore detaliile de-abia schițate. Reacția naturală a sen
zorialului este să se concentreze asupra detaliilor care lipsesc,
să decidă că ideea în cauză nu va funcționa (și evident că nu va
funcționa în această formă) și să o refuze net. O idee s-a pierdut,
un intuitiv este frustrat, un director afectiv are de-a face cu un
subordonat supărat.
Coliziunea ar putea fi evitată dacă fiecare dintre ei ar arăta
respect față de procesul opus. Intuitivul ar trebui să fie destul

de realist pentru a ști care va fi reacția directorului și pentru a se 185
pregăti corespunzător, prin detalierea propunerii și organizarea
informațiilor într-o formă irefutabilă. Apoi, recunoscând faptul
că tipurile senzoriale apreciază ordinea logică, intuitivul trebuie
să înceapă prin a sublinia problemele pe care le va rezolva ideea
cea nouă. (Când are de-a face cu un director intuitiv, un angajat
trebuie să evite să îl facă pe director să se gândească la proble
mă, ca nu cumva soluția propusă să fie modificată de sugestii
noi, ad hoc).
Tipul senzorial trebuie să dea o șansă ideii oferite de intuitiv,
fără a fi neapărat de acord că ideea va fi și funcțională. Directorul
senzorial poate spune: „Ar putea funcționa dacă...", poate aduce
toate obiecțiile sugerate de experiență și mai apoi poate întreba:
„Ce ai face în acest caz?" Intuitivul, care se concentrează plin de
fericire asupra obstacolelor (în loc să se concentreze, nefericit,
asupra directorului), găsește adeseori o soluție prețioasă, deși,
făcând așa, intuitivul poate modifica ideea inițială atât de mult,
încât să o facă de nerecunoscut.
Nu doar că putem preveni ciocnirea dintre personalități, dar
putem obține un rezultat pozitiv dacă cerem ca proiectul intui
tivului să fie evaluat de realismul senzorialului. Dacă intuitivii
învață cum să atragă spre ei o mică parte din acest realism, își
vor putea folosi propria senzorialitate pentru a examina infor
mațiile și a-și crește eficiența personală. Intuitivii pot tolera
transgresări care servesc proiectele intuitivilor.
Realizarea corespunzătoare pentru tipurile senzoriale este
trecerea către utilizarea intuiției pentru a privi către obiective și
posibilități viitoare. își pot justifica această visare cu ochii des
chiși, care nu le este caracteristică, pe baza faptului că, la un
moment dat, un intuitiv total nebun va încerca să schimbe totul,

186 iar ei, ca persoane practice, trebuie să fie pregătiți să îndrepte
lucrurile în direcția rațională.
Deși acest amestec de tipuri este foarte util, cea mai clară
viziune cu privire la viitor vine numai de la un intuitiv, cea mai
practică și realistă soluție, numai de la un tip senzorial, cea mai
incisivă analiză de la un logic, iar cel mai iscusit management al
oamenilor, numai de la un afectiv.

CAPITOLUL 11
Tipul psihologic și căsătoria
Diferențele dintre tipurile psihologice ale soților pot produ

ce fricțiuni, dar acestea pot fi diminuate sau eliminate dacă li
se înțelege originea. Nimic din cele scrise în acest capitol nu
intenționează să descurajeze oamenii de la a se căsători cu per
soane de tip total opus, dar o astfel de căsătorie trebuie făcu
tă cu deplina recunoaștere a faptului că cealaltă persoană este
diferită și are dreptul de a rămâne așa, și cu dorința totală
de a ne concentra asupra virtuților celuilalt tip și nu asupra
defectelor acestuia.
Se discută mult pe marginea rolului pe care îl joacă tipul
psihologic în perioada de curtare și în alegerea partenerului.
Proverbul spune că cine se aseamănă se adună. Pare rațional
ca, odată cu creșterea înțelegerii reciproce în cuplurile care pre
zintă mai multe asemănări decât deosebiri, să crească și atracția
reciprocă și stima dintre cei doi. Dintre 375 de cupluri căsătorite
ai căror indicatori au fost obținuți în 1940, situația cea mai frec-
vent întâlnită era cuplul în care cei doi aveau trei din patru pre
ferințe similare în loc de două, după cum ar fi fost de așteptat*11.
Pe de altă parte, Jung a spus despre extraverți și introverți:
„Deși este trist, aceste două tipuri sunt înclinate să vorbească
foarte urât unii despre ceilalți... Totuși, aceasta nu îi împiedică
Oameni și vocații ■ Tipul psihologic și căsătoria

188 pe mulți bărbați să își aleagă soții care aparțin tipului psihologic
opus"16. Plattner (1950), consilier de cuplu elvețian, scria că, în
majoritatea căsniciilor, extravertiții se căsătoresc cu introvertiții,
iar doi analiști jungieni, Gray și Wheelright (1944) au avansat
teoria „cuplului complementar".
Conflictul aparent, evident aici, este prezentat cu titlu infor
mativ. Observatorii citați mai sus nu au făcut decât să prezin
te cazuri întâlnite în practica lor personală. Clienții lor aveau
probleme de cuplu sau psihologice, sau ambele. Se spune că
însuși Jung a afirmat: „Desigur, noi, analiștii, avem de-a face
cu multe cupluri căsătorite, în special cu cele care nu funcțio
nează pentru că tipurile sunt prea diferite și nu se înțeleg între
ele absolut deloc". Dacă acele căsnicii întâlnite de analiști au
avut probleme din cauza diferenței dintre tipuri, atunci ne-am
putea aștepta ca analiștii și consilierii maritali să întâlnească
mai multe cazuri de tipuri opuse decât în căsniciile funcționale,
fapt care poate confirma teza conform căreia două sau trei pre
5 comune contribuie la succesul căsniciei si scade nevoia
ferințe 9
de consiliere.
Dintre cele 375 de cupluri, pentru fiecare dintre cele patru
preferințe, au existat în mod semnificativ mai multe asemănări
decât diferențe. Cea mai des întâlnită asemănare a fost la SI,
ceea ce sugerează faptul că a vedea lucrurile în același fel, prin
senzorialitate sau intuiție, ajută mai mult la înțelegerea din
tre un bărbat și o femeie decât o preferință comună pentru EI,
TF sau JP.
Distribuția procentuală a cuplurilor a fost după cum
urmează:
16 C.G. Jung, Op. cit., p. 517.

Asemănători la toate preferințele 9 189
Asemănători la trei 35
Asemănători la două 33
Asemănători la una 19
Asemănători la niciuna 4
Cuplurile care erau în principal asemănătoare au depășit cu

doi la unu cuplurile care erau în principal opuse. Dintre cupluri
le care erau asemănătoare la toate preferințele, majoritatea erau
de tipul simțire și aveau, foarte posibil, armonia drept scop con
știent în alegerea partenerului. In cuplurile diferite la toate pre
ferințele, aproape toți soții erau gânditori logici.
Două persoane pot descoperi după ce se căsătoresc că par
tenerul ales este, în realitate, altfel decât se așteptau. Din acest
punct de vedere, bărbatul extravertit are, înainte de căsătorie, un
avantaj clar în fața fratelui său introvertit. Extravertitul știe mai
bine cum sunt oamenii, circulă mai mult, cunoaște mai multe
femei. Are un cerc mai larg din care să aleagă și poate avea și
o idee mai clară cu privire la ce anume alege. Această alege
re, făcută în cunoștință de cauză și dintr-o mulțime mai mare,
poate explica de ce 53% dintre soții extravertiți (dar numai 39%
dintre cei introvertiți) au cel puțin trei preferințe în comun cu
soțiile lor.
Efectul unei preferințe asupra alegerii soțului pare să varie
ze de la un tip la altul. Bărbații care în aparență țineau cel mai
mult la asemănarea EI erau de tip FJ, cu simțire extravertită. Se
presupune că tipurile FJ sunt cele mai înțelegătoare și cele mai
interesate de armonie. Prin urmare, un bărbat de tip FJ poate fi
mai sensibil la faptul că partenera are aceleași preferințe pen
tru distracții, petrecerea timpului liber, socializare. O astfel de
Oameni și vocații ■ Tipul psihologic și căsătoria

190 persoană poate dori, în mod conștient, să se căsătorească cu
cineva care are interese aproape identice. In studiul făcut în
1940, dacă soțul era FJ, el și soția erau asemănători la EI în 65%
dintre cazuri, în comparație cu 51% dintre toate celelalte tipuri
combinate.
Bărbații cei mai înclinați spre a se căsători cu femeile opuse
lor la capitolul EI erau introverții cu gândire. Probabil făceau
asta mai mult de rușine decât din alte motive. Poate că, pentru
fiecare bărbat introvert logic, care alege în mod conștient o feme
ie tăcută, introvertă, există un altul care, în mod inconștient,
este ales de o femeie extravertă și comunicativă. Sociabilitatea
ei ajută la depășirea stânjenelii care îl torturează pe bărbatul de
acest tip la începutul unei noi prietenii.
Indiferent de cine este extravertul și cine introvertul într-o
căsnicie, diferențele în gradul de sociabilitate pot cauza proble
me. Dorința extravertului de a fi activ social se lovește de dorin
ța introvertului de intimitate, în special în cazurile în care munca
acestuia din urmă îl solicită mult din punct de vedere social.
Activitatea de peste zi îi poate utiliza întreaga cantitate de extra-
versie disponibilă; casa este pentru el șansa de a avea pacea și
liniștea necesare pentru regăsirea echilibrului. Dacă soția extra
vertă vrea să iasă în oraș, să invite musafiri, sau cel puțin să își
petreacă timpul acasă făcând conversație, pot să apară frustră
rile. Pentru introvert, liniștea, șansa de a gândi în tăcere, este
esențială și necesită cooperarea partenerului de cuplu. Este o
nevoie greu de explicat și imposibil de înțeles de către partener
dacă nu îi este explicată. Odată ce ambii parteneri și-au înțeles
reciproc nevoile de liniște sau de sociabilitate, de obicei pot face
modificări constructive.

Cel mai greu de obținut este asemănarea la punctul TF, deoa 191
rece, în cultura noastră, există mai multe femei afective decât

femei logice, și mai mulți bărbați logici decât bărbați afectivi,
deși aceste diferențe par să scadă. în eșantionul din 1940, nu
existau destui bărbați afectivi pentru toate femeile afective și nici
destule femei logice pentru toți bărbații logici. în cel mai bun
caz, doar 78% dintre cupluri puteau fi potriviți la TF.
Cu toate acestea, acolo unde bărbatul era extravert, 62% din
tre cupluri erau asemănătoare la TF; când era introvert, 49%
erau asemănătoare. Când soțul si soția erau ambii extraverti,
similaritatea la TF creștea la 66%, procentaj mare dacă ne gân
dim că maximul posibil era doar de 78%.
Poate că extraverții descoperă mai repede decât introverții
efectele diferenței TF. Extravertii sunt extrem de sinceri: când
critica fățișă a unui logic a rănit sentimentele unui afectiv, iar
exprimarea fățișă a acestor sentimente îl supără pe logic, atunci
cei doi se pot despărți și pot încerca alte relații.
Asemănarea la TP pare să conteze în special pentru cele trei
tipuri extravertite: 65% dintre soții ENTP și ENFP (care tră
iesc bazându-se pe spontaneitate) s-au căsătorit cu femei per
ceptive; 93% dintre soții ESTJ (care trăiesc bazându-se pe sis
tem, organizare, hotărâre) s-au căsătorit cu femei raționale. Din
restul cuplurilor, doar 52% erau asemănători la dimensiunea TP.
Reprezentarea atât a judecății, cât și a percepției într-un cuplu
prezintă avantaje practice. Multe decizii pot fi lăsate foarte bine
în seama partenerului căruia îi place să ia decizii.
Asemănarea la SN este importantă pentru toate tipurile.
Cea mai mare proporție de asemănare, 71%, a fost întâlnită în
cuplurile în care soția prefera gândirea în locul sentimentului.
192 Evident, o persoană care are încredere în gândire va prefera un
soț cu o orientare asemănătoare.
La nivel general, bărbații extraverți, cu cunoștințele lor mult
mai numeroase, își aleg soții mai asemănătoare decât introver
tit Procentajul lor de asemănare merge de la 58% până la 66%
la cele patru preferințe. Cu excepția unui 62% la SI, proporția
de asemănare pentru bărbații introverți se întinde doar între
49% și 52%.
Concluziile care pot fi trase în urma acestui studiu făcut
asupra a 375 de cupluri căsătorite sunt în mod clar provizorii.
Majoritatea subiecților erau absolvenți de facultate, sau părinți
de elevi de liceu. Au participat la studiu voluntar, vârsta lor vari
ind între 17 și 85 de ani. Majoritatea căsătoriilor fuseseră încheia
te între 1910 și 1950 și toți subiecții, cu excepția câtorva dintre cei
mai tineri, au făcut testul Indicatorul de tipuri după căsătorie.
Din studiul acestui eșantion, putem trage mai multe conclu
zii. In aceste cupluri, care nu păreau să aibă nicio problemă vizi
bilă, există mult mai multe asemănări decât deosebiri între sot si
soție, la fiecare dintre cele patru preferințe. Această descoperire
este în totală contradicție cu observațiile psihiatrilor și ale consi
lierilor maritali, conform cărora cuplurile care vin la ei prezintă
mai multe diferențe de tip decât asemănări. Se pare că asemăna
rea contribuie la succesul unei căsnicii.
Preferințele comune simplifică relațiile interumane. Ele oferă
o „scurtătură" spre înțelegerea oamenilor, deoarece este mai
ușor să înțelegi asemănările decât diferențele. Când oamenii
înțeleg și admiră pe cineva cu un tip psihologic apropiat de al
lor, într-un fel, ei apreciază propriile lor calități, fapt îmbucură
tor și productiv, deși, poate, nu la fel de educativ ca aprecierea
cuiva care este diferit de propria persoană.

Chiar și când există o singură preferință în comun, un cuplu 193
poate avea o viață extrem de bună (și pot depune mărturie în

acest sens) dacă bărbatul și femeia fac eforturile necesare pentru
a-și înțelege, aprecia și respecta partenerul. Ei nu văd diferen
țele ca pe semne de inferioritate, ci ca pe variațiuni interesante
ale firii umane, care le îmbogățesc viețile. După cum spunea un
soț ISTJ despre soția lui ENFP: „Dacă ar fi la fel ca mine, nu ar
mai fi amuzant!"
înțelegerea, aprecierea și respectul fac să existe căsnicii bune și
de durată. Asemănarea de tip psihologic nu este importantă, cu
excepția situației în care duce la aceste trei elemente. Fără ele,
oamenii se îndrăgostesc și se dezdrăgostesc; cu ele, un bărbat și
o femeie devin din ce în ce mai prețioși unul pentru celălalt și
știu
9 că fiecare dintre ei contribuie la îmbunătățirea9 vieții
9 celui-
lalt. Ei se apreciază reciproc mai mult și știu că sunt, la rândul
lor, apreciați. Fiecare dintre ei apare mai sigur de sine în lume,
decât ar fi fost singur.
Desigur, apar și probleme, cum ar fi defectele parteneru
lui. Probabil că aceste defecte sunt reversul celor mai deosebi
te calități ale acestuia. Un bărbat afectiv apreciază foarte mult
puterea soției lui logice, prezența ei de spirit în momentele de
criză, sângele rece de care dă dovadă în fața unui posibil dez
astru. Logicul nu va acorda multă atenție lucrurilor minore,
exceptând situația în care va hotărî ce trebuie făcut sau ce ar fi
trebuit să fie făcut. Un logic se poate îndrăgosti de răspunsul
cald, rapid, al afectivului, care îi hrănește simțirea pe jumătate
înfometată. Partenerul afectiv nu se va opri să caute logica fie
cărei observații și acțiuni. Chiar și cele mai extraordinare calități
tind să aibă efecte secundare neplăcute, care îi pot deranja pe cei
care nu le înțeleg, dar efectele secundare sunt complet lipsite de
Oameni si vocații ■ Tim il ncih^i

194 importanță în comparație cu calitățile deosebite din care izvo
răsc. Când eram mică, aveam o vecină care se plângea întruna
de defectele soțului ei. într-o zi, mama a întrebat-o ce i-ar plăcea
să schimbe la acesta. S-a gândit destul de mult înainte să răs
pundă. într-un târziu, a spus: „Știi ce, are o cicatrice adâncă pe
obraz. Pe mine nu mă deranjează, dar pe el da".
Ceea ce contează este să apreciem ceea ce este minunat la
celălalt și să îi comunicăm această apreciere, nu neapărat cu sen
timentalism. Unele persoane pornesc de la premisa că această
apreciere este înțeleasă de la sine; ei bine, din când în când, ar
fi bine să o comunice în mod explicit. Dacă le este prea greu să
fie coerente când vorbesc despre lucruri mărețe, atunci se pot
exprima referitor la lucrurile mici. „îmi place cum râzi."; „Te-am
văzut azi în celălalt colt9 al camerei si
9
am fost foarte mândru de
tine."; „Aceea a fost cea mai bună sugestie făcută la ședință.";
„întotdeauna faci cele mai frumoase gesturi pentru cei din jur."
Oamenii își vor aminti aceste cuvinte.
Se poate întâmpla ca între două persoane care se iubesc să
apară conflicte, fără ca niciunul dintre ei să știe exact cauza lor.
Astfel de confruntări produc mai puțină durere dacă ambii sunt
conștienți de umbrele lor, care sunt vizibile partenerului, dar nu
și posesorului.
Jung spune că acțiunile făcute de umbra unei persoane nu
trebuie considerate drept acțiuni făcute de persoana respecti
vă. Este clar că nu e ușor să pui în practică acest îndemn, dar
respectarea lui este importantă într-o căsnicie. în cazul în care
comportamentul umbrei unei persoane este luat ca atare, par
tenerul nu doar că se va simți rănit și plin de resentimente, dar
aceste resentimente îi vor putea activa propria sa umbră; poate

să urmeze, în detrimentul relației, învinuirea reciprocă — și nu 195
între parteneri, ci între umbrele acestora.
O astfel de escaladare a conflictului apare în special într-un
cuplu format din două persoane afective, în care explozia
umbrei este o violare total ieșită din comun a armoniei dintre
cei doi. Totuși, daunele pot fi micșorate dacă cei doi înțeleg ce
se întâmplă. Când umbra cuiva erupe, partenerul poate fi capa
bil să recunoască faptul că această erupție nu este intenționată și
să urmeze sfatul lui Jung. Exploziile inconștiente ale umbrei nu
pot fi prevenite, deoarece nimeni nu poate ști când urmează să
se întâmple; dar dacă cineva poate prinde ecoul spuselor umbrei
sau poate vedea reflexia acesteia pe fața partenerului, atunci
poate aduce explicații: „Aceea era umbra mea, îmi cer scuze".
Există mai multe capcane pe care un cuplu afectiv-logic tre
buie să le evite. Afectivii trebuie să evite să vorbească prea mult;
limita „prea mult" este foarte ușor de atins în cazul unui logic.
Logicii nu trebuie să fie prea impersonali. Ei tind să creadă că,
prin simplul fapt că s-au căsătorit cu cineva, i-au dovedit deja
stima pe care i-o poartă, iar acțiunile folositoare pe care le fac
zi de zi demonstrează grija pe care o au pentru bunăstarea par
tenerului (probabil cuvântul „bucurie" ar fi prea sentimental în
acest context); prin urmare, li se pare inutil să mai vorbească
despre asta.
De exemplu, o persoană IT foarte ocupată are grijă să își sune
familia în fiecare seară atunci când este plecată din oraș în dele
gație. Pune multe întrebări despre ce se mai întâmplă, pentru că
este posibil să fi apărut ceva probleme, pe care să le poată rezol
va ea. In cele din urmă soțul ei ENFP schimbă subiectul: „Nu ai
de gând să ne spui că ne iubești?" Pe ea o uimește faptul că el
Oameni și vocații ■ Tioul nsihnlncrir ci rScSt,

196 are nevoie de această afirmație. Dacă nu îi iubea, nu îsi mai făcea
griji cu privire la aceste lucruri! Desigur, aceasta este o concluzie
logică pe care o poate trage soțul ei, dar el nu vrea o concluzie,
ci vrea să își audă soția spunând-o.
Tipurile afective vor hrană pentru sentimentele lor. Logicii
sunt mai puțin interesați de sentimente și mai mult de cauză
și efect. Pentru a evita greșelile, ei privesc drept înainte, de la o
acțiune propusă către efectul ei probabil; aceasta este o măsură
de precauție profitabilă. De asemenea, ei se uită în urmă, din
spre o stare de lucruri nesatisfăcătoare către cauza ei probabilă,
astfel încât să poată descoperi ce greșeală s-a făcut și să încer
ce să se asigure de faptul că nu va fi repetată. Când greșeala
le aparține, pot beneficia de pe urma ei, căci își schimbă com
portamentul după cum consideră că este potrivit. Dacă, totuși,
încearcă să schimbe prin critici comportamentul partenerului
afectiv, sunt mari șanse să rezulte costuri crescute și beneficii
zero. Partenerul afectiv poate reacționa defensiv, adeseori mult
mai defensiv decât poate suporta logicul, și nu se ajunge decât
la frustrare pentru logic și suferință pentru afectiv.
Dacă partenerul logic dintr-un cuplu logic-afectiv dorește
profund să schimbe ceva în comportamentul partenerului afec
tiv (o schimbare cu adevărat importantă pentru logic), cea mai
bună abordare este să evite complet criticile și pur și simplu
să exprime, cât poate de bine, nevoia și admirația pentru ceea
ce dorește.
9
Partenerul afectiv va avea astfel o 9 motivație valabilă
pentru a face cu bucurie eforturile necesare în vederea schimbă
rii. Sentimentul este foarte bine hrănit când știe că „Soției mele
îi place când fac asta!", dar nu primește nimic când aude „...
nu-i place dacă nu fac asta!" Prima afirmație este o felicitare

pentru un succes, a doua este o dojană pentru rezultatele sub 197
limita inferioară. Probabil că în orice căsnicie această aborda
re funcționează mai bine decât criticile. Nu cere nimic; pur și
simplu face apel la ceva — mult dorit — pe care partenerul are
puterea să îl dea.
Multe dintre criticile logicilor nu sunt exprimate din dorința
de a produce schimbări. Ele sunt pur și simplu lansate în timpul
trecerii de la un gând la altul. Chiar dacă logicii sunt conștienți
de tendința lor spre critică și o înfrânează discret în timpul pro
gramului de lucru și în contactele sociale, ei (în special cei de
tip TJ) simt că acasă pot să îi dea frâu liber cu putere și cât mai
pitoresc cu putință, și cu exagerările caracteristice ale tipului TJ,
doar de dragul emfazei. Printre țintele criticilor lor neintențio
nate se află prietenii sau rudele persoanei afective, religia aces
teia, viziunile politice, părerile pe orice temă, sau chiar ceva ce
tocmai a fost spus cu scopul de a-1 amuza pe logic; în această
formă exagerată, criticile nu vor fi adevărate. Partenerul afectiv
va fi adeseori tentat să apere ceva sau pe cineva în fața acestei
severități nelalocul ei. Dar el trebuie să reziste din toate puterile
la această tentație.
Pentru pacea familiei, este important ca partenerul afectiv să
învețe arta de a face față acestor „critici conversaționale", care
nu scot în evidență ceva ce chiar trebuie corectat, ci exprimă
doar părerile negative ale logicului („Nu înțeleg cum poți să
suporți un prost ca Jones!"). Partenerul afectiv trebuie să îi ofere
gânditorului luxul exprimării părerilor negative fără represalii.
Partenerul afectiv nu trebuie să aducă argumente în apărarea
lui Jones, dar nici nu trebuie să pară că e de acord cu criticile. Un
hohot de râs relaxat la comentariul logicului recunoaște dreptul
Oameni și vocații "Tipul psihologic și căsătoria

198 gândirii de a avea orice opinie dorește; un comentariu vesel de
genul „Jones are și părți bune" îi rezervă același drept sentimen
tului partenerului afectiv, iar tonul vocii închide subiectul.
Uneori, partenerul logic poate exprima critici atât de seve
re, încât afectivul va avea senzația că îi fuge pământul de sub
picioare. Există cel puțin două posibilități pe lângă varianta în
care lumea partenerului afectiv a dispărut complet. Una este
că observațiile în cauză sunt un eșec de comunicare; partenerul
logic nu a vrut să spună asta și nu se simte așa cum s-ar simți
partenerul afectiv dacă ar spune așa ceva. A doua posibilita
te este că nu logicul este cel care a exprimat criticile. Ci doar
umbra lui.
In orice căsnicie, diferența de tip poate, uneori, să producă un
conflict deschis între puncte de vedere diferite. Când se întâm
plă așa ceva, partenerii au mai multe opțiuni. Unul dintre ei,
sau ambii, poate presupune că e vina celuilalt că e diferit — și
se poate înfuria pe bună dreptate, desconsiderându-1 pe celălalt.
Ei pot presupune că este vina ambilor că sunt diferiți — și se pot
deprima, fapt care le scade stima de sine. Sau pot recunoaște
faptul că fiecare este în mod justificat și în mod interesant diferit de
celălalt — și se pot amuza. Umorul lor poate fi calm sau detașat,
crispat sau tandru, în funcție de tipul lor psihologic, dar îi va
ajuta să rezolve situația și să păstreze intactă demnitatea parte
nerului și țesătura atât de prețioasă a căsniciei lor.

CAPITOLUL 12
Tipul psihologic
și învățarea timpurie
Cea mai evidentă relație dintre tip și educație se găsește în

avantajul aparent de care se bucură intuitivii în majoritatea
domeniilor academice. Ei sunt cei care gravitează către învăță
mântul superior, așa cum arată frecvențele din Tabelul Tipurilor,
capitolul 3.
In rândul intuitivilor se regăsesc foarte des atât aptitudinile
scolastice, cât și interesul pentru acest domeniu. Și aceasta este
mai mult decât o simplă realitate, este un indiciu clar cu privire
la sistemul de învățare. Ce anume fac copiii intuitivi altfel decât
ceilalți, astfel încât pentru ei procesul de învățare să fie mai sim
plu și mai interesant? Cum pot fi învățați și alți copii să facă la
fel ca intuitivii?
Dacă traducem literal cuvântul latin din care provine, intuiție
înseamnă privire îndreptată spre interior. în terminologia tipu
rilor psihologice, intuiția este percepția rezultatului proceselor
personale inconștiente. Tot așa cum domeniul special al senza
ției este mediul înconjurător fizic, domeniul special al intuiției
este inconștientul, din care provine înțelegerea lucrurilor.
Toți copiii au capacitatea de a face anumite operațiuni
foarte rapid, la nivel inconștient. în mod obișnuit, ei folosesc
Oameni și vocații ■ Tipul psihologic și învățarea timpurie

200 inconștientul pentru a traduce simboluri în înțelesuri, sau înțe
lesuri în simboluri, în timp ce vorbesc, ascultă, citesc și scriu. O
altă utilizare obișnuită a inconștientului este găsirea de informa
ții în memorie; toți am avut lapsusuri, când comunicarea dintre
conștient și inconștient s-a oprit brusc și nu am mai reușit să ne
amintim un nume, până când, la fel de brusc, comunicarea cu
memoria s-a restabilit.
Multe utilizări ale capacităților inconștiente sunt mai degra
bă creative decât curente, obișnuite. Când copiii se întreabă „De
ce?" sau „Cum?", ei cer, de fapt, ceva ce nu știau în mod con
știent — o informație care trebuie construită inconștient prin-
tr-o nouă combinație de informații deja stocate. Această cerere
este făcută de intuiție, care, uneori, caută de una singură relații,
interpretări și posibilități, iar alteori se pune în serviciul senzori-
alității, sentimentului sau gândirii. Indiferent de cerință, intuiția
reproduce rezultatul inconștientului.
Soliditatea simbolurilor, a memoriei, a ideilor depinde de
cât de adecvat este ceea ce se găsește stocat în inconștient.
Inconștientul unui copil atrage trei tipuri de materiale noi: infor
mații noi care trebuie sortate, depozitate și puse în legătură cu
informațiile deja stocate; idei noi care trebuie transformate în
principii și care îi permit copilului să sorteze și să conecteze
noile informații și să le depoziteze în contexte potrivite; între
bări specifice care solicită răspunsuri bazate pe toate informațiile
si ideile relevante.
Toate informațiile noi care atrag atenția conștientă a copilului
(sau sunt supuse atenției acestuia) sunt utilizate de inconștient,
dar nu rămân, în mod obligatoriu, disponibile. Pentru a învăța
ceva nou, un lucru sau o idee, adică pentru a-1 face permanent
accesibil amintirii voluntare, copilul trebuie să îi acorde destul

de multă atenție, încât să îl fixeze în minte. Cantitatea necesară 201
de atenție este uneori acordată în totalitate și brusc — de pildă,
când învățăm, din experiență, că albinele înțeapă — dar cel
mai ades atenția este acordată gradat, ca atunci când învățăm
pe dinafară adunarea sau învățăm sensul unor cuvinte noi din
contextul în care apar.
Cantitatea de atenție de care este nevoie în procesul de învă
țare depinde de inconștientul copilului. Dacă acesta încă nu are
nevoia inconștientă
’ de a sti
9 si 9 informație si de a o
9 utiliza 9acea
lega de ceva deja cunoscut, atunci el nu are nici contextul în
care să o depoziteze. Informația va merge într-o zonă în care se
află alte informații separate, arbitrare, greu de înțeles, greu de
ținut minte, lipsite de interes, informații care necesită o cantitate
exagerată de atenție pentru a fi învățate. Când copilul are înțe
legerea necesară pentru a lega informația nouă de lucruri deja
știute, aceasta va fi învățată definitiv prin utilizarea unei canti
tăți mici de atenție și, poate, dacă este vorba despre o informa
ție interesantă, suprinzătoare sau amuzantă, chiar fără nici cel
mai mic efort.
Capacitatea de a învăța principii generale poate veni din
surse exterioare sau din inconștientul copilului. Copiii mici
nu au informațiile stocate, de care este nevoie pentru a genera
multe dintre principiile pe care le aplică inconștientul. Pentru a
învăța rapid, fiecare copil are nevoie de ajutor pentru a-și însuși
mai întâi principiile.
Cu cât copiii primesc acest ajutor mai devreme, cu atât este
mai bine. Deși se naște cu capacități limitate de procesare a
informației, în primii doi sau trei ani un copil capătă mai multe
abilități necesare dezvoltării intelectuale. Până la vârsta de trei
ani, un copil poate să-și fi făcut deja un plan de relaționare cu

202 necunoscutul, care să aibă la bază înțelegerea plină de interes,
altul poate că și-a stabilit ca principiu de viață lipsa de înțelegere
și atunci nici nu își mai bate capul să înțeleagă ceva.
Cei mai de seamă reprezentanți ai psihologiei cognitive sunt
de acord asupra importanței informațiilor pe care un copil le
asimilează în această perioadă de început. Studiind psihologia
creierului, Hebb (1949) distinge clar între învățarea primară, prin
care bebelușul stabilește inițial procesele centrale autonome presu
puse a sta la baza gândirii și a inteligenței, și învățarea de mai
târziu, care este posibilă datorită acestor procese centrale, odată
ce au fost stabilite. Piaget (1973), observând în detaliu dezvolta
rea inteligenței copilului mic, descoperă faptul că interesul aces
tuia crește exponențial; cu cât copilul vede și aude mai multe
lucruri, cu atât va fi mai interesat să vadă și să audă lucruri
noi. Bruner (1960), implicat în aproape toate aspectele educației,
include în cercetarea lui un studiu cu privire la modul în care
nou-născuții învață să își coreleze percepțiile. Hunt (1961) susți
ne că învățarea poate fi un sport captivant; el descrie primii ani
de viață ca fiind cei mai importanți, „prin urmare ideea este să
facem asta încă de la naștere — să coordonăm viața copilului în
așa fel încât el să rămână interesat pe măsură de înaintează în
viață" (Pines, 1966, p. 48).
Să ne gândim la ce se întâmplă după naștere. In primele zile,
un nou-născut primește informații sub forma unor impresii sen
zoriale separate, necorelate, iar prima cerință a inconștientului
este, probabil, să i se dea un indiciu, orice indiciu, cu ajutorul
căruia să lămurească această masă confuză de informații atât
de variate. Dacă inconștientul poate spune că „anumite lucruri
par să apară în mod repetat", atunci această informație devine
imediat utilă atât la nivel conștient, cât și la nivel inconștient.

Asimilată ca abilitate inconștientă, ea oferă primele rudimente 203
ale unui mod de organizare a informației. Noile impresii senzo
riale încep să fie grupate în jurul câtorva dintre „lucrurile care
apar în mod repetat". Modul în care arată ceva (din unghiuri
variate) începe să fie legat de cum e acel lucru la pipăit, ce gust
are, ce sunete scoate; aceste informații sunt stocate laolaltă, drept
material pentru informații și idei viitoare. Din punctul de vedere
conștient al bebelușului, pătrunderea în existența „lucrurilor"
ajută la spargerea confuziei înconjurătoare în bucățele mai mici
și mai ușor de analizat. „Ce sunt toate astea din jurul meu?"
devine „Ce e asta?", întrebare care pune o problemă mult mai
interesantă si
»
mai demnă9
de atentie.
Acesta este începutul procesului prin care bebelușul recu
noaște lucruri și oameni. Această capacitate apare mai devreme
la bebelușul care are la îndemână lucruri ușor de recunoscut și
manevrat, lucruri destul de mari pentru a-i atrage atenția. Este
de preferat ca aceste lucruri să fie colorate într-o singură culoare
și nu aibă mai multe nuanțe/culori, care îi pot ascunde forma;
obiectele monocolore ies mai ușor în evidență. De asemenea,
mișcarea distinge obiectul de fundal și adaugă un element de
interes, chiar teatral; bebelușilor le place să se uite la lucruri care
dispar și apoi apar din nou.
Pentru un bebeluș este mai greu să distingă corect oame
nii decât își imaginează părinții lui. Spre deosebire de bebelu
șii indieni, care stau în spatele mamelor și văd încă de la înce
put oamenii în poziție verticală, cei care stau în cărucioare văd
oamenii ca pe niște obiecte orizontale. Bebelușii care stau pe
spate își văd mamele orizontale stând aplecate deasupra lor.
Dacă stau pe o parte, văd oameni orizontali care urcă și coboa
ră pe o podea verticală. (Cititorii pot face această experiență

204 dacă își înclină capul la nouăzeci de grade.) Bebelușii pot vedea
lumea, asa cum o vor vedea tot restul vieții, de-abia atunci când
pot sta singuri în fund. în acest moment, toate imaginile pe care
și le-au făcut timp de șase sau șapte luni cu privire la familie și
mediul înconjurător se dovedesc a fi imagini eronate.
Cu puțină atenție, părinții pot face ca percepțiile timpurii ale
bebelușului să corespundă realității. Când bebelușii sunt așezați
cu picioarele îndreptate spre părintele care îi schimbă, spală sau
îmbracă, ei îl văd pe acesta în poziție verticală. Bebelușii care
sunt ținuți pe umăr în fața oglinzii pentru a elimina aerul după
ce au mâncat se văd pe ei înșiși în poziție verticală. Când au mai
crescut și își pot ține capul, bebelușii pot fi așezați pe burtă, și
îndreptați în așa fel încât să aibă ce vedea; în această poziție, pot
vedea oameni mergând vertical. Și când stau în scaunele pentru
bebeluși pot vedea ce se întâmplă și își pot dezvolta o serie vali
dă și permanentă de imagini.
O altă informație de importanță majoră pe care inconștien
tul o folosește pentru a organiza informații noi este că „anumi
te întâmplări urmează după alte întâmplări". Un bebeluș din
familia noastră a învățat înainte să împlinească două săptămâni
că, după ce era învelit foarte confortabil într-o păturică, urma
să i se dea să sugă. în momentul în care simțea păturica în jurul
corpului, se oprea din plânsul prin care spunea că îi e foame și
deschidea gura ca să sugă. Odată ce bebelușul înțelege în mod
inconștient o succesiune de evenimente, secvențele care prezintă
interes sunt stocate pentru că se pot repeta. Cele care se repetă
în mod constant dau naștere unor idei noi cu privire la compor
tamentul entităților însuflețite si neînsuflețite. La nivel conștient,
bebelușii verifică ideea de succesiune la fiecare eveniment pe
care îl pot provoca. „Ce se va întâmpla dacă...?" A zecea oară

când își aruncă jucăriile din pătuț, bebelușii se vor uita să vadă 205
dacă vine cineva să le ia de pe jos de data asta, sau vor fi încân
tați pentru că se gândiseră că jucăriile vor cădea din nou, cu zgo
mot, pe podea, și exact asta s-a întâmplat!
Acesta este începutul așteptărilor raționale și al compor
tamentului cu scop. Procentajul în care bebelușii își dezvoltă
așteptările și intențiile depinde în mare măsură de cât de vari
ate și de atractive sunt evenimentele pe care le trăiesc, care, la
rândul lor, depind de cât de variate și de atractive sunt materi
alele la care au acces. Orice obiect este interesant dacă reacțio
nează la ceva ce pot face copiii — dacă, de pildă, scoate diferite
sunete când este scuturat, cade cu zgomot când este aruncat pe
jos sau atârnă de un elastic, țâșnește când i se dă drumul brusc
sau, în cea mai tare experiență, se aprinde sau se stinge atunci
când tragem de el.
Fiecare întâlnire de acest tip nu face doar să crească nivelul
de informații al bebelușului cu privire la modul în care se com
portă lucrurile, ci ajută și la înrădăcinarea, odată pentru totdeau
na, a convingerii că descoperirea de lucruri noi este o activitate
amuzantă.
înainte de apariția limbajului, stimulii pentru descoperirea de
lucruri noi trebuie să fie fizici sau, după cum îi numește Piaget,
senzomotorii. Având în vedere că, deocamdată, comunicarea
directă nu este posibilă, toate ideile sau explicațiile noi, care
trebuie produse de inconștientul bebelușului, sunt limitate la
ceea ce poate fi gândit în imagini sau în alte impresii produse
de simțuri.
Un alt pas înainte este făcut când ideea extrem de importantă
conform căreia „cuvintele au înțeles" deschide calea către vorbi
re. Vorbirea externă permite comunicarea; întrebările din partea

206 copiilor și răspunsurile, poveștile și explicațiile din partea părin
ților extind experiențele copiilor dincolo de granițele mediului
înconjurător imediat. Vorbirea internă le permite copiilor să își
vorbească singuri; ei pot transmite gânduri și întrebări propriu
lui inconștient, cu o precizie pe care nu ar avea-o dacă ar trebui
să gândească doar în imagini.
Maya Pines (1966) citează experimente în care „copii între un
an și doi ani și jumătate, cărora li se spusese numele culorii roșii,
au învățat să găsească bomboanele de sub fesul roșu mult mai
repede decât copiii care nu puteau da un nume culorii; aceștia
din urmă au avut nevoie de trei ori mai multe încercări ca să
le găsească" (p. 187). Faptul că aveau un cuvânt pentru lucrul
respectiv i-a ajutat pe cei dintâi să se concentreze pe detaliul
important. într-un alt experiment, copiii nu au fost capabili să
aleagă o pereche de fluturi cu același model pe aripi până când
nu li s-au dat verbal denumirile diferitelor modele: pete, dungi
și așa mai departe. Astfel, fiecare cuvânt pe care îl învață un
bebeluș9 aduce în raza de 9 atentie o nouă zonă de9 cunoaștere
9 si
crește puterea acestuia de a se gândi la lucruri — de a observa, a
compara, a clasifica și a ține minte. De asemenea, un cuvânt nou
crește șansa ca bebelușul să învețe, chiar să învețe lucruri care
nu implică utilizarea externă a limbajului. Aici începe capacita
tea de a verbaliza, de care depind multe lucruri.
încă de la naștere, procesele inconștientului sunt mai inte
resante pentru bebelușii intuitivi decât pentru cei senzoriali.
Prin urmare, intuitivii sunt mai interesați de sensul cuvintelor
și acordă mai multă atenție cuvintelor pe care le aud. Având în
vedere că toți copiii învață sensul și modul de utilizare a cuvin
telor în măsură direct proporțională cu atenția pe care o acordă
acestora, bebelușii senzoriali trebuie să le dea cuvintelor aceeași

cantitate de atenție ca intuitivii, pentru a-și dezvolta capacită- 207
țile verbale la fel de rapid ca aceștia. Pentru a face acest lucru,
cuvintele trebuie să fie suficient de interesante, legate în mod
explicit și activ de obiecte, experiențe sau activități care atrag
simțurile
5
bebelușului.
9
Bebelușii înțeleg tonul vocii înainte să înțeleagă cuvintele.
Când o voce nu pare să fie interesată, de ce să ne mai ostenim
să o ascultăm? Dar atunci când vorbitorul rostește cuvinte ce par
să aibă influență asupra obiectului prezentat, bebelușul devine
atent. Desigur, cuvintele se dovedesc importante. Cuvinte pen
tru obiecte, cuvinte pentru acțiuni, cuvinte pentru calități, cuvin
te pentru relații — fiecare cuvânt la care se pot gândi bebelușii
dă formă realității pe care o reprezintă și face ca această realitate
să fie utilă în operațiunile psihice.
De îndată ce s-a stabilit comunicarea, copiii nu mai au nevoie
să bâjbâie după sensuri, ci li se poate spune și arăta structura de
bază a vieții și a experienței. De exemplu:
• Oamenii au dorințe și nevoi. Acestea trebuie respectate.

Oamenii nu trebuie să se amestece în planurile altora
și nici să încalce proprietățile care nu le aparțin. Aici ia
naștere conceptul de drepturi ale celorlați.
• Lucrurile au diferite utilizări. Sobele folosesc la gătit,
paturile la dormit, cărțile sunt pentru citit, florile pentru
a fi admirate, toate lucrurile servesc, în moduri diferite,
dorințelor sau nevoilor oamenilor. Acesta este conceptul
de valoare bazată pe utilitate.
• Lucrurile trebuie făcute. Sau trebuie cultivate, sau crescute,
sau pescuite în mare sau extrase din pământ. Acesta este
conceptul de efort uman văzut ca sursă a civilizației.

208 • Trebuie să plătim pentru lucuri. Când oamenii doresc ceva
pe care nu îl pot face sau doresc să îl facă ei înșiși, trebuie
să îl ia de la altcineva și să plătească pentru asta. Pentru
a câștiga banii de care au nevoie în acest caz, ei trebuie să
facă ceva util de care au nevoie alți oameni și pentru care
aceștia sunt dispuși să plătească. Acesta este conceptul de
comerț și conceptul de bani văzuți ca monedă de schimb.
• Oamenii muncesc în moduri foarte diferite. Ei muncesc pentru
a obține materii prime și pentru a produce lucruri din
aceste materii. în spatele fiecărui obiect pe care îl utilizăm
zi de zi există o poveste despre muncă.
Copiii pot înțelege aceste idei foarte simple cu mult înainte

de a-și face ei propriile lor idei în aceste privințe. Odată înțelese,
ideile produc o imagine a unei lumi active, în care oamenii fac în
mod constant diferite lucruri. Pentru a completa imaginea, copiii
au nevoie să înțeleagă principiile din spatele lucrurilor.
O abordare posibilă este să luăm materialele de bază din care
se fac de mii de ani lucruri — piatră, lut, lemn, metal, sticlă,
lână, bumbac și piele — și să le arătăm copiilor nu doar la ce
sunt ele folosite în viața de zi cu zi, ci și de ce anume sunt folo
site. Duritatea pietrei, ușurința cu care pot fi modelate lutul și
lemnul, soliditatea si rezistenta metalului, durabilitatea fibrelor
de lână și bumbac atunci când sunt țesute, duritatea și flexibili
tatea pielii — toate acestea, luate separat, sunt informații foarte
interesante. Puse laolaltă, ele creează un concept cu privire la
proprietățile extrem de diferite ale materiei și îi oferă copilului
noi categorii pentru clasificare și descriere.
De la proprietățile evidente ale materialelor, mai este doar
un pas până la felurile în care pot fi modificate materialele. De

exemplu, temperatura ridicată are efecte complet diferite asupra 209
substanțelor.
5 Lutul se
5 întărește si devine rezistent în fata focului
9 9
și a apei. Metalele se înroșesc, apoi se albesc și, în cele din urmă,

se topesc; când se răcesc, se solidifică, luând forma mulajului
în care au fost turnate. Plantele și animalele ard și nu mai pot
fi recuperate. (Piaget spune despre copii că pricep cu greu con
ceptul de proces ireversibil. Este important ca cei mici să învețe
că distrugerea este ireversibilă.)
După materiile prime, vine etapa importantă a modului în
care acestea sunt transformate în lucruri utilizabile. Această
etapă este cel mai clar definită în metoda originară, primitivă,
de a produce ceva. Când copiii se imaginează încălzind o bucată
de fier într-un cuptor, începând cu suflatul foalelor pentru ca
aerul să intre în foc, apoi scoțând fierul roșu din foc cu cleștele
și transformându-1 într-un cuțit de vânătoare, ei vor ține minte
și experiența, și principiile.
Un bun început în explicarea principiilor mecanice poate fi
utilizarea „mașinăriilor simple" străvechi. Fiecare, în felul ei, îi
ajută pe oameni să facă activități care sunt peste puterile lor,
și fiecare face asta prin extinderea efortului pe o perioadă mai
lungă de timp sau într-un spațiu mai mare. Principiile care stau
la baza pârghiei, a roții, a osiei, a scripetelui, a șurubului, a penei
și a planului înclinat pot fi exemplificate în obiecte familiare.
De exemplu, principiul pârghiei este ușor de demonstrat atunci
când copilul coboară cu balansoarul pentru a se echilibra cu un
tovarăș de joacă mai greu, sau când cască foarfecă mai larg decât
de obicei, pentru a tăia un material gros.
Roata și osia au fost folosite din cele mai vechi timpuri pen
tru a scoate gălețile cu apă din fântâni; spițele roții au servit
drept pârghii pentru ca osia să se învârtă mai ușor. Principiile
Oameni și vocații "Tipul psihologic și învățarea timpurie

210 roții, ale osiei și ale scripetelui stau la baza macaralei. Copiii văd
roata și osia în acțiune în volanul mașinii și le folosesc de fieca
re dată când apasă pe clanță sau rotesc manivela unei ascuțitori
de creioane.
Planul înclinat a fost folosit pentru a construi piramidele; azi,
copiii îl folosesc pentru a urca o rampă cu bicicleta, de pe caro
sabil pe trotuar.
Un plan înclinat în jurul unui cilindru devine un șurub cu
spirală. Când este întors, tot ceea ce se află prins în filet trebuie
să se miște în același sens cu spirala. Arhimede a utilizat acest
principiu pentru a scoate apa din Nil. Astăzi, acest principiu
este folosit pentru a ridica o casă din fundația ei, pentru a regla
înălțimea scaunului pentru pian, pentru a închide capacul bor
canului cu unt de arahide.
Aceste principii au o importanță extrem de mare. înțelegând
un principiu dintr-un domeniu nou, copiii au deja un punct de
sprijin în interiorul acestuia. Când vor da peste un lucru sau
o idee asemănătoare, ei vor putea să o clasifice mental și să o
conecteze la ceva ce știu deja. Dacă înțeleg câte un principiu din
cât mai multe domenii, atunci cunoștințele, înțelegerea și intere
sul lor se vor dezvolta în toate direcțiile.
Conform unui principiu din geografie, clima depinde de cât
de tare încălzește soarele zona respectivă. în jurul ecuatorului,
temperaturile sunt foarte mari pentru că soarele bate perpen
dicular cea mai mare parte din an. Lumina soarelui ajunge în
regiunile polare la un unghi foarte înclinat și, astfel, își pier
de din forță; temperaturile sunt aici foarte scăzute. Clima în
zonele dintre ecuator și poli este mai temperată și mai plăcu
tă. Diferențele de temperatură au influență asupra plantelor pe
care le cultivă oamenii și a modului în care își construiesc casele.

Contrastul dintre soarele strălucitor de la prânz și cel de un roșu 211
stins de la apus, ca și contrastul dintre vară și iarnă le pot da
copiilor o idee cu privire la diferențele dintre tipurile de climă.
Principiile biologiei, care includ nevoia de hrană, apă, aer și
căldură moderată ridică o mulțime de întrebări interesante, cum
ar fi de ce sângerează un genunchi julit, de ce foamea crește
după ce ne-am jucat foarte mult, de ce ne este mai sete vara, de
ce alergătorii respiră greu după cursă. Și așa mai departe, pentru
toate domeniile cunoașterii.

CAPITOLUL 13
Stiluri de învățare >
„Una dintre cele mai mari frustrări ale meseriei de profesor

este că ce iei pe mere dai pe pere", a fost observația unui profe
sor în cadrul unei discuții despre tipurile psihologice. „Creezi un
plan pentru a atinge un anumit grup de elevi, dar știi prea bine
că, astfel, un alt grup își va pierde total interesul pentru ceea ce
predai. Dar este liniștitor să știi că există o explicație perfect rațio
nală pentru aceste fenomen." Mii de profesori cunosc această pro
blemă din propria lor experiență. Capitolul de față oferă o expli
cație logică a problemei și poate sugera o metodă de abordare.
Tipul psihologic are o influență firească și previzibilă asu
pra stilului de a învăța și asupra reacției pe care o are elevul la
metodele de predare. înțelegerea tipului psihologic poate ajuta
la explicarea motivului pentru care unii studenți sunt atrași de
un anumit stil de predare, care este pe placul lor, iar alții nu sunt
deloc atrași de el și nu îl suportă. Avem de-a face cu două proble
me distincte. A fi atras de ceva ține de comunicare, iar a-ți plăcea
ceva ține de interes.
Comunicarea de la profesor la elev începe cu cuvântul rostit în
clasă, unde elevul trebuie să fie capabil să asculte eficient, iar mai
târziu include cuvântul scris în manuale, pe care elevul trebuie
să fie capabil să îl citească. Deoarece cuvintele, care sunt agentul

necesar pentru educație, trebuie traduse din simboluri în înțele- 213
suri de către intuiția ascultătorului, traducerea va fi în mod firesc
mai ușoară pentru intuitivi decât pentru senzoriali. Intuitivii își
folosesc tipul preferat de percepție, dar senzorialii trebuie să facă
apel la tipul de percepție cel mai puțin iubit și mai puțin dez
voltat, lucru care necesită mai mult timp și efort, în special când
avem de-a face cu cuvinte abstracte.
Primele zile de școală sunt esențiale pentru educația copiilor
senzoriali. Până acum, ei s-au concentrat pe realitățile concrete
din jurul lor, pe lucrurile pe care le pot vedea, atinge, manevra.
Brusc, se află într-un mediu în care nu pot acționa ca de obi
cei. Totul pare să fie format din cuvinte, iar unele dintre aces
te cuvinte sunt aproape necunoscute și nu au un înțeles clar.
Și cuvintele se mișcă atât de repede, unele după altele. Copiii
se află adeseori în aceeași situație neplăcută în care sunt adulții
atunci când încearcă să stea de vorbă cu un străin, folosind limba
acestuia. Este nevoie de mai mult timp pentru a traduce cuvin
tele necunoscute, iar când cuvintele sunt rostite și cu viteză, tra
ducerea devine imposibilă.
Din fericire, profesorul deține controlul asupra vitezei de
mișcare a cuvintelor. Recunoscând nevoia crescută de timp a
copilului senzorial pentru asimilarea și înțelegera cuvintelor,
profesorul poate vorbi mai rar și poate face o pauză după fieca
re propoziție. Copiii intuitivi vor folosi această pauză pentru a
adăuga gânduri la ceea ce tocmai a fost rostit. Copiii senzoriali
vor folosi pauza pentru a se asigura că au înțeles cuvintele profe
sorului. Astfel, fiecare propoziție va fi un succes comunicațional
pentru toți copiii.
Aici miza este capacitatea copiilor de a se descurca în situa
ții noi. In lumea școlii, pe care încă nu o cunosc, ei simt nevoia
Oameni și vocații * Stiluri de învățare

214 profundă de a se simți acceptați și apreciați, iar singurul mod de
a te simți astfel este să fii așa. Dacă își îndeplinesc cu bine sar
cinile folosindu-și percepția (pentru a înțelege ce au de făcut)
și judecata (pentru a face cum trebuie lucrul respectiv), ei nu
fac decât să își întărească ambele procese pentru utilizarea lor
viitoare. Satisfacția de a ști ceva nou sau de a fi capabil să faci
ceva nou dă naștere motivației interne pentru eforturile și dez
voltarea ulterioară.
Cu toate acestea, când copiii au eșecuri în mod constant (sau
li se pare că au eșecuri), descurajarea care rezultă de aici poate
bloca eforturile ulterioare, adică procesul de învățare și, mai
mult decât atât, poate bloca dezvoltarea percepției și a judecatei.
Eșecurile regulate sunt extrem de costisitoare pentru copil,
pentru sistemul educațional și pentru societate în general.
Trebuie luate toate măsurile de precauție rezonabile împotriva
eșecurilor. Cerințele la care trebuie să răspundă copiii trebuie
să fie simple și explicite și trebuie să aibă o contribuție clară la
dezvoltarea cunoștințelor sau a abilităților copilului. încă din
prima zi de școală, profesorul trebuie să explice clar că există o
mulțime de lucruri interesante si utile de învătat si, de aseme-
nea, nenumărate metode sigure de a le învăța. Orice metodă de
învățare a citirii trebuie să cuprindă informația clară că literele
reprezintă sunete și, prin urmare, un cuvânt scris îi arată cititoru
lui cum ar arăta un cuvânt dacă ar fi rostit.
Cititorii începători trebuie să fie mereu conștienți de relația
dintre sunete și simboluri. Desigur, această relație poate părea
foarte simplă pentru unii copii, care poate că o folosesc încă
dinainte să înceapă școala. Când copiii știu literele și descope
ră că literele reprezintă sunete, atunci ei pot citi de îndată ce
au descoperit codul. Copiii pot potrivi literele cu sunetele dacă

studiază modul în care se scrie o poveste sau o poezie pe care o 215
știu pe dinafară. Ei pot arăta un cuvânt scris într-o carte, într-un
ziar, pe o cutie de cereale, și pot întreba: „Ce scrie aici?" Dacă
familia nu le răspunde, vor întreba un vecin sau poștașul. Ori de
câte ori un copil descoperă un sunet nou echivalent unei litere,
el îl înmagazinează mental.
Când au toate sunetele și literele bine fixate în minte, copiii
pot citi majoritatea cuvintelor care se află în vocabularele lor de
vorbire, sau chiar și alte cuvinte. Când dau peste cuvinte pe care
nu le-au mai văzut scrise, ei traduc literele în sunete, sunetele
în cuvânt, și apoi îl recunosc. După ce îl repetă de câteva ori, nu
mai au nevoie să își bată capul cu sunete separate, ci pot traduce
cuvântul scris în cuvânt vorbit și, mai apoi, pot să traducă direct
cuvântul scris direct în sensul acestuia. Pentru cuvintele pe care
nule-au mai întâlnit niciodată, inconștientul le oferă noilor citi-
tori o sugestie cu privire la cum ar trebui să sune cuvântul și un
sens posibil, bazat pe context. Când un dicționar sau o altă expe
riență cu cuvântul în cauză îi definește acestuia sensul, copiii îl
pot citi corect toată viața de acum înainte, chiar dacă nu îl aud
niciodată rostit.
Copiii care par autodidacți sunt cei care sunt mânați de
dorința de a citi. Majoritatea copiilor au nevoie de ajutor pen
tru a învăța sensul (adică sunetul) simbolurilor, iar unii copii
au nevoie de mult ajutor. Un număr din ce în ce mai mare de
școli predau acum explicit relațiile dintre sunet și simbol, literă
cu literă, încă de la începutul clasei întâi, astfel încât toți copiii,
indiferent de tipul lor psihologic, să învețe să utilizeze cu încre
dere cuvântul scris.
Unii copii, care nu au norocul să meargă la astfel de școli,
nu descoperă principiile cititului nici singuri și nici cu ajutorul
Oameni și vocații ■ Stiluri de învățare

216 părinților. De la ei se așteaptă să își facă un vocabular de „cuvin
te văzute" înainte de a învăța să pronunțe cuvintele. Acești copii
își umplu mintea cu presupuneri false: că nu există nicio expli
cație bună pentru cum anume să citești, altfel profesorul sigur
le-ar fi dat-o; că fiecare cititor trebuie să găsească o metodă de a
ține minte fiecare cuvânt distinct — o sarcină ce devine din ce în
ce mai dificilă pe măsură ce copilul citește mai mult; că nu există
nicio metodă de a fi siguri cu privire la ce este un cuvânt până
nu ne spune profesorul. Acești copii învață după metoda atacul
cuvântului, adică identifică un cuvânt după forma pe care o are
acesta, după locul pe care îl ocupă pe o pagină cunoscută, sau
amintindu-și ce anume vine după el în poveste sau uitându-se
la imaginea cea mai apropiată. Niciunul dintre aceste expediente
nu poate fi folosit drept tehnică de bază în citirea unui material
nou. Ele nu fac decât să ascundă problema reală și soluția aces
teia. Problema reală este că acel copil care nu învață să traducă
literele în sunete poate doar să „citească" din memorie și nu știe
să se descurce cu cuvintele noi.
Traducerea simbolurilor-sunete este cea mai ușoară pentru
introverții dotați cu intuiție. In clasa întâi, elevii II pricep cel mai
rapid simbolurile și, adeseori, sunt încântați de ele. Dar copiii
extraverți dotați cu senzorialitate, ES, care își folosesc la mini
mum atât intuiția, cât și introversia, pot găsi simbolurile atât
de confuze, încât pot fi descurajați cu privire la tot ce înseamnă
mersul la școală. Ei pot chiar să decidă, din disperare sau din
frondă, că școala nu este pentru ei.
Confuzia privitoare la simboluri este o chestiune foarte seri
oasă. Copiii, indiferent de tipul psihologic căruia îi aparțin, nu
vor reuși decât să se târască de la o clasă într-alta dacă nu înva
ță sensurile simbolurilor cu care este scrisă limba și prin care

trebuie citită. Ei vor citi cu greu, sau nu vor citi deloc, în funcție 217
de cât de profundă este confuzia în care se află. Vor lua note
slabe la examenele de sfârșit de an și la testele de inteligență.
Probabil vor fi plictisiți de ceea ce nu înțeleg și, foarte proba
bil, umiliți că nu înțeleg. Vor tinde să parcurgă cât mai puține
etape din sistemul de învățământ. Eșecurile lor vor fi puse în
seama unui IQ scăzut sau poate a unor probleme emoționa
le, când, de fapt, eșecurile, IQ-ul scăzut și problemele emoționale
au, toate, o singură cauză: nimeni nu i-a ajutat, la început, să
învețe sensul explicit al simbolurilor-sunete.
In școlile în care fonetica se predă târziu, sunetele litere
lor sunt discutate la un moment dat, dar fragmentat și doar
ca o metodă, printre altele, de atac asupra cuvintelor. In acest
moment, răul este deja făcut și unii dintre elevi sunt deja în
urmă față de ceilalți. Acești elevi nu pot uita metodele vechi pe
care le-au utilizat; tot ce pot face este să le învețe și pe cele noi
și să le înmagazineze alături de cele vechi. Desigur, noile meto
de sunt de ajutor, și, cu cât sunt învățate mai curând, cu atât
sunt mai utile. Dar acești copiii nu vor deveni niciodată atât de
pricepuți la utilizarea noilor metode precum ar fi fost dacă le
deprindeau de la bun început. Pentru unii copii, metoda potri
vită reprezintă prea puțin, vine prea târziu și nu dă niciodată
rezultatele scontate.
Comunicarea de la elev la profesor, aspect oarecum nerecu
noscut al educației, are consecințe pe termen lung. Este nevoie
de ea atunci când un profesor încearcă să descopere, oral sau în
scris, cât au învățat studenții sau ce pot face. Când comunicarea
dintre elev și profesor este întreruptă dintr-un motiv sau altul,
profesorul poate rămâne cu impresia că elevul are un nivel scă
zut de cunoștințe.

218 Viteza cu care intuitivii traduc cuvintele în sensuri le dă un
avantaj evident la orice test contra cronometru de abilități verba
le sau test IQ în care apar și abilitățile verbale. Avantajul lor este
9 mai evident atunci când scorurile
si 9 obținute la teste sunt măsu-
rate în funcție de tipul psihologic. Educațional Testing Service
(Serviciul de Testare Educațională) a făcut o astfel de analiză pe
scară largă la sfârșitul anilor 1950, înainte de a decide să publice
Indicatorul de tipuri (Myers, 1962). La elevii în clasele a unspre
zecea și a douăsprezecea de la cursurile academice din 30 de
licee din Pennsylvania, IQ mediu al intuitivilor l-a depășit pe
cel al tipurilor senzație cu 7,8% pentru băieți și cu 6,7% pentru
fete. In rândul elevilor de clasa a noua din cinci colegii, scorul
mediu de abilitate verbală SAT a fost cu 47 de puncte mai mare
la intuitivi decât la elevii senzoriali.
Este ușor să presupunem că o diferență semnificativă de
inteligență nativă este indicată de aceste procente — o jumătate
de deviație standard, pentru a folosi terminologia statistică. Și
totuși, aceasta este foarte departe de adevăr. Mare parte din dez
avantajul elevilor senzoriali la teste se datorează pur și simplu
tehnicii pe care o folosesc aceștia atunci când dau testele.
De pildă, femeia ISAR care credea că trebuia să citească fie
care întrebare a testului de trei sau patru ori a fost provocată de
colegii ei să facă un alt test asemănător celui pe care îl dăduse la
angajare, dar de data asta să citească fiecare întrebare o singură
dată. Deși nu prea a fost de acord, s-a dovedit că rezultatul IQ
la al doilea test a fost cu zece puncte mai mare decât la primul.
Majoritatea studenților senzoriali, care recitesc întrebările
testelor în detrimentul timpului atât de prețios, ar putea să își
îmbunătățească rezultatele dacă ar citi fiecare întrebare o singu
ră dată, dar ei nu sunt dispuși să facă lucruri atât de riscante.

De fapt, ei nu au atâta încredere că intuiția lor va percepe sensul 219
întrebării la prima citire și, într-o anumită măsură, au dreptate.

Faptul că se bazează pe înțelegerea profundă a lucrurilor și nu
pe înțelegerea rapidă a acestora este unul dintre punctele lor
tari, care trebuie respectat și nu descurajat.
O soluție mai bună le-ar permite studenților senzoriali să își
demonstreze abilitatea fără a trebui să își încalce principiul sigu
ranței. Dacă nu ar mai da testele contra cronometru, profesorii
le-ar transforma din teste de viteză în teste de putere. Această
soluție nu duce la pierderea sau distorsionarea diferențelor reale
de inteligență. Folosind testul Wechsler drept măsură standard
a inteligenței, Joseph Kanner (1975) a explorat rezultatele obți
nute la testul Otis aplicat ca test de putere la două eșantioane
de peste 400 de studenți. Aplicat ca test obișnuit, Otis corelează
circa 49% cu testul Wechsler. Ca test de putere, r a fost de 70% în
cadrul unui eșantion și de 92% în celălalt. Rezultatele nu pot fi
explicate decât prin faptul că cerința de a face testul contra cro
nometru scade nivelul real de inteligență așa cum este el înre
gistrat de testul Wechsler.
Desigur, viteza este o abilitate extrem de importantă atât în
timpul școlii, cât și după terminarea acesteia. Atât elevii senzo
riali, cât și cei intuitivi pot avea de câștigat de pe urma exerciți-
ilor special create pentru a crește viteza de reacție, dar viteza nu
trebuie confundată cu materia procesului de învățare. Metodele
de predare nu trebuie să facă din viteză o condiție preliminară
sau un înlocuitor pentru învățare la modul general, iar viteza nu
trebuie folosită pentru a măsura cantitatea de cunoștințe acumu
late de elev sau profunzimea gândirii acestuia.
In mod frecvent, profesorii care predau citirea par să fie mai
puțin interesați de mecanica citirii cât de înțelegerea materialului

220 citit, adică de utilizarea unor niveluri superioare ale cunoașterii,
incluzând logica și deducția. Lucrările remarcabile ale Dr. Mary
Budd Rowe (1974a și 1974b), de la Departamentul de Educație a
Copiilor de la University of Florida, indică faptul că, și la aceste
niveluri superioare, scăderea cerințelor referitoare la viteza de
completare a testului poate aduce o îmbunătățire semnificativă
a rezultatelor.
Studiul făcut de Dr. Rowe implica analiza detaliată a peste
300 de benzi audio înregistrate în clasă, cu copii în primele clase
de școală care răspundeau în cadrul unor programe științifice
create pentru a provoca interesul pentru natură. Două tendin
țe au apărut în mod constant: contribuțiile copiilor erau foarte
slabe, de maximum opt cuvinte în medie; ritmul testului era
extrem de rapid. Profesorii puneau întrebările foarte repede una
după cealaltă și așteptau, în medie, o secundă înainte de a repe
ta sau reformula întrebarea, punând altă întrebare sau punând
aceeași întrebare altui copil.
Când copiii răspundeau, dar făceau o pauză pentru a-și for
mula următoarele propoziții, profesorii așteptau, în medie, mai
puțin de o secundă înainte de a-i întrerupe cu un comentariu
sau cu o altă întrebare. Pe câteva benzi audio unde lungimea și
calitatea răspunsurilor erau de tipul celor pe care programele
în cauză doreau să le încurajeze, profesorul așteptase în medie
trei secunde.
Descoperirile din primul studiu au condus la studii pe scară
mai largă privind consecințele pe care le poate avea formarea
profesorilor, în așa fel încât aceștia să aștepte trei secunde sau
chiar mai mult. Rezultatele au fost impresionante:
• Numărul mediu de cuvinte din răspunsul unui elev a fost

de circa patru ori mai mare.

• Frecvența răspunsurilor relevante oferite în mod voluntar 221
a crescut de peste trei ori.
• Frecvența răspunsurilor care dovedeau deducții logice a
fost de peste două ori mai mare.
• Frecvența răspunsurilor speculative a fost de peste trei ori
mai mare.
• Absența răspunsului a scăzut de la o dată la două minute
la o dată la cincisprezece minute.
• Un efect secundar, și anume că profesorii au avut mai
puține cazuri de indisciplină, sugerează că până și elevii
cel mai puțin interesați să învețe au găsit noile metode mai
demne de atenție.
Un rezultat pe care profesorii nu îl prevăzuseră era că au avut

o evaluare mai bună a unora dintre cei mai slabi elevi. După ce
profesorii au identificat cei mai buni și cei mai slabi cinci elevi
din clasă, benzile audio originale au fost examinate amănunțit
și s-a dovedit că profesorii le dăduseră celor cinci elevi cei mai
buni de două ori mai mult timp să răspundă decât celor cinci
mai slabi. Probabil că profesorii nu așteptau mare lucru de la
elevii slabi, dar, având la dispoziție trei secunde pentru a răs
punde, acest grup a început să dea răspunsuri noi și suprinză-
toare, care erau satisfăcătoare, dar imposibil de explicat pornind
de la rezultatele lor anterioare.
Din punct de vedere al tipului psihologic, aceste schimbări
sunt perfect explicabile. Cei cinci elevi slabi sunt cu siguranță
copii senzoriali care au nevoie de mai mult timp pentru a asi
mila materia celor auzite. Chiar trei secunde pot schimba dra
matic lucrurile. Este interesant să ne gândim cât de mult s-ar
schimba performanțele elevilor din jumătatea mai slabă a clasei
dacă aceștia ar primi în mod regulat cel puțin trei secunde în

222 plus în care să își pună ordine în gânduri înainte de a răspunde.
Avantajul pe care îl vor obține astfel se va extinde mult dincolo
de clasă, de-a lungul întregii vieți.
în procesul de predare, cealaltă problemă importantă ce are
legătură cu tipul psihologic este interesul elevilor. Există dife
rențe mari între intuitivi și senzoriali privitor la ceea ce li se pare
interesant la materie sau un subiect anume, chiar dacă le plac,
deci sunt interesați de aceleași materii/subiecte. Intuitivilor le
plac principiile, teoriile, „de cez/-ul. Senzorialilor le plac aplica
țiile practice, „ce"-ul și „cum"-ul. Majoritatea materiilor au atât
aspecte teoretice, cât și aspecte practice, și pot fi predate punând
accentul pe unul dintre ele.
Oricum ar fi predată o materie, elevii tind să își amintească
numai acele părți care le atrag atenția și interesul. Prezentările
și cerințele teoretice vor plictisi elevii senzoriali. Partea practi
că lipsită de teorie plictisește intuitivii. Un amestec 50%-50%
va plictisi, jumătate din timp, pe toată lumea. Dacă elevilor li
se permite să își petreacă majoritatea timpului cu acele aspecte
pe care și le vor aminti și pe care le vor găsi ca fiind de folos în
viata de zi cu zi, atunci entuziasmul va creste în rândul benefi-
ciarilor directi, iar cantitatea de lucruri învățate va creste si ea.
în manualele ce vor fi publicate în viitor, fiecare capitol poate
începe cu o introducere care să prezinte informațiile esențiale pe
care trebuie să le dețină toți elevii pentru a putea, mai apoi, să
înțeleagă aspectele care li se par interesante. Introducerea poate
fi urmată de o secțiune creată special pentru senzoriali și una
creată special pentru intuitivi. Elevii pot alege pe care dintre ele
să o studieze, primind notă indiferent de alegerea pe care o fac.
Examenele vor acoperi toate cele trei secțiuni. Elevii vor răs
punde la întrebări din introducere și secțiunea pe care au ales-o.

Dacă unii studenți au ales să studieze toate cele trei secțiuni, ei 223
pot răspunde la întrebări suplimentare, având posibilitatea de

a-și mări notele.
Chiar fără aceste manuale, profesorii le pot oferi elevilor șansa
de a alege între diferite tipuri de teme, proiecte și chiar exame
ne de final. Există, de pildă, o profesoară care creează o serie de
întrebări pentru intuitivi și una pentru senzoriali și le dă șansa
acestora să își aleagă singuri la care preferă să răspundă, cu con
diția să răspundă la un anumit număr de întrebări. Uneori le per
mite chiar să își formuleze ei singuri o întrebare care îi interesea
ză și să o pună în locul uneia deja introduse în chestionar. Mulți
elevi nu profită de această șansă, ne spune profesoara în cauză.
Probabil că descoperă, brusc, că este mai dificil decât credeau să
foAțnulezi o întrebare de examen bună.
Profesorii interesați de tipurile psihologice au la dispoziția
lor un laborator pentru observarea reacțiilor pe care le au elevii
la alternativele propuse în clasă și pentru a formula ipoteze pe
baza acestor reacții. De pildă, învățarea programată poate părea
mai confortabilă pentru studenții senzoriali, pentru că nu îi gră
bește, și plictisitoare pentru intuitivi, pentru că nu o pot accelera.
Un intuitiv a afirmat că ar fi extraordinar dacă ar exista un buton
„aha!", pe care să apese de îndată ce a înțeles.
La vârstele foarte mici, preferința SI se poate exprima în
moduri care sugerează alternative utile. Un elev în clasa a doua
care, după spusele mamei lui, era singurul membru senzorial
din familia lor destul de numeroasă, manifesta indiferență față
de citit în general — nu era interesat nici să citească, nici să i se
citească. Când ea a început să îi citească o poveste pentru copii
inspirată din fapte reale, indiferența s-a vindecat de la sine. „Asta
chiar s-a întâmplat? Oamenii chiar au făcut așa ceva?" Stârnirea

224 interesului pentru fapte reale a confirmat că băiețelul avea nevoie
de realități incontestabile. Desigur, acesta este doar un exemplu
foarte elocvent, dar el sugerează faptul că acei copii senzoriali
care abia încep să citească pot fi mult mai interesați de această
activitate dacă li se oferă fapte clare, ilustrate de câte o imagine,
în locul clasicelor povestiri pentru copii sau al poveștilor cu zâne.
Un avertisment pe post de încheiere. Ceea ce dorim să eviden
țiem aici este utilizarea interesului drept instrument în învățarea
de lucruri utile, dar niciodată acceptarea lipsei de interes drept
scuză pentru a nu învăța lucruri care trebuie învățate. Trebuie
învățate toate abilitățile de bază; trebuie învățate si lucrurile
esențiale pentru a fi competenți într-o meserie.
Când elevii nu sunt interesați de un lucru pe care trebuie să îl
învețe, ei au două opțiuni. Una este să facă lucrul respectiv, pur
și simplu, opțiune care nu este la fel de extraordinară ca aptitu
dinea de a face ceva, și nici la fel de stimulativă ca interesul, dar
rezolvă problema. Această opțiune este cel mai des folosită de
tipul R, care își conduc viața exterioară mai degrabă judecând
decât percepând. Prin noroc sau alegere, majoritatea studenților
senzoriali sunt R. Dacă au punctele tari ale tipului rațional, ei
își respectă termenele și își îndeplinesc sarcinile, ceea ce nu este
puțin lucru.
Cea de a doua opțiune mi-a fost recomandată la vârsta de
patru ani, într-o conversație pe care mi-o amintesc cuvânt
cu cuvânt:
— Mamă, ce pot să fac?

— Trebuie să faci ordine în dulapul tău cu haine.
— Dar nu mă interesează dulapul cu haine.
— Atunci să faci în așa fel încât să te intereseze!

Pe scurt, aceasta este soluția pentru elevii care consideră că o 225
sarcină pe care au primit-o este o problemă. Există câteva moduri
prin care orice elev poate deveni interesat de o sarcină, după ce
a studiat-o îndeaproape.
Sarcina poate fi un exercițiu pentru îmbunătățirea anumitor
abilități. Dacă asa stau lucrurile, care anume este abilitatea care
trebuie îmbunătățită? Elevul o abordează în cel mai eficient mod?
Poate el să o abordeze mai bine decât a făcut-o ultima oară?
Sarcina poate fi găsirea unei explicații. Dacă despre asta este
vorba, care este scopul? Este vorba despre o explicație completă,
sau doar i se oferă elevului diferite puncte de vedere dintre care
el trebuie să îl aleagă pe cel corect?
Sarcina poate fi o prezentare a ceva ce îi poate fi de folos ele
vului la un moment dat. In acest caz, cum și când va fi aceasta
folosită? Ce anume va trebui făcut pentru ca prezentarea să poată
fi pusă în practică?
Sau poate fi vorba despre nume sau date sau reguli pe care
elevul trebuie să le tină
9'9 minte. Atunci, oare va fi mai ușor să le
țină minte dacă le transformă într-o poezioară?
O mie patru sute nouăzeci și doi e anul

Când Columb a traversat oceanul.
în cele din urmă, dacă ar trebui să predea el materia respec

tivă și să dea acea temă, ce-ar face elevul pentru a le face
mai interesante?
Oameni și vocații * Stiluri de învățare

CAPITOLUL 14
Tipul psihologic și profesia
Alegerea profesiei este un aspect al vieții în mod clar influen

țat de tipul psihologic. Un chestionar aplicat de Dr. W. Harold
Grant (1965) studenților din primul an de la Auburn University
conține această întrebare cu grad înalt de perceptivitate:
Care considerați a fi cea mai importantă trăsătură a locului
de muncă ideal?
a. îmi dă șansa de a-mi folosi abilitățile speciale;

b. îmi permite să fiu creativ și original;
c. îmi permite să am o perspectivă de viitor stabilă și sigură;
d. îmi oferă șansa de a câștiga o mulțime de bani;
e. îmi dă șansa de a fi de folos celorlalți.
Cele cinci tipuri care au ales viitorul stabil și sigur erau toate
senzoriale. Cel mai cald dintre tipurile senzoriale, ESAR, a ales,
în mod caracteristic, șansa de a fi de folos celorlalți. Șapte dintre
cele opt tipuri intuitive au ales varianta a sau b. Astfel, tipurile
senzoriale erau mai puțin interesate de natura ocupației cât de
stabilitatea acesteia, pornind de la care ele urmau să își găsească
sau să își dezvolte propriile surse de satisfacție. Intuitivii doreau
să găsească împlinire în munca în sine, de preferință făcând

ceva creativ. Dr. D.W. MacKinnon (1961), de la Institutul pentru 227
Evaluarea și Cercetarea Personalității a descoperit că în special
grupurile creative, arhitecți, scriitori, cercetători sau matemati
cieni, sunt aproape în totalitate compuse din intuitivi.
Preferința care pare să aibă cea mai mare influență asupra
alegerii profesiei, preferința SI, determină în mare măsură ce
anume va fi de interes pentru oameni. Tipurile senzoriale sunt
atrase de ocupații care le permit să fie în contact cu un flux con
stant de informații și întâmplări, în timp ce intuitivii preferă
situații în care sunt în contact cu posibilitățile.
A doua preferință în ordinea importanței este LA, care deter
mină tipul de judecată cel mai ușor și mai plăcut de utilizat.
Persoanele care preferă logica sunt mai abile la manevrarea
subiectelor legate de obiecte inanimate, mașini, principii, sau
teorii — niciuna neavând sentimente fluctuante și neprevizibile
și toate putând fi manipulate logic. Tipurile afective sunt mai
pricepute la subiecte care implică persoane, lucruri pe care aces
tea le apreciază și modul în care pot fi ele convinse sau ajutate.
Când oamenii aleg o profesie fără să se gândească bine îna
inte, ei trebuie să evalueze cu atenție cât de mult le va solicita
aceasta tipul preferat de percepție și judecată; toți cei care inten
ționează sa lucreze într-un domeniu anume trebuie să afle tot ce
pot despre ce anume vor face și cât timp vor petrece cu fiecare
activitate în parte. Deși nu există loc de muncă perfect, este mai
ușor să accepți imperfecțiunile, dacă măcar ai șansa de a-ți folosi
procesele preferate.
Persoanele care sunt complet lipsite de prejudecăți cu pri
vire la profesii pot beneficia de pe urma analizării tipurilor de
muncă cele mai atractive pentru alți oameni cu aceleași proce
se preferate, de percepție și judecată. Fiecare dintre cele patru
Oameni și vocații ■ Tipul psihologic și profesia

228
ST% SF % TF% NT%
Profesii
Contabili 64 23 4 9
Funcționari bancari 47 24 11 18
Vânzări, relații cu clienții 11 81 8 0
Scriitori 12 0 65 23
Oameni de știință din cercetare 0 0 23 TL
Domeniul în care au absolvit studiile superioare
Teologie (liberal) 3 15 57 25
Drept 31 10 17 42
Domeniul studiilor superioare
Finanțe și comerț 51 21 10 18
Asistență medicală 15 44 34 7
Consiliere psihologică 6 9 76 9
Științe 12 5 26 57
Profesii în domeniul sănătății 13 36 44 7
Educație 13 42 39 6
jurnalism 15 23 42 20
Educație fizică și sănătate 32 34 24 10
Figura 33 Distribuirea tipurilor psihologice în rândul grupurilor de profesii și al

grupurilor academice
Sursă: MacKinon (1962) și Laney (1949)
combinații posibile de percepție și judecată tinde să producă

interese, valori, nevoi și abilități distincte. Fig. 33 arată gama de
frecvențe de la 0% până la 81% pentru cincisprezece grupuri.
Persoanele de tipul ST își concentrează atenția pe fapte, pe
care le manevrează printr-o analiză impersonală. Ele tind să fie

practice și realiste și își folosesc cu succes abilitățile tehnice în 229
manevrarea faptelor și a informațiilor, a obiectelor, a banilor. In

eșantionul de contabili, 64% erau ST, iar în rândul studenților la
finanțe și comerț și al funcționarilor bancari, ST urcau până la
51% și respectiv 47%. ST se descurcă bine și în producție, con
strucții, științe aplicate, drept, dar în eșantioanele de studenți
la consiliere și teologie s-au regăsit numai în procent de 6 și
respectiv 3.
SF își concentrează și ei atenția pe fapte, dar ei le manevrea
ză cu căldură personală. Tind să fie înțelegători și prietenoși, le
plac profesiile care oferă ajutor practic și servicii oamenilor. In
eșantionul de vânzări și relații cu clienții, SF au ocupat 44% și
respectiv 42%. SF se descurcă bine în specialitățile medicale care
implică îngrijire primară, în profesii din domeniul sănătății, în
serviciul comunitar, educație (în special învățământul primar)
și sport. Dar în rândul studenților la drept, consiliere și știință,
SF au avut doar 10,9 și 5%.
Cea mai crescută frecvență a SF în vânzări și relații cu clien
ții ilustrează efectul puternic pe care acest tip îl poate avea asu
pra cifrei de afaceri. Studiind tipurile psihologice ale angajaților
de la Washington Gas Light, Laney (1949) a analizat la început
preferințele separat, nu în combinație. Nouă ani mai târziu, pe
când pregăteam tabelul din fig. 33, am cerut tipurile comple
te și am descoperit că firma aruncase dosarele foștilor angajați.
Circa patru cincimi dintre angajații de tip afectiv erau încă acolo,
dar circa patru cincimi dintre angajații de tip logic își dăduseră
demisia (Myers, 1962).
Persoanele de tip TF preferă posibilitățile realității și le uti
lizează cu căldură personală. Adeseori entuziasmul și intuiția
lor le aduc succes în înțelegerea oamenilor și comunicarea cu

230 aceștia. în eșantionul de studenti la consiliere si de scriitori, 76%
și 65% erau TF; în rândul studenților la teologie, în profesiile din
sănătate, în jurnalism, procentajele de TF erau 57, 44 și 42. TF se
descurcă bine si în învățământ, cercetare, literatură si artă; dar în
rândul studenților la finanțe și comerț, al angajaților din vânzări,
relații cu clienții și contabilitate, TF se regăsesc în 10, 8 și 4%.
Persoanele de tip NT își concentrează și ele atenția asupra
posibilităților, dar le gestionează printr-o analiză impersonală.
Tind să fie logice și ingenioase, își folosesc adeseori abilitățile în
dezvoltarea teoretică și tehnică. In rândul cercetătorilor științifici
esantionati, 77% erau NT; iar în rândul studenților la stiinte si la
drept, 57 și respectiv 42% erau NT. Persoanele de acest tip pot
avea succes ca inventatori, manageri, specialiști în previziuni,
analiști de garanții financiare. în patru dintre domeniile studia
te, NT reprezentau doar un procent mic: 9% în rândul studenți
lor la contabilitate și consiliere, 7% în rândul studenților la asis
tență medicală și alte profesii din domeniul medical; 6% dintre
studenții la științele educației, și niciunul în rândul persoanelor
care lucrau în vânzări sau relații cu clienții.
Oamenii nu trebuie convinși să nu facă o profesie pentru că
„nu sunt tipul psihologic" adaptat acestei profesii. Când o pro
fesie este aleasă mai puțin frecvent de către persoane de ace
lași tip cu al lor, cei care doresc să o aleagă trebuie să o anali
zeze atent. Dacă, după aceea, încă își doresc acest lucru și sunt
dispuși să facă efortul necesar pentru a fi înțeleși de colegii de
muncă, atunci ei pot fi valoroși ca deținători ai unor abilități
care sunt rare în rândul echipei. De pildă, în rândul ofițerilor de
corecție dintr-o închisoare din Florida (Bogart, 1975), se găseau
foarte puțini intuitivi, nu mai mulți de 12%, dar, după ce s-a
introdus un curs de formare în relațiile interumane, pentru a-i

ajuta pe ofițeri în procesul de reabilitare a deținuților, acei puțini 231
intuitivi și-au dezvoltat mai mult abilitățile decât tipurile sen
zoriale. Un alt exemplu este un preot de tip ESTJ, tip atât de rar
întâlnit în rândul clerului, încât ne-am întrebat cum reușea să își
facă meseria. Răspunsul a fost: „Reușește să plătească creditele
ipotecare. De îndată ce creditul este plătit, se mută în altă paro
hie care are ipoteci“.
Când oamenii găsesc un domeniu de interes care le solicită
cele mai bune abilități, atunci de obicei există o varietate de acti
vități în acel domeniu. Aici este importantă preferința EI. Deși
toată lumea trăiește parțial în lumea extravertită formată din
oameni și lucruri, și parțial în lumea introvertită a conceptelor
și ideilor, majoritatea oamenilor se simt în mod conștient mai în
largul lor într-una dintre acestea, în care dau dovadă și de efici
ență profesională maximă.
In/ândul persoanelor ST, de pildă, introvertiții (IST) adoră
să organizeze fapte și principii referitoare la o situație; aceas
ta este o parte importantă a muncii din domeniile economiei și
dreptului. Extravertiții (ESTJ) preferă să organizeze situația în
sine și să pună lucrurile în mișcare, fapt util în special în afaceri
si industrie.
9
Extravertitii
9 tind să fie mai 9 interesați
9 si mai eficienți când
9
sunt înconjurați de lucruri care se întâmplă și ei muncesc activ

cu obiecte sau oameni. Introvertitii 9 tind să fie mai interesați9 si
9
mai eficienți când munca lor implică idei și solicită ca mare parte
din activitate să se desfășoare în tăcere, în capul lor.
Prin urmare, o parte din procesul de analiză a unei profesii
anume este înțelegerea cantității de extraversie solicitate (pen
tru un introvert) sau de extraversie permisă (pentru un extra-
vert). Anumite persoane oscilează foarte ușor între extraversie și

232 introversie; aceste persoane pot găsi satisfacția maximă în ocu
pații care le implică destul de mult pe ambele, dar majoritatea
oamenilor sunt fericiți atunci când munca lor se desfășoară în
principal în lumea pe care o cunosc cel mai bine.
Preferința EI poate avea și ea un efect puternic asupra
fluctuației de personal. Studiul făcut de Laney (Laney, 1949, &
Myers, 1962) a arătat că, în rândul bărbaților cu un IQ peste 100,
fluctuația de personal pentru extraverții care lucrau în funcții
neutre, de funcționari, era aproape de două ori mai mare decât
pentru extraverții care lucrau în funcții active, ca mecanici sau
cititori de contoare; iar introverții care aveau meserii active erau
de două ori mai predispuși să demisioneze decât introverții din
meseriile neutre, de funcționari.
Preferința JP poate afecta satisfacția. Persoanele J își exercită
extraversia, administrarea oamenilor sau a situațiilor, în princi
pal cu ajutorul procesului lor judecațional cel mai bun, gândire
sau simțire, în funcție de caz. Persoanele P își exercită extraver
sia în special cu ajutorul procesului lor perceptiv cel mai bun,
senzorialitate sau intuiție. Prin urmare, tipurile J și P abordează
situațiile în moduri destul de diferite.
Tipurile raționale, în special cele care preferă senzația (tipuri
le SJ), vor ca munca lor să fie organizată, sistematică și previzi
bilă — adeseori până acolo încât să știe ce vor face joia viitoare
la ora trei. Tipurile perceptive, în special cele care preferă intui
ția (tipurile IP), vor ca munca lor să fie un răspuns la nevoile
momentului. Profesiile diferă mult din aceste puncte de vedere.
Profesiile diferă mult și din perspectiva numărului de hotă
râri care trebuie luate pe parcursul unei zile. Tipurile raționale,
în special cele care preferă gândirea, tind să vadă puterea de
decizie ca pe o caracteristică plăcută a postului în cauză. Tipurile

perceptive, în special cele care preferă sentimentul, sunt de păre 233
re că luarea de hotărâri în mod constant este o povară și prefe

ră să găsească propria cale spre o soluție în loc să facă o alegere
clară între două alternative. Prin urmare, nu este de mirare că,
într-un eșantion de directori de școală, 86% erau J (von Frânge,
1961), iar într-un eșantion de studenți la consiliere psihologică,
64% erau P (vezi capitolul 3, fig. 23 și 19).
Fig. 34 și 35 prezintă câteva dintre multiplele perspective în
care persoanele care au preferințe opuse tind să fie diferite în
reacțiile pe care le au în diferite situații profesionale. Deoarece
reacțiile sunt generale, ele nu pot descrie fiecare individ în fieca
re situație, ci trebuie așteptate și înțelese din perspectiva teoriei
tipurilor psihologice.
De pildă, introverții își extrag capacitatea de concentrare,
cel puțin parțial, din tendința de a da mai multă atenție la ceea
ce se întâmplă în capul lor decât la ceea ce se întâmplă în jur.
Aceasta este de mare ajutor atunci când productivitatea anga-
jaților depinde de capacitatea lor de a nu fi distrași de oamenii
din jur. La First Pennsylvania Bank din Philadelphia, supervi-
zoarea extravertă a departamentului central pentru transcrieri a
fost rugată să își evalueze dactilografele în funcție de cantitatea
și calitatea muncii pe care o făceau acestea; cele opt dactilografe
introvertite au primit evaluări mai bune decât oricare dintre cele
opt extravertite (Laney, 1946-1950).
Același departament avusese probleme cu găsirea unor curieri
de calitate. Responsabilitățile acestora includeau colectarea cilin
drilor din întreaga bancă și transportarea după golire înapoi la
locul lor. In pauzele dintre aceste curse, curierii se ocupau de
întreținerea stocului de consumabile pentru dactilografe. După
ce doi curieri total nesatisfăcători au părăsit departamentul,

234
Tipurile extravertite Tipurile introvertite
Iubesc varietatea și acțiunea. Iubesc activitățile liniștite, în care se pot

concentra.
Tind să fie mai rapide, nu le plac Tind să fie atente cu detaliile, nu le plac
procedurile complicate. declarațiile superficiale.
Sunt adeseori bune în activități care Nu își amintesc foarte clar numele și fețele
presupun relaționarea cu oamenii. oamenilor.
Sunt adeseori nerăbdătoare în cazul Tind să nu fie deranjate să lucreze la
ocupațiilor lente. proiecte lungi, fără întrerupere.
Sunt interesate de rezultatul muncii lor, Sunt interesate de ideea din spatele
deîndeplinirea ei, de cum fac alți oameni activității pe care o fac.
aceeași muncă.
Adeseori nu le deranjează să fie întrerupte Urăscîntreruperile telefonice și
sau să răspundă la telefon. intruziunile.
Adeseori reacționează rapid, uneori chiar Le place să gândească multînainte de a
fără să gândească. acționa, uneori chiar fără să acționeze.
Le place să aibă oameni în jur. Lucrează foarte mulțumite singure.
De obicei comunică liber. Au probleme când trebuie să comunice.
Tipurile senzoriale Tipurile intuitive
Nu le plac problemele noi decât dacă există Le place să rezolve probleme noi.
modalități standard de rezolvare.
Le place să facă lucrurileîn modul în care Urăsc să facă același lucru în mod repetat.
s-au făcutîntotdeauna.
Preferă să își folosească abilitățile deja Preferă să învețe ceva nou decât să
învățate, în loc să învețe altele noi. folosească ceea ce știu deja.
Lucrează mai constant, au o idee realistă cu Lucrează în explozii de energie produsă
privire la câtva dura munca respectivă. de entuziasm, separate de perioade de
acalmie.
De obicei ajung la o concluzie pas cu pas. Trag concluzii rapid.
Au răbdare cu detaliile de rutină. Sunt nerăbdătoare cu detaliile de rutină.
Nu au răbdare când detaliile devin Au răbdare cu situațiile complicate.
complicate.
Nu prea au revelații bruște, iar când le au, își urmăresc intuiția, fie ea bună sau rea.
nu prea au încredere în acestea.
Rar se întâmplă să facă erori de procedură. Fac frecvent erori de procedură.
Tind să fie bune la activități precise. Nu le place să piardă vremea cu activități ce
solicită precizie.
Figura 34 Efecte ale Preferințelor EI și ST în situații profesionale

235
Tipurile logice Tipurile afective
Nu își arată imediat emoțiile și se simt Tind să fie foarte conștiente de

adeseori stânjenite când se confruntă cu sentimentele personale și de sentimentele
sentimentele altor persoane. celorlalți.
îi pot răni pe alții fără să își dea seama. Adoră să le facă plăcere oamenilor, chiar și
în lucruri lipsite de importanță.
Le place analiza și le place să pună lucrurile Le place armonia — eficiența poate fi
în ordine. Se pot descurca foarte bine și fără dramatic perturbată de conflictele între
armonie. colegii de birou.
Tind să ia decizii în mod impersonal, Adeseori deciziile le sunt influențate de
uneori fără a da destulă atenție dorințelor preferințele și dorințele personale sau de
oamenilor. cele ale altora.
Au nevoie să fie tratate corect. Au nevoie să fie lăudate din când în când.
Sunt capabile să le facă observații Nu le place să le spună oamenilor lucruri
oamenilor sau să-i concedieze când este neplăcute.
cazul.
Au o orientare mai analitică — reacționează Sunt orientate mai degrabă către
mai ușoH^gândurile oamenilor. oameni — reacționează mai ușor la valorile
oamenilor.
Tind să fie severe. Tind să Neînțelegătoare.
Tipurile raționale Tipurile perceptive
Lucrează cel mai bine atunci când își pot Se adaptează ușor la situații schimbătoare.
planifica munca și pot urmări acel plan.
Le place să vadă lucrurile aranjate și Nu le deranjează să lase portițe deschise
încheiate. pentru eventuale modificări.
Pot decide anumite lucruri prea repede. Pot avea probleme în luarea deciziilor.
Pot fi deranjate dacă trebuie să întrerupă Pot începe prea multe proiecte și apoi pot
proiectul la care lucrează pentru un altul, avea dificultăți în finalizarea lor.
mai urgent.
Se poate să nu observe lucrurile noi care Pot amâna activitățile neplăcute.
trebuie făcute.
Pentru a începe o activitate, doresc să afle Vor să știe totul despre o activitate nouă.
numai lucrurile de bază.
Tind să fie satisfăcute odată ce au ajuns la Tind să fie curioase și acceptă cu bucurie
o concluzie privind un lucru, o situație sau informații noi despre un lucru, o situație
o persoană sau o persoană.
Figura 35 Efectele preferințelorTF și jPîn situații profesionale

236 ceilalți membri ai echipei au dorit ca departamentul Resurse
umane să le explice de ce le era atât de greu să găsească un
curier care să își facă treaba cum trebuie. Specialiștii de la
Resurse umane au întrebat care erau calitățile necesare pentru
acest post și au descoperit că nu exista nimic clar în acest sens.
Atunci ei au cerut numele celor doi curieri concediați și o
descriere detaliată a problemelor pe care le făceau, dar și nume
le curierilor care, în trecut, lucraseră bine. Indicatorul de tip
din dosare a sugerat o explicație posibilă. Nemulțumirea în
ceea ce privește curiera cea mai recentă era că transforma fieca
re cursă într-un eveniment social: vorbea prea mult și cu prea
mulți oameni, inclusiv cu dactilografele. Tipul ei psihologic era
ESFJ — iar tentația standard pentru ESFJ este să vorbească prea
mult. Celălalt curier greșise prin faptul că era atât de hotărât să
facă ceea ce își planificase încât uita complet să ducă cilindrii la
locul lor. Era de tip ISTJ — iar persoanele de acest tip sunt foarte
greu de comutat de la activitatea curentă, fapt care reprezintă o
virtute în majoritatea cazurilor. Cât despre curierii buni — unul
era o ESFP care promovase mai apoi ca dactilografă și ca secre
tară, iar cealaltă era o ISFP care își dăduse demisia pentru a se
călugări.
Cu aceste exemple destul de puține, departamentul de tran
scrieri a decis să încerce o persoană SFP, cu S pentru atenție la
detalii, F pentru dorința de a fi la înălțimea așteptărilor și, mai
presus de orice, P pentru adaptabilitate la nevoile momentului.
Resursele umane au trimis următorul candidat, iar departamen
tul a fost încântat. Ei au spus că noul curier știa întotdeauna care
erau nevoile urgente și le putea aminti dactilografelor că „aces
ta este materialul pe care domnul Ratchett îl așteaptă urgent"
într-un mod atât de plăcut, încât domnul Ratchet își primea

materialul în timp record. La acest caz, prea lipsit de impor 237
tanță pentru a intra într-o statistică, putem adăuga cunoașterea

postului și a tipului și, astfel, cazul poate intra într-o statistică
dacă este confirmat de observații ulterioare.
într-un alt departament, cel de verificare a creditelor, șefa era
în mod constant nemulțumită de munca angajaților care făceau
verificări telefonice. Ea s-a plâns că, după ce aceștia sunau la
același număr de mai multe ori, începeau să se poarte ca și cum
se cunoșteau cu persoana de la celălalt capăt al firului; ea dorea
ca Resursele umane să-i trimită oameni care să nu se abată de la
sarcinile profesionale. Indicatorul a arătat că supervizoarea era
de tip T și lucrătorii de tip F, prin urmare ideile lor cu privire la
îndatoririle profesionale nu puteau să coincidă niciodată cu ale
ei. Resursele umane au căutat un lucrător de tip T și au trimis
un ]^JTP, care nu ar fi fost deloc potrivit pentru munca de func
ționar, caracterizată de rutină. Supervizorul a declarat că noul
angajat era cel mai bun investigator de credite pe care îl avusese
vreodată departamentul.
Informațiile cu privire la tipul psihologic pot fi colectate și
din cazuri în care o persoană dă rezultate slabe într-un post și
devine brusc foarte bună atunci când este mutată pe un altul.
Un INTP pe care banca îl moștenise în urma unei fuziuni părea
să fie sortit eșecului în toate departamentele prin care trecuse.
Niciun șef nu dorea să îl păstreze. în cele din urmă, s-a ivit un
post liber la analiza garanțiilor, pe care îl așteptase departamen
tul Resurse umane. INTP-ul a fost mutat acolo și, de atunci, pri
mește numai evaluări excelente.
Dintre cei 22 de contabili ai unei companii de salubritate,
care aveau grad de șef sau grad mai înalt, doar trei erau intu
itivi și niciunul dintre cei trei nu era satisfăcut sau satisfăcător

238 pe postul pe care îl ocupa (Laney, 1946-1950). în efortul de a
îmbunătăți situația, intuitivul de tip executiv (ENTJ) a fost făcut
revizor adjunct; în această funcție capacitatea lui de organizator
și ideile de îmbunătățire a procedurilor contau mai mult decât
precizia personală pe care o acorda detaliilor funcționărești. Doi
ani mai târziu, i s-a oferit postul de revizor în altă companie —
un rezultat fericit pentru el.
Intuitivul de tip analitic (INTP) a fost făcut trezorier adjunct;
în această nouă funcție, lucra la proiecte complexe, cum ar fi
planurile de pensie, și își îndeplinea activitatea cu mare satis
facție atât pentru el, cât și pentru companie. După ce al treilea
(INFJ) le-a distrus starea de spirit a subordonaților cerându-le
reverificări inutile (pe care aceștia le vedeau drept perfecționism
exagerat), i s-a cerut să își dea demisia. Departamentul Resurse
umane a tras concluzia că „intuiția și sentimentul sunt prea mult
pentru departamentul contabil".
Mărturia unui lucrător potrivit pentru postul pe care îl ocupă
vine de la un INTP care este director adjunct de logistică într-o
companie petrolieră importantă. întrebat despre munca lui, el a
descris-o ca fiind un puzzle uriaș ce implica „adaptarea constan
tă la modificarea variabilelor", adică alegerea acelei combinații a
metodelor de transport care să fie cea mai economicoasă pentru
fiecare expediere. A adăugat, cu o libertate de expresie foarte
neobișnuită pentru tipul său psihologic: „Nu știu nimic altceva
care m-ar amuza mai tare".
Centrul de recrutare nipon din Tokyo (1977) a utilizat mulți
ani la rând o traducere în japoneză a Indicatorului de tipuri pen
tru o mai bună plasare a lucrătorilor în domeniul afacerilor și al
industriei; experiența lor sugerează că relațiile de bază dintre tip
și ocupație transcend granițele limbii și ale culturii. Frecvența

preferințelor în patru ocupații contrastante a dovedit valabili- 239
tatea teoriei tipurilor. De pildă, jumătate dintre șefii de birouri

dintr-o bancă situată într-un oraș erau ES. După ce a menționat
stabilitatea și realismul tipurilor S, comentatorul japonez a adă
ugat: „Pot suporta și sarcini pozitive și fixe". In rândul munci
torilor din fabrică ce făceau munci repetitive necesitând abilități
deosebite, 85% erau de tip S, lucru pe care comentatorul îl privea
ca fiind dovada faptului că „acest tip de muncă nu are nicio legă
tură cu abstracțiile". Eșantionul de copywriter-i era predominant
AI; în rândul tehnicienilor din telecomunicații care făceau pla
nificarea cercetărilor, I și T erau majoritare, iar tipurile INT erau
de cinci ori mai des întâlnite decât în celelalte grupuri.
Mare parte dintre informațiile despre ocupații au fost cule
se de la studenții care se pregăteau pentru cariere în domeniile
respective. In studiul său despre studenții la artă (capitolul 3,
fig. 16-18), Stephens (1972) a descoperit diferențe de tip mar
cante între cei care doreau să devină artiști, cei care doreau să
devină profesori în domeniul artistic și cei care plănuiau să uti
lizeze arta în terapie. Artiștii erau în mod predominant de tip
IN, capabili să își urmeze fiorul creator interior fără a privi prea
mult la lumea exterioară. Majoritatea terapeuților erau de tip EF,
înclinați să utilizeze arta pentru a ajuta oamenii cu probleme.
Există o mică suprapunere între aceste două grupuri, unul ori
entat către creativitate și celălalt orientat către oameni; dar gru
pul din mijloc, cel care dorește să predea artă și să le comunice
celorlalți cunoștințele lor și modul în care înțeleg frumosul, sunt
predominant de tip IF, împărtășind atracția pe care o are artistul
față de creativitate și atracția terapeutului față de oameni.
în facultatea de drept (capitolul 3, fig. 21), tipul psihologic are
influență nu doar asupra selecției celor care intră, ci și asupra

240 celor care renunță la studii. Miller (1965), într-un studiu făcut în
rândul studenților la drept de la facultăți de prim rang, a des
coperit că renunțarea la studii nu avea relație directă cu factorii
standard de anticipare a succesului (notele din liceu și cele de
la examenul de admitere), ci avea legătură cu tipul psihologic.
Tipurile TJ se descurcau cel mai bine atât la admitere, cât și la
supraviețuire, în timp ce tipurile FP tindeau să fie slabi la ambe
le aspecte. Tipurile intermediare, TP și FJ, renunțau la studii
într-un procentaj ceva mai slab decât media, dar tipul TP era de
două ori mai des întâlnit decât tipul FJ.
Medicina este ocupația pentru care relația dintre tipul psiho
logic și alegerea carierei a fost cel mai intens studiată. Cei peste
4 000 de studenți la medicină care au făcut testul Indicatorului
de tip la începutul anilor 1950 au fost urmăriți, mai întâi la înce
putul anilor 1960, pentru informații privitoare la specializă
rile cu care apăreau înscriși în anuarul din 1963 al Asociației
Medicale Americane (Myers&Davis, 1965), apoi în anii 1970,
într-un studiu mult mai amplu făcut pentru Departamentul de
Sănătate, Educație și Asistență socială de un psiholog clinici
an de la Universitatea din Florida, director al Centrului pentru
Aplicații ale Tipului Psihologic (McCaulley, 1977).xni
înainte de studii, operațiunile de autoselecție erau evidente.
Un număr mai mare de introverți, intuitivi, afectivi și (într-o
mai mică măsură) perceptivi erau găsiți în rândul studenților la
medicină decât era de așteptat într-un grup general de colegi de
liceu în anii 1950. Frecvențele diferite pot fi prezise prin dubla
atracție a medicinei. Un medic poate fi un om de știință, un
umanist sau ambele. Partea umanistă a medicinei dă frâu liber
căldurii afectului. Partea științifică este potrivită pentru dorin
ța intuitivilor de a rezolva probleme, darul introverților pentru

concentrare, înclinația perceptivilor către a ști totul despre ce 241
anume nu funcționează, înainte de a rezolva problema.
Rezultatul net al acestei autoselecții este că absolvenții
de liceu cu toate cele patru preferințe predispozante, INFP,
au de cel puțin patru ori mai multe șanse să intre la faculta
tea de medicină alături de cele patru preferințe opuse, ESTJ.
Combinația de intuiție și sentiment furnizează, în aparență,
cea mai puternică motivație, poate pentru că medicina prezintă
probleme care trebuie rezolvate în beneficiul oamenilor.
De departe cel mai puțin atras tip a fost ESTJ, tipul om de
afaceri/femeie de afaceri, în care toate cele patru preferințe se
corelează cu interesele de afaceri legate de valori economice și
puternice din Studiul valorilor AVL. Aparent, recompensele finan
ciare importante din medicină, care ar fi trebuit să intereseze în
special tipul ESTJ, nu au fost o compensație pentru interesul
relativ scăzut al acestui tip pentru aspectele științifice și uma
nitare ale muncii în sine.
Tipul pare să afecteze rata de renunțare la studii, procentul
de studenți care renunță definitiv sau sunt exmatriculați pentru
că nu trec examenele.XIV In acest eșantion, s-a descoperit o rela
ție între cei care s-au retras și natura procesului dominant —
judecata (EJ și IP) și percepția (EP și IJ). Deși rezultatele medii
de la testul de admitere la facultatea de medicină pentru stu
denții perceptivi și cei raționali erau identice, tipurile percepti
ve aveau o rată de renunțare la studii de 3,1%, în timp ce tipu
rile raționale aveau o rată de 5,0%. Poate că studenții perceptivi
au o percepție mai clară asupra propriei lor persoane și asupra
propriei cariere, și, prin urmare, fac alegeri mai potrivite, care
sunt mai rar sortite eșecului sau renunțării. Cea mai crescută
rată de retragere pentru orice tip din acest studiu a fost de 7%

242 pentru ESTJ, tipul care de la bun început era cel mai puțin atras
de medicină.
Tipul ESTJ a avut și el un număr mai mare de reprezentanți
în medicina generală decât orice alt tip, deși nu este un tip psi
hologic care să pară atras de rolul de medic de familie devo
tat. înainte de primul studiu de urmărire, medicina generală
era sugerată în Manualul Indicatorului din 1962 drept potrivită
pentru tipurile calde, cu senzorialitate și sentiment; psihiatria
și pedagogia pentru tipurile pătrunzătoare, dotate cu intuiție și
sentiment; iar chirurgia pentru tipurile obiective, cu senzoria
litate și gândire. Tipurile înseși au confirmat ipotezele alegând
aceste domenii cu o frecvență semnificativă. Prevalența tipului
ESTJ — cu suflet de piatră — în medicina generală pare, ast
fel, să provină mai puțin din entuziasmul pentru acel domeniu
decât din nerăbdarea de a începe să câștigi bani — fără să mai
aștepți cei cinci ani impuși de rezidențiat.
în primul studiu de urmărire a specialității alese, cea mai
mare diferență era în tipul de percepție preferat. în timp ce,
la nivel global, eșantionul era 53% intuitiv, psihiatria era 82%
intuitivă, cercetarea 78%, neurologia 76%, medicina genera
lă 69% și patologia 68%. în toate aceste domenii era preferată
introversia, dar într-o măsură mai mică. Aceste domenii com
plexe sunt atractive pentru abordarea intelectuală a introvertu-
lui și pentru capacitatea de rezolvare a problemelor și toleranța
la complicații care îl caracterizează pe intuitiv.
Tipurile opuse, extraverții cu senzorialitate, au preferat
chirurgia și obstetrica. Aceste specialități necesită cunoaște
rea senzorială maximă a condițiilor fizice în fiecare moment.
Ambele cer abilități în acțiune — punctul forte al extravertului.
Extraverții cu sentiment au ales de două ori mai mult obstetrica

decât au făcut-o introverții cu intuiție, iar chirurgia de două ori 243
mai puțin.
Tabelul de tipuri din fig. 36 indică atracția semnificativă a
celor șaisprezece tipuri pentru specialități medicale, cercetare și
posturi la catedrele din facultatea de medicină. De pildă, pedi
atria a fost extrem de atractivă pentru ESFJ, la care sentimentul
de SF este procesul extravertit și, prin urmare, mult mai vizibil.
Intuitivii corespunzători, ENFJ, au fost tipurile cele mai
atrase de posturi de profesori cu normă întreagă în facultatea
de medicină. Și ei ajută la creșterea tinerilor, dar se ocupă de
nevoile intelectuale ale tinerilor adulți și nu de nevoile fizice
ale copiilor.
Anestezia a fost cel mai atractivă pentru ISTP și ISFP; atenția
lor puternică de tip SP este întărită de capacitatea introvertitului
dea se concentra timp îndelungat. Anestezia nu este atractivă
pentru celelalte tipuri SP, ESTP și ESFP, poate pentru că extra-
versia acestora tinde să le micșoreze intervalul de atentie.
Anatomopatologia și cercetarea nu s-au bucurat de popula
ritate în rândul INTJ și INTP, care au în comun trei preferin
țe ce conduc cel mai puternic către intelectualitatea detașată.
Anatomopatologii și cercetătorii din domeniul medical pot face
față problemelor de viață și moarte fără să vadă pacientul față
în față.
Primul studiu de urmărire nu a putut arăta nimic cu privi
re la satisfacția oferită de alegerea specialității. Al doilea stu
diu, care a examinat schimbările de specialitate, a arătat cât de
des s-au mutat medicii din fiecare tip la o specialitate mai tipi
că (una mai des aleasă de cei aparținând aceluiași tip psiholo
gic) și cât de des s-au mutat la una mai puțin tipică. Rezultatele
au confirmat în mod uluitor concluzia sugerată de răspunsurile
Oameni și vocații »Tipul psihologic și profesia

Tipurile senzoriale
Cu gândire Cu sentiment
IST] ISFJ
Anatomopatologie 1,74 Anestezie 1,76
Obstetrică, ginecologie 1,46
Psihiatrie 0,44
ISTP ISFP
Anestezie* 2,05 Anestezie 1,84
Psihiatrie* 0,39 Medicină generală* 1,40
Anatomopatologie 0,33
ESTP ESFP
Chirurgie 1,38 Obstetrică, ginecologie 1,44
Psihiatrie* 0,25 Facultatea de 0,43
Medicină
Psihiatrie* 0,33
EST] ESFJ
Medicină generală** 1,46 Pediatrie 1,51
Medicină internă 0,68 Psihiatrie** 0,16
Psihiatrie 0,36
Tipurile intuitive
Cu sentiment Cu gândire
INF] INȚJ
Medicină internă 1,42 Neurologie* 2,75
Cercetare** 2,72
Anatomopatologie* 1,99
Medicină internă* 1,44
INFP INTP
Psihiatrie** 2,04 Neurologie* 2,35
Cercetare* 1,98
Psihiatrie** 1,84
Anatomopatologie* 1,78
Obstetrică, 0,44
ginecologie**
ENFP ENTP
Psihiatrie* 1,52 Medicină generală 0,70
Medicină generală 0,73
ENF] ENT]
Facultatea de 1,69 Medicină internă 1,35
Medicină
Figura 36 Atracția pentru specialitățile medicale a fiecărui tip psihologic

(Proporția între frecvența reală și cea preconizată de specialități în cadrul
fiecărui tip)
* semnificativ la nivel de 0,01;
** semnificativ la nivel de 0,001; restul semnificative la nivel de 0,05

studenților din primul an de la Universitatea Auburn, conform 245
cărora tipurile senzoriale ori știu mult mai puțin decât intuiti
vii, ori lor le pasă mult mai puțin decât intuitivilor de adecvarea
profesiei la tipul lor psihologic.
In rândul celor care și-au schimbat specialitatea, tipurile sen
zoriale s-au mutat la o specialitate mai tipică numai în 54% din
timp, ceea ce reprezintă mai mult o chestiune de noroc, în timp
ce intuitivii s-au mutat la o specialitate mai tipică în 71% din
timp. De obicei, ESTJ și INFP au prezentat un contrast extrem.
ESTJ s-au mutat la o specializare mai puțin tipică în 68% din
timp, ceea ce sugerează că schimbarea poate să fi fost dictată de
circumstanțe externe și nu de faptul că le plăcea munca în sine.
INFP s-au mutat la o specializare mai tipică în 83% din timp; din
tre toate tipurile, se pare că ei au dorit cel mai puternic șansa de
a-și folosi darurile.
O persoană de care îmi amintesc și acum a făcut o remarcă
extrem de plăcută. Era directoarea unei școli de infirmiere și
arăta atât de senină în uniforma albă, care îi venea foarte bine. A
ascultat scurta descriere a tipurilor privind atentă Tabelul tipuri
lor psihologice. Apoi a pus degetul pe tipul ESTJ, aflat în colțul
stânga jos, și a spus: „Aceștia sunt directorii".
Avea dreptate, dar de unde putea să știe ea aceste lucruri?
Probabil că se uitase la cele patru litere care formau tipul în
cauză, alesese din explicația sumară caracteristicile cele mai
importante asociate fiecărei litere și le grupase laolaltă, într-un
portret ușor de recunoscut: atenție îndreptată spre lumea
exterioară; respect pentru fapte și capacitate de a sesiza deta
liile; judecăți tip pe cauză-efect; decizie imediată — directorii.
In mod ideal, colegii de muncă formează o echipă care are
un scop comun și ar trebui să lucreze pentru atingerea aceluiași
obiectiv. Diferențele de tip psihologic pot fi un avantaj, deoarece
ajută oamenii să facă activități extrem de diferite și să se bucure
de acestea. O anumită sarcină profesională poate fi plictisitoa
re sau neclară pentru un tip psihologic, care, ca urmare, o va

246 îndeplini cu greu sau greșit, dar aceeași sarcină poate fi intere
santă și aducătoare de bucurie pentru alt tip psihologic, care o
va îndeplini cu succes. Cineva se poate dovedi un ratat pe un
post și un geniu pe un altul. De pildă, introverții cu intuiție tra
duc ideile în acțiune, dar nu sunt interesați să continue acțiunea
dincolo de punctul în care totul este clar. Totuși, tipurile senzo
riale sunt foarte satisfăcute când produc rezultate tangibile și
când reușesc să ducă lucrurile la bun sfârșit în ciuda condițiilor
neprielnice.
Persoanele logice tind să fie eficiente în special în activități ce
implică obiecte neînsuflețite (care pot fi modificate cu ajutorul
forței), iar cele afective se pricep la lucrul cu oamenii (a căror
cooperare nu poate fi obținută prin forță, ci trebuie câștigată).
Tipurile senzoriale cu atitudine rațională funcționează bine și
sunt mulțumite în locuri de muncă structurate, cu proceduri
foarte bine definite, care trebuie respectate, însă intuitivii cu ati
tudine perceptivă se plictisesc și se uzează în astfel de activități,
în care nu își pot pune în practică inițiativa de a urma posibili
tățile pe care le întrezăresc.
Prin urmare, orice echipă trebuie să includă o varietate sufi
cient de largă de tipuri psihologice — persoane care să îndepli
nească sarcinile eficient și să fie satisfăcute de ceea ce fac. Chiar
și așa, cooperarea se poate lovi de obstacole, deoarece oame
nii care aparțin tipurilor psihologice opuse au, adeseori, păreri
contrarii cu privire la ce trebuie făcut, sau la cum anume tre
buie făcut, sau nu sunt de acord cu privire la nevoia de a face
un lucru anume. Astfel de situații sunt firești: tipurile opuse
de percepție îi fac pe oameni să vadă aspecte diferite ale ace
leiași situații, iar tipurile opuse de judecată dau cursuri total

diferite acțiunii. Dacă aceste neînțelegeri nu sunt rezolvate, ele 247
pot afecta în mod negativ moralul și eficiența echipei și pot scă

dea satisfacția adusă de activitatea profesională, indiferent de
cât de adecvată este aceasta pentru tipurile psihologice în cauză.
Moralul și eficiența rămân intacte dacă membrii echipei recu
nosc faptul că ambele tipuri de percepție și ambele tipuri de
judecată sunt esențiale pentru a găsi soluția cea mai bună a unei
probleme. Rețeta pentru a rezolva o problemă de unul singur
este exersarea celor patru procese, unul după celălalt: senzori-
alitatea pentru a determina care este realitatea, intuiția pentru
a sugera toate soluțiile posibile, gândirea pentru a determina
consecințele fiecărui curs al acțiunii, sentimentul pentru a evalua
cât de atractiv este fiecare rezultat din punct de vedere uman.
Pentru un individ singur este aproape imposibil să facă asta,
deoarece percepția și judecata mai puțin apreciate sunt relativ
imature și, prin urmare, nu sunt atât de utile pe cât ar putea fi,
dar o echipă bine echilibrată ar trebui să includă cel puțin un
reprezentant foarte bun al fiecărui proces.
Ținând cont de contribuțiile fiecărui membru, echipa sau
șeful acesteia pot lua o decizie în mai bună cunoștință de cauză
decât în alte situații. Ca element ajutător suplimentar pentru
cooperare, aceste contribuții demonstrează faptul că fiecare
membru este slab acolo unde un altul este tare, dar este tare
acolo unde un altul este slab. Respectarea persoanelor de tip
opus are ca rezultat o coexistență pașnică și eficientă. De ase
menea, este de ajutor în recunoașterea și cultivarea proceselor
personale mai puțin dezvoltate.
Comunicarea între persoane de tipuri psihologice diferite
este o problemă mai mare decât se crede în general. O afirmație

248 ce pare clară și rațională pentru un tip psihologic poate să pară
lipsită de sens și ridicolă pentru un altul. După ce au aflat care
sunt diferențele de tip dintre ei, cei doi membri ai unui cuplu
și-au prezentat, plini de mândrie, descoperirea: „Dacă ne certăm
cincisprezece minute și nu ajungem la nicio concluzie, atunci
ne oprim și ne redefinim punctele de vedere. Este clar că până
acum nu am discutat despre același lucru!"
Pentru a fi util, mesajul transmis când se comunică ceva tre
buie să fie ascultat, înțeles, analizat fără ostilitate. Se întâmplă
în mod firesc ca oamenii să nu asculte cu atenție atunci când
se așteaptă ca mesajul să fie irelevant sau lipsit de importanță.
Prin urmare, orice comunicare trebuie să înceapă cu o propoziție
care să definească subiectul și să fie o promisiune că ce urmează
merită atenție. Desigur, fiecare tip psihologic are propria defini
ție pentru subiectele care merită atenție, dar o idee bună poate
fi în așa fel prezentată, încât să atragă interesul ascultătorilor.
Tipurile senzoriale, care consideră faptele mai importante decât
posibilitățile, doresc o prezentare explicită a problemei înainte
de a se gândi la soluțiile posibile. Intuitivii doresc întrezărirea
unei posibilități interesante înainte de a se uita la faptele reale.
Logicii cer ca o afirmație să aibă un început, o succesiune logică
și concisă a punctelor esențiale, și un sfârșit — mai ales un sfâr
șit. Iar tipurile afective sunt interesate în special de subiecte care
îi afectează în mod direct pe oameni.
Se poate întâmpla ca un mesaj să fie ascultat și înțeles și
totuși să nu își atingă scopul dacă provoacă opoziție. Logicii
sunt persoanele cele mai predispuse să cadă în această capcană,
deoarece tind să fie critice în mod fățiș, dar și tipurile afective
simt că au dreptate să atace ceva ce li se pare greșit. Orice atac

va provoca o reacție de apărare și va duce la o luptă ce va crea 249
disensiuni între colegi în loc să conducă la abordarea comună
a problemei. Dacă disidentul se va abține de la condamnarea
unei soluții incomplete și pur și simplu va sublinia partea nere
zolvată a problemei, ceilalți pot analiza comentariile făcute de el
fără să se supere și își pot lărgi sau modifica spectrul soluțiilor
în mod corespunzător. Această tehnică funcționează indiferent
dacă membrii grupului își cunosc reciproc sau nu tipurile psi
hologice cărora le aparțin.
Partea a IV-a
Dinamica dezvoltării
tipului psihologic
CAPITOLUL 15
Tipul psihologic
si sarcina de a deveni adult
Esența dezvoltării tipului psihologic constă în dezvoltarea

percepției și a judecății, însoțită de dezvoltarea modurilor adec
vate de utilizare a acestora. Procesul prin care creștem și deve
nim adulți este mult mai simplu dacă dispunem de percepția și
judecata adecvate. Prin definiție, oamenii cu percepție adecvată
văd aspectele relevante ale fiecărei situații; dacă au și judecata
potrivită, atunci pot lua deciziile corecte și le pot pune în aplica
re. Oricare ar fi problemele cu care se confruntă tinerii, ele pot fi
abordate într-un mod matur și demn de tot respectul, dacă exis
tă percepția și judecata potrivite. Prin urmare, merită să anali
zăm modul în care teoria tipurilor psihologice și cercetarea aces
tora pot contribui la dezvoltarea acestor abilități.
Tipurile psihologice diferă fundamental din punctul de vede
re al tipului de percepție și al tipului de judecată pe care le pot
dezvolta cel mai bine. Preferințele9 sunt înnăscute si9 nu trebuie
în niciun caz să se încerce schimbarea lor; această încercare nu
ar face decât să blocheze procesul de dezvoltare. Cunoașterea
tipului psihologic trebuie folosită pentru a încuraja și a crește
șansele membrilor de orice tip de a se dezvolta în direcția per
sonală către atingerea culmii propriilor puteri.
Oameni și vocații «Tipul psihologic și sarcina de a deveni adult

254 Cercetările în domeniul tipurilor psihologice au arătat că
acestea au interese, valori și nevoi diferite. învață în mod dife
rit, au ambiții diferite, reacționează la recompense diferite.
Sistemul public de învățământ actual dă rezultate bune pentru
unele tipuri psihologice, dar nu reușește să aducă toți elevii la
un nivel satisfăcător de maturitate.
Efectele pe care le pot avea cercetările și teoria din domeniul
tipurilor psihologice asupra atingerii maturității pot fi privite
din două perspective. Una este cercetarea factorilor care moti
vează diferitele tipuri psihologice în situații practice. Cu cât știm
mai multe despre ce anume este important pentru fiecare tip, cu
atât este mai ușor să prezicem ce obiective îi vor capta energiile
în anii ce vor veni. A doua perspectivă este studierea cursului
normal de dezvoltare, din copilărie până la vârsta adultă, pentru
a descoperi ce situații anume favorizează dezvoltarea percepției
și a judecatei.
Analiza pe care o face Van der Hoop asupra etapelor din dez
voltarea tipurilor psihologice nu include vârstele cărora ar tre
bui să le corespundă aceste etape.
în cazul fiecărui tip psihologic există o formă simplă, în care

diferențierea funcției predominante abia a început, iar modurile
sale de adaptare sunt încă în faza de testare, deși se poate observa
deja o preferință clară pentru forme tipice de adaptare. într-o etapă
ulterioară, funcția dominantă și-a găsit formele și le controlează
cu foarte mare siguranță. în această etapă, tot ceea ce nu convine
este suprimat. La câteva persoane urmează încă o etapă, în care
li se permite celorlalte funcții să se dezvolte în continuare,
pentru a compensa predispoziția unilaterală, iar imaginea tipică
pronunțată este din nou modificată într-o anumită măsură, prin

desfășurarea unei exprimări mai complete și mai bogate a firii 255
umane (1939, p. 92).
Ultima etapă apare numai la persoanele care își trăiesc tipul

psihologic la maximum, dar continuă să crească. Prin comple
tarea procesului de dezvoltare a tipului căruia îi aparțin, aceste
persoane ajung față în față cu inevitabilele puncte slabe ale tipu
lui propriu. Fără să abandoneze valorile celor mai dezvoltate
procese pe care le dețin, ele își pot folosi autoînțelegerea pentru
a recunoaște și a cultiva valorile proceselor trei și patru, negli
jate anterior. Astfel, în cele din urmă, aceste persoane își depă
șesc limitele propriului tip psihologic. Este un lucru demn de
admirație, dar atenție: dacă se încearcă trecerea în această ulti
mă etapă înainte ca persoana în cauză să își fi dezvoltat complet
cele mai bune două procese, atunci rezultatul poate fi negativ și
poate produce devierea de la cursul normal al dezvoltării.
Dezvoltarea tipului psihologic începe la o vârstă foarte frage
dă. Ipoteza este că tipul psihologic este înnăscut, că este o pre
dispoziție cu care ne naștem, la fel ca utilizarea mâinii drep
te sau a mâinii stângi la scris, dar dezvoltarea reușită a tipului
poate fi mult ajutată sau încetinită, încă de la început, de mediul
înconjurător.
Probabil că cea mai înrădăcinată preferință, și cea care apare
cel mai devreme, este preferința pentru introversie sau extra-
versie. Chiar și un copil poate arăta o înclinație clară spre soci
alizare sau spre viața contemplativă. La gemenele de trei ani,
care au fost crescute în același mediu, dar care nu sunt identice,
diferența dintre extravertă și introvertă este vizibilă și pentru
cel mai neavizat privitor. Și nevoile lor vor fi diferite. Extraverta
are nevoie de multă acțiune, de mulți oameni, de varietate,
Oameni și vocații ■ Tipul psihologic și sarcina de a deveni adult

256 conversație, de șansa de a produce o cantitate satisfăcătoare
de zgomot. Face parte integrantă din tot ceea ce a întâlnit, iar
modul în care înțelege și cuprinde lumea depinde de cât de mult
9 ea nevoie de aceleași
din această lume a întâlnit. Introverta are si 9
lucruri, dar nu într-o cantitate atât de mare. Socializarea exce
sivă o secătuiește de puteri. Ea are nevoie de un loc în care să
poată fi singură și în care să se concentreze, liniștită, asupra
lucrurilor care o interesează. Pentru a se simți în siguranță, are
nevoie să i se spună care sunt principiile de bază care țin lumea
laolaltă, chiar și atunci când părinții ei consideră că este mult
prea mică pentru a le înțelege. Introverta se va simți mult mai
bine în lumea care pare să aibă o ordine clară, decât într-o lume
care pare să fie făcută din bucăți ce nu au legătură între ele.
Preferința TF și conflictele familiale ce rezultă de aici pot să
apară și ele destul de devreme. Un copil de șase ani, afectiv, va
spune cu dispreț după ce a avut în vizită un logic de cinci ani:
„Pur și simplu nu-i pasă dacă ceilalți îl plac sau nu, nu-i așa?"
La nivel fundamental, nu-i pasă. Logicul are nevoie de motive.
Chiar și la doi ani, el va face anumite lucruri pentru anumi
te motive, dar nu va înțelege de ce ar trebui să le facă pentru
dragoste. Puștiul de tip afectiv va face tot felul de lucruri doar
pentru a le plăcea celorlalți, dar va fi complet insensibil la logi
că. Pentru a fi influențați, logicii și afectivii trebuie motivați de
ceva care să aibă un sens pentru propriul lor tip. Dacă nimeni nu
le arată apreciere tinerilor extravertiți afectivi, atunci ei se vor
purta îngrozitor doar pentru a obține o reacție, astfel încât să
intre în contact cu ceilalți. Dacă nimeni nu le dă tinerilor logici
motive pe care să le analizeze, atunci gândirea acestora se va
îndrepta spre disidență și va fi considerată negativism.

Și preferința SN poate să apară devreme. Copilul senzorial 257
este încântat de ceea ce este; intuitivul, de ceea ce nu este, sau
cel puțin nu este încă. „Omulețul care nu era acolo"17 este un
concept strict intuitiv. Jocurile de imaginație, poveștile cu zâne,
toate operele de ficțiune, fascinantele cuvinte noi puse la grăma
dă, cu sensuri doar pe jumătate cunoscute — toate acestea hră
nesc pofta și curiozitatea copilului intuitiv. Dar copilul intuitiv
născut într-o familie foarte cu picioarele pe pământ, care nu are
timp pentru cărți și nu discută decât despre faptele evidente, va
rămâne cu foamea neostoită.
Copiii senzoriali preferă de departe realitatea. Ei sunt satis-
făcuți dacă gătesc sau repară „de-adevăratelea", ca părinții lor,
și sunt în mod constant interesați de lucruri care pot fi atinse și
manevrate, desfăcute în bucăți și refăcute la loc, dar în niciun
caz de lucruri care par să existe doar la nivelul cuvintelor sau al
altor simboluri. Copiii senzoriali vor considera că Mama Gâscă
este o proastă când își vor da seama că, de fapt, vaca nu a sărit
peste lună18.
Până în clasa a șaptea, tipurile psihologice ale copiilor pot
fi identificate destul de precis cu Indicatorul de tipuri. Din
acest moment, gradul de dezvoltare a tipului predominant
într-un grup poate fi evaluat destul de aproximativ prin uti
lizarea metodei înjumătățirii pentru scorurile din Indicatorul
de tipuri. Fiecare scală este împărțită în jumătăți echivalente și
rezultatele obținute din cele două jumătăți sunt comparate. Cu
17 The Little Man Who Wasn't Thereîn original; poezie pentru copii, în care personajul
principal este un omuleț care face toate lucrurile rele despre care cei mici spun: „Nu eu
am făcut asta!" (N.t.)
18 MotherGooseîn original; un autorimaginaral unei culegeri de basme și poezioare pen
tru copii. (N.r.)

258 cât răspunsurile sunt mai consecvent guvernate de tipul psiho
logic, cu atât mai mari vor fi corespondența între jumătăți și
exactitatea.
Deși nu există niciun criteriu care să măsoare direct gradul
de maturitate, metoda fiabilităților înjumătățite, considerată
ca reflectare a nivelului general de dezvoltare al unui eșanti
on, poate fi folosită pentru a compara relația dintre dezvoltarea
tipului psihologic și un indicator indirect special pentru matu
ritate. Această abordare a fost utilizată în studierea dosarelor a
trei eșantioane de elevi de 12-14 ani, între care existau diferente
semnificative la rezultatele școlare. Având în vedere că matu
ritatea este un factor important în obținerea de rezultate bune
la învățătură, putem deduce că cele trei eșantioane reprezen
tau, probabil, trei niveluri diferite de maturitate. Grupurile erau
similare din punctul de vedere al nivelului de IQ (peste medie),
al preferinței EI și TP, aveau fiabilități medii egale cu cele ale
colegilor din clasa a 12-a de la liceul cu clase pregătitoare pentru
facultate, ceea ce sugerează faptul că elevii de 12-14 ani aveau
preferințe EI și JP la fel de bine definite ca cele ale elevilor mai
mari, capabili să facă activități pregătitoare pentru facultate.
Totuși, la SN și TF, fiabilitățile pentru cele trei grupuri vari
au în mod interesant. Primul grup, format din elevi de clasa a
șaptea, dar potențial gata să intre în facultate, cu IQ peste 107,
aveau fiabilități în mod vizibil mai scăzute la SN și TF decât
grupul celor de clasa a douăsprezecea. Aceasta sugerează fap
tul că procesul perceptiv și procesul rațional nu sunt, de obicei,
la fel de bine dezvoltate în clasa a șaptea precum vor fi cinci ani
mai târziu.
Al doilea și al treilea grup aveau niveluri IQ mai ridica
te. Al doilea grup era format din elevi supradotați (IQ de 120

și peste 120), aflați în clasele a 7-a, a 8-a și a 9-a, cu rezultate 259
excepționale la învățătură. Fiabilitățile la SN și TF erau la fel de
mari ca la grupul de elevi din clasa a 12-a. Ceea ce sugerează
faptul că atinseseră foarte devreme un nivel de dezvoltare ridi
cat atât la percepție, cât și la judecată.
O explicație alternativă este că al doilea grup putea avea fia
bilități mai mari la SN și TF doar datorită IQ-ului ridicat, dar
această explicație este negată de dovezile oferite de cel de-al trei
lea grup. Acesta era compus din băieți de clasa a opta, cu rezul
tate slabe și IQ peste 120. Ei au produs o fiabilitate extrem de
scăzută la TF — mult mai scăzută decât la primul grup, format
din elevi de clasa a șaptea pregătiți pentru facultate. Fiabilitatea
foarte scăzută la TF sugerează o imaturitate marcată a procesu
lui rațional, adică un deficit de judecată.
în mod rațional, percepția și judecata trebuie să fie mai greu
de dezvoltat decât simplele atitudini și judecata pare, adeseori,
partea cea mai dificilă a procesului de maturizare. Primul grup,
elevii „normali" de clasa a șaptea, probabil că atinseseră un nivel
de percepție și judecată care era normal pentru vârsta și inteli
gența lor. Elevii supradotați care formau al doilea grup au dat
dovadă de o maturitate a percepției și a judecății mai mult decât
normală, atunci când toți membrii grupului au obținut rezultate
bune la toate testele standard de sfârșit de an; aceste rezultate
nu sunt produse doar de un IQ ridicat, ci necesită și îndeplini
rea cu succes a unui număr de condiții. Al treilea grup, băieții cu
rezultate slabe din clasa a opta, nu a reușit să îndeplinească nici
măcar condițiile pentru nivelul lor de abilități și, prin urmare,
a dat dovadă de maturitate mai scăzută decât nivelul obișnuit.
9
Aceasta sugerează că metoda fiabilităților înjumătățite la SN

și TF, atunci când este luată drept măsură pentru maturitatea

260 medie a percepției și a judecății într-un grup, poate fi utilizată
pentru determinarea curriculei și a metodelor de predare celor
mai potrivite pentru maturizare.
Dovezile indică și faptul că există diferențe uriașe în dezvol
tarea tipului psihologic între grupuri de persoane eficiente și
grupuri de persoane ineficiente și că aceste diferențe pot fi iden
tificate încă din clasa a șaptea.
Unele dintre motivele care stau la baza acestor diferențe sunt
analizate în capitolele care urmează.

CAPITOLUL 16
Buna dezvoltare
a tipului psihologic
Fiecare tip psihologic are exemple pozitive și exemple nega

tive, oameni fericiți si oameni nefericiți, succese si eșecuri, sfinți
și păcătoși, eroi și criminali. Persoanele de diferite tipuri greșesc
în moduri și din perspective diferite. Când un introvert încalcă
un principiu moral, o face în general în cunoștință de cauză și cu
amărăciune. Extraverții intuitivi, prinși de un proiect, și extra-
verții raționali, cu scopuri bine definite, pot considera că scopul
scuză mijloacele. (Scopul poate fi, uneori, lipsit de egoism, ca
în cazul femeii — cu siguranță, de tip afectiv — care a furat de
la șeful ei pentru a da cu generozitate celor nevoiași.) Tipurile
cele mai predispuse la a deriva către greșeli, de la complacerea
în anumite situații până la alegerea de prieteni nepotriviți, sunt
tipurile senzoriale extravertite. In cazurile extreme, se întâmplă
să nu aibă nici destulă introversie sau intuiție care să le averti
zeze cu privire la principiul aflat la baza situației date, nici jude
cata cu care să își critice singure impulsurile.
După cum am descris în capitolul 9, modelele generale de
comportament pot fi atribuite fiecăruia dintre cele șaispre
zece tipuri psihologice, dar punctele tari ale fiecărui tip se
Oameni și vocații ■ Buna dezvoltare a tipului psihologic

262 materializează numai atunci când dezvoltarea acestuia se face
în mod potrivit. Altfel, oamenii vor avea punctele slabe caracte
ristice tipului căruia îi aparțin, dar nimic mai mult.
Elementele esențiale pentru buna dezvoltare

a tipului psihologic
în dezvoltarea normală a tipului psihologic, copilul foloseș

te în mod regulat procesul preferat, în detrimentul procesului
opus, și devine extrem de priceput în utilizarea lui. Din ce în
ce mai capabil să controleze procesul preferat, copilul dobân
dește trăsăturile care îi aparțin acestuia. Astfel, tipul psiholo
gic al copilului este determinat de procesul care este utilizat, în
care copilul are cea mai mare încredere și pe care îl dezvoltă cel
mai mult.
Deși procesul preferat poate fi util de unul singur, dacă
rămâne așa el nu va fi sănătos și sigur pentru societate, și nici
satisfăcător pentru individ, deoarece îi lipsește echilibrul.
Procesul dominant trebuie suplimentat de un al doilea pro
ces, cel auxiliar, care se poate ocupa foarte bine de acele zone pe
care procesul dominant le neglijează în mod inevitabil. Procesul
auxiliar trebuie să aducă percepția necesară atunci când proce
sul dominant este unul rațional, sau invers, și trebuie să contri
buie cu extraversia necesară atunci când procesul dominant este
în principal introvertit, sau invers.
Prin urmare, buna dezvoltare a tipurilor necesită îndeplini
rea a două condiții: în primul rând, dezvoltarea adecvată, dar în
niciun caz egală, a unui proces rațional și a unuia perceptiv, din
tre care unul predomină; și, în al doilea rând, ușurință adecvată,

dar în niciun caz egală, în folosirea atât a atitudinii extravertite, 263
cât și a celei introvertite, dintre care una este predominantă.
Când ambele condiții sunt îndeplinite, dezvoltarea tipului
psihologic pentru persoana în cauză este bine echilibrată. în teo
ria tipurilor, echilibrul nu se referă la egalitatea a două procese
sau a două atitudini, ci înseamnă abilitate superioară în utiliza
rea unuia, sprijinită de abilitatea de utilizare a celuilalt, care vine
în ajutor, dar nu intră în competiție cu prima.
Nevoia de astfel de sprijin este evidentă. Percepția fără jude
cată este lipsită de coloană vertebrală; judecata fără percepție
este oarbă. Introversia fără extraversie este total nepractică;
extraversia fără introversie este superficială.
Mai puțin evident este principiul conform căruia, pentru fie
care persoană, o abilitate trebuie să se supună celeilalte, iar abi
litatea semnificativă într-o anumită direcție nu se va dezvolta
până când nu se face o alegere între elementele opuse.
Nevoia de a alege între elementele opuse
Percepția și judecata de nivel superior sunt rezultatul spe

cializării, al utilizării unui anumit element dintr-o pereche de
elemente opuse, mai degrabă decât a celuilalt. Unul dintre cele
două elemente trebuie „închis" pentru a avea șansa de a le dez
volta pe fiecare.
Să încerci să dezvolți simultan capacitatea de a utiliza sen-
zorialitatea și intuiția este ca și cum ai asculta două posturi
de radio pe aceeași lungime de undă. Oamenii nu pot asculta
de intuiție dacă le răsună simțurile în urechi, iar când ascultă
de intuiție, nu mai pot primi informații din partea simțurilor.

264 Niciun tip de percepție nu este destul de clară pentru a fi inte
resantă sau pentru a merita atenție susținută.
Tot așa, dacă oamenii nu se pot concentra nici pe gândire,
nici pe senzorialitate, ei vor lua hotărâri și apoi se vor răzgândi,
oscilând între cele două tipuri de judecată, dintre care niciunul
nu este destul de puternic încât să rezolve definitiv situația.
Cele patru procese sunt utilizate aproape la întâmplare de
copiii foarte mici, până când încep să le diferențieze. Unii copii
încep să facă diferențele mult mai târziu decât alții, iar la adul-
ții cel mai puțin dezvoltați procesele rămân la nivelul copilăriei,
prin urmare nimic nu poate fi perceput sau judecat cu maturita
te. Chiar și la adulții eficienți, cele două procese mai puțin folo
site rămân la nivelul copilăriei, iar eficiența se găsește în prin
cipal în cele două procese care s-au dezvoltat pentru că au fost
preferate și exersate.
Diferența de rang a celor două procese dezvoltate
Cele două procese în care sunt deținute abilități deosebi

te se pot dezvolta în paralel pentru că nu sunt antagoniste,
întotdeauna, unul este perceptiv, iar celălalt este rațional, prin
urmare nu se contrazic. Deși se pot ajuta între ele, nu trebuie să
existe dubii cu privire la care dintre ele este pe primul loc.
Supremația unui proces, necontestată de celelalte, este
esențială pentru stabilitatea individului. Fiecare proces își are
propriul set de obiective, iar pentru o adaptare reușită, după
cum a arătat și Jung, țelurile trebuie să fie „clare și univoce"19.
Un proces are nevoie să coordoneze modul în care o persoană
19 C.G. Jung, Op. cit., p. 427.

se mișcă; trebuie să fie întotdeauna același proces, astfel încât 265
mișcarea de azi să nu fie regretată și dată peste cap mâine.
Prin urmare, din cele două procese cu abilități dezvoltate,
unul trebuie să fie „generalul", iar celălalt trebuie să fie „aghio
tantul generalului" și să aibă grijă de acele chestiuni mai puțin
importante, dar la fel de necesare, pe care generalul le lasă nere
zolvate. Dacă generalul are o fire rațională, aghiotantul trebu
ie să aducă percepția ca bază pentru judecată, dar aghiotantul
unui general perceptiv trebuie să aducă decizii pentru imple
mentarea viziunii generalului. Aghiotantul unui extravertit tre
buie să facă mare parte din reflecție, în timp ce aghiotantul unui
introvertit va trebui să acționeze.
In cazul extravertului, alte persoane se întâlnesc cu gene
ralul și fac afaceri cu el. Rămânând în umbră, aghiotantul nu
prea face nimic și atunci ceilalți nu au cum să îi evalueze com
petențele. In cazul introvertului, generalul lucrează în cort, iar
aghiotantul se ocupă de afacerile cu restul lumii.xvDacă aghio
tantul este abil și competent, nu este nevoie să se facă apel la
general. Dacă aghiotantul este nepriceput, va fi nevoie de aju
torul generalului.
Rezultatele inadecvării procesului auxiliar
Pe lângă alegerea clară a celor două procese care vor fi

dezvoltate și a aceluia dintre ele care va domina, dezvoltarea
corectă a tipului psihologic necesită utilizarea adecvată a pro
ceselor alese. Se întâmplă în mod natural ca procesul auxili
ar să fie neglijat. Extraverții, când își folosesc procesul domi
nant în lumea exterioară, s-ar putea să nu știe că au nevoie de
procesul auxiliar.
Oameni și vocații ■ Buna dezvoltare a rinului

266 La extraverții raționali
i f
Extraverții raționali cu percepție insuficientă s-ar putea să

nu descopere niciodată că le lipsește ceva. Luând decizii fără
informațiile adecvate, vor face greșeli, dar nu vor fi capabili să
„perceapă" faptul că sunt responsabili pentru propria neferici
re. Deoarece acești E - J nu pot face distincția între decizii bune
și decizii proaste, ei se pot simți capabili să decidă asupra vieții
altora ca și cum ar fi a lor și, prin urmare, să facă multe greșeli
personale pe socoteala altor oameni.
Nu sunt în stare să vadă caracterul individual al persoanelor
și al situațiilor; recurg la presupuneri — prejudecăți, convenții,
atitudini stereotipe, concepții greșite frecvent întâlnite. Trăind
într-o lume de clișee, ei se simt în siguranță dacă folosesc un cli
șeu sau altul pentru a scăpa din orice situație. In aceste limite,
modul în care își utilizează judecata poate fi prompt, constant,
hotărât, dar nu va fi în niciun caz mai bun decât presupunerile
lor. Orice le neagă presupunerile și le cere să facă un efort pen
tru a-și folosi percepția în alt mod decât până acum le zdruncină
starea de siguranță.
La extraverții perceptivi
Extraverții perceptivi care nu își dezvoltă judecata au defec

tele opuse, care, adeseori, îi bagă în situații extrem de neplăcute.
Ei nu știu ce este mai bine să facă, prin urmare nu fac nimic. Sau
știu ce ar trebui să facă, dar nu se pot motiva să facă acel lucru
și, prin urmare, iar nu fac nimic. Sau vor să facă ceva, știu că nu
ar trebui să facă asta, dar nu se pot opri. Adeseori, nici măcar
nu își bat capul să se întrebe dacă ar trebui sau nu să facă ceva

anume. în mod frecvent sunt persoane plăcute, fermecătoare, 267
dar, fiind lipsiți de judecată, nu dau piept bărbătește cu greu
tățile, și atunci fug de ele. Au tendința de a considera munca o
problemă dificilă.
La introverti
)
Deoarece introverții folosesc procesul auxiliar în relațiile cu

lumea, ei au mai multe șanse decât extraverții să îl dezvolte în
mod adecvat. Dacă nu o fac, rezultatele sunt dureros de eviden
te și de stânjenitoare; toate contactele lor cu mediul înconjurător
vor fi stângace și ineficiente. Dacă reușesc să îl dezvolte măcar
parțial, tot vor fi în dezavantaj când vor avea de-a face cu extra-
vertul mediu în lumea exterioară a acțiunii — deși ei vor avea
un avantaj compensatoriu în lumea ideilor. Unii introverți dez
voltă un proces auxiliar fără să învețe cum să îl facă extravertit,
în acest mod, își echilibrează viața interioară, dar nu dobândesc
extraversia satisfăcătoare.
Ce câștigăm dacă ne dezvoltăm corect tipul psihologic
Când sunt respectate elementele esențiale pentru buna dez

voltare a tipului psihologic, avantajele sunt impresionante.
Observațiile i-au convins pe autori că dezvoltarea tipului este o
variabilă cu valori ample și o influență profundă asupra eficien
ței, succesului, fericirii și sănătății mentale.
Măsura în care este dezvoltat tipul psihologic afectează nu
doar valoarea tipului înnăscut, ci și valoarea inteligenței înnăs
cute. în anumite limite, dezvoltarea tipului psihologic poate înlo
cui inteligența, deoarece inteligența medie, utilizată în totalitate

268 în dezvoltarea tipului, va da rezultate mult peste așteptări.
Totuși, un deficit serios în dezvoltarea tipului, în special în ceea
ce privește judecata, constituie un handicap pe care nu îl poate
compensa nici cea mai dezvoltată inteligență. în absența judecă
ții, nu există nicio garanție că inteligența va reuși să facă lucru
rile necesare la momentul oportun.
In special pentru introverți, o mică îmbunătățire a echilibru
lui, determinată de integrarea mai profundă a contribuțiilor
aduse de procesul auxiliar, poate produce satisfacții importante.
Informații practice
legate de dezvoltarea tipului psihologic
Dezvoltarea tipului psihologic este ajutată de alegerea clară

între elementele opuse și utilizarea cu folos a proceselor alese.
Primul pas pentru persoanele care își examinează alegerile și
modul în care își folosesc procesele alese este să vadă ele înse
le diferența dintre fiecare pereche de contrarii și să descopere
ce procese și ce atitudini le servesc celor mai profunde nevoi și
interese și, astfel, sunt perfecte pentru ele.
Următorul pas este identificarea diferențelor dintre utilizarea
potrivită și nepotrivită a fiecărui proces. Senzorialitatea adecva
tă este pentru a vedea și a te confrunta cu realitatea, iar intuiția
este potrivită pentru a întrezări o posibilitate și a o transfor
ma în realitate. Gândirea este procesul cel mai potrivit pentru
a analiza consecințele probabile ale unei acțiuni propuse și a
decide în consecință, iar sentimentul este cel mai bun pentru a
descoperi ce contează cel mai mult pentru sine și pentru ceilalți.
Fiecare proces poate, la fel de bine, să fie folosit în mod
inadecvat. Exemple în acest sens pot fi încurajarea plăcerilor

simțurilor, prin fuga de probleme și preferarea distracțiilor 269
facile, supunerea în fața intuiției prin visarea la lucruri impo
sibile care pot aduce soluții lipsite de efort, încurajarea judecă
ții bazate pe sentimente prin autoconvingerea că avem mereu
dreptate și nu am greșit niciodată, supunerea în fața judecății
logice și criticarea tuturor celor care au un punct de vedere
opus. Un astfel de comportament poate pune în mișcare toate
cele patru procese, dar nu ajunge la niciun rezultat.
In practica utilizării celor patru procese, oamenii descoperă
adeseori că doar unul dintre cele patru este ușor de folosit. De
pildă, unele persoane se simt confortabil doar cu senzorialita-
tea, sau doar cu intuiția și se simt stânjenite cu ambele tipuri de
judecată. Aceasta se întâmplă în special în cazul unui extraver
tit perceptiv extrem și sugerează o subdezvoltare a judecății.
Primul pas către o dezvoltare mai satisfăcătoare a tipului
pentru extraverții perceptivi extremi este să înțeleagă că ei
sunt obișnuiți să acționeze aproape exclusiv în mod percep
tiv, fără să folosească aproape deloc procesul rațional. Prin
urmare, sunt extrem de reactivi la condițiile exterioare, care
pot însemna o situație, o persoană sau o idee nouă. Fiind ast
fel influențați din afară, și nu guvernați de standarde sau sco
puri definitive din interior, extraverții perceptivi extremi nu au
continuitate și direcție. Ei sunt aruncați în toate direcțiile, ca o
barcă purtată de vânt, al cărei stăpân a uitat să fixeze derivo-
rul central.
Derivorul central este judecata, adică o putere disciplina
tă de a alege în concordanță cu niște standarde permanente.
Dacă gândirea este procesul rațional, standardele vor fi princi
pii impersonale. Dacă judecățile se bazează pe afect, standar
dele vor fi valori foarte personale. Oricum ar fi, standardele
Oameni și vocații ■ Buna dP7vnltara *

270 foarte bine dezvoltate le permit celor care le au să acționeze
într-o manieră consecventă cu dorințele pe termen lung.
Prin urmare, dacă sunteți un EP extrem, aveți nevoie să vă
recunoașteți și să vă stabiliți standardele, să le aplicați în alege
rile pe care le faceți înainte de a acționa, și apoi să acționați în
conformitate cu acestea.
Modul în care sunt stabilite standardele depinde de preferin
ța TF. Dacă preferați să gândiți logic, atunci sunteți conștienți de
legea cauzei și a efectului, chiar dacă nu o aplicați în viața de zi
cu zi. Cu ceva efort, probabil puteți identifica ce lucruri nu v-au
ieșit 9 si ce anume ar fi trebuit să faceți
J 9 asa cum9 ati fi dorit 9 diferit.
Puteți chiar să prevedeți, într-o anumită măsură, consecințele
propriilor voastre acțiuni.
Dacă preferați sentimentul, aveți nevoie să faceți o analiză
minuțioasă a lucrurilor pe care le apreciați în acest domeniu.
Standardele judecății afective sunt valorile personale, care sunt
aranjate în ordinea importanței. Când vă gândiți la o acțiune,
cântăriți valorile care vor avea de câștigat și valorile care vor
avea de suferit. Dacă veți alege acea cale care va servi pe ter
men lung valorile la care țineți cel mai mult, atunci veți avea
garanția că veți fi mulțumiți multă vreme de acum înainte cu
decizia luată.
Desigur, nimeni nu îi poate recomanda altcuiva o ierarhie a
valorilor. Când alegeți un loc de muncă, ce contează mai mult:
confortul sau libertatea? Ați prefera un loc de muncă sigur, sau
unul care să vă ofere posibilități nelimitate, dar fără nicio garan
ție? Vi se pare mai important ca oamenii să fie bine hrăniți, bine
îmbrăcati, bine educați, tratati, amuzați, sau stimulați — si în
care dintre aceste direcții v-ați îndrepta energiile? Dacă vor
bim despre relațiile cu alți oameni, preferați să fiți iubiți pentru

farmecul vostru personal sau preferați ca lumea să aibă încrede 271
re în voi pentru că sunteți întotdeauna sinceri? Dacă ați avea de

ales modul în care să vă petreceți următoarele zece minute, v-ar
face mai mare plăcere să începeți ceva nou sau să terminați ceva
deja început? Fiecare problemă ridică propriile ei întrebări, iar
întrebările cele mai relevante pentru problemele voastre nu își
pot găsi răspunsul decât la voi.
Oameni și vocații» Buna dezvoltare a tipului psihologic

CAPITOLUL 17
Obstacole în calea dezvoltării

tipului psihologic
Diferențele fundamentale între tipurile psihologice apar sub

forma diferențelor de interese, dar ele merg mult mai adânc și
au la bază o tendință naturală către dezvoltarea într-o direcție
anume și o dorință naturală pentru atingerea anumitor obiec
tive. Dezvoltarea reușită în direcția naturală aduce cu sine nu
doar eficiență, ci și satisfacție și stabilitate emoțională, în timp ce
blocarea dezvoltării naturale aduce prejudicii atât capacităților
personale, cât și fericirii.
Dacă direcția dezvoltării ar depinde în totalitate de mediu,
nu ar fi nimic de blocat, dar, în realitate, principalul factor de
risc în buna dezvoltare a tipului psihologic este presiunea con
trară venită din partea mediului.
Presiuni din partea mediului
Cele mai bune exemple pentru dezvoltarea tipului psihologic

sunt cele cu copii ale căror capacități native sunt încurajate de
mediul înconjurător foarte apropiat. Totuși, când un mediu aflat

în conflict direct cu capacitățile acestuia îl forțează să adopte 273
procese sau atitudini nefirești, rezultatul este o falsificare a tipu

lui psihologic, care o lasă pe victimă fără șinele real și o trans
formă într-o copie inferioară, frustrată, a altei persoane. Cu cât
posibilitățile inițiale erau mai mari, cu atât vor fi mai mari frus
trarea și tensiunea neîmplinirii. Jung spune că „acolo unde are
loc o falsificare a tipului, determinată de influențe exterioare, se
produce mai apoi, frecvent, o nevroză [...] Răsturnarea tipului
poate provoca, în anumite cazuri, tulburări profunde în echili
brul fiziologic al organismului, ducând de cele mai multe ori la
o epuizare adâncă".20
Dacă, în realitate, anumite persoane se nasc fără o predispo
ziție anume spre un tip sau altul, atunci putem presupune că
circumstanțele exterioare vor avea cale liberă în determinarea
atitudinilor și a proceselor care se vor dezvolta. Civilizațiile ves
tice au influențat bărbații către gândire, femeile către sentiment,
și ambele sexe către extraversie și atitudine rațională. Presiunea
circumstanțelor exterioare pare să fie către senzorialitate. Astfel,
oricine ar veni pe lume sub forma unei tăblițe neinscripționate
va fi rapid însemnat ESTJ sau ESFJ de către creionul colectiv,
fapt care explică de ce sunt atât de mulți ESTJ și ESFJ în rândul
populației generale.XVI
Teoria tipurilor aduce ca argument împotriva acestui punct
de vedere faptul că ușurința cu care acceptă și susțin conformis
mul este o parte esențială din dispoziția interioară a tipurilor
ESTJ și ESFJ. Astfel, prevalența acestor tipuri poate fi o cauză a
presiunilor sociale mai materialiste ale vremurilor noastre, și nu
rezultatul acestora.
20 C.G. ]ung, Op. cit., p. 354.
Oameni și vocații ■ Obstacole în calea dezvoltării tipului psihologic

274 Lipsa de încredere în propriul tip psihologic
Tipurile mai rar întâlnite fac din această raritate un obstacol

în calea dezvoltării. In rândul populației generale, probabil există
cam trei extraverți pentru fiecare introvert și trei senzoriali pen
tru fiecare intuitiv. Deși procentajul de introverți și intuitivi este
mult mai mare în rândul elevilor care se pregătesc pentru facul
tate și al absolvenților de facultate, în exteriorul acestor grupuri,
introverții cu intuiție sunt cam unul din șaisprezece, în timpul
școlii generale și al liceului (vezi capitolul 3, fig. 4 și 6). Dacă
introverții cu intuiție nu devin extrem de sceptici cu privire la
afirmația unanim acceptată că diferența înseamnă inferioritate,
încrederea în propriul lor tip psihologic scade. Ei nu vor avea
încredere în preferințele personale și nu le vor utiliza și, prin
urmare, acestea nu se vor dezvolta îndeajuns pentru a deveni
folositoare. Astfel, persoanele de acest tip ratează experiențe
le fericite care le-ar da încredere în propriul lor tip psihologic.
Introverții afectivi, deși mult mai numeroși, se confruntă cu ace-
leași dificultăți.
Lipsa de acceptare acasă
Dacă părinții înțeleg și acceptă tipul psihologic al copiilor,

atunci aceștia au o bază solidă pe care să stea și un loc în care să
fie ei înșiși. Dar, în cazul în care copiii bănuiesc că părinții îi vor
diferiți — opuși tipului psihologic pe care îl au — atunci își vor
pierde orice speranțe.
Când părinții sunt cât de cât informați cu privire la tipul psi
hologic, ei le pot da copiilor introverți un nou avânt în viață.
Copiii nu se vor speria de extraversie și vor învăța cum să fie

extraverți la nevoie, dacă știu că au deplina libertate de a fi intro- 275
verți. Deși copiii sunt mult mai vulnerabili, chiar și adulților li se
poate întâmpla să își piardă încrederea în propriul tip psihologic
dacă o persoană la care țin nu îi înțelege sau nu îi acceptă.
Lipsa de oportunități
Un factor mai vizibil care stă în calea dezvoltării tipului psiho

logic este simpla lipsă de oportunități pentru exersarea proceselor
sau a atitudinilor preferate. Părinții neinformați refuză frecvent
să le ofere copiilor condițiile necesare pentru buna dezvoltare a
tipului: tinerii introverți care nu sunt lăsați să stea singuri sau
sunt tot timpul deranjați, extraverții care nu sunt lăsați să intre
în contact cu oamenii sau să facă diferite activități, intuitivii care
sunt forțați să intre în rutina realității, copiii senzoriali cărora li se
cere să învețe totul doar pe baza cuvintelor, fără să li se dea nimic
de văzut sau pipăit, tinerii logici cărora nu li se dau niciodată
motive și care nu au niciodată dreptul să își expună argumente
le, tipurile afective dintr-o familie în care nimănui nu-i pasă de
armonie, tipurile raționale pentru care toate deciziile sunt luate
de un părinte extrem de ferm, tinerii perceptivi care nu au nicio
dată voie să plece de acasă și să descopere lumea.
Lipsa de motivație
Lipsa de motivație blochează adeseori dezvoltarea tipului psi

hologic. Creșterea este un proces de extindere, iar copiii nu își
extind percepția sau judecata până când încearcă să facă ceva bine.
Din momentul în care copiii încep să ia în serios calitatea acțiu
nilor lor, ei încearcă să analizeze cât mai profund situația sau
Oameni și vocații * Obstacoleîn calea dezvoltării tipului psihologic

276 problema dată. Făcând asta, copiii își extind cel mai bun proces
perceptiv. Dacă acest proces este senzorialitatea, ei se concen
trează pe fapte, iar dacă este intuiția, se concentrează pe analiza
posibilităților; în ambele situații, își dezvoltă percepția. Apoi,
după ce au văzut cât de mult se poate, ei încearcă să aleagă cel
mai sănătos mod de acțiune, iar acest efort ajută la extinderea
și dezvoltarea celui mai bun proces rațional. Dacă acest proces
este gândirea, ei vor acționa pentru a anticipa rezultatele logice
ale tuturor acțiunilor pe care le vor întreprinde. Dacă este sim
țirea, vor cântări valorile personale implicate — valorile lor și
ale altora.
Totuși, nimic din toate acestea nu se întâmplă dacă cei mici
nu au motive clare să dorească să facă ceva bine, și astfel ajun
gem la motivație.

CAPITOLUL 18
Motivația în procesul de dezvoltare

a tipului psihologic la copii
Există o diferență enormă, ușor de observat, între persoane

le care sunt fericite și eficiente și cele care nu sunt nici una, nici
alta. Mare parte din această diferență poate fi pusă pe seama
calității judecății acestor persoane. Dacă judecata sănătoasă este
capacitatea de a alege alternativa mai bună și de a acționa în
baza acesteia, atunci judecata oamenilor fericiți și eficienți trebu
ie să fie, în general, destul de sănătoasă, iar judecata persoanelor
ineficiente trebuie să fie de o calitate destul de slabă.
Judecata sănătoasă se dobândește printr-un efort de durată
pentru a găsi și a face lucrul corect, indiferent de situație. Astfel,
copiii își dezvoltă sau nu judecata în funcție de modul în care
rezolvă problemele și nemulțumirile. Pentru copiii care fug de
orice responsabilitate și nu fac niciun efort, dezvoltarea tipului
psihologic bate pasul pe loc; dar la copiii care încearcă să depă
șească problemele, dezvoltarea tipului avansează.
Copiii care se descurcă devin din ce în ce mai capabili să se
confrunte cu problemele și să le rezolve și această abilitate îi
conduce către maturitatea competentă. Copiii care resping pro
vocarea de a schimba stările nefericite se vor găsi în situații din
ce în ce mai dificile, pe măsură ce viața se complică; cerințele și
Oameni și vocații ■ Motivația în procesul de dezvoltare a tipului psihologic la copii

278 responsabilitățile cresc, dar capacitatea lor de a le face față rămâ
ne la fel de redusă. Spre deosebire de spirala ascendentă către
maturitate, care necesită un efort ce vizează dincolo de impulsul
de moment, în spirala descendentă se cade mult mai ușor, deoa
rece aceasta implică faptul că individul face numai ce îi place.
Persoanele cu un nivel slab de dezvoltare preferă să facă numai
ceea ce le face plăcere decât să facă un astfel de efort, cât des
pre copii, ei sunt toți slab dezvoltați din acest punct de vedere.
Pentru ca cei mici că înceapă să urce pe spirală, ei trebuie să fie
motivați să facă efortul de care este nevoie.
Ceea ce le trebuie copiilor este convingerea că satisfacția poate
și trebuie să fie câștigată. Părinții care apreciază această convinge
re le-o pot transmite copiilor lor, dar trebuie să înceapă devreme
și să țină minte ambele elemente: „poate" și „trebuie".
Copiii răsfățați nu învață elementul „trebuie". Ei obțin tot ce
vor, indiferent dacă merită sau nu. Dacă părinții cedează crize
lor de plâns, atunci copiii primesc ceea ce vor fără să merite asta.
Acești copii nu capătă experiența relației cauză-efect din lumea
adultă și nici nu sunt puși în situația de a-și aprecia valoarea
comportamentului în funcție de cum o evaluează cei din jur.
Nici măcar nu își dau seama că cei din jur le analizează și eva
luează comportamentul.
Prin urmare, copiii răsfățați sunt condiționați și limitați să
dea vina, pentru problemele lor, pe cauze exterioare. Dacă nu
sunt iubiți, dacă oamenii nu au încredere în ei, dacă iau note
mici, nu le trece prin cap să facă efortul de a fi mai simpatici,
mai demni de încredere, mai muncitori. Nu ei sunt vinovați pen
tru lucrurile rele care li se întâmplă. Și, negăsind niciun motiv
pentru a face un efort și a se dezvolta, ei nu fac niciun efort și
nu se dezvoltă.

La extrema cealaltă sunt copiii nerăsfățați, neiubiți, umiliți, 279
descurajați; aceștia nu au cum să învețe că satisfacția poate fi câș
tigată. Dacă nimic din ceea ce fac nu este bine, reușit, apreciat, ei
se pot refugia în lipsa aproape totală de acțiune.
Deoarece atât copiii răsfățați, cât și cei descurajați sunt lipsiți
de motivația necesară pentru dezvoltare, percepția și, în speci
al judecata lor rămân la nivelul copilăriei. După ani de zile, se
instalează maturitatea fizică, fără să fie însoțită de maturitate
psihologică. Ceea ce părea să fie doar refuzul unui copil de a
răspunde unor cerințe simple la școală și acasă poate deveni o
incapacitate totală de a face față cerințelor și responsabilităților
vieții adulte.
Prin urmare, ceea ce este esențial într-o copilărie fericită este
o relație corectă și ușor de înțeles între comportamentul copii
lor și ceea ce li se întâmplă. Când cei mici respectă reguli simple
(cu acceptarea înțelegătoare a accidentelor și a neînțelegerilor și
cu uitarea, în anumite limite, a anumitor incidente), consecin
țele trebuie să fie aprobarea, încrederea, atitudinea perceptivă
din partea adulților. Ca bonus câștigat, copiii trebuie să aibă cea
mai mare libertate posibilă de a lua singuri decizii în ceea ce îi
privește. Când copiii fac cu bună știință ceva greșit, consecințe
le trebuie să fie întotdeauna neplăcute. In aceste condiții, ei vor
învăța să asculte de cuvântul rostit și de regula cunoscută, tot
așa cum ascultă de legea gravitației, și vor ști că sunt pedepsiți
întotdeauna, chiar dacă nu sever, imediat, chiar dacă au un an
și jumătate sau sunt chiar mai mici.
Dacă recunosc și acceptă ca pe o realitate că este mai profita
bil să găsească și să facă lucrurile corecte decât pe cele incorec
te, copiii vor avea motivația necesară pentru a face diferența între
ceea ce este corect și ceea ce este incorect în comportamentul
Oameni și vocații ■ Motivația în procesul de dezvoltare a tipului psihologic ia eonii

280 personal și pentru a face lucrul corect, chiar dacă este mai puțin
plăcut, mai puțin atrăgător, sau mai puțin interesant în acel
moment. Acesta este începutul judecății.
Odată ce copiii pornesc pe spirala ascendentă a dezvoltării
și a creșterii, efectele sunt cumulative. Când se poartă mai fru
mos, copiii sunt acceptați mai ușor de alte persoane, în special
de propriile familii, și pot avea acces la mult mai multe privilegii
și șanse de dezvoltare. In general, orice vor face va avea rezulta
te pozitive. Când nu se întâmplă așa, ei vor studia ce au greșit,
deoarece știu din experiență că, dacă faci lucrurile bine, atunci
vei avea succes. Dacă, după analiza atentă, nu descoperă unde
au greșit, atunci ei au capacitatea de a nu-și mai face griji, deoa
rece știu din experiență că au făcut tot ce au putut.
Una dintre satisfacțiile pe care tinerii le pot obține este o des
prindere timpurie și ușoară de autoritatea parentală. Dacă ei
și-au asumat încontinuu responsabilități, atunci părinților nu le
va fi teamă să le dea unele noi în plus. Acești copii sunt gata să
se maturizeze.
Tinerii care se află pe spirala descendentă nu și-au asumat
niciodată responsabilități, iar perspectiva maturizării îi îngro
zește cel puțin la nivel inconștient. Multe nevroze ale adulților
pot fi cauzate de răsfățul excesiv din copilărie și nu de traume.
Sentimentul de vinovăție sau incompetență este o consecință
destul de logică a eșecului în dezvoltare. La persoanele cu un
nivel slab de dezvoltare, care ar fi putut și ar fi trebuit să se dez
volte, lipsa dezvoltării nu poate fi explicată pe baza unei lungi
experiențe trecute, de tipul „nu este vina lor". Aceste persoane
au nevoie să își pună procesul de dezvoltare în mișcare, fără
influențe exterioare. Vina poate fi o parte utilă a acelui meca
nism de putere dacă sentimentul îi convinge că ar trebui să facă

un lucru mai bun. îi forțează să facă efortul de a descoperi ce 281
anume trebuie să facă și îi conduce de-a lungul acestei acțiuni.
Din nefericire, rezistența internă la efort pare să fie proporțio
nală cu cantitatea de efort necesară. Pentru tipurile bine dezvol
tate pare să fie ușor să dea atenție semnalului de alarmă al vino
văției sau al îndoielii și să își schimbe comportamentul, deoarece
percepția și judecata lor sunt formate în acest scop. Persoanele cu
un deficit grav al tipului psihologic, în special un deficit de jude
cată, par să contruiască o rezistență imensă nu doar la efort, ci
chiar și împotriva recunoașterii faptului că efortul trebuie făcut.
Printre cele mai frecvente replici în scopul apărării le întâlnim
pe următoarele: „Nu are niciun rost să încerc, pentru că nu pot
face ceea ce mi se cere", care acoperă toată gama, de la simple
le sentimente de inferioritate până la simptome fizice handica-
pante, de genul orbirii de tip isteric sau al paraliziei. „Nu merită
efortul." — în această situație, educația poate fi considerată vor-
băraie inutilă, bunele maniere sunt văzute ca un comportament
afectat, nefiresc, iar orice tip muncitor va fi considerat un pros
tănac. „Am făcut ce mi s-a cerut, dar nu am primit ceea ce meri
tam" — Persoana care afirmă asta poate pretinde că profesorul
este părtinitor, copiii se joacă doar cu cei din gașca lor, antreno
rul nu îi sprijină, șeful are preferințe printre angajați, sistemul
este nedrept.
Mecanismele de apărare pot bloca confruntarea eficientă cu
o problemă, deoarece nu permit efectuarea primului pas atât de
necesar, recunoscând faptul că, probabil, s-au făcut ceva greșeli.
Dacă apărarea a devenit un obicei, atunci persoana în cauză a
renunțat să mai încerce și a intrat în spirala descendentă.
Cu toate acestea, copiii pot fi convinși încă de la început că
satisfacția poate fi câștigată și trebuie câștigată. Atât acasă, cât și
Oameni și vocații ■ Motivația în procesul de dezvoltare a tipului psihologic la copii

282 la școală, ei trebuie să aibă experiența lucrurilor făcute bine, prin
care câștigă satisfacția de care au nevoie. Tipurile diferite au
calități și nevoi diferite, prin urmare lucrurile pe care le fac bine
și satisfacțiile pe care le caută nu sunt identice pentru toți copiii.
Școlile care renunță la carnetele de note pentru a nu răni sen
timentele copiilor mai slabi la învățătură se îndreaptă în direc
ția greșită. Pentru a promova dezvoltarea, școlile nu trebuie să
neglijeze excelența, ci să diversifice modurile în care este aceasta
recunoscută, recompensând și excelența din afara școlii, de pre
ferință cele care nu depind de intuiție.
Mama unui puști de șase ani a ajuns la o concluzie asemă
nătoare și a făcut ceva absolut genial. A văzut, foarte realist, că,
dacă fiul ei urma să ajungă la un nivel excepțional de dezvolta
re, trebuia să înceapă foarte de jos. A ales calea stăruinței. Fiul ei
nu era foarte interesat de această cale, dar îi plăceau foarte tare
bezelele. Pentru o „zi bună", porția lui era de două bezele; pen
tru o „zi foarte bună", primea trei; iar pentru realizări excepțio
nale primea patru bezele. Evident, la început mama era judecata
lui, dar motivația era suficientă pentru ca el să se concentreze
pe diferența dintre bun și slab. In cele din urmă, a început să își
folosească propria judecată, care a devenit parte din tot ceea ce
făcea și i-a adus reputația de persoană de încredere.
Dezvoltarea tipului este sprijinită de excelență în aproape tot
ce pot face copiii bine, cu ceva efort. După cum a spus când
va Jung, dacă au plantat corect o varză, atunci au salvat lumea
chiar în acel loc. Excelența nu trebuie să fie competitivă, cu
excepția situațiilor în care copiii încearcă să își depășească pro
priile performanțe, iar virtutea nu trebuie să fie propria ei recompen
să. Satisfacția câștigată prin efort poate fi reprezentată de orice
îl motivează cel mai tare pe copil, de pildă plăceri sau obiecte

noi pentru copilul senzorial, libertăți sau oportunități speciale 283
pentru intuitiv, prestigiu sau autoritate pentru logic, laude sau
petreceri pentru afectiv.
De fiecare dată când copiii câștigă satisfacție, ei urcă și mai
mult pe spirala dezvoltării. Efortul depus pentru a face ceva
bine pune la muncă percepția și judecata și lasă copiii mai bine
echipați pentru abordarea următoarei probleme; fiecare satisfac
ție pe care au câștigat-o le întărește convingerea că a meritat să
facă efortul. Pe măsură ce copiii intră în lumea adultă, lipsită de
toleranță, în care toate satisfacțiile adevărate trebuie câștigate, ei
sunt pregătiți să și le câștige pe ale lor.
Oameni și vocații ■ Motivația în orocesi.il de dpyvnltana a timiiui i

CAPITOLUL 19
Continuarea drumului
din locul unde suntetiI acum
Am scris acest ultim capitol la mult timp după ce restul căr

ții fusese scris și pus deoparte. Anii care trecuseră îmi arătaseră,
din ce în ce mai clar, cât de importantă este influența pe care o
poate avea înțelegerea tipului psihologic asupra vieții oameni
lor. Indiferent dacă oamenii aud despre cele două tipuri de per
cepție și cele două tipuri de judecată când sunt copii, elevi de
liceu, părinți sau bunici, dezvoltarea propriului tip psihologic
poate fi o aventură gratificantă de-a lungul anilor rămași.
Acum zece ani eram mai puțin convins de asta. Dacă această
carte ar fi fost publicată atunci, ea s-ar fi încheiat cu capitolul 18
și ar fi lăsat impresia că dezvoltarea tipului psihologic se face
după un calendar precis și poate fi realizată doar până la o anu
mită vârstă. Astăzi nu mai cred că această frază este adevărată.
O bună dezvoltare a tipului psihologic poate fi realizată la orice
vârstă și de către oricine este interesat să înțeleagă darurile cu
care este înzestrat și modul adecvat de utilizare a acestor daruri.
Indiferent de stadiul la care au ajuns oamenii, înțelegerea
clară a fundamentelor dezvoltării tipului psihologic îi va ajuta
să meargă mai departe. După cum am afirmat în paginile acestei
TSARFI RCTCnc MVCDC dc-tcd o

cărți, aproape tot ce fac oamenii cu mintea lor este un act de 285
percepție sau un act de judecată. Pentru a reuși să faci ceva, este

nevoie atât de percepție, cât și de judecată, exact în această ordi
ne. înainte de a decide cum rezolvi o situație, este nevoie să vezi
care este problema și ce alternative există. Identificarea proble
mei este un exercițiu de percepție, iar luarea deciziei, unul de
judecată. Pentru a fi siguri că folosesc percepția înainte de jude
cată, oamenii trebuie să înțeleagă diferența dintre cele două și să
fie capabili să spună pe care dintre ele o folosesc într-un moment
anume. A doua abilitate poate fi dobândită prin practicarea ei în
situații de zi cu zi. De pildă, când oamenii se trezesc noaptea din
cauza zgomotului ploii și se gândesc: „Vai, ce tare plouă!", ei își
folosesc percepția. Dacă mai apoi se gândesc: „Mai bine să mă
uit dacă nu plouă în casă!", atunci își folosesc judecata.
Dintre cele două tipuri de percepție, senzorialitatea este per
ceperea directă a realităților cu ajutorul văzului, auzului, pipă
itului, gustului și mirosului. Senzorialitatea este necesară pen
tru urmărirea sau chiar observarea întâmplătoare a realității; de
asemenea, este esențială pentru trăirea unor momente de tipul
răsăritului de soare, al lovirii valurilor de țărm, al conducerii
cu viteză sau al exercițiilor fizice. Intuiția este perceperea indi
rectă a lucrurilor aflate dincolo de simțuri, cum ar fi înțelesuri,
relații, posibilități. Ea traduce cuvintele în sensuri și sensurile
în cuvinte atunci când oamenii citesc, scriu, vorbesc sau ascul
tă; oamenii folosesc intuiția atunci când invită necunoscutul în
mintea lor conștientă, sau când așteaptă o posibilitate, o soluție
sau o idee genială. Intuiția dă cele mai bune rezultate atunci
când trebuie să descoperim cum anume să rezolvăm o situație.
Un gând care începe cu „Mă întreb dacă" este probabil intui
ție. Afirmația „înțeleg!" este o străfulgerare intuitivă, iar gândul
286 „Aha!" indică faptul că intuiția a adus în minte ceva care ne
lămurește și ne încântă.
Dacă oamenii preferă senzorialitatea, atunci o folosesc din ce
în ce mai des și devin experți în observarea și ținerea minte a
tuturor acelor lucruri ce pot fi observate. Datorită acestui bagaj
de experiențe și cunoștințe deprinse din realitate, care se îmbo
gățește pe zi ce trece, persoanele senzoriale tind să devină realis
te, practice, bune observatoare, iubitoare de distracții, pricepute
la lucrul cu un număr mare de elemente.
Persoanele care preferă intuiția tind să devină maestre în
identificarea posibilităților. Aceste persoane învață că posibi
litățile vor veni spre ele dacă le vor căuta pline de încredere.
Apreciind imaginația și inspirația, tipurile intuitive se specia
lizează în idei și proiecte noi, dar și în rezolvarea problemelor.
Un anumit tip de judecată, și anume gândirea, este logică și
în mod intenționat impersonală; nu include întreaga activitate
mentală ingenioasă care, în mare parte, este în realitate produ
sul intuiției. Gândirea analizează din perspectiva cauză-efect și
face distincția dintre adevărat și fals. Celălalt tip de judecată,
sentimentul, este în mod neintenționat personal și se bazează pe
valorile personale. El face distincția dintre ceea ce este apreciat
și ceea ce nu este apreciat, între ceea ce este apreciat mai mult și
ceea ce este apreciat mai puțin, și protejează acele lucruri pe care
tipul afectiv le apreciază cel mai tare. Deși judecata afectivă este
personală, ea nu este în mod obligatoriu egocentrică și, la cel
mai înalt nivel al său, ia în considerare și sentimentele celorlalți,
în măsura în care sunt cunoscute sau pot fi ghicite. Sentimentul
nu trebuie confundat cu emoțiile; de fapt, Jung însuși îl numește
un proces rațional.

Tipurile logice devin extrem de pricepute la manevrarea ace- 287
lor realități care au un comportament logic (cum ar fi mașinile),

fără reacții umane impredictibile. Gânditorii înșiși tind să devină
logici, obiectivi, consecvenți; au tendința de a lua decizii după ce
analizează și cântăresc toate elementele, inclusiv cele neplăcute.
Tipurile afective, care dezvoltă abilități pentru lucrul cu
oamenii, tind să fie înțelegătoare, apreciative, pline de tact; când
iau decizii, pun accentul mai degrabă pe valorile personale rele
vante, inclusiv pe valorile altor persoane.
Cele patru procese — senzorialitatea, intuiția, gândirea și
sentimentul — sunt daruri cu care toți oamenii sunt înzestrați
de la naștere. Procesele sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi —
trebuie doar să le dezvoltăm și să le utilizăm în trăirea prezen
tului și crearea viitorului.
Drumul individual către excelentă »
Fiecare persoană își poate recunoaște preferințele reale —

între senzorialitate și intuiție, între gândire și sentiment etc.
Conform teoriei tipurilor, preferințele sunt înnăscute, dar, așa
cum, adeseori, părinții încearcă să transforme un copil stângaci
într-un dreptaci, ei pot încerca și să transforme un copil senzo
rial într-unul intuitiv, sau un copil logic într-unul afectiv, pen
tru a-1 face conform preferinței înnăscute a părintelui. Dacă nu
se lovește de o rezistență solidă, această presiune poate fi un
obstacol serios în dezvoltarea darurilor cu care s-a născut copi
lul în cauză.
Tipul de percepție și tipul de judecată pe care le prefe
ră oamenii în mod natural determină direcția în care se pot
Oameni și vocații * Continuarea drumului din locul unde sunteți acum

288 dezvolta complet, eficient și cu cea mai deplină satisfacție per
sonală. Când oamenii își folosesc cele două procese preferate
pentru a face ceva bine, abilitățile lor de a face acel lucru se
dezvoltă. Oamenii pot fi tentați să încerce să facă totul folosind
doar aceste două procese, indiferent de cât de adecvate sunt ele
pentru scopul urmărit.
Recunoașterea faptului că, într-o situație dată, un proces este
mai potrivit decât altul, este un pas important în dezvoltarea
tipului. Fără această recunoaștere, oamenii nu au nicio moti
vație conștientă pentru a acorda atenție, sau măcar a obser
va ce proces utilizează. Când își dau seama că senzorialitatea
funcționează mai bine decât intuiția în procesul de colectare
a datelor, dar intuiția este mai bună pentru identificarea posi
bilităților, sau gândirea este mai potrivită pentru organizarea
muncii, dar sentimentul este mai bun în relațiile interumane,
atunci au cheia pentru utilizarea mai eficientă a tututor daruri
lor cu care sunt înzestrați, folosindu-1 pe fiecare în domeniul care
i se potrivește.
Dezvoltarea completă a tipului implică stăpânirea perfectă
a procesului dominant, care coordonează celelalte trei procese
și stabilește obiectivele principale în viață. Dezvoltarea tipului
depinde și de utilizarea abilă a procesului auxiliar, care este
vital pentru echilibru, căci aduce judecată procesului dominant
perceptiv și percepție procesului dominant rațional. In cele din
urmă, dezvoltarea deplină a tipului psihologic necesită învăța
rea modului de folosire a celor două procese mai puțin apreci
ate și mai slab dezvoltate.
Procesele mai puțin dezvoltate reprezintă întotdeauna o pro
blemă. In utilizarea lor, este util să ne gândim la senzorialitate,
intuiție, gândire și sentiment ca la patru persoane care locuiesc

sub același acoperiș. Procesul dominant este șeful gospodăriei, 289
auxiliarul este adjunctul. Cei doi se înlocuiesc unul pe celălalt

când este cazul și niciunul dintre ei nu intră pe teritoriul celui
lalt; dar, în majoritatea situațiilor, cele două procese mai puțin
dezvoltate au puncte de vedere diferite, bazate pe tipuri de per
cepție opuse și pe planuri de acțiune diferite, produse de tipuri
de judecată opuse.
Ignorarea părerilor diferite de ale noastre nu ne ajută să rezol
văm problema, ci doar blochează procesele minții, ca și cum
acestea ar fi. niște sclavi pe care îi putem întemnița. în această
situație, procesele izbucnesc și apar, sub forme violente, la nivel
conștient. Având în vedere că aceste procese au fost neglijate cu
bună știință în procesul de dezvoltare a proceselor preferate, ele
sunt imature și nu ne putem aștepta să dea dovadă de înțelep
ciune profundă.
Totuși, le putem accepta în mod pozitiv, drept membrii mai
tineri ai familiei, care au dreptul să își spună părerea în consili
ile de familie, înainte de luarea unor decizii. Dacă aceste proce
se primesc spre îndeplinire sarcini adecvate calităților pe care le
au, dacă ajutorul lor este apreciat și contribuția lor este luată cu
adevărat în considerare, atunci, asemeni copiilor, ele vor deveni
din ce în ce mai înțelepte și calitatea contribuției lor se va îmbu
nătăți în mod constant.
Utilizarea percepției
Acuratețea unei decizii — a unei judecăți — nu poate fi supe

rioară calitativ acurateții informațiilor pe care se bazează. Există
un moment potrivit pentru percepție și un moment potrivit pen
tru judecată, iar cele două momente se succed în această ordine.
Oameni și vocații ■ Continuarea drumului din locul unde sunteți acum

290 De fapt, cele mai sănătoase decizii se bazează atât pe senzoriali-
tate, cât și pe intuiție.
Fiecare tip de percepție are propriile ei tipuri de utilizare.
Cel mai important mod de utilizare a senzorialității în chestiuni
practice are la bază capacitatea acesteia de a sesiza realitatea,
situația dată și faptele relevante. Respectul pentru realitate este
acel aspect al senzorialității pe care trebuie să îl cultive cu precă
dere atât intuitivii, cât și senzorialii. Deși sunt, în mod natural,
interesați mai degrabă de posibilități decât de realități, intuitivii
pot face o greșeală serioasă dacă își împing tendința naturală la
limită și ignoră realitatea și limitările pe care le impune aceasta.
Dacă ei nu acceptă realitatea și refuză să se confrunte cu aceasta,
atunci nu vor reuși niciodată să transforme posibilitățile în reali
tăți. Fiecare proces perceptiv poate fi autodistructiv dacă devine
absolut și renunță la ajutorul de care are nevoie din partea pro
cesului opus. Intuitivii pot bloca ajutorul venit din partea sen
zorialității pe baza convingerii că nu au nimic de aflat despre
problema dată, că ei știu deja totul sau că lucrurile pe care nu le
știu nu sunt importante.
Tot așa, dacă tipurile senzoriale presupun că ceea ce au văzut
ele este tot ce poate fi văzut, atunci nu fac decât să își blocheze
total intuiția, care nu va mai putea contribui la gândurile lor con
știente. Oamenii care fac în mod obișnuit această presupunere nu
iubesc deloc situațiile neașteptate și neprevăzute, căci siguranța
lor se bazează pe faptul că ei știu din propria experiență ceea ce
au de făcut. Când apare amenințarea unei întâmplări exterioare
experienței lor, tot ce pot face ei este să renunțe și să lase lucru
rile să se întâmple sau să se lupte orbește cu realitatea. Niciuna
dintre soluții nu este eficientă și ambele sunt stresante. Este mult
mai bine să invităm intuiția să ne ajute la rezolvarea problemelor.

Utilizarea judecății 291
Un domeniu în care este esențial să ne perfecționăm este

direcționarea judecății către locul în care este nevoie de ea.
Unele persoane resping însăși ideea de „judecată", căci li se pare
autoritară, restrictivă și arbitrară. Această concepție despre jude
cată — văzută ca un lucru pe care oamenii îl folosesc unii cu pri
vire la alții — ignoră aspectul esențial. Judecata trebuie folosită
în raport cu propriile probleme, pentru o mai bună utilizare a
înzestrărilor personale și o administrare mai bună a responsabi
lităților si a vieții fiecăruia dintre noi.
9 9 9
Anumite utilizări ale judecății implică numai individul: defi

nirea standardelor individuale de comportament sau alegerea
obiectivelor. Cea din urmă acoperă o gamă largă, deoarece satis
facțiile importante variază foarte mult de la un tip psihologic
la altul. Un INTP scria la un moment dat: „Pentru tipul meu,
căutarea adevărului este cel mai important lucru. Am fost chiar
eu surprins să constat cât de mult sunt capabil să renunț la con
fortul personal pentru a ajunge la înțelegere". Pentru ISTJ, satis
facția majoră poate fi dată de încrederea și respectul acordat
de comunitate pentru serviciile aduse acesteia și integritatea de
care au dat dovadă. Pentru INFP, atenți la posibilitățile existen
te pentru omenire, satisfacția majoră poate fi comunicarea unei
descoperiri care poate ajuta alți oameni. Pentru tipurile EFJ, pro
babil că satisfacția majoră este produsă de camaraderie și relații
personale.
Totuși, majoritatea deciziilor implică o situație prezentă care
necesită logică (gândire) sau tact (sentiment). Oamenii tind în
mod natural să își bazeze deciziile pe tipul preferat de judecată,
fără să se întrebe dacă acesta este adecvat sau nu situației date.

292 Aceasta este o greșeală. Dacă sunt înțelese meritele fiecărui tip
de judecată, gânditorii pot utiliza sentimentul pentru a câștiga
cooperarea celorlalți, iar tipurile senzoriale pot folosi gândirea
pentru a privi mai cu atenție consecințele.
Dacă gândirea se bucură de mai multă încredere, ea se va
opune blocării, chiar și temporare, pentru a lăsa calea liberă sen
timentului. Această rezistență poate fi depășită dacă este clar
că sentimentul contribuie doar în serviciul gândirii. Logica gân
ditorului se bazează pe realități, iar sentimentele sunt realități.
Având în vedere că sentimentele altor oameni produc complica
ții neașteptate, logicii au nevoie să includă propriile sentimente
în rândul cauzelor importante, iar sentimentele altor oameni în
rândul efectelor importante. Ori de câte ori sunt implicați alți
oameni, logica unui gânditor va fi mai exactă și va avea mai
mult succes dacă este ajutată de sentiment.
Tot așa, dacă sentimentul se bucură de cea mai multă încre
dere, el se va opune provocărilor aduse de gândire, dar va putea
tolera o blocare temporară, dacă este clar specificat faptul că
gândirea este consultată doar în serviciul simțirii. Valorile atât de
apreciate ale sentimentului pot fi slujite mai bine dacă i se dă
șansa gândirii să anticipeze posibilele consecințe nefericite ale
unui act intenționat.
Rezolvarea problemelorîntr-un grup
într-o activitate de grup care include o varietate de tipuri,

este ușor de văzut cu ce anume contribuie fiecare proces la
acțiunea comună. De exemplu, tipurile senzoriale sunt înclinate
spre a avea informații precise despre situația dată și a-și aminti
lucruri pe care alții poate le-au uitat sau le-au trecut cu vederea,

în timp ce intuitivii dispun de o mulțime de metode de evitare 293
a dificultăților și adeseori propun proceduri noi. Tipurile logi
ce tind să fie sceptice din principiu și să pună rapid sub sem
nul întrebării presupunerile nefondate, să prevadă ceea ce nu va
merge bine, să identifice greșelile și neconcordanțele din plan, să
aducă oamenii înapoi pe drumul cel bun atunci când se rătăcesc.
Tipurile afective sunt interesate de armonie; când apar diferențe
de opinie importante, aceste persoane caută un compromis care
să păstreze pentru fiecare tip (inclusiv pentru al lor) acele trăsă
turi pe care le apreciază cel mai tare.
Dacă grupul este compus din tipuri foarte diferite, va fi mai
greu să se ajungă la o înțelegere decât în cazul în care grupul este
omogen, dar decizia finală va avea la bază mai multe elemente,
va fi mai îndelung cântărită și, prin urmare, pericolul ca lucrurile
să aibă un final nefericit dintr-un motiv neprevăzut va fi mai mic.
Utilizarea problemelor pentru dezvoltarea abilităților
Abilitatea de a utiliza în mod adecvat percepția și judecata

poate fi obținută prin practică, iar viața ne oferă multe ocazii
pentru a o practica. Atunci când vă confruntați cu rezolvarea
unei probleme, luarea unei decizii, administrarea unei situații,
încercați să exersați utilizarea unui singur proces, în mod con
știent și dedicat, fără influențe din partea celorlalte procese, în
următoarea ordine:
• Senzorialitatea — pentru a vă confrunta cu realitatea, a fi

realist, a identifica exact situația și ce anume este de făcut
în legătură cu ea. Senzorialitatea vă poate ajuta să evitați
iluziile sau sentimentele care pot încețoșa realitatea. Pentru
Oameni și vocații * Continuarea drumului din locul unde sunteți acum

294 a vă activa procesul senzorial, gândiți-vă cum ar părea
situația unui martor exterior înțelept și imparțial.
• Intuiția — pentru a descoperi toate posibilitățile, adică
toate modalitățile prin care puteți schimba situația,
abordarea, sau atitudinea altor oameni. încercați să dați
deoparte presupoziția naturală conform căreia ați făcut
ceea ce trebuia făcut.
• Gândirea — pentru a analiza în mod impersonal cauza și
efectul, inclusiv toate consecințele soluțiilor alternative,
plăcute și neplăcute, pro și contra soluției voastre
preferate. Gândiți-vă la toate costurile implicate și
examinați îndoielile pe care le-ați îndepărtat din loialitate
față de cineva, atracție față de ceva, sau din cauza faptului
că nu ați dorit să vă schimbați punctul de vedere.
• Sentimentul — pentru a evalua cât de profund țineți la
lucrurile care vor fi câștigate sau pierdute, în funcție de
alternativa aleasă. Când faceți această nouă evaluare,
încercați să nu lăsați aspectele temporare să le umbrească
pe cele permanente, oricât de plăcută sau neplăcută ar
fi soluția imediată. Țineți cont și de sentimentele altor
persoane, raționale și iraționale, cu privire la diferitele
rezultate, și includeți sentimentele voastre și ale lor în
rândul lucrurilor de care trebuie să țineți cont atunci când
5 9
decideți ce soluție va fi cea mai potrivită.

Decizia finală va avea o bază mai solidă decât de obicei,
datorită faptului că ați ținut cont de realități, posibilități,
consecințe și valori umane.
Unele etape din acest exercițiu sunt mai ușoare decât celelal
te. Cele în care vă utilizați procesele preferate sunt o adevărată

distracție. Celelalte pot fi dificile la început, deoarece solicită 295
punctele tari ale unor tipuri foarte diferite de tipul vostru, or,
aceste puncte tari nu au prea fost exersate. Când problema este
importantă, puteți dori să vă consultați cu cineva pentru care
aceste puncte tari sunt ceva natural, deoarece această persoa
nă poate avea o perspectivă total diferită asupra situației și vă
poate ajuta să înțelegeți și să utilizați latura opusă și neglijată a
propriei voastre persoane.
învățarea utilizării, atunci când este nevoie, a proceselor pe
care le iubiți cel mai puțin merită tot efortul pe care îl solicită. Ea
contribuie nu doar la găsirea unei soluții mai bune pentru pro
blema actuală, ci vă și pregătește pentru a fi mai abili în rezol
varea următoarei probleme.
Utilizarea tipului psihologic în alegerea carierei
Cunoașterea preferințelor în domeniul percepției și al judecă

ții îi poate ajuta pe oameni în alegerea carierei. Desigur, oame
nii își doresc activități interesante și plăcute, prin urmare caută
o carieră care să le solicite cele mai bune tipuri de percepție și
judecată, dar care să nu necesite utilizarea proceselor opuse.
Un mod potrivit de a începe căutarea unei cariere este să pri
viți ocupațiile care le plac cel mai tare persoanelor cu același tip
de percepție și judecată ca și voi (vezi capitolul 14). Nu elimi
nați celelalte domenii; dacă sunteți atrași de un domeniu care
nu se bucură de popularitate în rândul tipului vostru psiholo
gic, puteți deveni elementul care aduce abilitățile complemen
tare și provoacă schimbările necesare. Totuși, țineți minte că,
dacă majoritatea oamenilor din acel domeniu de activitate vă
sunt opuși atât ca proces perceptiv, cât și ca proces tradițional,
Oameni și vocații ■ Continuarea drumului din l, i

296 atunci sunt slabe șanse să vă ofere sprijin; va trebui să le înțele
geți tipurile psihologice și să comunicați cu atenție atunci când
aveți nevoie de ei.
Lumile exterioare si interioare
După ce ați identificat un domeniu de interes în care vă puteți

folosi cele mai bune abilități, gândiți-vă dacă doriți să lucrați în
lumea exterioară a oamenilor și lucrurilor sau în lumea interi
oară a conceptelor și ideilor. Deși trăiți în ambele lumi, în mod
clar vă simțiți mai bine într-una dintre ele și aceasta este lumea
în care puteți munci cu eficiență maximă.
Dacă sunteți extravert, verificați dacă munca la care vă gân
diți include destulă acțiune sau interacțiune cu oameni, care să
vă mențină viu interesul. Dacă sunteți introvert, verificați dacă
vă va da șansa de a vă concentra pe ceea ce faceți.
Procesul rațional și procesul perceptiv

în lumea exterioară
Preferința voastră între judecată și percepție determină ulti

ma literă din tipul vostru psihologic. Persoanele J se bazează în
principal pe judecată în relația cu oamenii și situațiile. Dorind
să regularizeze și să controleze viața, ei duc o viață planificată
și ordonată. Persoanele P, care au tendința de a se baza pe pro
cesul perceptiv, trăiesc flexibil și spontan, vor să înțeleagă viața
și să se adapteze la ea.
Dacă sunteți tipul rațional, interesați-vă dacă profesia la care
vă gândiți are un aspect cât de cât previzibil și organizat sau
dacă este vorba de o activitate care se definește pe măsură ce

este făcută și include modificări de la o oră la alta. Dacă sunteți 297
tipul perceptiv, aflați câte decizii va trebui să luați pe parcursul
unei zile.
Utilizarea tipului în relațiile umane
Două persoane care preferă aceleași tipuri de percepție și

judecată au cele mai mari șanse să se înțeleagă una pe cealal
tă și să se simtă înțelese. Ele privesc lucrurile în mod aproa
pe similar și ajung la concluzii asemănătoare. Aceleași lucruri
li se par interesante, aceleași lucruri li se par importante. Două
persoane care se aseamănă în tipul de percepție sau în tipul de
judecată, dar nu în ambele, pot avea o relație profesională bună.
Preferința comună le conferă o bază comună, iar preferința dife
rită le oferă, ca echipă, o gamă mai largă de cunoaștere decât ar
avea fiecare separat.
Când colegii de muncă sunt diferiți atât ca percepție, cât și
ca judecată, atunci au o problemă. Colaborarea profesională îi
va învăța lucruri valoroase dacă se respectă reciproc. Dacă nu,
colaborarea se poate dovedi un dezastru. Ca echipă, dispun de
abilități în ambele tipuri de percepție și ambele tipuri de judeca
tă. Trebuie să se înțeleagă unul pe celălalt destul de bine pentru
a vedea meritele abilităților celuilalt și pentru a le utiliza.
Dacă un soț și o soție sunt diferiți din acest punct de vedere,
ei pot avea o căsnicie extraordinară, dar numai dacă fiecare din
tre ei apreciază și se bucură de punctele tari ale celuilalt. Cum
căsnicia este probabil cea mai umană dintre relațiile interumane,
i-am dedicat un întreg capitol (capitolul 11).
Orice relație va avea de suferit dacă aspectele contrarii din-
tr-o preferință sunt tratate drept dovezi de inferioritate. Relația

298 părinte-copil suferă foarte tare dacă părinții încearcă să trans
forme copiii în copiile lor. Copiilor le este foarte greu să trăias
că în conformitate cu dorința unui părinte ca ei să fie ceva ce în
mod clar nu sunt. Copiii de tip senzorial pot încerca să își falsi
fice tipul, iar copiii de tip logic se pot opune violent, dar niciuna
dintre reacții nu poate vindeca rana adusă încrederii în ei înșiși.
După ce au completat testul Indicatorului de tip, mulți adulți
care au avut o astfel de copilărie au exclamat: „Ce bine este să
mi se spună că este OK să fiu tipul de persoană care sunt!"
Utilizarea tipului în comunicare
Persoanele cu preferințe opuse cresc una lângă alta fără să

știe cum să comunice eficient una cu cealaltă. Logicii comunică
într-un mod marcat de gândire, iar afectivii, într-un mod marcat
de sentiment; acest tip de comunicare funcționează atunci când
trebuie să comunice cu alții ca ei. Dar, când au nevoie de acor
dul sau cooperarea unor persoane de tip opus, nu mai funcțio
nează cum trebuie.
Logicii sunt prin firea lor impersonali și critici cu privire la
orice li se pare greșit. Ajung, prin logică, la opinii foarte clare cu
privire la ceea ce trebuie făcut în mod diferit decât a fost făcut
până acum și nu dau multă atenție sentimentelor lor sau ale
altor persoane. Când sunt în dezacord cu tipurile afective, logi
cii își pot exprima acest dezacord atât de puternic și de brutal,
încât tipurile afective se simt atacate; asta face ca înțelegerea sau
cooperarea să fie imposibile.
Comunicarea cu tipurile afective trebuie să facă apel la sen
timentul acestora. Aceste persoane apreciază armonia și, dacă
au de ales, mai degrabă sunt de acord decât împotrivă. Când

logicii au nevoie să critice o propunere sau să își exprime dez- 299
acordul față de ceea ce a fost făcut, ei trebuie să înceapă prin a
menționa punctele cu care sunt de acord. Când sunt convinși că
logicii sunt în aceeași tabără cu ei, tipurile afective sunt gata de
concesii pentru a păstra armonia și a rămâne în aceeași tabără.
Atunci, punctele de dezacord pot fi discutate în loc să fie motiv
de conflicte, iar logica gânditorului și înțelegerea pentru ceilalți
oameni de care dă dovadă afectivul pot fi folosite simultan pen
tru a rezolva problema.
Comunicarea cu un gânditor trebuie să fie cât de logică și de
ordonată o poate face tipul sentiment. Tipurile afective trebuie
să fie atente să nu ignore faptele și motivele pe care le-au oferit
deja logicii. Deși tipurile afective vorbesc cu încredere puternică
în valoarea lucrurilor pe care le apără, ei trebuie să respecte esti
marea făcută de logici cu privire la costul consecințelor.
Dacă sunteți tipul afectiv, țineți minte că logicii se bazează
pe raționamentul cauză-efect, dar, de obicei, nu știu ce simt alți
oameni până nu li se spune. Prin urmare, spuneți-le, pe scurt
și într-un mod vesel, ce simțiți cu privire la situația dată, astfel
încât ei să poată introduce sentimentele voastre printre cauzele
de la care pot aștepta efecte.
Comunicarea dintre tipurile senzoriale și intuitive se opreș
te adeseori înainte să înceapă. Dacă sunteți persoana intuitivă,
aveți nevoie să respectați următoarele reguli: în primul rând,
spuneți în mod explicit, la început, despre ce vorbiți. (Altfel, le
cereți ascultătorilor senzoriali să își imagineze ce anume vreți
să spuneți până când își dau seama la ce vă referiți, lucru care,
cel mai frecvent, li se pare inutil). In al doilea rând, terminați-vă
propozițiile; poate voi cunoașteți continuarea propoziției, dar
ascultătorii voștri sigur nu o cunosc. In al treilea rând, anunțați
Oameni și vocații ■ Continuarea drumului din Incul undo cnn^ —

300 când schimbați subiectul. Și în ultimul rând, nu oscilați înainte
și înapoi între subiecte. Ascultătorii nu pot să vadă parantezele.
Incheiați un punct, apoi treceți în mod explicit la următorul.
Dacă sunteți tipul senzorial, cuvintele intuitivului pot părea
să ignore sau chiar să contrazică lucruri despre care voi știți clar
că sunt adevărate, dar nu ignorați ceea ce s-a spus și nici nu tre
ceți cu vederea ca pe vreo prostie. Cuvintele pot conține o idee
utilă, iar lucrurile pe care le știți voi pot fi utile autorului ideii.
Continuarea constructivă este să expuneți ceea ce știți ca pe o
contribuție la subiect și nu ca pe o respingere a ideii expuse anterior.
Progresul, în aproape orice direcție, are nevoie de contribuții din
ambele părți, de fapte din partea tipului senzorial și de idei noi
din partea intuitivului.
Cele mai de succes compromisuri păstrează avantajele pe care
fiecare tip le consideră ca fiind cele mai importante. Adeseori,
oamenii fac un efort uriaș pentru o soluție globală, când, de fapt,
ceea ce vor ei cu adevărat este introducerea unui anumit ele
ment pozitiv într-un alt plan. Tipurile senzoriale doresc ca solu
ția să fie funcțională, logicii vor să fie sistematică, tipurile afecti
ve o vor plăcută din punct de vedere uman, iar intuitivii doresc
o ușă deschisă pentru creștere și dezvoltare. Toate acestea sunt
dorințe raționale. Cu înțelegere și bunăvoință, pot fi îndeplinite.
Când oamenii sunt diferiți, cunoașterea tipurilor scade fricțiu
nile și diminuează tensiunea. In plus, scoate la iveală valoarea
diferențelor. Nimeni nu are obligația de a fi bun la toate. Dacă
dezvoltăm punctele tari individuale, dacă ne protejăm împotri
va punctelor slabe cunoscute, dacă apreciem punctele tari ale
celorlalte tipuri, viața va fi mai amuzantă, mai interesantă și mai
plină de experiențe decât ar fi dacă am fi toți la fel.

Privind către viitor 301
De peste cincizeci de ani privesc lumea din perspectiva tipu

lui psihologic și această experiență este o răsplată continuă,
înțelegerea tipurilor poate fi gratificantă și pentru societate. Nu
este exagerat să sperăm că o înțelegere mai amplă și mai profun
dă a darurilor diversității poate, în final, să reducă utilizarea gre
șită și neutilizarea acestor daruri cu care suntem înzestrați. Ar
putea diminua irosirea potențialului, pierderea șanselor, numă
rul de oameni care renunță la școală și numărul delincvenților.
Poate chiar să ajute la prevenirea bolilor psihice.
Oricare ar fi aspectele vieții voastre, indiferent de relațiile
personale, activitate profesională și responsabilități, înțelegerea
tipului psihologic vă poate clarifica percepțiile, vă poate ajuta să
aveți o judecată mai sănătoasă și să vă trăiți viața cât mai aproa
pe de dorința sufletului vostru.
Căci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele

noastre nu au toate aceeași lucrare,
Așa și noi, cei mulți, un trup suntem [...] și fiecare suntem mădulare
unii altora.
Dar avem felurite daruri [...]. Dacă avem proorocie, să proorocim [...]
Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învață, să se
sârguiască în învățătură;
Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare...
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 12: 4-821
21 Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1975.
Oameni și vocații ■ Continuarea Hmmnhn Hin .i ..-j---- -

Note de final
I. Van der Hoop (care include efectele funcției auxiliare în

descrierile pe care le face el tipurilor) explică foarte clar
acest aspect. „Funcția subsidiară tinde în mod frecvent să
controleze adaptarea în sensul în care nu este orientată
funcția dominantă. De exemplu, un introvert de tip logic
își va folosi instinctul [senzorialitatea] sau intuiția în spe
cial în scopuri referitoare la adaptarea externă. Iar un intu
itiv extravert va căuta să intre în contact cu lumea interi
oară prin gânduri sau sentimente." (1939, p. 93)
II. Traducerile corectate ale acestor fragmente citate pot fi
găsite în Tipuri psihologice, Editura Trei, București, 2004.
III. Și cuvântul „senzație" are conotații ce pot produce confu
zii și care au fost evitate prin folosirea formei, „senzoriali-
tate", iar „proces" a fost folosit în locul lui „funcție", astfel
încât procesele mentale ale percepției și judecății să poată
fi discutate la orice nivel, fără confuzia provocată de un
termen mai puțin cunoscut.
IV. Vezi capitolele 4-7, fig. 24-27.
V. Forma D2 a fost înlocuită de Formele G și F; vezi Myers,
1962.
VI. într-un studiu anterior, nepublicat, al lui Isabel Myers
Briggs, Indicatorul de tipuri a fost aplicat pe elevii de sex

masculin din clasele a Xl-a și a Xll-a din orașul Stamford, 303
Connecticut. Introverții au reprezentat 28,1% din cei 217
elevi din clasa a Xl-a și 25,8% din cei 182 din clasa a Xll-a.
VIL De aici rezultă importanța introducerii unei discipline
ferme dar corecte în procesul de dezvoltare a caracteru
lui unei persoane, încă din copilărie. La început, părinții
reprezintă judecata copiilor. Dacă părinții ezită, copiii nu
mai au termen de comparație, dar dacă părinții stabilesc
un standard clar în baza căruia cei mici să își evalueze
comportamentul și să decidă ce au de făcut, atunci ei le
transmit un obicei extrem de important, cel de a-ți eva
lua propriile acțiuni, cu mult înainte de momentul în care
copiii sunt destul de mari, încât să își stabilească proprii
le standarde. Autoevaluarea este primul pas în formarea
caracterului. Copiii indisciplinați dobândesc această tră
sătură incomplet, mult mai târziu și cu mai mult efort. Iar
unii nu o dobândesc niciodată.
VIII. La introverți, aceste caracteristici sunt ușor modificate de
natura perceptivă a procesului dominant.
IX. La introverti, aceste caracteristici sunt ușor modificate de
natura rațională a procesului dominant.
X. O persoană de tip senzorialitate introvertită a spus despre
un admirator extravertit: „Se plânge că, atunci când sun
tem împreună, numai el vorbește. De fapt, este o conversa
ție în două direcții — ce îmi spune el mie și ce îmi spun eu
mie însumi. Doar că ceea ce spun eu nu se aude în afară".
XI. Această informație provine din cercetarea nepublica
tă pe care autoarea a făcut-o la First Pennsylvania Bank
(Philadelphia). Raportul frecvenței este luat din capitolul
3, fig. 6 și 7, indicând date strânse de autoare și procesate
de Educațional Testing Service.
Oameni și vocații ■ Note de final

304 XII. Cercetări nepublicate ale autoarei.
XIII. Monografia intitulată Myers Longitudinal Medical Study,
care descrie ambele studii, poate fi. obținută de la Centrul
pentru Aplicații ale Tipului Psihologic, 1441, Northwest
6th Street, Suite B, 400, Gainesville, Florida, 32601.
XIV. Rata totală de renunțare la studii este oarecum mai mare
decât ar indica aceste procentaje. Persoanele cunoscute
din acest eșantion care s-au retras definitiv nu au inclus
nici acei studenți care s-au retras înainte ca grupa lor să
facă Indicatorul de tip, nici pe cei care s-au retras tempo
rar și au fost ulterior admiși la altă facultate, pe care au
absolvit-o.
XV. Ultima literă din formula tipului psihologic, J sau P, arată
dacă relațiile cu lumea exterioară se desfășoară cu o ati
tudine rațională sau perceptivă. La extraverți, ultima lite
ră descrie generalul; la introvertiți, descrie aghiotantul.
Prima literă, E sau I, descrie întotdeauna generalul.
XVI. Un studiu timpuriu, nepublicat, al lui Isabel Briggs Myers
se află la baza afirmațiilor din acest capitol, referitoare la
tipurile psihologice ale populației generale. Indicatorul
de tipuri a fost administrat elevilor din clasele a 11-a și a
12-a dintr-un liceu care avea elevi din tot orașul Stamford,
Connecticut. Din 217 elevi din clasa a 11-a, 28,1% erau
introverți iar 26,7% erau intuitivi; din 182 elevi din clasa a
12-a, 25,8% erau introveți și 33,0% erau intuitivi. Procentul
de intuitivi poate să fi crescut din cauza tipurilor senzori
ale care au părăsit școala după ce prezența nu a mai fost
obligatorie.
ISABEL BRIGGS MYERS, PETER В. MYERS

Referințe >
Bogart, D.R. (1975). Myers-Briggs Type Indicator preferences as a

differentiating factor in skill acquisition during short-term
counseling training. Lucrare nepublicată.
Briggs, K.C. Cercetare nepublicată.
Bruner, J.S. (1960). The process of education. Cambridge, MA:
Harvard University Press.
Grant, W.H. (1965). Behavior ofMBTI types (Raport de cercetare).
Auburn, AL: Auburn University Student Counseling
Service.
Gray, H., & Wheelwright, J.B. (1944). Jung's psychological types
and marriage. Stanford Medical Bulletin 2, 37-39.
Gundlach, R.H., & Gerum, E. (1931). Vocational interests and
types of ability. Journal of Educational Psychology, 22,
505.
Hay, E.N. Comunicare personală, 1943-1946.
Hebb, D. 0. (1949). The organization of intelligence. New York:
Wiley.
Hunt, J.M. (1961). Intelligence and experience. New York: Ronald
Press.
Jacobi, J. Psihologia lui C.G. Jung, Editura Trei, București, 2012.
308 von Fange, E.A. (1961). Implications for school administration of the
personality structure of educational personnel. Lucrare de
doctorat nepublicatà, University of Alberta, Alberta,
Canada.
Despre Isabel Briggs Myers
ISABEL MCKELVEY BRIGGS s-a născut pe 18 octombrie

1897, în Washington, DC. Tatăl ei era Lyman J. Briggs, un fizi
cian renumit care, timp de doisprezece ani, a fost directorul
Biroului Național pentru Standarde. Mama ei, Katharine Cook
Briggs, era o femeie foarte modernă din multe puncte de vede
re: absolvise Michigan State University, își educase acasă fiica,
Isabel, muncise din greu la clădirea unei cariere de scriitoare,
publicând nuvele, editoriale și articole despre educație. Una din
tre povestirile ei, intitulată Father's Library (Biblioteca tatălui),
a anticipat cu aproape două decenii eseul feminist al Virginiei
Woolf, O cameră separată.
împinsă de interesul de a învăța să construiască personajele
pentru operele de ficțiune pe care dorea să le scrie, Katharine
Briggs a început să lucreze la un proiect în cadrul căruia citea
autobiografii și își dezvolta propria tipologie, pe baza modele
lor pe care le identifica. A identificat mai multe tipuri, pe care
le-a etichetat drept „meditativ", „spontan", „activ" și „socia
bil" — identificate mai târziu în Indicatorul de tipuri Myers-Briggs
(Indicator sau MBTI®) ca I, EP, ELR, EAR. în 1923 a apărut tra
ducerea în limba engleză a Tipurilor psihologice a lui Cari Gustav
Jung. Se pare că, atunci când a citit-o, Katharine Briggs i-a spus
310 lui Isabel: „Asta e!" și a abandonat tipologia pe care o crease, în
favoarea tipologiei jungiene. Din acel moment, atât mama cât
și fiica au devenit observatoare atente ale tipurilor psihologi
ce. In următoarele două decenii, Briggs a corespondat ocazio
nal cu Jung, cu care s-a și întâlnit o dată și care a încurajat-o în
munca ei.
Isabel a citit mult toată viața. A iubit scrisul și și-a început
cariera de scriitoare publicată, la vârsta de paisprezece ani,
cu A Little Girl's Letter (Scrisoarea unei fetițe), care a apărut în
„Ladies Home Journal". A publicat mai multe povești și poe
zii în deceniul următor. Isabel a intrat la Swarthmore College
în 1915 și a absolvit cu note maxime. In această perioadă l-a
cunoscut pe Clarence G. Myers (cunoscut drept Chief), cu care
s-a și căsătorit.
în august 1928, Isabel Myers a citit un anunț în revista „New
McClure" că revista împreună cu Frederick A. Stokes Company
sponsorizau un concurs pentru cel mai bun roman polițist. Fără
să fie descurajată de faptul că avea doi copii mici și că termenul
de 31 decembrie părea aproape imposibil, ea a decis să se înscrie
în concurs — și a câștigat! Publicitatea la nivel național care a
urmat apariției volumului Murder Yet to Come (Crima viitoare) a
făcut ca Isabel Briggs Myers să capete renumele de tânără spe
ranță a literaturii. înainte să treacă anul, cartea era bestseller și
ajunsese la a șaptea ediție. După un al doilea roman polițist și
o scurtă incursiune în teatru, ea a lăsat scrisul deoparte și și-a
dedicat următorii opt ani creșterii celor doi copii.
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial i-a arătat clar
lui Isabel Myers până la ce nivel diferențele dintre oameni pot
provoca neînțelegeri — chiar până la nivelul la care amenință
o întreagă civilizație. A dorit să găsească o metodă prin care
oamenii să se înțeleagă, în loc să se distrugă reciproc. De ase- 311
menea, a devenit extrem de interesată de găsirea unui mod de a
ajuta oamenii, și în special femeile, să se adapteze la locurile de
muncă noi ce erau create din cauza efortului provocat de război
și a locurilor de muncă rămase libere după ce bărbații plecaseră
pe front. In 1942, Myers a citit despre un nou „instrument de
clasificare a oamenilor", Scala Humm-Wadsworth, care fusese
creată pentru a găsi muncitorul potrivit pentru locul de muncă
potrivit. Din propria experiență, ea era convinsă că înțelegerea
și aprecierea diferențelor individuale care decurg în mod natu
ral din teoria lui Jung ar putea fi un instrument valoros pentru
înțelegerea propriei persoane și a celorlalți. Și-a pus în gând
încă o dată să încerce imposibilul — a decis să își creeze pro
priul instrument.
De la tatăl ei, Isabel Myers învățase că unul dintre cele mai
extraordinare lucruri în viață este să descoperi ceva ce încă nu
este cunoscut, sau să faci ceva ce încă nu a fost făcut. Si din
educația neconvențională primită de la mama ei, învățase că
nu este nevoie de instruire formală pentru a îndeplini un obiec
tiv — există cărți și resurse disponibile pentru momentul când
vei avea nevoie de ele. Astfel, a început să lucreze serios pentru
a dezvolta ideile jungiene privitoare la tipul psihologic, pe care
mama ei le studia cu discreție de peste douăzeci de ani.
Pentru tot restul vieții, Myers a lucrat la dezvoltarea diferi
telor forme ale unui inventar al personalității propriu. Forma A
a Indicatorului de tipuri Myers-Briggs a apărut în 1943, iar Forma
C, în 1944. Introvertită, Myers a lucrat îndeosebi singură, luând
fiecare propoziție a lui Jung și găsind, în propria ei experien
ță, moduri de a o utiliza și a o dezvolta. Totuși, ea nu a lucrat
complet singură. A fost ucenica lui Edward N. Hay, directorul
312 de personal al unei importante bănci din Philadelphia, care a
învățat-o tot ce trebuia să știe despre construirea și validitatea
unui test. Apoi a început să strângă date pentru propriile studii
de validare, convingând directorii de școli din Pennsylvania de
Est să o lase să își aplice testele pe mii de elevi.
Un moment-cheie în dezvoltarea MBTI a fost cel în care
l-a convins (cu ajutorul tatălui ei) pe decanul Universității de
Medicină George Washington să îi dea voie să testeze studen
ții din anul întâi. Acesta a fost începutul unui eșantion care a
inclus în final 5 355 studenți la medicină, fiind unul dintre cele
mai mari studii longitudinale din medicină. De asemenea, a
strâns un eșantion de 10 000 de elevi la școli de pregătire sanita
ră medie, din 71 de școli diferite, în care a fost aplicat testul ei.
In 1956, Henry Chauncey, președintele Serviciului de Testare
Educațional (Educațional Testing Service — ETS), a aflat despre
activitatea lui Myers de la Harold C. Wiggers, decanul școlilor
de medicină care participaseră la studiile ei. Chauncey l-a rugat
pe David Saunders, un psiholog din echipă, să afle mai multe
despre acest instrument. Saunders a invitat-o pe Myers să facă
o prezentare pentru departamentul de cercetare de la Serviciul
de testare Educațională. După ce a ascultat-o vorbind despre
dezvoltarea și aplicarea Indicatorului până în acel moment
(Forma C), Saunders a fost profund impresionat:
în mod clar, acesta este cel mai atent construit inventar de

autoraportare din istoria psihologiei și el este cu atât mai remarcabil
cu cât a fost creat fără beneficiul educației formale în acest domeniu.
Acest întreg episod va rămâne cu siguranță una dintre cele mai
interesante experiențe din viața mea profesională.
Entuziasmul lui nu a scăzut niciodată. Gândindu-se la anii 313
petrecuți lucrând cu Myers, Saunders comenta: „Isabel Myers

avea o intuiție excelentă pentru ceea ce trebuia făcut din punct
de vedere statistic... Făcea lucruri la un nivel mult superior
nivelului de atunci. De fapt, unele dintre ele sunt superioare și
nivelului la care am ajuns astăzi“.
In primăvara lui 1957, ETS a fost de acord să publice
Indicatorul de tipuri Myers-Briggs. Până în toamnă, Myers dez
voltase Forma D, care conținea 300 de itemi pentru care avea
nevoie de date, așa că ETS a început sa testeze această formă
în școlile din Philadelphia. Un an mai târziu, a fost dezvoltată
Forma F, care conținea 166 dintre cei mai buni itemi și urma să
fie forma standard pentru următorii 20 de ani. Această formă
este încă în uz.
In 1975, CPP Inc. a devenit editorul Inventarului de perso
nalitate MBTI® și, pentru prima oară, acesta a devenit dispo
nibil pentru psihologi și consilieri psihologici. El este acum cel
mai utilizat instrument de evaluare a personalității din istorie.
Acesta a fost momentul în care John D. Black, fondatorul com
paniei, a încurajat-o pe Myers să scrie Gifts Differing, care expli
că teoria din spatele Inventarului MBTI® și care urma să devină
rezumatul si J comentariul final la munca 5 ei de o viată.
9 Prefața
originală la carte, retipărită aici în forma integrală, exprimă visul
ei atât de frumos și de simplu cu privire la omenire — să ajute
oamenii să își folosească la maxim darurile diferite, cu care au
fost înzestrați.
Această carte este scrisă pe baza convingerii că multe probleme

ar putea fi depășite cu mai mult succes dacă ar fi abordate din
perspectiva teoriei tipurilor psihologice a lui C.G. Jung. Prima
314 traducere în limba engleză a cărții Tipuri psihologice a fost
publicată în 1923, la Harcourt Brace. Mama mea, Katharine C.
Briggs, a introdus cartea în familie și în viețile noastre. Am așteptat
amândouă mult timp ca cineva să inventeze un instrument care
să indice nu doar preferințele personale pentru extraversie sau
introversie, ci și tipul preferat de percepție și de luare a deciziilor. In
vara lui 1942, am decis să facem noi însene asta. începând de atunci,
Indicatorul de Tipuri Myers-Briggs a produs o gamă largă de
informații despre semnificațiile practice ale tipului de personalitate.
Cu toate acestea, implicațiile teoriei trec dincolo de statistici și
pot fi exprimate doar în termeni umani. Cartea de față prezintă o
descriere informată a tipurilor psihologice și a consecințelor acestora,
așa cum ne-au apărut nouă de-a lungul anilor. Sper ca părinții,
profesorii, studenții, consilierii, clinicienii, preoții — și toți ceilalți
care au legătură cu realizarea potențialului uman — să găsească în
această carte o explicație rațională pentru multe dintre diferențele
de personalitate pe care le întâlnesc în activitatea profesională sau
în viața lor privată.
A fost nevoie de trei generații pentru a scrie această carte:
înțelegerea profundă adusă de intuiția introvertită a mamei mele
(IIAL) cu privire la sensul tipului; convingerea mea (HAP) de
introvertă cu privire la importanța aplicațiilor practice ale tipului;
combinația extraordinară a fiului meu Peter (EIAP) de perspectivă
extravertă, intuiție, darul exprimării, simțul priorităților — fără
care aceste pagini poate nu ar fi fost terminate niciodată.
în pofida unei lupte îndelungate cu cancerul, Isabel Myers

a terminat de scris cartea cu puțin timp înainte să moară. Gifts
Differing a fost publicată postum, la doar câteva luni după moar
tea ei, și rămâne un omagiu adus faptului că toată viața ei Isabel

Myers a apreciat frumusețea, puterea și posibilitățile infinite de 315
care dispune personalitatea umană în diversitatea ei atât de
fascinantă.
Saunders, Frances W. Katharine and Isabel: Mother's Light,

Daughter's Journey. Mountain View, California: CPP, Inc.,
1991.
„An Appreciation of Isabel Briggs Myers" MBTI News 2, no. 4
(iulie 1980): 1-7.
316
TIPURILE SENZORIALE
Cu gândire Cu sentiment
IST| ISFJ
Senzorialitate introvertită Senzorialitate introvertită
cu gândire cu sentiment
INTROVERȚI
ISTP ISFP
Gândire introvertită Sentiment introvertit
cu senzorialitate cu senzorialitate
ESTP ESFP
Senzorialitate extravertită Senzorialitate extravertită
cu gândire cu sentiment
EXTRAVERȚI
re
EST] ESF]
Gândire extravertită Sentiment extravertit
cu senzorialitate cu senzorialitate
317
TIPURILE INTUITIVE
Cu sentiment Cu gândire
INF) INTJ
Intuiție introvertită Intuiție introvertită
cu sentiment cu gândire
INFP INTP
Sentiment introvertit Gândire introvertită
cu intuiție cu intuiție
ENFP ENTP
Intuiție extravertită Intuiție extravertită
cu sentiment cu gândire
ENFJ ENTJ
Sentiment extravertit Gândire extravertită
cu intuiție cu intuiție
* URECHI/

Untitled

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Untitled

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Isabel Briggs Myers, Peter B.

Traducere din engleză de

63 Partea a Il-a. Efectele preferințelor asupra personalității

Oameni și vocații ■ Cuprins

251 Partea a IV-a. Dinamica dezvoltării tipului psihologic

302 Note de final

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Aceasta este o carte de familie. Indiferent dacă familia voas­

Oameni și vocații ■ Prefață

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Oameni și vocații ■ Prefață

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

folosea teoria lui Jung cu privire la tipurile psihologice și, prin

Oameni și vocații ■ Prefață

Am convingerea personală că mare parte din durerea

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Peter Briggs Myers

Oameni și vocații ■ Prefață

Această carte este scrisă pe baza convingerii că multe pro­

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Isabel Briggs Myers

Oameni și vocații ■ Prefață la ediția originală

Oameni și vocații este o carte despre personalitatea umană —

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Oameni și vocații ■ Cuvânt-înainte al editorului american

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Oameni și vocații ■ Cuvânt-înainte al editorului american

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Oameni și vocații ■ Cuvânt-înainte al editorului american

Indiferent dacă ați făcut sau nu inventarul de personali­

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

E la modă să spunem că fiecare individ este unic. Fiecare

Oameni și vocații ■ 0 explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

Două moduri de percepție

După cum arată Jung în Tipurile psihologice, omenirea este

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

Oameni și vocații ■ 0 explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

Două moduri de gândire

O diferență de bază între cele două moduri de a judeca se

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

ST senzorialitate plus gândire

Fiecare dintre aceste combinații produce un tip diferit de

Oameni și vocații ■ 0 explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

Senzorialitate plus gândire

Persoanele ST (senzorialitate plus gândire) se bazează în

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

aceste obiecte prin analiză impersonală, datorită încrederii pe

Senzorialitate plus sentiment

Și persoanele SF (senzorialitate plus sentiment) se bazează în

Intuiție plus sentiment

Persoanele NF (intuiție plus sentiment) posedă aceeași căldu­

Oameni și vocații ■ 0 explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

Intuiție plus gândire

Și persoanele NT își folosesc intuiția, dar o combină cu gân­

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

voltare sau pionierat în domenii tehnice.

O altă diferență fundamentală în modul în care oamenii folo­

Oameni și vocații ■ 0 explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

ISABEL BRIGGS MYERS, PETER B. MYERS

încă o preferință intră în identificarea tipului — alegerea între

Oameni și vocații ■ 0 explicație sistematică pentru diferențele de personalitate

Rezumatul celor patru preferințe

Conform teoriei prezentate aici, personalitatea este struc­

Preferință pentru: Afectează alegerea:

Aceasta este o carte de familie. Indiferent dacă familia voas

Această carte este scrisă pe baza convingerii că multe pro

Indiferent dacă ați făcut sau nu inventarul de personali

Persoanele NF (intuiție plus sentiment) posedă aceeași căldu

Și persoanele NT își folosesc intuiția, dar o combină cu gân

O altă diferență fundamentală în modul în care oamenii folo

Conform teoriei prezentate aici, personalitatea este struc

Conform acestei teorii, oamenii își creează „tipul" prin exer

Pentru a fi utilă, o teorie a personalității trebuie să zugrăveas

Preferința JP completează structura tipului. Așa cum am expli

pe Jung nu vor găsi nicio referire la preferința JP în Tipuri psiholo

în toată activitatea ulterioară în domeniul tipurilor psihologi

percepția și judecata persoanei în cauză și are consecințe pro

Având în vedere că oamenii de fiecare tip trebuie să experi