Mielu Zlate – Fundamentele psihologiei

Ce este psihologia?

Pentru inceput vom incerca sa dam o definitie a psihologiei. Raspunsul la intrebarea “ce este
psihologia?” nu este chiar atat de usor de dat, dupa cum pare la prima vedere. Nu intamplator in
literatura de specialitate intalnim mai multe tipuri de defintii.

Unii autori prefera definitia tip butada, care spune ca “psihologia este stiinta studiata de
psihologi”. Lasand la o parte caracterul vicios al definitiei, nu putem sa nu remarcam o anumita
utilitate a ei. Totodata, definitia recunoaste caracterul de stiinta al psihologiei.

Alti autori recurg la definitii tip metafora: “psihologia este stiinta facuta cu arta”.

Cei mai multi autori au definit psihologia pornind de la etimologia cuvantului. Cum cuvantul
“psihologie” este compus din doua cuvinte, “psyche” (psihic) si “logos” (stiinta), s-a afirmat ca
“psihologia este stiinta psihicului”.

Luand in vedere aceste elemente, vom defini psihologia ca fiind stiinta care studiaza psihicul
(procese, insusiri, stari, conditii, mecanisme psihice), utilizand un ansamblu de metode obiective,
in vederea desprinderii legitatii lui de functionare, in scopul descrierii, explicarii, integrarii,
optimizarii si ameliorarii existentei umane.

Elemente de specificitate ale psihologiei ca stiinta

Orice stiinta, pentru a exista trebuia sa aiba obiect de cercetare, metode, legi si finalitate. Acestea
sunt elementele de specificitate ale psihologiei ca stiinta, si nu numai.

Ca obicete ale psihologiei avem, viata psihica interioara, comportamentul, conduita (activitatea)
si omul concret.

Ca metode ale psihologiei avem motoda observatiei, metoda experimentului (de laborator,
natural), metoda convorbirii (convorbirea standardizata, semistandardizata, si libera, spontana),
metoda anchetei psihologice (pe baza de chestionar, pe baza de interviu) si metodele
psihometrice (a testelor psihologice).

Sa definim psihicul

Acum stim ca psihologia este stiinta care studiaza psihicul. Bun! Dar ce este psihicul?
Daca raportam psihicul la ceea ce se numeste „conexiune universala” a lucrurilor el apare ca o
expresie a vietii de relatie; daca raportam psihicul la materie, el va aparea ca functie a meteriei
superior organizate (creierul); daca il raportam la realitatea inconjuratoare naturala, el va aparea
ca reproducere in subiectiv a realitatii obiective; daca raportam psihicul la realitatea sociala, el va
aparea ca fiind conditionat si determinat socio-istoric si socio-cultural.

Luand in considerare cele 4 caracteristici, acestea pot conduce la o posibila definitie a psihicului:
„Psihicul este o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale,
o reproducere in subiectic a realitatii obiectice, un produs al conditionarilor si determinarilor
socio-istorice si socio-culturale.

Psihologia in viata de zi cu zi. De ce este important sa acceptam ca avem o problema? De ce

este important sa apelam la un psiholog atunci cand avem o problema?

Problema apare atunci cand noi consideram ca avem o problema, cand consideram noi o situatie
ca fiind o problema. Ca sa facem un joc de cuvinte, problema din ziua de azi este ca acceptam
din ce in ce mai greu ca avem o problema.

Statistic vorbind, 5 din 10 persoane nu fac diferentierea dintre psiholog si psihiatru si resimt o
jignire atunci cand li se propune un consult pshilogic sau psihiatric, si asta pentru ca nu putem
accepta ca avem o problema. Chiar si in cazul in care nu ar fi fi vorba de o problema psihologica
sau psihiatrica, apeland la un specialist putem elimina aceste cauze din start,
psihologul/psihiatrul putand face o trimitere catre neurologie, genetica sau alte specialitati care
pot diagnostica boala si recomanda inceperea unui tratament.

Inca de la inceputurile psihologiei aceasta a fost privita ca ceva supranatural, considerandu-se ca

obiect al psihologiei sufletul; sufletul neexistand se considera nula fiinta psihologiei ca stiinta.

Se observa zilnic aceasta rezistenta, aceasta opunere, reticenta fata de tot ceea ce tine de doctori,
de psihologi, ca sa nu mai vorbim de psihiatri, in general reticenta fata de acceptul unei probleme
reale. Este important sa acceptam ca avem o problema, acesta fiind rimul pas in rezolvarea ei.
Din pacate si de cele mai mult ori, chiar si in cazurile psihosomatice, omul asteapta pana in
ultima instanta, abia apoi apeland la un medic, cand poate fi prea tarziu.

Primul pas in rezolvarea unei problema este sa acceptam ca avem o problema, identificarea
problemei. Un al doilea pas ar fi incercarea solutionarii ei, fie pe cont propriu fie apeland la un
specialist.

Cand survine o problema, fie la nivel psihologic, neuropsihologic apare automat dificultatea in
procesul de socializare, de unde rezulta exact scopul psihologului: sa ajute la integrarea
subiectului in societate.
Sunt existente in prezent mai multe ramuri ale psihologiei: cognitiva, comparativa, educationala,
experimentala, a personalitatii, industrial-organizationala, fiziologica, psihometria, psihologia
sociala. In tarile in curs de dezvoltare prevaleaza activitatile din serviciile de sanatate, fiind
dezvoltata psihologia clinica, scolara, counseling.

Campanii de informare

In functie de politica si economia fiecarei intreprinderi sau institutie publica, intalnim sau nu un
psiholog in cadrul acesteia. In scoli, spre exemplu, psihologul se ocupa cu studierea
comportamentului, nivelului de educatie, activitate in cadrul institutiei.

Psihologia muncii incearca sa obtina un randament mai bun de la salariatii unei intreprinderi, si
buna functionare a psihicului la locul de munca si nu numai, incearca sa afle cauzele lipsei de
randament, si sa le rezolve.

Sunt importante campaniile de informare a cetatenilor in legatura cu importanta unei bune

colaborari psihosomatice, adica o buna functionare atat a corpului cat si a psihicului, si o buna
relationare a acestora, educarea in scopul acceptiunii problemelor psihologice (tulburari de
personalitate, depresii, si chiar nevoia de comunicare nesatisfacuta in cadrul familiei, cercului de
prieteni, societate in general) si importanta libertatii de exprimare a unei nevoi, dorinte, fara a se
ajunge la urmari precum acte ratate, vise/stari nevrotice, in alte cuvinte lipsa de randament si o
incapabilitate de integrare in societate, normele si valorile ei.

Bibliografie

1.Mielu Zlate, 2006 – Fundamentele psihologiei, Bucuresti, Editura Universitara