Institul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Facultatea Psihologie și Științe Socio-Umaniste

Referat

Tema:Statutul Psihologului Clinician

A elaborat: Schimbator Ștefan,student anul III,grupa 14P33

A verificat: Doctor,prof. univer. Iuliana Fornea-Stecailov

Chișinău 2016
 Rolul psihologului clinician

Putine domenii ale stiintei au generat atata valoare si impostura ca domeniul clinic. Este
interesant cum astazi, in secolul internetului si al teoriei relativitatii, sanatatea si boala sunt inca
abordate de un grup pestrit de profesionisti (de exemplu, medici, psihologi), paraprofesionisti
(vraci, vindecatori) si impostori (cum ar fi astrologii, vrajitorii). Chiar si in cadrul abordarilor
profesioniste exista o mixtura dalileana de abordari stiintifice si pseudostiintifice (abordari
nevalidate, invalidate sau depasite de vremuri). Lucrarile introductive in domeniu ilustreaza
foarte clar aceasta stare de fapt.

Psihologia clinica este stiinta care studiaza mecanismele psihologice implicate in starea de sanatate
si boala. Asadar, ea, are doua componente fundamentale. Prima componenta se refera la investigarea
mecanismelor psihologice implicate in (a) promovarea si optimizarea sanatatii si (b) prevenirea patologiei. A
doua componenta se refera la investigarea mecanismelor psihologice implicate in patologie. Atunci cand
in abordarea clinica domina prima componenta, psihologia clinica se mai numeste si psihologia sanatatii.
De asemenea, atunci cand in cadrul celei de-a doua componente vorbim despre patologie somatica,
psihologia clinica se mai numeste si psihologia sanatatii clinice (clinical health psychology) sau, intr-o
formulare mai veche si mai putin utilizata astazi in domeniul clinic, psihosomatica (in SUA, acest
domeniu este denumit si medicina comportamentala). Cand vorbim despre patologie psihica, psihologia
clinica se mai numeste si psihopatologie sau, mai putin utilizat astazi, psihologie medicala (desi, uneori,
termenul de psihologie medicala include si aspectele de psihologia sanatatii clinice). Aceste dezvoltari
ale psihologiei clinice in functie de obiectul studiat sunt astazi demersuri specifice si independente.
Asadar, in sens larg, psihologia clinica se refera la investigarea mecanismelor psihologice implicate in
sanatate si boala, iar in sens restrans, la mecanismele psihologice implicate in sanatatea si patologia
mentala (psihica).

Ca orice abordare specifica, psihologia clinica are cateva caracteristici care o diferentiaza de alte
abordari in psihologie sau, prin combinatia lor, o individualizeaza in raport cu acestea.
(1)Astfel, diferentele culturale sunt serios luate in consideratie in psihologia clinica, in masura in
care sanatatea si boala sunt influentate de factorii culturali. Impactul acestor factori culturali este explicit
mentionat si in Manualul de Clasificare a Tulburarilor Mentale si de Comportament (DSM). Aceasta
caracteristica a psihologiei clinice este accentuata in raport cu alte ramuri ale psihologiei (de exemplu,
neurostiintele cognitive), care investigheaza mecanisme bazale ale psihicului uman mai putin influentate
cultural.
(2)De asemenea, tinand cont de faptul ca psihologia clinica acopera toate etapele de varsta, pe
langa principiile generale implicate in sanatate si boala, indiferent de varsta, se pune un accent mare si
asupra particularitatilor de varsta. Alte ramuri ale psihologiei nu au aceasta diversitate atat de clar
stabilita. De pilda, psihologia muncii se refera mai ales la varsta adulta, psihologia scolara se refera mai
ales la varstele mai mici etc.
(3)Aspectele de etica si deontologie sunt factori majori care definesc domeniul psihologiei clinice,
poate mai strict ca in cazul altor ramuri ale psihologiei, tinand cont de faptul ca actorii principali sunt
bolnavii, iar conceptele de baza sunt cele de sanatate si boala, concepte cu implicatii fundamentale
pentru specia umana.

(4)O eroare frecventa este asocierea psihologiei clinice si a psihoterapiei cu patologia, ignorandu-se
aspectul de preventie a tulburarilor psihice si de promovare a sanatatii. Preventia primara se refera la
interventia care previne instalarea bolii. Trebuie insa mentionat faptul ca psihologia clinica nu este un
receptor pasiv care aplica descoperirile din cercetarea fundamentala din psihologie. Psihologia clinica are
propria cercetare fundamentala si aplicata, impulsionand prin ea dezvoltarea unor metode cu caracter
general, care au fost asimilate in psihologie dincolo de domeniul clinic. Spre exemplu, constructul de
„cognitii irationale' a patruns nu doar in tratatele de psihologie generala, dar si in lucrarile de psihologie
educationala (de exemplu, educatia rational-emotiva si comportamentala), psihologia muncii (de
exemplu, eficienta rationala), psihologie pastorala (consiliere pastorala) etc.

Psihologul clinician indeplineste mai multe functii :

(1) (psiho)diagnostic psihologic si evaluare clinica - vizeaza identificarea factorilor psihologici

implicati in sanatate si boala;

(2) interventie/asistenta psihologica generala si de specialitate - cea de specialitate, dobandita dupa

programe avansate de formare profesionala, fiind exprimata in consiliere psihologica si psihoterapie;
vizeaza controlul, la diverse nivele de expertiza (generala versus specifica), al factorilor psihologici
implicati in sanatate si boala;

(3) cercetare -vizeaza investigarea rolului factorilor psihologici in sanatate si boala;

(4) educatie si formare - vizeaza implicarea celor deja formati in acest domeniu, atat in
pregatirea noilor generatii de profesionisti pentru a deveni psihologi clinicieni (de exemplu, psihologi
specialisti in psihologia clinica), consilieri psihologici (de exemplu, psihologi specialisti in
consiliere psihologica) si psihoterapeuti (de exemplu, psihologi specialisti in psihologie clinica) -
formare initiala -, cat si in dezvoltarea lor profesionala - formare continua.

Ca o particularitate importanta, psihologul clinician este adesea implicat in activitati judiciare, care
presupun aspecte legate de starea de sanatate si boala. Ele se refera la domeniul psihologiei si
psihiatriei judiciare, si anume: protectia bolnavului mintal care a comis un act civil, masurile de aparare
sociala impotriva bolnavului mintal care a comis sau prezinta riscul comiterii unui act antisocial, refuzul
tratamentului de catre bolnavul mintal etc. Spre exemplu, una dintre cele mai importante activitati
psihologice care trebuie realizate in domeniul judiciar consta in stabilirea discernamantului. Discer-
namantul este un concept psihologic si psihiatric cu rol in stabilirea responsabilitatii (concept de drept civil
si penal) unei anumite fapte contraventionale sau penale. O alta activitate judiciara a psihologului
clinician este aceea de expert angajat de instantele de judecata atunci cand cazul aflat pe rol necesita
clarificari psihologice (cum ar fi aspectele legate de memoria martorilor). in principiu, indiferent de
domeniul abordat (economic, educational, judiciar, sanatate, sport etc), daca se vizeaza starea de
sanatate si boala sub aspect psihologic, atunci domeniul este de competenta psihologului clinician.

Se recunosc trei trepte (nivele) de specializare in psihologia clinica:

• Psiholog practicant in psihologie clinica;

• Psiholog specialist in psihologie clinica;

• Psiholog principal in psihologie clinica.

Fiecare treapta de specializare este definita printr-o serie de competente care se cer
intrunite astfel incat un profesionist sa fie atestat la acel nivel. intrunind aceste competente,
psihologul atestat in psihologia clinica poate sa-si desfasoare la parametrii performanti activitatile
in clinici si spitale, cabinete individuale, asociate si societati civile profesionale pe baza de libera
practica, alte institutii si organizatii guvernamentale si non-guvernamentale care necesita, pentru
buna lor functionare, competentele psihologului clinician.
Competențele specifice psihologului clinician

Psihologul clinician este acea persoană, absolventă de studii superioare în domeniul psihologiei
(sau conexe), care parcurge anumite etape de formare necesare practicii psihologiei clinice, etape
care vor fi detaliate în ultima secțiune privind atestarea și formarea profesională.

Conform legii 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică,
Art. 13 (1) “Pentru exercitarea profesiei, psihologii cu drept de liberă practică pot înființa, la
alegere, potrivit legii, cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau își
pot desfășura activitatea în temeiul unor contracte de muncă, potrivit legii.”. Psihologul clinician
își poate desfășura activitatea profesională atât în sectorul public sau privat, în regim salarial, cât
și independent, cu drept de liberă practică.

Luăm în considerare o expunere la nivel general a competențelor psihologului clinician, având

în vedere, însă, faptul că aceste competențe diferă ca și complexitate, în funcție de treapta de
specializare și formare.

Competențe de diagnostic și evaluare clinică (Rizeanu, 2013)

Psihodiagnosticul tulburărilor psihice care implică în etiopatogeneza mecanismele psihologice;

Evaluarea comportamentală;

Evaluarea stării de sănătate mentală ca precondiție pentru desfășurarea unor activități;

Evaluarea cognitivă și neuropsihologica;

Evaluarea subiectiv-emoțională;

Evaluarea biofiziologică;

Evaluarea personalității;
Evaluarea unor aspecte psihologice implicate în dinamica de cuplu sau familială;

Evaluarea contextuală în care se manifestă anumite probleme psihologice;

Evaluarea gradului de discernământ;

Evaluarea dezvoltării psihologice;

Procesul de evaluare implică utilizarea unor instrumente specifice (interviuri, grile de

observație, probe, teste și chestionare) care trebuie să îndeplinească criteriile psihometrice
standard reglementate de către Colegiul Psihologilor din România.

Intervenție psihologică

Consiliere și terapie suportivă;

Consiliere în situații de criză;

Asistența bolnavilor terminali;

Terapii de scurtă durată focalizate pe problemă;

Tehnici de relaxare și sugestie;

Consiliere medicală (creșterea aderenței la tratament);

Educație pentru sănătate;

Intervenții specifice persoanelor cu nevoi speciale.

Cercetare stiintifica in limita competentelor;

Educatie si trainig (organizare de workshopuri, manifestari profesionale, cursuri, conferințe), în

limita competențelor.
Clarificări terminologice: psihodiagnostic și evaluare clinică

Etimologic, terenul de diagnostic desemnează o activitate de cunoaștere (gr. Diagnostikos -

capacitate de a distinge). Psihodiagnosticul clinic desemnează, așadar, cunoașterea factorilor
psihologici cu relevanță pentru sănătate și boală (David, 2006).

Instrumentele de psihodiagnostic constau în interviuri clinice, observații, testare psihologică cu

ajutorul unor chestionare, grile, inventare, teste specifice dimensiunii investigate. Manualele de
diagnostic psihologic și psihiatric utilizate în acest moment la nivel național în practica clinică
sunt: Manualul de Diagnostic al Tulburărilor Mentale și de Comportament - DSM IV ( la
momentul prezent, DSM V este în curs de traducere, urmând a fi utilizat în scurt timp in practica
clinică); Manualul pentru Clasificare Internațională a Bolilor - ICD, Seria de manuale de
diagnostic SCID și KID SCID.

Evaluarea psihologică vizează demersul complex, integrativ, de corelare a rezultatelor obținute

prin diverse metode, în vederea elaborării tabloului clinic al persoanei. Procesul de evaluare
psihologică implică parcurgerea, de către evaluator, a unei serii de etape procesuale, cu un
instrumentar specific dimensiunilor evaluate, a cărui abilitate de utilizare se dobândește prin
intermediul formării profesioale și al practicii clinice.

Formarea și atestarea profesionale în psihologie clinică

Standardele de formare profesională și atestare în psihologie clinică sunt reglementate de către

Colegiul Psihologilor din România, prin intermediul Comisiei de psihologie clinică și
psihoterapie și a Standardelor de calitate în serviciile psihologice publicate în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 679 din 17 septembrie 2014.

In practica psihologiei clinice, există patru trepte de specializare profesională:

Psiholog clinician practicant sub supervizare (Nivel I);

Psiholog clinician practicant autonom (Nivel II);

Psiholog clinician specialist autonom (Nivel III);

Psiholog clinician principal autonom (Nivel IV);

1. Psihologul practicant în psihologie clinică (numit şi psiholog clinician practicant)

Psihologul practicant în psihologia clinică poate să fie sub supervizare sau autonom. Psihologul
practicant sub supervizare în psihologie clinică, numit şi psiholog clinician practicant sub
supervizare, este primă treaptă profesională de specializare în psihologia clinică care se obţine
prin programe universitare de licenţă în psihologie acreditate de MEdC/ARACIS; toate
activităţile psihologului clinician practicant sub supervizare sunt supervizate - pe baza unei
proceduri elaborată de Comisia Clinică a CPR - de psihologi clinicieni principali
supervizori/formatori, pe parcursul a minimum un an.

Competenţele generale ale şi specifice ale psihologului clinician practicant sub supervizare sunt:
1. Cunoaşterea bazei teoretice şi a eticii profesionale în psihologia clinică care se face prin (a)
cunoaşterea modelelor de sănătate şi boală, (b) cunoaşterea teoriilor învăţării şi dezvoltării
psihologice; (c) cunoaşterea noţiunilor fundamentale de psihologie generală şi psihodiagnostic;
(d) cunoaşterea eticii şi deontologiei profesionale; 2. Psihodiagnostic şi evaluare clinică prin
(a)evaluare subiectiv-emoţională; (b)evaluare cognitivă; (c) evaluare comportamentală; (d)
evaluare bio-fiziologică (ex. prin proceduri de bio-feedback);(e) evaluarea simplă a personalităţii
şi a mecanismelor de coping/adaptare/defensive; (f) evaluarea psihologică asociată activităţilor
cu cupluri sau familii (sau altor grupuri); (g) evaluarea contextului familial, profesional, social,
economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;(h) evaluarea dezvoltării
psihologice. 3. Intervenţie/asistenţă/consultanţă psihologică prin (a) educaţie pentru sănătate,
promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos (ex. prin prevenţie primară şi secundară),
prevenirea îmbolnăvirilor (ex. prin modificarea stilului de viaţă); (b) elaborarea, implementarea,
monitorizarea şi evaluare programelor de promovare a sănătăţii şi de prevenire a îmbolnăvirilor
la nivel individual, de grup, comunitar şi/sau guvernamental;(c) intervenţii specifice pentru
persoanele cu nevoi speciale care ţin de aria psihopedagogiei speciale în condiţii de
psihopatologie de ex. logopedie clinică, (d) consiliere şi terapie suportivă; (e) optimizare şi
dezvoltare personală, autocunoaştere (ex. coaching). 4. În domeniul cercetării are ca şi
competenţe specifice: (a) cunoaşte noţiunile fundamentale de metodologia cercetării şi poate
participa la sau iniţia activităţi de cercetare în cadrul definit de competenţele sale. 5. În cadrul
activităţii de educaţie şi training (formare profesională) poate organiza workshop-uri în cadrul
definit de competenţele sale.

Modalitatea de dobândire a competenţelor şi de obţinere a atestatului. Atestatul de

psiholog practicant sub supervizare în psihologia clinică se obţine de la Colegiul Psihologilor din
România, după obţinerea licenţei în psihologie, prin depunerea dosarului a cărui conţinut este
descris la Art. 2., pe baza unui interviu în faţa Comisiei Clinice a CPR, interviu focalizat pe
verificarea noţiunilor de etică şi deontologie profesională. După obţinerea atestatului, psihologul
clinician practicant sub supervizare poate desfăşura activităţile circumscrise de competenţele
generale şi specifice, numai sub supervizare, într-un cadru legal al practicării profesiei de
psiholog.

a. Treapta de psiholog clinician practicant sub supervizare , poate fi obținută de către

absolvenții facultăților de psihologie, dar și de către absolvenții unor domenii conexe, cu
condiția parcurgerii unui pachet de discipline universitare de specialitate. Psihologul practicant
sub supervizare poate să își exercite profesia cu condiția încheierii și executării contractului de
supervizare profesională cu un supervizor certificat în specialitatea psihologie clinică, precum și
cu condiția avizării anuale a atestatului de liberă practică, valabil pentru o perioadă de maximum
3 ani, în condițiile legii. ( consultarea competențelor profesionale specifice acestei trepte se poate
face urmând link-urile de mai sus).

2. Psihologul practicant autonom în psihologie clinică (numit şi psiholog clinician

practicant autonom). Psihologul practicant autonom în psihologia clinică este prima treapta de
specializare profesională în psihologia clinică, în care activităţile pot fi desfăşurate fără
supervizare. Psihologul practicant autonom în psihologia clinică are toate competenţele
psihologului practicant sub supervizare în psihologia clinică, la care se mai adaugă: 1.
Psihodiagnostic şi evaluare clinică cu (a) investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice
şi al altor condiţii de patologie care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice; (b)
evaluare neuropsihologică; (c) evaluarea complexă a personalităţii (de ex. trăsături caracteriale,
de temperament, aptitudinale etc.) şi a mecanismelor de coping/adaptare/defensive; (d)
evaluarea stării de sănătate mentală, în limita competenţei psihologului, ca precondiţie pentru
angajare şi/sau desfăşurarea unor activităţi care impun prin lege examinare psihologică asociată
stării de sănătate (ex. testarea profesorilor, a funcţionarilor publici etc.). 2..
Intervenţie/asistenţă/consultanţă psihologică cu posibilitatea unor (a) terapii standard de
relaxare şi sugestive; a (b) consilierii (de ex. prin tehnici comportamentale) specifica
obiectivelor medicale (ex. creşterea aderentei la tratament, modificarea stilului de viaţă, pregătire
preoperatorie, prevenţie terţiară în cadrul bolilor cronice etc.); (c) asistenţa bolnavilor
terminali; (d) terapii de scurtă durată focalizate pe problemă, prevenţie terţiară, recuperare şi
reeducare (individuale, de grup, cuplu şi familie). În 3. cercetare poate participa la sau iniţia
activităţi de cercetare în cadrul definit de competenţele sale. În 4. educaţie şi training /formare
profesională poate organiza workshop-uri în cadrul definit de competenţele sale.

Modalitatea de dobândire a competenţelor şi de obţinere a atestatului. Atestatul de

psiholog practicant autonom în psihologia clinică se obţine de la Colegiul Psihologilor din
România astfel (condiţiile sunt cumulative; condiţia b) nu se aplică licenţiaţilor în psihologie
non-Bologna): (a) după încheierea stagiului obligatoriu de supervizare, de minimum 40 de ore
pe parcursul a minimum un an (sau 60 de ore pe parcursul a maximum doi ani, dacă supervizorul
consideră necesar acest lucru), candidatul depune un dosar care conţine: (1) Raportul pozitiv al
supervizorului focalizat pe modul de evoluţie profesională a candidatului şi pe modul în care
acesta întruneşte competentele necesare psihologului clinician practicant autonom; (2) Raportul
de activitate a candidatului, pregătit de candidat; (3) Un studiu de caz [în cazul psihologilor care
nu lucrează în mediu clinic (ex. spital, policlinici etc.) şi/sau fac doar evaluări clinice, Raportul
de activitate va conţine 5 studii de caz]. Pe baza dosarului are loc un interviu în urma căruia
candidatul este declarat admis sau respins; (b) Prin dovada parcurgerii unui program de master
în domeniul clinic, acreditat academic de MEdC/ARACIS şi profesional de Comisia Clinică a
CPR şi/sau a unui program de formare (continuă) complementară în psihologia clinică (de
minimum doi ani) printr-o Asociaţie profesională acreditată în acest sens de Comisia Clinică a
CPR; prin (c) susţinerea unui interviu/examen de specialitate organizat conform procedurilor
stabilite de Comisia Clinică a CPR; interviul/examenul va fi focalizat pe verificare
competenţelor generale şi specifice care corespund treptei de psiholog clinician practicant
autonom, precum şi pe normele profesionale etice şi deontologice ale CPR.

Treapta de psiholog clinician practicant autonom

Trecerea la aceasta treaptă implică urmatoarele condiții, în mod cumulativ :

Parcurgerea programului de supervizare profesională, pe baza unui contract de supervizare

profesională încheiat cu un supervizor certificat în specialitate de către Colegiul Psihologilor din
România, înregistrat la Colegiul Psihologilor din România
Exercitarea profesiei pe o perioada de minim 1 an, în baza unui contract de muncă sau prin una
dintre dintre formele independente de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă
practică (cabinet individual, cabinete asociate sau societate civilă profesională de psihologie);

Parcurgerea unui program de formare profesională in specialitatea psihologie clinică, în una

dintre urmatoarele forme, fiecare având o durată de 2 ani :

în cadrul studiilor universitare de master sau doctorat în specialitate, avizat profesional de către
CPR, organizate de către o instituție de învățământ superior acreditată și avizată

organizată de către un furnizor de formare profesională avizat profesional de către CPR

d) Obținerea unui număr de minim 20 de credite profesionale pe an în fiecare specialitate (până

în anul 2013, inclusiv) și 10 credite profesionale/an în fiecare specialitate (începând cu anul
2014, inclusiv), că urmare a parcurgerii unor programe de formare continuă în specialitate,
organizate de către furnizorii de formare profesională avizați de către CPR (vezi registrul
furnizorilor).

e) Avizarea anuală a atestatului de liberă practică valabil pentru o perioadă de maxim 5 ani.

Finalizarea formării profesionale complementare necesare pentru Nivelul II, psiholog clinican
practicant autonom, se certifică de către furnizorii de formare profesională avizați de către
Colegiul Psihologilor, prin eliberarea unui certificat sau a unei diplome de absolvire.
( consultarea competențelor profesionale specifice acestei trepte se poate face urmând link-urile
din prima parte a secțiunii).

3.Psihologul specialist în psihologie clinică (numit şi psiholog clinician specialist)

Psihologul specialist în psihologia clinică este a doua treaptă de specializare profesională în

psihologia clinică. Psihologul specialist în psihologia clinică are toate competenţele psihologului
practicant în psihologie clinică, îmbogăţite şi rafinate ca urmarea a practicii şi formării
profesionale continue, la care se mai adaugă următoarele competenţe: 1. Psihodiagnostic şi
evaluare clinică prin (a) evaluarea psihologică a gradului de discernământ al persoanelor; (b)
evaluare neuropsihologică complexă. 2. Intervenţie /asistenţă /consultanţă prin (a) consiliere în
situaţii de criza; (b) managementul conflictului, mediere şi negociere; (c) consultanţă pentru
activităţile profesionale ale psihologilor practicanţi în psihologie clinică, dacă aceştia o cer (nu se
suprapune cu supervizarea profesională obligatorie a psihologului clinician practicant sub
supervizare de către psihologului clinician principal). În 3. cercetare poate participa la sau iniţia
activităţi de cercetare în cadrul definit de competenţele sale. În activitatea de 4. educaţie şi
formare profesională poate organiza workshop-uri în cadrul definit de competenţele sale.

Modalitatea de dobândire a competenţelor şi de obţinere a atestatului. Trecerea de la

nivelul de psiholog practicant autonom în psihologie clinică la cel de psiholog specialist în
psihologie clinică se face după minimum cinci ani de la dobândirea calităţii de psiholog
practicant sub supervizare în psihologie clinică prin (condiţiile sunt cumulative; condiţia a) nu se
aplică licenţiaţilor în psihologie non-Bologna): (1) prezentarea Comisie Clinice a CPR a unui
dosar care să conţină în plus faţă de Art. 2: a. dovada absolvirii unui program de master în
domeniul clinic, acreditat academic de MEdC/ARACIS şi profesional de către Comisia Clinică a
CPR; b. 50 de credite din activităţi de publicare (articole şi lucrări de specialitate),
participarea la cursuri de perfecţionare şi specializare organizate prin intermediul instituţiilor (ex.
programe universitare de master) şi a asociaţiilor profesionale acreditate de Comisia Clinică a
CPR, participări la conferinţe de specialitate sau asimilate (simplă participare, susţinere de
lucrări, susţinere de workshopuri), participare activă în cadrul unor proiecte de cercetare de
specialitate; c. două recomandări de la psihologi specialişti sau principali în psihologie
clinică. Recomandările se vor focaliza pe evaluarea evoluţiei profesionale a candidatului şi a
competenţelor necesare treptei de psihologi clinician specialist; şi (2) susţinerea unui interviu
de prezentare a activităţii şi cunoştinţelor clinice în faţa unei comisii de cinci membri aleşi ad-
hoc ai Comisiei Clinice a CPR.

Psihologul principal în psihologie clinică (numit şi psiholog clinician principal)

Psihologul principal în psihologia clinică este a treia treaptă de specializare profesională în

psihologia clinică. Psihologul principal în psihologia clinică are toate competenţele psihologului
specialist în psihologie clinică, rafinate ca urmare a practicii şi formării profesionale continue, la
care se mai adaugă: 1. Psihodiagnostic şi evaluare clinică: (a) evaluare psihologică asociată
expertizei avansate (ex. în faţa instanţelor judecătoreşti); (b) evaluarea psihologică a psihologilor,
când este cazul; (c) alte evaluări în situaţii care implică componente psihologice complexe. În
domeniul 2. Intervenţiei /asistenţei /consultanţei poate realiza (a) terapii de scurtă durată
(individuale, de grup, cuplu şi familie) focalizate pe probleme subclinice şi/sau clinice
nespecificate (vezi DSM); (b) consultanţă pentru activităţile profesionale ale psihologilor
practicanţi şi/sau specialişti în psihologie clinică, dacă aceştia o cer (nu se suprapune cu
supervizarea profesională obligatorie a psihologului clinician practicant sub supervizare de către
psihologului clinician principal). În aria 3. cercetare poate participa la sau iniţia activităţi de
cercetare în cadrul definit de competenţele sale. În 4. educaţie şi training (formare profesională):
(a) poate organiza workshop-uri în cadrul definit de competenţele sale.

Modalitatea de dobândire a competenţelor şi de obţinere a atestatului. Trecerea de la

statutul de psiholog specialist în psihologie clinică la cel de psiholog principal în psihologie
clinică se face după minimum cinci ani prin (condiţii cumulative):

(1) prezentarea Comisiei Clinice a CPR a unui dosar care să conţină în plus faţă de cele
prevăzute de Art. 2: (a) dovada a 50 de credite din activităţi de publicare (articole şi lucrări de
specialitate), participarea la cursuri de perfecţionare şi specializare organizate prin intermediul
instituţiilor (ex. programe universitare de master) şi a asociaţiilor profesionale acreditate de
Comisia Clinică a CPR, participări la conferinţe de specialitate sau asimilate (simplă participare,
susţinere de lucrări, susţinere de workshopuri), participare activă în cadrul unor proiecte de
intervenţie şi cercetare de specialitate; (b) recomandările de la doi psihologi principali în
psihologie clinică. Recomandările se vor focaliza pe evaluarea evoluţiei profesionale a
candidatului şi a competenţelor necesare treptei de psihologi clinician principal; şi (2) un interviu
care va consta în prezentarea unui caz clinic în faţa unei comisii de cinci membri aleşi ad-hoc ai
Comisiei Clinice a CPR.

Treapta de psiholog clinician specialist

Trecerea la treapta de specialist se poate face în următoarele conditii, în mod cumulativ:

După o perioadă de minim 5 ani de la obținerea treptei de psiholog clinician practicant autonom,
cu condiția dovedirii practicii în specialitatea psihologie clinică în baza unui contract de muncă
sau prin una dintre dintre formele independente de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de
liberă practică (cabinet individual, cabinete asociate sau societate civilă profesională de
psihologie);

b) Obținerea unui număr de minim 10 credite profesionale pe an, ca urmare a parcurgerii unor
programe de formare continuă în specialitate, organizate de către furnizorii de formare
profesională avizați de către Colegiul Psihologilor sau a participării la manifestări profesionale.

Avizarea anuală a atestatului de liberă practică valabil pentru o perioadă de maxim 5 ani.
( consultarea competentelor profesionale specifice acestei trepte se poate face urmand link-urile
din prima parte a sectiunii).

4. Psihologii clinicieni principali (pot deveni şi supervizori)

 Psihologul principal supervizor în psihologia clinică reprezintă extensia
formativă/didactică maximală a celei de-a treia trepte profesionale în psihologia clinică. Statul de
psiholog principal supervizor în psihologie clinică oferă dreptul psihologului clinician principal
de a superviza activitatea psihologilor practicanţi sub supervizare, pe linia competenţelor pe care
aceştia trebuie să le dezvolte. Nu există un număr limită de psihologi practicanţi sub supervizare
pe care un psiholog clinician principal îi are în supervizare; numărul este determinat de
capacitatea supervizorului de a se dedica eficient acestor activităţi şi de necesităţile contextului
existent (ex. numărul de supervizori raportat la numărul de psihologi care au nevoie de
supervizare într-un context dat).

Modalitate de dobândire a competenţelor şi de obţinere a atestatului. Statul de supervizor

al psihologului principal se obţine, printr-o cerere tip adresată Comisiei Clinice a CPR, după
obţinerea doctoratului în psihologie de către psihologul principal şi/sau după o activitate
profesională de minimum trei ca psiholog principal, la care se adaugă recomandările din partea a
doi psihologi principali supervizori, recomandări care certifica abilităţile de formator de
competenţe ale psihologului principal.

Treapta de psiholog clinician principal

Trecerea la treapta de principal se poate face face în următoarele conditii, în mod cumulativ:

a) După o perioadă de minim 5 ani de la obținerea treptei de psiholog clinician specialist, cu

condiția dovedirii practicii în specialitatea psihologie clinică în baza unui contract de muncă sau
prin una dintre dintre formele independente de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de
liberă practică (cabinet individual, cabinete asociate sau societate civilă profesională de
psihologie);

b) Obținerea unui număr de minim 10 credite profesionale pe an, ca urmare a parcurgerii unor
programe de formare continuă în specialitate, organizate de către furnizorii de formare
profesională avizați de către Colegiul Psihologilor din România sau a participării la manifestări
profesionale.

c) Avizarea anuală a atestatului de liberă practică valabil pentru o perioadă de maxim 5 ani.
( consultarea competentelor profesionale specifice acestei trepte se poate face urmand link-urile
din prima parte a sectiunii).
Psihologul atestat in psihologia clinica are urmatoarele competente:

1. Diagnostic si evaluare clinica:

(a)investigarea si psihodiagnosticul tulburarilor psihice si al altor conditii de patologie care

implica in etiopatogeneza mecanisme psihologice;
(b)evaluarea starii de sanatate mentala, in limita competentei psihologului, ca preconditie
pentru desfasurarea unor activitati care impun prin lege examinare psihologica (de exemplu,
testarea profesorilor, a functionarilor publici etc.);

(c)evaluare cognitiva si neuropsihologica;

(d)evaluare comportamentala;

(e)evaluare bio-fiziologica (de exemplu, prin proceduri de biofeedback);

(f) evaluare subiectiv-emotionala;

(g) evaluarea personalitatii si a mecanismelor de cop/flg/adaptare/defensive;

(h) evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor

grupuri;
(i) evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural in care se manifesta
problemele psihologice;

(j) evaluarea gradului de discernamant al persoanelor;

(k) evaluarea dezvoltarii psihologice;

(1) alte evaluari in situatii care implica componente psihologice.

Utilizarea in contextul domeniului de specializare in psihologia clinica a probelor psihologice si

interviurilor structurate si semi-structurate trebuie sa indeplineasca criteriile psihometrice
standard, asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie, cu exceptiile stabilite de
Comisia Clinica a CPR (vezi Codul Deontologic). Utilizarea probelor psihologice (de exemplu,
proiective sau de alt tip) cere dovedirea competentei dobandite prin cursuri formative generale sau
specifice, organizate la nivel universitar (nivel licenta, masterat, doctorat) sau prin asociatii
profesionale acreditate in acest sens de catre Comisia Clinica a CPR.
2. Interventie/asistenta psihologica care va cuprinde cel putin trei dintre urmatoarele
componente:
(a)educatie pentru sanatate, promovarea sanatatii si a unui stil de viata sanatos (de exemplu,
prin preventie primara si secundara);
(b)interventii specifice pentru persoanele cu nevoi speciale saria psihope-dagogiei speciale in
conditii de psihopatologie (de exemplu, logopedie)t;
(c)consiliere si terapie suportiva;

(d)consilierea in situatii de criza si asistenta bolnavilor terminali;

(e)optimizare si dezvoltare personala, autocunoastere;

(f) terapii de scurta durata focalizate pe problema, preventie tertiara, recuperare si reeducare
(individuale, de grup, cuplu si familie);

(g)terapii standard de relaxare si sugestive;

(h) consiliere (de exemplu, prin tehnici comportamentale) specifica obiectivelor medicale (de
exemplu, cresterea aderentei la tratament, modificarea stilului de viata, pregatire preoperatorie,
preventie tertiara in cadrul bolilor cronice etc.);
(i) managementul conflictului, mediere si negociere.
3. Cercetare:
(a) poate participa la, sau initia activitati de cercetare in cadrul definit de competentele sale.
4. Educatie si training (formare profesionala):
(a) poate organiza workshop-uh in cadrul definit de competentele sale.
Competentele stabilite mai sus pentru specializarea in psihologie clinica presupun obligatoriu
parcurgerea unui pachet de cursuri universitare care sa includa cunostinte din domeniile:

• Psihodiagnostic si evaluare clinica;

• Psihologie clinica si/sau medicala;

• Consiliere si psihoterapie;

• Psihiatrie si/sau psihopatologie;

• Psihologia sanatatii si/sau psihosomatica;

 • Psihologia dezvoltarii.

Consilierea psihologica

Consilierea psihologica este o specializare accesibila doar psihologilor (si celor asimilati
psihologilor).

Consilierea psihologica este interventie psihologica (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si

dezvoltarii personale si/sau (b) in scopul preventiei si remiterii problemelor emotionale, cognitive
si de comportament. Consilierea psihologica se deosebeste de consilierea educationala/scolara. in
timp ce consilierea educationala/ scolara este focalizata pe probleme de educatie si cariera,
consilierea psihologica implica interventia specialistului psiholog (sau asimilat) in optimizare
personala si in ameliorarea problemelor psiho-emotionale si de comportament. Consilierea
psihologica se deosebeste de psihoterapie. Numai psihoterapeutul poate face interventie
psihologica pentru psihopatologie, in timp ce consilierul psihologic se focalizeaza pe optimizare
si dezvoltare personala, probleme psihologice sau de patologie somatica in care sunt implicati
factori psihologici. Psihoterapeutul-psiholog are toate competentele consilierului psihologic.

Consilierea psihologica se poate realiza in regim:

• individual;
• in grup;

• de grup (de exemplu, cuplu, familie).

Componentele unui proces de consiliere psihologica sunt:

• evaluarea cerintelor/problemelor clientului;

• conceptualizarea psihologica a problemelor clientului;

• relatia de consiliere;

• interventii psihologice individuale si de grup;

• evaluarea procesului de consiliere psihologica si a rezultatelor acestuia.

Competentele consilierului psihologic deriva din componentele procesului de consiliere si acestea

sunt:
 • diagnostic si evaluare psihologica in care se pot utiliza:

- interviuri structurate, semi-structurate si libere;

- scale psihologice;

- teste psihologice;

• interventie psihologica (circumscrisa de forma specifica de consiliere psi

hologica) :

- de optimizare, dezvoltare si autocunoastere;

- in probleme psihologice si in situatii de risc;

- in mentinerea sanatatii (de exemplu, educatia pentru sanatate, preventia primara etc.) si
confruntarea cu conditia de boala si impas existential (de exemplu, tratament, preventie
secundara, tertiara, recuperare etc.);

- de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizatii si colectivitati;

• cercetare:

- in limita competentelor sale;

• educatie si training :

- poate organiza workshop-uri si cursuri in limita competentelor sale.

Psihoterapie

Psihoterapia este interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist (a) in scopul
optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale, (b) in scopul modificarii factorilor
psihologici implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si in tulburarile somatice si (c) in
situatii de risc.

Psihoterapia se poate realiza in regim:

• individual;

• in grup;
 • de grup (de exemplu, cuplu, familie).

Componentele unui proces de psihoterapie sunt:

• psihodiagnostic si evaluare clinica;

• conceptualizarea clinica;

• relatia psihoterapeutica;

• interventii psihologice individuale, de grup si in grup;

• evaluarea procesului de psihoterapie si a rezultatelor acestuia.

Competentele psihoterapeutului deriva din componentele procesului de psihoterapie si

acestea sunt:

• evaluarea psihologica circumscrisa de forma specifica de psihoterapie;

• interventie psihologica (circumscrisa de forma specifica de psihoterapie):

- de optimizare, dezvoltare si autocunoastere;

- in probleme psihologice, psihopatologice si in situatii de risc;

- in mentinerea sanatatii (de exemplu, educatia pentru sanatate, preventia primara etc.) si
confruntarea cu conditia de boala si impas existential (de exemplu, tratament, preventie
secundara, tertiara, recuperare etc.);

- de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizatii si colectivitati.

• cercetare:

- in cadrul limitelor competentelor sale.

• educatie si training :

- poate organiza cursuri si workshop-uri in limitele competentelor date

nivelele de specializare.

Codul deontologic al psihologului

Codul deontologic este un sumum de principii si standarde etice de exercitare a profesiei de
psiholog cu drept de libera practica si care instituie regulile de conduita ale psihologului cu drept
de libera practica, denumit in continuare psiholog. Codul ofera o baza consensuala pentru luarea
de atitudine colectiva impotriva unor eventuale comportamente apreciate a incalca principiile
eticii profesionale. Acest cod pe langa valoarea sa normativa are rolul de a orienta si regla numai
acele activitati ale psihologilor in care acestia se angajeaza ca psihologi, nu si pe cele din viata
privata a acestora. Comportamentul personal al psihologului poate fi luat in discutie numai daca
este de o asemenea natura incat aduce prejudicii profesiei de psiholog sau ridica serioase indoieli
privind capacitatea acestuia de a-si asuma si indeplini responsabilitatile sale profesionale ca
psiholog.

I.Respectare drepturilor si demnitatii oricarei persoane

Psihologii vor avea permanent in atentie faptul ca orice persoana are dreptul sa-i fie apreciata
valoarea innascuta de fiinta umana si ca aceasta valoare nu este sporita sau diminuata de cultura,
nationalitate, etnie, culoare sau rasa, religie, sex sau orientare sexuala, statut marital, abilitati
fizice sau intelectuale, varsta, statut socio-economic sau orice alta caracteristica personala,
conditie sau statut.

Aderarea la acest principiu presupune respectarea urmatoarelor reguli:

Art. I.1. Psihologii isi desfasoara activitatea, manifestand respect fata de trairile, experientele,
cunostintele, valorile, ideile, opiniile si optiunile celorlalti.

Art. I.2. Psihologii nu se angajeaza public in prejudicierea imaginii celorlalti si nu vor manifesta
inechitate pe criterii de cultura, nationalitate, etnie, rasa, religie, sex, orientare sexuala si nici nu
se angajeaza in remarci sau comportamente ce aduc prejudicii demnitatii celorlalti.

Art. I.3. Psihologii vor utiliza un limbaj ce exprima respectul fata de demnitatea celorlalti atat in
comunicarea scrisa cat si in cea orala.

Art. I.4. Psihologii evita ori refuza sa participe la activitati si practici ce nu respecta drepturile
legale, civile, ori morale ale celorlalti.

Art. I.5. Psihologii vor refuza sa consilieze, sa educe ori sa furnizeze informatii oricarei persoane
care, dupa opinia lor, va utiliza cunostintele si indemanarea dobandita pentru a viola drepturile
fundamentale ale omului.
Art. I.6. Psihologii respecta drepturile celor care beneficiaza de servicii psihologice,
participantilor la cercetare, angajatilor, studentilor si altora, protejand astfel propria lor
demnitate.

Art. I.7. Psihologii se vor asigura ca, sub nici o forma, consimtamantul informat al
clientului/participantului nu este dat in conditii de coercitie sau sub presiune.

Art. I.8. Psihologii vor avea grija ca, in furnizarea de servicii psihologice ori in activitatea de
cercetare stiintifica, sa nu violeze spatiul privat personal sau cultural al clientului/subiectului,
fara o permisiune clara si o garantie ca pot sa faca acest lucru.

Art. I.9. Activitatea psihologilor nu trebuie sa prejudicieze dreptul sacru la demnitate umana si
nici dreptul persoanei la propria imagine.

II.Responsabilitatea profesionala si sociala

Psihologii manifesta o maxima responsabilitate pentru starea de bine a oricarui individ, familiei,
grupului ori comunitatii fata de care isi exercita rolul de psihologi. Aceasta preocupare include
atat pe cei direct cat si pe cei indirect implicati in activitatile lor, prioritate avand cei direct
implicati.

Aderarea la acest principiu presupune respectarea urmatoarelor reguli:

Art. II.1. Psihologii vor proteja si promova starea de bine si vor evita provocarea de daune
clientilor, studentilor, participantilor la cercetare, colegilor de profesie si a celorlalti, asumandu-
si cu responsabilitate consecintele propriilor lor actiuni.

Art. II.2. Psihologii vor respecta dreptul persoanei de a sista, fara nici o justificare, participarea
sa la serviciul furnizat, in calitate de client, sau la activitati de cercetare stiintifica, in calitate de
subiect.

Art. II.3. Psihologii vor refuza sa indrume, sa instruiasca ori sa furnizeze informatii celor care,
dupa judecata lor, vor putea utiliza gresit cunostintele si deprinderile, voluntar sau involuntar, in
dauna celorlalti.

Art. II.4. Psihologii nu vor delega activitati psihologice spre persoane care nu au competentele
necesare pentru acele activitati.
Art. II.5. Psihologii vor promova si facilita dezvoltarea stiintifica si profesionala a angajatilor, a
celor supervizati, studentilor, participantilor la programe de formare profesionala etc.

Art. II.6. Psihologii vor contribui la dezvoltarea psihologiei ca stiinta si a societatii in general,
prin cercetarea libera si prin achizitia, transmiterea si exprimarea libera a cunostintelor si ideilor,
exceptie facand activitatile ce intra in conflict cu obligatiile etice.

Art. II.7. Psihologii vor sustine cu responsabilitate rolul psihologiei ca disciplina, in fata
societatii si vor promova si mentine cele mai inalte standarde ale disciplinei.

Art. II.8. Psihologii vor sesiza Colegiului Psihologilor cazurile de abatere de la normele de etica
si deontologie profesionala, daca rezolvarea informala, amiabila a situatiei nu a fost posibila.

Art. II.9. Psihologii vor respecta legile si reglemantarile societatii, comunitatii in care activeaza.
Daca legile sau reglementarile intra in conflict cu principiile etice, psihologul va face tot
posibilul sa respecte principiile etice.

Art. II.10. Psihologii nu vor contribui si nu se vor angaja in cercetare sau orice alt tip de
activitate care contravine legilor umanitare internationale (de ex. dezvoltarea metodelor de
tortura a persoanelor, dezvoltarea de arme interzise, terorism sau activitati de distrugere a
mediului).

Art. II.11. Psihologii nu vor furniza servicii psihologice si nu vor face cercetari, indiferent cine -
psiholog sau nepsiholog- incearca sa-i oblige sa procedeze impotriva eticii profesionale.

Art. II.12. In cadrul lor de competenta profesionala, psihologii vor decide alegerea si aplicarea
celor mai potrivite metode si tehnici psihologice. Ei raspund personal de alegerile si consecintele
directe ale actiunilor lor in functie de atestarea profesionala primita.

Art. II.13. Psihologii se vor consulta si cu alti specialisti sau cu diverse institutii pentru a
promova starea de bine a individului si societatii.

III.Integritatea profesionala

Psihologii vor cauta sa manifeste cel mai inalt grad de integritate morala si profesionala in toate
relatiile lor. Este de datoria psihologului sa prezinte onest pregatirea si calificarile sale oriunde se
afla in relatii profesionale si de asemenea sa nu permita sau sa tolereze practicile incorecte si
discriminatorii.

Aderarea la acest principiu presupune respectarea urmatoarelor reguli:

Art. III.1 Psihologii vor prezenta intr-o maniera onesta domeniile de specialitate in care sunt
atestati, competentele, afilierile si experienta profesionala, nefiind acceptate nici un fel
distorsiuni, omisiuni sau false prezentari in acest sens.

Art. III.2. Psihologii nu practica, nu ingaduie, nu instiga, nu colaboreaza si nu consimte sau

faciliteaza nici o forma de discriminare.

Art. III.3. Psihologii vor onora toate promisiunile si angajamentele asumate prin orice tip de
conventie. Daca apar situatii de forta majora, psihologii vor informa si vor oferi explicatii
complete si sincere partilor implicate.

Art. III.4. Psihologii vor promova acuratetea, obiectivitatea, onestitatea si buna-credinta in

activitatile lor profesionale. In aceste activitati psihologii nu vor fura, insela, si nu se vor angaja
in frauda, eludari, subterfugii sau denaturari intentionate ale faptelor.

Art. III.5. Psihologii vor evita orice imixtiuni care afecteaza calitatea actului profesional, fie ca e
vorba de interese personale, politice, de afaceri sau de alt tip.

Art. III.6. Psihologii vor evita sa ofere recompense exagerate pentru a motiva un individ sau un
grup sa participe intr-o activitate care implica riscuri majore si previzibile.

Art. III.7. Psihologii vor evita relatiile multiple (cu clientii, subiectii, angajati, cei supervizati,
studenti sau persoane aflate in formare) si alte situatii care pot prezenta un conflict de interese
sau care pot reduce capacitatea lor de a fi obiectivi si impartiali.

Art. III.8. Psihologii vor evita sa participe la activitati care pot cauza daune imaginii psihologilor
sau psihologiei ca profesie, vor explica rolul psihologului tuturor celor interesati.

Art. III.9. Psihologii vor fi reflexivi, deschisi si constienti de limitele lor personale si
profesionale.

Art. III.10. Psihologii nu vor contribui, fie singuri, fie in colaborare cu altii, la nici un fel de
practici care pot viola libertatea individuala sau integritatea fizica sau psihologica a oricarei
persoane.
Unele delimitari şi clarificări terminologice

Psihologia medicală e definită de Divizia 55 a APA, ca: “este acea ramură a psihologiei care
integrează modalităţile somatice şi psihoterapeutice în managementul bolii mentale şi a
tulburărilor emoţionale, cognitive, comportamentale şi asociate consumului de substanţe”. Este o
specialitate a practicii psihologiei clinice în care psihologii, care au urmat formări specifice, pot
prescrie medicaţii în grija şi managementul pacienţilor. În SUA, New Mexico şi Louisiana, şi
câteva ramuri militare autorizează actualmente aceşti psihologi să prescrie medicamente. În
Louisiana, termenul de psihologie medicală se referă în mod specific la acei psihologi autorizaţi
şi licenţiaţi să prescrie medicaţii.

Medicina comportamentală, legată de psihologia clinică a sănătăţii şi de Medicina

Psihosomatică, este o ramură a practicii clinice în care psihologii subliniază abordarea bio-psiho-
socială în medicină, un model care recunoaşte importanţa unei abordări ce se adresează
interacţiunii dintre factorii fizici, psihologici şi sociali în prevenţia şi managementul unei boli.
Practicienii medicinii comportamentale diferă de psihologii medicali în faptul că sunt centraţi pe
aplicarea ştiinţifică a intervenţiilor comportamentale într-o gamă largă de condiţii medicale:
astm, boli gastrointestinale, condiţii cardiace, injurii ale măduvei spinării şi a creierului, dureri
cornice, dureri de cap, boli de tip adictiv.

În SUA, competenţele clinice care sunt esenţiale în educarea şi formarea psihologilor medicali
cuprind: I. Ştiinţe de bază: anatomie şi fiziologie, biochimie; II Neuroştiinţe: neuroanatomie,
neurofiziologie, neurochimie; III Evaluare fizică şi examene de laborator: evaluare fizică,
evaluare de laborator şi radiologică, terminologie medicală şi documentarea şi integrarea acestei
evaluări şi documentaţii ;IV. Medicină clinică şi Patofiziologie: patofiziologie cu accent pe
principalele sisteme fiziologice, medicină clinică, diagnostic diferenţial, corelare clinică şi studio
de caz, dependenţă chimică şi managementul durerii cornice, integrarea acestor domenii; V.
Farmacologie clinică şi cercetare si psihofarmacologie: farmacologie, farmacologie clinică,
farmacogenetică, psihofarmacologie, farmacologia dezvoltării, integrarea acestor domenii prin
experienţă clinică sau de laborator supervizată şi continuă monitorizare şi evaluare a
tratamentului; VI. Farmacoterapie clinică, probleme profesionale, etice şi legale, terapii
combinate şi interacţiunile sale, mijloace computerizate ca ajutor în practică,
farmacoepidemiologie, integrarea acestor cunoştinţe prin experienţă clinică sau de laborator
supervizată; VII. Cercetare: metodologie şi design al cercetării în psihofarmacologie, interpretare
şi evaluare, dezvoltarea drogurilor FDA şi altor procese de reglare, Experienţă Clinică
supervizată în perioada aplicării cunoştinţelor clinice, utilizare în deprinderi practice şi
competenţe.

Evaluarea clinică asista clinicienii în alegerea celor mai bune metode de tratament pentru
clienţii lor prin tehnici precum interviul şi testarea

DSM-IV Manualul Statistic şi Diagnostic al Bolilor Mentale, ed. A IV-a, conţine clasificările de
diagnostic comune ale tulburărilor psihologice.

Terapia cognitiv-comportamentală Terapeuţii cognitivi-comportamentali subliniază faptul că

gândurile noastre afectează emoţiile, abilitatea de a relaţiona cu alţii şi încrederea în sine.
Consideră că gândirea iraţională şi auto-defensivă conduce la probleme psihologice.

Terapii feministe s-au născut din nevoia femeilor de a face faţă cerinţelor familiei, discriminării
şi muncii în afara căminului. Încurajează clienţii să-şi dezvolte punctele forte şi să se centreze pe
persoal empowerment.

Reabilitare psihosocială poate fi folosită la persoane cu tulburări severe de dispoziţie şi

schizofrenie. Ajută acestora să facă faţă tulburărilor în timp ce convieţuiesc într-o comunitate
socială.

CODUL DEONTOLOGIC AL PSIHOLOGULUI CLINICIAN, CONSILIERULUI

PSIHOLOGIC SI PSIHOTERAPEUTULUI DIN ROMÂNIA

Principii Generale:
Persoana care doreşte să funcţioneze ca psiholog clinician, consilier psihologic şi psihoterapeut
(în organizaţii publice ori particulare) este încurajată să deţină şi să îşi structureze un set cât mai
larg de informaţii (cunoştinţe) de specialitate (în conformitate cu standardele A.P.A. - American
Psychology Association, KSV - Knowledges-Skills-Values), abilităţi de interrelaţionare cu
subiectul uman şi experienţă pe care să le folosească în beneficiul indivizilor din societate, ca şi
în beneficiul comunităţii. De asemenea, profesionistii psihologi mai sus mentionati sunt
încurajaţi sa respecte alaturi de normele deontologice mentionate in prezentul act, mai ales cand
apar situatii care nu sunt în mod detaliat descrise in prezentul Cod Deontologic, principiile de
deontologie profesionala internationale dupa cum urmeaza: psihologii clinicieni sa respecte
generic principiile codului deontologic al American Psychology Association, consilierii
psihologici sa respecte principiile codului deontologic al European Counselling Association, iar
psihoterapeutii sa respecte generic principiile codului deontologic al European Association for
Psychotherapy.
Psihologul clinician, consilierul psihologic şi psihoterapeutul (indiferent de zona strict delimitată
în care lucrează) trebuie să facă dovada efectivă a respectului faţă de terţi şi să facă tot ce poate
pentru cunoaşterea şi apărarea de către beneficiarii lor drepturilor şi demnităţii umane.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să vegheze ca orice subiect
(persoană aflată în intercomunicare în plan profesional) să fie apt (să devină împuternicit) să
contribuie efectiv la luarea propriilor decizii, să înveţe pentru a şti ce să pretindă (solicite)
serviciilor de asistenţă psihologică.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul are îndatorirea de a susţine cauza
subiecţilor lui mai ales când aceştia nu sunt capabili să o facă singuri şi când autoprotecţia este
necesară şi aceasta nu se obiectivează în practică.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul sunt specialiştii care dispun de
capacităţi (abilităţi), cunoştinţe şi valori (morale) pentru a aşeza responsabilitatea profesională
mai presus de interesele personale.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să dovedească
responsabilitate profesională şi morală pentru solicitările (standardele impuse de profesie –
ocupaţie) şi să continue instruirea şi formarea lui profesională de tip „educaţie continuă”.

Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul – ca profesionişti vor depune

eforturi pentru a colabora, a se interrelaţiona flexibil cu alţii în interesul pacientului său.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să respecte şi să promoveze
cu deschidere diversitatea etnică şi culturală în exercitarea efectivă a meseriei: să nu judece greşit
o anumită etnie, persoane cu anumite credinţe religioase, respectiv să nu discrimineze, să nu
marginalizeze în nici un fel!
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul vor trebui să fie conştienţi de
importanţa respectării confidenţialităţii informaţiilor şi să nu divulge secretele profesionale.
Poate face excepţii în cazuri limită ori de mare pericol pentru familie şi colectivitate.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să fie apţi (fizic şi
psihomoral) pentru ca în profesia lor să respecte toate aceste condiţii obligatorii pentru ca
serviciile oferite să fie viabile şi responsabile.

Norme Specifice:
Art. 1. Cerinţe legate de relaţionare
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii discută cu pacienţii lor – în măsura
în care acest lucru este fezabil, probleme legate de relaţia terapeutică precum: natura şi cursul
anticipat al terapiei, onorariul şi confidenţialitatea (aspecte care se regăsesc în detaliu în
capitolele privind onorariile şi aranjamentele financiare şi limitele de confidenţialitate)
Când munca cu pacientul va fi supervizată, aceştia sunt anunţaţi de această activitate cât şi
numele supervizorului când acesta împarte responsabilitatea legală pentru caz.
Când viitorul profesionist este în formare (student în programul de master, etc.) de asemenea
pacientul este informat despre aceasta.
Psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii vor face eforturi raţionale să poată
răspunde la întrebările pacienţilor şi să evite posibilele neînţelegeri sau înţelegerea eronată
privind terapia. De câte ori este posibil, psihologii vor furniza informaţii verbale, utilizând un
limbaj accesibil pacientilor.

Art. 2. Consimţământul informat privind terapia / Informare despre consimţământul de efectuare

a terapiei
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii obţin consimţământul bazat pe
informare adecvată, utilizând un limbaj accesibil participanţilor. Conţinutul informării despre
consimţământ poate varia în funcţie de circumstanţe deşi, de obicei, este necesar ca persoana: să
aibă capacitatea de a consimţi, să primească informaţie semnificativă despre procedura
respectivă, să-şi fi exprimat consimţământul liber, neinfluenţat şi ca acest consimţământ să poată
fi bine documentat.
Când persoanele nu sunt în mod legal capabile să dea consimţământul, profesionistul psiholog va
obţine informarea despre accept (permis) de la o persoană autorizată, dacă această substituire
este legală.
În plus, psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii: a) se vor informa de o
asemenea manieră încât să le permită acestora să înţeleagă conform capacităţii lor, persoanele
care sunt în mod legal incapabile să dea consimţământul legat de intervenţiile propuse; b) le vor
cere aprobarea pentru intervenţiile respective şi c) vor lua în consideraţie preferinţele şi interesul
optim al persoanelor respective.

Art. 3. Relaţii de familie şi cuplu

Când profesionistul psiholog este de acord să ofere servicii mai multor persoane care sunt între
ele în relaţie (de exemplu soţ–soţie, părinte–copil etc.) va încerca să clarifice de la început: a)
care dintre persoane sunt pacienţii sau clienţii săi şi b) relaţia pe care o va avea cu fiecare dintre
aceste persoane. Această clarificare va include rolul psihologului şi utilizările probabile ale
serviciilor furnizate sau informaţiilor obţinute (v. şi regulile privind confidenţialitatea).
Când devine evident că profesionistul psiholog va avea un rol de mediator de conflict (consilier
marital pentru soţ-soţie), sau când este martor al uneia dintre părţi într-un proces de divorţ,
psihologul va proceda la clarificări şi adaptări, sau se va retrage, în funcţie de situaţia respectivă
(se adaugă şi regulile privind clarificarea acestui rol, sau cele implicate în activităţi juridice)

Art. 4. Furnizarea unor servicii de sănătate mentală unor persoane care sunt în evidenţă în alte
servicii la alţi specialişti
Când vor decide dacă să se angajeze în astfel de servicii, profesionistii psihologi vor lua în
consideraţie cu atenţie problemele care ţin de tratament şi condiţia de bunăstare a potenţialului
client sau pacient. Vor discuta aceste probe cu persoanele respective, sau cu o altă persoană
autorizată în numele pacientului, pentru a minimiza riscul de confuzie şi conflict, se va consulta
cu celălalt furnizor de servicii când acest lucru este adecvat şi va proceda cu precauţie şi
deschidere faţă de problemele terapeutice.

Art. 5. Intimitate sexuală cu pacienţi sau clienţi curenţi

Psihologilor clinicieni, consilierilor psihologici şi psihoterapeuţilor nu li se permite să se
angajează în intimităţi sexuale sau relatii exagerate de socializare cu pacienţi sau clienţii aflaţi în
tratament (curent).

Art. 6. Terapia cu parteneri sexuali anteriori

Se recomandă ca psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii să nu accepte ca
pacienţi în terapie sau clienţi persoane cu care au avut relaţii de intimitate sexuală.

Art. 7. Intimitate sexuală cu foştii pacienţi în terapie

Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii nu se vor angaja în intimităţi
sexuale cu foşti pacienţi în terapie dacă nu au trecut cel puţin 2 ani de la încheierea serviciilor
profesionale.
Datorită faptului că intimităţile sexuale cu un fost client sau pacient de terapie sunt de regulă şi
în mod frecvent dăunătoare clientului sau pacientului şi pentru că astfel de intimităţi subminează
încrederea publicului în profesia de psiholog descurajând astfel utilizarea de către public a
serviciilor de care are nevoie, psihologii nu se vor angaja în intimităţi sexuale cu un fost client şi
pacient în terapie chiar după ce au trecut 2 ani. Profesionistul psiholog care se angajează în astfel
de relaţii după 2 ani de la încheierea terapiei poartă povara de a demonstra, în lumina unor
factori şi situaţii relevante, că nu este vorba de o exploatare. Astfel de factori relevanţi includ: a)
timpul scurs de la terminarea terapiei; b) natura şi durata terapiei; c) circumstanţele în care s-a
încheiat; d) istoria personală a clientului sau pacientului; e) statutul mental curent al clientului
sau pacientului; f) probabilitatea unui impact adversiv asupra clientului sau altora; g) orice
afirmaţii sau acţiuni făcute de terapeut în cursul terapiei sugerând sau invocând posibilitatea unei
relaţii sexuale cu pacientul după încheierea terapiei (v. şi standardele generale şi regulile incluse
în relaţionarea multiplă).

Art. 8. Întreruperea serviciilor

Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii vor întreprinde eforturi rezonabile
pentru a facilita îngrijirea în eventualitatea că serviciile psihologice sunt întrerupte de factori
precum boala psihologului, incompatibilitate ca urmare a unor aspecte relationale rezultante ale
activităţii profesionale (ex. contra-transfer sau transfer care interferează cu procesul
psihoterapeutic), relocalizarea sau incapacitatea sa, sau datorate relocalizării clientului sau
limitărilor financiare ale acestuia (v. şi capitolul „Păstrarea înregistrărilor şi datelor”).
Când se intră în relaţia contractuală, psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii
vor asigura o soluţionare adecvată alocării responsabilităţii pentru îngrijirea clientului sau
pacientului în eventualitatea în care relaţia contractuală se încheie, cu luarea în consideraţie în
cel mai înalt grad a binelui clientului sau pacientului.

Art. 9. Încheierea relaţiei profesionale

Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii nu-şi vor abandona clienţii sau
pacienţii (v. şi regulile de la paragraful Onorariu şi aranjamente financiare).

Psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii vor încheia relaţia profesională în

momentul când devine clar şi rezonabil că pacientul sau clientul nu mai are nevoie de aceste
servicii, nu mai beneficiază de aceasta sau continuarea serviciului îi poate face rău.
Indiferent de motiv, înainte de încheierea serviciilor, cu excepţia situaţiei în care aceasta depinde
de conduita clientului sau pacientului, profesionistul psiholog discută cu clientul sau pacientul
opiniile şi nevoile sale, furnizează consilierea anterioară terminării adecvată şi întreprinde orice
acţiune rezonabilă pentru a facilita transferul de responsabilitate altui coleg dacă pacientul sau
clientul are nevoie de un asemenea sprijin imediat.

Art. 10. Norme de metodologia cercetarii clinice (vezi Anexa)

1. Diagnostic si evaluare clinica
a. Testele si probele psihologice utilizate trebuie sa corespunda criteriilor psihometrice asa cum
sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie.
b. Se pot face exceptii de la etalonarea nationala in cazul unor scale clinice, cand sunt promovate
etaloane locale, riguros construite.
2. Tehnici de interventie psihologica
a. Eficienta tehnicilor trebuie sa fie documentata prin studii clinice. Trebuie sa existe protocoale
de interventie la un nivel de detaliere care sa permita replicarea procedurilor de interventie
3. Cercetare
a. Vor fi asimilate normele generale de cercetare asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de
Metodologie.
b. Utilizarea procedurii placebo se face respectand dreptul la informare al pacientului. Acestuia i
se spune ca exista 50% sansa sa fie inclus in grupul placebo si 50% sansa sa fie inclus in grupul
terapeutic.
c. Pacientii inclusi in studiu – pe baza consimtamantului liber exprimat – trebuie sa fie corect
informatii cu privire la natura studiului si la riscurile acestuia. Siguranta pacientilor inclusi in
studiu este mai importanta decat derularea cercetarii.
d. Toate datele brute de cercetare trebuie pastrate cca. 2 ani de zile. Baza de date electronica se
pastreaza trei ani de zile si poate fi accesibila la cererea partii interesate.
e. Sponsorii si partile interesate in cercetare trebuie facute publice odata cu proiectul de cercetare
sau cu publicarea rezultatelor.
f. Distorsionarea sau ascunderea datelor care nu confirma ipotezele avansate se considera frauda.

III. Răspunderea Disciplinară:

Art. 1. Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii care încalcă prevederile
Legii 213 şi ale prezentului Cod Deontologic răspund disciplinar în funcţie de gravitatea abaterii
(Anexa 2 prezinta un model de rezolvare a plangerilor conform European Association for Gestalt
Therapy; EAGT) putând fi sancţionaţi cu:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) suspendarea temporară pe un interval de 6-12 luni a atestatului (acreditarii) de liberă practică;
d) retragerea definitivă a atestatului.
Art. 2. Aceste sanctiuni se aplică de către Comisia de deontologie şi disciplină la propunerea
Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie
Art. 3. Practicarea profesiei de psiholog clinician, consilier psihologic sau psihoterapeut
(psiholog sau asimilat acestuia) de către o persoană care nu are atestat de liberă practică acordat
de Colegiul Psihologilor din Romania la propunerea Comisiei de Psihologie Clinica si
Psihoterapie se pedepseşte conform Codului Penal.

IV. Anexa:

Anexa 1.
DETALIERI PRIVIND METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN DOMENIUL PRACTICII
PSIHOLOGIEI CLINICE, PSIHOTERAPIEI ŞI CONSILIERII ÎN CONTEXTE CLINICE ŞI
NONCLINICE

Conform declaraţiei de la Strasbourg asupra psihoterapiei - 1990:

1. Psihoterapia este o disciplină ştiinţifică independentă, a cărei practică reprezintă o profesie
independentă şi liberă.
2. Trainingul în psihoterapie se desfăşoară la un înalt nivel ştiinţific şi de calificare.
3. Multiplicitatea metodelor psihoterapeutice este asigurată şi garantată.
4. Un training psihoterapeutic complet acoperă teorie, experienţă personală şi practică sub
supervizare. Se obţine astfel cunoaşterea adecvată a variatelor procese psihoterapeutice.
5. Accesul la training este asigurat/se face prin variate calificări preliminare, în mod particular în
ştiinţe umane şi sociale.
Pentru ca metodologia cercetării este familiară specialiştilor implicaţi în mod curent sau angajaţi
prin natura postului de muncă în activităţi de cercetare, vom face o referire specială la
practicienii specialişti sau cei în curs de formare, în psihologia clinica, consiliere şi psihoterapie.
Dovada dobândirii de către practician a cunoştinţelor de bază în domeniul metodologiei
cercetării este absolut necesară, pentru că acestea îi oferă accesul la înţelegerea datelor de
cercetare, facilitând implementarea acestora în practică şi confirmând psihoterapiei, consilierii şi
practicii psihologiei clinice calitatea de discipline ştiinţifice.
Principii si sugestii:
Cercetarea este făcută în primul rând ca să susţină şi să îmbunătăţească practica în varietatea şi
infinitatea ei.
Maniera defectuoasă în care multe design-uri de cercetare simplifică nepermis complexitatea
interacţiunii terapeutice i-a îndepărtat pe mulţi practicieni de cercetare.
Implicarea în activităţi de cercetare nu poate fi impusă practicienilor.
Participarea la cercetare a practicienilor:
- poate fi încurajată şi stimulată;
- s-a dovedit şi se poate dovedi utilă în multiple moduri, care trebuie cunoscute;
- a ajuns şi va deveni tot mai necesară şi cerută.
Implicarea practicienilor în cercetare poate fi şi trebuie încurajată de asociaţiile profesionale într-
o varietate de moduri, de exemplu prin:
- oferire de consultanţă în domeniu;
- informarea cu privire la utilitatea şi avantajele realizării de cercetări, ca şi a utilizării datelor de
cercetare în practică;
- invitarea participării în proiecte de cercetare exterioare cadrului de muncă al practicianului;
- promovarea recunoaşterii profesionale a specialiştilor care contribuie la cercetare etc.
Participarea la cercetare şi utilizarea în practică a datelor de cercetare s-a dovedit utilă în diverse
moduri, din care vom preciza doar câteva:
- creşterea caracterului de tip documentare, demonstrabil (respectiv ştiinţific) al eficacităţii (sau
ineficacităţii) intervenţiilor utilizate şi a serviciilor oferite;
- posibilitatea de a primi feedback concret şi constant care în timp creşte expertiza şi de a realiza
decizii informate în elaborarea sau modificarea planului terapeutic;
- posibilitatea de a solicita şi primi supervizare într-o manieră individualizată, specifică şi corect
orientată de evoluţia unui caz anume sau de datele obţinute de la mai mulţi clienţi aflaţi în terapie
(consiliere);
- poate proteja specialistul sau instituţia de reacţiile de ostilitate ale clientului concretizate sau nu
în acţiuni juridice.
Implicarea în cercetare a practicienilor a ajuns deja cunoscută în anumite contexte din Europa şi
America şi va deveni tot mai necesară şi cerută:
- de clienţi, care sunt tot mai informaţi referitor la ce expectaţii să aibă faţă de serviciile
psihologice şi medicale, şi care solicită mai des utilizarea de proceduri cu rezultate şi efecte
demonstrabile şi evidente;
- de finanţatori, fie ei Case de Asigurări, aparţinători legali, asociaţii nonprofit şi instituţii
finanţatoare internaţionale etc., care solicită tot mai mult documentarea adecvată şi cu informaţii
relevante şi obiectivabile, a rezultatelor serviciilor plătite.
Pentru a realiza acest important obiectiv, implicarea practicienilor în cercetare, este necesară şi
cunoaşterea şi promovarea aspectelor particulare ale cercetării din domeniul practicii clinice şi
non-clinice a psihoterapiei şi consilierii, pe lângă asimilarea normelor generale de cercetare aşa
cum sunt ele stabilite de către Comisia de Metodologie.
Câteva din principalele tipurile de cercetări cantitative la care sunt invitaţi practicienii să
participe sunt:
- cercetările orientate pe rezultat (schimbări observabile dorite);
- cercetările de eficacitate, în contexte riguros controlate (simple - comparaţia cu placebo sau
non-tratament, diferenţiale - comparaţia între mai multe tipuri de intervenţie);
- cercetările de eficienţă, surprinderea semnificaţiei clinice a rezultatelor intervenţiilor
desfăşurate în contexte obişnuite de activitate profesională;
- cercetările orientate pe proces, care încearcă să surprindă participarea anumitor factori din
contextul intervenţiei la rezultatul final şi modul în care interacţionează între ei;
- cercetări cost-beneficiu.
Efectul optim al intervenţiei este cuantificat şi măsurat în termeni de:
- proces - variabile descriind factori care intervin asupra rezultatelor pozitive
- rezultat - variabile descriind schimbarea dorită.
Aspectele critice ale efectului optim al intervenţiei:
a) schimbarea relevantă din punct de vedere clinic;
b) satisfacţia faţă de serviciul oferit şi de rezultatul obţinut;
c) costurile (cercetări cost-beneficiu).
Probleme etice în evaluarea rezultatelor:
Consimţământul informat
Pacienţii incluşi în studiu –pe bază de consimţământ liber exprimat - trebuie sa fie corect
informaţi cu privire la natura studiului şi la riscurile acestuia.
Practicile deceptive
Utilizarea procedurii placebo se face respectând dreptul la informare al pacientului. Acestuia i se
poate spune ca exista 50% şanse sa fie inclus în grupul placebo şi 50% şansă să fie inclus în
grupul terapeutic.
Intimitate, caracter anonim, confidenţialitate
Minimalizarea efectelor negative şi protecţia participanţilor
Siguranţa pacienţilor incluşi în studiu este mai importantă decât derularea cercetării.
Caracterul etic al activităţilor cu datele şi rezultatele cercetării
Toate datele brute de cercetare trebuie păstrate 2 ani de zile. Baza de date electronică se
păstrează trei ani de zile şi poate fi accesibilă la cererea părţii interesate.
Sponsorii şi părţile interesate în cercetare trebuie făcute publice odată cu proiectul de cercetare
sau cu publicarea rezultatelor.
Distorsionarea sau ascunderea datelor care nu confirmă ipotezele avansate sunt considerate
fraudă.
Manualizarea. Trebuie să existe protocoale de intervenţie la un nivel de detaliere care să permită
replicarea procedurilor de intervenţie.
Documentarea. Tehnicile de intervenţie psihologică trebuie sa aibă eficacitatea şi eficienţa
documentată prin studii clinice controlate.
Anexa 2: Procedurile de depunere a plangerilor si de apel

Comitetul de solutionare a plangerilor. Acest comitet administreaza procedura de solutionare a

plangerilor. Se face un raport annual care pastreaza anonimitatea Comitetului de Etica si a
Comitetului Executiv. Raportul include natura, numarul, rezultatele si orice procese generate de
procedura de solutionare a plangerilor. Comitatul cuprinde cel putin trei membri.

Grupul de solutionare a plangerilor. Pentru a rezolva fiecare plangere in parte, presedintele

Comitetului de solutionare a plangerilor va numi un grup de trei persoane. Acest grup va
cuprinde cel putin un membru al comitetului de solutionare a plangerilor si pana la doi membri
numiti adhoc, dupa cum este cazul. Grupul va emite un raport scris catre presedintele comitetului
de solutionare a plangerilor.

In cazul unui apel, vor fi implicate urmatoarele organisme:

Coordonatorul de apeluri. Coordonatorul de apeluri este membru plin al EAGT. Acesta/aceasta

va stabili daca exista un motiv intemeiat de apel si apoi va numi un grup de solutionare a
apelurilor din care va face parte.

Grupul de solutionare a apelurilor. Grupul va include trei persoane, coordonatorul de apeluri, un

membru al Comitetului de etica si o persoana independenta. Grupul va organiza si va aplica
procedura de solutionare a apelurilor si va emite un raport privind constatarile lor.

Comitetul de etica. Comitetul de etica este disponibil pentru a sprijini procesul de rezolvare a
apelurilor. Membri comitetului pot fi de asemenea consultati cu privire la echivalenta
sanctiunilor propuse de grupul de solutionare a apelurilor. Acest comitet intocmeste un raport
annual catre Membri.

Comitetul executiv. Acest organism ratifica orice sanctiune severa si este informat in legatura cu
orice proceduri de solutionare a plangerilor sau apelurilor intr-un raport annual care pastreaza
anonimitatea.

Nota: Clientii Membrilor au dreptul sa fie information in legatura cu procedura de solutionare a

plangerilor si a apelurilor si Codul de Etica relevant.
C.1. Procedura de solutionare a plangerilor
C.1.1. Urmatoarele proceduri au scopul de a forma un forum de comunicatii, pentru prezentarea
punctelor de vedere, inevstigarea, solutionarea, reconcilierea si redresarea, prin care partile
implicate intr-o plangere pot fi sprijiniti si se pot face auziti. In mod potential, sunt trei stadii:
O intalnire informala intre cel care face plangerea si Membrul impotriva caruia este formulate
plangerea, cu o persoana independenta/persoane independente care sa faciliteze procesul;
Un grup official de solutionare a plangerilor format din trei membri;
Un apel official.
C.1.2. Plangerile trebuie facute cat mai repede fata de momentul de origine. Plangerile privind
evenimente care s-au petrecut cu mai mult de sapte ani inainte de prima abordare a conducerii
Comitetului de etica nu mai sunt supuse comisiei in mod normal. Relatiile confuze de
interdependenta, cum ar fi de pilda abuzul sexual, vor fi audiate intr-o perioada de pana la zece
ani de la producere.
C.1.3. Partea impotriva careia se formuleaza plangerea trebuie sa fi fost un Membru al EAGT la
momentul producerii presupusei incalcari a Codului de etica si/sau a Practicii profesionale. Nici
un membru nu poate demisiona din EAGT in timpul unei proceduri de solutionare a unei
plangeri sau a unui apel.
C.1.4. Plangerile privind probleme juridice sau contractuale nu sunt de competenta Comitetului
de etica.
C.1.5. In cazul in care cel care formuleaza plangerea nu stie sigur daca plangerea este
indreptatita, atunci acesta se poate adresa secretarului EAGT, care va aranja o intalnire cu unul
dintre membrii Comitetului de solutionare a plangerilor pentru a discuta problema.
C.1.6. Cand, la prima vedere, este vorba de (presupusa) abatere disciplinara grava si/sau
infractiune grava care se reclama sau este reclamata din alta sursa, atunci Procedura de
solutionare a plangerii va incepe in mod normal de la procesul formal al plangerii.
C.1.7. In cazul in care exista o plangere impotriva unui membru al EAGT, autorul va depune
plangerea catre secretarul Comitetului Executiv. Secretarul va inregistra plangerea si va confirma
primirea plangerii atat reclamantului cat si membrului impotriva caruia se face reclamatia in
termen de sapte zile lucratoare. Secretarul va inainta dupa acees plangerea catre presedintele
Comitetului de solutionare a plangerii.
C.1.8 Comitetul de solutionare a plangerii il va contact ape reclamant in termen de 14 zile
lucrartoare pentru a discuta optiunile si procedurile pe care le are la dispozitie reclamantul. Acest
membru al Comitetului va incerca, ca prim pas, sa incurajeze un dialog informal Membrul
respectiv, pentru a ajunge la un accord satisfacator privind o solutie.
C.1.9. In cazul in care acest dialog informal nu se poate aranja sau in cazul in care nu are ca
rezultat ajungerea la un accord, atunci acelasi membru al comitetului va recomanda ca doi
mediatori, care nu sunt in mod necesar membri EAGT si care sunt acceptabili pentru ambele
parti, sa fie desemnati pentru a media dialogul dintre cei doi.
C.1.10. In cazul in care medierea este respinsa sau nu reuseste sa ajunga la un accord,
reclamantul poate face o plangere oficiala in scris catre presedintele Comitetului de solutionare a
plangerii al EAGT. Membrul Comitetului de solutionare a plangerii care a fost implicat in
incercarea de rezolvare se va retrage din procesul urmator. Comitetul de solutionare a plangerii
poate returna plangerea catre reclamant pentru clarificari privind formatul si/sau continutul
plangerii. In acest moment, membrul impotriva caruia s-a formulat plangerea va primi o
notificare scrisa privind existenta plangerii.
C.1.11. Comitetul de solutionare a plangerilor va stabili cat mai repede cu putinta daca exista
suficiente elemente pentru o plangere formala. In cazul in care exista, presedintele va inregistra
cererea si va trimite o confirmare de primire reclamantului. In cazul in care Comitetul de
solutionare a plangerilor nu contine suficiente elemente care sa justifice o plangere formala,
presedintele Comitetului ii va notifica reclamantului consideratiile sale.
C.1.12. Daca plangerea este acceptata, o copie a plangerii scrise va fi trimisa Membrului
impotriva caruia a fost formulata in acelasi timp cu notificarea celui care a facut plangerea.
Membrul reclamat trebuie sa trimita un raspuns in scris in termen de 21 de zile lucratoare de la
primirea plangerii catre presedintele Comitetului de solutionare a plangerii, care ii va trimite o
copie reclamantului.
C.1.13. Presedintele desemneaza un grup de trei Membri pentru a solutiona plangerea respective.
Grupul va include cel putin un membru al Comitetului de solutionare a plangerii si doi membri
desemnati ad hoc. Cel putin o persoana trebuie sa fie din afara EAGT. Presedintele va face
eforturile necesare pentru a desemna un Grup cat mai impartial cu putinta. Termenul de
desemnare a Grupului este de 21 de zile lucratoare. Daca unii membri nu sunt disponibili sau
daca exista alte motive intemeiate care intarzie desemnarea Grupului, intarzierea trebuie
comunicata, iar Comitetul va lua decizia de a prelungi acest termen.
C.1.14. Grupul de solutionare notifica ambelor parti detaliile intalnirii de arbitraj. Acest lucru
presupune in mod normal o intalnire fata in fata a Grupului cu amandoua partile. In cazul in care
acest lucru nu este posibil, Grupul de solutionare a plangerii va incerca gaseasca o alta forma
alternativa de cominicare intr-o limita de timp rezonabila.
C.1.15. Atat reclamantul cat si Membrul impotriva caruia a fost facuta plangerea au dreptul de a
fi asistati de un consilier/supporter care trebuie sa fie disponibil pentru a lua parte la arbitraj.
Consilierul/suporterul nu se poate adresa in mod direct Grupului.
C.1.16. Grupul de solutionare a plangrii isi va asuma responsabilitatea pentru inregistrarea audio
a procesului de arbitrare. Inregistrarea, impreuna cu toate materialele scrise vor fi transmise catre
Comitetul de Etica unde vor fi pastrate pana la solutionarea cauzei, dupa care vor fi sterse si
distruse.
C.1.17. Grupul va solicita toata documentatia relevanta nu mai tarziu de 20 de zile inainte de
sedinta de arbitarj, in asa fel incat aceasta sa poata fi transmisa atat celeilalte partic cat si
Grupului.
C.1.18. Grupul de solutionare a plangerilor va trimite un raport scris, precum si recomandarile
sale catre presedintele Comitetului de solutionare a plangerilor in termen de zece zile lucratoare.
Copii ale acestui raport vor fi trimise de catre presedintele Comitetului de solutionare a
plangerilor catre presedintele Comitetului de Etica, reclamantului si membrului impotriva caruia
s-a formulat plangerea, in termen de o saptamana de la primirea acestuia. Comitetul de Etica
poate fi consultat cu privire la echivalenta sanctiunilor propuse de catre Grupul de solutionare a
plangerilor.
C.1.19. Raportul va clarifica natura plangerii, procedurile ce trebuie urmate si rezultatul
procesului pentru ambele parti. Optiunile finale ale Grupului sunt: problema a fost rezolvata in
mod satisfactory pentru toate partile; nu s-a luat nici o masura; plangerea nu este retinuta in nici
un mod; plangerea a fost retinuta din toate punctele de vedere sau numai din anumite pancte de
vedere. In cazul in care plangerea a fost retinuta, atunci raportul va contine declaratii specifice cu
privire la faptul daca fiecare dintre presupusele incalcari ale clauzelor Codului de etica si practica
sunt retinute. Numai in cazul in care plangerea este retiunuta din orice motiv, grupul de
solutionare a plangerilor poate propune oricare dintre urmatoarele sanctiuni: interirea
supevizarii; revizuirea practicii Membrului; instruire suplimentara; un avertisment formal care sa
contina cerinta ca Membrul sa se angajeze ca va inceta sa lucreze intr-un anumit mod. Suspensia
sau retragerea calitatii de membru poate fi recomandata in cazurile de abatere disciplinara grava,
cum ar fi relatiile sexuale cu un client. Grupul de solutionare a plangerilor trebuie sa mentioneze
si o limita de timp in care sanctiunile sunt valabile. Comitetul de Etica raspunde de
monitorizarea acestui process se de raportarea catre Comitetul Director al EAGP dup ace
santiunile au fost aplicate.
C.1.20. Rezultatele plangerilor care sunt retinute trebuie notificate catre Comitetul Director.
Recomandarile privind suspendarea sau retragerea calitatii de membru vor fi raportate
Comitetului Director pentru a fi ratificate de acesta din urma. Reclamantul si membrul impotriva
caruia s-a formulta cererea vor fi notificati cu privire la faptul daca plangerea a fost sau nu
retinuta, in termen de 21 de zile lucratoare de la sedinta Grupului. Membrul impotriva caruia s-a
formulat plangerea va fi notificat in legatura cu orice sanctiune la care trebuie sa se supuna,
precum si limita de timp in care sanctiunea trebuie aplicata. Cand este necesara ratificarea de
catre Comitetul Executiv, partile vor fi notificate in termen de zece zile de la urmatoare sedinta a
Comitetului Director.
C.1.21. Procedura de plangere are un onorariu. Acest onorariu impreuna cu cheluielile aferente
vor fi suportate de catre reclamant sau, daca plangerea se dovedeste indreptatita, de catre
Membrul impotriva caruia s-a formulat plangerea. Negocierea nivelului acestui onorariu ramane
la discretia Grupului de solutionare a plangerilor.

C.2. Procedura de apel

C.2.1. Membrul impotriva caruia s-a formulat plangerea si reclamantul pot face apel impotriva
deciziei Grupului de solutionare a plangerilor. Decizia de a face apel trebuie trimisa catre
presedintele Comitetului de Etica in termen de 15 zile lucratoare de la primirea raportului
Grupului de solutionare a plangerilor.
C.2.2. Apelantul trebuie sa vina cu argumente clare si convingatoare in sprijinul opiniei sale, in
asa fel incat una sau amandoua din urmatoarele conditii sa fie indeplinite:
· Rezultatul plangerii nu este conform cu situatia.
· Procedurile de solutionare a plangerilor nu au fost respectate, intr-o asemenea masura incat a
fost prejudiciat rezultatul plangerii intr-un anumit fel.
C.2.3. Apelurile sunt analizate de catre Coordonatorul de apeluri, a carui sarcina este de a stabili
daca exista o cauza legitima pentru un apel. Coordonatorul de apel este un membru independent
al EAGT care a candidat pentru aceasta pozitie si a fost ales prin vot de catre Adunarea
Membrilor.

C.2.4. Procedura de apel are aceeasi structura a onorariului ca si procedura plangerilor.

Negocierea nivelului acestor onorarii ramane la discretia Grupului de Apel.
C.2.5. Daca apelul este acceptat de catre Coordonatorul de Apel, acesta va informa ambele parti
despre apel. Prezenta ambelor parti la apel este la discretia Grupului de apel.
C.2.6. Grupul de Apel este convocat de catre Coordonatorul de Apel. Grupul va contine trei
membri care vor fi Coordonatorul de Apel, un membru al Comitetului de Etica si un presedinte,
care va fi o persoana independenta – de preferat cu experienta juridical. Trebuie acordata mare
atentie pentru a preveni orice fel de conflicte de interese.
C.2.7. Toate documentele si inregistrarea audio care au fost disponibile in timpul procedurii de
plangere vor fi disponibile si Grupului de Apel. (nici un material additional – fie verbal sau scris
- nu poate fi remis de nici una dintre partile plangerii).
C.2.8. In timpul organizari si desfasurarii apelului. Membrii Grupului pot decide sa tina sedinta
prin teleconferinta, pentru a evita contrangerile deplasarilor. Se intentioneaza ca procesul de apel,
odata ce a fost acceptat, sa fie finalizat in termen de 30 de zile lucratoare.
C.2.9. decizia Grupului de Apel va fi comunicata in scris catre presedintele Comitetului de Etica,
al Comitetului Executiv si catre Coordonatorul de Apel. Coordonatorul de Apel il/ii va informa
pe appellant/i despre rezultatul apelului in termen de sapte zile lucratoare. Aceasta decizie va fi
finala si obligatory pentru toate partile implicate.
C.2.10. Toate probele si alte documente scrise, precum si marturiile apelului vor fi pastrate in
conformitate cu prevederile legale.

Bibliografie:

http://opinforeview.blogspot.md/2007/03/codul-deontologic-al-psihologului.html

http://www.docfoc.com/rolul-si-atributiile-psihologului-clinician

http://documents.tips/documents/rolul-si-atributiile-psihologului-clinician.html

https://www.academia.edu/23574249/Rolul_pshihologuluii_clinician

http://psihologdanielmois.ro/diferenta-dintre-psihologul-clinician-si-psihoterapeutul-umanist/

http://www.psihoterapie-copil.ro/despre-noi/echipa-multidisciplinara/