PSIHOLOGIE CLINICĂ—cursul 1

Noţiuni introductive

 American Psychiatric Association (1994), Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders
(4th edition), Washington, D.C. Author.

 Avram, E. (2008, 2010). Psihologia sănătății. Vol. I-V. București: Editura Universitară

 Blatt, S.J. (2008). Polarities of Experience : Relatedness and Self-Definition in Personality

Development, Psychopathology, and the Therapeutic Process. Washington : American
Psychological Association

 Cucu-Ciuhan, Geanina; Vitalia, Ileana Loredana; Răban-Motounu Nicoleta (2006), Teoriile clasice
ale personalităţii, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, ISBN (10): 973-690—640-X, ISBN (13):
978-973-690-640-4

 David, D. (2006), Psihologie clinică şi psihoterapie. Fundamente, Editura Polirom, Iaşi

 Derevenco, P., Anghel, I., Băban, D. (1992), Stresul în sănătate şi boală, Editura Dacia, Cluj-
Napoca

 Fischer, J., Corcoran, K. (2007). Measures for Clinical Practice and Research : A Sourcebook .
Fourth Edition. Oxford : University Press

 Ionescu, Ș., Jacquet, M.M., Lhote, C. (2002). Mecanismele de apărare. Teorie și aspecte clinice.
Iași: Polirom

 Ionescu, Ș; Blanchet, A. (2009). Tratat de psihologie clinică şi psihopatologie. Bucureşti : Trei.

 Lopez, Shane J. (Ed); Snyder, C. R. (Ed.), (2003). Positive psychological assessment: A handbook
of models and measures, American Psychological Association

 Mitrofan, Iolanda (coord.), Psihoterapia experienţială, ed. a II-a, Editura Infomedica, Bucureşti,
1999 (ISBN 973-98331-0-1)

 Montreuil, M., Doron, J. (2009). Tratat de psihologie clinică și psihopatologie. București: Trei

 Răban-Motounu, Nicoleta (2007), Depresia: perspective de abordare. Piteşti: Editura

Universităţii din Piteşti (ISBN 978-973-690-727-2)

 www.copsi.ro: comisia de Psihologie clinică și psihoterapie

 Psihologia clinică este ştiinţa care studiază mecanismele psihice implicate în starea de sănătate
şi cea de boală.

 În sens restrâns, este investigarea mecanismelor psihice implicate în sănătatea şi patologia

mentală.
  Termenul „clinic” se foloseşte în sensul că se realizează abordarea individualizată a subiectului
uman.

 Componentele sale fundamentale sunt:

 promovarea şi optimizarea sănătăţii (psihologia sănătăţii)

 prevenirea patologiei: investigarea mecanismelor psihice implicate în patologie:

 psihologia sănătăţii clinice sau psihosomatică pentru patologia somatică,

 psihopatologie pentru patologia psihică sau psihologie medicală.

 În legătură cu medicina, îşi aduce aportul la reliefarea factorilor psihologici implicaţi în tratarea
şi profilaxia bolilor somatice.

 În legătură cu psihologia este o ramură aplicativă a acesteia.

 psihodiagnostic şi evaluare clinică (identificarea factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi

boală)

 intervenţie sau asistenţă psihologică generală şi de specialitate, cea din urmă dobândită prin
programe avansate de formare profesională, exprimată în consiliere psihologică şi psihoterapie
(controlul diverşilor factori implicaţi în sănătate şi boală),

 cercetare (investigarea rolului factorilor psihologici în sănătate şi boală),

 educaţie şi formare (a celor noi în domeniu de către cei mai avansaţi sub forma educaţiei iniţiale
şi continue).

 Termenul de psihologie clinică a fost propus de Lightner Witmer la începutul secolului al XX-lea.
El îngrijea copii cu handicap de intelect. Propunerea sa avut un răsunet slab până în 1919. Cam
în aceeaşi perioadă, Pierre Janet, criticând cercetările de laborator de atunci, propunea ca
alternativă observaţia de fineţe şi studiul de caz exhaustiv. În aceeaşi direcţie, Freud a aplicat în
domeniul clinic cunoştinţele de psihologie.

 Psihologia clinică şi-a luat avânt în 1947, prin înfiinţarea diviziei APA.

 Lagache (Daniel), reprezentant al psihologiei franceze, a considerat că obiectul psihologiei clinice

este studiul conduitei umane individuale în situaţie, în special individul aflat în conflict,
recurgând la observaţie şi studiu de caz.

În Franţa, psihologia clinică este definită ca disciplină a psihologiei, care are ca obiect studiul, evaluarea,
diagnosticul, ajutorul şi tratamentul suferinţei psihice, indiferent de originea ei.

 După aceea s-a extins în domeniile anterior menţionate, chiar şi în optimizarea indivizilor
sănătoşi. Această ultimă direcţie este bine dezvoltată şi în România.
  Aceasta nu înseamnă că preocupările cuprinse în acest domeniu nu existau şi înainte, dar nu se
realizau ştiinţific.

 Psihologia clinică are caracteristici care o particularizează în raport cu alte domenii ale
psihologiei:

 diferenţele culturale au o mare importanţă,

 considerarea particularităţilor de vârstă (aceeaşi tulburare are alte simptome dominante la

diferite vârste),

 aspectele legate de etică,

psihologia clinică şi psihoterapia sunt adesea, în mod eronat, asociate cu patologia, ignorându-se
aspectele de prevenire.

Prevenirea este şi ea, la rândul ei, de mai multe tipuri:

 Primară: intervenţia care previne instalarea bolii,

 Secundară: intervenţia care are loc imediat după apariţia bolii şi care are ca scop prevenirea
complicaţiilor şi evoluţiei acestora (de exemplu se urmăreşte reducerea la minimum a
deteriorării funcţionale a individului),

 Terţiară, în cazul bolilor cronice: urmăreşte reducerea problemelor induse de complicaţiile bolii
(de tipul simptomelor reziduale sau prevenirii recăderilor).

Proceduri de atestare, acreditare și certificare

Colegiul Psihologilor din România

Publicat în MO, Partea I, 679/17.IX.2014

Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie

Se recunosc trei trepte (nivele) de specializare

 Psiholog practicant în psihologie clinică,

 Psiholog specialist în psihologie clinică,

 Psiholog principal în psihologie clinică.

 Fiecare treaptă de specializare este definită printr-o serie de competenţe care se cer întrunite
astfel încât un profesionist să fie atestat la acest nivel.

 Nivelul I: psiholog practicant sub supervizare

 Competenţe profesionale specifice:

  Evaluarea psihologică/psihodiagnostic clinic – identificarea factorilor psihologici
implicaţi în sănătate, dezvoltare şi tulburare/boală mintală, handicap / dizabilităţi,
evaluarea psihologică clinică a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, sarcină sau
adopţie, plasament, educaţie, adicţii, intervenţii paliative, în mediul instituţional sau
penitenciar, justiţie (asistenţă psihologică la audierea participanţilor în mediul judiciar,
asistenţă psihologică pentru recuperare şi reintegrare socială), la adult, familie sau copil;
promovarea şi optimizarea sănătăţii şi dezvoltării umane;

 Intervenţie psihologică clinică primară – consiliere psihologică primară sau psihoterapii

scurte – controlul primar al factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală.

 Nivel II – psiholog practicant autonom

 Competenţe profesionale specifice:

 Evaluarea psihologică clinică/psihodiagnostic clinic – identificarea factorilor psihologici

implicaţi în sănătate, dezvoltare şi tulburare/boală mintală, inclusiv în traumă,
handicap/dizabilităţi, evaluarea psihologică clinică a copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale, sarcină sau adopţie, plasament, educaţie, adicţii, tulburări din spectru autist,
intervenţii paliative, în mediul instituţional sau penitenciar, justiţie (asistenţă psihologică
la audierea participanţilor în mediul judiciar, asistenţă psihologică pentru recuperare şi
reintegrare socială), expertiza psihologică a părţilor în procesul judiciar, la adult, familie
sau copil; promovarea şi optimizarea sănătăţii şi dezvoltării umane;

 Intervenţie psihologică clinică primară – consiliere psihologică primară sau psihoterapii

scurte – controlul primar al factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală;

 Participarea la implementarea proiectelor în psihologie clinică şi sănătate.

 Nivel III – psiholog specialist

 Competenţe profesionale specifice:

 Evaluarea psihologică clinică/psihodiagnostic clinic – identificarea factorilor psihologici

implicaţi în sănătate, dezvoltare şi tulburare/boală mintală, inclusiv în traumă,
handicap/dizabilităţi, evaluarea psihologică clinică a copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale, sarcină sau adopţie, plasament, educaţie, adicţii, tulburări din spectru autist,
intervenţii paliative, în mediul instituţional sau penitenciar, justiţie (asistenţă psihologică
la audierea participanţilor în mediul judiciar, asistenţă psihologică pentru recuperare şi
reintegrare socială), expertiza psihologică a părţilor în procesul judiciar, la adult, familie
sau copil; promovarea şi optimizarea sănătăţii şi dezvoltării umane;

 Intervenţie psihologică clinică primară – consiliere psihologică primară şi tehnici de

psihoterapii scurte – controlul primar al factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi
boală;
  Participarea la construcţia, etalonarea şi validarea metodelor şi tehnicilor de evaluare
clinică, dezvoltarea şi implementarea proiectelor în psihologie clinică şi sănătate.

 Nivelul IV – psiholog principal

 Competenţe profesionale specifice:

 Evaluarea psihologică clinică/psihodiagnostic clinic – identificarea factorilor psihologici

implicaţi în sănătate, dezvoltare şi tulburare/boală mintală, inclusiv în traumă,
handicap/dizabilităţi, evaluarea psihologică clinică a copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale, sarcină sau adopţie, plasament, educaţie, adicţii, tulburări din spectru autist,
intervenţii paliative, în mediul instituţional sau penitenciar, justiţie (asistenţă psihologică
la audierea participanţilor în mediul judiciar, asistenţă psihologică pentru recuperare şi
reintegrare socială), expertiza psihologică a părţilor în procesul judiciar, la adult, familie
sau copil; promovarea şi optimizarea sănătăţii şi dezvoltării umane;

 Intervenţie psihologică clinică generală primară – consiliere psihologică primară şi

psihoterapii scurte – controlul primar al factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi
boală;

 Fundamentarea şi adaptarea profesională, construcţia, etalonarea şi validarea

metodelor şi tehnicilor de evaluare psihologică clinică, coordonarea, dezvoltarea şi
implementarea proiectelor în psihologie clinică şi sănătate.

 Pentru expertiza în domeniul judiciar, evaluarea psihologică a copiilor cu CES, tulburări din
spectru autist, sau în traumă este nevoie să facă dovada absolvirii unui curs de formare
profesională în domeniu avizat de CPR

 Psihologul atestat în psihologie clinică are următoarele competenţe:

 Diagnostic şi evaluare:

 Investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice şi al altor condiţii de patologie care

implică în etiopatogenie mecanisme psihologice;

 Evaluarea stării de sănătate mentală, în limita competenţei psihologului, ca precondiţie

pentru desfăşurarea unor activităţi care impun prin lege examinarea psihologică;

 Evaluare cognitivă şi neuropsihologică;

 Evaluare comportamentală;

 Evaluare bio-fiziologică;

 Evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de coping sau adaptare sau defensive;

 Evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupuri;
  Evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural în care se manifestă
problemele psihologice;

 Evaluarea gradului de discernământ al persoanelor;

 Evaluarea dezvoltării psihologice;

 Alte evaluări în situaţii care implică componente psihologice.

Intervenţie sau asistenţă psihologică ce va cuprinde cel puţin trei dintre următoarele componente

 Educaţie pentru sănătate, promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos;

 Intervenţii specifice pentru persoanele cu nevoi speciale în condiţii de psihopatologie (de

exemplu logopedie);

 Consiliere şi terapie suportivă;

 Consilierea în situaţii de criză şi asistenţa bolnavilor terminali;

 Optimizare şi dezvoltare personală, autocunoaştere;

 Terapii de scurtă durată focalizate pe problemă, prevenţie terţiară, recuperare şi reintegrare

(individuale, de grup, cuplu şi familie);

 Terapii standard de relaxare şi sugestive,

 Consiliere specifică obiectivelor medicale;

 Managementul conflictului, mediere şi negociere;

 Cercetare

 Educaţie şi training (formare profesională).

Au mai existat:

 Psihologii care au un doctorat în psihologie, pe o temă cu relevanţă clinică, devin automat

psihologi principali în psihologie clinică. Doctoratul trebuie să implice elemente de evaluare şi
diagnostic clinic şi intervenţii psihologice cu relevanţă clinică. Dosarul candidatului va conţine
descrierea relevanţei clinice a tezei făcută de către candidat, cu sublinierea experienţei clinice
dobândite.

 Pentru fiecare treaptă de atestare este valabilă şi procedura de grandparenting, care implică
anumiţi ani de experienţă dovedită în domeniu.
SĂNĂTATE ŞI BOALĂ

Modele de sanogeneză şi patogeneză

 Starea de sănătate a fost definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca o stare de bine fizic,
psihic şi social.

 Boala a fost definită ca fiind o serie de modificări biologice şi/sau psiho - comportamentale care
generează o stare de distres şi/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres şi/sau dizabilitate.

 Ea are următoarele componente:

 manifestări sau tablou clinic sau simptomatologie specifică,

 agenţi sau factori etiologici (cauzali),

 reacţii de răspuns al organismului la acţiunea agenţilor etiologici.

 Manifestări sau tablou clinic sau simptomatologie specifică

 Tabloul clinic cuprinde semne şi simptome. Studiul lor constituie obiectul semiologiei.

 Semnele sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de clinician sau de altă
persoană, inclusiv de către pacient pe baza simţurilor proprii, independent de ce declară
pacientul (ex. modificări comportamentale, culoare a feţei, scădere în greutate).

 Simptomele reprezintă acele manifestări ale bolii care apar în primul rând în sfera de percepţie a
bolnavului şi sunt resimţite de acesta la nivel subiectiv, putând fi recunoscute de clinician doar
prin intermediul relatărilor acestuia (ex. frică, deprimare).

 Unele semne şi simptome apar împreună în cadrul sindroamelor.

 Procesul prin care persoanele identifică o senzaţie ca fiind un simptom, devenind în felul acesta
pacienţi, este considerat unul de interpretare (Kirmayer, 1992). După Halkowski (2006)
interpretarea implică răspunsul la mai multe întrebări practice de tipul:

 Este ceva obişnuit, inerent faptului că avem un corp, sau este o potenţială problemă de
sănătate?

 Se va rezolva de la sine, sau necesită atenţie specială?

 Mă pot ocupa singur de ea?

 Cât timp trebuie să mă ocup de ea în acest mod înainte să merg la doctor?

 A recunoaşte o problemă de sănătate presupune asumarea statutului de pacient de către

persoană, care nu mai este sănătoasă, ci bolnavă.
 Ea nu mai este un pacient atunci când încetează să interpreteze anumite senzaţii ca simptome
ce necesită îngrijire externă.

 Relatările retrospective indică faptul că senzaţiile devin simptome când trec (depăşesc) un
anumit prag rezonabil definit cultural (Halkowski, 2006).

 În acest punct se cere să se lămurească natura acestor praguri.

 Aspectul apare chiar la nivelul poveştilor pentru copii: exemplu povestea cu prinţesa bob de
mazăre.

 Un studiu realizat de Markovic şi alţii (2004) pe 14 femei cu cancer genital a evidenţiat faptul că
cele care au amânat să solicite ajutor de specialitate şi, în acest mod o intervenţie terapeutică,
nu au acordat importanţă sau au normalizat semnificaţia unor simptome care necesitau atenţia
medicului.

 Termenul de simptom necesită un anumit tip de competenţă în interpretarea simplelor senzaţii.

 Senzaţiile sunt parte a experienţei cu sursa în propriul organism. Ele motivează interpretarea
atâta timp cât oamenii încearcă să dea un sens experienţei lor corporale. Astfel şi efectul
placebo acţionează doar atunci când persoana suferindă este conştientă de faptul că primeşte
un tratament care ar stinge durerea. Administrat fără ca persoana să fie conştientă de aceasta,
tratamentul placebo nu are efect. (Moerman, 2002)

 Revenind la faptul că senzaţiile au o anumită întemeiere în experienţa organismului, este de

reţinut că ele nu constituie întotdeauna obiectul comunicării verbale. Există unele culturi în care
acestea sunt exprimate non-verbal (corporal sau prin aspecte exterioare) şi nu ajung să fie
verbalizate.

 În acest caz se pune problema interpretării lor şi exprimării lor ca simptome.

 Senzaţiile sunt evaluate constant prin procese subconştiente. Acelea considerate normale sunt
în continuare reevaluate prin aceleaşi procese până sunt evaluate ca potenţial anormale,
extraordinare, şi necesitând demararea acţiunii.

 Modelul de transformare a senzaţiilor în simptome (Cameron Hay, 2008)

 Contextul socio-cultural local

 Experienţă senzorială

 Repetarea senzaţiei

 Aplicarea cunoştinţelor culturale pentru interpretarea senzaţiei

 Interacţiunile sociale pe marginea posibilei interpretări a senzaţiei ca simptom

  Simptom (persoana devine pacient)

Importanţa vulnerabilităţilor social- cunoscute şi acceptate

 Fiecare persoană are un set internalizat şi dinamic de boli faţă de care se simte vulnerabilă. Ea
face un inventar periodic al acelor senzaţii care premerg simptomele corespunzătoare acestor
vulnerabilităţi.

 Dacă senzaţiile corporale pe care la are corespund caracteristicilor acestor boli aflate în aria de
vulnerabilitate atunci sunt tratate ca simptome.

 Vulnerabilităţile de acest tip furnizează un imbold pentru a căuta răspunsuri, explicaţii şi sensuri
pentru acele senzaţii care sunt privite ca simptome.

 Durata temporală şi interpretarea senzaţiilor

Durata mare a unor senzaţii poate să le indice ca simptome, uneori depăşind ca importanţă aspectul
intensităţii

Dizabilitatea provocată

 Senzaţiile sunt interpretate ca simptome şi în funcţie de dizabilitatea pe care o determină, de

măsura în care împiedică persoana care le experimentează să-şi desfăşoare activitatea obişnuită.

 Aici se poate pune în discuţie şi care sunt activităţile prescrise prin modele culturale pentru
fiecare persoană, în funcţie de categoria socio-culturală din care face parte.

 Odată ce este depăşit unul din pragurile culturale într-una dintre cele trei arii care permit luarea
în considerare a unei senzaţii ca simptom, persoana care o experimentează recunoaşte că este
ceva în neregulă cu ea.

 Din acest moment devin foarte importante relaţiile sociale în care persoana aduce în discuţie
aceste posibile simptome, care-i afectează auto eficienţa, planurile de viitor şi stima de sine.
Astfel, se caută legitimarea acestor interpretări care justifică o anumită boală.

 Ca urmare, simptomele sunt discutate iniţial cu familia, apoi cu vecinii şi cu prietenii. Subiectul
caută confirmarea statutului lui de bolnav.

 Astfel, unele simptome pot fi confirmate (aşa a păţit şi altcineva şi a murit), iar altele, chiar
serioase, grave, pot să nu fie confirmate.

 În funcţie de acestea solicită sau nu ajutor profesionist.

 Când persoana ajunge la un profesionist apare o nouă problemă: aceea de a prezenta senzaţiile
astfel încât să-i atragă atenţia asupra lor şi să le considere simptome.
 Şi din nou se primeşte sau nu confirmare pentru simptomele prezentate în funcţie de
semnificaţia lor clinică, unele continuând să rămână în incertitudine.

 Ca urmare, senzaţiile şi simptomele pot fi supuse oricând reevaluării. În acest proces şi ceea ce a
fost simptom la un moment dat poate fi considerat din nou simplă senzaţie.

 Medierea metaforică (Kirmayer, 2008)

 Traducerea proceselor fiziologice în senzaţii şi apoi în rapoarte verbale este împletită cu

sistemele culturale de înţeles.

 Metaforele elaborate cultural influenţează procesele de bază senzoriale, perceptive şi

atenţionale care modifică procesarea senzorială.

 Blocurile de construcţii conceptuale cuprinzând senzaţie şi acţiune sunt elaborate cu ajutorul

metaforelor pentru a crea modele, analogii şi scenarii mai abstracte.

 Metaforele pot fi exprimate în trei modalităţi:

 Postură corporală,

 Expresie facială,

 Durată temporală.

 Ţinuta corporală (postura)

 Exprimă abordarea de bază a lumii: a te mişca în afară pentru a îmbrăţişa sau replierea şi
retragerea în situaţiile de durere sau frică.

 Întruchipează un răspuns la durere.

 Faţa

 este considerată semnătura socială a unei persoane,

 Exprimă elocvent durerea.

 O faţă exprimând durerea este o invitaţie adresată celor din anturaj pentru a lua în considerare
suferinţa celorlalţi ca bază pentru o viaţă morală.

 Expresia temporală

 Poate prezenta durerea ca fiind tranzitorie şi suportabilă sau, dimpotrivă, persistentă şi de

neîndurat.
 Practica meditativă poate ajuta la schimbarea perspectivei asupra propriei dureri de la ultima la
prima din cele menţionate, deblocând în acest fel posibilitatea de comunicare adecvată a
experienţei senzoriale trăite.

 În acest fel se modifică şi răspunsul emoţional la durere şi se diminuează perturbările anterioare.

 Agenţii sau factorii etiologici (cauzali)

 După natura lor sunt:

 exogeni (fizici, chimici, biologici şi psiho-sociali),

 endogeni (ex.genetici), deşi la origine şi aceştia au fost exogeni.

 Mai recent se vorbeşte de o vulnerabilitate bifocală, cele două tipuri de agenţi

cauzali aflându-se în oglindă (Cornuţiu). De exemplu neajutorarea învăţată în
depresie, dar şi suportul somatic existent la unii indivizi încă din timpul vieţii
intrauterine, sau în schizofrenie.

 După funcţia lor sunt:

 factori declanşatori necesari, dar nu şi suficienţi, declanşării simptomatologiei, producând-o

direct (de tipul anumitor evenimente de viaţă);

 factori determinanţi produc şi ei în mod direct simptomatologia, numai că sunt legaţi de un

tablou clinic specific;

 factori favorizanţi care eficientizează acţiunea celor declanşatori şi determinanţi în apariţia

tabloului clinic (de exemplu lipsa unei bune relaţii cu familia);

 factori predispozanţi, cu caracter general, aparţin pacientului, sunt prezenţi înainte de instalarea
tabloului clinic şi interacţionează cu cei anteriori (de exemplu o conştiinţă de sine crescută,
instabilitate emoţională, introversia, conştiinciozitate redusă);

 factori de menţinere cu rolul de a menţine simptomatologia (de exemplu condiţii modeste de

locuit sau o relaţie perturbată cu şeful sau cu cadrele didactice).

 Reacţii de răspuns al organismului la acţiunea agenţilor etiologici

 Sunt:

 locale sau generale,

 la nivel biologic sau psihologic (ex. scădere în greutate sau creşterea concentraţiei unor
hormoni în sânge, sau sentimentul de tristeţe sau nelinişte).

 Patogenia este ştiinţa care studiază modul în care apar aceste reacţii ale organismului la
acţiunea unor factori etiologici.
  Privite din perspectivă sistemică ele, chiar dacă iniţial sunt locale, se propagă în tot sistemul
psihic uman şi sunt perturbate chiar legăturile între componentele de ansamblu ale acestuia.

 Ele se pot constitui în noi simptome.

 În funcţie de atenţia acordată cauzelor există tipuri diferite de tratamente

 Tratamentele care vizează cauzele distale (numite şi etiologice)

 Cele proximale (numite şi patogenetice) ale tabloului clinic

 Tratamentele etiologice sunt de dorit.

 Pe lângă acestea există şi tratamente simptomatologice care sunt folosite până când este
posibilă administrarea unor tratamente etiopatogenetice.

 Provocarea pentru psihologi şi medici o reprezintă tulburările al căror tablou clinic implică
semne şi simptome somatice, iar mecanismul lor etiopatogentic este predominant psihologic.

 David, 2006

Semne şi simptome Predominant psihologice Predominant somatice

Mecanisme etiopatogenetice

Predominant psihologice Tulburările psihice „clasice” Tulburari psihosomatice

Tulburari somatoforme

Predominant somatice Tulburări psihice datorate unor

condiţii medicale sau consumului de Tulburările somatice „clasice”
substanţe