Dezvoltarea psihologiei medicale

Psihologia medicala e o disciplina relativ recenta, ea aparand in jurul anilor 40

– 50 desi preocupari de psihologie medicala exista inca din secolul al XVII-lea cand
se accentua pe originea psihogena a bolii.

Spre sfarsitul seolului al XX-lea, au aparut primele lucrari de psihologie

medicala, lucrari de psihologie medicala, lucrari care au fost scrise de psihiatrie.

In secolul nostru, psihologia medicala se afirma atat in Europa cat si in SUA.

Ca domeniu clinic aplicativ psiohologia medicala isi are originea in SUA, unde L.
Witner, in anul 1890. A infiintat o clinica de psihologie mediala in Pensylvannia, fiind
considerat fondatorul psihologiei clinice. Lui ii este atribuita si metoda clinica, care
priveste examinarea clinica a bolnavului, evaluarea psihometrica, metodele
recuperatorii și counseling vocațional.

In SUA s-au infiintat laboratoare de psihologie clinica in cadrul spitalelor de

psihiatrie, sarcina psihologilor clinicieni fiind inițial de a realiza examinarea
b9olnavilor doar prin teste. In 1931, s-a inființat in cadrul Asociației Americane de
Psihologie (APA) o sectie de psihologie clinica ce avea drept scop coordonarea
activitatii psihologilor clinicieni.

Atributiile psihologului clinician american erau:

 Sa asiste prin consiliere copiii
 Sa sustina si sa trateze pacientii cu tulbutrari psihice
 Sa colaboreze cu psihologul de scoala
 Sa colaboreze cu psiholgul din penitenciare
In Europa avem urmatorii reprezentanți:
 In Franta – A. Lamanche si P. Davost
 In Germania – Stern si Krestchmer
 In Anglia – M. Balint
 In Romania – psihologia medicala se contureaza si ajunge ca disciplina de
studiu in jurul anilor 60. Primul curs de psihologie medicala a fost sustinut la
catedra de psihologie a Universitatii Bucuresti, de catre Gheorghe Ionescu,
acesta predand disciplina intre 1967-1977. Cursul cuprindea relația medic-
bolnav si era dublat de activitatea practica sustinuta de Spitalul Gheorghe
Marinescu. In anii urmatori, aceasta disciplina a fost susținuta si la
Universitatile din Cluj si Iasi.

Pentru literatura de specialitate romaneasca, fundamentale sunt urmatoarele lucrari :

 Gh. Ionescu – Intorducere in psihologia medicala
 Gh. Ionescu – Psihologie clinica
 Gh. Ionescu – Psihosomatica
 Victor Sahaleanu si Alexandru Athanasiu – Elemente de psihologie
medicala
 Rolul psihologiei medicale si statutul psihologului clinician

Rolurile psihologiei medicale:

1. Descoperirea etiologiei bolilor insistand asupra cauzelor de natura
psihogena
2. Intervine in asistența medicala in cunoasterea simptomelor diferitelor si a
conduitei individului in boala
3. Psihologia medicala e implicata in sustinerea terapeutica venind cu mijloace
specifice.

Statutul psihologului clinician

In echipa terapeutica, in centrul echipei de interventie terapeutica sta medicul

clinician, psihologul clinician avand initial rolul de colaborator investigator. Prin teste
si tehnici specifice psihologice el aduna informatii suplimentare cunoasterii strict
medicale. Ulterior, s-a constatat ca foarte multe dintre activitatile desfasurate de
psihologul clinician se suprapun peste activitatea membrilor echipei medicale
(investigarea de tip anamnezic, investigatiile de tip psihoterapeutic, punerea
diagnosticului). Punctele de vedere ce sustineau ca psihologul are un rol auxiliar s-au
imputinat.

Rolul psihologului clinician a inceput sa creasca, astfel ca in prezent el

indeplineste mai multe functii:
1. De a pune un psihodiagnostic si de a face o evaluare clinica. Acest lucru
vizeaza identificarea factorilor psihologici implicati in starea de sanatate si
boala.
2. Intervenția sau asistenta psihologica generala si specifica. Asistența
psihologica dobandita dupa programe avansate de formare profesionala fiind
exprimata in consiliere psihologica si psihoterapie. De asemenea, aceasta
funcție vizeaza controlul la diverse niveluri de expertiza, a factorilor
psihologici implicati in sanatate si boala.
3. Cercetare – adresata investigarii rolului factorilor psihologici ce intervin in
sanatate si boala.
4. Educatie si formare – vizeaza implcarea celor deja formati in acest domeniu,
atat in pregatirea noilor generatii de profesionisti pentru a deveni psihologi
clinicieni, consilieri psihologici, psihoterapeuti, cat si in dezvoltarea lor
profesionala.