PSIHOLOGIA CLINIC

CUPRINS
Tema 1: Introducere n psihologia clinic.......................................................................................2
Tema 2: Istoria apariiei psihologiei clinice....................................................................................5
Tema 3: Metodele psihologiei clinice.............................................................................................9
Tema 4: Normal i patologic. Sntate i boal. Boala psihic......................................................9
Tema 5: Semiologia proceselor psihice. Tulburrile percepiei....................................................11
Tema 6: Semiologia memoriei i ateniei......................................................................................14
Tema 7: Dereglrile gndirii i limbajului....................................................................................16
Tema 8: Semiologia starilor afective.............................................................................................18
Tema 9: Semiologia proceselor volitionale...................................................................................19
Tema 10: Tulburrile ale contiinei i contiinei de sine............................................................21
10.1. Tulburrile cmpului de contiin...................................................................................21
10.2. Coma.................................................................................................................................23
10.3. Tulburrile contiinei de sine...........................................................................................27
Tema 11: Epilepsia........................................................................................................................30
Tema 12: Autismul........................................................................................................................33
Tema 13: Schizofrenia...................................................................................................................35
Tema 14: Psihoza maniaco-depresiv...........................................................................................38
Tema 15: Bolile psihogene: Nevrozele i psihozele reactive.......................................................42
Tema 16: Oligofrenia....................................................................................................................47
Tema 17: Narcomania i toxicomania...........................................................................................50
Tema 18: Psihoza alcoolic...........................................................................................................55
Tema 19: Ideea morii proprii (studiu)..........................................................................................56
Tema 20: Rolul i atribuiile psihologului clinician......................................................................59

Tema 1: Introducere n psihologia clinic

1. Obiectul psihologiei clinice

Psihologia clinic este situat la confluena psihologiei cu medicina i este o ramur

teoretic i aplicativ a sistemului tiinelor psihologice. Se considera una din cele mai
dezvoltate i vaste ramuri ale psihologiei. Cu toate acestea psihologia clinic nu este doar o
tiin fundamental dar i un domeniu de activitate profesional, care este orientat la
optimizarea, ridicarea resurselor psihice a omului i a posibilitilor sale de adaptare, la
armonizarea dezvoltrii psihice, ocrotirea sntii, nfruntarea suferinelor i reabilitarea
psihic.
Termenul de psihologie clinic provine de la grecescul kline ce in traducere din
limba greac nseamn pat, la nceput era folosit cu sensul de bolnav la pat, ntlnit iniial la
Plinius cel Btrn, care l utiliza spre a desemna ngrijirile acordate bolnavului imobilizat.
Termeni apropiai de psihologia clinic sunt:
Psihologia medical
Domeniu care s-a dezvoltat prin practica medical i care este destinat
unor sarcini practice ale profesiunii medicale.
Psihopatologia
Ramur a psihologiei care studiaz aspectele patologice ale activitii
psihice, patologia psihicului.. Psihopatologia studiaz aspecte generale
i particulare ale reflectrii subiective a bolnavilor cu afeciuni att
somatice ct i psihice.
Psihiatria
Disciplin medical care se ocup cu studiul bolilor psihice (psihoze,
demene, psihopatii, nevroze), al tulburrilor mintale, al etiologiei i
patogenezei lor. Psihiatria are n atenie i organizarea asistenei i
stabilirea msurilor profilactice, terapeutice i de recuperare a
bolnavului cu afeciuni psihice.
Dei au unele preocupri comune, prin sfera i coninutul su: psihologia medical,
psihopatologia, psihiatria nu se identific cu psihologia clinic. (n rile vorbitoare de limba
englez psihologia clinic este sinonim cu psihologia patologic sau psihologia anormal).
n literatura de specialitate putem gsi mai multe definiii pentru psihologia clinic:
n dicionarul enciclopedic de psihologie, psihologia clinic este definit ca tiin a
conduitei umane, bazat n principal pe observaia i analiza aprofundat a cazurilor individuale
i de grup, att normale ct i patologice, studiate psihologic ntr-o manier individual. Are
un caracter concret i utilizeaz metode de investigare experimental pe baza crora i
fundamenteaz generalizrile. ntr-o concepie mai difereniat este un domeniu al psihologiei
de origine medical ce se extinde asupra studiului personalitii umane (Pavel Murean, 1997).
Psihologia clinic cuprinde studiul modificrilor psihice in situaii concrete i n
perspectiv longitudinal ale bolnavilor internai indiferent de aspectul sau natura afeciunii lor
(Gh. Ionescu, 1973).
Psihologia clinic reprezint un cmp de cunotine i abiliti, orientat spre ajutorarea
persoanelor cu probleme medicale si comportamentale n scopul realizrii unei adaptrii
personale mai satisfctoare, cu bune posibiliti de autoexprimare. (David Shakow, 1980)
Psihologia clinic este o ramur a psihologiei care are drept obiect problemele i
tulburrile psihice ca i componenta psihic a tulburrilor somatice. Este deci studiul
problemelor psihice care se manifest n conduitele normale i patologice i ale interveniei n
aceste conduite (W. Huber, 1992).
Psihologia clinic este o disciplin psihologic aparte (particular), obiectul creia sunt
tulburrile psihice i aspectele psihice a bolilor somatice (Urs Baumann, Meinrad Perrez, 2003)
Aadar, n sens larg psihologia clinic se refer la investigarea mecanismelor
psihologice implicate n sntate i boal, iar n sens restrns, la mecanismele psihologice
implicate n sntatea i patologia mental (Indiferent de sens, se observ c termenul clinic
nu se refer la clinic, spital, medical etc., ci la o abordare individualizat a subiectului uman cu
referire la starea lui de sntate i boal. Prin urmare, psihologia clinic nu este clinic pentru
2

c se practic n clinic; ea poate fi practicat oriunde subiectul uman este abordat

individualizat cu referire la starea lui de sntate i boal.
Obiectul psihologiei clinice l constituie omul cu dificulti n adaptare i autorealizare,
legate de starea sa fizic, social sau spiritual.
Obiectul activitii profesionale a psihologului clinician l constituie procesele i strile
psihice particularitile individuale i interpersonale, fenomenele social-psihologice, care se
manifest n diverse domenii ale activitii umane.
2. Legtura psihologiei clinice cu alte tiine
Psihologia clinic are legturi cu urmtoarele discipline (tiine): psihologia medical,
psihiatria, psihologia social, educaie etic.
1. Psihologia clinic i medical
Psihologia medical este n esen o psihologie clinic, axat asupra relaiei medic
bolnav. Fr a ceda sensului etimologic a psihologiei clinice, care-i restrnge sfera, se
consider c psihologia medical:
prezint un domeniu mai vast dect psihologia clinic, prin cuprinderea
problematicii psihologice adiacente bolnavului, psihologia mediului
terapeutic, psihologia medicului, a personalului sanitar, psihologia relaiilor
profesionale din instituiile medicale, formarea terapeutic, formarea
psihologic i etic a personalului medical;
prezint mari posibiliti de esenializare i teoretizare a datelor, faptelor i
observaiilor;
depete aria observaiilor imediate, directe i individuale, recurgnd la
observaii mediate, indirecte obinute prin tehnici, teste i metode de
laborator;
pstreaz ample relaii cu alte ramuri ale psihologiei; psihologia
experimental, psihofiziologia, psihodiagnostic, afirmndu-se ca un
domeniu aplicativ al psihologiei, spre deosebire de psihologia clinic care
fiind mai ferm plasat asupra pacientului, pstreaz relaii mai strnse cu
psihosomatica, psihoterapia i cu orice domeniu clinci medical a crui
problematic psihologic o abordeaz.
2. Psihologia clinic i psihiatria
Ignorarea legturii dintre psihologia i psihiatrie a fost greit. Fundamentarea lor
cuprinde trei aspecte:
implicarea teoriei psihologice n studiul general despre bolile psihice;
dezvoltarea i valorificarea studiilor experimentale n cunoaterea bolilor
psihice concrete;
participarea psihologilor la ndeplinirea sarcinilor practice i a deciziilor
din cadrul clinicii psihiatrice.
Din psihiatrie au venit majoritatea informaiilor psihologiei clinice, psihiatrii fiind acei
care au realizat apropierea dintre medicina somatic i medicina faptelor clinice. Analiza
principalelor orientri curente din psihologia clinic actual constat c acestea au elemente
comune n raporturile lor cu psihiatria.
Se constat c obiectul de studiu al psihiatriei ca i al psihologiei clinice l constituie
persoana care prezint manifestarea psihopatologic, cu anxietile, ambiguitile i
contradiciile sale. Astfel are loc deschiderea psihiatriei ctre personologie, care i permite s
abordeze omul bolnav n universul su structural, n relaiile sale cu istoria i motivaiile
personale. Studiile de psihologie clinic au orientat observaia psihiatric asupra semnificaiilor
personale, ale unor aspecte ale mediului psiho-social, a factorilor psihostresani i
psihotraumatizani.
Studiul tiinific al psihiatriei contemporane se apropie de acela al psihologiei, ambele
implicnd n demersul lor epistemologic particularitile psiho-umane.
3

3. Psihologia clinic i psihologia social

Prin simplul fapt c angajeaz cel puin dou persoane, medicul i pacientul, actul
medical, este totodat un act social. Analiza istoriei bolii i a vieii insului, specific psihologiei
clinice, este n acelai timp analiza relaiilor sale cu alii, cu persoane semnificative sau cu
grupuri ambientale, familiale i profesionale.
Relaiile sunt evidente i sub aspect practic, unde se constat c investigaiile de
psihologie clinic se folosesc att mijloacele de examinare individual ct i chestionare, scale
specifice psihologiei sociale. n plus, examenul psihologic individual, implic o dimensiune
social, ntruct pacientul investigat aparine unui grup caracterizat prin standarde, norme,
model. nsui examinatul aparine unui grup social i profesional ale crui reguli i standarde le
respect.
Analiza raporturilor aduce n mod inerent n discuie problematica social a bolii, a
sensurilor acesteia i a dimensiunilor propriu-zis patologice care-i sunt implicate. Fr ndoial
c majoritatea bolilor psihice i somatice se ntlnesc cu o inciden variabil n toate culturile,
dar ce anume se nelege prin boala respectiv, gradul la care o anumit simptomatologie este
apreciat i considerat ca boal care trebuie tratat, difer de la un meridian la altul, i depinde
n egal msur de procesul morbid, ct i de cultura dat.
Diagnosticul de boal este situat n funcie de mediul socio-cultural, n mod direct pe
scala de semnificaie i severitate.
4. Psihologia clinic i educaia etic
Demersul practici clinice, de la observaie, investigaie i pn la conduita terapeutic
este marcat de o component etic a crei dimensiuni se nscrie pe un amplu evantai ntre
atitudinea natural exemplar i reglementarea juridic. Legtura dintre etic i psihologic, pot fi
analizate nu doar din punctul de vedere al normelor i valorilor morale ce trebuie implementate
n actele i conduitele medicale, ci i sub unghi opus, pornindu-se de la activitatea clinic
medical la contiina moral, cu att mai mult cu ct sistemul regulilor de comportament ale
medicului, nscris n deontologie este determinat de psihologie (M. Lebedinski, V. Miasiscev,
1966).
Sub aspectul normelor morale medicale este analizat n primul rnd relaia
interpersonal dintre medic i bolnav, care nsoete pe cei doi protagoniti ai actului medical de
la iniierea relaiei anamnezice pn la ncheierea aciunii terapeutice. n cadrul acestora,
expectaiile pacientului sunt n strns dependen nu numai de valoarea profesional, ci i de
inuta moral a terapeutului, ncrederea bolnavului fiind inseparabil de cunotina moral a
medicului (G. Heuyer, 1966).
n afara aspectelor etice ale relaiilor terapeutice n cadrul normelor morale se nscriu i
relaiile extraprofesionale (denumite, sub acest unghi, colegiale), care preconizeaz abinerea
clinicianului de a minimaliza sau denigra pregtirea profesional sau orientarea terapeutic a
altuia sau de a dezvlui n faa pacientului, o eventual eroare a colegului, tiut fiind c aceste
aspecte, referitoare la etic, amenin n ultim instan evoluia strii bolnavului (V.
Banscikov, V. Gusikov, I. Miagkov, 1967)
3. Ramurile psihologiei clinice (individual)

Tema 2: Istoria apariiei psihologiei clinice

Apariia formal a psihologiei clinice a avut loc spre sfritul secolul XIX nceputul
secolului XX i a fost legata de evaluarea intelectuala i de asistena psihologica a subiecilor
suferinzi de handicap mental. Ulterior, ca urmare a rafinrilor conceptuale i a dezvoltrilor
teoretico-metodologice, psihologia clinic i-a extins domeniul de aplicare intervenind astzi,
dup cum aminteam mai sus, in aspectul curativ al tuturor bolilor in care sunt implicai factori
psihologici i in optimizarea subiecilor umani sntoi. Desigur, prerechizite ale constituirii
formale a psihologiei clinice au existat cu mult timp in urma.
Apariia i dezvoltarea psihologiei clinice ca ramur independent a tiinei psihologice
este n strns legtur cu dezvoltarea psihologiei, medicinii, fiziologiei, biologiei,
antropologiei. Preistoria i istoria psihologiei clinice se afl adnc ancorate n trecut cnd
cunotinele psihologice ncoleau n interiorul filosofiei i a tiinelor naturale.
Astfel, n Preistorie i Antichitate identificm dou curente care relev rolul factorilor
psihologici n patologie. Primul curent este unul de origine magica n care bolile erau concepute
ca fiind expresia faptului ca bolnavul era posedat de un spirit. Daca spiritul era ru (cel mai
adesea n cazul n care bolnavul avea comportamente antisociale sau autopunitive) tratamentul
consta n eliminarea acestui spirit prin anumite ritualuri religioase (ex. exorcizarea) sau anumite
mijloace fizice cu fundament religios (trepanaii). Daca spiritul era bun (comportamentul
bolnavului nu era periculos social sau pentru propria persoana), boala era considerat sacra iar
bolnavul era considerat un om cu atribute religioase (ex. profet). Al doilea curent concepea
boala mentala ca fiind determinat de cauze naturale. Spre exemplu, Hippocrate definea
epilepsia nu ca o boala sacra ci ca o boala determinata de tulburri ale creierului.
De o importan deosebit i netrectoare pentru psihologia clinic n antichitate este
numele lui Hippocrate (460 - 370), cel mai vestit medic al Greciei Antice, considerat printele
medicinii. Hippocrate nva medicina sacerdotal i anatomia de la tatl su, Heraclide.
Prsete insula sa natal i cutreier inuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia i Macedonia ca
medic itinerant, dobndind o solid reputaie ca practician. n jurul anului 420 . Chr. se ntoarce
la Cos, unde fondeaz o coal pentru viitori medici. Mai trziu va nfiina o alt coal n
Tessalia. Prin observaiile fcute asupra manifestrilor bolilor i descrierea lor amnunit,
precum i prin ncercrile de a explica procesele patologice pe baze naturale i raionale,
Hippocrate a contribuit - n limitele posibilitilor din vremea sa - la eliberarea medicinei de
superstiii i misticism. n lucrarea sa Prognostic, Prognoz i Aforisme expune opinia
revoluionar pentru acel timp, dup care, un medic, prin observarea unui numr mare de
cazuri, poate prevedea evoluia ulterioar a unei boli. Ideea unei medicini preventive apare
pentru prima dat n Tratamente i n Tratamentul Bolilor Acute, n care discut influena
unor factori ca vrsta, regimul alimentar, modul de via i clima asupra strii de sntate. n
lucrarea asupra epilepsiei, numit Boala sfnt ntlnim informaii asupra anatomiei corpului
omenesc i se consider c epilepsia ar fi datorit unei lipse de aer n urma unei incapaciti a
venelor de a transporta aerul la creier. n ciuda argumentaiei considerat astzi naiv, important
este faptul c Hippocrate vede cauza acestei boli ntr-o turburare a funciei creierului. Tot
Hippocrate vorbete despre importana posibilitilor de adaptare a organismului i importana
relaiilor interpersonale, care se stabilesc ntre medic i bolnav. Anume lui Hippocrate i
aparine celebra fraz : este primordial ca medicul s cunoasc de ce boal sufer pacientul,
dect ce boal are omul.
Chiar i n sumbra perioad a evului mediu n condiiile unde dogmatismul i scolastica
erau principii dominante, pe lng matematic, filologie, apar nceputurile promitoare al
psihologiei clinice.
n perioada Evului Mediu ideea antichitii ca boala psihica este determinata de
posesiunea unui spirit ru a devenit dominanta. Bolnavii psihici erau declarai vrjitori, posedai
de diavol etc. iar tratamentele constau in izolarea acestora in locuri improprii (legai in lanuri),
exorcism si uneori chiar execuia daca aceasta era in interesul bisericii.
5

Transformrile sociale din epoca Renaterii i cele de mai trziu impun o nou viziune
asupra omului. Astfel ca urmare a slbirii rolului bisericii in societate, modelul antic conform
cruia boala psihica este un fenomen natural ncepe sa devina dominant. Acum apar diverse
orientri care ncearc sa explice cum apare boala psihica, fcndu-se apel la factori sociali i
de mediu, factori organici sau psihologici.
Este important s menionm c pn n secolul XIX medicina i psihologia se afla n
strns legtur pentru c aveau nu doar un obiect de studiu comun omul, ci i o baz
teoretic comun i anume aceeai concepie speculativ-filosofic despre om, i despre cauzele
tulburrilor aprute n funcionarea corpului i spiritual omului.
Sper sfritul secolului XIX legtura dintre medicin i psihologie a fost subminat
odat cu dezvoltarea biologiei, apar noi concepii potrivit crora etiologia sau factorii
determinani ai bolii devin materiali i au un caracter anatomic, microbiologic, biochimic.
Anume la sfritul secolului XIX, psihologia este atras n rezolvarea problemelor
clinice i are loc transformarea ei treptat ntr-un domeniu tiinific desinestttor. Un rol
important n aceasta l-au avut psihiatrii i neuropatologii europeni. Ei considerau c psihologia
clinic, dei ei pe atunci o numeau psihologie experimental sunt cercetrile empirice a
medicului-psihiatru sau neuropatologului care sunt orientate la analiza schimbrilor n
activitatea psihic determinate de boal, hipnoz sau consumarea drogurilor.
Psihologia experimental se dezvolt nc pn la 1875 (anul deschiderii de ctre W.
Wundt a primului laborator experimental de psihologie). Prin experiment n clinic se
nelegeau schimbrile naturale (boal psihic, sau fenomene paranormale, telepatia,
clarviziunea) sau artificiale (hipnoza sau consumarea drogurilor) a strii psihice normale.
Din cele de mai sus se observ c psihologia clinic numit iniial experimental se
dezvolta ca parte component a psihiatriei i neurologiei, fiind necesar pentru activitatea
diagnostica a medicului. Spre deosebire de psihologia general care n acel timp era parte
component a filosofiei, psihologia clinic se dezvolta reieind din necesitile clinicii
psihiatrice, ca o disciplin empiric, bazat pe experimente, iar mai apoi pe rezultatele
experimentale, i nu pe discuii teoretice. Mult timp psihologia clinic i cea general (ca parte
a filosofiei) erau discipline concurente. Psihologia clinic era orientat la rezultatele obiective
primite iniial prin intermediul experimentelor i mai apoi prin intermediul tehnicilor speciale
formalizate i anume testele. Psihologia general fiind de orientare filosofic avea o atitudine
sceptic fa de metodele exacte de msurare considernd c sufletul nu poate fi studiat prin
intermediul acestor tehnici. Dar odat cu dezvoltarea filosofiei pozitiviste psihologia general
era nevoit s utilizeze metode experimentale n studierea fenomenelor psihice.
Astfel atunci apar doua psihologii: experimental sau clinic (pe baza facultilor
medicale) i cea general (pe baza facultilor filosofice).
Din aceast perioad vom meniona urmtorii oamenii de tiin care i-au adus aportul
la dezvoltarea psihologiei clinice sunt:
Phillippe Pinel (1745 1826), este considerat de multa lume printele psihiatriei
moderne. Nscut la Saint-Andre, ntr-o familie de fizicieni. A fcut 4 ani de medicin la
Montpellier, Frana. i-a petrecut 15 ani din via ctigndu-i existena ca scriitor. traductor i
editor, vechiul regim francez nepermindu-i s practice medicina. Lucrnd ca editor la Gazette
de sant, a manifestat interes pentru bolile mentale. Studiul bolile mentale a devenit pentru el
interesant si captivant datorit unor evenimente ce aveau loc cu un prieten apropiat lui.
Prietenul lui suferea de o melancolie nervoas care ulterior a devenit manie i s-a transformat
ntr-un suicid. P. Pinel considera c suicidul prietenului su era o tragedie inutil (nenecesar)
provocat de conducere greit (decizie iptoare). Astfel el s-a angajat la un sanatoriu de boli
mintale privat din Paris i a nceput s-i formuleze propriile puncte de vedere (propria
concepie) referitor la natura i tratamentul bolilor mintale. Timp de 2 ani ct a lucrat la
sanatoriu el avea conversaii lungi cu fiece pacient n parte, dup ce fcea anumite notie. Se
consider c acestea au fost primele cazuri de studii de caz. n timpul ct el lucra la sanatoriu
rata mortalitii din cauza bolilor sau suicidelor a sczut de la 60 % la 10%.
6

Din 1795, P. Pinel a fost numit medic (doctor) ef la Salpetriere, azilul feminin din Paris.
n Tratatul cu privire la demen (1806), Pinel clasific bolile mentale n 3 categorii majore:
melancolia, mania cu delir si mania fr delir. Contribuia lui major n domeniul clinic a fost
concepia sa cu privire la boala mental. El considera c oamenii bolnavi au nevoie de tratament
medical i pstrarea demnitii acestora.
Jean-Martin Charcot (1825 - 1893) a fost un neurolog francez i profesor de anatomie
patologic. ntreaga sa oper a produs un profund impact n disciplinele neurologiei i
psihologiei, pe atunci n plin "adolescen". Dei J. Charcot era un om de tiin al secolului
XIX, influena sa a dominat ntreg secolul 20, n special prin munca faimoilor si elevi. J.
Charcot a fost profesor la Universitatea din Paris 33 de ani, iar n 1862 a nceput o colaborare
cu Spitalul Salptrire care a durat ntreaga sa via, n cele din urm devenind directorul
acestui spital. Era cunoscut ca un profesor de medicin excelent ce atrgea studeni din toat
Europa. Atenia sa s-a ndreptat ctre neurologie, i este numit actualmente de unii ca fondatorul
neurologiei moderne. n 1882 a pus bazele unei clinici de neurologie din Europa, la Spitalul
Salpetriere.
Principalul interes al lui Charcot a fost n afeciunea numit isterie. Prea a fi o boal
mintal cu manifestri fizice, de un interes deosebit pentru un neurolog. Convingerea sa era c
isteria este rezultatul unui sistem nervos slab ce era transmis genetic. Acesta putea fi declanat
de un traumatism, ca de exemplu de un accident, boala evolund apoi progresiv i ireversibil.
Pentru a putea studia istericii din grija sa, a nvat tehnica hipnozei iar n scurt timp a devenit
un maestru al relativei noi tiine. Charcot era de prere c starea de hipnoz era similar cu o
criz de isterie, i prin urmare le inducea aceast stare pentru a le studia simptomele. Nu i-a
propus s-i trateze prin hipnoz - de fapt, credea c doar istericii pot fi hipnotizai. Deseori
hipnotiza pacieni pentru grupuri de studeni i nu numai, ctigndu-i porecla de Napoleonul
nevrozelor.
Emil Kraepelin (1856 - 1926) nscut la Neustrelitz (Germania), fratele su renumit
profesor de botanica si director al Muzeului de Istorie Naturala din Hamburg, i-a ncurajat
interesul pentru tiinele naturii. E. Kraepelin a studiat medicina la Leipzig si Wuerzburg (1874
- 1878). nc din timpul studiilor sale medicale din Wuerzburg a lucrat la Spitalul de Psihiatrie,
unde director era Franz Rinecker. i-a nceput cariera profesionala in 1878, lucrnd pentru
Bernhard von Gudden, in Spitalul Districtual de Boli Mintale din Mnchen. ncurajat de
Wilhem Wundt, E. Kraepelin a scris Compendiul de Psihiatrie (1883), care va deveni
precursorul celor noua ediii ale Manualului de Psihiatrie (publicate intre anii 1883 si 1927).
Din 1903 pana in 1922 i-a desfasurat activitatea ca profesor de psihiatrie la Mnchen, unde va
conduce clinica regala de psihiatrie, clinica ce va cunoate datorita competentei lui un renume
internaional. nc din aceasta perioada, pasionat de comparatism, E. Kraepelin se va duce in
Java sa studieze la indieni prezenta bolilor mintale observate in Europa. Cu aceasta ocazie,
creeaz.
Bazndu-si cercetrile clinice pe legile evoluiei si prognosticului bolilor, Kraepelin a
ajuns la delimitarea si clasificarea entitilor nosologice ale psihiatriei. Astfel, a putut fi
nlocuita metoda niruirii intamplatoare a diferitelor simptome constatate la bolnav fra
identificarea acestora cu boala psihica ca entitate nosologica si fara presupunerea dinamicii si
prognosticului bolii. De altfel, pe tot parcursul carierei sale nu a ncetat sa-si imbunatateasca
clasificrile, multe dintre ele ramnnd familiare si astzi, din rndul crora amintim demena
praecox, psihoza maniaco-depresiva, paranoia, nevrozele psihogene, personalitatea psihopata,
dezvoltarea mintala deficitara (retardul mintal). Una dintre cele mai importante contributii ale
sale in descrierea si clasificarea bolilor psihice este distincia fcuta intre psihoza maniacodepresiva si dementia praecox, astzi cunoscuta sub numele de schizofrenie.
Teodule Ribot (1839 1916) psiholog francez. n 1879 a nfiinat la Sorbona prima
catedr de psihologie experimental i comparat i trei ani mai trziu o catedr la College de
France. n psihopatologie Th. Ribot a adus contribuii remarcabile prin descoperirea faptului c
orice tulburare mintal nseamn tulburarea funciilor de finee adaptativ i pierderea ultimelor
7

achiziii. A delimitat cteva particulariti ale diferitor tulburri psihice, cum ar fi tulburrile
memoriei, voinei, afectivitii.
Lightner Witmer (1867 - 1956) nscut n Philadelphia, Pennsylvania, ntr-o familie de
catolici credincioi, a fcut studii de psihologie la Universitatea din Pennsylvania sub
conducerea lui James Mc. Cattel, mai trziu cnd J. Cattel se mut la Universitatea Columbia
din New York, L. Witmer se transfer cu traiul la Leipzig, Germania unde obine doctoratul sub
conducerea lui W. Wundt. Dup ce finiseaz lucrul n Germania, se ntoarce la Universitatea
din Pennsylvania. L. Witmer este cunoscut ca inventor al termenului psihologie clinic i cofondatorul Clinicii Psihologice (primei n lume, 1896) la Universitatea din Pennsylvania.
Aceast clinic era un centru psihopedagogic n care erau diagnosticai i supui unui curs de
corecie copii cu nereuit colar sau reuit sczut precum i cu alte probleme colare. Este
remarcabil faptul c termenul de clinic cu referire la centrul su psihopedagogic era utilizat n
sens restrns, L. Whitmer, nelegea prin el o metod individual de lucru n care rolul
primordial l avea diagnosticarea capacitilor intelectuale a copiilor prin intermediul testelor
speciale. Particularitatea unical a metodei clinico-psihologice dup prerea lui L. Whitmer era
posibilitatea de a-l folosi cu orice om, adult sau copil care nu se ncadreaz n limitele
normale sub programele educative i de nvmnt.
Conform lui L. Witmer, psihologia clinic este o form de psihodiagnoz, consultaie
psihologic i psihocorecie orientat la manifestri individuale nestandarte ale psihicului
copilului precum i devierile comportamentale legate de acestea.
Anume n aa psihologia clinic a nceput s se dezvolte n SUA, trecnd treptat din
sfera educaiei colare n domeniul juridic, n justiie (clinicile psihologice apreau pe lng
judeci care studiau cazurile n care erau implicai minori) i n domeniul ocrotirii sntii
(lucrul cu copii cu reinere n dezvoltare).
L. Witmer considera c corecia devierilor (tulburrilor) n comportamentul copiilor
trebuia s fie axat sau s consteie n crearea condiiilor sociale favorabile i adecvate la coal
i acas.
Psihologia clinic creat de L. Witmer, a devenit un domeniu aplicativ a psihologiei,
sarcina principal a creia este testarea diferitor grupe de populaie n scopul soluionrii
problemelor particulare de exemplu: pedagogice, medicale.
Dup cel de-al doilea rzboi mondial (1939 1945) aceast direcie a nceput s fie
numit psihologie consultativ (aplicat), iar psihologi clinici au nceput s fie considerai doar
cei care lucrau n domeniul ocrotirii sntii. i anume atunci psihologii clinicieni erau pui
n situaia de a mpri clar funciile sale cu psihiatrii, deoarece sferele lor de activitate
tiinifice i aplicative au nceput s coincid.
Psihologii clinicieni spre deosebire de medici-psihiatri n SUA au ncercat s se
determine pe sine n calitate de cercettori practici, care ndeplineau pe materialul cazurilor
clinice lucrul su tiinifico-psihologic.
Pe continentul european, inclusiv i n Rusia, termenul de psihologie clinic nu era
utilizat pn la mijlocul secolul XX. Pentru prima n Europa, termenul de psihologie clinic a
aprut n 1946 n titlul crii psihologului german W. Hellpach, n care el studia, analiza
schimbrile n psihicul i comportamentul oamenilor cu boli somatice. Astfel pentru W.
Hellpach psihologia clinic reprezint doar psihologia bolnavilor somatici. Acest termin
complementa logic termenul deja existent de psihologie medical psihologie patologic i
psihopatologia, pentru c fiecare din termenii enumerai anterior reflect sau oglindesc
anumite aspecte psihologice a unei sau altei tipuri de practic clinic.
Diversitatea termenilor ne indic faptul c psihologia clinic nu era nc un domeniu
independent si nici macr nu era privit ca o ramur aplicativ a psihologiei, anume termenul de
clinic determina ca psihologia clinic s fie perceput, vzut ca o component a medicinei i
nu a tiinei psihologice. Desigur ca au existat si premise pentru ca psihologia clinic s fie
perceput ca o parte component a medicinei i anume, primele cercetri din domeniul
psihologiei clinice au aprut i s-au efectuat n cadrul medicinii i anume n psihiatrie i
8

neuropatologie, de ctre medici i psihiatri. Muli din ei dei ca formaiune erau medici,
psihiatri, neuropatologi, n lume sunt mai bine cunoscui ca psihologi (S. Freud, K. Jaspers, V.
Behterev, V. Measciscev) mai mult sunt cunoscui ca psihologici dect medici.
Abia n anii 70 ai secolului XX, psihologia clinic obine statutul de o ramur
independent a tiinei psihologice cu caracter aplicativ, i care este mai mult dect psihologia
clinic care exista cndva sau psihologia pentru medici.
Astzi psihologia clinic este cea mai popular ramur a tiinei psihologice. Astfel n
Asociaia American de Psihologie, cea mai influent organizaie de psihologie din lume 7 din
8 direcii se ocup cu problemele teoretice i aplicative ale sntii psihice. n ultimii ani
interesul pentru psihologia clinic crete considerabil.

Tema 3: Metodele psihologiei clinice

n psihologia clinic sunt utilizate un ansamblu de metode, preluate din psihologie, dar
care au un anumit specific:
Observaia
Metode psihofiziologice (EEG)
Metoda biografic
Analiza produselor activitii
Anamneza
Experimentul

Tema 4: Normal i patologic. Sntate i boal. Boala psihic

Normal i patologic n biologie, medicin i viaa psihic
Cuvntul normal provine din latinescul norma (unghi drept), adic ceea ce nu oscileaz
nici la dreapta, nici la stnga, ceea ce se afl chiar n mijloc. Normalul este deci un termen
calificativ implicnd o valoare (A vrea s devin normal). Normalul este i un termen descriptiv
indicnd o medie (A vrea s fiu normal ca i ceilali, ca toat lumea).
Dicionarul de psihologie "LAROUSSE" precizeaz c normalitatea este o noiune
relativ, variabil de la un mediu socio-cultural la altul i n plus face interesanta precizare c n
medicin exist tendina de a se asimila omul normal individului perfect sntos, individ care la
drept vorbind nu exist (Sillamy N, 1995).
Patru perspective par s nglobeze majoritatea numeroaselor concepte clinice i/sau
teoretice care se refer la normalitate, dar, dei acestea sunt unice, au domenii de definiie i de
descriere, de fapt ele se completeaz una pe cealalt i numai sumarea lor poate da imaginea cea
mai apropiat de real: normalitatea ca sntate, normalitatea ca valoare medie, normalitatea
ideal, normalitatea ca proces.
1. Normalitate i sntate
Prima perspectiv, cea a normalitii ca sntate este una tradiional, cei mai muli
medici i printre acetia i psihiatri echivalnd normalitatea cu starea de sntate creia i se
atribuie caracterul unui fenomen universal. Dac toate comportamentele ar fi nscrise pe o scal,
normalitatea ar trebui s cuprind poriunea majoritar dintr-un continuum, iar anormalitatea s
reprezinte mica poriune rmas.
Normalitatea, adic sntatea, n cazul nostru cea mintal pare a fi o vast sintez, o rezultant
complex a unei mulimi de parametri ai vieii organice i sociale, aflai n echilibru dinamic, ce
se proiecteaz pe modelul genetic al existenei individuale, nealterat funcional i morfologic, n
istoria sa vital. Manifestarea acestei stri de sntate ar fi existena unei judeci i a unei

viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existena unei discipline psihologice i sociale, pe
fundalul bucuriei de a tri i al echilibrului introversie-extroversie.
2. Normalitatea ca valoare medie
Un mod obinuit de a concepe normalitatea folosit n studiile normative de tratament se bazeaz
pe descrierea statistic a fenomenelor biologice, psihologice i sociale conform repartiiei
gaussiene a curbei n form de clopot. Aceast abordare concepe poriunea median cea mai
important ca dimensiune drept corespunztoare normalului, iar ambele extreme, ca deviante.
Conform acestei abordri un fenomen cu ct este mai frecvent, cu att poate fi considerat mai
normal, iar cu ct este mai rar, mai ndeprtat de media statistic, cu att apare ca fiind mai
anormal. Dei acest tip de norm creeaz impresia c este foarte obiectiv, nu este suficient de
operant pentru medicin.
3. Normalitatea ca utopie
n aceast perspectiv se stabilete o norm ideal (valoric) referitoare la un ideal de normalitate
att din punct de vedere individual, ct i comunitar. Acesta poate fi exemplificat prin unele
tipuri ideale pe care le descrie, le invoc i le promoveaz o anumit cultur i care se exprim n
formulri normative, prescriptive.
Normalitatea ideal definete felul n care individul i comunitatea consider c persoana ar
trebui s fie. Desigur, normalitatea ideal nu este i nici nu poate fi niciodat atins, efectiv cu
att mai mult, cu ct ea variaz mult n funcie de contextul socio-cultural istoric i geografic
(etnic, comunitar, statal, religios, .a.).
4. Normalitatea ca proces

Este o a patra perspectiv asupra normalitii care pune accentul pe faptul c un omportament
normal este o rezultant final a subsistemelor care interacioneaz ntre ele. Ea opereaz cu aanumita norm responsiv sau funcional (Kolle K.) care reflect msura n care un organism, o
persoan, un subiect i mplinete rolul funcional pentru care exist n economia sistemului
supradiacent din care face parte. Lund n considerare aceast definiie, schimbrile temporale
devin eseniale pentru completa definiie a normalitii. Cu alte cuvinte, normalitatea ca proces
consider eseniale schimbrile i procesele mai mult dect o definire transversal a
normalitii.
Sntate i boal
Sntatea uman poate fi considerat o stare nscris n perimetrul care definete
normalitatea existenei individului semnificnd meninerea echilibrului structural al persoanei (n
plan corporal-biologic i psihic-contient) att n perspectiva intern (a raportului reciproc al
subsistemelor n conformitate cu sinteza ansamblului, a conformitii strilor sistemului n raport
cu normele generale ale speciei, ale vrstei, ale sexului), ct i n perspectiva extern, a
echilibrului adaptativ dintre individ i mediul su ambiant concret.
Organizaia Mondial a Sntii definea starea de sntate ca fiind: o stare complet de
bine din punct de vedere psihic, mental i social i nu neaprat n absena durerii. Aceast
definiie este o recunoatere a faptului c starea de sntate este mai mult dect absena durerii.
Este o stare de armonie, o stare-de-bine cu privire la evoluia complexului biologic, psihologic i
a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.
Anormalitate i boal
Anormalitatea este o ndeprtare de norm al crei sens pozitiv sau negativ rmne
indiferent n ceea ce privete definirea n sine a zonei de definiie. Sensul este important n
perspectiv calitativ.
Astfel, antropologic, n zona pozitiv se afl persoanele excepionale, geniile, care joac
un rol creator n istoria omenirii, n instituirea progresului. Invers, patologia, boala, se refer la
ndeprtarea de norm n sens negativ, spre minus, spre deficit funcional i de performan, spre
10

dizarmonie, dezorganizare, destructurare. Delay J. i Pichot P. consider c anormalul reprezint

o abatere calitativ i funcional de la valoarea i semnificaia general a modelului uman.
Conceptul de boal psihic
Pentru nelegerea dinamicii raportului sntate-boal, trebuie s apelm la noiunea de
proces patologic. n acest sens, boala reprezint o form de existen a materiei vii caracterizat
prin apariia procesului ce implic tulburarea unitii forelor din organism (integritatea) i a
organismului cu mediul (integrarea).
Boala uman se caracterizeaz, n general, prin perturbarea la diverse nivele i din variate
incidente a structurilor funcionale ale individului n perspectiv corporal-biologic sau psihiccontient.
Perturbarea indus de boal determin un minus i o dizarmonie a ansamblului unitar al
persoanei, dificulti obiective i subiective n prezena, adaptarea i eficiena n cadrul vieii
sociale, dezadaptarea, involuia, moartea nefireasc (prin accident) ori evoluia spre constituirea
defectualitii sau deteriorrii grave.
Boala psihica sau mintala este un termen utilizat pentru a desemna un grup de tulburari
ce cauzeaza o severa disturbare in gandire , afectivitate si in relatiile sociale .Boala mintala poate
afecta pe orcine , indiferent de varsta (copii , adolescenti,batrini) si poate aparea in oricine
familie si la oricare membru al ei.
Boala psihic trebuie considerat ca interesnd ntreaga fiin uman n compexitatea ei
biologic, psihologic, axiologic i social. Apare deci evident, ca analiza normalitii psihice, a
psihismului vzut cu un multiplex, s implice nu numai corelaii biologice, ci i sociale,
culturale, epistemologice i dinamice.

Tema 5: Semiologia proceselor psihice. Tulburrile percepiei

Perceptiile
Perceptiile sunt procese senzoriale elementare care se disting prin sintetism, unitate si
integritate, redand realitatea obiectuala in imagini de ansamblu. Multimodala in mecanismul
sau actional, perceptia reflecta, in conditii de simultaneitate sau succesiune insusiri multiple ale
obiectelor lumii externe.
Fenomen realizat printr-o multipla si variata imbinare a analizei cu sinteza, perceptia este
un produs cu caracter sistematic si integru ce are la baza elemente constitutive aflate in raporturi
logice si in interactiune dialectica. In afara raporturilor si interactiunilor, elementele sale se
disting nu numai prin locul lor in cadrul ansamblului, ci si prin semnificatia lor diferita, care
confera caracterul inedit al intregului.
Actul perceptiv nu poate fi conceput decat ca desfasurandu-se in anumite limite spatiale
si intr-un anumit interval de timp: percxeptia realizeaza astfel nu numai imaginea ansamblului
insusirilor, ci si a raporturilor spatio-temporale.
Marcand saltul calitativ fata de senzatii, ilustrand legatura intre senzorialitate si
cunoastere, perceptia include, in mod disimulat, insusirile generale si esentiale ale lucrurilor,
insusiri care, la randul lor, contribuie la conturarea si pregnanta individualului si concretului
reflectat.
Coborarea pragului senzorial determina o suprasensibilitate la excitanti care pana atunci
(subliminali) nu erau perceputi hiperestezie, traita ca o impresie de crestere a intensitatii
senzatiilor si perceptiilor (stari de surmenaj, suprasolicitare nervoasa i fizica, etc).
Cenestopatiile reprezinta o forma mai aparte de hiperestezie, caracterizata printr-o
tulburare constienta a senzatiei si perceptiei intero- si proprioceptive. Aceste se definesc ca fiind
senzatii penibile, difuze, cu sediu variabil, care apar fara nici o modificare organica evidentiabila
cu mijloacele actuale de investigatie.
11

Fenomenul invers, al ridicarii pragului senzorial, hipoestezia, are drept consecinta

scaderea receptivitatii la diversi excitanti, scaderea acuitatii senzoriale.
Iluziile
Iluzia este in general orice eroare cognitiva sau perceptiva. In ceea ce priveste perceptia,
ar consta fie din proiectarea imaginarului si a inconstientului in actul perceptiv, fie din
prelucrarea eronata a imaginilor percepute. Spre deosebire de manifestarile patologice, aceste
iluzii pot fi corectate foarte usor. In cazul iluziilor patologice, bolnavul nu le corijeaza, ci le
considera veridice, adesea perceptia falsa cu obiect fiind insotita de interpretarea deliranta, de
modificarea luciditatii sau de superficializarea proceselor asociative de atentie si memorie.
Desi definita ca o perceptie falsa, iluzia constituie adesea in primul rand o senzatie falsa.
Dupa modalitatile senzoriale, iluziile sunt: exteroceptive (vizuale, auditive, gustative,
olfactive, haptice), proprioceptive si interoceptive.
Agnoziile
Perceptia mai poate fi tulburata printr-un defect de integrare gnozica (de transformare a
excitatiei in senzatie si a acesteia in imagine perceptiva) din cauza unor leziuni ale centrilor de
integrare.
agnozia vizuala (cecitatea psihica) consta in tulburarea recunoasterii
semnificatiei obiectelor, imaginilor sau persoanelor cu ajutorul analizatorului
vizual, desi vederea este intacta si constienta clara.
agnozia obiectelor animate (agnozia fizionomiei, cecitatea morfologica) sau
prosopagnozia, bolnavul nu recunoaste persoane foarte cunoascute sau nu se
recunoaste in oglinda.
agnozia simbolurilor grafice (cecitatea verbala) consta in imposibilitatea
intelegerii limbajului scris (alexie), in imposibilitatea scrierii cuvintelor (agrafie)
sau in sesizarea doar a primelor cuvinte din fraza, cu imposibilitatea de a continua
lectura (distexie), pierderea capacitatii de recunoastere a cifrelor si a semnelor
aritmetice (alexia cifrelor).
agnozia spatiala consta in tulburarea perceptiei spatiale cu pierderea posibilitatii
de apropiere a distantelor (pierderea perceperii stereoscopice), de localizare a
obiectelor si de comparare a marimilor si formelor.
agnozia auditiva (surditatea psihica) consta in incapacitatea de a identifica
sunete, zgomote sau cuvinte (surditate verbala) sau melodii (amuzie), desi
anumite calitatti ca intensitatea, ritmul si localizarea pot fi uneori recunoscute.
agnozia tactila consta in incapacitatea de a recunoaste forma si volumul
obiectelor (amorfognozie) sau a obiectelor insesi (astereognozia) prin explorare
tactila.
agnoziiile schemei corporale sunt determinate de leziuni ale emisferei minore,
deci asociate cu hemiplegie stanga.
asomatognozia reprezinta ignorarea (nerecunoasterea) unuia sau mai multor
segmente ale corpului sau a corpului in intregime; hemisomatognozia
(somatoparafrenie) consta in negarea jumatatii corpului, asociata de obicei cu idei
delirante; anosodiaforia reprezinta indiferenta fata de boala; anosognozia
nerecunoasterea bolii proprii.
Halucinatiile
Patologia majora a senzorialitii, care depaseste cazurile sau situatiile aparent normale,
care evoca ample tulburari psihopatologice, in general psihotice, imbraca in clinica aspectul
halucinatiei, in psihiatria clasica fiind definita ca perceptie fara obiect.
Halucinatiile functionale definesc fenomenul psihopatologic prin care perceptia unor
excitanti obiectivi determina aparitia unor perceptii false, de tip halucinator.
12

 Halucinoidele sunt fenomene psihopatologice cu aspect halucinator, situate intre

reprezentari vii si halucinatii vagi, care nu izbutesc sa convinga deplin bolnavul asupra
existentei lor reale.
Imaginile cidetice reprezinta niste reproiectari in exterior ale imaginilor unor obiecte,
fiinte care au o forta receptiva deosebit de vie, fiind stans legate de trairi afective intense si
apropiate de prezent ca desfasurare in timp.
Halucinozele sunt halucinatii a caror semnificatie patologica este recunoscuta de bolnav.
Halucinatiile propriu-zise (psihosenzoriale) reprezinta tulburarile de perceptie care
corespund integral definitie perceptie fara obiect, la care se adauga caracterul de
senzorialitate. Aceste halucinatii se caracterizeaza prin:
proiectia spatiala;
convingerea bolnavului asupra realitatii lor;
perceperea lor prin modalitatile senzoriale obisnnuite si pe caile
senzoriale normale;
grad variabil de intensitate;
claritate diferita;
complexitate variabila;
durata (intermitente sau continue);
rezonanta afectiva.
Halucinatiile exteroceptive
halucinatiile auditive;
halucinatiile vizuale;
halucinatiile autoscopice;
halucinatiile olfactive si gustative;
halucinatiile tactile.
Halucinatiile interoceptive bolnavii cu halucinatii viscerale (ale sensibilitatii
interoceptive) traiesc senzatia existentei unor fiinte in corp sau a schimbarii pozitiei
unor organe, a obstruarii unor organe sau a transformarii organismului lor in animale.
Halucinatiile proprioceptive - halucinatiile motorii sau kinestezice sunt percepute ca
impresii de miscare sau de deplasare a unor segmente sau ale corpului in intregime:
Semnificatia si dinamica halucinatiilor
Halucinatiile semnifica in majoritatea cazurilor existenta unor stari psihotice. In evolutia
halucinatiilor putem distinge o faza adaptativa, cu durata de zile si saptamani, caracterizata prin
anxietate si aprehensiune a bolnavului pentru aceste fenomene senzoriale, fata de care el
dezvolta nu numai reactii neurovegetative, ci si reactii psihogene.

13

Tema 6: Semiologia memoriei i ateniei

1. Memoria
Proces psihic al orientarii retrospective, realizat prin intiparire (fixare), pastrare
(conservare) si evocare (reactualizare), memoria oglindeste experienta anterioara si constituie
rezervorul gandirii si imaginatiei, suportul fortei cognitive a insului.
Intrucat participa in retinerea si reactualizarea imaginilor senzoriale si a continuturilor
ideative (avand o manifestare predominant senzoriala sau predominant abstracta), memoria
asigura si exprima unitatea celor doua modalitati de cunoastere senzoriala si ideativa.
Functiile memorie fac legatura intre ceea ce a fost perceput, gandit si trait, asigura continuitatea
si consecventa constiintei. Din perspectiva ontogenetica, memoria realizeaza caracterul unitar al
insului, fiind aceea care confera stabilitatea personalitatii sale.
In psihopatologie, functia mnezica este sistematizata altfel decat in psihologia generala.
Psihopatologia distinge o memorie imediata in care reproducerea sau recunoasterea unui
material are loc intr-un interval ce nu depaseste 10 secunde de la prezentarea lui. In memoria
recenta reproducerea sau recunoasterea materialului are loc dupa mai mult de 10 secunde de la
prezentarea lui.
Dismnezii cantitative (hipomnezii, amnezii, hipermnezii):
1. Hipermenzia semnifica scaderea de diferite grade a fortei menzice.
Hipomneziile, fecvent intalnite in viata cotidiana in stari de surmenaj, stari nevrotice,
datorita unui deficit prosexic (de atentie) pot fi regasite si in patologia psihiatrica, in stari de
dezvoltare insuficienta a functiilor cognitive (oligofrenii, stari de involutie etc).
Amneziile in sens strict semnifica pierderea totala a capacitatii mnezice, prabusirea fortei
mnezice:
amneziile anterograde se refera la evenimentele traite dupa debutul bolii si survin
mai ales ca o consecinta a scaderii capacitatii de fixare a imaginilor si evenimentelor
noi. Se caracterizeaza prin incapacitatea individului de a reda un eveniment trait
recent, in timp ce amintirile fixate anterior raman relativ bine conservate si pot fi inca
redate;
amneziile retrograde (de evocare) sunt amneziile in care tulburarea memoriei se
intinde progresiv spre trecut, in sens retrograd, dinaintea debutului bolii pana in
copilarie, ceea ce ii confera spectul unei mnezii retrograde progresive.
Dismneziile calitative sau paramneziile sunt amintiri deformate, false, neconcordante cu
realitatea fie sub aspectul desfasurarii lor cronologice, fie sub aspectul lipsei de legatura cu
realitatea obiectiva traita in prezent sau in trecut de bolnav.
criptomnezia consta in nerecunoasterea, ca fiind strain, a unui material literar,
artistic, muzical sau stiintific, pe care bolnavul l-a citit sau auzit in realitate, dar pe
care, in mod iluzoriu, il considera al lui propriu. Criptomnezia ar putea fi socotita ca
expresie a scaderii functiei discriminatorii intre evenimentele personale si cele
straine, intre evenimentele traite si cele auzite, citite sau petrecute in vis. Situatia
inversa, in care bolnavul considera ca evenimentele traite sunt doar citite, auzite sau
vazute poarta denumirea de instrainarea amintirilor;
Falsa identificare sau falsa recunoastere consta in recunoasterea a ceea ce de fapt
bolnavul nu cunoaste. Falsa identificare este o iluzie sau o halucinatie a
prezentului, rod al jocului dintre prezent si trecut, dintre perceptie si reprezentare;
Opusul ei este iluzia de nerecunoastere in care bolnavul crede ca recunoaste
persoane pe care nu le-a cunoscut si nu este sigur ca recunoaste persoane pe care le-a
cunoscut.

14

3. Tulburarile rememorarii trecutului sau allomneziile sunt falsificari mnezice

retrospective sau reproduceri ale unor evenimente reale din trecut, pe care bolnavul le situeaza in
mod fals in prezentul trait.
a) pseudoreminiscenele constau in reproducerea unor evenimente reale din trecutul
bolnavului, pe care acesta le traieste ca evenimente prezente;
b) confabulaiile sau halucinaiile de memorie se manifesta prin reproducerea unor
evenimente imaginare (pe care bolnavul nu le-a trait), el fabuland asupra trecutului cu
convingerea ca il evoca.
2. Atenia

Atenia este o functie psihica prezenta in orice sector si in orice moment al existentei,
avand ca prim rol autoreglarea activitatii psihice pe micorintervale si in mod intermitent.
Atenia este inteleasa ca functia psihica prin care se realizeaza orientarea si concentrarea
efectiva a activitatii psihice asupra unui grup limitat de obiecte, fenomene si actiuni diferite;
atentia exprima acea stare de orientare si concentrare a individului in directia unor informatii, a
unor fenomene si evenimente, in scopul de a le intelege mai bine, de a le asimila sau evita. In
mod clasic, se distinge:
atenia involuntar, neintentional sau primar determinata de stimuli senzoriali
ce survin brusc in stare de nepregatire a organismului sau care poarta o noutate
informationala;
atenia voluntara (intenional) deliberat i sustinuta de un efort volitional;
atenia habitual sau postvoluntar care se caracterizeaza prin starea de pregatire i
de asteptare in vederea unei receptii mai corecte si mai clare a anumitor stimuli.
Atenia poate fi definita si ca orientarea activa a organismului catre selectia mesajelor,
ajustarea anticipativa (receptoare si executoare), focalizarea intermitenta a activitatii psihice.
Exercitarea rolului sau adaptativ realizeaza dirijarea activitatii psihice prin interactiunea
factorilor motivationali cu cei situationali.

15

Tema 7: Dereglrile gndirii i limbajului

Gndirea este considerata un proces central al vietii psihice, o activitate cognitiva
complexa, mijlocita si generalizata prin care se distinge esentialul de fenomenal, in ordinea
lucrurilor si ideilor, pe baza experientei si a prelucrarii informatiilor. Multitudinea obiectelor si
fenomenelor din lumea inconjuratoare ar dezorganiza conduita, daca omul nu ar avea
posibilitatea sa selecteze din acestea ceea ce este comun, esential, general si stabil. In
desfasurarea sa, acest proces de constructie ideativa procedeaza prin operaiile gndirii:
- analiza este operatia de desfacere, de separare mentala a obiectului sau fenomenului, in
partile componente, care deosebesc insusirile sale;
- sinteza realizeaza reunirea mentala intr-un ansamblu unitar sau intreg a insusirilor
esentiale si particulare ale obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare;
- comparatia este operatia prin care se disting asemanarile si deosebirile dintre obiectele si
fenomenele analizate;
- abstractizarea este operatia gandirii care consta in abstragerea, in desprinderea unei
anumite laturi sau insusiri a obiectului sau fenomenului, in timp ce in momentul respectiv
se ignora, se face abstractie de celelalte;
- concretizarea este operatia care concepe obiectul sau fenomenul in toata varietatea
trasaturilor sale caracteristice;
- generalizarea este operatia de ridicare de la reflectarea unui obiect sau fenomen, la o
categorie de obiecte sau fenomene, pe baza unor elemente comune si esentiale.
Prin aceste operatii, gandirea realizeaza ceea ce este specific si inedit cunoasterea.ei
este obiectivata in dezvoltarea esentialului, stabilului si a raporturilor dintre fenomene.
Operatiile gandirii, in desfasurarea lor ideativa, se servesc de cuvant, in care se fixeaza
abstractul si generalul si care cumuleaza un mare potential informational.
Prin fixarea simbolica si pastrarea datelor, cuvantul are deci un rol cognitiv (de achizitie
si depozitare a informatiei) precum si un rol reglator (de vehiculare a informatiei) in cadrul
desfasurarii actiunii mentale.
n felul acesta se realizeaz noiunea - conceptul care cristalizeaza insusirile comune si
esentiale ale obiectelor si fenomenelor din cadrul experientei perceptive.
Judecata consta in reuniunea notiunilor si oglindeste raporturile care exista intre
obiectele si fenomenele din realitate. Judecata este o categorie a gandirii care stabileste raportul
dintre notiuni, exprimand enuntarea adevarului sau falsului, prin afirmarea sau negarea a ceva
despre ceva.
In activitatea de gandire un rol important il au asociatiile care reprezinta de fapt legaturi
temporare intre notiunile, intre ideile in permanenta desfasurare.
Dup tipurile dominante ale asociaiilor, modul de a gndi al oamenilor a fost imprit n:
a) gndirea asociativ-logic se caracterizeaza prin predominanta asociatiilor dupa
continut si cauzalitate, expresiile verbale servindu-se de calea cea mai scurta catre
telul expunerii;
b) gndirea asociativ-mecanic este dominata de asociatii mecanice prin contiguitate,
asemanare, asonanta, rima, localizare in timp si spatiu. Exprimarea verbala recurge
la fraze lungi, ocolite, la notiuni concrete si de obicei incarcate afectiv.
Tulburari ale gandirii:
a) de ritm si coerenta (accelerarea (sau fuga de idei, mentismul) sau incetinirea
ritmului ideativ, coerenta si incoerenta ritmului ideativ
b) ale coninutului gandirii (idei delirante, prevalente, dominante si obsedante)
c) ale expresiei verbale i grafice a gandirii
Tulburarile de coninut ale gandirii:
16

obsesiile ideative
amintirile si reprezentarile obsesive
obsesiile fobice:
frica de locuri: agorafobia - frica de a trece strada, de a intra intr-o piata;
hipsofobia frica de locuri inalte; claustrofobia frica de a sta in locuri inguste,
inchise, in camera
frica de obiecte: aihmofobia frica de obiecte ascutite (oxifobia ace, foarfece);
hidrofobia frica de tren, de calea ferata, de vapor, de apa etc
frica de oameni, de boala, de animale si de moarte
obsesiile impulsive;
ideile delirante (expansive, defensive).
Tulburari ale comunicarii verbale si grafice a gandirii:
tulburarile limbajului oral (dislogii, disfazii, dislalii)

17

Tema 8: Semiologia starilor afective

Prin caracterul sau pregnant subiectiv, afectivitatea este procesul psihic cel mai legat de
personalitate, prin intermediul caruia omul isi manifesta caracterul personal, ca existenta
originala, unica, irepetabila: prin trasaturile sale afective, care confera subiectivitatea, insul isi
manifesta unicitatea sa in lume, aceasta realizandu-se prin sentimente.
Sentimentele sunt intotdeauna traite de om, ca avand o legatura directa cu personalitatea
sa; sentimentele sunt percepute de om ca expresie a propriei sale personalitati.

n strile afective elementare includem:

starea de afect, caracterizata printr-o puternica incarcatura emotionala, cu un debut brusc
si o desfasurare furtunoasa, insotita de modificari mimico-pantomimice i neurovegetative;
emoia care dispune de un sistem motivational mai complex si presupune mecanisme
elaborate in viata, datorita carora beneficiaza de o conditionare sociala mai pregnanta;
dispoziia reflecta starea de functionalitate a organismului, fiind rezultanta tuturor
impulsurilor intero-, extero- si proprioceptive constientizate sau insuficient constientizate
sentimentele, care sunt trairile emotionale cele mai complexe, stabile si generalizate, ele
realizand in modul cel mai inalt trairea raportului insului cu ambianta;
pasiunile se deosebesc de sentimente prin amplitudinea mai mare a trairii, prin angajarea
mai puternica, prin caracterul mai stabil al relatiilor pe care le realizeaza cu ambianta.

Hipotimia reprezinta o scadere in grade variabile a tensiunii afective si a elanului vital

pana la apatie si indiferenta.
Atimia, indiferentismul afectiv se caracterizeaza prin scaderea foarte accentuata a
tonusului afectiv si a capacitatii de rezonanta afectiva la situiatiile ambiantei, ilustrand stari
somatice sau psihice grave.
Apatia este caracterizata prin lipsa de tonalitate afectiva si interes fata de propria
persoana si ambianta.
Depresia se caracterizeaza printr-o puternica traire, printr-o participare afectiva intensa,
cu sentimentul durerii morale, al inutilitatii si devalorizarii.
Anxietatea este teama fara obiect si insoteste de cele mai multe ori starile depresive.
Euforia se caracterizeaza printr-o incarcatura afectiva pozitiva, prin exagerarea
dispozitiei in sensul veseliei, starii de plenitudine, de bine general, de sanatate, de putere, insotita
de fuga de idei, logoree cu ironii si glume, mimica expresiva, bogata, gesturi largi si variate,
tendinta de supraapreciere a propriei persoane si exacerbarea tendintelor si trebuintelor (in
special a celor sexuale).
Incontinena afectiva este forma extrema a labilitii afective i se caracterizeaza prin
trecerea rapida sau incoercibila de la o stare emotionala la opusul ei.

18

Tema 9: Semiologia proceselor volitionale

Voina este latura reglatorie a constiintei, la baza careia sta intentia si decizia subiectului;
ea reprezinta activitatea psihica orientata spre atingerea unor scopuri propuse constient pentru a
caror realizare trebuie depasite anumite obstacole interne sau externe, care apar in calea
indeplinirii actiunilor.
Desfasurarea unui act voluntar parcurge mai multe faze:
a) formularea scopului
b) lupta motivelor
c) adoptarea hotararii
d) executia (indeplinirea) actiunii
Voina = functia psihica prin care se realizeaza trecerea constienta de la o idee sau de la
un rationament la o activitate sau la inhibitia unei activitati, in vederea realizarii unui anumit
scop. Admitem ca vointa caracterizeaza forma de activitate sociala determinata a
comportamentului uman, ea fiind produsul orientarii constiente a activitatii individului.
n ndeplinirea oricarei actiuni este vorba de participarea unei vointe active, care sta la
baza perseverentei, tenacitatii si indeplinirii izbutite a unei activitati, depasirii unui obstacol; are
un rol mobilizator de sustinere a efortului volitional, fapt pentru care o putem numi vointa de
suport.
n afara vointei active exista inca un tip de vointa desprinsa de act, aparent pasiva, cu
caracter inhibitor, responsabila de stapanirea de sine, care determina retinerea in anumite situatii,
care franeaza reactia imediata, nechibzuita sau impulsiva.
Tulburarile de voin:
Tulburari cantitative:
hiperbulia consta in exagerarea fortei volitionale; se intalneste in situatii normale la
oamenii caracterizati prin fermitate, darzenie, tenacitate, fiind atat de natura
constitutionala (temperamentala) cat si de achizitie social-istorica;
hipobulia semnifica scaderea fortei volitionale pana la disparitia ei (abulie); se traduce in
plan comportamental prin scaderea capacitatii de a actiona. In insuficienta volitionala,
indeplinirea unei actiuni usoare reprezinta pentru hipobulie un efort de nedepasit;
abulia exprima lipsa de initiativa si incapacitatea de a actiona.
Tulburari calitative:
disabulia este o forma particulara de abulie caracterizata prin dificultatea de a trece la o
actiune sau de a sfarsi o actiune inceputa
parabulia consta intr-o insuficienta volitionala, insotita sau chiar determinata de anumite
dorinte, pulsiuni sau acte paralele, parazite
impulsivitatea. Insuficienta vointei pasive, inhibatorii are ca rezultat lipsa de frana si
comportamentul impulsiv, determinat de dezechilibrul dintre tendinta impulsiva si
controlul voluntar
raptusurile anxioase
Starea de hebetudine se caracterizeaza prin dezinsertia bolnavului din realitate: el
ofera impresia ca nu mai este in situatie (care este straina), ca nu realizeaza si nu poate stapani
situatia in care se afla
Starea de torporare se caracterizeaza printr-o usoara dezorientare, prin hipokinezie,
scaderea tonusului afectivo-volitional, ce are drept consecinta reducerea initiativei, indiferentism
si apatie

19

Starea de obnubilare este determinata de coborarea tonusului functional al intregului

psihism, prin ridicarea pragurilor senzoriale, care se traduce printr-o receptie intarziata si
inadecvata, prin lentoare si dificultatea desfasurarii procesului asociativ
Starea de stupoare constituie un grad accentuat de tulburare a constiintei, in care
activitatea psihomotorie a bolnavului pare suspendata
Starea de sopor constituie o agravare a starii de obnubilare, in care reactiile
organismului la stimulii psiho-senzoriali sunt extrem de diminuate

20

Tema 10: Tulburrile ale contiinei i contiinei de sine

Contiina este un atribut definitoriu al umanitii, cea mai evoluat form de reflectare
psihic a lumii obiective, caracterizat prin raionalitate i aprehensiunea propriei identiti a
individului. Prin urmare, contiina desemneaz activitatea psihic raional, nsoit permanent
de apercepia Eului, ca agent unic, indivizibil i inconfundabil al tuturor actelor sale psihice
(Gorgos,.1987).

10.1. Tulburrile cmpului de contiin

1. Destructurrile predominant cantitative ale contiinei dezagregare a structurii
contienei.
Starea de veghe este caracterizat prin aceea c funciile psihice se desfoar cu:
- claritate (actele ideo-motorii sunt distincte i ntr-o corect orientare);
- luciditate (orientare n realitate oportun i adecvat);
- sub controlul raiunii (care impune respectarea unor norme i valori,
n consens cu normele sociale).
Starea de vigilitate a creierului i gsete baza neurofiziologic n sistemul reticulat
activator ascendent (SRAA). Pe acest fond de vigilitate, pot fi distinse (sub aspectul intensitii)
mai multe grade de tulburare a contiinei. Aceste tulburri nu se nsoesc de productivitate,
asociindu-se odat cu creterea intensitii lor, cu tulburri vegetative:
a) Starea de obtuzie se manifest, n plan senzorial, prin ridicarea pragurilor
senzoriale, bradipsihie cu hipoprosexie, ceea ce duce la diminuarea mai mult sau mai
puin marcat a permeabilitii i recepiei. Aceasta se realizeaz cu imprecizie,
inadecvare i laten. n plan cognitiv-ideativ, se traduce prin dificulti asociative,
pierderea mobilitii i supleei ideative, lentoare n nelegerea ntrebrilor, individul
neputnd s-i precizeze i s-i formuleze ideile.
b) Starea de hebetudine reprezint o desprindere de realitate, pe care individul nu o
mai poate cuprinde ca ansamblu, perplexitate i indiferen. Ea este considerat un
prim pas spre stupoare, fiind de regul trectoare i asociat cu tulburri organice.
Este considerat ca fcnd parte din tabloul general al confuziei mintale.
c) Starea de torpoare se manifest prin bradikinezie, lentoarea proceselor ideative,
hipobulie, reducerea marcat a participrii afective, uoar dezorientare temporospaial, cu stri de somnolen. Se ntlnete n sindroame confuzionale de diverse
etiologii, disfuncii ale trunchiului cerebral, sindromul de impregnare neuroleptic, n
nevroza instituional, psihoze toxiinfecioase, hipotiroidie, convalescena unor boli
somatice grave.
d) Starea de obnubilare reprezint o denivelare mai important a vigilitii, cu
hipoprosexie vera i dificulti mnezice mixte, creterea pragurilor senzoriale,
dificulti n nelegere i sintez, care se desfoar cu o greutate sporit. Pe plan
clinic, se manifest prin rspunsuri vagi, incomplete, uneori lipsite de sens, alteori cu
caracter de perseverare. Procesele imaginativ-reprezentative sunt tulburate profund,
iar evocarea evenimentelor parcurse, a faptelor trite, se realizeaz dificil, uneori
fiind imposibil. La stimuli inteni sau la repetarea ntrebrilor, rspunsurile pot
crete n precizie i claritate.
e) Starea de stupoare - reprezint o tulburare sever a vigilitii, nsoit de inhibiie
psihomotorie (mutism, akinezie, negativism alimentar). Bolnavul nu reacioneaz
dect la excitaii foarte puternice, nu rspunde la ntrebri i pare a nu nelege
contextul n care se afl. Mimica bolnavului este inexpresiv sau exprim un grad
mare de anxietate, atitudinea este inert, dar opune rezisten la micrile provocate.

21

Se pot descrie mai multe tipuri de stupoare:

- stupoare confuzional (stupoare mintal) reprezentat de o scdere
accentuat a activitii psihice, asociat unei stri somatice alterate. Atitudinea
general amintete de starea de somn, hipertonia muscular este absent.
Amnezia episoadelor stuporoase confuzionale este parial. Poate evolua pn
la com;
- stupoare catatonic nsoit de tulburri de tonus: hipertonii localizate i
variabile, tulburri de atitudine i mimic, tulburri vegetative majore.
Activitatea psihic poate fi suspendat sau subiectul poate prezenta o stare
confuzo-oniric. Este caracteristic variabilitatea simptomatologiei, putnduse nregistra dispariii brute ale acesteia sau persistena ei ndelungat (luni,
chiar ani);
- stupoare emotiv (conflictual) rezultat al unei stri emoionale intense
(siderare emotiv), al unui conflict grav ntre tendinele instinctive i cerinele
etico-morale sau posibilitile reale ale subiectului. Traduce o atitudine de
refuz a realitii (Caloutsis i Guiraud), avnd n patogenez unele
mecanisme de tip isteric debutul reaciilor psihotice este brusc, mimica denot
anxietate sau este golit de expresie, mutismul este de obicei invincibil.
Bolnavul refuz alimentaia;
- stupoarea melancolic reprezint o inhibiie parial a a activitii motorii,
subiacent unor stri timice caracteristice. Bolnavul este absent, expresia feei
i atitudinea general evocnd acest lucru. Apar constant tulburri
vasomotorii. Bolnavul poate s se lase mobilizat pasiv sau, din contr, s aib
o atitudine opoziionist.
Posibilitatea apariiei raptusului suicidar n timpul strii stuporoase ridic
problema supravegherii deosebite a acestor bolnavi.
f) Starea de sopor reprezint o stare de somnolen patologic, n care contactul cu

ambiana se face foarte dificil, fiind ntretiat de perioade de somn. Se apropie ca

aspect clinic de starea de com. Subiectul reacioneaz la stimuli dureroi, dar nu mai
poate da rspunsuri verbale, coerente, chiar dac este puternic stimulat. Se ntlnete
n toate strile de ngustare a cmpului contiinei care evolueaz spre com.
g) Suspendarea complet a contiinei (starea comatoas) apare n criza epileptic,

lipotimie, sincop i com. Se caracterizeaz printr-o suspendare a funciilor

relaionale (apsihism), cu pstrarea funciilor vegetative, care ns, spre deosebire de
somn, sunt alterate n diferite grade.

22

10.2. Coma
Coma reprezint o stare patologic a neuropsihismului, afectnd profund i persistent
starea de contien (practic abolit, n mod brutal sau lent, progresiv), funciile de relaie, dar cu
relativa pstrare a funciilor vegetative (n raport cu gradul de profunzime).
Clasificarea comei (dup Fischgold i Matis, 1959):
a) dup criteriul electrochimic, distingnd patru stadii:
Stadiul I coma rigid posibilitatea de terapie prin stimulare; conservarea
reflexelor encefalice; absena tulburrilor funciilor vegetative; traseu EEG:
ritm alfa ncetinit sau aplatizat, scurte bufee de unde lente, cu pstrarea
reactivitii electroencefalografice;
Stadiul II coma uoar pierderea manifest a contienei, cu scderea
semnificativ a reactivitii (numai la stimuli puternici nociceptivi); reflexe
pupilare i corneene evident diminuate, tulburri de deglutiie, absena
controlului sfincterian; traseu EEG: ritmuri lente, cu reactivitate mult sczut
sau absent;
Stadiul III coma profund sau carus absena total a contiinei,
posibilitatea de reactivare; reflex cornean absent; midriaz; deglutiie abolit;
pe prim plan tulburrile cardiorespiratorii; traseu EEG: bradiritmie i
monotonie; absena total a reactivitii;
Stadiul IV coma depit suprimare global a activitii encefalice;
afectarea major a funciilor eseniale, hipotensiune arterial, hipotermie,
hipotonie muscular, midriaz fix; traseu EEG: izoelectric.
b) dup coninutul etiopatogenic (dup Boudouresque):
- come neurologice exprimnd afectarea structurilor encefalice, respectiv
semne neurologice de focar: coma vascular (hemoragii cerebrale,
ramolismente, tromboflebite etc.), coma infecioas (meningite, encefalite,
pneumonie etc.), coma traumatic (traumatismele cranio-cerebrale), coma din
tumorile cerebrale (formaiuni cerebrale expansive benigne sau maligne),
coma epileptic;
- come metabolice prin tulburarea unor mecanisme umorale, caracterizate
prin tablouri clinice specifice: coma uremic, coma diabetic, coma
hipoglicemic, coma hepatic, comele endocrine;
- come toxice prin aciunea unor ageni toxici, exogeni: intoxicaii
profesionale (cu plumb, oxid de carbon etc.), intoxicaii medicamentoase (cu
insulin, opiacee etc.), intoxicaii accidentale (cu ciuperci, alcaloizi de
beladona), intoxicaii din toxicomanii (alcool, derivai de morfin etc.),
intoxicaii voluntare (tentaive de suicid cu barbiturice, opiacee etc.).
2. Destructurrile predominant calitative ale contienei polarizarea i ngustarea
ntinderii sale:
a) ngustarea cmpului contiinei descris de P.Janet (1899), se caracterizeaz prin
focalizarea contiinei asupra unei idei, amintiri, aciuni etc., de care subiectul nu se poate
desprinde. Se refer mai ales la scderea numrului i claritii tririlor aflate la un
moment dat n cmpul contiinei, fr voia individului. Contiina este incapabil s
cuprind ntreaga experien preluat, n afar de cea psihotraumatizant. Poate fi
considerat ca o demodulare afectiv-ideativ, o neadecvare prin alterarea criteriului
valoric, care duce la deformarea relaiei cu realitatea. Se ntlnete n depresie, surmenaj,
hipnoz;
23

b) confuzia mintal (strile confuzionale) reprezint expresia comun a unei suferine

cerebrale acute, ce determin un ansamblu de tulburri acute i globale ale psihismului, n

care locul central este ocupat de modificri cu caracter tranzitor n planul contiinei. Are
loc o disoluie mai mult sau mai puin rapid i complet a contiinei (torpoare,
hebetudine, obnubilare, obtuzie cel mai frecvent), lentoarea percepiei i a proceselor de
orientare, deficit al ateniei i al memoriei, care realizeaz o sintez mental cu aspect
fragmentar i incoerent. H.Ey spune c starea de confuzie este un fond de destructurare
a contiinei, n care modalitatea de a nu fi contient ajunge la un punct clinic maxim.
Circumstanele etiologice ale confuziei mintale sunt: intoxicaii (alcool, exid de carbon,
barbiturice, medicamente cu efect anticolinergic, inclusiv neuroleptice, antidepresive,
transhilizante); infecii, toxiinfecii; dereglri metabolice (diabet, uremie, encefalopatii etc.);
sindroame meningiene; encefalite; accidente vasculare cerebrale; traumatisme craniocerebrale; tumori cerebrale; boli psihice (psihoz maniaco-depresiv, reacii psihopatologice);
epilepsie.
n ceea ce privete aspectele clinice, intrarea n starea de confuzie mintal se face, de
obicei, brusc (ore, zile), ntr-un mod care sugereaz clar aspectul de ruptur dintre situaia
actual i comportamentul anterior al bolnavului (pentru care relatrile aparintorilor sunt
valoroase). La primul contact, pacientul este ezitant, pare perplex i distrat, necesit s fie
ndrumat pentru a se aeza i trebuie s i se repete de mai multe ori o indicaie pentru a o
nelege. inuta sa este neglijent, traducnd indiferen, privirea este fie inexpresiv, uimit, fie
vag i rvit, mimica este srcit, posac. Bolnavul face eforturi vizibile s rspund, dar cel
mai adesea nu reuete, fie pentru c nu nelege suficient, fie pentru c nu poate asambla
ideilemsau nu-i poate aminti cuvintele necesare. Dac totui izbutete s pronune cu greutate
cteva fraze, ele exprim numai inerie i indiferen. Pe fondul de pasivitate, apar episoade de
agitaie, iar uneori un murmur neneles sau rspunsuri nemotivate date unui interlocutor
imaginar, denot existena onirismului. Dezorientarea temporo-spaial este uneori evident,
bolnavul ntreab unde se gsete, ce se petrece cu el, netiind unde i n ce moment se afl.
ntrebat de mai multe ori despre acelai lucru, d rspunsuri diferite i, parial, contient de
greeli; ndrumat de examinator, caut s le corecteze, ns fr succes, incapabil s se orienteze
temporo-spaial, pacientul nu poate s evoce amintirile recente i nici s ordoneze logic
imaginile ce apar n cmpul contiinei, confund persoanele, are false recunoateri. Toate
acestea explic amnezia lacunar care urmeaz episodului confuzional. Deficitul gndirii este
global, realiznd obnubilarea i perxplexitatea, raionamentele sunt perturbate, pacientul
invocnd ca scuz uitarea datelor, oboseala sau iritarea. O evaluare obiectiv a acestui deficit
este imposibil n asemenea situaii, neputndu-se aplica testele psihologice de inteligen sau
deteriorare. La fel ca i n orientare, pacientul prezint fluctuaii brute, avnd momente de
luciditate, n care rspunde cu precizie la ntrebri. Gndirea haotic, ineficace, vag din
confuzia mintal a fost comparat cu un nor (obnubilat). De obicei, persist contiina parial a
tulburrilor, subiectul manifestnd uimire, perplexitate fa de simptomele sale. Uneori se
interfereaz episoade onirice care, fiind diferite de delir, au incontiena i variaiile visului.
Singurtatea i obscuritatea favorizeaz apariia delirului, care se poate grefa pe iluziile auditive,
dezvoltndu-se datorit dezorientrii, hipoprosexiei i deficitului de judecat. Onirismul se
deosebete de vis sau comar prin participarea activ a pacientului la lumea imaginar terifiant.
n ceea ce privete comportamentul, subiectului aflat n confuzie mintal i este caracteristic
oscilaia uneori foarte rapid ntre stupoare i agitaie, cu posibile accidente grave; somnul este
tulburat n ritm i calitate. Semnele somatice care se pot pune n eviden sunt cefaleea, frecvent
n casc, i dereglri neurovegetative.

24

Confuzia mintal apare n circumstane etiologice diferite:

- afeciuni intracraniene; traumatisme cranio-cerebrale, epilepsie, afeciuni
meningeale, afeciuni cerebrale (encefalite, tumori cerebrale), accidente vasculare
cerebrale;
- afeciuni generale;
- alcoolism (beia acut, episoade subacute, delirium tremens);
- toxicomanii (barbiturice, amfetamine, heroin);
- intoxicaii medicamentoase;
- intoxicaii profesionale (arsenic, mercur, oxid de carbon etc.);
- intoxicaii alimentare (ciuperci);
- encefalopatii metabolice (diabet, insuficien hepatic, insuficien respiratorie,
insuficien renal, hipoglicemie spontan);
- afeciuni endocrine;
- stri de oc (postoperatorii, traumatice, cardiovasculare);
- boli snaguine (leucemii, anemii);
- alte cauze (electrocutare, insolaie, privarea de somn, avotaminoze);
- n cursul evoluiei bolilor psihice (psihoze postpartum, schizofrenie, manie,
depresie, demen).
n cadrul confuziei mintale, se disting dou tulburri calitative:
a) oneiroidia;
b) amenia;
c) starea crepuscular;
d) starea secund.
a) Amenia reprezint o tulburare de tip confuzional de intensitate psihopatologic

maxim a contiinei, constnd n modificarea predominant calitativ a cmpului de contiin,

prezent n toate psihozele. Tabloul este dominat de incoeren, dezorientare i agitaie extrem,
dezordonat, vorbirea subiectului devenind deseori neinteligibil. Evoluia este discontinu,
putnd aprea, inconstant, perioade stuporoase sau catatonice. Se mai asociaz aici dezorientare
accentuat, iluzii, idei delirante, oscilaii afective care evolueaz pe fondul prbuirii fizice.
b) Oneiroidia este o form particular de tulburare a contiinei, amestec de de real i vis,

la care subiectul nu particip activ, comportndu-se ca simplu spectator, n ciuda tririi afective
care poate fi intens. A fost descris de Meyer Gross. Spre deosebire de onirism, starea
confuzional de fond este mai discret, iar viziunile care apar nu sunt halucinaii adevrate, ele
apropiindu-se de reprezentrile i produciile cu caracter imaginar. Tematica viziunilor este
fantastic, de inspiraie literar i antologic i se caracterizeaz printr-o coeren mai mare
dect n onirism. Exist forme expansive, cu idei delirante de grandoare, fantastice i forme
depresive, cu idei depresive i de autoacuzare. Nu este urmat de amnezie, dei nu se exclude
posibilitatea manifestrii unor dismnezii.
Se ntlnete n stri infecioase, intoxicaii, manie (forma confuziv), schizofrenie
catatonic. Unii autori ncadreaz strile oneiroide n grupul psihozelor delirante acute.
c) Starea crepuscular reprezint o tulburare a contiinei n care se produce o

obnubilare mai mult sau mai puin accentuat, cu dezorientare i defect consecutiv pe
planul ideaiei, ntretiat de scurte faze de luciditate relativ (P.Guiraud). Tabloul clinic
al strii crepusculare apare ca o modificare cu aspect critic (debut i final brusc) a
claritii cmpului contiinei, n diferite grade, cu ngustarea sa concomitent, rmnnd
astfel posibil efectuarea unei activiti automate, deci cu aciuni motorii coordonate, dar
neadecvate n raport cu ocupaiile anterioare ale bolnavului. Fa de perioada acestei stri
25

(cteva momente, zile), i de coninutul ei, pacientul va avea o amnezie total, lacunar
sau parial (depinznd de modificarea strii de vigilitate). H Ey descrie experiena
crepuscular ca pe un eveniment prin care se pune realitatea ntre paranteze, fiind
legat, chiar la un astfel de nivel de destructurare a contiinei, de unele modaliti ale
constituiei sale (dramatism, artificialitate, mister). Tematica strii crepusculare
simbolizeaz seismul dezorganizrii contiinei, ca un eveniment care marcheaz
disperarea sau beia orgiac. Circumstanele etiologice sunt reprezentate, n ordinea
frecvenei, de: epilepsie (temporal); beie patologic; isterie; reacii acute psihogene;
boli toxico-infecioase; hipoglicemie. Subiectul triete o stare de derealizare, pe fondul
creia pot aprea organizri delirante sau halucinaii, ce se apropie de onirism i care
antreneaz doar parial subiectul. Starea afectiv poate fi profund tulburat prin exaltare
sau angoas, rezultnd de aici o stare de agitaie. Alteori, afectivitatea este neutr, actele
i discursul pacientului prnd normale la prima vedere, iar obnubilarea fiind puin
vizibil. La un examen mai atent, se poate constata c automatismele nu sunt n
concordan cu personalitatea bolnavului, n continuitate logic cu perioada anterioar
impactului psihotraumatizant: alteori, comportamentul devine anormal: acte bizare, fugi,
agitaie, crime. n ceea ce privete strile crepusculare isterice s-a observat c ntotdeauna
elementul confuzional este prezent n tabloul clinic: apar mai ales la sexul feminin i
durata lor este variabil, depind rareori dou sptmni. Ele sunt exprimate prin
existena unei idei fixe (eveniment psihotraumatizant, pe care memoria l reprim n
stare de veghe), generatoare a unei experiene semicontiente de depersonalizare i
stranietate.
d)
e) Starea secund reprezint o tulburare constnd n ngustarea contiinei de tip isteric,

care permite subiectului integrarea ntr-o activitate aparent normal, dar n discrepan
evident cu personalitatea lui anterioar i avnd un caracter critic. Este, dup cum se
vede, destul de greu de difereniat de starea crepuscular; totui, acesteia din urm i este
caracteristic amprenta de confuzie global, n timp ce starea secund este numai o
tulburare parial a strii de contiin.
Dup cum subliniaz Michaux, activitatea subiectului n timpul strii secunde rmne
coordonat, dar pitoreasc i paradoxal, lipsit de periculozitate sau gravitate antisocial. Este
urmat de amnezie lacunar i poate fi sistat prin sugestie i hipnoz (element de diagnostic
diferenial cu starea confuzional). Majoritatea autorilor o nscriu n sfera unor tulburri de
intensitate nevrotic.
n cadrul aceluiai tip de tulburri, ar intra somnambulismul i personalitatea multipl,
introduse de clasificarea DSM III n rndul tulburrilor disociative ale nevrozei isterice (amnezia
psihogen, fuga psihogen i personalitate multipl).
Contiina de sine constituie reflectarea n contiina individului a propriei existene
psihice i sociale. Se structureaz n cadrul relaiilor sociale, individul cunoscndu-se pe sine i
delimitndu-se de ceilali prin comparare cu semenii si. Individul devine, astfel, o contiin
personalizat, individualizat.

26

10.3. Tulburrile contiinei de sine

a) tulburrile contiinei corporalitii (somatognozia):

Somatognozia reprezint imaginea pe care individul i-o formeaz despre propriul su

corp, ca obiect funcionnd n spaiu. Contiina propriului corp se constituie progresiv din date
perceptiev, realiznd un cadru spaial pentru percepii, reprezentri, amintiri i emoii. Se
raporteaz la noiunile de schem corporal i asomatognozie.
b) tulburri de schem corporal de tip neurologic:

- Sindromul Gerstmann sindrom manifestat prin agnozie digital, agrafie, acalculie,

nedifereniere stnga-dreapta. Agnozia digital este simptomul central i se caracterizeaz prin
incapacitatea, ignorat de subiect, de a numi i deosebi ntre ele degetele proprii sau ale altcuiva,
dei le poate utiliza pentru activiti ce necesit diferenierea lor. Nediferenierea stnga-dreapta
se manifest prin incapacitatea de a deosebi partea dreapt de partea stng a propriului corp sau
a corpului altcuiva. Acalculia este simptomul cel mai puin frecvent i se datoreaz incapacitii
evalurii semnificaiei cifrelor. Mecanismul psihopatologic esenial l reprezint o incapacitate a
subiectului de a lega spaial obiectele care fac parte dintr-un tot. Ele s-ar datora unor leziuni
difuze ale emisferului dominant.
- Sindromul Anton-Babinski: reprezint o manifestare clinic ampl, grupat n jurul a
trei elemente majore:
asomatognozie ignorarea sau nerecunoaterea unuia sau mai multor segmente ale
corpului;
anosognozie ignorarea sau nerecunoaterea propriei boli chiar n condiiile n care
sesizeaz o infirmitate;
anozodiaforie indiferen fa de boal, nsoit uneori de o euforie paradoxal.
Apare n leziuni de diferite etiologii, la nivelul rspntiei parieto-temporo-occipitale drepte.
c) tulburri de schem corporal de tip psihic:

- Cenestopatii reprezint tulburri particulare ale cenesteziei, alterri locale ale

sensibilitii comune, de tip algic sau parestezic, putnd interesa orice zon sau punct al
organismului. Apar senzaii corporale neplcute, n absena unor modificri organice. n
descrierile bolnavilor, apar ca triri stranii, amintind de ideile delirante. Cenestopatiile,
considerate ca tulburri perceptive, se pot nscrie ntr-un continuum de gravitate, mergnd de la
simple iluzii pn la halucinaii.
Principalele lor caracteristici ar fi: caracterul funcional, anorganic, independent de orice
leziune local patogen i existena lor autonom. Cenestopatiile nu apar izolate, ci asociate cu
anxietatea, depresia, tulburrile obsesive. Pot aprea n ntreaga patologie psihiatric, dar sunt
mai frecvente n neurastenie, nevroza anxioas, isteric i depresiv, ateroscleroz cerebral,
unele deliruri.
- Autotopoagnozia defect de percepie i integrare ce face imposibil localizarea unui
segment al corpului. Este o agnozie de schem corporal, fiind asociat adesea cu pierderea
orientrii dreapta-stng (sindrom Pick).
- Sindrom hipocondriac se caracterizeaz prin existena ideii (cu caracter obsesiv
prevalent sau delirant) de suferin datorit unei boli somatice care evolueaz fatal, convingere
lipsit de suport real sau avnd un suport real insuficient. Hipocondriacul triete anxios i
dureros aceast convingere, ntrit uneori prin factori iatrogeni, fiind ntr-o permanent cutare
de medici i medicamente, n care nu are ns ncredere, fiind convins de incurabilitatea bolii
sale. Prin caracterul puternic afectiv conferit de anxietate i depresie, sindromul hipocondriac se
deosebete de sindromul Mnchhausen, n care bolnavul ncearc s-i fabrice o fals
mbolnvire. Intensitatea ideilor hipocondriace este variabil, comferind specificitate formelor
clinice.
27

Sindromul asteno-hipocondriac din nevroza depresiv, neurastenie, debutul

neurasteniform al psihozelor discordante sau n perioada lor de remisie, const din
apariia, pe fondul asteniei psihofizice, a unor temeri de boal sau chiar idei prevalente,
alimentate de cenestopatii.
Sindromul obsesivo-hipocondriac, aprut n nevroza obsesiv-fobic, la structurile
psihastenice, se traduce prin idei obsesive, team patologic de mbolnvire, crend un
complex de nosofobii: cancerofobie, sifilofobie, rabiofobie, SIDA-fobie.
Sindromul hipocondriac delirant se constituie n teme delirante, mai mult sau mai puin
sistematizate, n cadrul depresiei (mai ales n melancolia delirant), schizofreniei,
delirurilor cronice, sistematizate, demenelor.

- Sindrom Cotard const dintr-o asociere caracteristic de idei delirante, mai mult sau
mai puin sistematizate. Este ntlnit n melancolia delirant (mai ales cea de involuie), n
demene (paralizia general progresiv) i n unele stri confuzionale (mai ales cele de origine
infecioas). Cuprinde idei delirante de negaie, avnd ca punct de plecare tulburrile cenestezice
i preocuprile hipocondriace, idei delirante de imortalitate i de enormitate, la care se pot
aduga i cele de posesiune. Cnd mecanismelede proiecie hipocondriac eueaz, pentru a
alunga realitatea penibil, bolnavul o neag: el neag existena sau funcionalitatea unor organe
sau a corpului, precum i realitatea exterioar, considerndu-se condamnat s fie nemuritor,
pentru a suferi mereu. Imortalitatea este nsoit de nedefinire n spaiu, de existena ntr-o lume
gigant i atrage dup sine delirul de enormitate, cnd se pierde controlul asupra limitelor
corpului. Tulburrile de sensibilitate n sensul existenei analgiei, tentativele suicidare,
automutilrile, ideile delirante de posesiune sunt alte elemente constitutive ale sindromului
Cotard;
d) desomatizare:

- Dismorfofobia se apropie mai mult de depersonalizare. Ea exprim sentimentul

transformrii n sens negativ al aspectului corpului sau doar a unor caracteristici ale acestuia
(nlime, greutate, raportul dintre segmente). Un interes special este acordat aspectului feei i al
organelor genitale. Koupernik a descris aceast tulburare psihoza uririi; ali autori consider
c are un caracter normal i tranzitoriu la adolesceni (cu sentiment de inferioritate i stngcie,
depresie, izolare relaional, reacii comportamentale). Motivat numai parial i n anumite
circumstane, dismorfofobia adolescentului poate fi o manifestare a crizei de originalitate sau de
individualitate, dar i expresia unei nevroze, a unei psihoze sau a unei stri limit. Debutul unor
schizofrenii poate avea drept sindrom central dismorfofobia, exprimat ca un veritabil delir
dismorfofobic sau de transformare n care bolnavul se dezidentific, nsoit de manifestri
comportamentale: izolare, retragere, indiferen afectiv. Este trit uneori cu anxietate maxim.
Ajungnd chiar la stri de agitaie.
n psihastenie, studiul atent al detaliilor corpului, precum i lipsa de identitate fa de
propriul corp, duc la descoperirea unor modificri care l ngrijoreaz n mod deosebit pe
subiect, cu att mai mult cu ct ele se asociaz i cu alte tulburri ale identitii
corporale(desomatizare). Atitudinea bolnavului fa de dismorfofobie i ncercarea corectrii ei
poate mbrca forme diverse, de la tratamentele dermatologice, de chirurgie estetic i protejare,
pn la sinucidere;
e) tulburrile contiinei realitii obiectuale:

- Derealizarea - reprezint o tulburare a contiinei realitii obiectuale, care apare

extrem de rar ca fenomen izolat, fcnd, de regul, parte din sindromul de depersonalizare.
Termen introdus de Mayer-Gross o Mapother, pentru a defini sentimentul de stranietate a lumii
exterioare n absena oricror tulburri perceptive. Pierznd funcia realului (P.JAnet),
subiectul se simte detaat, izolat de concretitudinea lumii, care-i pierde familiaritatea,
devenind pentru acesta un spaiu strin. Fr a putea fi definit cu precizie, aceast alienare de
28

la realitate (Mayer-Gross) poate mbrca nuane fine, cu forme de expresie foarte variate. De la
forma minim, n care lucrurile pot s par false, artificiale, stranii, iar persoanele modificate,
urite, mbtrnite, lipsite de aerul personal, n forma sa extrem de realizare i d subiectului
senzaia unei retrageri complete din lumea real, de plutire fr nlime peste un deert
necunoscut.
n condiiile modificrii percepiei subiective a timpului, apariiei desincronizrii de
ritmul lumii i incapacitii de a mai simi curgerea timpului, spaiul i pierde i el reperele
obinuite, subiectul avnd impresia c este dezorientat (fr ca acest lucru s se confirme
obiectiv).
Derealizarea este perceput de ctre subiect ca o modificare a vieii sale psihice, prin
senzaiile chinuitoare pe care le ncearc. Ea este nsoit ntotdeauna i de alte fenomene, legate
mai ales de diversele grade de modificare a contiinei. Este caracteristic n psihastenie,
schizofrenie, depresii majore, intoxicaii cu mescalin. Ea apare, dup unii autori, n diverse
grade n debutul oricrei psihoze.
Mayer-Gross n evoluia schizofreniei, orice bolnav trece cu necesitate printr-un stadiu
de derealizare-depersonalizare, n cazuri rare aceasta putnd rmne unica manifestare a unei
stri defectuale. i n stri de epuizare nervoas pot aprea fenomene de derealizare, dar au un
caracter pasager.
f) tulburrile contiinei propriei persoane:

- Personalitatea multipl
- Depersonalizarea este o tulburare a contiinei propriei persoane, propriului Eu,
subiectul avnd sentimentul pierderii identitii somatopsihice personale. El triete dureros
impresia c a devenit strin, diferit sau nereal, pstrnd contiina personalitii sale anterioare.
Curgerea existenial se destram, viaa prnd a se desfura n gol, ntr-un ritm ncetinit.
Propriul Eu devine un spectacol dramatic pentru subiect. Afectivitatea este dominat de
anxietate, care poate atinge apogeul ntr-un acces brutal de angoas de depersonalizare, derivnd
din ndoiala fa de realitatea propriului Eu i fa de ambian. Sentimentele devin terne, apare
senzaia de vid emoional, subiectul manifest indecizie n aciune, hipobulie, dificulti n
organizarea gndirii. Tabloul clinic este completat frecvent cu derealizare, desomatizare, analiz
instrospectiv (subiectul alunec n subiectiv, consecutiv efortului de regsire, desprinzndu-se i
ndeprtndu-se de real). Se regsete n psihastenie, n stri depresive (prin modificarea
percepiei timpului trit), n melancolie (sub forma acuzelor hipocondriace, a ideilor de
transformare i negaie din sindromul Cotard), n cadrul reaciilor afective, n neurastenie,
nevroz obsesiv-fobic, la personaliti dizarmonice schizoide i isterice, n bufee delirante, n
strile peritraumatice i posttraumatice. Poate constitui preludiul aurei n starea crepuscular. n
psihozele toxice, se poate asocia sindromului halucinator sau iluziilor senzoriale. n debutul
pseudonevrotic al schizofreniei, se manifest prin sentimentul nstrinrii propriului Eu,
perplexitate fa de propriul corp sau sentimentul de fragmentare corporal, alturi de preocupri
hipocondriace. Din punct de vedere psihanalitic, depersonalizarea s-ar explica printr-o fixare
ntr-un stadiu genital i regresiune narcisist.
- automatism mintal este o activitate independent i spontan a ntregii viei psihice, sau a
unui sector al ei, care se desfoar n afara controlului contiinei i voinei.poate exista ca
fenomen normal sau patologic.

29

Tema 11: Epilepsia

Epilepsia este o afectiune cronica ce se manifesta prin crize convulsive recurente,
datorate unei descarcari electrice excesive a neuronilor cerebrali.
Epilepsia afecteaz peste 40 de milioane de oameni n rile n curs de dezvoltare, ceea ce
reprezint cca 80% din totalul pacienilor diagnosticai cu epilepsie din ntreaga lume. Incidena
general a epilepsiei este n medie de 50 cazuri/100.000 locuitori/an n rile industrializate.
Persoanele cu un nivel socio-economic sczut au un risc mai mare de a dezvolta boala.
Epilepsia este o afeciune manifestat prin crize epileptice recurente. Aceste crize sunt de
diferite tipuri. Unii oameni cu epilepsie pur i simplu ncremenesc pentru cteva secunde, dup
care i reiau activitatea de dinainte; aceasta a fost denumit criz de tip absen. Alte persoane
au crize mai dramatice, chiar nspimnttoare: membrele au micri spasmodice pentru cteva
momente, constituind ceea ce se numete o criz tonico-clonic. Dei par att de diferite, toate
crizele au o trstur comun: ele survin cnd o parte a creierului, n mod brusc, nu mai
funcioneaz normal i semnalele electrice cerebrale devin haotice.
Pentru a nelege ce se petrece n timpul unei crize epileptice, trebuie s nelegem cum
funcioneaz creierul n mod normal. Creierul este constituit din milioane de celule numite
neuroni. Aceti neuroni controleaz totul, de la ridicarea unui deget pn la amintirea primei
biciclete. Neuronii comunic prin intermediul semnalelor electrice. Ei formeaz o serie de reele
neuronale, prin care semnalul electric circul n interiorul creierului. Cnd neuronii descarc prea
rapid sau anormal, putei avea o criz.
Statistici
Epilepsia este o maladie frecvent, care afecteaz 1-2% din populaia lumii. Persoanele
cu epilepsie au de regul prima criz nainte de a mplini vrsta de douzeci de ani. n anumite
situaii, crizele cu debut n prima copilrie dispar la vrsta adolescenei ns, cel mai adesea,
epilepsia persist i la adult. Epilepsia poate afecta att brbaii, ct i femeile, indiferent de
situaia social sau de apartenena etnic a acestora.
Etiologia
Cauza epilepsiei depinde adesea de momentul n care au debutat crizele. Dac avei crize
nc din copilrie, de cele mai multe ori nu poate fi determinat o anumit cauz (anumite crize
din copilrie se datoreaz unei patologii aprute n viaa intrauterin sau unui traumatism din
timpul naterii ori unei structuri cerebrale anormale). Dac debutul crizelor se situeaz n
perioada adult, ele pot fi determinate de traumatisme sau intervenii chirurgicale la nivel
cranian, de o tumor cerebral, de o infecie cum ar fi meningita sau de un accident vascular
cerebral.
Tipurile de crize epileptice:
Crizele epileptice pot fi mprite n dou grupe: crize pariale i crize generalizate.
Crizele pariale afecteaz numai o anumit zon din creier, astfel nct numai
partea corespunztoare a corpului va fi implicat. Spre exemplu, dac criza este
declanat de aria cerebral care controleaz piciorul stng, pot aprea succesiuni
de micri spasmodice involuntare la nivelul piciorului. Sau putei simi brusc un
miros bizar, pe care ceilai nu-l simt, ori putei auzi un sunet anume. n crizele
pariale simple, pe toat durata crizei suntei perfect contient de lumea
nconjurtoare. n crizele pariale complexe, nivelul de vigilen este afectat, astfel
nct este posibil s nu v amintii criza sau s nu contientizai cnd aceasta se
desfoar.
Crizele generalizate, dup cum sugereaz i denumirea, afecteaz o regiune mai
mare din creier. Acestea includ crizele de tip absen, n care pacientul este
ncremenit pentru cteva secunde i crizele tonico-clonice, n care pacientul are
convulsii.
30

Diagnostic
Cnd epilepsia este suspectat sau diagnosticat pentru prima dat, medicul
dumneavoastr va dori s v fac o serie de teste. Testele sangvine vor detecta dac exist vreo
problem de metabolism care s explice crizele: spre exemplu, crizele pot fi generate de un nivel
ridicat al glucozei sanguine, consecin a unui diabet zaharat necunoscut pn la acel moment
sau de valorile mari ale calcemiei determinate de un dezechilibru hormonal.
Dei analizele de snge pot deconspira problemele subiacente, ele nu arat dac avei sau
nu epilepsie. Testul cel mai frecvent utilizat pentru a diagnostica epilepsia se numete
electroencefalogram (EEG), metod prin care se msoar undele cerebrale. Dac avei epilepsie,
aspectul undelor cerebrale va fi adesea (dar nu ntotdeauna) anormal, chiar dac nu avei o criz
n momentul n care se nregistreaz EEG. n cazul n care crizele au debutat la vrsta maturitii,
de regul medicul va solicita teste suplimentare, pentru excluderea altor probleme medicale. De
exemplu, medicul poate cere o tomografie computerizat (TC), care vizualizeaz tumori sau
cheaguri de snge la nivelul creierului. Se poate recurge la teste speciale, de tipul rezonanei
magnetice nucleare (RMN) sau tomografiei cu emisie de pozitroni (TEP) dac aspectul
tomografiei computerizate este neclar, crizele sunt neobinuit de complicate sau dac se are n
vedere intervenia chirurgical.
Tratamentul
Tratamentul epilepsiei poate fi simplu, dac exist o cauz reversibil. Spre exemplu, n
cazul n care crizele sunt provocate de o tumor cerebral, terapia chirurgical sau radioterapia
care nltur sau micoreaz tumora pot stopa crizele. Totui, la majoritatea persoanelor cauza
este necunoscut sau este ireversibil, situaii n care trebuie recurs la medicaie, pentru a
controla crizele. Medicamentele indicate pentru tratamentul epilepsiei, numite antiepileptice sau
anticonvulsivante, reduc descrcrile electrice exagerate care determin crizele. Cu ajutorul
medicamentelor, avei o ans de 50% de eradicare complet a crizelor. n alte 25% din cazuri,
crizele devin mai puin severe i mai rare.
Pentru o serie de persoane cu epilepsie, chirurgia reprezint o opiune. n cazul n care
crizele au un punct declanator precis la nivelul creierului, neurochirurgul poate ndeprta acea
zon a creierului, pentru a opri crizele. ns chirurgia cerebral poate fi riscant, astfel nct
aceast opiune se ia n considerare numai dup ce numeroase regimuri medicamentoase au
euat.
Cum putei ajuta pe cineva care are epilepsie?
Dac urmeaz un tratament medicamentos adecvat, majoritatea persoanelor cu epilepsie
pot duce o via normal, sntoas. Ca prieten sau membru al familiei, putei ajuta amintind
persoanei de care suntei apropiat s-i ia cu regularitate medicaia prescris. De asemenea, putei
fi de ajutor nvnd ce s facei dac survine o criz. Pe durata unei crize tonico-clonice,
protejai-i membrele i capul, astfel nct s nu se loveasc de suprafee dure. Unele persoane
sunt confuze dup o criz, necesitnd ndrumare pentru a se reorienta. Altele simt nevoia s se
ntind sau s se refac n linite. ntrebai cum putei interveni i respectai aceste dorine.
Copiii cu epilepsie necesit o atenie special. Dac avei un copil cu epilepsie, informai
profesorii pentru a ti cum s reacioneze dac una din crize survine la coal. Fr a cunoate
adevrul, profesorii i pot nchipui c un copil cu crize de tip absen este distrat i lene sau c
un copil cu micri repetate ale piciorului este neastmprat. Mai mult dect att, copiii cu
epilepsie sunt adesea evitai de ali copii, care la rndul lor pot fi speriai sau derutai de crize. Ca
printe, v putei sftui copilul cum s rspund colegilor i cum s-i ncurajeze s studieze
funcionarea organismului uman.
Primul ajutor
Epilepsia, ca boal, se trateaz numai de medicul neurolog. Cnd anturajul familiei sau de
la locul de munc tie c bolnavul a mai avut crize asemntoare, atunci se va proceda ca i n
cazul crizelor anterioare, adic:
31

se va avea grij ca bolnavul s nu cad pentru a nu se lovi la cap, s nu cad pe

trepte, n foc, n ap;
bolnavul va fi culcat cu faa n sus, pe un loc neted, se va descheia la gt i la
haine;
i se va introduce ntre dini o batist mpturit sau un prosop pentru a nu-i
muca limba n timpul contraciilor;
pe timpul contraciilor musculare va fi lsat linitit, nu se va ine de mini sau de
picioare, nu se va lovi peste fa ori stropi cu ap rece, cci orice excitaie
exterioar i accentueaz contraciile.

Aceste prime ngrijiri se dau i la bolnavii pe care nu-i cunoatem, dar care au crize cu
simptome asemntoare, pe strad, n mijloacele de transport, la diferite spectacole etc.
Dac bolnavul nu rencepe s respire dup ncetarea contraciilor, este posibil s se
asfixieze cu secreiile din gur sau prin cderea limbii n fundul gurii. n acest caz, el poate fi
salvat prin una din metodele de reanimare respiratorie i, bineneles, se va anuna Salvarea".
Prevenirea crizelor de epilepsie se face prin tratamentul corect recomandat de medic.
Bolnavul trebuie s se fereasc de a se urca pe scri, de a clri, de a merge pe biciclet, ori de a
conduce mijloace auto, precum i de a practica notul.

32

Tema 12: Autismul

Autismul este o boala caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan
social si de a comunica, de comportament stereotip si repetitiv cu simptome ce se manifesta de
obicei naintea vrstei de 3 ani. Aproximativ 75% din cei afectati manifesta i handicap mintal.
n 1943 doctorul Leo Kanner a descris pentru prima data 11 copii care s-au prezentat la
clinica sa cu o combinatie de grave deficite de vorbire marcate de anormalitati n interactiunea
sociala si o nclinatie spre comportamente stereotipe, repetitive si ritualisitce. Acesti 11 copii au
fost primii copii diagnosticati cu autism infantil. Desi denumirea initiala a evidentiat ca autismul
infantil e observat n copilarie si documentele descriu comportamentul autist la copii, acum este
clar ca autismul e vazut ca o boala pe tot parcursul vietii a carei tip si severitate se modifica n
timp odata cu dezvoltarea individului.
Predominana Autismului
O estimatie moderata a predominatiei autismului este de aproximativ 4-5/10 000 indivizi.
Totusi, estimarile recente urca pna la 10/10 000. Daca ar fi sa facem o comparatie, cea de-a
doua rata,de 10/10 000, este aproximativ egala cu rata de nasteri a indivizilor cu sindromul
Down, cea mai cunoscuta boala cromozomiala si cauza cea mai des ntlnita cauza a retardarii
mentale. Diferenta dintre ratele de predominanta din diferite studii este cauzata n mare parte de
faptul ca, de-a lungul timpului, criteriile de diagnosticare s-au schimbat de la primele descrieri
ale lui Kanner iar cel curent este mai larg dect criteriul anterior utilizat. Odata ce s-a nascut un
copil autist, riscul de a se naste un alt copil autist variaza ntre 3 pna la 7%. Autismul apare de 4
sau 5 ori mai des la barbati dect la femei.
Etiologia
Cauzele autismului nu sunt cunoscute. Ele pot fi de natur genetic iar unele cazuri de
autism au fost asociate traumelor, bolilor sau anomaliilor structurale dinainte sau din timpul
naterii, incluznd: mama bolnav n timpul sarcini de rubeol sau rujeol (pojar), fenilcetonuria
netratat (o incapacitate a corpului de a controla anumite substane chimice numite fenilcetone),
lipsa oxigenului n timpul naterii, encefalita sau alte infecii care afecteaz creierul la sugar.
Simptoamele
O persoan care sufer de autism poate avea numeroase simptome. Manifestarea bolii
ns poate diferi n intensitate, de la simptome uoare la forme mai grave care pot afecta ntreaga
existen a individului. Unele persoane pot avea simptome pe care altele nu le au iar unele din
ele pot avea, la acelai individ, intensiti diferite.
Simptomele pot include:
Dificultate n comunicare - limbajul vorbit se dezvolt de obicei greu sau deloc,
cuvintele fiind adesea folosite necorespunztor. E posibil ca bolnavul s
foloseasc mai mult gesturi dect cuvinte (sau alte moduri de comunicare nonverbal). Exist tendina bolnavului de a repeta cuvinte i fraze (unii pot repeta
fr greeal tirile auzite la televizor, de exemplu) i imposibilitatea de a-i
concentra atenia i de a fi coerent;
Nesociabilitate - o persoan care sufer de autism nu e de obicei prea interesat n
a avea relaii cu alii. Se poate ca ea s nu rspund cu plcere altora i s nu i
priveasc n ochi interlocutorul. Un bolnav de autism petrece mult timp singur i
nu depune prea mult efort n a-i face prieteni (unii bolnavi se izoleaz refuznd
s schimbe mediul n care triesc);
Simuri diminuate sau prea dezvoltate - unii bolnavi de autism abia dac rspund
la impulsurile celor cinci simuri (se poate ca un copil autist s nu plng dac se
lovete, de exemplu). Alii pot avea simuri foarte dezvoltate (de exemplu, un
individ cu autism poate auzi un zgomot dup care s-i acopere urechile pentru
33

mult timp). E posibil ca un copil cu autism s nu fie interesat n a intra n joc cu

alii (evit copii si chiar animalele) sau s nu fie capabil s intre ntr-un joc bazat
pe imaginaie;
Excese n comportament - persoana care sufer de autism poate avea reacii
exagerate sau poate fi extrem de pasiv, putnd trece de la o extrem la alta.
Unele persoane pot arta un interes obsesiv pentru un lucru (un obiect sclipitor
sau care se rotete, de exemplu) sau o activitate (rsfoitul unei cri sau reviste).
Unii bolnavi fac micri repetate ale corpului, cum ar fi btile din palme,
balansarea corpului nainte i napoi, a capului (stereotipii). Pot fi agresivi cu ei
nsi i / sau cu alii. Un bolnav de autism poate avea crize (de epilepsie n unele
cazuri) i depresii.
Simptomele autismului pot dura pe tot parcursul vieii, ns, deseori, pot fi ameliorate
prin intervenii corespunztoare i prin tratament adecvat.
O persoan care are simptome de autism trebuie examinat de o echip de specialiti care
trebuie s includ un medic psihiatru, un psiholog, un neurolog, un logoped i un consultant n
probleme de educaie. Sunt necesare i alte analize cum ar fi: analiza sngelui, scanare TC a
creierului, scanare RMN a creierului, electroencefalograma.
Tratamentul
Tratamentul autismului se bazeaz n primul rnd pe educaie. Acesta trebuie adaptat
fiecrei persoane n parte, n funcie de simptome i nevoi, deoarece fiecare autist prezint
particulariti proprii.
Tratamentul poate include:
1) Terapie comportamental - pentru a ajuta bolnavul s se adapteze condiiilor sale de
via (s se mbrace singur, s mnnce singur, s foloseasc toaleta);
2) Programe de integrare - care s ajute bolnavul s se adapteze lumii nconjurtoare

pe ct posibil (socializarea);
3) Asigurarea unui mediu organizat de via - este foarte important s urmeze o rutin

a activitilor zilnice;
4) Terapie audio-vizual - pentru a-I ajuta n comunicare (pentru bolnavii de autism la

care comunicarea verbal este absent se vor cuta metode alternative de

comunicare cea non-verbal: gesturi, imagini, etc.);
5) Controlarea regimului alimentar (unii dintre ei mannc foarte mult pine);
6) Medicamente - recomandate de medicul psihiatru;
7) Terapie fizic - pentru a-i ajuta n a-i controla stereotipiile. Le place foarte mult

apa i unii noat foarte bine;

8) Terapia limbajului - logopedie.

34

Tema 13: Schizofrenia

Schizofrenia (Eugen Bleuler, 1857 - 1940), medic psihiatru elveian, a difereniat i
denumit schizofrenia ca boal mintal distinct) (din limba greac: schizein = a despica, a scinda,
phren = minte, suflet) este o boal mintal din categoria psihozelor endogene.
Caracteristic este apariia unor manifestri psihopatologice majore, cum sunt
halucinaiile, deliruri, tulburri formale de gndire, tulburri afective, tulburri de comportament,
dezorganizarea personalitii. Pn la data actual nu au fost puse n eviden cauze corporale
decelabile. n sistemele de clasificare modern se consider obligatorie pentru diagnosticul de
mare probabilitate i durata minim a manifestrilor morbide. Tablourile clinice de tip
schizofrenic, care nu ndeplinesc i acest criteriu, sunt clasificate - pn la proba timpului - drept
boli schizofreniforme. Schizofrenia este una din cele mai severe afeciuni psihiatrice, cu
repercusiuni grave att pentru bolnav, ct i pentru aparintori, mai ales c nu se poate prevedea
niciodat care va fi evoluia bolii, n ciuda tratamentelor moderne care au modificat radical
prognoza privind ncadrarea social a bolnavilor.
Istoric
O descriere a unui comportament de tip schizofren gsim deja n antichitate n scrierile
lui Aretaeus din Cappadocia. n medicina modern, diversele manifestri clinice ale acestei
maladii au fost de mult cunoscute, fiind ns descrise sub diferite denumiri izolate unele de altele
(Kahlbaum: catatonie; Hecker: hebefrenie; Westphal: paranoie acut). Este meritul psihiatrului
german Emil Kraepelin de a fi reunit n 1896 simptomele caracteristice sub noiunea de
"Dementia praecox" ("Demen precoce"), dorind s sublinieze prin aceasta evoluia
nefavorabil a bolii pn la modificarea grav a personalitii, dei - n realitate - nu este vorba
de o demen n sensul strict psihopatologic al cuvntului. Eugen Bleuler n 1911 introduce
denumirea de Schizofrenie ("scindare, disociere a minii"), accentund prin aceasta caracterul
disociativ particular al tulburrilor psihopatologice. Kurt Schneider (1930) face diferena ntre
simptomele de prim ordin i cele secundare, permind astfel un diagnostic operaional.
Conceptul de schizofrenie n sistemele moderne de clasificare ICD-10 ("International
Classification of Diseases" a Organizaiei Mondiale a Sntii - WHO) i DSM-IV (Diagnostic
and Statistical Manual of Mental Disorders, ediia IV, 1994), bazate pe conceptele tradiionale,
contribuie la stabilirea unui consens internaional, referindu-se la cele mai moderne rezultate ale
cercetrilor i la necesitatea operaionalizrii diagnosticului i terapiei.
Epidemiologie
Frecvena psihozelor schizofrenice este 0,5 - 1 %, cu o rat a incidenei anuale de cca.
0,05 %. Probabilitatea ca o persoan s se mbolnveasc de schizofrenie n cursul vieii este n
medie de cca. 1 %. Mai mult de jumtate din mbolnviri se produc ntre pubertate i vrsta de
30 de ani. Sub termenul de schizofrenii tardive se grupeaz acele cazuri cu un debut dup vrsta
de 40 de ani.
Etiologie i patogenie:
Schizofrenia nu are o singur cauz, apariia ei se datoreaz interaciunii mai multor
factori biologici, psihologici i culturali cu o vulnerabilitate genetic predispozant.
Factori genetici: n familiile bolnavilor de schizofrenie exist o probabilitate mai
mare de mbolnvire dect la restul populaiei. n cazul gemenilor univitelini, rata
concordanei este de 50 %. Studiile genetice au pus n eviden pe cromosomul 22
o gen (WKL1), care pare s fie n legtur cu apariia unei schizofrenii catatone.
Predispoziia genetic este interpretat n prezent ca poligenetic, n ciuda
cercetrilor de genetic molecular nu s-au putut evidenia alte localizri
cromosomiale specifice.
35

 Factori pre- i perinatali: O cauz a vulnerabilitii ar putea fi reprezentat de o

suferin intrauterin a ftului sau a copilului nou nscut, care ar provoca o

disfuncie minimal a creierului (Minimal Brain Dysfunction). Un rol ar putea fi
jucat de infeciuni virale ale mamei sau ale nou-nscutului, o etiologie viral cert
nu a putut fi totui demonstrat.
Factori psiho-sociali: O serie de condiii psiho-sociale au fost ncriminate drept
factori declanatori ai schizofreniei, opiniile sunt ns controversate. Factorii
psiho-sociali influeneaz mai degrab evoluia bolii i nu apariia ei. n acelai
sens este interpretat rolul conflictelor, al suprasolicitrilor psihice sau al strilor de
tensiune emoional (High-expressed-emotions). Teoria psihanalitic presupune
c regresiunea la o treapt inferioar de dezvoltare ar constitui un mecanism
dinamic important n apariia psihozelor schizofrenice. Aa zis "personalitate
premorbid" (personalitate schizoid) nu pare a fi asociat cu dezvoltarea mai
trziu a unei schizofrenii.
Manifestrile clinice
Psihozele schizofrenice se manifest cu o simptomatologie bogat, variabil ca frecven
sau ca intensitate la diveri pacieni. n ultimul timp se pune accentul pe deosebirea ntre
simptome pozitive (plus-simptome), cum sunt strile delirante sau halucinaiile, i simptome
negative (minus-simptome), ca reducerea reaciilor afective, apatie, asocialitate.
Strile delirante sunt foarte frecvente, nu apar totui n toate stadiile bolii, au un caracter
bizar, de neneles, uneori magic sau mistic (idei de persecuie, de gelozie, teama de a fi otrvit,
idei hipochondrice etc.).
Halucinaiile (percepii false) sunt mai ales auditive, bolnavii aud voci, dialoguri,
primesc ordine imperative. Halucinaiile pot aprea i n sfera olfactiv (mirosuri urte) sau
corporal (senzaii dureroase sau de modificare a unor organe). Halucinaiile vizuale sunt mult
mai rare.
Alterri ale personalitii: senzaia de influen a personalitii sau gndirii prin fore
exterioare (de ex.: prin hipnoz, unde radio), depersonalizare, derealizare. Bolnavul triete o
via dubl, n lumea real i n lumea reprezentrilor delirante. ntr-o form extrem, bolnavul
se ncapsuleaz n el nsui i triete numai ntr-o lume interioar fr contact cu mediul exterior
(Autism).
Tulburri gndire (formale) sunt caracteristice: argumentaia este lipsit de logic
(Paralogism), noiunile abstracte sunt concretizate (Concretism), elemente heterogene se
identific unele cu altele (Contaminare a ideilor), se construiete un vocabular propriu din
cuvinte create de bolnav (Neologisme), gndirea pierde orice legtur, apar confuzii de idei,
bolnavul "vorbete alturi" sau se blocheaz complet.
Tulburri afective. Bolnavul pierde contactul emoional cu alte persoane, devine obtuz,
reaciile afective sunt neadecvate (bolnavul rde la auzirea unei veti triste), uneori se constat o
ambivalen afectiv (expresia concomitent a unor emoii contrare).
Tulburri psihomotorii. Tipic este starea de catatonie caracterizat prin negativism,
imobilitate corporal, stereotipii gestuale sau verbale, automatisme, mutism. Toate aceste
simptome ating un nivel dramatic n starea de stupor catatonic, n care bolnavul n stare
contient este total nemicat, nu vorbete, tonusul muscular este crescut cu o consisten ceroas
(flexibilitas cerea), anumite poziii ale corpului induse pasiv sunt pstrate ca atare (Catalepsie).
Din aceast stare se poate trece n raptus catatonic: bolnavul devine agitat, ip, i sfie
mbrcmintea, se strmb, poate deveni agresiv.
Tulburri ale voinei i ale comportamentului social sunt foarte frecvente dar
necaracteristice: lips de iniiativ, de interese i de energie (Abulie), bolnavul i neglijeaz
ngrijirea corporal, decade din punct de vedere social.

36

Forme clinice:
Dup grupul de simptome i asocierea lor, care apar pe primul plan, se deosebesc mai
multe forme clinice:
Forma paranoid-halucinatorie, dominat de strile delirante i de halucinaii.
Forma catatonic, care poate culmina cu starea de "catatonie pernicioas":
bolnavul imobil dezvolt febr nalt cu tulburri vegetative grave, care pot
provoca moartea.
Forma hebefrenic. Pe primul plan sunt tulburrile afective i cele de gndire
formal.
Forma rezidual apare n decursul evoluiei, uneori sub efectul tratamentului.
Caracteristic este modificarea personalitii cu reducerea iniiativei, srcie
afectiv, declin social.
Schizofrenia simplex este o form srac n simptome pozitive cu tendin spre
forma rezidual.
Criterii de diagnostic al schizofreniei dup DSM-IV:
manifestri obligatorii pentru permiterea diagnosticului de schizofrenie:
delir cu caracter bizar;
halucinaii incongruente cu dispoziia afectiv, n special perceperea unui dialog
de voci strine;
gndire confuz;
simptome catatone;
srcie afectiv, lips de iniiativ, declin social;
nrutirea adaptrii n societate;
manifestare continu a acestor simptome timp de cel puin 6 luni;
excluderea unei cauze organice evidente.
Tratament
Tratamentul multidimensional reunete mijloacele medicamentoase, psiho-terapeutice i
socio-terapeutice.
Tratamentul medicamentos reprezint un mare progres, de la introducerea lui n anii '50
ai secolului trecut (Jean Delay i P. Deniker, 1952). Medicamentele psihofarmacologice folosite
aparin clasei de Neuroleptice, preparate cu aciune anti-dopaminergic. Medicamentele se
administreaz att n faza acut, ct i sub form de "depozit" pentru prevenirea recidivelor.
Efectele secundare nedorite trebuie cunoscute, pentru a putea fi evitate sau inute sub control. n
ultimii ani au aprut neurolepticele de nou generaie sau neuroleptice "atipice", care au o serie
de avantaje (efecte secundare mai reduse, influeneaz i simptomele negative).
Psihoterapia. n centrul mijloacelor folosite st terapia suportiv a pacientului, dar i a
membrilor de familie, pentru a se putea obine o cooperare necesar n tot decursul tratamentului
medicamentos.
Socioterapia: Msuri la locul de munc i n familie, terapie ocupaional, msuri
reabilitative.
Terapia convulsivant electric - TCE (Electrooc: Cerletti i Bini, 1938) sau
farmacologic (ocul cardiazolic: von Meduna, 1934), precum i Coma hipoglicemic cu
insulin (Sakel, 1933), introduse empiric pe baza unor ipoteze fiziopatologice uneori fanteziste,
dar cu eficacitate cert, au czut de la introducerea tratamentului neuroleptic n desuetudine.
Totui, n cazul unor stri catatonice grave cu pericol vital (Catatonia pernicioas), electroocul
reprezint i n prezent terapia de elecie.

37

Tema 14: Psihoza maniaco-depresiv

Psihoza maniaco-depresiv, denumita si tulburarea bipolar sau psihoz periodic,
reprezint o tulburare mintal ce const n modificarea anormala a starii psihice, energiei si
abilitatii de functionare a unei persoane. Astfel, apare succesiunea episoadelor depresive cu
episoadele maniacale. Spre deosebire de variatiile starii psihice ale unei persoane normale de-a
lungul vietii, simptomele acestei boli sunt mult mai severe.
Ca urmare a acestei variatii de afectivitate, individul cu aceasta tulburare nu poate
mentine relatiile de prietenie, are probleme la serviciu, performante scazute, putand ajunge chiar
la suicid .
Tipic, tulburarea bipolara debuteaza in adolescenta sau la adultul tanar. Uneori insa, se
poate dezvolta inca din copilarie sau chiar mai tarziu, la batranete.
Asemenea diabetului zaharat sau bolilor de inima, tulburarea bipolara poate debuta fara a
fi recunoscuta, cauzand probleme de tratament ulterior.
Evoluie
Tulburarea bipolara este recurenta, fapt pentru care, dupa remisiunea episodului
maniacal, tratamentul de intretinere va fi mentinut pe termen lung.
In evolutia acestei boli exista o relatie sezoniera, episoadele maniacale aparand vara iar
cele depresive iarna. Cand episoadele apar exclusiv in relatie cu anotimpurile, vorbim de
tulburare afectiva sezoniera. Cand succesiunea episoadelor este: depresie-iarna si hipomanieprimavara, tulburarea afectiva sezoniera se incadreaza in criteriile tulburarii bipolare de tip II.
Remisiunea este de obicei completa intre episoade.
Episoadele netratate se pot prelungi pana la 6-12 luni, spre deosebire de cele tratate ce
dureaza 3-6 luni.
Pacientii care au exclusiv manie sunt rari, cei mai multi sufera cel putin un episod de
depresie, fiind diagnosticati cu tulburarea bipolara.
Asocierea cu abuzul de substante psiho-active determina un debut mai precoce, evolutia
mai trenanta, remisiuni scurte, comorbiditate mai crescuta.
Psihoza bipolar produce:
suferinta mintala;
probleme cu familia, prietenii, colegii;
randament profesional slab;
dezastru financiar;
moarte - prin suicid- sau comportament impulsiv.
Etiologia
Deoarece tulburare bipolara are agregare familiala, s-a cercetat ADN-ul persoanelor
suferinde de aceasta boala. Studii pe gemeni monozigoti (care au aceleasi gene) au demonstrat ca
nu numai anumite gene joaca un rol in aceasta afectiune ci si o multitudine de alti factori de
mediu. Daca genetica ar fi fot singura implicata, atunci amandoi fratii ar fi avut aceasta boala,
insa nu a fost asa.
Mai mult decat atat, studii de genetica sugereaza ca boala nu survine din cauza unei
singure gene. Astfel, o combinatie de gene cu mediul inconjurator contribuie la vulnerabilitatea
pentru tulburarea bipolara.
Tulburare bipolara poate apare si in cazul consumului de alcool sau abuzului de droguri,
performantelor scazute la scoala sau relatiilor interpersonale neadecvate.

38

Profilul personalitii:
Persoanele cu psihoz bipolar se afl pe un topogan emo ional.
n timpul fazei maniacale persoana poate:
sa se simta in culmea fericirii;
sa aiba o incredere exagerata in sine;
sa aiba idei delirante(de ex. sa creada ca e intr-orelatie speciala cu o figura politica
cunoscuta);
sa fie hiperactiv, planuind prea multe activitati intr-o perioada scurta de timp;
sa doarma putin, fara sa se simta obosit;
sa fie instabil, sa se enerveze usor;
sa aiba gindire si vorbire rapide si dezorganizate;
in situatii concrete sa nu dea dovada de judecata (de ex. investitii financiare
dezastruoase, angajarea in activitati sexuale impulsive sau nesigure);
sa aiba o slaba concentrare a atentiei.
n timpul fazei depresive, persoana poate:
sa se simta lipsita de valoare, de speranta, neajutorata;
sa-si piarda interesul pentru ce este in jur;
sa slabeasca sau sa se ingrase foarte mult;
sa se simta obosita tot timpul;
sa aiba insomnii sau hipersomnie;
sa aiba dureri, fara o cauza organica;
sa aiba ginduri sau tentative de suicid.
Durata fiecarei faze poate s varieze de la cteva zile la cteva luni.
Forme
Exista astfel trei tipuri de tulburare bipolara:
1. se caracterizeaza printr-unul sau mai multe episoade maniacale sau mixte,
acompaniate de regula de episoade depresive majore;
2. unul sau mai multe episoade depresive majore, acompaniate de un episod
hipomaniacal;
3. tulburare pseudo-unipolara - grup heterogen de pacienti care experimenteaza
episoade recurente de depresie unipolara si elemente clasice care pot sugera ca
pacientul este pe cale sa aiba un episod maniacal; acesti pacienti pot avea istoric
familial de tulburare bipolara, frecvent vireaza spre episoade hipomaniacale.
Formele usoare par a fi frecvente si pot deveni severe datorita unor factori ce le determina
gradul de evolutie. Factorii declansatori pentru o astfel de evolutie pot fi mediati social, prin
medicamente sau hormonal. Este vorba despre o interactiune complexa intre predispozitia
genetica, personalitate, stres, evenimente de viata, modificate de susceptibilitatea
comportamentala.
Cunoscuta si sub numele de psihoza periodica, psihoza maniaco-depresiva, este
o boala care atinge, cu predominanta, sfera afectivitatii, manifestata clinic prin accese periodice
de manie sau melancolie sau prin alternarea acestor doua forme de boala.
Mai frecvent intalnita la femei decat la barbati, mai raspandita in tarile calde decat in cele
cu temperatura scazuta, psihoza maniaco-depresiva evolueaza periodic, cu intervale intre accese,
de restabilire completa a tuturor functiilor psihice. Uneori acelasi bolnav prezinta accese de
manie, altul numai de melancolie, accese unice sau multiple. Majoritatea bolnavilor, insa,
prezinta atat accese de manie, cat si de melancolie, care apar cu un anumit ritm.
Atat durata acceselor, cat si a intervalelor este variabila, insa astazi, in era psihotropelor,
primele sunt din ce in ce mai scurte si remisiunile mai lungi.

39

Accesul maniacal poate debuta brusc, exploziv sau precedat de Simptome pro-dromale:
indispozitie, tulburari digestive, tulburari respiratorii sau tulburari psihice care, la acelasi bolnav,
de obicei sunt aceleasi (simptom semnal"). in perioada de stare, tulburarile afective domina
tabloul psihic, aparand o crestere a tonusului afectiv, euforia: bolnavul este intr-o exagerata
buna-dispozitie, vesel, canta, danseaza, intra repede in relatii cu cei din jurul sau, este dispus la
glume, ironii. Ritmul ideator creste ca un torent, bolnavul este logoreic, schimband subiectul prin
asociatii repezi (fuga de idei"), care se realizeaza prin rima, ritm, contrast, continuitate. Aceasta
fuga de idei efervescenta poate duce chiar la incoerenta, prin scaderea legaturilor logice. Bunadispozitie a maniacalului poate dezlantui in salonul de bolnavi o adevarata contagiune psihica,
dispunand pe cei din jurul sau. Atentia spontana este exagerata, in dauna atentiei provocate, a
tenacitatii si concentrarii. Memoria faptelor si evenimentelor vechi si recente este crescuta,
realizand chiar o hipermnezie. Evocarile sunt etalate cu lux de amanunte, bolnavul vorbeste si
scrie mult (graforee). Datorita superficialitatii perceptiior, din cauza hipervigilitatii atentiei, apar
si iluziile, in special iluziile de persoana: bolnavul confunda usor o persoana cu alta, prin
scaderea posibilitatii de diferentiere. Pe planul gandirii este de subliniat aparitia ideilor delirante
avand continut expansiv, a ideilor de marire, de autosupraapreciere. De exemplu, in plin puseu
maniacal, o pacienta sustinea ca sotul sau, sublocotenent, a fost ridicat la grad de general, iar ea
va deveni in curand prim soprana pe scena Operei. Delirul expansiv al maniacalilor este insa
instabil, fugitiv, modificandu-se si renuntand la el de la o zi la alta. Limbajul gesticulat al
bolnavului in puseu maniacal este bogat, iar tinuta, imbracamintea este multicolora, ornamentala,
femeia se fardeaza exagerat, iar tendintele spre exhibitionism si hipersexualitate sunt frecvente.
Netratat, accesul maniacal poate dura luni de zile. Remisiunea survine dupa cateva zile sau
saptamani de Tratament.
Accesul depresiv, numit si melancolie, este o alta manifestare a psihozei periodice, care
poate surveni imediat sau dupa un interval de la remisiunea accesului maniacal sau a altui acces
depresiv. Tabloul clinic al melancoliei este situat la polul opus maniei. Dispozitia trista, ideatia
incetinita, aparitia unei senzatii neplacute, cu lipsa poftei de mancare, lipsa de imbold in
activitate sunt Simptome ce preceda uneori tabloul melancolic. in faza de stare, melancolicul este
abatut, trist, abulic, adica nu are initiativa si nici placerea de a fi activ. Bolnavii vorbesc in
soapta, raspunzand monosilabic la intre-bari. Acestei inhibitii a functiilor psihice ii corespunde si
o inhibitie motorie; stau pe marginea patului, cu capul plecat pe piept, cu mainile incrucisate, cu
mimica expri-mand o adanca durere morala (83), se plang ca nu mai pot simti aceleasi sentimente, ca nu mai pot participa la viata (anestezie psihica dureroasa"). Cand depresiunii i se
adauga teama (anxietatea), melancolicii devin nelinistiti, se plimba agitati de la un capat la
celalalt al camerei, isi frang mainile, implora de la cei din jur ajutor sau cer sa li se curme viata.
Halucinatiile si iluziile auditive apar rar si au caracter depresiv. Nu rareori, gandurilor li se
adauga idei delirante, avand continut depresiv. Intr-o forma mai grava, melancolia imbraca forma
stuporoasa: melancolicul ramane la pat, refuza alimentatia, nu comunica cu nimeni, nu se misca
din pat, nici chiar pentru indeplinirea unor necesitati fiziologice (urineaza in pat). Acesti bolnavi,
dupa un timp, din. stupoare, pot trece la acte impulsive bruste (se automutileaza, se dau cu capul
de pereti, se pot chiar sinucide). Dupa cum vedem, melancolia este o mare urgenta de asistenta
psihiatrica. Sinuciderea survine cu o frecventa maxima, de obicei la iesirea din inhibitia motorie
sau in perioadele de iesire din acces. Ca si in sindromul maniacal, si in sindromul melancolic
intalnim Simptome de ordin somatic. Maniacalii se alimenteaza superficial, avand un metabolism bazai crescut, scad in greutate, au un puls crescut si uneori tranzitul gastrointestinal este accelerat. Dimpotriva, melancolicii sunt in general constipati zile intregi, au
palpitatii, dureri precordiale.
n afara celor doua accese (maniacal i melancolic), se descriu si forme mixte (manie
stuporoasa, melancolie coleroasa etc.) sau forme atenuate si periodice de accese depresive si
stari hipomaniacale - acestea din urma constituind asa-numita ciclotimie.

40

Asistena i Tratamentul medical (a psihozei maniaco-depresive):

Asistena i tratamentul: supravegherea in spital, permanenta, masurile de igiena
corporala si alimentara sunt pe primul plan. in cazurile de refuz alimentar, cu deshidratare, se
administreaza glucoza hipertona i.v. in solutie cloruro-sodica izotonica. Alimentatia cu lingura
trebuie sa se faca cu rabdare, pastrand o atitudine calma si blanda. Se vor da la inceput lichide
consistente (lapte cu ou, zahar, compoturi); se va stimula apetitul cu doze eutrofice de insulina si
se vor administra vitamine. Se vor asigura igiena corporala si vestimentara. Vom supraveghea, in
cele trei ture, bolnavii cu tentative de suicid - ca sa nu treaca la fapte - suprimand
orice instrument taios (lama, cutit, oglinda etc.) i medicamente.
Efecte adverse ale medicatiei
Efectele adverse ale terapiei la pacientii cu tulburare bipolara pot fi reprezentate de
crestere in greutate, greata, tremor, reducerea performantelor sexuale, anxietate, caderea parului,
probleme de mers, uscarea limbii. In caz ca apar aceste efecte anuntati imediat medicul care este
singurul in masura sa schimbe dozele sau medicatia.
Tratamentul psihosocial
Tratamentul psihosocial cuprinde anumite forme de psihoterapie pentru sprijinirea si
educarea pacientilor cu tulburare bipolara si familiilor acestora.
Cele mai folosite metode de acest gen folosite in psihoza maniaco-depresiva sunt:
Terapia cognitiv-comportamental invata pacientii sa inlature pattern -ul
inadecvat asociat cu boala;
Psihoeducaia - implica informarea bolnavilor cu psihoza maniaco-depresiva
despre implicatiile acestei boli si tratamentul sau. Psihoeducatia este, de
asemenea, importanta pentru familie;
Terapia de familie foloseste strategii pentru a reduce stresul ce apasa familiile
acestor pacienti;
Terapia interpersonala i sociala ajuta oamenii cu aceasta boala sa-si
imbunatateasca relatiile interpersonale si sa-si stabileasca un program regulat.
Pot avea copii sau adolescentii psihoza maniaco-depresiva (tulburare bipolara)?
Att copii, ct i adolescentii pot suferi de aceasta boala. Este foarte probabil ca acestia
sa provina dintr-o familie in care unul sau ambii parinti sa prezinte simptomele acestei tulburari.
Spre deosebire de adulti, la care simptomele sunt mai bine definite, copiii prezinta frecvente
modificari ale starii afective, penduland intre manie si depresie de mai multe ori in cursul
aceleiasi zile. Copii cu manie devin mai degraba iritabili si distructivi decat veseli si expansivi.
Unii dintre ei, insa, pot avea episoade tipice asemenea adultilor insa tulburarea este mai greu
identificata datorita multitudinii problemelor specifice varstei.

41

Tema 15: Bolile psihogene: Nevrozele i psihozele reactive

Psihogeniile cuprind totalitatea tulburarilor psihice nevrotice si psihotice, determinate
de factori etiologici psihogeni si favorizate de factori somatici si constitutionali.
Tablourile psihice ce apar in urma unor evenimente, trairi stresante - fie imediat, fie
dupa un timp de incubatie - si a caror evolutie este dependenta de continutul psihozei, se numesc
psihogenii.
Psihogeniile grup polimorf de afeciuni psihice de intensitate i coloratur
psihopatologic variabil, cu etiologie n principal reprezentat de traume psihice care
interfereaz istoria individului, brutal sau trenant, depindu-i capacitile de adaptare i rspuns,
a cror apariie i evoluie depind de durata i intensitatea psihotraumei, ca i de particularitile
psihologice i somatice ale subiectului.
Elemente definitorii:
prezena elementului psihotraumatizant;
terenul constituional;
legtura inteligibil ntre coninutul tririlor psihopatologice i traum la care se
adaug urmtoarele criterii:
starea patologic apare totdeauna strict legat de trauma psihic,
evoluia bolii este legat de momentul psihotraumei, pe masura ce se
ndeprteaz n timp i bolnavul este scos din mediul traumatizant,
determin o estompare pn la dispariie a strii morbide.
coninutul tririlor psihice morbide se afl n relaie psihologic
inteligibilcomprehensibil" cu coninutul traumei psihice.
Forme clinice
Evoluie:
Durata afeciunii poate fi:
scurt ore, zile, sptmni, pentru reaciile psihice patologice;

medie luni, ani, pentru nevroze poate marca ntreaga existen a

individului, n cazul dezvoltrilor patologice ale personalitii.
Simptomatologia clinic
Simptomatologia clinic dei n general polimorf, mbrac, n funcie de forma clinic a
psihogeniei, diverse manifestri, astfel:
1. reacii acute de intensitate psihotic i reacii de intensitate nevrotic: stupoare,
agitaie, depresie, idei delirante, manifestri isterice psihotice, tulburri de
comportament, manifestri nevrotice, diverse;
2. nevroze: simptomatologia de intensitate nevrotic de tip astenic, isteric, depresiv,
obsesional, fobie, hipocondriac;
3. dezvoltri patologice: se descriu ca forme distincte, delirul senzitv de relaie, psihozele
hipocondriace; de dezvoltare prin izolare social.
Formele
Se descriu doua categorii de psihogenii:
a) de intensitate psihotica sau psihoze reactive;
b) de intensitate nevrotica sau nevroze.
Tratament
Tratamentul psihogenilor se realizeaz de psihiatru i psihoterapeut este important de a
izola bolnavul de factorul traumatic (traum); n cazul unor forme mai accentuate se recomand
internarea bolnavului n spital. Se prescriu medicamente (tranchilizante, antedepresante i
neoruliptice) i psihoterapie.
42

Profilaxia
n profilaxie ca i n terapie o importan major o are
psihologic.
Prognoza
n cele mai multe cazuri prognoza este favorabil.

normalizarea climatului

Nevrozele
Nevroza face parte din marea grupa a psihogeniilor i este o afeciune psihogen unde
simptomele sunt expresia simbolic a unui conflict psihic ce-i are rdcinile n istoria infantil a
subiectului i constitue compromisuri ntre dorin i aprare (Laplanche: dicionar de
psihanaliz).
Prin termenul de nevroz (termenul a fost introdus n 1776 de William Culhan) se
definesc acele afectiuni psihice care debuteaza si evolueaza in conditii de suprasolicitare psihica.
Fenomenele psihice astfel declansate sunt, de obicei, reversibile si nu se insotesc de alterarea
personalitatii. Pacientul este constient de boala sa, vine singur cerand ajutorul medicului
psihiatru, contrar bolnavilor psihotici, care nu au constiinta bolii, nici atitudine critica fata de
tulburarile care necesita asistenta psihiatica. Se descriu in clinica patru forme de nevroze:
Nevroza astenic (neurastenia) a fost descrisa prima data de Beard, in anul 1880.
Trepiedul simptomatologie al nevrozei astenice este constituit de: astenie, cefalee, insomnie.
Cauza principal a nevrozei astenice este suprasolicitarea indelungata, care duce la
epuizare, oboseala patologica a functiilor psihice, reversibila dupa tratamentul instituit. Spre
deosebire de oboseala fiziologica, care cedeaza la o odihna compensatoare, astenia este
reversibila numai dupa un tratament special, in conditii de repaus. Fatigabilitatea crescuta,
epuizarea rapida, se insotesc de o hiperexcitabilitate emotiva - bolnavii izbucnesc repede in plans
sau ras neretinut, sunt nerabdatori, nu se pot concentra, atentia slabeste rapid; nu pot achizitiona
notiuni noi, nu pot citi o site, ceea ce le da impresia ca nu mai au memorie. Somnul este
neodihnitor, superficial sau uneori insomnia este totala. La trezire, astenia este mai obositoare
decat la culcare. Sensibilitatea psihica crescuta se dubleaza si de o hiperestezie polisenzoriala: il
supara zgomotele, fosnetul foilor de ziar, scartaitul usii; il supara chiar contactul pielii cu hainele
proprii, are furnicaturi, amorteli in membre, vederea i se tulbura -in campul vizual aparand
cercuri luminoase - sau este impaienjenita, cu puncte zburatoare". Vertijul, senzatia de ameteala,
nesiguranta in mers, pocniturile in urechi, sunt alte semne de nevroza astenica pe linie somatica.
in cadrul hiperexcitabilitatii vasomotorii, pacientii au valuri de caldura alternand cu senzatia de
frig sau palpitatii cu tahicardie. La nivelul aparatului respirator nevroza se manifesta prin senzatii
neplacute de sufocare sau de nod in gat". Cefaleea are caracterul unei dureri in casca", cu
punct de plecare occipital. Formele clinice variaza dupa predominanta fenomenelor psihice:
simpl neurastenia clasica descrisa mai sus;
anxioasa, la care se adauga anxietatea excesiva;
cenestopat, ce se imbogateste cu senzatii neplacute sub forma unor tulburari
neurovegetative, traduse de bolnav prin senzatii de amorteli, intepaturi, furnicaturi in membre,
de-a lungul rahisului etc.
Aceasta form evolueaz un timp indelungat si este destul de rebela la tratament.
De mare importanta in ceea ce priveste diagnosticul diferential al nevrozei astenice, este
sindromul pseudonevrotic prin care incep multe boli psihice: debutul neurasteniform al
schizofreniei, debutul neurasteniform in ateroscleroza cerebrala, unele boli neurologice ca
scleroza in placi, cerebrastenia dupa un traumatism cra-nio-cerebral, tumori cerebrale, unele boli
cu etiologie infectioasa sau toxica (hepatita epidemica sau toxica, intoxicati cu Pb, oxid de
carbon etc).
Tratament
43

Folosirea cat mai judicioasa a perioadelor de concedii anuale, a zilelor de odihna.

Restabilirea somnului prin medicamente hipnotice, sedative curente (meprobamat),
tranchilizante minore (Nozinan, Dormitai, Lauronil etc). Pentru combaterea asteniei se
administreaza tonice: vitaminele B,, B6, B12, fosfobion, lecitina sub forma de pulbere sau sirop,
meclofenoxat. Durerea de cap se poate combate cu injectii i.v. cu sulfat de magneziu, gimnastica
in aer liber, bai, masaj si, eventual, cura sanatoriala cu program de odihna activa si psihoterapie
(culterapie = auditii muzicale, indrumarea pacientilor spre ocupatii placute, ca pictura, lucrul de
mana etc).
Nevroza obsesivo-fobic - aceast forma de nevroza, cunoscuta si sub numele de
psihastenie, se caracterizeaza printr-o serie de simptome functionale reversibile, dar foarte
chinuitoare pentru bolnav. Aparitia, in campul ideator al bolnavului, a obsesiilor si fobiilor, fata
de care bolnavul are atitudine critica, luptand contra lor, marcheaza aparitia psihasteniei.
Psihastenia se desfasoara pe un fond afectiv anxios, bolnavul fiind framantat de teama,
nesiguranta, dubii. Simptomele obsesive sunt de mai multe feluri: amintiri obsesive, fobii,
ritualuri, idei obsedante etc. Functiile psihice intelectuale, ca atentia, memoria, rationamentul,
sunt pastrate. Vointa, randamentul in munca, fondul afectiv sufera cel mai mult insa in
psihastenie, prin faptul ca bolnavul este constient si lupta din rasputeri contra bolii. De aceea,
psihastenia mai poarta si denumirea de nebunie lucida".
Tratamentul psihasteniei, se aplica astazi in mod diferentiat de la caz la caz; pe primul
plan sunt: terapia psihotropa anxiolitica, antidepresiva, sedativa, tonica, cu tranchilizante de tip
tioridazin, diazepam; neuroleptice de tip Nozinan, Clordela-zin; anxiolitice: Tranxene, Librium,
hidroxizin. Psihoterapia trebuie condusa cu mult rbdare i perseveren .
Nevroza isteric (isteria) a fost descrisa la inceputul acestui secol de Charcot si
Babinski, fiind insa cunoscuta din antichitate. Vechii greci puneau in legatura mecanismul de
producere al isteriei cu suferinta uterului (hystera = uter). Simptomele isteriei sunt polimorfe, ele
manifestandu-se prin crize isterice, tulburari de constienta de tip isteric, tulburari asemanatoare
celor din unele boli neurologice si tulburari somatice.
Crizele isterice se dezlantuie in diferite conditii stresante. Desi se manifesta asemanator
crizelor epileptice, ele nu prezinta semnele obiective care exista cu regularitate in epilepsie.
Bolnavul, in urma unui conflict, a unei contrarieri, a unor certuri sau din dorinta de a atrage
atentia celor din jur asupra sa, intra in asa-numita criza de isterie; la inceput scoate un tipat
caracteristic, cade, alegandu-si locul si cautand sa nu-si provoace leziuni prin cadere, intra in
contractura tonica cu capul sprijinit, cu trunchiul incordat in pozitie de opistotonus ca un arc, cu
calcaiele la celalalt capat al arcului; alteori, pe de o parte, in pozitie de emprostotonus. Criza
poate dura de la cateva minute pana la cateva ore. Constienta nu se tulbura ca in
epilepsie, ci se ingusteaza numai campul acesteia. Contractura tonica nu este urmata de
contractura clonica (ca in epilepsie), bolnavul nu-si pierde urina, nu-si musca limba; la excitanti
durerosi bolnavul raspunde, aparandu-se, scurtand criza prin noua dominanta ce i se creeaza prin
durere, sustragandu-1 de la preocuparea sa asupra crizei. Pupilele reactioneaza la stitnulii
luminosi. Dupa risipirea crizei, bolnavul pastreaza partial memoria celor petrecute.
Tulburarile de constienta de tip isteric sunt asemanatoare crizelor crepusculare. Astfel bolnavul
percepe tot ce se petrece in jurul sau numai partial.
Exista, in isterie, tulburari care simuleaza afectiuni neurologice ca: paraplegia,
hemiplegia isterica, coreea isterica, tulburari de sensibilitate. Mutismul isteric este mutismul
demonstrat de bolnav prin inlocuirea vorbirii printr-un limbaj gesticulat. Tulburari organice:
bolnavul acuza ca nu vede (cecitate isterica), ca nu aude (surditate isterica) (fenomene ce pot
disparea usor, punandu-1 in situatii care impun folosirea acestor analizori, si astfel se tradeaza.
Toate aceste manifestari isterice apar de obicei pe un fond de insuficienta dezvoltare mintala, in
situatia in care bolnavul cere compasiune si foloase de pe urma acestei boli.

44

Tratamentul consta intr-o psihoterapie individuala, sustinuta prin hipnoza, sugestie

simpla sau ajutata de torpiaj" electric sau folosirea unei noi dominante dureroase - de exemplu
injectarea de apa distilata intradermic. Nu trebuie sa i se dea prea multa atentie in timpul crizei,
pentru a nu o exagera spre a-si prelungi suferinta, insa toata aceasta atitudine trebui insotita de
calm, blandete si intelegere pentru boala psihica.
Nevrozele mixte - acestea sunt forme clinice de nevroze, caracterizate prin tulburari
motorii ca si maladia ticurilor, crampa profesionala, logonevroza (balbismul sau balbaiala).
Psihozele reactive
Psihozele reactive fac parte din grupa bolilor psihogene. Sunt condiionate de traume
psihice. Se deosebesc de nevroze prin modalitatea de manifestare (mai grave) i simptoame.
Forme de psihoze reactive:
1. Psihozele reactive acute (oc) aceste psihoze sunt declansate de evenimente
stresante (cutremure, incendii, inundatii, bombardamente). Pot dura de la cateva ore, la 2 - 3
saptamani si se caracterizeaza prin stari de agitatie psiho-motorie sau stare de stupoare, cu
imobilitate motorie, cu indiferenta afectiva. La iesirea din starea afectiva de soc, pacientul
are amnezie lacunara. O alta varianta a reactiilor psihogene este fuga patologica. Declansata
tot de stari exceptionale psihogene - panica, foc, decesul unei persoane iubite etc. - se
manifesta prin tulburari de constienta de tip crepuscular, cu fuga fara tinta. La risipirea
fenomenelor acute psihotice, bolnavul prezinta amnezie;
2. Psihozele reactive prelungite dureaz de la cateva saptamani, la cateva luni de zile
si apar la cei care au suferit un traumatism psihic de intensitate mai mica decat in cazurile
amintite mai sus, dar care a actionat un timp mai indelungat (situatia indivizilor expatriati,
cei retinuti in prizonierat sau detentie etc).
Pe plan clinic aceste reactii psihogene implica mai multe manifestari:
depresiunea reactiv se insoteste de tulburari de perceptie de tip halucinator, care
reprezinta, de obicei, cauza declansatoare, realizand un fel de ecou al psihotraumei;
paranoidul reactiv prezinta idei delirante, strans legate de cauzele care au produs
starea reactiva. Sunt cunoscute delirurile de persecutie si urmarire ale indivizilor cu
defecte fizice - delirul de persecutie si urmarire al surzilor, orbilor sau al celor cu alte
malformatii fizice. O forma aparte de reactie paranoida poate aparea la indivizii sanatosi, care traiesc in imediata apropiere si cu puternice legaturi afective cu bolnavii
psihici deliranti. Astfel, se cunosc cazuri de adevarata contagiune psihica intre soti,
frati, surori, mama - fiica, fiu sau profesor - discipol, ambii avand o personalitate
defectuala, caz in care delirul celui bolnav este indus individului sanatos, care ia
intreaga atitudine a inductorului.
iatrogeniile sunt unele stari psihice, deosebite prin modul lor de aparitie, si anume
cauzate de atitudinea gresita a personalului medico-sanitar fata de individul bolnav,
diagnosticat sau inca nediagnosticat. in general, se recomanda o atitudine blanda,
calma, incurajatoare. Oricat ar fi diagnosticul de grav, bolnavul nu trebuie mintit, dar
nici nu trebuie sa i se zugraveasca boala si prognosticul ei in culori cenusii. Trebuie
sa se tina seama si de personalitatea bolnavilor - celor anxiosi sau depresivi trebuie sa
li se vorbeasca calm, insuflandu-le mult curaj, dovedindu-le, prin exemple, cazuri de
vindecare, aratandu-li-se posibilitatile de Tratament. Vizita la patul bolnavului trebuie
sa se realizeze sub forma unei convorbiri cu acesta, evitandu-se discutiile soptite sau
in termeni savanti intre medici sau personalul auxiliar. Nu trebuie discutate cazurile
grave, arborand o mimica ingrijorata, transmitandu-i-se bolnavului o stare de panica,
de nesiguranta. Explicand bolnavului ce trebuie sa faca in scopul vindecarii sale, de la
un stadiu la altul, administrandu-i-se medicamentele cele mai indicate, in timp
suficient si in dozele prescrise, se face psihoterapie si nu se dezlantuie iatrogenii.
45

Tratamentul
Tratamentul psihozelor reactive const n nlturarea elementelor sau situaiilor
traumatizante - deziderat de multe ori realizabil, dar nu suficient. Sedarea acestor bolnavi se face
prin ansamblul chimioterapie, cu sedative, hipnotice, neurotonice, euforizante, dezinhibante,
anxiolitice, psihotone. Concomitent chimioterapiei, se impune psihoterapia rationala, individuala
sau de grup, care se aplica si in convalescenta.

46

Tema 16: Oligofrenia

Oligofreniile (oligos - putin; fren = inteligenta) cuprind acele boli psihice caracterizate
prin dezvoltari incomplete din punct de vedere psihic, stagnari sau dezvoltari lente ale functiilor
superioare ale creierului. Aceste opriri in dezvoltare sunt datorate unor cauze care au influentat
negativ, prin lezare sau tulburare de metabolism, creierul embrionului uman in primele etape de
dezvoltare intrauterina sau au actionat perinatal sau postnatal. Oligofreniile trebuie diferentiate
de demente, care sunt rezultatul unor regresiuni globale psihice, dupa ce psihicul a ajuns la
dezvoltare normala.
Statistici
Se apreciaza ca oligofreniile afecteaza pe plan mondial 5-8% din totalul populatiei.
Diverse: Frecventa crescuta a oligofreniilor a determinat un larg fond de lupta a acestor
deficiente psihice la care participa atit medicii, cit si psihologii, asistentii sociali, profesorii,
parintii. Medicul intervine numai ca sfatuitor. El are datoria de a furniza informatiile stiintifice
intr-o modalitate de a fi intelese corect de catre persoanele care solicita consultul. Medicul nu are
dreptul de a decide ca un judecator. Acceptarea sau neacceptarea riscurilor vor fi hotarite numai
de catre parinti, in functie de situatia concreta si de interesele familiei.
Etiologia
Boala apare in special in familii cu risc genetic, factorul ereditar fiind cel care determina
aparitia bolii.
Oligofreniile pot fi condi ionate de:
a) o anomalie cromozomiala (numerica sau structurala);
b) o mutatie a unei gene tulburri ale mai multor gene care apar ca rezultat al
interaciunii dintre mai multe gene cu mediul inconjurator.
Factori de risc:
Factorii care conditioneaza aparitia bolilor psihice pot fi clasificate in:
Factori interni:
factorii genetici (ereditari) care au rol determinant
factorii constitutionali innascuti sau cistigati
factorii endocrini
factorii metabolici
Factorii externi sau factorii de mediu:
factorii de dinainte de nastere (prenatali):
- infectiosi (rubeola, sifilis, toxoplasmoza);
- toxici (alcool, oxid de carbon, alte toxice);
- fizici (radiatii ionizante).
factori din timpul nasterii (perinatali): traumatisme obstetricale, infectii in
timpul nasterii;
factori de dupa nastere (postnatali) si care actioneaza in primul an de viata:
infectii, intoxicatii, traumatisme cranio-cerebrale.
Alti factori care sint implicati in producerea bolilor psihice sint:
factori ecologici (influente negative ale unor fenomene ale societatii
moderne): artificializarea mediului
factori psihologici (carenta afectiva in copilarie, traumatisme psihice de-a
lungul existentei)
factori socio-economici.
Tipuri de deficien mintal:
Din punct de vedere clinic, oligofreniile sint clasificate in trei grupe:
47

Idioia (coeficientul intelectual de la 0 la 19), poate sa se prezinte sub doua aspecte:

profunda, completa sau de gradul I si incompleta, de gradul II.
1. Idiotii de gradul I, practic irecuperabili, needucabili, se caracterizeaza prin lipsa
aproape totala a vietii psihice. Limbajul, nedezvoltat, se reduce la sunete nearticulate,
tipete.
2. Idiotia de gradul II, incompleta. Limbajul verbal se poate dezvolta cel mult la
nivelul celui al unui copil normal de 1 - 1 1/2 ani. Bolnavii recunosc pe cei care ii
ingrijesc si pot sa-si insuseasca unele deprinderi elementare.
Imbecilitatea (coeficientul intelectual de la 20 la 49) cuprinde forme de oligofrenie
partial recuperabile. Acesti bolnavi au deja format un limbaj verbal, insa cuvintele sunt greoi
pronuntate; limbajul scris este imposibil. Sunt capabili de calcule simple. Memoria este de obicei
bine dezvoltata. Nu pot face insa deductii, nu poseda capacitatea de sinteza si abstractizare a
gandirii, nu au discernamant. Diversele situatii, care-i scot din stereotipia lor zilnica, ii pun in
mare dificultate, capacitatea lor de adaptare fiind precara: se alarmeaza, devin anxiosi, tipa, fac
chiar reactii psihice depresive. Sunt constiinciosi in munca necalificata sau de calificare
inferioara. Imbecilii pot fi educati in scoli speciale.
Debilii mintali (coeficientul intelectual de la 50 la 69) reprezinta un coeficient de 3/4
din totalul oligofrenilor, caracterizati fiind printr-o gama de niveluri de dezvoltare intelectuala.
Din punctul de vedere al comportamentului, acestia se pot prezenta fie inhibati - cu lentoare
ideativa, timizi, apatici, - fie excitati, galagiosi, agresivi, instabili. Sunt educabili, pot fi instruiti
in scoli ajutatoare sau la curs normal, insa aici imediat dau semne de oboseala, ramanand in urma
copiilor normali. Memoria apare, uneori, surprinzator de dezvoltata - ei retin poezii, texte de
proza pe dinafara, insa in mod mecanic, fara a le aprofunda sau intelege sensul expresiilor, al
continutului. Functiile superioare de integrare, analiza, sinteza, abstractie sunt lente, uneori
imposibile. Debilii mintali pot invata meserii care necesita mai ales dexteritate, in scoli
profesionale. Din cauza sugestibilitatii crescute, debilii mintali neputand cantari valoarea reala a
faptelor, pot fi antrenati usor in actiuni cu caracter antisocial.
Tratament
n folosirea medicamentelor trebuie sa se evite doua atitudini gresite si daunatoare, si
anume: automedicatia si neglijarea indicatiilor medicului. Automedicatia inseamna recurgerea la
somnifere (hipnotice), tranchilizante, antidepresive sau alte medicamnete stimulante psihice, fara
prescriptia si controlul medicului, avind efecte foarte grave. Folosirea in exces a medicamentelor
nepotrivite are urmari deosebit de grave cu o serie de efecte nedorite (secundare, nefavorabile,
colaterale, adverse). La fel de grava este si neglijarea indicatiilor terapeutice medicale, refuzul
sau respingerea acestora, care poate agrava situatia bolnavului. Lupta impotriva asa-numitei
"poluari medicamentoase" nu inseamna renuntarea la medicamentele absolut necesare, prescrise
de medic, ci la inlaturarea abuzului prin automedicatie. Inmultirea arsenalului de medicamente a
avut efecte pozitive, deoarece a permis un tratament mai individualizat, dar si efecte negative
prin posibilitatea unui consum inutil de catre unele categorii de bolnavi.
Prevenie
Prevenirea aparitiei oligofreniilor se realizeaza prin: - educatia sanitara a tinerilor
casatoriti si a femeilor gravide. Este absolut necesara cunoasterea masurilor de intarire a
sanatatii, evitarea bolilor contagioase, evitarea folosirii medicamentelor care au actiune toxica
asupra fatului, cunoasterea unor date despre evolutia normala si patologica a sarcinii, precum si
supravegherea medicala a sarcinii si a nasterii. - asigurarea unei alimentatii corespunzatoare si a
unor conditii fizice sau psihice adecvate. Trebuie evitat atit excesul, cit si deficienta, insuficienta
alimentatiei. Trebuie evitate mediile toxice (gravida trebuie scoasa din mediul toxic). Sint
interzise bauturile alcoolice. De asemenea, trebuie evitate conflictele, stress-ul, traumatizarea
48

psihicului. - evitarea factorilor care produc malformatii (factorilor cu potential teratogen). Sint
interzise iradierile in primele trei luni de sarcina, precum si medicamentele toxice in timpul
sarcinii (aceste medicamente vor fi utilizate numai daca este in pericol viata gravidei si, in
aceasta situatie, se recomanda intreruperea terapeutica a sarciniii). Se recomanda schimbarea
locului de munca a gravidelor care lucreaza in mediul toxic. - consultatia prenuptiala
(premaritala) este obligatorie la toti tinerii inaintea casatoriei (pentru depistarea riscurilor
genetice) - sfatul genetic se acorda numai in centre specializate (pentru a evita unele greseli) depistarea unor boli ereditare inca din primele luni ale sarcinii. Se practica punctia amniotica
(amniocenteza), ultrasonografia, examenul radiologic, fetoscopia, amniografia. - gravidele
trebuie supravegheate permanent. Se urmareste prevenirea imbolnavirii prin rubeola (prin
vaccinare, evitarea contactului cu bolnavii de rubeola), toxoplasmoza (prin evitarea contactului
cu animale domestice, evitarea consumului de carne cruda, oua crude si lapte nefiert), boli
infectioase si parazitare, bolii hemolitice a nou-nascutului (prin supravegherea gravidelor Rh
negative si administrarea imunoglobulinei G anti D la gravide Rh negative care au avut avorturi
sau un copil Rh pozitiv). Se urmareste evitarea denutritiei si a bolilor debilitante. - supravegherea
nasterii pentru a preveni suferintele fetale si traumatismelor obstetricale - trebuie depistate
precoce, la nastere - prin examene in masa, screening - diferitele tulburari metabolice vindecabile
si care nu necesita cheltuieli deosebite (cretinismul, gusa, fenilcetonuria).

49

Tema 17: Narcomania i toxicomania

Narcomania este in acelai timp o calamitate natural, o epidemie, o permanenta lupta
ntre viaa i moarte. Abuzul de drag cunoscut lumii din antichitate in prezent a luat proporii
alarmante pentru ntreaga comunitate internaional. Conform datelor ONU la sfarsitul anilor 90
pe globul pmntesc erau oficial nregistrai aproximativ 200 milioane de persoane dependente
de drog, ceea ce constituie 4.2% persoane cu vrsta de 15 ani i mai sus, dintre care 144
milioane de persoane - dependente de canabis 29 milioane - de amfetamine si psihostimulente 14
milioane - de cocainomanie si 13,5 milioane de opiomanie, dintre care 9 milioane - de
heroinomanie. Narcomania lupt permanent ntre via i moarte .
Conform estimrilor recente a Centrului Internaional Antidrog cu sediul la New York
exista un document conform cruia numrul narcomanilor pe glob la nceputul anilor 2002 era de
1 000.000000 persoane.
Consecinele narcomaniei sunt i mai grave: la nivel global - rspndirea maladiilor
infecioase, splarea banilor, corupia si finanarea gruprilor teroriste sau extremiste.
Narcomaniile guverneaz state ntregi (America Latina) si au armatele proprii (Asia de Sud Vest). Veniturile corporaiilor ilegale rezultate in urma traficrii si vnzrii clandestine a
drogurilor sunt mai mari dect cele de pe piaa petroliera si concureaz cu comerul mondial de
armament. Astfel este organizata o solida reea a crimei : transnaional organizate.
La nivel naional, statisticele mondiale de ultima ora plaseaz Republica Moldova in tel
mai nefast cadru socio-economic si cultural, in special cel informaional. Moldova e clasata pe
primele locuri la capitolele: violarea drepturilor si libertajilor individuale, a srciei si mizeriei, a
crimei organizate i a corupiei a rspndirii maladiilor sexual-transmisibile, a traficului ilicit de
fiine umane, a traficului, uzului i abuzului de substane narcotice.
Terminologia
n lexicul obinuit, precum i n mass-media, mai des se utilizeaz noiunea de
"narcomanie". Deci, este foarte important s se concretizeze cu claritate termenii care
caracterizeaz obiectul supus cercetrii.
Analiznd literatura de specialitate contemporan, am considerat necesar elucidarea
termenilor larg utilizai n acest domeniu att de profesionitii din Republica Moldova, ct i din
strintate.
"Narcomania numit n literatura occidental i Toxicomania - const ntr-o tendin
anormal (manie) i ndelungat de a consuma substane toxice i medicamentoase pe care
digestiv (oral), prin mucoasa nazal (prize), pe cale respiratorie (inhalaie) sau injectabil
(intravenos sau intramuscular), urmrind obinerea unor efecte de biatitudine, sedative sau
dinamizate, devenind o obinuin de care nu se mai poate debarasa i care necesit sporirea
progresiv a cantitii (dozei)
"Narcomania este o patologie care apare dup ntrebuinarea sistematic a substanelor
narcotice i se manifest printr-o dependen psihic i fizic fa de ele".
"Narcoman n literatura occidental toxicoman este o persoan care nu se poate lipsi de
substan, care e capabil de orice pentru a i-o procura, i care triete un disconfort penibil
atunci cnd se afl n servaj".
"Narcoticele sau substanele narcotice sunt preparate ce acioneaz asupra
psihicului i comportamentului persoanei, care n urma uzului de substane narcotice ajunge la
formarea dependenei psihice i fizice".
"Narcotismul este un fenomen statistic manifestat prin abuzul unei pri a populaiei, n
special a tinerilor, a preparatelor narcotice i consecinele acestuia".
"Abuzul sau folosirea duntoare reprezint administrarea permanent i repetat a
unei substane psihoactive care duce la manifestri clinice semnificative i/sau la perturbri n
ndeplinirea obligaiilor sociale, familiale i profesionale".
50

"Intoxicaia este reprezentat de tulburrile fizice i psihice care apar dup

administrarea acut a unei substane (medicamente, droguri) i care se resimt dup metabolizarea
i eliminarea acesteia".
"Schimbarea reactivitii se manifest prin dispariia reaciilor de aprare n cazul
supradozrii. Aceasta duce la diferite efecte n dependen de forma narcomaniei: mncrimea
vrfului nasului i vom - n morfinomanie (morfinism); mncrimea pielii i inflamarea feii - la
codeinomanie; transpiraie la hipersalivaie, dureri n articulaii, n ochi, vertijuri, grea, vom la haiomanie i administrarea somniferilor".
Teoriile i prerile psihologilor cu privire la narcomanie
Perioada de vrst cuprins ntre 0-3 ani este numit de psihologi "perioada paradisiac".
Aceasta deoarece n perioada dat copilul triete ca n paradisul Biblic: el este protejat, ngrijit,
i sunt satisfcute necesitile i dorinele. Fiece zi este pentru copil plin de farmec, de mister. n
aceast perioad la copil apare senzaia pe care psihologii o numesc senzaia de "atotputernic",
cnd copilul se crede guvernator al ntregului su mic "univers". Treptat, ns, pe msura creterii
i maturizrii, copilul nelege c aceasta a fost doar o iluzie i senzaia de srbtoare i miracol
se diminueaz. Dar, n memorie se stocheaz senzaiile de noutate i miracol din prima copilrie
i individul fiind deja matur, incontient tinde s resimte, s retriasc senzaiile din "perioada
paradisiac".
Psihologii i narcologii consider c anume tendina incontient de a retri senzaiile
din prima copilrie i face pe muli adolesceni s consume droguri, Majoritatea psihanalitilor
contemporani lmuresc ntrebuinarea drogurilor prin tendina incontient a individului spre
autolizei. Ei asimileaz narcomania unui mod de perversiune sexual, prin deplasarea scopului i
obiectului pulsiunii. Psihanalitii consider c trsturile dominante ale personalitii
narcomanilor sunt: oralitate, regresiune narcisiac, sexualitate genital srac, mazohism cu
tentative autodistructive, stare distimic i stare anxios-impulsiv, realiznd o personalitate
marginal n relaii sociale.
Teoriile sociologice lmuresc Narcotismul ca o "form" specific de a fugi de probleme
i conflicte (R.Merton, Dj. McDonalds, J.Kennedy, etc). n narcomanie i gsesc refugiu
narcomanii din cauza "standardizrii universale", "reglementrii", "programrii" vieii n
societatea contemporan. (G. Bodriar)
Rado afirma c consumul de droguri la persoane apare n urma fixrii orale i poart un
caracter de orgasm farmacotoxic.
Abraham i S. Freud considerau c drogarea vine de la homosexualismul refulat.
Istoricul apariiei i dezvoltrii narcomaniei
Substanele narcotice sunt cunoscute lumii din preistorie. Drept dovad servesc tabelele
sumeriene datate cu mileniul VI . Cr., n care se meniona despre efectele somnifere ale opiului.
Tot n antichitate alturi de opiu se utiliza haiul i cocaina n scopul modificrii contiinei (n
cadrul unor culturi i ritualuri religioase) i pregtirii otenilor ctre lupt,
Pe teritoriul Americii Centrale i de Sud au fost descoperite desenele rupestre care datau
cu mileniul 3 .Cr. i pe care oamenii mestecau frunzele" de coca (form de administrare a
cocainei).
Printele medicinii - Hipocrat cunotea despre efectele analgetce ale opiului i cu
succes le aplica n practic, iar "printele istoriei" - Herodot a descris cum n Egiptul Antic
castele ierarhic superioare fceau abuz de drog prin inhalarea fumului de pae arse pentru
obinerea unor efecte de beatitudine.
Cultura consumului drogurilor nu era specific culturii europene, ea a ptruns n Europa
din America. n rezultatul peligrinrilor ncepute pentru descoperirea noilor pmnturi i noilor
popoare, s-au intensificat relaiile comerciale i cele culturale. Astfel, Marco Polo n urma
cltoriilor sale a deschis Europei o dat cu noile pmnturi i efectele opiului i haiului. Mai

51

trziu Columb i alii au adus cultura consumului: de cocain (America de Sud), halucinogene
(America Central), tabacism (America de Nord).
Pn n secolul 19, practic nu existau restricii n cultivarea i consumarea substanelor
narcotice. Problema narcoticilor pentru prima dat ncepe s fie privit ca atare la sfritul
secolului 19, cnd n timpul rzboiului franco-prusac (1870) se vorbea despre o adevrat
"epidemie narcotic Situaia actual prinde contururi tot mai clare a unui fenomen social scpat
de sub control, astfel nct nu se mai poate vorbi de stoparea lui.
La ora actual toate eforturile att a organizaiilor statale, ct i a celor
nonguvernamentale trebuie ndreptate spre ncetinirea dezvoltrii acestui fenomen negativ, n caz
contrar conform estimrilor experilor americani peste 20 ani n Republica Moldova nu vor mai
fi tineri sntoi.
Formarea personalitii narcodependente
Personalitatea dependent de drog se formeaz treptat. Aceasta depinde n primul rnd de
caracteristicile individuale, i n al doilea rnd de tipul preparatelor administrate. S-a constatat c
cei mai predispui ctre narcomanie sunt indivizii cu diferite patologii de caracter i
personalitate.
n literatura contemporan de specialitate exist mai multe teorii i concepii cu privire la
formarea personalitii narcodependente. Una din aceste teorii aparine lui . A. Babaian i A.
M. Sergheev. Autorii susin c n personalitii narcodependente indivizii parcurg 5 trepte.
Acestea sunt:
Experimentatorii cu aceast treapt se ncepe administrarea drogurilor. Este cea
mai numeroas deoarece din ea fac parte att indivizii care fiind dornici de senzaii
noi i n goana de a ncerca totul pe lume, ncearc i drogurile, dar n urma unor
simptoame psiho-somatice manifestate prin: vom, greuri, cefalee, vertijuri renun
la aceast idee i nu mai revin la ea; ct i cei care n urma primei administrri au
trit senzaii de beatitudine. Anume acetia din urm ajung la celelalte trepte a
narcomaniei. Experimentatorii asociaz drogarea experimental cu cultura dansului
i ncep utilizarea cu scopul de a spori sociabilitatea. Acestea, de obicei, sunt
persoanele nencrezute n sine;
Epizodici aceast treapt se refer la indivizii care recurg la consumul drogurilor
n anumite condiii sau cu anumite ocazii. De exemplu, n cercul de prieteni unde se
consum drog pentru a nu aprea n fa nrieterriW_ semenilor, colegilor drept
"cioar alb". Drogarea episodic este folosit de tineri din curiozitate sau pentru ai dovedi independena prin nclcarea deliberat a normelor sociale. n afara
acestor condiii nu fac uz de droguri. De cele mai multe ori acetia sunt indivizii cu
personalitate infantil i cu subapreciere. Episodicii concep drogarea ca un lucru
normal i lipsit de risc, atta timp ct este administrat cu precauie. Drogurile cele
mai frecvent utilitate de ei sunt: cnepa, extasy, amfetaminele, LSD 25, aceste
preparate administrndu-se n stare pur sau n combinaie cu alcoolul;
Sistematicii la aceast treapt se refer persoanele care fac abuz de droguri din
mai multe motive: fie dup o anumit schem (zile de natere, succese personale i
profesionale, o dat n lun), fie la prescripia medicilor, n anumite circumstane
stresante (calmante, antidepresive);
Pemanenii aceast treapt se formeaz din primele trei categorii. Consumatorii
din aceast treapt folosesc o varietate mare de droguri. La aceast treapt deja se
formeaz dependena psihic fa de droguri. Dac la primele trei trepte consumul
se fcea prin intermediul prizelor, inhalrilor sau pe cale digestiv, la aceast etap
indivizii ncep administrarea intra-venos sau intra-muscular. Consumatorii permaneni fac
abuz de droguri haotic, necontrolat i prezint pericole sporite pentru sntate;
Narcomanii acesta e ultima treapt cnd deja este format personalitatea dependent de
drog att psihic, ct i fizic. Se constat schimbarea reactivitii, creterea toleranei i n
52

ultim instan sevrajul. Aceast categorie de indivizi se caracterizeaz prin consumul

zilnic, nediscriminatoriu al drogului, contactele sociale se ngusteaz i se contureaz n
jurul drogului. Indivizii narcodependeni prezint pericole pentru sine i pentru societate.
Tratamentul persoanelor
Tratarea bolnavilor dependeni de substane narcotice convenional poate fi divizat n trei
etape:
a. etapa dezintoxicrii fizice aceast etap dureaz aproximativ dou sptmni n
condiii de staionar. La aceast etap are loc:
administrarea preparatelor antagoniste drogului consumat pentru ameliorarea
sindromului abstinent i accelerarea procesului de dezintoxicare;
tratarea complicaiilor aprute n urma abuzului (complicaii a sistemului
cardiovascular, respirator, sistemului nervos);
aplicarea unei terapii n mod individual, se aplic pentru diminuarea necesitii
psihice de a consuma drogul.
b. etapa de susinere a terapiei ambulatorii specialitii recomand ca urmtoarele
dou sptmni indivizii s nu triasc acas, pentru a diminua riscul recidivei.
Pacientul trebuie zilnic s frecventeze spitalul unde alturi de terapia farmacologic se
face i psihoterapie individual sau de grup, n dependen de dorina pacientului, n
mod sistematic.
c. etapa terapiei de susinere aceast etap este ndreptat mpotriva recidivei. Ea are
mai multe sarcini:
nvarea pacienilor a unor tehnici psihologice care ar ntri convingerea c se
pot lipsi de drog;
crearea unor interese pozitive i stabile cu caracter de hobby;
crearea motivaiei pentru gsirea unei profesii.
Cultivare este interzis se pedepsete cu privaiune de libertate de pn la 5 ani.
Dup aceasta pacientul poate fi ndreptat n centre de tip Narcomanii Anonimi. Aceste
centre sunt cu un circuit nchis i personal specializat, unde se continu cu terapia de susinere,
asociat cu psihoterapie de grup, psihoterapie individual, edine de psihodram, edine de
terapie ocupaional, ergoterapie.
Profilaxia narcomaniei
Existena milenar a problemei narcomaniei precum i epidemizarea excesiv a ntregului
glob n ultimele decenii, a impus abordarea i aplicarea n via a diferitor strategii de
"combatere" a acestui flagel. Anume existena multipl i variat a strategiilor impune precizarea
msurilor contraindicate profilaxiei narcomaniei, i anume:
In combaterea narcomaniei nici ntr-un caz nu trebuie s ne bazm pe eficacitatea
unor raiduri unice. Un fenomen social ce exist de mai multe secole nu poate fi
"lichidat" atta timp ct timp exist cauzele i factorii favorabili consumului de
drog. n ceea ce privete msurile de constrngere i represive, acestea mereu au
condus la noi fenomene negative de o amploare i mai mare astfel agravnd i
nicidecum ameliornd situaia.
n combaterea narcomaniei nu trebuie s ne bazm pe sistarea traficului de droguri
i a cilor de acces. Aceasta practic este imposibil din mai multe considerente: comerul i traficul internaional ilegal de droguri este o afacere profitabil n
spatele creia stau guvernele i efii de state.- sistarea global a unor preparate
narcotice, ar duce la sintetizarea altora, dar mult mai toxice.
n combaterea narcomaniei, societatea n ansamblu, nu trebuie s reacioneze la
narcomanie prin panic i izolare ci s adopte un comportament de nelegere i comptimire.
53

Consecinele narcomaniei
Narcomania prezint pericol global major, tocmai prin consecinele sale. n plan
psihologic - degradarea universal al personalitii; n plan medical - srcirea genofondului
sntos al rii; la nivel juridic - creterea criminalitii sub influena drogurilor; la nivel
pedagogic prin degradarea moral - etic; n plan economic - srcirea populaiei i nflorirea
corupiei; n plan social - prin degradarea societii.
Consumul de drog nseamn autodistrugere: spulberarea visurilor, speranelor, distrugerea
vieilor, destrmarea familiilor. n plus, aceasta nseamn grave riscuri pentru sntate:
dereglarea sistemului nervos, complicaii a sistemului cardio - vascular i respirator. La acest
contingent de bolnavi frecvent se ntlnesc: hepatita virotic, tromboflebite, tromboembolii - ca
rezultat a infiltrantelor; malipsuri cu boli transmisibile venerologice aa ca: seropozitivitatea,
infecia cu HTV/SIDA - n urma nerespectrii regulilor aseptice.

54

Tema 18: Psihoza alcoolic

Psihoza alcoolic este una din consecinele grave ale consumului ndelungat de alcool, ea
manifestndu-se prin pierderea personalitii individului i ndeosebi prin agresivitate n special
asupra familiei (de care ar trebui s rspund att moral ct i financiar) de multe ori existnd
copii minori, care ajung s fie traumatizai psihic prin certurile interminabile sau bti.
Profilul personalitii
Bolnavul cu psihoza alcoolic sufer ireversibil deteriorri ale aspectelor vieii sale ce in
de organic, psihologic, social i spiritual. Se caracterizeaz prin:
tulburari de memorie (dezorientare amnestica), confabulatii generate de golurile
de memorie;
functiile psihice - atentia, gandirea, afectivitatea - scad treptat, pana la realizarea
dementei;
apatie, indiferenta, puerilism;
capacitatea sa de munca scade.
Tratament
nainte de a vorbi de un tratament curativ, trebuie insistat asupra Tratamentului preventiv.
Acesta se face prin ore de educatie sanitara, conferinte, filme aratand degradarea la care se expun
cei care in mod ocazional incep a ingera alcool in cantitati mici si repeta consumarea alcoolului
in mod cronic, in cantitati din ce in ce mai mari.
nlaturarea ideii ca alcoolul combate durerea fizica, durerea de dinti sau da putere" si
indrumarea pacientului spre medicul de specialitate, combaterea obiceiului de a da copiilor
alcool, aratand parintilor consecintele nefaste ale acestuia asupra copiilor, sunt tot atatea metode
de a taia din radacini tendintele de consum si abuzul de alcool la toate varstele. Deci psihoterapia
ramane terapia de baza a alcoolomaniei. Tratamentul curativ: oricare ar fi forma clinica de
alcoolism, se suprima, in primul rand, toxicul. in betia simpla, de multe ori nu se intervine, ea
risipindu-se de la sine, odata cu eliminarea alcoolului din organism, in cateva ore. Se pot administra cateva picaturi de amoniac in ceai sau apa indulcita, cafea si, mai rar, se impune
practicarea de spalaturi gastrice. Betia patologica se trateaza cu sedative, neuroleptice de tip
rezerpinic, cloralhidrat 4% si se hidrateaza intoxicatul cu glucoza, solutie hipertonica.
Accidentele acute dramatice, ca delirium tremens si predelirium, halucinoza alcoolica si psihoza
paranoida alcoolica se trateaza cu preparate rezerpini ce, 5-10 mg/zi i.v., fenotiazine
(Clordelazin), tranchilizante (meprobamat), stricnina, paraldehida, regim hidro-zaharat,
vitaminele B,,.B6, PP si, eventual tonicardiace, daca starea bolnavului impune acest lucru.
Tioridazina (Melleril) se administreaza pentru combaterea anxietatii si a tremorului, realizand un
calm fara oscilatii de dispozitie. Meprobamatul se recomanda in doze de 800 mg, injectii i.m. de
5 ori in 24 de ore, in stari de mare agitatie psihomotorie. Terapia psihotropa moderna pune la
dispozitie medicamente eficace atat in accidentele acute alcoolice, cat si in Tratamentul de
intretinere; acestea sunt ciordiazepoxidul (Librium), diazepamul (Valium) in doze de 130 - 160
mg/zi. De obicei, dupa scoaterea bolnavului din puseul acut, acesta recade frecvent in stari
depresive secundare, care se vor combate cu antidepresive. Heminevrina se administreaza cu
scopul de a seda, de a creste pragul convulsivant scazut al cortexului alcoolomanului si pentru
efectul sau hipnotic. Ea constituie totodata medicamentul de electie pentru combaterea
fenomenelor de sevraj (aparitia fenomenelor patologice, ca urmare a lipsei din organism a
toxicului cu care alcoolomanul s-a obisnuit).
Tratamentul alcoolismului cronic, mai precis cura de dezintoxicare, prin crearea
repulsiei fata de alcool, se face in spital si se continua ambulatoriu. Aceasta terapie este dublata
de psihoterapie individuala si de grup, la nivelul de spital, policlinica sau dispensar. Cura de
dezintoxicare se obtine prin administrarea de disulfura de tetraetiltiouran (disulfiram), cunoscuta
sub denumirile comerciale de Esperal, Antalcol, Antabuse etc. Tratamentul trebuie facut de catre
medic, sub stricta supraveghere, pentru prevenirea starilor secundare (colaps, infarct miocardic,
hematemeza sau chiar exitus).
55

Tema 19: Ideea morii proprii (studiu)

Ideea mortii propri preocup:
sub 40 ani doar 10-15 la % din persoane;
ntre 40-60 de ani n jur de 40% se gndesc mai des;
peste 60 de ani: mai mult de 50%;
ntre 70-80 de ani: 90% dintre persoanele intervievate.
Reprezentarea morii la copii (studiul lui Nagy asupra a 400 copii):
Copii de 3-5 ani:
moartea este ceva temporar, ca somnul
Copii de 5-9 ani:
reprezentare concret (schelet)
personalizare (poate fi pclit)
Copii peste 9 ani:
concepie similar cu adulii
Definiie dat de filozofie:
Moartea:
a) un fenomen natural i universal;
b) o stare diferit de via, dar necesar, a materiei.
Definiie dat de biologie:
a) stare nscris n programul genetic al fiinelor (gene letale)
b) ncetarea n timp a activitii diferitelor aparate i sisteme, i a organismului ca
ntreg, urmat de disoluia ei treptat.
n concepia popular:
a) trecere ireversibil din lumea pmntean n lumea cealalt;
b) nu este punct terminus, ci prsirea acestui lumi;
c) lumea de dincolo este o prelungire a vieii de pe pmnt.
Moartea este cea de-a treia trecere (naterea, cstoria, moartea):
Are trei etape:
1) desprirea de vechea stare - de lumea celor vii;
2) marea trecere;
3) integrare n noua stare n lumea celor mori.
Tipuri de moarte:
a) dupa form cauz, evoluie
b) dup durat - intervalul de timp dintre contientizarea c moartea este iminent pn la
moartea propriu-zis
Etapele morii:
ntre moartea iminent i moartea real este un proces cu o anumit dinamic:
Etapele morii (dup Glazer i Strauss):
Faza crizei acute Preagonia
Haos vegetativ
ncetarea funciilor vitale - Delir
Intervalul Via Moarte- Agonia
Moartea clinic
Faza final Moartea real

56

Stadiile succesive n procesul de confruntare cu moartea iminent

diagnosticul de boal incurabil produce o mpovrare oc;
procesul de adaptare la schimbri i pierderi prezint numeroase particulariti de la o
persoan la alta, reveniri i bufee noi
Stadiile succesive n procesul de confruntare cu moartea iminent (dup Elisabeth
Kubler-Ross, 1975):
1.negare
2.furie
3.negociere
4.depresie pregtitoare
5.acceptare
Reaciile n faa morii (stadiile dup Buckman):
1. Stadiul iniial confruntarea cu ameninarea morii:
oc, team, anxietate,
nencredre, furie, negare,
sentimente de vin,
speran/disperare,
umor, negociere
2. Stadiul cronic nrutirea strii generale
defenitivare,
scderea intensitii emoiilor,
depresie
3. Stadiul final:
acceptare.
Nevoile muribundului:
ngrijirea hospice are n vedere urmtoarele nevoi:
1. FIZICE:
confort;
eliberare de durere, suferine;
alimentaie adecvat, lichide.
2. PSIHO-SOCIALE:

contact cu membrii familiei;

sinceritate;
ascultare;
nsoire, companie;
securitate, sprijin emoional.
3. SPIRITUALE:
respect fa de manifestarea adecvat a credinei
acces la prezena unui printe spiritual conform religiei
Obiectivele specifice asistentei familiei pacientului terminal:
nelegerea situaiei i n confruntarea cu durerea;
comunicare sincer;
acceptarea situaiei - re/distribuia responsabilitilor;
recentrare (Y. Naor).
Obiectivele asistenei familiei pacientului terminal:
57

1. Prevenirea/ atenuarea dezechilibrului produs de criz:

Nu putem evita pierderea i durerea provocat de ea!

2. Comunicarea deschis:

comunicarea este vital;

ncredere;
responsabilitate;
intimitate;
suntem mpreun n aceasta....

3. Comunicarea deficitar (nencredere, conspiraia tcerii, suspiciuni,

izolare). Nu se poate evita comunicarea, a pretinde c nu observi elefantul din camer.

Bariere n ngrijirea unui pacient muribund (dup R. Twycross):

1. Lipsa:
unor cunotine i aptitudini specifice;
de ncredere n sine Ce pot s-i ofer?;
sprijinului din partea mediului profesional Medicina este orientat spre vindecare
i nu apreciaz ngrijirea paliativ
2. Experiena personal negativ legat de moarte:
n viaa personal;
n viaa profesional.
3. Teama de reaciile pacientului i ale familiei sale: furie, depresie, anxietate
4. Teama de aspectele spirituale legate de moarte;
5. Epuizare (Burn-out) evitarea implicrii emoionale i cognitive.
Ce ne pot nva muribunzii (dup Stephen i Ondrea Levine):
s acceptm ceea ce pare inacceptabil;
s ne deschidem inima i mintea, s trim deplin prezentul, s desluim bogia
fiecrei clipe;
s deosebim valorile perene de cele trectoare, etc.

58

Tema 20: Rolul i atribuiile psihologului clinician

Majoritatea oamenilor confund diferena dintre psihologul clinician i psihiatru.
Actualmente distincia este destul de simpl, totui sunt cteva suprapuneri n roluri.
Psihiatrii au pregtire, iniial, n medicin general, ce include cunotine fizice i
farmacologice detaliate . Dup care sunt specializai n psihiatrie, ce include studierea unor
elemente de psihologie, psihoterapie i diverse tratamente farmacologice.
Psihologii clinicieni au pregtire n psihologie, pregtirea postuniversitar variaz;
cursurile, totui , au ceva comun n ceea ce privete evaluarea i terapia handicapului mintal, a
copiilor i adulilor cu probleme de sntate mintal. Cursurile sunt specializate n diverse arii
(domenii): vrsta a treia, sntatea general, relieful bolii, psihoterapie, neuropsihologie i
terapia de familie.
Rolurile lor se suprapun n extensie ca i rolurile asistenilor, consilierilor asistena
clientului / grupului, contribuind cu abilitile i atributele specifice.
Kendal i Norton-Ford (1987) definesc rolul psihologului clinician n felul urmtor: el
deine cteva atribute comune este psiholog prin pregtirea sa de a utiliza cluza
cunotinelor de psihologie, este clinician, deoarece urmrete nelegerea oamenilor n
complexitatea lor natural i n dinamica transformrilor lor adaptive; este savant deoarece
utilizeaz metode tiinifice pentru a atinge obiectivitatea i precizia lucrului profesional; este
profesionist, deoarece acord servicii importante ajutnd indivizi, grupuri sociale i comuniti
n soluionarea problemelor.
Se ntlnesc confuzii ntre rolul psihologului clinician i psihanalist / psihoterapeut. Unii
nu realizeaz c psihanaliza i psihoterapia sunt tipuri de tratament, pe cnd psihologia clinic
profesie. De menionat c nu toi psihologii clinicieni sunt i psihoterapeui, pentru aceasta este
necesar o pregtire suplimentar.

Psihologul clinician ndeplinete mai multe funcii:

psihodiagnostic psihologic i evaluare clinic vizeaz identificarea factorilor
psihologici implicai n sntate i boal;
intervenie/asisten psihologic general i specific, cea specific, dobndit dup
programe avansate de formare profesional, fiind exprimat n consiliere psihologic i
psihoterapie vizeaz controlul, la diverse niveluri de expertiz (general versus
specific), factorilor psihologici implicai n sntate i boal;
cercetare; vizeaz investigarea rolului factorilor psihologici n sntate i boal;
educaie i formare vizeaz implicarea celor deja formai n acest domeniu att n
pregtirea noilor generaii de profesioniti pentru de a deveni psihologi clinicieni (ex.,
psihologi specialiti n psihologia clinic), consilieri psihologici (ex., psihologi
specialiti n consiliere psihologic) i psihoterapeui (ex., psihologi specialiti n
psihologie clinic) (formare iniial) ct i n dezvoltarea lor profesional (formare
continu).

59