Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proiect la :
Psihologie medicala
In acest fel ne aflam in fața unei opoziții clasice și anume intre medicina care se ocupa de
boala și medicina care se centreaza pe omul bolnav intr-o viziune globala. Astfel, boala trebuie
ințeleasa ca expresia manifesta a unui dezechilibru ce afecteaza ansamblul personalitații
bolnavului.
Pe de alta parte, o abordare științifica a medicinii reclama metode de studiu riguroase, care
deocmadata provin din științele biologice și fizico-chimice. Pentru a dimensiona mai bine factorul
psihologic care personalizeaza o relație medic-pacient ar trebui sa existe cunoștințe referitoare la
sistemul cognitiv, relația dintre procesele psihice și activitatea psihica, personalitate, caracteristicile
stadiilor de dezvoltare, reprezentarea noțiunilor de boala și sanatate sau relația dintre psihic și
somatic.
S-a dovedit in ultimii ani faptul ca psihologia se contureaza ca o știința, cu metode de studiu
diversificate, ce permit aplicarea clinica a teoriei. Psihologia medicala se dezvolta azi din
intrepatrunderea cu alte domenii de cunoaștere și cercetare, și reprezinta astfel un studiu științific
cu metode imprumutate din psihologie, psihopatologie, sociologie, psihologie experimentala și
neurofiziologie, filosofie, etc, ce se adreseaza elementelor psihologice care conduc la crearea unei
situații relaționale intr-un context medical.
Obiectul specific al psihologiei medicale rezida din insuși procesul de comunicare, prin
natura mesajului, prin comportamentul și atitudinile mintale și incarcatura afectiva pe care o
vehiculeaza.
Spre deosebire de psihologia medicala, care cuprinde o problematica mai ampla și o arie
mai extinsa de preocupari, psihologia clinica are in vedere mai ales starea și situația pacientului
asupra caruia intervine nemijlocit, ilustrandu-și astfel caracterul sau aplicativ.
In epoca Renașterii, noțiunea de ”clinic” era folosita in sens pedagogic, instructiv spre a
ilustra invațamantul aplicativ, desfațurat in spital langa patul bolnavului.
In acest sens, metoda clinica este utilizata nu numai in medicina, unde este consacrata ci și in
psihologie, ca și in domenii particulare de cunoaștere și investigare ca acelea ale personologiei,
psihanalizei, psihoterapiei, consilierii și orientarii școlare și profesioanle.
De cele mai multe ori, se acorda noțiunii de psihologie medicala o accepțiune mai larga
decat celei de psihologie clinica, inscriindu-se in sfera ei in afara problematicii clinice concrete, a
personalitații bolnave și ansamblul datelor, observațiilor și regulilor desprinse din activitatea
practica. Astfel, se considera ca psihologia medicala studiaza problemele teoretice și practice ale
medicinii legate de psihologie și problemele psiholgice ale oamenilor bolnavi care fac parte din
sarcinile diagnosticului, tratamentului și profilaxiei bolilor. Pe langa aspectul teoretic formativ, in
alte definiții ale psihologie medicale, apare rolul analizei și cercetarii științifice, aceasta din urma
fiind privita ca domenii ale psihologiei aplicate, atașat colaborarii cu medicii in ceea ce privește
diagnosticul, tratamentul, reabilitarea și revenirea cat și cercetarea unor domenii ca
psihofarmacologia, psihosomatica și reacțiile emoționale la boala. Acceptand ca incontestabil
faptul ca psihologia medicala este in esența ei o psihopatologie clinica axata asupra relației medic-
pacient, se poate incerca realizarea unor distincții ale celor 2 domenii care fara indoiala pastreaza
arii comune:
Astfel, se considera ca psihologia medicala prezinta un domeniu mai vast decat
psihologia clinica prin cuprinderea problematicii psiholoice, adiacente bolnavului:
a. Psihologia mediului terapeutic
b. Psihologia medicului și a personalului medical
c. Psihologia relațiilor profesionale din instituția medicala
d. Formarea terapeutica, psihologica și etica a personalului medical
Fara a renunța la caracterul aplicativ, psihologia medicala prezinta mari posibilitați de
esențializare și teoretizare a datelor, faptelor și observațiilor izvorate din analiza
clinica directa, concreta și imediata.
Pastrand ca aspect fundamental elemental relațional, psihologia medicala depașește aria
observației imediate, directe și individuale, propriu-zis clinice, recurgand la
observații medicale indirecte, obținute prin tehnici, teste și metode de laborator, care
confera conținut explorarii psihologice paraclinice.
sihologia medicala pastreaza ample relații cu ale ramuri ale psihologiei: psihologia
experimentala, psihofiziologia, psihodiagnoza, psihoterapia, etc.
In secolul nostru, psihologia medicala seafirma atat in Europa cat și in SUA. Ca domeniu
clinic aplicativ psiohologia medicala iși are originea in SUA, unde L. Witner, in anul 1890. A
inființat o clinica de psihologie mediala in Pensylvannia, fiind considerat fondatorul psihologiei
clinice. Lui ii este atribuita și metoda clinica, care privește examinarea clinica a bolnavului,
evaluarea psihometrica, metodele recuperatorii și counseling vocațional.
In echipa terapeutica din care fac parte, in centrul echipei de intervenție terapeutica sta
medicul clinician, psihologul clinician avand inițial rolul de colaborator investigator. Prin teste și
tehnici specifice psihologice el aduna informații suplimentare cunoașterii strict medicale. Ulterior,
s-a constatat ca foarte multe dintre activitațile desfașurate de psihologul clinician se suprapun peste
activitatea membrilor echipei medicale (investigarea de tip anamnezic, investigațiile de tip
psihoterapeutic, punerea diagnosticului). Punctele de vedere ce susțineau ca psihologul are un rol
auxiliar s-au impuținat.
Bibligrafie:
1. Psihologie medicala (creeaza.com)
2. PSIHOLOGIE MEDICALĂ (usmf.md)
3. Curs