Luna tangentă - Ana Blandiana

Suie spre crucea din vârf

Obrazul ei taciturn
Și galben, de starv.

Apoi se desprinde încet

Și se prelinge piezișe
Peste întinsul tibet
De acoperișe.

Răsfrântă din când în când

De câte-o fereastră
Se-oprește abia tremurând
Pe casa noastră.

Știu că m-așteaptă să ies

Rea, răbdătoare,
Clipește doar rar cu-nțeles
Din ochiul ei mare.

Mă fac că nu bag în seamă

Felul cum picură-n mine
Clipa de care mi-e teamă
Și-atât de rușine.

Pășesc rar prin aer și-ascult,

Încet mă dezbrac să amân:
Luna e moartă de mult,
Cerul întreg e bătrân!