care şi le arogă : “D.

Caţavencu nu va fi
deseară la întrunire; o să
fie în altă
parte- la păstrare.”
O altă secvenţă care
evidenţiază caracterul
protagonistului se afla în
actul al
II-lea, după ce Caţavencu
este arestat şi adus în
casa prefectului.
Tipătescu
încearcă să recupereze
scrisoarea pierdută prin
oferirea unor funcţii
importante
oponentului : avocat al
statului, primar, chiar şi o
moşie din marginea
oraşului.
Negocierea îl identică pe
prefect ca voinţă ce are la
dispoziţia sa judeţul.
Ascunzându-şi cu greu
dispreţul şi furia în umbra
ironiilor, când Caţavencu
refuză, şi pretinde
mandatul de deputat,
Tipătescu izbucneşte şi
devine
necontrolat, ameninţând
că îl ucide cu bastonul. În
final, înfrânt de voinţa
Zoei,
şantajat sentimental,
capitulează.
Comicul de nume se
reflecta in constructia
personajului. Tipatescu
este un
derivat de la substantivul
comun ‘’tip’’, iar sufixul ‘’-
escu’’ sugereaza
banalitatea personajului,
fiind un tip comun. Desi
este iute la manie, el
foloseste
totusi limbajul unui om
educat, si desi autorul ii
subliniaza viciile si
defectele,
nu il incadreaza totusi in
tipologia politicienilor
demagogi si corupti.
Spatiul actiunii este
obiectiv, limitat ‘’capitala
unui judet de munte’’
izolat, spatiul scenic este
puternic simbolizat;
primele doua acte au ca
decor
anticamera casei
prefectului Stefan
Tipatescu, un spatiu
privat, unde se iau
deciziile politice. Timpul
real al actiunii este limitat
in decursul a trei zile, 11-
13
mai, ‘’ in anul de gratie
1883, ‘’in zilele noastre.’’
Comicul de nume este
sugestiv pentru
creionarea trasaturilor
personajelor:
numele lui Trahanache
provine de la
regionalismul ‘’trahana’’
care inseamna
‘’coca moala’’ si subliniaza
tipul de barbat usor
influentabil de catre sotie,
iar
prenumele ‘’Zaharia’’
sugereaza tipul
zaharisitului, schimbator
in functie de
propriile interese. Numele
lui Nae Catavencu poate fi
o referire la ‘’cataveica’’
adica o haina cu doua
fete, subliniind tipologia
ipocritului, al tradatorului,
fie
poate fi o referire la
‘’cata’’, adica persoana
care vorbeste mult si fara
rost.
După părerea mea, Ştefan
Tipătescu este un
personaj aparte in raport
cu
ceilalti indivizi printre care
se misca, dar ramane un
tip reprezentativ pentru o
anumită categorie socială
a vremii. Liniile de forţă
care il contureaza il fac la
fel
de condamnabil ca si pe
ceilalti, asupra cărora are
însă avantajul pozitiei şi al
unui plus de luciditate.
Zoe îl atrage cu farmecul
ei si simte o reala pasiune
si
afectiune pentru ea, insa
ideea că aceasta este
sotia celui mai bun amic al
sau nu
ii acorda nicio remuscare.
Şi Tipătescu face parte din
lumea „fără moral si fără
prinţip” despre care
vorbeşte Trahanache.
Personajul suportă un
statut oarecum
diferentiat de al celorlalti,
dar, in fond, el nu face
decat sa completeze
galeria
indivizilor care fac din
aceasta capodopera a lui
Caragiale o oglinda a
modului
in care se desfasurau
alegerile intr-un sistem
politic corupt, reper al
temei
realiste a textului .
In concluzie, tipologia
personajului lui Stefan
Tipatesc din comedia ‘’O
scrisoare pierduta’’ de Ion
Luca Caragiale are rolul de
a sublinia societatea
secolului al XIX-lea si de a
pune in lumina defectele
omenesti si moravurile
general valabile.