Sunteți pe pagina 1din 3

GALAXIILE.

CALEA LACTEE

O galaxie (cuvântul provine din greacă de la γαλαξίας, galaxias, însemnând „cerc


lăptos”, o referire la Calea Lactee) este alcătuită dintr-o aglomerație de stele, planete, praf și
gaz interstelar precum și presupusa materie întunecată invizibilă și energie întunecată.
  Cercetări recente astronomice apreciază că în univers există circa 2 000 de miliarde de
galaxii.
Galaxiile tipice conțin între 107 (galaxiile pitice) și 1012 (galaxiile gigante) sau chiar mai
multe stele, toate orbitând în jurul unui centru de gravitație comun. În plus față de stele
singuratice și de un mediu interstelar subtil, majoritatea galaxiilor conțin un număr mare
de sisteme stelare, de roiuri stelare și de tipuri variate de nebuloase.
Majoritatea galaxiilor au un diametru cuprins între câteva zeci și câteva sute de mii de
ani lumină și sunt de obicei separate una de alta prin distanțe de ordinul câtorva milioane de ani
lumină. Unele galaxii mari cuprind în structura lor complexă și un număr de galaxii mai mici,
numite galaxii satelit.
Cu toate că așa numitele materie întunecată și energie întunecată reprezintă peste 90 %
din masa majorității galaxiilor, natura acestor componente invizibile nu este înțeleasă bine. Cu
privire la găurile negre, există unele dovezi că în centrul unor galaxii (probabil a tuturora) există
găuri negre imense.
Spațiul intergalactic, spațiul dintre galaxii, este aproape vid, având o densitate de mai
puțin de un atom pe metru cub de gaz sau praf.

Galaxia noastră, Calea Lactee, galaxia în


care se găsește Sistemul Solar, este o galaxie în
spirală de forma unui disc, având un diametru de
aproximativ 100 000 ani-lumină și o grosime de
aproximativ 3 000 ani-lumină.
Călătorind cu viteza luminii, o navă spațială ar
avea nevoie de 100 000 de ani pentru a traversa
Calea Lactee.
Ea conține aproximativ 200 000 de milioane stele una dintre ele fiind Soarele și peste
100 de miliarde de planete. Sistemul solar este situat la aproximativ 27 000 de ani-lumină de Centrul
Galactic, pe marginea interioară a brațului Orion .

Asemenea stelelor,
brațele spiralei se rotesc și ele
în jurul centrului, aceasta
întâmplându-se cu o viteză
unghiulară constantă. Deci,
Soarele se învârte în jurul
galaxiei.
În ultimii 200 000 de
milioane de ani a făcut o
rotație în jurul galaxiei doar o
dată, deoarece galaxia este
foarte mare.

Văzută de pe Pământ, În vremurile străvechi


galaxia apare ca o bandă nimeni nu știa despre ce este
strălucitoare și difuză această fâșie albicioasă care
vizibilă pe cerul nopții traversa cerul și de aceea o
format din stele, care nu numeau drumul laptelui. Grecii
pot fi distinse în mod credeau că stelele erau picături
individual de către ochiul de lapte stropite de zeița Hera
liber.  în timp ce îl hrăneau pe
Hercule.

Calea Lactee are mai multe


galaxii satelit și face parte din Grupul
Local de galaxii, care la rândul lui face
parte din Super-roiul de galaxii din
Fecioara, care este o componentă
a Super-roiului Laniakea.

Galaxia vecină Andromeda, este galaxia


cea mai apropiată de Calea Lactee și cea mai
mare galaxie din Grupul Local din care fac parte
ambele galaxii. Cu un diametru de aproximativ
140000 de ani-lumină, ea ar conține circa 1 000
de miliarde de stele (1012).
Este o galaxie spirală care se află la circa
2,5 milioane de ani-lumină depărtare de Pământ.

S-ar putea să vă placă și