1.

Modalități de pornire/ oprire corectă/ repornire a calculatorului și de

închidere a unei aplicații care nu răspunde

o Pornirea calculatorului se face prin apăsarea comutatorului Power-on al unităţii centrale şi a

comutatorului monitorului (pornire la rece).
o Astfel, curentul electric trece prin circuitele memoriei ROM, ceea ce face ca programul
preîncărcător să iniţializeze echipamentele periferice, să verifice configuraţia hardware a
calculatorului şi să încarce programul încărcător în memoria RAM pentru lansarea în
execuţie a sistemului de operare.
o Pe parcursul acestor operaţii utilizatorul este informat pe monitor despre starea de
funcţionare a calculatorului. Dacă, la ultima închidere a calculatorului, a fost uitat un disc în
unitatea de floppy sau CD-ROM, vor apărea probleme la încărcarea sistemului de operare.
Trebuie scos acel disc pentru ca încărcarea sistemului de operare să se facă de pe hard-disc.
o Repornirea calculatorului se face prin butonul Reset al unităţii centrale sau din meniul Start
- opţiunea Shut Down (Turn off computer) - opţiunea Reset (pornire la cald). În acest caz,
calculatorul nu este deconectat de la alimentarea cu curent electric, deci se sare peste etapele
de iniţializare a echipamentelor periferice şi verificarea configuraţiei calculatorului. Practic,
se reîncarcă sistemul de operare.
o Aceasta operaţie este necesară atunci când: este instalat un program nou (dacă acesta o cere)
sau calculatorul nu mai răspunde comenzilor (s-a blocat).
o Pentru Restart se mai foloseşte combinaţia de taste CTRL+ALT+DELETE. Repornirea şi
închiderea calculatorului se face după ce au fost salvate datele, deoarece acestea sunt
neremanente în memoria RAM.
o Închiderea calculatorului se face astfel: meniul Start - opţiunea Shut Down (Turn off
computer) - opţiunea Shut Down (Turn Off) sau ALT şi F4, urmând toate etapele indicate pe
monitor.
o Dacă la închiderea calculatorului au rămas deschise aplicaţii, sistemul de operare informează
utilizatorul despre acest lucru, cerând salvarea sau nu.
o Dacă sistemul de operare nu conţine un program care să deconecteze calculatorul automat
de la alimentarea cu curent electric, atunci acţionaţi comutatorul Power On.
o Se întamplă uneori ca aplicațiile noastre să nu răspundă comenzilor de la tastatură sau
mouse. În prima fază, sistemul de operare va încerca să detecteze și remedieze situația.
Pentru aceasta, în primul rând se deschide Managerul de aplicații (Task Manager). Există
mai multe moduri de a deschide Managerul de aplicații: combinația de taste
Ctrl+Alt+Delete, după care se alege Managerul de aplicații (Task Manager) sau se dă click
dreapta pe o zona liberă din Taskbar și se alege opțiunea Managerul de aplicații.

o În fereastra
Managerul de aplicații (Task Manager), tabul
 Procese sunt afișate aplicațiile ce rulează în momentul respectiv pe PC, starea (dacă rulează
sau e blocată), procentul din memorie utilizat, etc.
o Pentru a încheia o aplicație care nu rulează, se selectează aplicația, iar apoi se apară butonul
End Task aflat în colțul dreapta jos.

2. Informații referitoare la resursele hardware și software ale calculatorului

o Obţinem informaţii despre calculatorul nostru prin clic dreapta pe aplicaţia My Computer -
opţiunea Properties.
o Se deschide caseta de dialog System Properties ce conţine următoarele secţiuni:
 General - informaţii despre  Hardware -conţine informaţii
sistemul de operare, tipul de despre echipamentele
procesor şi frecvenţa de lucru, Hardware (butonul Device
capacitatea memoriei RAM. Manager)
o Vizualizarea gradului de ocupare a unei
locaţii de pe disc se face astfel: aplicaţia My
computer, clic dreapta pe locaţia de
memorare, opţiunea Properties.

3. Tastaturi si taste

o Tastatura este componentă hardware a calculatorului ce permite utilizatorului să introducă

date prin apăsarea unor taste.
o Cele mai folosite tastaturi sunt cele QWERTY. Denumirea vine de la primele sase taste de
pe rândul al treilea.
o Tastatura este probabil cel mai vechi dispozitiv de intrare, ea existând înainte de aparitia
monitoarelor si evident înainte de apariția mouse-ului.
o Fiecare tastă are asociat un număr de identificare care poartă denumirea de cod de scanare.
o La apăsarea unei taste, tastatura trimite sistemului de calcul codul de scanare corespunzător
tastei respective (un număr întreg de la 1 la n - numărul de taste). La primirea codului de
scanare de la tastatură, calculatorul face conversia între numărul primit si codul ASCII
corespunzãtor. Tastatura reține nu numai apăsarea unei taste, dar și eliberarea acesteia,
fiecare acțiune fiind înregistrată separat.
o Existã două categorii de taste:
 taste comutatoare - au efect indiferent dacă sunt apăsate sau eliberate
 taste de control - au efect numai atunci când sunt acționate

o Tastaturile calculatoarelor personale pot fi împãrtite în patru mari categorii:

1) tastaturi standard
2) tastaturi ergonomice
3) tastaturi fara fir
4) tastaturi speciale
o Tastele de pe tastatură sunt împărţite în mai multe grupuri pe baza funcţiei lor:
 Tastele de scriere (alfanumerice). Aceste taste includ aceleaşi taste pentru litere,
numere, punctuaţie şi simboluri precum cele ale unei maşini de scris tradiţionale.
 Tastele de control. Aceste taste se utilizează individual sau în combinaţie cu alte
taste, pentru a efectua anumite acţiuni. Tastele de control utilizate cel mai frecvent
sunt CTRL, ALT, tasta siglă Windows şi ESC.
 Tastele funcţionale. Tastele funcţionale se utilizează pentru a efectua activităţi
specifice. Acestea sunt etichetate ca F1, F2, F3 etc. până la F12. Funcţionalitatea
acestor taste diferă de la un program la altul.
 Tastele de navigare. Aceste taste se utilizează pentru deplasarea în documente sau
pagini Web şi pentru editarea textului. Acestea includ tastele săgeată, HOME, END,
PAGE UP, PAGE DOWN, DELETE şi INSERT.
 Minitastatură numerică. Minitastatura numerică este la îndemână pentru
introducerea rapidă a numerelor. Tastele sunt grupate împreună într-un bloc, ca un
calculator convenţional sau maşină de calcul.

o Tastatura constă dintr-o serie de comutatoare montate într-o rețea, numită matrice a tastelor.
Când se apasă o tastă, un procesor aflat în tastatură o identifică prin detectarea locației din
rețea care arată continuitatea. De asemenea, acesta interpretează cât timp stă tasta apăsată și
poate trata chiar si tastările multiple. Interfața tastaturii este reprezentată de un circuit
integrat denumit keyboard chip sau procesor al tastaturii. Un buffer de 16 octeti din tastatură
operează asupra tastărilor rapide sau multiple, transmițându-le sistemului succesiv.
o Există mai multe tipuri de tastaturi, însă cele mai răspândite sunt tastaturile cu 101 sau 104
taste, diferența între tipuri fiind dată, în principal, de prezența sau absența unor taste care
intră în componența lor. De exemplu, tastatura 101 nu are inclusă o tastă numitã Window
Logo, în timp ce tastatura de tipul 104 are inclusă această tastă. Această tastatură este
 conectată în spatele unității centrale printr-un fir introdus într-o mufă specială. Tastatura este
un dispozitiv a cărui folosire este extrem de simplă, fiind necesar doar să apăsăm pe
butoanele ei (numite "taste") la fel cum am face în cazul unei mașini de scris.
o Tastele sunt împărțite în mai multe grupuri și sunt așezate astfel încât să ușureze procesul
de introducere a informațiilor în calculator (amplasarea literelor pe tastatură a fost făcută
ținându-se cont de frecvențele diverselor litere într-o anumită limbă, de aceea o tastatură
pentru Germania are literele așezate altfel decât una americană).
o Cel mai important grup este cel care ocupă cea mai mare parte a tastaturii și el contine atât
taste a căror apăsare produce apariția pe ecranul monitorului a unor litere (Q, W, E, etc.),
cifre (1, 2, 3, etc.) sau simboluri (@, #, etc.), cât și taste speciale (Enter, Shift, Control, Alt,
etc.) a căror funcționalitate variază în funcție de programul folosit și care va fi explicată mai
jos.
o Deasupra grupului principal se află un șir de taste numite "funcționale" (F1, F2, F3, etc.) al
căror rol este să lanseze în mod direct comenzi pentru calculator, comenzi care sunt diferite
în funcție de softul pe care îl folosim la un anumit moment. Ele sunt folosite foarte mult în
jocuri, dar și alte softuri le pun în valoare. La dreapta grupului principal se află un grup
impărțit în mai multe (de obicei trei) subgrupuri și care conține taste folosite în principal
pentru navigare pe ecran (tastele care au desenate săgeti pe ele, Tastele Page Up sau Page
Down, etc.) dar și unele taste cu funcții speciale (cum este tasta Delete).
o La extremitatea (marginea) dreapta a tastaturii se află un grup de taste care sunt folosite în
special pentru scrierea de cifre și pentru efectuarea de operatii aritmetice (adunare, scadere,
etc.), tastele fiind așezate foarte comod pentru lucrul cu mâna dreaptă. O parte a tastelor din
acest ultim grup are o functionalitate dublă, ele putând fi folosite și pentru navigare. Unele
taste (Shift, Ctrl, Alt, Windows) sunt prezente în dublu exemplar și sunt așezate simetric față
de axul tastaturii, ambele taste având de obicei aceeași funcționalitate. Unele softuri (de ex.
jocurile) profită de faptul ca o tastă este prezentă în două exemplare și specifică câte o
comandă separată care să fie executată la apăsarea tastei drepte, respectiv stângi. Tastaturile
mai noi au o serie de butoane care sunt incluse special pentru a fi folosite cu aplicațiile
multimedia (filme, melodii) sau pentru navigarea pe internet.
o Caracterul alfanumeric (litera, cifra, simbolul) care poate fi scris cu ajutorul unei taste este
imprimat pe tasta respectivă și poate fi pus în evidență cu ajutorul unui editor de text (de ex.
Notepad, inclus în SO Windows) în care deschidem un nou document și începem să apăsăm
pe taste. Anumite taste permit scrierea a două caractere alfanumerice distincte, dintre care
unul apare dacă apăsăm tasta în mod obișnuit, iar celălalt doar dacă se apasă și tasta Shift
împreună cu tasta în cauză.
o Fiecare soft în parte are disponibile câteva combinații de taste care permit lansarea unor
comenzi fără a mai apela la mouse. Numărul de combinații posibile este mare și în general
se folosesc combinații de două sau de trei taste. O combinație de două taste se scrie sub
formă tasta1 + tasta2 unde în loc de tasta1 si tasta2 poate fi orice combinație de taste (de ex.
Ctrl+A). Semnul + care apare între taste este o convenție de scriere și semnifică faptul că
tastele trebuie apăsate în același timp pentru ca să fie lansată în execuție comanda.
Combinațiile de taste trebuie să includă în mod obligatoriu o tastă specială dar celelalte taste
pot fi atât taste speciale (Shift, Tab, etc.) cât și taste obișnuite (tasta A, tasta C, etc.) sau
funcționale (F2, F6, etc.).
4. Imprimanta. Modalități de tipărire a unui document. Opțiuni de tipărire.
Operații specifice procesului de tipărire
Pentru tipărirea documentului deschis în fereastra activă, veţi proceda astfel:
A. Pasul pregătitor constă într-una din variantele:
 a. dacă vreţi să tipăriţi numai o anumită pagină, poziţionaţi cursorul de inserare la
pagina respectivă (cu opţiunea Go To... din meniul Edit sau apăsaţi tastele
CTRL+G).
b. dacă vreţi să tipăriţi numai un bloc de text din fişier, selectaţi blocul.
c. dacă doriţi printarea întregului document nu contează în ce poziţie a documentului se
află cursorul.
B. Declanşaţi operaţia de tipărire alegând opţiunea Print din meniul File sau apăsând tastele
Ctrl+P. Se deschide caseta de dialog Print. Mai puteţi să cereţi tipărirea executând clic pe
butonul Print de pe bara standard, dar în acest caz nu se va deschide caseta de dialog, ci va fi
declanşată direct operaţia de tipărire, cu valorile prestabilite pentru parametri, şi se va tipări
o singură copie a întregului document. Prin intermediul controalelor din caseta de dialog
Print, stabiliţi valorile parametrilor de tipărire.

C. O
p
ţ
i
unile de bază pentru tipărire găsite în fereastra Print vor fi acum prezentate detaliat:
a. În zona de controale Printer sunt afişate caracteristicile imprimantei. Dacă numele
driverului de imprimantă afişat în caseta de text Type nu este cel al imprimantei la
care vreţi să tipăriţi, alegeţi numele corespunzător, din lista ascunsă Name.
b. Din lista ascunsă Print What alegeţi tipul informaţiei pe care o veţi tipări:
i. Document - documentul
ii. Document properties - numai informaţiile despre proprietăţile documentului
iii. Comments - numai comentariile etc.
c. În zona de editare Copies scrieţi numărul de copii care vreţi să fie tipărite.
d. Din grupul de butoane radio Page Range, activaţi butonul radio corespunzător
paginilor pe care vreţi să le tipăriţi din document:
i. All - tot documentul
ii. Curent Page - pagina în care se găseşte cursorul de inserare sau pagina
selectată,
iii. Selection - blocul de text selectat (dacă nu aţi selectat în prealabil un bloc de
text, opţiunea nu este disponibilă)
iv. Pages - paginile, pe care le veţi indica prin enumerare în caseta de text
ataşată. Numerele de pagină vor fi separate prin virgulă. Dacă paginile sunt
grupate, scrieţi prima pagina şi ultima pagină - separate prin linia de
despărţire în silabe. De exemplu, dacă vreţi să tipăriţi paginile 1, 2, 3, 4, 5, 6,
8, 11, veţi scrie în caseta de text fie 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 11, fie 1-6, 8, 11.
e. Pentru a stabili paginile care vor fi tipărite, aveţi la dispoziţie lista ascunsă Print. Ea
conţine mai multe opţiuni, care se referă la paginile stabilite prin grupul de butoane
radio Print Range:
i. All Pages on Range - toate paginile
ii. Odd Pages - numai paginile impare
 iii. Even Pages - numai paginile pare
f. Dacă aţi cerut să fie tipărite mai multe copii, va fi disponibil comutatorul Collate
Copies. Dacă activaţi acest comutator, se vor tipări pe rând paginile fiecărei copii:
mai intâi paginile primului exemplar, apoi paginile celui de al doilea etc., altfel, se
vor tipări: nurnărul de copii din prima pagină a documentului, apoi numărul de copii
din a doua pagină a documentului etc.
g. Dacă nu vreţi să tipăriţi, dar vreţi să salvaţi fişierul pregătit pentru tipărire într-un
fişier de tip .prn (care să fie listat ulterior pe un alt calculator), activaţi comutatorul
Print to File .
h. Dacă acţionaţi declansatorul
Properties, se deschide caseta
de dialog prin care puteţi să
stabiliţi modul în care se va
face tipărirea la imprimanta
selectată: tipul hârtiei,
orientarea în pagină, rezoluţia
tipăririi, intensitatea etc. În
imaginea alăturată vă prezint
un astfel de exemplu.

i. Dacă acţionaţi declanşatorul Options (în română: Opţiuni), se deschide caseta de

dialog prin care puteţi să realizaţi anumite setări Word pentru administrarea
serviciului de printare.
 j. După ce aţi stabilit aceste valori şi aţi pregătit imprimanta pentru listare, acţionaţi
declanşatorul OK . Va începe operaţia de tipărire - care va fi gestionată de aplicaţia
Printers
5. Pictograme

o Desktopul este zona principală a ecranului pe care o vedeţi atunci când deschideţi
computerul şi faceţi log on la
Windows. La fel ca suprafaţa
unui birou, acesta serveşte drept
spaţiu de lucru. Atunci când
deschideţi programe sau foldere,
acestea apar pe desktop. De
asemenea, aveţi posibilitatea să
aşezaţi elemente pe desktop,
cum ar fi fişiere sau foldere şi să
le aranjaţi după preferinţă.
o Desktopul este uneori definit în
linii mari ca loc pentru bara de
activităţi şi bara laterală
Windows. Bara de activităţi se
află în partea de jos a ecranului.
Aceasta arată ce programe sunt
în execuţie şi vă permite să
comutaţi între ele. De asemenea,
aceasta conţine butonul Start ,
utilizat la accesarea
programelor, a folderelor şi a setărilor computerului. Pe marginea ecranului, Bara laterală
conţine mici programe denumite gadgeturi.
o Unde a dispărut desktopul? Deoarece programele se execută pe desktop, desktopul este
adesea ascuns parţial sau în totalitate. Dar se află tot acolo, dedesubtul tuturor. Pentru a
vedea întregul desktop fără a închide programele sau ferestrele deschise, faceţi clic pe
butonul Afişare desktop de pe bara de activităţi. Desktopul este afişat. Faceţi clic din nou
pe pictogramă pentru a restabili toate ferestrele aşa cum au fost.
o Lucrul cu pictogramele de pe desktop Pictogramele sunt imagini mici care reprezintă fişiere,
foldere, programe şi alte elemente. Când
porniţi prima oară Windows, veţi vedea cel
puţin o pictogramă pe desktop: Coşul de
reciclare. Este posibil ca producătorul
computerului să fi adăugat alte pictograme
pe desktop. În continuare, sunt afişate câteva
exemple de pictograme de pe desktop.
o Dacă faceţi dublu clic pe o pictogramă de pe desktop, elementul pe care îl reprezintă se
deschide sau porneşte. De exemplu, dacă faceţi dublu clic pe pictograma Internet Explorer,
porneşte Internet Explorer.
o Adăugarea şi eliminarea pictogramelor de pe desktop: aveţi posibilitatea să alegeţi care
pictograme să apară pe desktop; o pictogramă poate fi
adăugată sau eliminată oricând. Unele persoane preferă ca
desktopul să fie curat, ordonat, cu numai câteva pictograme
sau fără pictograme. Alte persoane amplasează zeci de
 pictograme pe desktop, pentru a avea acces rapid la programele, fişierele şi folderele
utilizate frecvent. Dacă urmăriţi să aveţi acces rapid din desktop la fişierele sau programele
preferate, creaţi comenzi rapide pentru acestea. O comandă rapidă este o pictogramă care
reprezintă mai degrabă o legătură la un element, decât elementul însuşi. Atunci când faceţi
dublu clic pe o comandă rapidă, elementul se deschide. Dacă ştergeţi o comandă rapidă,
numai comanda rapidă este eliminată, nu şi elementul original. Comenzile rapide se
identifică prin săgeata de pe pictogramă.
o Pentru a adăuga o comandă rapidă pe desktop: găsiţi elementul căruia îi creaţi o comandă
rapidă, faceţi clic cu butonul din dreapta pe element, faceţi clic pe Trimitere la, apoi faceţi
clic pe Desktop (creare comandă rapidă). Pictograma de comandă rapidă apare pe desktop.
o Adăugarea sau eliminarea pictogramelor comune de pe desktop Pictogramele comune de pe
desktop includ Computer, folderele personale, Reţea, Coş de reciclare, Internet Explorer şi
Panou de control. Faceţi clic cu butonul din dreapta pe o zonă goală de pe desktop, apoi
faceţi clic pe Personalizare. În panoul din stânga, faceţi clic pe Modificare pictograme
desktop. Sub Pictograme pe desktop, bifaţi caseta de selectare pentru fiecare pictogramă pe
care o adăugaţi pe desktop sau debifaţi caseta de selectare pentru fiecare pictogramă pe care
o eliminaţi de pe desktop, apoi faceţi clic pe OK.
o Pentru a elimina o pictogramă de pe desktop Faceţi clic cu butonul din dreapta pe
pictogramă, apoi faceţi clic pe ştergere. Dacă pictograma este o comandă rapidă, numai
comanda rapidă se elimină; elementul iniţial nu se şterge.
o Mutarea pictogramelor: Windows aşează pictogramele una sub alta, în coloane, în partea
stângă a desktopului. Dar această aranjare nu este definitivă. Mutaţi o pictogramă prin
glisarea ei către o nouă amplasare de pe desktop. De asemenea, Windows poate să aranjeze
automat pictogramele. Faceţi clic cu butonul din dreapta pe o zonă goală de pe desktop,
faceţi clic pe Vizualizare, apoi pe Aranjare automată. Windows grupează pictogramele în
colţul din stânga sus şi le blochează la locul lor. Pentru a debloca pictogramele astfel încât
să poată fi mutate din nou, faceţi clic din nou pe Aranjare automată, ştergând bifa de lângă
aceasta. În mod implicit, Windows spaţiază pictogramele în mod egal pe o grilă invizibilă.
Pentru a amplasa pictogramele mai apropiate sau cu mai multă precizie, dezactivaţi grila.
Faceţi clic cu butonul din dreapta pe o zonă goală de pe desktop, faceţi clic pe Vizualizare,
apoi pe Aliniere la grilă pentru a o debifa. Repetaţi aceşti paşi pentru a activa din nou grila.

o Selectarea mai multor pictograme: Pentru a muta sau a şterge o serie de pictograme
simultan, trebuie mai întâi să le selectaţi pe toate.
Faceţi clic pe o zonă goală de pe desktop şi glisaţi
mouse-ul. Înconjuraţi pictogramele pe care doriţi să le
selectaţi cu dreptunghiul care apare. Eliberaţi apoi
butonul mouse-ului. Acum pictogramele pot fi glisate
sau şterse ca grup.
o Ascunderea pictogramelor de pe desktop: Dacă doriţi să ascundeţi temporar toate
pictogramele de pe desktop fără a le elimina, faceţi clic cu butonul din dreapta pe o zonă
goală de pe desktop, faceţi clic pe Vizualizare, apoi pe Afişare pictograme de pe desktop
pentru a debifa caseta de selectare pentru acea opţiune. Acum, nu mai este afişată nicio
pictogramă pe desktop. Le readuceţi la locul lor făcând clic din nou pe Afişare pictograme
de pe desktop (Show Desktop Icons).
o Sistemul de operare Windows: Sistemul de operare Windows este extrem de flexibil. Cel
mai uşor mod de a-l utiliza este de a puncta din loc în loc cu ajutorul mouse-ului. Se pot
indica cu ajutorul mouse-ului comenzi de meniu, pictograme de program (icon), selectări
rapide pe desktop sau butoane din bara de instrumente. Simbolurile grafice prezente pe
ecran pentru declanşarea diverselor activităţi se numesc pictograme sau icon-uri. Pictograma
reprezintă o cale scurtă (shortcut) de ajungere la adresa fişierului executabil al programului
care se doreşte a fi lansat în execuţie. Pictogramele pot fi create şi pentru directoarele
(foldere) şi/sau fişierele care se găsesc în structura discului fix. Pictogramele sunt
reprezentate prin mici simboluri grafice, prestabilite pentru majoritatea programelor sau la
alegere dintr-o bibliotecă (colecţie). Aranjarea pictogramelor se poate face prin accesarea
într-o zonă liberă a desktop-ului cu butonul drept al mouse-ului şi alegerea variantei dorite:
după nume, tip, mărime, dată; sau autoaranjare care nu permite mutarea pictogramei în altă
zonă a desktop-ului. Simbolurile sunt însoţite de un nume care se poziţionează sub acestea şi
care poate fi editat la alegere.
o La instalarea sistemului Windows pe Desktop se afişează obligatoriu următoarele icon-uri:
 My Computer - un grup de programe care:
- oferă acces la unităţile de disc ale calculatorului;
- permite diverse configurări prin opţiunea Control Panel;
- permite configurări referitoare la imprimante, prin opţiunea Printers;
- oferă posibilitatea algerii configurărilor necesare pentru conectarea calculatorului la
alte sisteme de calcul, prin linia telefonică (DialUp Networking).
 Network Neighborhood - permite vizualizarea calculatoarelor conectate într-o reţea
şi accesul la resursele acestora: unităţile de disc, fişiere, imprimante şi echipament de
comunicaţie.
 Internet Explorer - permite o utilizare facilă a Internet-ului, evident cu condiţia ca
sistemul de calcul să fie conectat la Internet.
 Recycle Bin - "lada de gunoi" a sistemului de operare. Acest program captează toate
datele care au fost şterse numai prin metode ce ţin de Windows. Restaurarea datelor,
în acelaşi loc de unde au fost şterse, se poate face din fereastra deschisă, prin dublu
clic pe icon-ul Recycle Bin şi alegerea opţiunii Restore a meniului File. Stergerea
datelor din Recycle Bin se face prin selectarea opţiunii Empty
o Reprezintă salvarea imaginii de pe ecran într-o zonă de memorie temporară (Clipboard), în
vederea copierii acesteia într-o altă aplicaţie. De exemplu, pentru realizarea acestui site au
fost capturate imaginii ale meniurilor, ferestrelor, etc. diferitelor aplicaţii. Realizarea
capturilor de ecran se realizează astfel:
 se deschide aplicaţia a cărei imagine dorim să o capturăm;
 se acţionează tasta Print Screen pentru a captura întreg ecranul, sau ALT şi Print
Screen pentru a captura doar fereastra activă;
 se deschide aplicaţia în care dorim să inserăm captura de ecran;
 se alege opţiunea Paste (prin clic dreapta sau din meniul Edit) sau CTRL + V sau
SHIFT + tasta Insert;
 dacă se doreşte prelucrarea imaginii capturate, se foloseşte aplicaţia Paint. De
exemplu, pot fi decupate porţiuni din imagine.
o Disc logic, director, fișier: identificare,proprietăţi, vizualizare conţinut. Lucrul cu dosare și
fișiere
 o Discul, ca suport de informație, reprezintă un volum de memorie externă.
o Eticheta de volum (Volum Label) este un șir de caractere prin care se poate identifică
suportul de informație. Astfel, fiecare unitate de disc se identifică printr-o literă. În
atribuirea de litere unităților de discuri, există următoarea convenție:
 literele A si B se folosesc pentru unitățile de disc flexibil (dischete)
 începând cu litera C, literele se atribuie unităților de hard discuri, partițiilor de hard
discuri, discurilor compact (CD, DVD), stickurilor introduse în porturi USB (în
ordinea introducerii lor), altor dispozitive (telefoane mobile, memorii SD, etc).

Exemplu:

În imaginea de mai sus C, D, E, F, G reprezintă partiții de la 2 hard discuri conectate la același

calculator, H reprezintă o unitate combo DVD/CD-RW, I reprezintă o unitate DVD-RAM, J
reprezintă un stick USB, iar K reprezintă un hard disc extern, model Samsung.
o Sistemul de operare Windows folosește mecanismul directoarelor (numite dosare sau
foldere) care permite dezvoltarea unei structuri arborescente de directoare ce permite
gruparea fișierelor după criterii dorite de utilizator.
o Din punct de vedere al informațiilor pe care le conțin, fișierele pot fi:
 fișiere executabile (contin programe executabile)
 fișiere neexecutabile (care contin date): fișiere de texte, fișiere document, fișiere cu
imagini, fișiere cu sunete, fișiere video etc. Orice fișier din Windows este identificat
printr-un nume format din două elemente : nume și extensia, separate printr-un
punct.
o Există astăzi o serie de extensii pentru diferitele fișiere neexecutabile:
 fisiere text: .txt;
 fisiere document: - .doc, .docx, .pdf, .xls, .xlsx, .ppt;
 fisiere cu imagini : .jpg, .jpeg, .bmp, .png;
 fisiere cu sunete: .wav, .mp3, .mid., midi;
 fisiere video: .avi, .wmv, .mp4, .mpeg, .rm;
o Dosarul (folderul) sau directorul (directory) este un catalog în care se ține evidența unui
grup de fișiere și directoare de pe disc. El poate fi privit ca un recipient în care se păstrează
fișierele și dosarele și este reprezentat pe ecran printr-o pictogramă care reprezintă un dosar.
Dosarul reprezintă o metodă de organizare și grupare a fișierelor astfel încât utilizatorul să
nu mai fie obligat să caute un fișier pe tot discul (într-o listă foarte mare de fișiere), ci numai
într-un anumit dosar.
o Metoda de organizare sub-Windows permite crearea unei structuri arborescente de
directoare astfel
 La formatarea discului se creeaza directorul rădăcina (root directory)
  În directorul rădăcina este posibil să se memoreze informații despre un fișier obișnuit
sau despre un alt director (numit subdirector). Informațiile din directorul rădăcina
vor permite regăsirea pe disc a fișierului de tip director, care la rândul său va putea
memora în înregistrările sale informații despre alte fișiere de tip director. Astfel un
director poate avea mai multe subdirectoare și mai multe fișiere simultan.
o Pentru vizualizarea conținutului unui director sau unui fișier acesta se va deschide pur si
simplu apăsând tasta enter (sau dublu click) pe el.
o Pentru vizualizarea proprietăților unui fișier, director sau partiție, se dă click dreapta pe
acesta și se dă click pe Properties. Pentru partiții se poate afla spatiul liber, spatiul ocupat,
metoda de scriere (FAT, NTFS, etc.), iar pentru fișiere se poate află tipul fișierului,
dimensiunea etc.
o Referirea fișierelor reprezintă metoda prin care sistemul de operare poate găsi fișierele în
structura arborescentă de directoare a discului, pentru a executa operații cu ele. Un fișier este
recunoscut printr-un identificator de fișier.
o Acesta este un șir de caractere folosit pentru regăsirea unui fișier pe disc. El conține:
 Numele discului urmat de caracterul care îl separă de următorul element al
identifcatorului (dacă fișierul se găsește pe discul implicit, numele discului se poate
omite)
 Calea de director a directorului în care se găsește fișierul (dacă fișierul se găsește în
directorul curent, calea de director se poate omite)
 Numele și extensia fișierului

6. Operații cu fișiere

Principalele operații care se pot realiza cu fișiere sunt (în paranteza apare comanda corespunzătoare
din meniul contextual):
 deschiderea fișierului prin intermediul aplicației asociate (File/Open);
 tipărirea fișierului la imprimanta (File/Print);
 editarea fișierului, dacă această operație este posibilă (Edit);
 adăugarea fișierului la o arhivă creată prin intermediul aplicației WinZip (Add to Zip/Rar);
 copierea fișierului pe dischetă (Send To - 3½ Floppy);
 mutarea fișierului în Clipboard (click dreapta - Cut);
 copierea fișierului în Clipboard (click dreapta - Copy);
 crearea unui shortcut către respectivul fișier (click dreapta - Create Shortcut);
 ștergerea fișierului (click dreapta - Delete);
 redenumirea fișierului (click dreapta - Rename);
 afișarea unor informații despre respectivul fișier (click dreapta - Properties).

Aceste operații se pot aplica și grupurilor de fișiere/directoare selectate în prealabil conform

regulilor de selectare anterior prezentate.

Ce deschide fereastra Search Result. Să presupunem că avem să aflăm câte fișiere de tip text
(extensia .txt) se află în directorul C: .
La sfârșitul căutării în această fereastră veți avea în partea dreapta toate fișierele text ce se găsesc în
directorul respectiv. Pe bara de stare veți avea numărul acestora:

o Schimbarea tipului fișierului în: doar pentru citire (read-only), citire – scriere (read - write):
Orice fișier sau director pe care îl aveți pe calculator îl puteți modifica, dacă drepturile va
permit acest lucru. Dacă doriți ca un anumit fișier să nu poată fi decât citit, fără a se putea
modifica va trebui să îi adăugați fișierului respectiv opțiunea Read-Only.
o Această opțiune o adăugați din
fereastra de proprietăți a
fișierului respectiv. Fereastra de
proprietăți se afișează prin
alegerea funcției Properties din
meniul apărut după ce ați dat clic
dreapta pe fișierul dorit.
o Dacă încercați să modificați
textul din document în
momentul în care doriți să
salvați modificările făcute va
apărea o casetă de dialog Save
As ce va cere să salvați
documentul sub alt nume
 deoarece acest document este doar în citire. Un document cu această opțiune setată afișează
acest lucru și pe bara de titlu.
o Dacă nu vreți ca cineva să modifice sub nici o formă ceea ce se află în documentul respectiv
puteți adăuga restricții acestui document. Restricțiile asupra documentelor sunt o opțiune
oferită de sistemul de fișiere NTFS.
o Sistemul de fișiere FAT: Este un sistem de fișiere folosit de sistemul de operare MS-DOS și
Windows pentru a organiza și manipula fișierele. Tabela FAT (file alocation table – tabela
de alocare a fișierelor) este o structura de date pe care Windows o creează atunci când
formatați o partiție folosind sistemul FAT. Windows păstreaza informații despre fiecare
fișier existent pe calculator, în tabela FAT, astfel încât acesta să poată fi folosit mai târziu.
o Sistemul de fișiere FAT 32: Este un sistem de fișiere deviat din sistemul de fișiere FAT, ce
suportă clusteri de dimensiuni mai mici, ce au ca rezultat o alocare mai eficientă a spațiului.
o Sistemul de fișiere NTFS: Este un sistem avansat de fișiere ce oferă o performanță și o
securitate mai bună decât cele oferite de versiunile sistemului de fișiere FAT. De exemplu
NTFS oferă consistența datelor prin utilizarea tehnicilor de recuperare a datelor. Dacă
sistemul s-a blocat sistemul de fișiere NTFS utilizează fișierul sau log pentru a reface
consistența sistemului de fișiere. În Windows 2000, XP, NTFS oferă și alte opțiuni, ca de
exemplu: drepturile asupra fișierelor și directoarelor, criptarea datelor și compresia lor.
Sistemul de fișiere NTFS este un sistem nou de fișiere specific sistemelor de operare
Windows NT, Windows 2000 si Windows XP.
o Sortarea fișierelor după nume, dimensiune, tip, data la care au fost modificate: Pentru a fi
mai ușor de găsit și de lucrat cu fișierele implicit acestea sunt sortate în ordine alfabetică,
dar puteți sorta fișierele și după alte caracteristici. Sortarea fisierelor în funcție de diferite
caracteristici se poate realiza în fereastra Explorer

În această fereastră va trebui să alegeți vizualizarea Details, fie din meniul View, fie din bara de instrumente.
Implicit fișierele sunt sortate în ordine alfabetică. Pentru a sorta fișierele după dimensiunea acestora (în
ordine alfabetică) dați un clic pe butonul Size din fereastră. Pe buton va apărea un semn micuț ce va sublinia
faptul că fișierele sunt sortate după dimensiune.

Sortarea după celelalte caracteristici se face în mod asemănător.

* dacă doriți ca fișierele să fie sortate în mod descrescător dați clic de două ori pe
opțiunea dorită. Pe buton va apărea un semn ce va indica faptul că fișierele sunt sortate în mod descrescător.
.
o Redenumirea fișierelor, directoarelor: Schimbarea numelui unui fișier sau director se
realizează foarte ușor. Ca de obicei aveți mai multe posibilități de redenumire a fișierelor.
POSIBILITATEA 1: Selectați fișierul sau directorul pe care doriți să-l redenumiți. Apoi
apăsați o singura dată pe numele fișierului (nu pe fișier). După 2 secunde veți putea
introduce noul nume. Dacă nu doriți să schimbați numele dați un clic oriunde pe ecran.
POSIBILITATEA 2: Dați un clic dreapta pe fișierul dorit și apoi din meniul apărut alegeți
opțiunea Rename.
o Copierea, mutarea fișierelor sau directoarelor: SELECTAREA UNUI FIȘIER, DIRECTOR
SAU A MAI MULTOR FIȘIERE SAU DIRECTOARE - Selectarea fișierelor sau
directoarelor se realizează printr-un clic al mouse-ului poziționat pe fișierul sau directorul
dorit. Fișierul sau directorul va apărea selectat cu o culoare mai închisă (de obicei albastru
închis).Dacă doriți să selectați mai multe fișiere sau directoare tineți apăsată tasta Ctrl. în
timp ce selectați fișierele dorite. (selectarea mai multor fișiere se poate face și prin marcarea
acestora cu mouse-ul. Ținând apăsat butonul stânga al mouse-ului și apoi înconjurând
fișierele pe care dorim să le selectați.)
o Copierea fișierelor și a directoarelor între directoare diferite sau pe hard disk-uri diferite:

Atunci când doriți să aveți același document în mai multe directoare va trebui să copiați
documentul. Copierea documentului se realizează prin una din următoarele opțiuni:
1. Cu ajutorul ferestrei Explorer – deschideți fereastra Explorer. Selectați documentul sau
directorul pe care doriți să îl copiați. Din meniul Edit apelați funcția Copy. Fișierul sau
directorul copiat este mutat în Clipboard.
Clipboard este o memorie virtuală intermediară pentru păstrarea pe termen scurt a
cuvintelor, imaginilor sau diagramelor.

* se observă faptul ca și combinația de taste Ctrl+C realizează copierea fișierului sau

directorului în Clipboard
Pentru a lua fișierul sau directorul din Clipboard și a-l pune în directorul dorit va trebui să va
pozitionați pe acesta și apoi din meniul Edit să alegeți opțiunea Paste.
* se observă faptul că și combinația de taste Ctrl+V realizează adăugarea fișierului sau
directorului din Clipboard în directorul destinație.
2. Cu ajutorul barei de instrumente din fereastra Explorer – în fereastra explorer, pe bara
de instrumente aveți următoarele două simboluri: , unul dintre ele fiind
specific operației Copy celălalt operației Paste.
După ce ați selectat fișierul pe care doriți să îl copiați apăsați butonul .
Acest lucru este asemănător cu alegerea opțiunii Copy din meniul Edit sau cu apăsarea
tastelor Ctrl+C.
Pentru a adăuga fișierul copiat în directorul dorit va trebui să vă poziționați pe acesta și
apoi să apăsați butonul .
Acest lucru este asemănător cu alegerea opțiunii Paste din meniul Edit sau cu apăsarea
tastelor Ctrl+V.
3. Cu ajutorul mouse-ului – selectați fișierul pe care doriți să îl copiați. Apăsați butonul
dreapta al mouse-ului și apoi din meniul afișat alegeți funcția Copy.

Pentru a adăuga fișierul copiat în directorul dorit va trebui să apăsați butonul dreapta al
mouse-ului pe acest director și din meniul apărut să alegeți funcția Paste.
4. O altă modalitate mai rapidă, pentru a nu apela întâi funcția Copy și apoi funcția
Paste, în fereastra explorer pe bara de instrumente există butonul Copy To
 Apăsând pe acest buton se va deschide o fereastră de dialog în
care veți preciza locul unde doriți să fie copiat fișierul.
După alegerea directorului în care doriți să copiați fișierul respectiv apăsați butonul Copy.
Nu va mai trebui să apelați funcția Paste.

o Mutarea fișierelor și a directoarelor între directoare diferite sau pe hard disk-uri diferite:
Mutarea, spre deosebire de operațiunea Copy, semnifică schimbarea definitivă a locului în care va
apărea fișierul.
Dacă doriți să mutați un fișier sau un director în alt director puteți alege una dintre următoarele
posibilități:
- cu ajutorul ferestrei Explorer – deschideți fereastra Explorer. Selectați documentul sau
directorul pe care doriți să îl mutați. Din meniul Edit apelați funcția Cut. Fișierul sau directorul
care va fi mutat este copiat în Clipboard.

* se observă faptul că și combinația de taste Ctrl+X realizează mutarea fișierului sau a directorului
în Clipboard.
Pentru a muta definitiv fișierul sau directorul din Clipboard în directorul dorit va trebui să vă
pozitionați pe noul director și apoi din meniul Edit să alegeți opțiunea Paste.
* se observă faptul că și combinația de taste Ctrl+V realizează adăugarea fișierului sau
directorului în Clipboard în directorul destinație.
- cu ajutorul barei de instrumente din fereastra Explorer – în fereastra Explorer, pe bara de
instrumente aveți următoarele două simboluri: .
După ce ați selectat fișierul pe care doriți să-l mutați apăsați butonul : .
Acest lucru este asemănător cu alegerea opțiunii Cut din meniul Edit sau cu apăsarea tastelor
Ctrl+X.

Pentru a adăuga fișierul copiat în directorul dorit va trebui să vă poziționați pe acesta și apoi să
apăsați butonul :
Acest lucru este asemănător cu alegerea opțiunii Paste din meniul Edit sau cu apăsarea tastelor
Ctrl+V.

- cu ajutorul mouse-ului – selectați fișierul pe care doriți să îl mutați.

Apăsați butonul dreapta al mouse-ului și apoi din meniul afișat alegeți funcția Cut.
Pentru a adăuga fișierul mutat în directorul dorit va trebui să apăsați butonul dreapta al mouse-ului
pe acest director și din meniul apărut să alegeți funcția. Paste.

Pentru a executa mai rapid operațiunea de Cut și Paste, în fereastra Explorer, pe bara de
instrumente există butonul Move To
Apăsând pe acest buton se va deschide o fereastră de dialog în care veți preciza doar locul unde
doriți să fie mutat fișierul.
După alegerea directorului în care doriți să mutați fișierul respectiv apăsați butonul Copy. Nu va
mai fi nevoie să apelați funcția Paste.

Importanța realizării unui “back-up” (copie) pe suporturile externe de memorare (discheta, Cd-
Rom): Se poate întâmpla ca în timp ce lucrați să existe o mică pană de curent care duce la oprirea
calculatorului și implicit la pierderea datelor. Tot ceea ce ați lucrat s-a pierdut, de aceea este bine să
aveți făcute copii ale documentelor la care lucrați, pe discheta sau cd.
O altă posibilitate de pierdere a datelor este aceea când calculatorul dumneavoastră nu mai încarcă
sistemul de operare și singura soluție posibilă este formatarea hard disk-ului și reinstalarea
sistemului de operare.
A nu se uita că dacă formatați hard disk-ul toate datele sunt pierdute!!! Dar dumneavoastra aveți
foarte mare nevoie de documentele sau bazele de date la care lucrați de ani de zile dar, în acest caz,
ele nu mai pot fi accesate, fiind pierdute. Pentru a nu ajunge într-o astfel de situație este de
preferința copierea documentelor importante pe discheta sau cd, deci realizarea așa numitelor copii
de protecție back-up.

7. Ștergerea fișierelor și refacerea acestora

o Ștergerea fișierelor, directoarelor și trimiterea lor în Recycle Bin: Dacă sunteți sigur că nu
mai aveți nevoie de un anumit director sau fișier pentru a elibera spațiul ocupat de acesta
puteți alege opțiunea de a șterge fișierul sau directorul respectiv. Fișierul căruia i-ați dat
instrucțiunea Delete va fi pus automat în Recycle Bin, care este asemănător unui coș în care
dumneavostră aruncați ce nu va mai trebuie.
Un fișier poate fi șters prin una din următoarele modalități:
- selectați fișierul pe care doriți să îl ștergeți și apoi apăsați butonul Delete existent pe
tastatură.
Pe ecran va apărea o fereastră de dialog care va cere să confirmați ștergerea fișierului și trimiterea
lui în Recycle Bin.

Pentru a șterge fișierul apăsați butonul Yes.

- prin apăsarea butonului dreapta al mouse-ului pe fișierul respectiv și apoi alegerea opțiunii
Delete din meniul apărut.
o Refacerea fișierelor șterse din Recycle Bin: Dacă ați șters din greșeală un document de care
mai aveți nevoie, sistemul de operare Windows vă oferă posibilitatea de a recupera fișierul
sau directorul șters. Pentru a recupera un fișier din Recycle Bin va trebui să parcurgeți
următorii pași:
pasul 1 – deschideți printr-o metoda cunoscută Recycle Bin. Fereastra apărută pe ecran este
următoarea:

pasul 2 – selectați fișierul pe care doriți să îl recuperați și apoi apăsați butonul Restore. Fișierul va
fi adus exact în locul în care se afla atunci când a fost șters.
 o Golirea Recycle Bin: Ca orice coș în care aruncați fișierele de care nu mai aveți nevoie
Recycle Bin se umple, de aceea din când în când el trebuie golit, eliberat de fișierele
componente, pentru ca și alte fișiere pe care le ștergeți să poată fi depozitate aici.
Atunci când alegeți să goliți Recycle Bin trebuie să fiți foarte siguri că nu mai aveți nevoie de
fișierele la care renuntați, deoarece odată șterse fișierele din Recycle Bin ele nu mai pot și
recuperate.
Golirea Coșului se realizează din meniul File – Empty Recyle Bin

sau prin apăsarea butonului dreapta al mouse-ului pe iconița aflată pe desktop

alegerea opțiunii Empty Recyle Bin din meniul apărut.

Pe ecran va apărea o casetă de dialog ce va cere să confirmați ștergerea definitivă a fișierelor.

Pentru a șterge fișierele definitiv apăsați butonul Yes.
*dacă atunci când ștergeți un fișier nu vreți ca acesta să fie trimis în Recycle Bin puteți apăsa
simultan tastele Shift+Del.
 8. Căutarea fișierelor și a directoarelor

o Utilizarea instrumentului Find pentru a găsi un fișier sau director:

Să spunem că doriți să vă modificați CV-ul, dar nu stiți exact unde este acesta. În această situație
puteți folosi funcția Search for Files or Folder din meniul Start, pentru a cauta documentul.

Se vor deschide în ordine următoarele ferestre de dialog:

Vizualizarea fișierelor recent utilizate: Atunci când deschideți un document existent, sau creați un
document nou sau orice alt tip de fișier, sistemul de operare Windows vă salvează aceste
documente în directorul Documents din meniul Start.
Acest lucru, însă, nu este foarte util, deoarece acest director nu are decât o capacitate de stocare de
15 fișiere. Dacă deschideți mai mult de 16 fișiere atunci primul fișier deschis va fi eliminat din
această listă. În plus în această listă rămân și fișierele pe care le-ați șters și dacă apelați un document
șters vi se va afișa următoarea caseta de dialog:

9. Accesorii ale sistemului de operare Windows: Notepad, Paint, Calculator

– TIC

Windows vine cu o sumedenie de aplicații care ajută utilizatorul pentru vizualizarea, crearea sau
editarea unor anumite tipuri de fișiere.
o Notepad este o aplicație deosebit de simplă care are ca funcție principală editarea de text. Cu
notepad se pot salva fişiere cu extensii .txt . Una din opţiunile de editare este Format/Word
Wrap, care semnifică faptul ca textul va fi încăput în pagină, ci nu va apărea bara de
derulare orizontală. De asemenea din Format/Font se pot stabili: fontul, stilul fontului de
scriere (normal, înclinat, îngroşat şi înclinat) şi dimensiunea. Salvarea fişierelor se face cu
File/Save sau File / Save As.
 o Paint este o aplicaţie care permite editarea de fotografii. În Paint se pot desena diverse
forme, se pot face modificări de culoare, se poate însera un text peste fotografie, se poate
însera o imagine capturată cu screenshot (se apasă tasta print screen şi apoi în Paint se dă
Edit/Paste), se pot salva imaginile sub mai multe extensii.

o Calculator este aplicaţia ce realizează diverse calcule matematice. Există mai multe tipuri de
vizualizare a interfeţei calculatorului (de ex. Standard, Ştiinţific) şi de asemenea se pot face
calcule destul de complexe (log, n!, x^y, sin, cos, tan, operatii logice etc.).

10.Arhivarea fișierelor

o soluție pentru păstrarea informației pe hard disc, atunci când acesta devine neîncăpător sau
pe dischete, atunci când fișierele au o dimensiune mai mare decât spațiul liber rămas pe
discheta, este folosirea programelor de arhivare.
 o Programele de arhivare au rolul de a comprima informațiile conținute pe un suport de
memorie externă (floppy disk ,hard disk), pentru a mări capacitatea de memorare a acestuia.
Odată comprimate, informațiile își pierd semnificația reală la nivelul procesoarelor din
sistem. Din acest motiv, înainte de o nouă utilizare, fișierele trebuie dezarhivate cu programe
de dezarhivare, pentru obținerea informațiilor orginale.
o Programele de arhivare/dezarhivare pot fi clasificate în funcție de obiectul supus
comprimării (arhivării):
 arhivare de fișiere: ARJ, RAR, WINRAR, WINZIP;
 Comprimare hard disk: DriveSpace.
o Diferența între cele 2 tipuri de programe este dată de faptul că, spre deosebire de arhivarea
de fișiere (care comprimă anumite fișiere, la cererea utilizatorului), compresia hard-diskului
se realizează automat fără a fi necesară intervenția utilizatorului.
o Majoritatatea programelor de comprimare au la baza următorul principiu de lucru:
 Se caută secvența care se repetă;
 La găsirea secvențelor, acestea se înlocuiesc cu un simbol (asemenea unei
prescurtări);
 După parcurgerea fișierului sau intregului hard disk se adaugă un index al
simbolurilor folosite
Exemplu:
Textul real are forma: Doru Ionescu este înalt, Ion Popescu este mai mic.
Textul comprimat:
Doru #& $ înalt, # Pop& $ mai mic.
o Tehnica este deosebit de eficientă pentru fișiere ce conțin texte sau pentru bazele de date, la
care se poate obține o reduce a spațiului ocupat de până la 70%, în timp ce fișierele
executabile nu se pot comprima mai mult de 40%-50%.
o Dintre programele de arhivare/dezarhivare (cu eventulalele recomandări de utilizare în
funcție de testările utilizate) se menționează:
 ARJ are cea mai bună compresie, dar și timpul de comprimare este mai mare;
varianta ARJ 2.30 are rezultate mai bune în cazul fișierelor de text scurte, iar ARJ
2.10 permite și arhivarea pe mai multe dischete;
 PKZIP/PKUNZIP oferă cel mai scurt timp de comprimare/decomprimare, iar
varianta 2.01 are rezulate deosebite în cazul documentațiilor mari, permițând,
asemănător ARJ 2.10, salvarea/restaurarea de arhive extinse pe mai multe dischete;
 LHA oferă o compresie mai bună decât PKZIP, cu o viteza de
comprimare/decomprimare mai mare decât ARJ 2.30;
 RAR poate despacheta și fișiere comprimate cu ARJ sau PKZIP (cu condiția ca
utilitarul să se găsească într-o cale definită prin PATH).
o Fișierele comprimate (arhivele) pot fi transformate și în arhive self-extract (care se extrag
singure), situație în care nu este necesară utilizarea programului de comprimare; în realitate
acesta este inclus în fișierul executabil și se activează odată cu lansarea în execuție,
reducând însă rata de comprimare, tocmai datorită acestei secvențe incluse, care ocupă
aproximativ 15kb.
o Utilizarea acestor programe nu trebuie cunoscută în prealabil; simpla specificare a numelui
echivalează cu punerea la dispoziție a sintaxei fiecarei comenzi și a tuturor opțiunilor,unele
oferind chiar un mediu pentru selectarea opțiunilor (ARC + PLUS, PKZIP MENU, ARJ
MENU).
o În plus, există utilitarul SHEZ, care pune la dispoziție un meniu universal pentru majoritatea
utilitarelor de compresie.
 11.Viruși informatici și anitiviruși

o Virusul informatic este, în general, un program care se instalează fără voia utilizatorului şi
provoacă pagube atât în sistemul de operare cât şi în elementele hardware ale computerului.
o Clasificarea şi acţiunea viruşilor
 Viruşi Hardware: sunt cei care afectează hard discul, floppy-discul şi memoria.
 Viruşi Software: afecteazã fişierele şi programele aflate în memorie sau pe disc,
inclusiv sistemul de operare sau componentele acestuia
o Câteva dintre efectele pe care le genereazã viruşii software:
 Distrugerea unor fişiere;
 Modificarea dimensiunii fişierelor;
 Stergerea totală a informaţiilor de pe disc, inclusiv formatarea acestuia;
 Distrugerea tabelei de alocare a fişierelor, care duce la imposibilitatea citirii
informaţiei de pe disc;
 Diverse efecte grafice/sonore inofensive;
 Încetinirea vitezei de lucru a calculatorului până la blocarea acestuia
o Istoric despre viruși și antiviruși:

1949 Sunt puse pentru prima oara bazele teoriilor legate de programele care se autoreproduc.
1981 Virusii Apple 1, 2, şi 3 sunt printre primii viruşi "in the wild". Descoperiţi în sistemul de
operare Apple II, viruşii se răspândesc în Texas A&M prin intermediul jocurilor piratate.
1983 în teza sa de doctorat, Fred Cohen defineşte pentru prima oară formal un virus de calculator ca
fiind "un program ce poate afecta alte programe de calculator, modificându-le într-un mod care
presupune abordarea unor copii evoluate ale lor."
1986 Doi programatori, Basit şi Amjad, înlocuiesc codul executabil din sectorul boot al unui
floppy-disk cu propriul lor cod, care infecta fiecare floppy de 360 Kb accesat pe orice drive.
Floppy-urile infectate aveau "© Brain " ca etichetă de disc.
1988 Apare unul dintre cei mai cunoscuţi viruşi: Jerusalem. Activat în fiecare vineri 13, virusul
afectează fişierele . exe şi .com şi şterge toate programele rulate în cursul acelei zile.
1990 Symantec lansează pe piaţă Norton AntiVirus, unul dintre primele programe antivirus
dezvoltate de către una dintre marile companii.
1991 Tequila este primul virus polimorf cu răspândire pe scară largă găsit liber. Viruşii polimorfi
fac ca detectarea lor de către scanerele de viruşi să fie dificilă, prin schimbarea modului de acţiune
cu fiecare nouă infecţie.
1992 Existau 1300 de viruşi, cu aproape 420% mai mulţi decât în decembrie 1990. Previziunile
sumbre ale virusului Michelangelo ameninţau colapsul a circa 5 milioane de calculatoare pe data de
6 martie. însa doar 10% din calculatoare s-au defectat.
1994 Farsa de proporţii din partea email-ului hoax (alarmă falsă) Good Times. Farsa se bazează pe
ameninţarea unui virus sofisticat care e capabil să șteargă un întreg hard prin simpla deschidere a
emailului al cărui subiect este "Good Times". Deşi se ştie despre ce e vorba, hoaxul revine la un
interval de 6-12 luni.
1995 Word Concept, virus de Microsoft Word, devine unul dintre cei mai răspândiţi viruşi din anii
'90.
1998 Strange Brew, actualmente inofensiv şi totuşi raportat, este primul virus care infectează
fişierele Java. Virusul modifică fişierele CLASS adăugând la mijlocul acestora o copie a sa şi
începând executarea programului din interiorul secţiunii virusate.
Virusul Cernobâl se răspândeşte rapid prin intermediul fişierelor " .exe ". După cum o sugerează şi
notorietatea numelui său, virusul este nemilos, atacând nu numai fişierele dar şi un anumit cip din
interiorul computerelor infectate.
1999 Virusul Melissa, W97M/Melissa, execută un macro dintr-un document ataşat emailului, care
transmite mai departe documentul la 50 de adrese existente în Outlook address book. Virusul
infectează şi documente Word pe care le trimite ca ataşamente. Melissa se împrăştie mult mai rapid
decât alţi viruşi anteriori infectând cam 1 milion de calculatoare.
Bubble Boy este primul virus care nu mai depinde de deschiderea ataşamentului pentru a se executa.
De îndată ce user-ul deschide email-ul, Bubble Boy se şi pune pe treabă.
2000Love Bug, cunoscut şi sub numele de ILOVEYOU se răspândeşte via Outlook, asemănător
modului de răspândire al Melissei. Acest virus e primit ca un ataşament.
VBS, şterge fişiere, inclusiv MP3, MP2 şi JPG şi trimite username-uri şi parole găsite în sistem
autorului virusului.
W97M.Resume.A, o nouă variantă a Melissei, este "in the wild". Virusul se comportă cam ca
Melissa, folosindu-se de un macro-Word pentru a infecta Outlook-ul şi pentru a se răspândi.
Virusul Stages deghizat într-un email glumă despre etapele vieţii, se răspândeşte prin Internet.
Deloc specific celorlalţi viruşi anteriori, Stages este ascuns într-un ataşament cu extensie falsă .txt,
momind utilizatorii să-l deschidă. Până la apariţia sa, fişierele text erau considerate fişiere sigure.
o Surse de infestare: Cele mai multe dintre calculatoare se contaminează la citirea dischetelor
purtătoare de viruşi, care provin de la un alt calculator. Discheta poate conţine orice tip de
fişier sau program deja infectat; virusul poate fi localizat într-o zonă specială a dischetei,
numită sectorul de sistem. La rândul lui modemul a devenit un instrument camuflat de
transmitere a viruşilor. Deoarece serviciile de asigurare a comunicaţiilor se dezvoltă,
oamenii pot utiliza în comun fişierele prin intermediul liniilor telefonice.
o Măsuri de protecţie împotriva viruşilor:
 Verificarea datelor ce vor urma a fi introduse în calculator, cu un program antivirus.
 Evitarea folosirii unor soft-uri pirat (fără licenţă).
 Scanarea calculatorului cu un program antivirus.
 Păstrarea unor copii de siguranţă ale aplicaţiilor şi fişierelor importante.
o Programele antivirus sunt create special pentru:
 detectarea viruşilor prin verificarea conţinutului fişierelor şi semnalarea prezenţei
semnăturii unui virus cunoscut sau a unor secvenţe suspecte în interiorul lor
 dezinfectarea sau ştergerea fişierelor infectate
 prevenirea infectării prin supravegherea acţiunilor din memorie şi semnalarea
întâlnirii unor anumite acţiuni care ar putea fi generate de existenţa în memorie a
unui virus.