Lansarea Sarmalelor Scandia pe piata din Italia

Introducere

Prezentarea Companiei Scandia Romana SA Sibiu

PRIMELE INCEPUTURI

Josef Theil –cetatean german recunoscut in bresla producatorilor de mezeluri din Sibiu la vremea
sa, pune bazele pe parcursul anului 1922, unei fabrici de preparate si conserve din carne,
amplasata pe strada Morilor, fosta Heidengasse, in orasul de jos. Este anul  fondarii unei societati
care, peste decenii, va deveni producatorul numarul unu in domeniul productiei de conserve de
carne din Romania. O istorie de succes, fundamentata intotdeauna pe sintagma traditie si calitate.

ISTORIA CONSERVEI

Industria alimentara pare pentru multi dintre noi o abordare oarecum banala. Putini sunt cei care
stiu ca acum 150 de ani conservarea alimentelor, in speta cele de origine animala, prin modalitati
practice care sa faca mancarurile sa ramana consumabile pentru o perioada indelungata de timp,
reprezenta o preocupare de mare interes. De altfel, produse de acest gen erau considerate deseori
un miracol iar raritatea lor le facea aproape imposibil de cumparat. Alimentele conservate erau
considerate bunuri pretioase, in special pentru corabierii care calatoreau saptamani si luni intregi
sau pentru unitatilor militare care plecau in campanii prelungite. Pentru expeditiile de lunga
durata oamenii aveau nevoie de provizii care sa reziste mult timp la conditii deficitare da
transport, la variatii de temperatura si in acelasi timp sa pastreze calitatile nutritive. Desi se
foloseau metode de afumare, sarare, murare sau uscare, pastrarea vitaminelor, o conditie
fundamentala pentru cei angrenati in astfel de activitati, ramanea o problema nerezolvabila. In
ciuda oricaror masuri, mancarea se strica prea repede, facand inutila stocarea unor cantitati
insemnate. Inventia care a impus iesirea din astfel de impasuri dateaza din epoca
napoleoniana, la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

In spatiul francez incercarile de solutionare a problemei conservarii alimentelor a

fost stimulata de anuntarea unui premiu de 12 000 de franci, suma ce urma sa fie
acordata celui care reusea sa pastreze mancarea pentru soldati, astfel incat aceasta
sa poata fi transportata oriunde si indiferent de sezon. Nu a durat mult pana cand
bucatarul sef  Nicolas Appert a prezentat un proces de pastrare prin incalzire.
Pentru acesta el a folosit borcane sigilate cu capace de pluta legate cu fir metalic. Chiar daca
tehnica lui de conservare nu se compara cu cea uzitata in zilele noastre, inventia lui Appert are
meritul de a fi constituit inceputul unor noi cautari. La mijlocul secolului al XIX - lea, fizicianul
francez Luis Pasteour a reusit sa dovedeasca in mod stiintific principiile propuse cu decenii
inainte de Appert. Fizicianul a descoperit bacteriile responsabile de alterarea alimentelor si a
prezentat modalitatea de a le distruge prin tratare la cald.

Astfel, pasteurizarea a devenit un principiu acceptat in lumea stiintifica. In anul 1810, Napoleon
i-a inmanat lui Nicolas Appert titlul de "binefacator al omului", rasplatindu-i initiativa cu un
premiu consistent, chiar daca in timp, borcanele lui s-au dovedit greu de manipulat in calatorii ca
urmare a riscului spargerii.

In aceeasi perioada, englezii au perfectionat tehnica de conservare prin

obtinerea unor combinatii corecte intre pasteurizare si ambalare. In data de 25
mai 1810, Peter Durand si Augustus de Heinne au obtinut licenta britanica
pentru pastrarea alimentelor in cutii grele de fier - inca un pas spre aparitia
conservei asa cum o cunoastem azi.     

In anul 1813 soldatii din British Navy folosesc pentru pastrarea mancarii cutii solide din fier care
cantareau mai mult decat continutul si care se desfaceau cu dalta si ciocanul. Cateva decenii mai
tarziu, in 1858, apar primele desfacatoare de conserve pe care le detineau bacanii care desfaceau
conserva in momentul vanzarii. Odata cu avansul tehnologiei se ajunge la
producerea cutiilor din tabla mai subtire, greutatea acestora scazand
considerabil.  

ISTORIE SIBIU

Prestigiul si maretia cetatilor de pretutindeni se construieste  prin vrednicia locuitorilor sai.

Rezistenta in fata timpului si a vitregiilor de tot felul  le asigura nobletea si recunoasterea.  Multe
dintre orasele cu vechime istorica, dupa epoci glorioase, se lasa coplesite de praful uitarii si cad
in ruina. Sibiul, vechea cetate a saxonului Hermann,  traieste in continuare, sapandu-si prin
oamenii sai, drumul spre viitor.
Oras cu o bogata istorie si traditie specifica burgurilor medievale fondate de colonistii germani,
Sibiul este resedinta si principalul centru polarizator al judetului.

Atestata documentar pentru prima oara sub numele de Cibinium, in anul 1191,  asezarea este
denumita intr-un document din anul 1223 "Villa Hermanni"probabil dupa numele conducatorului
primului grup de colonisti germani ajunsi aici. asezat pe malul raului Cibin, in imediata apropiere
a anticei Cedonia , localitate dacica si mai apoi daco-romana.Un veac mai tarziu, in anul 1366,
localitatea e ridicata la rang de oras, mentionandu-se la inceputul secolului urmator, pentru prima
data, denumirea de Hermannstadt.

Initial o asezare modesta cu caracteristici rurale, si mestesugaresti, dar stapanita de oameni fermi
si muncitori, evoluand spre modelul  centre urbane feudale occidentale, vechea cetate s-a
remarcat in istorie ca important nucleu  politic si administrativ - capitala a Transilvaniei si sediu
al guvernului austriac - centru  comercial si mestesugaresc, avand o bogata viata culturala si
religioasa. Stradutele sale comerciale, pasajele si locurile de promenada, principalele monumente
de arta si arhitectura sunt amplasate in cele trei piete concentrice care prezinta structura si
dezvoltarea  urbanistica a cetatii. Piata Mica sau Minor Circulus, cum era denumita in
documentele latine din secolele XIV si XV, a insemnat vreme indelungata nucleul activitatii
economice desfasurata de corporatii profesionale bine organizate - breslele mestesugaresti.

Temeiul legal pentru infiintarea si dezvoltarea acestora il ofera

decretul dat de regele Ludovic I al Ungariei in anul 1376, decret
in care se gasesc normele de organizare si de conducere a tuturor
breslelor sasesti din cele Sapte Scaune si in special, a celor din
Scaunul Sibiului. O dovada o constituie dainuirea aici, peste
timp, a unor constructii reprezentative: Turnul Sfatului, Casa
Breslei Aurarilor, Casa Blanarilor si Cojocarilor, Halele
Macelarilor - marturii ale unei intense activitati mestesugaresti si
comerciale.Pentru prima data, in anul 1370  macelariile orasului
din Piata Mica sunt amintite in vechile matricole ale bisericii. Este anul primei atestare a unui
edificiu  impozant - Hala Macelarilor, devenita azi Casa Artelor. Este inceputul unei indeletniciri
care va construi, secole de-a randul, traditia si specificitatea locului.

Peste numai sase ani de la aceasta mentionare, documentele vorbesc despre elaborarea unor noi
statute de breasla si mentioneaza faptul ca in oras exista 19 bresle cuprinzand 25 meserii printre
care si cea a macelarilor.La inceputul secolului al XV-lea Piata Sibiului a fost mutata din partea
de jos a orasului pe locul actualei Piete Mici. Peste cateva decenii incep sa se ridice aici boltile
cu pravalii in care isi desfaceau produsele cele mai reprezentative bresle ale burgului: croitori,
blanari, cizmari, argintari si aurari, si nu in ultimul rand, mesterii macelari.

In anul 1457, portile orasului sunt repartizate breslelor in scopul apararii - Poarta Cisnadiei
revine breslei macelarilor, dovada ca asociatia acestora era puternica, instarita si bine organizata,
capabila sa intretina un sistem de fortificatie solid ca pavaza impotriva atacatorilor. Poarta
Turnului - breslei croitorilor, Poarta Ocnei -breslei cizmarilor iar Poarta Elisabeta -  breslei
cojocarilor
 In anul 1594 pe  27 iunie, un traznet transforma in ruine Poarta Cisnadiei care va fi recladita in
acelasi an. Turnul de aparare devine o bogata cronica a epocilor trecute, martor al statorniciei, al
rezistentei in fata numeroaselor asedii organizate de turci, principi maghiari sau domni ai tarii
romanesti; si totodata, martor al harniciei si destoiniciei celor care l-au ridicat si l-au
aparat.Activitatea mesterilor macelari si mezelari este amintita mereu in actele oficiale. Astfel, in
1694, comunitatea orasului hotaraste ca zidul cetatii de pe portiunea dintre macelarii si Turnul
Sarii sa fie intretinut de proprietarii care si-au construit case pe zidul orasului.
In 1724  erau in Sibiu 34 de bresle, un numar care crestea mereu odata cu specializari tot mai
diversificate. In sec 18 sunt mentionate adunarile tamplarilor, dulgherilor, olarilor, pielarilor,
postavarilor sau blanarilor, dogarii, pantofarii, dar si  macelarii, ca avand o istorie seculara. Alte
institutii similare sunt abia nou infiintate - breslele tabacarilor, curelarilor, palarierilor  sau
franghierilor. Incepand cu  18 mai 1741 pentru macelarii din Marginimea Sibiului, din Rasinari
si Poplaca in speta, sunt amenajate standuri pentru vanzarea produselor in Piata Mare, cererea
orasenilor fiind din ce in ce mai mare.In 1780  la Sibiu lucreaza sute de meseriasi, mari mesteri,
calfe, ucenici, grupati in 40 de bresle cu domenii de productie bine delimitate. Peste doua decenii
numarul acestora creste cu inca doua. Normativul breslelor din anul 1895 atesta inasprirea
regimului calfelor, care erau obligate sa se prezinte la "Casa Calfelor" indata dupa intrarea in
oras. Repartizarea la atelierele de lucru se faceau de catre "parintele casei calfelor", programul
incepand dimineata la ora sase si incheindu-se seara la 10. Pentru lucrari de urgenta, ziua de
lucru putea fi prelungita. (Strautiu Eugen, Sibiu 2000) 

 In 1875 - batranele bresle care au construit multa vreme identitatea cetatii lui Hermann, sunt
desfiintate in urma unui ordin ministerial.
Istoria de peste o jumatate de secol a vechiilor corporatii profesionale se incheie aici. Breslele
mestesugaresti devenisera in secolul al XIX - lea anacronice, constituind, prin regulile lor
drastice, adevarate piedici in calea dezvoltarii economice. Meseriasii, calfele si ucenicii au trecut
in ateliere si fabrici sau si-au continuat activitatea in mod independent. Insa traditia recunoscuta
a macelarilor si mezelarilor burgului transilvanean continua. 

Sectorul economic cunoaste cele mai profunde mutatii in aceasta epoca. In ceea ce priveste
industria alimentara, apar in timp o serie de intreprinzatori care isi largesc afacerile. Fondurile
arhivistice atesta - prin existenta unor bogate informatii documentare, statute, regulamente -
existenta macelaritului, ca vechi mestesug practicat inca din Transilvania medievala. Macelarii
de altadata erau obligati sa aprovizioneze populatia cu carne proaspata, iar daca produsele erau
vechi si alterate, comerciantii erau pedepsiti cu plata unor mari sume de bani si confiscarea
marfurilor. 
La 1 decembrie 1888 in Sibiu se deschide noul abator al orasului. Fabricantul de mezeluri Gustav
Nussbacher, sibian si el, doneaza in 1905 monumentul dedicat lui Friedrich Schiller care va fi
instalat in zona centrala.

SCANDIA ASTAZI

SCANDIA DUPA 1989

Dupa revolutia din decembrie *89 a urmat o perioada de tranzitie caracterizata prin incercari de a
aborda piata dintr-o  maniera moderna orientata spre cerintele in schimbare ale pietei interne si
externe,fabrica exportand in exclusivitate in tari precum USA,Marea Britanie, Germania,fosta
Uniune Sovietica si Japonia pana in anul 1996 ,cand datorita modificarii legislatiei, s-a impus
trecerea la o reabordare a pietei interne. In prezent,datorita eforturilor depuse, compania Scandia
Romana detine pe piata pateului de ficat in conserva o cota de piata valorica de peste 65,9% in
perioada aprilie-mai 2008 (cnf  MERMB Romania), incluzand si marcile proprii realizate de
companie. Cel mai important produs al companiei este Pateul Sibiu.
SCANDIA ROMANA ANUNTA O CRESTERE A CIFREI DE AFACERI CU 9 % FATA
DE ANUL 2006

Aceasta crestere a cifrei de afaceri reconfirma pozitia de lider pe care Scandia Romana o ocupa
pe piata conservelor de carne din Romania, unde compania detine o cota valorica de peste 62 %
(sursa: MEMRB, octombrie-noiembrie 2007).

Principalele contributii la atingerea cifrei de afaceri inregistrata in 2007 au venit din partea
conservelor de carne, ce reprezinta peste 90 % din vanzarile totale ale companiei, cea mai mare
pondere fiind detinuta de conservele de pate de ficat. Acestea au beneficiat de o crestere de
aproximativ 3 % comparativ cu anul 2006, marcile Bucegi si Sibiu detinand un aport
semnificativ in cresterea inregistrata de acest segment.

La randul lor, produsele din gama “Traditii” au inregistrat cresteri semnificative in anul ce
tocmai s-a incheiat. Datorita succesului de care s-a bucurat in randul consumatorilor, gama
“Traditii” s-a extins spre finalul anului 2007 cu alte doua noi sortimente -Tocanita de porc si
Ciolan cu fasole.

Reprezentantii Scandia Romana considera cresterea inregistrata de companie drept semnificativa,

avand in vedere noile schimbari aduse pe aceasta piata de anul 2007 . “Odata cu aderarea la
Uniunea Europeana, taxele vamale s-au redus de la 45 % la 0 % si astfel in domeniul in care noi
activam concurenta a fost mult mai acerba, la raft putandu-se gasi acum branduri noi, cunoscute
pana in 2007 doar publicului Uniunii Europene. Procentul din ce in ce mai mare ale emigrarilor
si canicula inregistrata anul anterior la noi in tara (fapt care a generat un consum mai scazut in
aceasta perioada, in care a crecut consumul de lichide, fructe si legume), au constituit alti factori
ce au influentat evolutia consumului produselor de carne in conserva. Cu toate acestea, Scandia
Romana a reusit sa faca fata provocarilor aduse de anul 2007 si sa inregistreze o crestere
importanta – de 9 %”, a afirmat Dl. Sorin Bozdog, Director General Adjunct Scandia Romana.

Alte doua produse ce au contribuit la cresterea cifrei de afaceri a Scandia Romana sunt cele doua
noi sortimente de sunca, lansate la inceputul anului 2007: sunca Augusta – pozitionata ca produs
premium – si sunca Paltinis, produs ce se adreseaza segmentului mediu al populatiei.

In ultimii ani, Scandia Romana a facut eforturi substantiale pentru a oferi consumatorilor produse
in ambalaje noi, din sticla, acestea fiind cele mai evoluate din punct de vedere al pastrarii
prospetimii si calitatii produselor, permitand totodata consumatorilor vizualizarea acestora. Ele
garanteaza de asemenea 100% igiena pe intreg lantul de distributie la produse care, altfel, sunt
foarte expuse si sensibile la acest aspect. Siguranta alimentara a facut parte intotdeauna din
filozofia productiei la cele mai inalte standarde de calitate a Scandia, compania fiind in acest
sens unul dintre primii producatori din tara certificati HACCP. “Produse traditionale in ambalaje
moderne, la cele mai noi standarde de calitate si siguranta – aceasta a fost deviza care ne-a
caracterizat”, a mai adaugat Sorin Bozdog.
Prezentarea produsului care urmeaza sa fie exportat

In prezent, compania are peste 900 de angajati si produce diferite sortimente de conserve,
impartite in patru categorii:

1. pate (Pate Poiana, Pate Sibiu, Pate Bucegi, Pate Sadu);

2. conserve de carne (Carne Sibiu, Carne Bucegi, Sunca Augusta, Sunca Paltinis etc.);
3. crenvurşti (Cardinali);
4. Mancaruri traditionale – Traditii (ciorba de burta, sarmale, costita cu fasole, carnaciori
cu fasole, ciorba de vacuta, ciorba de pui, ciorba de fasole );
5. Scandia Romana este de asemenea si principalul producator roman de marci private pe
piata conservelor din carne.

La nivelul categoriei de mancaruri traditionale se prevede realizarea unei noi game de produse.

DE SCRIS DE LA IONELA GAMA DE PRODUSE CU SARMALE

- SARMALE CU OREZ SI CARNE DE PORC

- SARMALE CU CARNE DE VITA

FISA DE TARA ITALIA

ISTORIA
Istoria Italiei se referă la istoria regiunii geografice corespunzătoare Peninsulei Italice, regiune
locuită de-a lungul timpului de diverse popoare, atât de diversificate din punct de vedere cultural
şi care au cunoscut diverse regimuri politice.

Deşi noua naţiune italiană a apărut abia în 1861, zona geografică a Italiei de astăzi a avut o
istorie bogată şi îndelungată. În perioada pre-romană, pe aici s-au perindat grecii şi etruscii.
Dupa evoluţia şi căderea Imperiului Roman, Italia se fărâmiţează în mai multe republici, oraşe-
stat, regate, toate expuse invaziilor musulmane, normandice, germane, franceze, spaniole şi
austriece. Italia a fost unită abia în 1861 devenind Regatul Italiei. În 1946 devine republică
constituţională.

GEOGRAFIE:

Locaţie

Europa Sudică, o peninsulă care se extinde înspre centrul Mării Mediterane, în nordestul
Tunisiei.

Coordonate Geografice
42°50′N 12°50′E
Suprafaţă
 Total: 301,230 km²

Din Care
 Terestră: 294,020 km²
 Marină: 7,210 km²
  Notă: include Sardinia şi Sicilia

Graniţe Terestre
 Total: 1,932.2 km
 Vecini: Austria 430 km, Franţa 488 km,Vatican 3.2 km, San Marino 39 km,
Slovenia 232 km şi Elveţia 740 km.

Ţărm
7,600 km
Pretenţii Maritime
 Stratul Continental: 200 m adâncime sau limită de explorare
 Mare Teritorială: 12 mile nautice

Climă
Predominant Mediteraneană; Alpină în nord; fierbinte, aridă în sud
Relief
Majoritar accidentat şi muntuos; apar şi unele câmpii, coasta este joasă
Resurse Naturale
Mercur, marmură, sulf, peşte, cărbune, teren arabil
Procent de folosire a pământului
 Teren arabil: 31%
 Culturi permanente: 10%

 Păduri: 23%(estimat în 1993)

Teren Irigat
27,100 km² (estimat în 1993)
Riscuri Naturale
Riscurile regionale includ alunecări de teren, avalanşe, cutremure, erupţii vulcanice,
inundaţii; scufundarea pământului în Veneţia
Mediu--probleme curente
Poluarea aerului prin emisii industriale precum dioxid de sulf; poluarea coastei şi a
râurilor prin reziduuri industriale şi animale; ploaia acidă deteriorează lacurile; tratament
inadecvat a resturilor industriale.
Notă Geografică
Locaţia strategică domină Mediterana şi rutele apă/aer dinspre Nordul Africii spre Vestul
Europei.

DEMOGRAFIE:

Italia este în general o omogenitate lingvistică şi religoasă, totuşi, cultura sa, economia sa şi
politica sa sunt diverse. Italia are a cincea densitate a populaţiei europene ca mărime, atingând
196 de oameni pe km². Grupurile minoritare sunt mici, cele mai mari fiind cel vorbitor de limba
germană în Tirolul de Sud (1991: 287.503 germani şi 116.914 italieni) şi cel de limba slovenă
lângă Trieste.
Alte grupuri minoritare cu limbi oficiale parţiale sunt cele franceze în Valle d'Aosta; cele sarde
în Sardinia; cele ladine în Dolomiţi; şi cele friuliene în regiunea Friuli-Veneţia Giulia, toate patru
limbi romanice. În plus există alte câteva minorităţi locale mici, ca şi cele vorbitoare de Limba
occitană în sudul văii Piemontului; Limba catalană în oraşele Alghero şi Sardinia; Limba
albaneză în anumite sate din Calabria şi Sicilia; şi de dialecte greceşti vechi în satele din
Calabria.

Deşi Romano-Catolicismul este religia majoritară (85% din cetăţenii nou-născuţi sunt în mod
normal catolici) uramtă de religia protestantă şi cea iudaică, dar este constatată şi o creştere a
comunităţii musulmane imigrante.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia