Monumentul Lupeni ’29

Istoria grevelor și mișcărilor sociale din România antebelică arată ca acestea au fost
întotdeauna reprimate brutal, guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în
1907, la armată și măsuri brutale de reprimare a oricărui protest cu revendicări sociale: de
exemplu, greva din București în decembrie 1918 a fost reprimată de armată tot cu arme de război
(mitraliere, tunuri), greva generală din 1920, care cerea demilitarizarea întreprinderilor și dreptul
muncitorilor de a se organiza în sindicate și a face în mod legal grevă fiind și ea neutralizată în
mod similar. În materie de reacție la greve, sau la orice protest contra oligarhiei industriale și
financiare care voia să acapareze statul și să-l folosească exclusiv întru servirea propriilor ei
interese, când nu era implicată direct, armata - principala dar nu și singura forță de represiune
internă a guvernului - sprijinea acțiunile grupurilor huliganice de extremă dreaptă, care ele
încercau spargerea grevelor sau suprimarea libertății presei.
Reacția guvernului la greva de la Lupeni în 1929 n-a fost diferită, în ciuda faptului că
pentru prima dată la putere se afla un partid țărănist, și că proprietarii minei erau bancheri și
politicieni marcanți ai partidului național liberal. Presa internațională a vremii se făcea ecoul
remarcilor unor membri ai guvernului care declarau că proprietarii (directoratul) companiei au
refuzat toate revendicările și că acest lucru a fost adesea nejustificat, drept pentru care toată vina
o poartă „directoratul” companiei,  care se afla în mâinile unor bancheri liberali, printre care și
Tătărescu.
Salariul unui miner la vremea respectivă era de aproximativ 4.000 de lei, mai mare decât
salariul mediu din industria alimentară, chimică sau metalurgică. Aceștia puteau primi și prime în
funcție de performanțe, în funcție de vagoanele cu materie extrase. Societățile miniere care
operau zonele de extracție din Valea Jiului erau Petroșani și Lupeni. Istoricii socialiști au scris că
minerii erau din ce în ce mai solicitați de către patroni din cauza crizei economice cu care se
confruntau, motiv pentru care erau „din ce în ce mai exploatați”. Însă argumentul crizei din 1929
nu era și nu poate fi unul valabil – repercusiunile economice au început să fie cu adevărat simțite
în România începând cu anii 1930. „Joia neagră” avusese loc în octombrie, discuțiile cu privire la
noul contract colectiv de muncă al minerilor aveau loc din 1928.
Cerințele minerilor cu privire la noul contract colectiv de muncă s-au transformat rapid
într-o încleștare de forță pentru liberalii aflați în opoziție și țărăniștii de la putere. Minerii cereau:
zi de lucru de 8 ore, majorarea salariului cu 40% pentru cei care lucrau la cuptoare și în gropi,
primirea de alimente și echipamente corespunzătoare muncii și interzicerea copiilor de a mai
lucra în subteran. Litigiul dintre conducere și muncitori nu s-a rezolvat la masa negocierilor,
motiv pentru care minerii au mers la Tribunalul din Deva. După ce hotărârea instanței nu a fost în
favoarea minerilor, aceștia au făcut apel la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde președinte era
Gheorghe Buzdugan, unul dintre membrii consiliului de Regență.
Foto.1 5 august 1929: Greva minerilor de la Lupeni. (Sursa: CNH )

Liderii sindicali au organizat o grevă de câteva sute de persoane în dimineața de 5 august,

ajungând să se răspândească în minele Carolina, Ștefan, Victoria și Elena. Foarte rapid, situația a
scăpat de sub control, iar între 3.000 și 4.000 de persoane intră în grevă. În aceeași zi un grup
radical de mineri a ocupat centrala electrică responsabilă pentru utilajele de extracție și ventilație,
în timp ce alți colegi de-ai lor care nu au participat la mișcare se aflau sub pământ. Acest
eveniment a fost privit ca o amenințare de către autoritățile locale din Hunedoara, motiv pentru
care se emite un decret ce instaura starea de alertă.
Pe data de 6 august armata intervine pentru a gestiona criza. Încercând să pună presiune
pe mineri în a părăsi centrala electrică, forțele de ordine încearcă să spargă greva. Rezultatul este
unul complet șocant: aproximativ 100 de jandarmi și soldați deschid focul.
Cea mai „oficială” informație, care a apărut și în presa străină, este bilanțul de 22 de morți și
peste 200 de răniți. Alte surse vorbesc și despre 58 de morți și sute de răniți. Presa locală
caracteriza acest episod ca un dezastru atribuit clasei politice dar și lipsei unei conduceri ferme în
România. A fost unul dintre momentele în care România avea nevoie de un rege, în contextul în
care Regența nu își asumase masacrul de la Lupeni.
Foto 2. 6 august 1929: Greva minerilor de la Lupeni – Intervenția armatei (Sursa: Arhiva
CNH )

Istoriografia din epoca comunistă a încercat să revendice pentru mișcarea comunistă

sau PCR un rol important în protestul minerilor de la Lupeni, iar în contemporaneitatea
postcomunistă anumiți istorici români reiau și ei, din motive ideologice opuse, același mit.
Istorici occidentali precum Francisco Veiga resping însă teza, arătând că nu e necesară inventarea
de motivații și acțiuni politice cât timp motivațiile economice erau mai mult decât suficiente
pentru a explica explozia socială, cu atât mai mult cu cât pe eșichierul politic românesc la stânga
centrului nu se afla „decât un gol”: în contrast cu situația din unele state occidentale, comuniștii
români erau paralizați în mod durabil de represiunea regimului, în plus în cazul conflictului de la
Lupeni convinși fiind că este vorba despre o provocare, s-au abținut să sprijine activ greva.
Pe 11 februarie1963, era lansat filmul „Lupeni ‘29“, în regia lui Mircea Drăgan, o evocare
a tragicelor evenimente din 5-6 august 1929, soldate cu moartea multor mineri. Rolurile
principale au fost interpretate de actorii Lica Gheorghiu, Colea Răutu și George Calboreanu.
Foto 3. Afișul filmului LUPENI ’29 (Sursa: www.google.com )
Ziua minerului este marcată în fiecare an la 6 august, dată la care sunt comemorați minerii
ucişi în timpul grevei de la lupeni din august 1929, dar și victimele nenumăratelor tragedii
petrecute în minerit. în Valea Jiului, mai multe monumente au fost ridicate ca omagiu adus
minerilor, însă cel mai reprezentativ dintre ele, aflat la intrarea în municipiul Lupeni, amintește
de greva muncitorilor mineri de la Lupeni, încheiată cu un conflict sângeros între forțele de
ordine și localnici.

Foto 4. Monumentul Lupeni ’29 (Sursa: Arhiva CNH )

 Monumentul a fost realizat de marele sculptor român Ion Irimescu, ca omagiu aduc
eroilor mineri care au căzut răpuși de gloanțele Puterii politice din 1929, într-una din cele mai
mari revolte muncitorești ale minerilor din toate timpurile.

Foto 5. Monumentul Lupeni ’29 . Comemorare 6 august 2022 (Sursa: Arhiva CNH )

Bibliografie

ANDRIŢOIU, IOAN. Aspecte privind situaţia şi lupta muncitorilor mineri din Valea Jiului în
perioada crizei economice din 1929-1933. Bucureşti : Editura Eminescu, 1975

BOGĂŢAN, ELISABETA. Legende din Valea Jiului : Legenda vrăjitoarelor Roşia, Baba şi
Leşia. Editura ştiinţifică, 1979

FULGER, IOAN VALENTIN. Valea Jiului după 1989, spaţiu generator de convulsii sociale.
Petroşani : Focus, 2007.