SUBSTANŢ E DE STINGERE A Nr.

Pagini
INCENDIILOR 9
S.C....................................S.R.L
Cod document: IP-SU- AII 04.
Versiunea :
2

Exemplar nr. SEMNĂTURĂ

DATA
ELABORAT
APROBAT

SUBSTANŢE STINGĂTOARE
În lupta cu focul, omul a căutat din totdeauna să-şi perfecţioneze armele astfel încât să
obţină victoria într-un timp cât mai scurt şi cu o siguranţă cât mai ridicată.
Aceasta căutare continuă a dus la obţinerea şi utilizarea unor noi tipuri de mijloace de
stingere , din ce în ce mai adaptate condiţiilor concrete existente la locul incendiilor.

Substanţ ele stingă toare

Sunt acelea care, introduse într-un anumit mod în zona incendiată opresc arderea.
Substanţele stingătoare pot fi în stare gazoasă lichidă sau solidă precum şi sub forma
unui amestec de lichide cu gaze sau cu o substanţă solidă.
În prezent se dispune de o gamă largă de substanţe stingătoare începând cu apa ale
cărei calităţi o fac să deţină încă locul principal, apoi spuma, pulberile stingătoare, gazele
inerte şi hidrocarburile hidrogenate.
În laboratoare şi centre de cercetări, acţiunea de îmbunătăţire a substanţelor de stingere
existente şi de creare a altora noi cu proprietăţi superioare se desfăşoară fără întrerupere.
În funcţie de efectul de stingere al incendiilor substanţele stingătoare se clasifică în:
 -substanţe stingătoare prin răcire;
 -substanţe stingătoare prin izolare;
 -substanţe folosite la reducerea conţinutului maxim de oxigen;
 -substanţe stingătoare prin inhibiţie chimică.

SUBSTANŢ E STINGĂTOARE PRIN RĂCIRE

Apa

Apa este cel mai vechi agent de stingere. Se gaseşte în cantităţi considerabile, este şi
relativ uşor de procurat, are o mare putere de răcire şi este nevătămătoare.

1
 Acţiunea de răcire se datoreşte faptului ca are o mare capacitate de absorbţie a căldurii
raportată la caldura specifică şi caldura latentă de vaporizare.
Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizează prin :
 -răcirea materialului care arde
 -izolarea suprafeţei incendiate de oxigenul de aer
 -acţiune mecanică, când se foloseşte sub formă de jet compact.
Folosirea apei la stingerea incendiilor

Apa se întrebuinţează pentru stingerea incendiului sub forma de:

 -jet compact (pe punte);
 -jet pulverizat (în compartimentul maşini);
 -stropire (sprinklere, drencere , pulverizatoare);
 -perdele;
 -abur.

Folosirea jetului compact

Capacitatea de pătrundere a jetului de apă în focarul incendiului depinde de dimensiunile

picăturilor, de presiunea dinamică a jetului, de presiunea flăcărilor, a curenţilor de aer şi a
produselor de ardere, de viteza de mişcare a picăturilor, precum şi de gradul de evaporare a
apei în zona flăcărilor.
Prin folosirea apei sub forma de jet compact se poate conta pe creşterea eficacităţii şi a
capacităţii de şoc a apei, deoarece în acest caz cantitatea refulată este de multe ori
considerabilă şi datorită presiunii mari, efectul de dizlocare este puternic.

Folosirea jetului pulverizat

Jetul de apă dispersată este alcătuit din picături de apă cu diametrul mediu de 1mm.
Efectul de stingere este cu atât mai puternic, cu cât se evapora mai multa apă.
Efectul maxim de stingere cu apă sub forma dispersată şi pulverizată se obţine în
încăperi inchise.
Pulverizarea apei până la ceaţă se poate realiza prin trei căi;
 -cu ajutorul aerului comprimat;
 -prin folosirea înaltei presiuni de la 50-120 de atmosfere.
 -prin folosirea unei presiuni reduse de la 2-10 atmosfere.
Experimentările privind stingerea incendiilor cu apă pulverizată au demonstrat că
stingerea se produce pe seama stingerii materialului combustibil şi a flăcării.

Efectul apei asupra combustibilului incendiat

Folosirea apei la stingerea incendiilor va fi cu atât mai eficace cu cât cantitatea de apă ce
se transforma în vapori va fi cât mai mare.
De aceea este indicat ca la anumite categorii de incendii (paioase, textile, hârtii, etc.) să
se folosească apă sub formă de ploaie sau ceaţă, care prezintă următoarele avantaje:
 -consum mic de apă;
 -se măreşte suprafaţa de stropire, având ca efect o intensă acţiune de răcire;

2
  -rezultă o mai mare cantitate de vapori, care împiedică accesul oxigenului în zona de
ardere;
 -ajută la depunerea particulelor solide incandescente aflate în suspensie, reducând
astfel posibilitatea de propagare a focului în zonele vecine;
 -poate fi folosită pentru protecţia porsonalului care lucrează în zone cu temperaturi
mari şi pentru răcirea elementelor de construcţii.
La stingerea incendiilor produse de materiale combustibile solide, în cele mai multe cazuri
se foloseşte apă sub forma de jet compact.
Incendiul de cărbune praf se stinge cu apa cu jet pulverizat fiind interzisă folosirea jetului
compactare prin acţiunea lui mecanică poate împrăştia incendiul şi în plus praful ridicat în
aer, într-o anumită concentraţie este un amestec exploziv. Situaţia este opusă în cazul
bulgărilor de cărbune.
Faptul că apa are o densitate mare, este bună conducătoare de electricitate şi
reacţionează cu o serie de substanţe face ca domeniul ei de utilizare să fie limitat.
De exemplu, la stingerea incendiilor de lichide combustibile (ţiţei, benzină, petrol lampant,
motorină, etc.) în rezervoare, apa nu poate fi folosită, deoarece, dată fiind densitatea lor
relativ mică, aceste lichide plutesc deasupra apei şi continuă sa ardă.
De asemenea, nu poate fi folosită nici la stingerea incendiilor izbucnite în zone cu
instalaţii electrice fără respectarea unor reguli şi măsuri speciale sau la stingrea unor
substanţe care, în contact cu apa reacţionează: carbura de calciu (carbidul), metale sub
formă de pulberi (aluminiu, potasiu, sodiu, magneziu).

Apa îmbunataţită chimic

Pentru a spori puterea de pătrundere în masa materialelor cu care vine în contact , s-a
acţionat asupra tensiunii superficiale a acesteia. Practic există posibilitatea de a reduce
semnificativ tensiunea superficială a apei prin tratarea sa cu diverşi detergenţi(Dero 73).
Apa îmbunătăţită chimic este recomandabil a se folosi la stingerea incendiilor de
materiale bogate în celuloza cum sunt: lemnul, textilele, bumbacul, hârtia)
Tabelul 1.

Denumirea subst/mat. combust. Pericolul în urma reacţiei cu apa

Carburile materialelor alcaline Explozie prin contact
Nitroglicerina Explozie la lovirea cu jetul de apă
Acid clorosulfic Reacţionează cu apa cu explozie
Azotat de plumb Instabil, explozie la creşterea umid.peste 30%
Peroxid de sodiu Este posibilă explozia şi intensificarea arderii
Var nestins Se degajează o cantitate mare de căldură
Tetraclorura de titan (peste 400 grade Celsius)
Hidrosulfit de sodiu Se autoaprinde în contact cu apa
Jetul de apa în salpetru topit provoacă

3
 Salpetru aruncarea puternică în forma de explozie şi
intensificarea arderii
Carbura de Al,Ba,Cl Se descompun cu degajare de acetilenă
Fosfura de sodiu,calciu Reacţionează şi degajă hidrura de fosfor care
se autoinflamează în aer
Hidrurile metalelor alcaline şi
Alcalino-pământoase
Hidrura de sodiu şi de potasiu Reacţionează şi degajă hidrogen
Cl,cesiu,potasiu,rubidiu,sodiu
Aluminiu pulbere
Se degajă hidrogen
Magneziu titan şi aliajele lor
Termit
Electron,zinc pulbere Descompune apa(degajare de hidrogen)
Denumirea subst/mat. combust. Pericolul în urma reacţiei cu apa
Carburile materialelor alcaline Explozie prin contact
Nitroglicerina Explozie la lovirea cu jetul de apă

SUBSTANŢE STINGĂTOARE PRIN IZOLARE

Spuma

O parte din incendii nu pot fi stinse cu apă, fie din cauza naturii materialului incendiat fie
din cauza reacţiilor chimice care se produc în prezenţa apei.
Pentru stingerea unor astfel de incendii se foloseşte spuma.
Pe suprafeţele incendiate spuma acţionează prin pătura izolatoare care se formează între
materia incendiată şi mediul carburant, precum şi prin efectul de răcire ce se produce
datorită apei pe care o conţine.
Din punct de vedere al modului de producere spuma poate fi de două feluri:
 -spuma chimică;
 -spuma mecanică.
La rândul ei spuma mecanică este de mai multe feluri:
 -spuma mecanică grea;
 -spuma mecanică cu coeficient de înfoiere mediu;
 -spuma mecanică cu coeficient mare de înfoiere (spuma uşoară);
 -apă uşoară (light water).
Spuma reprezintă agentul principal de stingere a lichidelor combustibile mai uşoare decât
apa depozitate în rezervoare sau scurse şi acumulate în strat, în caz de avarie la
depozite şi instalaţii tehnologice (tancuri de combustibil, şantine, separatoare, etc.).
Spuma nu poate fi folosită acolo unde este interzisă prezenţa apei.

Se acţionează cu spuma în special la:

4
  -stingerea lichidelor combustibile şi inflamabile;
 -stingerea materialelor solide care nu reacţionează cu soluţiile apoase ale spumelor
şi sărurilor;
 -protecţia materialelor elementelor de construcţie împotriva căldurii radiante;
 -împiedicarea răspândirii în atmosfera a gazelor de combustie şi a vaporilor;
 -împiedicarea excesului de oxigen în zona de ardere.
Pentru a asigura o eficacitate maximă, spuma trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
 -să aibă densitate mică, între 0,1-0,15, care îi dă posibilitatea să plutească pe
suprafaţa lichidelor combustibile;
 -să fie compacta adică stratul de spumă să nu aibă spaţii goale;
 -sa fie omogenă (bulele de aer sau gaze să aibă aceeaşi mărime);
 -să fie persistentă: să reziste minimum 30 minute fără să se degradeze;
 -să fie aderentă astfel încât proiectată pe materiale în plan vertical să se menţină pe
suprafeţe verticale;
 -să nu producă coroziune;
 -să fie fluidă;
 -să aiba un coeficient de înfoiere corespunzător;
 -timp de stingere minim.

Spuma mecanică grea

Acest gen de spumă se obţine prin amestecarea unei substanţe generatoare de spumă
cu apa şi aerul, folosind în acest scop dispozitive speciale.
Ca spumant se foloseşte SPUMOGENUL care poate fi lichid sau praf.
Spuma mecanică acţionează asupra focarului, ca şi spuma chimică prin efecte de izolare,
răcire datorită apei pe care o conţine şi înăbuşirea în urma formării vaporilor de apă.

Spuma cu coeficient mediu şi mare de înfoiere

Pentru producerea spumei uşoare se foloseşte un spumant special, ceea ce constituie un

dezavantaj deoarece practic şi economic ar fi fost să se folosească acelaşi spumant pentru
toate categoriile de spumă.
Spuma uşoară exercită asupra focarului de incendiu o acţiune complexă de înăbuşire,
izolare şi răcire.
Efectul de înăbuşire a spumei uşoare poate fi mărit prin adaosul unei mici cantităţi de
dioxid de carbon în curentul de aer al generatorului de spumă, o astfel de spumă putând
stinge incendii de alcool, acetonă,etc.
Spumă uşoară se poate folosi cu rezultate bune la stingerea incendiilor la magaziile şi
compartimentele navei sau tancurile navelor, în tunele , canale de cabluri, precum şi la uscat
în industria chimică sau în subsolurile clădirilor, aceasta pentru ca într-un spaţiu închis poate
fi refulată o cantitate mare de spumă.

5
 Spuma uşoară se obţine în generatoare care funcţionează pe principiul ejecţiei şi prin
folosirea unui ventilator.

Folosirea spumei uşoare prezintă următoarele avantaje:

 utilizarea unei cantităţi minime de apă (1-2 litrii) pentru aproximativ 1000 de litrii de
spumă;
 stingerea rapidă a incendiului şi împiedicarea reaprinderii;
 lipsa acţiunii corozive (spre deosebire de spuma chimică);
 pătrunderea ei în locuri greu accesibile (tunele, canale, coridoare, pivniţe);
 lipsa unor efecte nocive asupra organismului uman.
Dezavantajele spumei uşoare sunt următoarele:
 greutate redusă şi deci instabilitate atunci când bate vantul;
 preţ de cost relativ ridicat;
 dificultăţi la îndepărtarea ei după stingerea incendiilor (unele tipuri de spumă înfundă
canalizările);
 distanţa de acţiune a generatoarelor relativ limitată.

Apa uşoară

Este o substanţă stingătoare de data mai recentă, care se refulează asupra unui lichid
nemiscibil cu apă formând o peliculă care împiedică, chiar şi în cazul în care este foarte fină,
evaporarea lichidului combustibil. Datorită acestei proprietăţi se reduce concentraţia de
vapori deasupra lichidului care arde, procesul de ardere se întrerupe iar reaprinderea nu mai
este posibilă.
Substanţele tensioactive pe bază de fluor din care se obţine apă uşoară s-au dovedit a fi
foarte eficiente în stingerea incendiului, atunci când sunt amestecate cu substanţe proteinice.
Se obţine o spumă fluidă şi rezistentă la foc, indicată a se folosi în instalaţii fixe de stingere la
tancuri şi rezervoare de combustibil lichid, recomandându-se după unii specialişti din
străinătate, să se introducă de jos în sus, adică sub suprafaţa incendiată.
Unul din marile avantaje ale apei uşoare este compatibilitatea cu spuma proteinică şi într-
o măsura oarecare cu pulberea stingătoare. Acest mare avantaj poate fi folosit pentru
realizarea unei stingeri rapide a incendiilor, folosind procedee mixte.
Pulberi stingătoare

Pulberile stingătoare au devenit substanţe stingătoare de largă utilitate. Rezultatele

excelente chiar şi în cazul incendiilor de proporţii produse de lichide sau gaze combustibile,
posibilităţile corespunzătoare de conservare, cât şi alte însuşiri ale lor, fac ca pulberile
stingătoare să constituie substanţe de stingere extrem de eficace.
Componentul de bază al unor pulberi stingătoare este bicarbonatul de sodiu, dar în afara
acestora se mai fabrică pulberi pe bază de bicarbonat de potasiu, sulfat de aluminiu,
carbonat de sodiu, uree tehnică şi din diferiţi compuşi ai borului.
Pe plan mondial s-au stabilit trei grupe de pulberi stingătoare în raport de natura
incendiilor la care pot fi folosite:

 Pulberi stingătoare eficace la stingerea incendiilor din clasele B şi C adică pulberi

normale;

6
  Pulberi stingătoare eficace la stingerea incendiilor din clase A ,B sau C adică pulberi
polivalente şi
 Pulberi stingătoare eficace la stingerea incendiilor din clasa D adică pulberi speciale.
 La noi în ţară s-a fabricat o pulbere stingătoare eficace la stingerea incendiilor din
clasele B si C, pe bază de bicarbonat de sodiu, denumită „PULVOGEN”.

Florex

Aceasta pulbere stingătoare se fabrică la noi în ţară din bicarbonat de potasiu pulvis ,
uree tehnică şi alte substanţe chimice, care prezintă caracteristici de stingere superioare
pulvogenului şi pulvogenului special.
Pulberile stingătoare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 eficacitate maximă la stingere, determinate de proprietăţile chimice şi de gradul de
dispersie;
 fluiditate bună în conducte;
 capacitatea de a forma un nor compact în suspensie de aer;
 stabilitate la umezire şi la întărire în cazul unei păstrări îndelungate;
 stabilitate termică;
 conductibilitate termică redusă.

SUBSTANŢE FOLOSITE LA REDUCEREA CONŢINUTULUI DE OXIGEN

Arderea se desfăşoară normal până la un conţinut minim de 14-17% oxigen.

Prin folosirea substanţelor care reduc concentraţia de oxigen se micşorează viteza de
degajare a căldurii şi scade temperatura de ardere.
Metoda constă în diluarea substanţelor gazoase combustibile, a amestecurilor de vapori
–aer sau a aerului care participă la ardere, cu substanţe care nu întreţin arderea.
Substanţele de diluare cele mai întrebuinţate sunt:
 -apa sub formă de abur sau fin pulverizată;
 -gazele inerte: bioxidul de carbon, azotul şi gazele de ardere preparate special în
acest scop(gazul inert)

Aburul

Pe unele instalaţii aburul aste folosit la camera pompelor şi pentru inundarea tancurilor de
marfă.
Efectul de stingere al aburului se bazează pe diluarea concentraţiei de oxigen în zona de
ardere până la o limita la care continuarea arderii devine imposibilă.
Costul scăzut al aburului în raport cu alţi agenţi de stingere, investiţiile reduse necesare
realizării instalaţiilor, simplitatea lor fac ca şi în prezent acest sistem de protecţie să fie utilizat
pentru:
 -stingerea unor anumite incendii de produse gazoase, lichide sau solide cu jeturi, pe
suprafeţe mici sau inundarea în spaţii închise, cu volum mai mic de 500mc;
 -limitarea posibilităţii de propagare a incendiilor-prin perdele de abur în special la
instalaţiile tehnologice care funcţionează la temperaturi ridicate;

7
  -prevenirea incendiilor sau exploziilor-prin diluarea atmosferei în zonele cu scăpări
accidentale de gaze, sau lichide inflamabile, în caz de avarie.

Apă fin pulverizată

La o pulverizare fină a apei în zona de ardere, aceasta se transformă în abur (vapori de

apă) diluând substanţele care participă la ardere.

Bioxidul de carbon

Bioxidul de carbon este un gaz incolor şi inodor care nu arde şi nu întreţine arderea.
Bioxidul de carbon ca substanţă stingătoare are următoarele calităţi:
 -pătrunde în orificiile obiectului aprins, fiind mai greu decât aerul;
 -este rău conducător de electricitate;
 -nu se depreciază pe timp de conservare îndelungată;
 -nu este sensibil la acţiunea temperaturilor scăzute;

La nave, bioxidul de carbon se foloseşte mult ca substanţă stingătoare refulată prin

intermediul instalaţiilor fixe de stingere, stingătoarele cu zăpadă carbonică şi ca agent de
vehiculare a pulberilor stingătoare din stingătoarele cu praf şi CO2.
Bioxidul de carbon are un larg domeniu de utilizare fiind indicat a se folosi la:
 -depozite, magazii cu suprafaţă mică şi în care nu se poate face un control
permanent;
 -maşini şi instalaţii electrice amplasate în încăperi închise;
 -transformatoare şi generatoare electrice, tablou de distribuţie;
 -centrale telefonice automate;
 -încăperi de producţtie fără supravegherea continuă a producţiei;
 -instalaţii sau utilaje de mare valoare care au un rol important economic;
 -instalaţii şi utilaje cu pericol de incendiu şi care constituie un pericol pentru
restul instalaţiilor;
 -tancuri recipiente cu lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate a
vaporilor scazută ,având un volum maxim de 500 metrii cubi;
 -compartiment maşini, baleaj, magazii marfă, magazii pituri.
Azotul

Azotul poate fi folosit la stingerea incendiilor izbucnite la instalaţii tehnologice fiind refulat
din instalaţiile fixe de stingere sau ca agent de vehiculare a pulberilor stingătoare din maşini
speciale de stins incendiu.

Gazul inert

Gazele rezultate în urma arderilor combustibililor în caldari, motoare sau generatoare,

răcite spălate şi purificate sunt cunoscute în domeniul naval sub numele generic de gaz inert.
Conţinutul redus de oxigen precum şi concentraţia mare de bioxid de carbon şi azot au
dus la folosirea gazului inert ca mijloc principal de stins incendiile din magaziile de mărfuri

8
uscate şi de asemenea ca mijloc preventiv contra izbucnirii unor incendii în tancurile de
marfă ale tancurilor petroliere.
Reducerea conţinutului de oxigen din tancurile prin introducerea gazului inert se
realizează prin două procedee şi anume:
 prin diluare-atunci când are loc un proces de amestecare a gazului existent în tanc
cu gazul inert introdus forţat într-un jet care ajunge la fundul tancului;
 prin dizlocare- atunci când gazul inert este introdus lent pe la partea superioară
apărând un fenomen de stratificare în care stratul inferior de gaz din tanc se
micşorează datorită evacuării lui în atmosfera.
Temperatura gazului inert introdus în compartimentul protejat trebuie să fie:
 -pentru tancurile de marfă, maxim 40 grade Celsius;
 -pentru magaziile de mărfuri uscate, maxim 50 grade Celsius.

SUBSTANŢE STINGĂTOARE PRIN INHIBIŢIE CHIMICĂ

Halonii

Dintre mijloacele de stingere prin inhibiţie chimică fac parte hidrocarburile halogenate.
Eficienţa unei butelii de halon 1301 este echivalentă cu patru butelii de bioxid de carbon
de aceeaşi mărime.
Stingerea incendiilor cu hidrocarburi halogenate se poate face cu jet compact, jet
pulverizat şi, sub formă de aerosoli.
Procesul de întrerupere a arderii se datoreşte:
 -vaporizării picăturilor de substanţe stingătoare;
 -amestecării vaporilor substanţei stingătoare;
 -interacţiunii fizico-chimice între vaporii de haloni vaporii de combustibili