Valori stilistice ale părţilor de vorbire

VALORILE EXPRESIVE ALE PRONUMELUI

- Dativul etic (fără funcţie sintactică)

Exemple:
”Ei, ei! Ce-i de făcut? / Se sperie şi de umbra lui.”
”Dumneata să mi te găteşti ca un ginere.”

”iar cu dreapta ce-mi făcea?

iar din gură mi-i grăia:
-Murgule, murguţul meu,
Datu-mi-te-a taică-tău” (inversiune)
(Toma Alimoş)

- Dativul posesiv
Exemple:
”În turbarea-i furtunoasă… ”
”Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.”
Las să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino”

- Valoarea neutră (neutrală)

Exemple:
„A luat-o la sănătoasa zicându-i: „Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o!
A băgat-o pe mânecă” ;
„- Dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu bere…” (Caragiale);
„-Şi nici tu junghi nici tu friguri nu s-a lipit de noi, dar nici de râie n-am scăpat.”
(Creangă)
„-De te-ndeamnă, de te cheamă/Tu rămâi la toate rece.” (Eminescu)

- Pluralul
-modestiei: „Ce vrei tu? / - Noi? Bună pace!”
-autorităţii: Noi, directorul şcolii, am constatat…

- Repetiţia - comparaţia
„Lumea-i cum este…şi ca dânsa suntem noi” (Eminescu)
„Cine face ca mine ca mine să păţească”
„Eu sunt eu, iar tu eşti tu
…Eu, eu şi iar eu fac toată treaba”
„Ce-s eu? Nimic! Da pe mine nime nu mă blastămă, nime nu zice să mă bată
Dumnezeu, pe când pe dumneata tot satul te blastămă” (Agârbiceanu)
„Ce-i al meu – e – al meu, ce-i al tău e al nostru.”
 - Antiteza
„Mi-e prieten numai mie, iar ţie duşman ţi-este”
„Ea un înger ce se roagă/El un demon ce visează”
„Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?/Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel
apus?”
„Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic.”
(Eminescu)
„Voi ce-aţi îngropat aici? / Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi,/Noi mame şi surori
şi fraţi!” (Coşbuc)
Acesta nu-i ca acela.
„Alte măşti, aceeaşi scenă” (Eminescu)
El face, ea desface şi totul se preface.

„De-o fi una, de-o fi alta…pace…război”

„Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece / Ci eu în lumea mea mă
simt / Nemuritor şi rece. (Eminescu)

- Valoare peiorativă
-Ce faci, dânsule?
„-Dar nevastă-mea nu-i d-alea domnule!” (Caragiale)
„-Dă-mi în scris pe Gagarniţă ăla să nu-i uit numele” (Caragiale)
„-Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră” (Gr. Alexandrescu)
„-Aici sunt întunecimea-ta” (Caragiale)

- Alte valori (sensuri)

A mea (soţia) e foarte bună gospodină. Dânsul (soţul) nu-i acasă.
Am eu altele pe cap acum. (necazuri).
Pentru atâtica lucru te apuci dumneata de ceartă?
 - Scrierea simbolică/principiul simbolic
„Să se întoarcă acum mânia lui de la mine!”
„Eu am pus cuvintele Mele în gura ta şi te-am oprit cu umbra mâinii Mele ca să
întind cerurile şi să întemeiez pământul şi să zic Sionului: „Tu eşti poporul
Meu!”

- Transformarea valorii directe în valoare indirectă

L-a întrebat:
-Ţi-am spus să tu nu faci asta?
-L-a întrebat dacă i-a spus să el nu facă aceea.

VALORILE EXPRESIVE ALE VERBULUI

Verbul la timpul prezent este folosit pentru a reda acţiuni care se petrec
într-un timp nedeterminat (într-o operă literară), dar care sunt aduse în faţa
cititorului într-un ritm dinamic – prezentul dramatic sau pentru a reda acţiuni
care s-au petrecut în trecut (în operele cu caracter istoric) – prezentul istoric.
Exemple:
“Şi cu sabia scoasă, începe să atace straşnic tot ce-ntâlneşte în cale. În
momentul acesta, jupâneasa…intră cu tava, aducând dulceaţă şi cafele. Cum o
vede, maiorul se opreşte o clipă…” – prezentul dramatic.
(I. L. Caragiale)
 “El (Mihai Viteazul) smulge atunci o secure ostăşească de la un soldat, se
aruncă în coloana vrăşmaşă ce-l ameninţă mai de-aproape, doboară pe tot ce
se încearcă a-i sta împotrivă, ajunge pe Caraiman-Paşa, îi zboară capul,
izbeşte şi alte capete de vrăjmaşi şi … se întoarce la ai săi plin de trofee şi fără
a fi rănit.” – prezentul istoric
(N. Bălcescu)

VALORILE EXPRESIVE ALE SUBSTANTIVULUI

 Substantivul apare, de obicei, în realizarea metaforelor, a personificărilor
şi a epitetului.

Jăratecul norilor”

Astfel adesea eu nopţi întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas”

“ Nori de cenuşă fumegândă”

“ Rai din basme”

VALORILE EXPRESIVE ALE ADJECTIVULUI

Cea mai frecventă valoare stilistică a adjectivului este aceea de epitet.
Exemple:
Epitete ale substantivului - simple şi postpuse
”Nori plumburii se lăsau peste sat.”(epitet metaforic al substantivului)
”Munţii posomorâţi îşi scuturau crestele de zăpadă.” (epitet personificator al
substantivului)
”Marea se arunca furioasă peste stâncile stinghere”. (epitet personificator al
substantivului dar şi al verbului)
Epitete ale substantivului - multiple şi antepuse
„Mişcă în vânt frumoasele, mari, ordonatele roade.”
Epitete ale verbului postpuse şi antepuse simple
„Şi clopote răsună răguşit.”
„Iar pădurea lin răsună.”
Epitet personificator
„Şi stelele uimite clipiră printre ele.”
Epitet cromatic
„depărtări albastre”
Epitet hiperbolic
„Păşesc ca pe-o altă/Planetă, imensă, străină şi grea”