Sunteți pe pagina 1din 40

Emil CIORAN, NDREPTAR PTIMAS

Humanitas, 1991.

EMIL CIORAN s-a nscut la 8 aprilie 1911, la Rsinari, unde tatl su era preot. A fcut studiile liceale n Sibiu, la Liceul Gheorghe Lazr, apoi a urmat cursurile Faculttii de Filozofie si Litere din Bucuresti (19281932), ncheiate cu o tez despre H. Bergson. Dup o burs de studii n Germania (19331935), a fost, vreme de un an (19361937), profesor de filozofie la un liceu din Brasov. Din 1937, an cnd obtine o burs a statului francez pentru doctorat (care-i va fi prelungit n 1938), se stabileste la Paris. n Romnia, a colaborat la Gndirea, Vremea, Floarea de foc, Calendarul, Revista de filosofie, Convorbiri literare s.a. Din 1947 ncepe s scrie n limba francez. A publicat cinci crti n tar si mai bine de zece n Franta, toate la Gallimard. Cartea de debut a obtinut premiul Comitetului pentru premierea scriitorilor tineri needitati (1934). Pentru Manual de descompunere (1949) obtine, n 1950, Premiul Rivarol. Scrieri: Pe culmile disperrii (Bucuresti, 1934, 1990); Cartea amgirilor (Bucuresti, 1936, 1991); Schimbarea la fat a Romniei (Bucuresti, 1936, 1941, 1990); Lacrimi si sfinti (Bucuresti, 1937, 1991); Amurgul gndurilor (Sibiu, 1940); ndreptar ptimas (1991); Prcis de dcomposition (Paris, 1949); Syllogismes de l'amertume (Paris, 1952); La tentation d'exister (Paris, 1956); Histoire et utopie (Paris, 1960); La chute dans le temps (Paris, 1964); Le mauvais Dmiurge (Paris, 1969); De l'inconvnient d'tre n (Paris, 1973); cartlement (Paris, 1979); Exercices d'admiration (Paris, 1985); Aveux et anathmes (Paris, 1987).

EMIL CIORAN NDREPTAR PTIMAS


HUMANITAS BUCURESTI 1991

Not asupra editiei


Scris ntre 1940 si 1944, ndreptar ptimas are dou variante. Prima de 117 pagini format mare (A4), plus o pagin final nenumerotat, pe care e trecut un mare II (roman) este scris cu cerneal neagr si are o grafie extrem de variat, de oscilant, nervoas, tensiona(n)t. Ea prezint numeroase reveniri (stersturi sau adugiri, uneori pe verso, alteori pe file intercalate ulterior) si pare a nu se fi ps-trat n ntregime. Pe prima pagin snt nscrise: data 12 Martie 1940 (sus, n coltul din stnga), titlul ndreptar ptimas (central, abrupt suitor spre dreapta, exact deasupra titlului initial, tiat cu o linie: Breviar ptimas), precum si semntura: E. Cioran. Cea de-a doua variant este n mare parte o transcriere, dar nu snt putine pasajele reasezate sau reformulate, cele adugate sau abandonate. Pagina initial cuprinde, sus si oblic, titlul definitiv (subliniat dublu), ca si o fixare n timp si spatiu: Paris 19411944/ Hotel Racine/ rue Racine (n coltul din dreapta, jos). ntre cele dou nsemnri apare nc una, mult mai trzie: Ilisible, instilisable [sic],/ impubliable./ 20 Oct. 1963. n ntregime, acest manuscris are 156 pagini de format caiet (A5), numerotate, la care se adaug pagina de titlu. (Caietul ne-a stat la dispozitie sub form de fotocopie, originalul fiind pierdut). Textul su este cel reprodus n volumul de fat. Trebuie spus c aceast editie nu este una critic, n sens filologic, desi s-a lucrat prin confruntarea variantelor. Singura contributie a ngrijitorului la forma n care volumul se nftiseaz editorial este cuprinsul. (Cele dou titluri originale de paragrafe au fost evidentiate prin diferentierea caracterelor de liter). n ceea ce priveste textul propriu-zis, am fcut operatiunile de rutin (unificarea n sensul actualizrii a cazurilor de dubl grafie, completarea prescurtrilor, aducerea la zi a ortografiei si a punctuatiei etc.), dar am evitat actualizrile morfologice sau ortografice excesive: ceea ce s-ar fi cstigat ca prospetime temporal (oricum relativ si doar partial realizabil) s-ar fi pierdut ca omogenitate stilistic si, poate, ca unitate de impact. Am conservat, a-sadar, forme precum: ntunerec, miragii, peisagii, paseri, perini, fiece, sului (pentru seului), sufr (pentru sufer), dorinti, tintirime, lcate, acaftist, rzimat, reflexie (pentru reflectie) etc; genitivele feminine n -ei (baltei, patimei s.a.); formele lungi, azi n curs de eliminare, din conjugrile la indicativ ale unor verbe ca a trebui, a dezvlui, a vntura s.a. n cteva cazuri, cuvintele folosite de autor au darul de a nedumeri (fr a fi fost vorba de dificultti de descifrare). Cnd a fost cu putint, am fcut o mic interventie lmuritoare, ns au mai rmas dou-trei situatii pe care a trebuit s le lsm ca atare (s muzeze Eroarea din 66; muzeal rnjitoare din 42; dezmetic din 62). Un ultim aspect de relevat e cel al semnelor de pauz (virgule si linioare), deosebit de numeroase n manuscris. n general, cnd dou astfel de semne s-au aflat laolalt, am suprimat unul din ele. n putine situatii, totusi, strict si vdit impuse de text, ne-am ngduit s nlocuim un semn prin altul ori, foarte rar, s introducem sau s scoatem vreunul.

I
Cu rvn si amar, cercat-am s culeg roadele cerului si n-am putut. Ele se nltau spre nu stiu ce alt cer, cnd minile le nfruptam n rodnicia lor. Crengile boltilor se apleac n ndejdile rugilor noastre; acestea potolindu-se, ele si pierd fructele. Nici flori nu nfloresc pe cer si nici poame nu rodesc. La el acas, Dumnezeu neavnd ce p-zi, de necaz si de urt, pustieste grdinile omului. Nu, nu; nu pe astri mi voi orbi vzul. Destul mi-am pierdut din lumin cersind pomana nltimilor. Stul de tot felul de ceruri mi-am lsat sufletul biruit de podoabele lumii. Apoi a pus heruvimi cu sabie de flacr ca s pzeasc drumul spre pomul vietii (Facerea, 3, 24). Pe acest drum am cersit de multe ori. Si trectorii, mai sraci ca mine, ntindeau palme desarte n care lsam s cad obolul ndejdilor. Si cum mergeam asa n gloat npstuit, crarea se-nfunda prin mlastini si umbra crengilor de rai se pierdea n fr-urma lumii. Nu cu sfial si cu rbdare ne vom nstpni n ce-a scpat strmosului fatal. Cuget de foc ne trebuie si ascutind arme si nebunii, heruvimii ostili se vor topi de para sufletului nos-tru. Atotputernicul ne-a nchis cile sale? Sdi-vom atunci alt pom, pe aici, pe unde el n-are paznici, nici sbii si nici flcri. Vom naste paradisul la umbra caznelor si blnd ne-om o-dihni sub ramuri pmntene, ca ngeri ai de-svrsirii de o clip. El s rmn cu o vesnicie fr nimeni; noi mai departe vom pctui, muscnd din merele ce putrezesc sub soare. ndrgind stiintele greselii, vom fi asemenea Lui, si prin durerile Ispitei mai mari chiar. Crezut-a El prin moarte s ne fac robi si s-i slujim. Dar noi pe ndelete ne-am ndtinat n viat. A tri: a te specializa n eroare. A rde de a-devrurile sigure ale sfrsirii, a nu lua-n sea-m absolutul, a transforma moartea n glum si-n ntmplare nesfrsitul. Nu poti respira de-ct n afundurile iluziei. Simplul fapt de-a fi e coplesitor de grav, fat de care Dumnezeu e biat jucrie. narmati de accidentele vietuirii, vom pustii sigurantele crude ce ne pndesc. Vom da buzna n certitudini, ne vom npusti n adevruri, ne vom nvrjbi cu luminile neavenite. Vreau s triesc, si peste tot mi sare duhul mpotriv, aprtor al pricinilor nefiintei. Astfel, iubitor de sine, scoate omul spada n cruciada erorilor. Pe semeni i cunosc. Adesea mi-am citit n ochii lor absenti si goi nerostul soartei sau mi-am odihnit rzvrtiri n pauzele privirii lor. Dar zbuciumul lor nu mi-e strin. Ei vor, ei vor nencetat. Si cum nimic nu e de vrut, pasii mei clcau n urmele lor ca-n spini, crarea mea serpuia prin noroiul dorintelor lor, nlbindu-le, printr-un nimb de nefolosinti, cutarea lor fr folos. Ei nu stiu c raiul si iadul snt nfloriri ale clipei, ale clipei nsesi, c nimic nu este peste tria extazului inutil. N-am ntlnit n mersul lor muritor oprirea etern pe arcurile clipitelor. Vd un arbore, un zmbet, un rsrit, o amintire. Nu snt fr margini n fiece din ele? Ce mai astept peste acel definitiv vz, peste incurabilul vz al fulgerului temporal? Oamenii sufr de viitor, se reped n viat, fug n timp, caut. Si nimic nu m doare mai mult dect ochii lor cuttori, zadarnici, dar lipsiti de zdrnicie. Eu stiu c totul e final, c exist doar o cli-p, fiecare clip, c pomul vietii e rbufnirea de vesnicie, reversibil n actele fiintei. Si astfel nu mai vreau nimic. Adesea, cnd stau n nopti, n nopti mari ce ridic n fata mintii fundurile lumii, cum as sti dac snt sau nu mai snt? Si mai poti fi atunci sau poti s nu fii? Sau, prins n nedeslusirile muzicii, pierdut n ele, curtit de ntmplrile respiratiei, cum te-ai asemui semenilor? A nu avea dect o tint: s fii mai inutil ca muzica. n ea nu afli nici pe este si nici pe nu este. Unde te gsesti ca victim nvolburat a farmecului ei? Dar nu-i ea un nicieri sonor?

Oamenii nu stiu s fie fr de folos. Ei au drumuri de urmat, puncte de atins, nevoi de mplinit. Ei nu gust nedesvrsirea, cnd ros-tul vietii e extazul acestei nedesvrsiri! Dar cum s le dezvluim suprafetele acestei taine, cum s-i ncntm de luciul unui mister si s-i mbtm de-o fascinatie att de simpl? mi vin n minte anumite nopti si anumite zile Tcerile nocturne n grdinile Sudului Spre cine se apleac palmierii? Crengile lor par idei obosite. Altdat, cnd n snge purtam mai mult alcool si mai mult Spanie, furia mea le-ar fi ntors spre cer, patima ar fi ndreptat vertical oboseala lor terestr si zvcnirile inimii le-ar fi mpins spre vecintti de stele. Acum, snt fericit s m separ de astri prin ramuri gnditoare, s gust n adierile lor o singurtate blnd, s m nimicesc n splendoare pe un pmnt divinizat n noapte. Dac am tri n grdini, religia n-ar fi posibil. Lipsa lor ne-a mpins n dorul raiului. Spatiul fr flori si arbori ndeamn ochii spre cer si aminteste muritorilor c primul lor strbun a poposit vremelnic n vesnicie si-n umbr de pomi. Istoria e negatia grdinii. Ndejdile le datoresc noptilor. Pe aripi de ntunerec, ntinderi nu mai existau si, singur ntre materie si vis, ridicam aromele deceptiei la miresme de fericire. Nimic nu mi se pare imposibil n noapte acest posibil fr timp. Totul se prea poate dar viitorul nu este. Ideile devin paseri de gnd si unde zboar ele? ntr-o vesnicie vag tremurtoare, ca un eter ros de reflexii. Asa am ajuns s privesc soarele cu un interes ciudat. Prin ce nentelegere i-au rpit oamenii turburrile si le-au transformat n binefaceri? Ce lips de poezie a degradat n monstru utilitar un astru pur? Nu ne-am apropiat cu totii prea omeneste de razele lui si, crezndu-l surs de real, i-am acordat prea mult realitate? De ce vom fi proiectat scopul pn si pe cer? Nu stiu pn unde soarele este. Dar stiu prea bine ct nu mai snt sub el. Cine, pe trmuri de mare, n ceasuri de-a rndul, cu ochii ntredeschisi, paralel vremii, orizontal pe vis si disparent ca spuma instantanee pe nisipul naurit, n-a resimtit amestecul de fericire si neant al risipei de strlucire acela nu cunoaste nici una din primejdiile pe care frumusetea le-a adus n lume. Credeam a fi tnr sub soare, si m-am pomenit fr vrst. Si dac-n miez de nopti mai aveam ani, n amiezi nu-i mai aveam. Toate vrstele fug si rmi fiint si nefiint, prestigiu vibrant n nihilismul mistic al nsoririlor. Cum scoboram din cetatea ardelean, n nu stiu care or a nserrii si care an al tineretii, nefericit si dornic de nefericiri, prea ncrezut pentru a m gndi la soare revelatia apusului mi-a frnt subit mndria genunchilor. Membrele mele se ntlneau cu oboselile amurgului, si ce mai rmnea ca soare ntre petele inimii a-ngenuncheat la poalele unei agonii de aur. Si recunostinta mea trimis astrului se ndrepta si spre Egiptul propriului suflet. De atunci am tmiat necontenit moartea si soarele ca strnepot al cine stie crui trn-dav de pe malurile imemoriale ale Nilului. Precum iubesti crtile pe care era s plngi, sonatele ce ti-au tiat suflarea, parfumurile ce-ti soptesc de renuntare, femeile rtcite ntre corp si suflet asa cu mrile: te-ndrgostesti de cele ce unduiesc necul. N-am cutat n Mediterana poezie, nici violente, nici vrtejuri cumplite de valuri. Acestor chemri aflat-am rspuns pe stncile Bretaniei. Dar cum as uita o mare n care mi-am lsat gndurile? ntr-o memorie mai scurt dect presimtirea de vesnicie a efemerei, as pstra nc icoana si recunostinta albastrului inuman al mrii decadente. Pe malurile ei s-au prbusit mprtii si cte tronuri ale sufletului Cnd aerul si-a suspendat nelinistea si nemrmurirea meridian a netezit valurile ntr-un luciu abstract, atunci stiu ce e Mediterana: realul pur. Lumea fr cuprins: baza efectiv a irealittii. Doar spuma actualitate a nimicului continu ca o strduint spre fiint

Nici unul n-avem putinte mai mari dect s plecm n larg. Fr dor de ancorare. Rostul nestatorniciei nu-i oare a epuiza marea? Nici un val s nu supravietuiasc odiseei inimii. Un Ulise cu toate crtile. O sete de larg plecat din vrafuri, o rtcire erudit. A sti toate valurile Pietate estetic: a purta un respect religios aparentelor, a clca pe pmnt fr nostalgia cerului, a crede c totul e posibilitate de floare si nu de absolut. De n-ai regretat nicicnd c n-ai aripi, pentru a nu pngri natura cu pasii cruzi ai omului, n-ai iubit niciodat acest pmnt. De cte ori l-am descoperit, de cte ori l-am simtit n inim si nu sub tlpi, astrii spre care priveam n dezrdcinri se transformau n cear si se topeau ntr-un snge care uita atuncea cerul. Poti zri n sus orict ai vrea, nu vei cunoaste nduiosarea din ntlnirile rare cu pmntul ce-l dispretuiesti n mers. Dar, fat-n fat cu el, n patru ochi cu trecerile lui, ce suspin de ndurerare frteasc, de amar intim nu te leag ntr-o mbrtisare misctoare! Destul mi-am chinuit ochii cu voi, ngeri, sfinti si bolte! Acum vreau s-nvt respectul bulgrilor. Putea-voi s privesc n jos cu patima ce-mi ridica pleoapele n fioruri verticale? Ce viciu si ce chinuri n viciu mpins-au ochiul n supranatural? Religia l opreste de la menirea lui fireasc: s vad. De la crestinism ncoace ochii nu mai vd. Acelasi om, ce merge n vrfurile picioarelor pe lespezile bisericii, scuip n grdini cnd numai sub ramuri bucuria gndurilor amestecate-n simturi ar trebui s ridice un templu si s urzeasc o mitologie a senzatiei. Ce s fac cu cerul, care nu stie ce-i vestejirea sau chinul si extazul nfloririi? Vreau s fiu cu lucrurile menite firii si s mor cu ele, n aceeasi msur menite muririi. De ce v-am vorbit vou de stingere, astri nestinsi? Am cutat prea mult nimicul n alt parte. Dar m ntorc pe trmurile unde sufl ostenelile. Pe ele s umblu ca un schimnic setos de pcat. Din tot ce-i fugar si nimic nu-i altfel culege prin senzatii esente si intensitti. Unde s cauti realul? N-ai unde. Doar n gama emotiilor. Ce nu se ridic la ele e ca si cum n-ar fi. Un univers neutru e mai absent dect unul fictiv. Numai artistul face lumea prezent si numai expresia salveaz lucrurile din irealitatea lor fatal. Din ce-ai trit, ce retii? Bucuriile si durerile fr nume dar crora le-ai gsit unul. Viata nu tine dect durata fiorurilor noastre. n afar de ele, ea-i pulbere vital. Ce vezi, ridic la rangul de vedenie; ce auzi, la nivelul muzicii. Cci: n sine, nimic nu este. Vibratiile noastre constituiesc lumea; destinderile simturilor, pauzele ei. Precum Nimicul devine Dumnezeu prin rugciune, asa aparenta fire prin expresie. Cuvntul fur prerogativele neantului nemijlocit n care trim, i rpeste fluiditatea si nestatornicia. Cum ne-am descurca n desisul senzatiilor, de nu le-am opri n forme n ce nu este? Astfel le atribuim fiint. Realitatea e aparent solidificat. Zbuciumul negativ al crnii, protestele biblice ale sngelui, icoana mortii imediate si vraja dezastruoas a bolii plesc n fata dez-ndejdii ce eman din splendorile lumii. Si de mi-as aminti durerea cea mai precis si mai sfredelitoare, si cea mai sigur nnebunire a materiei supus eului, ele snt sterse fat de chinul extatic al mpodobirilor terestre. Cnd singur n munti sau n mri, n tceri calme sau sonore, sub brazi nostalgici sau palmieri imanenti, simturile se ridicau cu lumea deasupra timpului, fericirea de-a fi n frumusete si siguranta de-a o pierde n timp m sfsiau crunt, c peisajul se risipea n substanta echivoc si sublim a unei nemngiate admiratii. Numai urtenia e nedureroas. Dar farmecul aparentelor care compromit nltimile e mai zguduitor ca toate iadurile nscocite de blndetea omului. Nu caznele acestuia m-au scos din lume, ci din a fi vzut prea adesea raiul pe pmnt, simturile mele s-au topit n nenoroc. De ce-n desvrsirea clipei absolute, un murmur de vremelnicie m ntorcea spre cruzimile timpului? De-ai vzut un migdal nflorit scuturndu-se blnd sub insinurile brizei si cerul iremediabil sudic scobort ntre ramurile lui, ca ochiul s nu nchipuie altceva deasupra nfloririi imediate atunci te-ai scuturat si tu de clipe, ca s cazi mai amarnic n deserturile vremii.

Frica de un sfrsit de fioruri mi-a otrvit raiul simtirii, cci nimic n-ar trebui isprvit n simturile mplntate-n fire. Splendorile lumii m-au junghiat mai aspru ca furiile crnii, si-am sngerat n fericiri mai ru ca-n dezndejdi. Rarefierea mistic a timpului n nimicul absolut al frumusetii Cu el s-mi hrnesc as-teptrile sngelui, cu ondulatiile si rsfrngerile armonioase ale eternei inutilitti. Rosturi exist numai n aparentele pentru care ai vrea s mori Vor lua petalele locul ideilor? Timpul cere alt sev, vinele alt murmur, carnea alte nselciuni O lume direct si cu totul nefolositoare; trandafiri la ndemna fiecruia, si pe care nimfele cugetului n-ar n-drzni s-i culeag De ce vom fi cutat mntuiri n alte lumi, cnd unduirile acesteia te pot nvesnici n nimiciri mai dulci? Voi smulge un neant mbttor din toate nfloririle si-mi voi crea un pat de adormiri pe corolele cmpurilor. Si nu voi mai fugi n stele si nici nu m voi adposti n deprtri lunare. Nirvanizarea estetic a lumii: a atinge supremul n supreme aparente. A fi nimic si tot n spuma imediatului. Si a te-nlta la marginile eului, n nemijlocit si n fugar. Doctrinele n-au vlag, nvtturile-s stupide, convingerile ridicole si nfloriturile teoretice sterpe. Din tot ce sntem, nu-i viat dect n triile sufletului. Cu ele, de nu faci superflu muzica si nu ridici urtul la rangul de oracol, n ce tain te vei ngropa? Nu rzbate n puls misterul nsusi al materiei si nu ne cheam ritmul lui la melodiile nedescifrabilului? Snt treaz si nu stiu n ce s cred; ntunecat de acorduri, mai putin. Dar de ce, cnd stau asa, absent de credinte, viata se preschimb-n eu, si eu snt peste tot? Finalul muzicii luntrice e o topire ntr-un andante cosmic. Vijelia care suna trompete n idei se linisteste, si-un calm orizontal se prelinge ca o absent nsorit. Adesea mi-am simtit sufletul alturi de trup. Adesea l-am simtit departe, adesea fr rost si fr cpti. Si cum l-as fi urmat, n nltri subite, smuls din asternutul inimii? Nu-i rostul lui s rtceasc n albiile simturilor? Ce-l mpinge atunci spre ntinderi, n care nu pot s-l urmez? Oamenii l au, dispun de el, el e al lor. Numai eu rmn sub mine Las-ti sufletul fr paz; cum o ia razna spre cer! Directia lui fireasc e o vitregie. Prin ce mreji l voi lega de pmnt? De-ar prinde furtunile lui patima lucrurilor ce trec si, nfrnndu-l, s-i pun ctusele trupului! Ajunge o clip de neseam si-n focuri se sloboade spre alte lumi. De unde s vin vpaia subit ce-l surghiuneste-n meleaguri ceresti, n timp ce rmi victim lng-un corp n prsiri? E o zvcnire ucigas ce-nvinge legturile terestre, o sete de fericire n afar de fericiri, un dor de lesin astral, de pierzanie n fremtri, de nec n spume de regrete divine. Ce aripi au mijit tainic n el, ca dintr-o dat s tresalte dincolo de soare si-n zborul lui s lase-n urm izvoarele luminii, cuprins de-o viat fr nteles, dincolo de viat? Ai vrea s mori de mii de ori si el se sfsie n vastul nicieri. Am cutat tihnele sufletului n peisagii, n sursuri, n idei. Dar el, hoinar, nu le tinea to-vrsie, ci flutura pe crestetele lumii. Cnd va scobor clocotul lui n preajma nefiintelor de fiecare zi? De-as avea alt suflet. Un suflet mai zadarnic! Eu stiu c undeva n mine un diavol nu poate muri. Nu-mi trebuie urechi ascutite pentru subtile chinuri, nici gust pentru otetul sngelui, doar tcerea surd n care se nfirip un vicrit prelung. Atunci cunosc primejdia. Si cum m ntorc spre Rul despotic si umilitor, el se ridic n vzduh, n creier, n ziduri divinitate subit, aspr si ruintoare. Stai ncremenit si-astepti. Te astepti. Dar ce s faci cu tine? Ce s-ti spui, mprejmuit de-att nespus? Ce trece prin tcere? Cine trece? E rul tu trecnd prin tine, n afar de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.

S te gndesti spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Si nici un viitor nu-i al tu. n timp nu mai ai loc, n timp zace groaza. Si atunci pleci. Plecnd te uiti. n mers esti altul si fiind nu mai esti. Dou atribute are omul: singurtatea si orgoliul. El vietuieste pe pmnt ca s le scoat n vileag. Dar apare religia: un sistem de leacuri ce sap existenta. De ce-o fi nscocit-o individul? Ce nevoie a organizat atta otrav? Zresc soarele si m ntreb: de ce religia totusi? M-ntorc spre pmnt si nhitndu-m-n nprasnele lui nu nteleg de ce-as fugi de el. De cte ori am tulit-o spre cer, amarul sub-lunar mi surdea si scoboram spre el, cu rv-niri nsetate. Cnd se va nndusi de idealuri, atunci nemaiavnd loc nici pentru a fi mndru, nici pentru a fi trist, l voi prsi. Dar ct vreme el rmne spatiul chinurilor inspirate, ce-as cuta aiurea? Religia ncearc s ne lecuiasc de rele care dau un pret vietii. Singurtatea si orgoliul snt rele pozitive. Absenta prin care devii mai mult. N-am fost sigur n parfumatele nesigurante ale pmntului, dect n extazele fr credint. Inima mi se vrsa pe-ntregul lumii si n-as-tepta nici un rspuns. Freamt de rugciune ndestulat de propria-i trie. Minile s-au mpreunat prea mult spre un cer absent: cnd se vor ntoarce ele spre infinitul dulce si amar al vremii? Extazul introspectiv al argilei, pmntul atins de narcisism Omul n-a inventat o eroare mai pretioas si o iluzie mai substantial ca eul. Respiri, nchipuindu-te unic; inima-ti bate, fiindc esti tu. Cum ai sta vertical n panteism? Sau cum ai fi, cu un Dumnezeu deasupra ta? n orice form de religie, nu poti rodi n fire. Am vrut s m mntui. Si toate credintele muritorilor mi-au cerut lepdarea de mine. De la Vede, prin Buddha si Cristos, n-am descoperit dect vrjmasi ai necesittii mele. Mi-au oferit salvarea n absenta mea; cu totii mi-au cerut s m lipsesc de mine. S fiu ei, sau Dumnezeul lor, s fiu anonim n nimic cnd mndria mi voia numele si n neant. Si nu numai att. mi mai cereau s-nving durerea. Dar fr ea nu-i gust n fire: sare a vietii; insuportabilul ei sngele existentei. S iubesc, s am mil, s astept, s m de-svrsesc. O scar a monotoniei, cnd n-ai vrut s fii un dobitoc sub cer si nici un milog n zarea stearp a unui oarecare absolut. S-mi pierd suferinta n altii? S tot descopr semeni si iarsi semeni! S fiu fericit grdinrindu-le prostia, cultivndu-le josnicia si omorndu-mi avntul spre dispret? Eul e oper de art ce se hrneste din suferinta la a crei potolire tinteste religia. Dar nobletea omului e una singur: estet al propriei individualitti. Prin chin s statorniceasc frumusetea mrginirii lui si prin arderi s urzeas-c substanta ei. Omul e art ntruct e mndru si singur. El foloseste pmntul ca pretext mai valabil miestririi existentei lui dect cerul. Religiile n-au simt pentru farmecul nimicului imanent, pentru aparent ca atare. Lor le e strin pieirea n sine si vraja inutilittii. Lor le e strin pmntul. De aceea vor ele s ne mntuie de eu, de cea mai ciudat nflorire sub soare. Existenta individual e de-o atractie att de crunt, fiindc s-a nscut dintr-o ruptur de echilibru, dintr-o inegalitate a fondului originar al vietii. Religiile vor s niveleze felurimea; s suprime individuatia. Sensul mntuirii e dis-paritia pronumelui. Nu ndur alt absolut n afar de accidentul meu. C s-a ntmplat s fiu, iluzia fiintei mele mi se pare ntelesul meu suprem. Nimic nu voi ndrepta din aceast ntmplare. Fiecare din noi e un convalescent nativ al propriei individuatii. ntruct nu te tmdu-iesti de ea, si rmi n tine fr leac, esti om. S te topesti n natur, n omenire, n Dumnezeu? Dar naintea oricrei vreri, te-ai necat n tine.

Visam c-am murit n toate, mi cutam oasele prin astri si m-am pomenit la picioarele Eului, bocindu-mi identitatea. Umbra fat de vis exprim un plus vag de existent. Dup ce-ai nscocit lumi si le-ai pierdut prin spatii, te trezesti cu dorul a ceva ce-ar fi Eul umbr de fire ntr-o lips general de fire. Religiile mi-au artat crarea fericirii, cu pretul meu. Dar iluzia de-a fi aici e mai ntritoare dect mpcarea de-a nu fi nicieri, de-a fi prin ceruri. Si atunci m-am ntors spre pmnt si-am renuntat la mntuire. Adevrul nu viseaz niciodat, a spus un filozof oriental. De aceea nu ne priveste el. Ce-am face cu minora lui realitate? El nu exist dect n minti de dascli, n superstitii de scoal, n vulgaritatea tuturor uceniciilor. Dar n cugetul ntraripat de infinitul su, visul e mai real ca toate adevrurile. Lumea nu este; ea se creeaz de fiece dat, un fior de nceput ne scormone jratecul sufletului. Eul e un promontoriu n nimic ce viseaz un spectacol de realitate. Curajul te aseaz ntre un fiind si nefiind sburtor ntre lumi care snt si nu snt. Pn-s las, toate exist, dar n armur de cavaler al duhului turtesc brazdele firii si calc semintele iluziei. Lucrurile ce se vd ni le-am insuflat de bu-nvoie. Nu-i existenta un confort al respiratiei? Cum a fi pare preferabil contrariului su, ne-am creat obisnuinta lui si ne simtim mai bine-n el. Ce interes ne-ar paste s stim c-l nlucim numai, c-l vietuim n prelungirea semitreziei noastre? Lumina spatiului, de unde se mprstie ca o pieire gratioas? Din soare? Din rsfrngerea pe un fond albastru a arderilor sngelui. Tot din ele se presar-n nopti scnteile nmr-murite. Universul e un pretext dinamic al pulsului, o autosugestie a inimii. Zmbetul e incompatibil cu legea cauzalittii: atta fascinatie de inutilitate eman el. Prin valoarea lui teoretic, el e simbol al lumii. Diferenta ntre cauz si efect, ideea c un lucru ar putea fi sursa altuia sau c-ar avea o legtur efectiv cu altul, satisface un mediocru gust de inteligibil. Cnd stii, ns, c obiectele nu snt, ci plutesc ntr-un tot aerian, leg-turile ntre ele nu dezvluiesc nimic, nici pentru pozitia si nici pentru esenta lor. Lumea nici nu s-a nscut, nici n-a murit, nici nu s-a oprit la un punct si nici nu devine alta cu sprijinul timpului ci se rsfat fr rost ntr-un nedefinit De-a pururi. Biruitor fugar al vesnicei evanescente, doar Eul se nsal cu folos din cnd n cnd. Prin umbre si poart el povara distinctei existente si pteaz de realitate albul nimic ce-l nconjoar. Figurilor ce par a vietui, forta lui de vis le pompeaz seva si le-nfirip-n fiinte. Cci viata-i o ntrezrire a duhului dornic de fire, prizonier fr scpare al neclintitei irealitti. Gndurile s-au ndrgostit trector de exis-tent si ne mndrim c sntem. Si pasii nos-tri, lipsiti de sfial vistoare, pngresc umbrele, clcnd pe ele cu ncredere si sigurant. O clip de trezire, doar; si mrejele realului vulgar s-au desfcut, spre-a vedea ce sntem: nchipuiri de propriu gnd. S fie o lingusire pe care mndria si-o ofer siesi, cnd cred a ntelege pe Caligula? Suetoniu, vrnd s-l defimeze si s-i demaste nebunia, lunec ntr-un prinos involuntar: El (Caligula) suferea ndeosebi de insomnie, cci nu dormea mai mult de trei ore pe noapte; si aceast odihn nu era complet, ci turburat de vedenii ciudate: odat, ntre altele, vis c sta de vorb cu fantoma mrii. Acelasi istoric ne spune c nu-si sruta pe gt sotia sau amantele fr a le aminti c-i n puterea lui s le reteze capul. Nu ascundem cu totii n mocirla sufletului dorinte posibile ca mrturisiri doar n gur de sinistri mprati? A-ti face calul consul nu-i aici o judecat valabil asupra oamenilor? Si apoi ntr-un imperiu asa de mare, ar fi fost lips de gust s mai crezi n semeni.

mpratii romani ai decadentei, monstri inspirati de geniul plictiselii, au avut atta stil n nebunie, c estetii lumii snt mscrici de blci si poetii improvizatori de umbre. De triam n Roma infiltratiilor crestine, as fi pzit statuile zeilor agonizanti sau apram cu pieptul nihilismul cezarilor. Vraja decaden-tei este sugestia de ondulatie a ostenelilor istorice si nevoia de-a suplini prin absurditti vidul gloriei si prin nebunie apusul mretiei. Orict te-ar ademeni vzduhurile, n snge se scald strmosii dementei. Cruzimea e imoral pentru contemporani; ca trecut, ea se transform n spectacol, asemenea durerii nchise ntr-un sonet. Lepra n-ssi devine un motiv estetic, dac istoria o trece n paginile ei. Numai clipa-i divin, infinit, iremediabil. Clipa ce-o triesti. Cum o s am mil de victimele lui Caligula? Istoria-i o lectie de inumanitate. Nici un strop de snge din trecut nu turbur acest acum n care snt. Mai mult m nduioseaz fantoma acelei mri, ce ngrozea visurile nefericitului mprat. Nedreapta istorie vorbeste cu mai mare pre-cdere de prigonitorii crestinilor dect de martiri. n orice memorie Neron e viu si seductor; ne amintim de el cu mai mult emotie. Si din a-l fi defimat dou milenii, e mai putin banal dect Isus. Pilat cu o simpl ntrebare a r-mas n lumea filozofilor, care nu se rusineaz a-l cita, pe cnd Ioan Evanghelistul, neavnd ndoieli, n-a putut supravietui adoratiei. Cres-tinii l-au lichidat prin iubire. Iuda a devenit un simbol; trdarea si sinuciderea i-au acordat o vesnic actualitate, pe cnd Petru a rmas o piatr de biseric. Astzi stim cu totii c Ana si Caiafa aveau dreptate; ei nu puteau judeca altfel. n teatrul ptimirii de la Oberammergau, cum priveam drama antic cu ochi crestini si necrestini, n obiectivitatea dezabuzrii eram tot att de partea Mntuitorului ca si a clilor lui. Ana si Caiafa aveau caracter, erau ei; de-ar fi nteles pe Isus, s-ar fi anulat. Cu ntrebrile lor att de rationale, numai nebuni ar fi admis rspunsurile sublime si inexacte ale Mielului. ntocmai ca orice crestin de astzi sau de mine, nu pot muri pentru Isus. Nebun de el, mai putin. Sacrificiul lui a dat toate roadele si nici unul. Am ajuns cu totii neutri. Crestinismul e pe sfrsite si Isus scoboar de pe cruce. Pmntul iar se va ntinde n fata omului si, nainte ca acesta s descopere alte erori, vid de credint, i va sorbi aromele fr pedeapsa cerului. E greu de precizat data la care bisericile vor ajunge simple monumente, si crucile, purificate de simbolul sngelului iudaic, vor surde inutil curiozittii estetice. Pn atunci, sntem nc siliti s suportm n revenirile sufletului adierile nbusitoarei credinte. De cte ori crestinismul se las pe ndoielile mele, o neprielnicie dureroas ia locul fastului sceptic si al rscolirilor aromate. n el nu pot respira. Miroase a mbcseal. M astup. Mitologia lui e uzat, simbolurile vide, fgduintele lui neavenite. Sinistr rtcire de dou mii de ani! n mobilierul vechi al sufletului, acolo mai trezeste el un vag ecou, n ncperi cu ferestre nchise, cu aer macabru, n prfuirile vietii. Nu mi-a fost de vreun folos, n nici un moment al turburrilor, n nici o nfundtur a nelinistii. Am apelat la el ntr-o doar, stiind de la-nceput ce neputint ascunde un trecut, prea trecut. Acest crestinism att de nduiostor n a-numite blndeti trectoare nu cuprinde nici o cultur a mndriei, nici o exasperare a patimilor si nici o umbr de nmultire a eului. n asprele singurtti la care te oblig zborul cugetului, de-ai lua preceptele lui n ajutor, te-ai ruina-n anonimat, te-ai prbusi n ceilalti. Exist-n el attia germeni de descompunere, asa de putin aer curat o religie fr munti, de coline fr piscuri, de mri pentru flmnzi! Cnd se apropie de mine, mi trebuie rezerve de muzic pentru a opri emanatiile otrvitoare ale vecinttii lui. Cu el nu pot face cas. Sau atunci o transform n farmacie. Am cutat n crti, n peisaje, n melodii si-n patimi, leacuri pentru rul sufletului, cci cele mbiate de crestinism snt veninuri mieroase cu care oamenii mor nestiind c rul sufletului e crestinismul nsusi.

Citind orice profet al Vechiului Testament, sngele deodat e mai activ n vine, pulsul se face simtit, muschii te mping la fapt, la ho-trri, la ocri. Acolo, omul e de fat. n Noul, te molesesti sub un farmec nimicitor, sub insinuri de untdelemn divin adormitor. Evanghelistii snt maestri ai uciderii vointei, a poftelor, a eului. Cu Sf. Ioan visez perini pe care s plng slbiciunile creaturii sau mngieri cu vamesi, paradisuri si femei stricate. Omenirea n-a cunoscut o surs de isterie mai durabil, mai nesecat si mai echivoc. Veacuri de-a rndul n lesinuri crestine, omul s-a consolat de propriile lui lesinuri. Dar azi? Ce-ar putea plictisi mai ru ca ele? Un spectacol iritant, fr surprize, fr emotii, nimic din crestinism nu vibreaz n setea de viu, de absolut imediat si ntritor. La izvoarele lui buzele rmn uscate si, oricte icoane am sruta, ochii, evlavia, ndejdile ard mai struitor spre alte orizonturi. Miragiile Iordanului si-au istovit nuantele si-n tot cuprinsul lui nu se mai afl putint de vzduh. Miresmele Rstignirii s-au rsfirat spre-un cer ale crui surse nu mai adap nici o sete si nici un muritor. Pe cine fur nc universul lui Isus? Leacurile orientale au mblsmat omul dou mii de ani. Catolicismul iudaism latin a presrat o funingine strbttoare pe exuberanta Mediteranei. Cum a putut el nflori pe trmurile ei divin nsorite? Crestinismul e o reactiune mpotriva soarelui, iar sub forma catolic un atac paragrafic contra lui. Nu-i rostul echivoc al oricrei religii s apere omul de sursele vietii? Isus s-a substituit pe-ndelete Astrului naiv si secole de-a rndul n cmpul privirii dornice de nesfrsit si de cldur s-a a-sezat trupul descrnat al celui mai ndemnatic vizionar. Prin lacrimi, omul nu mai zrea nimfe senzuale si fericite, ci scheletul agtat, mustrnd dulcile zdrnicii. Catehisme si testamente au scopit fiinta de timp. C lectura lor n-a inspirat scrb de infinitul putred al crestinismului, ce-ndurerat ar fi soarele de-ar afla-o! Ar mai ngdui el un singur crestin sub raza lui? Sufletul Spaniei s-a ferecat cu voia prin catolicism. I-a fost lui fric de-a rmne fat-n fa-t cu soarele? I-a fost lui fric de-a fugi n soare? Italia a construit biserici, din teama de-a deveni superficial din prea mult lumin. S fie pentru ea crestinismul un mormnt care s-o apere de cer de cerul terestru, vacant, prin fericire, de Dumnezeu? Cci exist un cer al pmntului, un azur care nu ucide, dar pe care omul risc a-l prea ndrgi. De acesta i-a ferit pe sudici pacostea crestin. Si-n locul lui i-a amgit cu nchipuiri desarte si periculoase, hrnind imaginatia exaltat de primveri eterne cu aiureli de raiuri invizibile. Fr crestinism, popoarele sudice ar fi fost osndite la fericire. De ce n-au suportat ele o-snda? Dou mii de ani, ochii nu le-au folosit la nimic. Au trit din nevzut n mijlocul splendorii. Cristos le-a oferit ce nu se vede. Nici o floare, numai spini; nici un surs, numai cinte. Aparentele lumii s-au transformat n e-sente de chin, iar greseala mireasm a nimicniciei n pcat. Farmecele s-au degradat n remuscri. Totul a devenit moral. Nici un loc pentru vraja inutilei fiintri. Asa se explic de ce lemnul Crucii a putrezit si faimoasele piroane s-au ruginit de ne-psarea noastr. Din roadele mortii m-am nfruptat mai des dect din ale vietii. Nu ntindeam mini lacome s le culeg si nici foamea nu le storcea seva cu nerbdri vajnice. Ele cresteau n mine, prin grdinile sngelui se desftau nfloririle lor. Visam uitarea pe trmul apelor sufletului, nscoceam mri linistite de nefiint si de pace si m trezeam n valuri mrite de sudorile spaimei. Voi fi plmdit din substante pentru rodiri funebre. Cnd vreau s-nmuguresc, n prim-vara mea descopr moartea. Ies n soare, ahtiat de infinit si de ndejdi si Ea scoboar pe dulceata razelor. n ntuneric, ca muzic rotes-te-n preajma mea si mor de mretia mortii-n noapte. Eu nu snt nicieri; prin ea snt peste tot. Din mine se nutreste si m nutresc din ea. Niciodat n-am vrut s triesc fr s vreau s mor. Mai nclestat n ce snt: n viat sau n moarte?

Dorinta de a disprea, fiindc lucrurile dispar, mi-a nveninat att de aspru setea de a fi, c-n mijlocul sclipirilor vremii suflarea mi se-nbusea si asfintitul firii m-nvluia cu sumedenie de umbre. Si cum vedeam timpul n toate, speram a le scpa toate de timp. Nevoia de a nvesnici fiintele prin adoratie, graba de-a le ridica prin exces de inim din pieirea lor fireasc mi se prea singura istovire de pret. Nu stiu s fi iubit ceva si s nu-l fi urt din a nu-l putea scuti prin zarva de foc a sufletului legii lui de nimicire. Am vrut ca toate s fie. Si toate nu erau dect n vremelnicele mele friguri. Lumea-mi scpa, cci lumea nu era. Lacrimile neplnse nu se-nchegau n invizibil pentru mizeriile de aici; ele mureau n mine, triste de ineficienta extazului. De ce n timp nu se nlntuiesc guri de rai? Sau n mine nu s-a slsluit destul vesnicie? Cu lumea trebuie s fii darnic. S te cheltuiesti risipindu-i fiint. Ea nu-i nicieri. Prin drnicia noastr respir ea. nsesi florile n-ar fi flori fr sursul nostru. O zgrcenie a darurilor noastre reduce natura la idee si, cu surdin-n simturi, arborii nu mai nfrunzesc. Sufletul ntretine nftisrile pe care-i geloas re-alitatea. Cci lumea-i modificarea n afar a singurttii noastre. Adoratia a ndumnezeit pe Dumnezeu. Tot ea face din privelisti umbre de absolut. Efluvii de senzatii plesc cerul n fata pmntului; farmecele firii se hrnesc din melodiile sufletului si armoniile astrilor le asculti n vguni. Am slujit n viat la mai multi stpni si din fiece clip mi-am fcut chip cioplit. De-ar sti lucrurile stinse ct le-am iubit, ar cpta un suflet numai s m plng. Nimic din ale lumii n-am defimat prin nepsare. Si astfel am alunecat nfrigurat si trudnic pe nimicul ei. n gndurile din care lipsea pmntul rzb-tea chemarea humei si melodia ei. Eram, ca Apostolul, ngropat cu Isus n Dumnezeu si-un clipit al celei mai ntmpltoare trectoare m-ncettenea pe dat-n timp. La marginea lepdrii, culegeam flori, si inima n dezlipiri schita semne nevzute de mbrtisare. Stpn mi-a fost Tatl si poate si Fiul, Diavolul si Timpul, Vesnicia si celelalte pierzri. M-am nchinat fetelor lumii mptimit n ascultri, rob al zadarnicului, supus al idolilor. Cci devenirea-i nsiruire de temple prin care am ngenuncheat fugarnic, lsndu-mi urma prin ruina lor si rmnnd cu st suflet ruin de satiu. De ce nu-i inima n stare s mntuiasc lumea? De ce nu mut ea lucrurile ntr-o nestr-mutare parfumat? mi vin n minte vorbele acelui prieten, la poalele nu mai stiu cror Carpati: Tu esti nefericit, fiindc viata nu-i etern. Deodat universul se-nvpaie n ochii ti. Sclipirile lor arunc stele n fapt de ziu. Dogoreala sufletului a descins cerul. Prin ce minune se ncinge eul n rcorile spatiului? Si cum se reazem atta suflet pe-un timp ca oricare altul? i-ai ridicat mrginirea la tot si semnele totului te-mpodobesc cu greul lor. Capt nu mai ai, ntr-o lume ce nu-i un cpti. Singur ai fost si singur vei rmne. Pe veci. Prin simturile tale tsnind nentelesul, nu circul veselia materiei si nici trmuririle dulci ale snttii. Dragostea ti-a fost scris n negru pe tablele ursitei: cu nici o muritoare s nu uiti nesfrsitul. Desfat-te-n potrivnicie si-n osnd; fii aprig n timpul putred. Cu nici o cheie nu vei deschide vreo poart de rai. Nefericirea-i vestala ce-ti privegheaz focul nestins al nenorocului. n-groap-te de viu n el, sap-ti mormnt n temeinica lui flacr; cci nici o amgire sub cer nu te va face paralel soartei. Iubirea te nfund si mai ru n ea, iubirea suprem dezastru al ursirii. A fi pe crestetul tu nu-i usor. A fi pe-al lumii, mai putin. De-as fi un port al navigatiilor eului! Dar snt mai mult ca lumea si lumea nu-i nimic! Am citit slova omului. I-am cutreierat paginile, i-am rsfoit ideile. Stiu pn unde au ajuns neamurile si ce departe au mers n ispita duhului. Unele au ptimit pentru iscodirea unor formule,

altele pentru ivirea unor eroi sau pentru sleirea urtului prin credinte. Toate si-au cheltuit zcmintele din frica de stafia vidului. Si cnd n-au mai crezut n nimic, vitalitatea nemaiputnd sustine plpirea nselciunilor fecunde, s-au predat tnjirii de apus, lncezelii spiritului istovit. Ce-am nvtat de la ele, curiozitatea devorant ce m purta prin meandrele devenirii e-o ap moart ce rsfrnge hoiturile gndului. Furiilor nestiintei datorez tot ce stiu. Cnd tot ce-am nvtat dispare, atunci gol, cu lumea goal-n fat, ncep s nteleg totul. Am fost tovars cu scepticii Atenei, cu descreieratii Romei, cu sfintii Spaniei, cu gnditorii nordici si cu brumele de jratec ale poetilor britanici dezmtat al pasiunilor inutile, nchintor vicios si prsit al tuturor inspiratiilor. Si la captul lor, m-am rentlnit pe mine. Drumul l-am reluat fr ei, explorator al ignorantei proprii. Cine face ocolul istoriei se pr-vleste crunt n sine. La marginea trudelor de gnd, omul rmne mai singur dect la nceput, surztor inocent virtualittii. Nu isprvile-n timp ale fpturii te vor pune pe urmele mplinirii tale. Vitejeste-te cu clipa, fii necruttor cu osteneala ta, nu oamenii ti vor dezvlui tainele ce zac n nestiinta ta. n ea se-ascunde lumea. E destul s taci n ascultare, ca-n ea s auzi totul. Nu exist nici adevr si nici greseal, nici obiect si nici nchipuire. Reazem-ti urechea pe lumea ce mocneste undeva n tine, si care nu trebuie s se arate ca s fie. n tine exist totul, si spatiu din belsug pentru continentele cugetului. Nimic nu ne precede, nimic nu coexist, nimic nu ne urmeaz. Izolarea fptuirii e izolarea totului. Fiinta e un nicicnd absolut. Cine poate fi ntr-att lipsit de mndrie nct s-ngduie ceva n afar de el? C naintea ta au rsunat cntece, sau c dup tine noptile vor continua n poezie, cu ce fort ai suporta-o? Dac pe nfrngerea timpului, ntr-un miracol de prezent, nu snt contemporan cu facerea si desfacerea firii, atunci ce-am fost si snt nu-i nici mcar fiorul unei uimiri firave! Ieri, azi, mine. Categorii de servitori. Am btut crrile oamenilor si n-am ntlnit dect de-acestia. Slugi si slujnice. Priviti cuvintele cu care anticipeaz nclestrile lesinului frecvent si dumiriti-v! Dragostea creste n ardorile banalittii si se micsoreaz n trezirile inteligentei. Dobitocia extatic se repet cu usurint, cci nici o piedic nu intervine dintr-un creier luciu. Cres-teti si v nmultiti porunc ntr-un univers de slugi, deschise spre patima orizontal si incapabile de voluptti fr tvliri. Impermeabil muzicii omul atinge extazul pe burt si se desfat c-un scncet n treact, numind fericire esenta echivoc a absolutului din sira spinrii. Si astfel te nvrti n furnicarul infinit muritor, cu ieri, cu azi, cu mine si cauti punti nspre zdrnicia imediat a nfierbntrilor facile. Slujnicele-s gata. Intri si tu n hor si, la brat cu josnicia tuturor, te pleci soartei usoare si-ti uiti scrba si te uiti. Urtul parizian, sudic si balcanic... Vremea mucegit pe case, fatade pe care istoria a presrat funingine Venetia e ntritoare fat de lipsa de sperant plin de farmec a strzilor dizolvante ale Parisului. Trec prin ele, si toate necazurile legate de sovielile norocului mi par legnri subtile, titluri de fal ce m asaz-n rnd cu orasul ostenit. n ce s cred aici? n oameni? Dar ei au fost. n idealuri? Dup attea, e o lips de stil. Astfel m odihnesc n ostenelile Frantei si m ridic la prestigiul de plictiseal a inimii ei. Bruma si prelinge asupra Parisului umbrele de gnd si devine mai curnd expresie a istoriei dect a naturii. El e n veacul cetii. De ce n-o pot nchipui sub Ludovici? Ea pare a traduce un moment si nu o esent. Natura ia parte la un asfintit istoric. M-ntorc spre case si le privesc. Si fiecare din ele se-ntoarce spre mine. Apropie-te, tu nu esti mai singur ca noi, e soapta tovarselor mele n zile vide si-n nopti prelungi. Te poti n-cnta de orasele Italiei, nicieri, ns, nu vei fi mai aproape de lucruri ce se integreaz-n om.

Cnd trziu, purificat de suspine nocturne, te-nvrti fr asteptri si fr dezamgiri, n preajma bisericii Saint-Sverin, St.-Etienne-du-Mont sau ceasuri n piata St.-Sulpice, n vederea unei dimineti ce n-o doresti, cetatea fr oameni se nalt cu tine spre vastele inutilitti ale tcerii. Vei sti tu pn unde iedera, rzletit-n locul n care Sena oglindeste Notre-Dame, s-a oglindit n tine? Adesea am scobort cu ea necul virtual al nclinrilor ei melancolice. Iar n plin zi, sub cutremurul sugestiei de absent, vidul rostului tu se nviora de miresme. Acesta-i farmecul Lui, de a turna conso-lri de frumusete peste pacostele incurabile ale sufletului, de-a umple golurile ce se nasc din vietuirea-n timp, cu impalpabile vrji. Ora-sul te ntelege. i se depune pe rni. Te crezi pierdut: n el te regsesti. De nimeni n-ai nevoie; el e de fat. Numai El te poate scuti de-o iubit ca ea se urc el n inim si, printr-o stranie rtcire, oamenii iubesc mai mult aici. Att am fost n el, c, prsindu-l, m voi des-prti de mine. Prin strzile lui nguste, m npdeam de-obscuritate, si niciodat n-am vzut, ca din fundul lor, un cer mai ndeprtat. Dar pe bulevarde, el se ntinde deodat deasupra ora-sului si prelungeste n indefinitul lui urtul ce viseaz pe case gnditoare. Si de-as retri toate azururile crescute peste mri mediterane si pcle[le] generoase pe landele bretone, laolalt ele n-ar nclca amintirea lui. Si cnd vreau s-i definesc farmecul, cad n mine si mi-l definesc: neputinta de a fi albastru. Norii se destram-ncet; privesti f-siile de azur, ce nu se ntlnesc. Ele nu pot compune un cer, ce se caut si nu se mplineste. Razele se strecoar rsfirate prin aburi nesiguri si poposesc ntr-un spatiu mpnzit. ntindere cenusie si alb, ea acoper vesnic ceva: cerul e dincolo. Parisul n-are cer. Si cum l tot astepti, te amesteci n negura luminoas, ti pierzi n ea un dor dezamgit de azur, te risipesti n gama sur si capricioas a boltei aparente, cu gndul vag la un dincolo, pe care nu stii de l vrei sau nu. Cerul olandez al Parisului Cu el m-am potrivit ntotdeauna si dac n-am avut cu nimeni acordul aceluiasi nteles, l-am avut cu el. nltndu-mi privirea spre nestatornicia lui, n fiece nftisare traducea nepotolirile mele. Din ceas n ceas se schimb, se alctuieste si se dezalctuieste sovielnicie a altitudinii, demon sceptic de azurri si-n-nourri. Prsit prea adesea n amurgul de oameni al Cettii, cum as fi iesit din imediatul nicieri al dragostei, fr consolarea vecinei lui nltimi? El e o toamn-n floare, un sfrsit auroral. l porti cu tine sub toate celelalte ceruri. Si cnd stul de nserrile-n amiaz, scobori spre sud, ptimind dup primveri, fericirea n revelatia albastrului si gseste prea devreme otrava ndestulrii. Dezndejdea zilelor identice, abuzul de azur, satietatea de imaculat se nstpnesc n tine si privesti spre sursa mngierilor cu ur si urt. Unde s te ascunzi de-atta cer, de nenduplecri de soare, de repetarea sinistr a splendorii? Cnd n-ai o inim pentru att albastru si nici spatiu n gnduri pentru candorile luminii, plictiseala ndulceste cu veninul si tria iradierii crude si proiecteaz vguni de cuget pe desertul monoton. Cum ai gsi fericiri s se msoare cu un asemenea cer? Desvrsirea lui omoar un suflet nscut n plsmuiri incerte. Asa te ntorci spre Balcanul putred, n care de nimicnicie huma fumeg cu oamenii. Rstoarn-ti teasta mbtat de parfumuri si de broderii de gnd, sfarm-ti visurile din umbra catedralelor, ndoap-te cu duhorile n care se tvlesc zdrente umane, si uit gratiile lucide ale spiritului. Acel cer nu acoper pe nimeni, cci el s-a rtcit cu oameni cu tot. De ce s-or fi oprit pe margini de Dunre si-n umbre de Carpati fiinte nscute cu cearcne si cute, mbtrnite de neant, sleite de-o nativ neputint? Spre Mri Negre lunec cu totii, dar ele-s neprimitoare si-i las gur-casc la mal, lipsiti amarnic de nec. Plin de rzletiri prin lume, cu ce te-ai alina ntre attia amrti? Natura acolo nfloreste pe cadavre; primverile surd pe dezndejdi. Pmntul negru, fr urma dulce a vreunui pas de fal, ti se ridic-n snge. Si sn-gele tu se nnegreste. Si tu zresti spre cer. Si cerul devine iad.

Colt blestemat de lume, timpul a rnjit nemerniciei tale, si nefericirea ta n-a nduiosat vreo inim delicat, cuttoare de farmece funebre! Din privelistea Balcanilor, universul e o mahala, prin care colind tate veneriene si tigani asasini. Patima lor de gunoi vast n care rneste o veselie cu goarne de ngropciune n-a scornit nici mcar vreun zeu libidinos. Ce as- tru dornic de periferie ar fi czut pe-acolo? Viermi glgiosi dntuind ntr-o hor a leprei! Niciodat rzvrtiri curate nu vor gsi telin pentru mbujorri ceresti. Ndejdile se coclesc si fiorurile se zvnt. Nenorocul si desfsoar imensitatea. n razna si-n nfrigurrile nemngierii, umblnd pe-acele hotare neprevzute-n nici un plan al Facerii, scpate din vedere de Dumnezeu si ocolite de diavoli doliul cugetului amintindu-si de alte spatii ridic spnzurtori sperantelor si tot ce-i floare-n inim si leag visul de un streang. Prin ce miracol, ntr-un trup alctuit din toate ntmplrile materiei, ncolteste durabil lepdarea de accidentele irezistibile ale zilelor? Inspiratiile subite te arunc peste nchipuirile tale deasupra vietii. Dar c poti fi consecvent, c rmi pe pozitii n al nu stiu ctelea cer, e att de greu de nteles, nct mai repede pricep pe-un betivan etern, dect pe-un mntuitor nentrerupt. Dup ce citesti pe Buddha sau pe alt profitor de sublim, ai cere peste tot ciorb de burt. S nu le fie mil profetilor de ei nsisi? Cum de nu se nduioseaz de lunecarea nesbuit pe panta nltrii fr iesire? Sublimul n-are gust, pe cnd aromele nedesvrsirii rtcesc mintea, cu sugestiile lor de cdere. Monotonia revelatiei continue face din religie o ndeletnicire att de neprielnic. Pmntul cstig din a nu avea sistem. Clcnd pe el, stii prea bine c nu vei ancora nicieri, cci insuportabilul lui ntrece pe al mrii. Filozofii, ndrumtorii si binefctorii, n fug dup statornicie si credin-t, s-au refugiat aiurea si l-au dispretuit. Ei stiau c pmnt nseamn drept la accident si, cum dezertau capriciul, ce-ar fi fcut n raiul lui nrvas? Pe el mi tri oasele, pe el s rmn. Unde m-as duce aiurea? Unde mi-as astmpra furiile cu un nesat mai falnic si mai crud? Cu prostii zglobii din jur, milostivindu-te bucuros de golurile lor, nbusi dorul deprtrilor, si-n vrjmsie cu semenele nule torni treab-n iluzii. Un zbucium fr fir n continente sterpe. Pentru a-l abate de la perfectiune, Demonul trimite n fata lui Buddha dntuitoare ndemnate-n dragoste. Ele desfsoar cele 32 magii ale dorintei. Nu reusesc. Apoi cele 64; nici atunci. Preafericitul rmne nepstor si posibilittile de vraj, istovite. Acel ce-a stiut attea si-n primul rnd neantul crnii si-a refuzat singurul mod de a gresi care-i verifica doctrina. Prin dorint n-vingi pmntul la el acas. Omorrea ei e cri-m n contra nimicului. Detasarea printului divin muscnd din carnea pieritoare ce simbol al mpreunrii ves-niciei cu neantul! Dac Buddha ceda ispitei, pitorescul echivocului n peisajul absolut al existentei lui l-ar fi propus ca singurul model urmasilor. Ineficienta tentatiei compromite pe toti acesti iluminati, care n-au vrut s trdeze Nimicul cu Viata nimic si ea, dar mai cu suc. Muzica nlocuieste religia din a fi salvat sublimul de la abstractie si monotonie. Muzicienii? Senzuali ai sublimului. De s-ar aprinde azurul si flcrile lui s-ar apleca spre crestetele omului! Nu linistea boltilor, nici vrji senine sau sursuri molcome sub lun! Ci vijelia astrilor nnebuniti altoit pe figurile npraznice ale gndului. De ce stau lucrurile, cnd focul tu arunc tunete spre nltimi? Pe alei de parcuri privesti tremurul nemiscat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins n vpaia stelelor! Cte ceruri ai ngropat n tine, c, scobornd prin arheologii de cimitire, attia zei apusi se vait spre lumin si ngeri, ce n snge si zbat aripi cu ecou n suflet? Nu-mi voi ochi trecuturi n care zac idoli pustiiti si Isusi ai ntmplrii. La ce-as trezi stafia plnsurilor din noptile ucise-n privegheri? N-am stropi de risipit pe cruci si pe coline si nici dorinti de trectoare nvieri. Ci-n nviforarea lumii, s fiu rscolitor de melodii, s-mi vrs vocile sngelui

n ruina de sunete a spatiului. La ce-as mai conteni un puls pornit spre ropot si-o carne roas de imensitate si de cntec? Nu pe ape moarte vreau s visez pmntul, ci pe stnci zdrobite de mbrtisri de spum. Cutezantele spiritului hrbuiesc existenta. Dar apoi cu ce pasi delicati nu clcm pe frmele ei! Ne pedepsim excesul de curaj si cutarea impudic de adevr n calda nduiosare pentru rmsitele firii, mcinat de duhul hrpret. Ce-i mai superb ca mndria cugetului plutind peste toate si descinznd din cnd n cnd cu inspirat rutate printre lucruri! Un spirit dornic de aventuri e nenduplecat si cinic, plin de ndoieli si de rnjete. Ne nltm prin fierea vast ce sfredeleste aspectele si arunc otrvuri n aparente, pentru a le gusta destrmarea si a le despuia de-o fascinatie van. Cunostinta devine ntreprindere si actiune, n patimi de hien filozofic si-n deliruri lucide de sacal. Deodat ti-ai oprit zborul si-ai scobort cu aripile adunate s-ti nfigi ghearele n realul de sub tine. Spiritul e vultur si sarpe, unghii si venin. Cti colti ti-au rmas n lucruri este o ntrebare pentru adncimea duhului. n cunoastere se dezvluie instinctele fiarei de prad. Vrei s stpnesti totul, s-l faci al tu si dac nu-i al tu, s-l sfrmi n bucti. Cum ti-ar scpa ceva, cnd setea ta de nesfrsit rzbeste boltile si mndria nalt curcubee peste prpdul ideilor?! O dat ce-ai pustiit firea si chipurile ei, semetia se mblnzeste si nvluie cu preri de ru deserturile din urma pasilor ei. Atunci ncepi s fii uman cu lucrurile moarte si fierea se preschimb-n untdelemn pe rnile fiintei. Cunoasterea nsngereaz realul. Orgoliul spiritului se ntinde peste el ca un cer asasin. Dar de ct duiosie nu sntem capabili, cnd ntorsi din apriga aventur, ne aplecm cu ochi umeziti spre grdinile aparentei desfundate de foamea noastr de adevr! Nu lum n brate fiintele lovite de sulitele spiritului si nu se ntorc spre noi sgetile ce le-am trimis spre ele? Te mpaci cu lumea si sngeri. Dar n suferinta ta e-o bucurie att de darnic, nct adie cu aripi invizibile pe toti czutii ucigaselor tale treziri. La captul drcestilor avnturi ale spiritului, te transfigurezi ntr-o mrinimie, ce rscumpr siluirea farmecelor zadarnice, fr de care nu poti tri! Cei rosi de neajunsul peisajului fiintei, mncati de nsirarea desart a ceasurilor, cu ce bucurie nu se druiesc strfulgerrilor ce arunc peste lucruri un cuprins arztor! ntr-un suflet atins de vidul lumii, obsesia rzbunrii e o hran dulce si ntritoare, un element substantial n clipe, o furie ce naste sensuri peste nonsensul general. Religiile, n ura lor mpotriva a tot ce-i noblete, onoare si patim, au infectat sufletele de lasitate, le-au despuiat de freamte noi, de continuturi vijelioase. n nimic n-au lovit ele mai ru ca-n nevoia omului de-a fi el, prin rzbunare. Ce aberatie s-ti ierti vrjmasul, s-i oferi toti obrajii inventati de-o ridicol pudoare, ca s scuipe si s plmuiasc trtoarele din jur, pe care instinctele te mn s calci fioros! Omul e om, n nengduinte. i-a fcut cineva ru? Dospeste ura-n tine, rsuceste-ti amarul tainic, frige-ti vinele clocotitoare. n nopti, cnd te cuprinde linistea vast, nu cdea-n uitarea destructiv a meditatiei arde-ti cu durere si furie trgnarea crnii, nfige-ti veninul npraznic n mruntaiele dusmanului. Cum ai prelungi altfel vietuirea searbd? Vrjmasi gsesti pe unde vrei. Gndul rzbunrii ntretine o flacr continu, o sete absolut si, mai mult dect orice plcere, te asaz prezent n lume, lingusindu-ti nzuintele si anii, cci tnr, ru, lacom de rosturi si de rsturnri, spre ce-ai creste avnturile urii si-ale furiei contrariate! Popoarele rzboinice n-au fost crude si aventuroase din poft de prad, ci din oroarea de identitate a zilelor, din lipsa de ideal a fericirii. Obsesia sngelui deriv din infinitul plictiselii, din insuportabilul pcii. Asa si indivizii. Cum ar ngdui ei s lncezeasc ntr-un cscat de nepsare si-n voluptti mrunte? Ce-as face cu blndetea si cu celelalte lumi spre care m ndrum o religie fr active dezndejdi? Ce-as face cu linistea mea? Nu pot s m mpac cu mine, cu ceilalti, cu lucrurile. Si nici cu Dumnezeu. Cu el n nici un fel. S stau ntng adorator n bratele lui reci? Dar n-am nevoie

de-un culcus de babe ostenite. Pe spinii acestei lumi m odihnesc mai bine, si cnd m nfierbnt devin si eu un spin n trupul Ziditorului si al zidirilor lui. Iubesc trecutul sngeros al Angliei, pirateria n moravuri si literatur, viforul patetic de crim si de poezie. Exist scris al vreunui neam n care stropi de snge s izbucneasc mai nvalnic n strofe? Sau vreo inspiratie mai slbatic, mai divin imoral, mai falnic asasin? Dar ce lamentabil a sfrsit acest popor la portile parlamentului! Unde snt piratii de altdat, ce purtau pe mri dorinti de snge, de cstig si de necunoscut? Un neam cunoaste faima n epoci de aventurieri, de vagabonzi, de dezrdcinati nostalgici, cnd ura, rzbunarea si onoarea deschid inimile spre orizonturi si fac din cuceriri ndemnul de seam al existentei. Pe dat ce englezii au ncetat s fie cruzi si au preferat fericirea cutezantei, bogtia nflcrrii, banul nebuniei, au intrat fr scpare n apusul rusinos, n calcul, n burs, n democratie si-n agonie. Ratiunea s-a nscunat n viata lor ratiunea ce omoar avntul natiilor si al indivizilor. Un popor asezat e un popor pierdut, ntocmai ca un ins cuminte. Imperiile se fac de oameni fr cpti, de derbedei, de lichele agresive, se conduc si se pierd de deputati, de ideologii si de principii. Napoleon a fost un smintit din zarea bunului-simt. Franta suferea sub el fr rost. Dar o tar nu este dect prin aventur. Pe vremea cnd francezii iubeau s moar din pasiune si glorie, un paradox parizian era mai greu si mai hotrtor dect un ultimatum. Saloanele hotrau soarta lumii, n dosul inteligentei se adposteau vpi si stilul era nflorirea civil a setei de stpnire. Spiritul si sustinea obrzniciile subtile pe excese vitale. Secolul luminilor traducea n goblenuri si luciditti granita inutil a fortei si dezamgirile savante ale puterii. O natiune se stinge cnd ncepe s conserve si cnd n spleen sau ennui rzbate doar oboseala de glorie si de bravur. Dorinta de mrire si de inutilitate e scuza suprem a unui popor. Bunul-simt moartea lui. Nscut din neam fr noroc, la ce-ai osndi ursita mrsav si-ai ndulci prin lmuriri haina hrzire? La poalele Carpatilor mersul lumii trece pe lng om si soarele se-neac n blegar si n vulgaritate. Nici un ideal nu stropeste veselia mortuar a supusilor vremii, n preajma aceea de Rsrit. Treaz, te ucide urtul. Vidul agresiv al dureroasei Patrii si pustiul ce vntur n sufletul fiilor ei te mn-n crcium si n bordel, ca-n transe de periferie s uiti amarul de veacuri al trii si lipsa de podoabe pe stemele si stepele inimii. Asa te-mbeti si-njuri, ca s nu-ngenunchi si s te rogi. Mhnit de-atti neoameni, cu poiene si livezi nseli desertul natal. n codru, valahul s-a consolat de urgii; n codru, tu te-ai consola de el. A fost scris ca urmasii sngelui dac si a[i] altor ginti nesigure si turburi s nu-si nteleneasc nici un gnd n fericire si stropii nostri s nmnuncheze n sirag de nemngieri mosteniri de semintii nfrnte. Suspinul si blestemul au fost strategia noastr, ciobani rupti din vreo stea a destrmrii, rnduiti suirilor spre cer si njosirii n timp. Robia nativ a stins suflarea slavei ntr-un neam ncercat de osnde. Orgoliul fpturii i e strin. Nici ifosul mcar nu-i cunoscut pstorilor de turme si nu de idealuri. De-as avea naivitti de nger si credinte de copil, nici atunci n-as fi vlstarul lui ncreztor. Din nastere cu ochiul treaz si mai trezit nc de trmuri unde sufl duhul, calc sngerndu-mi mndria pe ctusele sub care se bolteste din nceputuri popor de slugi ce-si pngreste rostul. La vreun liman, nu va ajunge. Restristea-i soarta lui. S-i nscocesc chemri pe care el le dezminte, nu mai pot. Vietuirea lui rneste tot ce se-nalt deasupra dezamgirii. Orice ndejde e nesbuire, iar a fi profet e un exercitiu de cinism. Si inimii parc i-a pus ching, micimi de doin, iar darnicului Timp i-a rsucit curele s nu cumva s fug cu pasi repezi spre viitor. Ce natie-i asta? te-ntreab mintea nfrigurat. Mersul ei nu s-aude-n lume. El se aude-n dezndejdea mea.

Grbovita soart, cine s i-o ndrepte? Si cerul se strmb parc scrbit de nenfptuirile valahe si din nltime, cu dispret, i azvrle, ca un plocon dorit, dezlegare de orice menire. ncotro s privesti, de cine s fii mndru? Neam de nevoiasi, netrmurit n nenoroc, creat spre a mri tristetea celor nscuti tristi ntr-o constiint amurgit si obosit-n tri putrede de slav, ce nu mai au trebuint de viitor, nesoarta valah adaug o umbr grea infinitului de ntuneric al sufletului. Doar asa mai respir poporul de pstori n gndurile ce-au fcut ocolul Ninivelor trecute si prezente. Crui alt rost ar corespunde cciuli seculare n vraja negativ a toamnelor spiritului? Strmosi ce v-ati gemut anii n fluier, n mine nu mai snteti. Cntecele voastre n-au rsunet n doruri pline de dulci nstrinri si de meleaguri norocoase. Alturi de voi, singur m voi stinge. Si oasele mele nu v vor povesti pe unde mi-am pierdut onoarea mduvei si licririle creierului.

II
De-as conduce osti, le-as duce la moarte fr minciuni: fr patrie, fr ideal si fr hotia vreunei rsplate sau a cerului. Le-as spune tot si-n primul rnd ce fr pret e viata si moartea. n mod cinstit nu poti mbrbta dect n numele nefirii; cum exist ceva, sacrificiul, ct de mic, e pagub ireparabil. Moartea-i o fantom, ca si viata. Nu pot muri dect stiind c-n rostul lor nu e nici pierdere si nici cstig. Au fost, cu toate astea, sefi de osti pe cale de a nu se nsela E greu s iubesti pe Marc Aureliu; s nu-l iubesti, tot asa. S scrii despre moarte si nimicnicie, noaptea ntr-un cort, s msori micimile vietii n zngnitul armelor! Ca paradox uman, e tot asa de straniu ca Nero sau Caligula. Dar ce mare era mpratul gnditor, de nu fcea scoal la stoici si nu-si ngrdea simtirea ntr-o nvttur de mna a doua! Tot ce-i doctrin n el e mediocru. Conceptia materiei, a elementelor, resemnarea ca principiu nu mai privesc pe nimeni. Sistemul e moartea filozofilor, cu att mai mult a mpratilor. Din toate reflexiile lui, nu-i viu si rodnic dect fiorul izolrii. n cel mai mare imperiu, capul n-are pe ce se sprijini; n cea mai mare stpnire, cel mai puternic nu dispune dect de ideea sfrsitului. Marc Aureliu e simbolul pur al ciudteniilor decadentei, al vrjii ce eman din apusurile de cultur. Pmntul e al tu si tu n-ai alt slas dect zdrnicia. De-ar fi urmat el pe tragicii greci, nenlntuit n doctrin, ce exclamatii n-ar fi nregistrat spiritul uman! Stoicismul i-a impus o pudoare care ne jeneaz. Si el nsusi, de n-ar fi fost stingherit de nvttori, de n-ar fi suferit de plaga uceniciei cte din dezndejdile faptelor de arme nu s-ar fi amestecat n gndurile ce le neag cu o bunvoint ce ne dezamgeste! Marc Aureliu n-a avut constiinta neantului ca rzboinic. Ce poezie stranie am pierdut! Searbda ntelepciune l-a ferit de contradictiile care dau atractie de mister vietii. E prea mult acceptare n mpratul roman, prea mult mpcare, prea mult rusine de extremittile cugetului. n sfrsit, prea mult datorie. S-l fi vzut, ns, n fruntea legiunilor ducndu-le spre mrire cu un dispret echivalent patimei de cucerire! Trim cu adevrat ncercnd o pasiune cu contrariul ei. A nu lua un leac fr otrav, si viceversa. Cnd urci o pant fii simultan n punctul simetric al scoborsului. n felul acesta nimic nu-ti scap din putintele de-a fi. La toate ntrebrile noastre rspunsul Plictiselii e acelasi: lumea asta e o lume rsuflat. Astfel, te hotrsti s faci totul mpotriva Ei. Noul nu exist dect n noi. Nici n lucruri si nici n fiinte. Realul e o feerie de aparente ce te ncnt, ct vreme cntecul tu sprijin ritmul jocului lor. Fr nstrunirea noastr, vlul ce sustine parada numit viat se sfsie n fulgi plutitori de iluzie si din tot ce se desfsura vzului nu mai rmn nici mcar umbrele realului amgitor. Functia plictiselii e sfsierea acelui vl. Avea-vom noi atta putere de cntec, nct s-l unduim mai departe peste o lume fictiv, existent n vlvirea nchipuirii noastre? ntreaga fire e-o nselare decorativ a muzicii luntrice. n dosul lumii nu se-ascunde alt lume si nimicul nu tinuieste nimic. Orict ai spa cutnd comori, zadarnic e scormonirea: aurul e risipit n duh, dar duhul e departe de-a fi aur. S defaimi viata prin nefolositoare arheologii? Urme nu snt. Cine s le fi lsat? Nimicul nu pteaz nimic. Ce pasi s fi trecut pe sub pmnt, cnd nu exist nici un sub? Rmi crmaci pe undele aparentei si nu te scobor n sol al straturilor ascunse. Irealitatea e la fel. C esti la suprafata mrii sau n adncul ei, tu nu poti sti n nici un loc mai mult dect n cel [n] care te afli. Si nu te afli nicieri, cci nicieri e vastul pretutindeni. Visul nu-i mai nseltor ca spuz a somnului sau a trudnicei cazne din zi. Vis e peste tot. Vedeniile impalpabile ale noptii cum ar fi geloase pe stafiile zvonite-n harta dintre muritori?! Alctuirile lumii se-ntrec n nlucire.

Din a ntretine patimi ntr-un univers fantomal, omul e vrednic de faim. Tu, ns, urmeaz-ti calea si cu urgie gnditoare apleac-ti razele s-o luminezi, asemeni unui soare sceptic. Cnd nu nzuiesti prin nclinri firesti spre mpliniri si fapte, ce te mpinge cu strsnicie spre svrsiri? Si negsind nici o dovad mpotriva trndviei, ce te mn spre febra ceasurilor si-a actelor? De unde remuscarea risipirii vremii, dup ce-ai ntrevzut substanta de desertciune a timpului? Fiece clip se pierde pe vecie. Un n curnd al nefiintei te paste la ntretierea respiratiei cu lumea. Ce amni, ai amnat pe totdeauna. Moartea e de fat, iar tu nu poti rmne putint n ea eliminare incurabil a posibilului. De nu m-ar fi urmrit acel n curnd fatal, nimic n-as fi adugat nregistrrilor simturilor. Toate le-as fi lsat pe seama btrnetii. Cine nu-i pndit de chemrile sfrsitului are timp nesfrsit. Si de aceea nimic nu-ndeplineste. Orice nfptuire si-n primul rnd nfptuirea ta deriv din obsesia statornic a mortii. Chemrile ei creeaz vointa, dau accente patimilor si rscolesc instinctele. Frigurile actiunii snt ecoul ei n timp. De n-as simti c snt deschis mortii oricnd, c n-am acoperire si ntrituri din partea ei, nimic n-as sti, nimic n-as vrea s stiu, nimic n-as fi si nimic n-as vrea s fiu. Dar vd c ea-i aci. O vd. O fug si o apropii. Snt ea si nu snt ea. Ce-i ran-n mine e spuzeala ei. Si-s ran peste tot. Am ntrezrit adesea, purtat pe melodiile nesomnului, lumina galben a diminetilor si lucrurile nehotrte de-a se destepta. Paseri ciripeau fr rost unei naturi nstrinate parc pe veci de ziu. Si gndurile mele ciripeau si ele, dar napoi spre noapte. Atunci vedeam sclipirea violet a mortii si ncercam zadarnic s m presar pe lipsa de vecie a zorilor, s cred n dimineti. Si dac-mi port amintirea spre toti aceia, de la care am nvtat ceva, mi se pare c secretul atractiei lor pleca din vecintatea mortii. Fiind vesnic la margine, ei se aflau pe trmul firesc al cunoasterii. n glasul lor rzbtea agonia savant a materiei, cu destinul ei firav si dureros, si cuvintele lor se desprindeau grave si inutile, nervoase si amare concepte n dezastru, n nfloriri finale. Cldur n-am ntlnit dect n sufletul lor. Din ei emanau miresme gndite, sentinte purtate pe-un agresiv parfum. Amestecul de boal si vitalitate rstoarn ciudat alctuirile firesti, cci ei nu erau pe nici un meleag si erau pe toate. Rul ascuns n frgezimile vietii ce coexistent de toamn si de primvar n idei! N-am iubit dect pe cei ce n-au ntepenit n nici un anotimp si-n preajma lor, mprejmuiti de moarte, uitam climatul spiritului, devenind spirit cu ei. C oamenilor nu le e rusine s existe, de mult, de mult o stiu. N-am contenit a m mira de mersul lor ncreztor, de ochii lor ntrebtori, dar fr chin, de tinuta lor trufas de viermi verticali. Nu i-am vzut recunosctori pmntului si nici nchinndu-se cu gales cucernicie rodirilor lui trectoare. Adoratia-i un fruct al izolrii. Si muritorii zilnici ce vesnici ar fi de-ar cheltui puterile n suspine bucuroase, de-ar avea attea iluzii c pasii lor ar clca pe-un univers de catifea! Dar nu! Pe unde trece omul nu-i dect prpd si siluire a aparentei. N-am zrit n el frigurile cu care s umple spatiul si s pleasc cerul. Viata laolalt nu-i de ndurat dect ntr-un extaz comun si nimic nu-i mai rar sub soare dect extazul. Soarele luceste ca s ne-nclzim? Noptile ne-acoper ca s ne acoperim de somn? Marea, ca s-o cucerim? De cnd folosul a aprut n lume, lumea nu mai e. Nu mai e n farmec. Doar adoratia respect lucrurile n ele nsele, si viata nu-i viat fr lacrimile de fericire ale suferintelor prilejuite de ea. Pe pajistile ei nseltoare m-am nltat cu ea cu tot, cnd inima n dans se mcina de-un cntec ruintor. Cum m-ar nghiti pmntul pe care l-am mbrtisat cu lacrimi si l-am dispretuit cu snge? S putrezesc sub el, sub el ce nu-i eternitate dect ca mormnt? Nici un fior s nu strmute cimitirele spre un pmnt mai pur? Asa ajungi s te scalzi cu egal patim n nastere, n tinerete, n moarte, n nimic si-n vesnicie nepstor de teluri, scrbit de rosturi si de desvrsiri. Oriunde-ai merge e acelasi

lucru. Spui: vesnicie, fiindc fiorurile tale au frnt timpul si cnd ele au fost nfrnte de timp zici: nimic. Vinele se umfl de un suflu cald si atunci tremuri de sperante, si-ti spui: viat, tinerete, si te gndesti cu freamt la dragoste si la viitor. Sau cnd n ele circul gnduri numai, si adieri de team, cu linisti dureroase, atunci ti zici: moarte, si toate blriile timpului ti se-ncrcesc n suflet. Astfel ti dai seama de rostul tu de ptimas al aparentelor. Cu o nflcrare suferind continui a te alipi si a te dezlipi de toate, uznd dup mprejurare, orbit sau dezmortit, netrmurita vremelnicie creia te-ai druit. De n-ar spa rul patimii nocturne o minte subrezit, as curma somnul si-as mprimvra ntunecimile. Dar n-am destul sev pentru mugurii noptilor Prea adeseori silit a le veghea sterp linistea, cu mine n fata mea, rmn buimac n neiviri de gnd. Ce-as nscoci n sesuri de idei si ntr-un zero mut al simtirii? Asa doresti nemaivzute lighioane s-ti muste carnea ostenit, ca sngele s-ti sfrie si s-ti devin suflet. Fr otrviri ptimase nu apar zorile rbufniri n finaluri de noapte ale rnilor noastre. Sngeri? Atunci pndeste aurora si soarele se plmdeste-n tine. Tot ce se naste si e viu porneste din nsprirea suferintei n lupt cu lumina. Ziua? Sntate a viciilor noastre. Un decadent al zorilor Obosit de-a sti attea si mai obosit de-a le lmuri, invidiezi pe Jupiter c-a-nlocuit prin trznete cuvintele. S treci vocile pe hrtie si tainele n vorbe! Spiritul vrea s explice sufletul. Greseal vicioas ce defineste omul; cuprinsul ei, cultura. Boala tlmcirii crim mpotriva virtualittii si a muzicii Prin vorbe ne usurm de poveri, prin care am fi mai mult. Cei ce nu scriu, cei ce nu se scriu, exist neatinsi, snt infinit prezenti. Spiritul roade posibilul. Si ceea ce numim cultur e o lepdare de izvoarele noastre. Nefiintele lumii devin fiinte prin cuvnt, cu pretul nostru. Expresia d viat pe cadavrul plsmuitorului. Nimic din ce ai spus nu mai e al tu. Si nici tu nu-ti mai apartii. Nici o noapte pe care am nteles-o nu mai e a mea. Si nici o dragoste. Vd carnea din jurul meu. Vd carnea mea si cea de pretutindeni. Hoit dulce si-nduiostor. Prin ea nvat duhul ce e cald si frig; prin ea se catr viermii n idei. Cele mai pure reflexii, fcnd drumul contrar al nemuririi, nu vor ajunge s ne dea icoana nesfrsitului muritor ca un fior subit al ei. E ceva putred pn la sublim n carnea asta. Vajnic vremelnicie accesibil pipitului. Absolut pe sfrsite dezvluit senzatiei. Plcerea-n plnset si plnsetu-n plcere e tot secretul si substanta ei. O simt aici, att de aproape, att de putin vesnic, la ndemna mofturilor si-o vd apoi ntins n culcusul subteran, violet, verde, vis tesit, spoial de fost existent, rnjind lichid rzvrtirilor de altdat, slas defunct n care s-au dospit dragostele. A fi: alternant de cald si de frig. Si cteva ndejdi n plus. S calc peste trup, s strivesc germenii de viermi ce se frmnt si roiesc sub gnduri, si poart-n zeama lor invizibil imensa nefiint. O, nu! Cu ei voi merge nainte pe pmnt, pe spatiul lor nativ. Boala dorintei, la care se mpotrivesc religiile, voi sti cum s-o ngrijesc. Nu eu voi pune capt zbuciumului fatal si-ndurerrii mndre a crnii. Tragicul ei apostolat l voi urma cu nvieri de victim. De ce mi-as pironi priviri spre ceruri, cnd n preajm-mi, n mine, n ce-i mai al meu, se zbate ea n prsiri att de crunte! Un vai! trecut n materie, o exclamatie ce-a prins form atta-i trupul omului. Si de aceea ncheieturile lui eman o vag tnguire, ce se-nfirip-n glas sfsietor n scrtitul oaselor si moare apoi n moleseala suferind a sului. n rcelile lui simti lespezi si toate

absentele nemrmuririlor; dorintele s-au furisat n mortciunea lui, n sngele sttut, iar n nfierbntri foiesc dorinte ca-ntr-un infern de raze. Cci frigul lui preschimb-n sloiuri zvcnirile nebune ale dragostei, precum cldurile lui ridic-n dragoste scrba si nimicul ei. Astfel ajungi s-l ndrgesti cu mil, s-i pipi trup milostivit de trup rosturile pieritoare si s-ti zici: ce fr nimeni e trupul omului! Destin valah N-ai nevoie de boli s-ti biciuiasc duhul, nici de fatalitti s-ti macine adormirile mintii. Ia seama necontenit la neamul ursit nesoartei si, de-ai face din sufletul tu inventarul raiului, nu vei gsi puterea s cazi prad alinrii. Va rmne sub fericirile tale un spin, mai crncen si mai ascutit ca ghearele scorpiilor demente din povesti, ce te va nsngera n dulcetile uitrii si-ti va iscodi n sngele fr strbuni un lichid lepros si infinit prevestitor. Cot la cot cu asa-zisi[i] oameni, umr la umr cu stafii de idealuri roase de cari[i], nnmolit n deceptii ce se-ntind ca rufele murdare, viata devine o grl a resemnrii, devenirea o putoare cosmic atenuat de ridicol. Cine a ucis viitorul ntr-un neam fr trecut? Orincotro te-ai duce, blestemul lui te urmreste, ti munceste veghile, te chinui pentru el, cci orict ai ur acele Ursitoare ce i-au anulat destinul din veacuri peste veacuri universul nu te mngie de spatiul nefericirii n care te-ai nscut. Nenorocul valah simtit n vine face ct boala lui Pascal si, pn-n gt fiind n el, esti Iov automat. Ce nevoie s ai de lepr cnd soarta te-a plmdit si treaz, si valah? O dram de dou ori n-are deznodmnt, actiunea fiind funebr de la temelie! De-ai putea mcar dispretui acel nenoroc. Dar el e mult prea mare. ti zdrobeste ironia, ti ciunteste sursul, ti spulber usurintele desteptciunii. Ai vrea s ai bunvoint. Dar cum? ti zici: tara ta e-un cimitir superficial! Si cu ct ndulcesti ireparabilul, cu att ti creste mhnirea. Ocnas al timpului e orice romn. Tu ti cunosti semenii de Valahie si rnjetul lor mieros de hoti de cai trecuti prin saloane. nfrngeri de o mie de ani au nscut lichele nfumurate de-o istetime stearp, iar n tranul vlguit de dureri fr suflu, un vz al lumii alctuit din glod si tuic si cruci strmbe de lemn ce vegheaz morti fr mndrie. n tintirimele de tar desprinzi simboluri pentru tara nssi, cci n nici o parte a lumii attea blrii n-au acoperit amintirea celor ce au fost cu o att de generoas demonstratie a uitrii. S nu fi lsat Roma nici o pictur n sngele acelui neam? S nu fi mostenit el, cu cele cteva cuvinte ale ei, si urme de orgoliu, de nltare, de putere? S nu fim demni mcar de sclavii ei? Trecerea noastr prin lume nu poate trezi ngduint nici scursurilor romane. Cu tara ta te ntlnesti din nevoia de o dezndejde-n plus, din setea de un spor de nefericire. Snt romn prin fondul de autoumilire existent n conditia omului. Nimic nu m linguseste de-a apartine acelui spatiu, dect nzuinta de-a zace n dureri a cror vin nu o port si de a-mi gtui orgoliul n incurabila vdire a nefiintei noastre. Ceilalti oameni snt sau nu snt. Dar nici unii nu-s asa de putin ca noi! Att de putintel! Diminutivul e divinitatea noastr. Pn si moartea e de mna a doua n piciorul de plai al infinitezimalului national. ara nu ne-o ndrgim dect ca surs de nemngiere. De-ar deveni mcar o pacoste! Si n ru trebuie s fim ngduitori cu ea, s-i acordm onoarea uneia de care nu-i capabil. Nimicire! Frnge-mi cugetul! Ce piaz rea a pecetluit nceputurile noastre? Si ce sigiliu a ntiprit semnele lipsei de menire ca o rusine initial? Nici o cunun de mrire n-a-mpodobit vreodat tivd de valah. Cu capul n pmnt si plimb destinul slugarnic urmasii presupusi ai celei mai falnice ginti. Robi ai dezmtului, ei nu stiu c fptura si atinge rostul umilind soarele prin strfulgerri de pasiuni si prin delir de superb semetie. Sclavia e balta n care se tolneste lasitatea balcanic, nmolul voluptuos al coltului de Europ zcnd n delicii, lipsite de scuza nobletii sau a viciului.

De ce providenta ne-o fi urnit din vasta natur ca s-si rd de noi, grbovindu-ne de poman? La desclecarea voievozilor a cntat o cucuvaie a crei cobe ti tine parc, pe malurile Senei, ecou de neprielnicie, ca pentru a msura o rposat soart din inima attor glorii. Adesea mi-am luat rmas-bun de la viat. mi ziceam ntru inima mea: firea e pecetluit. Ce s mai cauti n ea? Pentru tine nu e loc: desparte-te de toate, f o cruce pe ce-ai fost si una si mai mare pe ce-ai fi putut s fii, trnteste-ti trupul de pmnt, sfsie-ti vesmintele si fostele credinte, smulge-ti prul dintr-o glvtn asasin de sperante, si cu brate crncene deznodnd ncheieturile suprim pomenirea ntmplrii tale. Dar cnd s trec la nfptuire, inima mi rspundea: Tu ti iubesti strvul mai presus de toate. Si cnd ai clca pe ultima dorint, cnd nici n timp si nici n vesnicie o clip n-ai gsi ca s rsufli, prsit de toti si prsit de tine, n btile mele ar mai mocni o sete, prin care esti, orict tu n-ai mai vrea s fii. Sngele tu, la care s-au adpat gndurile si alti diavoli, cnd tu te afli mai strin de tine, nvleste n interiorul meu pustiu si, din ser a dezndejdii tale, devin grdin de primveri. Si de cte ori n-am fost cea din urm primvar a ta! Vrut-am sfrtecrilor s-mi supun un cuget, vag rzimat pe-un trup. Si cnd nici o stnjenire nu aprea ca s mbune pornirea vinovat, din strfunduri se nchega o voce, vocea foamei de fiint. Din ucigas al iluziei tale, din sfnt al nimicului, preajma actului fatal te transform pe loc n slujitor al ntmplrilor din lume, ntr-un flcu al ntmplrii tale. Hoinar pe strzi ntinate de semeni, de semeni ce-i urmezi spre a-i fugi, purtnd n crc oboseala oraselor si nc strechea pe bulevardele timpului, te-ntorci acas si-n ncperea singur, si-n patul si mai singur, trna gndurilor geme: eu nu mai pot, eu nu mai pot. Cearsafuri ce miros a giulgiu si duh nlbit de palori finale. Si cnd n tine totul pare a se rupe, fiorul purei existente te readuce dincoace de tine, pe trmurile imediate ale greselii, ale firii. De n-ai fi ascultat n prima tinerete pianele dezacordate ale provinciei, cu game schilodite pe care suspinai n dup-amiezi fr capt; de n-ai fi vegheat mai trziu nopti de-a rndul socotind clipele cu o aritmetic a incurabilului; de n-ai fi cutat adpost surghiunului tu n astri, n lacrimi, n ochi prsiti de fecioar si n-ai fi dezertat din toate leagnele firii ai cunoaste astzi vidul, al lumii si al tu? Rarefierea vietii preschimb totul n ireal. Pun mna pe lucruri si ele-mi scap, cum mi scap. Pn si drojdia suprem real nu-i dect vis mai concentrat. Strinei femeii de lng tine ce ti se plnge de greul mersului mai departe si-ti cere leacuri mpotriva ispitei negative, tu i rspunzi: Priveste irealul peste tot. Asa uiti pozitivul aparent al suferintei. Si ea: Dar pn cnd? Pn-ti pierzi mintea. Cu ct omul constituie mai mult o existent distinct, cu att devine mai vulnerabil. Ceea ce nu-i l poate rni; un nimic e prilej de turburare pe cnd pe-o treapt vecin animalului i trebuiesc emotii puternice si mprejurri hotrtoare ca s fie prezent. Ai ajuns tu nsuti, fr margini n dezmrginirea ta? Atunci cine-ti va scoate sgetile pornite din otrava timpului? Te-ai nveninat de cte ori ai inundat albia menit respiratiei de muritor etern. Orice te atinge, cnd atingi prin gnd trmurile oprite plmnilor sortiti vremii. Reflexiile n-au nevoie de oxigen, de aceea le ispsim asa de crunt. Vecintatea vesniciei determin vulnerabilitatea ca fenomen specific omului, iar Inutilitatea farmecul firii lui.
1[1] 1

[1]

(nv.) Cpn, tigv, east. (N.ed.).

ntru ct stiind m desft ntr-o absent de rosturi sau actionez fr nici un folos dect acela al ndulcirii urtului ntru att snt om. Plugar n Sahara, e demnitatea lui. Un animal ce poate suferi pentru ceea ce nu este, iat omul. C mai snt si-mi fac nc potec prin treburile lumii, s-o multumesc ratiunii? Poate si ei. Dar n ultimul rnd. Oamenilor? nftisrilor? Nici unii si nici unele n-au fost de fat cnd nu mai eram. M-au ajutat ntotdeauna dup. Dar cnd dezrdcinrile lumii rzbteau n Quartier latin si tu purtai exilul tu printre attia Ahasveri, cu ce puteri mai ndurai robiile afurisite ale inimii si vjitul de singurtate n ceata vistoare a bulevardelor? Fost-a pe St.-Michel strin mai strin ca tine? si mai iubitor sorbitu-i-a vreo trf sau vreun cersetor parfumul lui vulgar? ntocmai ca veneticii spanioli, africani sau asiatici prin Roma decadentei, gustnd scptatul culturii n confuzia sistemelor si a religiilor, si vacanti de ideal desftndu-se-n ndoielile Cettii umbli si tu dezabuzat prin amurgul orasului Luminii. Nimeni n-are rdcini. Ochii trectorilor snt obositi si-n ei se sting privelistile natale. Nici unul nu mai apartine vreunei tri si nici o credint nu-i mn spre viitor. Toti gust un prezent fr gust. Bstinasii, uscati, fr putinte, mai au reflexe doar n ndoieli. Secolul luminilor avea spirit n scepticism; n finalul de civilizatie, scepticismul e vegetativ. Vietii, fr orizonturi, nu-i rmn dect revelatia senzatiei si tropisme de luciditate. Instinctele s-au mcinat. Strnepotii scepticilor rafinati, fiziologic nu mai pot crede n ceva. Un popor pe sfrsite nu-i capabil dect de extazul negativ al inteligentei n fata nimicului universal. Pe strzi respiri adierile de vid ale apusului si-ncerci s-ti vnturi zori, ca pentru a nu recunoaste c esti la gradul de asfintit al Cettii. Si atunci te ridici prin vrere deasupra ei. Si vrei s te salvezi. n ea, cine si ce s te ajute? Nimic nu m-a ajutat, nimic. Si de n-as fi avut la ndemn largo-ul din concertul pentru dou viori de Bach, de cte ori nu m-as fi isprvit? Lui m datoresc. n gravitatea dureros de vast a legnrii n afar de lume, de cer, de simtiri si de cugete, toate consolrile scoborau spre mine si ca prin farmec rencepeam s fiu, beat de recunostint. Pentru cine? Pentru tot si nimic. Cci este n acel largo o nduiosare a neantului, un freamt al desvrsirii n desvrsirea nimicului. Nici o carte nu m sustinea n cartierul nvtturii, nici o credint nu m sprijinea, nici o amintire nu m ntrea. Si cnd casele se pierdeau n aburi albstrii, cnd, nordic si desert, Luxemburgul n miez de iarn nota n umezeal si igrasia mucezea prin oase si prin gnduri, departe de prezent, rmneam nuc n mijlocul cettii. Atunci m repezeam cu grab chinuit spre sursa mngierilor si dispream si nviam purtat pe absentele sonore. Dup ce-ai gustat dezamgit din otrava religiei, tovrsia muzicii te dezlipeste de accidentele deceptiei. Vibratiile ei nu se leag de obiecte, de fiinte, de esente sau de aparente, ci n plin fior nu mai atrni de nimeni. Pe spatiul ei prea-ntins, pmntul si cu cerul nu-si gsesc un joc de rtciri, snt prea mici si n-au substanta fulgilor ca s pluteasc-n el. Sunetul minciun cosmic substituit infinitului ti ngduie orice mrire, si sau Dumnezeu sau m omor e-un loc comun al muzicii. Cerul nu-l voi lsa n pace. Nu am nevoie de nori cuviinciosi, de albastrul tmp, de poezia ieftin a apusurilor dulcege. nltimi negre si vijelioase, plutiri de pcur ce se ntind molipsind de noapte zilele serbede, de ele mi voi anina cazna crunt sub soarele incolor! Nu vreau s bjbi prin trmuri fade plivind visurile de buruieni otrvite si mlastinile lor de-un ppuris fatal. n sngele negru creasc vegetatie lipsit de lumin, m-am sturat s rsfrng stele blnde si s-mi acopr noroiul traiului mhnit cu poleieli fugare. Voi pune seminte n venin si voi trezi la moarte astrii vistori. Nu stiu ce ucideri mi-au ncoltit n sev si pn unde plantele ctrtoare ale duhului blestemele s-au ctrat n duh. Eu nu-l voi tbci cu ntelepciune, ci-i voi turna arome mai usturtoare, s nu-i sting flacra nveninat ce ntretine firea.

Iar tu, suflete al meu, prea adesea sufletel, nu vei scpa de-o soart ce asteapt cerul. Nici tu nu vei mucezi n hodina muritoare, la care te-au sorocit strmosi piperniciti. Voi furi spada nemiloas, cu ascutisul vesel, si te voi aseza spre neodihn n leagnul ei nsngerat. Tu vrei s dormi, nemernic plmdit din atipeli strbune, tu vrei s dormitezi asemenea albastrului plpnd din care te vei fi rupt si tu ca toate sufletele de sub soare, npstuite de blndete si de cumintenie. Dar eu veghez ntre pmnt si cer, si fi-voi la pnd cnd oboseala ta se las-n Cel de Sus, aripile cu bici de foc ti le-oi plesni, si vei cdea, Icar znatec, n mrile eului nvolburat. Pn cnd s mai ndur dorul tu de lase meleaguri strvezii si s m ndoi sub legea ce te mn spre astrii linistiti, rmnnd singur cu mine, [] de jos si tu foind, soprl a vzduhului, pe un azur decolorat de calm?! n pat de ace te voi pune, n patul inimii. Cu rni te voi fereca n ea. Prin lume, cum as mai umbla, tu rtcind n alte lumi, zmbindu-mi de acolo tnjelii mele lncede? Aici, n forfoteal si necaz, aici te-oi tintui fugar si trdtor al chinului! Cu spada ti voi curma zelul, zelos al raiului! Si dac este s m prsesti, din mine ai fcut un ucigas! Flacr! putint vizibil de a nu fi! n jocul tu de este si nu este, n verticala ta pieire, mi-am descifrat ntelesul mai mult ca-n toate nvtturile, cu legi si cu idei. Tu pari a fi etern si te nalti nsufletit de vpaia ta, moarte nsorit ce fur semnele vietii. Spre ce se avnt nefirea ta subit? Spre ce fire? De ce nu-ti treci zvcnirea ta mistuitoare ca s-nviezi jratecul de sub cenusa mea? n tine as creste, n amgirea strlucirii tale, si cum m-as stinge apoi cu tine n plpiri ce snt nchipuiri de vesnicie! Asemenea vpilor tale ce se ridic spre-a nsela cderea de la temeiul cresterilor, am zburdat si eu n lume, departe de mormnt, spre a fi, prin nltime, mai aproape de el. Lipsa de orice folos e comoara avntrii tale. Tu nu te prinzi de nimeni si nimic si pari a mngia cu gingsii tcerea spatiului, dar adierea ta, sensibil auzului pentru neant, e nssi vocea nefiintei. A Fiintei ce vrea s fie si nu poate. Al neduratei glas, tu ne dezvlui c-nvpierea de-o secund e taina ce face ca un lucru s fie. Noi spunem c este, cnd prin credinte si iluzii l prelungim peste focul instantaneu, peste clipita iradiant. De cine m-as agta prin Vagul traversat de flcri, eu nsumi flacr mai pieritoare dect toate? Dar totusi, dac lumea e o noapte, mrit de umbrele luminii, arznd esti oricum mai mult dect acoperindu-ti capul cu spuza linistii si scrumul ndurrii. Dumnezeu e o minciun ca si viata si poate ca si moartea Voi mi-ati rmas, focuri ale inimii si aparente parfumate de desertciune, n lumea-n care flacra m-a nvtat c: totul e zadarnic, afar de zdrnicie! Deodat o vrjitoare ti turbur apele sufletului. Glasul ti se-ntunec, ochii ti se-mprstie si prul vlvoi se agat de prticele invizibile de groaz, rspndite-n aer. Drojdiile luminii se aprind si se sting. Cine a pus foc simturilor, cine-a dat strlucire de moarte fiorului viforos si senzual ce despic moleseala crnurilor, ca-n baladele strvechi cu snge-n cupe otrvite? Treceai primvratec printre oameni si iat fulgerul spintecndu-ti mruntaiele sub cerul senin: asa trebuie s fie naintea omorurilor. Te scalzi ntr-un venin luminos si tresalti ros de-o disparitie, dulce n amarul ei srbtoresc. Ce neghin a prins floare-n inim, de umbli prin miristile firii cu osnd voluptuoas, nvesmntat n purpuri sclipitoare de vin? Si de unde atta fericire cnd porti atta povar? Prin timp trec stafii venite din viitor. Temndu-te de temerile tale, dai razna printre ceilalti. Cauti petrecere, vin si dans si lumea pipirii. Si cum i vezi nvrtindu-se, nselndu-si vidul prin gest si urtul prin miscare, prefcndu-se a uita mijloacele usoare cu care acopr prpastia din faptul respirrii, ti zici fr s
2[2] 2

[2]

Cuvnt lips n fotocopie.

vrei: doar cei ce-si fac seama nu mint. Cci numai murind muritorul nu minte. Si astfel pleci. Si ei dntuiesc mai departe, voiosi de umbra de realitate, la care se rcoresc o clip, druindu-se minciunii pretioase. De ce s-ar trezi ei, ca totul s nu fie? Cu ochii deschisi, existenta se evapor. Oamenii i nchid ca s-o pstreze. Si cine nu le-ar da dreptate? Scrbit de firea splcit de vzul clar, cum n-ai dori pleoape ferecate pe veci, cu minciuna proaspetei realitti? Vampir al cucutei nu vreau s mai fiu si nici n ierburi vitrege s-mi culeg tria clipelor. n suflet ruginesc crime de cuget si hoituri care au mbrtisat cerul. Cine-ar vrsa tintirimele luntrice, ar supravietui adncului su vizibil? Ne acceptm, fiindc-am pus lespezi pe putregaiul nostru, piroane la portile inimii, si am lsat s-i nfrunzeasc maidanele. Privelistea iadului interior ar pune n minile scrbii pumnale ce s-ar ntoarce n noi. n el, arhanghelul e nene si pe sni se-ncolcesc soprle, puroiul curge-n zmbetul fecioarei si umbra unei flori nu-i mai curat ca njurtura stoarfei sublunare. Vrjitoare nevzute, nu-mi mai rsculati sngele cu sucuri rele, risipite-n aer. Desfermecati-m de afurisenia de-a-mi fi mie strveziu. Nu m stiam si fr voi? De ce m afundati n mlastinile tainelor? Ridicati veninul spatiului, eu nu-l pot absorbi fr sfrsit. Sau vreti s v scldati n iadul creaturii si universul candid s-l transformati ntr-un scuipat de curv? Materia ar vrea s doarm. Tu las-o-n pace. Las-o la fund s se nece-n ea. Prea mult ai arat prin tine. Ce grunte s mai rodeasc n telini rpuse de suflul sterpiciunii? Moartea si-a contenit visurile n tesuturi mblsmate. Mumie n care gem patimi, cnd se vor rupe fsiile ce te drpneaz-n vesnicie? Somnul cu blndeti crude ca pasi de muribunzi drm zidirea eului si-l ntoarce cu mers domol spre vraja absentei primordiale. Cltinrile materiei te scunfund ncet spre meleagul nedesprtirii fiintei de vrjmasul ei. Si moartea se las asupr-ti. Am aprins lumnri: Dar ele nu mi-au luminat viata. Zbranicul duhului nvluia ostroavele sperantelor si suspinam pe catafalcul lumii. Din calea semenilor m voi feri, cci uneori as da cu barda si-n farmecele Cleopatrei. Pe sni de muieri am visat mnstiri spaniole, si trupul lor nenuntit de gnduri se nlta ca piramide sub care depnam legende faraonice. mbrtisrile lor aeriene si bestiale, delirul lor setos, ce noim le-ai gsit, cnd nici una nu te lsa de unde ai plecat. Ele te depun n vid. Fr falsul absolut al sexului slab nu m-as fi umilit n cutarea cerului. Vedenii subterane pndesc fruntea, de teste goale si reazem ea oroarea, iar inima mi st n trup ca inelul n degetul unui schelet. Si fug, cu facla-n mn, alergtor pe olimpice iaduri, cutndu-mi moartea. Natiunile fr orgoliu nici nu triesc, nici nu mor. Existenta lor e searbd si nul, cci nu cheltuiesc dect nimicul umilintei lor. Numai pasiunile le-ar putea scoate din soarta omogen. Dar pasiuni nu au. Cnd m ntorc cu ochii spre actualittile trecutului, din tot ce-a fost nu m ncnt dect epocile de mndrie monstruoas, de provocare gigantic, de nefericire triumfal, n care spiritul stul de putere si lecuia satietatea n cutarea unor si mai mari puteri. si nchipuie cineva ce se petrecea n constiinta unui senator roman? Atta patim de stpnire si de bogtie a epuizat vertiginos un neam. Dar att de putin ct a trit, a ntrecut prin trie vesnicia neamurilor anonime. Iubirea de bani, de lux, de viciu, aceasta-i civilizatia. Un popor simplu si cinstit nu se deosebeste de plante. Violnd natura, cresti peste legea ta fireasc si existi efectiv, prbusindu-te. Tot ce pleac din orgoliu e de scurt durat, dar intensitatea infinit rscumpr micimea vremii. Pentru senatul roman, Roma era mai mult ca lumea. De aceea a dominat-o, a umilit-o, a nfrnt-o. Un popor si mai ales un ins nu creeaz dect refuznd ce nu e el, nentelegndu-se dect pe sine. Pricepnd pe altii, devii gelatin, nteleapt si cuminte. Dar nu mai zmislesti nimic. Comprehensiunea e mormntul individului si al colectivittii, ce nu se misc dect cu ochii legati, cu simturile-n fierbere.

Romanii respirau absolut n legile lor; ele nu erau asemuite cu altele, cci altele nu puteau exista. Tipul lor de umanitate era umanitatea nssi. Republic sau cezarism dou forme ale aceluiasi orgoliu, dou feluri de a porunci: n prima te substituiai juridic universului, n a doua subiectiv. Legea si capriciul hotrau n aceeasi msur soarta celorlalti. Distanta ntre un tran romn si un senator roman sau de la natur la om. Imperiul a nceput s decad cnd indivizii osteniti nu mai aveau destul fort s nlocuiasc universul, cnd acesta a devenit o realitate si romanii au ajuns exteriori lor. Decadenta e un fapt al ntelegerii, al excesului de perspectiv. Nu mai ai pornirea nebun, infinit ngust si infinit creatoare, de a fi numai tu. Lumea existnd tu nu mai esti. Religiile orientale au ptruns n Roma, fiindc ea nu se mai ndestula cu sine. Crestinismul cea mai neelegant credint din cte au existat vreodat n-a fost posibil dect prin dezgustul de lux, de mod, de mirodenii si de abateri alese. Dac Roma n-ar fi trit cu atta intensitate si nu s-ar fi cheltuit asa de repede, ruina mretei ei trufii ar fi ntrziat, si legea crestin ar fi rmas privilegiul de neinvidiat al unei secte. Am fi avut astfel norocul vreunei alte credinte, mai senzuale, mai poetice, cu cruzimi de art si cu zdrnicii mngietoare. C Roma a czut att de jos, c ea s-a renegat cu atta fort acceptnd virusul oriental, ce prob prin negatie de fosta ei mretie! Cci ea n-a ratat, s-a prbusit. Numai civilizatiile cu orgoliu minor se sting lent. Cele cu trii de soart genial, fiind, n esenta lor, boli ale naturii, zboar nspre sfrsit. Crestinismul a pus aripi setei de agonie a romanilor. Estetic, ne mai poate nc interesa. Cnd demonul nelinistitor ti vr probleme n instincte, nvat de la romanii amurgului imperial ce-nseamn lupttorul decadent. A te zbate fr ndejdi, a iubi fala mahmur, a fi ftarnic n naivitti! E singurul eroism compatibil cu spiritul, e singura form de a fi fr s nseli inteligenta. S-ti ard sngele si vzul s-ti vad. Si tu stii ce vede el Adesea m-am nchipuit posomort si vistor trecnd prin forum si prin temple, privind la busturile fr ochi ale zeittilor ironice. Crestinii nu venir nc si inimile vacante ale cettenilor nu mai tremurau n fata capriciilor divine. Absolutul se topise-n art. Si liber cu ei, liber de mine si de crezuri, nfloream n urt si m topeam n plictiseala zeilor dezmosteniti. Soarta m aseza n afar de timp. Cettean al lumii, cettean al nimicului. Lespezile rspundeau pasilor, lipsiti de adorare, cu ecouri nbusite, si spatiul devenea prea mare, urbea nu mai avea ziduri, casele se cltinau. Ce fceam cu attea ntinderi, de ce att imperiu n inima care nu bate nspre viitor dect cu iluziile cettii? Fr rdcini, n pustiul pmntului, ochii mi se mplntau n orbitele oarbe ale zeilor, sorbind n ele cellalt pustiu.

III
n tine rodesc grunte de lepr. Carnea ars de nesomn fierbe duhori care storc mugurilor sucul cresterii blnde si-l preschimb-n muzeal rnjitoare. Asaz-ti tmplele pe muierea rnced si suspin dup raiurile muririi, neac-ti freamte fr nume n trandafiri putrezi, presrati pe sfrsirile trupului. Tu nu vezi mretia mortii ntinzndu-si bratele de tihne ca s-ti curme o trud fr fgasuri? Viata-i un tertip al nebuniei si cine cade-n cursa ei calc pe-un drum deschis de propriul su snge. Am vrut s triesc si am trit, desi am presimtit c-i nevdit s fiu. Cum s m tin n clipe, cnd nasterea m-a osndit clu al timpului? Am iubit si m-am iubit. Dar dragostele s-au ivit murind, fulgere mucegite, extaze-n mruntaie de puroi, simturi de sarpe cald. Tu, Doamne, las semnele mortii la cptiul meu. S te nsel pe tine nu vreau si nici pe mine. Uite-m, cum stau aici. Avut-ai fiu mai blnd n rutti? S m las prad uitrii cu ale tale fiice? nfrunzeasc sfrsitul pe anii mei sfrsiti. Cci clipele ce mi le-ai dat snt bube negre, al cror rod umbreste lumea Facerii si ndejdea fpturii. Prin ele te vd, prin ochiul lor ntunecat. Si tu mi ceri s te iubesc? Voi nlocui astrii ti cu rnile sufletului. De ce n-am semna lepra pe cer, s dm alt nftisare nestiutorului azur? As vrea o ploaie din trii cu picuri otrvite, cci inima-mi tnjeste dup boli de stele. Astri netmduiti, smulgeti-v din rosturile voastre, mcinati-v rul n leprozeria simturilor mele, goliti-v de cer n iadul insului terestru! Sau pe voi nu v ncearc nevoia tainic de pacoste?! Prostii zidesc lumea si desteptii o drm. Ca s crpesti zdrentele de realitate si s njghebezi bietele lucruri, trebuie s n-ai bnuiala vinovat a duhului si obrajii s-ti surd ca merele dinaintea ispitei. Cum te trezesti, te mbogtesti pe seama firii. Ea se mputineaz, cci n-ai ce mai drege, prins n mrejele destrmrilor clar-vztoare ale mintii. Firea e srman de totdeauna. Noi n-o putem ajuta dect nestiind. Srciei ei initiale, ignoranta i adaug petecele de iluzii care umplu golurile de pretutindeni. Existenta e fructul inepuizabilelor bunvointe ale nestiintei. Cnd ne pomenim din Este, nimeni nu sufer mai mult ca el. L-am trezit, l-am chemat la nimicul su. Suferinta firii e trezirea din fire. Nu mai ngduim complicitatea cu ea, conditia absolut a respiratiei. Prostia? A fi prtas cu lumea. Iar nou derbedei prin ntinsul Nicieri ne rmne nchinarea la altarul unui falnic Nimic. Morti nu putem fi. Cu mintea am cernut viata. Ea a trecut si ne-a lsat Patima. Un tot fr este. De aceea sntem vii si rdem de credinte; vajnici si fluturm prin toate; ri si nespus de ntelegtori si continum s ardem cnd toate flcrile s-au stins. n nemijlocirea unui neant carnal gsim rosturile pulsului. Cci mintea nu-ti ngduie s vietuiesti dect n rstimpul vrjirii unui nimic sngeros. De ne-am lfi la soarele prostiei! Ce cldur de realitate n-am iradia ntr-un univers fictiv! Cci prostia blnd si dulce e un izvor de fire ce se hrneste din fntnile Creatorului! Lumea-i odrasla nestiintei. Ca o fiar pierdut prin drglsiile firii, tu nu-ti afli pace nicieri. Prpastia ntre suflet si simturi face soarta sinonim osndei. Toate poftele te muncesc. n nimicul absolut ochiul ar crea pajisti, urechea sunete, mirosul miresme, pipitul plceri cci dorintele urzesc un univers, dezmintit necontenit de minte. Sufletul zice: neant, simturile: voluptate. Esti ros de dureri si poftele se-mbat de lume prin ele. Zadarnic refuzi cu gndul zidirile ei; patima le sprijin mai departe. Dorinta secreteaz lumea si ratiunea, cu strduinte vane, ntinde un nvelis de irealitate peste urzeala de existent a simturilor. Nu simti c atunci cnd te afunzi fr mil n neant, neantul este, c respir, se-nfioar si se-nvolbur? Blestemul fiintei nu-i mai slab dect al nefiintei. Ce pace n-ai afla, de te-ai lsa molcom sau nvrjbit n una din ele? Dar n suflet si-n simturi se zbat trii egal de mari. Nu vei

gsi porturi n care s-ti opresti rtcirile. Tu vrei s mori! Dar fost-a vreodat n gndul mortii mai mult nemurire si mai mult vesnicie n dorul de sfrsit? Voi fi si eu strv, cu voi toti, tovarsi de netemeinicie, dar nici o lespede nu va strivi o inim nemurit-n flacr. Mdulare desfermecate de viat se vor odihni n popasul de veci; nici un mormnt nu va fi ns ocna unui suflet semn de mirare ce unea un pmnt si-un cer. Temnit a mndriei este moartea, dar ea-i neputincioas cnd focuri i topesc lcatele. Fiorurile omului i vor desuruba portile ce se nchid pe clipele vietii. Cine nu simte n el forte ce scocioar inimile adormite prin cimitirele vremii, cine nu simte c el e scara pe care scoboar ngeri urgisiti sau pe care urc nelinistile osnditilor s se cuminece cu linistea desertului azur acela nainte de-a prsi mruntaiele nasterii s-a-mprtsit ca rob al mortii. Fii ca o floare n a crei tulpin ar lncezi un fulger ostenit. Ascult cu jind melodii negre si ngrijeste prin ntunecimile tale nevinovate convalescentele diavolului. Prin muzic, surp cinstea si statornicia Astrului, apropie-l de frdelegile sufletului, transform-i cldura n pieire, ca razele, ntorcndu-si-le-n el, s se dezvluie siesi mai nseltor ca inima. Muritoarele n-au dect dou brate. Si sper-n ele s te prind. Si-ti soptesc vorbe pentru o inimioar oarecare, te nfsoar n mngieri ntmpltoare, si tu zaci nfierbntat si treaz, tandr din sufletul lumii. Ele stiu mai bine ca noi c minciunile dragostei snt singura poleial de fiint n nesfrsita irealitate. Si abuzeaz dincolo de orice msur n santajul de existent ce le-a nlesnit natura. Noi cdem n curs si terfelim infinitul de care n-am fost vrednici. n tine lumea si plnge ruptura de vesnicie si trectoarele te-nnebunesc. Cum s mpaci o dezbinare asa de dureroas? Ursti devenirea si-o iubesti. Eternitatea, ca si timpul, e rnd pe rnd pcat si mntuire. n preajma crnii visezi temeiurile lumii si-n umbra acestora vecintatea betiei muritoare. S te-ngrdesti nu poti. Ce stlpi ti-ai pune-n jur, cnd adieri sonore te-ntind dincolo de sursa ngrdirilor de moarte? Ros de-mpotriviri n soart si de sprturi n duh, te-nvlui de melodia restristii. Scpare nu mai ai. Sfrsiturile toate te pasc si vei muri de toate mortile. E crare pe care n-ai fost rnit? Inima bate ntr-un timp bolnav. Te stii n clipe si clipele te stiu. O nesfrsire de spini devine devenirea. Izvoarele vietii s-au spurcat si-n fntnile sufletului mucegiesc ape negre. Pe ele cum ai zidi un ospiciu al creierului? S-a mputit si duhul si timpul. Orfan de fire si de tine, nebunia e acoperis mai sigur dect moartea, n lumea-n care mintea nu-i slas. A iubi viata cu nversunare si-a umbla apoi cersind mila de tine tie nsuti n absenta nelimitat iscodit de vidul tu, nemernic grdinar al nimicului, semntor de viorele si de puroi Omul e o hold de nentelesuri, n care neghina e tot asa de rodnic si de strlucitoare ca si boabele. Si din nentelesuri se ridic cel mai mare: un sfnt senzual. Moartea-mi picur pe crestet. Strop de strop. Si-n spatiul fr trmuri, eu n-am unde m-ascunde. Eu n-am un ncotro. Ea se destram din trii, n nouri de nefiint se apropie de mersul semet, spnd ncrederea vertical si fr de folos. S-mi sfredelesc mormntul n ntinderi? E iarsi rostul ei. De ce i-as lua-o nainte? Ea mi l-a sfredelit n suflet. Si zac de mult n el. Mi-l priveghez cu viermi cu tot. Psesc pe o materie care e giulgiu. Picioarele-s nfsurate-n el si, vrnd cu mini s-mbrtisez boltile nepsrii serafice, m-mpleticesc n el si-n sus nu pot zbura. Eu n-am crri dect n jos. Gleznele s-au rncezit n drojdia vesniciei, iar acea vreme ce sufl nc n tine a trecut prin tintirime si-n clipele de care te flesti rsufl rposatii. M asupresc sub trii. Sufletul reduce cerul la suflet. Unde privesc m privesc.

Spaima e puntea ntre dor si fire. Ce cumpt s gsesc n ea? Prezentul s-a rupt din timp si timpul si vars clipele ca un bolnav cuprinsul mruntaielor. Acum, acum, tot ce-i acum e-un ru, iar ce a fost si ce va fi, un leac nchipuit unei istovitoare metehne. Afuriseala e asternutul tu. Soarele lumineaz un azil de noapte pentru cersetori fuduli. ncredinteaz-ti trufia vesnicului Niciodat, hrneste-ti setea din sngele ce te mai tine-n rndul ziselor fiinte. Din inim f-ti cupa ultimei sorbiri, nainte ca spatiul preschimbat ntr-un pumnal s-ti zmbeasc plin de cuceriri. Frnge-ti lanturile turbrii; la Dumnezeu nu mai ltra. S-i adaugi un nimb cu fierea ta, s-l faci mai trufas cu extaze de venin? Las-l mai bine-n plata lui. El se va pierde prin sine, ca si tine. El e mai putred dect toti. Nu-s astri licuricii descompunerii Lui? Ca un vierme, fr strvuri, fr treab, ce-si cnt-n psalmi de-a-ndoaselea setea de moarte, asa s te trsti prin zrile fr de zare. Singur. Mai singur dect un scuipat de drac. Hulit de toti, tu sap-ti groapa n hul. Din lacrimi f-ti cosciug, din sminteal pern. De-ai gsi vorbe cu care s-alctuiesti o rugciune, ce-ar duce fiorul si furia n oasele mortilor si-ar face s le clntneasc flcile n cadenta vesniciei subterane! Dar vorbe nu gsesti si nici nu poti gsi. Veninul mut se-ntinde pe suferintele glasului. Doar inima mai bate toaca la prohodul mintii. Zile infinite, cum s v pierd? S-ndur tristetea fericirii voastre, nu mai pot. S plec spre alte zile, cu alte bolti, mai putin. Cer al Parisului, sub tine-as vrea s mor! Pierzania ta o stiu: vreo vrere nu mai am. Avut-am prea multe, sub lnceda ta oblduire, si anii ce i-am hoinrit sub tine m dezlipesc de ce va fi s fiu. Viitorul mi se stinge-n ochi ce te-au sorbit departe de vremi. Nu te-am umilit visnd la alte patrii si-n extaz nu m-am njosit n rdcini si-n dorurile sngelui. n glgirile lui au amutit neamuri strmbate de plug, si nici un vaiet de opinc nu turbur melodiile norilor ti, plutind ca-n menuet de ndoieli. n lipsa ta de patrie mi-am rsfrnt mndria rtcirilor, si dezndejdea imn mpotriva timpului se-mbrac-n nsngerri de nimb. Viata-i o nemurire de melancolie. Asa mi pare ultima soapt a nvtturii tale. Gsit-ai nvtcel mai credincios ca mine? Chiar dac soarta mi-a ornduit stingere pe alte meleaguri, sub tine m voi stinge. Privirea mea din urm pe tine se va-nfiora. Si tu mi vei rspunde, flamur de apusuri, adiindu-mi pieirea. Ca un supravietuitor al unei mari molimi, ce-a nghitit iubite si prieteni, treci prin ceasuri, nsorindu-le de-o elegant nciumat. Si ca o org ce-ar cnta de la sine pe ruina unei catedrale, acordurile inimii tale rsun n universul vacant. Infinitul e fr semeni; pe absenta lor se-ntinde el. Oftatul cosmic uit nesfrsirea nseltoare a snilor, pe care se ncheag suspinul vag al nemplinirii. Lumea stingndu-se, dragostea s-a stins si ea cu slujnicele lumii. Fiori de prpd strbat foste iubiri si din buze care sorbeau suflul vietii picur o miere trecut prin fiere. De ce nu mi-am afundat fruntea n moleseala crnii si-n sudoarea dulce a materiei de ce nu mi-am tvlit gndurile? S-mi fi asternut pe veci visul despatriat n slasurile lumesti ale Fiintei vrjite de timp! Tnjit-am dup vesnicii, cnd femeia era aci. Bietul infinit n doi! Memoria ucide farmecele fr trinicie. Pe acele punti, pe care dorinta asteapt tovarsele supremei minciuni, nu mai vd dect trmurile irealittii ntre care mi-am asezat un cort tesut din glasuri de nefolosint, pn ce apele, ridicndu-se milos, s-or ndura s-mi surpe melodia si vastul ei fr-rost. Mi-am cheltuit sufletul n zadar. Ce semen s-a nvrednicit de flacra lui? Si ce semen? De acum, voi mprstia cenus pe primverile altora. Si nsumi m voi ngropa sub cenusa inimii si-a dragostei.

Senzatii si idei, att mi-a rmas. Cci rmas-am n afar de eu. Nici un simtmnt s nu mai mpodobeasc desertul fiintelor din preajm, si moar astrii ce-i visam n ochii lor, sting-se cerul din fundul patimii. Iadul nvleasc peste Ideal, sub el s gemi, drumet ridicol si ndurerat, ce-ai stors din snge esente de vrji si cununi ncoronnd neantul! i-ai mcinat vredniciile fiorului, la care nimeni n-a rspuns, la care nimeni n-a surs. Furiseaz-ti teasta n nlcrimata fire, zdrobeste-o de materia plnsurilor, ucide-ti viitorul n noptile albe ale suspinului. Pe timpul chel lunec absentele lumii, si din palida viat nu se alege dect un vaiet fr glas strecurat prin vgunile mintii. Scobori din tine pe scara trezirilor fatale n Cetatea cuprins de adieri sonore si de aluzii finale. Si-ti zici fr' de nduiosare: n ce s m nec? n Sena sau n Muzic?

IV
Substanta duratei e plictiseala, iar a luptei n durat, disperarea. Oamenii cred n ceva ca s uite ce snt. ngropndu-se sub idealuri si cuibrindu-se n idoli, ucid vremea cu tot soiul de crezuri. Nimic nu i-ar durea mai crunt dect s se trezeasc, pe mormanul nselciunilor plcute, n fata purei existente. Dezndjduirea? A tri interjectional. De aceea, marea interjectie lichid si infinit reversibil e icoana direct a vietii si ntruchiparea nemijlocit a inimii. Nici sntate, nici boal: dou absente, pe care le nlocuieste vidul plictiselii. Universul n-are alt rost dect s ne arate c, disprnd, l putem nlocui cu muzica cu o irealitate mai adevrat. Alunecnd pe povrnisul gndurilor, prea adesea ai nvinovtit existenta. Ea n-a pctuit n nici un fel, dect, poate, prin acela de a nu fi. Sectuieste n spiritul amar izvoarele nvinuirilor. ndulceste veninul neistovit si cinismul sltret al crnii. ndrgeste cu necuviint vistoare nerostul soartei. Mai inutil ca o comet ntr-o lume fr prevestiri si mai zadarnic ca sabia unui arhanghel ntr-una fr cer, plimb-ti destinul netrebuincios srnd mduva iluziilor cu orbiri de om ce stie lipsurile totului. Cu orbiri de om fr fru. Sugnd rdcinile nselciunii, mbat-ti iscodirile veghii cu stiinta fals a firii. Si fii, ntocmai cum firea ar fi. Fericirea mi paralizeaz spiritul. mplinirea n viat m goleste de mine, iar norocul dragostei sterge urmele mretiei. Lipsa de eu a fericirii Dup ce-ti pierzi pn la istovire constiinta n voluptate, ce vijelios nzuiesti dup frigurile dezlipirii! S poti sta singur n ncperea ta: fr lume, fr iubit, sorbind dulceata nenorocului! Si nengrdit de nici un ideal, cu ochii storsi de existent, s-ti ntinzi osteneala visului dincolo de cer! n lume te-ai prvlit si, negsind n ea hran, te nutresti dintr-o substant de surghiun. Viata adevrat nu-i n cumpt, ci n ruptur. Universul netmduind rana inimii, sub stele trebuie s m-mbt de aiurri. Cci nici umerii si nici creierul nu mai suport povara nentelesului. Prin idei adie suflul soartei. Si Logica, spre care tinde vidul cugetului, se clatin. Sufletul macin categoriile. Si cosmosul devine chin. Ca s ne rvsim, pmntul ni se-ntinde sub picioare. Privit-am n sus, privit-am n jos si pe celelalte dimensiuni ale marelui ncotro, si mi-am descoperit n toate paguba vietuirii mele. Sleindu-mi simturile, crezut-am s-mi omor veghea. Si trezitu-m-am dup mbrtisri n limpezimi cumplite. Vrut-am mngieri, ntetindu-mi pofta de mriri. Si m-am pomenit rob al ntelesului incurabil al duhului. Prin ametiri, cercat-am s-mi astup urechile. Si vzul s-a ntrtat mai ru pe vastele ntinderi. Crrile de nfundare ale mintii mi-au destunecat-o si mai nemilos. Nici fala, nici muierea si nici sorbirile nu mi-au mturat drumul oprelistii si-al asupririi-n duh. n clipele mele-i vraiste. Una de alta nu se mai leag. Lantul lor s-a rupt si-n ureche-mi zbrnie inelele destrmrii. n mna cui s-mi depun firea? Si cui s-i trec onoarea descurajului? As vrea s-mi fac din Idee un asternut, s m afund n el, ntr-o abstract strnsoare s-mi curm ngimrile inimii. De ea m-am sturat. Si mai mult nc, de obrazul ei, de suflet. Din simtminte pleac greata. n fundul inimii e doar puroi si cuprins de duhori calde. Spre un duh cltit de zeama vietii si de drojdia simtirii, spre o marmur a cugetului, desclestat de suflet, s-mi ntorc diferenta mea.

Nici o aluzie de emotie s nu mai turbure cuttura judectii. Ai fost destul un tenor al aparentelor. Caut acum n tine fr melodii asprimea separatiei, ca un arici al spiritului. Priveste ntmplrile din altii si din tine ca ale nimnui, priveste-le ntocmai ca un Necurat scrbit de rutate, ca un Necurat vacant. Si de rceala obiectiv a duhului, Devenirea speriat s-si amne pe vecie mersul. De obicei, ne credem cu totii n plin viat si ne flim cu strduinte si cu recolta lor. n fapt, purtm un sac gol n spate pe care-l umplem din cnd n cnd cu firimituri de realitate. Omul e cersetor de existent. Un salahor ridicol n irealitate, un crpaci al firii. ti faci o ncpere n lume. Te crezi scpat de ea. n jur nu mai zresti nimic. Si cnd te socotesti mai singur, ncperea n-are coperis. Spre cine s scuipi? Spre soare sau spre noapte? Deschizi minile n spatiu. Si degetele se cleiesc n vid. De fiint nu se lipesc, cci fiinta arde. Realul ustur, realul doare. Un martiraj e respiratia. Cci suflul vietii se cerne prin cuptorul groazei. Religia si mai cu seam slujitoarea ei, morala, au rpit eului si deci culturii farmecul distinctiei: dispretul. A privi, adic, de sus, norodul uman ce te crede om. Nu exist euri, ci numai soarta de neasemntor semenilor. Cultura n formula suprem a intimittii ei e-o disciplin a dispretului. Ceilalti trebuiesc sprijiniti, sftuiti, nestingheriti n viata lor misunnd de asteptri. n nici un caz, treziti. Ei nu vor sti nicicnd ce scump se plteste menirea singular. Lsati omul s doarm. Cum somn nu e dect n rai, fuga de sine e dulceata soartei. Insul strveziu lui nsusi are dreptul la orice. El si poate curma firul cnd vrea. Destinul e-o amnare continu a sinuciderii. Veghindu-te viind, dezvluiesti mndriei tale soarta mncnd merindele eului, soarta pe care esti stpn nfrnt. Copil, n-ai avut stare. Btut-ai cmpii. Te-ai vrut n afar, departe de cas, departe de-ai ti. Clipeai zburdalnic spre marginea vzduhului si rotunjeai cerul dup msura rvnirilor nostalgice. Srind din copilrie n filozofie, anii ti-au mrit oroarea asezrii. Gndurile au luat lumea-n cap. Nevoia de duc a intrat n notiuni. ncperea te apas; tu nu respiri filozof drumet si ulitarnic dect la rspntii. Afar, vesnic afar n univers nu-i nici un pat! Urtul abstract scotnd n vileag vidul de-a fi viu, pndesti prin strzi ca ucigas al clipelor uitarea cugetului. N-ai zel s torci un fir de gnd, s-l nndesti la salba fragedei ndjduiri. n urm putrezeste hoitul vietii. Si-acel care citeste-n pasii ti, descoper n ei pe asasin.

A nu vedea n lucruri mai mult dect au ele. A le vedea ce snt. A nu fi tu n ele. Obiectivitate e numele acestei pacoste si care-i pacostea cunoasterii. Rul sufletului e un ru spiritual. E luciditatea scobort-n inim. Nu poti alege n nici un fel, cci aplecrilor tale li se opune vzul absolut al duhului. nclini ntr-o parte, el ti dezvluieste lumea ca un spatiu de echivalente. Totul e identic, noul e acelasi. Ideea de reversibil e un pumnal teoretic. Si atunci rsare Patima. Ea nfloreste ntinderile secetei luntrice. Furia palpitnd a erorii alege. Prin ea rsuflm. Cci ea ne mntuieste de cel mai mare ru: de rul neprtinirii. Clarvztor nu poti tri, nu poti lua partea nimnui, nu poti lua parte la nimic. Prtinind crend adic absoluturi false seva devenirii renaste n vine. A fi cu mprejurrile lumii este un act de subiectivitate, de ostilitate fat de cunoastere. Obiectivitatea-i ucigasa vietii si viata duhului.

A gndi adic a-ti lua pietre de pe inim. Fr rsufltoarea cugetelor, mintea si simtirea s-ar nbusi. Dintr-o plintate bolnav se-nfirip expresia. Esti npdit pozitiv de lipsuri. Gndul se naste din struinta unui neajuns. N-ai nevoie de nimic si porti cu tine suflet de cersetor. Ceva s-a descumpnit n duh. Ca un arc de luciditate pe ruina unui srut, ntocmirile firii nu-si afl sprijin n uitarea ta. Toamn a Facerii, apus initial. Singura latur a sufletului e razna. Un suflet ce si-a pierdut dimensiunile, ce si-a zorit pieirea. Si-un gnditor al posibilittii nesfrsite, un gnditor al imposibilittii.

n boal ne mrturisim prin trup. Glsuim fiziologic. Vocile luntrice neputnd ngna tot rul de care dispunem, corpul si ia sarcina s ne comunice direct noianul de npaste pentru care nume n-am gsit. Suferim n carne dintr-o neputint de expresie. Avem prea mult venin, dar nu destul leac n vorb. Boala e un ru neexprimat. Astfel ncep tesuturile s griasc. Si graiul lor, scurmnd duhul, devine materia lui. Din nastere pluteste asupr-ti blestemul dulce al existentei private. Incapabil de finitate, vesnic n fat cu tine si cu nesfrsirea. Treburile altora nentelegnd, nimeni nu te urneste din egoismul respirrii fr margini n ncperea ta. Ai visat totdeauna un cmin n care s ptrund universul. Sub pleoapele tale putrezesc semenele, ucise de viciul infinitului. Acesta-i rul simturilor. El omoar dragostea, de la care se reclam ea nseltor. Doi ochi te privesc tu zresti mai departe; dou brate te strng tu nvlui spatiul; un zmbet ti se scurge-n trup tu lncezesti spre astri. Nimeni e umbra ce-o arunc infinitul n inim. El e temeiul ultim al existentei private. Si tot el e temeiul jocului n dragoste, al teatrului n pasiuni. Crezi c nseli fete si muritori nimic nu sugereaz un absolut muritor ca o tnr fat si te nseli pe tine. A fi dezmetic din infinit mi aduc aminte a fi fost cndva copil. Att. S-mi rentruchipez blndetea somnului vietii, memoria nu m ajut. Mai repede m vd gemnd sub frmturile mintii, dect naintea ei. Nimic nu supravietuieste vremii n care asteptm ntelesul Fugind din copilrie, ntlnit-am frica de moarte. Astfel am nceput s stiu. Si acea fric s-a ndulcit n dorinta de-a muri. Si dorinta s-a strvezit ntr-o spulberare de fericire crncen a cugetului fr rost. De-ai fi rmas nestiutor, n-ai fi pus cununa intelectului pe strvul vertical si mndria negativ nu te-ar fi dezbinat de firile copilriei. Vremea n-ar fi zguduit rnduielile sperantei si nici n-ar fi crescut parazitar pe seva ta. Dar ea ti-a domolit mustul vietuirii si fierbntarea cald a lncezit-o n cuprins de urt. O inim abstract e taina plictiselii. O inim prin care a curs timpul si-n care mai slsluiesc idei doar, pndite de mucegai, atinse-n rceala lor neptat. Unde snt mijirile vietii, analfabet al Binelui, atoatestiutor prin Ru? Si m ntreb adesea: cum ndrznit-am ca s fiu copil? A fi singur pn la pcat, a prelungi separatia pn la vin, a nu cunoaste fior divizibil de izolare. A fi categorial singur. O putere ucigas, pornit din spirit, te mpinge spre maximum de ins din tine. Universul devine el nsusi ins. Te ajunge. Sau l-ai ajuns Acceptul de personal, care ne frmiteaz ca figuri umane, crescnd n unii pn la exclamatie cosmic, naste neprielnicia-n fire. Ins lipsit de cumpt din exces de sine, arbore cu

vrful n cer, ce-si uit rdcinile, volumul eului constrnge infinitul, iar vzul strvztor si critic se-neac n individul unanim. ndrgind ura mpotriv-mi, mi serpuiesc dulceata pacostei pe sub sfrmturile timpului. Nici o boare de realitate s-mi mai ating fruntea! Sufle-si diavolul cumintenia si suferinta pe cutele ei, ptrund-n creier respiratia Rului, n sperant ntoarc-se pe dos clipele, si-nstpneasc-si n ea desfrul aiurit. Smintirea nu mai plteasc vam mintii, ci nvleasc neoprit peste ntocmirea cugetului! Adncimea unei filozofii o msor dup dorul de duc pe care-l exprim, pe care-l fuge. Sistemul de reflexii ce nu ascunde neajunsul fiecrui loc ndestuleaz respiratii mijlocii, nelinisti asezate. Urmrit de altceva, cldirea gndurilor micsoreaz pasiunea hoinrelii si impune o surdin obsesiunii spatiului. A cugeta e orisicum a sta. Nu n zadar se spune: stau asa si m gndesc. Frica de a o lua razna si vraja sngernd a lui aiurea trezesc rspuns de instincte mediocre si ne aprm prin teoretice slasuri de nesfrsitul imediat al inimii. Ordinea-n gnd e piedica acesteia. Ordinea n gnd e moartea inimii. De-am slobozi-o, unde-am fi? Legea ei e nicieri, iar a sistemului aici. Inelnd cugetele, primejdia dispare. Si dispare si volatilitatea eului. Ne solidificm. Aburii pripiti ai duhului se ncheag. Inspiratia dezlnat ia contur si libertatea geme. Si ct suspin al inimii n legarea gndurilor! Ele se ncopciaz pe cadavrul nesfrsirii. S le lsm de capul lor, s nu le mai conchidem, s-o stergem n lumea fr ncheiere? Ispita-i tot asa de mare ca si teama. Iat-mi sngele, iat-mi cenusa. Si bjbiala funebr a mintii. Universul a rmas pat pentru zgura duhului. Soarele s-a-mpotmolit n propria-i lumin si-n mlastina cereasc. Supravietuitorilor li s-au oprit ochii. Pupilele nu se mai mresc de mirare. Cci nimic nu mai mir n spatiu. S-mi vnture praful fiintei, vnturi nu mai snt. Adierile au nghetat pe creiere muritoare. Si inimile n nmrmurire soptesc rvnind spaima nflorit de a fi. Unde-s zilele ca s muzeze Eroarea? n lume nimic nu mai greseste, nimic nu mai este. Cci lumea s-a mblsmat n Adevr. Universul s-a sfrsit din a se sti de anemie. Nici o pictur a sngelui nu mai zvcneste nfiripare de fire. n snge s-a lsat Stirea. Scrbit de deznodmntul general, insul si ia plria, mbarcndu-si cenusa spre alt univers. Ca si cum ne-am purta Eul n spate, setosi de despicarea de noi nsine, fugim identitatea ca o suprem povar. Aerul ce se cocleste n plmni e rsuflat de Dumnezeu si pufirea Lui strbate-n cuget otrvindu-i miezul de-un infinit bolnav. Sub ndemnul divinei destrmri, Ideile lncezesc n boare cald si lesioas. Si nici o liric prostie nu-nvluie murirea nemiloas. S nu blesteme constiinta Eul? Duhul s nu-si sugrume temeiul? Vegherea s nu reteze speranta? Spiritul vars ura mpotriva celui ce l poart, otrveste insul ce a vrut s fie mai mult dect ins, prfuieste materia ce l sustine. Eul e marea victim, eul e deocheat. Fr presimtirea dragostei si-a mortii, insul s-ar plictisi din mruntaiele materne si-ar mozoli dezabuzat sfrcuri fr viitor. Dar el asteapt tainic cele dou ispite, urzind din fas fire-n fictiuni. Dragostea se apropie, dragostea umple anii. Dar n infinitul ei schilod, sprturile slobod ochii spre Altceva. Curiozitatea dureroas condenseaz timpul prin care ne trm spre sfrsire. Clipele se-ngroas: timpul dens al muririi Si cum prin luminisurile dragostei descoperim ntunericul final, ndrgirea ascunde un echivoc, ce preschimb pasiunea n fioruri putrede. O vesnicie pe care se desfat viermii e echivocul ndrgirilor.

Iubirea nu ne poate lecui de Altceva. Si acest Altceva e patima fatal a omului. Dus pn la capt, ea destinuieste pe funduri ceva ce ar fi, popas dezastruos al curiozittii. Poate c n-am nclina toamnele inimii spre Ea, dac n-ar fi un imediat capital, dac n-am ndura urtul de contingent. Cutnd vesnic Limita, exasperati de arbitrar, Moartea si merit majuscula prin setea de sigurante. Cci ea-i fictiunea creia-i acordm totul, banalitatea ireparabil a timpului. Pentru spirit, ea exist tot asa de putin ca orice. Dar el o recunoaste, constrns de snge, de vechi adevruri, de traditiile inimii. El se pleac. Eul i-o impune. Si astfel ngduie el fictiunilor mai mult dect merit. Dac totul o cere, de ce n-ar fi?, se ntreab el cu scrb sceptic. De ce i-as rpi omului o minciun suprem? El o vrea, s-o aib. Neputincios s-si scorneasc o eroare confortabil, rpeasc-mi armele s-o apere. Moar pentru Moarte! Asa judec Spiritul si, desprtit de sine, se asaz n tcere.

Vina mea: am jefuit realul. Am muscat toate merele ndejdii omului. Piezis zresc spre soare Ros de pcatul nouttii, si cerul l-as fi-ntors pe dos. Oprindu-mi dintii-n ascunzisurile crnii si nvrtind idei n hore abstracte, tainele mureau n gur si n creier. Unde-i sucul devenirii s mprospteze pulsul duhului si-al sngelui? n urm doar stropi defuncti, nsmntndu-mi trecutul ca o lactee cale a nerostului. Respiratia-i dezmt. Si caut trupuri neptate s-mi cheltuiesc rmsite de clduri si cugete neatinse s-mi risipesc oboseli aprinse. Nimicului ce-mbat absenta universului, s-i adaug cutremurul sonor al sufletului, s-i spintec linistea cu un vrtej de glas, s-mi las pacostea muzicii pe-ntinderi! S fiu sufletul golului si inima nimicului! Vei reusi a-nbusi menirea negativ de care esti muncit? Nicicnd. Vei nsntosi rul ce-ti mnc mersul respiratiei? Deloc. Mai ridica-vei amarul din simturi la esent de ntrebri? Totdeauna. Nu vrei s-ti storci formula de ireparabile n dulciu de credinte? Nicidecum. n sngele tu o drojdie de Niciodat se desfat, n sngele tu se dezalctuieste timpul si-un acaftist pe dos te salveaz din necul mntuirii. Si Diavolul se furiseaz prin ochiul lui Dumnezeu si tu-i urmezi umbra si urma Paris, 19411944 Htel Racine rue Racine

Cuprins
Not asupra editiei 5 I 1 Cu rvn si amar, cercat-am (11) 2 Apoi a pus heruvimi cu sabie de flacr (11) 3 Pe semeni i cunosc. (13) 4 Cum scoboram din cetatea ardelean (16) 5 Precum iubesti crtile (16) 6 Pietate estetic (17) 7 Din tot ce-i fugar (18) 8 Doctrinele n-au vlag (21) 9 Eu stiu c undeva n mine (22) 10 Dou atribute are omul (23) 11Adevrul nu viseaz niciodat (26) 12 Zmbetul e incompatibil cu legea cauzalittii (27) 13 S fie o lingusire (28) 14 Din roadele mortii m-am nfruptat (34) 15 Dorinta de a disprea 34 16 Deodat universul se-nvpaie 36 17 Am citit slova omului. 37 18 Ieri, azi, mine. 39 19 Urtul parizian, sudic si balcanic 39 20 Prin ce miracol 44 21 De s-ar aprinde azurul 45 22 Cutezantele spiritului hrbuiesc existenta 46 23 Cei rosi de neajunsul 48 24 Nscut din neam fr noroc 50 II 53 25 De-as conduce osti 55 26 La toate ntrebrile noastre 57 27 Cnd nu nzuiesti 58 28 C oamenilor nu le e rusine 60 29 De n-ar spa rul patimii nocturne 61 30 Obosit de-a sti attea 62 31 Vd carnea din jurul meu 62 32 Destin valah 64 33 Adesea mi-am luat rmas-bun de la viat 67 34 De n-ai fi ascultat n prima tinerete 68 35 Cu ct omul constituie mai mult 69 36 C mai snt si-mi fac nc potec 69 37 Cerul nu-l voi lsa n pace 72 38 Flacr! putint vizibil de a nu fi! 73 39 Deodat o vrjitoare ti turbur 74 40 Materia nu vrea s doarm. 76 41 Natiunile fr orgoli 77 III 81 42 n tine rodesc grunte de lepr 83

43 Prostii zidesc lumea 84 44 Ca o fiar pierdut 85 45 Muritoarele n-au dect dou brate. 87 46 Moartea-mi picur pe crestet. 88 47 M asupresc sub trii. 89 48 Zile infinite, cum s v pierd? 90 49 Ca un supravietuitor 91 50 Mi-am cheltuit sufletul 92 IV 93 51 Substanta duratei e plictiseala 95 52 Alunecnd pe povrnisul gndurilor 96 53 Fericirea mi paralizeaz spiritul. 96 54 Ca s ne rvsim, pmntul 97 55 As vrea s-mi fac din Idee 98 56 De obicei, ne credem cu totii 98 57 Religia si mai cu seam slujitoarea ei 99 58 Copil, n-ai avut stare. 99 59 A nu vedea n lucruri 100 60 A gndi adic a-ti lua 101 61 n boal ne mrturisim prin trup. 101 62 Din nastere pluteste asupr-ti 102 63 ]mi aduc aminte a fi fost cndva copil. 102 64 A fi singur pn la pcat 103 65 Adncimea unei filozofii o msor 104 66 Iat-mi sngele, iat-mi cenusa. 105 67 Ca si cum ne-am purta Eul n spate 105 68 Fr presimtirea dragostei si-a mortii 106 69 Vina mea: am jefuit realul. 107 70 Vei reusi a-nbusi menirea negativ 108

[Coperta IV] n 1940 (la 12 martie), Cioran ncepe s scrie ndreptar ptimas, care va fi ultima (cea de a sasea) carte n limba romn. Varianta definitiv rmas inedit este ncheiat n 1944. n aceast perioad, interesele sale culturale snt legate cu precdere de literatura romn veche, mai cu seam de scrierile religioase pe care le gseste n biblioteca Bisericii romne de la Paris. Trieste, n tot acest rstimp, ca un tnr rentier, ntr-un oras pe care-l aseamn cu Roma decadentei; paginile ndreptarului respir o voluptate a claustrrii n mijlocul unei lumi n care si consum pn la epuizare conditia de strin (Fost-a pe St. Michel strin mai strin ca tine?). La sfrsitul rzboiului aceast viat de marginal si atinge limita, activnd resursele acelui orgoliu urias care nu se poate naste dect pe fondul unei lungi perioade de anonimat, de umilint si de asteptare. Autorul celor cinci crti publicate n Romnia nu este, aici, nimeni. Vreme de un an st, cte dousprezece ore pe zi, asemeni unui functionar constiincios, la cafeneaua Flore, locul de ntlnire al intelectualittii franceze. Totul seamn cu o recunoastere a terenului nainte de nceperea btliei. n 1945, pariul cu sine este ncheiat: Cioran le va arta francezilor c poate scrie la fel de bine, dac nu chiar mai bine dect ei. -SfrsitINAPOI LA PAGINA ROMNIEI NATIONALISTE