S-a nascut la Praga pe 4 decembrie 1875- Montreux, 29 decembrie 1926 ( Josef si

Sophia- Phia). Scriitor, poet si dramaturg austriac de origine boema. Considerat

unul dintr-e cei mai importanti poeti de limba germana a sec XX este cunoscut
mai ales pentru Elegii duineze, Sonete catre orfeu si Caietele lui Malte Laurids
Brigge. Ii placu sa creada ca are origini nobile are pe mormant o stema. Incepe
cariera militara, dar nu va rezista astfel ca va continua studiile urmand un liceu
privat, ca mai apoi sa se inscrie la universitatea din Praga. In 1896, intrerupte
studiile, se va muta in Monaco si astfel incepe viata sa tumultuoasa si
ratacitoare care-l va determina sa calatoreasca si sa cunoasca medii noi si
personalitati interesante. Importante sunt calatoriile in Rusia, Italia, Franta si
intalnirile cu Tolstoj, Horderlin, Cezanne, Rodin( pt ultimul lucrand ca secretar
intre 1895-1906). Intre timp publicatiile poeziilor si prozelor incepeau sa aibe
succes, iar in jurul anului 1920 Rilke era deja considerat unul dintr-e cei mai
cunoscuti autori ai limbii germane. In 1911 a fost oaspetele printesei Maria von
Thurn und Taxis pt mai bine de un an, la Duino langa Trieste, unde va scrie
faimoasele Elegii. Afectat de grave crize psihologice, cauzate si de relatii
sentimentale esuate ( relatia cu sculptorita Clara Westhoff a tinut mai putin de un
an) , spera sa gaseasca scapare si comfort in noi calatorii in europa meridionala,
in Africa, in Scandinavia. La inceputul razboiului era la Paris, dar scutit de armata,
se muta in Bavaria si la sfarsitul razboiului se refugiaza in Elvetia, in castelul de
Muzot cumparat pentru el de catre un prieten, aici isi petrece restul vietii
terminand unele opere si scriind altele. In 1926 moare din cauza unui grav atac
de leucemie.
Tema Elegiilor explica o sarcina, este tema centrala a unei auto-reflectii a
poeziei, care identifica in subiectul mortii stimulul productivitatii poetice, in iluziei
supreme a imortalitatii si in toate consolatiile false, o noua sursa de a spune,
in care moartea este insasi ideea salvatoare, care impinge, in chinul sau, la
cautare. (A. Destro)
Materia este fluida si impalpabila. Prima elegie este dedicata ingerilor, creaturi
predilecte in toata opera lui Rilke, pe fata carora cauta reflexe ale sentimentelor
si gandurilor noastre.
Si cea de-a doua elegie este dedicata tot ingerilor, fetelor lor foarte luminoaste
pe care nu le putem privi din cauza frumusetei lor. Elegiile au fost incepute in
1912, in castelul din Duino si terminate in 1922.
Cine, daca-as striga, m-ar auzi din cohortele
ingerilor? Si chiar daca vreunul m-ar lua
deodata pe inima lui: as pieri
de prea amarnica lui existenta.
Incipitul primei elegii duineze de R.M. Rilke cheama, ba mai mult striga, conditia
limitata a omului in fata misterului metafizic. Elegia ia nastere dintr-o stare de
spirit profunda, dintr-un lung travaliu interior si dintr-o meditatie asupra pozitiei
omului pe pamant. Omul isi constientizeaza nimicnicia inconjurat fiind de vastul
univers. Este vorba de un sentiment religios intrucat e o teroarare metafizica.
Ingerul este de o desavarsire si o frumusete de negrait si de aceea poetul afirma
ca ar muri din cauza prezentei sale puternice. Ingerul e o figura de dincolo, nu
poate fi ilustrat cu aspect uman si poate ca nici nu se poate imagina, este un
mesager.
Caci frumosul nu-i

decat inceputul cumplitului greu-indurat,

si de-l admiram intr-atat e doar pentru ca, nepasator,
ne refuza distrugerii. Cumplit e fiece inger.
Rilke se refera la frumusetea creatiei primordiale, cea din-aintea istoriei. Acea
frumusete este acceptata doar pentru ca nu poate fi vazuta, ea poate doar sa fie
intuita. Ingerul este cumplit pentru ca poarta cu el imposibilul, ceea ce nu poate
fi representat de mintea umana. Omul nu trebuie sa astepte nici un ajutor de sus.
Exista si un alt punct de vedere diferit: asa cum frumusetea suprema sperie
omul, i se poate intampla si ingerului sa cada in hic et nunc( aici si acum) .
Ma stapanesc asadar si-mi inabus chemarea
suspinului sumbru. Ah, cine-ar putea
sa ne-ajute? Nu ingeri, nu oameni,
si-animalele agere inca-si dau seama
ca nu suntem prea acasa in lumea
talmacita-ntr-atat.
Omul este inconjurat de liniste. Apare indoiala ca animalele inteleg lumea si
sensul de a fi si de a exista mult mai bine decat omul. Ingerii ( sau mai degraba
sentimentul de dincolo si de celalalt) nu ofera raspunsuri si nici oamenii cu
filozofia lor nu au dat o explicatie satisfacatoare.( Rilke scrie intr-o perioada de
criza a ideologiilor si a religiilor si totul devine simbol). Omul a pierdut speranta
pe care o avea in sistemul filozofic si religios care explica sensul vietii.
Ne ramane
poate vreun pom pe-o colina, pe care
sa-l revedem zi de zi; ne ramane cararea de ieri
si rasfatata credinta aunei deprinderi
care,-ndragindu-ne, n-a mai plecat si cu noi a ramas.
Prezenta ingerului (sau mai bine spus intuitia transcendentalului) este prea
puternica de suportat, pt ca nu avem raspunsuri si atunci se adreseaza lucrurilor
de zi cu zi, se adreseaza puterii noastre de a fi aici si acum. Universul ce ne
inconjoara este cel care da sens vietii, aici fiind reprezentat de un pom oarecare
pe o colina. Nu este important sa stim care pom cu exactitate sau de ce se afla
pe acea colina, este de ajuns prezenta sa pentru a garanta existenta si este de
ajuns si o obisnuinta (a noastra) de care nu stim si nu vrem sa ne desprindem.
Cararea de ieri este atat personala pt fiecare om ca si istorie. Stim ca traim
pentru ca avem amintiri, pentru ca stim ca altii inaintea noastra au locuit
pamantul unde locuim noi acum.
O, noaptea, si noaptea, cand vantul plin de spatiile lumii
.....
simt vazduhul largit cu un zbor mai launtric.
Pentru Rilke linistea noptii este cea care aduce presentimentul supranaturalului.
Dupa cum afirma Novalis, noaptea este momentul cel mai propice pentru
comuniunea cu spiritele, care bineinteles nu trebuiesc intelese ca fantome, ci ca
niste prezente suprasensibile. Rilke foloseste toposul literar Eros si Tanathos,
(astfel ne putem intreba daca Eros este util in a-i indeparta perceptia lui
Tanathos). Privirea este indreptata catre cer, catre pasari care au posibilitatea de
a auzi dincolo prin intermediul unui zbor profund, ceea ce inseamna interioritate
si intimitate. ( pensiero elevato e profondo). (Conform lui Einstein nici
matematica si nici fizica nu mai sunt stiinte exacte,chiar) si conceptul de timp

este schimbat, nu mai este ciclic cum sustineau clasicii greco-ramni, nu mai
poate fi reprezentat ca o linie dreapta cu un inceput, un mijloc si un sfarsit, ci mai
degraba timpul curge ca un rau. Iar Freud a adus la lumina teritorii inexplorate
ale psihicului uman obiectul poeziei sunt aceste teritorii necunoscute ale
sufletului. Pentru Verlaine si Baudelaire, poetul este cel care poate interpreta
epifaniile lumii- o padure nesfarsita de simboluri, pentru Rilke exista nesiguranta
ca poesia si-a pierdut aceasta capacitate. Lumea inconjuratoare se indeparteaza
de om si cuvantul devine o respiratie slaba catre infinit.
Da, primaverile de tine nevoie aveau..
..Caci nicaieri nu-i oprire
Primaverile sunt reprezentari ale vietii senzoriale si de asemenea reprezinta si
iluzia ca universul este cel care are nevoie de om pentru a exista. Universul nu
este vointa, el exista si inafara noastra si fara noi (Schopenauer). Raman insa
imaginile inaccesibilelor stele indepartate, ramane muzica, arta cea mai distinsa
pe care omul a creat-o.
Sensul versului dedicat eroului este: orice viata ramane o incercare. Viata sa
capata sens doar in trecut cand devine mit. Figura eroului este opusa imaginii
iubitilor, considerand ca eroul indeparteaza durerea resimtita la gandul
efemeritatii pamantesti. Acesta este gandul ce da sens vietii.
Voci, voci. ...
... ce-mpiedica pura miscare
a spiritelor lor, cateodata, putin.
Este prezent un sentiment religios, bazat pe speranta de a putea trai si in zilele
noastre, apropierea propierea sfintilor de Dumnezeu. Este atat un sentiment
religios cat si mitic. Este o liniste care provine din inima universului in care omul
ar putea gasi raspunsuri la intrebari bazate pe sensul de a fi si de a exista. In
lumea moderna aceasta liniste trebuie cautata in primaveri, dar si in strafundul
sufletului, in psihic si nu in natura.
Desigur, e straniu sa nu mai locuiesti pe pamant,
...
Vibratie care-i acum pentru noi mangaiere, extaz
siajutor?
Conditia complexitatii spirituale, ce trebuie cautata in profunzimea sufletului nu
este usor de sustinut pentru ca inseamna renuntare la tot ce este material,
depasire a istoriei. Ingerii nu stiu daca vor merge printre vii sau printre morti
pentru ca ei nu trebuie sa dea existentei lor un capat/ un sfarsit. Ultimele doua
strofe par a da raspunsuri intrebarilor de mai inainte, dar in realirate ele nu sunt
decat vestitoare ale urmatoarelor intrebari, presentimentul metafizicului aduce cu
sine consolare, dar si ajutor. Poate sensul vietii consta chiar in aceasta alternare a
starii de spirit, poate acesta isi are lacasul nu in a sti daca ingerii exista,ci in a se
intreba.
Ingerul este aici doar un semn al superioritatii si al frumuseti, el nu ne poate
ajuta, e capabil de a lumina toata istoria, cu ajutorul acestuia autorul incearca sa
creezi un traseu al purificarii.
Rilke era un om credincios si elegiile sale nu au caracter polemic chiar daca
sugereaza intrebari cu privire la perceptia prezentei metafizice din om.

Nu exista nici salvare erotica si nici estetica. Greseala este aceea de a cere
ingerului, nu ar trebui sa existe interlocutor in aceasta actiune de a cere, ci doar
purificare de continut, sa iubesti fara obiect, fara cerere, un spatiu pur impartit
doar intre ingeri si morti.