Fizică generală prin aplicaţii practice 1

12. Studiul lentilelor optice

Un dioptru reprezintă o suprafaţă de separaţie (interfaţă) dintre două

medii optice cu indici de refracţie diferiţi. Deoarece ecuaţiile opticii
geometrice sunt complicate pentru a le scrie pentru orice fel de dioptru se va
considera un caz particular şi anume dioptrul sferic.
Dioptrul sferic are următoarele elemente geometrice:
- raza dioptrului, R = VC ,
- centrul dioptrului, C ,
- vârful dioptrului, V ,
şi următoarele elemente optice
- axa dioptrului, dreapta suport VC ,
- indicii de refracţie, n1 şi n2 a celor două medii optice
omogene şi izotrope,
- spaţiul obiect, considerat convenţional la stânga dioptrului,
în care se află obiectul,
- spaţiul imagine, în care se formează imaginea obiectului
prin dioptru – se consideră convenţional situat la dreapta
dipotrului (fig. 8.1).
În optica geometrică se vor utiliza următoarele convenţii:
- segmentele considerate se vor lua ca segmente orientate,
VC = −CV , deci vor avea semne
- centrul sistemului de coordonate în spaţiul obiect se va lua
în focarul obiect, FXY, iar centrul sistemului de coordonate
în spaţiul imagine se va lua în focarul imagine, F’X’Y’,
- axa optică principală coincide cu axele FX şi F’X’, iar axa
Y şi Y’ au sensul pozitiv în sus,
- sensul pozitiv al măsurării segmentelor va fi cel al
propagării luminii şi anume de la stânga la dreapta
- unghiurile se consideră pozitive măsurate de la axa optică
sau de la normala la dipptru spre razele de lumină, în sens
orar (fig. 8.1).
2 Alin C. Teuşdea

Fig. 8.1 Dioptrul sferic.

În funcţie de semnul razei dioptrului deosebim: dioptru convex,

pentru care R > 0 şi dioptru concav, pentru care R < 0 .
În aproximaţia paraxială a lui Gauss, razele de lumină dau unghiuri
de incidenţă mici pe dioptrul sferic. În acest caz relaţia dintre un punct
obiect, din spaţiul obiect, şi unul conjugat numit imagine, din spaţiul imagine
este

1 1  1 1 (8.1)
n1  −  = n 2  −  ,
 p R  p′ R 
unde
p = VOb - reprezintă distanţa de la vârful dioptrului la obiect,
p′ = VIm - reprezintă distanţa de la vârful dioptrului la imagine,
R = VC - reprezintă raza dioptrului.
Relaţia (8.1) reprezintă ecuaţia dioptrului sferic în aproximaţia
paraxială Gauss.
Dacă obiectul se poziţionează la p ≡ VOb = −∞ atunci razele de lumină
imagine se vor intersecta în focarul imagine F’, pentru care distanţa
n R
f ′ ≡ F ′V = − 2 (8.2)
n2 − n1
Fizică generală prin aplicaţii practice 3
se numeşte distanţă focală imagine (măsurată de la focar imagine spre vârful
dioptrului).
Dacă obiectul se poziţionează astfel încât imaginea se formează la
p′ ≡ VIm = ∞ atunci razele de lumină obiect se intersectează în focarul obiect
F, pentru care distanţa

n1R
f ≡ FV = (8.3)
n2 − n1

se numeşte distanţă focală obiect (măsurată de la focarul obiect spre vârful

dioptrului).
Distanţele f şi f ′ sunt distanţele de la cele două focare până la vârful
dioptrului pentru care razele conjugate sunt paralele.

Fig. 8.2 Construirea focarelor dioptrului sferic.

Substituindu-se relaţiile (8.2), (8.3), în relaţia (8.1) aceasta va deveni

f′ f (8.4)
+ = 1.
p′ p

Dacă se reperează poziţiile obiectului şi respectiv ale imaginii faţă de

cele două focare: obiect, respectiv imagine
(8.5)
X = p − f şi X ′ = p′ − f ′
4 Alin C. Teuşdea

atunci ecuaţia (8.4) devine

X ⋅X′= f ⋅ f ′ (8.6)

numită şi ecuaţia lui Newton.

Fig. 8.3 Construirea imaginii unui obiectprin dioptrul sferic.

Considerăm ca obiect segmetul y = AB , perpendicular pe axa optică

a dioptrului. Imaginea acestui obiect este tot un segment perpendicular pe
axa optică, y′ = A′B′ . Raportul dintre mărimea liniară a imaginii şi cea a
obiectului se numeşte mărire transversală

y′
β= . (8.7)
y

Din asemănarea triunghiurilor ABF şi FVI2 avem

VI 2 y′ f FV
≡ = ≡ , (8.8)
AB y X FA

iar din asemănarea triunghiurilor A’B’F’ şi F’VI2 avem

Fizică generală prin aplicaţii practice 5
VI 2 y′ X ′ F ′A′
≡ = ≡ . (8.9)
A′B′ y f ′ F ′V

Ca urmare mărirea transversală va fi

y′ f X′
β= = = . (8.10)
y X f′

Mărirea unghiulară (grosismentul) se defineşte ca fiind

I1V
tgu ′ VA′ p X+f
γ= = I1V
= = . (8.11)
tgu VA
p′ X ′ + f ′

Mărirea longitudinală se defineşte ca fiind

dX ′ X ′
α= = . (8.12)
dX X

Din relaţiile (8.10),(8.11) şi (8.12) rezultă

X+f 1+ f 1+ β
γ= = ′ Xf ′ = , (8.13)
X ′ + f ′ XX + X α + Xf′
adică
f′
α ⋅γ + γ = 1+ β (8.14)
X
unde
f ′ X + f f ′ X ⋅ f ′+ f ⋅ f ′
γ = ⋅ =
X X′+ f ′ X X ⋅ X′+ X ⋅ f ′
(8.15)
X ⋅ f ′+ f ⋅ f ′
= =1
f ⋅ f ′+ X ⋅ f ′
deci
β = α ⋅γ . (8.16)

O lentilă este o asociaţie de doi dioptrii sferici. Dacă axele optice ale
celor doi dioptrii coincid atunci lentila face parte di sistemele optice centrate.
Pentru a trata cantitativ o lentilă groasă cu grosimea d = V1V2 şi
indicele de refracţie n , se calculează distanţele focale pentru cei doi dioptrii
/ /
sferici, f1 , f1 , f 2 , f 2 . Se face observaţia că planele principale pentru un
6 Alin C. Teuşdea

dioptru (planele pentru care mărirea transversală este egală cu unitatea)

coincid şi sunt situate în vârful dioptrului. Ca urmare se poate scrie
/ /
d = V1V2 ≡ H1H 2 ≡ H1 H 2 .

Fig. 8.4 Lentila ca sistem optic centrat.

Algoritmul de compunere a celor doi dioptrii pentru a se obţine o lentilă

ca sistem optic centrat (SOC) este:
1. Se calculează interstiţiul optic al SOC

/ /
c ≡ F1 F2 = F1 V1 + V1V2 + V2 F2 (8.17)
,
/
= f1 + d − f 2

2. Se calculează poziţia focarelor SOC

/
f ⋅f
F1F = 1 1 (8.18)
c
/
/ / f2 ⋅ f2
F2 F = , (8.19)
c

3. Se calculează distanţele focale ale SOC, adică poziţia planelor

/
principale obiect, π , şi respectiv imagine, π ,(pentru care mărirea
Fizică generală prin aplicaţii practice 7
/
transversală este egală cu unitatea) şi a punctelor principale, H şi H
, care sunt intersecţia acestor plane cu axa optică principală
f ⋅f
f ≡ FH = − 1 2 (8.20)
c
/ /
/ / / f1 ⋅ f 2 (8.21)
f ≡F H =− ,
c

4. Se calculează pozoţia imaginii, Im , dată de un obiect, Ob , aflat la

distanţa p1 = V1Ob în stânga primului dioptru.

X ≡ FOb = FF1 + F1V1 + V1Ob = − F1F + f1 + p1 (8.22)

/
/ / f⋅f
X ≡ F Im = (8.23)
X

/ / / / / / / /
p2 ≡ V2 Im = V2 F2 + F2 F + F Im = − f 2 + F2 F + X . (8.24)

În cadrul ultimului punct din acest algoritm s-a utilizat ecuaţia lui
Newton (8.6) de la dioptrul sferic, valabilă şi în cazul lentilelor.
Punctele principale şi punctele focare se numesc elementele cardinale
ale lentilei.
O lentilă subţire se obţine atunci când grosimea ei este zero
/
d ≡ V1V2 = 0 , fapt pentru care planele principale coincid, iar f = − f .
Compunerea clasică, cu relaţiile (8.1), (8.2), (8.3), a celor doi dioptrii
va duce la ecuaţia fundamentală a lentilelor

1 1 1
/
− = /, (8.25)
p p f

în care se consideră p = LOb , p = LIm , iar f = LF .

/ / /

Relaţiile (8.5), (8.6), (8.17-8.24) se utilizează la compunerea

sistemelor optice centrate atunci când se cunosc distanţele focale ale
sistemelor ce se compun; relaţia (8.25) se utilizează, în general, pentru
determinarea distanţelor focale a lentilelor.
8 Alin C. Teuşdea

Determinarea distanţei focale a

unei lentile convergente prin
metoda directă

Considerăm o lentilă subţire convergentă ( f > 0 ), L. În cazul lentilei

subţiri planele principale coincid între ele şi cu planul lentilei. Ca urmare
distanţele focale se vor măsura de la lentilă spre focare.
Imaginea, Im , prin lentila subţire a unui obiect, Ob , se poate construi
cu ajutorul a două raze caracteristice ce pleacă din acelaşi punct. O rază
paralelă cu axa optică principală, în spaţiul imagine, va trece prin focarul
imagine al lentilei. O rază ce trece prin focarul obiect al lentilei va emerge
paralelă în spaţiul imagine (fig. 8.5).
Imaginea este reală dacă se formează la intersecţia nemijlocită a celor
două raze emergente; imaginea este virtuală dacă ea se formează la
intersecţia prelungirilor celor două raze emergente.
Relaţia care se utilizează la determinarea distanţei focale a lentilei
subţiri este (8.25).

Dispozitivule experimental
Pe un banc optic se aşează o sursă de lumină, o lentilă subţire
convergentă şi un ecran de proiecţie.

Modul de lucru
Pentru a determina ordinul de mărime a distanţei focale a lentilei se
proiectează prin lentilă un obiec luminos aflat la distanţă mare. Distanţa de
la lentilă la paravan este o valoare aproximativă a distanţei focale imagine
căutate.
La unul din capetele bancului optic se fixează obiectul luminos, apoi
spre dreapta lentila şi ecranul de proiecţie – toate la aceeaşi înălţime.
Obiectul şi lentila se consideră fixe – la distanţa p .
Se deplasează ecranul până când se obţine o imagine clară a
obiectului.
/
Se notează distanţa dintre lentilă şi ecran cu p .
Se repetă măsurătorile de cinci ori.
Se modifică distanţa ditre obiectul luminos şi lentilă după care se refac
paşii anteriori.
Fizică generală prin aplicaţii practice 9

Prelucrarea datelor experimentale

/
Pentru fiecare pereche de valori p şi p se calculează cu relaţia

p ⋅ p′
f/ = (8.26)
p − p′

distanţa focală a lentilei subţiri. Această relaţie se logaritmează şi

diferenţiază, după care se trece de la scrierea diferenţială la cea cu diferenţe
finite în valoare absolută rezultând eroarea relativă

/ 2 /2 /
∆f p ∆p + p ∆p
/
= 2
. (8.27)
f  p − p / 
 

Deoarece toate distanţele se determină cu aceeaşi eroare reală

/
∆p = ∆p , eroarea relativă va deveni

/ 2 /2
∆f p +p
= ∆p . (8.28)
/ 2
f  p − p / 
 

Cu această valoare se calculează eroarea reală şi se scrie rezultatul

final pentru distanţa focală a lentilei subţiri.