Anexa 1

Formule paraxiale în Optica Aplicată

1. Calculul parametrilor optici pentru un dioptru sferic

Din invariantul dioptric 𝛥 𝑛 ⋅ − = 0, se obține formula de calcul a abscisei imagine:

′
𝑠′ = ′ (1.1)

Ocolirea nedeterminării produsă de s  0 se face scriind relația sub forma:

⋅ ⋅ ′
𝑠′ = (1.2)
⋅ ⋅( ′ )
Pentru relația 1.1 distingem următoarele cazuri particulare:
- Obiectul este situat la infinit, adică s   .
⋅
Rezultă s = =s (1.3)

adică imaginea se formează în punctul numit focarul imagine notat cu 𝐹′. O mărime foarte
importantă pentru un sistem optic este distanţa focală imagine definită cu relația :

𝑓′ = care pentru domeniul paraxial devine 𝑓′ = ′. (1.4)

′
Daca h tinde către zero, atunci pentru un dioptru sferic, se poate considera ca distanta focala
imagine este egala cu abscisa focarului imagine 𝑠 ′ ′ = 𝑓 ′ .

Figura 1.1.

- Imaginea este aruncată la infinit, adică s'   .

 Figura 1.2.
⋅
Rezultă 𝑠 = ′
=𝑠 . (1.5)

Această abscisă poartă numele de abscisa focarului obiect s F . In cazul dioptrului sferic, când

h tinde către zero se poate considera distanţa focală obiect 𝑓 egala cu abscisa focarului obiect
𝑠 = 𝑓.
- Dioptrul plan. În acest caz 𝑟 = ∞ şi
′
𝑠′ = 𝑠 respectiv 𝑠= ′
𝑠′ adică 𝑛′ ⋅ 𝑠 = 𝑛 ⋅ 𝑠 ′ (1.6)

În această situație dioptrul nu are nici o contribuție, se spune că are putere nulă.
- Dioptrul reflectant
După cum s-a arătat, formal relațiile de calcul pentru fenomenul de reflexie se obţin din relațiile
de calcul pentru fenomenul de refracţie prin înlocuirea n '  n . În această situație invariantul
paraxial se poate scrie
1 1 2 r
  iar s 'F '  f '  (1.7)
s' s r 2
1 1
Pentru oglinda plană  sau s'  s (1.8)
s' s

Figura 1.3.

2
Între distanţa focală obiect 𝑓 şi distanţa focală imagine 𝑓′ pentru un dioptru se pot stabili două
legături. Făcând raportul formulelor cu care se calculează distanţa focală imagine (1.3) respectiv
distanţa focală obiect (1.5) pentru un dioptru sferic se obţine:

=− (1.9)

Făcând însumarea acelorași formule rezultă: 𝑓 + 𝑓′ = 𝑟 (1.10)

′
Raportul 𝜑 = ′
= (1.11)

poarta numele de puterea dioptrului fiind măsurată în dioptrii. O dioptrie reprezintă puterea
unui dioptru cu distanţa focală de un metru.
′
Înmulțind cu = ′
=− = ′
invariantul paraxial scris sub forma
′ ′
′
− = obținem (1.12)
′
′
+ =1 (1.13)

Această formulă mai poartă numele de formula lui Gauss pentru un dioptru.
Pentru un dioptru se poate scrie:
𝑠 =𝑠 +𝑧 =𝑓+𝑧 (1.14)
𝑠′ = 𝑠′ ′ + 𝑧′ = 𝑓′ + 𝑧′ (1.15)
′
şi astfel ′ ′
+ =1 (1.16)

sau 𝑓′𝑓 + 𝑓′𝑧 + 𝑓𝑓′ + 𝑓𝑧′ = 𝑓′𝑓 + 𝑓′𝑧 + 𝑓𝑧′ + 𝑧𝑧′ (1.17)
din care rezultă pentru un dioptru relația : 𝑧𝑧′ = 𝑓𝑓′ (1.18)
Această relație poartă numele de formula lui Newton.
Principial problemele legate de un dioptru sferic se rezolva privind invariantul dioptric ca o
legătură între cele cinci variabile aduse în discuție (𝑛, 𝑛′ , 𝑠, 𝑠 ′ , 𝑟). Dacă se impun valorile pentru
patru variabile atunci a cincea variabilă se poate explicita printr-o formulă directă de calcul:
′
𝑠 ′ (𝑟, 𝑛, 𝑛′ , 𝑠) = ′ (1.19)

𝑠(𝑟, 𝑛, 𝑛′ , 𝑠 ′ ) = ′ ′ (1.20)
′

′
𝑟(𝑛, 𝑛′ , 𝑠, 𝑠 ′ ) = ′ (1.21)
′

′
′
𝑛(𝑟, 𝑛′ , 𝑠, 𝑠 ′ ) = (1.22)

3
 𝑛′ (𝑟, 𝑛, 𝑠, 𝑠 ′ ) = (1.23)
′

Măririle optice
Măririle optice reprezintă rapoarte adimensionale care fac legătura dintre mărimile din spațiul
imagine şi mărimile conjugate din spațiul obiect.
Distingem următoarele măriri:
′ ′
1. Mărirea axială 𝛼 = = ′
(1.24)

′ ′
care pentru un sistem scăldat de acelaşi mediu devine 𝛼 = = ′
.

′
2. Mărirea transversală 𝛽 = = ′
(1.25)
′ ′
care pentru un sistem scăldat de acelaşi mediu devine 𝛽 = = ′
.

3. Mărirea unghiulară 𝛾 = ′
= ′
(1.26)
′
care pentru un sistem scăldat de acelaşi mediu devine 𝛾 = ′
= ′
.

2. Breviar de formule în Optica ideală (componente infinit subțiri)

Subansamblele optice, oricât de complexe ar fi, se pot grupa în subansamble optice convergente
sau pozitive şi subansamble optice divergente sau negative. Acestea compun aparatele optice a
căror funcţionare se poate explica ușor dacă subansamblele optice sunt considerate fără
grosimi, adică sunt asimilate cu lentilele infinit subţiri. Neglijarea grosimii nu are nici un efect
asupra principiului de funcţionare al aparatului din punct de vedere constructiv, în schimb
facilitează prezentarea grafică a acestora şi ușurează trasarea razelor optice cu care se pot forma
imagini. Totodată această simplificare are şi un important rol didactic ușurând înţelegerea
multor definiții din teoria aberațiilor. O lentilă infinit subțire este definită dacă se precizează
poziţia ei şi a focarelor obiect respectiv imagine, după cum se vede în figura 2.1.

Figura 2.1. Schema optică a unui sistem optic în optica ideală

4
Dacă mai considerăm că mărirea transversală a sistemului optic nu depinde de mărimea
obiectului şi că unui punct obiect îi corespunde întotdeauna un punct imagine, atunci se poate
vorbi de optica ideală. În această optică un fascicol de raze optice divergent dintr-un punct
obiect, cu certitudine va ajunge în punctul imagine conjugat. În consecință punctul imagine se
obține la intersecția a cel puțin două raze optice sau la intersecția prelungirii acestora. Dacă
punctul obiect se află pe axa optică atunci intersecția unei raze oarecare cu aceasta formează
punctul imagine deoarece axa optică este de fapt o rază particulară.
Pentru un punct aflat pe axa optică sau nu, între abscisa obiect z şi abscisa imagine z′ există
legătura dată de relația lui Newton din care se poate explicita abscisa imagine. Această legătură
ajută la definirea unor raze particulare pentru care se cunoaște direcția emergentei şi deci pot fi
trasate grafic cu mare ușurință. Astfel identificăm trei raze particulare a căror emergență se
cunoaște:
1. O rază optică paralelă cu axa optică, în spațiul obiect, după traversarea sistemului optic
va avea direcția care conduce raza prin focarul imagine.
2. O rază optică care face cu axa optică un anumit unghi şi trece prin punctul nodal obiect,
la emergență va trece prin punctul nodal imagine şi va avea o direcție paralelă cu raza
incidenţă.
3. O rază optică care trece prin focarul obiect la emergență va fi paralelă cu axa optică.
Aceste reguli au fost aplicate pentru sistemul optic pozitiv prezentat în figura 2.1. Regulile sunt
valabile, în aceeași formulare şi pentru sisteme optice negative.
În optica ideală se pot explicita relații care leagă o mărime funcție de alte două mărimi impuse.
Acest lucru este posibil prin explicitarea unei mărimi din formulele de definiție de până acum
sau din rezolvarea unui sistem de două ecuații formate cu două din formulele:
formula luni Newton 𝑧𝑧′ = 𝑓 𝑓′ (2.1)
formula lui Gauss ′
− = ′
(2.2)

′ ′
mărirea axială 𝛼= = ′
(2.3)
′ ′ ′ ′
mărirea transversală 𝛽 = = =− ′
= (2.4)
′
mărirea unghiulară 𝛾= ′
=− ′
(2.5)

Între ultimele trei relații există legătura = 1.

(2.6)

5
Pentru ușurința folosirii acestor formule şi a combinaţiilor care se pot obține cu acestea, în
continuare vor fi date toate , posibile grupate pe clase de mărimi.
Abscisa obiect a
′ ′
𝑎(𝑎′, 𝑓′) = ( ′ ′)
(2.7)

𝑎(𝑎′, 𝐶) = 𝑎′ − 𝐶 (2.8)
′
𝑎(𝑎′, 𝛽) = (2.9)

𝑎(𝑓′, 𝐶) = −𝐶 + 𝐶 − 4𝐶𝑓′ (2.10)

′( )
𝑎(𝑓′, 𝛽) = (2.11)

𝑎(𝐶, 𝛽) = ( )
(2.12)

Abscisa imagine a′
𝑎′(𝑓′, 𝐶) = 0.5 𝐶 + 𝐶 − 4𝐶𝑓′ (2.13)
𝑎′(𝑓′, 𝛽) = 𝑓′(1 − 𝛽)
(2.14)
′
𝑎′(𝑓′, 𝑎) = ( ′ )
(2.15)

𝑎′(𝐶, 𝛽) = ( )
(2.16)

𝑎′(𝐶, 𝑎) = 𝐶 + 𝑎 (2.17)
𝑎′(𝛽, 𝑎) = 𝑎𝛽 (2.18)
Distanţa obiect-imagine C
𝐶(𝛽, 𝑎) = 𝑎(𝛽 − 1) (2.19)
′( )
𝐶(𝛽, 𝑎′) = (2.20)
′( )
𝐶(𝛽, 𝑓′) = (2.21)

𝐶(𝑎, 𝑎′) = 𝑎′ − 𝑎 (2.22)

𝐶(𝑎, 𝑓′) = ′
(2.23)

′
𝐶(𝑎′, 𝑓′) = ′ ′
(2.24)

Distanţa focală imagine f ′

𝑓′(𝐶, 𝛽) = ( )
(2.25)

6
 𝑓′(𝐶, 𝑎) = −𝑎 1 + (2.26)
′
𝑓′(𝐶, 𝑎′) = 𝑎′ 1 −

(2.27)

𝑓′(𝛽, 𝑎) =
′
(2.28) 𝑓′(𝛽, 𝑎′) = (2.29)
′
𝑓′(𝑎, 𝑎′) = ′
(2.30)

Mărirea transversală β
′
𝛽(𝑎, 𝑎′) = (2.31)
′
𝛽(𝑎, 𝑓′) = ′
(2.32)

𝛽(𝑎, 𝐶) = 1 + (2.33)
′ ′
𝛽(𝑎′, 𝑓′) = ′
(2.34)
′
𝛽(𝑎′, 𝐶) = ′
(2.35)

𝛽(𝑓′, 𝐶) = 0.5 2 − ′
± 2− ′
−4 (2.36)

3. LENTILA CU DIOPTRI SFERICI

Formulele paraxiale ale lentilei sferice în aer
Formulele de calcul în acest caz particular prezintă importanță deoarece ele permit calculul
mărimilor care se trec pe desenele de execuție şi participă la determinarea elementelor mecanice
de fixare in monturi.
Lentila fiind un element constructiv al unui subansamblu optic se consideră scăldată în aer,
indiferent de situația ei în subansamblul din care face parte, deoarece ea va fi prelucrată şi
verificată în aer.
Elementele geometrice şi optice care definesc lentila sunt:
- raza primului dioptru ra
- raza dioptrului al doilea rb
- indicele de refracţie al materialului lentilei n, pentru radiaţia de bază
- grosimea la centru
- diametrul lentilei

7
Cu aceste date se calculează mărimile:

- distanţa focală obiect f

- distanţa focala f '
- abscisa focarului obiect 𝑠
- abscisa focarului imagine 𝑠′ ′

- abscisa planului principal obiect 𝑠

- abscisa planului principal imagine 𝑠′ ′

- distanta dintre focarul obiect si focarul imagine 𝐹𝐹′

- distanţa dintre planul principal obiect şi planul principal imagine 𝑖 ′

Figura 3.1. Schema optică a unui sistem optic în optica reală

Mărimile necesare în diferite calcule sau pentru întocmirea desenului de execuție al lentilei sunt
prezentate în figura 3.1. In afară de aceste mărimi, pe desenul de execuție al unei lentile se mai
trece grosimea la marginea lentilei. Cu toate că această mărime rezultă constructiv din mărimile
care definesc lentila ea trebuie calculată şi trecută pe desenul de execuție cu caracter informativ.
( )
𝜑 = (𝑛 − 1) − + (3.1)

𝑓′ = (3.2)

f  f ' (3.3)

𝑠 = −𝑓 ′ 1 + . (3.4)

𝑠′ ′ = 𝑓′ 1 − ⋅

(3.5)

𝑠 = −𝑓 ′ ⋅ (3.6)

8
 𝑠′ ′ = −𝑓′ . (3.7)

𝐹𝐹′ = −𝑠 + 𝑑 + 𝑠′ ′

(3.8)
𝑖 ′ = 𝑑 − 𝑠 + 𝑠′ ′ (3.9)
Se observă ca ′ ′
= (3.10)

Diametrul lentilei se determină prin efectuarea unor calcule complexe care apelează fie la
drumuirea vectorială fie la drumuirea trigonometrică, ținând seama de numărul de deschidere
sau după caz de apertura numerică a sistemului optic. Valoarea obținută din aceste calcule
poartă denumirea de diametru util. La această valoare se adăugă un procent din diametrul
lentilei, ca adaus constructiv pentru montura acesteia, care sa garanteze trecerea tuturor razelor
utile prin sistemul optic. Acest diametru poartă numele de diametru total şi se trece pe desenul
de execuție al lentilei împreună cu diametrul util al fiecărui dioptru.

Clasificarea lentilelor sferice

Clasificarea lentilelor ajută la o comunicare uşoară în diferite lucrări de analiza a unui
subansamblu optic. Suprafețele care definesc o lentilă pot avea curburile spre exteriorul lentilei
sau spre interiorul ei. Dacă centrul de curbură se afla în afara lentilei vorbim de o suprafață
convexă iar dacă centrul de curbură se află spre interiorul lentilei vorbim de o suprafață
concavă. Există două categorii de lentile: lentile convergente, numite şi lentile pozitive, care
au la mijloc grosimea mai mare decât la margine, şi lentile divergente, numite şi lentile
negative, care sunt mai subţiri la mijloc decât la margine. Este de menționat că acțiunea de
convergență sau divergentă corespunde cazului în care indicele al materialului lentilei este mai
mare decât indicii de refracţie a celor două medii vecine lentilei (lentilă de sticlă în aer, cazul
cel mai des întâlnit). Pentru fiecare dintre categoriile de lentile descrise există trei forme de
lentile: 1. Lentile care au razele de curbură de semne contrare.
2. Lentile care au una din suprafețe plană .
3. Lentile care au razele de curbură de acelaşi semn, numite şi meniscuri.

9
 Figura 3.2. Tipuri constructive de lentile

Calculul elementelor geometrice ale unei lentile sferice

Pentru calculul elementelor geometrice ale unei lentile sferice (pozitive sau negative) distingem
trei situații:
1. Calculul de trecere la grosimi finite. Se cunosc razele ra , rb şi diametrul total D şi se
calculează grosimea la centrul lentilei d şi grosimea la marginea lentilei t.
2. Calculul elementelor care se trec pe desenul de execuție al lentilei. Se cunosc razele
lentilei ra , rb , indicele de refracţie al materialului lentilei n, diametrul total D, grosimea
la centru a lentilei d şi se calculează grosimea la marginea lentilei t.
3. Calculul lungimii distanțierului unui subansamblu L care să asigure separația dintre
doua lentile succesive.
Pentru aceste situații dispunem de formulele din geometrie care fac legătura dintre mărimea
care ne interesează şi alte două mărimi cunoscute (fig. 3.3).

𝑎(𝑟, 𝐷) = 𝑟 1 − 1 − (3.11)

𝑟(𝐷, 𝑎) = (3.12)

𝐷(𝑎, 𝑟) = 2√2𝑟𝑎 − 𝑎 (3.13)

10
 unde:
r = raza dioptrului;
D = diametrul total al lentilei;
a = înălțimea segmentului de cerc.
Figura 3.3. Schema pentru calcul
Pentru cazul 1 se calculează:

𝑎 =𝑟 1− 1− 𝑎 =𝑟 1− 1−

(3.14)
𝑆 =𝑎 −𝑎 (3.15)

Figura 3.4. Lentila pozitivă Figura 3.5. Lentila negativă

Daca S este pozitiv, atunci lentila este pozitivă (fig. 3.4) şi rezultă:
𝑡 = 𝑘𝐷; 𝑑 =𝑡+𝑆 (3.16)
unde k este un coeficient tehnologic şi a cărei valoare trebuie să asigure prelucrarea lentilei fără
ca aceasta să se spargă totodată să asigure şi o centrare precisă in montură.
Se recomandă 𝑘 ≥ 0.1
Dacă S este negativ (fig. 3.5) atunci lentila este negativă şi rezultă:
𝑑 = 𝑘𝐷; 𝑡 = 𝑑 − 𝑆. (3.17)
Pentru această situație se recomandă 𝑘 ≥ 0.05
Pentru cazul 2 calculăm aa şi ab cu formulele 3.14 şi 3.15 rezultând:
𝑡 =𝑑−𝑎 +𝑎 (3.18)

Calculul lentilelor cu dioptrii sferici considerate infinit subţiri

Dacă se analizează formula puterii lentilei 3.1 se observă că termenul al doilea al relației, de
cele mai multe ori, se poate neglija în comparaţie cu primul termen. Această simplificare ne
permite un calcul mai simplu şi deci mai rapid în problemele cu caracter didactic.

11
În această situație avem:

𝜑 = (𝑛 − 1) − (3.19)

𝑓′ = 𝑠′ ′ = (3.20)

𝑓 = 𝑠 = −𝑓′ (3.21)
𝐹𝐹′ = −𝑠 + 𝑠′ ′ = 2𝑓 ′ (3.22)
Formula 3.1 aduce în discuție mărimile (𝜑, 𝑟 , 𝑟 , 𝑑, 𝑛). Daca din aceste cinci mărimi se cunosc
patru, atunci mărimea rămasă poate fi explicitată funcție de celelalte, așa cum a fost determinata
formula 3.1. Există probleme în care este necesar să se calculeze una din mărimile
 r , r , d , n  . Pentru această situație din se apelează formula 3.1 din care se explicitează
a b

mărimea cerută. Pentru a avea o eficiență în ceea ce privește rezolvarea problemelor în aceste
situații vom prezenta explicitarea formulelor în aceste situații pentru a nu fi puși în situația de-
a explicita de fiecare dată formula necesară. În concluzie finalizarea acestui capitol se
completează cu următoarele formule:
( ) ( )
𝑟 (𝜑, 𝑟 , 𝑛, 𝑑) = ( )
(3.23)
( ) ( )
𝑟 (𝜑, 𝑟 , 𝑛, 𝑑) = ( )
(3.24)

( )
𝑑(𝜑, 𝑟 , 𝑟 , 𝑛) = ( )

(3.25)

Pentru explicitarea valorii indicelui de refracţie trebuie rezolvată ecuația de gradul doi cu
coeficienţii

⎧𝐴 = 𝑟 𝑟 − +𝑑

⎨𝐵 = − 𝜑𝑟 𝑟 + 𝑟 𝑟 − − 2𝑑
⎩𝐶 = 𝑑
±√
𝑛(𝜙, 𝑟 , 𝑟 , 𝑑) = (3.26)

Din cele doua soluții (dacă există) se alege soluția mai mare decât valoarea 1.2.

Lentila sferica în cazul general

12
Daca lentila sferică are in fața primului dioptru un mediu cu indicele de refracție na și in spatele
celui de al doilea dioptru alt mediu, cu indice de refracție nb diferit atunci puterea lentilei este
dată de formula:
( )( )
𝜑= − + (3.27)

Astfel între puterea lentilei si distanțele focale există relația:

𝜑= = ′ (3.28)

Lentile sferice cu putere nulă

O anumită corelație între razele lentilei grosimea la centru şi indicele de refracţie conduce la
anularea puterii lentilei. Acest tip de lentile se numesc lentile neutre (sau afocale). Ca formă
constructivă pot fi biconvexe s-au menisc. Deoarece puterea este nulă rezultă că lentila are
intervalul optic egal cu zero şi deci suma dintre distanţa focală imagine a primului dioptru şi
distanţa focală obiect a dioptrului al doilea, inversată de semn, dau tocmai grosimea lentilei.

− =𝑑 (3.29)

Ecuația are patru necunoscute şi deci pentru rezolvare trebuiesc impuse trei condiții. De obicei
se alege materialul şi se impune grosimea la centru d iar dintr-o condiție optică se determină o
legătură între raze de forma 𝑟 = 𝑘𝑟 .
( )
𝑟 = ( ) (3.30)
𝑟 = 𝑘𝑟
Combinarea sistemelor optice
În multe situații suntem nevoiți să privim un subansamblu optic ca o combinaţie de două sisteme
optice pentru care cunoaștem distanţa focală a primului component fa şi respectiv pentru al
doilea component fb precum şi poziţia planelor principale ale acestora. Urmărim să
determinam :
- distanţa focală a ansamblului format din cele doua componente
- poziţia focarului ansamblului față de planul principal obiect al primului component
- poziţia focarului imagine şi a planului principal imagine față de planul principal imagine
al componentului al doilea.

13
 Figura 4.1. Schema pentru calculul rezultantei de la combinarea sistemelor optice.

Formulele pentru calculul mărimilor amintite apelând la figura 3.1 sunt:

𝛥 = 𝑒 − 𝑓′ + 𝑓 (4.1)
′ ′
𝑓′ = (4.2)

𝑓= (4.3)

𝐻 ′𝐹′ = 𝑓′ 1 − ′
(4.4)

𝐻 𝐹 =𝑓 1+ (4.5)

𝐻 ′𝐻′ = −𝑓′ ′
(4.6)

𝐻 𝐻=𝑓 (4.7)

′ ′
Relația (4.2) scrisă sub forma 𝑓′ = (4.8)
′ ′

aduce în discuție mărimile f, fa, fb şi e. Din această legătură se poate explicita o mărime în
funcție de celelalte.
′ ′
𝑓′(𝑓 ′, 𝑓 ′, 𝑒) = ′ ′
(4.9)
′
𝑓 ′(𝑓 ′, 𝑒, 𝑓′) = 𝑓′ ′ ′
(4.10)
′
𝑓 ′(𝑒, 𝑓′, 𝑓 ′) = 𝑓′ ′ ′
(4.11)
′ ′
𝑒(𝑓′, 𝑓 ′, 𝑓 ) = 𝑓 ′ + 𝑓 ′ − ′
(4.12)

Din relația 4.8 se poate determina puterea ansamblului format din cele doua lentile
𝜑 = 𝜑 + 𝜑 − 𝑒𝜑 𝜑 (4.13)

14
Exista situații când trebuie efectuat calculul separației dintre două grupuri optice cunoscute
pentru ca sistemul optic rezultat sa aibă distanta focala f  impusă. În această situație se folosește
′ ′
relația: 𝑑 = 𝑠′ ′ −𝑠 − ′
(4.14)

Ansamblul format din doua lentile cu dioptrii sferici cu grosimi finite

Seminarul 3 a avut în vedere aspectul combinării a două lentile infinit subţiri. Acest lucru
implică acceptarea unei erori care de cele mai multe ori este mică dar care conduce la un calcul
mai simplu şi mai rapid. Desigur având în vedere diametrul impus prin construcție pentru o
lentilă vor fi necesare şi calcule care să conducă la grosimea finită a lentilei ținând cont totodată
şi de condițiile tehnologice care să garanteze realizarea fizică a acesteia. Pentru acest lucru va
trebui să se folosească formulele exacte prezentate în prima parte a seminarului 2 şi 3.
Din figura 5.1 se observă că poziţia focarelor şi a planelor principale rezultate față de vârfurile
dioptrilor diferă de poziţia acestora față de planele principale ale celor două lentile.
Astfel se mai pot adăuga la grupul de formule de până acum şi următoarele:
𝑠 =𝐻 𝐹+𝑠 (5.1)
𝑠 =𝐻 𝐻+𝑠 (5.2)
𝑠 ′ ′ = 𝐻′ 𝐹′ − 𝑠 ′ ′ (5.3)

𝑠 ′ ′ = 𝐻′ 𝐻′ − 𝑠 ′ ′ (5.4)

𝑑 = 𝑒 + 𝑠′ ′ −𝑠 (5.5)

Figura 5.1. Schema pentru calculul rezultantei de la combinarea sistemelor optice.

Pozițiile planelor principale pentru fiecare lentilă în parte se vor calcula cu formulele din partea
de început a seminarului 2.
Pentru a vedea diferenţa dintre aplicarea formulelor simplificate față de aplicarea formulele
exacte se vor relua problemele de la seminarul 3 ținând cont de diametrele lentilelor sau de
grosimea la centru a acestora.

15
6. NOŢIUNI DE OPTICĂ TEHNICĂ
6.1. Sistem optic
Un aparat optic este construit, la fel ca toate aparatele, din mai multe subansambluri. Dacă
aparatul se simplifică până la un singur subansamblu, atunci subansamblu devine ansamblu.
Subansamblurile pur optice se numesc sisteme optice. Dacă numărul elementelor unui sistem
se reduce la unul, subansamblul devine un sistem optic simplu, numit piesă optică. Orice piesă
optică este situată într-un anumit mediu optic, diferit de cel din care ea este construită.
De regulă, aparatele optice simple se numesc instrumente optice. Dacă aparatul funcționează
prin observare cu ochiul, el se numește aparat subiectiv; când se folosește alt receptor (placă
fotografică, element fotoelectric) aparatul se numește obiectiv.
Totalitatea sistemelor şi elementelor optice, reprezentate grafic conform regulilor desenului
tehnic şi geometriei descriptive formează schema optică a aparatului. Schema optică,
completată cu subansamblurile şi elementele mecanice, reprezentate convențional devine
schema optico mecanică, din care trebuie să se recunoască construcția şi funcționarea
aparatului.
Totalitatea elementelor optice şi mecanice care participă la construcția unui ansamblu sau
subansamblu, reprezentate conform regulilor desenului tehnic poartă numele de ansamblu
optico mecanic.
Două medii transparente optic, omogene, cu indici de refracţie diferiți, separate de o suprafață
constituie un ansamblu optic elementar numit dioptru. O succesiune definită de dioptrii cu o
funcționalitate precizată poartă numele generic de sistem optic. Sistemele optice pot fi centrate
sau necentrate. La sistemele optice centrate există întotdeauna o normală comună numită axă
optică. Dacă sistemul optic centrat este alcătuit numai din suprafețe sferice atunci pe axa optică
se află (ideal vorbind) centrele de curbură ale suprafețelor sferice. Sistemul optic descentrat nu
are o axă comună tuturor centrelor de curbură ale suprafețelor. Majoritatea sistemelor optice
sunt centrate. Orice plan care conține axa optică se numește plan meridian care de cele mai
multe ori este planul desenului. Dacă considerăm în planul meridian o rază optică, atunci planul
perpendicular pe planul meridian şi care conține raza optică poartă numele de plan sagital.
Toate obiectele transmit fascicole de lumină divergente. Aparatele optice sau subansamblurile
optice, recepționează aceste fascicole divergente din spațiul obiect, le transformă în fascicole
convergente, divergente sau paralele, pe care le transportă în spațiul imagine. Transmiterea se
face din aproape în aproape de la primul la ultimul dioptru al sistemului optic, imaginea dată
de fiecare dioptru în parte devine obiect pentru dioptrul care urmează. Întrucât fiecare dioptru

16
are acelaşi comportament discuția se va face cu referire la acesta, concluziile putând fi
generalizate la întreg sistemul optic.
Spațiul obiect cât şi spațiul imagine al unui dioptru pot să fie reale sau virtuale. Dacă obiectul
se află în fața dioptrului spațiul obiect este real. Dacă obiectul se află în spatele dioptrului
(deoarece el poate fi imaginea furnizată de dioptrul de dinaintea lui) spațiul obiect este virtual.
Dacă imaginea dată de dioptru este plasată în spatele dioptrului atunci spațiul imagine este real.
Dacă imaginea dată de dioptru este plasată în fața lui spațiul imagine este virtual. În spațiu
imagine real imaginea unui punct se obține prin intersecția a două raze optice emergente. În
spațiul imagine virtual imaginea unui punct se obține prin intersecția prelungirii razelor
emergente dioptrului.
Prin definiție raportul dintre diametrul pupilei de intrare şi distanţa focală se numește
deschidere relativă, iar inversul acesteia reprezintă numărul de deschidere sau numărul de
diafragmă.

′
= =𝛺 (6.1)

Deschiderea relativă este limitată teoretic la valoarea 0.5

Produsul dintre indicele de refracţie al mediului situat în fața primului dioptru şi sinusul
unghiului făcut de raza obiectivă cu axa optică reprezintă apertura obiect sau deschidere
numerică.
𝐴 = 𝑛 ⋅ sin 𝜎 (6.2)
Între apertura obiect şi apertura imagine există legătura:
𝐴 = 𝛽 ⋅ 𝐴′ (6.3)

6.2. Limitarea fasciculelor de raze optice

Diafragme, pupile şi lucarne.
Punctele luminoase obiect emit fascicule de radiaţii divergente în toate direcțiile. O parte din
razele optice ale fascicolului vor traversa sistemul optic. Razele optice care nu pot pătrunde în
sistemul optic sunt oprite de obstacole inerente, cum ar fi monturile lentilelor, sau de obstacole
materiale de limitare a fasciculelor de raze numite diafragme. Rolul diafragmei îl poate juca o
diafragmă reală, propriu-zisă, o montură sau imaginile acestora. Forma diafragmei de cele mai
multe ori este circulară. Pot exista şi forme pătrate sau dreptunghiulare. Acestea din urmă
purtând numele de fantă. Constructiv diafragmele pot fi cu deschidere fixă sau cu deschidere
reglabilă. În acest caz diafragma poartă numele de diafragmă reglabilă sau iris. Poziţia unei

17
diafragme într-un subansamblu optic poate fi oriunde, având astfel o parte din sistemul optic în
faţă şi cealaltă parte în spate, în consecinţă o diafragmă formează două imagini. Acestea poartă
numele de pupile. Una din imagini este dată de sistemul optic de dinaintea diafragmei şi o a
doua imagine dată de sistemul optic de după diafragmă. Din mulţimea imaginilor formate de
sistemele optice aflate dinaintea diafragmelor una se vede din centrul câmpului obiect sub
unghiul cel mai mic. Aceasta poartă numele de pupilă de intrare (Pi), iar conjugata ei dată de
întreg subansamblul optic poartă numele de pupilă de ieşire (Pe). Diafragma corespunzătoare
pupilei de intrare poartă numele de diafragmă principală, diafragmă de deschidere (Dd) sau
diafragmă de apertură (DA). Dacă diafragma principală se află în faţa subansamblului optic ea
este şi pupilă de intrare. Dacă diafragma principală se află după subansamblul optic ea este în
acelaşi timp şi pupilă de ieşire. Din centrul pupilei de intrare fiecare din celelalte pupile este
văzută sub un anumit unghi. Astfel pupila care din centrul pupilei de intrare se vede sub unghiul
cel mai mic 2σ0 se numeşte lucarnă de intrare (Li), iar conjugata ei dată de întreg subansamblul
optic se numeşte lucarnă de ieşire (Le). Diafragma corespunzătoare lucarnei de intrare poartă
numele de diafragmă de câmp (DC). Lucarna de intrare limitează câmpul obiect al aparatului,
iar lucarna de ieşire limitează câmpul imagine al aparatului. Unghiurile corespunzătoare 2σ0 şi
respectiv 2σ΄0 se numesc câmpuri unghiulare. Diametrul câmpului obiect se numeşte câmp
liniar obiect şi se notează cu 2y, iar diametrul câmpului imagine se numeşte câmp liniar
imagine notându-se cu 2y΄. Diafragma de câmp se montează în planul obiect sau într-un plan
în care apare o imagine reală a acestuia. În legătură cu câmpul obiect şi pupila de intrare se
definesc trei raze particulare (de referinţă), care poartă nume distincte şi anume:
 Raza pupilară principală Rpp
 Raza pupilară marginală Rpm
 Raza obiectivă Ro.

La sistemele optice ideale, traseele acestor raze pot fi anticipate astfel:

 Raza pupilară principală pleacă de la marginea câmpului obiect, trece prin centrul
pupilei de intrare, prin centrul diafragmei de deschidere, prin centrul pupilei de ieşire şi ajunge
la marginea câmpului imagine.
 Raza pupilară marginală pleacă de la marginea câmpului obiect, trece pe la marginea
pupilei de intrare, pe la marginea diafragmei de deschidere, pe la marginea pupilei de ieşire şi
ajunge la marginea câmpului imagine.

18
 Raza obiectivă pleacă din centrul câmpului obiect, trece pe la marginea pupilei de
intrare, pe la marginea diafragmei de deschidere, pe la marginea pupilei de ieşire şi ajunge în
centrul câmpului imagine.
La aparatele care funcționează împreună cu ochiul, pupila de ieşire trebuie să corespundă ca
mărime şi poziție cu pupila ochiului. La unghiuri mari pupila de ieşire trebuie să se afle în
centrul de rotație al ochiului. Totodată trebuie ca pupila de ieşire să se fie atât de depărtată față
de ultimul dioptru încât genele ochiului să nu-l atingă (minim 10 mm pentru ochiul normal şi
peste 20 mm pentru ochiul ametrop).
Diafragma care nu este nici diafragmă de deschidere nici diafragmă de câmp se numește
diafragmă de umbrire sau diafragmă de vignetare. În general există mai multe diafragme de
vignetare care produc un efect de umbrire la marginea câmpului imagine (sau vignetare
artificială), adică o diafragmare a fluxului luminos. Imaginile diafragmelor de umbrire se
numesc lucarne de umbrire.
Efectele diafragmelor de umbrire sunt nedorite, dar nu pot fi înlăturate pentru unghiuri de câmp
mari. Se definește mărimea vignetării raportul dintre diametrul fascicolului înclinat şi
diametrul fascicolului paralel cu axa optică. Valorile mărimii de umbrire trebuiesc acceptate în
intervalul 0.5 ..1.
Totalitatea razelor cuprinse între câmpul obiect şi pupila de intrare şi respectiv pupila de ieşire
şi câmpul imagine, formează un tub luminos. Deoarece razele unuia sunt imaginile celuilalt,
tuburile luminoase formează un invariant, numit fluxul luminos geometric, constant pentru un
subansamblu optic. Pentru conectarea judicioasă a diferitelor subansambluri optice este necesar
ca pupila de ieşire a unui subansamblu optic să reprezinte pupila de intrare pentru subansamblul
care urmează.
Pentru ca tuburile optice să nu fie mari în diametru, de multe ori este necesar ca în planul
imagine al unui subansamblu optic să se monteze o lentilă convergentă, numită lentilă de câmp
sau lentilă colectoare, cu planul principal obiect suprapus peste acesta. Astfel lentila de câmp
realizează o mărire transversală β= 1 şi caracteristicile paraxiale ale respectivului subansamblu
sunt conservate, iar prin efectul de convergență al lentilei pozitive tulul luminos are un diametru
mai mic.
Simularea formării imaginilor create de subansamblele optice pentru aprecierea stări de corecție
a acestora înaintea realizării lor fizice este o cerință obligatorie în proiectare. Complexitatea
fenomenului optic, dar mai ales numărul mic de relații care-l descriu fac ca în ingineria
subansamblelor optice să se introducă noțiunea de aberație care reprezintă o abatere a

19
comportării sistemului optic real față de comportarea unui sistem optic echivalent ideal.
Aberațiilor optice clasice şi aberațiile definite de proiectant au la bază o gestiune riguroasă a
tuturor razelor optice care pleacă din planul obiect şi ajung în planul imagine. Mai mult decât
atât aceste raze trebuiesc uniform distribuite în spațiul definit de punctul obiect şi pupila de
intrare.
Un fascicol divergent, care pleacă dintr-un punct obiect şi este uniform distribuit în spațiu este
dificil de construit din punct de vedere matematic. De acea se consideră fascicolul care pleacă
dintr-un punct obiect şi trece printr-un număr precizat de puncte din pupila de intrare uniform
distribuite pe aceasta.
Punctul obiect (de pe axa optică sau din afara ei) şi pupila de intrare se află în următoarele
situații:
1. Abscisa obiect se află la distanță finită şi abscisa pupilei de intrare la infinit.
2. Abscisa obiect se află la distanță finită şi abscisa pupilei de intrare se află, de asemenea
la distanță finită.
3. Abscisa obiect se află la infinit şi abscisa pupilei de intrare se află la distanță finită.
Simularea numerică trebuie să aibă un caracter unitar şi să acopere aceste situații posibile.
Având în vedere situațiile de construcție a parametrilor de intrare în drumuiri cu mijloace
numerice pentru abscise infinite se va definii noțiunea de fereastra de intrare. Prin definiție
fereastra de intrare este o deschidere circulară fictivă, cu rază şi poziție bine definită, cu
ajutorul căreia se poate definii fascicolul divergent care pleacă din punctul obiect pentru toate
situațiile prezentate.

1.3 Tehnica generală de calcul în domeniul paraxial pentru

sistemele optice cu mai mult de două lentile

Relații generale pentru calculul sistemelor optice în domeniul paraxial.

Aplicarea formulelor legate de lentile cu dioptrii sferici este avantajoasă pentru sisteme optice
simple, lentilă singulară sau combinarea a două lentile. Sistemele optice reale sunt sisteme cu
mai mult de două lentile, ajungând până la nu număr mare de combinaţii de lentile, lipite şi
dezlipite (10-12 lentile). Pentru un astfel de sistem optic complex aplicarea formulelor de la

20
combinarea lentilelor devine extrem de grea, cu un volum mare de calcule şi cu probabilitate
mare de greșeli. Problema a fost rezolvată printr-o tehnică iterativă de calcul. Se pleacă de la
observația că abscisa imaginea realizată de un dioptru devine abscisă obiect pentru dioptrul
care urmează. Pentru acest lucru trebuie făcută trecerea la dioptrul care urmează așa cum se
poate vedea în figura 6.1. În această figură sunt reprezentați doi dioptrii succesivi, dioptrul cu
raza r şi dioptrul care urmează cu raza r , aflați la distanţa d  unul de altul. În această figură
unghiurile ar trebui să aibă valori de maxim 5 grade pentru a ne plasa în domeniul parxial dar
desenul a fost realizat exagerat pentru lizibilitate.

Figura 6.1
Pentru calculul abscisei imagine s , dată de dioptrul cu raza r, se apelează la formula (1.1).
Dacă din această abscisă imagine scădem separația dintre dioptrii d  obținem abscisa obiect

s  pentru dioptrul care urmează de rază r . Această secvență de calcul se repetă până se
termină dioptrii sistemului optic la care ne referim. În aceste calcule trebuiesc implicate şi
înălțimea de incidenţă a razelor optice cu cei doi dioptrii succesivi h respectiv h  deoarece
aceste mărimi sunt folosite la calculul distanței focale imagine şi a măririi transversale.
Succesiunea relațiilor de calcul este prezentată mai jos.
′
𝑠′ = ′ (6.4)

𝑠 = 𝑠′ − 𝑑 (6.5)

ℎ =ℎ⋅ ′
(6.6)

21
 dioptrul 1 dioptrul 2 dioptrul 3 ….. dioptrul M
1 r
2 d Date Constructive
3 n
4 n'
5 s Date de
6 h Intrare Date de
7 s' Ieşire
Tabelul 6.1
Succesiunea iterativă a acestor trei relații este arătată în tabelul 6.1 şi este cunoscută drept
drumuirea paraxială directă. Această drumuire poate fi efectuată de la oricare dioptru cu
număr mai mic la oricare alt dioptru cu număr mai mare.
Drumuirea paraxială poate fi efectuată şi invers dar cu un alt set de relații. Pentru a evita
confuziile între două seturi de formule se va face drumuirea paraxială pentru sistemul optic rotit

cu 180 .Întocmirea tabelului pentru drumuirea inversă se face cu datele citite din tabelul
drumuirii directe astfel:
 Linia razelor pentru tabelul drumuirii inverse se completează de la stânga spre dreapta
citind razele din tabelul drumuirii directe de la dreapta la stânga inversate de semn.
 Linia separațiilor pentru tabelul drumuirii inverse se completează, începând cu coloana
a doua, de la stânga la dreapta citind separațiile din tabelul drumuirii directe de la dreapta la
stânga.
 Linia indicilor de refracţie obiect (n) pentru tabelul drumuirii inverse se completează de
la stânga spre dreapta citând indicii de refracţie imagine n din tabelul drumuirii directe de la
dreapta la stânga.
 Linia indicilor de refracţie imagine n pentru tabelul drumuirii inverse se completează
de la stânga spre dreapta citând indicii de refracţie obiect (n) din tabelul drumuirii directe de la
dreapta la stânga.
Trebuie precizat că după efectuarea unei drumuiri inverse rezultatele trebuiesc inversate de
semn pentru a revenii la poziţia originală a sistemului optic.
La cele arătate mai sus trebuiesc atașate (fără demonstrație) formulele de calcul pentru distanţa
focală şi mărirea transversală:

22
 ′
𝑓′ = ℎ ℎ
(6.7)

⋅ ′
𝛽= ℎ⋅ ′
(6.8)

Pentru simplificarea calculelor se recomandă să se considere întotdeauna h1  1 .

În formulele 6.6 şi 6.7 indicele 1 semnifică coloana numărul 1, iar indicele M semnifică ultima
coloană din tabelul drumuirii.
Dacă într-o problemă se impune o anumită mărire transversală atunci abscisa obiect apelează
′
la formula: 𝑠=𝑠 + (6.9)

Exemplificări
Se consideră pentru exemplificare un sistem optic format din trei lentile nelipite pentru care se
cunosc datele constructive, prezentate în tabelul 6.2:

Tabelul 6.2
Pentru calculul distanței focale imagine se pune condiția s1   . Rezultatele drumuirii directe
sunt prezentate în tabelul 6.3.

Tabelul 6.3

Din acest tabel rezultă imediat abscisa focarului imagine 𝑠 ′ ′ = 65.55694576

Pentru calculul distanței focale imagine apelăm la formula 6.7.
′ .
𝑓′ = ℎ ℎ
=1 .
= 79.99505197

23
Pentru calculul distanței focale obiect se efectuează o drumuire paraxială inversă cu s1  

Tabelul 6.4
Din acest tabel rezultă imediat abscisa focarului imagine 𝑠 = −66.15283737
Pentru calculul distanței focale imagine apelăm la formula 6.7 inversată de semn.
′ .
𝑓 = −ℎ ℎ
= −1 .
= −79.99505197

Dacă abscisa obiect este diferită de infinit atunci cu drumuirea paraxială directă se poate
obține abscisa imagine şi mărirea transversală realizată de sistemul optic. Pentru
exemplificare se alege abscisa obiect 𝑠 = −100𝑚𝑚.

Tabelul 6.5
Din tabel extragem direct abscisa imagine: 𝑠 ′ = 𝑠 ′ = 254.61882989
Pentru calculul măririi transversale apelăm la formula 6.8
⋅ ′ ⋅ .
𝛽= ℎ⋅ ′
= ⋅ . ⋅
= −2.36341973

Dacă se cere ca sistemul optic să realizeze, de exemplu mărirea transversală   2.5 atunci
mai întâi trebuie calculată abscisa obiect corespunzătoare acestei impuneri (relația 6.9):
′ .
𝑠=𝑠 + = −66.15283737 + .
= −98.15085815

24
 Tabelul 6.6
Pentru verificare apelăm la formula de calcul a măririi transversale
⋅ ′ ⋅ .
𝛽= ℎ⋅ ′
= .
⋅ . ⋅
= −2.5

Orice sistem optic are o diafragmă de deschidere, plasată într-un loc bine precizat şi care
controlează energia luminoasă care străbate respectivul sistem optic. Interesează, în mod
deosebit, imaginea acestei diafragme dată de sistemul optic care se află înaintea ei şi care poartă
numele de pupilă de intrare. Mai interesează şi imaginea diafragmei de deschidere dată de
sistemul optic de după ea şi care poartă numele de pupilă de ieşire. Se precizează că pupila de
intrare, diafragma de deschidere şi pupila de ieşire sunt elemente conjugate. Pentru
exemplificare presupunem că diafragma de deschidere este plasată după dioptrul 2 al tripletului
la distanţa de 2.5 mm de acesta.

Calculul mărimii şi poziției pupilei de intrare

Pentru acest lucru se face o drumuire paraxială inversă de la dioptrul 2 la dioptrul 1 cu abscisa
obiect -2.5 mm

Tabelul 6.7
Abscisa pupilei de intrare, măsurată de la primul dioptru al sistemului optic, se citește direct
din tabelul drumuirii şi se inversează de semn: 𝑠 = 6.09819672
Se mai poate calcula şi mărirea transversală a pupilei de intrare:

25
 ⋅ ′ ⋅ .
𝛽= ℎ⋅ ′ = .
⋅ . ⋅
= 1.14044677

Calculul mărimii şi poziției pupilei de intrare

Pentru acest lucru se face o drumuire paraxială directă de la dioptrul 3 la dioptrul 6 cu abscisa
obiect 2.5-7.33 =-5.133 mm.

Tabelul 6.8

Abscisa pupilei de ieşire, măsurată de la ultimul dioptru al sistemului optic, se citește direct
din tabelul drumuirii fără să fie inversează de semn:

𝑠 ′ = −23.01214423
⋅ ′ ⋅ .
𝛽= ℎ⋅ ′
= .
⋅ . ⋅
= −3.81141402

Pentru a fi siguri de corectitudinii calculelor se face o drumuire paraxială directă de la primul

dioptru până la ultimul dioptru al sistemului optic cu abscisa obiect egală cu abscisa pupilei de
intrare. Confirmarea verificării se vede dacă abscisa imagine din drumuirea directă coincide cu
abscisa pupilei de ieşire.

26
 Tabelul 6.9.

Tabelul 6.10
Din acest tabel reiese că abscisa pupilei de intrare, diafragma de deschidere şi abscisa pupilei
de ieşire sunt elemente conjugate.

Relaţii de calculul pentru sisteme optice în domeniul extraparaxial.

Drumuirea trigonometrică
Este o procedură mai completă de investigație decât drumuire paraxiala deoarece nu mai este
restricționată pentru unghiul de deschidere
la domeniul paraxial, dar menține condiția
că formulele sunt adevărate doar în
planului meridian adică în secțiunea
transversală a sistemul optic. A avut o
însemnătate în epoca dinaintea apariției
calculatoarelor folosindu-se în prezent
Figura 6.11. Schema folosită la determinarea foarte puțin, numai pentru instruire.
relațiilor pentru realizarea drumuirii
Pentru dioptrul la care ne referim, datele
trigonometrice pentru doi dioptrii succesivi

27
de intrare în drumuire sunt abscisa obiect s şi unghiul  cu care trebuie să calculam datele de
ieşire din drumuire constând în unghiul ' şi abscisa imagine s' . Cu datele de ieşire ale
dioptrului la care ne referim se calculează datele de intrare pentru dioptrul care urmează,
procesul decurgând în mod identic până la ultimul dioptru. Aplicând la teorema sinusurilor în
triunghiul OIC obținem relația:

( )
= din care rezultă 𝑠𝑖𝑛 𝑖 = 𝑠𝑖𝑛 𝜎.

Din legea refracției: 𝑛 ∙ sin 𝑖 = 𝑛′ ∙ sin 𝑖 ′ rezultă : sin 𝑖 ′ = ′

sin 𝑖.

Observăm că: 𝜑 = 𝜎 − 𝑖 = 𝜎′ − 𝑖′ de unde rezultă 𝜎′ = 𝜎 − 𝑖 + 𝑖′

Aplicând teorema sinusurilor în triunghiul IO’C obținem relația:
′ ′ ′
′ = ′
din care rezultă 𝑠′ = 𝑟 1 − ′
.

Din figura 6.2 se pot deduce relațiile de trecere la dioptrul următor:

𝑠 = 𝑠′ − 𝑑 ; 𝜎 = 𝜎′

Pentru a avea valabilitate grupul de relații trebuie să îndeplinească condiția ⋅ 𝑠𝑖𝑛 𝜎 < 1,

deoarece altfel raza optică nu întâlneşte dioptrul, şi condiția |(𝑛/𝑛′) ⋅ sin 𝑖| < 1, deoarece altfel
se produce reflexia totală. Dacă totuși una din condiții nu este îndeplinită, ca şi la drumuirea
vectorială se acționează corespunzător asupra sistemului optic cu o apertură mai mică, cu un
număr de deschidere mai mare sau micșorând câmpul obiect.

Exemplificarea drumuiri trigonometrice.

Exemplificarea acestei drumuiri se va face pe obiectivul considerat la drumuirea paraxială
pentru abscisa obiect infinită având înălțimea h0 =5 mm, pentru abscisa s = -100 mm şi   50
pentru a se putea face comparația cu drumuirea paraxială.

Tabelul 6.12.

28
Abscisa imagine obținută cu drumuirea trigonometrică, prezentată în tabelul 6.9, diferă de
abscisa imagine obținută cu drumuirea paraxială, prezentată în tabelul 6.3 cu valoarea 𝛿 =
65.58521667 − 65.55694576 = 0.028271𝑚𝑚. Această diferență poartă numele aberaţia de
sfericitate longitudinală. De fapt această diferență este distanţa dintre poziţia focarului imagine
obținută cu cele două seturi de formule, trigonometrice şi paraxiale. În mod asemănător se poate
face drumuirea trigonometrică pentru abscisa obiect s =-100 mm si   5
0

Aberaţia sferică longitudinala pentru s = -100 şi   50 (vezi tabelul 6.5) este:

𝛿 = 255.90630604 − 254.61862989 = 1.28768𝑚𝑚

7. COMPONENTE OPTICE CU SUPRAFEȚE PLANE

7.1. Lama plan paralelă
Lama plan-paralelă reprezintă o grupare de doi dioptrii plani şi paraleli. Poate fi privită ca o
lentilă cu razele de curbură infinite şi deci de putere nulă.
Acțiunea lamei plan-paralele izotrope constă în modificarea drumului optic şi în deplasarea
axială şi transversală a imaginii (figura 7.1). Considerăm lama plan-paralelă scăldată în aer.
Fie A punctul obiect şi A punctul imagine conjugat față de lama plan-paralelă de grosime d şi
indice de refracţie n. Pentru legea refracției scrisă în punctul I1 şi în punctul I3
sin 𝑖 = 𝑛 sin 𝑖 ′
(7.1)
𝑛 sin 𝑖 = sin 𝑖 ′

Figura 7.1. Schema folosită la determinarea relațiilor de calcul la pentru lama plan paralelă

29
Distanţa dintre direcțiile celor două raze paralele 𝑙 se numește deplasarea razei. Mărimea
deplasării razei se calculează din asemănarea triunghiurilor formate în interiorul lamei plan
paralele.
𝐼𝐼 = (7.2)

𝑉 = 𝐼 𝐼 sin(𝑖 − 𝑖 ) (7.3)
Din trigonometrie cunoaștem relația: sin(𝑖 − 𝑖 ) = sin 𝑖 ∙ cos 𝑖 − cos 𝑖 ∙ sin 𝑖 (7.4)
Din legea refracției rezultă:
( )
sin 𝑖 = 𝑛 sin 𝑖 , sin 𝑖 = , cos 𝑖 = (7.5)

= (7.6)
( )

∙
𝑉= (sin 𝑖 ∙ cos 𝑖 − cos 𝑖 ∙ sin 𝑖 ) = 𝑑 sin 𝑖 − (7.7)
( )

𝑉 = 𝑑 sin 𝑖 1 − (7.8)
( )

Cunoscând formula de deplasarea a razei se poate calcula deplasarea axială a razei:

𝛥 = =𝑑 1− (7.9)
( )

Aceasta permite calculul deplasării radiale 𝑉 = 𝛥 tan 𝑖

(7.10)
În domeniul paraxial, adică pentru unghiuri mai mici de 3o, bazați pe observația:
sin 𝑖 ≅ 𝑖, 𝑠𝑖𝑛 𝑖 ≅ 0, cos 𝑖 ≅ 1, relațiile (7.8) şi (7.9), devin:
𝑉 =𝑑⋅𝑖⋅ (7.11)

𝛥 =𝑑 (7.12)

Dacă se deplasează punctul 𝑂 cu distanţa  s , adică până în punctul 𝑂 , se obține o lamă de

aer echivalentă pentru care, înălțimile intersecțiilor razei incidente cu fețele acesteia sunt egale
cu înălțimile de intersecție ale razei reale, cu fețele lamei de sticlă. Grosimea lamei de aer este:
𝑑 =𝑑−𝛥 =𝑑−𝑑 = (7.13)

Folosind grosimea lamei de aer echivalente, diametrele transversale ale lamei de sticlă se
calculează cu relațiile 𝐷 = (𝑑 + 𝑠 ) ∙ tan 𝑖 și 𝐷 = 𝑠 ∙ tan 𝑖 (7.14)
Mai mult decât atât poziţia obiectului, în domeniul paraxial trebuie modificată, în sensul măririi
acesteia, cu 𝛥 față de poziţia în care nu ar exista lama plan paralelă.

30
7.2. Prisme
Prismele sau sistemele de prisme se folosesc la abaterea direcției axei optice, la redresarea
imaginii sau în cazuri particulare, ca elemente dispersive.
Prisma este formată dintr-un mediu refringent, limitat prin două suprafețe plane care se
intersectează. Dreapta de intersecție se numește muchia prismei, iar unghiul format de cele
două plane, conținut într-o secțiune normală pe muchia prismei unghiul prismei (unghiul de
refringență). Practic prisma este limitată de un al treilea plan, paralel cu muchia, numit baza
prismei. O secțiune plană într-o prismă, perpendiculară pe muchie, se numește secțiune
principală.
În mod obișnuit o prismă este făcută din sticlă optică de formă prismatică cu baze triunghiulare.
Studiul prismei se face prin cercetarea fenomenelor, care se petrec cu o rază de lumină incidentă
într-o secțiune principală figura 7.2.

Figura 7.2. Schema folosită la determinarea relațiilor de calcul la o prismă

Fie o radiație luminoasă care face cu fața de intrare a prismei unghiul de incidenţă i1 şi unghiul
de refracţie 𝑖 ′ . Radiaţia traversează prisma şi cade pe cea de a doua față sub unghiul de incidenţă
𝑖 ieșind din prismă sub unghiul de emergență 𝑖 ′ . Aceste patru unghiuri variabile sunt legate
între ele prin relațiile 7.1. Din aceste relații rezultă:

sin 𝑖 = 𝑛 ∙ sin 𝑖 ; 𝑛 ∙ sin 𝑖 = sin 𝑖 ; sin 𝑖 = ; cos 𝑖 = (7.15)

Din figura (7.2) observăm că: 𝐴 = 𝑖 ′ + 𝑖 și deci 𝑖 = 𝐴 − 𝑖 (7.16)

31
 ( )
sin 𝑖 = sin 𝐴 ∙ cos 𝑖 − cos 𝐴 ∙ sin 𝑖 = sin 𝐴 ∙ − cos 𝐴 ∙ (7.17)

În final rezultând sinusul unghiului 𝑖

sin 𝑖 ′ = sin 𝐴 ∙ 𝑛 − (sin 𝑖) − cos 𝐴 ∙ sin 𝑖 (7.18)

O mărime importantă la o prismă o reprezintă unghiul D dintre direcția razei incidente pe prima
față a prismei şi direcția razei emergente feței a doua a prismei, numit unghi de deviație.
Deviația razei emergente, de la direcția razei incidente, va fi dată de relația:
𝐷 = 𝑖 − 𝑖′ + 𝑖′ − 𝑖 = 𝑖 + 𝑖′ − 𝐴 (7.19)

Minimul acestui unghi se obține, așa cum se procedează de obicei, prin anularea derivatei ,

în final obținându-se relația: (1 − 𝑛 ) 𝑠𝑖𝑛 𝑖 ′ = (1 − 𝑛 ) 𝑠𝑖𝑛 𝑖 (7.20)

adică: 𝑖 ′ = 𝑖 = 𝐴 (7.21)

În acest caz, conform cu relația (7.17) rezultă şi 𝑖 = 𝑖 ′ .

Din relația (7.19) rezultă valoarea unghiului de incidenţă pentru care deviația este minimă:
𝑖 = (7.22)

Acest unghi se introduce în ecuația (7.1) şi se obține:

𝑠𝑖𝑛 = 𝑛 ∙ sin (7.23)

Din această ecuație se obține binecunoscuta formulă spectrometrică care se folosește frecvent
în determinarea indicilor de refracţie ai prismelor:

𝑛= (7.24)

Dacă unghiul prismei refractanțe este mic (A  6º) prisma se numește pană optică sau clin
optic. In acest caz se poate aproxima:
sin 𝑖 ≅ 𝑖, sin 𝑖 ′ ≅ 𝑖 ′ (7.25)
și unghiul de deviație are formula: 𝐷 = (𝑛 − 1)𝐴 (7.26)
Penele optice se folosesc în calitate de compensatori pentru reglări sau măsurări, de obicei în
incidenţă normală pe prima față sau pentru corectarea unor anomalii ale ochiului uman.

7.3. Sistem de prisme acromat

Formulele prezentate depind de indicele de refracţie, care este funcţie de lungimea de undă a
radiaţiei folosite şi în consecinţă valorile obţinute prin calcul depind de aceasta. Când o rază de
lumină nemonocromatică (care conţine o mulţime radiaţii din domeniul vizibil) trece printr-o

32
prismă, radiaţiile de lungime de undă mai mici vor fi deviate mai mult, iar cele de lungime de
undă mai mari mai puţin. Se zice că fascicolul de lumină este dispersat. În aer dispersia este
foarte mică iar în vid nu există. Trecerea unui fascicul de lumină albă prin prismă este deci
însoţită de efecte cromatice.
Sistemul de prisme acromat este de fapt o combinaţie de două prisme care îşi compensează
reciproc dispersiile parţiale pentru două radiaţii din spectrul vizibil. Condiţia de acromatizare a
unui sistem de două prisme, pentru două radiaţii (F şi C, de exemplu) este ca variaţia deviaţiei
produsă de prima prismă să fie compensată de cea de-a doua prismă, adică:
𝛥 = 𝛿𝐷 + 𝛿𝐷 = 𝐷 ( ) −𝐷 ( ) + 𝐷 ( ) −𝐷 ( ) =0
(7.27)
Pentru unghiuri mici de incidenţă, unde este valabilă formula (11.48), condiţia de acromatizare
capătă forma: 𝛥 = 𝑛 ( ) −𝑛 ( ) 𝐴 + 𝑛 ( ) −𝑛 ( ) 𝐴 =0 (7.28)

A1 n 2  F   n 2 C  dn
sau   2 (7.29)
A2 n1F   n1C  dn1
Ceea ce arată că cele două prisme au muchiile aşezate în sens invers, iar valorile unghiurilor
sunt invers proporţionale cu dispersiile medii ale sticlelor optice (figura 7.3).

Figura 7.3. Sistem prismatic acromatic

Deviația razei mijlocii din spectrul vizibil (radiaţia d din spectrul heliului) se impune şi se
calculează cu relația: 𝐷 ( ) −𝐷 ( ) = 𝑛 ( ) −1 𝐴 − 𝑛 ( ) −1 𝐴 (7.30)
Introducând valoarea lui A2 din condiția de acromatizare (7.29), se obține:
( ) ( )
𝛥= 𝑛 ( ) −1 𝐴 − 𝑛 ( ) −1 𝐴 = − 𝐴 𝑑𝑛 (7.31)

33
 ( ) ( )
Deoarece = 𝜈 ş𝑖 = 𝜈 reprezintă coeficientul de dispersie vizual sau numărul

lui Abbe şi totodată este îndeplinită şi condiția de acromatizare, deviația produsă de acest
subansamblu acromatic este:
𝐷 = 𝑑𝑛 (𝑣 − 𝜈 )𝐴 (7.32)
Pentru acromatizarea a trei radiaţii sunt necesare trei prisme.

7.4. Sistem de prisme dispersor

Acest sistem este o combinaţie de două prisme dispersive dispuse invers, din punct de vedere
al devierii razei, astfel încât radiaţia mijlocie a spectrului vizibil să nu fie deviată față de direcția
fascicolului incident. Acest sistem produce dispersia luminii albe, obținându-se un fascicul
colorat, simetric față de radiaţia mijlocie (figura 7.4).

Figura 7.4
Condiția de nedeviere a razei mijlocii, pentru incidențe mici şi unghiuri mici ale prismelor este:
𝐷 ( ) +𝐷 ( ) = 𝑛 ( ) −1 𝐴 + 𝑛 ( ) −1 𝐴 =0 (7.33)
Din care se poate găsii legătura dintre unghiurile celor două prisme:
( )
=− (7.34)
( )

Rezultă că cele două prisme sunt așezate invers una față de alta şi raportul unghiurilor este egal
cu inversul raportului refingențelor (n-1). Astfel de sisteme prismatice se utilizează în
construcția aparatelor spectrale cu prismă cu vizare directă.

7.6. Lentila Fresnel

Lentilele convergente cu distanță focală şi dimensiuni mari trebuie să aibă grosime pe axă mare.
O astfel de lentilă este grea, scumpă şi dificil de realizat. În plus, nici calitatea imaginii nu este
satisfăcătoare când deschiderea relativă a lentilei este mare, datorită aberaţiei de sfericitate.

34
Lentila Fresnel se obține prin împărțirea unei suprafețe asferice în zone Fresnel care apoi sunt
translatate la o bază obținându-se un profil Fresnel. Pentru a asigura stigmatismul formării
imaginii, fiecare element este calculat separat. Profilul fiecărui element, teoretic, trebuie să fie
o curbă de ordin superior greu realizabilă. În practică pasul zonelor Fresnel se ia foarte mic
(0.01 ... 0.5 mm) în comparaţie cu focala lentilei şi astfel curba se poate aproxima cu coarda
obținându-se un profil Fresnel trapezoidal (figura 11.6).

Figura 7.5

Dacă profilului Fresnel este rotit în jurul axei optice se obține lentila Fresnel sferică. Dacă
profilul Fresnel se translatează în planul sagital se obține lentila Fresnel cilindrică.
Lentila Fresnel sferică este echivalenta unei lentile plan convexe sau plan concave. Dacă pe
suprafața cu profilul trapezoidal se depune un strat micrometric reflectat se obține oglinda
Fresnel.
Lentilele Fresnel se realizează din materiale plastice (polimetilmetacrilat) prin presare sau
strunjire şi sunt folosite ca lupe, condensoare pentru iluminarea unor suprafețe mari, captatoare
de energie solară, lentile de câmp pentru microscoapele cu proiecție pe ecran, la sistemele de
iluminat la distanțe mari (faruri), etc. De regulă, din motive tehnologice, doar una din cele două
fețe ale lentilei prezintă prelucrările care dau profilul trapezoidal. Cele mai uzuale realizări au
una din suprafețe plană.
Un aspect important la lentila Fresnel î-l constituie randamentul luminos care la rândul lui
depinde de luminanță (formula 1.69). Acesta scade pe măsura depărtării de axa optică şi în
consecință diametrul lentilei Fresnel trebuie să limiteze randamentului luminos la o valoare
acceptabilă. Se consideră că absorbția în material este neglijabilă şi că preponderent acționează
numai pierderile de lumină prin reflexie. Pentru a folosii formula 1.66 la determinarea factorului

35
de reflexie mediu avem nevoie de valorile unghiurilor de incidenţă respectiv de emergență pe
fiecare suprafață.

7.6.1. Lentila Fresnel cu prima suprafață prelucrată

Relațiile de calcul pentru acest tip de lentilă se bazează pe schema din figura 7.6, unde este
prezentat un profil trapezoidal Fresnel marcat de punctele A, B, C,E.

Figura 7.6
Zona FED este inactivă din punct de vedere optic deoarece latura ED este mărginită de aer
producându-se reflexia razei şi nu refracția ei, iar tehnologic este avantajos ca vârful zonelor
trapezoidale să fie cât mai puțin ascuțite. Din aceste motive porțiunea FDE se elimină din
profilul zonei Fresnel şi acesta rămâne delimitat de conturul ABCDF. Eliminarea sau nu a
acestei zone face ca o parte a fascicolului luminos să fie obturat de lentilă şi în consecință
planul imagine al lentilei Fresnel este iluminat neuniform, cu zone luminoase şi întunecate.
Totuși datorită pierderii contrastului aceste zone nu deranjează.
Legat de această figură se precizează următoarele observații geometrice:

𝑖 =𝜎 −𝜑
⎧𝑖 = 𝜎 − 𝜑
⎪
⎪
𝑡𝑔𝜎 =
(7.35)
⎨
⎪𝑡𝑔𝜎 = =
⎪
⎩𝑖 = 𝜎

Refracția în punctul I1
sin(𝜎 − 𝜑) = 𝑛 ∙ sin(𝜎 − 𝜑) (7.36)

36
 sin 𝜎 ∙ cos 𝜑 − sin 𝜑 ∙ cos 𝜎 = 𝑛 ∙ sin 𝜎 ∙ cos 𝜑 − 𝑛 ∙ sin 𝜑 ∙ cos 𝜎 (7.38)
Împărțim cu cos 𝜑
sin 𝜎 − cos 𝜎 ∙ tan 𝜑 = 𝑛 ∙ sin 𝜎 − 𝑛 ∙ cos 𝜎 ∙ tan 𝜑 (7.39)
tan 𝜑 ∙ (𝑛 cos 𝜎 − cos 𝜎 ) = 𝑛 sin 𝜎 − sin 𝜎 (7.40)

tan 𝜑 = (7.41)

Refracția în punctul I2
𝑛 sin 𝜎 = sin 𝜎 (7.42)

sin 𝜎 = (7.43)

tan 𝜎 = = (7.44)

Introducând expresia 𝑡𝑔𝜎 ′ în expresia 𝑡𝑔𝜎 ′ din observațiile (11.55) se obține

tan 𝜎 = (7.45)

𝑠 tan 𝜎 + 𝑑 (7.46)

Ecuația (11.65) reprezintă ecuația de bază a lentilei Fresnel cu prima față activă.
Ecuația dreptei AF are expresia: 𝑦=𝑚 𝑥 (7.47)
unde 𝑚 = tan(90 − 𝜑) (7.48)
Ecuația dreptei DF are expresia 𝑦 = 𝑚 + 𝑛 (7.49)
unde 𝑚 = tan(−𝜎 )
(7.50)
𝑛 = − (1 + 𝑚 𝑚 )

(7.51)
Intersecția dintre dreptele AF şi DF conduce la coordonatele punctului F
𝑚 𝑥 =𝑚 𝑥+𝑛 (7.52)
𝑥 =
(7.53)
𝑦 =𝑚 𝑥
Cunoscând datele de proiectare n, s1 , s2 , d, H şi pasul zonelor Fresnel succesiunea relațiilor
de calcul, pentru această situație, este următoarea:

37
1. Din observația a treia din (11.55) se determină 𝜎 = 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑎𝑛 .

2. Din ecuația de bază (11.65) se calculează unghiul 2 .

3. Din relația (11.63) rezultă 𝜎 = tan

4. Din relația (11.60) rezultă 𝜑 = tan

5. 𝑖 =𝜎 −𝜑
6. 𝑖′ = 𝜎′ − 𝜑
′ ′
7. 𝜌 = ′ + ′

8. 𝑖 = 𝜎′
9. 𝑖′ = 𝜎′
′ ′
10. 𝜌 = ′ + ′

11. Randamentul 𝑇 = (1 − 𝜌 )(1 − 𝜌 )

12. 𝑚 = 𝑡𝑔(90 − 𝜑)
13. 𝑚 = 𝑡𝑔 𝜎 ′
14. 𝑛 = − [1 + 𝑚 𝑚 ]

𝑥 =
15.
𝑦 =
𝑥 =𝑑
16.
𝑦 =
𝑥 =𝑑
17.
𝑦 =−

𝑥 =
18.
𝑦 =−

𝑥 =−
19.
𝑦 =−

𝑥 =
20.
𝑦 =𝑚 𝑥
Ecuația de bază este o ecuație trigonometrică care poate fi rezolvată numeric, de exemplu cu
metoda Newton.

38
Dacă se notează ecuația de bază cu Q atunci derivata în raport cu 2 are expresia:
′
𝑄′ = ′ + 𝑑 cos 𝜎 ′ 𝑛 − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ′ + 𝑑 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ′ 𝑐𝑜𝑠 𝜎 ′ 𝑛 − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ′ (7.54)

şi atunci formula de îmbunătățire în mod iterativ a soluției este:

𝜎′ = 𝜎′ − ′ (7.55)

Pentru prima zonă Fresnel, în calculul iterativ care folosește formula (11.74), se pornește cu
valoarea 𝜎 ′ = 0. Pentru celelalte zone Fresnel se pornește cu valoarea 𝜎 ′ a zonei Fresnel
anterioare.
Ca şi la lentila cu suprafețe sferice lentila Fresnel este caracterizată de distanţa focală şi de
numărul de deschidere respectiv apertura numerică. Daca în relațiile de proiectare abscisa
obiect este infinită atunci distanţa focală reprezintă raportul dintre înălțimea de incidenţă pe
prima suprafață şi tangenta unghiului 𝜎 ′ . Dacă proiectarea se face pentru abscisa obiect finită
atunci distanţa focală se determină printr-o drumuire prin cei doi dioptri ai unui element Fresnel
sau se explicitează ecuația din care să rezulte 𝜎 ′ = 𝑓(𝑛, 𝜑, 𝑑, 𝐻) cu care să se calculeze
distanţa focală. Astfel dacă se pleacă de la ecuaţia (11.60) în care se pune condiția 𝜎 = 0 se
obține ecuația: 𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ′ − 𝑛 ∙ 𝑡𝑔𝜑 ∙ 𝑐𝑜𝑠 𝜎 ′ = −𝑡𝑔𝜑
(7.56)
din care rezultă 1 . Ecuație unghiul  corespunde înălțimii de incidenţă pe prima față H şi h
pe a doua față refractantă.
′
Ecuația poate fi rezolvată trigonometric prin substituirea 𝑡𝑔 = 𝑡 obținând o ecuație de gradul

al doilea în t: (𝑛 + 1)𝑡𝑔𝜑𝑡 + 2𝑛𝑡 − (𝑛 − 1)𝑡𝑔𝜑 = 0 (7.57)

± ( )
din care rezultă 𝜎 ′ = 2𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 ( )
(7.58)

𝜎 ′ = 𝑛 𝑎𝑟𝑐𝑠𝑖𝑛 𝜎 ′ (7.59)

Cu această valoare se poate calcula distanţa focală: 𝑓 ′ = ′ (7.60)

O altă metodă de determinare a distanței focale este aceia in care se face direct o drumuire prin
zona Fresnel aleasă. Astfel cunoscând mărimile n , d,  , H , din proiectare şi impunând

1  0 (adică s1   ) se poate calcula distanţa focală a zonei Fresnel la care ne referim cu

următoarea succesiune de relații:

39
 ′ ( )
⎧𝑖 = 𝑎𝑟𝑐𝑠𝑖𝑛
⎪𝑖 = 𝑖 ′ + 𝜑
⎪
⎪𝑖 ′ = 𝑎𝑟𝑐𝑠𝑖𝑛(𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝑖 )
ℎ = 𝐻 − 𝑑 ∙ 𝑡𝑔𝑖 (7.61)
⎨ ℎ
′
⎪𝑠 ′ = ′
⎪
⎪ ′ ′
⎩𝑓 = ℎ 𝑠 ′ = ′
Trebuie precizat că lentila Fresnel proiectată este stigmatică numai pentru punctele de pe axa
optică având abscisele s1 respectiv s2 şi în consecință fiecare zonă Fresnel are distanţa focală
proprie. Cu alte cuvinte pentru abscisa obiect infinită apare aberaţia sferică longitudinală.
Din acest motiv se preferă determinarea distanței focale pentru lentilele infinit subţiri,
prezentată în capitolul 6 formula 6.24, care pentru situația discutată se scrie sub forma:
′
𝑓′ 𝑠 , 𝑠′ = ′ (7.62)

Exemplificarea formulelor se vede în figurile 7.7 și 7.8. În figura 7.7 sunt prezentate grafice
care indică randamentul luminos al lentilei Fresnel şi pierderile care se produc pe fiecare
suprafață. Deasemenea în partea dreaptă este prezentat tabelul cu datele calculate pentru zona
Fresnel la care ne referim. Se observă că pierderile de lumină pe suprafața a doua au o valoare
relativ scăzută şi sunt aproape la o valoare constantă. Înseamnă că elementul care limitează
deschiderea lentilei Fresnel, în acest caz, este prima suprafață limitată de fenomenul de reflexie
totală, unde randamentul luminos devine zero şi unghiul 𝜎 = 𝜑.

Figura 7.7 Figura 7.8

7.6.2. Lentila Fresnel cu prima suprafață neprelucrată

40
Relațiile de calcul pentru acest tip de lentilă se bazează pe schema din figura 7.9.

Figura 7.9
Precizările cu privire la zona inactivă, făcute la lentila Fresnel cu prima față prelucrată sunt
valabile şi în acest caz procedându-se în acelaşi mod.
Legat de această figură se precizează următoarele observații geometrice:

⎧𝑖 = −𝜎
⎪𝑖 = 𝑖 ′ + 𝜑
′ ′ (7.63)
⎨𝑖 = 𝜑 − 𝜎
⎪𝜎 ′ = 𝑖 ′
⎩

Refracția în punctul I1
sin i1  n sin i1 (7.64)

sin i1 sin 1
sin i1   (11.84) (7.65)
n n
n 2  sin 2 1
cos i1  (11.85) (7.66)
n
sin 1
tg i1   11.86) (7.67)
2 2
n  sin 1

Refracția în punctul I2
𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝑖 = 𝑠𝑖𝑛 𝑖 ′ (7.68)
𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝑖 ′ + 𝜙 = 𝑠𝑖𝑛 𝜙 − 𝜎 ′ (7.69)
𝑛 𝑠𝑖𝑛 𝑖 ′ 𝑐𝑜𝑠 𝜑 + 𝑛 𝑐𝑜𝑠 𝑖 ′ 𝑐𝑜𝑠 𝜑 = 𝑠𝑖𝑛 𝜑 𝑐𝑜𝑠 𝜎 ′ − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ′ 𝑐𝑜𝑠 𝜑 (7.70)

41
 − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 𝑐𝑜𝑠 𝜑 + 𝑛 − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 𝑠𝑖𝑛 𝜑 = 𝑠𝑖𝑛 𝜑 𝑐𝑜𝑠 𝜎 ′ − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ′ 𝑐𝑜𝑠 𝜑 (7.71)

𝑛 − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 − 𝑐𝑜𝑠 𝜎 ′ 𝑠𝑖𝑛 𝜑 = 𝑠𝑖𝑛 𝜎 − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ′ 𝑐𝑜𝑠 𝜑

(7.72)
′
𝑡𝑔𝜑 = ′ (7.73)

Din figura 11.11 se deduce legătura dintre h şi H

𝐻 = ℎ + 𝑑 ∙ 𝑡𝑔𝑖 ′ (11.93) (7.74)
ℎ
Din expresia 7.67 şi 7.74 cu observația 𝑡𝑔𝜎 = rezultă ecuația de bază a lentilei Fresnel cu

a doua față activă: 𝑠 𝑡𝑔𝜎 − 𝑑 −𝐻 =0 (11.94) (7.75)

Ecuația dreptei AF are expresia:

𝑦=𝑚 𝑥 (7.76)

unde 𝑚 = 𝑡𝑔(−𝜑) (7.77)

Ecuația dreptei DF are expresia
𝑦 =𝑚 𝑥+𝑛
(7.78)
unde 𝑚 = 𝑡𝑔 −𝑖 ′ (7.79)
𝑛 = − [1 + 𝑚 𝑚 ]

(7.80)
Intersecția dintre dreptele AF şi DF conduce la coordonatele punctului F
𝑚 𝑥 =𝑚 𝑥+𝑛 (7.81)
𝑥 =
(7.82)
𝑦 =𝑚 𝑥
Cunoscând datele de proiectare n, s1, s2, d, H şi pasul zonelor Fresnel succesiunea relațiilor de
calcul este următoarea:
1. Din ecuația de bază 11.94 rezulta valoarea 𝜎
2. Din prima observație geometrică 𝑖 = −𝜎

3. Din relația (11.84) şi (11.85) se calculează 𝑡𝑔𝑖 ′ = −

4. din care rezultă unghiul 𝑖 ′ = 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 −

5. 𝜎 ′ = −𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 ′

42
 ′
6. 𝜑 = 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 ′

′ ′
7. 𝜌 = ′ + ′

8. 𝑖 = 𝑖′ + 𝜑
9. 𝑖′ = 𝜑 − 𝜎′
′ ′
10. 𝜌 = ′ + ′

11. Randamentul 𝑇 = (1 − 𝜌 )(1 − 𝜌 )

12. 𝑚 = 𝑡𝑔(90 − 𝜑)
13. 𝑚 = 𝑡𝑔 𝜎 ′
14. 𝑛 = − [1 + 𝑚 𝑚 ]
𝑥 = −𝑑
15.
𝑦 =
𝑥 = −𝑑
16.
𝑦 =−

𝑥 =
17.
𝑦 =−

𝑥 =−
18.
𝑦 =−

𝑥 =
19.
𝑦 =𝑚 𝑥
Ca şi la cazul precedent, dacă se notează ecuația de bază cu Q atunci derivata în raport cu 1
are expresia:

𝑄′ = + 𝑑 𝑐𝑜𝑠 𝜎 (𝑛 − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ) + 𝑑 𝑠𝑖𝑛 𝜎 𝑐𝑜𝑠 𝜎 (𝑛 − 𝑠𝑖𝑛 𝜎 ) (7.83)

şi atunci formula de îmbunătățire în mod iterativ a soluției este:

(𝜎 ) = 𝜎′ − ′ (7.84)

Pentru calculul distanței focale, se folosește acelaşi raționament ca şi al lentila Fresnel cu prima
față prelucrată.
Exemplificarea formulelor lentilei Fresnel cu a doua față prelucrată, se văd în figurile 7.10 și
7.11, unde sunt prezentate rezultatele calculelor făcute în succesiunea arătată mai sus. În figura
7.10 se văd graficele care indică randamentul luminos al lentilei Fresnel şi pierderile care se

43
produc pe fiecare suprafață. Deasemenea în partea dreaptă este prezentat tabelul cu datele
calculate pentru zona Fresnel la care ne referim.

Figura 7.10 Figura 7.11

Se observă că pierderile de lumină pe prima suprafața au o valoare relativ scăzută şi sunt
aproape constante. Înseamnă că elementul care limitează deschiderea lentilei Fresnel, în acest
caz este a doua suprafață unde se poate produce fenomenul de reflexie totală când randamentul
luminos devine zero.
D
Se constată practic că pentru raportul  1.3 se obține factorul maxim de concentrare a
f
energiei. Constructiv, se recomandă ca suprafața prelucrată să fie de partea abscisei mai mari.

44
8. MĂRIMI ŞI UNITĂȚI FOTOMETRICE
Intensitatea luminoasă (I). A fost stabilită ca mărime fundamentală, unitatea ei de măsură fiind
aleasă candela (cd). Prin convenție internațională ea reprezintă intensitatea luminoasă în
direcția normalei, a unei suprafețe de 1/600000 m2, a unui corp negru la temperatura de
solidificare a platinei pure (2042K) şi la presiunea de 101325 N/m2. Acest etalon este pus în
concordanță cu un fotoelement, cu o curbă de sensibilitate convenabil aleasă, prin aprecierea
obiectivă a măsurătorilor fotometrice.

Flux luminos (). Este definit prin produsul dintre intensitatea luminoasă a unei surse de
lumină într-o direcție dată şi elementul de unghi solid din jurul acestei direcții:
d I d (8.1)
Prin unghi solid se înțelege porțiunea din spațiu mărginită de o suprafață conică. Măsura
unghiului sold, exprimată în steradiani (sr), se obține împărțind la pătratul razei sferei cu
centrul în vârful conului, aria decupată în sferă de către con. Dacă intensitatea luminoasă nu
variază în funcție de direcție  I. Unitatea de măsură a fluxului luminos a fost aleasă
lumenul (ln) care reprezintă fluxul luminos emis într-un unghi solid de 1 steradian din jurul
unei direcții date, de o sursă punctiformă care are o intensitate de o candelă.
Energie luminoasă (Q). Este definită ca fiind cantitatea de lumină radiată sau primită în
unitatea de timp: 𝑄 = ∫ 𝛷𝑑𝑡. (8.2)
Unitatea de măsură este lumensecundă, care reprezintă fluxul luminos de un lumen radiat sau
primit într-o secundă.

Figura 8.1
Iluminarea (E). Este mărimea ce caracterizează densitatea fluxului luminos pe suprafața
iluminată: 𝐸 = (8.3)

45
Dacă razele incidente formează unghiul  cu normala la suprafața iluminată, expresia iluminării

devine: 𝐸 = (8.4)

Dacă la iluminarea suprafeței participă mai multe surse de lumină iluminarea se calculează cu
formula: 𝐸 = ∑ 𝐸 (8.5)
Unitatea de măsură adoptată se numește lux (lx) şi reprezintă iluminarea într-un punct al unei
suprafețe cu aria de 1 m2 pe care cade uniform distribuit un flux luminos de un lumen.
Un interes deosebit îl prezintă determinarea iluminării în funcție de intensitatea luminoasă a
sursei şi de distanţa r de la sursă la elementul de suprafață considerat. În această situație din
relația 6.1 rezultă 𝑑𝛷 = 𝐼 ⋅ 𝑑𝛺 care se introduce în relația 6.5 conducând la expresia 𝐸 =
⋅
𝑐𝑜𝑠 𝛼. Prin definiție 𝑑𝛺 = şi deci 𝑑𝑆 = 𝑑𝛺 ⋅ 𝑟 şi prin combinarea acestor două expresii

rezultă legea generală a iluminării: 𝐸 = 𝑐𝑜𝑠 𝛼 (8.6)

Luminanța (L). Denumită şi strălucire este definită de raportul între intensitatea luminoasă,
într-o direcție a unui element de suprafață şi aria proiecției ortogonale a elementului se
suprafață pe un plan perpendicular pe direcția dată: 𝐿= , (8.7)

unde  este unghiul dintre suprafața radiantă şi direcția dată (fig. 6.1). Unitatea de măsură
adoptată pentru luminanță este nitul (nit), care reprezintă luminanța unei suprafețe de 1 m2 a
cărei intensitate luminoasă pe direcția normalei este de o candelă. Este mărimea ce
caracterizează densitatea spațială a fluxului luminos radiat de o suprafață dS în direcția
observatorului. Mărimea dS cos este suprafața aparentă a sursei. Pentru direcția normală

𝑐𝑜𝑠 𝛼 = 1 şi luminanța este 𝐿 = . Deoarece numai fluxul radiant pe direcția de privire

determină iluminarea se poate arăta că fluxul luminos total radiat de o suprafață plană cu
luminanță constantă este 𝑑𝜑 = 𝜋 ⋅ 𝐿 ⋅ 𝑑𝑆 rezultând: 𝐿= ⋅
=

(8.8)

Emitanța luminoasă (M). Este raportul dintre fluxul luminos emis de un element de suprafață
şi suprafața acestui element: 𝑀= (8.9)

Unitatea de măsură este lumenul/m2 (lm/m2) şi reprezintă emitanța luminoasă într-un punct al
unei suprafețe de 1 m2 de pe care pornește uniform distribuit un flux luminos de 1 lumen.

Expunerea luminoasă (H). Este definită ca produsul dintre iluminare şi durata iluminării:

46
 𝐻 = ∫ 𝐸(𝑡) 𝑑𝑡 (8.10)

Unitatea de măsură este luxsecundă (lxs), exprimând puterea luminoasă într-un punct al unei
suprafețe cu aria de 1 m2 care primește cantitatea de lumină de 1 lumensecundă.

9. INFLUENTA TEMPERATURII ASUPRA INDICELUI DE

REFRACŢIE

Toate caracteristicile sticlelor sunt determinate în condiții de laborator la temperatura şi

presiunea standard (temperatura standard fiind de 20oC, iar presiunea atmosferică 1 Atm) .
Sistemele optice lucrează într-o gamă mare de temperaturi, care pot acoperii domeniul -40..70o
C, şi poate chiar mai mult.
Temperatura are o influență complexă modificând simultan:
 indicele de refracţie;
 razele de curbura ale dioptrilor;
 separația dintre dioptri;
 diametrele pragurilor de așezare a distanțierilor dintre lentile;
 lungimile distanțierilor.
În acest capitol interesează doar modificarea indicelui de refracţie. Celelalte implicații vor fi
studiate mai târziu. Firmele producătoare de sticlă optică trebuie sa furnizeze utilizatorilor
formula şi valorile constantelor din formulă pentru fiecare sort în parte. De aeasemenea trebuie
precizat domeniul temperaturii în care este valabilă formula de calcul.
Astfel producătorul German de sticlă optică Schott dă formula care indica viteza de modificare
a indicelui de refracţie cu temperatura:
dn abs , T0  n 2 , T0   1  E  2 E1 T 
  D 0  2 D1 T  3 D 2 T 2  0 2  (9.1)
dT 2n , T0     2TK 

unde: T0 este temperatura de referință (20o C)

T este temperatura de lucru (în o C)

 T este diferenţa de la temperatura de referință T0

 este lungimea de undă în vid (exprimată in  m )

D 0 , D1 , D 2 , E 0 , E 1 ,  TK sunt constante dependente de sortul de sticlă.
Dacă formula 2.33 se integrează în raport cu temperatura obținem direct variaţia indicelui de
refracţie cu aceasta:

47
Figura 9.1. Variația valorii indicelui de refracție cu temperatura și lungimea de undă, pentru o
sticlă cron

Figura 9.2. Variația valorii indicelui de refracție cu temperatura și lungimea de undă, pentru o
sticlă flint

48
 ( , )
𝛥𝑛 = ( , )
𝐷 𝛥𝑇 + 𝐷 𝛥𝑇 + 𝐷 𝛥𝑇 + (9.2)

𝑛 =𝑛 + 𝛥𝑛 (9.3)
Formula este valabilă în domeniul de temperaturi -40o C până la +80oC pentru lungimile de
undă de la 435.8 nm până la 643.8 nm. Datele necesare pentru valori în afara acestui domeniu
sunt furnizate de către fabrică, prin măsurători, cu o precizie de ±5 10-7-K, la cererea
utilizatorului. Exemplificarea formulelor 2.39 şi 2.40 este prezentată în figura 2.11 pentru sticla
NBK7, respectiv în figura 2.12 pentru sticla NFK51A, în domeniul de temperatură -40 .. 80 o
C.

10. MATERIALE OPTICE

10.1. Cristale şi materiale plastice
În construcția de aparate optice se folosesc pe lângă sticlele optice şi alte materiale care sunt
omogene şi transparente pentru domeniul spectral în care lucrează aparatul respectiv. Astfel
pentru corecţia apocromatică (corectarea sistemului optic pentru trei radiaţii ale spectrului)
este necesar să se folosească
nd  nC
medii optice care au raportul dintre dispersia parțială Pd  şi coeficientul de dispersie
nF  nC

𝜈 = diferit de cel al sticlelor optice obișnuite.

În acest scop se folosesc cristale din fluorură de calciu sau cristale din florură de litiu. Sticlele
optice prezintă scăderi importante ale factorului de transmisie pentru lungimi de undă în afara
domeniului radiațiilor vizibile ultraviolet şi infraroșu. În acest caz, fluorura de calciu prezintă
avantaje având o bună transparență în domeniul ultraviolet până la  = 150 nm. Un alt material
folosit în domeniul ultraviolet este cuarțul topit, care este lipsit de birefringență şi este rezistent
la temperaturi ridicate. Cuarțul şi fluorura de calciu se folosesc împreună în scopul acromatizării
sistemelor optice care lucrează în domeniul ultraviolet. În domeniul infraroșu se folosesc sarea
gemă, mai ales pentru construirea de piese optice pentru spectroscoape în domeniul radiațiilor
cu lungimi de undă mari.
Ca medii se mai folosesc şi unele materiale plastice pentru aparate mai puțin pretențioase.
Astfel sunt polimetilmetacrilatul, polistirenul etc. Primul are valoarea pentru nD = 1.488 şi D
= 59.9, fiind similar sticlei cron iar al doilea nD = 1.592 şi D= 30.7 fiind similar cu sticla flint.

49
10.2. Sticla colorată
Sticlele optice colorate sunt destinate pentru producția de filtre de lumină. Acestea prezintă o
absorbție relativă a radiațiilor în domeniul vizibil, ultraviolet şi infraroșu ale spectrului.
Filtrele de lumină sunt folosite la aparatele optice cu observare vizuală pentru protejarea
ochilor, la aparatele fotografice, spectrale, fotometrice, colorimetrice etc.
Proprietățile optice ale sticlelor colorate sunt în funcție de compoziția chimică, tipul şi
conținutul procentual al coloranților utilizați. Nuanța culorii şi intensitatea acesteia sunt
determinate de natura colorantului, concentrația sa, compoziția sticlei de bază şi, într-o anumită
măsură, de regimul de topire şi recoacere.
Sticlele colorate se clasifică în: sticle colorate cu sulfură de cadmiu şi seleniu sau cenușii, sticle
pe bază de coloranți moleculari dizolvați şi coloidali, sticle ultraviolete incolore şi sticle
infraroșii incolore. Există un număr mare de sticle colorate, prezentate în cataloage speciale.

10.3. Sticle cu proprietăți speciale

Sticle fotocrome. Sticlele fotocrome sau fototrope, își schimbă factorul de transmisie în
domeniul vizibil sub acțiunea radiațiilor solare în domeniul UV. La încetarea iradierii sticla
devine din nou transparentă. Această sticlă conține halogenură de Argint (AgCl – AgBr - AgJ).
Maximele de excitație se află la 𝜆 = 340𝑛𝑚şi 𝜆 = 430𝑛𝑚.
Sticle difuzoare. Sticlele difuzoare produc difuzia luminii. După acțiunea difuzantă, sticlele se
clasifică în sticle opace şi sticle mate. Sticlele opace se obţin prin formarea unui material
cristalin, prin adăugarea unor materiale de opacizare ca Gaja F2, Na3(Al F)6, Na F, Na2 (Si F)6,
KHF2 şi altele. Difuzia are loc prin reflexia, refracția şi difracția luminii la microcristale.
Sticlele mate se obţin din sticla clară prin prelucrare ori prin atac chimic pe una din suprafețe
(sau pe ambele). Mătuirea mecanică se obține prin șlefuire sau prin sablare cu nisip. Mătuirea
chimică se realizează prin atacarea sticlei clare cu săruri de Fluor. Suprafața rezultă mai
uniformă şi mai fină şi acționează ca un raster cu lentile negative. Pentru evaluarea gradului de
mătuire se folosește semiunghiul  , pentru care luminanța L a sticlei mate se reduce la
jumătatea valorii maxime, dacă se iluminează sticla cu o sursă depărtată.
Difuzoarele de fascicule permit observarea imaginilor reale, deoarece întrerup propagarea
luminii, suprafața difuzoare devine o sursă secundară care distribuie energia într-un domeniu
spațial mărit.

50
La radiatorul Lambert (suprafața mată ideală) luminanța L este constantă în toate direcțiile
(figura 2.13), în timp ce intensitatea 𝐼 = 𝐿 ⋅ 𝐴 ⋅ 𝑐𝑜𝑠 𝜈 unde 𝐴 ⋅ 𝑐𝑜𝑠 𝜈este suprafața activă
corespunzătoare direcției de observare.
La geamul opal, difuzia ia naștere prin difracția la
particulele spațiale (mediu neomogen) în timp ce la geamul
mat difuzia ia naștere prin refracția la elementele de
suprafață dispuse neregulat. Factorul de difuzie este dat de
expresia:

𝜎= (9.4)

Figura 9.3. Luminanța pentru

diferite modele de difuzie

în care: L reprezintă luminanțele măsurate la reflexia, respectiv transmisia sub unghiurile 

egale cu 5o, 20o şi 70o. Luminanța are valoarea maximă pentru 𝜈 = 0 şi valoarea 𝐿 pentru
L0/2. Unghiul  numit unghi de înjumătățire, servește la caracterizarea difuzorului: 𝜎 ≤
0.4; 𝛾 ≤ 27 - difuzie slabă (ecran transparent) 𝜎 > 0.4; 𝛾 > 27 - difuzie puternică (ecran
translucid). Pentru o suprafață ideal – mată se obține 𝜎 = 1, 𝐿 =𝐿 =𝐿 şi 𝛾 nu se
definește.
Sticle de protecție. Sticlele de protecție acționează contra radiațiilor UV şi radiațiilor  , atunci
când se lucrează cu izotopi radioactivi.

10.4. Materiale pentru asamblarea pieselor optice

Pentru construcția aparatelor optice se folosește, în general, toată gama de materiale indicate
pentru construcția de aparate de mecanică fină. Pentru piesele de asamblare a sistemelor optice
se folosesc unele materiale, cu proprietăți specifice, care permit prinderea pieselor optice fără
tensiuni şi admit tratamente de suprafață în scopul absorbției luminii parazite (tratamente
galvanice, vopsiri etc.). Pentru montările pieselor optice, inele filetate, antretoaze, corpuri
cilindrice se folosește fie aliaj de aluminiu cu magneziu Al.Mg 5, fie alamă Am 58, Am 63.
Pentru piese turnate sub presiune se folosește siluminiu AT Si12 sau, aliajul de aluminiu cu
magneziu AT Mg 9, mai ușor prelucrabil, dar cu cheltuieli de turnare mai mari.
Aparatele optice se construiesc etanșe pentru protecția împotriva prafului şi pentru limitarea,
pe cât posibil, a pătrunderii aerului din atmosferă în spațiile dintre lentile. În acest scop se

51
folosesc chituri pentru asamblările fixe şi unsori speciale pentru asamblările mobile. Aceste
materiale trebuiesc să reziste în limitele de temperatură în care funcționează aparatul, fără să
producă scurgeri, dezetanșări, sau blocări. În compoziția chiturilor intră colofoniu, ceară de
albine, vaselină, ulei de ricin, cerezină, în diferite proporții, în funcție mai ales de domeniul de
temperatură în care este folosit aparatul.

Anexa 2
Întrebări și răspunsuri la disciplinele aparatelor optice

Întrebări pentru optica paraxială

1. Ce este distanța focală obiect. (Distanța focală obiect este distanța de la planul
principal obiect la focarul obiect)

2. Ce este distanța focală imagine. (Distanța focală imagine este distanța de la planul
principal imagine la focarul imagine)

3. Ce este abscisa focarului obiect. (Abscisa focarului obiect este distanța de la primul
dioptru al sistemului optic la focarul obiect)

4. Ce este abscisa focarului imagine. (Abscisa focarului imagine este distanța de la

ultimul dioptru al sistemului optic la focarul imagine)

5. Ce este abscisa planului principal obiect. (Abscisa planului principal obiect este
distanța de la primul dioptru al sistemului optic la planul principal obiect)
6. Ce este abscisa planului principal imagine. (Abscisa planului principal imagine este
distanța de la ultimul dioptru al sistemului optic la planul principal imagine)
7. Ce este focarul obiect. (Focarul obiect este imaginea punctului de la infinit din spațiul
imagine)

8. Ce este focarul imagine. (Focarul imagine este imaginea punctului de la infinit din
spațiul obiect)

52
9. Ce proprietate au planele principale. (Planele principale au proprietatea ca mărirea
transversală 𝛽 = +1)

10. Ce proprietate au planele nodale. (Planele nodale au proprietatea ca mărirea

unghiulară 𝛾 = +1)
11. Ce formulă are abscisa planului principal obiect. (Abscisa punctului principal obiect,
în coordonatele luni Newton este 𝑧 = −𝑓 sau 𝑠 = 𝑠 − 𝑓 )̅

12. Ce formulă are abscisa planului principal imagine. (Abscisa punctului principal
imagine, în coordonatele lui Newton este 𝑧 = −𝑓 sau 𝑠 = 𝑠 −𝑓 )

13. Ce formulă are abscisa punctului nodal obiect. (Abscisa punctului nodal obiect, în
coordonatele lui Newton este 𝑧 = −𝑓 sau 𝑠 =𝑠 +𝑓 )

14. Ce formulă are abscisa punctului nodal imagine. (Abscisa punctului nodal imagine, în
coordonatele lui Newton este 𝑧 = 𝑓 ̅ sau 𝑠 = 𝑠 + 𝑓̅ )

15. Ce este pupila de intrare. (Pupila de intrare este imaginea diafragmei de deschidere
dată de sistemul optic dinaintea diafragmei de deschidere)

16. Ce este pupila de ieșire. (Pupila de ieșire este imaginea diafragmei de deschidere dată
de sistemul optic de după diafragmei de deschidere)

17. Ce este diafragma de deschidere. (Diafragma de deschidere este diafragma a cărei

imagine se vede din punctul obiect sub unghiul cel mai mic)

18. Ce este lucarna de intrare. (Lucarna de intrare este imaginea diafragmei de câmp dată
de sistemul optic din fața acesteia)

19. Ce este lucarna de ieșire. (Lucarna de ieșire este imaginea diafragmei de câmp dată de
sistemul optic di spatele acesteia)

53
20. Ce este diafragma de câmp. (Diafragma de câmp este diafragma a cărei imagine se
vede din centrul pupilei de intrare sub unghiul cel mai mic)
21. Ce este puterea unui sistem optic. (Puterea unui sistem optic este legătura care există

între distanțele focale 𝜑 = = ̅

)

22. Cum se calculează distanța focală imagine și abscisa focarului imagine. (Valoarea
distanței focale imagine 𝑓 și abscisa focarului imagine 𝑠 se obțin printr-o drumuire
paraxială directă, de la primul dioptru la sistemului optic până la ultimul dioptru al acestuia
cu 𝑠 = ∞)

23. Cum se calculează distanța focală obiect și abscisa focarului obiect. (Valoarea
distanței focale obiect 𝑓 ̅ și abscisa focarului obiect 𝑠 se obțin printr-o drumuire paraxială
inversă, de la ultimul dioptru la sistemului optic până la primul dioptru al acestuia cu 𝑠 = ∞.
Rezultatele se inversează de semn)

24. Cum se calculează abscisele planului principal obiect și imagine.(Valoarea abscisei

planului principal obiect se calculează cu formula 𝑠 = 𝑠 − 𝑓 ̅ iar valoarea abscisei planului
principal imagine se calculează cu formula 𝑠 =𝑠 −𝑓 )

25. Cum se calculează abscisa obiect când se impune mărirea transversală 𝜷. (Abscisa

obiect funcție de mărirea transversală 𝛽 se calculează cu formula 𝑠 = 𝑠 + )

26. Cum se calculează abscisa imagine. (Abscisa imagine se calculează cu o drumuire

paraxială directă, de la primul dioptru al sistemului optic până la ultimul dioptru al acestuia
cu abscisa obiect impusă)

27. Cum se calculează abscisa pupilei de intrare. (Abscisa pupilei de intrare se calculează
cu o drumuire paraxială inversă, de la dioptrul de dinaintea diafragmei de deschidere până la
primul dioptru al sistemului optic cu abscisa obiect egală cu abscisa diafragmei de deschidere
cu semnul schimbat. Rezultatul se inversează de semn)

54
28. Cum se calculează abscisa pupilei de ieșire. (Abscisa pupilei de ieșire se calculează cu
o drumuire paraxială directă, de la primul dioptru al sistemului optic până la ultimul dioptru
al acestuia cu abscisa obiect egală cu abscisa pupilei de intrare)

29. Cum se calculează diametrul pupilei de intrare. (Diametrul pupilei de intrare se

calculează după caz. Dacă abscisa obiect este infinită cu formula 𝐷 = , dacă abscisa

obiect este la distanță finită cu formula 𝐷 = (𝑝 − 𝑠) 𝑡𝑎𝑛 𝜎)

30. Cum se calculează diametrul diafragmei de deschidere. (Diametrul diafragmei de

deschidere se determină cu o drumuire paraxială directă, de la primul dioptru la dioptrul de
dinaintea diafragmei cu abscisa obiect egală cu abscisa pupilei de intrare. Rezultatul se obține
din produsul diametrului pupilei de intrare și mărirea transversală obținută cu drumuirea
efectuată 𝐷 = 𝐷 𝛽)

31. Cum se calculează diametrul pupilei de ieșire. (Diametrul pupilei de ieșire se

calculează cu produsul dintre diametrul pupilei de intrare cu mărirea transversală obținută la
calculul pupilei de ieșire)

32. Cum se calculează grosimea sistemului optic. (Grosimea sistemului optic se determină
prin însumarea separațiilor sistemului optic 𝑔𝑟𝑜𝑠 = ∑ 𝑑 )

33. Cum se calculează distanța obiect-imagine. (Distanța obiect-imagine pentru un sistem

optic se determină cu formula 𝐶 = −𝑠 + ∑ 𝑑 + 𝑠 )

34. Cum se calculează distanța dintre focarele unui sistem optic. (Distanța dintre focarele
unui sistem optic se determină cu formula 𝐹 𝐹 = −𝑠 + ∑ 𝑑 + 𝑠 )

35. Cum se calculează distanța dintre planele principale ale unui sistem optic. (Distanța
dintre planele principale ale unui sistem optic se determină cu formula 𝐻𝐻 = −𝑠 + ∑ 𝑑 +
𝑠 )

55
36. Cum se calculează distanța dintre pupila de intrare și pupila de ieșire la un sistem
optic. (Distanța dintre pupila de intrare și pupila de ieșire se determină cu formula 𝑝𝑝 = −𝑝 +
∑𝑑 +𝑝 )

37. Care este traseul razei pupilare principale? (Raza pupilară principală pleacă de la
marginea câmpului obiect trece prin centrul pupilei de intrare trece prin centrul diafragmei de
deschidere trece prin centrul pupilei de ieşire şi ajunge la marginea câmpului imagine)

38. Care este traseul razei pupilare marginale? (Raza pupilară marginală pleacă de la
marginea câmpului obiect trece pe la marginea pupilei de intrare trece pe la marginea
diafragmei de deschidere trece pe la marginea pupilei de ieşire şi ajunge la marginea câmpului
imagine)

39. Care este traseul razei obiective? (Raza obiectivă pleacă din centrul câmpului obiect
trece pe la marginea pupilei de intrare trece pe la marginea diafragmei de deschidere trece pe
la marginea pupilei de ieşire şi ajunge în centrul câmpului imagine)

Întrebări pentru optica extra-paraxială

40. Ce reprezintă aberația frontului de undă. (Aberația frontului de undă reprezintă

distanța de la sfera de referință la frontul de undă în lungul razei la care ne referim)

41. Ce e Spot-Diagrama. (Spot-Diagrama reprezintă un grafic obținut din mulțimea de

puncte care rezultă din intersecția razelor unui fascicul de raze optice cu planul imagine)
42. Ce este aberația transversală. (Aberația transversală este distanța din planul imagine
dintre locul unde raza optică la care ne referim înțeapă planul imagine și punctul unde raza
pupilară principală înțeapă același plan imagine)

43. Ce este aberația unghiulară. (Aberația unghiulară reprezintă diferența dintre unghiul
direcției făcută de raza emergentă la care ne referim și unghiul direcției razei pupilare

56
principale 𝑐𝑜𝑠 𝜎 = ±(𝐿𝐿 + 𝑀𝑀 + 𝑁𝑁). Din această ecuație rezultă unghiul 𝜎 dintre cele
două raze optice)

44. Ce este funcția optică de transfer. (Funcția optică de transfer reprezintă mărimea
complexă care face legătura dintre rezoluția sistemului optic ți frecvența spațială)

45. Ce reprezintă distribuția iluminării punctului imagine. (Distribuția iluminării

punctului imagine este funcția care simulează principiul Huygens-Fresnel)

46. Ce sunt metodele de optimizare. (Metodele de optimizare sunt metode matematice care
modifică parametrii constructivi ai sistemului optic, selectați de utilizator, cu care se atinge un
minim al funcției de merit pentru aberațiile sistemului optic selectate pentru optimizare)

47. Care este ideea funcționării metodei numerelor aleatoare. (O iterație a acestei metode
presupune modificarea aleatoare a parametrilor constructivi ai sistemului optic, selectați
pentru optimizare, și evaluarea funcției de merit reținându-se la fiecare iterație valoarea
minimă a acesteia. Se repetă iterația până când se atinge o valoare minimă impusă a funcției
de merit sau după consumarea unui număr impus de reluări iterative)

48. Care este ideea de funcționare a metodei celor mai mici pătrate amortizate. (Metoda
este o perfecționarea a metodei matematice a celor mai mici pătrate prin introducerea
factorului de amortizare care menține în permanență parametrii supuși optimizări în domeniul
de liniaritate a acestora. Metoda evaluează la fiecare iterație funcția de merit si calculează
derivatele parțiale ale acesteia în funcție de parametrii supuși optimizării. Din sistemul de M
ecuații cu M necunoscute format rezultă modificările parametrilor constructivi. Metoda
continuă până când se atinge valoarea minimă dorită sau după consumarea unui număr impus
de iterații)

Întrebări posibile pentru problemele practice din optica extra-paraxială

49. Ce se înțelege prim noțiunea de drum optic într-un mediu dat și într-un interval de
timp precizat. (Pe scurt drum optic reprezintă produsul dintre indicele de refracție al mediului

57
dat și lungimea geometrică parcursă de luminii în intervalul de timp precizat. Pentru o
succesiune de medii optice diferite drumurile optice se însumează. Pe scurt, reprezintă produsul
dintre indicele de refracție si drumul geometric al razei)

50. Ce înțelegem prin rază de lumină. (Prin definiție, raza de lumină reprezintă o porțiune
dintr-o dreaptă parcursă de lumină)

51. Ce se înțelege prin fascicol luminos. (Prin definiție, un fascicol luminos reprezintă o
mulțime de raze de lumină ordonate după o regulă precizată. Fascicolul luminos poate fi:
paralel; conic convergent; conic divergent)

52. Cum se calculează datele de intrare în drumuirea vectorială pentru situația unui
obiectiv cu abscisa obiect infinită. (După calculul caracteristicilor paraxiale, în acest caz
pentru calculul datelor de intrarea în drumuirea vectorială ne folosim de proprietatea

punctelor nodale și calculăm din ecuația 𝑡𝑎𝑛 𝜎 = unghiul 𝜎 cu ajutorul căruia

determinăm cosinusurile directoare ale razei incidente aduse în discuție 𝐿 = 0; 𝑀 =

𝑠𝑖𝑛 𝜎 ; 𝑁 = 𝑐𝑜𝑠 𝜎. Dupa calculul distribuției punctelor în fereastra de intrare, aceasta va
trebui să fie rotită în așa fel încât ea să fie perpendiculară pe raza pupilară principală. Acest
lucru se produce dacă înmulțim coordonatele y al distribuției de raze optice cu parametrul N.
Coordonatele (𝑋 , 𝑌 ) unde raza intersectează planul tangent la primul dioptru se calculează

cu formulele: 𝑋 = 𝑝 ; 𝑌 =𝑝 +𝑅 𝑁+ )

53. Cum se calculează aberația frontului de undă. (Dacă notăm cu 𝐷 drumul geometric al
razei la care ne referim și cu 𝐷 drumul geometric al razei pupilare principale, aberația
frontului de undă se poate calcula cu formula de definiție dată de relația: 𝑊 = ∑ 𝑛(𝐷 − 𝐷).
Observăm ca formula propune diferențe dintre valori de ordinul sutelor de milimetri pentru a
obține rezultate de ordinul fracțiunii de micrometru. Pentru a mări precizia de calcul se poate
folosi formula lui Hopkins care prin prelucrarea formulei inițiale ajunge la diferențe de același
ordin de mărime, mărind astfel precizia de calcul: 𝑊=
( )( ) ( )( ) ( )( )
∑∆ 𝑛 )

58
54. Cum se calculează coordonatele punctului unde o rază optică intersectează suprafața
imagine. (După calculul caracteristicilor paraxiale și efectuarea unei drumuiri vectoriale de
la primul dioptru la ultimul dioptru al sistemului optic, dispunem de parametrii cu care se
calculează coordonatele unde raza emergentă sistemului optic intersectează planul imagine

𝑥 =𝑋 +𝑠 ; 𝑦 =𝑌 +𝑠 )

55. Cum se calculează suprafața de referință a aberației frontului de undă pentru un

sistem optic. (Suprafața de referință pentru aberația frontului de undă poate fi sferă sau plan,
după cum planul imagine se află la distanță finită sau distanță infinită. În primul caz, centrul
sferei de referință se află acolo unde raza pupilară principală intersectează planul imagine și
are raza egală cu distanța de la acest punct până la punctul unde raza pupilară principală
intersectează axa optică. În al doilea caz planul de referință are normala chiar raza pupilară
principală și trece prin punctul de intersecție dintre raza pupilară principală și axa optică)

56. Cum se calculează drumul optic al unei raze optice care face parte dintr-un fascicul
de raze optice. (Presupunem că sunt cunoscute caracteristicile paraxiale ale sistemului optic,
poziția și mărimea pupilei de intrare și că a fost făcută drumuirea vectorială pentru raza
pupilară principală și pentru raza la care ne referim. Cu datele de ieșire din drumuirea
vectorială pentru raza pupilară principală construim centrul și raza sferei de referim. Drumul
optic al razei la care ne referim reprezintă însumarea drumurilor optice elementare până la
sfera de referință. Din tabel care rezultă din drumuirea vectorială reținem mărimile
𝑥 ,𝑦 ,𝑧 ,∆ 𝑗 = 1. . 𝑁 . Drumul optic este însumarea drumului optic din spațiul obiect cu
suma drumurilor optice elementare din traseul razei optice la care ne referim și drumului optic

din spațiul imagine: 𝐷 = +∆ + +∆ + +∆ . În aceasta situație

sfera de referință este privită ca un dioptru înclinat)

57. Cum se calculează elipsa pupilei de ieșire și la ce folosește. (Determinarea ecuației

elipsei de ieșire se obține prin trecerea unui fascicul de raze optice care pleacă dintr-un punct
obiect traversează distribuția punctelor în pupila de intrare și ajunge in planul imagine. Razele
fascicolului vor traversa și planul pupilei de ieșire, iar punctele de intersecție sunt reținute
după care se face o selectare a valorilor maxime și minime după axele de coordonatele,
originea aflându-se pe axa optică a sistemului optic. Cu dreptunghiul care încadrează valorile

59
maxime se construiesc parametri elipsei pupilei de ieșire care are ecuația generală de forma:
𝐹(𝑥, 𝑦) = 𝐶 𝑥 + 𝐶 𝑦 + 𝐶 𝑥𝑦 + 𝐶 𝑥 + 𝐶 𝑦 + 𝐶 = 0. Elipsa astfel construită folosește
la construirea domeniului de integrare pentru calculul funcției de merit)

58. Cum se calculează coordonatele punctului unde o rază oarecare intersectează

suprafața dioptrului la care ne referim, cunoscând că raza intersectează planul tangent la
vârful dioptrului în punctul (𝑿𝟎 , 𝒀𝟎 ) și are cosinusurle directoare (𝑳, 𝑴, 𝑵). (Presupunând
cunoscute elementele care definesc raza incidentă (𝑋 , 𝑌 , 𝐿, 𝑀, 𝑁), calculăm mărimile
ajutătoare : 𝐹 = 𝜌(𝑋 + 𝑌 ) − 2(𝑋 𝑜 + 𝑌 𝑝) și 𝐺 = 𝐿𝑜 + 𝑀𝑝 + 𝑁𝑞 − 𝜌(𝐿𝑋 + 𝑀𝑌 ) cu
care construim ecuația: 𝜌𝛥 − 2𝐺𝛥 + 𝐹 = 0. Din cele două soluții posibile ale ecuației
alegem pe aceia care conduce la valoarea 𝛥 = 0 când 𝑋 → 0 ș𝑖 𝑌 → 0 adică 𝛥 = .

Cu această valoare calculăm coordonatele unde raza emergentă intersectează dioptrul

𝑥 = 𝐿𝛥 + 𝑋
𝑦 = 𝑀𝛥 + 𝑌 )
𝑧 = 𝑁𝛥

59. Cum se calculează diferența de fază a unei raze optice oarecare față de raza pupilară
principală. (Pentru calculul diferenței de fază a unei raze optice oarecare care face parte dintr-
un fascicul de raze optice presupunem că a fost făcută drumuirea vectorială pentru raza
pupilară principală și drumuirea vectorială a razei la care ne referim. De asemenea
presupunem că au fost făcute calculele care conduc la intersecția celor două raze cu sfera de
referință cu care calculăm punctul de pe frontul de undă 𝑆 respectiv punctul de referință
𝑆 , punct obținut prin intersecția razei pupilare principale cu axa optică. Diferența de fază
dintre raza pupilară principală și raza la care ne referim în punctul 𝑄 din jurul intersecției
( )
razei pupilare principale cu planul imagine se calculează cu formula: 𝜑 = )

60. Cum se calculează valoarea distribuției intensității punctului imagine într-un punct
indicat. (Intensitatea luminoasă totală într-un punct 𝑄 se obține prin însumarea vectorială a
intensităților luminoase elementare ale fiecărei surse de unde secundare după axa orizontală
respectiv după axa verticală a triedrului de referință cu formulele: 𝐼 = 1 + ∑ 𝑐𝑜𝑠 𝜑 respectiv
𝐼 = 0 + ∑ 𝑠𝑖𝑛 𝜑. Intensitatea rezultată , în final, este 𝐼 = 𝐼 + 𝐼 . Pentru evaluări și
comparări se recomandă utilizarea intensității relative prin împărțirea cu numărul de raze

folosit 𝐼 = ( )
)

60
Întrebări posibile pentru examenul la disciplina Aparate Oftalmologice

61. Enunţaţi diferenţa dintre microscopul binocular şi microscopul stereoscopic.

(Microscopul binocular plasează pe retina fiecărui ochi o aceeași imagine, pe când
microscopul stereoscopic plasează pe fiecare retină a ochilor imagini diferite dar în
corespondență stereoscopică)

62. Enunţaţi cerințele obligatorii pentru realizarea unui microscop stereoscopic. (1.
Grosismentul mai mic de 100X. 2. Unghiul dintre axele obiectivelor celor două microscoape
trebuie să fie egal cu paralaxa stereoscopica 14..16o. 3. Mărirea axială să fie egală cu mărirea
transversală şi egală cu raportul absciselor pupilare. 4. Imaginea intermediară să fie dreaptă
şi redresată stânga dreapta)

63. Indicați diferenţa dintre microscopul stereoscopic de tip Greenongh şi microscopul

stereoscopic de tip telescopic. (Microscopul stereoscopic de tip Greenonght privește obiectul
prin două microscoape care fac între ele unghiul stereoscopic, pe când microscopul
stereoscopic de tip telescopic privește obiectul printr-un obiectiv cu obiectul în focar dirijând
imaginile obţinute prin două microscoape paralele)

64. Care este principiul de funcţionare al frontifocometrului. (Frontifocometrul

aproximează distanţa focală cu abscisa focarului imagine. Pentru acest lucru un reticul se
poate deplasa după axa optică, în fața unui obiectiv care cuprinde şi lentila măsurând, până
când prin luneta aparatului se vede reticulul frontifocometrului. Deplasarea acestui reticul este
sincronă cu a unui alt reticul inscripționat in unități de putere)

65. Unde trebuie așezată lentila care se măsoară la frontifocometru. (Lentila măsurand
se așează astfel încât planul principal obiect al lentilei măsurand să se suprapună peste focarul
imagine al obiectivului colimatorului frontifocometrului (acest lucru asigură că mărirea
imaginii reticulului este constantă)

66. Care este condiția ca mărirea transversală a sistemului optic al frontifocometrului

să fie constantă. (distanţa d = f ‘)

61
67. Indicați domeniul maxim de măsurare al frontifocometrului. (Puterea lentilei
măsurată la frontifocometru aparține intervalului [-25,+25] dioptrii)

68. Ce sunt măririle optice. (Mărirea unui instrument este raportul dintre o anumită
dimensiune liniară a imaginii (de obicei, lungimea ei) si dimensiunea corespunzătoare a
obiectelor).

69. Care sunt măririle optice. (Distingem: mărirea axială, mărirea transversală şi
mărirea unghiulară)

70. Ce este puterea unui sistem optic. (Puterea unui sistem optic este tangenta unghiului
sub care se vede obiectul y prin aparat. Pentru sistemele optice puterea face legătura dintre
distanţa focală obiect şi distanţa focală imagine)

71. Care este definiția grosismentului. (Grosismentul reprezintă raportul imaginilor

formate pe retină în prezența şi în absența instrumentului optic)

72. Ce este câmpul unghiular. (Câmpul unghiular reprezintă dublul unghiului dintre raza
pupilară principală şi axa optică. Caracterizează aparatele cu obiectul aflat la infinit)

73. Ce este puterea separatoare. (Puterea separatoare reprezintă capacitatea unui sistem
optic de a distinge (separa, rezolva) detalii situate cât mai aproape unul de altul. Cu cât
distanta dintre două puncte (ori linii) ce pot fi văzute distinct este mai mică, cu atât puterea
separatoare este mai mare)

74. Definiți puterea separatoare a receptorului. (Puterea separatoare convențională a

ochiului reprezintă inversul unghiului (în minute) sub care două obiecte negre pe fond alb mai
pot fi văzute distinct de la distanta D = 250 mm)

75. Definiți puterea separatoare dată de fenomenul de difracție. (Puterea separatoare

dată de fenomenul de difracție este legată de distribuția iluminării punctului imagine datorită

62
fenomenului de difracţie şi este cu atât mai mare cu cât diametrul cercului de difracţie este mai
mic)

76. Precizați formula grosismentului la lunetă. (Grosismentul lunetei este egal cu

raportul dintre focala obiectivului şi focala ocularului sau raportul dintre pupila de intrare a
lunetei şi pupila de ieşire a acesteia)

77. Ce este numărul de deschidere. (Numărul de deschidere reprezintă raportul dintre

distanţa focală imagine şi diametrul pupilei de intrare, mai poartă numele de număr de
diafragmă)

78. Ce este apertura obiect. (Apertura obiect este produsul dintre indicele de refracţie al
mediului din fața primului dioptru al sistemului optic şi sinusul unghiului dintre raza obiectivă
şi axa optică)

79. Care este rolul colectorului la sistemul de iluminare Köhler. (Colectorul are rolul de
a adapta dimensiunea filamentului (prim mărire sau prin micșorare) la valoarea cerută de
apertura care trebuie realizată de sistemul de iluminare)

80. Care este rolul condensorului la sistemul de iluminare Köhler. (Condensorul are
rolul de a ilumina câmpul obiect uniform, telecentric sub un unghi de apertura dorit)

81. Indicați formula de calcul pentru grosismentul microscopului simplu de laborator.

(Grosismentul microscopului simplu de laborator este egal cu produsul măririi transversale a
obiectivului cu grosismentul ocularului)

82. Ce este câmpul microscopului. (La microscop prezintă interes câmpul liniar şi anume
diametrul 2y al obiectului şi diametrul 2y´ al câmpului imagine)

83. Enunţaţi componentele optice ale obiectivului biomicroscopului cu fantă rotitoare.

(Obiectivul biomicroscopului funcționează cu obiectul aflat în focarul obiect al obiectivului
propriuzis, urmat de un set de două lunete Galilei, cu care se pot realiza patru trepte de măriri
transversale, şi o lentilă de tub)

63
84. Ce rol are luneta Galilei de la microscopul cu fantă rotitoare. (Luneta Galilei are
rolul de modificare în trepte a grosismentului biomicroscopului cu fantă rotitoare)

85. Precizați locul unde se formează imaginea diafragmei de câmp la dispozitivul Köhler
de la microscopul de cercetare. (Imaginea diafragmei de câmp la dispozitivul Köhler se
formează în planul obiect al microscopului)

86. Precizați locul unde se formează imaginea fantei rotitoare la dispozitivul Köhler
modificat pentru biomicroscopul cu fanta rotitoare. (Imaginea fantei rotitoare dată sistemul
Köhler modificat se formează pe corneea ochiului investigat cu aparatul)

87. Cu ce se ocupă Keratometria. (Keratometria se ocupă cu măsurarea razei de curbură

a suprafeței anterioare a corneei)

88. Explicaţi principiul de funcţionare al discului lui Placido. (Principiul de funcţionare

al discului Placido se bazează pe interpretarea imaginii date de reflexia suprafeței anterioare
a corneei a unui disc cu cercuri concentrice, alternativ luminoase şi întunecate)

89. Precizați componentele optice ale Keratometrului Javal. (Keratometrul Javal are în
componență un microscop fixat de un ghidaj în arc de cerc (cu centrul în centrul de curbură al
dioptrului anterior al corneei) pe care sunt fixate două mire care culisează pe ghidaj, iluminate
de lămpi electrice. Microscopul are în componență un obiectiv, o prismă Wolleaston, un al
doilea obiectiv, un reticul şi un ocular)

90. Precizați componentele optice ale biomicroscopului cu fantă rotitoare.

(Biomicroscopul cu fantă rotitoare are în componență obiectivul, compus din obiectivul
propriuzis, luneta Galilei şi lentila te tub, un redresor prismatic şi ocularul. Sistemul de
iluminare compus din sursa de lumina, un geam colorat în verde, colectorul, condensorul,
prisma deviatoare, diafragma de câmp (sub formă de fanta) diafragma de deschidere)

64
Anexa 3
Ecuaţiile matematice de bază folosite în optica geometrică

1. Expresia analitică a unui vector

𝑎̄ = 𝑎 𝚤̄ + 𝑎 𝚥̄ + 𝑎 𝑘

2. Produsul scalar a doi vectori

Produsul scalar a doi vectori este o mărime scalară egală cu produsul modulelor celor doi vectori,
înmulțit cu cosinusul unghiului format de ei.
𝑎̄ ⋅ 𝑏 = 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑐𝑜𝑠 𝑎̄ , 𝑏

3. Expresia analitică a produsului scalar

𝑎̄ ⋅ 𝑏 = 𝑎 ⋅ 𝑏 + 𝑎 ⋅ 𝑏 + 𝑎 ⋅ 𝑏

4. Produsul vectorial a doi vectori

Produsul vectorial a doi vectori 𝑎̄ și 𝑏 este un vector𝑑 , perpendicular pe planul determinat de
vectorii 𝑎̄ și 𝑏, modulul numeric lui numeric fiind egal cu aria paralelogramului construit pe
cei doi vectori, orientarea lui fiind dată de condiția ca triedrul 𝑎̄ , 𝑏, 𝑑 să fie drept.
𝑑 = 𝑎̄ × 𝑏
𝑑 = 𝑎 ⋅ 𝑏 ⋅ 𝑠𝑖𝑛 𝜑

1. Expresia analitică a produsului vectorial scris sub forma unui determinant

simbolic
𝑖 𝑗 𝑘
𝑎̄ × 𝑏 = 𝑎 𝑎 𝑎
𝑏 𝑏 𝑏

6. Produsul mixt a trei vectori

𝑎̄ 𝑏 × 𝑐̄ . Acest produs se mai notează și 𝑎̄ 𝑏𝑐̄

7. Expresia analitică a produsului mixt

65
 a a a
ā b × c̄ = b b b
c c c

8. Distanța dintre două puncte în spațiu

𝛥= (𝑥 − 𝑥 ) + (𝑦 − 𝑦 ) + (𝑧 − 𝑧 ) sau
Δ = L(x − x ) + M(y − y ) + N(z − z )
Observație: Dacă relațiile de mai sus se aplică la doi dioptrii succesivi ai unui sistem optic
trebuie să se țină cont de caracterul iterativ de folosire a relațiilor de calcul şi să se ia în
considerare trecerea de la dioptru la dioptru, astfel relațiile se scriu:
𝛥= (𝑥 − 𝑥 ) + (𝑦 − 𝑦 ) + (𝑑 + 𝑧 − 𝑧 ) sau
𝛥 = 𝐿(𝑥 − 𝑥 ) + 𝑀(𝑦 − 𝑦 ) + 𝑁(𝑑 + 𝑧 − 𝑧 )

9. Relația dintre cosinusurile directoare ale unei direcții

𝐿 +𝑀 +𝑁 =1

10. Distanța dintre punctul de referință 𝑴𝟎 (𝒙𝟎 , 𝒚𝟎 , 𝒛𝟎 ) și punctul curent 𝑴(𝒙, 𝒚, 𝒛)

Δ= (𝑥 − 𝑥 ) + (𝑦 − 𝑦 ) + (𝑧 − 𝑧 )

11. Cosinusurile directoare ale unei direcți determinate de punctul de referință

𝑴𝟎 (𝒙𝟎 , 𝒚𝟎 , 𝒛𝟎 ) și punctul curent 𝑴(𝒙, 𝒚, 𝒛)
Δ= (𝑥 − 𝑥 ) + (𝑦 − 𝑦 ) + (𝑧 − 𝑧 )

⎧ cos 𝛼 = 𝐿 =
cos 𝛽 = 𝑀 =
⎨
⎩ cos 𝛾 = 𝑁 =

12. Ecuația generală a planului

𝐴𝑥 + 𝐵𝑦 + 𝐶𝑧 + 𝐷 = 0

13. Ecuațiile particulare ale planului

13.1 Ecuația planului care trece prin origine
𝐴𝑥 + 𝐵𝑦 + 𝐶𝑧 = 0
13.2. Ecuația planului paralel cu axa Oz

66
 𝐴𝑥 + 𝐵𝑦 + 𝐷 = 0
13.3. Ecuația planului paralel cu axa Oy
𝐴𝑥 + 𝐶𝑧 + 𝐷 = 0
13.4. Ecuația planului paralel cu axa Ox
𝐵𝑦 + 𝐶𝑧 + 𝐷 = 0
13.5. Ecuația planului paralel cu planul yOz
𝐴𝑥 + 𝐷 = 0
13.6. Ecuația planului paralel cu planul xOz
By+𝐷 = 0
13.7. Ecuația planului paralel cu planul xOy
Cz+𝐷 = 0

14. Ecuația normală a planului

𝑥 𝑐𝑜𝑠 𝛼 + 𝑦 𝑐𝑜𝑠 𝛽 + 𝑧 𝑐𝑜𝑠 𝛾 − 𝑝 = 0

15. Ecuația carteziană a planului determinat de trei puncte

𝑥 𝑦 𝑧 1
𝑦 𝑧 1 𝑥 𝑧 1 𝑥 𝑦 1 𝑥 𝑦 𝑧
𝑥 𝑦 𝑧 1
=𝑥 𝑦 𝑧 1 −𝑦 𝑥 𝑧 1 +𝑧 𝑥 𝑦 1 − 𝑥 𝑦 𝑧 =0
𝑥 𝑦 𝑧 1 𝑥 𝑦 𝑧
𝑦 𝑧 1 𝑥 𝑥 1 𝑥 𝑦 1
𝑥 𝑦 𝑧 1
Ecuația este de forma : 𝐴𝑥 + 𝐵𝑦 + 𝐶𝑧 + 𝐷 = 0
unde: 𝐴 = 𝑦 (𝑧 − 𝑧 ) − 𝑧 (𝑦 − 𝑦 ) + 𝑦 𝑧 − 𝑦 𝑧
𝐵 = −𝑥 (𝑧 − 𝑧 ) + 𝑧 (𝑥 − 𝑥 ) − 𝑥 𝑧 + 𝑥 𝑧
𝐶= 𝑥 (𝑦 − 𝑦 ) − 𝑦 (𝑥 − 𝑥 ) + 𝑥 𝑦 − 𝑥 𝑦
𝐷 = −𝑥 (𝑦 𝑧 − 𝑦 𝑧 ) + 𝑦 (𝑥 𝑧 − 𝑥 𝑧 ) − 𝑧 (𝑥 𝑦 − 𝑥 𝑦 )

16. Ecuația planului prin tăieturi

+ + −1=0

17. Trecerea ecuației planului de la forma generală la forma normală

=0
±√

18. Distanța de la un punct la un plan

67
 Dacă un plan este definit prin ecuația normală 𝑥 𝑐𝑜𝑠 𝛼 + 𝑦 𝑐𝑜𝑠 𝛽 + 𝑧 𝑐𝑜𝑠 𝛾 − 𝑝 = 0
distanța d de la un punct 𝑀 (𝑥 , 𝑦 , 𝑧 ) la acest plan este egală cu valoarea absolută
a rezultatului înlocuirii coordonatelor punctului 𝑀 (𝑥 , 𝑦 , 𝑧 ) în membrul întâi al
ecuației normale a planului, adică 𝑑 = |𝑥 𝑐𝑜𝑠 𝛼 + 𝑦 𝑐𝑜𝑠 𝛽 + 𝑧 𝑐𝑜𝑠 𝛾 − 𝑝|

19. Unghiul dintre doua plane

Cosinusurile unghiurilor între două plane date de ecuațiile:
𝐴 𝑥+𝐵 𝑦+𝐶 𝑧+𝐷 = 0
𝐴 𝑥+𝐵 𝑦+𝐶 𝑧+𝐷 =0

sunt date de formula 𝑐𝑜𝑠 𝜑 , =

±

20. Ecuațiile parametrice ale dreptei

𝑥 = 𝑥 + 𝜆𝐿
𝑦 = 𝑦 + 𝜆𝑀
𝑧 = 𝑧 + 𝜆𝑁

21. Ecuațiile dreptei sub formă canonică

= = =𝜆

22. Ecuațiile parametrice ale dreptei determinate de două puncte

𝑥 = 𝑥 + 𝜆(𝑥 − 𝑥 )
𝑦 = 𝑦 + 𝜆(𝑦 − 𝑦 )
𝑧 = 𝑧 + 𝜆(𝑧 − 𝑧 )

23. Ecuațiile canonice ale dreptei determinate de două puncte

= = =𝜆

24. Ecuațiile dreptei sub forma generală. Fie două plane

(𝑃 )𝐴 𝑥 + 𝐵 𝑦 + 𝐶 𝑧 + 𝐷 = 0
(𝑃 )𝐴 𝑥 + 𝐵 𝑦 + 𝐶 𝑧 + 𝐷 = 0
Ecuațiile dreptei de intersecție a planelor P1 și P2 sunt:

68
 𝐴 𝑥+𝐵 𝑦+𝐶 𝑧+𝐷 =0 𝐴 𝐵
(𝐷) unde ≠0
𝐴 𝑥+𝐵 𝑦+𝐶 𝑧+𝐷 = 0 𝐴 𝐵

25. Parametri directori ai dreptei de intersecție a două plane

Parametrii directori ai dreptei de intersecție D a două plane
(𝑃 )𝐴 𝑥 + 𝐵 𝑦 + 𝐶 𝑧 + 𝐷 = 0
(D) sunt
(𝑃 )𝐴 𝑥 + 𝐵 𝑦 + 𝐶 𝑧 + 𝐷 = 0
𝐵𝐶 𝐶𝐴 𝐴 𝐵
𝐿= 𝑀= 𝑁=
𝐵 𝐶 𝐶𝐴 𝐴 𝐵

𝐴 𝐵𝐶𝐷
Determinanții sunt scoși din matricea
𝐴 𝐵 𝐶𝐷
26. Intersecția unei drepte cu un plan.
Fiind dată dreapta: (D) = = =λ

și planul (P) 𝐴𝑥 + 𝐵𝑦 + 𝐶𝑧 + 𝐷 = 0
Coordonatele punctului de intersecție rezultă prin calculul parametrului

𝜆=− Din această formulă reies următoarele cazuri:

a) Dacă 𝐴𝐿 + 𝐵𝑀 + 𝐶𝑁 ≠ 0 dreapta intersectează planul.

b) Dacă 𝐴𝐿 + 𝐵𝑀 + 𝐶𝑁 = 0 și 𝐴𝑥 + 𝐵𝑦 + 𝐶𝑧 + 𝐷 ≠ 0 dreapta este paralelă cu planul
c) Dacă 𝐴𝐿 + 𝐵𝑀 + 𝐶𝑁 = 0 și 𝐴𝑥 + 𝐵𝑦 + 𝐶𝑧 + 𝐷 = 0 dreapta este situată în plan.

27. Unghiul dintre doua drepte D1 și D2 definite prin ecuațiile:

(𝐷 ) = = =𝜆

(𝐷 ) = = =𝜆

unde (𝐿 , 𝑀 , 𝑁 ) și (𝐿 , 𝑀 , 𝑁 ) sunt versorii respectivelor direcții

cos φ = ±(L L + M M + N N )

28. Ecuația perpendicularei comune a două drepte date D1 și D2 definite prin

ecuațiile:
(𝐷 ) = = =𝜆

(𝐷 ) = = =𝜆

69
 𝑃 ≡𝐴 𝑥+𝐵 𝑦+𝐶 𝑧+𝐷 =0
este dată de ecuațiile
𝑃 ≡𝐴 𝑥+𝐵 𝑦+𝐶 𝑧+𝐷 =0
unde coeficienții 𝐴 , 𝐵 , 𝐶 , 𝐷 , 𝐴 , 𝐵 , 𝐶 , 𝐷 se calculează din ecuațiile:

𝑥−𝑥 𝑦−𝑦 𝑧−𝑧

𝐿 𝑀 𝑁
(𝑃 ) 𝑀 𝑁 𝑁𝐿 𝐿 𝑀 =0
𝑀𝑁 𝑁𝐿 𝐿 𝑀

𝑥−𝑥 𝑦−𝑦 𝑧−𝑧

𝐿 𝑀 𝑁
(𝑃 ) 𝑀 𝑁 𝑁 𝐿 𝐿 𝑀 =0
𝑀𝑁 𝑁𝐿 𝐿 𝑀

29. Ecuația sferei în spațiu

(𝑥 − 𝑎) + (𝑦 − 𝑏) + (𝑧 − 𝑐) = 𝑅

30. Matricea de rotație Bryant pentru rotația axelor de coordonate cu origine

comună
Această metodă presupune o rotație în jurul axei OX cu unghiul φ , urmată de o rotație în
jurul noii poziții a axei OY cu unghiul φ și în final o rotație în jurul noii poziții a axei OZ
cu unghiul φ după cum se vede în figura următoare.

Cu aceste rotații obținem orientarea triedrului noii axe de referință față de vechea axa de referință
prin construcția matricei de rotație :

a a a 1 0 0 cos ϕ 0 sin ϕ cos ϕ − sin ϕ 0

a a a = 0 cos ϕ − sin ϕ 0 1 0 sin ϕ cos ϕ 0
a a a 0 sin ϕ cos ϕ − sin ϕ 0 cos ϕ 0 0 1

70
După efectuarea produsului matricial componentele matricei de rotație au următoarele expresii:
a = cos ϕ cos ϕ
a = cos ϕ sin ϕ + sin ϕ sin ϕ cos ϕ
a = sin ϕ sin ϕ − cos ϕ sin ϕ cos ϕ
a = − cos ϕ sin ϕ
a = cos ϕ cos ϕ − sin ϕ sin ϕ sin ϕ
a = sin ϕ cos ϕ + cos ϕ sin ϕ sin ϕ
a = sin ϕ
a = − sin ϕ cos ϕ
a = cos ϕ cos ϕ

Datele de ieșire din drumuirea vectorială pentru dioptrul care precede frângerea axei
optice sunt: punctul T (X , Y , 0) și cosinusurile directoare(L , M , N ), elemente raportate
la axa nefrântă.
Deoarece raza care trece prin punctul T este rază obiect pentru primul dioptru de pe axa
frântă ea trebuie raportată la această axă prin folosirea matricei de rotație.
Punctul T (X , Y , 0)după rotație îl vom nota cuT (X , Y , Z ), valorile coordonatelor
făcând parte din ecuația matricială :

X a a a X X = a X ′+a Y ′
Y = a a a Y din care rezultă Y =a X ′+a Y ′
Z a a a 0 Z =a X ′+a Y ′

Cosinusurile directoare (L , M , N ) după rotație le vom nota(L , M , N ), ele făcând parte din
ecuația matricială :

L a a a L L = a L′ + a M′ + a N′
M = a a a M din care rezultă M = a L′ + a M′ + a N′
N a a a N N = a L′ + a M′ + a N′

71
72