ABSTRACT

Cererea mondială de energie este în creștere de

mulți ani. Odată cu creșterea cererii de energie,
crește și emisiile de gaze cu efect de seră, în special
Co2, care în ultimul deceniu au depășit 30 giga tone
pe an . Ca parte a politicii UE în domeniul climei și
al energiei până în 2030, se preconizează: reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40 %,
creșterea eficienței energetice cu cel puțin 32,5 %,
încreșterea ponderii energiei din surse regenerabile
în consumul total de energie la cel puțin 32 %. Una

PERSPECTIVE IN
dintre căile eficiente pentru atingerea acestor
obiective este dezvoltarea surselor regenerabile de
energie (SRE).

DEZVOLTAREA
Adriana (Pînzariu) Matei
Proiectarea și controlul sistemelor de energie
regenerabilă

TURBINELOR EOLIENE
DE MARE PUTERE

Universitatea Ștehan cel Mare, Suceava

2023
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

I. Noțiuni generale
Una dintre soluțiile alternative pentru obținerea de electricitate o reprezintă sistemele eoliene. O turbină
are capacitatea de a oferi necesarul de electricitate la un nivel rezidențial, atunci când este dimensionată,
proiectată și poziționată corespunzător. De asemenea, este important ca aceasta să fie situată într-o arie
în care nu există nici un fel de obstacol, dar în care este prezent potențialul eolian optim.
Cum funcționează o turbină eoliană
Turbinele eoliene conțin un rotor cu pale fixate pe un ax orizontal sau vertical. Antrenat de puterea
vântului, rotorul pune în mișcare un generator electric. Sistemul mecanic cuprinde și un multiplicator de
viteză care acționează direct axul central al generatorului electric.
Curentul electric obținut poate fi transmis spre înmagazinare în baterii sau livrat în rețea spre
distribuitori.
Părțile componente ale unei turbine eolienne
O turbină eoliană simplă este compusă din trei părți și anume:
• palele rotorului – captează energia vântului și o transmit către rotor;
• axa rotorului – leagă rotorul de generator;
• generatorul – produce curentul electric.
Majoritatea turbinelor eoliene sunt mai complexe,
părțile componente ale acestora cuprinzând
următoarele:
Turnul metallic- denumit și pilon, acesta susține
turbina eoliană și permite accesul persoanelor
responsabile în vederea executării operațiilor de
întreținere necesare sau a reparațiilor. Turnul susține
și ansamblul superior, din această cauză este necesar
să reziste vânturilor extrem de puternice. Pe interior
regăsim rețeaua de distribuție a energiei electrice,
precum și scările de acces.
Fundația- are un rol foarte important, întrucât
aceasta asigură rezistența mecanică a generatorului.
Nacela- este carcasa în care se montează mai multe
elemente, rolul său fiind acela de a proteja
componentele turbinei eoliene.
Aceasta cuprinde:
• cutia de viteze – crește viteza de rotație
dintre rotor și generator;
• generatorul – generează energia electrică;
• mecanismul de ajustare a poziției – aliniază turbinele cu axă orizontală cu direcția vântului.
Cuprinde în general motoare electrice care rotesc întregul rotor spre stânga sau spre dreapta;
• senzorii și controlerele electronice – sisteme de control ale mecanismului de ajustare a poziției,
senzori de viteză, sisteme de siguranță și de monitorizare;
• frâna mecanică – dacă vântul are o viteză prea mare, generatorul se poate defecta sau
echipamentele pot fi supraîncărcate din cauza energiei produse. În aceste cazuri se folosește
frâna mecanică.
• turnul – asigură poziționarea componentelor turbinei la o înălțime optimă.
Palele turbinei eoliene
Împreună cu butucul, alcătuiesc rotorul turbinei. Sunt confecționate cu aceleași tehnologii folosite și în
industria aeronautică. Cel mai des este utilizat sistemul cu 3 pale.

1
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

Rotorul- butucul rotorului este montat pe arborele principal și permite montarea palelor turbinei. Este
prevăzut cu un sistem care permite orientarea palelor pentru controlul vitezei de rotație a turbinei.
Generatorul- asigură producerea de energie electrică. Poate fi de curent continuu sau alternativ.
Invertorul- transformă curentul electric continuu în curent electric alternativ.
Bateriile de stocare- stochează energie și îți permit să le folosești și în zilele când turbina nu produce
energie
Stația de distribuție- turbina transmite energia produsă prin intermediul unor cabluri electrice într-o
stație de distribuție care este conectată la rețeaua națională de transport. Din stație, energia pleacă la
consumatorii finali.
Anemometrul- măsoară viteza vântului. Este montat pe nacelă și pornește turbina atunci când viteza
vântului depășește 3-4 m/s, respectiv o oprește atunci când viteza depășește 25 m/s.

Tipuri de turbine eoliene în funcție de structura acestora

Turbinele eoliene cu ax vertical
Sunt recomandate a fi utilizate în cazul construcțiilor civile individuale
înalte. Sunt robuste, omni-direcționale și liniștite, în sensul că nu creează
așa mult stres pe structura de sprijin.
Avantaje:
• generatoarele și cutiile de viteze pot fi plasate pe sol;
• sunt ușor de întreținut;
• turbinele nu trebuie să fie poziționate în vânt;
• produc un zgomot mai redus comparativ cu turbinele cu ax
orizontal;
• costul instalării este mai redus;
• pornesc la viteze mici ale vântului;
• nu țin cont de direcția sau turbulențele vântului;
• se comportă bine la viteze mari ale vântului.
Dezavantaje:
• necesită o arie de captare a vântului de 2 ori mai mare decât turbinele cu ax orizontal;
• nu pot produce o putere la fel de mare precum turbinele o rizontale.
Turbinele eoliene cu ax orizontal
Funcționează pe principiul morilor de vânt. Sunt cele mai utilizate întrucât au un randament superior
față de eolienele verticale. Cuprind 2 categorii:
• cele de amonte – unde vântul suflă pe fața palelor.
• cele de aval – unde vântul suflă pe spatele palelor.
Cea mai utilizată dispunere este cea în amonte, deoarece este mai
simplă și are rezultate mai bune.
Avantaje:
• puterea mare produsă;
• randament ridicat.
Dezavantaje:
• sunt inconstante datorită variației vântului;
• produc destul de mult zgomot;
• sunt inestetice;
• necesită pentru instalare terenuri mari virane;

2
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

Tipuri de turbine eoliene în funcție de dimensiunea și capacitatea lor

Pot fi împărțite în 3 categorii:
• mici – pot genera 50 – 60 kW putere și utilizează rotoare cu un diametru între 1 – 15m;
Pot fi montate acasă, în curte, în grădină, pe câmp, la cabana de la munte sau pe litoral. Dacă zona în
care sunt montate asigură constant un vânt cu o putere suficientă, poți deveni independent de rețelele
convenționale. Pot fi utilizate în combinație cu panourile fotovoltaice. Pot fi utilizate pentru case,
clădiri agricole, grajduri, stații de emisie Radio/TV, etc.
• medii – pot genera între 500 – 1500 kW putere și utilizează rotoare cu un diametru între 15-60m;
Reprezintă o soluție ideală pentru locuințe individuale, pensiuni, cabane, hoteluri mici, sedii
administrative, întreprinderi, școli sau spitale. Un lucru necesar în cazul lor, este să fie montate la o
înălțime de cel puțin 10 m, iar pe o distanță de 100 m în jur să nu existe obstacole care să diminueze sau
să schimbe viteza și direcția vântului.
• mari – pot genera 2 – 3 MW putere și utilizează rotoare cu un diametru între 60 – 100m.
Pot produce într-o singură zi suficientă energie pentru a alimenta mai multe case. Se pretează pentru
distribuitorii de energie sau dezvoltatorii imobiliari.

Întrucât în ultimii ani s-a constat o creștere alarmantă a poluării cauzată de arderea de combustibili
pentru producerea de energie, energia eoliană reprezintă o soluție viabilă la această problemă.

II. Perspective
Pe fondul provocărilor globale, UE a propus un cadru de acțiune orizontală pentru realizarea
obiectivului neutralității climatice, care să permită statelor membre gestionarea problemelor climatice și
ecologice într-un mod unitar și în timp real. În acest sens, anul 2050 reprezintă un etalon al efortului de
atingere a neutralității climatice la nivelul fiecărui stat membru al UE, fiind totodată un exemplu pentru
celelalte State Părți la Acordul de la Paris.
La nivel european, în 2019 a fost adoptat Pactul ecologic european, o inițiativă ambițioasă sub forma
unui pachet de măsuri, care încurajează și stimulează toți factorii interesați să fie parte integrantă a
procesului tranziției către o economie verde, care să sprijine realizarea obiectivului neutralității
climatice. Acest demers reprezintă un instrument cheie în contextul procesului de redresare și
transformare a societății europene către o tranziție verde, cu o atenție deosebită acordată îndeplinirii
obiectivelor strategice de protecție a mediului, a sănătății și vieții cetățenilor.

Pactul ecologic european are un rol fundamental și strategic în promovarea obiectivului neutralității
climatice și include un set de acțiuni, propuneri și inițiative legislative și non-legislative, care urmăresc
reglementarea unor domenii cheie, cum ar fi: protecția mediului, schimbările climatice, energia,
industria, transporturile, agricultura, digitalizarea și sectorul financiar.

Prin obiectivele și măsurile de reglementare avute în vedere pentru aceste domenii, Pactul ecologic
european stabilește planuri și acțiuni menite să limiteze efectele schimbărilor climatice într-un timp
relativ scurt și să permită adoptarea de politici favorabile unei tranziții echitabile către o economie
verde. Urmând aceste obiective, principalele măsuri s-au axat pe o serie de acțiuni ambițioase, cum ar fi:
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, protejarea faunei și florei, contribuția la crearea de noi
locuri de muncă, încurajarea investițiilor în cercetare și inovare în scopul îmbunătățirii calității sănătății
și a standardului de viață al cetățenilor.

Principalele inițiative aduse sectorului energiei vizează următoarele aspecte:

3
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

- propunerea de Directivă privind energia regenerabilă încurajează o mai bună integrare a sistemului
energetic care va contribui la obiectivele climatice și de mediu, inclusiv la protejarea biodiversității.
Astfel, se are în vedere realizarea unui obiectiv de 40% din surse regenerabile până în 2030 prin
contribuția fiecărui stat membru la utilizarea energiei regenerabile în sectorul transportului, respectiv în
sectorului de încălzire și răcire, atât pentru clădiri, cât și pentru industrie. În acest scop, se consolidează
criteriile de durabilitate a bioenergiei, iar statele membre vor trebui să-și elaboreze scheme de sprijin
pentru bioenergie.

Deși s-au înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește dezvoltarea energiei din surse
regenerabile în întreaga Europă, iar producția de energie din surse regenerabile pe uscat este o practică
relativ larg răspândită, există un număr din ce în ce mai mare de tehnologii energetice legate de sectorul
maritim care înregistrează o dezvoltare semnificativă și încep să ocupe un loc central în noile cadre
politice și juridice.
Pentru a asigura dezvoltarea durabilă a acestora în Europa, UE a adoptat Directiva 2014/89/UE privind
amenajarea spațiului maritim, cu scopul de a crea un cadru comun de reducere a conflictelor dintre
sectoare, de a crea sinergii, de a încuraja investițiile și cooperarea transfrontalieră și de a proteja mediul.
Obiectivele directivei sunt conforme cu măsurile de protecție prevăzute în Directiva 2008/56/CE
(Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” – MSFD), precum și în Directiva 2000/60/CE
(Directiva-cadru privind apa).

Parcuri eoliene onshore și offshore

În 2018, UE avea o capacitate instalată de producție de 160 GW energie eoliană onshore și de 19 GW
energie eoliană offshore. Aceasta reprezenta 14 % din cererea de energie electrică la nivelul UE și este
în continuare a doua ca importanță din punctul de vedere al capacității de producție de energie electrică.

Caseta 1-2 ilustrează o previziune a capacității instalate totale a UE până în 2050 pentru diferitele
scenarii în temeiul strategiei pe termen lung pentru 2050 a Comisiei Europene25 de reducere a emisiilor
sale de gaze cu efect de seră. Aceasta arată că, indiferent de scenariile alese, energia eoliană și energia
solară sunt singurele surse care vor înregistra o creștere a capacității, iar celelalte surse fie se vor
stabiliza, fie își vor reduce capacitatea. Această strategie pe termen lung estimează că aproape 85 % din
energia electrică la nivelul UE va fi generată din resurse regenerabile până în 2050 în scenariile de
decarbonizare [73 % în scenariul de referință, numai energia eoliană reprezentând până la 26 % în 2030
și până la 56 % în 2050 (Comisia Europeană, 2018b)].

4
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

În 2030, energia eoliană onshore ar reprezenta aproape trei sferturi din capacitatea totală a energiei
eoliene și două treimi în 2050. Unele părți interesate sugerează că, până în 2050, până la 32 % din
producția de energie electrică din energia solară fotovoltaică și din energia eoliană ar putea proveni de la
gospodării, organisme colective, întreprinderi mici și mijlocii și entități publice.

Ambele sectoare de dezvoltare a energiei eoliene, atât onshore, cât offshore, sunt dominate de turbinele
eoliene cu ax orizontal (HAWT), având o configurație cu trei pale. Deși există și alte configurații și
modele industriale, cum ar fi turbinele eoliene cu ax vertical (VAWT) și turbinele eoliene fără pale,
acestea nu se preconizează că vor avea o contribuție semnificativă la extinderea prevăzută a capacității
de producție a energiei eoliene în UE (Comunicarea WindEurope, 2019). Preferința pentru turbinele
HAWT cu trei pale se datorează unei serii de avantaje, printre care eficiența aerodinamică (Gardner et
al., 2004).

Evoluțiile în ceea ce privește proiectarea turbinelor eoliene onshore și offshore au dus la o creștere a
capacității de producție, în paralel cu creșterea diametrului rotorului turbinei și a înălțimii turnului
(Caseta 1-3). Modelele de turbine eoliene offshore în producție (sau pe comandă) sunt de 9,5 MW (9500
kW), diametrele rotorului fiind cuprinse între 164 și 167 m (Wind Power Monthly, 2018). Turbinele cu
o putere mai mare, de 10 și de 12 MW, sunt în curs de dezvoltare, diametrele rotorului depășind 190m
(Grimwood, 2019).

Cele mai mari turbine onshore instalate în Europa sunt de până la 8 MW (8000 kW), diametrele
rotorului fiind de maximum 164 m. Creșterea diametrului rotorului și a înălțimii turnului a permis noilor
parcuri eoliene să profite de viteze mai mari și mai constante ale vântului. În cazul parcurilor eoliene
onshore, acest lucru a permis amplasarea turbinelor în zone împădurite, unde coronamentul copacilor
influențează într-o mai mică măsură viteza și turbulența vântului, în paralel cu creșterea înălțimii
turbinei deasupra solului.

5
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

În mod similar, evoluțiile în ceea ce privește proiectarea fundației au permis amplasarea parcurilor
eoliene offshore în ape mai adânci, acolo unde vântul atinge viteze mai mari și mai constante (Caseta 1-
4). Apariția unei tehnologii a turbinelor plutitoare, cu avantajele de instalare aferente în raport cu tipurile
tradiționale de turbine fixate în sol (WindEurope, 2018), ar putea facilita tranziția către amplasarea
turbinelor în ape marine mai adânci. În 2019, dezvoltarea energiei eoliene offshore plutitoare a generat
energie electrică în trei locații din Europa: două în Scoția (Hywind și Kincardine) și una în Franța
(Floatgen Demonstrator).

6
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

Reciclarea palelor
Întrucât turbinele eoliene au început să fie instalate pe scară largă la începutul anilor 2000, este lesne de
înțeles că primele parcuri eoliene au ajuns sau se apropie cu pași mari de finalul perioadei de utilizare.
Ce se întâmplă cu toate aceste instalații masive când nu mai pot fi utilizate și trebuie înlocuite?
Oamenii de știință caută deja soluții pentru a putea recicla palele turbinelor eoliene, iar în acest sens sunt
analizate o serie de opțiuni. Niciuna dintre ele nu este însă foarte eficientă.
De exemplu, reciclarea mecanică a palelor turbinelor eoliene prespune strivirea și mărunțirea palelor în
bucățele cu dimensiuni de până la 10 milimetri. Teoretic, materia rezultată poate fi utilizată în
combinație cu materia primă clasică pentru producția de noi pale de turbine eoliene. Problema este că,
chiar și atunci când noile pale de turbine conțin doar 10% materie reciclată, acestea au o rezistență
mecanică semnificativ mai slabă, ceea ce înseamnă că respectivele pale ar avea o durată de viață mult
mai mică decât cele “noi”. În plus, procesul mecanic de strivire a palelor generează cantități
semnificative de praf care pot pune în pericol sănătatea muncitorilor implicați în acest proces.

Între timp, reciclarea termică a palelor începe cu tăierea și mărunțirea palelor, adică cu prima parte a
procesului de reciclare mecanică. Diferența este că materialul rezultat este descompus prin expunere la
temperaturi ridicate cuprinse între 450 și 700 de grade Celsius. Rezultatul final este însă dezamăgitor: în
cel mai bun caz, materia reciclată oferă cel mult 70% din rezistența palelor “noi”. În plus, trecerea prin
procese mecanice și, mai ales, termice se face cu un consum ridicat de energie electrică, astfel că
produsul final reciclat este mai scump de obținut decât materia primă folosită în mod obișnuit în
producție.
A treia metodă este reciclarea chimică. Aceasta implică folosirea unor procese de solvoliză – foarte pe
scurt, solvoliza este o reacție chimică în care unul dintre reactivi este un solvent precum apa sau
alcoolul. De regulă, reciclarea chimică implică utilizarea unor temperaturi de peste 200 de grade Celsius
și presiuni de peste 200 de bari, care duc de asemenea la costuri de reciclare mai mari decât costurile cu
prelucrarea materiei prime clasice. În plus, rezistența materiei reciclate este semnificativ mai scăzută
decât în cazul materiei prime clasice.
Este lesne de înțeles că omenirea se confruntă în prezent cu o problemă delicată: palele turbinelor
eoliene, folosite pentru a produce energie electrică fără emisii de dioxid de carbon, generează deșeuri
dificil de gestionat. Cât de mari sunt aceste deșeuri? O serie de studii internaționale, bazate pe datele cu
privire la proiectele de parcuri eoliene, arată că deșeurile de pale de turbine eoliene vor ajunge în acest
an la circa 50.000 de tone numai în Europa. Pentru anul 2050, estimările pentru Europa variază între
325.000 și 495.000 de tone de deșeuri de pale de turbine eoliene. La nivel global, cantitatea de deșeuri
va depăși 2 milioane de tone, iar țara care va fi cea mai afectată de această problemă va fi China.

Prin urmare, la finalul utilizării, cele mai multe pale de turbine eoliene sunt pur și simplu îngropate în
pământ, întrucât acesta este cel mai simplu și ieftin proces prin care administratorii parcurilor eoliene
scapă de aceste deșeuri. Dar în același timp este și o majoră problemă de mediu pe termen lung, care se
va agrava pe măsură ce tot mai multe turbine eoliene vor ajunge la finalul perioadei de utilizare. De
altfel, Germania, Olanda, Austria și Finlanda au introdus deja legislații prin care interzic îngroparea
palelor în pământ, tocmai din considerente de mediu.

Tehnologii noi
Pe termen lung, speranțele vin de la Siemens Gamesa, o companie rezultată în urma fuziunii din 2016
dintre producătorii de turbine eoliene Gamesa (Spania) și Siemens Wind Power (Germania). În prezent,
Siemens Gamesa este al doilea cel mai mare producător de turbine eoliene din lume, iar în septembrie

7
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

2021 a anunțat că a început producția de serie a primei turbine eoline din lume cu pale care vor putea fi
100% reciclate la sfârșitul perioadei de utilizare.
Noile turbine au primit numele sugestiv RecyclableBlade și, din punct de vedere al compoziției, palele
sunt identice cu cele ale turbinelor moderne: sunt produse din fibră de sticlă, fibră de carbon, lemn și
plastic de tip PET. Secretul este reprezentat de un nou tip de rășină epoxidică cu care sunt combinate
toate aceste materiale pentru a forma o structură flexibilă și ușoară, iar această rășină a fost produsă de
compania Aditya Birla Advanced Materials pe baza proiectului primit de la Siemens Gamesa.
Avantajul noului tip de rășină este că, la finalul utilizării, aceasta permite separarea de fibra de sticlă,
plastic, lemn și alte metale după introducerea palelor într-o soluție de acid. Materialele astfel separate
vor putea fi apoi recuperate din soluția de acid și, după uscare, vor putea fi folosite în noi produse din
alte domenii, inclusiv în industria auto.

Pentru început, Siemens Gamesa a produs 6 turbine RecyclableBlades la uzina din localitatea daneză
Aalborg, care au fost achiziționate de 3 companii pentru a fi utilizate în parcuri eoliene din Germania și
în două proiecte offshore (în largul mării). Compania anticipează că aceste turbine vor putea fi folosite
până în preajma anului 2040, când vor intra în procesul de reciclare menționat anterior.

Revoluția în domeniul palelor turbinelor eoliene ar putea veni de la niște start-up-uri care încă mai caută
finanțare pentru a-și implementa ideile aparent ciudate.
O astfel de idee aparent ciudată este dezvoltarea unor turbine eoliene fără pale. Ai citit bine. Dar stai,
palele sunt practic componenta esențială a unei turbine eoliene, nu-i așa? Hmm, depinde care-i scopul
turbinei.
Vortex Bladeless este un start-up
fondat la Madrid cu numai 6 angajați
care produce o turbină eoliană sub
forma unui cilindru cu o înălțime de
3 metri care are o formă ușor curbată
în partea superioară. Turbina este
montată în pământ pe o tijă elastică,
care permite apariția unor vibrații în
momentul în care bate vântul. Aceste
vibrații sunt folosite pentru
generarea de energie electrică.
Principalul avantaj este că o astfel de
turbină poate fi folosită în zone
rezidențiale, unde nu există spațiu
suficient pentru turbinele eoliene clasice. Nu reprezintă o concurență pentru panourile solare, ci mai
degrabă o soluție complementară.
Tehnologia dezvoltată de Vortex Bladeless a atras deja atenția celor de la Equinor, o companie
energetică deținută de statul norvegian, care va finanța start-up-ul spaniol pentru a continua dezvoltarea
acestor turbine.
Conceptul este mult mai simplu: în loc să funcționeze prin vibrațiile generate de vânt, turbina dezvoltată
de Alpha 311 obține energie electrică prin vibrațiile turbinei generate de… traficul rutier. Amplasată în
imediata apropiere a unei autostrăzi, o astfel de turbină se folosește de circulația aerului generată de
trecerea mașinilor pe autostradă. O serie de cercetări independente au arătat că o astfel de turbină poate
genera la fel de multă energie electrică ca un parc solar de 20 de metri pătrați. Ce înseamnă asta concret?
Că o autostradă poate fi iluminată pe timp de noapte prin utilizarea unor astfel de turbine.

8
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

Primul experiment cu turbine Alpha 311 este deja în desfășurare: în complexul Arena O2 din Londra au
fost montate 10 turbine Alpha 311 cu înălțimea de un metru care pot produce până la 87 MWh de
energie electrică pe an, suficient pentru a alimenta cu energie magazinele și restaurantele din cadrul
complexului.
Germanii de la SkySails au inventat o turbină eoliană
aeriană care poate ajunge în mod autonom la o altitudine
de 400 de metri, acolo unde vânturile sunt mai puternice
decât cele de la nivelul solului. Pe parcursul ascensiunii,
turbina “trage” de o frânghie conectată la sol prin
intermediul unui troliu. Tot la sol se află și generatorul
de energie electrică.
Pentru moment, turbina poate genera cel mult 100-200
kW, însă SkySails a semnat recent un parteneriat cu
gigantul energetic german RWE pentru a dezvolta
turbine cu capacități de ordinul MW.
Principiul de funcționare face ca astfel de turbine să
poată fi utilizate mai degrabă în spații deschise, de
preferat în zone rurale.

În țara noastră, parcurile eoliene au început să apară în masă începând din anul 2008, atunci când a fost
adoptată prima legislație în acest sens (uite cum arăta legea publicată în Monitorul Oficial). Asta
înseamnă că primele turbine eoliene aflate în prezent în funcțiune vor fi dezafectate începând din
preajma anului 2028. Pare un termen relativ îndepărtat, însă parcă mai ieri ne strângeam în plină iarnă în
Piața Victoriei în 2017.
Pe parcursul celor 14 ani care au trecut de
atunci, România a ajuns la parcuri eoliene cu
o capacitate totală de 3 GW, iar viitorul sună mai
mult decât promițător: compania germană WDP
pregătește dezvoltarea unui parc eolian offshore
în Marea Neagră de 1.9 GW, după ce va exista o
legislație pentru astfel de proiecte. În plus,
lituanienii de la Green Genius au proiecte de
parcuri eoliene de 500 MW. Astfel, doar prin
aceste noi proiecte, România poate ajunge să-și
dubleze actuala capacitate într-un interval de
numai câțiva ani.
Cert este că, în contextul climei din Dobrogea,
manifestată prin vânturi puternice regulate,
România are un potențial de 14 GW de energie electrică din parcuri eoliene și este de departe cea mai
“fertilă” țară la acest capitol din Europa de Sud-Est.

În Europa, capacitatea totală instalată de parcuri eoliene este de 235 GW, din care 207 GW în parcuri
eoliene onshore și 28 GW în proiecte offshore. Bătrânul Continent stă mult mai bine decât Statele Unite
(135 GW), dar este semnificativ în urma Chinei, care a ajuns deja la 329 GW.

9
 Perspective in dezvoltarea turbinelor eoliene de mare putere | Adriana (Pînzariu) Matei

Bibliografie
1. https://despre-energie.ro/ce-sunt-si-cum-functioneaza-turbinele-eoliene/
2. Institutul European din România- Studii de Strategie și Politici SPOS 2021- Studiul nr. 3 Pactul ecologic
european: oportunități și provocări pentru dezvoltarea sustenabilă a României
3. Comisia Europeani, Bruxelles, 18.11.2020 C(2020) 7730 final- Document de orientare privind proiectele
de energie eoliană și legislația UE privind natura
4. Pale îngropate. Marea problemă a turbinelor eoliene - Autocritica

10