Ref. Regulamentul nr.

(UE) 2020/1784 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie

2020 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în
materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) (reformare)

Începând cu data de 01.07.2022 sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului nr. (UE) 2020/1784 al
Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind notificarea sau comunicarea în statele
membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea
actelor) (reformare). Excepţie o reprezintă articolele 5,8 şi 10, care se vor aplica din prima zi a lunii care
urmează perioadei de 3 ani de la data intrării în vigoare a actelor de punere în aplicare ce privesc sistemul
informatic descentralizat (a se vedea art. 25).[1]

Regulamentul se aplică între statele membre[2], inclusiv Danemarca (inclusiv Insulele Feroe şi
Groenlanda). Regulamentul nu se aplică teritoriilor statelor membre care nu se află în Europa (Aruba şi Antilele
olandeze – Ţările de Jos; Mayotte, Nouvelle-Calédonie, Polynésie française, Saint-Pierre-etMiquelon et Wallis-
et-Futuna – Franţa).
Regulamentul nr. (UE) 2020/1784 a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European
și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor
judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) și abrogarea
Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului.

Domeniu de aplicare: Regulamentul se aplică în materie civilă şi comercială, fără nicio excepţie.
Regulamentul prevede expres că nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă sau în ceea ce
priveşte răspunderea statului privind acte sau omisiuni în exercitarea autorităţii statului („acta iure imperii”).
Regulamentul nu se aplică în cazul comunicării unui act reprezentantului autorizat (avocat) al unei
persoane din statul membru în care procedura are loc, indiferent de locul de reşedinţă al acelei persoane.

Regulamentul prevede şase modalităţi alternative de transmitere a actelor către destinar:

1. prin formularea unei cereri de comunicare si transmiterea actelor anexate prin intermediul
agenţiilor de transmitere[3] şi primire (art. 4). Se utilizează formulare standard (cerere, confirmare primire,
aviz de returnare, certificat de efectuare/neefectuare a comunicării etc)

Aspecte privind traducerea actelor:

Agenția de transmitere, înainte de a face demersurile în vederea transmiterii cererii către celălalt stat
membru, trebuie să informeze solicitantul că destinatarul poate refuza primirea acestuia în cazul în care actul nu
este însoțit de o traducere într-o limbă pe care destinatarul o înțelege sau în limba oficială a statului membru de
destinație. Sarcina traducerii actelor este în sarcina solicitantului - Art. 9;

Agenția de primire este cea care trebui să informeze destinatarul actului cu privire la dreptul de refuz, dacă
actul nu este însoțit de traducere. În acest sens, actele judiciare vor fi însoţite de Formularul L (Informarea
destinatarului cu privire la dreptul de a refuza să accepte un act)- Art. 12.

Transmiterea actelor în această modalitate este facilitată de folosirea fomularelor standard prevăzute în
anexa Regulamentului. Formularele pot fi completate online şi se traduc automat prin intermediul Portalului
european e-justice (https://e-justice.europa.eu/), la secțiunea Formulare on-line.

2. prin formularea unei cereri de comunicare si transmiterea actelor anexate pe cale diplomatică sau
consulară – doar pentru situaţii excepţionale; misiunea diplomatică/oficiul consular înaintează cererea însoţită
de acte către agenţia de primire sau organismul central din celălalt stat membru (art. 16),

3. prin formularea unei cereri de comunicare si transmiterea actelor anexate prin agenţi diplomatici
sau consulari cererii numai în ceea ce privește pe proprii cetățeni - fără intervenția agenției de primire /
organismului central din celălalt stat membru (art. 17),

4. direct destinatarului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (art. 18),

1
 5. direct destinatarului, pe cale electronică (art. 19),

6. de către partea interesată, în mod direct către autorităţile competente din statul membru al
destinatarului - dacă o astfel de notificare sau comunicare directă este permisă în conformitate cu dreptul
statului membru în care se desfăşoară procedura. (art. 20).

Chiar dacă Regulamentul nu stabileşte o ierarhie între modalităţile de transmitere, cele mai întâlnite
modalităţi în practică sunt două, şi anume:
- prin intermediul agențiilor desemnate de transmitere și primire (art. 4)
- direct destinatarului de către autoritățile de transmitere cu scrisoare recomandată cu confirmare de
primire (art. 18)

În practică, autoritățile judiciare române preferă, pentru primul termen de judecată, să transmită actele
judiciare destinatarului, prin intermediul autorităților de primire (art. 4 din Regulament), cu excepția situației în
care acestea se fac contra cost şi este necesară achitarea unei taxe de către partea interesată. Ulterior, după ce
destinatarul actelor a luat cunoștință despre proces, autoritățile judiciare române preferă să transmită, pentru
următoarele termene de judecată, actele judiciare direct destinatarului, prin curierat, prin scrisoare recomandată
cu confirmare de primire (art. 18 din Regulament).

În România autoritățile de transmitere sunt, conform art. din 32 din Legea nr. 189/2003 privind asistență
judiciară internațională în materie civilă şi comercială, republicată, cu modificările și completările din Legea nr.
61/2015, toate instanțele române pe rolul cărora se află în curs de soluționare un proces cu element de
extraneitate[4]. În cazul actelor extrajudiciare, emise, de exemplu, de către notarii publici, executorii
judecătorești, comunicarea se face prin intermediul judecătoriei în a cărei circumscripție îşi are sediul
profesional biroul profesional al acestuia.

Cu titlu general, vă aducem la cunoştinţă faptul că pot face obiectul comunicării nu numai actele judiciare
sau extrajudiciare naţionale, dar şi cele emise în cadrul procedurilor europene (somaţia europeană de plata,
cererile de valoare redusă, titlu executoriu european, ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a
conturilor bancare)[5].

Cu privire la legea aplicabilă dublei date a comunicării unui act aceasta este data la care acesta este
comunicat în conformitate cu legislaţia statului membru destinatar (de exemplu, atunci când data comunicării
este necesară calculării terenului pentru formularea unei căi de atac); sau, dacă conform legislaţiei unui stat
membru, un act trebuie comunicat într-un termen determinat (de exemplu, atunci când depunerea unei acțuni
este necesară până la un anumit termen, în caz contrar intervenind prescripția), data care se ia în considerare în
ceea ce priveşte reclamantul este cea stabilită de legislaţia acelui stat membru (a se vedea art. 13)

Atunci când un actul a trebuit să fie transmis, iar pârâtul nu s-a prezentat la înfățișare, pronunțarea hotărârii
se amână până când se stabilește dacă comunicarea actului a avut loc în timp util pentru ca pârâtul să își poată
pregăti apărarea și că actul a fost comunicat conform procedurii prevăzute de dreptul statului membru de
destinație sau actul a fost în fapt remis (a se vedea condiţiile prevăzute la art. 22 alin. 1). Cu toate acestea, dacă
nu se primeşte niciun certificat de efectuare a comunicării instanța poate pronunța o hotărâre, dacă actul a fost
transmis prin unul dintre mijloacele prevăzute în regulament, de la data transmiterii actului au trecut șase luni şi
nu s-a obținut niciun certificat, cu toate că autoritățile competente ale statului membru de destinație au
întreprins toate demersurile (a se vedea condiţiile cumulative prevăzute la art. 22 alin. 2).

Necomunicarea actelor în conformitate cu Regulamentul sus-menţionat poate avea ca efecte invocarea de

către pârât a unui motiv de nerecunoaștere a hotărârii străine.

Toate comunicările statelor membre referitoare la aplicarea Regulamentului pot fi consultate în cadrul
Portalului european e-justiţie, în Atlasul Judiciar European în materie civilă – rubrica „Notificarea sau
comunicarea actelor (reformare).[6]

Cele mai importante noutăți aduse de Regulament se referă la următoarele aspecte:

2
 I. În cazul în care nu se cunoaște adresa persoanei căreia trebuie să i se comunice actul , statul
membru în care se presupune că s-ar afla destinatarul actelor acordă asistență pentru determinarea adresei într-
una din modalităţile prevăzute la art. 7.

Agenţia de transmitere poate solicita informaţii privind adresa unei persoane prin folosirea Formularului B.
Coordonatele autorităţilor cărora se transmite Formularul B sunt publicate în cadrul Portalului e-justiţie, în
Atlasul Judiciar European în materie civilă – rubrica „Notificarea sau comunicarea actelor (reformare) –
Autorităţi de sprijin. . Răspunsul la cererea de aflare de informaţii se trimite de către autoritatea de sprijin
solicitată prin intermeidiul formularului C.

Mai multe informaţii cu privire la modalităţile disponibile de aflare a adresei din străinătate a destinatarului
actelor (ex. titularul cererii de informaţii, autoritatea competentă, costuri etc) sunt disponibile în cadrul
Portalului european e-justiţie, în Atlasul Judiciar European în materie civilă – rubrica „Notificarea sau
comunicarea actelor (reformare).

II. Comunicarea actelor poate fi efectuată direct către destinatar electronic prin intermediul
modalității de comunicare disponibile în statul membru al instanței pentru comunicarea de acte la nivel
național, cu condiția ca actele să fie trimise și primite utilizând servicii de distribuție electronică înregistrată
calificate în sensul Regulamentului (UE) nr. 910/2014[7], iar destinatarul să își fi dat în prealabil
consimțământul expres pentru utilizarea de mijloace electronice în scopul comunicării de acte în cursul
procedurilor judiciare; sau destinatarul să își fi dat în prealabil, în fața instanței sau a autorității sesizate în cauză
sau în fața părții responsabile de comunicarea actelor, consimțământul expres privind utilizarea e-mailului
transmis către o adresă de e-mail specificată în scopul comunicării de acte în cursul respectivei proceduri, iar
destinatarul să confirme primirea actului prin intermediul unei confirmări de primire, care să menționeze data
primirii (art. 19).

III. În cadrul controlului de regularitate efectuat de agenţia de primire (judecătoria, în cazul

României), la primirea cererii de comunicare (formularul A), agenţia de primire va confirma primirea
cererii folosind formularul D în termen de 7 zile de la primire.

Dacă cererea de comunicare nu poate fi executată din cauza lipsei unor informaţii/documente, agenția de
primire solicită agenției de transmitere obținerea informațiilor lipsă, folosind formularul E.

Dacă cererea de comunicare este în afara domeniului de aplicare material şi teritorial al Regulamentului,
adresa destinatarului nu poate fi determinată sau nu sunt îndeplinite condiții de formă (lizibilitatea
documentelor, limba în care au fost traduse documentele), cererea se restituie agenției de transmitere, cu un
aviz de returnare, formularul F.

Dacă agenția de primire nu are competență teritorială, aceasta nu poate refuza şi restitui executarea cererii
și este obligată să transmită cererea de comunicare şi actele anexate agenției de primire competente, informând
agenția de transmitere, cu formularul G. La primirea actului și a cererii de către agenția de primire competentă
teritorial, respectiva agenție transmite o confirmare de primire agenției de transmitere în termen de șapte zile de
la primire, utilizând formularul H.

Agenția de primire comunică actul ori dispune comunicarea actului în termen de o lună de la primirea
cererii[8]. În cazul în care nu a fost posibilă comunicarea în termen de o lună de la primirea actului, agenția de
primire informează agenția de transmitere cu formularul K.

Autorităţile de transmitere au la dispoziţie formularul I prin care pot solicita informaţii cu privire la stadiul
soluţionării cererii, după 1 lună de la data primirii cererii de către agenția de primire. Răspunsul agenţiei de
primire la cererea de informaţii cu privire la stadiul executării se transmite prin utilizarea formularului J.

Pentru că destinatarul poate refuza să primească actul neînsoţit de o traducere, agenția de primire are
obligaţia de a-l informa cu privire la aceasta, anexând la actul care trebuie comunicat formularul L. Destinatarul
poate refuza primirea actului în momentul comunicării sau în termen de două săptămâni de la momentul

3
comunicării, întocmind o declarație scrisă. Destinatarul poate returna către agenția de primire formularul L sau
declarația scrisă.

Atunci când agenția de primire este informată că destinatarul refuză primirea actelor, aceasta informează
imediat agenția de transmitere prin intermediul certificatului de efectuare sau de neefectuare a notificării sau a
comunicării actelor, formularul K și returnează cererea şi fiecare act a cărui traducere este solicitată.

La finalizarea formalităților privind comunicarea actului, agenția de primire întocmește un certificat

utilizând formularul K[9] și îl transmite agenției de transmitere.

[1] Estimat – aprilie 2025

[2]Austria, Cehia, Germania, Spania, Croația, Polonia, Bulgaria, Finlanda, Slovenia, Polonia, Ungaria,
Portugalia, Lituania, Slovacia, Suedia, Letonia, Italia, Grecia, Belgia, Olanda, Franţa, Cipru, Irlanda, Malta,
Danemarca, Estonia, Luxemburg, Slovenia
[3] Instanțele judecătorești: Austria, Cehia, Germania, Spania, Croația, Polonia, Slovacia, Bulgaria,
Finlanda, Slovenia, Portugalia, Ungaria, Portugalia, Lituania (agenții transmițătoare), Suedia (agenții
transmițătoare), Letonia (agenții transmițătoare), Italia (agenții transmițătoare) ; parchetele de pe lângă instanțe
(Grecia) ; executorii judecătorești : Belgia, Olanda, Franța, Lituania (UNEJ agenție de primire), Ungaria (UNEJ
agenție de primire), Portugalia (agenție de primire), Letonia (agenții primitoare); centralizat : ministerul justiției
(Cipru), instanță superioara (Irlanda, Italia -agenție primitoare, Suedia - agenție primitoare), Biroul Procurorului
General (Malta)
[4] Statele membre ale UE au desemnat ca autorităţi de transmitere instanţele judecătoreşti, parchetele de
pe lângă acestea, executorii judecătorești, curțile supreme etc.
[5] Dacă actul judiciar propriu-zis emis de instanța străină, în procedurile europene referitoare la somația
europeană de plată și cererile de valoare redusă, este primit de instanţa de la domiciliul/sediul debitorului
(judecătorie) împreună cu o cerere de comunicare formulată în baza Regulamentului, atunci urmează ca acest
act (de exemplu, cerere de emitere a unei somații europene de plată, somaţia europeană de plată etc.) să fie
înmânat destinatarului în cadrul unei proceduri de comunicare de acte judiciare. Judecătoria nu ar trebui să
înregistreze aceste acte ca fiind acte de sesizare a acesteia cu o cerere de emitere a somaţiei de plată, ordonanță
de plată sau valoare redusă, iar părții din străinătate nu ar trebui să i se pună în vedere să achite taxa judiciară.
[6] https://e-justice.europa.eu/38580/RO/serving_documents_recast
[7] Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind
identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a
Directivei 1999/93/CE. „Serviciu de distribuție electronică înregistrată calificat” înseamnă un serviciu de
distribuție electronică înregistrată care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 44 din Regulament, anume:
(a) sunt prestate de către unul sau mai mulți prestatori de servicii de încredere calificați;
(b) asigură identificarea expeditorului cu un nivel de încredere ridicat;
(c) asigură identificarea destinatarului înainte de furnizarea datelor;
(d) trimiterea și primirea datelor este securizată printr-o semnătură electronică avansată sau un sigiliu
electronic avansat al prestatorului de servicii de încredere calificat astfel încât să se excludă posibilitatea ca
datele să fie schimbate fără ca acest lucru să fie detectat;
(e) orice modificare a datelor necesare în scopul de a trimite sau primi datele este clar indicată
expeditorului și destinatarului datelor;
(f) data și ora trimiterii, primirii și ale oricărei modificări a datelor este indicată printr-o marcă temporală
electronică calificată.
[8] Autoritatea de destinaţie, în cazul în care nu a fost posibilă comunicarea în termen de o lună de la
primire, continuă să ia măsurile necesare comunicării actului, de exemplu, de exemplu, în cazul în care pârâtul
nu s-a aflat la domiciliu deoarece era plecat în vacanţă. Pentru a evita ca autoritatea de destinaţie să aibă
obligaţia, fără limită de timp, de a lua măsurile necesare comunicării unui act, autoritatea de origine trebuie să
poată specifica în formularul tip un termen limită după care notificarea sau comunicarea nu mai este necesară
(rubrica 6.2. din formularul de cerere).
[9] După pronunțarea unei hotărâri judecătorești de către instanța străină și, în măsura în care reclamantul
din străinătate va solicita recunoașterea și executarea hotărârii în România, dovada de comunicare – formularul
K întocmit de judecătorie va reprezenta unul din documentele justificative anexate cererii de exequatur care se
va depune la Tribunal.