MANUALUL SCHENGEN

DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ

TRANSFRONTALIERĂ
CUPRINS

COOPERAREA SCHENGEN
1. Asistenţă reciprocă (Convenţia Schengen, art. 39(1)-(3))
2. Supraveghere (Convenţia Schengen, art. 40)
3. Urmărire (Convenţia Schengen, art. 41)
4. Ordine şi siguranţă publică (Convenţia Schengen, art. 46)
5. SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN (Convenţia Schengen, art. 92-119)

ANEXA 1: Solicitare de asistenţă pentru supraveghere transfrontalieră

ANEXA 2: Raport de urmare privind operaţiunea de supraveghere
ANEXA 3: Formular de evaluare a rezultatelor solicitării de supraveghere
transfrontalieră nr....∕. (nr..∕an)
ANEXA 4: Formular de evaluare a rezultatelor urmăririi transfrontaliere nr....∕...
(nr..∕an)
ANEXA 5: Lista de verificare a informaţiilor ce urmează să fie schimbate

ADDENDUM 1: fişele naţionale

ADDENDUM 2: lista punctelor de contact
ADDENDUM 3: lista ofiţerilor de legătură
ADDENDUM 4: lista acordurilor bilaterale
 COOPERAREA SCHENGEN

Introducere în Convenţia Schengen1[1]

La data de 14.06.1985, Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi R.F. Germania au semnat, în

localitatea Schengen din Luxemburg, un Acord privind eliminarea treptată a controalelor la
frontierele comune.

Convenţia de Implementare a Acordului Schengen din 19.06.1990 (Convenţia Schengen)

transpune în practică obiectivul stabilit în 1985 şi oferă cadrul pentru eliminarea totală, în mod
obligatoriu, a controlului persoanelor la frontierele comune ale Părţilor Contractante, creându-se
astfel un spaţiu pentru libera circulaţie a persoanelor.

Părţile Contractante includ Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Germania, precum şi Italia,
Spania, Portugalia, Grecia şi Austria, care de asemenea au aderat la Convenţia Schengen. La data
de 19.12.1996, Danemarca, Finlanda şi Suedia au aderat la Convenţie, în timp ce Islanda şi
Norvegia au semnat un acord de cooperare cu statele Schengen. Aderarea la Convenţia Schengen
este deschisă tuturor statelor membre UE.

Trebuie menţionat că există o perioadă de timp care se scurge între aderarea la Convenţia
Schengen şi implementarea integrală a acesteia. Mai mult decât atât, în anumite condiţii, acest
lucru implică o fază de tranziţie caracterizată prin implementarea parţială a Convenţiei
(menţinerea controalelor la frontiere în întregime sau doar la anumite frontiere, în paralel cu
aplicarea altor măsuri din Convenţie).

Pentru prevenirea apariţiei unor posibile disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte securitatea, datorate
eliminării controalelor, în Convenţie au fost introduse măsuri compensatorii.

Cooperarea poliţienească include în special:

- asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (art. 39 (1)-(3))

- supraveghere transfrontalieră (art. 40)
- urmărire transfrontalieră (art. 41)
- comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe viitor a
infracţiunilor mai mult sau mai puţin grave împotriva ordinii şi siguranţei publice sau a
ameninţărilor la adresa acestora (art. 46)
- schimb de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor şi supravegherii la
frontierele externe (art. 7)
1[1]
Textul Convenţiei este publicat în OJL 239 din 22.09.2000, p. 19.
 - numirea de ofiţeri de legătură (art. 47)
- intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin încheierea de înţelegeri
(art. 39 (4)) şi acorduri (art. 39 (5)) bilaterale
- crearea şi întreţinerea uni sistem informatic comun, SIS (art. 92 şi urm.)

1. ASISTENŢĂ RECIPROCĂ (Convenţia Schengen, art. 39 (1)-(3))2[2]

1.1 Principiu: Art. 39 (1-3) stabileşte principiul asistenţei reciproce între autorităţile de poliţie în
scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor.
O astfel de cooperare între autorităţile de poliţie, fără implicarea autorităţilor judiciare, când
există motive de suspiciune sau apar pericole concrete, se va realiza în principal prin măsuri
precum cele enumerate în continuare (lista nu este exhaustivă şi implementarea este supusă
condiţiilor stabilite mai jos):
- identificarea proprietarilor şi şoferilor vehiculelor,
- investigaţii privind permisele de conducere,
- localizarea şi reşedinţei şi a împrejurimilor,
- identificarea abonaţilor reţelelor de telecomunicaţii (telefon, fax şi internet), dacă aceste
informaţii sunt accesibile publicului,
- obţinerea de informaţii de la persoanele ce acordă sprijin poliţiei în mod voluntar3[3],
- identificarea persoanelor,
- transmiterea de informaţii operative poliţieneşti din bazele de date sau dosarele poliţiei,
în conformitate cu prevederile legale relevante ce se aplică protecţiei datelor,
- pregătirea de planuri şi coordonarea măsurilor de căutare, precum şi iniţierea de căutări în
cazuri urgente (independent de căutările SIS),
- stabilirea originii bunurilor, în particular arme şi vehicule (stabilirea canalelor de
vânzare),

2[2]
A se vedea şi decizia Comitetului Executiv Schengen din 28 aprilie 1999 privind îmbunătăţirea cooperării
poliţieneşti în vederea prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (publicat în OJL 239 din 22.09.2000, p. 421).
3[3]
Conform legislaţiilor naţionale din Austria, Germania şi Olanda, în interogatoriile poliţiei se aplică principiul
voluntariatului.
- examinarea probelor (cum ar fi pagubele produse vehiculelor în accidentele cu fuga de la
locul faptei, corecturi în documente, etc.).

Acest principiu poate fi implementat prin acorduri bilaterale sau înţelegeri între statele vecine (a
se vedea Secţiunea 7, art. 39 (4-5)).

1.2 Condiţii: Solicitările de asistenţă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- trebuie să fie autorizate de legislaţia naţională a statului căruia îi sunt adresate
- trebuie să se încadreze în limitele competenţelor autorităţilor în cauză implicate; în cazul
în care autoritatea respectivă nu este competentă să soluţioneze solicitarea, aceasta trebuie
transmisă autorităţii competente;
- competenţa nu trebuie să fie limitată la autorităţile judiciare sau nu necesită aprobarea
acestora;
- implementarea solicitării nu trebuie să implice aplicarea măsurilor coercitive;
- informaţiile scrise pot fi folosite ca probe doar cu consimţământul dinainte exprimat al
autorităţilor judiciare ale statului căruia îi sunt adresate4[4].

1.3 Aspecte practice:

- ca regulă, cererile de asistenţă şi răspunsurile la acestea trebuie schimbate între
autorităţile centrale responsabile cu cooperarea poliţienească internaţională. Pentru detalii
privind datele de contact ale acestor autorităţi a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet
Add 2.
- în caz de urgenţă, cererile de asistenţă pot fi adresate direct autorităţilor competente ale
statului implicat, care pot răspunde direct.

În astfel de cazuri, autoritatea solicitantă trebuie să notifice imediat autoritatea centrală a statului
căruia îi este adresată solicitarea cu privire la această cerere directă. Este recomandat ca propria
autoritate centrală să fie notificată concomitent.
4[4]
Utilizarea imediată a informaţiilor ca probă în procedurile penale este posibilă doar dacă statul căruia îi este
adresată solicitarea nu cere, pe lângă aceasta, scrisori oficiale pentru comisie rogatorie. Prin urmare, procedura de
obţinere a autorizaţiei se stabileşte de către statele implicate. Autorităţile de poliţie şi cele judiciare pot transmite
solicitările de autorizare şi documentele rezultate în procesul de soluţionare a acestora prin orice mijloace care
permit transmiterea rapidă, în cazul în care prin efectuarea transmiterii apare o urmă scrisă a autorului documentului
(ex. fax, e-mail).
1.4 Definiţia cazului urgent: în cazul în care transmiterea cererii de asistenţă prin intermediul
unei autorităţi centrale întârzie atât de mult transmiterea către autorităţile locale încât periclitează
succesul acţiunii preventive sau al investigaţiei.

2. SUPRAVEGHEREA (Convenţia Schengen, art. 40)

2.1 Principiu

Conform art. 40 din Convenţia Schengen5[5], autorităţile de poliţie şi, pentru infracţiunile care le
aduc atingere, autorităţile vamale ce acţionează în limita atribuţiilor lor pot continua o operaţiune
de supraveghere iniţiată în propria ţară şi pe teritoriul altui stat Schengen, acţiune supusă unor
condiţii stricte şi acordului statului pe teritoriul căruia se desfăşoară supravegherea. Art. 40
distinge două cazuri:
- supravegherea „obişnuită”, care se desfăşoară după obţinerea autorizaţiei de supraveghere
în urma adresării unei solicitări de asistenţă;
- supravegherea „de urgenţă”, care permite ca supravegherea să fie continuată pe teritoriul
altui stat fără o autorizaţie prealabilă.

2.2 Condiţii pentru supravegherea „obişnuită”

- trebuie să existe o anchetă judiciară în desfăşurare;

- persoana supravegheată trebuie să fie suspectă de implicare în comiterea unei infracţiuni
care atrage extrădarea;
5[5]
Cu modificările aduse de Decizia Consiliului 2003∕725∕JHA din 02.10.2003, publicată în OJL 260 din 11.10.2003,
p.37.
Conform art. 2(1) din Convenţia Europeană privind Extrădarea din 13.09.1957, infracţiunile care
atrag extrădarea sunt:
„faptele sancţionate de legislaţia statului solicitant şi de legislaţia statului căruia îi este adresată
solicitarea cu privare de libertate sau cu emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă
maximă de cel puţin un an sau cu o pedeapsă mult mai severă”.
- doar anumiţi ofiţeri sunt autorizaţi să efectueze supravegherea transfrontalieră (a se vedea
http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).
- statul căruia îi este adresată solicitarea trebuie să fi autorizat supravegherea (condiţiile pot fi
ataşate la această autorizare), în urma primirii unei cereri de asistenţă judiciară din partea statului
solicitant (a se vedea 2.4) .

2.3 Condiţii pentru supravegherea „de urgenţă”

Supravegherea de urgenţă se poate desfăşura doar cu respectarea următoarelor condiţii:

- autorizaţia prealabilă nu poate fi cerută „pentru motive deosebit de urgente”. Aceasta se
aplică pentru exemplul în care autorităţile iau la cunoştinţă despre infracţiunea pentru care
supravegherea este cerută într-o fază atât de târzie încât solicitarea de obţinere a autorizaţiei
nu poate fi soluţionată, chiar dacă este transmisă imediat la autoritatea centrală;
- există o anchetă judiciară în desfăşurare;
- persoana supravegheată trebuie să fie suspectă de a fi comis una din infracţiunile
prevăzute la art. 41 (4), lit.a;
- doar anumiţi ofiţeri sunt autorizaţi să efectueze supravegherea transfrontalieră (a se vedea
http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1);
- autoritatea centrală a statului căruia îi este adresată solicitarea este imediat notificată că a
fost trecută frontiera (a se vedea 2.4);
- o solicitare de asistenţă judiciară este adresată fără întârziere ;
- supravegherea trebuie să înceteze:
- fie la cererea statului căruia i-a fost adresată solicitarea, fie
 - în termen de 5 ore de la trecerea frontierei, în absenţa autorizaţiei din partea statului
căruia i-a fost adresată solicitarea.

2.4 Aspecte ce ţin de desfăşurarea supravegherii

Înainte de trecerea frontierei:

- Exceptând cazurile urgente, în primul rând trebuie transmisă o solicitare prin intermediul
autorităţilor centrale ale fiecărui stat (pentru detalii privind datele de contact ale acestor
autorităţi a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 2). În caz de urgenţă, solicitarea
va fi transmisă cât mai curând posibil.
- Autorităţile competente din statul căruia îi este adresată solicitarea vor considera cererea
de obţinere a aprobării pentru supravegherea transfrontalieră, primită de la autoritatea
competentă (Anexa 1) din statul solicitant, ca fiind o cerere de asistenţă judiciară în înţelesul
art. 40(1) şi (2) din Convenţia Schengen. Această solicitare trebuie să conţină toate
informaţiile disponibile la momentul corespunzător elementelor prezentate în documentul din
Anexa 2.
- Autorizarea, ca răspuns la solicitare (cu posibile condiţii ataşate) trebuie să fi fost dată de
statul căruia i-a fost adresată solicitarea, care, desigur, poate refuza eliberarea autorizării.

Din momentul trecerii frontierei:

- Ofiţerul trebuie să respecte legislaţia naţională a statului pe teritoriul căruia acţionează şi

să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale competente.
- Ofiţerul trebuie să fie capabil să furnizeze dovada că acţionează în calitate oficială şi să
posede un document care să certifice autorizarea de efectuare a supravegherii (cu excepţia
cazurilor urgente).
- Dacă statul căruia îi este adresată solicitarea nu obiectează în mod expres, ofiţerul poate
purta arma de serviciu; folosirea ei este interzisă cu excepţia cazului de legitimă apărare
conform legislaţiei naţionale din statul căruia îi este adresată solicitarea.
(Definiţiile folosite în fiecare stat pentru termenii „legitimă apărare” şi „armă de serviciu” se
regăsesc la adresa http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1)
- Este interzisă intrarea în locuinţe şi în locuri care nu sunt accesibile publicului (a se vedea
http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).
- Persoana supravegheată nu poate fi arestată sau oprită şi interogată.
- Ofiţerii de poliţie care efectuează supravegherea trebuie să urmeze instrucţiunile
autorităţilor locale competente, de ex. autorităţile din districtul în are loc supravegherea. În
general, aceste autorităţi trebuie notificate înainte de iniţierea supravegherii. În cazuri de
urgenţă, ofiţerii trebuie să contacteze cea mai apropiată autoritate de poliţie când traversează
frontiera.

Din momentul în care operaţiunea a luat sfârşit:

- Trebuie întocmit un raport către autorităţile statului căruia i-a fost adresată solicitarea
după încheierea fiecărei operaţiuni; ofiţerii care au efectuat supravegherea pot fi solicitaţi să
apară personal. Acest raport trebuie întocmit conform modelului prezentat în Anexa 2. În
cazul în care supravegherea, în înţelesul art. 40 (1) şi (2), este autorizată, orice stat poate
îndeplini obligaţia de a pregăti un raport conform art. 40 (3), lit. g din Convenţia Schengen.
- Autorităţile statului căruia i-a fost adresată solicitarea pot cere asistenţă şi în continuare
din partea ofiţerilor desemnaţi să efectueze supravegherea, în cadrul investigaţiilor şi al
procedurilor judiciare după finalizarea operaţiunii.

2.5 Informaţiile de urmare

A fost elaborat un formular standard pentru statistici (a se vedea Anexa 3) pentru a furniza
informaţii generale şi credibile cu privire la cât de des şi cât de eficient a fost efectuată
supravegherea.

Acest formular trebuie completat de autoritatea centrală a statului solicitant (pentru detalii
privind datele de contact a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1), imediat după ce
solicitarea pentru supraveghere a fost făcută, indiferent de rezultat (chiar dacă frontiera nu a fost
trecută).
Anual, după evaluarea informaţiilor legate de art. 40 din Convenţia Schengen, fiecare autoritate
centrală va înainta propriul raport anual către Secretariatul General al Consiliului, care le va
sintetiza şi le va înainta grupului de lucru competent. Formularele folosite pentru elaborarea
rapoartelor naţionale (Anexa 3) sunt păstrate de autorităţile centrale.

3. URMĂRIREA (Convenţia Schengen, art. 41)

3.1 Principiu

Conform art. 41, ofiţerii care efectuează urmărirea unei persoane pot continua această urmărire şi
pe teritoriul unui stat Schengen cu care statul lor are o frontieră terestră comună. Această situaţie,
pentru care nu se cere o autorizare anterioară, este supusă unor condiţii foarte stricte şi unor
înţelegeri clar stabilite. O parte din aceste condiţii şi înţelegeri sunt de natură generală, altele sunt
specifice pentru fiecare stat şi au fost prevăzute în declaraţii unilaterale. Conform Convenţiei
Schengen, fiecare stat este liber să aleagă între două opţiuni privind infracţiunile care pot da
naştere la urmărire şi este liber să restricţioneze atribuţiile ofiţerilor care efectuează urmărirea
(dacă au sau nu atribuţia de a opri şi interoga, restricţii cu privire la scopul şi durata urmăririi).

3.2 Condiţii

- Urmărirea poate fi efectuată doar peste frontiere terestre.

- Doar ofiţeri autorizaţi de către fiecare stat poate exercita urmărirea.
- Condiţii referitoare la tipul infracţiunii: fiecare stat are posibilitatea de a alege între două
opţiuni pentru tipurile de infracţiuni care permit exercitarea urmăririi: fie lista restrictivă a
infracţiunilor prevăzute la art. 41 (4) lit.a, fie infracţiunile care atrag extrădarea.
- Trebuie analizate fişele naţionale pentru a se afla care a fost opţiunea aleasă de fiecare
stat în parte. Cu toate acestea, următoarele condiţii se aplică în toate statele:
- persoana în cauză să fi fost prinsă în flagrant comiţând sau participând la comiterea uneia
din infracţiuni;
- urmărirea este de asemenea autorizată în cazul în care persoana implicată se află în stare
de arest preventiv sau execută o pedeapsă cu închisoarea.
- Condiţii pentru urmărirea de urgenţă: urmărirea de urgenţă necesită ca
- nu a fost posibilă anunţarea anterioară a autorităţilor cărora le-a fost adresată solicitarea,
datorită respectivei cauzei urgente;
- sau autoritatăţile au fost anunţate, dar nu a putut să preia personal urmărirea în timp util;
- ofiţerii care efectuează urmărirea consultă autorităţile statului căruia i-a fost adresată
solicitarea cel mai târziu până în momentul trecerii frontierei;
- urmărirea încetează la prima solicitare a statului căruia i-a fost adresată solicitarea.

3.3 Restricţii ale urmăririi

Există trei tipuri de restricţii care pot fi impuse urmăririi, pe care fiecare stat este liber să aleagă:
 restricţie teritorială: unele state autorizează urmărirea pe întregul teritoriu, altele o
autorizează doar pentru un anumit număr de km după trecerea frontierei;
 restricţie temporală: urmărirea poate fi suspendată după ce a trecut o anumită perioadă de
timp determinată;
 o restricţie referitoare la atribuţiile ofiţerilor care efectuează urmărirea: unele state îi
autorizează pe aceştia să oprească şi să interogheze, altele nu. Acest lucru nu afectează
dreptul de a efectua o arestare în statul pe al cărui teritoriu se desfăşoară urmărirea când
infractorul este prins în flagrant (a se vedea mai jos pentru diferite situaţii legale).
Restricţiile impuse de fiecare stat sunt prezentate mai jos.

3.4 Aspecte practice

Pe parcursul urmăririi
 Este obligatorie informarea autorităţilor statului pe al cărui teritoriu urmărirea se
desfăşoară cel mai târziu până în momentul trecerii frontierei. Acest lucru trebuie făcut prin
contactarea:
 fie a primei unităţi de poliţie din statul în cauză,
 fie una dintre autorităţile de legătură desemnate de statul în cauză.
 Ofiţerul trebuie să acţioneze în conformitate cu legislaţia naţională a statului în care
acţionează şi trebuie să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale competente.
 Au prioritate în circulaţia pe drumurile publice pe parcursul urmăririi ofiţerii care efectuează
urmărirea conform legislaţiei naţionale a statului pe al cărui teritoriu continuă urmărirea.
 La solicitarea autorităţilor locale, urmărirea trebuie să înceteze.
 Ofiţerul trebuie să aibă asupra sa legitimaţia sau insigna de serviciu şi să fie uşor de
identificat (uniformă, banderolă, autovehicul, etc.)
 Ofiţerul poate avea armamentul de serviciu; utilizarea acestuia este interzisă cu excepţia
cazului de legitimă apărare conform legislaţiei naţionale a statului solicitant (a se vedea
http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).
 Este interzisă pătrunderea în locuinţe sau în locuri neaccesibile publicului (a se vedea
http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).

După ce urmărirea s-a încheiat:

 După fiecare urmărire, indiferent de rezultat, ofiţerii implicaţi trebuie să se prezinte în faţa
autorităţilor locale competente pentru a întocmi un raport; dacă acestea doresc, ofiţerii
 trebuie să rămână la dispoziţia lor şi să furnizeze asistenţă, la cerere, pentru viitoarele
investigaţii şi proceduri judiciare.
 Dacă o persoană este arestată şi nu este cetăţean al statului unde s-a făcut arestarea, trebuie
eliberată după un interval de şase ore de la arestare dacă nu este emis nici un mandat de
arestare în vederea extrădării (intervalul orar între miezul nopţii şi 09.00 nu se ia în
considerare).
 Persoanele arestate pot fi percheziţionate în vederea prezentării în faţa autorităţilor locale. Ei
pot fi încătuşaţi, iar obiectele personale confiscate.

3.5 Informaţii de urmare

Un formular standard pentru statistici este anexat (Anexa 4), astfel încât să ofere autorităţilor
centrale informaţii generale şi credibile cu privire la cât de des şi de eficient a fost efectuată
urmărirea.
Acest formular trebuie completat de orice autoritate implicată într-o urmărire, indiferent de
rezultat, imediat după ce frontiera a fost trecută, şi trimis la autoritatea centrală a statului pe
teritoriul căruia se desfăşoară urmărirea. Această autoritate centrală este identică cu cea
responsabilă pentru supraveghere (pentru detalii privind datele de contact a se vedea
http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).

Anual, după evaluarea informaţiilor legate de art. 40 din Convenţia Schengen, fiecare autoritate
centrală va înainta propriul raport anual către Secretariatul General al Consiliului, care le va
sintetiza şi le va înainta la grupul de lucru I. Formularele folosite pentru elaborarea rapoartelor
naţionale (Anexa 4) sunt păstrate de către autorităţile centrale.

4. ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ (Convenţia Schengen, art. 46)

4.1 Introducere: Scopul este de a sprijini cooperarea în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei
publice.
 a) Acest manual asigură prevenirea pericolelor la adresa ordinii şi siguranţei publice care
pot afecta unul sau mai multe state şi pentru care nu există înţelegeri bi şi multilaterale.

b) Cooperarea se va aplica, inter alia, evenimentelor cu un număr mare de persoane, din mai
multe ţări, adunate într-unul sau mai multe state, în cazul în care principalul scop al
prezenţei poliţiei este de a menţine ordinea şi siguranţa publică şi de a preveni comiterea
de infracţiuni. Astfel de exemple sunt evenimentele sportive, concertele rock,
demonstraţiile şi ambuteiajele. Acest tip de cooperare nu se va limita doar la
evenimentele de mare anvergură, ci se poate aplica şi în cazul deplasărilor şi activităţilor
care implică concentrarea de persoane, indiferent de numărul acestora, care ar putea
reprezenta o ameninţare la adresa ordinii şi siguranţei publice. Cooperarea nu se va limita
la statele vecine, ci se poate realiza şi între state care nu au o frontieră comună, precum şi
între statele de tranzit.

4.2 Schimb de informaţii

Schimbul de informaţii va avea loc prin intermediul autorităţii centrale desemnate în acest scop
(în statele Schengen în care, din motive constituţionale, competenţa pentru schimbul de
informaţii în scopuri preventive nu revine unei singure autorităţi centrale, va trebui încheiată o
înţelegere cât mai aproape posibil de spiritul Convenţiei Schengen).

Autorităţile centrale îşi vor oferi reciproc informaţii, la cerere sau nu, dacă apar circumstanţe sau
grupuri mari de persoane care se deplasează prin sau către alte state Schengen şi pot ameninţa
ordinea şi siguranţa publică. Pe cât posibil, informaţiile vor fi furnizate într-o fază incipientă.
Cu excepţia cazurilor în care legislaţia naţională prevede altfel, schimbul de informaţii, în
înţelesul acestui manual, poate avea loc direct între autorităţile de poliţie implicate în cazuri
urgente, autoritatea centrală urmând să fie informată cât mai curând posibil. Lista autorităţilor
este prezentată mai jos.
a. Conţinutul informaţiilor: Informaţiile pe care statele Schengen şi le furnizează reciproc trebuie
să fie confidenţiale şi vor fi folosite exclusiv pentru scopul pentru care au fost furnizate.
Informaţiile furnizate vor conţine, pe cât posibil, datele care se găsesc în Anexa 5 şi vor fi
transmise în conformitate cu legislaţia naţională în materie.

b. Comunicarea: Pentru a schimba informaţii, autoritatea centrală poate folosi birourile de

legătură şi, dacă se impune, unităţi comune de poliţie sau puncte de contact la care se face
referinţă acest manual. În vederea efectuării schimbului de informaţii, pot fi folosite următoarele
mijloace de comunicaţii: telefon, fax, e-mail, comunicaţii radio, alte mijloace de transmitere a
datelor. Secretariatul va verifica anual dacă detaliile privind datele de contact ale autorităţilor
centrale sunt încă de actualitate. Autorităţile centrale trebuie să notifice Secretariatul cu privire la
orice modificări ce apar între timp.

4.3 Cooperarea practică

a. Numirea şi schimbul de ofiţeri de legătură ad hoc

i. La solicitarea autorităţilor de poliţie autorizate din fiecare stat Schengen,

ofiţeri de legătură pot fi trimişi într-un alt stat Schengen când se primesc un raport sau
informaţii referitoare la un pericol real şi iminent. Sarcinile ofiţerilor de legătură sunt de a
oferi consiliere şi asistenţă.
ii. Ofiţerii de legătură nu vor fi împuterniciţi să aplice orice măsură de poliţie
independent. Ei vor furniza informaţii şi vor executa sarcinile pe baza instrucţiunilor date
de către statul Schengen din care provin şi de către statul în care sunt detaşaţi. Autoritatea
de poliţie din statul Schengen în care sunt detaşaţi este obligată să asigure protecţia
ofiţerilor de legătură.
iii. Autoritatea de poliţie din statul Schengen în care îşi desfăşoară activitatea
ofiţerii de legătură va stabili activităţile acestora şi condiţiile în care for fi executate.
Ofiţerii de legătură sunt obligaţi să urmeze instrucţiunile date de către autorităţile
competente.
b. Coordonarea ad hoc a operaţiunilor în cazuri specifice: În conformitate cu legislaţia naţională,
statele Schengen vor coordona împreună operaţiuni şi măsuri de punere în aplicare a acestora în
vederea prevenirii unui pericol la adresa ordinii şi siguranţei publice.

c. Crearea ad hoc a unor Centre locale comune de coordonare şi comandă: În funcţie de

circumstanţe, în scopul coordonării operaţiunilor, autoriţile de poliţie din statele Schengen pot
crea centre comune de coordonare şi comandă, fără a aduce vreun prejudiciu competenţelor
naţionale proprii.

4.4 Alte prevederi

a. Îmbunătăţirea cooperării între autorităţile centrale; În vederea intensificării cooperării între

autorităţile centrale, Preşedinţia UE va organiza, dacă este necesar, o întâlnire anuală a şefilor
acestor structuri în fiecare primăvară. Şefii autorităţilor centrale vor discuta probleme de interes
comun şi vor evalua eficienţa cooperării.

Totodată, aceştia vor verifica cunoştinţele propriilor organizaţii prin, de exemplu, organizarea de
exerciţii, schimburi de experienţă, cursuri de pregătire pentru personalul propriu.

b. Evaluarea cooperării: În Raportul anual, Grupul de lucru Cooperare Poliţienească va introduce

o concluzie privind activitatea de cooperare desfăşurată în sensul prezentului manual.
 5. SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN (Convenţia Schengen, art. 92-
119)6[6]

5.1 SIS reprezintă un sistem informatic comun ce conţine date cu privire la persoane şi obiecte
(vehicule, arme, bancnote, documente de identitate în alb sau completate) folosite în scopuri
investigative. Facilitează schimbul de informaţii importante, prin intermediul calculatorului, cu
privire la persoane şi obiecte (ex. motivul alertei şi acţiunea ce trebuie întreprinsă).

SIS este compus din:

- sistemul informatic central (C.SIS), localizat în Strasbourg şi
- sistemele informatice naţionale (N.SIS) ale Părţilor Contractante, conectate la C.SIS şi
care permit autorităţilor naţionale competente să efectueze căutări în C.SIS.
Sistemul poate fi consultat de către autorităţile autorizate:
- când efectuează controale la frontierele externe,
- pe parcursul controalelor efectuate de către autorităţile de poliţie şi cele vamale în
interiorul teritoriului, în conformitate cu legislaţia naţională,
- , cu ocazia verificărilor cererilor de viză şi emiterii permiselor de şedere.

5.2 În vederea simplificării activităţii ofiţerilor din teren, fiecare Parte Contractantă are un Birou
SIRENE (Supplement d’Information Requis a l’Entree NationalE)7[7] pentru schimbul unor
informaţii suplimentare. Birourile SIRENE acţionează ca un punct intermediar pentru orice

6[6]
Pentru informaţii referitoare la progresele referitoare la SIS II, a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet
7[7]
A se vedea Manualul SIRENE, publicat în OJC 38 din 17.02.2003, p.1)
transfer de informaţii, în afara informaţiilor transmise între C.SIS şi N.SIS, solicitate de
autorităţile de poliţie pentru soluţionarea oricăror chestiuni legate de SIS. Aceste informaţii sunt
schimbate prin telefon, fax şi e-mail. Acest sistem permite Birourilor SIRENE să schimbe
informaţii, asigurând conformitatea şi cu legislaţia naţională în ceea ce priveşte motivul alertei şi
acţiunea ce trebuie întreprinsă, aspecte ce nu pot fi stabilite doar din conţinutul informaţiei
succinte din SIS sau, în cazul unei căutări, să stabilească în mod sigur identitatea persoanei în
cauză.

ANEXA 1

Cerere de asistenţă pentru supravegherea transfrontalieră (Convenţia Schengen, art. 40)

Detalii privind conţinutul cererii
- Statul solicitant 010.
- Statul căruia îi este adresată solicitarea (S) 011.
- Expeditor 012.
- Destinatar 013.
- Data şi ora cererii 014.
- Numele persoanei supravegheate sau, dacă acesta nu se 015.
cunoaşte, numele sau numărul cazului
- Supraveghere transfrontalieră: obişnuită sau urgentă 016.
- Dacă este obişnuită data şi ora trecerii frontierei 017.
- Dacă este urgentă, motivele urgenţei 018.
Detalii privind investigaţia
- Autoritatea judiciară competentă 020.
- Dosarul nr. 021.
- Numele şi funcţia magistratului competent 022.
Telefon
Fax
Unitatea de poliţie competentă 023.
Persoana responsabilă, telefon, fax
Clasificarea legală a faptelor: 024.
(a) Obişnuite: - infracţiune
- pedeapsa
(b) Urgente:
 - omor 025.1.
- ucidere din culpă 025.2.
- viol 025.3.
- incendiere 025.4.
- fals de monedă 025.5.
- furt calificat şi tâlhărie 025.6.
- primire de bunuri furate 025.7.
- şantaj 025.8.
- răpire şi luare de ostatici 025.9.
- trafic de fiinţe umane 025.10.
- trafic ilegal de stupefiante şi substanţe 025.11.
psihotrope
- infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor 025.12.
- folosirea explozibililor 025.13.
- transportul ilicit de deşeuri toxice şi 025.14.
periculoase
- Data comiterii faptelor 026.
- Locul comiterii faptelor 027.
- Descrierea faptelor 028.
- Participaţia 029.
Informaţii disponibile în teren:
Departamentul responsabil pentru supraveghere
- Persoana responsabilă în teren 030.
- Telefon
Telefon mobil
Staţie radio (opţional)
Codul convorbirii
- Echipa de supraveghere 031.
- Vehiculele
Nr. de înmatriculare
Marca vehiculului
- Solicitarea de a folosi numere de înmatriculare 032.
alternative
- Perioada estimată a supravegherii 033.
(zi, lună, an, oră, durata operaţiunii, declaraţie)
- Zona estimată a operaţiunii 034.
- Locul estimat de trecere a frontierei 035.
Persoana sau persoanele supravegheate
- Nume 040.
Alias
Data naşterii
- Naţionalitate 041.
- M/F 042.
- Vârsta estimativă 043.
- Descriere (înălţime, corpolenţă, culoarea părului, etc.) 044.
- Adresa (cod poştal, localitate, strada şi nr.) 045.
- Telefon 046.
Telefon mobil
- Informaţii personale (înarmat, violent, consumator de 047.
droguri)
- Fotografie şi/sau amprente 048.
- Vehicul (marcă, tip, culoare, nr. de înmatriculare) 049.
- Vehicul cu un dispozitiv de urmărire 050.
- Alte informaţii pertinente 051.
Persoane care intră în contact cu suspectul
- Alte persoane care îl însoţesc pe suspect 052.
053.
Diverse

ANEXA 2

Raport de urmare cu privire la suprevegherea transfrontalieră (Convenţia Schengen, art. 40)

- Statul solicitant 100.
- Statul căruia îi este adresată solicitarea 101.
- Data 102.
- Expeditor 103.
- Destinatar 104.
- Numele sau nr. cazului 105.
Denumirea departamentului (din teren) care a efectuat supravegherea
- Numele şi gradul persoanei responsabile în teren 110.
- Adresa 111.
- Nr. de telefon 112.
- Nr. de fax 113.
Circumstanţele operaţiunii
- Informaţii referitoare la infracţiune 120.
- Informaţii referitoare la participaţie 121.
Mijloacele folosite
- Nr. vehiculelor 130.
1. Marcă
2. Tip
3. Culoare
4. Nr. de înmatriculare
- Nr. de persoane 131.
- Diverse 132
Bilanţul activităţilor desfăşurate
- Demararea operaţiunii 140.
- Itinerariul şi punctele de trecere a frontierei (S) 141.
- Ora sosirii 142.
- Sfârşitul supravegherii: data şi ora 143.
- Autorităţile locale care au oferit asistenţă 144.
- Diverse 145.
Evenimente semnificative
- Incidente care au implicat autorităţile statului căruia îi 150.
este adresată solicitarea
- Incidente în care au fost implicate persoana sau 151.
persoanele supravegheate
- Alte incidente 152.
Elementele observate pe parcursul operaţiunii
- Locul / locurile 160.
- Vehicule folosite
- Persoane
Urmările supravegherii
- Referitor la persoanele supravegheate 170.
- Autoritatea de jurisdicţie sau magistratul contactat în 171.
statul căruia îi este adresată solicitarea
Diverse

Notă: Acesta este un document administrativ ce nu va fi folosit ca mijloc material de probă.

 ANEXA 3

Formular de evaluare a rezultatelor cererii de supraveghere transfrontalieră nr.../.(nr./an)

(Convenţia Schengen, art. 40 CAAS; a se completa de statul solicitant)
Statul solicitant: Data şi ora transmiterii:
Autoritatea centrală:
Statul căruia îi este adresată solicitarea şi autoritatea:
Comentarii - planificate (art. 40(1)) - de urgenţă (art. 40(2))
Infracţiune(i) omor
ucidere din culpă
 viol
incendiere
fals de monedă
furt calificat şi tâlhărie sau primire de bunuri furate
şantaj
răpire sau luare de ostatici
trafic de fiinţe umane
trafic ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope – livrări controlate
infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor
folosirea explozibililor
transport ilegal de deşeuri toxice sau periculoase
altă infracţiune care atrage extrădarea
specificaţi:
Locuri/zone şi mijloace de supraveghere:
Supraveghere autorizată? da Condiţii impuse:
Durată:
nu De ce nu?
Supravegherea s-a desfăşurat pe da Durata:
teritoriul statului căruia i-a fost parţial De ce?
adresată solicitarea? nu De ce nu?
Numărul trecerilor frontierei:
Supravegherea s-a efectuat de către statul solicitant
de către statul căruia i-a fost adresată
solicitarea
Numărul persoanelor şi al vehiculelor supravegheate:
Rezultate şi probleme

ANEXA 4

Formular de evaluare a rezultatelor urmăririi transfrontaliere no.../. (nr./anul)

(vor fi completate de autoritatea solicitantă)
Statul solicitant: Data şi ora primirii:
Autoritatea:
Statul căruia îi este adresată solicitarea şi autoritatea:
Infracţiuni omor
ucidere din culpă
 viol
incendiere
fals de monedă
furt calificat şi tâlhărie sau primire de bunuri furate
şantaj
răpire sau luare de ostatici
trafic de fiinţe umane
trafic ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope
infracţiuni la regimul armelor, muniţiilor şi explozibililor
transportul ilicit de substanţe toxice
părăsirea locului accidentului
evadare
alte infracţiuni care atrag extrădarea
specificaţi:
Locul/zona în care se efectuează urmărirea:
Decizia de încetare a nu
urmăririi da, de ce?
Rezultatul urmăririi:
Participarea ofiţerilor din da
statul căruia îi este adresată nu
solicitarea
Problemele întâlnite şi posibile propuneri de rezolvare a probleme de comunicare tehnică:
b) probleme de limbaj:
c) probleme de coordonare:
d) alte probleme:
e) descrierea problemelor:
f) soluţii propuse.

ANEXA 5

Lista de verificare a informaţiilor ce vor fi schimbate (Anexa 3, SCH/I(97) 36 rev 6)

1. Tipul evenimentului
2. Grupul de persoane:
a) Număr
b) Tipul şi compunerea grupului
c) Motivarea, predispoziţia pentru violenţă,
probabilitatea de tulburare a ordinii
publice
3. Locurile şi datele întâlnirilor
4. Itinerarii şi opriri
5. Modalitatea de transport
6. Alte informaţii pertinente
7. Acurateţea informaţiilor