Spaţiul Schengen şi cooperarea poliţienească în U.E.

CONSIDERAŢII GENERALE
La începutul anilor 1980, a demarat, la nivel european, o discuţie în legătură cu
importanţa termenului libertate de mişcare. Primii paşi făcuţi în acest sens au fost demaraţi de
Germania şi Franţa prin semnarea Acordului de la Saarbrücken în anul 1984, care susţinea
eliminarea treptată a controalelor ce aveau loc la frontiera dintre cele două state. În acelaşi an, s-
au alăturat alte trei state: Luxemburg, Belgia şi Olanda. În urma negocierilor care au urmat între
cele cinci state, a fost semnat la data de 14 iunie 1985, în localitatea Schengen situată în
Luxemburg, Acordul prin care şefii guvernelor ţărilor semnatare, ale Belgiei, Franţei, Germaniei,
Luxemburgului şi Olandei hotărau eliminarea treptată a controalelor la frontierele interne.

Această convenţie stabilea modalităţile prin care statele semnatare vor coopera, pentru a
compensa eliminarea controalelor la frontierele interne şi a asigura o mai bună securizare a
frontierelor externe fără a adduce vreo atingere siguranţei naţionale.
În momentul intrării acesteia în vigoare, şi anume în anul 1995, Convenţia a eliminat
controalele la frontierele interne ale statelor membre şi a creat o singură frontieră externă unde
controalele se desfăşoară conform unui set de reguli clare valabile pentru toate statele semnatare.
În cadrul articolelor ce fac parte din Convenţie, au mai fost stabilite reguli cu caracter comun în
materie de acordarea vizelor, migraţia, precum şi unele măsuri referitoare la cooperarea
poliţienească, judiciară sau vamală pentru statele membre.

Punctele cheie ale acordului vizează masurile de creare a unui spaţiu comun de
securitate,libertate si justiţie.

Obiectivele principalele ale acordului sunt rezumate astfel: implementarea prevederilor ce au

la bază intrarea si şederea de scurtă durată în spaţiul Schengen a cetăţenilor din afara Uniunii
Europene; adoptarea unei politici cu caracter comun ce implică circulaţia persoanelor şi în
special unele aranjamente privind regimul de vize prin articolul 9 din Convenţia Schengen fiind
prevăzut acest fapt. În unele cazuri excepţionale, o parte contractantă poate să deroge, doar daca

0
se consultă în acest timp cu restul statelor membre, de la regimul comun de vize în legătură cu un
stat terţ, doar în momentul în care raţiuni imperative de politică naţională impun adoptarea
urgentă a unei decizii.
În cuprinsul articolelor 19-24 din această Convenţie sunt reglementate libera circulaţie în
spaţiul Schengen, timp este limitat la maximum trei luni fiind luată în considerare data primei
intrări, a străinilor care deţin vize uniforme şi care au intrat în mod legal pe teritoriul stat
semnatar. În schimb persoanele străine care nu sunt supuse condiţiei obţinerii unei vize pot
circula liber pe teritoriile părţilor semnatare timp de maximum trei luni în decursul termenului de
şase luni de la data primei intrări.

Referitor la problema azilului (cu determinarea privind căruia dintre Statele Membre se va
supune solicitantul azilului). Statele membre se obligă să respecte în totalitate prevederile din
cadrul Convenţiei de la Geneva privind statutul persoanelor refugiate, convenţie ce a avut loc la
28 iulie 1951, modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967. Acest lucru fiind
prevăzut prin articolul 26
Articolele 28-38 din Convenţia Schengen, care evidenţiau soluţiile privitoare la răspunderea
cererilor de azil, au fost înlocuite de Convenţia de la Dublin din 1990 privind determinarea
statului responsabil pentru examinarea cererilor de azil înaintate într-un stat semnatar al
Comunităţii

În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească, cea vamală şi implicit judecătorească au fost

elaborate şi analizate împreună cu principiul liberei circulaţii a persoanelor pentru evidenţierea
faptului că desfiinţarea controalelor la frontieră nu va conduce şi la o anume intensificare a
criminalităţii organizate. Articolele 39 până la 47 evidenţiază cadrul legal pentru desfăşurarea
acesteia

1
Prevederile din cadrul spaţiului schengen privitor la cooperarea poliţienească şi
asistenţa juridică

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, legea privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală nu se aplică aplică modalităţilor specifice de cooperare
poliţienească internaţională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar. Per a
contrario, Legea nr. 302/2004 se aplică şi cooperării poliţieneşti dacă aceasta se desfăşoară sub
control judiciar (în sensul Codului de procedură penală, după începerea urmăririi penale).

Diferenţa dintre cooperarea poliţienească şi cea judiciară rezidă în absenţa unei proceduri
legale de remediere pentru persoana în cauză. În unele cazuri, ambele forme de cooperare pot fi
folosite alternativ în scopul obţinerii unui anume rezultat. Cooperarea prin autorităţile
poliţieneşti sau judiciare nu înseamnă neapărat că un anume caz este fie de asistenţă judiciară fie
de cooperare poliţienească.

În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene, Acordul

Schengen din 14 iunie 1985 şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990,
reglementează cooperarea poliţienească. Codul frontierelor Schengen (Regulamentul
nr.562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui
Cod Comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane)a abrogat art. 2-8 din
Convenţia Schengen si conţine anumite reglementări privind trecerea frontierelor atât interne
cât şi externe ale spaţiului Schengen.

Acest regulament stipulează absenţa unor controale care să aibe loc la frontieră pentru
cetăţenii care tranzită frontierele interne dintre statele membre ale Uniunii Europene şi stabileşte
regulile ce stau la baza controlului la frontieră pentru acele persoanele care trec frontierele
externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Referitor la trecerea unor frontierelor externe, sunt stabilite condiţiile exacte pe care
trebuie să le îndeplinească un stat terţ la trecerea frontierei pentru şederi maxime de până la trei
luni ,să fie în posesia unor acte valabile, vize, să justifice scopul pe toată durata şederii acestuia,
să deţină mijloace material suficiente de subzistenţă pe perioada şederii, să nu fie semnalaţi cu
alerte, să nu fie consideraţi o ameninţare la adresa ordinii publice, securităţii interne, sănătăţii
publice sau relaţiilor internaţionale a statelor membre, etc.,

Printe altele, sunt stabilite procedurile specifice aplicabile la tranzitul frontierei, în special în
ceea ce priveşte ştampilarea documentelor de tranzit, refuzul acordării vizei de intrare, obligaţiile

2
statelor membre referitoare la separarea fluxurilor de pasageri şi alte aranjamente legate de
infrastructură, cooperarea dintre statele membre.

La frontierele interne
Acestea pot fi traversate prin orice punct care permite acest lucru , fără efectuarea unui control
prealabil al persoanelor.
Însă, un stat semnatar al spaţiului Schengen poate decide, după consultarea celorlalte
părţi semnatare, să re-instituie controale de la frontierele naţionale, pentru o perioada limitată, în
funcţie de situaţiile apărute, pentru menţinerea sau restabilirea ordinii publice şi a securităţii
naţionale, cu ocazia unor competiţii sportive ce implică participarea unor state ce nu fac parte din
Uniunea Europeană sau spaţiul Schengen.

Privitor la frontierele externe acestea pot fi traversate, în principal, numai prin punctele al
cărui scop precis este acela de trecere a frontierei, în orarul stabilit expres pentru în acest scop.
Statele semnatare se obligă să impună anumite măsuri sau sancţiuni pentru traversarea
frauduloasă sau neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât cele specifice punctelor
de trecere sau în afara orarului fixat pentru acest scop.
Privitor la situaţia pasagerilor zborurilor ce aparţin state terţe, care se transferă pe
anumite zboruri interne, vor fi supuşi unui control la intrare, pe aeroportul de sosire a avionului.
Pasagerii veniţi din zborurile interne, care sunt transferaţi pe curse spre state terţe, precum şi
bagajele acestora de mână, vor fi supuse unui control la plecare pe aeroportul unde are loc
plecarea zborului cu caracter extern.
Articolul 5 este acela care reglementează situaţia străinilor care pătrund pe teritoriul unui
stat semnatar Schengen. Pentru şederi care nu sunt mai mari de trei luni, acestora există
posibilitatea de a li se acorda permisiunea de intrare pe teritoriul unui stat Schengen, dacă
îndeplinesc anumite condiţii prevăzute în acord.

Regimul de vize, Art. 9 din Convenţia Schengen prevede adoptarea unei politici cu
caracter comun privitor la circulaţia persoanelor şi în special problema regimului de vize. În
unele cazuri excepţionale, o parte contractantă poate să deroge,după o consultare prealabilă cu
celelalte state semnatare, de la regimul comun de vize în legătură cu un stat terţ, atunci când
3
raţiuni imperative ce ţine de politică naţională impun printer altele adoptarea urgentă a unei
decizii.

Articolele cuprinse între 10-17 deţin prevederi privitoare la regimul de eliberare a vizelor
pentru acele vizite care nu au o durată mai mare de trei luni. Aceste vize pot fi de călătorie,
pentru una sau mai multe intrări, cu condiţia ca nici durata unei vizite fără întrerupere şi nici
durata totală a unor vizite succesive să nu depăşească trei luni într-o perioadă de jumătate de an,
acest fapt fiind luat în considerare de la data primei intrări, sau de tranzit atunci când se are în
vedere traversarea teritoriilor părţilor semnatare o dată, de două ori sau, în mod excepţional, de
mai multe ori în drumul spre teritoriul unui stat terţ, cu condiţia ca nici o perioadă de tranzit să
nu fie mai mare de cinci zile.
Articolul 18 din cadrul acestei convenţii, care iniţial reglementa regimul eliberării unor
vize pentru toate acele şederi care vor depăşi ca timp o perioadă de trei luni, a fost înlocuit
ulterior de prevederile din cadrul Regulamentul Consiliului CE nr.1091/2001 din 28 mai 2001
privind libera circulaţie cu vize de şedere pe termen lung

Circulaţia străinilor în spaţiul Schengen

În articolele 19-24 din Convenţie se reglementează libertatea de a circula în spaţiul
Schengen, timp de cel mult trei luni fiind luată în considerare data primei intrări, a persoanelor
care deţin vize uniforme şi care au intrat în mod legal pe teritoriul unei părţi semnatare.
Persoanele străine care nu sunt supuşi condiţiei obţinerii unei vize pot circula liber pe teritoriile
părţilor semnatare timp de maximum trei luni în decursul termenului de şase luni de la data
primei intrări.

Declararea sosirii (art.22) se va face în momentul intrării pe teritoriul respectiv sau în

termen de cel mult trei zile lucrătoare de la intrare.Alertarea în vederea non admisiei
Articolul cu numărul 25 este acela care reglementează modalităţile de eliberare a unui permis
valabil de şedere, pentru motive considerate serioase, cu precădere motive în principal
umanitare, sau ca urmare a angajamentelor internaţionale, pentru străinii în legătură cu care
există o alertare în vederea non-admisiei.

4
 Măsurile de însoţire sunt prevăzute în articolele 26-27 care reglementează printer altele
obligaţia transportatorului care a adus străinul până la frontiera externă pe cale aeriană, maritimă
sau terestră a unui stat Schengen ce îi refuză intrarea pe teritoriul său, de a-i returna pe străini în
statul terţ din care aceştia au fost transportaţi, sau în statul terţ care a eliberat documentul de
călătorie cu care au efectuat călătoria sau într-un alt stat terţ unde există certitudinea că vor fi
primiţi.
Cererile de azil stipulate în articolele 28-38 au fost înlocuite de către Convenţia de la
Dublin ce a avut loc în anul 1990 şi care prevedea determinarea statului responsabil pentru
examinarea cererilor de azil înaintat în cadrul unui stat semnatar al Comunităţii Europene.
Aceasta a fost înlocuită de prevederile din Regulamentul nr. 343/2003 sau Regulamentul Dublin
II. Prin aceste reglementări a fost introdus un sistem cu denumirea de EURODAC, fiind de fapt o
bază de informaţiicare a fost creată în contextul dezvoltării unei politici comune europene la
nivelul acordării azilului.
Scopul principal al acestui EURODAC este prevenirea unor multiplelor cereri de azil
emise de către o singură persoană în statele membre UE.
EURODAC are ca şi responsabilitate stabilirea statului care este responsabil cu procesarea
cererilor pentru azil, în deplină conformitate cu mecanismul şi restul de cerinţele stabilite de
Regulamentul Dublin-II (Council Regulation (EC) No 343/2003). Acest sistem are capacitatea de
a identifica de obicei drept stat procesator al cererilor de azil pe statul care este responsabil
pentru intrarea sau rezidenţa persoanei solicitante de azil.
Respectivul stat cu calitatea de semnatar este pe deplin responsabil pentru examinarea în
prealabil a cererii solicitantului în conformitate cu legislaţia sa naţională şi este obligat să preia
solicitanţii de azil de care este responsabil aflaţi în mod nelegal în alt stat semnatar.

Cooperare poliţienească
Cooperarea poliţienească se desfăşoară în contextul suveranităţii naţionale, Convenţia
Schengen poate stabili doar un set de principii de bază, implementarea lor realizându-se conform
legislaţiei naţionale. Recomandările şi cele mai bune practici trebuie să fie formulate suficient de
abstract pentru a satisface aceste cerinţe naţionale.

5
 Pe baza rezultatelor diferitelor evaluări Schengen desfăşurate în ultimii ani a fost realizat
Catalogul Frontierelor Schengen care cuprinde recomandări şi cele mai bune practici pentru
implementarea prevederilor Convenţiei (recomandări cu privire la implementarea prevederilor
referitoare la securizarea frontierelor externe, azil, migraţie etc. – elemente din competenţa
IGPF).
Complementar Catalogului Frontierelor Schengen a fost elaborat Manualul de cooperare
poliţienească, acesta din urmă cuprinzând detaliile procedurale corespunzătoare realizării
cooperării operative şi prin schimb de date.
Asistenţa reciprocă
Principiul asistenţei reciproce între autorităţile de poliţie în scopul prevenirii şi
combaterii infracţiunilorpoate fi întărit prin acordurile bilaterale sau acordurile între statele
vecine (a se vedea secţiunea 7, Art. 39 (4-5).
Cererile de asistenţă vor îndeplini următoarele condiţii: trebuie să fie autorizate de legea
naţională, trebuie să se încadreze în scopul competenţelor autorităţilor în cauză; în condiţiile în
care autoritatea respectivă nu este competentă să garanteze solicitarea, aceasta trebuie transmisă
autorităţii competente, competenţa nu trebuie să fie limitată de autorităţile judiciare,
implementarea solicitării nu trebuie să implice aplicarea măsurilor coercitive, datele scrise pot fi
folosite ca probe cu consimţământul dinainte exprimat al autorităţilor judiciare ale statului
solicitat.
Ca regulă, cererile de asistenţă şi răspunsul la acestea trebuie schimbate între autorităţile
centrale responsabile de cooperarea poliţienească internaţională. În caz de urgenţă, cererile de
asistenţă pot fi adresate direct autorităţilor în cauză care pot răspunde direct. În astfel de cazuri,
autoritatea solicitantă trebuie să notifice imediat autoritatea centrală a statului solicitat cu privire
la această solicitare directă. Este recomandabil ca, simultan, să se notifice şi propria autoritate
centrală.
În cazul în care transmiterea cererii de asistenţă la o autoritate centrală întârzie atât de
mult transmiterea către autoritatea locală încât pune în primejdie succesul acţiunii preventive sau
investigative.

6
 După semnarea acestui tratat cooperarea poliţienească, împreună cu cea vamală şi cea
judecătorească au fost dezvoltate împreună cu principiul ce ţine de libera circulaţie a persoanelor
pentru oferi o anumită siguranţă faptului că desfiinţarea controalelor de la punctele de frontieră
nu va conduce şi la o anumită intensificare a criminalităţii organizate pe acele sectoare.
În articolul 39 din tratat se stipulează că în general autorităţile poliţieneşti ale statelor semnatare
trebuie să se asiste în prevenirea, stoparea şi descoperirea cazurilor de infracţiune. Este de
asemenea specificată şi posibilitatea înfiinţării unor structuri cu caracter comun de cooperare şi
schimb de informaţiila frontierele interne.
Privitor la schimbul de informaţiişi în scopul desfăşurării unor activităţi aferente unei
cercetării cu caracter penal sau operaţiunilor informative judiciare, prevederile din articolele 39
alin. 1, 2 şi 3 vor fi la rândul lor înlocuite de prevederile aferente ale Deciziei cadru a Consiliului
JAI nr. 960/2006 din 2006 privind simplificarea schimbului de informaţiişi informaţiiîntre
autorităţile de aplicare a legii din statele membre ale Uniunii Europene.
Art. 40, 41 şi 43 se referă la instrumentele care privesc supravegherea şi urmărirea
transfrontalieră a unui suspect, care se sustrage urmăririi traversând frontierele naţionale.

Art. 44 şi 45 stipulează îmbunătăţirea legăturilor de comunicaţie în cadrul zonelor de frontieră şi

obligaţia adoptării măsurilor necesare pentru confirmarea identităţii pentru document de
identitate valabil.
Art. 46 acordă autorităţilor poliţieneşti dreptul de a schimba informaţiicu alte state membre, din
proprie iniţiativă, pentru prevenirea infracţiunilor şi ameninţărilor la ordinea publică.
Art. 47 prevede posibilitatea detaşării de ofiţeri de legătură în alte state Schengen.

Articolele 48-69 fac referire la o asistenţă cu caracter reciproc în materie civilă şi penală,
care se poate acorda în acţiuni intentate de autorităţile administrative cu privire la acte care sunt
pedepsibile conform legislaţiei naţionale a uneia din cele două părţi semnatare, în acţiuni pentru
solicitarea de daune pentru cazurile de urmărire penală sau condamnare eronată, etc.

Prevederile din Titlul III-Capitolul 4-Extrădarea (art. 59-66) au fost înlocuite de prevederile din
domeniul extrădării din Decizia Cadru a Consiliului JAI nr.584/2002 din 13 iunie 2002 privind
mandatul european de arestare şi procedurile de predare dintre statele membre.
7
 Art. 61, 62 alin. 1 şi 2, 63, 65 şi 66 au fost abrogate prin Decizia Consiliului JAI nr.
169/2003 din 27 februarie 2003 privind determinarea acelor prevederi din Convenţia privind
stabilirea unei proceduri simplificate de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din
1995 şi Convenţia privind extrădările dintre statele membre ale Uniunii Europene din 1996,
prevederi care reprezintă dezvoltări ale acquis-ului Schengen în concordanţă cu Acordul privind
asocierea Islandei şi Regatului Norvegiei la implementarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului
Schengen.
Tratatul de la PRÜM
Consiliul European şi-a exprimat convingerea că este necesar un concept pentru schimbul
transfrontalier de informaţii privind urmărirea penală, în vederea întăririi zonei de libertate,
securitate şi justiţie a Uniunii Europene.
Prin urmare, a fost adoptat principiul disponibilităţii, care prevede înfiinţarea unei reţele de
informaţii până la data de 1 ianuarie 2008, care în prezent este funcţională. Obiectivul acesteia
este de a permite personalului de aplicare a legii din toate statele membre să obţină de la oricare
alt stat semnatar datele de care au nevoie pentru a-şi rezolva sarcinile.
Convenţia de la Prüm a reprezentat un pas important în realizarea acestui deziderat. Acest
document reprezintă o nouă etapă în cooperarea poliţienească europeană, având ca
obiect întărirea cooperării între statele semnatare în lupta împotriva terorismului, criminalităţii
transfrontaliere şi migraţiei ilegale.
Convenţia prevede, printre altele, schimbul de informaţiiprivind pofilele genetice (ADN),
datele dactiloscopice, datele de înregistrare a vehiculelor şi alte informaţiicu caracter personal.
Convenţia este o soluţie la nivel organizaţional şi tehnic, nu doar un simplu instrument de
cooperare la nivel comunitar.

La data de 05.12.2006, la Bruxelles s-a convenit Acordul de Implementare a Convenţiei de la

Prum.
În conformitate cu art. 44 din Convenţie, scopul Acordului de Implementare este identificarea
prevederilor necesare aplicării şi implementării tehnice şi administrative a Convenţiei.

Acest document conţine prevederi cu privire la pofilele ADN, datele dactiloscopice,

datele de înregistrare a vehiculelor şi cooperarea poliţienească.
8
Prevederile Tratatului de la Prüm
Tratatul se concentrează, în principal, asupra îmbunătăţirii schimbului de informaţiidintre
autorităţile de aplicare a legii din statele semnatare şi acoperă trei domenii reglementate de
legislaţia europeană: terorismul, criminalitatea transfrontalieră, migraţia ilegală.
Pe lângă îmbunătăţirea schimbului de date, tratatul prevede: compararea pofilelor ADN,
amprentelor şi datelor cu privire la înmatricularea autovehiculelor; schimbul de
informaţiipersonale şi de altă natură în legătură cu evenimentele majore; măsuri pentru
prevenirea atacurilor teroriste (schimbul de informaţiipersonale, introducerea ofiţerilor înarmaţi
la bordul aeronavelor); măsuri pentru combaterea migraţiei ilegale (măsuri comune de
repatriere); operaţiuni comune; în cazuri de urgenţă, acţiuni în teritoriul altei părţi semnatare fără
consimţământul anterior al acesteia; asistenţa în cazul unor evenimente majore, dezastre şi
accidente grave.

Toate părţile semnatare ale Convenţiei de la Prum vor înfiinţa şi gestiona baze de
informaţiiADN în vederea investigării faptelor penale.
Părţile semnatare vor garanta că datele de referinţă din bazele naţionale ADN vor fi disponibile,
pentru a proceda la o consultare automată, prin compararea profilurilor ADN de către celelalte
ţări. Datele de referinţă sunt stocate în baza ADN având un cod de referinţă, care realizează
legătura cu Sistemul Naţional de InformaţiiGenetice Judiciare (SNDGJ), ce conţine datele de
identificare ale persoanei.

Dacă în urma unei căutări automate, se constată o potrivire între profilul ADN transmis
şi un profil ADN înregistrat în baza de informaţiia unei alte ţări (HIT= răspuns pozitiv), statul
care a iniţiat căutarea va fi informat pe cale automată despre această potrivire şi despre codul din
baza SNDGJ. După ce a primit răspunsul, acest stat poate cere autorităţilor celuilalt stat datele
personale corespondente, prin intermediul punctelor de contact naţionale (în cazul României
punctul naţional de contact este Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională).
Informaţii dactiloscopice
În vederea investigării faptelor penale, părţile semnatare ale Convenţiei de la Prum vor
putea consulta în mod automat datele dactiloscopice din bazele dactiloscopice ale celorlalte ţări

9
membre. Datele de referinţă nu conţin decât informaţiidactiloscopice (amprente papilare) şi o un
cod unic de identificare, fără a permite identificarea directă a persoanei implicate.
Dacă, în urma verificării automate în bazele de informaţiidactiloscopice ale celorlalte ţări
membre, o ţară constată o potrivire (HIT) între datele dactiloscopice căutate şi amprentele din
baza de informaţiia unei alte ţări, statul care a iniţiat căutarea se va adresa punctului de contact
naţional al celuilalt stat (în cazul României punctul naţional de contact este Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională), care îi va furniza datele de identificare ale persoanei.

Baze de informaţii cu privire la vehicule pot fi accesate în cursul urmăririi penale şi pentru
înlăturarea pericolelor la adresa ordinii şi securităţii publice, inclusiv pentru înlăturarea unei
presupuse ameninţări la adresa securităţii publice. Accesul direct (online) la bazele de
informaţiiva fi efectuat în concordanţă cu legislaţia statului solicitant.
Categorii de date: informaţii cu privire la proprietary şi informaţii cu privire la vehicule.
Informaţii personale şi de altă natură în legătură cu evenimentele majore
Pentru prevenirea săvârşirii de infracţiuni şi pentru înlăturarea pericolelor la adresa
ordinii şi securităţii publice, la iniţiativa unui stat, pot fi schimbate informaţiicu caracter personal
şi alte categorii de date, fără a fi nevoie de o solicitare prealabilă. Aceste prevederi se vor
transpune în detenţii preventive sau refuzarea intrării la frontiere.

Operaţiuni comune ale părţilor semnatare

În scopul menţinerii ordinii, securităţii publice şi prevenirii criminalităţii, părţile
semnatare pot organiza patrule sau alte operaţiuni comune pe teritoriul unui stat semnatar.
În conformitate cu legislaţia naţională, statul gazdă poate conferi puteri suverane ofiţerilor
celorlalte părţi semnatare sau, în măsura în care legislaţia o permite, poate permite ofiţerilor
străini exercitarea propriilor puteri suverane. Responsabilitatea acţiunilor lor va fi asumată de
statul gazdă.
Condiţiile prevăd că ofiţerii străini trebuie să respecte îndrumările ofiţerilor din statul
gazdă;, puterile suverane pot fi exercitate doar în prezenţa ofiţerilor ce fac parte din statului
gazdă, ofiţerii părţilor semnatare trebuie să respecte legislaţia statului gazdă.

10
Uzul de armă: armele, muniţia şi celelalte echipamente pot fi folosite doar în legitimă apărare; în
anumite cazuri şi în conformitate cu legislaţia naţională uzul de armă poate fi exercitat şi în alte
situaţii.
În cazul unui pericol iminent ofiţerii unei părţi semnatare, în situaţii urgente, pot traversa
frontiera fără consimţământul prealabil al celeilalte părţi semnatare şi pot acţiona în zona
limitrofă frontierei pentru înlăturarea oricărui pericol iminent la adresa integrităţii fizice şi
psihice a persoanelor.
Condiţiile prevăd ca ofiţerii care traversează frontiera trebuie să anunţe fără întârziere
statul gazdă, ofiţerii părţilor semnatare pot acţiona pe teritoriul statului gazdă până în momentul
în care statul gazdă a întreprins măsurile de protecţie necesare, ofiţerii care traversează frontiera
se vor supune instrucţiunilor autorităţilor statului gazdă.
Responsabilitatea pentru măsurile întreprinse de ofiţerii care au traversat frontiera va fi asumată
de statul gazdă.
Autorităţile competente ale părţilor semnatare se vor asista reciproc, în conformitate cu
propria legislaţie, cu privire la evenimente majore care implică masele, dezastre sau accidente
grave.

Mijloace de asistenţă sunt următoarele notificarea şi schimbul de informaţiiîn cazul

apariţiei unor situaţii cu impact transfrontalier, întreprinderea şi coordonarea măsurilor necesare
în cazul apariţiei unor situaţii cu impact transfrontalier, detaşarea unor ofiţeri, a altor specialişti şi
furnizarea de echipament la cererea unei părţi semnatare.

Prevederile ce ţin de substanţe narcotice, arme de foc şi muniţie

Articolele 70-76 din Convenţia Schengen evidenţiază problema substanţelor narcotice,

statele membre Schengen angajându-se să adopte toate măsurile necesare pentru a preveni şi
pedepsi traficul ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope pe întreg teritoriu al
acestora. De asemenea, statele semnatare vor lua măsurile necesare pentru capturarea şi
confiscarea veniturilor din traficul ilegal de substanţe narcotice şi substanţe cu efect psihotrop.

11
 Articolele 77 – 91 din tratat abordează problematica armelor de foc şi muniţiilor în
contextul cooperării Schengen. Astfel, se face referire la armonizarea legislaţiei naţionale
referitoare la achiziţionarea, deţinerea, comerţul şi înstrăinarea armelor de foc şi muniţiilor,
precum şi la clasificarea armelor de foc.

Prin art. 91 se instituie schimbul de informaţiiprivind achiziţionarea de arme de foc şi

muniţii, modalitatea de comunicare a acestora şi autoritatea naţională competentă să trimită şi să
primească aceste informaţiide câte ori este necesar.

Sisteme de informaţie şi birouri pentru protecţia datelor cu caracter personal

Sistemul Informatic Schengen (Schengen Information System – SIS)

Potrivit Convenţiei de Implementare a Acordului Schengen (Titlurile IV şi VI), statele părţi se
angajează să creeze şi să administreze un sistem comun de date, denumit Schengen
Information System (SIS).
Categoriile de informaţiidin SIS se referă la persoane şi bunuri faţă de care s-a introdus o alertă
de către un stat semnatar, la solicitarea autorităţilor judiciare ale acestuia.
Sediul central al SIS se află la Strasbourg (Franţa), în fiecare stat semnatar existând o unitate
naţională (N SIS), aceasta identificându-se cu fişierele de informaţiiale secţiunilor naţionale ale
fiecărui stat semnatar.
Scopul SIS este de a menţine ordinea şi siguranţa publică, inclusiv securitatea naţională,
pe teritoriile statelor membre şi de a aplica dispoziţiile Convenţiei Schengen referitoare la
circulaţia persoanelor, folosind informaţiicomunicate prin intermediul SIS.
Prevederile Titlului IV al CAAS (articolele de la 92 la 119) reglementează Sistemul Informatic
Schengen (SIS).
Convenţia Schengen menţionează că datele din SIS pot fi copiate numai în scopuri
tehnice, cu condiţia ca această copiere să fie necesară pentru ca autorităţile competente să poată
efectua o căutare directă.
Datele nu pot fi utilizate în scopuri administrative, iar alerta introdusă în SIS nu poate fi accesată,
suplimentată, corectată sau modificată decât de partea care a introdus-o. Persoanele au dreptul de

12
a avea acces la datele personale introduse în SIS, potrivit legislaţiei naţionale, dacă ele solicită
acest lucru.

Orice persoană are dreptul să solicite autorităţilor de control să verifice datele

introduse în Sistemul de InformaţiiSchengen cu privire la ea însăşi şi detalii privind modul în
care au fost folosite aceste date. Acest drept este reglementat de legislaţia naţională (pentru Ţara
noastră este reglementată de Legea 677/2001 privind protecţia datelor cu caracter personal) a
părţii semnatare căreia i se adresează solicitarea.
Dacă datele au fost introduse de o altă parte contractantă, verificarea se efectuează în
strânsă coordonare cu autoritatea de control a acelei părţi semnatare.

Datele introduse în SIS în scopul localizării persoanelor urmărite se păstrează numai atâta
timp cât este necesar pentru atingerea scopului pentru care au fost furnizate.
Dacă un stat semnatar consideră că o semnalare, conform cu art. 95, 97 sau 99, este
incompatibilă cu dreptul său intern, cu obligaţiile sale internaţionale sau cu interesele naţionale
esenţiale, poate adăuga la aceste semnalări, în fişierul de informaţiial secţiunii naţionale, o notă,
în sensul că măsurile care trebuie luate în temeiul semnalării nu se vor aplica pe teritoriul său. În
legătură cu acest subiect vor trebui să existe consultări cu celelalte state. Dacă statul care a emis
semnalarea nu o retrage, aceasta va rămâne deplin aplicabilă pentru celelalte state.

Potrivit CAAS, fiecare stat semnatar are responsabilitatea de a crea un sistem naţional
(N.SIS), prin care să se conecteze la unitatea centrală (CS.SIS), pentru a face schimb de date.
Conform acesteia, „Părţile Semnatare creează şi administrează un sistem de informare comun,
denumit Sistemul de Informare Schengen, compus dintr-o secţiune naţională existentă în cadrul
fiecărei Părţi Semnatare şi un serviciu de asistenţă tehnică. Sistemul Informatic Schengen
permite autorităţilor desemnate de Părţile Semnatare ca, prin intermediul unei proceduri de
căutare automată, să aibă acces la semnalările cu privire la persoane şi obiecte pentru controale la
frontieră şi verificări, precum şi pentru alte controale ale poliţiei şi ale autorităţilor vamale,
exercitate în interiorul ţării conform dreptului intern, precum şi în cazul categoriei de semnalări
prevăzute la articolul 96, pentru acordarea vizelor, a permiselor de şedere şi pentru

13
supravegherea străinilor în cadrul aplicării dispoziţiilor privind circulaţia persoanelor din
prezenta convenţie”.
SIS are ca obiectiv menţinerea ordinii şi securităţii publice, inclusiv a securităţii statului,
şi aplicarea dispoziţiilor CAAS cu privire la circulaţia persoanelor pe teritoriul Părţilor
Semnatare, cu ajutorul datelor transmise prin acest sistem informatic.
Conform prevederilor CAAS, statele membre nu pot efectua căutări în bazele de informaţiiale
celorlalte state, ci numai în CS.SIS pentru a avea acces la alertele emise de către toate statele
membre Schengen. Fiecare stat semnatar decide dacă o semnalare în legătură cu un bun sau o
persoană trebuie introdusă în SIS. O semnalare nu poate fi modificată sau retrasă decât de către
acel stat care a introdus-o. Aceste semnalări se introduc potrivit fiecărei categorii de bunuri sau
persoane căutate şi în corespondenţă cu scopul introducerii alertelor (de obicei, în scopul
nepermiterii intrării, căutării, identificării etc.). Odată ce, potrivit datelor introduse, există o
potrivire între o semnalare introdusă şi datele obţinute în alt stat, există un hit – o corespondenţă
între cele două seturi de date.
În conformitate cu CAAS, datele conţinute în SIS privesc:
- persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării (art. 95);
- străinii în legătură cu care s-a emis o semnalare în vederea non-admisiei (art. 96);
- persoanele dispărute sau persoane care trebuie puse temporar sub protecţia poliţiei,
pentru propria lor protecţie sau pentru a preveni ameninţările; minorii şi persoanele care
trebuie internate în instituţii medicale (art. 97);
- martorii, persoanele care au primit citaţii pentru a se prezenta în faţa autorităţilor
judecătoreşti în cadrul unei acţiuni penale (art. 98);
- persoanele sau vehiculele în scopul unei supravegheri discrete sau a controalelor
specifice (art. 99);
- obiectele căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în acţiuni penale (art.
100).
Baza legală referitoare la SIS a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului. Astfel,
în vederea dezvoltării Sistemului Informatic Schengen de a doua generaţie (SIS II), Comisia a
prezentat propuneri legislative privind înfiinţarea SIS II.

14
Baza legală privind SIS II a fost pusă în discuţie în 2005, dar datorită divergenţelor apărute,
documentele legale au fost adoptate în 2006 şi publicate în Jurnalul Oficial al UE, în perioada
decembrie 2006-august 2007. În vederea actualizării cadrului legislativ naţional şi armonizării cu
baza legală la nivel european, în 2010 a fost aprobată Legea nr. 141 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea
României la Sistemul de InformaţiiSchengen (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 498
din 19 iulie 2010). Conform acestui act normativ, drepturile de acces la SINS ale autorităţilor
române au fost stabilite prin HG nr 966/2010.
În ceea ce priveşte colaborarea autorităţilor române cu Biroul SIRENE Ţara noastră, în
2010 a fost aprobat Ordinul ministrului administraţiei şi internelor privind procedurile de lucru
pentru activităţile autorităţilor naţionale competente din cadrul M.A.I. aferente semnalărilor
din SINS sau SIS.
Rolul SIRENE(Supplementary Information REquest at the National Entries) în
funcţionarea SIS este esenţial. SIRENE reprezintă practic interfaţa umană a SIS, este unicul
punct în contactul cu celelalte state membre. Scopul înfiinţării SIRENE constă în necesitatea
schimbului de informaţiila nivelul tuturor statelor Schengen, în cadrul cooperării poliţieneşti
internaţionale derulate între Statele Membre, în conformitate cu prevederile Convenţiei de
Aplicare a Acordului de la Schengen.
În conformitate cu art. 7 alin. (2) din Decizia 533/2007 privind înfiinţarea, funcţionarea şi
utilizarea Sistemului Informatic Schengen de a doua generaţie (SIS II), „Fiecare stat semnatar îşi
desemnează autoritatea care asigură schimbul tuturor datelor suplimentare în conformitate cu
dispoziţiile Manualului SIRENE“. Schimbul de informaţiiîntre Birourile SIRENE se realizează
prin intermediul unui sistem de work-flow, dezvoltat de fiecare stat semnatar. Acest sistem
conţine şi un serviciu de mesagerie tip mail, cu serverul central la Strasbourg, Franţa.

Biroul Sirene are ca principal rol specific responsabilitatea furnizării de informaţiiîn timp
real utilizatorului final, cu posibilitatea completării informaţiei cu informaţiisuplimentare, în cel
mai scurt timp.
În Ţara noastră, Biroul SIRENE a fost creat în august 2004, urmând a deveni operaţional la data
aderării la spaţiul Schengen. Biroul Sirene este situat în cadrul Punctului Naţional Focal din

15
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, care îşi exercită deja competenţele în domenii
de cooperare internaţională.

La momentul aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, sistemul de work-flow, precum şi

managementul resurselor umane ale biroului SIRENE vor fi în concordanţă cu toate
recomandările şi cele mai bune practici din cadrul catalogului Schengen.

Cele mai importante atribuţii ale Biroului SIRENE sunt: procesarea datelor privind persoanele şi
obiectele, astfel cum este prevăzut la articolele 95 -100 din Convenţia Schengen, prin
coordonarea acţiunilor care trebuie întreprinse, prin transmiterea de informaţiisuplimentare şi
prin procesarea rezultatelor, furnizarea reciprocă de asistenţă juridică internaţională, astfel cum
este precizat la articolele 39 şi 46 din Convenţia Schengen (cooperarea poliţienească pentru
combaterea şi soluţionarea infracţiunilor), sprijinirea autorităţilor judecătoreşti în cazurile de
extrădare şi repatriere a suspecţilor pe calea aerului, dinspre statele Schengen, furnizarea de date,
în urma cererilor legale de acces la datele personale, cu privire la datele stocate în SIS şi în
bazele de informaţiinaţionale ale poliţiei în conformitate cu dispoziţiile privind protecţia datelor;,
redactarea de linii directoare privind utilizarea legală a SIS pentru autorităţile şi serviciile
subordonate, organizarea de cursuri de formare şi participarea la operaţiuni cu impact ridicat.

Decizia 2004/512/CE a Consiliului din 2004 de instituire a Sistemului de informaţii privitor

la vize (Visa Information System – VIS)a instituit VIS ca un sistem de schimb de
informaţiiprivind vizele între statele membre ale Spaţiului Schengen.
Potrivit Regulamentului CE Nr. 767/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9
Iulie 2008, VIS ar trebui să conducă la îmbunătăţirea punerii în aplicare a politicii comune în
materie de vize, a cooperării la nivel consular şi a consultărilor care au loc între autorităţile
centrale responsabile în domeniul vizelor, prin facilitarea schimbului de informaţiiîntre statele
membre cu privire la cererile de viză şi la deciziile aferente, pentru a facilita procedura privind
cererile de viză, pentru a preveni fenomenul de „visa shopping” şi pentru a înlesni combaterea
fraudei şi controalele la punctele de trecere a frontierelor externe şi de pe teritoriul statelor
membre.

16
 VIS ar trebui, de asemenea, să ajute la identificarea tuturor persoanelor care nu
îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condiţiile de intrare, de şedere sau de rezidenţă pe teritoriul
statelor membre, să faciliteze aplicarea Regulamentului (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18
februarie 2003 de stabilire a cerinţelor şi a mecanismelor de determinare a statului semnatar
responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către
un resortisant al unei ţări terţe şi să contribuie la prevenirea ameninţărilor la adresa siguranţei
interne a oricăruia dintre statele membre.

VIS trebuie să fie racordat la sistemele naţionale ale statelor membre, pentru a le permite
autorităţilor competente din cadrul acestora să prelucreze datele cu privire la cererile de viză şi la
vizele eliberate, refuzate, anulate, retrase sau prelungite.

VIS urmăreşte îmbunătăţirea punerii în aplicare a politicii comune în materie de vize, a

cooperării la nivel consular şi a consultărilor care au loc între autorităţile centrale responsabile în
domeniul vizelor prin facilitarea schimbului de informaţiiîntre statele membre cu privire la
cererile de viză şi la deciziile referitoare la acestea VIS central principal, care asigură executarea
funcţiilor de supraveghere şi gestionare tehnică, este situat la Strasbourg (Franţa), iar un VIS
central de rezervă, capabil să asigure toate funcţionalităţile VIS central principal, în cazul
funcţionării necorespunzătoare a acestuia, este situat la Sankt Johann im Pongau (Austria).

VIS este racordat la sistemul naţional al fiecărui stat semnatar prin intermediul interfeţei
naţionale din statul semnatar respectiv. Fiecare stat semnatar desemnează o autoritate naţională,
care autorizează accesul la VIS al autorităţilor competente şi conectează această autoritate
naţională la interfaţa naţională. Fiecare stat semnatar garantează prelucrarea legală a datelor şi, în
special, faptul că numai personalul autorizat în mod corespunzător are acces la datele prelucrate
în VIS pentru îndeplinirea sarcinilor specifice.

Statul semnatar responsabil garantează în special că:datele sunt colectate în mod legal, datele
sunt transmise către VIS în mod legal, datele transmise la VIS sunt exacte şi actualizate.

17
 Fiecare stat semnatar este responsabil pentru asigurarea securităţii datelor înainte şi în
cursul transmiterii lor către interfaţa naţională. Fiecare stat semnatar asigură de asemenea
securitatea datelor pe care le primeşte de la VIS.

Supravegherea transferontalieră
Autorităţile de poliţie şi autorităţile de vamă, pentru infracţiuni care le privesc, care acţionează în
cadrul unei anchete, pot continua o operaţiune de supraveghere iniţiată pe propriul teritoriu şi pe
teritoriul altui stat Schengen, acţiune supusă unor condiţii stricte şi acordului statului pe teritoriul
căruia supravegherea se desfăşoară.
Se disting două cazuri: supraveghere cu caracter obisnuit care se desfăşoară după obţinerea
autorizaţiei de supraveghere; supraveghere de urgenţă permite ca supravegherea să fie continuată
pe teritoriul altui stat fără o autorizaţie prealabilă.

Condiţiile pentru supraveghere obişnuită sunt: anchetă judiciară trebuie să fie în curs de
desfăşurare; persoana supravegheată trebuie să fie suspectă de a fi implicată în comiterea unei
infracţiuni care atrage extrădarea.
Conform art. 2(1) din Convenţia europeană privind extrădarea din 13.09.1957, sunt infracţiuni
care atrag extrădarea „faptele pedepsibile de legea statului solicitant şi solicitat prin privare de
libertate sau printr-un mandat de executare pentru o perioadă maximă de cel puţin un an sau prin
mai multe pedepse”, doar anumiţi ofiţeri sunt autorizaţi să efectueze supravegherea
transfrontalieră. Statul solicitat trebuie să autorizeze supravegherea (condiţiile pot fi ataşate la
această autorizare) ca urmare a unei cereri de asistenţă judiciară din partea statului solicitant.
Condiţii pentru supraveghere „de urgenţă”: autorizaţia prealabilă nu poate fi cerută „pentru
cazuri urgente”. Aceasta se aplică pentru exemplul în care autorităţile iau la cunoştinţă despre
infracţiunea pentru care supravegherea este cerută într-un moment în care o solicitare de obţinere
a autorizaţiei nu poate fi soluţionată chiar dacă este transmisă imediat la autoritatea central, o
anchetă judiciară trebuie să fie în curs de desfăşurare; persoana supravegheată trebuie să fie
suspectă de a fi comis una din infracţiunile prevăzute la Art. 41 (4), lit.a; doar anumiţi ofiţeri sunt
autorizaţi să efectueze supravegherea transfrontalieră; autoritatea centrală a statului solicitat este
imediat notificată că frontiera a fost trecută; o solicitare de asistenţă judiciară este transmisă fără
18
întârziere; supravegherea trebuie să înceteze fie la cererea statului solicitat, fie în absenţa
autorizaţiei de la statul solicitat, după 5 ore de la trecerea frontierei.
Urmărire transfrontalieră
Ofiţerii de poliţie care efectuează urmărirea unei persoane pot continua această urmărire şi pe
teritoriul unui stat Schengen cu care statul lor are o frontieră terestră comună. Această situaţie,
pentru care nu se cere o autorizare anterioară, este supusă unor condiţii foarte stricte şi unor
înţelegeri precise. O parte din aceste condiţii şi înţelegeri sunt de natură generală, altele sunt
specifice pentru fiecare stat şi au fost prevăzute în declaraţiile unilaterale.
Conform CAAS, fiecare stat este liber să aleagă între două opţiuni privind infracţiunile
care pot da naştere la urmărire şi este liber să restricţioneze puterile ofiţerilor de poliţie care
efectuează urmărirea (dacă au sau nu puterea de a opri şi interoga, restricţii cu privire la scopul şi
durata urmăririi).

Condiţiile sunt: urmărirea poate fi efectuată doar pe frontiere terestre; doar ofiţeri de poliţie
autorizaţi de către fiecare stat pot exercita urmărirea; condiţii referitoare la tipul infracţiunii:
fiecare stat are posibilitatea de a alege între două opţiuni pentru tipurile de infracţiuni care permit
exercitarea urmăririi; fie lista restrictivă a infracţiunilor prevăzute la art. 41 (4), lit.a, fie
infracţiunile care atrag extrădarea; referirea trebuie făcută pentru a se afla care a fost opţiunea
aleasă de fiecare stat. În orice caz, următoarele condiţii se aplică în toate statele, persoana în
cauză să fi fost prinsă în flagrant comiţând sau participând la una din infracţiuni; urmărirea este,
de asemenea, autorizată în cazul în care persoana se află în stare de arest preventiv sau execută o
pedeapsă;
Condiţii pentru urmărirea urgentă: imposibilitatea anunţării autorităţii solicitate în prealabil,
autoritatea a fost anunţată, dar nu a putut să preia urmărirea în timp util; Ofiţerii de poliţie care
efectuează urmărirea consultă autorităţile statului solicitat din timp cu privire la trecerea
frontierei; Urmărirea încetează la prima solicitare a statului solicitat.
Există trei tipuri de restricţii care pot fi impuse urmăririi, pe care fiecare stat este liber să
aleagă: restricţie teritorială: unele state autorizează urmărirea pe întreg teritoriul, altele
autorizează pentru un anumit număr de km după trecerea frontierei; restricţie temporală:
urmărirea poate fi suspendată după un timp determinat; restricţie referitoare la atribuţiile
ofiţerilor care efectuează urmărirea: unele state îi autorizează pe aceştia să oprească şi să
19
interogheze, altele nu. Acest lucru nu afectează dreptul de a efectua o arestare în statul pe al cărui
teritoriu se desfăşoară urmărirea în situaţia în care infractorul este prins în flagrant.
În timpul desfăşurării urmăririi este obligatorie informarea statului pe al cărui teritoriu
urmărirea se desfăşoară imediat de la trecerea frontierei. Acest lucru trebuie făcut prin
contactarea fie a primei unităţi de poliţie din statul în cauză, fie una dintre autorităţile de legătură
desemnate de statul în cauză. Ofiţerii de poliţie trebuie să procedeze în conformitate cu legislaţia
naţională a statului în care acţionează şi trebuie să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale
competente. Competenţele de exercitare a priorităţii de circulaţie pe drumurile publice pe
parcursul urmăririi sunt garantate ofiţerilor care efectuează urmărirea conform legislaţiei
naţionale a statului pe al cărui teritoriu urmărirea este desfăşurată (a se vedea mai jos unde se
aplică). Urmărirea trebuie oprită la solicitarea autorităţilor locale, ofiţerul care efectuează
urmărirea trebuie să fie în posesia legitimaţiei de serviciu, să fie uşor de identificat (uniformă,
banderolă de mână, autovehicule etc.).
Ofiţerii pot avea armamentul din dotare, dar folosirea lui este interzisă cu excepţia
cazului de legitimă apărare conform legislaţiei naţionale a statului solicitant. Pătrunderea în
locuinţe sau locuri neaccesibile publicului este interzisă.
După finalizarea urmăririi ofiţerii de poliţie implicaţi trebuie să se prezinte în faţa autorităţilor
locale competente pentru a întocmi un raport după fiecare urmărire, indiferent de rezultat; dacă
autorităţile locale competente doresc, ofiţerii de poliţie trebuie să rămână la dispoziţia acestora şi
să furnizeze asistenţă pentru viitoarele investigaţii şi proceduri judiciare. În condiţiile în care
persoana arestată nu este cetăţeanul statului pe teritoriul căruia s-a făcut arestarea, ea trebuie
eliberată după un interval de şase ore dacă nu este emis un mandat de arestare în vederea
extrădării (intervalul orar între orele 12,00 noaptea şi 09,00 dimineaţa nu se ia în considerare).
Persoanele arestate pot fi percheziţionate în vederea prezentării în faţa autorităţilor locale.
Ei pot fi încătuşaţi, iar obiectele personale confiscate.
Informaţii de urmare un formular pentru statistici este ataşat astfel încât să ofere autorităţilor
centrale informaţiigenerale şi de încredere cu privire la cât de des şi de eficient este exercitat
dreptul de urmărire. Acesta trebuie completat de orice autoritate care angajează o urmărire
transfrontalieră, indiferent de rezultat, cât mai curând de la trecerea frontierei şi este trimis la

20
autoritatea centrală a statului pe teritoriul căruia se desfăşoară urmărirea. Această autoritate
centrală este identică cu cea pentru supraveghere transfrontalieră.
Anual, după evaluarea datelor referitoare la art. 41 CAAS, fiecare autoritate centrală va înainta
unraport anual către Secretariatul General al Consiliului, care va elabora o sinteză ce va fi trimisă
grupului de lucru relevant.

Ordinea şi securitatea publică

Cooperarea se va aplica în cazul evenimentelor cu un număr mare de persoane din mai
multe ţări adunate într-unul sau mai multe state sau în cazul în care principalul scop al prezenţei
poliţiei este de a menţine ordinea şi securitatea publică şi de a preveni comiterea de infracţiuni.
Astfel de exemple sunt evenimentele sportive, concertele rock, demonstraţiile şi blocarea
drumurilor.
Acest tip de cooperare nu se va limita doar la evenimentele pe scară-largă, ci se poate
aplica şi la mişcările şi activităţile care implică concentrarea de persoane, indiferent de număr,
care ar putea reprezenta o ameninţare la ordinea şi securitatea publică. Cooperarea nu se va
limita la statele vecine, se poate realiza însă şi între state care nu au o frontieră comună.
Schimbul de informaţiiva avea loc prin intermediul autorităţii centrale desemnate în acest scop.
(În statele Schengen în care, din motive constituţionale, o singură autoritate centrală nu este
competentă pentru schimbul de informaţiiîn scopuri preventive va trebui încheiat un acord cât
mai aproape posibil de CAAS).
Autorităţile centrale vor oferi, la cerere sau nu, una alteia informaţiidacă apar
circumstanţe cu privire la grupuri de persoane care pot ameninţa ordinea şi securitatea publică,
prin deplasarea lor prin sau către alte state Schengen. Datele vor fi furnizate cât mai devreme
posibil. Schimbul de date, în înţelesul acestui manual, poate avea loc direct între autorităţile de
poliţie implicate în cazuri urgente. Autoritatea centrală va fi informată cât mai curând posibil.

Datele pe care statele şi le furnizează reciproc trebuie să fie confidenţiale şi vor fi folosite
exclusiv pentru scopul pentru care au fost furnizate. Datele furnizate vor conţine, pe cât posibil,
datele care se găsesc în „Checklist-ul datelor ce vor fi schimbate”. Datele vor fi furnizate în
conformitate cu legislaţia naţională relevantă.

21
 Pentru a schimba date, autoritatea centrală poate folosi birourile de legătură şi, dacă se
impune, unităţi comune de poliţie sau puncte de contact la care se referă acest manual.
Următoarele mijloace de comunicaţii pot fi folosite cu ocazia schimbului de date: telefon, fax, e-
mail, comunicaţii radio, alte mijloace de comunicare a datelor. Secretariatul va verifica anual
dacă datele privind autorităţile centrale sunt încă de actualitate. Acestea trebuie să notifice în
timp util Secretariatul cu privire la modificările de orice natură.
Detaşarea şi schimbul de ofiţeri de legătură va avea loc la solicitarea autorităţilor de
poliţie autorizate din fiecare stat Schengen, ofiţerii de legătură pot fi trimişi către un alt stat
Schengen când sunt primite informaţiicu privire la un pericol real. Sarcinile ofiţerilor de legătură
sunt de a oferi asistenţă. Ofiţerii de poliţie nu vor fi împuterniciţi să aplice independent orice
măsură de poliţie.
Ei vor furniza informaţiişi vor desfăşura sarcinile pe baza instrucţiunilor informaţiide
către statul Schengen din care provin şi pe baza acelora informaţiide către statul în care sunt
detaşaţi. Autoritatea de poliţie din statul în care sunt detaşaţi este obligată să asigure protecţia
ofiţerilor de legătură. Autoritatea de poliţie din statul în care sunt detaşaţi ofiţerii de legătură va
stabili activităţile şi condiţiile în care acestea se desfăşoară. Ofiţerii de legătură sunt obligaţi să
urmeze instrucţiunile informaţiide către autorităţile competente.
Privitor la coordonarea operaţiunilor în cazuri specific Statele Schengen, conform
legislaţiei naţionale, vor coordona împreună operaţiuni şi măsuri de punere în aplicare a acestora
în legătură cu un pericol la adresa ordinii şi securităţii publice. În scopul coordonării
operaţiunilor, statele pot crea centre comune de coordonare şi comandă, fără a aduce vreun
prejudiciu competenţelor proprii.
Alte prevederi au ca şi idei centrale îmbunătăţirea cooperării prin autorităţile centrale
În vederea creşterii cooperării prin autorităţile centrale, dacă este necesar, Preşedinţia
Uniunii Europene va organiza o întâlnire anuală a şefilor acestor structuri. Şefii autorităţilor
centrale vor discuta probleme de interes comun şi vor evalua eficienţa cooperării.

22
Bibliografie

Nicolae Ecobescu, Manualul Consiliului Europei, ed. Biroul de informare al C.E. la Bucuresti,
Bucureşti, 2006

Giullaume Courty, Construcţia europeană, ed. Coresi, Bucureşti, 2001

Walter Cairns, Introducere în legislaţia Uniunii Europene, ed. Universal Dalsi, Bucureşti, 2001

http://www.politiadefrontiera.ro/

http://www.schengen.mai.gov.ro

23
Cuprins

Consideraţii generale……………………………………………………………………………………………p.1

Prevederile din cadrul spaţiului schengen privitor la cooperarea poliţienească şi asistenţa

juridică....................................................................................................................... p.3

Circulaţia străinilor în spaţiul Schengen………………………………………………..…………………………. p.5

Cooperare poliţienească…………………………………………………………………………….………… p.6

Operaţiuni comune ale părţilor semnatare……………………………………………………….……………..

p.11

Prevederile ce ţin de substanţe narcotice, arme de foc şi muniţie………………………… p.12

Sisteme de informaţie şi birouri pentru protecţia datelor cu caracter personal…………… p.13

Supravegherea transferontalieră……………………………………………………………………..…………… p.19

Ordinea şi securitatea publică……………………………………………………………….………………… p.22

Bibliografie…………………………………………………………………………………………p.24

24