Sunteți pe pagina 1din 4

REGULAMENTUL (CE) NR.

1206/2001 PRIVIND COOPERAREA ÎNTRE


INSTANŢELE STATELOR MEMBRE ÎN DOMENIUL OBŢINERII DE PROBE

Legea nr. 44/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/20031 privind asistenţa
judiciară internaţională în materie civilă şi comercială stabileşte regulile pentru aplicarea
Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001.
Acesta este aplicabil în toate statele membre (Belgia, Malta, Austria, Marea Britanie,
Cehia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Portugalia, Italia, Letonia, Cipru,
Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Spania, Suedia, Slovenia, Ungaria, cu excepţia
Danemarcei) în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Ministerul Justiţiei este autoritate centrală română în temeiul art. 3 alin 1 din
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1348/2000 din 29 mai 2000 privind comunicarea actelor
judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială între statele membre şi în temeiul art. 3
alin 1 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea
între instanţele statelor membre în obţinerea probelor în cauzele civile sau comerciale.
Ministerul Justiţiei efectuează comunicările în legătură cu informaţiile care sunt necesare
în temeiul art. 23 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1348/2000 din 29 mai 2000 privind
comunicarea documentelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială, precum şi
în temeiul art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind
cooperarea între instanţele statelor membre în obţinerea probelor în cauzele civile sau
comerciale.
În temeiul art. 3 alin. 3 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai
2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în obţinerea probelor în cauzele civile
sau comerciale Ministerul Justiţiei îndeplineşte atribuţiile referitoare la luarea unei decizii
privind cererile formulate în baza art. 17 din acelaşi regulament.
Regulamentul permite unei instanţe române :
 să procedeze direct la un act de cercetare într-un alt stat membru;
 să ceară unei instanţe din alt stat membru să procedeze la un act de cercetare în acel stat

1
Publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 337 din 19 mai 2003
În prima ipoteză cererea se transmite direct de către instanţă înaintea căreia procedura
este angajată denumită instanţă solicitantă (în speţă, cea română) instanţei competente a altui stat
membru (instanţa solicitată), în vederea îndeplinirii actului de cercetare solicitat.
În acest scop fiecare stat membru întocmeşte o listă a instanţelor pentru a se proceda la
actul de cercetare în conformitate cu regulamentul. Lista indică şi competenţa teritorială şi dacă e
cazul şi cea specială acestor instanţe.
Fiecare stat îşi desemnează un organism central care răspunde de:
 căutarea de soluţii la dificultăţile ce pot apărea în legătură cu o cerere;
 înaintarea unei cereri către instanţă competentă, în cazuri excepţionale , la cererea unei
instanţe solicitante;
 furnizarea de informaţii instanţelor.
Transmiterea cererilor şi a comunicărilor prevăzute de regulament se face prin orice
mijloc rapid pe care statul solicitat le-a indicat ca fiind acceptate.
Regulamentul prevede care sunt informaţiile pe care trebuie să le conţină cererea
adresată de instanţă solicitantă, cât şi necesitatea transmiterii acesteia şi a actelor ataşate traduse
în limba oficială a statului solicitat.
Instanţa competenta solicitată este obligată să transmită instanţei solicitante o confirmare
de primire în termen de 7 zile de la primirea cererii.
Ea va proceda la executarea cererii fără întârziere şi în termen de maxim 90 de zile de la
primirea cererii, executarea făcându-se în conformitate cu dreptul statului membru din care face
parte instant solicitată.
Instanţa solicitantă poate cere instanţei solicitate să folosească tehnologia comunicaţiilor
pentru îndeplinirea actului de cercetare, în special folosind videoconferinţa şi teleconferinţa2.
Dacă legislaţia statului membru al instanţei solicitante prevede aceasta, părţile şi
reprezentanţii lor au dreptul să fie prezenţi atunci când instanţa solicitată îndeplineşte actul de
cercetare. De asemenea şi magistraţii statului solicitant au dreptul de a fi prezenţi la îndeplinirea
actului de cercetare de către instanţa solicitată – dacă acest drept este compatibil cu legislaţia
statului membru al instanţei solicitante. Instanţa solicitantă poate desemna şi un expert care să
participe la actul de cercetare.

2
Leş, I., op. cit., p. 160
Cererile de obţinere a probelor prin comisie rogatorie internaţională se efectuează după
cum urmează:
 instanţele române transmit cererile direct către instanţele solicitate competente din statele
membre ale Uniunii Europene, iar o copie a cererii de obţinere de probe se transmite
Ministerului Justiţiei, pentru evidenţă;
 judecătoria în a cărei circumscripţie urmează a se obţine proba solicitată din statele
membre ale Uniunii Europene. La restituirea actelor, judecătoria trimite o copie
Ministerul Justiţiei, pentru evidenţă.
Pentru a obţine informaţii privind atât limba folosită pentru completarea formularelor, cât
şi limba folosită pentru traducerea actelor anexate acestora, acceptate şi notificate Comisiei
Europene de către statele membre ale Uniunii Europene, autorităţile române competente
accesează pagina specializată de internet a Comisiei Europene şi consultă punctele de contact ale
Reţelei Judiciare Europene în materie civilă şi comercială.
Art. 2 alin. 2 reglementează comunicarea directă între instanţe3.
Toate instanţele române pot transmite direct cererile către instanţele solicitate competente
din statele membre ale Uniunii Europene4.
Instanţa română competentă să primească cererile este judecătoria în a cărei
circumscripţie urmează a se obţine proba solicitată din statele membre ale Uniunii Europene.
Metodele de comunicare a actelor sunt poştă şi fax.
Limba de transmitere a cererilor şi altor comunicări este limba română.

3
4
Leş, I., Noul Cod de procedură civilă. Comentat şi adnotat. Volumul I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014,
p. 54

S-ar putea să vă placă și