Dispoziții procedurale aplicabile în materia reexaminării taxei judiciare

de timbru, reexaminării ajutorului public judiciar, reexaminării amenzii

judiciare

1. Aspecte preliminarii
Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a
intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil, fără posibilitatea
îngrădirii nelimitate a accesului liber la justiţie.
Acest acces la justiţie poate fi limitat prin impunerea de către stat a unei restricţii financiare,
dictate de exigenţele unei bune administrări şi funcţionări a justiţiei, ca serviciu public.
În cauza Weissman şi alţii c. României, C.E.D.O. a apreciat că o limitare a accesului la
justiţie este conformă dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului numai dacă tinde către un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil
de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.
De asemenea, Curtea a stabilit că „dreptul de acces la o instanţă" garantat de art. 6 din
Convenţie „se pretează unor limitări, deoarece, prin însăşi natura sa, el impune o reglementare din
partea statului care poate să aleagă mijloacele pe care să le utilizeze în acest scop".
În această privință, Curtea reaminteşte în cauza Larco şi alţii c. României că ea nu a exclus
niciodată ipoteza conform căreia interesele unei bune administrări a justiţiei pot să justifice
impunerea unei restricţii de natură financiară în accesul unei persoane la o instanţă.
Dreptul privind accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, nu presupune
însă gratuitatea acestuia, aspect stabilit de Curtea Constituţională, care a reţinut că instituirea taxei
judiciare de timbru este o aplicare a principiului consacrat de art. 56 din Constituţie, potrivit căruia
„cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice".
Prin urmare, stabilirea de către stat în sarcina justiţiabililor a obligaţiei de plată a unei taxe
judiciare de timbru nu reprezintă o ingerinţă în dreptul de acces liber la justiție în măsura în care
scopul instituirii acesteia îl reprezintă buna funcţionare a justiţiei, cuantumul său nu este excesiv,
neimpunând justiţiabilului o sarcină exorbitantă de natură a leza dreptul acestuia în substanţa sa.
Curtea europeană a statuat cu titlu de principiu cauza Weissman şi alţii c. României că
„suma costurilor, apreciată în lumina circumstanţelor unui caz dat, înţelegând aici şi solvabilitatea
solicitantului şi faza procedurii prin care restricţia în chestiune îi este impusă, este un factor de care
trebuie ţinut cont pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la
justiţie sau dacă din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiţie a fost restrâns în aşa
măsură în este afectat în însăşi substanţa sa".
Taxele judiciare de timbru reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele
judecătoreşti, Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justitie potrivit
dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Ca domeniu de aplicare, O.U.G. nr. 80/2013 reglementează cuantumul taxelor judiciare de
timbru aferente acţiunilor şi cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, Ministerului Justiţiei şi
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi sfera acţiunilor şi cererilor
adresate aceloraşi instituţii ce sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru (scutiri obiective şi
subiective), modalitatea de contestare a taxelor stabilite şi procedura de acordare a facilităţilor la
plata taxelor judiciare de timbru la cererea persoanelor interesate.
Se impune menţionarea faptului că prin abrogarea O.G. nr. 32/1995 prin art. 58 din O.U.G.
nr. 80/2013, justiţiabilii nu mai datorează timbru judiciar, ci numai taxă judiciară de timbru, în
condiţiile legii.

1
 Potrivit dispozițiilor art 197 NCPC, “În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada
achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage
anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.”
2. Persoanele cărora le incumbă obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru
în procesul civil. Plata şi modul de contestare a taxei judiciare de timbru.
Justiţiabilii, părţi în proces, indiferent că sunt persoane fizice sau persoane juridice, sunt, de
principiu, plătitori ai taxelor judiciare de timbru.
Potrivit art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc de
debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct al bugetului
local „Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru" al unităţii administrativ-teritoriale în care
persoana fizică are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, în care persoana juridică are sediul
social; costurile operaţiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în
sarcina debitorului taxei.
Dacă persoana care datorează taxa judiciară de timbru nu are nici domiciliul, nici reședința
ori, după caz, sediul în România, taxa judiciară de timbru se plătește în contul bugetului local al
unităţii administrativ-teritoriale în care se află sediul instanţei la care introduce acţiunea sau cererea
[art. 40 alin. (2) din Legea nr. O.U.G. nr. 80/2013).
Dovada plăţii taxei de timbru se depune în original la dosar, iar nu în copie certificată de
parte conform cu originalul, pentru a putea fi anulată de instanţă spre a nu fi folosită într-un alt
dosar (o atare posibilitate nu există însă în ipoteza plăţii taxei de timbru în sistem on-line). Dacă
partea nu depune la dosar originalul dovezii plăţii taxei de timbru (atunci când plata a fost efectuată
în numerar sau prin virament), ci o copie a acesteia, instaţa îi va pune în vedere obligaţia depunerii
originalului, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) NCPC, iar nu
a anulării cererii ca netimbrate, acea ultimă sancţiune intervenind numai pentru neplata taxelor
judiciare de timbru datorate.
Instanţa învestită cu soluţionarea cererii va proceda la anularea taxei de timbru achitate
făcând menţiune în acest sens pe originalul dovezii plăţii (anulat, data şi semnatura judecătorului).
Anularea are semnificaţia faptului că taxa de timbru achitată a fost folosită spre soluţionarea
dosarului respectiv.

3. Cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de

timbru.
Potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei
judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare la aceeaşi instanţă, în termen de
3 zile de la data comunicării taxei datorate; cererea reexaminare este scutită de la plata taxei
judiciare de timbru.
Ca orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti, cererea de reexaminare trebuie să îmbrace
forma scrisă şi să cuprindă indicarea instanţei, numele de familie, prenumele, domiciliul sau
reşedinţa părţii ori, după caz, denumirea şi sediul său şi, dacă este cazul ale reprezentantului său,
obiectul cererii, motivele sale (motivele de contestare a taxei judiciare stabilite) şi semnătura,
potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (1) NCPC.
În ipoteza în care cererea de reexaminare este depusă în şedinţă publică, instanța va dispune
înaintarea acesteia completului în drept să o soluţioneze, fixând, totodată termenul de judecată
pentru soluţionarea în fond a cauzei.
Astfel, completul căruia i s-a înaintat, primind cererea de reexaminare, va fixa termen de
soluţionare în şedinţa camerei de consiliu, fără citarea părţilor, potrivit art. 39 alin. (2) teza I din
O.U.G. nr. 80/2013, cererea urmând a fi soluționată prin încheiere definitivă.

2
Dacă la termenul fixat, se prezintă numai una dintre părțile litigante, instanţa nu îi va acorda
cuvântul pentru formularea de concluzii, pentru a asigura principiul egalităţii părţilor şi a evita
încălcarea principiului contradictorialităţii și al dreptului de apărare, însă va putea primi înscrisurile
pe care aceasta le depune la dosar în susţinerea/combaterea cererii de reexaminare.
Termenul de 3 zile în care se poate depune cererea de reexaminare este un termen decădere,
a cărui nerespectare determină pierderea de către partea interesată a dreptului de a mai contesta
modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Fiind un termen procedural, este supus dispoziţiilor legale de drept comun, aplicabile în
lipsa unor prevederi exprese contrare. Astfel, termenul de 3 zile se va calcula pe zile libere,
conform art. 181 alin. (1) pct. 2 NCPC, ceea ce înseamnă că ziua de început şi cea în care se va
împlini nu se vor lua în calcul. Termenul care se sfârşeşte într-o zi nelucrătoare se va prelungi până
la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Pentru ipoteza în care cererea de reexaminare a fost înaintată instanţei prin intermediul
oficiului poştal sau serviciilor specializate de curierat, sunt incidente dispoziţiile art.183 NCPC,
aceasta fiind formulată în termen dacă a fost predată recomandat la oficiul poştal sau depusă la
serviciul specializat înainte de împlinirea acestuia.
Obligaţia timbrării dispusă de instanţă se impune a fi motivată în fapt şi în drept în
cuprinsul încheierii de şedinţă/rezoluţiei de primire a cererii introductive prin expunerea
elementelor care o fundamentează: cuantumul taxei datorate potrivit legii, raportat la fiecare
pretenţie taxabilă în parte, valoarea ce constituie baza de calcul a taxei de timbru (când se impune
menţionarea acesteia, spre exemplu, în cazul exprimării de către parte a pretenţiei în valută),
temeiul de drept al obligaţiei de plată. Nu este însă necesară menţionarea expresă în cadrul acestor
acte a dreptului părţii de a formula cerere de reexaminare, neexistând un text legal care să impună
o atare formalitate. Un argument suplimentar este acela că legea a instituit o obligaţie în acest sens
numai în privinţa cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 33
alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
După soluţionarea cererii de reexaminare, soluţia va fi trecută şi în condica camerei de
consiliu, dosarul fiind apoi restituit completului iniţial.
Dispoziţiile art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora în cazul admiterii
integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, instanţa va dispune restituirea taxei de timbru total
ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate, se referă la situaţia în care taxa judiciară
de timbru a fost achitată în cuantumul legal, iar apoi partea formulează cerere de reexaminare,
urmărind restituirea integrală sau parţială a sumei achitate.
Există însă posibilitatea formulării cererii de reexaminare şi în situaţia în care partea nu a
achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, urmând ca, în cazul admiterii cererii, aceasta să
nu mai fie obligată să achite taxa în cuantumul stabilit iniţial.
Este de menţionat faptul că, spre deosebire de sistemul Legii nr. 146/1997, care nu făcea
nicio distincţie, O.U.G. nr. 80/2013 a acordat legitimare procesuală activă numai reclamantului în
promovarea cererii de reexaminare.
În literatura de specialitate se susţine că atare dispoziţie este criticabilă, căci lipsa calităţii de
subiect taxabil nu conduce de plano la concluzia lipsei interesului în exercitarea cererii de
reexaminare, câtă vreme efectele juridice ale dispoziţiei instanţei asupra taxelor de timbru judiciare
se vor răsfrânge, este adevărat, în mod indirect, şi asupra părţii care nu are obligaţia avansării unor
sume de bani cu acest titlu, dar care poate fi obligată la plata sumelor vizate cu titlu de cheltuieli de
judecată. Într-un asemenea cadru procesual, se apreciază că celorlalte părţi, cu excepţia
reclamantului (subiectului taxabil), ar trebui să li se recunoască posibilitatea criticării cheltuielilor
de judecată sub aspectul cuantumului taxei judiciare de timbru în calea de atac exercitată împotriva
hotărârii pronunţate asupra fondului.
Cu ocazia soluţionării cererii de reexaminare, completul învestit va analiza dispoziția
completului care a stabilit taxa judiciară de timbru, prin raportare la motivele invocate în cuprinsul

3
cererii de reexaminare. În această procedură nu poate fi abordată, calificarea juridică a obiectului
cererii de chemare în judecată, chiar dacă acest aspect s-ar fi invocat prin cererea de reexaminare şi
chiar dacă ar influenţa cuantumul taxei judiciare de timbru, soluţia contrară fiind echivalentă cu
tranşarea unor elemente ce ţin de însuşi fondul cauzei.
În cadrul cererii de reexaminare, instanţa nu va putea dispune obliga părţii la un cuantum
mai ridicat al taxei judiciare de timbru, în cazul în care constată că taxa a fost stabilită iniţial într-
un cuantum mai redus decât cel legal, având în vedere, natura juridică de cale de atac a cererii de
reexaminare şi principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac (non reformatio in peius). În
măsura în care însă completul învestit cu soluţionarea cererii de chemare în judecată constată,
lecturând încheierea prin care a fost soluţionată cererea de reexaminare, că se impune plata unei
taxe suplimentare celei iniţial stabilite şi care a făcut obiectul reexaminării, acesta va fi în drept să
impună în sarcina părţii obligaţia de plată a unei astfel de taxe.
În literatura juridică s-a exprimat şi opinia contrară, potrivit căreia principiul, non
reformatio in peius nu operează în ipoteza cererii de reexaminare a taxei judiciare timbru, de vreme
ce aceasta are ca obiect modul de determinare, în concret, a unei obligaţii legale, prestabilite
generic prin normele în materie, astfel încât instanţa n-ar putea, sub motivul neagravării situaţiei
părţii în propria cale de atac, să ignore ori să altereze dispoziţiile legale cu privire la cuantumul
taxei judiciare de timbru, apreciindu-se legal învestită cu soluţionarea litigiului.
Încheierea prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare nu mai poate face obiectul
apelului sau al recursului odată cu fondul cauzei, întrucât are caracter definitiv, pot art. 39 alin. (2)
teza I din O.U.G. nr. 80/2013. Prin urmare, nici părţile şi nici instanța, din oficiu, nu vor mai putea
repune în discuţie aspectele asupra cărora s-a statuat prin această încheiere.
Dacă însă, ulterior soluţionării cererii de reexaminare, instanţa învestită cu judecata cauzei
pe fond va dispune, în materia timbrării, suplimentar faţă de aspectele ce au făcut obiectul cererii
de reexaminare, atunci partea are deschisă calea unei noi cereri de reexaminare pentru taxa
judiciară de timbru suplimentară.
Consecinţa nepromovării unei cereri de reexaminare o reprezintă definitivarea cuantumului
taxei judiciare de timbru şi imposibilitatea supunerii oricăror aspecte legate de modul de stabilire a
acesteia în altă cale de atac, nici măcar în cea a fondului pricinii.
Soluţia este firească, având în vedere natura juridică a termenului de formulare a cererii de
reexaminare, aceea de termen de decădere. Nerespectarea termenului de 3 zile prevăzut pentru
formularea cererii de reexaminare atrage decăderea părţii din dreptul de a invoca aspecte de natura
acestei cereri. Rezultă, aşadar, că reclamantul nu are un drept de opţiune între a formula cerere de
reexaminare sau a invoca în căile de atac apărările sale privind timbrarea. De asemenea, instanţele
de control judiciar nu vor putea evoca aceste aspecte, întrucât, soluţionate deja prin încheiere
definitivă, ele sunt excluse controlului exercitat prin orice cale de atac.
Pornind de la aceste premise, se pune problema raportului între caracterul definitiv al
încheierii pronunţate cu privire la cererea de reexaminare şi dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr.
80/2013, care stabilesc atributul instanţelor de control judiciar de a dispune obligarea părţii la plata
diferenţei taxelor judiciare de timbru aferente, în situaţia în care se constată că în fazele procesuale
anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal.
Dispoziţiile art. 38 din ordonanţă vor primi aplicare numai în măsura în care nu există o
încheiere pronunţată în reexaminarea taxelor judiciare de timbru pentru aceeaşi cerere, soluţie ce
satisface principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune că soluţia instanţei asupra cererii
de reexaminare cuprinsă într-o încheiere definitivă nu trebuie repusă în discuţie.

4
 4. Asistenţa judiciară
Art. 90 NCPC Condiţii de acordare
(1) Cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi
susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate
beneficia de asistenţă judiciară în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.
(2) Asistenţa judiciară cuprinde
a) acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare prevăzute
de lege;
b) apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou;
c) orice alte modalităţi prevăzute de lege.
(3) Asistenţa judiciară poate fi acordată oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.
(4) Persoanele juridice pot beneficia de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări
pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele
judecătoreşti, în condiţiile legii speciale.”
Reglementarea specială.
Dispoziţiile speciale în domeniu, şi anume O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public
judiciar în materie civilă şi la O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În ceea ce priveşte persoanele fizice, acestea beneficiază de ajutor public judiciar în
condiţiile O.U.G. nr. 51/2008. în schimb, persoanelor juridice nu li se aplică această ordonanţă, ci
dispoziţiile art. 42 alin. (2), (3) şi (4), ale art. 43 şi ale art. 44 din O.U.G. nr. 80/2013.
Pentru soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru,
instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţii sau informaţii scrise autorităţilor competente.
Cererea se soluţionează fără citarea părţilor, instanţa stabilind un termen în acest sens, în
camera de consiliu, încheierea pronunţată se va comunica nu numai solicitantului, ci şi părţii
adverse, dacă este cazul, pentru a se da posibilitatea acestora să exercite cererea de reexaminare în
termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Cererea de reexaminare este de competenţa unui complet de judecată diferit de cel care a
pronunţat încheierea atacată şi se soluţionează tot în camera de consiliu, prin încheiere definitivă,
prin raportare la art. 8 din Legea nr. 76/2012. Dat fiind faptul că legea nu prevede aspectul potrivit
căruia cererea de reexaminare s-ar soluţiona fără citare, se poate desprinde concluzia că sunt
incidente prevederile de drept comun vizând citarea părţilor.
Dispoziţiile art. 17 alin. 3 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie
civilă, stipulează faptul că împotriva încheierii pronunţată de instanţă, prin care s-a respins cererea
de ajutor public judiciar, petentul poate face numai cerere de reexaminare.
Rezultă din aceste prevederi legale, că actul normativ respectiv a instituit o procedură
specială în ceea ce priveşte ajutorul public judiciar în materie civilă, cu căi de atac speciale,
derogatorii de la dreptul comun, reglementat prin Codul de procedură civilă.
În acest sens, O.U.G. nr. 51/2008 prevede în această materie, o singură cale de atac,
specială, respectiv „cerere de reexaminare”, încheierile pronunţate în urma soluţionării acesteia,
fiind irevocabile.

Art. 190 NCPC Stabilirea amenzii şi despăgubirii. Abaterea săvârşită, amenda şi

despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către
preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă
măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-
credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost
formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite.
Instanţa este obligată să constate întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru a
aplica amenda judiciară sau pentru a acorda despăgubirile solicitate pentru prejudiciul cauzat prin

5
amânarea judecării sau a executării silite, motivându-și soluția în cuprinsul unei încheieri cu
caracter executoriu.
În cazul analizat, competenţa aparţine fie instanţei în faţa căreia a fost săvârşită fapta, fie,
după caz, instanţei de executare.
Încheierea pronunţată are caracter executoriu atât în privinţa dispoziţiei de amendare, cât şi
a plăţii despăgubirilor.
Dacă persoana amendată sau condamnată la despăgubiri a fost prezentă la momentul
dispunerii acestor măsuri, încheierea nu i se va comunica. Dacă persoana amendată sau
condamnată la despăgubiri nu a fost prezentă la momentul dispunerii acestor măsuri, independent
dacă a fost sau nu citată în proces pentru termenul la care a fost aplicată amenda sau dispusă
obligarea sa la plata despăgubirilor, încheierea i se va comunica.
Este de menţionat faptul că legea nu prevede că o atare încheiere s-ar comunica tuturor
părţilor litigante, ci numai părţii amendate sau condamnate la despăgubiri, raţiunea instituirii
acestei prevederi fiind aceea că numai această parte are posibilitatea atacării măsurii cu cerere de
reexaminare, în condiţiile art. 191 NCPC.

Art. 191 NCPC Cererea de reexaminare (1) împotriva încheierii prevăzute la art. 190,
cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând,
motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.
(2)Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la
data comunicării încheierii.
(3) În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de
consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.
(4) Încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă.
Calea procedurală aflată la îndemâna celui amendat sau obligat la despăgubiri este cererea de
reexaminare, prin care acesta are posibilitatea să solicite înlăturarea amenzii sau a obligației de
plată a despăgubirilor ori reducerea acestora.
Prin urmare, dacă, prin hotărârea finală, partea a fost amendată, aceasta va exercita două căi
de atac, una împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată cauza, în măsura în care
aceasta este susceptibilă de exerciţiul căilor de atac, iar partea are interes să o atace (cale de atac,
de regulă, de competenţa instanţei ierarhic superioare), cealaltă cale de atac fiind reprezentată de
cererea de reexaminare a dispoziţiei de amendare din cadrul hotărârii finale (cale de atac de
competenţa aceleiaşi instanţe).
Termenul de declarare a cererii de reexaminare este de 15 zile, calculat pe zile libere
potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 NCPC, începând să curgă de la data la care a fost luată măsura, dacă
persoana amendată sau obligată la despăgubiri era prezentă, sau de la data comunicării încheierii,
dacă persoana respectivă era lipsă, indiferent dacă a fost sau nu citată.
Noul Cod prevede în mod expres faptul că cererea de reexaminare se soluţionează cu
citarea părţilor, eliminând în acest fel opiniile neunitare existente în practica judiciară anterioară
asupra acestui aspect. Apreciem că, în ipoteza amenzii judiciare, se va dispune numai citarea
persoanei amendate, celelalte părţi neavând interes în soluţionarea cererii de reexaminare, în timp
ce, în cazul despăgubirilor, se va dispune citarea persoanelor interesate - partea care a formulat
cererea de despăgubiri şi cel acţionat pentru plata acestora, care este şi titularul cererii de
reexaminare.
Cererea de reexaminare se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, iar nu în
şedinţă publică.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul Cod instituie atribuţia de soluţionare a
cererii de reexaminare în sarcina unui alt complet decât cel care a stabilit amenda sau
despăgubirea, dispoziţia fiind de natură să asigure garanţiile de desfăşurare a unui proces echitabil
prin prisma imparţialităţii cu care această cale de atac va fi judecată.

6
 Partea care a solicitat despăgubiri nu are la îndemână cererea de reexaminare, aceasta având
ca obiect exclusiv înlăturarea obligaţiei sau reducerea cuantumului despăgubirilor acordate, iar nu
şi majorarea lor.
În cazul formulării unei cereri de reexaminare a amenzii judiciare de către una dintre părţile
litigante neamendate, urmează a se dispune respingerea cererii ca lipsită de interes, acesta nefiind
unul personal.