măsurat pentru același volum de apă distilată la 20° C.

Volumul de fluid
considerat este de 200 cm3.
Viscozitatea fluidelor se modifică odată cu temperatura, iar
parametrul care oferă informații asupra dependenței dintre viscozitatea și
temperatura fluidelor este indicele de viscozitate. Cu cât indicele de
viscozitate este mai mare ca valoare, cu atât viscozitatea fluidului depinde
mai puțin de temperatură.
Pentru uleiuri normale, indicele de viscozitate are valori cuprinse în
domeniul 95-100, iar pentru uleiuri aditivate valorile pentru indicele de
viscozitate sunt mai mari.
Este cunoscută și dependența viscozității fluidelor față de presiunea
de lucru din sistem, în cazul folosirii unui fluid în cadrul sistemelor
hidrostatice de acționare.
O creștere a presiunii din sistem determină creșterea viscozității
fluidului de lucru.

2.3. Compresibilitatea

Reprezintă proprietatea fluidelor hidraulice de a-și modifica volumul

inițial la modificarea valorii presiunii de lucru.
Compresibilitatea fluidelor hidraulice este descrisă prin intermediul a
doi coeficienți:
Coeficientul de compresibilitate izotermă,  :

1  dV 
  (11)
V0  dp T const .

Coeficientul de dilatare termică izobară,   :

1  dV 
   (12)
V0  dT  p const .

unde V0  este volumul inițial de fluid supus procesului de

 dV dV 
 dp ; dT 
compresiune, iar   sunt variațiile elementare de volum în funcție
de presiune și temperatură.

24
 Este definit modulul de elasticitate izoterm al lichidului   , sau
E
modul de elasticitate volumică mărimea care are influiență asupra
procesului de transmitere energetică, rapiditatea transmiterii comenzilor în
cadrul sistemului de acționare hidrostatic.

1  dp 
E  V0   (13)
  dV T const .

2.4. Inflamabilitatea

Reprezintă proprietatea fluidelor de a nu emana substanțe volatile

care prezintă risc de autoaprindere și explozie a incintelor în care acestea se
află.
Calitățile anti-inflamatorii ale fluidelor de lucru folosite în sistemele
hidrostatice de acționare sunt apreciate prin intermediul următoarelor
caracteristici:
- Punctul de inflamabilitate, definește valoarea de temperatură la
care fluidul încălzit și apropiat de o suprafață incandescentă arde
cu flacără;
- Temperatura de ardere reprezintă valoarea temperaturii la care
fluidul arde fără a prezenta flacără;
- Temperatura de autoaprindere reprezintă temperatura la care
trebuie încălzită o suprafață pentru ca o picătură de fluid să se
poată aprinde spontan.
Temperatura de autoaprindere definește condițiile de temperatură și
presiune existente la un moment dat în circuit, fără intervenție din exterior,
fenomen cunoscut ca efect Diesel.
Pentru un grad optim de siguranță în funcționarea sistemului
hidrostatic, inflamabilitatea agentului hidraulic trebuie să fie cât mai
scăzută.
Alte proprietăți ale fluidelor folosite în cadrul sistemelor hidrostatice
de acționare se referă la compatibilitatea cu materialele componentelor
instalației, stabilitatea hidrolitică (proprietatea de a-și păstra proprietățile în
prezența apei), stabilitatea la spumare (proprietatea de a nu absorbi aer
nedizolvat), căldura specifică și coeficientul de conductibilitate termică
O O
(pentru uleiuri minerale c  1.84 kJ / kg  K la temperatura de 50 C ),
viteza de propagare a sunetului (pentru uleiuri minerale ( c  1320 m / s ),
precum și agresivitatea biologică.

25
 2.5. Tipuri de fluide folosite în sistemele hidrostatice de
acționare

Sunt folosite fluide de lucru cu proprietăți speciale în cadrul

circuitelor de lucru ale acționărilor hidrostatice ce constituie mediul de
transmitere a energiei hidraulice fiind reprezentate, în general, de uleiuri
minerale. Pentru aceste fluide hidraulice proprietățile chimice sunt date de
componentele folosite pentru obținere și tipul rafinării.
Uleiuri cu proprietăți superioare sunt obținute prin folosirea
aditivilor care au efecte benefice pentru evitarea îmbătrânirii premature a
uleiului și asigurarea proprietăților anticoroziune prin îmbunătățirea
capacității de lubrifiere a elementelor aflate în contact în cadrul
componentelor primare ale circuitului hidraulic de acționare.
Sunt utilizate soluții de amestec de ulei și apă sau lichide speciale
sintetice, obținute din polimeri ai oxidului de siliciu, compuși pe bază de
eteri, caracterizați de viscozitate stabilă în timp și inerție chimică (efect
redus asupra elementelor cu care vin în contact).
În tabelul 1 sunt prezentate principalele clase de uleiuri minerale
standardizate folosite în România, respectiv tipuri de uleiuri minerale
folosite pentru solicitări ușoare și aditivate la presiuni de lucru de până la
300 bar și peste această valoare pentru cazul uleiurilor de extremă presiune,
precum și domeniile de temperatură de lucru cuprinse între -25 și +85 grade
Celsius.

Tabelul 1
Tip de ulei Presiunea
Marca de ulei STAS – NR
hidraulic maximă de lucru
Uleiuri minerale
H32, H46, H68,
pentru solicitări 15 MPa 9506-84
H100
ușoare
Uleiuri minerale
H18A, H32A, 9691-94
aditivate pentru 30 MPa
H46A, H60A 871-81
solicitări mari
H9EP, H15EP,
Uleiuri minerale
H22EP, H32EP,
aditivate pentru peste 30MPa 12023-82
H46EP,
extremă presiune
H68EP, H100EP

Fluidele hidraulice prezentate în tabelul 1 sunt notate cu litera H -

O
hidraulic, cifra reprezintă viscozitatea cinematică la 40 C , iar A reprezintă
clasa de uleiuri aditivate.

26
 Uleiurile minerale sunt utilizate în majoritatea instalațiilor
hidraulice. Normele AFNOR NFE 48600 claseaza uleiurile în patru mari
categorii:

HH - uleiuri minerale fără aditivi

HL - uleiuri minerale cu aditivi anti-oxidanti și anti-corozivi

HM - uleiuri minerale de tip HL care posedă și proprietăți anti-uzură

particulare

HV - uleiuri minerale de tip HM care posedă și proprietăți

viscozitate/temperatură ameliorate cu un indice de viscozitate ridicat.

Uleiurile minerale de tip HM si HV sunt cele mai utilizate în

hidraulică.
Valorile de temperatură influiențează puternic viscozitatea fluidului
de lucru dintr-un sistem hidrostatic.
Poate fi exemplificat cazul unui ulei mineral care la 40°C prezintă o
valoare de 70cSt pentru viscozitate, în timp ce la 80°C valoarea viscozității
ajunge la 20 cSt. Pentru o valoare scăzută a temperaturii, de exemplu -10°C
valoarea viscozității uleiului este de 1000 cSt. Se poate aprecia faptul că în
cadrul unui sistem hidrostatic de acționare viscozitatea fluidului de lucru
reprezintă parametrul cheie pentu ca sistemul să poată funcționa în bune
condiții asigurând un randament ridicat.
Este sarcina inginerului proiectant de instalații hidraulice de
acționare să adopte un fluid de lucru cu viscozitate corespunzătoare pentru
aplicațiile pentru care este destinat sistemul.
O valoare ridicată pentru viscozitatea fluidului generează forțe de
frecare interne în cadrul fluidului având ca efect creșterea rezistenței la
curgere în jocurile existente între mecanismele pompei și altor aparate
componente ale instalației. Aceste forțe rezistente determină creșterea
valorilor de temperatură ale fluidului vehiculat, creșterea pierderilor de
presiune ( Δp), iar în final o creștere a puterii consumate.
O valoare redusă a viscozității fluidului de lucru determină scurgeri
interne și externe la nivelul aparatelor componente ale instalației, în
particular la nivelul pompei, ceea ce înseamnă diminuarea randamentului
dar și uzura accelerată a pieselor mobile.
Variația valorilor de viscozitate ale fluidului de lucru în funcție de
temperatură este exprimată prin indicele de viscozitate ca fiind un număr
convențional.

27
 Indicii de vascozitate furnizați de constructori trebuiesc luați în
considerare la alegerea uleiului, pentru o funcționare în regim normal a
componentelor instalației hidraulice.
Valorile indicilor de viscozitate pentru uleiuri minerale sunt cuprinse
între 0-100, iar pentru uleiurile aditivate valorile sunt cuprinse între 100 și
400. Uleiurile sintetice aditivate au un indice de viscozitate cuprins în
domeniul 80-400.
Domeniile de viscozitate pentru uleiuri hidraulice folosite pentru o
funcționare normală la acționări hidraulice în general sunt:
- pentru joasă presiune: temperatura 50°C, viscozitate cinematică
de 15 până la 30 cSt;
- pentru presiuni mari: temperatura de 50°C, viscozitate
cinematică de 32 până la 68 cSt.
În cadrul sistemelor hidraulice, viscozitatea maximă este limitată de
capacitatea de aspirație a pompei. Ca regulă generală, după tipul de material
și condițiile de funcționare, valorile maxime de viscozitate sunt cuprinse
între 200 și 1000 cSt.

Valorile minime pentru viscozitate sunt date de capacitatea de

lubrifiere a fluidului asupra pompelor și motoarelor hidraulice componente
ale instalației. După tipul materialelor și condițiile de funcționare, valorile
sunt cuprinse în domeniul 10-20 cSt.

Determinarea experimentală a coeficientului de compresibilitate cubică

izotermă, (), al lichidelor
Pentru fenomenul compresibilităţii izoterme a lichidelor este
considerată relaţia fizică a acestuia scrisă între starea iniţială  p0 , V0  şi o
stare oarecare  p , V  :

 =ct.: V  V0 e    p  p0  = V 0 e   p , (1)

p  p  p0  pa  pm  pa  pm0 pm  p m (2)
= 0

Variaţia volumului de fluid între cele două stări este descrisă de

relația:

28
 
V  V0  V  V 1  ep  (3)

Această variaţie de volum poate fi realizată cu ajutorul unei pompe

cu şurub având diametrul pistonului D, pasul şurubului t şi numărul
rotaţiilor şurubului între cele două stări n, adică:

 2
V  D tn (4)
4
Egalând cele două variaţii de volum, rezultă:

 2

 V  V 0 1  e p   4
D tn (5)

În scopul eliminării volumului iniţial V0 , se mai scrie relaţia (5) între

aceeaşi stare iniţială  p0 , V0  şi o altă stare finală  p , V  :

 2

 V   V 0 1  e   p    4
D tn  (6)

p  p  p0  pa  pm  pa  pm0  pm  pm0 (7)

Raportul celor două variaţii va fi:



 V  V 0 1  e  p

n  (8)
V 
V0 1  e  p
n 
care conduce la ecuaţia:

n
1  e    p 
n

1  e  p  (9)

sau:

29
 n    p n
e  e   p    1 (10)
n n

Cele două diferenţe de presiune se reduc la relaţia:

p   2p (11)

Cu această relație se obţine:

p  pm  pm0  2 pm  2 pm0 , p m  2 p m  p m 0 (12)

iar ecuaţia (10) devine:

n   p n
e  e  2  p  1 (13)
n n

Se face notaţia:

e  p  u < 1 (14)

cu care (13) devine o ecuaţie algebrică:

n n n
u  u 2   1 , u  1  u  1u  1 (15)
n n n

cu rădăcinile u1  1  0 , u1  1

n n
 u2  1 , u2  1 (16)
n n

Rădăcina u1 = 1 nu convine deoarece după (14) rezultă:

e    p  1 ;  p  0 ;   0 (17)

relaţie care constituie condiţia lichidului absolut incompresibil.

Cu a doua rădăcină, relaţia (14) dă soluţia problemei:

30
 n
e  p  1 (18)
n

care logaritmată conduce la:

 n 
 p  ln   1 (19)
n 

Se mai fac notaţiile:

 n 
p  X ; ln   1  Y (20)
n 

cu care relaţia (19) ia forma liniară finală:

Y   X (21)

2.6. Aparatura de laborator necesară efectuării lucrării

Aparatura de laborator pentru executarea lucrării practice constă într-

o pompă cu şurub (modelul de pompă pentru verificat manometre) şi un
manometru montat.
Efectuând mișcarea de rotație a manivelei solidare cu șurubul este
acționat pistonul din interiorul cilindrului, iar lichidul din cilindru este
comprimat.
Pe baza numărului de rotații ale manivelei sunt citite valorile de
presiune care sunt în creștere progresivă proporțional cu numărul de rotații.
În momentul în care pistonul a atins limita de compresiune a
volumului de ulei mineral este atinsă valoarea maximă a presiunii ce poate
fi citită pe manometru.
Sunt realizate diagramele de variație ale presiunii în funcție de
numărul de rotații ale manivelei, observând faptul că există o creștere
exponențială a presiunii din sistem.

31
 2.7. Rezultatele experimentale şi prelucrarea matematică

Fie acum şirul valorilor experimentale ale fenomenului:

 p mi , ni  ; i=,2,…s (22)

Cu valorile experimentale ale acestui şir se refac relaţiile (20):

 n 
pi  X i ; ln  i  1 = Yi (23)
 ni 

Conform metodei celor mai mici pătrate, rezultă succesiv:

s
S =  [ Yi - (- X i )]2 = min(  ) ; S =0 ;
i1 
s
(24)

i1
( Yi + X i ) X i =0

XY
XY +  X 2 = 0;  = - (25)
X2

Cu şirul valorilor experimentale (22) şi al relaţiilor (23) se

alcătuieşte următorul tabel de calcul pentru valorile coeficientului de
compresibilitate cubică, () şi modulului de elasticitate al lichidului, ().
Tabelul 1
pmi ni pi  X i = pi   Yi 
= pmi - p m 0 = 2pi p mi  ni 2 X i Yi
ni  n  Xi
 + pm0
= pmi ni ln  i 
[bar] rot  ni  [bar] 2 [bar]
[bar]
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 15 5 10 20 25
2 20 10 20 30 100
3 25 15 30 40 225
4 30 20 40 50 400
5 35 25 50 60 625
6 40 30 60 70 900

32
7 45 35 70 80 1225
8 50 40 80 90 1600
9 55 45 90 100
10 60 1 9 (791,16)
12 70

9 i 1 X2 XY

1 bar = 105 Nm-2 ;

1 atm = 13596  9.81  0.76 = 101325 Nm-2 ;
1 at = 1000  9.81  10 = 98100 Nm-2 .
Cu ajutorul relaţiei (25) şi a sumelor calculate în tabel, se determină
coeficientul de compresibilitate cubică, () şi modulul de elasticitate al
lichidului, ():

XY
=- =
X2
1
= =


33