Revoluția Română din 1989

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Revoluția Română din 1989 a fost o perioadă de

proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în Revoluția Română din 1989
România, între 16 și 22 decembrie 1989, făcând parte din Parte a Revoluțiilor din 1989
șirul revoluțiilor de la 1989 din întreaga lume.[1][2][3]
Revoluția Română a început în Timișoara și s-a răspândit
rapid în întreaga țară, culminând cu procesul și execuția
secretarului general al Partidului Comunist Român
(PCR), Nicolae Ceaușescu, și a soției sale Elena, și cu
sfârșitul a 42 de ani de regim comunist în România. A
fost, de asemenea, ultima înlăturare a unui guvern
marxist-leninist dintr-o țară membră a Pactului de la
Varșovia din timpul evenimentelor din 1989 și singura în
care a fost răsturnată violent conducerea țării și în care
dictatorul a fost executat.[4] Revoluția a avut loc în urma
unei perioade de austeritate severă, în care a fost impusă
raționalizarea alimentelor și energiei electrice, instituită de
regimul Ceaușescu pentru a rambursa datoria externă a
Piața Revoluției din București în timpul revoluției,
țării și transformarea României în autarhie.[5] pozată de la o fereastră spartă a hotelului Athénée
Palace
Primele proteste au avut loc la jumătatea lunii decembrie Informații generale
1989, în Timișoara, ca răspuns la încercarea regimului de Perioadă 15-22 decembrie
a-l suprima pe pastorul Bisericii Reformate Maghiare, 1989
László Tőkés. Protestele inițiale au fost urmate de Loc România
solicitarea revoluționarilor români de înlăturare a lui Timișoara, Cluj,
Ceaușescu și schimbare de regim, după modelul București, Sibiu, Arad,
Brașov, Târgoviște și
revoluțiilor din celelalte state comuniste. Omniprezenta multe alte orașe
poliție politică, Securitatea, principalul factor de Rezultat Victoria parțială a
suprimare a disidenței în perioada comunistă, s-a dovedit, revoluționarilor
în cele din urmă, incapabilă să oprească revolta
Procesul și
populară.[6] execuția soților
Ceaușescu
La scurt timp după un discurs public ratat al lui Preluarea puterii
Ceaușescu în București, care a fost transmis la de către Consiliul
televiziunea de stat și vizionat de milioane de români, Frontului Salvării
membrii de rând ai armatei au trecut, aproape în Naționale
unanimitate, de la susținerea dictatorului la susținerea Guvernul Petre
Roman
protestatarilor.[7] Revoltele violente, care au avut loc în
Alegeri generale în
mai multe orașe din România pe parcursul a aproximativ
România, 1990
o săptămână, l-au determinat pe liderul român să fugă din
Beligeranți
capitală pe 22 decembrie, împreună cu soția sa, Elena.[8] Republica Socialistă Revoluționari
Capturați la Târgoviște, cei doi au fost judecați de un România
tribunal militar, într-un proces simulacru, fiind acuzați de Anticomuniști
genocid, de prejudicierea economiei naționale și de abuz
de putere pentru a executa acțiuni militare împotriva Departamentul Disidenții
poporului român.[8] Au fost găsiți vinovați de toate Securității Statului Partidului Comunist

capetele de acuzare, condamnați la moarte și executați Loialiștii Armata Populară

imediat în ziua de Crăciun 1989, fiind ultimele persoane Partidului Comunist Română (după 21
decembrie)
condamnate la moarte și executate în România.[8] Armata Populară
Română (înainte de Frontul Salvării
Naționale (după 21
Istoria României după 1989 s-a desfășurat în umbra 21 decembrie)
decembrie)
moștenirii regimului Ceaușescu și a despărțirii
Conducători
tumultuoase de acesta.[9][10] După ce Ceaușescu a fost
Nicolae Ceaușescu Consiliul Frontului
răsturnat, Frontul Salvării Naționale (FSN), constituit în
Salvării Naționale
mare parte din foști membri PCR și condus de Ion Elena Ceaușescu
Iliescu, a preluat rapid puterea. Ales cu o majoritate Pierderi
zdrobitoare în mai 1990, FSN a instaurat o serie de 1.116 morți și 4.089
reforme economice și democratice, continuate de răniți
guvernările ulterioare.[11][12][13] România după 1989 a Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.p
devenit integrată în sistemul occidental, devenind hp?title=Revolu%C8%9Bia_Rom%C3%A2n%C4%8
membră a NATO în anul 2004 și a Uniunii Europene în 3_din_1989&action=edit&section=0)

anul 2007. Reformele democratice de după revoluție au

avut un succes moderat,[14][15][16] problemele legate de
corupție și proastă administrați persistând în România secolului Istoria României
XXI.[17] Tranziția de la economie planificată la economie de
piață începând cu anii 1990 a dus la recuperarea, în mare parte, a
decalajului economic față de media europeană, accentuând
totodată inegalitatea în țară și ducând la emigrare
masivă.[18][19][20]

Context istoric Acest articol este parte a unei serii

Articole principale: România comunistă și Cronologia

ultimelor 100 zile ale regimului Ceaușescu. Preistoria pe teritoriul
României
Vezi și: Comunismul național din România, Revolta de la
Brașov și Cenzura în România comunistă. Epoca pietrei
Epoca bronzului
La fel ca în țările vecine, în anul 1989 majoritatea populației din Epoca fierului
România nu era mulțumită de regimul comunist. Politica
economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de Dacia
construcții grandioase și un regim de austeritate menit să permită Cultura și civilizația dacică
României să-și plătească întreaga datorie externă) era considerată Războaiele daco-romane
responsabilă pentru penuria extinsă din țară; în paralel cu Dacia romană
creșterea dificultăților economice, poliția secretă, Securitatea, era
omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc. Originile românilor
Evul Mediu timpuriu în
România
Austeritatea în România anilor 1980
Formarea statelor medievale
În anul 1982, regimul Ceaușescu inițiază un plan de reducere a Țările Române în Evul Mediu
datoriei externe a României. O parte din banii care până atunci Țara Românească
erau destinați producerii și distribuirii de produse alimentare a
Principatul Moldovei
fost redirecționată pentru plata datoriilor pe care țara le avea către
creditorii externi, în special către Occident. Acest lucru a condus Dominația otomană
în scurt timp la colapsul pieței produselor de consum din
România. În această situație, statul a raționalizat alimentele, Țările Române la începutul epocii
bunurile de consum și distribuția de energie, conducând la cozi moderne
lungi pentru produsele de bază. Colapsul economic, penuria și Epoca fanariotă
deteriorare abruptă a condițiilor de viață au încurajat disidența în Modernizarea țărilor române
rândul populației largi.
Regulamentul Organic
Revoluția Română de la 1848
Revolta de la Brașov din 1987 Principatele Unite
Articol principal: Revolta de la Brașov.
Războiul de Independență
Premergătoare revoluției române din 1989 a fost greva spontană Regatul României
din 1987 a muncitorilor de la Uzina Tractorul Brașov. Primul Război Mondial
Demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și
Unirea Basarabiei cu România
căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”,
Unirea Bucovinei cu România
„Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”[21]
Unirea Banatului cu România
Unirea Transilvaniei cu România
Scrisoarea celor șase România în al Doilea Război Mondial
Articol principal: Scrisoarea celor șase. Comunismul în România
Ca urmare a măsurilor severe de austeritate din anii 1980, în Ocupația sovietică a României
martie 1989, o serie de activiști de frunte ai PCR au semnat o R.P. Română/R.P. Romînă
scrisoare în care criticau în termeni duri politica economică a R.S. România
regimului Ceaușescu, document supranumit Scrisoarea celor
șase. Semnatarul principal a fost Gheorghe Apostol, căruia i s-au Revoluția Română din 1989
alăturat Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Ion România după 1989
Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan. La scurtă Vezi și
vreme după, Nicolae Ceaușescu declară că Republica Socialistă
Istoria românilor
România a reușit achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde
de dolari. Semnatarii scrisorii au fost arestați, interogați și puși în Istoria militară a României
stare de arest la domiciliu. Scrisoarea a fost un indicator al Istoriografia română
nemulțumirii față de politicile regimului, până și în eșalonul
superior al PCR. Portal România

Parte dintr-o serie despre

România comunistă
v ·d ·m (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Format:Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83&action=edit)

Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist

La 11 noiembrie 1989, înainte de Congresul al XIV-lea al

Partidului Comunist, pe străzile Brezoianu și Kogălniceanu din
București, studenții din Cluj-Napoca și București au demonstrat cu
pancarte „Vrem reforme!” împotriva guvernului Ceaușescu.
Studenții Mihnea Paraschivescu, Grațian Vulpe, economistul Dan
Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca și alții au fost arestați și
anchetați de lucrătorii Securității de la Penitenciarul Rahova pentru
Coadă la ulei, București, 1986 propagandă împotriva societății socialiste.[22] O încercare timidă de
a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării
naționalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în fața naționalei Danemarcei a făcut
ca după 20 de ani România să participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersată de
Securitate, care și-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenți.

Între 20 și 24 noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR, care - contrar așteptărilor opiniei
publice interne și internaționale - nu a adus nici o schimbare în politica partidului. Ceaușescu a fost reales în
funcția de secretar general al PCR, partidul unic (comunist) din România.

De asemenea, ceilalți membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC au fost confirmați în funcția lor.
În discursul final rostit la Congres, Ceaușescu a amintit și de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând anularea
consecințelor acestuia (implicit, retrocedarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord,
anexate în virtutea acestui pact).

Contextul internațional
Articol principal: Revoluțiile de la 1989.

Căderea Zidului Berlinului și înlocuirea în noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale
unui climat revoluționar în Europa de Est.

La 4 decembrie 1989, Ceaușescu a participat împreună cu o delegație la întrunirea din Moscova a

conducătorilor țărilor participante la Tratatul de la Varșovia și a fost primit separat de Mihail Gorbaciov.
Liderul sovietic a ținut o informare cu privire la rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W.
Bush în Malta. Spre deosebire de ceilalți conducători ai țărilor membre Pactului de la Varșovia, Ceaușescu
nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie. În timp ce liderul sovietic
Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceaușescu semăna cu megalomania și cultul
personalității al liderilor comuniști est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.

Desfășurarea evenimentelor

Înainte de 16 decembrie

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului, combinată cu bucuria calificării naționalei române de
fotbal la un campionat mondial (victoria din 15 noiembrie 1989, cu 3-1 în fața naționalei Danemarcei a
făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un Mondial, cel din Italia), a fost dispersată de
 Securitate care și-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenți. La
cea mai mare întreprindere din Timișoara, UMT, o parte a
muncitorilor a încercat realizarea unui protest și popularizarea lui în
oraș, dar Securitatea a reușit calmarea spiritelor.

În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de

la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timișoara,
avându-l în prim plan pe pastorul reformat László Tőkés, care cerea
sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o
Pastorul reformat, László Tőkés
conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriașii și un
număr mic de cetățeni ai orașului au vegheat în fața bisericii din
Piața Maria. În acea seară, lucrători ai Securității, în civil, au
încercat arestarea participanților, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.

16 decembrie

Timișoara: primele manifestații

La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara ca răspuns la

Demonstrație de pe 16 decembrie,
pe Bulevardul Tudor Vladimirescu din
Timișoara
încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László
Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului
în mass media internațională, iar guvernul a considerat că a făcut
declarații antiromânești[23]. La cererea guvernului, episcopul său l-a
revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în
apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat
în jurul casei sale pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți
trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din
apropiere, s-au alăturat protestului, neștiind detaliile și aflând de la
susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului
comunist de a restricționa libertatea religioasă.

Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul Petre Moț a făcut câteva declarații, sugerând
că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea crescuse amenințător— și de
vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a
început să scandeze sloganuri anticomuniste. Au fost oprite tramvaie în Piața Sfânta Maria de pe care s-au
ținut discursuri anticomuniste de către poetul Ion Monoran, Daniel Zăgănescu, Laszlo Borbey. Dan
Zăgănescu se urcă pe unul dintre tramvaie și strigă: "Jos Ceaușescu!". Mai apoi Tiberiu Covaci a făcut
același lucru, urcat pe unul din tramvaie. Călătorii au coborât acolo și au văzut că în fața casei pastorului
László Tőkés sunt oameni cu lumânări aprinse care protestează împotriva unei decizii abuzive de mutare a
pastorului din oraș. O coloană de demonstranți s-a deplasat spre Consiliul Județean Timiș pentru a discuta
cu autoritățile. La 19:30, protestul s-a extins, cauza inițială trecând în planul secund. În consecință, forțele
de miliție și ale Securității au intrat în scenă. Unii protestatari au încercat să pătrundă în clădirea care
găzduia comitetul județean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze
lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul
Catedralei Mitropolitane și au plecat într-un marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de
securitate. Până dimineață, majoritatea protestatarilor vor fi arestați de către forțele de represiune.

București: gestiunea revoltei de la Timișoara

Directorul Departamentului Securității Statului, Iulian Vlad, trimite la Timișoara o echipă operativă de rang
înalt pentru a înăbuși revolta.[24]

17 decembrie

București: întâlnirea Comitetului Executiv al PCR

Ceaușescu a obținut din partea Comitetului Executiv al PCR aprobarea

formală pentru folosirea forței pentru înăbușirea revoluției de la
Timișoara.[25] Acesta organizează o teleconferință în regim de urgență
cu reprezentanții administrației de la Timișoara. În jurul orei 17:30,
dictatorul dă ordin să se deschidă focul împotriva civililor.[24]

Timișoara: Radu cel Frumos

Protestele s-au amplificat în

data 17 decembrie.
Protestatarii au intrat în jurul
orei 16:00 în clădirea
Comitetul Județean și au
aruncat pe fereastră Fotografii filaj Securitate în
documentele partidului, Timișoara, 17 decembrie 1989
Protestatari arestați la Timișoara broșurile de propagandă, (anexa la dosar penal nr.
scrierile lui Ceaușescu și alte 4/P/1990)
simboluri ale puterii
comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această
dată au fost opriți de unități militare.[24]

În jurul orei 18:45, forțele armate din Timișoara primesc ordinul cu indicativul Radu cel Frumos, semnal
pentru înarmarea militarilor cu muniție de război și trecerea la alarmă parțială de luptă.[24] În decursul serii
de 17 decembrie sunt uciși sau răniți peste 300 de oameni.[24][26]

Armata a eșuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reușind să transforme Timișoara într-un infern: focuri
de armă, victime, lupte de stradă, mașini în flăcări, TAB-uri care transportau forțe de securitate înarmate și
tancuri. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din Piața Libertății până la Operă, inclusiv în zona
podului Decebal, Calea Lipovei și Calea Girocului. Tancuri, camioane și TAB-uri blocau accesul în oraș, în
timp ce elicopterele patrulau zona. După miezul nopții protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei și
Ștefan Gușă au inspectat orașul.

18 decembrie

Timișoara: greva generală

În dimineața zilei de 18 decembrie, centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de Securitate în haine
civile. Primarul Petre Moț a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna
„vandalismul” zilelor precedente. De asemenea, a decretat legea marțială, interzicând populației să circule
în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicțiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre
Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Așteptându-se să
 se tragă în ei, au început să
cânte „Deșteaptă-te, române!”,
un vechi cântec patriotic care
fusese interzis din 1947. Într-
adevăr s-a tras asupra lor, unii
dintre ei au murit, alții au fost
răniți grav, în timp ce unii au
avut norocul să scape.
Tancuri ale Armatei Populare
Române în fața Operei din Timișoara În aceeași seară, 43 de cadavre
ale celor împușcați mortal la
demonstrație, dar și ale unor
răniți executați în Spitalul Județean, au fost sustrase de la morga
spitalului și duse la București pentru ca urmele represiunii să fie șterse.
Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenușa” din București,
cenușa a fost colectată în patru pubele de gunoi și ulterior deversată
într-o gură de canal aflată pe raza localității Popești-Leordeni, Ilfov. Manifestul „A căzut tirania” tipărit
la Timișoara în 22 decembrie
1989
București: plecarea lui Ceaușescu în Iran

La 18 decembrie, la ora 8:15, Nicolae Ceaușescu îi convoacă la reședința sa de pe strada Primăverii pe

oamenii cheie ai conducerii de stat, cu care se întâlnește pe rând: generalul Marin Neagoe, șeful Direcției a
V-a din cadrul Securității. În jurul orei 8:30 se prezintă ministrul apărării, generalul Vasile Milea, urmat de
ministrul de interne Tudor Postelnicu și directorul Securității, generalul Iulian Vlad.

Informat în detaliu asupra represiunii de la Timișoara, dictatorul Nicolae Ceaușescu decide că nu este cazul
să își anuleze vizita în Iran, părăsind România cu o aeronavă cu destinația Teheran.[24] Avionul prezidențial
a decolat la ora 9:30 și, pentru prima oară, a fost însoțit pe tot teritoriul țării și deasupra apelor teritoriale din
Marea Neagră de patru avioane de vânătoare tipul MIG, fapt repetat și la întoarcere, pe 20 decembrie.
Ceaușescu a fost însoțit de generalul Marin Neagoe și de ministrul de externe Ion Stoian.

Câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste zile la mare

Pe data de 18 decembrie 1989, în ziarul Scînteia Tineretului apare un articol nespecific perioadei din an,
denumit Câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste zile la mare, despre care s-a presupus că ar conține
instrucțiuni pentru grupările teroriste ce au acționat în perioada imediat următoare. Sorin Preda, autorul
articolului din Scînteia Tineretului, a declarat ulterior că articolul avea un caracter umoristic (fiind publicat
în secțiunea "Pagina elevului") și că totul a fost scos din context.[27][28]
 Textul original publicat în Scînteia Tineretului Interpretarea mesajului

„Câteva indicații pentru cei aflați în

„Câteva sfaturi pentru cei aflați în
aceste zile în misiuni la diferite
aceste zile la mare”
obiective”
—Evitați expunerea intempestivă și
—Evitați atacurile prelungite asupra
prelungită la soare. E de preferat să
obiectivelor. Este indicat să atacați cu
începeți mai prudent, cu reprize
prudență, în serii scurte de 10-15 minute
scurte de 10-15 minute – când pe-o
din diferite direcții. Astfel vă veți asigura
parte, când pe alta. Astfel, vă veți
o supraprotecție și rezultatele vor fi mai
asigura un bronzaj plăcut și uniform.
bune. Nu vă apropiați prea mult de
Nu vă avântați prea mult în larg.
obiectiv(pericol de capturare sau de
Oricum, în caz de pericol, nu
ucidere). În caz de pericol(rănire sau
strigați. Este inutil. Șansele ca prin
capturare) nu cereți ajutor, fiindcă nu va
apropiere să se afle vreo persoană
fi nimeni care să vă ajute sau să vă
dispusă a vă asculta sunt minime.
asculte. Acționați și atacați obiectivele
Profitați de binefacerile razelor
dimineața mai devreme, în special între
ultraviolete. După cum se știe, ele
orele 5:30 și 7:30. Acest sistem se
sunt mai active între orele 5,30 și
recomandă pentru apărătorii mai fricoși
7,30. Se recomanda cu precădere
sau mai neinstruiți, între aceste ore
persoanelor mai debile. Dacă
oboseala fiind mai accentuată după o
sunteți o fire sentimentală și agreați
noapte de veghe. Este indicat ca pe
apusurile soarelui, librăriile de pe
înserate, să vă refaceți rezervele de
litoral vă oferă un larg sortiment de
muniție și alte produse: depozitele știute
vederi cu acest subiect. Și încă
sunt bine dotate, cu sortimente variate.
ceva – dacă aceste v-au pus pe
Dacă aveți ezitări, sunteți afectat într-un
gânduri și aveți deja anumite ezitări,
fel sau altul, sau vă gândiți să renunțați,
gândindu-vă să renunțați în
înseamnă că nu v-ați îndeplinit în
favoarea muntelui, înseamnă că nu
totalitate misiunea pentru care ați fost
iubiți în suficientă măsură marea.
pregătiți.

19 decembrie

Timișoara: retragerea armatei

Pe 19 decembrie, Radu Bălan și Ștefan Gușă au vizitat muncitorii din fabricile timișorene, dar au eșuat în a-
i determina să-și continue munca. Armata deschide focul împotriva muncitorilor în apropierea intreprinderii
,,ELBA,, Timișoara.

București: operațiunea Trandafirul

Vezi și: Operațiunea Trandafirul.

În cadrul operațiunii denumite Trandafirul, 43 de cadavre ale victimelor demonstrațiilor din Timișoara din
zilele precedente, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean Timiș, au fost transportate la București,
unde au fost incinerate în Crematoriul Cenușa. Scopul era ștergerea urmelor masacrului de la Timișoara.
Dispariția cadavrelor urma să fie explicată susținând că persoanele respective au părăsit fraudulos țara,
fugind în statele vecine.

20 decembrie

Timișoara: primul oraș liber de comunism

Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oraș. 100.000 de protestatari au ocupat Piața
Operei (astăzi „Piața Victoriei”) și au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem
poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”. În foaierul Teatrului Național din
Timișoara, o serie de cetățeni curajoși (Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Ioan Chiș, Maria Traistariu) vor
crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflați în Piață. Între
timp, Emil Bobu și Constantin Dăscălescu au fost desemnați de Elena Ceaușescu (Nicolae Ceaușescu era la
acel moment într-o vizită în Iran) să se întâlnească cu o delegație a protestatarilor (Ioan Savu, Petre Petrișor
și alte 11 persoane); totuși, ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor și situația a rămas în mare
parte neschimbată.

București: întoarcerea lui Ceaușescu

Evenimentele din Timișoara au fost descrise în jurnalele de știri ale radiourilor Radio Europa Liberă și
Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum și de către studenții care se întorceau acasă
pentru sărbătorile de Crăciun. Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceaușescu descoperă în țară o
situație deteriorată.[29] La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ținut o cuvântare televizată, transmisă dintr-un
studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la
Timișoara ca dușmani ai Revoluției Socialiste.

21 decembrie

Timișoara: Frontul Democratic Român

Articol principal: Frontul Democratic Român.

Pe 21 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Regimul a
încercat să-i folosească la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia s-au alăturat timișorenilor. Un
muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre și un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat
bâte din lemn și ne-au spus că huliganii și ungurii devastează Timișoara și că este de datoria noastră se
mergem acolo și să ajutăm la înăbușirea demonstrațiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este
adevărat.” În aceeași zi, la propunerea lui Ioan Lorin Fortuna se înființează Frontul Democratic Român ca
organizație politică menită ,,a realiza un dialog cu guvernul, în scopul democratizării țării”[30]

Treptat situația iese de sub controlul autorităților. Mai mulți militari încep să fraternizeze cu demonstranții.
La sfârșitul zilei, Timișoara este declarată oraș liber de către demonstranți.

București: ultimul discurs al dictatorului

La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie în jurul prânzului
o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat.
Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale „revoluției
socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populația, totuși, a rămas
indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și aplauze. Lipsa sa de înțelegere
a evenimentelor și incapacitatea de a trata situația au ieșit din nou în evidență când a oferit, într-un act de
disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 200 de lei pe lună și a continuat să laude realizările
"Revoluției Socialiste", neînțelegând că altă revoluție se desfășura chiar în fața sa.

"Mult timp nu s-a știut cine a "stricat" mitingul lui Ceaușescu din 21 decembrie 1989. Au apărut fel și fel
de personaje care și-au arogat acest merit. Acum se știe că acest fapt se datorează unor grupuri de
timișoreni care s-au deplasat la București."[31]
Mișcări bruște venind de la periferia adunării și sunetul unor petarde au transformat manifestația în haos.
Speriată la început, mulțimea a încercat să se împrăștie. O parte dintre participanții la adunare s-a regrupat
lângă hotel Intercontinental și a început o manifestație de protest care apoi a devenit revoluție.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceaușescu de a recâștiga controlul mulțimii folosind formule ca „Alo,
alo!” sau „Stați liniștiți la locurile voastre!” au rămas fără efect. Transmisiunea directa de televiziune a fost
întreruptă pentru aceste clipe. O mare parte a mulțimii a plecat pe străzi, în piață au rămas activiștii de
partid, membrii gărzilor patriotice, militarii îmbrăcați în civil, oamenii cei mai fideli ai dictatorului. După
câteva minute, Ceaușescu a fost în stare să-și continue discursul, promițând măriri de salarii și pensii, apoi s-
a întors în interiorul clădirii CC.

Oamenii care au părăsit piața erau panicați, aruncau pe jos steagurile și pancartele cu lozinci. Foarte mulți
dintre ei s-au regrupat pe străzile învecinate Pieței Palatului și au început să strige sloganuri anticomuniste și
anticeaușiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”,
„Ceaușescu, cine ești/Criminal din Scornicești”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piața
Kogălniceanu până în Piața Unirii, Piața Rosetti și Piața Romană. Pe statuia lui Mihai Viteazul din
apropierea Universității București un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.

În cursul după-amiezii, Nicolae Ceaușescu a ținut o teleconferință fulger cu prim-secretarii comitetelor

județene de partid, în cadrul căreia a vorbit aproape numai el, declarând că evenimentele ultimelor zile sunt
dovada unei acțiuni organizate și dirijate cu scopul destabilizării țării și îndreptate împotriva integrității și
independenței României. S-a pronunțat pentru mobilizarea generală a întregului activ de partid și de stat, a
tuturor forțelor armate, (Miliție, Securitate, unități militare). „Trebuie să demascăm și să respingem cu
hotărâre această acțiune și să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp
a acestor acțiuni conjugate împotriva integrității, independenței, a construcției socialiste, a bunăstării
poporului.” În continuare, a dat ordin pentru constituirea în fiecare întreprindere, până la nivelul de secții, a
unor „grupe de apărare”. Monologul său a fost întrerupt doar pentru un scurt timp de doi participanți: prim-
secretarul județului Cluj, Constantinescu, care a cerut - „pentru câteva zile măcar” - instituirea stării de
necesitate și în municipiul Cluj-Napoca, iar primul-secretar al județului Brăila, Lungu, a raportat militărește:
„Tovarășe secretar general, vă raportez că în adunările ținute cu comuniștii, cu oamenii muncii și-au
exprimat totala indignare și au condamnat hotărât manifestările elementelor reacționare. Aici activitatea se
desfășoară normal și hotărât pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. Vă asigurăm că vom face totul pentru
îndeplinirea indicațiilor ce ni le-ați dat. Am terminat, să trăiți.”[32]

Cu trecerea timpului, la București tot mai mulți oameni ieșeau în

stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care
a durat până la a doua zi, ora trei dimineața. Protestatarii -
neînarmați și neorganizați - au fost întâmpinați de soldați, tancuri,
TAB-uri, ofițeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă)
și ofițeri de Securitate îmbrăcați în haine civile. Forțe numeroase și
variate fuseseră mobilizate pentru alungarea și arestarea
protestatarilor din Piața Romană și Piața Universității. Erau prezenți
subofițeri de la FOI (Formațiunile de Ordine și Intervenție) ale
Miliției, trupe de Securitate (Comandamentul Trupelor de Tanc TR-85 pe străzile Bucureștiului
Securitate), elevi ai Școlii de Securitate de la Băneasa, elevi ai
Academiei Militare, militari MApN. Toate aceste forțe aveau la
dispoziție mijloace de intervenție letale și neletale. Represiunea a început spre miezul nopții sub conducerea
generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale. Se trăgea asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale
și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele
armatei. Un TAB a intrat în mulțime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulțimea cu
jeturi de apă puternice, iar milițienii băteau și arestau oamenii. Protestatarii au reușit să construiască o
baricadă de apărare în fața Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopții, dar a fost în cele
din urmă doborâtă de forțele de ordine.

Cei capturați au fost adunați în puncte de colectare (unul se afla în

fața Hotelului Negoiu, iar altul, în spațiul aflat în fața fostului
Minister al Comerțului Exterior - stația de troleibuze Piața
Universității), duși pentru identificare și înregistrare pe platoul fostei
Miliții a Capitalei, iar apoi transportați la închisoarea Jilava.

Reprimarea a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului

între scutieri că în Piața Romană mai mulți colegi de-ai lor au fost
înjunghiați cu șurubelnițe. La un moment dat, toți pasagerii care au
coborât la stația de metrou Piața Universității (inclusiv femeile, Transport blindat ABI100, ca cele
bătrânii și copiii) au fost maltratați. Cei prinși erau bătuți, târâți pe prezente la revoluție
jos, obligați să se culce pe burtă, unii peste alții, în grămezi. Focuri
de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineața, oră la care
supraviețuitorii au părăsit străzile. După înăbușirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de mașinile
pompierilor și Salubrității.[33]

Răniții și morții au fost transportați mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgență, Spitalul
Colțea și secția de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală și Direcția
Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate. S-a dat ordinul - la fel cum s-a procedat și cu
revoluționarii uciși la Timișoara - de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.[34]

Bilanțul reprimării: 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava.
Nicolae și Elena Ceaușescu au rămas în acea noapte în dormitorul special pregătit din clădirea Comitetului
Central al PCR, pentru a fi informați operativ asupra desfășurării evenimentelor și a da indicații privind
modul de acțiune. Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea și Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceaușescu că
zona centrală a Bucureștilor a fost degajată de manifestanți.[35]

Dovezi despre evenimentele din acea zi se află și în fotografiile făcute din elicopterele trimise să survoleze
zona și de turiștii aflați în turnul hotelului Intercontinental, aflat lângă Teatrul Național București și peste
drum de Universitate.[36][37]

Arad

În dimineața zilei de 21 decembrie, începând cu orele 7:40, muncitorii din Întreprinderea de Orologerie
Industrială, în urma unei întreruperi de curent, au încetat lucrul și au ieșit în mod organizat în stradă ca să
manifesteze împotriva regimului Ceaușescu. Acestora li s-au alăturat muncitorii din celelalte întreprinderi
arădene mari, uzinele UTA, CFR, Vagoane, Strungul și Tricoul Roșu, care au început marșul de protest
spre centrul orașului în jurul orei 8:00. Aproape de centru, coloana de muncitori a fost somată de un baraj al
armatei cu focuri de armă îndreptate spre cer. Protestatarii nu s-au speriat, ci au înaintat până în fața
soldaților, unde au început să manifeste pașnic împotriva regimului. Primăria Aradului a fost înconjurată de
forțele armatei. Piața din fața primăriei a fost ocupată de demonstranți care protestau pașnic, scandând
lozinci precum Jos Ceaușescu!, Armata e cu noi!, Fără violență!.[38][39][40]

22 decembrie

București

Vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a

ajuns în scurt timp la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre
supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului au fugit spre
zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate.

Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile

de muncă, la care să fie condamnate „actele huliganice” și de
destabilizare. Conform relatărilor ulterioare, muncitorii au refuzat și, Manifestanți pe Bulevardul Magheru,
din contră, s-a început organizarea de proteste și mai ample București
împotriva regimului. Pe la ora 7:00 dimineața, Elena Ceaușescu a
fost informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe
platforme industriale, înaintau spre centrul Bucureștiului. Baricadele miliției care trebuiau să blocheze
accesul spre Piața Universității și Piața Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piața Universității era
plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranți, forțele armate (unități ale armatei, miliției și
securității) au început să fraternizeze cu demonstranții.

Moartea generalului Milea

În aceeași dimineață, în jurul orei 9:30 ministrul apărării Vasile Milea s-a sinucis (dar unii susțin și acum că
ar fi fost omorât din ordinul lui Ceaușescu). La ora 9:45 a început ședința de urgență a Comitetului Politic
Executiv al partidului, la care nu s-a reușit să se ajungă la o decizie unanimă de a se trage în demonstranți.
Până la urmă, s-a hotărât decretarea stării de necesitate pe teritoriul întregii țări. Decretul a fost citit și repetat
de mai multe ori la radio (ora 10:11), apoi și la Televiziune (10:50). Imediat după citirea decretului, din
ordinul lui Ceaușescu, a fost anunțată știrea că Milea a fost găsit vinovat de trădare și s-a sinucis pentru a
scăpa de consecințe.

Cea mai populară teorie era aceea că Milea ar fi fost asasinat ca răspuns la refuzul său de a respecta ordinele
lui Ceaușescu. O anchetă ulterioară realizată prin exhumarea cadavrului a concluzionat, în noiembrie 2005,
că acesta s-a sinucis într-adevăr cu pistolul unui ofițer de transmisioniști, Marius Tufan. S-a emis și ipoteza
că intenția sa nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stări de incapacitate, însă glonțul i-ar fi secționat o
arteră, provocându-i în scurt timp moartea. Această ipoteză este contrazisă de faptul că ministrul apărării nu
și-a tras glonțul în membre sau alte părți nevitale ale corpului, ci spre inimă.

Aflând că Milea s-a sinucis, Ceaușescu l-a numit verbal ca ministru al apărării pe Victor Stănculescu.
Generalii și ceilalți ofițeri din comandamentul aflat în clădirea CC au luat la cunoștință numirea lui
Stănculescu și au respectat ordinele date de el. Stănculescu - după mărturiile sale ulterioare - a acceptat, dar
a început să joace un joc dublu: pe de o parte se arăta loial cuplului dictatorial, iar pe de altă parte a început
acțiuni care pot fi caracterizate drept lovitură de stat. La ora 10:07 a ordonat trupelor să se retragă în
cazărmi și să „parlamenteze” cu demonstranții.

Manifestații
După ora 10, venind din străzile laterale, mulțimea a
început să ocupe piața din fața sediului CC. Astfel, la
ora 11, erau circa 50.000 de oameni în piață, iar în
orele care au urmat numărul lor s-a mărit la peste
100.000. În jurul orei 11:30, Ceaușescu a luat un
portavoce și a încercat să se adreseze mulțumii de la
balconul clădirii Comitetului Central al Partidului
Comunist, dar a fost întâmpinat cu un val de
dezaprobare și furie. Elicoptere împărțeau manifeste
(care nu ajungeau la mulțime din cauza vântului
nefavorabil) în care se cerea oamenilor să nu cadă
victime ale recentelor "tentative de diversiune", să
meargă acasă și să se bucure de sărbătoarea de
Crăciun.

Echipa de transmisioniști din sediul CC nu transmitea

decât ordinele lui Stănculescu, care a împiedicat ca Civilii preiau controlul
ordinul gen. Eftimescu (care dispunea mișcarea
blindatelor din fața Palatului Republicii la intrarea
sediului CC) să fie executat.[41] Refuzând să pună în aplicare ordinele represive ale lui Ceaușescu, care era
comandantul suprem al armatei, Stănculescu a luat la cunoștință voința poporului exprimată de milioane de
români care erau pe străzi și demonstrau împotriva regimului. Istoricul Ioan Scurtu scrie următoarele:

"Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem,

care, potrivit Constituției, aparțineau Președintelui Republicii Socialiste România. Acest
fapt a determinat pe unii istorici și neistorici să aprecieze că Stănculescu a dat o lovitură
de Stat și, sprijinindu-se pe armată, a preluat puterea politică în România. O analiză, oricât
de sumară, a situației din acea zi de 22 decembrie 1989 conduce la concluzia că notele
telefonice menționate au fost rezultatul unei situații care nu fusese creată de generalul
Stănculescu, ci de marea masă a populației, care devenise stăpână pe stradă. În acel
context, armata nu putea să se confrunte cu sutele de mii de oameni; nu o făcuse pe
parcursul zilei de 22 decembrie, când Ceaușescu se afla încă la putere și cu atât mai puțin
o putea face acum, când sentimentul victoriei le dădea românilor și mai mult curaj. La ora
13.30, Nicolae Ceaușescu abandonase deja puterea și nu mai îndeplinea funcția de
comandant suprem al armatei, nici pe cea de secretar general al P.C.R. și nici de
Președinte al Republicii Socialiste România. Lovitura de Stat înseamnă înlăturarea
conducătorului de la putere, dar la acea oră România nu mai avea un conducător. În
consecință, generalul Stănculescu nu a avut împotriva cui să dea lovitura de Stat, întrucât
o asemenea acțiune - dacă ar fi fost în intenția lui – rămăsese fără obiect. La 13:30, cel
numit verbal de Ceaușescu în funcția de ministru al Apărării Naționale, a dat un ordin către
armată, care se înscria în logica situației concrete."[42] La rândul său, ex-generalul Victor
Stănculescu a declarat următoarele: „M-am aflat între două plutoane de execuție: cel al lui
Ceaușescu și cel al revoluționarilor!”. Stănculescu l-a „ales” apoi pe Iliescu dintre
grupurile politice care încercau să preia puterea.

Evacuarea soților Ceaușescu

Văzând că soții Ceaușescu nu pot părăsi clădirea nici prin piață, cu TAB-ul, nici prin tunelurile subterane
(care erau nefuncționale), generalul Marin Neagoe, comandantul Direcției a V-a Securității (care asigura
paza sediului CC), a cerut elicoptere pentru evacuarea Ceaușeștilor. Generalul Stănculescu a vorbit cu
generalul Iosif Rus, comandantul Aviației, care a trimis două elicoptere, însă numai unul a reușit să aterizeze
pe terasa-acoperiș a clădirii CC. Pe lângă soții Ceaușescu și paza lor de corp, urcă în elicopterul pilotat de
Vasile Maluțan doi demnitari comuniști: Emil Bobu și Manea Mănescu.
Ceaușescu a vrut să fugă cu elicopterul la unul din cele trei puncte de comandă militară secrete din țară
(probabil la buncărul din zona Pitești, apostrofat mai târziu ca „punct atomic” într-un comunicat al
televiziunii libere), dar avea deja de partea lui sprijinul generalului Rus, comandantul forțelor aeriene, care
după scurt timp a dispus închiderea spațiul aerian al României. Spațiul aerian al țării a fost închis inițial din
cauza că pe ecranele radar au început să apare zeci, sute, apoi mii de ținte aeriene care păreau să vină din
direcția țărilor vecine. Aceste ținte s-au dovedit a fi false; făceau parte dintr-un război electronic.

După fuga soților Ceaușescu

După fuga lui Ceaușescu din clădirea Comitetului Central se

instalează haosul în București, precedat de o stare de euforie
generală. Mulțimile descătușate invadează Comitetul Central, iar
birourile oficialilor comuniști sunt vandalizate. Țintele preferate
sunt portretele dictatorului și lucrările acestuia și ale soției lui,
aruncate pe fereastră în semn de izbândă și dispreț.

În jurul orei 12:30, Televiziunea a fost ocupată de revoluționari. În

jurul orei 12:50, Televiziunea Română își reia emisia. Mircea
Balconul de la care Ceaușescu și-a
Dinescu și Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluționari,
ținut ultimul discurs, ocupat de
anunțând exaltați fuga dictatorului prin fraza „Fraților, am
protestatari
învins!”.[43]

Haosul din București cuprinde întreaga țară. La vestea fugii cuplului dictatorial, în majoritatea localităților
din România au avut loc manifestații spontane de protest față de regimul ceaușist și de solidarizare cu
revoluția. La unele manifestații de acest fel populația a atacat sedii de partid și de stat și posturi de miliție.
Câțiva lucrători de miliție au fost linșați.

Petre Roman citește de pe balconul CC al PCR Declarația în trei puncte a „Frontului Unității Poporului”,
care este citită în jurul orei 15:00 și la Televiziune.

În cursul după-amiezii se conturează trei centre de putere:

1. La Televiziune, unde se aflau Mircea Dinescu, Ion Caramitru și personajul cel mai important,
sosit după ora 14:00, Ion Iliescu;
2. La sediul CC al PCR, unde erau pe de o parte revoluționarii pătrunși, și pe de altă parte
grupul lui Ilie Verdeț, care a încercat să formeze un nou guvern, dar după numai 20 de
minute a căzut, fiind huiduit de mulțime: „Fără comunism!”
3. La Ministerul Apărării, unde se afla generalul Victor Stănculescu

În cele din urmă, grupul lui Iliescu se deplasează la sediul CC al PCR, sunt rostite cuvântări, apoi se întorc
la Televiziune, iau legătura cu gen. Stănculescu și în jurul orei 23:00 este anunțată constituirea Consiliului
Frontului Salvării Naționale, ca noul organ al puterii.

După 22 decembrie: activitatea contrarevoluționară

Procesul de preluare a puterii de către noua structură politică Consiliul Frontului Salvării Naționale
(CFSN), care provenea în principal din cel de-al doilea eșalon al Partidului Comunist, nu era încă încheiat.

Odată cu lăsarea serii, obiective importante atât în București (după ora 18:30[44]) cât și în provincie sunt
atacate cu arme de foc de indivizi necunoscuți. Ei primesc eticheta de teroriști, iar populația și armata sunt
chemate să apere cuceririle fragede ale revoluției. Unele dintre atacurile armate sunt doar simulate cu niște
aparate care emit numai efecte de sunet și lumină. De la Televiziune sunt transmise informații neverificate,
contradictorii, care creează o situație confuză și o stare de psihoză generală. Se vor înregistra numeroși
morți și răniți, pagube materiale.

Au avut loc lupte înverșunate care au continuat și în următoarele 3 zile. Noua conducere, Ion Iliescu
personal, prin televiziune și radio, a făcut apel la populație să iasă din nou pe străzi și să apere cuceririle
revoluționare. Forțele loiale fostului regim (asimilate „teroriștilor”) au deschis focul asupra mulțimii și au
atacat puncte vitale ale vieții socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum și
Casa Scânteii și oficiile poștale din cartierul Drumul Taberei; Piața Palatului; Universitatea și Piața
Universității (una dintre principalele intersecții ale orașului); aeroporturile Otopeni și Băneasa; spitale și
Ministerul Apărării.

Unii foști angajați ai forțelor de represiune au intrat în acțiune, cu scopul de a crea panică și teroare. Câteva
cuiburi teroriste sunt distruse de însăși fostele unități ale Securității, de exemplu USLA, care a acționat de
partea revoluționarilor în zona Drumul Taberei, Ministerului Apărării și clădirii Marelui Stat Major. Se
înregistrează și incidente regretabile caracterizate de literatura militară ca „friendly fire” (foc executat asupra
forțelor proprii). Astfel, la Aeroportul Internațional Otopeni sunt trimise niște întăriri, dar apărătorii cred că
sunt atacanți și deschid focul asupra lor, omorând în jur de 50 de militari.

La ora 21:00, pe 23 decembrie, tancuri și câteva unități paramilitare au mers să protejeze Palatul Republicii.

S-au distribuit arme către mulți civili, care acționau în colaborare cu unitățile armatei. Ofițerii
Departamentului Securității Statului și alte cadre ale Securității sosite pentru a-și „demonstra loialitatea față
de cauza revoluției” erau, cel puțin la nivel declarativ, în subordinea celor din armată, iar coordonarea
acțiunilor de luptă a avut mult de suferit.[45]

Riposta, în majoritatea cazurilor exagerată, a celor care făceau parte din dispozitivele militare sau mixte
(formate din soldați, civili, luptători din gărzile patriotice) asupra locurilor din care se trăgeau focuri răzlețe
ori se presupunea că se executau trageri cu muniție de război a avut drept consecință pierderea de vieți
omenești și mutilarea gravă a zeci de persoane. La orice mișcare suspectă (de exemplu, deschiderea unei
ferestre, sau mișcarea unei perdele) se trăgea haotic cu muniție de război argumentându-se că „teroriștii
roiesc” și atacă de peste tot, informații susținute și difuzate în special prin intermediul Televiziunii de stat de
diverse persoane.[46]

Articol apărut în ziarul Expres: „Suprapuse Direcției a V-a și USLA comandourile USLA
erau constituite din indivizi care “lucrau” acoperiți în diferite posturi. Erau studenți
străini, doctoranzi și băștinași devotați trup și suflet dictatorului. Foarte mulți erau arabi și
cunoșteau cu precizie cotloanele Bucureștiului, Brașovului și ale altor orașe din România.
Pentru antrenament aveau la dispoziție cîteva centre de instruire subterane: unul era în
zona Brașovului, iar altul–se pare–chiar sub sediul fostului CC-PCR, poligon care au dat
din întîmplare cîțiva revoluționari în timpul evenimentelor din decembrie.”[47];[48]
Declarația lui Savin Chirițescu: „Vreau să arăt că subsemnatul și mai mulți colegi din
aceeași unitate de tancuri [UM 01060 București-Pantelimon] am capturat teroriști arabi
(dintre care unul ne-a spus că este din Beirut) înarmați, pe care i-am predat la Marele Stat
Major. Unul era student, am găsit asupra lui un pistol mitralieră de calibrul 5.62 seria UF
060866, cu cadență de ambreiaj, lung de vreo 40 cm, portabil pe sub haine: arma părea
făcută dintr-un plastic foarte dur, cu excepția țevii și a mecanismului de dare a
focului.”[49]

La 24 decembrie, Bucureștiul era un oraș în război. Tancuri, TAB-uri și camioane continuau să patruleze
prin oraș și înconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersecțiile din apropierea obiectivelor
strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de armă automată au continuat în Piața Universității și în
zonele învecinate, în Gara de Nord (principala stație CFR din oraș) și în Piața Palatului.

Procesul și execuția soților Ceaușescu

Articol principal: Procesul și execuția soților Ceaușescu.

Generalul Vasile Ionel a fost însărcinat cu organizarea procesului soților Ceaușescu, în legătură cu care
Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu i-au cerut să-i suprime pe Elena și Nicolae Ceaușescu.
Procesul a început pe 25 decembrie la ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana din
Târgoviște.

Capetele de acuzare erau:

1. Genocid - peste 60.000 victime;

2. Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii
de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor
clădiri, explozii în orașe etc.
3. Subminarea economiei naționale.
4. Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la
bănci în străinătate.

Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la ora 14:45 și, deși verdictul admitea recurs,[50][51] a
fost executată cinci minute mai târziu, la ora 14:50, în curtea garnizoanei, lângă clădirea corpului de
gardă.[52][53] Unul din avocați motivase că din moment ce inculpații nu recunosc tribunalul, nu mai există
cale de atac a sentinței, așa că decizia trebuia să devină definitivă.[50][51]

Urmări
Articol principal: România după 1989.

Reacția internațională

Opinia publică internațională, conducătorii statelor, au început să

trimită mesaje de sprijin al revoluției române. Au trimis mesaje de
sprijin: SUA (președintele George H. W. Bush), URSS
(președintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist
Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel
moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar
Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar),
Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Proteste de solidaritate la Berlin
Cehoslovac, și Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al
revoluției și viitor președinte al Republicii), China (ministrul
Afacerilor Externe), Franța (președintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans
Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru
Margaret Thatcher), Spania, Austria, Țările de Jos, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al
Japoniei) și RSS Moldovenească.
Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantități de
alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical, printre
altele, au fost trimise în România. În lume, presa a dedicat pagini și
uneori chiar ediții întregi revoluției române și conducătorilor
acesteia.

Preluarea puterii de către CFSN

Articol principal: Consiliul Frontului Salvării Naționale.
Aeronavă USAF C-130 Hercules cu
provizii medicale pe Aeroportul
Fost membru al conducerii Partidului Comunist și aliat al lui
Otopeni pe 31 decembrie 1989
Ceaușescu, înainte de a cădea în dizgrațiile dictatorului la începutul
anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca președinte al Frontului Salvării
Naționale. Frontul Salvării Naționale, format în principal din membri ai
eșalonului secund al Partidul Comunist, și-a exercitat imediat controlul asupra
instituțiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea și radioul
naționale. FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în
stil propagandist la adresa oponenților politici, în special partidele democratice
tradiționale, care urmau să fie refondate după 50 de ani de activitate subterană
(Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat). Cu
ocazia primelor alegeri post-comuniste din 20 mai 1990, Silviu Brucan -
membru FSN, a susținut că Revoluția din 1989 nu a fost anti-comunistă, fiind
doar împotriva lui Ceaușescu. [54] În 1990, Ion Iliescu a reușit să devină
primul președinte ales democratic al României de după Al Doilea Război
Mondial.

Conflictul interetnic de la Târgu Mureș Timbru din 1990

Articol principal: Conflictul interetnic de la Târgu Mureș.

În perioada 17-19 martie 1990, au avut loc ciocniri sângeroase la Târgu-Mureș între populația de etnie
română și cea maghiară. Aceste evenimente tragice au fost folosite ca pretext pentru reconstituirea unor
servicii secrete independente (SRI) sub conducerea lui Virgil Măgureanu. Majoritatea foștilor angajați ai
Securității au fost preluați de acest serviciu.[55]

Mineriadele
Articol principal: Mineriadă.

Revoluția i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Inițial, o mare parte din
această solidaritate a fost inevitabil redirijată spre guvernul Frontului Salvării Naționale. Mare parte din acea
solidaritate a fost spulberată în timpul mineriadei din iunie 1990 când minerii și poliția au răspuns la
apelurile președintelui Iliescu, invadând Bucureștiul și brutalizând studenții și intelectualii care protestau
împotriva deturnării revoluției române de către foști membri ai conducerii comuniste sub auspiciile
Frontului Salvării Naționale.

Integrarea europeană
Vezi și: NATO și Uniunea Europeană.

Ion Iliescu a rămas o figură centrală a politicii românești, fiind reales pentru al treilea mandat de președinte
în 2000, după ce în perioada 1996-2000 președinte al României a fost Emil Constantinescu. Supraviețuirea
politică a fostului om de încredere al lui Ceaușescu a demonstrat ambiguitatea revoluției române, cea mai
violentă din anul 1989, dar și o revoluție care, potrivit unora, nu a
produs destulă schimbare. Adrian Năstase a fost învins de Traian
Băsescu în alegerile prezidențiale din 2004. În 2005, a fost inaugurat
Monumentul Renașterii Naționale, care comemorează victimele
Revoluției. Din martie 2004, România este membră a NATO, iar din 1
ianuarie 2007 a Uniunii Europene.

Victime Timbru din 1999 care indică

aniversarea de 10 ani de la
Articol principal: Victime ale Revoluției Române de la 1989. Revoluția Română

Pe durata revoluției, potrivit

datelor oficiale, numărul decedaților și Numărul victimelor
mutilaților prin împușcare, înainte de
Oraș Morți Răniți
22 decembrie 1989, este de
aproximativ 7 ori mai mic decât cel al București 564 1761

victimelor înregistrate după această Sibiu 99 100

dată. Conform evidențelor din anul Timișoara 93 373
2005, întocmite de Secretariatul de Brăila 42
Stat pentru Problemele Brașov[56] 39
Victimele din Cluj-Napoca, Piața Revoluționarilor (SSPR), instituție Constanța 32 116
Unirii
aflată în subordinea Guvernului Cluj 29 58
României, numărul total al celor [57] 19 38
decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de Arad
3138, iar al celor reținuți se ridica la 760. Au fost înregistrați nu mai puțin de Târgu Mureș 7 18
748 de copii urmași de eroi-martiri. Cifrele menționate fac referire doar la Hunedoara[58] 6 19
victimele care au fost declarate, înregistrate și verificate conform Legii Cisnădie 2 10
recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Pitești 1
revoluției române din decembrie 1989. Total 1104 3321

Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare, în rândurile

militarilor s-au înregistrat 260 de decedați și 545 de răniți, iar de la Direcția Securității Statului au murit în
urma incidentelor din revoluție 65 de angajați și au fost declarați 73 de răniți.[59]

Pro TV a afirmat că 860 oameni au fost omorâți după 22 decembrie 1989.[60][61] Altă sursă dă cifra de 306
oameni omorâți între 17 și 22 decembrie 1989.[62] Conform acestei surse, 112 persoane au decedat în luna
decembrie 1989, dar nu se cunoaște data (ziua) decesului,[62] iar 44 de persoane au decedat la spital după
Revelion în urma rănilor primite în luna decembrie 1989.[62] [Fișier:Sibiu - Piata Mare - 1989
memorial.jpg|thumb|150px|Memorialul eroilor revoluției la Sibiu|stanga]]

Instituțiile militare implicate în evenimentele din decembrie 1989 au evitat să ofere mult timp date despre
cadrele împușcate sau rănite. După data de 22 decembrie au fost reținuți peste 1000 de civili și circa 1500
de militari, milițieni sau securiști, motivându-se că aceștia ar fi desfășurat acțiuni împotriva revoluției.
Numai de la Direcția a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securității Statului care avea ca
principale misiuni paza și apărarea conducerii superioare de partid și de stat, dar și a unor obiective
considerate de importanță națională, au fost reținute ca suspecte 341 de cadre. Toți reținuții suspectați de
terorism au fost eliberați fără a li se aduce nicio acuzație.[63]

Pentru mușamalizarea unor fapte, sau pur și simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu
toate persoanele împușcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar și răniții și
reținuții au preferat, din diverse motive, să nu facă declarații. S-a estimat de către procurorii militari care au
anchetat în cauza revoluției că numărul morților și răniților ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele
cunoscute oficial.

Pe durata confruntărilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanți și forțe de
ordine). Cele mai multe victime au fost înregistrate la București.[64]

Pe 22 decembrie la ora 23:00, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a
fost călcat de șenilele unui tanc în Piața Palatului, la București[65].

Incendierea Bibliotecii Centrale Universitare

Biblioteca Centrală Universitară din București a fost incendiată în circumstanțe incerte, peste 500.000 de
cărți, împreună cu aproximativ 3.700 de manuscrise, au fost distruse.[66][67]

Studierea Revoluției

Cercetarea crimelor comise în timpul revoluției

Adevărul despre Revoluția din decembrie 1989 a fost

bine ascuns de guvernanți, care au invocat secretul de
stat pentru ca documentele emise în acele zile să nu fie
dezvăluite.[68]

Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în

momentul de față de comiterea unor acte de terorism în
cadrul revoluției din 1989.

„Conflictele interetnice din martie 1990 de

la Târgu Mureș vor abate un timp atenția
opiniei publice de la problemele revoluției.
Este de remarcat că mulți dintre politicienii Manifestație în anul 2009 a „Asociației 21
care s-au afirmat în urma acestui conflict, Decembrie” din București pentru urgentarea
prin eforturile lor de apărare a patriei în fața dosarelor revoluției
primejdiei ungurești, s-au arătat ulterior și
susținători ai amnistierii vinovaților din
decembrie 1989.”[69]

Dosarele care au fost întocmite, câteodată într-un mod sumar, fără respectarea tuturor formalităților, nu au
fost prelucrate în mod corespunzător și la termenele legale. Procurorul militar general-maior Dan Voinea -
adjunctul în 2008 al șefului Parchetelor Militare, care s-a ocupat cel mai mult cu cazul Revoluția din 1989 și
mineriadele de mai târziu - a criticat tergiversarea rezolvării acestor cazuri, dar a fost criticat el însuși de
Procurorul General al României, Laura Codruța Kovesi, care a cerut destituirea lui din funcție.[70]

Persoane identificate de anchetatori ca acționând împotriva populației au fost angajați ai fostelor forțe de
represiune din Miliție, Armată, Securitate, gărzi patriotice și uneori informatori, aproape în exclusivitate
cetățeni români.[71],[72]

Mai târziu - în cadrul a ceea ce a fost numit de cercetătorul american Richard Andrew Hall, ca „revizionism
securist” - favorizați ai fostului regim au încercat să răspândească diferite teorii conspiraționiste. De
exemplu, fostul gardian al lui Ceaușescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, îi acuză pe
generalii care erau implicați în lovitura de stat condusă de generalul Victor Stănculescu că ei încercau să
creeze scenarii fictive cu teroriști, cu scopul de a induce teama și de a aduce armata de partea
conspiratorilor.

În schimb, persoanele care au comis atacuri împotriva sediilor milițiilor din câteva județe, în special în
județele Harghita și Covasna locuite în majoritate de secui, au fost arestate și judecate, iar milițienii linșați -
care erau cadre urâte de populație din cauza contribuției lor la represiunea comunistă - au fost avansați în
grad post-mortem, li s-a acordat titlu de revoluționar, iar familiilor lor au fost plătite despăgubiri financiare.

Anchetarea celor care au făcut parte din aparatul represiv al statului comunist și au ucis revoluționari, a fost
și ea tergiversată. În majoritatea cazurilor s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ori inculpații au fost
achitați, ori au primit amnistie, sau au fost grațiați de președintele României. Mulți ofițeri și alți demnitari de
partid care în decembrie 1989 au contribuit la înăbușirea în sânge a revoltelor populare au fost cooptați în
noile structuri ale puterii de stat, sau și-au făcut carieră în lumea afacerilor.[73][74]

În iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis în judecată pe Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu
Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții pentru infracțiuni contra umanității săvârșite in
timpul mineriadei din iunie 1990.[75]

În decembrie 2018, procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a
acțiunii penale față de inculpații Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil Dumitrescu, sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanității.[76] Primii trei au fost trimiși în judecată în aprilie 2019.
Din motiv de deces, acțiunea penală a fost împiedicată împotriva acestora: Vasile Milea, Nicolae Militaru,
Victor Atanasie Stănculescu, Emil Dumitrescu, Nicolae Eftimescu, Silviu Brucan și Ion Hortopan.[77] În
octombrie 2019, se anunță că dosarul lui Petre Roman va fi trimis judecătorului.[78]

Institutul Revoluției
Articol principal: Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989.

Din 2004 s-a înființat Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, organism al statului român care
are menirea să studieze istoria revoluției. Conform unei declarații a lui Lorin Fortuna, membru în
conducerea acestui institut, „discuțiile despre faptul că a fost revoluție sau lovitură de stat pot avea și o
conotație juridică (...) În decembrie 1989 a fost o revoluție, așa este prevăzut și în Constituție, iar cine
neagă acest adevăr este pasibil de pedeapsă.”[79].

Asociații și inițiative legate de Revoluție

Asociația 21 decembrie 1989.
Asociația Memorialul revoluției 16-22 decembrie 1989, Timișoara, înființată pe 26 aprilie
1990, cu scopul statutar de a cinsti memoria victimelor.
Asociația 17 Decembrie din Timișoara.
Asociația Răniții revoluției din 22 decembrie 1989, Sibiu.
Organizația Revoluționară 1989 Arad.
Asociația răniților și urmașilor celor decedați în decembrie 1989 - Arad.
Portalul Revoluției, lansat la 27 august 2005 de „Consiliul Municipal Provizoriu de
Reprezentare Cetățenească Brașov”.
 Comitetul de Reprezentare a Victimelor Comunismului.

Note
1. ^ „Europe | Romania's bloody revolution” (http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/574200.stm).
BBC. Accesat în 30 martie 2015.
2. ^ „30 de ani de la Revoluția din 1989. Ce s-a întâmplat între 16 și 22 decembrie 1989 în
România” (https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/
30-de-ani-de-la-revolutia-din-1989-ce-s-a-intamplat-intre-16-si-22-decembrie-1989-in-roman
ia-1235382). www.digi24.ro. Accesat în 23 decembrie 2021.
3. ^ „Revoluția română a început pe 15 decembrie 1989, nu pe 16 decembrie. Miza maghiară”
(https://www.contributors.ro/revolutia-romana-a-inceput-pe-15-decembrie-1989-nu-pe-16-dec
embrie-miza-maghiara/). Accesat în 23 decembrie 2021.
4. ^ „Despre crimele și criminalii revoluției. Și despre noi” (https://www.dw.com/ro/despre-crimel
e-%C5%9Fi-criminalii-revolu%C5%A3iei-%C5%9Fi-despre-noi/a-51781540). Deutsche
Welle (DW.com). 23.12.2019. Accesat în 2021-12-22. Verificați datele pentru: |date=
(ajutor)
5. ^ Ban, Cornel (noiembrie 2012). „Sovereign Debt, Austerity, and Regime Change: The Case
of Nicolae Ceausescu's Romania”. East European Politics and Societies and Cultures. 26
(4): 743–776. doi:10.1177/0888325412465513 (https://doi.org/10.1177%2F0888325412465
513).
6. ^ Smith, Craig S. (12 decembrie 2006). „Eastern Europe Struggles to Purge Security
Services” (https://web.archive.org/web/20131226235751/http://www.nytimes.com/2006/12/1
2/world/europe/12spooks.html?_r=2&). The New York Times. Arhivat din original (https://ww
w.nytimes.com/2006/12/12/world/europe/12spooks.html) la 26 decembrie 2013. Accesat în
11 decembrie 2016.
7. ^ Hirshman, Michael (6 noiembrie 2009). „Blood And Velvet in Eastern Europe's Season of
Change” (http://www.rferl.org/content/Velvet_And_Blood_In_Eastern_Europes_Season_Of_
Change/1870373.html). Radio Free Europe/Radio Liberty. Accesat în 30 martie 2015.
8. ^ a b c „Revoluția Română din 1989 | Cronologia elementară sau de ce uitarea e riscantă” (ht
tps://romania.europalibera.org/a/revolutia-romana-din-1989-cronologia-elementara/3161987
9.html). Europa Liberă România. Accesat în 11 ianuarie 2022.
9. ^ „25 Years After Death, A Dictator Still Casts A Shadow in Romania : Parallels” (https://www.
npr.org/sections/parallels/2014/12/24/369593135/25-years-after-death-a-dictator-still-casts-a
-shadow-in-romania). NPR. 24 decembrie 2014. Accesat în 11 decembrie 2016.
10. ^ Insider, Romania. „Ceausescu's children” (https://web.archive.org/web/20160515110522/ht
tp://www.romania-insider.com/ceausescus-children/160066/). Romania Insider. Arhivat din
original (http://www.romania-insider.com/ceausescus-children/160066/) la 15 mai 2016.
Accesat în 11 decembrie 2016.
11. ^ „Romanians Hope Free Elections Mark Revolution's Next Stage – tribunedigital-
chicagotribune” (https://web.archive.org/web/20150710085407/http://articles.chicagotribune.
com/1990-03-30/news/9001260242_1_communists-national-salvation-front-nicolae-ceauses
cu). Chicago Tribune. 30 martie 1990. Arhivat din original (http://articles.chicagotribune.com/
1990-03-30/news/9001260242_1_communists-national-salvation-front-nicolae-ceausescu)
la 10 iulie 2015. Accesat în 30 martie 2015.
12. ^ „National Salvation Front | political party, Romania” (https://web.archive.org/web/20141215
052952/http://www.britannica.com/EBchecked/topic/405364/National-Salvation-Front).
Encyclopædia Britannica. Arhivat din original (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/4
05364/National-Salvation-Front) la 15 decembrie 2014. Accesat în 30 martie 2015.
13. ^ „Democratic transition in Romania” (https://web.archive.org/web/20141215062450/http://fri
de.org/descarga/CR_rumania_ing_abr02.pdf) (PDF). Fride.org. Arhivat din original (http://frid
e.org/descarga/CR_rumania_ing_abr02.pdf) (PDF) la 15 decembrie 2014. Accesat în 31
martie 2015.
14. ^ Associated Press in Bucharest. „Klaus Iohannis wins Romanian presidential election” (http
s://web.archive.org/web/20141117064758/http://www.theguardian.com/world/2014/nov/16/ro
mania-klaus-iohannis-president). The Guardian. Arhivat din original (https://www.theguardia
n.com/world/2014/nov/16/romania-klaus-iohannis-president) la 17 noiembrie 2014. Accesat
în 30 martie 2015.
15. ^ „Huge protests in Romania – for a free an fair presidential election” (https://web.archive.or
g/web/20150711072555/http://ireport.cnn.com/docs/DOC-1187461). CNN. 11 noiembrie
2014. Arhivat din original (http://ireport.cnn.com/docs/DOC-1187461) la 11 iulie 2015.
Accesat în 30 martie 2015.
16. ^ „Romania's presidential election: A commonsense victory” (https://web.archive.org/web/20
141124204240/http://www.economist.com/news/europe/21633835-surprise-winner-may-mar
k-welcome-shift-pragmatic-policies-commonsense-victory). The Economist. 22 noiembrie
2014. Arhivat din original (https://www.economist.com/news/europe/21633835-surprise-winn
er-may-mark-welcome-shift-pragmatic-policies-commonsense-victory) la 24 noiembrie 2014.
Accesat în 30 martie 2015.
17. ^ „Everything to Know About Romania's Anti-Corruption Protests” (https://time.com/4660860/
romania-protests-corruption-problem/). Time. Accesat în 25 octombrie 2020.
18. ^ „INTERACTIV | Cum s-a schimbat viața în România după 1990” (https://panorama.ro/intera
ctiv-cum-s-a-schimbat-viata-in-romania-dupa-1990/). Accesat în 22 decembrie 2021.
19. ^ „Tranziția României: de la deceniul pierdut la succesul care s-a putut” (https://panorama.ro/
tranzitie-romania-explicata/). Accesat în 22 decembrie 2021.
20. ^ „8 detalii neștiute despre românii din diaspora” (https://panorama.ro/obsesie/8-detalii-nesti
ute-despre-romanii-din-diaspora/). Accesat în 22 decembrie 2021.
21. ^ Ruxandra Cesereanu: „Decembrie '89. Deconstrucția unei revoluții”, Ediția a II-a revăzută
și adăugită (Editura Polirom, Iași, 2009), p.25, 26, 31, 32, 34, 38, 39, 40
22. ^ Ionițoiu, Dicționar - litera P / Mihnea Paraschiv. Au fost eliberați la 22 decembrie 1989,
orele 14.00.
23. ^ Nicolae Ceaușescu, stenograma teleconferința, 17 decembrie 1989 (https://adevarul.ro/loc
ale/iasi/comenzile-ceausescu-fiimpuscat-stenograme-nestiute-timpul-revolutieisa-tras-ei-caz
ut-urma-luati-bagati-beci-1_585962725ab6550cb89b1818/index.html) "Aparent, totul a
pornit de la un proces de evacuare a unui preot care (...) a făcut declarații antiromânești la
Budapesta (...)"
24. ^ a b c d e f „30 de ani de la Revoluția din 1989. Ce s-a întâmplat între 16 și 22 decembrie
1989 în România” (https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat
-lumea/30-de-ani-de-la-revolutia-din-1989-ce-s-a-intamplat-intre-16-si-22-decembrie-1989-in
-romania-1235382). www.digi24.ro. Accesat în 24 decembrie 2021.
25. ^ Ziua: Ceaușescu și-a sfidat sfârșitul (http://www.ziua.net/display.php?data=2008-12-19&id
=247082)[nefuncțională], ziua.net, 19 decembrie 2008
26. ^ „Ordinul „Radu cel Frumos", pus în aplicare de Armată, în urmă cu 26 de ani: „Într-o oră
trebuie restabilită ordinea și liniștea la Timișoara" ” (https://adevarul.ro/locale/timisoara/ordin
ul-radu-frumos-pus-aplicare-armata-urma-26-ani-Intr-o-ora-trebuie-restabilita-ordinea-linistea
-timisoara-1_5672875a7d919ed50e50d20c/index.html). adevarul.ro. Accesat în 24
decembrie 2021.
27. ^ Revista Vitralii - Lumini și Umbre, pag. 113-114
28. ^ Dan Constantin (12 noiembrie 2009). „Semnalul Revoluției” (http://jurnalul.ro/campaniile-ju
rnalul/decembrie-89/semnalul-revolutiei-527033.html). Jurnalul Național.
29. ^ Interviu cu fost ministru de externe, Ștefan Andrei (http://www.ziua.net/display.php?data=20
08-08-05&id=241073)[nefuncțională], ziua.net, 5 august 2008
30. ^ Alesandru Duțu, Revoluția din Decembrie 1989, Cronologie,Ediția a II-a, revăzută și
adăugită, Editura Sitech, Craiova, 2010, p. 120.
31. ^ Timișorenii au "stricat" mitingul din 21 decembrie (http://www.romanialibera.ro/dupa-20-de-
ani/a172545-timisorenii-au-stricat-mitingul-din-21-decembrie.html) Arhivat (https://web.archiv
e.org/web/20091218182811/http://www.romanialibera.ro/dupa-20-de-ani/a172545-timisoreni
i-au-stricat-mitingul-din-21-decembrie.html) în 18 decembrie 2009, la Wayback Machine.,
Petre Mihai Băcanu, în: România liberă, 15 decembrie 2009
32. ^ Remember 1989 - "Să nimicim conspirația!" (http://www.jurnalul.ro/decembrie-89/remembe
r-1989-sa-nimicim-conspiratia-141058.htm)[nefuncțională], 16 decembrie 2008, Jurnalul
Național, accesat la 7 iulie 2012
33. ^ Misterele nedezlegate ale nopții de 21 decembrie (http://www.jurnalul.ro/decembrie-89/mis
terele-nedezlegate-ale-noptii-de-21-decembrie-69816.htm)[nefuncțională], 23 aprilie 2004,
Jurnalul Național, accesat la 7 iulie 2012
34. ^ Soluția finală: crematoriul (http://www.jurnalul.ro/decembrie-89/solutia-finala-crematoriul-5
28973.htm)[nefuncțională], 1 decembrie 2009, Andreea Tudorica, Vasile Surcel, Jurnalul
Național, accesat la 7 iulie 2012
35. ^ Vezi articolul istoricului Ioan Scurtu: "Lovitura de Stat" data de generalul Stănculescu (22
decembrie 1989) (http://www.ioanscurtu.ro/content/view/87/1/) Arhivat (https://web.archive.or
g/web/20090701071356/http://www.ioanscurtu.ro/content/view/87/1/) în 1 iulie 2009, la
Wayback Machine.
36. ^ Moartea a avut buletin de București (http://www.jurnalul.ro/decembrie-89/moartea-a-avut-b
uletin-de-bucuresti-528838.htm)[nefuncțională], 30 noiembrie 2009, Andreea Tudorica, Vasile
Surcel, Jurnalul Național, accesat la 7 iulie 2012
37. ^ Imagini filmate cu puțin timp înainte de ora 16 de pe terasa Hotelului Intercontinental (http
s://www.youtube.com/watch?v=0YASPxRAKa0&feature=related) pe Youtube (fără sunet)
38. ^ „Arad, 30 de ani de la Revoluție” (https://www.aradon.ro/aradon-stirile-judetului-arad/arad-
30-de-ani-de-la-revolutie-1047188/). ARADON. Accesat în 24 decembrie 2021.
39. ^ „Retrospectivă privind Revoluția din 1989 la Arad” (https://www.glsa.ro/retrospectiva-privin
d-revolutia-din-1989-la-arad/). Glasul Aradului. Accesat în 24 decembrie 2021.
40. ^ „30 de ani de la Revoluția din Decembrie1989: Aradul a fost prima reședință de județ care
a răspuns chemării timișorenilor „Azi în Timișoara, mâine în toată țara" ” (https://www.arq.ro/3
0-de-ani-de-la-revolutia-din-decembrie1989-aradul-a-fost-prima-resedinta-de-judet-care-a-ra
spuns-chemarii-timisorenilor-azi-in-timisoara-maine-in-toata-tara/31075). www.arq.ro.
Accesat în 24 decembrie 2021.
41. ^ Interviu cu Victor Stănculescu (http://stirea.wordpress.com/victor-athanasie-stanculescu/),
stirea.wordpress.com
42. ^ „ "Lovitura de Stat" data de generalul Stănculescu (22 decembrie 1989)” (https://web.archiv
e.org/web/20090701071356/http://www.ioanscurtu.ro/content/view/87/1/). Arhivat din original
(http://www.ioanscurtu.ro/content/view/87/1/) la 1 iulie 2009. Accesat în 27 decembrie 2009.
43. ^ „„Rețeaua de idoli". În culisele Revoluției Române, alături de Ion Caramitru” (http://www.tvr.
ro/re-eaua-de-idoli-in-culisele-revolu-iei-romane-alaturi-de-ion-caramitru_26214.html) (în
Romanian). TVR.RO. Accesat în 22 decembrie 2021.
44. ^ Interviul (http://adevarul.ro/actualitate/eveniment/Ion_Iliescu-_-Nu_regret_executarea_lui_
Nicolae_Ceausescu_0_162584234.html) lui Ion Iliescu în Adevărul
45. ^ Romulus Cristea- „Revoluția 1989”, Editura „România pur și simplu”, 2006, pag. 15 și 128
46. ^ Montaj video pe Youtube: „Deturnarea revoluției de către neocomuniști”: Scene de luptă (ht
tps://www.youtube.com/watch?v=rFRRa7wVrVM) Arhivat (https://web.archive.org/web/20130
801063940/http://www.youtube.com/watch?v=rFRRa7wVrVM) în 1 august 2013, la Wayback
Machine., Discuțiile din culise (https://www.youtube.com/watch?v=q_Dg-uzcUIY), Declarații
televizate (https://www.youtube.com/watch?v=ra0YqJlniLk), Organizarea noii puteri centrale
(https://www.youtube.com/watch?v=F7ikY8QDCHY)
47. ^ Cpt. Românescu Marian (fost cadru USLA) și Dan Badea: USLA, Bula Moise, teroriștii, și
„Frații Musulmani”, în: Expres nr. 26 (75), 2-8 iulie 1991, pp.8-9 [1] (http://romanianrevolution
ofdecember1989.wordpress.com/)
48. ^ Adrian Socaciu: După nopți de groază și tortură, toți teroriștii sînt liberi, în: Cuvîntul, nr. 1-2
ianuarie 1991, p. 5.
49. ^ Al. Mihalcea: O gafă monumentală, în: România Liberă, 31 octombrie 1990, p. 5a.[2] (http://
romanianrevolutionofdecember1989.wordpress.com/)
50. ^ a b ro:s:Stenograma procesului Ceaușescu
51. ^ a b Cartianu, Grigore (19 decembrie 2009). „Nicolae și Elena Ceausescu: Împreună am
luptat, să murim împreună!” (https://adevarul.ro/news/societate/nicolae-elena-ceausescu-Imp
reuna-luptat-murim-impreuna-1_50ad82ad7c42d5a663967ee4/index.html). adevarul.ro.
Accesat în 17 octombrie 2019.
52. ^ Tucă, Marius (19 martie 2004). „Pe Ceaușescu l-au afectat mult tânguirile soției” (https://jur
nalul.antena3.ro/campaniile-jurnalul/decembrie-89/pe-ceausescu-l-au-afectat-mult-tanguirile
-sotiei-71266.html). Jurnalul National. Accesat în 17 octombrie 2019.
53. ^ Relatarea comandantului de garnizoană din Târgoviște, Kemenici (http://nicolae-ceausesc
u.blogs.ro/2008/12/26/am-condus-unitatea-unde-au-fost-executa-355-i-ceau-351-e-351-tii-52
78546)[nefuncțională]
54. ^ "Romania revolution 'not against communism' ". 19 mai 1990, Ian Traynor, The Guardian
archive, Pagina 24
55. ^ Jurnalul Național: Agenții acoperiți, trecut și viitor (http://www.jurnalul.ro/special/agentii-aco
periti-trecut-si-viitor-108131.htm)[nefuncțională], jurnalul.ro, 6 noiembrie 2007. „Precum spunea
poetul: la trecutu-ți mare, mare viitor. Foștii ofițeri de informații acoperiți moșteniți de la
vechiul regim au fost cooptați in noile structuri politice și administrative, o dată cu majoritatea
rețelei informative”. O fascinantă analiză a fenomenului, semnată prof. dr. Liviu Turcu.
56. ^ Misterele Revoluției (II, 28) – Măcelul de la Brașov: “Am tras și eu pentru că trăgeau toți” |
poet. poet publicat in volum (https://poetul.wordpress.com/2011/05/24/misterele-revolutiei-ii-
28-macelul-de-la-brasov-am-tras-si-eu-pentru-ca-trageau-toti/)
57. ^ Arad: Revoluția pe care am uitat-o, de Vasile Surcel (http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/d
ecembrie-89/arad-revolutia-pe-care-am-uitat-o-527110.html)
58. ^ „REPLICA, Morți și răniți la Hunedoara, de Monalise Hihn” (https://web.archive.org/web/20
090923225034/http://www.replicahd.ro/images/replica165/special5.htm). Arhivat din original
(http://www.replicahd.ro/images/replica165/special5.htm) la 23 septembrie 2009. Accesat în
12 noiembrie 2009.
59. ^ Romulus Cristea - „Revoluția 1989”, Editura „România pur și simplu”, 2006, pag.34
60. ^ Stirile ProTV 21 Februarie 2020 ora 19 INTEGRAL (https://www.youtube.com/watc
h?v=FR7_K3I_l_4) pe YouTube 0:32:39
61. ^ „Schimbare în Dosarul Revoluției. Două ministere ar putea fi obligate să acorde
despăgubiri” (https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/schimbare-in-dosarul-revolutiei-doua-minist
ere-ar-putea-fi-obligate-sa-acorde-despagubiri.html). Stirileprotv.ro. 12 iunie 2020.
62. ^ a b c Valentin Marin. Martirii Revoluției în date statistice Editura Institului Revoluției
Române, București, 2010, p. 22
63. ^ Romulus Cristea - „Revoluția 1989”, Editura „România pur și simplu”, 2006, pag. 243
64. ^ Romulus Cristea - „Revoluția 1989”, Editura „România pur și simplu”, 2006, pag. 14
65. ^ Cicerone Ionițoiu - Album al eroilor. Decembrie 1989
66. ^ „Istoric - Biblioteca Centrala Universitara „Carol I" ” (http://www.bcub.ro/home/istoric).
www.bcub.ro. Accesat în 2 ianuarie 2022.
67. ^ AdamPopescu, de. „Legea recunoștinței, made in Romania: agenții represiunii ceaușiste
au ajuns luptători remarcați” (https://evz.ro/legea-recunostintei-made-in-romania-agentii-repr
esiunii-ceausiste-au-ajuns-luptatori-remarca.html) (în Romanian). evz.ro. Accesat în 2
ianuarie 2022.
68. ^ Ce secrete ascund dosarele Revoluției. De ce n-am aflat „cine-a tras în noi, după 22“ (htt
p://adevarul.ro/news/eveniment/ce-secrete-ascund-dosarele-revolutiei-n-am-aflat-cine-a-tras
-noi-22-1_5820be495ab6550cb84b5061/index.html), 7 noiembrie 2016, Sorin Ghica,
Adevărul, accesat la 9 noiembrie 2016
69. ^ Marius Mioc: Politicienii și revoluția din 1989 (http://www.timisoara.com/newmioc/Politic.ht
m) Arhivat (https://web.archive.org/web/20041210042547/http://www.timisoara.com/newmio
c/Politic.htm) în 10 decembrie 2004, la Wayback Machine.
70. ^ Kovesi cere revocarea procurorului Dan Voinea (http://www.ziare.com/Kovesi_cere_revoc
area_procurorului_Dan_Voinea__Video_-441375.html), Ziare.com, 23 octombrie 2008. Dan
Voinea a fost între anii 1997-2000 șeful Secției Parchetelor Militare. El s-a ocupat de dosarul
Mineriadei din 13-15 iunie 1990, și de cel al Revoluției din decembrie 1989. În aprilie 2006,
a fost numit adjunct al procurorului militar șef al Secției Parchetelor Militare.
71. ^ „Romulus Cristea- Interviu cu generalul-magistrat Dan Voinea: „Toți alergau după un
inamic invizibil", articol apărut în ziarul „România liberă" din 22 decembrie 2005” (https://we
b.archive.org/web/20081226021307/http://www.romanialibera.ro/a58783/34-toti-alergau-dup
a-un-inamic-invizibil-34.html). Arhivat din original (http://www.romanialibera.ro/a58783/34-toti
-alergau-dupa-un-inamic-invizibil-34.html) la 26 decembrie 2008. Accesat în 31 octombrie
2007.
72. ^ „„România liberă", 24 dec. 2008” (https://web.archive.org/web/20081225184038/http://ww
w.romanialibera.ro/a142447/au-recunoscut-ca-au-tras-la-revolutie.html). Arhivat din original
(http://www.romanialibera.ro/a142447/au-recunoscut-ca-au-tras-la-revolutie.html) la 25
decembrie 2008. Accesat în 24 decembrie 2008.
73. ^ Adjuncții Securității din perioada 1989 au ajuns prosperi oameni de afaceri (http://www.ade
varul.ro/locale/timisoara/Adjunctii_Securitatii_din_perioada_1989_au_ajuns_prosperi_oam
eni_de_afaceri_0_175782822.html), 22 decembrie 2009, ȘTefan Both, Adevărul, accesat la
7 iulie 2012
74. ^ Revoluționari morți, criminali grațiați. Toți cei care au fost judecați în "Lotul Timișoara" sunt
liberi (http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Revolutionari_morti-criminali_gratiat_0_17578
2650.html), 22 decembrie 2009, ȘTefan Both, Adevărul, accesat la 7 iulie 2012
75. ^ Trimitere în judecată - Dosarul ”Mineriada din 13 - 15 iunie 1990” (http://www.mpublic.ro/ro/
content/c_13-06-2017-16-06), 13 iunie 2017, Ministerul Public, accesat la 14 ian. 2020
76. ^ Stadiu Dosarul Revoluției - Comunicat (dec 2018) (http://www.mpublic.ro/ro/content/c_21-1
2-2018-11-12), 21 dec. 2018. Ministerul Public, accesat la 14 ian. 2020
77. ^ Trimitere în judecată - dosarul Revoluției (apr 2019) (http://www.mpublic.ro/ro/content/c_22
-04-2019-11-04-1), 8 apr. 2019. Ministerul Public, accesat la 14 ian. 2020
78. ^ Infirmare solutii de clasare - dosarul Revolutiei (oct 2019) (http://www.mpublic.ro/ro/conten
t/c_21-10-2019-16-10), 21 oct. 2019. Ministerul Public, accesat la 14 ian. 2020
79. ^ În: „Caietele Revoluției” editată de Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, nr.
3(10)/2007, pag. 14

Vezi și
Revoluțiile din 1989
Revolta de la Brașov
 Lista cărților referitoare la revoluția română
Lista filmelor despre revoluția română din 1989
Martirii revoluției române din 1989
Asociația "21 Decembrie" vs. România

Legături externe
Relatări ale ofițerilor din Târgoviște (http://www.jurnalul.ro/special/victor-stanculescu-nu-va-fi
e-mila-au-doua-miliarde-de-lei-in-cont-59331.htm) Arhivat (https://web.archive.org/web/2012
0927165116/http://www.jurnalul.ro/special/victor-stanculescu-nu-va-fie-mila-au-doua-miliard
e-de-lei-in-cont-59331.htm) în 27 septembrie 2012, la Wayback Machine., 9 octombrie 2004,
GABRIEL BURLACU, EUGEN CIUFU, Jurnalul Național
Forum de discuții despre revoluția română din 1989 (http://www.piatauniversitatii.com/forum/
viewforum.php?f=21), piatauniversitatii.com
Persoane persecutate în timpul regimului comunist, litera P (Ionițoiu) (http://www.procesulco
munismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_pq/docs/dictionar_p_45-62.pdf),
procesulcomunismului.com
Colecție de articole din presă referitoare la Revoluția română din 1989 (http://www.portalulre
volutiei.ro/index.php?menu=2), portalulrevolutiei.ro
Ziaristul rus Viaceslav Samoskin demontează teoria turiștilor ruși agenți KGB (http://adevaru
l.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-_Reporter_sub_gloante_0_176382421.html): „Nu se ține cont
de un protocol pe care l-a cerut în 1989 Ceaușescu însuși: dublarea numărului anual de
turiști ruși care vizitau România. În mod normal era o cotă de 35.000 de turiști. Totul era
bazat pe principiul economic al comerțului. Turiștii trebuiau să cumpere din România”,
explică Viaceslav Samoskin. Astfel, potrivit ziaristului rus, surplusul de turiști a fost
concentrat spre sfârșitul anului. Excursiile erau date prin sindicate și veneau la pachet:
România-Bulgaria sau România Iugoslavia. „Acești turiști sovietici, săraci, au nimerit în
acele momente. Doi au fost uciși în drum spre Iugoslavia, iar șapte au fost răniți”, spune
jurnalistul.
Un dialog al lui Ion Cristoiu cu Malgosha Gago, autoarea cărții „Revoluția furată“ - Scenariul
cu fuga lui Ceaușescu e fals de la A la Z (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/
scenariul-fuga-lui-ceausescu-e-fals-z) Arhivat (https://web.archive.org/web/2011111008492
6/http://historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scenariul-fuga-lui-ceausescu-e-fals-z) în 10
noiembrie 2011, la Wayback Machine., 10-31 iulie 1991, Expres Magazin
De ce nu au fluierat generalii în fața lui Ion Iliescu? (https://www.evz.ro/detalii/stiri/de-ce-nu-a
u-fluierat-generalii-in-fata-lui-ion-iliescu-957414.html), 11 decembrie 2011, Adrian Pătrușcă,
Evenimentul zilei
Decembrie '89 - Începutul loviturii de stat militare (http://www.jurnalul.ro/special/decembrie-a
-89-inceputul-loviturii-de-stat-militare-32431.htm)[nefuncțională], 29 noiembrie 2005, Alex
Mihai Stoenescu, Jurnalul Național
Decembrie `89: Iluzia libertatii (https://www.evz.ro/detalii/stiri/decembrie-89-iluzia-libertatii-6
70135.html)[nefuncțională], 20 decembrie 2004, Evenimentul zilei
Manipulare și adevăr: așa s-a scris Revoluția (https://www.evz.ro/detalii/stiri/manipulare-si-a
devar-asa-s-a-scris-revolutia-880682.html), 24 decembrie 2009, Florentina Ciuverca,
Evenimentul zilei
Revolutia Romana din Decembrie 1989 (http://romanianrevolutionofdecember1989.com)
Mai mulți foști revoluționari au fost despăgubiți de CEDO pentru nesoluționarea dosarului
Revoluției din 1989 (http://www.gandul.info/stiri/mai-multi-fosti-revolutionari-au-fost-despagu
biti-de-cedo-pentru-nesolutionarea-dosarului-revolutiei-din-1989-14897758), 24 noiembrie
2015, Laura Mitran, gandul.info
 Oameni-cheie ai Revoluției au murit suspect (http://www.romanialibera.ro/special/document
are/oameni-cheie-ai-revolutiei-au-murit-suspect-113939) Arhivat (https://web.archive.org/we
b/20140620123158/http://www.romanialibera.ro/special/documentare/oameni-cheie-ai-revol
utiei-au-murit-suspect-113939) în 20 iunie 2014, la Wayback Machine., 18 decembrie 2007,
Carol Harsan, romanialibera.ro

Timișoara

Serie de relatări redactate de Miodrag Milin: Partea 1 (http://www.ceausescu.org/ceausescu

_texts/revolution/tm1216-1.htm), Partea 2 (http://www.ceausescu.org/ceausescu_texts/revolu
tion/tm1216-2.htm), Partea 3 (http://www.ceausescu.org/ceausescu_texts/revolution/tm1216-
3.htm), Partea 4 (http://www.ceausescu.org/ceausescu_texts/revolution/tm1216-4.htm)
Pagina Timișoarei despre revoluția din 1989 (http://timisoara.com/timisoara/r.html) Arhivat (ht
tps://web.archive.org/web/20070717052823/http://www.timisoara.com/timisoara/r.html) în 17
iulie 2007, la Wayback Machine., timisoara.com
Ziua în care a început Revoluția: 15 decembrie 1989 (http://www.adevarul.ro/locale/timisoar
a/Ziua_in_care_a_inceput_Revolutia_0_171583204.html), 15 decembrie 2009, Ștefan Both,
Adevărul

București

Înregistrarea video cu ultimul discurs al lui Nicolae Ceaușescu în Piața Republicii (http://ww
w.ceausescu.org/ceausescu_media/ultima-video.html)
Culegere de fotografii despre Revoluția Română din 1989 (http://2vorbe.blogspot.com/2010/
11/poze-inedite-din-timpul-revolutiei-1989.html), oglindită și aici (http://www.timisoara.com/r
evolution/pics/) Arhivat (https://web.archive.org/web/20110728095733/http://www.timisoara.c
om/revolution/pics/) în 28 iulie 2011, la Wayback Machine.. Aceste poze au fost făcute de diverși
ziariști străini aflați în România, și publicate în cartea „1989 Libertate Roumanie” de Denoel Paris (ISBN 2-207-
23695-1), dedicată memoriei reporterului francez Jean-Louis Calderon împușcat în acele zile la București.
Prefața cărții precizează, că 5000 de exemplare au fost distribuite locuitorilor din Timișoara, și autorii au
renunțat la drepturile de autor.

Video

Montaj video de 4 ore privind Revoluția din Decembrie (http://www.archive.org/details/1989

RomanianRevolutionLive), archive.org

Foto

Fotografii inedite din perioada revoluției (http://good-times.webshots.com/album/557068399

SNFdOh) Arhivat (https://web.archive.org/web/20071214043742/http://good-times.webshots.
com/album/557068399SNFdOh) în 14 decembrie 2007, la Wayback Machine.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Revoluția_Română_din_1989&oldid=15773634